Motto: Verbul a israeliza (origine franceză): Să iei ceva ce nu-ți aparține, apoi să pretinzi fără rușine că-ți aparține, jucînd totodată rolul victimei.

„O întreagă civilizație va muri în seara asta, și nu va mai fi readusă niciodată la viață. Nu vreau să se întîmple asta, dar probabil că se va întîmpla. Totuși, acum că avem o Schimbare Completă și Totală a Regimului, unde predomină minți diferite, mai inteligente și mai puțin radicalizate, poate că se poate întîmpla ceva revoluționar minunat, CINE ȘTIE? Vom afla în seara asta, unul dintre cele mai importante momente din lunga și complexa istorie a lumii. 47 de ani de extorcare, corupție și moarte se vor încheia în sfîrșit. Dumnezeu să binecuvînteze Marele Popor al Iranului!”

O declarație cît o hulă biblică ieșită din gura Bestiei! Un… nimeni amenință cu dispariția, cu ștergerea din istorie a civilizației persane. Dar, cînd comandantul suprem al US ARMY, persoana care poate declanșa singură un atac nuclear, amenință o civilizație cu extincția, întreaga comunitate internațională intră în zodia lipsei de logică! Acest avertisment, nu poate fi legitimat!

Eforturile diplomatice care au dus la armistițiu, au fost ale unor actori regionali. Pentru că, problemele Orientului Mijlociu trebuie să fie soluționate în și de către statele din Orientul MIjlociu Extins. Ele formează viitoarea arhitectură de securitate fără hegemoni! Iar SUA și Iranul au negociat prin terți. Au negociat! Cine a negociat, din Iran, nu e foarte sigur. Liderii militari iranieni sînt preocupați de protejarea trupelor terestre și de creșterea proviziilor de drone și rachete, astfel încît să poată menține controlul asupra Strîmtorii Ormuz și să atace Israelul și statele din Golf care găzduiesc baze militare americane. Este așa o luptă pentru pace, că nu va mai rămîne picior de om! Negocierile frizează absurdul. Iar absurdul stă în penița lui Urmuz! Negociatorii îi descoperă el: Cotadi este scurt și pîntecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de baga. …  Dragomir este foarte lung, cîrn, cu ochii rotunzi și foarte mobili, avînd gîtul subțire de culoarea cafelei cu lapte și fasonat ca la strung, și purtînd două smocuri fine de păr lustruite și negre ca pana corbului, care-i atîrnă ca un decimetru pe ceafa-i rotunjită și lăsînd să se scurgă din ele  vîrfuri cîte două picături limpezi de untdelemn franțuzesc. Cei doi sfîrșesc îngropați în același mormînt. Din rațiuni diferite, firește, precum armistițiul cu pricina.

Cert este că SUA şi Iranul au anunţat un armistiţiu de două săptămîni, iar Donald Trump şi-a retras ameninţarea privind atacuri masive cu puţin timp înainte de a spune că acestea ar urma să înceapă. Iranul a confirmat că un plan în 10 puncte a fost transmis oficialilor americani prin intermediul mediatorilor din Pakistan. În ultimul moment, pe măsură ce termenul-limită se apropia, Donald Trump a anunţat pe reţelele sociale că a fost de acord să suspende atacurile asupra Iranului pentru o perioadă de două săptămîni, cu condiţia ca Iranul să redeschidă Strîmtoarea Ormuz pentru transportul maritim internaţional (pentru navele coaliției invadatoare și în dolari!). A fost o intervenţie din partea Pakistanului, care a propus ca ambele părţi să accepte un armistiţiu de două săptămîni, oferindu-i lui Trump o cale de a renunţa la ameninţarea sa drastică de a distruge Iranul (și de a ieși elegant din capcana războiului care riscă să-l îngroape electoral!). Ministrul de externe al Iranului a declarat că, pentru o perioadă de două săptămîni, tranzitul sigur prin Strîmtoarea Ormuz va fi posibil dacă este coordonat cu armata iraniană. Trump a susţinut că aproape toate punctele de dispută dintre cele două ţări au fost deja convenite şi că armistiţiul de două săptămîni va permite finalizarea unui acord. Pakistanul, principalul mediator în conflict, susţine că va găzdui negocieri de pace între SUA şi Iran, delegaţiile fiind invitate la Islamabad vineri. Premierul Shehbaz Sharif a declarat că acestea vor urmări un acord final pentru soluţionarea tuturor disputelor. Sharif a cerut iniţial, după miezul nopţii, un armistiţiu de două săptămîni pentru redeschiderea strîmtorii, iar în cursul dimineţii a anunţat că acesta a fost convenit şi a invitat ambele părţi la negocieri.

