Etichetă: TRUMP

GURA BATE GURUL VERDE

BMTF, 1APR – Știu că sînt prost, dar cînd privesc în jur, prind curaj! Concurența e mare, sînt nume sonore care-și dispută un loc mai în față… poate de aceea nici nu se prind banii de mine și tare mi-ar prinde bine vreo 3000. De euro! Dar, de unde? Concurența notorie pontează și… încasează, Balint chibițează! Ultima mare dispută o avem pe pregătirile de debarcare a forțelor terestre americane în OM, pe fofilarea IDF, pe letargia NATO și pe sesiunea de pupat gurul în gur după cum gura gurului adevăr grăiește. Mă rog, dacă tot sîntem în plină consolidare a democrației tranzacționale și a geopoliticii tranzacționale, de ce nu ar fi și ritualul pupatului în dos extrem de tranzacțional, mai ales că se poate lăsa cu niște trilioane lipsă. Și ei se zgîrcesc la 3000 de euro!

Vă reamintesc, doamnelor și domnilor, stimații mei cititori, că încercați să țineți pasul cu remarcile unui ziarist de provincie, cea mai proastă clonă a mea, din provincia provinciei, cea mai provincială provincie a tuturor provinciilor istorice și nicidecum cu un analist care, nu-i așa, e rasat de la o poștă, fornăie pe nări precum un cal de curse și pune copita pe I întotdeauna! Eu, ziaristul, neîngrijit, ușor obez și nelucrat la sală, tălîmb și ignorat de societatea ecvestră, încerc să țin pasul cu ce se întîmplă în jurul meu, pe cînd analistul e rece și calculat precum o lamă de sabie de samurai. Emoțiile întunecă rațiunea, o spun din totdeauna, eu fiind primul care mai bagă niște emoție pentru că asta-i meseria mea, sînt ziarist și nu analistul care lucrează numai din crier (sic!). Adică, prefer să scriu așa, analize de gang, să mă priceapă și nea Ilie de la sculărie (nu ăla la care vă gîndeaț voi, ăla-i de la sculament!), decît să mă confunde lumea pe stradă cu Klaus Werner… A, ce nu fac eu? Nu pup în cur pe nimeni. De aici și absența cronică a celor… 3000 de euro. Dar, presimt că în curînd unul va fi mai nefericit decît mine… (simțiți tensiunea în aer? Deja, deja au pus unii botul și-l vor face de șanț pe Morcoveață din Mar-a-Lago, ceea ce, cum spuneam, îmi dă curaj…)

Anul trecut, pe finalul unei epoci a stabilității relative, SUA şi Arabia Saudită au încheiat o serie de acorduri pe apărare, energie şi tehnologie de sute de miliarde, pe 80 de ani, fiind la modă acordurile astea epocale, precum cel între Ukraina și Marea Britanie, pe 100 de ani etc. Arabia Saudită cumpără tehnică militară de 142 miliarde de dolari, adică sisteme de apărare antiaeriană şi antirachete, avioane de luptă de ultimă generaţie, drone, plus suport în securitate maritimă şi modernizarea forţelor terestre, alte zeci de miliarde pe energie, cam un trilion de dolari în total. Întrebarea e: avea nevoie Arabia Saudită de contractele astea? Evident, nu, dar le-a semnat și plătit ca să fie acolo, în clubul select al celor care nu plătesc 3000 de euro ziariștilor! Dar, ce să vezi? Surpriză! Trump a spus zilele trecute:  „…acum lăsați-l pe prințul moștenitor al Arabiei Saudite să mă pupe în fund și să fie politicos cu mine de acum înainte”. Șoc și groază, toată lumea amintindu-și de episodul din Biroul Oval în care 47 s-a bășit prezidențial în nasul asistenței anesteziate. Trezit din anestezie, prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman a comentat politicos: „nu voi mai cumpăra arme americane” şi a încheiat rapid un acord pe apărare cu noul lord al războiului global, Zelensky, pe 8 ani, acordul urmînd a fi extins şi în alte domenii. Ukraina a făcut astfel rost de banii cu care speră să-i oprească pe ruși să danseze kazacioc pe bulevardele Parisului pentru că, nu-i așa, Ukraina stă pavăză la hotarul Europei…  Trump pare că s-a pipășat cu jet pe parteneriatul istoric dintre SUA și Arabia Saudită, care datează chiar din 1930 cînd Arabia Saudită însemna doar Kabba. Numai că, nu-i așa… Guzganul ăsta roșcovan te face din vorbe, îți fură mințile, se joacă cu capacitatea ta de înțelegere și în acest răstimp scoate din mînecile largi de bufon tot felul de cărți cîștigătoare pe care le amestecă în văzul tuturor chiar pe masa de joc din cazinoul ăsta de cartier care a devenit construcția planetară. O periferie și ea la grandoarea nemaivăzută a insului care schimbă regulile de joc în timpul partidei de (4)7 prinde!

Sigur, sînt puțini analiști pe lume și sînt și mai puțini dintre ei care știu ce spun! În schimb, mestecători și aruncători de vorbe sînt cu duiumul. Așa se face că în această cacafonie polifonică de voci, vorbe și onomatopee, cuvintele tind să-și dilueze forța lor năpraznică pe care și-o revendică direct de la Dumnezeu, ca prime zămislite. Vă amintiți ce tare dor cuvintele? Ce ravagii fac cele rostite fără gînduri? Ce daune! Ce temelie traică așează cuvintele care zidesc… ce golite de sens sînt cele rostite mereu și mereu, ca o mantră, goale pe dinăunru, fără înțelegere, fără gînduri… nu și fără consecințe: corupție… politic… imaculare… atac nuclear… sînt cîteva dintre cele care nu ne mai înfiorează. ”Am prieteni la Casa Albă, am prieteni în administrație și toți îmi spun același lucru. Ei spun că Trump a fost de acord să bombardeze Iranul pentru că Benjamin Netanyahu l-a amenințat și i-a spus: „Dacă nu bombardați Iranul, vom folosi arme nucleare împotriva Iranului”. Acum, desigur, urmașii lui Itzhak, dar se recunosc a fi fiii făgăduinței!,  nu au recunoscut niciodată că au un program nuclear, dar analiștii cred că au între 80 și 200 de focoase nucleare. Israelienii nu sînt semnatari ai Tratatului de neproliferare nucleară. Interesant este că iranienii sînt”, spune John Kiriakou, fost analist de informații și ofițer operativ CIA și anchetator senior pentru Comisia pentru Relații Externe a Senatului Statelor Unite… În acest răstimp, un consultant special al Națiunilor Unite demisionează, iar 48 de ore mai tîrziu, se scurg informații despre planificarea unui atac nuclear împotriva Iranului, ce pare ca va fi facut de Israel, același Israel maestru al disimulării multiplelor amenințări de securitate din regiune, de la Hamas, ISIS pînă la bombardarea instalațiilor de desalinizare din Golf dînd vina pe Iran!

Muhammad Safa a fost directorul executiv și reprezentantul principal la Națiunile Unite din New York, pentru „PVA”, un „Grup consultativ special” desemnat pentru probleme legate de drepturile omului. A demisionat acum 72 de ore, iar în această seară a DIVULGAT INFORMAȚII PRIVIND PLANIFICAREA UNUI ATAC NUCLEAR în conflictul din Iran, potrivit unui document dat publicității ce pare real, spun experții! Duminică, 29 martie 2026, Safa a postat date despre ceea ce susține că sînt PLANURI DE BOMBARDARE NUCLEARĂ împotriva Iranului, discutate în cadrul Națiunilor Unite. Asta începe, parcă să dea fiori! Discuții despre atacuri nucleare teroriste la Națiunile Unite! Păi, cui să te mai plîngi? Nici Partid Comunist nu mai avem, nici prim-secretar…

La Fox News, Secretarul de stat Marco Rubio rostogolește atent narativul disensiunii între SUA și NATO pentru cei cu o singură circumvoluțiune cerebrală, și aia de la caschetă: „Trebuie să ne punem întrebarea: de ce sîntem în NATO?”, răspunsul fiind evident, în noul banc-show marca Trump: America își îndeplinește obiectivul… și apoi face un pas înapoi. Gata cu poliția mondială. Gata cu protecția automată. Gata cu garanțiile. „Strîmtoarea… asta nu e pentru noi.” Asta va fi pentru Franța. „Asta va fi pentru oricine o folosește.” Adică, băbăeți, puneți mîna pe lopeți, băi, Europo și dacă vrei ceva, ieftin, din OM vino și ia-ți, cum ai făcut-o în 200 de ani de colonialism sălbatic, dacă nu, cumpără de la mine care sînt boieru la gnl și țiței. Dar, pentru aceasta este nevoie de luciditate și de înțelegerea faptului că NATO este o sursă de putere pentru SUA și nu o povară, că fără NATO, SUA devin esențialmente o putere a emisferei vestice – fapt menționat deja în Strategia de Securitate din decembrie 2025!, și că, în politica globală sentimentele și trăirile mesianice ale unor minți tulburate sînt căile sigure spre dezastru.

Pentru Europa, această abordare ar trebui să fie un semnal de alarmă. Pentru Ruthe, la fel! Pentru că, timp de decenii: securitatea a fost externalizată, vulnerabilitatea energetică a fost ignorată și puterea militară a fost lăsată să scadă, pe fondul unei dorințe sincere de pace la tot cartierul! Acum, lumea reală revine și ne găsește în plină mahmureală. Dacă America face un pas înapoi: cine protejează rutele comerciale critice? Cine asigură liniile de alimentare cu energie? Cine reacționează cînd se întîmplă din nou escaladarea? Cine plătește pentru sabotarea Nord Stream? Ar trebui, propria conducere! Aici nu e vorba de geopolitică, doar, ci de consecințe pe termen lung pentru mahmurul cetățean european, pe care, deși îl ustură puțin gurul de la curcubeeee, nu realizează deplin că Lumea se schimbă. Și Europa nu este pregătită!

Fidel principiului prin care ne face din vorbe, președintele Trump a prelungit ultimul ultimatum adresat Iranului, pînă luni, pe 6 aprilie, răstimp în care vă invit să urmăriți cum se mișcă banii pe burse, cotațiile la petrol, gaz, îngrășăminte, aluminiu, grîu și tot ce mai vreți, cu cît închid vineri și cu ce trend deschid luni, 6 aprilie. În principiu, discutăm de vorbe goale menite să pară o intenție de negociere, cînd, de fapt, diplomația americană directă din ultimele zile reprezintă doar un spectacol de televiziune. Secundar, deci! Însă, prezența la Islamabad a Arabiei Saudite, Turciei și Egiptului indică îngrijorarea reală a statelor din Golf față de răspunsurile militare iraniene și dilema serioasă a acestora de a alege între vecinul supărat, dar corect, și Acordurile Abrahamice care le vor arunca în luptă alături de binomul Israel – SUA. Va fi interesant, pentru că în acest război, iranienii nu se strîng în „jurul regimului”, ci în „jurul țării”. Și sînt 90 de milioane, iar posibila invazie la sol grăbește procesul de repatriere.

