Frontline News

HUNTING ISIS

BMTF, 5 ian – Iranul amenință cu un răspuns dur, după dubla explozie de la Kerman, din sud, în care 84 de persoane au murit, cel mai sîngeros atentat din ultimii 40 de ani. Peste 210 persoane au fost rănite în acest atentat comis miercuri în apropierea mormîntului lui Qassem Soleimani, considerat arhitect al operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu, Iranul marcînd oficial împlinirea a patru ani de de la decesul acestuia, a informat presa de stat.

Timp de 30 de ore de la comiterea carnagiului nu a existat nici o revendicare. Un oficial american spune că pare un atac terorist de tipul celor comise în trecut de organizația Statul Islamic, în Iran. De altfel, Statele Unite neagă orice implicare a lor sau a Israelului în atacul cu bombe de pe 3 ianuarie, din Iran. „Statele Unite nu au fost implicate în nici un fel. Orice afirmaţie contrară este absurdă”, a declarat presei purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, relatează AFP. „Nu avem nici un motiv să credem că Israelul este implicat în această explozie”, a adăugat el.

Ce-mi dă cu virgulă, la o primă vedere: așa cum sugerau din primul moment oficialii americani, după modelul 9/11, Ben Laden etc, Statul Islamic și-a revendicat responsabilitatea pentru atentatele de la Kerman, într-un comunicat ce nu pare scris de oamenii califatului! Explic, pe scurt:

1. ISIS a folosit termenul „Iran” în declarația sa oficială, ceea ce este extrem de neobișnuit. ISIS folosește întotdeauna retorica islamică, deoarece nu crede în conceptul de state naționale. În atacurile anterioare asupra Iranului, ei au numit-o „Provincia Fars” sau „Provincia Khorasan” ca parte a Califatului Islamic, dar niciodată „Iran”.

2. ISIS a publicat fotografiile celor doi presupusi atacatori sinucigași cu fețele încețoșate. Atacatorilor sinucigași anteriori, martiri, nu li s-au încețoșat niciodată fețele pentru că nu există nici un motiv practic pentru ca imaginile să fie neclare. Blurarea se face de obicei pentru a evita identificarea care duce la arestarea lor. Ori, în cazul nostru, atacatorii sinucigași sînt deja morți și trupurile lor sînt în bucăți în Paradis.

3. ISIS și-a asumat responsabilitatea la aproximativ 30 de ore după atentat după nenumăratele comunicate ale Israel și SUA prin care se spală pe mîini de Kerman. Acest lucru este neobișnuit, deoarece gruparea teroristă emite, de obicei, o declarație în aceeași zi a atacului, de cele mai multe ori chiar și imediat după.

Dar, nah, decît zic…

JUSTIȚIA GLOBALĂ: DUBLA MĂSURĂ ȘI NAKBA… VOLUNTARĂ

BMTF, 4 ian – SUA au respins dosarul Africii de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) pentru războiul din Gaza, transmite BBC.

Africa de Sud susţine că Israelul comite acte de genocid în Gaza în cazul depus la CIJ săptămîna trecută. „În ceea ce priveşte Statele Unite, nu vedem nici un act care să constituie genocid”, a declarat miercuri purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller. „Dar au loc operaţiuni militare care pun poporul palestinian în pericol”, a adăugat Miller.

Purtătorul de cuvînt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a mai spus miercuri că SUA consideră cazul „contraproductiv şi complet fără nici o bază de fapt”.

Israelul a respins acuzaţia de genocid din Africa de Sud, numind-o „fără temei”.

Africa de Sud îi sprijină pe palestinieni în conflictul în curs, în timp ce SUA au sprijinit Israelul cu asistenţă militară şi arme.

Guvernul israelian negociază cu mai multe ţări, printre care şi Republica Congo, pentru relocarea parţială către acestea a populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza după ce se va fi terminat războiul cu gruparea Hamas, potrivit ediţiei de miercuri a publicaţiei Times of Israel, care citează un înalt responsabil israelian, relatează agenţia EFE.

Guvernul condus de Benjamin Netanyahu elaborează astfel planuri pentru ceea ce numeşte a fi migraţia „voluntară” a unei părţi din cei 2,3 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza care ar fi de acord să plece de acolo.

„Republica Congo ar fi dispusă să primească imigranţi şi avem discuţii de asemenea cu alte ţări”, a spus pentru Times of Israel sursa citată, care face parte din Cabinetul de Securitate israelian.

De altfel, inclusiv unii miniştri membri ai guvernului Netanyahu au cerut deschis în ultimele zile plecarea palestinienilor din Fâşia Gaza şi instalarea coloniştilor israelieni în enclava palestiniană. Ministrul de finanţe, Bezalel Smotrich, şi cel al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, au făcut declaraţii în acest sens.

Ofensiva militară israeliană asupra enclavei palestiniene a provocat peste 22.300 de morţi şi peste 57.200 de răniţi, majoritatea femei şi copii. Se estimează că alte mii de palestinieni dispăruţi au murit şi corpurile lor se află sub dărîmăturile clădirilor distruse.

SCHIMB DE RACHETE ÎNTRE RUSIA ȘI UKRAINA

BMTF, 3 ian – După doi ani de război și o contraofensivă mai mult mediatică, Ukraina nu poate ieși din logica propagandei nesustenabile. Comunicatele oficiale anunță zilnic, triumfalist, cîte 1000 de militari ruși uciși de glorioasa armată ukraineană și 99% dintre rachete doborîte de glorioasa apărare anti-aeriană. Pe de altă parte, oficialii de la Kiev se plîng partenerilor occidentali de pagubele produse de atacurile rusești. Așa se întămplă și în primele zile ale acestui an.

Atacul rusesc masiv cu rachete şi drone efectuat marţi dimineaţă asupra capitalei ukrainene Kiev şi oraşului Harkov din nord-estul Ukrainei a ţintit societăţi ale complexului militar-industrial ukrainean şi depozite unde sînt stocate arme şi muniţii occidentale, potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de agenţiile France Presse şi EFE.

Forţele armate ale Rusiei au desfăşurat un atac grupat cu arme de precizie cu rază lungă de acţiune şi vehicule aeriene fără pilot împotriva companiilor complexului militar-industrial al Ukrainei care desfăşoară activităţi pentru producţia de rachete, vehicule aeriene fără pilot şi reparaţii de arme şi echipamente militare la Kiev şi în împrejurimi, semnalează Ministerul rus al Apărării.

Conform acestuia, acelaşi atac a ţintit de asemenea amplasamente de stocare a rachetelor, muniţiilor şi armelor pentru aviaţie furnizate de ţările occidentale. Obiectivul atacului a fost îndeplinit. Toate ţintele au fost atinse, susţine ministerul rus.

De partea sa, armata ukraineană susţine că a doborît 72 dintr-un total de 99 de rachete ruseşti lansate în acest bombardament, inclusiv 10 rachete Kinjal. Aceasta este o rachetă hipersonică despre care Rusia şi unii experţi militari afirmă că este imposibil de doborît cu tehnologia actuală. Totuşi, Ukraina a mai susţinut că ar fi reuşit să doboare astfel de rachete după ce a primit din partea SUA sisteme antiaeriene Patriot. Rusia a susţinut la rîndul său că a distrus anul trecut cu rachete Kinjal cel puţin un sistem Patriot. Toate aceste afirmaţii ale Kievului şi Moscovei nu au fost confirmate de vreo sursă independentă. Rusia are un stoc limitat de rachete Kinjal, prin urmare le foloseşte numai pentru atacurile asupra ţintelor de mare valoare.

Experții spun că pregătirea atacului a durat patru zile.

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte circa o sută rănite în atacul rusesc cu rachete de marţi dimineaţă. Acest bombardament survine după ce preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat că atacul ukrainean care a provocat sîmbătă 25 de morţi în oraşul Belgorod nu va rămîne fără răspuns.

Ruşii inumani lovesc din nou, a comentat marţi preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski într-o scurt mesaj video difuzat pe social media şi a denunţat teroarea rusească, în timp ce Ministerul ukrainean de Interne a deplîns bombardamente masive care au atins blocuri de locuinţe, depozite, infrastructuri esenţiale.