Oficiali israelieni susţin că trei persoane au fost rănite de muniţii cu dispersie iraniene chiar în timp ce armistiţiul era anunţat. Înainte de anunţ, Iranul a lansat un val de rachete şi drone asupra statelor din Golf, patru persoane fiind rănite în Qatar. Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a respins afirmaţia Pakistanului că armistiţiul include şi conflictul cu Hezbollah din Liban. Cele mai recente atacuri ale armatei israeliene acolo ar fi ucis opt persoane. Declaraţia biroului lui Netanyahu subliniază că armistiţiul este decizia lui Trump, nu a Israelului, şi că Israelul îl susţine. Totuşi, există o divergenţă majoră: Israelul susţine că armistiţiul nu include Libanul, în timp ce Pakistanul şi Iranul afirmă că îl include. SUA nu au clarificat încă acest aspect. Politicieni israelieni în stare de șoc, critică acordul de încetare a focului cu Iranul ca pe o înfrîngere strategică și s-au îndreptat brusc împotriva încetării focului cu Iranul, descriind-o ca pe un colaps politic care accentuează eșecul guvernului condus de Benjamin Netanyahu. Așa-numitul lider al opoziției, Yair Lapid, a catalogat acordul drept un „dezastru politic”, acuzîndu-l pe premierul Netanyahu că a exclus Israelul de la deciziile esențiale pentru propria sa securitate națională. Lapid a susținut, de asemenea, că guvernul nu a reușit să transforme nici un cîștig obținut, probabil, de la începutul războiului americano-israelian din februarie, într-un avantaj strategic de durată, avertizînd că efectele se vor resimți ani de zile. „Armata a făcut tot ce i s-a cerut, publicul a arătat o reziliență remarcabilă, dar Netanyahu a suferit un eșec politic, un eșec strategic și nu a realizat nici unul dintre obiectivele pe care și le-a stabilit. Va dura ani de zile să reparăm daunele politice și strategice pe care Netanyahu le-a provocat din cauza aroganței, neglijenței și lipsei de planificare strategică”. Lapid face aceste declarații în virtutea șabloanelor sioniste care au funcționat timp de 70 de ani: securitatea Israelului înseamnă insecuritatea vecinilor săi! Liderul Partidului Democrat, Yair Golan, a calificat rezultatul drept „una dintre cele mai grave eșecuri strategice”, spunînd că succesele operaționale au fost irosite din cauza lipsei unei direcții politice clare. Avigdor Lieberman, liderul partidului Israel Beiteinu, a avertizat că armistițiul oferă Teheranului o fereastră critică pentru a se regrupa, subliniind că orice acord care ignoră programul nuclear al Iranului, arsenalul său de rachete și influența regională nu face decît să amîne o confruntare și mai distructivă.