Personal, m-am înșelat cînd am spus că Rusia nu va intra în Ukraina. Încerc acum: Insula Kharg nu va fi ea cea invadată. Cred că este o țintă falsă lansată la derută, pentru a putea debarca pe un teritoriu care controlează efectiv strîmtoarea Hormuz și navigația în Golful Persic: sînt vreo cinci insule, greu de citit și de reținut – americanii le-ar boteza direct Alfa, Bravo, Charlie, Delta, Echo – îndelung disputate de Iran și Emiratele Arabe. Iranul le controlează din 1971 și tot de atunci ceilalți vecini contestă acest drept al Teheranului. Kharg nu se află în această dispută și poate de aceea aici se află principalele instalații de export de petrol ale Iranului. Însă, în cazul unui atac terestru este bine de știut că: statul iranian este defensiv și nu se va angaja în acțiuni militare agresive, dar dacă se iau măsuri împotriva sa, acesta va provoca pierderi mari agresorului. Și ar mai fi ceva: dacă pușcașii marini debarcă oriunde în Iran, Statele Unite nu sînt pregătite să se retragă din regiune, în ciuda retoricii de bîlci medieval! Personal cred că în acest moment SUA nu au nici o intenție de a se retrage din Orientul Mijlociu Extins. Din potrivă, nebunia lui 47 încearcă să scoată din joc furnizorii de energie ieftină ai Chinei și să blocheze atragerea Orientului Mijlociu în sfera de influență a Beijingului, proces aflat în plină derulare! Pentru că, așa cum spuneam și în alte articole, dacă în Ukraina a fost vorba de Rusia, în Iran este vorba despre China și proiectul său economic global, iar acum, prin acest măcel Trump vrea să mențină SUA în poziția de hegemon global în fața Chinei.

Dacă citim ce scrie de cîțiva ani unul dintre foarte puținii analișt de geopolitică lucizi și profesioniști, dr. Alba Popescu, China crează ”comunitatea destinului comun al omenirii”, sintagmă care definește sfera de influență pe care Beijingul o construiește pe 4 continente – Asia, Europa, Africa, America de Sud – și 4 oceane – Pacific, Indian, Atlantic, Arctic – , sferă de influență care are la bază Inițiativa geoeconomică a Drumului și Centurii Mătăsii, peste care s-au suprapus Inițiativa de Securitate Globală, Inițiativa de Guvernanță Globală și multitudinea de inițiative menite să îi asigure supremația globală tehnologică și civilizațională.

În fața unui asemenea puzzle complicat și armonios, orice inițiativă din bîtă, inițiată de SUA ar părea soprtită eșecului, dar  tot acest tumult geopolitic este parte integrantă a contra-strategiei americane a bîtei, care a început în perioada primei administrații Trump și au continuat acum, prin scoaterea din joc a surselor ieftine de hidrocarburi ale Chinei: Sudanul, Nigeria, Venezuela, Iranul.

Mă întorc! Gura bate sigur gurul, iar declarația zilei ne vine tot de peste ocean. Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvînt a Casei Albe a ținut obișnuita conferință de presă. La un moment dat, un jurnalist o întreabă dacă și țările din Golf trebuie să plătească pentru apărare. Leavitt a confirmă senină că Donald Trump este interesat ca țările arabe să achite cheltuielile Washingtonului pentru operațiunea militară împotriva Iranului: ”Cred că este un lucru de care președintele ar fi foarte interesat, făcîndu-le un apel în acest sens. Nu mă voi grăbi să vorbesc înaintea lui despre această chestiune, dar este, cu siguranță, o idee pe care știu că o are și ceva despre care cred că veți auzi mai multe de la el.”

Așadar, Trump vrea să pună la plată statele din Golf pentru războiul pe care îl poartă împreună cu Israel. Mai mult, a și informat statele din Golf despre asta. Între timp, SUA nu reușește să convingă Europa să se implice. ”Taxa de șmecher” impusă de Trump pentru războiul din Ukraina este atît de profitabilă pentru 47, încît se întoarce și în Golf. Evident, la alte dimensiuni! Plătesc fraierii de serviciu! Ce înțelegem noi de aici? Păi, ce spuneam la început: să nu credeți că nebunul e prost! Trump 47 ne face din vorbe și ne duce unde vrea el după care își numără profitul. Cele două războaie îmbină perfect interesele geopolitice și de securitate cu cele pur economice. Trump a transformat securitatea globală în produs comercial – I-a luat pîinea de la gură lui Erick Prince! De aia părintele Blackwater e foc și pară pe roșcovanul de la Mar-a-lago! – într-o operațiune de repoziționare a pieței globale de energie, împachetată abil în discurs de securitate și solidaritate cu Israelul care-și dorește, prin Haifa, poziția de hub energetic global la Marea Mediterană ( poziție dorită din 2002, de la Războiul din Iraq!) spunînd prin vocea genocidară a lui Bibi: trageți conductele la Haifa și scăpați de presiunea strîmtorilor! Este o geopolitică tranzacțională în care toată lumea plătește și unul singur

Și mă tot gîndesc, ca prostu fără concurență: bă, da ăștia se bat ca orbii pentru petrol și gaz, nici unul nu ar bombarda un panou solar, o fermă eoliană, ceva Verde, eco acolo…

DIFICILA PREDICȚIE COTIDIANĂ ÎN FILMELE MARVEL

BMTF, 25 mar – Este absolut imposibil să faci o analiză a situației din Orient în fiecare zi. În primul rînd, pentru că dinamica situației este extrem de imprrevizibilă. În al doilea rînd pentru că actorii implicați lansează în spațiul public momeli mediatice ca să abată atenția observatorilor spre direcții complet false. Sînt precum momelile termice utilizate de rachete sau aeronavele de luptă. Veteranii de rit nou, nu venerabilii care au luptat la Cotul Donului, că ăia, care au plecat de la Cotul Pisicii să petreacă o vacanță de … luni la Al Hilla, de unde s-au întors bronzați și pensionați gata – știu despre ce vorbesc! Ceilalți, cîțiva care mai citesc, au auzit de aceste procedee! Deci, momelile mediatice funcționează din voința beligeranților. Prin intermediul presei mainstream, a blogerilor, dar și a presei nealiniate sau just enter ii în bulele sociale. Greu de decelat informația reală de fake news, deși, în ultimele zile, chiar și fake news-ul are o cantitate importantă de adevăr. De exemplu, distrugerile provocate în Tel Aviv de atacurile cu rachete iraniene. Există un embargo informațional pe acest subiect. Orice israelian care filmează, fotografiază sau înregistrează aceste efecte este aruncat în închisoare. Pe rețelele de socializare apar imagini reale amestecate cu imagini fabricate cu AI. Asta nu înseamnă că nu e adevărat! Nu amploarea distrugerilor ne interesează, ci faptul că locuitorii unui oraș și-au schimbat viața cu 180 de grade ca o consecință a visului de 40 de ani a unui conducător criminal de război scelerat și demonic! Să probeze fack-cecării că individul nu este nici scelerat și nici demonic și să-mi șteargă postarea! O altă informație: Israelul a declanșat invazia terestră a Libanului, în Sud, unde visează să mute frontiera pe rîul Litani și să-și mărească teritoriul cu aprox. 30 de km în adîncime. Militarii IDF vorbesc de o zonă tampon. Tratatele internaționale devenite inoperabile și Istoria o numesc altfel! Mai ales după experiența genocidară din Gaza și disprețul devenit popular din Cisiordania. Există niște reguli de bază în război, pe care, teoretic, toată lumea ar trebui să le respecte, mai puțin IDF: nu ai voie să lovești lucruri de care depind oamenii ca să trăiască. Asta înseamnă că nu ai voie să ataci spitale, ambulanțe, medici și personal medical, ajutoare umanitare, școli, biserici sau alte locuri religioase, pentru că astea nu sînt ținte militare, sînt lucruri care țin oamenii în viață. Cum nu ai voie să ataci centrale nucleare, baraje, diguri, pentru că dacă lovești acolo nu mai controlezi nimic, nu mai e vorba doar de o explozie sau o clădire distrusă, poți provoca radiații, inundații masive, distrugeri uriașe, mii sau milioane de oameni afectați.

Ideea de bază e simplă, nu ai voie să transformi lucrurile esențiale pentru viață în ținte! Pentru că în momentul în care faci asta, la nivel internațional, se consideră crimă de război! Cu, sau fără momeli mediatice care să te ducă după fentă!

Cinci submarine rusești se află în preajma Strîmtorii Hormuz, ca parte a cooperării militare ruso-iraniene. Cică, fals! Sînt convins că nu sînt ele cinci submarine aliniate în strîmtoare, dar nu poate nega nimeni că operațiunile militare în desfășurare sînt monitorizate nu doar din spațiu ci și din adîncurile oceanelor și nu mă îndoiesc că zona este împînzită nu doar de ruși ci și de chinezi, nord coreeni sau australieni. Așadar, e greu să faci analize pe 24 de ore. Un singur român face asta, mă rog, nu comentez, treaba celor care pun botul!

Totul a plecat de la declarația lui Trump, acest Thanos Distrugătorul lumilor din Marvel, care a spus așa, negru pe alb: dacă Iranul nu redeschide complet Strîmtoarea Hormuz în 48 de ore, Statele Unite vor lovi și vor distruge centralele electrice, începînd cu cea mai mare. Și nu s-a oprit aici. Mesajul lui e că nu va fi un atac simbolic, ci unul în cascadă, care pornește de la infrastructura energetică și poate merge mai departe spre obiective vitale. Argumentul lui Thanos e corect: Hormuzul e blocat, iar asta lovește direct economia globală și transportul de petrol, deci, în logica lui intergalactică, trebuie deschis cu forța dacă nu se rezolvă altfel. Parcă nu el împreună cu prietenul lui malefic au început acest război!

Răspunsul Iranului a fost oficial și la fel de dur: „Dacă infrastructura petrolieră și energetică a Iranului este atacată, toate infrastructurile energetice, de tehnologie informațională și de desalinizare a apei aparținînd Statelor Unite și aliaților din regiune vor fi vizate”. Consecințele sînt foarte grave dacă se ajunge la fapte: escaladare rapidă, atacuri în lanț asupra infrastructurii energetice și un șoc global pe petrol, transport și securitate. Pe bursă ar fi agitație mare: petrolul ar urca rapid, iar piețele ar scădea din cauza panicii. Investitorii s-ar muta spre variante mai sigure, iar totul ar deveni mult mai instabil pentru o perioadă.