În capitala Kiev două persoane au fost ucise şi alte 49 rănite, potrivit primarului Vitali Kliciko. Mai multe zone ale oraşului şi din împrejurimile acestuia au rămas fără electricitate, iar în regiunea capitalei încă două persoane au fost ucise şi 16 rănite de rachete sau drone ori de resturile acestora căzute după doborîrea lor de antiaeriana ukraineană.

Al doilea oraş ca mărime al Ukrainei, Harkov, situat în nord-est, nu departe de graniţa rusă, a fost ţinta a patru atacuri aeriene ruseşti, soldate cu un mort şi 47 de răniţi, conform responsabililor locali.

Între timp, după salva de rachete lansată în cursul dimineţii asupra Ukrainei, Rusia a susţinut că doborît 17 rachete ukrainene deasupra regiunii sale de graniţă Belgorod şi cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte cinci sînt rănite în urma acestui atac ukrainean.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, armata ukraineană a lansat marţi două serii de rachete asupra regiunii Belgorod, în timp ce guvernatorul local Viaceslav Gladkov vorbeşte despre trei atacuri ukrainene în cursul acestei zile. Ministerul rus mai afirmă că Ukraina a folosit în aceste bombardamente rachete Vilkha de producţie ukraineană.

RĂZBOIUL PRIVAT DIN AFRICA

Societatea militară privată americană Bancroft, în discuţii cu Republica Centrafricană, în timp ce grupul rus Wagner se reorganizează.

Societatea militară privată americană Bancroft Global Development este în discuţii cu Republica Centrafricană, a declarat aceasta pentru AFP, în condiţiile în care grupul rus de mercenari Wagner, implantat din 2018 în această ţară este în plină reorganizare. RăspunzÎnd unei întrebări a AFP, serviciul de comunicare al Bancroft a dezminţit că a desfăşurat deja efective ale sale la Bangui, însă a admis că are contacte cu regimul preşedintelui Faustin Archange Touadera.

ÎncepÎnd din iulie, Bancroft a acceptat un cadru pentru a discuta despre posibile activităţi viitoare cu guvernul Republicii Centrafricane. Aceasta e tot, a informat grupul într-un comunicat.

Pe 23 decembrie, Radio Ndeke Luka a difuzat o înregistrare în care purtătorul de cuvÎnt al preşedinţiei centrafricane, Albert Yaloke Mokpeme, afirma că Republica Centrafricană (RCA) efectuează o muncă de diversificare a relaţiilor sale în materie de securitate.

În cadrul reconstrucţiei armatei naţionale, noi am făcut apel la parteneri, printre care Federaţia Rusă, Angola, Maroc, Guineea care ne ajută să ne formăm soldaţii, a adăugat el. SUA propun de asemenea Republicii Centrafricane să formeze soldaţi ai săi, atÎt pe teritoriul centrafrican, cÎt şi pe teritoriul american, potrivit lui Albert Yaloke Mokpeme.

Întrebat marţi de AFP cu privire la prezenţa deja efectivă a Bancroft, Mokpeme nu a confirmat-o. Formarea armatei noastre rămÎne prioritatea noastră, a declarat el. Însă despre fondul dosarului nu sÎnt în măsură să vorbesc, a adăugat el.

Sute de mercenari ai grupului rus Wagner au ajuns în Republica Centrafricană din 2018, oficial pentru a antrena armata, potrivit Moscovei. La sfÎrşitul lui 2020, dispozitivul Wagner a fost întărit pentru a zădărnici o ofensivă a rebelilor asupra Bangui.

Amplificarea prezenţei ruse în RCA a fost însoţită de intrarea în dizgraţie a Franţei, fostă putere colonială, pe fondul sentimentului antifrancez în creştere. Wagner s-a impus drept unul dintre principalii parteneri în materie de securitate ai guvernului centrafrican şi ultimii militari francezi au părăsit această ţară în decembrie 2022. Însă, la ora actuală, grupul rus Wagner a intrat într-o fază de reorganizare după moartea fondatorului său Evgheni Prigojin, în august.

Potrivit cotidianului francez Le Monde, Washingtonul a propus Republicii Centrafricane, la sfîrşitul lui 2022, un acord de securitate pentru preşedintele Touadera, în schimbul distanţării de gruparea Wagner. Nici Washingtonul, nici Bangui nu au confirmat.

După ce a comunicat cu AFP, Bancroft s-a disociat la rîndul său de autorităţile americane. Sînt articole care confundă Bancroft şi politicile de guvern ale SUA în RCA. Ele (articolele) sînt eronate, a subliniat societatea militară privată americană.

Pe site-ul său, grupul a precizat totodată că cel mai important contributor al activităţilor Bancroft este Departamentul de Stat american.

NU suntem aliații Ukrainei

BMTF, 6 dec – Boris Pistorius, ministrul Apărării din Germania, a făcut o declarație șocantă în cadrul unei emisiuni la postul ZDF. Întrebat în legătură cu livrările de arme tot mai puține către Ukraina, politicianul german a spus: „Oferim tot ce putem. Același lucru se aplică aproape tuturor celorlalți aliați și parteneri. Dar Germania nu este un aliat al Ukrainei și, prin urmare, nu este într-o alianță.”

La începutul acestui an, Annalena Baerbock, ministru de Externe al Germaniei, afirma – nici mai mult, nici mai puțin – că, de dragul Ukrainei, Germania se află în război cu Rusia.

Pe de altă parte, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a avertizat marți Congresul, în timpul unei ședințe private, că dacă nu va aproba mai mult ajutor pentru Ukraina, „foarte probabil” va duce la un război în Europa cu trupe americane, transmite Breitbart. „Dacă Putin preia controlul Ukrainei, va lua Moldova, Georgia, apoi poate țările baltice”, a declarat pentru The Messenger președintele Camerei Reprezentanților pentru afaceri externe, Michael McCaul (R-TX), după ce Austin și alți oficiali de rang înalt din administrația Biden au informat parlamentarii din Cameră cu privire la cererea lor de acordare a unui ajutor suplimentar pentru Ukraina. „Și apoi, ideea că va trebui să trimitem trupe pe teren, după spusele secretarului Austin, era foarte probabilă”, a adăugat McCaul. „Asta este ceea ce încercăm să evităm”.

Administrația Biden a solicitat Congresului un pachet de ajutor de 106 miliarde de dolari, din care cea mai mare parte – 61 de miliarde de dolari – va merge către Ukraina. Această sumă s-ar adăuga la cele 113 miliarde de dolari care au fost alocate pentru a sprijini Ukraina în războiul său cu Rusia din februarie 2022.

Volodimir Zelenski a solicitat Statelor Unite 17 milioane de obuze și 400 de miliarde de dolari!

PACE ÎN UKRAINA: UN VECIN ORGOLIOS, CU AERE IMPERIALE SOVIETICE, PROFUND RĂNIT, FRUSTRAT, NAȚIONALIST, MILITARIST, MILITARIZAT, DOMINAT DE HAOS, CRIMĂ ORGANIZATĂ ȘI NEOLIBERALISM

BMTF, 6 dec – Războiul din Ukraina e pe final. El se va încheia, într-un fel sau altul, mai curînd decît se speră, fie printr-o înghețare a sa, după model coreean, fie prin semnarea unei păci (puțin probabil) prin care se consfințește supremația imperială a Rusiei ausupra unui teritoriu geografic, social, cultural, politic. Există evidențe clare că pacea este tatonată de marile puteri. Singurul opozant pare a fi rămas liderul de la Kiev care știe că odată încetate ostilitățile și cariera sa politică se stinge. Poate chiar mai mult! Sînt voci care spun că Paștele de anul viitor nu-l mai găsesc în viață pe Zelenskiz. Alții plusează și vorbesc chiar de Crăciunul pe rit vechi…

I-am promis confratelui Victor Nichituș că voi da frîu liber temerilor ce mă frămîntă de ceva vreme. Indiferent cum va fi, personal sînt mai îngrijorat de pacea din Ukraina decît de continuarea războiului. Pentru că pacea ne va revela un vecin orgolios, cu aere imperiale sovietice, profund rănit, frustrat, naționalist, militarist și militarizat ce va fi dominat de haos și crima organizată, foarte puțin spre deloc prieten al țării noastre. Pentru România, această vecinătate poate fi fatală, în contextul în care neoliberalismul progresist implantat în buchetul Est European (Ukraina, România, Republica Moldova) a slăbit statul suficient de mult pentru a-l putea lua de gît și îneca în cadă, iar politicile prezidențiale au orbit societatea, civilă sau nu! Pentru că Zelenski, Iohannis și Maia Sandu reprezintă produsele aceluiași concept ce l-a avut stindard pe Augusto Pinochet!