Traficul maritim prin Strîmtoarea Hormuz rămîne în mod efectiv suspendat, cu navele care încă nu primesc autorizație pentru a tranzita. Întreruperea vine în urma unei serii de lovituri israeliene asupra țintelor din Liban și Iran, ca parte a conflictului în expansiune, acțiuni care au subminat direct încetarea focului convenită între Statele Unite și Iran și au ridicat îngrijorări serioase de securitate pentru navigația comercială. Pînă cînd Israelul nu își va opri operațiunile sale în curs, care contrazic cadrul mai larg al încetării focului, unul dintre cele mai vitale coridoare energetice ale lumii va rămîne probabil închis, iar orice speranțe de redeschidere a rutei depind de respectarea deplină a termenilor încetării focului.

Cu toate acestea, preţurile petrolului au scăzut puternic după anunţul armistiţiului, ţiţeiul Brent coborînd sub 100 de dolari pe baril. Bursele din Asia au reacţionat pozitiv: indicele KOSPI din Coreea de Sud a crescut cu peste 6%, iar Nikkei din Japonia cu aproximativ 5%. Acordul a adus o uşurare pieţelor energetice, dar doar temporară. Chiar dacă armistiţiul se menţine şi se ajunge la pace, va dura luni pînă cînd producţia şi logistica petrolieră vor reveni la normal, după perturbările cauzate de blocarea strâmtorii şi de distrugerile infrastructurii. Între timp, aprovizionarea globală rămîne redusă, iar preţurile vor rămîne ridicate.

Preşedintele Trump, în stilu-i caracteristic, a declarat că este „o zi mare pentru pacea mondială„, încercînd să prezinte armistiţiul de două săptămîni drept o victorie. „Iranul vrea să se întîmple asta, s-au săturat! La fel şi toată lumea!„, a scris Trump pe Truth Social. „Statele Unite ale Americii vor ajuta la deblocarea traficului din Strîmtoarea Ormuz„, a afirmat Trump, fără a oferi detalii suplimentare. Iranul a acceptat redeschiderea strâmtorii ca parte a armistiţiului, dar a precizat că tot traficul trebuie coordonat cu Teheran, un plus la situaţia de dinaintea războiului. Cu toate acestea, Trump a declarat că „vor exista multe acţiuni pozitive. Se vor face bani mulţi. Iranul poate începe procesul de reconstrucţie.” „Vom încărca cu provizii de toate tipurile şi vom rămîne prin zonă pentru a ne asigura că totul decurge bine”, a adăugat el, părînd să ameninţe din nou Iranul în cazul în care nu respectă acordul. „Sînt încrezător că va face acest lucru.” „La fel cum trăim în SUA, aceasta ar putea fi Epoca de Aur a Orientului Mijlociu!„, a scris Trump, potrivit site-ului publicației timesofisrael.com, din  8 aprilie.

Premierul pakistanez Shehbaz Sharif, direct implicat în negocierea armistițiului, declară, la rîndul său: „Cu cea mai mare umilință, am plăcerea să anunț că Republica Islamică Iran și Statele Unite ale Americii, împreună cu aliații lor, au convenit asupra unui armistițiu imediat peste tot, inclusiv în Liban și în alte părți, CU INTRARE ÎN VIGOARE IMEDIATĂ. Salut cu căldură gestul sagace și exprim cea mai profundă recunoștință față de conducerea ambelor țări și invit delegațiile acestora la Islamabad vineri, 10 aprilie 2026, pentru a continua negocierile în vederea unui acord concludent care să soluționeze toate disputele. Ambele părți au dat dovadă de o înțelepciune și o înțelegere remarcabile și au rămas implicate constructiv în promovarea cauzei păcii și stabilității. Sperăm sincer că „Discuțiile de la Islamabad” vor reuși să realizeze o pace durabilă și dorim să vă împărtășim mai multe vești bune în zilele următoare!

Parcă există o șansă la o nouă paradigmă regională, cînd îl asculți pe premierul pakistanez!

Iranul și-a anunțat disponibilitatea de a intra în negocieri la Islamabad, după ce, potrivit acestuia, Washingtonul a acceptat principiile fundamentale stabilite de Teheran.