Apoi, Thanos s-a răzgîndit și cică ar iniția cinci zile de negocieri. Piața internațională s-a relaxat, cotațiile au scăzut. Cinci zile înseamnă că bursele se stabilizează o săptămînă. Vă dați seama cît de periculos e acest joc? Genul ăsta de declarații nu arată forță, ci o iresponsabilitate periculoasă. Iranul nu vrea să negocieze și știe că în spatele acestei amînări se află pregătirea unei invazii terestre.

Aproximativ 1.000 de soldați americani din Divizia 82 Aeropurtată se așteaptă să fie desfășurați în următoarele zile în Orientul Mijlociu, potrivit a două surse familiarizate cu situația şi citate de CNN, preluat de TVR. Contingentul aeropurtat îl include pe generalul-maior Brandon Tegtmeier, comandantul Diviziei 82 Aeropurtate, și personalul diviziei, precum și un batalion din Echipa de Luptă a Brigăzii 1, care acționează în prezent ca Forță de Răspuns Imediat (IRF) a diviziei, au declarat sursele. Elementele inițiale ale personalului diviziei și ale batalionului se așteaptă să înceapă desfășurarea în decurs de o săptămînă, a declarat una dintre surse; alte elemente din cadrul brigăzii se așteaptă, de asemenea, să fie desfășurate la o dată ulterioară, deși aceste așteptări s-ar putea schimba pe măsură ce situația evoluează. Brigada va fi „unitatea pregătită” în Orientul Mijlociu, pregătită să fie chemată la nevoie, a spus sursa.

Divizia 82 Aeropurtată a făcut o mișcare similară în 2020, după uciderea comandantului iranian Qasem Soleimani. IRF este o brigadă gata de intervenție cu preaviz limitat, acționînd ca o forță de răspuns rapid capabilă să se desfășoare în cîteva ore atunci cînd este solicitată. Una dintre surse a declarat că nu au existat încă ordine oficiale de desfășurare, deși acestea erau așteptate iminent.

Thanos Trump a declarat luni că SUA și Iranul au ajuns la un acord în 15 puncte și că Iranul ar dori „foarte mult” să încheie o înțelegere. Iranul a negat anterior că ar exista vreun dialog cu SUA, dar marți, o sursă iraniană a declarat pentru CNN că există „o comunicare” între cele două țări și că Iranul este dispus să asculte propuneri „sustenabile” pentru a pune capăt războiului.

Totuși, în mijlocul discuțiilor, alte mii de forțe americane vin în regiune, pe lîngă Regimentul 82 Aeropurtat. Două unități expediționare marine și grupuri amfibii gata de operare au fost, de asemenea, desfășurate recent în regiune, aducînd o putere de foc semnificativă și opțiuni militare.

CNN a relatat săptămîna trecută că cele 11 unități MEU și Grupul amfibiu gata de operare Boxer au fost accelerate și redirecționate din Indo-Pacific către Orientul Mijlociu, unde se desfășurau și cele 31 unități MEU și Grupul amfibiu gata de operare Tripoli.

Unitățile ARG-MEU vin cu aproximativ 4.500 de pușcași marini și marinari fiecare și aduc o gamă largă de capabilități în afara sprijinului la sol, inclusiv componente substanțiale de aviație și logistică.

Teheranul a avertizat astăzi, miercuri, SUA cu privire la desfăşurarea de trupe terestre în Iran, pe fondul informaţiilor că Washingtonul aduce din ce în ce mai multe forţe în zona Golfului, transmit dpa şi AFP. Monitorizăm îndeaproape toate mişcările SUA în regiune, în special desfăşurările de trupe, a scris pe o reţea de socializare preşedintele parlamentului iranian, Mohammed Bagher Ghalibaf. Nu ne puneţi la încercare hotărîrea de a ne apăra ţara, a subliniat Ghalibaf, fost general. Generalii au distrus, soldaţii nu pot repara; în schimb, vor cădea pradă iluziilor lui (Benjamin) Netanyahu, a mai adăugat acesta, referindu-se la prim-ministrul israelian.

Comentariile sale vin în contextul în care, potrivit mass-media, o posibilă invazie a insulei iraniene Kharg, cel mai important terminal de export pentru petrolul iranian din Golf, ar fi iminentă. Unii observatori spun că este doar o momeală informațională, iar adevăratul obiectiv este o altă insulă. Viața e complicată, ați remarcat, desigur!

Lumea nouă se naște din tranzacționism ordinar și cuvinte sforăitoare! Sîngele și suferința colectivă nu se pun, ele au existat ca tribut și pînă acum dar au fost băgat sub covor pentru că nu erau corecte politic. În era realismului politic, în care motorina e 10 lei pentru totdeauna, iar piticii de grădină se hîrjonesc pe malurile Dîmboviței – prea mică și prea nevolnică încît să înghită șleahta stridentă – hegemonul își afirmă superioritatea de rasă și masă în gura mare, fără vreo jenă condiționată de tratatele sau cutumele Lumii vechi, pe care orice republican a vista să o înece în cadă. Lumea veche a încurajat diferite ideologii, unele contra naturii, care se luptă între ele să țină societatea ocupată. Că doar e vorba de libertate! Trump și MAGA au promis să exorcizeze acest anus contra naturii politice. Și au cîștigat! Normalitatea și pledoaria pentru pace! Numai că, Thanos… s-a sucit! Trump a devenit foarte rapid servitorul globalismului, nu un simplu pion pe tabla de șah, chiar nebunul de care globalismul avea nevoie!  

Acum, serios, dacă închideți ochii nu simțiți că ne conduce o generație în frunte cu degenerații ei, care și-au luat lumină din filmele produse de Marvel? Ia, aici scenariu: După ce a obținut Piatra Puterii (a 47-a n.m.), una dintre cele șase Pietre ale Infinitului, de pe planeta Xandar, Thanos (Trump) și aghiotanții săi — Ebony Maw, Cull Obsidian, Proxima Midnight și Corvus Glaive (cu Bibi între ei!) — interceptează o nava spațială care transporta supraviețuitorii de pe Asgard. În timp ce extrage Piatra Spațiului din Tesseract, Thanos îl subminează pe Thor, îl doboară pe Hulk și îl omoară pe Loki (la alegere, Putin, Xi chiar și Maduro…). Heimdall (Khamenei) își folosește ultimele puteri înainte de a fi ucis pentru a-l trimite pe Hulk pe Pămînt folosind Bifröst-ul. Thanos și aghiotanții săi părăsesc și distrug nava.

Se încheie cu părăsesc și distrug nava!

Cum se vede din Armenia o înfrîngere mai mult decît 1000 de cuvinte

BMTF, 18 mar – Relațiile internaționale sînt relații bazate eminamente pe putere. Și asta nu de acum, de cînd a revenit Donald Trump la Casa Albă, ci de mii de ani, de cînd citim istoria bazată pe state, frontiere, schimburi economice etc. Într-o astfel de demonstrație de forță, soft power-ul modelează natura dominației. MORALITATEA, NU se află între argumentele de soft power! Nici în modelarea relațiilor internaționale, nici în cea a guvernanței interne. Pe cale de consecință, mi se pare o lipsă totală de inteligență să soliciți criterii morale într-o situație internațională sau în cazul unei decizii guvernamentale cu impact negativ în rîndul populației. Stați departe de sfaturile celor care apelează la moralitate și exploatează în exces latura emoțională a relațiilor internaționale/război/decizii politice!

Politologul armean Arthur Kachikan spune că stăm pe mormîntul proaspăt al fiecărei idei pe care omenirea a avut-o vreodată pentru a opri războiul, iar oamenii care au pretins că apără democrația sînt cei care țin lopata în mînă. Acest război este sfîrșitul lumii așa cum o știm, constată apocaliptic Kachikan, care deține un doctorat în Relații Internaționale la Universitatea Stanford, unde s-a specializat în politica marilor puteri și intervenții în sistemul internațional. Locuiește în Erevan și predă la Universitatea Ruso-Armeană. Este un invitat frecvent în emisiuni de analiză, precum podcastul Groong, unde discută despre securitatea națională și este adesea o voce critică la adresa actualei conduceri a Armeniei, argumentînd că țara a devenit izolată diplomatic. Analizele sale sînt apreciate pentru rigoarea academică, deși sînt considerate de unii observatori ca avînd o înclinație spre realismul politic tradițional.

Îl cred pe Kachikan, pentru că au un simț aparte al Apocalipsei. Ei știu extrem de bine cum te vor dispărut din istorie și cum să supraviețuieși sub pămînt, la propriu! În cartea sa „Imperium”, celebrul reporter polonez Ryszard Kapuściński descrie modul emoționant în care armenii și-au salvat manuscrisele și cărțile vechi, considerîndu-le tezaurul național suprem, adesea cu prețul vieții: ascunse în pămînt și în crăpăturile stîncilor. Un popor care-și dă viața pentru cărți, e un popor al dăinuirii. Un popor al Cărții, dincolo de cele trei care însîngerează Omenirea! În perioadele de invazii și persecuții, armenii și-au îngropat manuscrisele prețioase în pămînt la fel cum armatele învinse își îngroapă drapelele pentru a nu fi pîngărite. Kapuściński menționează că multe dintre manuscrisele salvate sînt pătate de sînge, subliniind că ele au fost recuperate prin sacrificiu uman. Locațiile unde cărțile au fost ascunse nu au fost uitate, ci transmise din generație în generație, ceea ce a permis recuperarea lor ulterioară. Un alt aspect cheie al salvării culturii scrise armene este efortul instituțional de a aduna și conserva aceste manuscrise într-un loc sigur, precum Matenadaran din Erevan – un Institut al manuscriselor, departe de distrugerile imperiale.

În „Imperium”, Armenia este prezentată ca un loc al supraviețuirii, unde cultura a fost păstrată prin acești „gardieni” ai scrisului, în pofida încercărilor repetate de a le distruge istoria. Ei înșiși sînt ISTORIA. Care, alături de Khachkar și Pataraki, constituie elementele centrale ale spiritualității și identității armene, pe care Ryszard Kapuściński le-a explorat cu o fascinație aparte în scrierile sale.

Patarak se referă la Sfânta Liturghie în Biserica Apostolică Armeană. Cuvîntul provine din rădăcini vechi ce înseamnă „sacrificiu” sau „ofrandă”, simbolizînd jertfa lui Hristos, celebrat cu o muzică ritualică profundă, adesea bazată pe psalmi armenești cîntați în cor, care creează o atmosferă de o frumusețe austeră și mistică, arhaică și melancolică, ecoul unei istorii marcate de suferință și reziliență, o legătură directă între poporul armean și divinitate, păstrată neschimbată de secole.