În politică, slăbiciunea, înainte de a fi simțită de dușmani, este adulmecată și exploatată de… prieteni. Care, de fapt, nu există. Prietenia în politică este expresia unui consens de interese. Ukraina profită că – în speță – interesul primordial al României este de a se opune înaintării Rusiei spre granițele sale. Știm ce înseamnă să fim vecini cu imperiul țaristo-bolșevic rus! Din cauza apatiei, impotenței, mentalității de looser sau – nu e greu de ghicit – a servituților contractate în diverse momente de conducerea de la București,  s-a creat impresia că România e o țară care „înghite” orice,  o țară tip păpușă –  unde-o pui, acolo stă și rîde tot timpul -,  un elev de fundul clasei, bun de chemat cînd e vorba de șters tabla, uitat cînd e vorba de recunoscut premianții. Tipul perfect de exploatat de către neoliberali și progresiști!

Militar, în primul rând, dar și economic și financiar țara noastră este departe de starea de reziliență trîmbițată de mascota de la Cotroceni, de la care am fi putut construi un răspuns diplomatico-militar serios la această amenințare externă. Pentru România, cu atît de multe vulnerabilități moștenite, pacea în haoticul stat ukrainean poate reprezenta o amenințare existențială pe toate palierele securității interne, inclusiv pe mult discutata ecuația de securitate la granița noastră de est, atît terestră, cît și fluvială și maritimă. Îmi amintesc de o discuție purtată la Chișinău cu eminenții analiști de securitate Iulian Chifu și Dan Dungaciu, în urmă cu mai bine de 12 ani, în pauza unei reuniuni regionale pe probleme de securitate, atunci cînd la Kiev Leonid Kucima făcea și desfăcea noduri în complicata ecuație transnistreană. Iulian Chifu mărturisea că nu mai participă la Kiev la astfel de reuniuni, deoarece întîlnirile cu democrații ukraineni îi ridică serioase semne de întrebare. Respingerea participării comunității românești la viața socială și politică din statul vecin era de neînțeles pentru democratul analist român. Și asta din partea… democraților de la Kiev, ce se pregăteau să ia puterea! Sigur, o privire mai atentă asupra acțiunilor vecinului de la răsărit, din 1991 încoace, ne putea edifica asupra evoluțiilor viitoare ale relațiilor bilaterale. Timpul nu vindecă tendințele imperiale, pe care pot să le înțeleg în raport cu politica externă a unor jucători majori precum Rusia sau a Statele Unite, dar nicidecum cu acțiunile unor jucători de divizie secundă.

Spuneam, la începutul războiului, că Ukraina este o țară complexă și divizată, unde estul țării și vestul țării au viziuni total diferite despre lume și viață. Sigur, mi-am luat porția de înjurături și calomnii pentru asta! De zeci de ani, Ukraina este divizată de două idei despre identitate: ”etnicul naționalist ukrainean” versus ”slavul din est”. Ideea etniei și națioanlismului ukrainean se bazează pe cultura ukraineană, limbă, etnie, istoria centrată pe etnie și este populară în vestul Ukrainei, cu un epicentru la Lvov. Ideea slavismului estic, care arată că națiunea ukraineană a fost creată pe baza a două grupuri etnice, a două limbi și doua culturi – ukraineană și rusă – a fost acceptată în sud-estul Ukrainei și perpetuează simbolurile Rusiei Kieviene și Novorussiei.

Pe aceste două teritorii au jucat șah artizanii pintenului occidental din coasta Moscovei. Într-un interviu acordat revistei germane „Der Spiegel” în iulie 2022, răposatul Henry Kissinger spunea că războiul din Ukraina este, în primul rînd, un război al echilibrului puterii. La un alt nivel, însă, are aspecte de război civil și combină un tip european clasic de probleme internaționale cu unul global. Cînd se va sfîrși acest război, problema va fi dacă Rusia va obține o relație coerentă cu Europa – adică ceva ce a căutat mereu – sau va deveni un avanpost al Asiei la granița Europei.  Teoria că Ukraina este «leagănul ortodoxiei ruse» arată faptul că H. Kissinger considera Rusia și Ukraina ca pe un tot și, prin urmare, întelegea poziția policitienilor ruși care nu acceptă independența fostelor republici din URSS.

Istoric prin pregătire și vocație, Kissinger a fost decanul realpolitik, un om care a văzut relațiile internaționale prin prisma politicilor marilor puteri, iar cuvintele sale au generat nu doar curente de opinie, ci chiar arhitecturi de securitate, începînd chiar cu „A World Restored” – teza sa de doctorat din 1957, în care Kissinger a susținut că o ordine mondială acceptată tacit de către marile puteri este „legitimă” dar nu trebuie confundată cu justețea – și pînă la finalul vieții. „Pentru Rusia, Ukraina nu poate fi niciodată o țară străină”, spunea el într-un comentariu pentru „The Washington Post”, publicat la mai puțin de o lună după ocuparea Crimeei.

Kissinger i-a îndemnat pe „întelepții lideri ukraineni” să „opteze pentru o politică de reconciliere între diversele părți ale țării” și a spus direct: „Ukraina nu trebuie să intre în NATO”. „Kissinger scuza imperialismul moscovit, vedea Rusia ca pe o mare putere îndreptățită să-și domine «sferele de influență»”, spune pentru RFE/RL Janusz Bugajski, senior fellow la Jamestown Foundation din Washington, D.C. „Era blocat în narativele Războiului Rece și ignora complet interesele tărilor mici”. „Nu este posibil să aduci Rusia în sistemul internațional prin conversie”, spunea Kissinger în 2016, într-un interviu pentru „The Atlantic”. „E nevoie de întelegeri și de întelegere. E vorba despre o societate unică și complicată. Rusia trebuie să fie tratată prin închiderea opțiunilor militare, dar într-un mod care să-i confere demnitate în ceea ce privește propria istorie”. În 2016, Kissinger spunea într-un discurs ținut la Moscova că Ukraina ar trebui să servească precum un „pod între Rusia și Vest, mai degrabă decît ca un avanpost pentru vreuna dintre părți”.

Exact asta nu s-a întîmplat! Revoluția Maidanului, din 2014, care NU a fost susținută de mulți ukraineni din sud-estul țării, i-a transformat pe aceștia din urmă în ”slavi”, ”sovki” și „vatniki” – termeni care denotă că sînt barbari și retrograzi. Revoluționarii Maidanului s-au considerat forța progresistă a istoriei și i-au privit pe cei anti-Maidan ca fiind „ceilalți”, pentru că vorbeau limba rusă și aderau la cultura rusă. Cu cît mergeai spre la est, cu atît Maidanul era respins mai mult. 75% dintre cei din regiunile Lugansk și Donețk nu au susținut Maidanul. În Crimeea, revoluția a fost susținută de doar 20% din populație!

Fanatismul susținătorilor Maidanului au amplificat resentimentele. Arderea de vii a opozanților, în Casa de Cultură din Odessa a rămas în memoria celor considerați astăzi ca putiniști, deși momentul istoric despre care vorbeam este considerat mult exagerat și folosit ulterior de propaganda pro-rusă împotriva Ukrainei.

Cu toate acestea, instituțiile occidentale au spus că Maidanul a fost revolta ”poporului ukrainean”, prezentat ca un tot unitar – un truc ideologic foarte eficient. Cînd îi încurajau pe protestatarii de la Kiev, membrii ”comunității internaționale” nu îi respectau pe milioanele de ukraineni care aveau viziuni anti-Maidan și astfel contribuiau la escaladarea unui conflict civil. Acest conflict a dus la dezastrul de astăzi.