Într-un comunicat, Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a descris această evoluție ca fiind rezultatul rezistenței naționale susținute și al presiunii pe cîmpul de luptă, afirmînd că forțele sale au împins adversarul într-o stare pe care a numit-o de „incapacitate istorică și înfrîngere zdrobitoare”. Potrivit declarației, de peste o lună, partea adversă ar fi căutat o încetare a ostilităților – cereri pe care Iranul spune că le-a respins în mod deliberat în urmărirea unor obiective strategice mai ample.

Teheranul a subliniat că abordarea sa a rămas consecventă: nici un angajament fără rezultate tangibile. Afirmă că este pe punctul de a atinge majoritatea obiectivelor sale de război, inclusiv slăbirea adversarului, neutralizarea amenințărilor pe termen lung și remodelarea dinamicii de securitate regionale în favoarea sa.

În ciuda termenelor limită repetate impuse de președintele american, oficialii iranieni au declarat că nu au acordat nici o importanță unor astfel de ultimatumuri. În schimb, au subliniat o strategie bazată pe rezistență și pîrghii, menținînd operațiuni militare în timp ce se pregătesc pentru negocieri dintr-o poziție pe care o descriu drept una de forță.

Discuțiile, care vor avea loc la Islamabad pe o perioadă de două săptămîni începînd cu 11 aprilie, sînt menite să finalizeze un cadru înainte de a trece la negocieri politice formale. Autoritățile iraniene au subliniat că aceste discuții nu semnifică o încetare a ostilităților, ci mai degrabă o extindere a confruntării prin mijloace diplomatice. Teheranul a dezvăluit, de asemenea, că a respins multiple propuneri din partea adversă, promovînd în schimb propriul său plan în zece puncte prin intermediul Pakistanului. Acest cadru ar include, se pare, trecerea reglementată prin Strîmtoarea Hormuz sub coordonarea Iranului, încetarea ostilităților împotriva grupurilor de rezistență aliate, retragerea forțelor americane din bazele regionale, ridicarea sancțiunilor, despăgubiri financiare, eliberarea activelor iraniene înghețate și codificarea acestor termeni într-o rezoluție obligatorie a Consiliului de Securitate al ONU.

Potrivit oficialilor iranieni, prim-ministrul pakistanez a transmis că Statele Unite au acceptat aceste principii ca bază pentru negocieri – un rezultat pe care Teheranul îl caracterizează drept o supunere în fața voinței poporului iranian.

Cu toate acestea, conducerea iraniană a semnalat o profundă neîncredere față de Washington, menționînd că negocierile vor decurge sub o supraveghere strictă și cu un minim de încredere. Oficialii au cerut, de asemenea, unitate națională și un discurs public disciplinat în această fază sensibilă, avertizînd împotriva diviziunilor interne.

Comunicatul s-a încheiat cu un mesaj dublu: dacă negocierile vor produce rezultate conforme cerințelor Iranului, aceasta va marca o victorie decisivă. Dacă nu, Teheranul a afirmat că este pregătit să continue lupta pînă când obiectivele sale vor fi pe deplin atinse; subliniind că forțele sale rămîn în stare de alertă maximă și gata să răspundă ferm la orice escaladare.

