Atac la Kunduz

BMTF -9 iun – Nouăsprezece poliţişti afghani au fost ucişi simbătă în zori într-un atac al talibanilor asupra unui post de poliţie din provincia Kunduz din nordul ţării, au anunţat responsabili locali citaţi de AFP, scrie Agerpres.

Alte cinci persoane au fost rănite în acelaşi atac, care a fost revendicat de talibani şi care s-a produs cu citeva ore înainte ca rebelii să accepte un armistiţiu temporar.

Puţin mai devreme, 17 militari au fost ucişi într-un atac asupra bazei lor din provincia Herat (vest), au indicat responsabili locali.

Talibanii au anunţat simbătă încetarea focului timp de trei zile cu forţele afghane, la sfirşitul Ramadanului, o premieră din 2001 şi care survine la două zile după ce preşedintele afghan Ashraf Ghani a anunţat o încetare unilaterală a focului cu militanţii talibani, nu şi cu cei ai Statului Islamic. Talibanii au precizat într-un comunicat că îşi vor continua operaţiunile împotriva forţelor „ocupante” străine din ţară şi că se vor apăra apăra cu „virulenţă” dacă sint atacaţi.