Khachkar – khach / cruce, kar / piatră – reprezintă cel mai puternic simbol vizual al Armeniei. Sînt stele funerare sau comemorative, sculptate manual în piatră. Se spune că există peste 50.000 de khachkar-uri în Armenia și că nu există două identice.

Psalmii și crucile de piatră sînt „codul genetic” al unei națiuni care a supraviețuit prin credință și memorie culturală în fața unor imperii care au încercat să o șteargă de pe hartă. De aici se revendică Arthur Kachikan și de aceea am încredere în analizele sale. Bine, l-a ferit Dumnezeu să aibă în jur un Cărtărescu, Liiceanu, Caramitru sau Bolojan și Băsescu!

Într-o analiză extrem de recentă, Kachikan a dat un verdict așteptat: acesta este sfîrșitul lumii așa cum o știm noi! Războiul din Iran nu este un alt conflict regional. Este cutremurul final care îngroapă întregul sistem construit de omenire după 1945. Fiecare pilon pe care s-a construit realitatea internațională după război, s-a prăbușit în neantul minților întunecate. Bezna minții! Dreptul internațional nu mai există, legitimitatea globală și opinia publică au dispărut cu totul, fiecare tratat de control al armelor, de la INF la ABM și Open Skies, a dispărut, neproliferarea s-a încheiat, armele nucleare se vor răspîndi acum și nu va fi doar Israelul cea mai ascunsă și perfidă tumoră a lumii nucleare! Visul liberal este mort! Patru sute de ani de gînditori și teoreticienii liberalismului democratic au susținut că democrațiile nu se vor ataca niciodată între ele. Ei bine, acea promisiune a murit în momentul în care democrația conducătoare a lansat acest război, iar NATO NU s-a aliniat în spatele Americii. „Sfîrșitul istoriei” și Fukuyama sînt acum îngropate oficial lîngă Liga Națiunilor și Uniunea Europeană.

Politologul armean spune că acest conflict ne poartă printr-un cimitir: Liga lui Wilson, Noua Gîndire a lui Gorbaciov, Noua Ordine Mondială a lui Bush, chiar și MAGA. Pare să aibă dreptate! Toate idealurile de echilibru, securitate comună și compromis sînt acum pietre funerare. Acele Khachkar armenești, pe care chiar liberalii care le-au predicat ca reguli fundamentale, le-au dărîmat! Prin ei înșiși! Sau, prin ei înșiși au plătit pentru Călin Georgescu pe TikTok!

Mașina de război americană s-a izbit de zidul persan din Orientul Mijlociu, care, la fel ca zidurile istorice ale Babilonului, rezistă bombardamentelor, asasinatelor țintite și deceniilor de hărțuire diplomatică și sancțiuni economice. Dincolo de a fi o lovitură magistrală, chiar și economică, războiul împotriva Iranului se dovedește a fi un dezastru total pentru Washington, dezvăluind contradicțiile profunde ale hegemonului imperialist, care încearcă să-și mențină statutul cu un cost economic și politic nesustenabil. Sigur, nu spun nimic de cei cîțiva fericiți ai sorții cărora pronia cerească le-a pus mîna în cap și trilioane în buzunare. Cîțiva! O mică gașcă de derbedei planetari pe care Kapuściński nu i-a cunoscut, iar Kachikan nu-i numește din pudibonderia gînditorului intelectual rafinat. Planeta întreagă a fost luată ostatic de găști de răufăcători. Ce mai sînt țările dacă nu ambalaje goale de conținut? Populația pare să fie doar o grămadă de gîndaci de bucătărie îmbulzindu-se la jegul puțin de pe fundul lăzii. Nimic pentru popor, totul este pradă! Găști. Gangsteri. Mafioți. Hoți mărunți de buzunare din mahalalele Europei, Cerșetori stilați și curve blenoragice. Priviți imaginile cu BoloJaf și veți descoperi un personaj fascinant! Sergiu Nicolaescu l-ar fi putut distribui ușor în rolul unui cap de Mafie din Bucureștiul anilor 30! Sergiu Nicolaescu a murit! Alți regizori l-au distribuit pe orădian în rolul de mafiot! Că îl ajută fața! Ca pe marele Nuni Anestin! Mă rog, am deviat rău de tot. Mă întorc!

Iranul a schimbat regulile jocului. Proiecția forței din baze militare sigure amplasate în jurul entității sioniste din Orientul Mijlociu, precum vase de luptă în jurul unui portavion terestru, a fost compromisă de un nou mod de a duce războiul. Teheranul și-a petrecut întreaga viață pregătindu-se pentru un război existențial împotriva Israelului și a SUA! Acest moment a venit! Iar SUA se ruinează în beneficiul exclusiv al complexului său militar-industrial! Dacă războiul din Ukraina a demonstrat ceva, este că industria militară americană este orientată spre generarea de profituri, spre satisfacția acționarilor săi și spre proiectarea puterii mai degrabă în mintea noastră, decît spre în cazul unui război prelungit. Sigur, aceste propoziții pot crea o oarecare undă de emoție numai în cazul în care cuiva îi pasă de construcția caducă a statului națiune, de noțiunea perimată de popor și elementul constituțional care prevede că gansterii aleși lucrează pentru bunăstarea națiunii. Dacă nu, nu!

Pe plan politic, eșecul este și mai răsunător. Washingtonul credea că poate reproduce modelul venezuelean sau, în caz contrar, poate repeta scenariul syrian. Deși societatea iraniană se fracturase în ultimele decenii din cauza problemelor economice, politice și sociale, agresiunea sionisto – americană i-a restabilit coeziunea. Războiul pe care Israelul și SUA îl duc împotriva Iranului nu este doar un act de agresiune, ci un adevărat război existențial care zguduie din temelii întregul aranjament din Orientul Mijlociu Extins, bazat pe vasalități regionale. Modelele lor economice – puternic dependente de stabilitate, lux, capital străin și turism – s-au dovedit incompatibile cu războiul deschis. Găzduirea bazelor americane nu mai este percepută ca o umbrelă de securitate, ci ca o vulnerabilitate uriașă. Prin urmare, acest război va schimba total realitatea geopolitică a acestei părți a planetei.

În fața acestui tablou sumbru,Trump pregătește deja terenul pentru o retragere deghizată în triumf. Președintele începe să repete un discurs de ieșire, afirmînd că „nu mai este nimic de făcut acolo”. Din păcate, și sper să greșesc, cubanezii vor plăti prețul pentru înfrîngerea SUA în Iran!

Trump a declarat că războiul din Iran este în curs de finalizare, dar nu săptămîna aceasta, că are altă trebă…

BMTF, 10 mar – Preşedintele american, Donald Trump, a susţinut o conferinţă de presă în Florida, în contextul în care războiul din Iran intră în a doua săptămînă, iar distrugerile infrastructurii civile și economice iraniene sînt fără precedent. Cam asta a declarat președintele american:

Donald Trump: Aşteptăm să vedem ce se întâmplă înainte să îi lovim. Putem să îi eliminăm cu totul într-o singură zi. Ar duce cu siguranţă la o scădere cu 90% a mai multor lucruri, dar în special a lansărilor de rachete iraniene şi 83% în lansările de drone, după cum ştiţi. Lansările de drone sunt aproape închise, dar suntem la peste 90% scădere a lansărilor iraniene de rachete. Aşadar, foarte greu de reprodus şi foarte greu de obţinut. Este ceea ce am putut face cu ajutorul unui echipament extraordinar, cu mulţi oameni inteligenţi. Imediat ce ei au trimis rachetele în sus dintr-un lansator, noi am putut să distrugem acel lansator într-un interval de cinci minute sau mai mic, cu mare acurateţe. Aşadar, acum dispunem de interceptoare la cost redus care combat eficient dronele iraniene şi bombardierele noastre B-2 au aruncat recent zeci de bombe de aproape o tonă pentru a distruge lansatoare de rachete de pe întreg teritoriul Iranului, lansatoare care în multe cazuri erau ascunse adânc sub pământ. De asemenea am anihilat bazele de producţie pe care regimul le folosea pentru a construi drone şi rachete la o rată la care nimeni nu credea că este posibil. Ştim unde se află toate, le distrugem foarte rapid. Ne aflăm cu mult în avans faţă de calendarul nostru iniţial, aş spune că nu credeam că ne vom afla în acest punct în mai puţin de o lună. Pe lângă faptul că am eliminat conducerea de două, poate de trei ori şi, după cum ştiţi, vrem să fim implicaţi. Nu vrem un alt preşedinte care poate nu ar vrea să facă ceea ce vreau eu să fac – pentru binele lumii, pentru binele ţării noastre – să fim blocaţi într-o situaţie, în cinci sau zece ani de acum înainte. Aşa că noi credem că ei ar trebui să pună la conducerea ţării un preşedinte care să poată fi capabil să facă ceva pentru schimbare, în mod paşnic. Ei fac asta de 47 de ani, omoară oameni de 47 de ani – ei au fost puternic implicaţi în toate incidentele când au murit oameni în urma exploziei unor bombe amplasate la marginea drumului. Au murit sau trăiesc acum fără mâini, fără picioare, cu o faţă care a fost distrusă atât de rău. Regimul iranian atacă americani şi răspândeşte teroare de 47 de ani, iar în pofida acestor oportunităţi nenumărate de a renunţa la ambiţiile lor nucleare – pe care le-au avut – în urmă cu puţin timp ei i-au spus domnului Witkoff – care se află chiar aici – au spus, practic că vor să continue să construiască arme nucleare. Dacă noi nu i-am fi lovit în operaţiunea „Midnight Hammer”, dacă nu am fi lovit potenţialul lor de îmbogăţire a uraniului şi nu am fi făcut acest lucru atunci, ei ar fi avut o armă nucleară, ar fi folosit-o demult. Şi, cel puţin Israelul ar fi fost anihilat. A fost un mare noroc că am avut curajul să facem asta, că am avut piloţii talentaţi şi echipamentul extraordinar al bombardierelor B-2. Apropo, am mai comandat încă 25 – versiunea mai nouă, mai bună. Avem cea mai măreaţă armată din lume, avem cel mai bun echipament din lume, de departe. Puteţi vedea asta, indiferent unde mergem. Este încă nevoie de oameni care să le folosească, iar aceştia sunt oameni pe care îi preţuim. Chiar şi după ce le-am distrus cele mai importante situri nucleare în operaţiunea „Midnight Hammer”, ei nu au negociat niciodată cu bună-credinţă. Au continuat să spună – vrem să construim nuclear, vrem să îmbogăţim – la niveluri care erau inacceptabile şi chiar au refuzat o ofertă pentru combustibil nuclear gratuit, nelimitat, pentru totdeauna, în scopuri civile. Nu au fost interesaţi de asta, pentru că ei voiau să construiască o armă nucleară. În schimb, regimul încerca să îşi reconstituie programul de arme într-un complex diferit, nu se puteau întoarce la cele trei situri pe care noi le-am distrus. Dar începeau să lucreze la un alt complex, voiau să meargă mult mai adânc şi au început procesul. În timp ce construiau rapid rachete balistice convenţionale, voiau să facă totul în acelaşi timp – să ameninţe bazele noastre de peste hotare şi în curând să ajungă chiar pe teritoriul nostru. Intenţia regimului era să folosească această ameninţare balistică exponenţial mai mare pentru a ne face imposibile, practic, orice demersuri de a-i împiedica să obţină o armă nucleară. Aşadar, aşa cum aţi văzut probabil, aveau un număr uriaş de rachete – cele mai multe fiind acum folosite sau distruse – şi folosite fără succes, pentru că, în cea mai mare parte, am reuşit să le doborâm pe toate. Ce tehnologie incredibilă, rachetele Patriot, incredibil./mbrotacel