Sigur, legitimitatea nu are nici o legătură cu justețea! Și nici cu justiția! O pace previzibilă pentru viitorul apropiat va scoate, din nou, la lumină tarele Ukrainei, peste care mass-media corporatistă a așternut tăcerea în ultimii doi ani, din interese economice și politice, și a lipit etichete peiorative pe gurile tuturor celor care au îndrăznit să reia subiectele. Corupția și crima organizată nu au dispărut din Ukraina, oricîtă tăcere ar fi impus nevoile neoliberale. În plus, Ukraina a devenit cea mai militarizată țară de pe planetă, depășind Israelul, care a fost ani de-a rîndul pe primul loc în indicele global de militarizare (GMI) și care cade pe locul doi, dar datele provin din 2022! Indexul este publicat de Centrul Internațional de Studii a Conflictelor din Bonn (BICC) și ia în calcul cheltuilelile militare, numărul soldaților și al armelor grele în raport cu produsul intern brut (PIB) și alți indicatori civili. Un alt fost stat sovietic, Armenia, se află pe locul trei în clasament. Miniștrii UE de externe au aprobat în 18 iulie 2023, la Bruxelles, o nouă tranșă de 500 milioane de euro pentru militarizarea Ukrainei, dar aceasta vine pe fundalul „oboselii” provocată de sancțiunile împotriva Rusiei. Facilitatea Europeană pentru Pace este fondul din care vor fi alocate cele 500 de milioane suplimentare după ce UE a alocat deja aceeași sumă la începutul războiului, iar per total și sub diferite forme , forțele ukrainene sînt ajutate de UE cu 2,5 miliarde de euro. Dar discuțiile de la Bruxelles s-au purtat și asupra noilor sancțiuni eventuale împotriva Rusiei ca și asupra interzicerii exportului de aur în Rusia. UE nu a făcut încă pasul de a interzice total importurile de gaz din Rusia, această interdicție se referă doar la petrol. Cu obrăznicia-i deja cunoscută, Ukraina pune presiune pe Europa vestică să facă și acest pas decisiv, dar așa cum era de așteptat, majoritatea statelor membre UE sînt reticente la această idee.

Distanțarea perfect vizibilă din ultimele două luni ale lui 2023 de războiul ukrainean și de obiectivele Kievului au acumulat o frustrare imensă în rîndul conducătorilor ukraineni și a naționaliștilor, dedicați în ultimul an războiului cu Rusia. Blocarea ajutorului american și european, sau cel puțin reducerea acestuia, va germina narativul de Ukraină trădată de Occident. De aici pînă la răzbunarea împotriva trădătorilor nu este decît un pas! Și pașii pe care-l pot face structurile ukrainene l-am testat deja în presiunea asupra centralei nucleare de la Zaporojie sau sabotarea barajului de la Kahovka! Operațiuni de genul scufundării unei nave, de-a latul Canalului Sulina, noi am testat deja din 1991!

Militarismul ukrainean este strîns legat de noțiunea de naționalism, multe partide de dreapta, naționaliste, avînd o aripă armată. Vezi Sectorul de Dreapta! Naționalismul ukrainean este o ideologie care promovează unitatea ukrainenilor în propriul lor stat național. Deși actualul stat ukrainean a apărut recent în forma actuală, în 1991, cînd independența a însemnat ruperea de URSS pe granițe administrative, istorici precum Mîhailo Hrușevskîi, Orest Subtelny⁠ și Paul Robert Magocsi⁠ susțin că statul medieval Kyivan Rus reprezintă prima formă de organizare cu caracter statal a ukrainenilor. Partidele naționaliste se revendică, însă, de la infamul Stepan Bandera, în principal Svoboda, Sectorul de Dreapta și Batalionul Azov. Andriy Biletsky, conducătorul grupărilor ultranaționaliste și neobanderite Adunarea Social-Națională și Patrioții Ukrainei⁠, a fost liderul Batalionului Azov, parte a Gărzii Naționale Ukraineane⁠ aflate în conflict cu contestatarii Maidanului, pro-rușii din Donbass. Potrivit unui articol din The Daily Telegraph, unii membri ai organizației sînt asociați cu diverse convingeri neonaziste. În iunie 2015, politicianul american democrat John Conyers⁠ și colegul său republican Ted Yoho⁠ au propus amendamente prin care se suspenda pregătirea militară a batalionului Azov de către americani! Grupul radical S14, ai cărui membri și-au exprimat în mod deschis convingerile neonaziste, au obținut notorietate în 2018 după atacurile violente din taberele ridicate de minoritatea romă. În 2005, Victor Iușcenko l-a numit pe Volodymyr Viatrovych director al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Conform profesorului Per Anders Rudling, acest lucru nu doar că i-a permis lui Viatrovych să igienizeze istoria ultranaționalistă și fascistă a Ukrainei, ci și să-și promoveze în mod oficial abordarea fundamentată pe ideea de „puritate etnică” combinată cu sentimente rusofobe, antisemite și… antipolone. Naționaliștii se concentrează pe recrutarea tinerilor, participarea la acțiuni violente și susținerea antiburghezismului, anticapitalismului, antiglobalismului, antidemocrației⁠, antiliberalismului, antibirocrației și antidogmatismului. Îi întîlnim înrolați sub steagul Sectorului de Dreapta, din Lvov pînă la Odessa.

O pace în Ukraina ar putea crea cu siguranță riscuri regionale mari. Înainte de război, Ukraina avea undeva între 7 și 9 milioane de arme de foc legale. Și, probabil, tot atîtea ilicite! Țara este acum și mai plină de arme! Istoria sugerează că războaiele alimentează traficul de arme: armele din Iugoslavia sînt încă folosite în crime violente în toată Europa! Secretarul general al Interpol, Jürgen Stock, a avertizat că ar putea exista o creștere a traficului de arme de calibru mic. Producția internă de droguri ar putea crește din nou. Guvernul american a raportat recent creșterea traficului de stupefiante sintetice produse în… laboratoare de medicamente mai mici din Ukraina, care folosesc internetul pentru vînzări și sistemul poștal pentru livrare.

Odessa a fost un nod cheie într-o vastă rețea de criminalitate centrată pe Ukraina și Rusia, care ajungea din Afghanistan pînă în Anzi. A făcut parte din „cel mai puternic ecosistem criminal din Europa”, consideră Global Initiative against Transnational Organizated Crime (GITOC).

Nimeni cu capul pe umeri nu crede că contrabanda din Odessa va fi retrogradată într-un muzeu. Înainte de februarie 2022, indicele GITOC privind criminalitatea plasa Ukraina pe locul 34 din 193 de țări și pe locul trei în Europa! Totodată, Ukraina avea un scor foarte prost în ceea ce privește percepția asupra corupției. Înainte de 2022, lumea subterană din sferele guvernamentale ale Ukrainei era în mod violent disputată între diferite grupuri. Nu în ultimul rînd, avea trei fațete care legau Ukraina de piețele criminale globale. În primul rînd, o „super-autostradă” de contrabandă, care leagă Rusia și Ukraina. În al doilea rînd, centrele globale de contrabandă din Odessa și celelalte porturi de la Marea Neagră. Și, în sfîrșit, fabrici din Ukraina pentru producția de branduri occidentale ilicite/contrafăcute pentru export. Această infrastructură a susținut diferite modele de afaceri pentru diferite produse. Ukraina a fost o rută de tranzit „spin-off” în creștere pentru heroina din Afghanistan, sporind rutele prin Balcani și Caucaz. Înainte de război, figura pe locul patru în Europa, după mărimea capturilor de heroină. Cocaina din America Latină curgea prin Marea Neagră. În cealaltă direcție, mafioții exportau arme în Asia și Africa, în special din portul Mikolaiv. În 2020, Ukraina a depășit China, pentru a deveni cea mai mare sursă de tutun ilegal din Europa. Producția locală de amfetamine era în creștere: 67 de laboratoare ilegale au fost desființate în 2020, cea mai mare cifră raportată în vreo țară! După declanșarea războiului, camioanele ukrainene tranzitează frontierele Uniunii Europene fără nici un fel de control! Ca să vezi!

Un studiu realizat de Banca Mondială în anul 2001 sublinia că pierderile anuale ale Ukrainei din cauza corupției se ridicau la 1,5 miliarde de dolari. În aceeași măsură, o serie de experți susțin că azi, după venirtea la puitere a lui Volodimir Zelenski, aceste pierderi se ridică la aproximativ 7 miliarde de dolari! “Gîndacul negru se teme de lumină” este o fraza consacrată printre politicienii ukraineni, care condamnau sistemul politic corupt din timpul administrației președintelui Leonid Kuchma. Opacitatea și cenzura promovate de Regimul Zelenski au reînviat gîndacul negru!