Se prea poate ca în spatele acestui armistițiu să se afle… China, beligerantul din umbră al acestui război de 30 de zile. Înainte de acest armistițiu, 1,22 milioane de barili de țiței iranian pe zi circulau către rafinăriile chinezești din provincia Shandong prin intermediul a 26 de petroliere fantomă care operau cu transpondere dark, stabilindu-se în yuani prin CIPS, care au atins 928 de miliarde de renminbi în volum zilnic pînă la 9 martie. Armistițiul scade prețurile petrolului. Nu restabilește producția petrochimică. Armistițiul pune pe pauză bombardamentele. Nu repară distrugerea în proporție de 85% a capacității de producție de armament și chimie a Iranului, confirmată de IDF! Și armistițiul nu atinge infrastructura paralelă pe care China a construit-o în timpul războiului: logistica flotei fantomă, cadrul taxelor în yuani, volumele de decontare CIPS sau lanțurile de aprovizionare non-dolar, între Golful Persic și Shandong. Războiul a distrus capacitatea petrochimică a Iranului. Încetarea focului a păstrat arhitectura energetică construită de China. Primul rezultat a fost obiectivul american. Al doilea rezultat a fost obiectivul chinez. Această afirmație nu poate fi înțeleasă decît de cei care înțeleg două lucruri esențiale. Și anume că relațiile internaționale sînt relații exclusiv de putere, iar problemele de securitate națională, regională și globală sînt întotdeauna probleme de percepție a amenințărilor, riscurilor și oportunităților, din perspectiva fiecărui actor internațional. De aceea, argumentele de ordin moral, sau de apel la sistemul de drept internațional, sînt, de fapt, argumente de categorie inferioară, care contează puțin spre deloc în decizia strategică atît a celor care vor să încalce deliberat normele de comportament internațional, cît și a celor ce decid să pună ordine în relațiile internaționale, dacă nu chiar să impună ordinea mondială.

Iranienii s-au adunat pe străzile din Teheran în întunericul dinaintea zorilor, miercuri, după anunţarea armistiţiului, însă mai mulţi şi-au exprimat scepticismul faţă de acord. Manifestanții pro-guvernamentali au ieșit pe străzile capitalei, după anunțarea armistițiului, strigînd: „Moarte Americii, moarte Israelului, moarte celor care au făcut compromisuri!”. Organizatorii au încercat la un moment dat să-i calmeze pe manifestanți, dar aceștia au continuat scandările. De asemenea, conform AP, imagini de la faţa locului arată unele persoane arzînd steaguri americane şi israeliene, acţiune frecvent întîlnită la mitingurile pro-regim din Iran. Alţii au fluturat steagul iranian şi au ţinut fotografii ale liderului suprem Mojtaba Khamenei şi ale tatălui său, fostul lider Ali Khamenei. „America s-a arătat de o sută de ori pînă acum, am mers de două ori la masa negocierilor cînd ne-a atacat”, a declarat o femeie prezentă la faţa locului, potrivit Reuters. Ea a adăugat: Nu am nici o idee de ce au acceptat”, ca de obicei, vor să cîştige timp pentru Israel”, a spus ea. În ultimele săptămîni, oficiali de rang înalt ai regimului iranian şi-au exprimat în mod repetat reticenţa de a avea încredere în SUA în cadrul negocierilor publice, subliniind că Iranul a fost atacat în timp ce negocia cu Washingtonul la începutul războiului – şi în timpul conflictului de 12 zile de anul trecut. Asta e o imagine dură a ceea ce înseamnă poporul iranian care se întreabă: la ce bun acest război? Regimul nu s-a schimbat, dar nici nu s-a radicalizat. Tinerii iranieni dețin supremația pe internet cu videoclipurile și meme-urile. Tînăra generație preia conducerea, nu are niciun complex de inferioritate și a preluat controlul războiului narativ de pe rețelele sociale din Iran, Golf, SUA și chiar Israel. E o generație crescută tot de Gardienii IRGC, cu lipsă completă de încredere în SUA, o generație ambițioasă, pragmatică, inflexibilă față de America, și foarte precaută față de unii vecini din Golf.