Au început să construiască rapid rachete convenţionale şi ar fi putut să ajungă curând la bazele noastre din afara graniţelor şi chiar la teritoriul naţional. Ameninţarea balistică era imposibil de ignorat şi se pregăteau să continue demersurile pentru a obţine arma nucleară. Am reuşit să le distrugem mare parte din capacităţile balistice. Tehnologia laser pe care o avem acum este incredibilă şi cu ajutorul acestei tehnologii facem operaţiunile mult mai sigure şi mult mai ieftine. Pe baza a ceea ce îmi spuneau cei din guvern, am ajuns la concluzia că ne vor ataca, dacă nu vom porni această misiune. Au făcut ceva foarte stupid, şi-au atacat vecinii,

ţări neutre în mare parte sau care nu ar fi vrut să se implice în acest conflict, dar care au fost atacate. Drept urmare, iranienii au obţinut efectul advers, iar vecinii lor au venit de partea noastră şi i-au atacat chiar cu succes. Mă uit la Arabia Saudită, mă uit la Emiratele Arabe, la Qatar, dar şi la alte state. Sunt ţări care au fost atacate. Când am început conflictul, am crezut că cineva a greşit,

Dar nu! Către Emiratele Arabe s-au tras o mie de rachete. Îmi amintesc că printre primele lucruri pe care le-am spus a fost că voi opri Iranul să obţină arma nucleară; am spus-o încă din 2015. Deveniseră o ameninţare şi mai mare, dar am de gând să nu mai fie o ameninţare. pe măsură ce vom continua operaţiunea Epic Fury. Nu voi permite unui regim terorist să ţină lumea ostatică. Dacă vor recidiva, vor fi loviţi mult mai dur şi mă voi îndrepta spre ţintele uşoare, de nu vor mai putea să se recupereze niciodată. Lumea va fi mult mai sigură fără ameninţarea iranienilor, fără ameninţarea nucleară. Avem foarte multe nave acolo, avem cel mai bun echipament militar din lume, în timp ce majoritatea navelor lor de luptă au ajuns pe fundul mării. Îi vom lovi atât de tare, încât nimeni nu îi va mai putea ajuta să-şi revină vreodată. În ultimii ani, regimul şi apropiaţii lor terorişti au lansat atacuri, dar noi vom pune capăt acestor lucruri odată pentru totdeauna. Am redus preţul petrolului pentru familiile americane, a fost o excepţie şi un moment care trebuia făcut. Statele Unite oferă asigurare pentru transportatorii de petrol din regiune, poate chiar să mergem pe mare alături de ele, să-i protejăm. Dacă vor fi încercări de a le ataca, preţul pe care îl vor plăti va fi atât de mare, încât îşi vor dori să nu fi dat niciodată acel atac. Trebuie să menţinem circulaţia prin Strâmtoarea Ormuz. Noi, pe plan intern, avem foarte mult gaz natural, foarte mult petrol, avem şi sursa din Venezuela şi lucrăm foarte bine cu administraţia de acolo. E o sursă foarte importantă de petrol şi de gaz./csimion

Dar suntem într-o poziţie foarte bună, dar vrem să fim corecţi cu celelalte părţi ale lumii, inclusiv cu ţări precum China. Foarte mult din petrolul de care are China nevoie, circulă pe acolo, facem asta pentru că avem o relaţie bună cu preşedintele Xi şi, de fapt, noi protejăm întreaga lume de ceea ce vor să facă nebunii aceştia din Iran. De asemenea, intenţionăm să ridicăm sancţiuni asupra unor ţări pentru a reduce preţul petrolului. Când va veni vremea, marina militară americană va escorta navele cu petrol. Avem cele mai bune nave care pot curăţa de mine apele. Sperăm să nu fie nevoie să intervenim, dar dacă vor intra în acest joc, îi vom lovi cu o putere cum nu au mai văzut până acum. Suntem mult înaintea programului asumat pentru Iran. Armata noastră este cea mai bună din lume, are cei mai buni oameni şi cel mai bun echipament, nimeni nu a mai văzut aşa ceva. Iranul era o putere foarte mare. Dacă nu i-am fi lovit, ar fi ocupat întreg Orientul Mijlociu, aveau mii şi mii de rachete la dispoziţie, majoritatea sunt acum distruse, dar ar fi preluat Orientul Mijlociu dacă nu interveneam. Armele lor erau îndreptate spre ţările din regiune care nu aveau nimic de a face cu Iranul, au încercat să distrugă Israelul şi să ocupe Orientul Mijlociu, aşa că i-am oprit la timpul potrivit şi suntem foarte mândri că ne-am implicat în această misiune care se va termina curând. Dacă vor îndrăzni să înceapă din nou, vor fi loviţi şi mai puternic.

Reporter: Sunteţi de acord cu noul lider suprem al Iranului? Ne puteţi vorbi mai mult despre discuţia telefonică cu Vladimir Putin? Donald Trump: Am avut o discuţie foarte bună la telefon cu preşedintele Putin. Am vorbit despre Ucraina, o luptă care nu se mai încheie, e foarte multă ură între preşedintele Putin şi preşedintele Zelenski, pare că nu reuşesc să se înţeleagă. Am vorbit desigur şi despre Orientul Mijlociu. Putin vrea să fie de ajutor. I-am spus că ar fi mai de ajutor să se încheie războiul cu Ucraina. Am avut o discuţie bună şi vrea să aibă un rol constructiv.

Reporter: Aţi spus că se va termina repede misiunea din Iran, credeţi că în această săptămână?

Donald Trump: Da, cred că destul de curând. Tot ce aveau s-a încheiat, inclusiv conducerea s-a dus. De fapt două rânduri de conducere au fost asasinate, foarte mulţi oameni nici măcar nu au auzit despre cei care au preluat puterea. Atacurile noastre au fost foarte eficiente.

Reporter: Ce ar obţine Statele Unite dintr-o înţelegere cu cei din Cuba?

Donald Trump: Marco Rubio face o treabă foarte bună, cred că va rămâne în istorie drept cel mai mare secretar de stat al Statelor Unite. Iată ce am făcut ca şi administraţie cu ajutorul lui, cei din Cuba au încredere în Marco Rubio, are şi încrederea poporului american, pentru că a avut succes oriunde a mers; de altfel şi vorbeşte limba oamenilor de acolo. Ar putea fi o preluare prietenoasă, ar putea să nu fie o preluare prietenoasă. Cei din Cuba nu au energie, nu au bani, au mari probleme din punct de vedere umanitar, s-au purtat urât cu foarte mulţi oameni. Oamenii sunt foarte importanţi pentru mine, ştiu prin ce au trecut, oamenii din Cuba. Oamenii de afaceri cubanezi care au venit în Statele Unite au devenit printre cei mai de succes afacerişti. Unii dintre ei îmi sunt prieteni. Regimul Castro a fost unul brutal, trăiau pe spatele Venezuelei, dar acum nu se mai întâmplă asta. Nu mai au energie, nu mai au bani. Noi am tăiat de la sursa lor de finanţare. Deci fie fac un târg cu noi, fie îi vom obliga foarte uşor să ajungă la o înţelegere.

Reporter: Atacul asupra şcolii de fete din Iran, vă asumaţi responsabilitatea?

Donald Trump: Să ştiţi că rachetele Tomahawk sunt folosite şi de alte state, chiar şi Iran are rachete Tomahawk. Faptul că o rachetă Tomahawk a căzut acolo e foarte generic. E o chestiune care e investigată acum să vedem de unde provine.

Reporter: Aţi spus că războiul este foarte complet, dar şeful apărării spunea că este doar începutul.

Donald Trump: Am putea spune că este începutul construirii unei noi ţări. Nu au marină militară, nu au apărare aeriană, nu au avioane, nu au echipamente, nu au radare, nu au comunicaţii militare şi nu mai au conducere cei din Iran. Putem spune în acest moment că este un succes incredibil sau putem merge mai departe şi vom merge mai departe. Dar marele risc în acel conflict s-a încheiat după primele trei zile. Dacă vă gândiţi, am distrus o marină militară foarte puternică. Aveau nave militare de tipul celor pe care le cumperi când vrei să câştigi bătălii şi acum toate sunt pe fundul mării. Forţele aeriene militare sunt distruse, mai au doar 25% din drone. Dar am ţintit fabricile unde se fabrică aceste drone, chiar în aceste momente sunt lovite din nou. Rămâne la latitudinea mea şi a oamenilor din administraţia Trump ce vrem să facem.

Reporter: Vorbeaţi despre ridicarea unor sancţiuni în privinţa petrolului.

Donald Trump: Preţurile petrolului au crescut artificial ca urmare a acestei intervenţii militare pe care eu o consider favorabilă. Ştiam că preţurile vor mai creşte, dar nimeni nu cred că se gândea că vom avea succes atât de rapid. A fost un succes militar nemaivăzut până acum. Avem cele mai bune echipamente militare şi cred că avem cei mai buni generali şi totul a decurs foarte rapid. Am discutat despre ritm cu preşedintele Putin. A fost foarte impresionat de ce a văzut. Ştiţi că Iran era o putere militară puternică. Ştiţi că am avut atacul iniţial pe care l-am dat împreună cu Israelul, asta după atacul de anul trecut asupra capabilităţilor nucleare. Erau foarte aproape de a avea arma nucleară. Succesul militar pe care l-am avut în Iran este fără precedent.

Reporter: Le-aţi spus colegilor din Congres că nu veţi semna nicio lege până când legea „Save America” nu va trece.