Într-un studiu recent realizat de Fundația “Inițiativa Democratică” (Democratic Initiative Foudation), la intrebarea: Care sînt grupurile sociale care joacă un rol important în viața societății Ukrainene?, 40,2% din repondenți (majoritatea) au numit mafia și criminalii. Astfel, crima organizată reprezintă baza de răspîndire a corupției. Crima organizată, ce a penetrat sistemul puterii de stat și a transformat corupția într-un sistem stabil, reprezintă calea spre degradarea inevitabila a societății, după modelul românesc patentat deja de patronii acestui pseudo-stat! O experiență personală trăită la Odessa îmi confirmă că reconstrucția după război va fi ghidonată pe aceleași principii, de către aceiași gîndaci negri.

Ce se poate spune despre interesele străine legate de neoliberalizarea Ukrainei, făcută în numele poporului ukrainean de actualul președinte? Interesele străine sînt multe și stau la baza războiului de astăzi. În primul rînd a fost reforma agrară, iar apoi a urmat lobbyul financiar. Fondurile de pensii din Vest și fondurile de investiții au vrut să investească banii care se depreciau și au cerut sprijinul FMI, al Băncii Mondiale, al BERD. Asta nu a avut nimic de-a face cu interesele ukrainenilor. După ce și-a consolidate controlul asupra președinției și Parlamentului, Zelenski a demonstrat că ”normalizarea” și ”civilizarea” Ukrainei înseamnă privatizarea terenurilor și a proprietăților statului, dereglementarea relațiilor de muncă, reducerea rolului sindicatelor, creșterea tarifelor pentru utilități și toate cele cunoscute de cetățeanul român. 72% dintre ukraineni nu au sprijinit reforma agrară a lui Zelenski, principalul punct al agendei sale neoliberale. După ce partidul lui a aprobat reforma, în ciuda opoziției societății, cota lui Zelenski a scăzut de la 73%, în primăvara lui 2019, la 23%, în ianuarie 2022.

Recent, Politico.eu scria că cerealele ukrainene sînt exportate, în principal prin România, însă acestea nu ajung acolo unde presa vestică sublinia că trebuie să ajungă – în Africa și Orientul Mijlociu, clienții principali ai Ukrainei. Cerealele ukrainene au inundat în schimb piața europeană, pentru că UE a eliminat taxele de import, ca o măsură pentru a ușura povara economică a războiului. Același lucru se întîmplă și cu carnea de pui din Ukraina, iar fluxul de cereale și carne netaxate din Ukraina a devenit coșmarul fermierilor europeni.

Există însă întrebări care s-au pus rar, foarte rar, și care aproape niciodată nu au primit răspuns. Cine controlează agricultura Ukrainei? Cine sînt beneficiarii reali ai acordurilor ce permit exportul de cereale și beneficiarii eliminării taxelor europene? Cum arată agricultura Ukrainei, stat candidat pentru aderare și care, dacă va fi primit în UE, ar înghiți cea mai mare parte a fondurilor Politicii Agricole Comune.

Să fie situația agriculturii din Ukraina o expresie a ”ordinii internaționale liberale bazată pe reguli”, pe care SUA și aliații își propun să o apere din Donbas și pînă în Marea Chinei de Sud? Care ordine și care reguli?

Ukraina are o suprafață agricola de 33 de milioane de hectare, mai mare decît a Franței (29 de milioane de hectare), care este cea mai mare asemenea suprafața din UE. 4,3 milioane de hectare sînt deținute de cîțiva oligarhi ukraineni. Spre comparație, suprafața agricolă a Romaniei este de circa 14 milioane de hectare! Cei mai importanți proprietari de terenuri agricole sînt câțiva oligarhi ukraineni, alături de o serie de companii străine – cele mai multe europene și americane, dar și saudite. Nouă din primele zece astfel de companii sînt înregistrate în paradisuri fiscale, în Cipru și Luxemburg…  Companiile oligarhilor ukraineni sînt îndatorate la instituții financiare occidentale – BERD, BEI, Corporația Financiară Internațională, agențiile de import-export din SUA, Danemarca, Canada. De împrumuturile acestea au beneficiat nu micii fermieri, ci oligarhii ukraineni, mulți dintre ei acuzați de corupție și fraude.

Pe fondul războiului, Ukraina a devenit cea mai importantă destinație a ajutoarelor americane – 113 miliarde de dolari în primul an de război, dintre care 65 de miliarde pentru armament. Ajutorul american, cel vestic în general, a fost condiționat de o serie de reforme. Una dintre cele mai importante reforme a fost crearea unei piețe a terenurilor agricole, instituită în 2020, în ciuda opoziției fermierilor ukraineni, care consideră că reforma aceasta va agrava corupția și îi va ajuta doar pe oligarhi.

Raportul Oakland Institute arăta că, în plin război, beneficiind de legea regimului Zelenski, marii deținători de terenuri agricole și-au sporit considerabil suprafețele din portofoliu.

Cel mai mare deținător de terenuri (peste 500.000 de hectare) este Kernel Holding S.A., înregistrată în Luxemburg, unde acționar principal este oligarhul Andrii Verevski. Dețin acțiuni și companii înregistrate în SUA, Olanda, Polonia, Marea Britanie, Norvegia. Urmează  UkrLandFarming (400.000 de hectare), înregistrată în Cipru. Aceasta deține și cele mai mari ferme de pui din Europa și două dintre cele mai mari facilități de stocare a cerealelor. În ultimii ani, această companie a arendat terenuri pentru TNA Corporate Solutions, o companie din SUA. Pe locul al treilea se afla MHP, companie înregistrată în Cipru. Urmează apoi companii înregistrate în Statele Unite, Olanda, Arabia Saudită. Pachetul majoritar la MHP este deținut de oligarhul Yuri Kosiuk, iar apoi de investitori din SUA, Marea Britanie, Norvegia, Franța. MHP este unul dintre cei mai mari exportatori de carne de pui în UE și fuge de plata taxelor în Ukraina folosindu-se de o mulțime de companii-cutie poștală din Cipru și Luxemburg.

Companiile de mai sus au primit de-a lungul anilor credite de sute de milioane de dolari de la bănci, agenții de import-export. Au primit investiții de la fonduri de pensii din state occidentale – în special SUA, Olanda, Germania, Danemarca: fondul de pensii al General Electric, al Lockheed Martin (se observă cum producătorii de arme obțin profit de pe urma războiului din Ukraina și investesc pe de altă parte în terenurile fertile din această țară), dar și Harvard University (proprietar important de păduri în România).

Raportul Oakland Institute arată că nivelul la care creditorii din Vest controlează aceste companii este ascuns de opacitatea sistemului din Ukraina, după modelul gîndacului negru.

Reformele care i-au îmbogățit pe oligarhi, pe partenerii și creditorii lor străini au impus așa-zise ”ajustări structurale” care au sărăcit populația. Povara datoriilor va face ca Ukraina să fie sub presiunea creditorilor în perioada de reconstrucție post-conflict, un proces estimate la circa 750 de miliarde de dolari (costul crește cu fiecare zi de război). Instituțiile financiare internaționale cer deja Ukrainei să extindă reformele impuse înainte de război, în special privatizările, dereglementările, liberalizările și reducerea cheltuielilor sociale. În aprilie 2022, Banca Mondială a emis un studiu în care sugera că Ukraina ar trebui să renunțe la instituțiile de protecție socială (orfelinate, aziluri de bătrâni, instituții pentru cei cu dizabilități) și să treacă ocrotirea acestor persoane în sarcina familiilor și comunităților locale. ”Responsabilitatea pentru sprijinul social ar trebui să fie doar responsabilitatea indivizilor”, arată Banca Mondiala. Aceeași instituție arăta că „trebuie să continue liberalizarea pieței terenurilor agricole”.

The Economist Group, care editează săptămânalul The Economist, deținut de familiile Rothschild și Agnelli, a lansat un program pentru monitorizarea reformelor neoliberale din Ucraina, un ”jandarm” care se numește Ukraine Reform Tracker. În iulie 2022, acești observatori scriau: ”Perioada post-război poate fi o ocazie pentru a duce la capăt reforma dificilă a terenurilor agricole, extinzînd dreptul de cumpărare de către entități juridice, inclusiv din străinatate”.