Singurul care a găsit fericita fereasră de oportunitate, e urmuzescul personaj Grummer, care… stă și pîndește… Perfid, cu privirea piezișă, scoțînd mai întîi numai ciocul, pe care ostentativ îl prelinge în sus și în jos pe un jgheab anume făcut la muchea tejghelei, apare la urmă în întregime… Face prin tot felul de manopere pe Algazy să părăsească localul, apoi, insinuant, te atrage pe nesimțite în tot soiul de discuții – mai ales de sport și literatură – pînă ce, cînd îi vine bine, te plesnește de două ori cu ciocul peste burtă, de te face să alergi afară în stradă, urlînd de durere. Adică-ți cere 90 de miliarde de euro și strigă pe fereastra de oportunitate deschisă larg că inamicul a atacat cu 174 de drone obiective ale infrastructurii portuare din Ismail, regiunea Odessa, dar că el a doborît 180 și a ucis 1000 de ruși în 24 de ore! Iarăși?… Îi era dor să se audă…  

În cursul dimineții, Hezbollah din Liban a oprit tirurile asupra nordului Israelului şi asupra trupelor israeliene din Liban, ca parte a armistiţiului SUA-Iran anunţat anterior, au declarat pentru Reuters trei surse libaneze apropiate grupării. Israelul a continuat însă atacurile în sudul Libanului şi a emis un nou ordin de evacuare pentru un oraş din sud, indicînd că va lovi în curînd, după ce premierul Benjamin Netanyahu a afirmat că armistiţiul de două săptămîni dintre Iran şi SUA nu include Libanul. Hezbollah urmează să emită un comunicat în care îşi va prezenta poziţia oficială privind armistiţiul şi afirmaţia lui Netanyahu că Libanul nu este inclus, au spus cele trei surse libaneze. Armata israeliană a declanşat cel mai intens val de atacuri în Liban de pînă acum, ca parte a celui mai recent conflict cu gruparea armată Hezbollah. Mai multe cartiere din Beirut, Sidon şi Tir au fost lovite, IDF descriind operaţiunile ca pe „un atac pe scară largă care a vizat centre de comandă şi infrastructura militară a Hezbollah”.

La rîndul lor, Gărzile Revoluţionare din Iran au anunţat că nu au încredere în promisiunile SUA şi că „degetul lor rămîne pe trăgaci”. Şi alţi iranieni rămîn la fel de sceptici.

Cel mai concret rezultat al confruntării militare din Golf o reprezintă posibilitatea ca SUA să-și retragă bazele militare. Qatarul este primul care a anunțat oficial retragerea forțelor militare americane din regiunea Golfului, devenind primul stat din Golf care face acest pas. Ministrul de Externe al Qatarului a declarat că țara sa a plătit un preț greu pentru găzduirea trupelor străine.

Ministrul de Externe a reiterat această determinare în timp ce descria relațiile Qatarului cu Iranul ca fiind de „frăție”, și a reafirmat hotărîrea sa că teritoriul qatariot nu va mai fi folosit niciodată pentru a submina aceste relații. Conform ministrului de externe al Qatarului, Statele Unite au încălcat promisiunile făcute Qatarului și au prioritizat constant interesele Israelului. Ca rezultat, Qatarul trebuie să suporte cea mai mare parte a pierderilor. Cea foarte mare! El a adăugat: „Dacă Statelor Unite îi pasă cu adevărat de interesele Qatarului, ele vor respecta decizia noastră de a nu ataca alte țări, dar realitatea este că ele folosesc doar teritoriul qatariot în interesul Israelului.”  Ministrul de Externe a spus că speră ca și alte țări din Golf (GCC) să urmeze acest exemplu. Ei și-au încheiat conversația subliniind că atunci cînd lumea va înțelege tacticile sioniste, abia atunci se va deschide calea spre pace!

În această imagine de ansamblu, Iranul iese în evidență ca învingător. Această decizie nu este doar o retragere militară, ci începutul unei noi ere. Dacă și alte state din Golf vor urma exemplul Qatarului, aceasta ar marca sfîrșitul liniei de apărare a Israelului și al dominației americane. Deși pare desprinsă din opera lui Urmuz, schimbarea de paradigmă nu este afișarea politicii reale fără ocolișuri și susținerea criminalilor, ci preluarea controlului de către localnici și vecini. Orientul Mijlociu Extins are o șansă!