Donald Trump: Pentru a adopta acea lege e nevoie de voturile democraţilor. Legea „Save America” presupune identificarea votantului. Când merge să voteze, să prezinte un act de identitate cu fotografie, e nevoie şi de confirmarea că votantul este cetăţean al Statelor Unite ale Americii şi vom reduce votul prin poştă, cu excepţia celor cu dizabilităţi, a militarilor, a celor care sunt plecaţi din ţară. Am mai adăugat câteva prevederi în lege: fără bărbaţi în sporturile pentru femei şi interdicţia mutilării copiilor. Sunt nişte puncte foarte bune în această lege. Chiar şi democraţii sunt de acord cu principiile din această lege. Singurii care se opun sunt cei din conducerea democraţilor, pentru că vor să trişeze la alegeri. Va trebui să ne luptăm pentru această lege. Sunt aici ca să fac o treabă foarte bună pentru ţară, dar nu vom mai avea o ţară dacă vom avea alegeri corupte, necinstite, aşa cum am văzut în ultima perioadă de timp. Nimeni nu are un sistem de vot prin poştă, aşa cum avem noi. Ştiţi de ce? Multe ţări au renunţat pentru că e un sistem corupt. Şi Jimmy Carter a spus că nu poţi avea vot prin corespondenţă, pentru că este necinstit şi ne vom lupta pentru asta.

Reporter: Aveţi informaţii că Iran a activat celule teroriste din Europa?

Donald Trump: Monitorizăm această problemă, încercăm să oprim shutdown-ul guvernamental impus de democraţi, ceea ce arată că probabil îşi urăsc ţara, dar cu toate acestea, avem informaţii foarte clare din partea serviciilor cu privire la aceste celule, le avem sub supraveghere şi suntem cu ochii pe foarte multe elemente suspecte. Cea mai mare problemă este shutdown-ul guvernamental impus de democraţi, care nu ne permite să facem ceea ce e de făcut.

Reporter: Noul lider suprem e o ţintă?

Donald Trump: Nu aş vrea să spun asta, dar sunt dezamăgit, pentru că noi credem că alegerea lui va duce către probleme similare pentru Iran.

Reporter: La cine vă gândiţi că ar putea prelua totuşi conducerea în Iran?

Donald Trump: Îmi place ideea unui lider venit din interior. Această reţetă se aplică foarte bine în Venezuela. Preşedinta Delcy face o treabă foarte bună în Venezuela, de exemplu. Dacă vă amintiţi situaţia din Irak, toată lumea şi-a pierdut acolo funcţia, politicienii, poliţiştii, militarii. Şi ştiţi ce au devenit? Au devenit ISIS şi nu vreau să se întâmple asta şi aici. Aş vrea ca oameni din interior, uitaţi, se vorbeşte despre fiul şahului care să preia conducerea, chiar dacă nu a mai fost acolo de foarte mulţi ani. Până acum, această formulă de conducere din interior a fost foarte bună, a mers extraordinar în Venezuela. Apropo, din Venezuela am scos 100 de milioane de barili de petrol./geftene Ar trebui să vedeţi cât de frumos arată procesul de aducere în ţară a petrolului de acolo în rafinării speciale pentru a-l procesa. E practic un parteneriat cu Venezuela, ne înţelegem foarte bine, şi e foarte bun parteneriatul pentru Venezuela şi pentru Statele Unite.

Reporter: Aţi sugerat că Iranul a pus mâna pe o rachetă Tomahawk pe care ar fi putut-o lansa asupra şcolii de fete din ţară. De ce sunteţi singurul care spune asta?

Donadl Trump: Nu am destule informaţii despre acest lucru, e o chestiune care e sub investigare acum, dar, după cum ştiţi, rachetele Tomahawk sunt folosite de numeroase alte naţiuni, le cumpără de la noi. Aştept un raport final al incidentului de acolo.

Reporter: Aţi spus mai devreme că am câştigat în multe feluri, dar nu am câştigat destul. Ce înseamnă destul?

Donald Trump: Destul înseamnă că în următoarea zi nu se vor reapuca să lucreze la o armă nucleară. Vreau să mă pot uita la alţi oameni din administraţie şi să le spun: nu au cum să mai facă asta. Când mi-a spus Steve Witkoff că au de gând să se reapuce de arma nucleară, i-am spus că trebuie să luăm problema în mâini. Şi-au petrecut foarte mult timp dezvoltând armament care putea fi folosit împotriva Statelor Unite, împotriva Israelului, împotriva unor ţări extraordinare care ne sunt aliate. Ar fi lovit aliaţii fără nicio problemă, dacă nu i-am fi lovit noi primii. Cred că planul lor era să ocupe întreg Orientul Mijlociu. Dacă operaţiunea de anul trecut nu ar fi avut loc, ar fi avut în câteva săptămâni arma nucleară. Dar ce am făcut noi, i-a dus în spate în acest demers, dar în următoarele şase luni au reuşit să cumpere şi să fabrice foarte multe rachete şi drone, rachete pe care le îndreptau către statele din regiune. Ar fi ocupat întreg Orientul Mijlociu, dacă nu ajungeam noi primii la ei. Ţările din regiune au foarte mult noroc că eu sunt preşedinte şi nu altcineva. Mă înţeleg foarte bine cu vicepreşedintele pe chestiunea intervenţiei din Iran. Cred că din punct de vedere filosofic am avut concepţii diferite. Cred că a fost mai puţin entuziasmat cu privire la intervenţie, dar eu am crezut că e ceva ce trebuie să facem. Nu am văzut să avem altă alegere. La negocieri au fost Steve Witkoff, Jared Kushner, Marco Rubio. Am crezut că ne vor duce cu vorba până ne vor lovi. Dacă ne-ar fi lovit primii, ar fi fost un lucru foarte rău. Vreau să ţin Strâmtoarea Ormuz deschisă. Nu ne afectează pe noi atât de mult. Noi, de fapt, aici ajutăm China, ajutăm alte state, state care îşi iau mare parte din energie prin intermediul Strâmtorii Ormuz. Noi avem o relaţie foarte bună cu China, e o onoare să ajut statul.

Reporter: Adică, Mojtaba Khamenei are o ţintă pe spate?

Donald Trump: Ar fi nepotrivit să spun asta. Uite, şi eu am avut o ţintă pe spate, După cum bine aţi spus, l-au prins pe asasinul care era pe urmele mele, l-am prins primii./csimion Aş vrea să îi felicit pe toţi lucrătorii care s-au implicat în această misiune.

Reporter: Le-aţi promis iranienilor că îi veţi ajuta?

Donald Trump: Mi-ar plăcea să îi ajut pe iranieni dacă se vor purta frumos. Dar ne-au ameninţat. Uite, au o populaţie extraordinară în Iran, oameni deştepţi, oameni energetici. Mi-ar plăcea să-i ajut, dar trebuie să facă parte dintr-un sistem în care să poată fi ajutaţi. Iar, acum, sistemul de la conducere nu aduce decât eşec. Vreau în fruntea ţării un sistem care să nu ne atace, ci să ducă la mulţi ani de pace. Dacă nu vom avea asta, mai bine să o terminăm acum.

Reporter: Câte decese americane sunteţi dispuşi să aveţi în acest război?

Donald Trump: Aşa cum am mai spus, când ai astfel de conflicte, întotdeauna înregistrezi victime. I-am cunoscut pe părinţii militarilor căzuţi. Oameni incredibili, cu toţi mi-au spus un singur lucru: vă rugăm să terminaţi această misiune. Şi vă las cu asta, vă mulţumesc foarte mult tuturor. /

Consiliul de Pace pentru Gaza, un vehicul personalizat pentru impunerea unui nou control „tranzacțional” global?

BMTF, 26 ian – Consiliul de Pace (BoP) al lui Donald Trump este un mecanism care permite banilor și loialității să răstoarne dreptul internațional, speculează Hugh Lovatt, cercetător senior în politici publice în cadrul programului Orientul Mijlociu și Africa de Nord din cadrul Consiliului European pentru Relații Externe. Un ONU pe steroizi, alimentat de tipografia FED pentru impunerea unei păci, nu neapărat juste.

Trump este președinte permanent și acționar majoritar. El conduce noul organism nu în calitate de președinte al SUA, ci în calitate de persoană fizică. Cîteva zeci de state au semnat carta „Consiliului pentru pace” și l-au numit pe Donald Trump președinte al unui nou organism care, conform actului său constitutiv, ar trebui să medieze în mod pragmatic conflictele internaționale și să instaureze o pace durabilă. Printre semnatari se numără Donald Trump însuși, în calitatea sa de președinte al SUA!

În timp ce unele state au acceptat cu entuziasm invitația lui Trump de a se alătura Consiliului pentru Pace, altele, între care diverse țări membre NATO, precum Germania și Italia, ezită. Alte state, printre care Franța, Regatul Unit și Danemarca, au refuzat deja. Unul dintre principalele motive ale refuzului este că mandatul autoatribuit al organismului ar fi, spun criticii, prea larg. Inițial, Organizația Națiunilor Unite (ONU) l-a însărcinat pe Trump cu înființarea unui consiliu de pace pentru Fâșia Gaza.

Ungaria și Bulgaria se află printre fondatori. România se mai gîndește…

Membrii își desfășoară activitatea pentru un mandat de trei ani, iar Trump are puterea de a demite membrii consiliului „sub rezerva unui veto al majorității a 2/3 din statele membre”. Voturile privind bugetul și „inițiativele de pace” necesită majoritate simplă și aprobarea lui Trump

Finanțarea este „voluntară”, dar o contribuție de 1 miliard de dolari, la deschidere, blochează influența celor mai bogați jucători, fără limite reale de mandat. Vocile mai mici și mai sărace sînt excluse și marginalizate. Dar, printre membrii fondatori se numără înalți oficiali și oameni de afaceri americani, persoane fizice, inclusiv Jared Kushner, fondatorul firmei de investiții Affinity Partners, cu legături strînse cu fondurile suverane din Orientul Mijlociu; Marc Rowan, CEO al firmei de administrare a activelor Apollo Global Management; Ajay Banga, președintele Grupului Băncii Mondiale.

BoP are mai multe filiale, inclusiv un Consiliu Executiv pentru Gaza, care promovează planul în 20 de puncte al lui Trump, și un Comitet Național Palestinian pentru Administrarea Gazei (NCAG), format din 15 membri, condus de Ali Shaath.

Ce mi se pare extrem de important: Trump înființează o Forță Internațională de Stabilizare a Gazei, condusă de generalul american Jasper Jeffers, deși mandatul acesteia de a dezarma Hamas și alte grupări rămîne neclar. Doi veterani ai Casei Albe, Aryeh Lightstone (susținător fervent al agendei de colonizare a Israelului) și Josh Gruenbaum, sînt consilieri seniori ai BoP.