Cercetătoarea ukraineancă Olga Baysha, autoarea volumului „Democracy, Populism and Neoliberalism in Ukraine: on the fringes of the virtual and the real, într-un interviu pentru The Grayzone, vorbește despre cum mitologia progresului istoric unidirecțional și inevitabila occidentalizare a ”barbarilor” creează terenul ideologic pentru experimente neoliberale nu numai în spațiul ex-sovietic, ci în întreaga lume. Maidanul din 2014 a marcat începutul unei ere de influență a Vestului în deciziile suverane ale Ukrainei. Această influență a existat de la declararea independenței, în 1991. Camera Americană de Comerț, Centrul pentru Relațiile SUA-Ucraina, Consiliul de Afaceri SUA-Ukraina, European Business Association, FMI, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, OMC, UE – toți au influențat deciziile din Ukraina. Însă niciodată pînă la Miadan nu au fost numiți cetățeni străini la conducerea tarii. Asta a fost posibil doar după Maidan. În 2014, Natalie Jaresko – cetățean american – a devenit ministru de Finanțe. Aivaras Abromavicius, un lituanian, a devenit ministrul Economiei și Comerțului, Alexander Kvurașvili, un georgian, a devenit ministrul Sănătății. În 2016, Ulana Suprun – cetățean american – a devenit ministru interimar al Sănătății. Alți cetățeni straini au fost numiți în eșaloanele inferioare. Este inutil să mai spunem că aceste numiri nu au fost voința ukrainenilor, ci au fost recomandările instituțiilor globale neoliberale. Este surprinzător, pentru că jumătate din populația țării nu a susținut Maidanul.

La acest tablou înfricoșător se adaugă disputa permanentă între Ukraina și România pentru gurile Dunării. Disputa este pierdută deja de țara noastră cu consecințe incalculabile în viitorul apropiat. Așa cum popularizam pe o rețea de socializare, aspectele concrete ale disputei Bîstroe vs. Sulina sînt cunoscute de specialiștii români, ignorați de oficialitățile aservite. ZÂZANIA DE LA GURILE DUNĂRII este titlul unui studiu apărut în revista DINCOLO DE ORIZONTURI • ANUL VIII/NUMĂRUL 16 • NOIEMBRIE 2023, sub semnătura Contraamiralului (rtr.) dr. Eugen LAURIAN. În relația cu Ukraina am fost mereu reactivi și dezavantajați! Și, aceasta, numai și numai din cauza incompetenței noilor conducători ai statului. Mai nou, interesul geopolitic asupra Gurilor Dunării a fost subliniat chiar de către șeful operațiilor navale ale Marinei SUA, contraamiralul Prueher, care afirma, în anul 1995, că „pentru zona de sud-est a Europei, SUA acordă o atenție deosebită Turciei și României. Turciei, pentru că deține cheile intrării din Mediterana în Marea Neagră, și României, pentru că le deține pe cele ale intrării din Marea Neagră în Europa”. Recent, unele documente elaborate de către Congresul american și apărute la finele anului 2022 („Black Sea Security Act”) arătau că, pentru evitarea restricțiilor stabilite prin Convenția de la Montreux, din 1936, privind pătrunderea navelor militare în Marea Neagră, SUA ar fi interesate de amenajarea unui port militar în zona Deltei Dunării (probabil, Sulina?) în care să fie bazate câteva nave de dimensiuni mici și mijlocii capabile a face față pericolului naval rusesc. Fie că este o intoxicare mediatică sau nu, o asemenea probabilitate ar trebui luată în calcul!… Realizarea unui nou traseu de transport maritim din Marea Neagră spre Dunăre și, prin intermediul acesteia, către centrul Europei, care să anuleze supremația României în domeniu, prin subminarea canalului Sulina, a fost o constantă a politicii imperiale ruse, imperiale sovietice și, mai nou, a celei „democratice ukrainene”. Motivația principală o reprezintă avantajele economice care rezultă din încasarea taxelor de pilotaj și de transport marfă spre toate porturile dunărene, precum și din eventuala închiriere /vindere a unor platforme portuare către țări din centrul Europei… Ukraina lucrează asiduu la „furtul de apă” de pe brațele românești ale Deltei Dunării cu evidentul scop de a transfera navigația maritimă prin teritoriul său… Acțiunile Ukrainei de deschidere a unei noi căi navigabile către centrul Europei vor avea sprijinul mai multor state europene dintre care amintim doar pe cele riverane Dunării: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria și Serbia. Acestea vor dori ca prin închiriere sau cumpărare să-și amenajeze porturi pe malul ukrainean în scopul formării unor flote maritime proprii, Ungaria având, deja, nave sub pavilionul său. Citiți acest studiu în totalitate. El poate reprezenta cronica unei morți anunțate!

Un astfel de stat este creuzetul perfect pentru experimentele neoliberale și progresiste. Republica Moldova este o palidă umbră, iar România este modelul sclavului perfect, modelat de neoliberalism! Reformele care i-au îmbogățit pe oligarhi, pe partenerii și creditorii lor străini au impus așa-zise ”ajustări structurale” care au sărăcit ukraineanul de rînd. În 2014, după Euro Maidan, Ukraina a primit 17 miliarde de dolari din partea FMI doar după ce a redus pensiile și salariile! Împrumuturile au urmat în cascadă și, în iulie 2022, datoria publică a ajuns la 60 de miliarde de dolari, iar datoria companiilor private din Ukraina a ajuns la 68 de miliarde de dolari. Astăzi, Ukraina este a treia cea mai îndatorată țară din lume, după Argentina și Egipt! Așa-zisa liberalizare a pieței utilităților și reforma pensiilor au dus la explozia prețurilor la energie și la sărăcirea ukrainenilor. Între 2013 și 2019, salariul mediu s-a prăbușit la 80 de dolari pe lună, iar asta s-a cuplat și cu o inflație ce a atins 43%, în 2015. Atunci, prețul gazului a crescut de 12 ori. Reforma pensiilor a făcut ca 80% din pensionarii singuri din Ukraina să trăiască sub limita sărăciei. 65% dintre pensionari au pensii mai mici de 80 de dolari pe lună. În 2021, Ukraina era cea mai săracă țara din Europa, cu un PIB pe cap de locuitor de 4.835 de dolari.

Datoriile Ucrainei continua să crească, ”ajutate” și de război. În 2022, FMI, BERD și Banca Mondială au aprobat împrumuturi de 7 miliarde de dolari. În august 2022, creditorii Ukrainei au acceptat o înghețare pe o perioada de doi ani a rambursării unor datorii de 20 de miliarde de dolari. Sînt excluși însă creditori precum FMI si Banca Mondială. Dobînzile merg însă mai departe – 4,3 miliarde de dolari în 2022. S-a ajuns ca cheltuielile pentru educație să fie mai mici decît ratele anuale ce trebuie plătite la FMI. Și nota de plată nu a ajuns la final!

Acesta este vecinul României. Despre a cărui primire în Uniunea Europeană se va discuta la jumătatea lui decembrie. Eu înclin să cred că ușa nu se va deschide. Frustrarea va fi la cota de explozie. Nu mă interesează ce se va întîmpla cu Zelenski. Doar o păpușă de cîrpă care a distrus o lume în care Nuland, Biden și compania ascund gîndacul cel negru. Pacea va transforma Ukraina din vulnerabilitate în amenințare directă la securitatea națională a României.

DESPRE RĂZBOIUL INFORMAȚIONAL

Războiul e la fel peste tot. Cu morţi, răniţi, refugiaţi, drame incomensurabile, distrugeri, mirosul morţii. În război, tineri nevinovaţi se omoară între ei pentru ca bogaţii să devină şi mai bogaţi. Peste tot! Fără excepţie, fără discriminare! Cu ce e mai tragică moartea israelianului ucis de un luptător Hamas, decât cea a palestinianului răpus în propria locuinţă din Gaza, în timp ce încălzea, pe o plită electrică, laptele bebeluşului de lângă el? Sau, cu ce sunt mai tragice funerariile tinerilor ucraineni, ucişi în luptele de la Nikolaev sau Mariupol, decât liniştea fumegândă din jurul trupurilor tinerilor ruşi, ucişi de gloanţe în acelaşi Nikolaev sau Mariupol, înconjurate de mici incendii arzând ca tot atâtea candele întru veşnică pomenire? Cu nimic! Acestea sunt imagini ce pot fi văzute în întreaga lume. Perspectiva enunţată mai sus este cea umană, firească, de animal biologic care are întrebări şi caută răspunsuri? Sunt întrebări nedoctrinare, întrebări ce ţin de facerea şi desfacerea unei lumi, clădită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa!