Președintele american în exercițiu nu numai că extinde în mod arbitrar un mandat restrîns al ONU, pentru Gaza, ci și face demersuri pentru a submina pe termen lung ONU și ordinea internațională bazată pe Carta ONU.

Acest amestec de bani privați, cheltuieli neclare și decizii secrete este o rețetă perfectă pentru o „oligarhie cleptocratică”, avertizează Lovatt.

WELCOME BACK, AMERICA!

America s-a întors! Odată cu reîntoarcerea la Casa Albă a celui de Al 47-lea președinte al Statelor Unite, Donald J. Trump. De astăzi, energiile care au propulsat SUA în fruntea democrațiilor globale vor începe procesul de vindecare și decontaminare de lepra care înseamnă progresismul practicat violent, la scară largă și absolut irațional (ca să parafrazez celebra formulă uzitată/uzată de propagandiștii războiului ilegal, imoral și neprovocat!) care au condus la demonstrația/asaltul asupra Capitoliului, reamintindu-ne, tuturor, un adevăr îngropat în subconștientul tuturor: rezistența împotriva unui guvern antidemocratic și antinațional este o obligație a unei națiuni și a fiecărui individ în parte!

Rezistența americanilor împotriva politicilor antinaționale, promovate de Democrați, au aruncat SUA în prăpastia urii globale. Politicile verzi și lgbt promovate cu prioritate de o camarilă obsedată de misiunea mesianică de salvare a planetei ne-au aruncat pe toți, americani sau doar parteneri (strategici) în haosul premergător unui nou război mondial!

Dar America, a avut curajul să spună AJUNGE! Nu mă îndoiesc că în foarte scurt timp, societatea americană va cunoaște zorii renașterii, iar americanul de rînd, cel din orașele mici, cel care – tradițional – își trimite copii să slujească drapelul în stele și dungi purtat de armata americană, va simți direct revenirea speranței.

Am urmărit discursul lui Trump pe Telegram. A fost impresionant prin fermitate și determinare, departe de bîjbîielile bătrînului Robinette și la ani lumină de ce poate produce ilegitima formă de viață de la Klaustroceni. Nebunia cu propaganda lgbt a fost declarată, oficial, închisă! Ca o reparație în fața Planetei și în fața lui Dumnezeu! M-am întrebat de foarte multe ori în ultimii ani, de ce veteranii români ai teatrelor de operații din Iraq și Afghanistan, care au luptat direct alături de militarii americani și care au avut relații cordiale cu aceștia, au dezvoltat o aversiune față de America și valorile americane. Răspunsul se regăsește în ideologia respinsă oficial de Președintele Trump! Valorile americane care i-au impregnat puternic pe militarii români în perioada republicană, au devenit, peste noapte, noaptea democrată, toxice, izvorîte din adîncul Mordorului! Miṣcarea LGBTQ, adînc promovată de Soros, Swab, Gates și alți nesătui, a depăṣit stadiul de fenomen pentru promovarea libertăṭii alegerilor de tip sexual ṣi a devenit un element de teroare socială, exportate și impuse fix în statele presupus democratice. Filme produse la Hollywood cu prima scenă gay în primele minute ale producṭiei, seriale Netflix cu regii vikingi negri, au rezonat negativ în mințile și sufletele românilor noștri! Ca să nu mai vorbesc de confruntarea de dragul confruntării, războiul de dragul războiului, propaganda dusă la un extrem grețos și irațional!

Apoi, sînt imaginile cu imigranții, epidemia de droguri și violență de pe străzile americane, dezindustrializarea și haosul provocate voit în numele energiilor verzi, politicile globale de diminuare a populațiilor susținute de fundațiile mufate la banii împărțiți de democrați (vaccinarea anti-concepțională promovată agresiv în Africa de Fundația Gates), datoria publică uriașă și minciuna devenită adevăr de necontestat, ca într-un live 1984 orwellian! Abuzurile! Joe Biden și-a grațiat preventiv foștii colaboratori pentru a-i feri de acuzații penale, în ultima zi a mandatului său prezidențial.  Joe Biden i-a grațiat și pe generalul în retragere Mark Milley și membrii comisiei Camerei Reprezentanților care au investigat atacul de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021. Emiterea unor asemenea decrete de grațiere este obișnuită pentru președinții americani la final de mandat, dar acțiunile lui Biden marchează o utilizare fără precedent a acestei puteri de a grația persoane care nu au fost încă investigate sau acuzate de infracțiuni.

Și toate acestea în timp ce imaginea Rusiei și Chinei transmitea normalitate… mă rog, atîta normalitate cîtă poți regăsi într-o autocrație, dar NORMALITATE și un interes fundamental pentru națiunile suverane!

America se întoarce! Înapoi la normalitate. Băncile americane au anunțat deja ca au ieșit din coaliția pentru mediu; Toate companiile mari au anunțat deja că abandonează strategia DEI-diversitate, echitate, incluziune-prin care minoritățile sexuale trebuiau asumate în toate societățile; Guvernul abandonează Planul Verde. “Nu avem o luptă pentru energie verde. Avem o luptă pentru energie.” Sînt cele trei mari direcții cheie pe care America le deschide începînd de astăzi.

Din păcate, progresismul, ca un animal rănit de moarte, s-a baricadat la Bruxelles. Un tentacul dezarticulat se zbate la București, iar o ventuză încearcă să se țină bine la Chișinău. Progresismul european încearcă să se conserve și să reziste asaltului. Cu o imagine de muzeu populat de gerontocrați bolnavi de demență, paranoia și schizofrenie, cu o economie pe butuci, populație îmbătrînită, educație de mahala și o sănătate precară, Europa nu mai contează economic sau intelectual în ecuația globală. Europenii trebuie să își ia Europa înapoi! Orice formă de rezistență în fața unui Guvern antieuropean devine O OBLIGAȚIE! Este și cazul României, debaraua de schelete ale Comisiei Europene. În starea actuală, ori se exorcizează și scoate demonul progresist din Bruxelles, ori devine anexa SUA!

Despre rebrenduirea NATO, altă dată! Pînă atunci, Welcome back, America!

LOVITURA DE STAT

Ne aflăm în plină lovitură de stat. Again, după 35 de ani. A doua. Soft. Cum le place mioriticilor contemplativi. E sub steag fals! Klaus Werner Iohannis pune în practică ultima porcărie împotriva românilor și a statului suveran, România. Sigur, nu singur – intelectual este total depășit de o astfel de operațiune! – ci împreună cu grupări din servicii, televiziuni afiliate, influenceri, ong-uri… O spun și o scriu de cîțiva ani: ăsta nu se dă plecat de la putere! În aceste zile, parte că girează un plan al globaliștilor de la Bruxelles pentru a păstra România, cu orice preț, ca feudă a neomarxismului european aflat în contondență cu suveranismul lui Donald Trump. Un cordon suveranist în inima Europei, format din Slovacia, Ungaria și România ar fi o catastrofă pentru implementarea politicilor de decarbonizare și decerebrare a continentului! Klaus Iohannis trebuie să dovedească, zilele acestea, că-și merită decorațiile și titlurile primite în anii cînd tăcut a destructurat Statul român!

Ședința CSAT de ieri reprezintă doar girul dat puciului! Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a constatat existenţa unor atacuri cibernetice (din partea rușilor!) care au influenţat corectitudinea voturilor la primul tur al alegerilor prezidenţiale, se spune în comunicatul oferit presei. În acelaşi timp, din analiza documentelor a reieşit şi că unul dintre candidaţi a beneficiat de o expunere masivă, pe fondul tratamentului preferenţial pe care platforma chineză TikTok i l-a acordat.

Într-un comunicat dat publicității imediat după aberația din CSAT, STS spune că nu au existat atacuri cibernetice care au influențat votarea. Șeful STS a fost în CSAT. STS minte? CSAT minte? Înclin să cred că CSAT, care, sub conducerea trădătorului Klaus Iohannis a devenit un izvor de propagandă ostilă propriei țări și o amenințare la adresa siguranței naționale. În paralel, Curtea Constituțională decide renumărarea vorturilo din primul tur de scrutin. Peste 100 de mii de reprezentanți ai statului, partidelor și candidaților au participat la certificarea rezultatelor din primul tur. Procesele verbale din secțiile de votare au fost înregistrate video și rezultatul fizic a fost transmis electronic în sistem securizat. Nici o sesizare nu a fost formulată! S-au înregistrat 220 de mii de voturi nule față de 1,7 milioane în alegerile din iunie.

Toți acești pași de verificare au fost eliminați prin decizia CCR și înlocuiți de BEC cu o procedură simplificată și netransparentă, executată de o persoană nesupravegheată. Cine garantează integritatea buletinelor de vot și a procedurii de renumărare pentru cele 20.000 de secții de votare? Statul Paralel! Puciștii lui Iohannis care, de aseară, au preluat puterea în România. Sau o continuă nestingheriți, ar spune alții! Ambele variante sînt corecte!

Oricît de bolnav ar fi Iohannis, nu cred că va putea rămîne la putere dincolo de, cel mult, luna ianuarie. Dacă doar ar schița o astfel de tendință, sistemul îl va zdobi ca pe o rîmă, ceea ce și este! Și totuși, prelungirea șederii curului său împuțit pe scaunele puterii vor produce consecințe extrem de grave. Alegerile de duminică vor trimite în Parlament cîteva partide politice. Vom ști la ora 21! Mă rog… La 22 se preconizează că vor fi oferite și informațiile referitoare la turul întîi de prezidențiale. Luni, probabil, CCR va decide reluarea Turului 1, care nu poate avea loc mai devreme de 15 decembrie, iar turul doi, în preajma Anului Nou. În aceste condiții, tot coada asta de topor face guvernul! Noul președinte, indiferent dacă va fi ursulist sau trumpist nu va mai avea ce face!

Vă dați seama ce disperare, ce pasiuni și, mai ales, ce interese se învîrt în jurul acestor alegeri? Sigur, nu va fi ca în Georgia, unde UE forțează o lovitură de stat. Pe noi nu ne forțează nimeni. Noi avem o lovitură de stat continuă de 10 ani! Klaus Iohannis va trebui JUDECAT și PEDEPSIT pentru nefăcutele lui din ultimii 10 ani! Măcar atît să facă noul președinte, dacă tot nu poate pune guvernul! Să-i repartizeze nenorocitului în noua locuință la Rahova!

Americanii sînt îngrijoraţi pentru democraţia lor

BMTF, 3 ian – La un an după atacul violent asupra Capitoliului, americanii continuă să fie îngrijoraţi pentru democraţia lor şi aproape o treime consideră că folosirea forţei poate fi uneori justificată în apărarea ideilor, potrivit rezultatelor a două sondaje de opinie publicate duminică, informează luni AFP, preluată de Agerpres.