Întrebările animalului politic din om, ca făptură a lui Dumnezeu, se nuanţează. Cu ce sunt mai corecte politic şi justificate, drepte, bombardamentele asupra palestinienilor, decât cele împotriva iraqienilor? Sau, cu ce sunt mai vinovaţi ucrainenii din Nikolaev, Mariupol, Sumîi, Doneţk, Lugansk, Harkov, sau Kiev, decât sârbii din Belgrad, Pancevo, Novi Sad sau Pristina? Sau Sarajevo? Cu nimic! Răspunsul la aceste întrebări este despre PUTERE, despre legi, jurişti şi procurori corupţi, despre afaceri şi câştiguri fabuloase!

Aceste poveşti identice, doar cu personaje diferite, sunt consumate avid de restul cetăţenilor planetei, din confortul căminelor proprii, înfundaţi în fotolii mari, de pluş, printre râgâituri de prea bine. Ei sunt cei care se indignează, iubesc, urăsc, protestează, pun etichete, în funcţie de ceea ce văd şi ceea ce citesc, ei sunt cei care cer mai-marilor lumii, mai-bogaţilor lumii să intervină, să pună capăt tragediilor, să devină şi mai puternici, şi mai bogaţi. Ei sunt cei care nu acceptă un dialog, pentru că, nu-i aşa, au văzut cu ochii lor!

Crede şi nu cerceta este îndemnul biblic adoptat de profesioniştii manipulării de astăzi şi deontologii care veghează la respectarea corectitudinii politice. De minciuna ridicată la rang de adevăr planetar se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în PSYOPS, StratCom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare! Adică, război informațional! Când aceştia nu dau rezultatele scontate, întocmai şi la timp, mass-media este anihilată cu ajutorul bombelor, precum în 1999 la Belgrad, împotriva Radio Televiziunii Sârbe, momentul în care jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI şi ŢINTĂ LEGITIMĂ! Este momentul în care importanța războiului armat a basculat în favoarea războiului informațional.

Distorsiunea adevărului s-a propagat în mass-media de multă vreme. Manipularea, campaniile de diabolizare a unor inamici politici sau militari, propaganda de război. Exemplul, pe care-l consider „de manual”, îl regăsim în octombrie 1914, după cucerirea oraşului Anvers. Acesta este citat de către cercetătorul german Michael Kunczik, la a cărui lansare de carte (Război salvat. Comunicarea în timpul războaielor, Ed. InterGraf, 2002), la Timişoara, am vorbit, împreună cu prietenul şi camaradul meu Raico Cornea. Povestea este una a ştirilor care se fac din ştiri şi nu de la faţa locului: „Când s-a aflat de cucerirea oraşului Antwerpen, clopotele bisericilor au început să bată” (în Germania, n.a.), scrie Kolnische Zeitung. De aici, începe tăvălugul: „Aşa cum relatează Kolnische Zeitung, după cucerirea cetăţii, clerul din Antwerpen a fost constrâns să bată clopotele bisericilor”, scrie Le Matin. „În conformitate cu cele aflate la Koln de Le Matin, după ce Antwerpen fusese cucerit, preoţii belgieni care au refuzat să bată clopotele bisericilor au fost alungaţi din serviciul lor”, scrie Times. „Conform celor aflate de Times la Koln, via Paris, după cucerirea oraşului Antwerpen, bieţii preoţi belgieni care refuzaseră să bată clopotele bisericilor au fost condamnaţi la muncă silnică”, scrie Corriere della Sera. Şi: „În conformitate cu unele informaţii care i-au parvenit ziarului Corriere della Sera din Koln, prin Londra, se adevereşte că barbarii cuceritori ai oraşului Antwerpen i-au atârnat pe bieţii preoţi belgieni cu capul în jos, ca nişte limbi de clopot vii, în clopotele bisericilor, pedepsindu-i astfel pentru eroicul lor refuz de a bate clopotele”, scrie, din nou, Le Matin! Aproape amuzant, nu? O presă scrisă care umbla după senzaţional şi tiraje mari, dar atentă, totuşi, să nu deraieze de la unele reguli nescrise ale profesiei.

Nu acelaşi lucru pot spune despre presa americană, modelată de timpuriu de acest YELLOW JOURNALISM, în care magnaţii Randolph Hearst şi bănăţeanul nostru, născut pe malul Mureşului, la Măcău, în Banatul istoric, Joseph Pulitzer, nu s-au dat în lături de la a fi aţâţători de război. Un fel de televiziune românească de ştiri, de astăzi! Pentru că, în literatura de specialitate există un război despre care se afirmă că este rezultatul activităţilor unor ziarişti: războiul spaniolo-american de la 1898! Jurnalismul patriotard, pe care cei doi l-au exacerbat în lupta lor concurenţială pentru tiraje mai mari, între New York World şi New York Journal, a dus în final ca preşedintele William McKinley să cedeze presiunii opiniei publice şi să declare război Spaniei! William Randolph Hearst jr. face următoarea remarcă la adresa tatălui său: „Ne-am străduit din răsputeri să începem un război hispano-american în 1898.” Ca reacţie, aşa a făcut şi Pulitzer! Este deja de notorietate schimbul de telegrame din acea perioadă între Hearst şi celebrul ilustrator Frederic Remington, trimis în Cuba să ilustreze atrocităţile spaniolilor. Remington a scris: „E linişte totală. Nu e nici un conflict. Nu va fi nici un război. Doresc să mă întorc”. Hearst i-a răspuns: „Te rog, stai pe loc. Tu faci ilustraţiile, războiul îl fac eu!” Ziarele sunt făcute pentru vânzare. Din acest motiv, nu sunt cu nimic mai bune decât războiul. Războiul înseamnă senzaţie şi entuziasm. Pe această bază, aproape orice şi oricine poate trăi şi prospera!

Ce odioşenii! Istorice! Sigur, în zilele noastre, această manipulare odioasă a devenit mult mai sofisticată, iar batalioanele de operaţiuni psihologice se străduiesc să cucerească minţile şi inimile consumatorilor de media de pe tot globul. Dacă suntem de „partea bună a istoriei” le spunem operaţiuni de PSYOPS, dacă suntem de partea cealaltă, a neantului, a diavolului, a răului suprem, identificăm formaţiuni de troli care emit o propagandă odioasă.

Mesajele de PSYOPS sunt îndreptate în două direcții: a inamicului și a aliaților. În Ucraina, de exemplu, au fost îndreptate, în primul rând, asupra populaţiei din Crimeea şi din teritoriile ocupate de Rusia, acea 24-23% din teritoriul ucrainean aflat acum sub ocupaţie rusească. Ei au fost principalele ţinte ale ştirilor false diseminate de PSYOPS-ul ucrainean cu foarte multă măiestrie, aş putea spune. Dar PSYOPS-ul a mai avut o ţintă, şi anume populaţia din Europa, publicul european şi mesajul a fost propagat prin intermediul mass-media europeană şi aceste mesaje s-au referit în principal la cele două contraofensive, pe care armata ucraineană le-a întreprins până acum în timpul războiului.