Atacul susţinătorilor fostului preşedinte Donald Trump asupra sediului Congresului din 6 ianuarie 2021 a fost un semn al unei violenţei politice în creştere, iar democraţia americană continuă să fie astăzi sub ameninţare, estimează două treimi din persoanele intervievate de CBS News.

În ceea ce priveşte mîndria americanilor în legătură cu democraţia lor, aceasta a scăzut la 54% de la 90% în 2002, potrivit unui sondaj realizat de cotidianul Washington Post împreună cu Universitatea din Maryland.

Cele două sondaje oferă motive concrete de îngrijorare. Astfel, 28% din respondenţi cred că forţa poate fi folosită pentru a apăra rezultatul unei alegeri. Un procent de 34% consideră că o acţiune violentă împotriva guvernului poate fi uneori justificată.

Aceste sondaje ilustrează, de asemenea, persistenţa clivajelor profunde din cadrul societăţii americane, pe care noul preşedinte Joe Biden a promis să le reconcilieze.

Preşedintele Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris vor vorbi joi pentru a marca atacul din 6 ianuarie 2021.

Două treimi din alegătorii lui Donald Trump continuă să creadă că Joe Biden nu a fost ales în mod legitim şi că au avut loc fraude la scrutinul din 2020, în conformitate cu discursul repetat şi fără dovezi al fostului preşedinte republican.

Aproximativ 60% dintre americani cred că Donald Trump are o responsabilitate importantă în pătrunderea atacatorilor în clădirea Congresului în momentul în care aleşii certificau victoria democratului Joe Biden.

Din nou însă, opiniile depind de afilierile partizane: 83% dintre alegătorii săi consideră că responsabilitatea lui este scăzută sau inexistentă, potrivit sondajului Washington Post.

Conform CBS, 26% dintre americani doresc ca Donald Trump să candideze din nou în 2024.

Pentru a stabili exact rolul său şi al anturajului său, Camera Reprezentanţilor, unde democraţii deţin majoritatea, a înfiinţat o comisie specială de anchetă care, în pofida lipsei de cooperare din partea apropiaţilor fostului lider de la Casa Albă, a realizat peste 300 de audieri şi a strîns mii de documente.

În şase luni am descoperit lucruri care ne îngrijorează, sînt persoane care au încercat să submineze integritatea democraţiei noastre, a declarat duminică pentru ABC şeful acestei comisii, Bennie Thompson.

Se pare că a existat un efort coordonat din partea unui anumit număr de persoane pentru a slăbi alegerile prezidenţiale, poate fi vorba de oameni din executiv, din ministerul apărării, din asociaţii, oameni foarte bogaţi sau personalităţi de stat…, a adăugat el, promiţînd că va transmite justiţiei orice dovadă privind acţiuni ilegale.

Liz Cheney, unul din puţinii republicani care face parte din această comisie, l-a învinuit pe Donald Trump că a păstrat tăcerea pe tot parcursul atacului.Ar fi putut să iasă la televizor să le spună susţinătorilor săi să înceteze, le-ar fi putut spune să se retragă, să se ducă acasă. Nu a făcut-o (…) Este greu de imaginat o abandonare mai serioasă a responsabilităţilor sale, a spus ea.

DOR DE ISIS, CA DE O PRĂJITURĂ

Am așteptat să se cearnă, cît de cît informațiile înainte de a face un comentariu privind lichidarea Generalului Qassem Suleimani, comandantul Forțelor Quds ale Pasdaran, adică, un fel de trupe pentru exportul revoluției islamice, forte cu adevărat special în cadrul Gardienilor Revoluției! Voi spune astăzi, cu o zi înaintea înmormîntării charismaticului lider military Iranian, că dacă nu se schimbă ceva fundamental, începînd de marți încolo, NU va avea loc nici o confruntare armată directă între trupele americane și cele iraniene. Nici unii și nici ceilalți nu își doresc, de fapt, un război direct!

Am să încerc, totuși, să traduc în cuvinte simple – specifice analiștilor de gang! – și cît mai puține, situația tensionată din Orientul Mijlociu.

Neortodoxul președinte American, Donald Trump, care este jumătate demis de către democrați cu mai puțin de un an pînă la alegerile pentru Casa Albă, își asumă direct eliminarea generalului Iranian împreună cu liderul iraqian al Brigazilor Imamului Ali, Shibl al-Zaidi. Pe toată perioada mandatului său, Trump a avut o relație mai mult decît complicată cu democrații tandemului Clinton-Soros, țărănoiul plin de bani nefiind un adept al corectitudinii politice propăvăduite mincinos de politicienii aliniați în spatele acestui concept. Nu e de mirare că Trump scade în preferințele electoratului american din marile orașe (cele 8-10 orașe despre care se crede că reprezintă America!), dar crește în ochii Americii fundamentale, a micilor orașe, a fermelor, a motelurilor aruncate pe autostrăzi, a patrioților care trăiesc visul, sau dezamăgirea americană, în leagănul tihnit al unui balansoar pe prispa de lemn. O Americă care iubește US Army, dar nu mai suportă să vadă sicrie înfășurate în drapelul American! Trump promite retragerea trupelor americane din marile războaie. Și se ține de cuvînt! O face în stilul characteristic, fără informări prealabile, fără consultări cu partenerii internaționali. Pleacă (aproape!) din Syria. Anunță retrageri din Afghanistan înaintea predării țării pe mîinile talibanilor și, se pregătește să plece din Iraq. Se pregătește, doar, pentru că eliminarea lui Soleimani s-ar putea să-i dea planurile peste cap.

Orice președinte American trebuie să poarte propriul război, spune cutuma, un război care să-I asigure un nou mandate, care să ducă în derizoriu procedurile de destituire și să coalizeze națiunea în jurul unui președinte puternic. Și total neinspirat în vorbe! Sigur, actuala retorică belicoasă este menită doar să sperie neinițiații și să înlocuiască bubuitul de tunuri. Lucrurile vor sta altfel doar atunci cînd us army va lovi unul din cele 52 de obiective iraniene fundamentale, așa cum amenința acest Becali din Trump Tower! 52, cifră simbolică reprezentînd numărul ostaticilor americani de la ambasada din Teheran, din 1979, anul declanșării Revoluției Islamice care l-a creat pe Soleimani!

Pe plan intern, Generalul Qassem Soleimani a fost un fel de Daniel Craig al Iranului! Un James Bond, adulat de peste 70% dintre iranieni, indifferent de sex!, mai popular decît liderii religioși!, și care avea principală misiune de a răspîndi filosofia Revoluției Islamice, de factură șiită, în întregul Orient Mijlociu transformat în „pămînt al războiului” (Dar al-Harb). Soleimani era atît de popular încît șansele ca el să ocupe fotoliul de președinte al țării erau uriașe! Soleimani era popular, puternic și… bogat! Sepah-e Pasdaran-e Enqelab-e Eslami, adică Gardienii Revoluției Islamice reprezintă a doua armată a țării, un fel de miliție populară teocrată supradimensionată și autonomă financiar la nivelul Republicii islamice. Pasdaran se finanțează prin intermediul a 4 fundații religioase care nu se află sub controlul statului Iranian, fundația umbrellă fiind Astan-e Quds. Împreună, cele patru fundații dețin 60% din banii și resursele Iranului! Nu o data, o parte din aceste fonduri au fost allocate pentru promovarea unor lideri politici provenind din cadrul Gardienilor Revoluției, precum fostul președinte Mahmoud Ahmadinejad!

Pe plan extern, Soleimani este văzut ca artizanul Semilunii Șiite, care se întinde peste Syria și Liban, ca principal finanțator al gherilelor Yemenite, ca lider de necontestat al milițiilor șiite din Iraq și strategul care a înfrînt Statul Islamic! Este, în același timp, unul dintre principalii arhitecți ai degringoladei sectare din Iraq prin care s-a semnat actul de naștere al ISIS dintr-un tată BAAS secular și o mama sunna, prea mult siluită de “partea trădătoare” a Islamului (shita, shia – parte!). Shiiții reprezintă 15% din totalul musulmanilor, deci circa 250 de milioane! Hezbollah-ul Iraqian, Brigăzile lui Ali și Brigăzile Badr sînt principalele miliții șiite pro-iraniene care au avut tangență directă cu Soleimani, în timp ce Armata Mahdi, condusă de Muqtada Al-Sadr a fost profund anti-iraniană!  

Nu am să mai detaliez evenimentele premergătoare eliminării lui Soleimani pentru că ele, TOATE reprezintă provocări și de o parte și de cealaltă, din partea CUIVA care dorește un război cu Iranul. Și asta nu de acum, ci de ani de zile, de cînd Axa Răului era pe buzele tuturor! Voi spune doar că gestul de forță al președintelui Trump a stărnit un roi de viespi. Democrații îi aduc o acuză în plus, la Washington, la Teheran unii ayatollahi și clerici ar putea să jubileze că au scăpat de un contracandidat politic. Și, mai mult decît atît, înlocuirea lui Soleimani cu generalul Esmail Qaani ar putea da acces regimului la pușculița Pasdaran, pentru a mai atenua ravagiile sancțiunilor economice!

Deci, toată lumea e fericită!

În ciuda arborării steagului roșu, al martirajului, – al lui Hussein! – pe o moscheie închinată lui Mahdi, eu cred că, date fiind circumstanțele, NU va fi un război direct între Iran și SUA. Sigur, miliții șiite vor ataca trupele americane, mai ales în Iraq, iar prin mimetism diferite grupuscule Sunnite vor proceda la fel. Sigur, mulți atentatori sinucigași vor intra în luptă. Nu vor fi, însă, 250 de milioane de martiri! Nici măcar 80! Nici măcar UN singur million! Iranienii vor mărșălui pe străzi strigînd „mard ba Amrika”, iar luptătorii Houthi, care aparţin minorităţii zaidite şiite vor continua lupta în Yemen. Hezbollah-ul libanez va intensifica lupta împotriva ocupantului și sprijinul regimului Assad, în Syria!

Saudiții răsuflă ușurați, iar Bibi Netanyahu își consolidează poziția politică în fruntea cabinetului provizoriu. Sînt curios ce poziție va adopta purtătorul de șapcă de la Cotroceni care are pe cozoroc un Deveselu tocmai anti-iranian!

Evident, cei care au acces la informații clasificate au o viziune mult mai clară a evenimentelor și pot face predicții mult mai clare referitoare la implicațiile de Securitate ale unui gest, sau altul! Eu, în calitate de analist de gang, mă mulțumesc cu sursele deschise… În consecință, rezultatele rămîn… deschise! Totuși, dacă de mîine, după funerariile lui Soleimani, evenimentele degenerează, ne va fi dor de ISIS, ca de o prăjitură bună!