De fapt, principalul obiectiv al PSYOPS-ului este acela de a contracara propaganda ostilă a inamicului, iar la nivel strategic şi tactic pentru a justifica în ochii opiniei publice misiunea, scopul şi, evident, folosirea forţei potrivit regulilor de angajare. Exact asta a făcut Ucraina: pe de o parte şi-a ţintit inamicul, Federaţia Rusă, a încercat să-i anihileze propaganda, iar pe de altă parte a încercat să atragă de partea sa opinia publică din Europa şi din lumea occidentală prin acele mesaje ţintite şi diseminate de mass-media. Sigur, operaţiunile de PSYOPS nu pot fi singulare, ele trebuie susţinute de celelalte componente ale operaţiunilor militare. Şi iată ce ciudat a sunat această propoziţie, pentru că, până la un moment dat, noi ştiam că PSYOPS-ul şi războiul informaţional constituie elemente de sprijin pentru războiul armat. Însă, a existat un moment în care lucrurile s-au schimbat şi acest moment a fost, să-i spunem, noaptea de 22 spre 23 aprilie 1999, când a fost bombardată televiziunea publică din Belgrad şi când jurnaliştii au devenit, practic, din observatori ai conflictului au devenit actori în acest conflict, practic, au devenit combatanţi în conflict. De atunci, lucrurile par să meargă pe acest făgaş şi operaţiunile militare nu fac altceva decât să susţină, practic, războiul informaţional, care este cu un pas înaintea operaţiunilor militare.

Sigur, aşa cum s-a întâmplat recent, difuzarea informaţiilor duşmănoase poate fi oprită cu un singur buton. Nu mai e nevoie de bombe, ca la televiziunea sârbă în 1999! Nimic nou sub soare! Această armată paralelă, înarmată cu cerneală şi tastatură, readuce în ochii noştri învăţăturile înaintaşilor. Filosoful, eseistul şi istoricul scoţian David Hume, scria în 1749, în Treatise of Human Nature (citat de Kunczik, op. Cit. p.23): „Când propriul nostru popor este în război cu altul, îl detestăm pe acela ca fiind crud, perfid, nedrept şi violent. Dar întotdeauna ne considerăm pe noi şi pe aliaţii noştri ca fiind echitabili, moderaţi şi plini de compasiune. Dacă generalul inamicilor este victorios, cu greu îi vom atribui caracteristici umane. El este un vrăjitor. Vorbeşte cu demonii … Are o minte sângeroasă şi găseşte plăcere în a cauza moarte şi distrugere. Dar dacă victoria este de partea noastră, comandantul nostru are toate calităţile opuse, este un etalon de virtute, de curaj şi de comportament. Trădarea lui o vom considera politică. Cruzimea lui o vom considera un rău intrinsec al războiului. Pe scurt, orice defect al său ne vom strădui să-l diminuăm, ori îl vom glorifica sub numele virtuţii care i s-ar potrivi.”

Construcţia imaginii duşmanului este un procedeu foarte „îndrăgit” de specialiştii în StratCom (strategii de comunicare!), pentru influenţarea opiniei publice. Crearea unei imagini artificiale a inamicului, construieşte în mentalul populaţiei un sentiment de ameninţare, corelat cu nevoia unei conduceri puternice, o disponibilitate crescută de a accepta o conducere autoritară. Cu cât este mai mare ameninţarea (închipuită sau nu!) din partea unui duşman real, sau a unuia prezentat ca atare, cu atât pare a fi nevoia de îmbrăţişare a cauzei conducătorului puternic, lăsând la o parte problemele personale (războaiele din Palestina și Ucraina vs. Împrumuturile astronomice, lipsa banilor pentru pensii, majorări de taxe și impozite, scumpiri la gaze, electricitate, alimente, corupţie, şomaj etc). Pe timp de război, adversarul este stigmatizat cu preponderenţă sub eticheta de monstru, bestie, om inferior, nebun. „Acesta nu este un război. De fapt, luptăm împotriva fiarei sălbatice”, scria Rudyard Kipling.

Uciderea copiilor este un instrument de PR utilizat din cele mai vechi timpuri, când se construieşte imaginea duşmanului, dar la dimensiune planetară din timpul războiului din Golf! A fost prezent şi la Timişoara, în 1989, când s-au prezentat imaginile cu cadavrele unor femei gravide cu burţile spintecate, pentru a dovedi brutalitatea securităţii. De fapt, acele femei decedaseră de moarte naturală şi fuseseră autopsiate! Pretinse atrocităţi asemănătoare au fost citate şi de către ministrul german al Apărării, Rudolf Scharping, atunci când încerca să justifice atacul NATO asupra Iugoslaviei, în 1999. Indignarea omenească joacă un mare rol şi, de fiecare dată, în favoarea PR-iştilor! Acum se ştie, Kosovo a angajat firma americană de PR, RUDER FINN, să-i reprezinte interesele, iar în martie 1993, a demarat o intensă campanie publicitară în Statele Unite. În acea perioadă, RUDER FINN a lucrat şi pentru Croaţia şi pentru facţiunea musulmană din Bosnia-Herţegovina. „Motivul este să determinăm opinia publică să implice America în acel conflict fratricid”, chiar din 1990, când compania a sprijinit Comunitatea Albanezo-Americană să publice un anunţ publicitar, în New York Times, în care se scria: KOSOVO S-A TRANSFORMAT ÎNTR-UN ADEVĂRAT LAGĂR DE CONCENTRARE. Au fost 9 ani de muncă intensă pe frontul cu cerneală şi tastatură, până când bombele aveau să se aştearnă, covor, peste Serbia! Povestea lansată de Ministerul Informaţiilor din Croaţia, în 1992, potrivit căreia sârbii plăteau bani gheaţă pentru uciderea unui copil croat, a fost rostogolită de BBC, cu ajutorul RUDER FINN, fără a fi verificată!

Un alt exemplu cunoscut este cel al firmei HILL&KNOWLTON, aflată în slujba statului Kuweit, care a excelat în masiva manipulare mediatică şi dezinformările practicate. Hill&Knowlton a avut sarcina să pregătească materiale incriminatorii şi dovezi care urmau să fie înaintate Consiliului de Securitate al ONU, Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA şi Cercului de Lucru pentru Drepturile Omului din Congresul american. Vă amintiţi? Atrocităţile cu copiii ucişi în incubatoarele maternităţii, nu au lipsit!

Încă înainte de începerea războiului, Ucraina s-a bazat pe PR Week şi pe conglomeratul de 150 de entităţi ale societăţii civile, semn că întregul mecanism de manipulare a informaţiei a evoluat şi a căpătat o altă dimensiune! Potrivit site-ul american MintPress News, specializat în analize politice și economice, Kievul a generat un flux constant de propagandă sofisticată, menită să-i aducă sprijinul public și oficial din partea țărilor occidentale. În spatele efortului de relații publice al Ucrainei se află o armată de strategi politici străini, lobbyiști de la Washington DC și o rețea de instituții media. Cheia efortului de propagandă este o cohortă internațională de firme de relații publice care lucrează direct cu Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei pentru a purta războiul informațional. Efortul internațional este strîns legat de mai multe organizații ale „societății civile” cu puternice conexiuni în guvernul SUA și în serviciile de intelligence americane care funcționează sub pretextul promovării libertății presei”, se scrie în ancheta apărută într-o publicaţie americană.

Împactul acestui asalt mediatic este cu atât mai important cu cât, de partea cealaltă, mijloacele de comunicare ale Rusiei au fost oprite de la emisie în Europa şi Statele Unite, atât on-air, dar şi cele pe Internet. Mai mult, în fiecare ţară, şi în România, cu atât mai mult, parcă, diferite personalităţi ale spaţiului mediatic, influenceri şi deontologi cunoscuţi, absolut TOŢI mufaţi la fluxul de granturi internaţionale, sunt extrem de atenţi, vânează şi execută orice opinie apărută în spaţiul public care nu este corectă politic sau de partea bună a istoriei şi pe orice autor. Oricine are un punct de vedere diferit decât cel oficial este catalogat pro-rus, informaţiile sunt pro-ruse, chiar datele oficiale prezentate sunt false şi transmise ca o susţinere a ocupantului rus al Ucrainei paşnice. Cum spunea preşedintele Chinei, „pentru un tango e nevoie de doi”! Pro-ruse sunt şi criticile la adresa conducerii statului român, decuplat de nevoile propriilor cetăţeni în ultimii 7 ani! Acestea pot fi incriminate penal, iar autorii criticilor reduşi la tăcere! Este un model prin care societatea civilă veghează la consolidarea OMULUI NOU şi la LIBERTATEA acestuia! Narativul favorit este acela că Ucraina este brațul apărătorului Europei în fața invaziei ruse. Dacă noi sîntem înfrînți, următoarele țări pe care Rusia le va ataca vor fi cele din NATO…

Același narativ pe care-l repetă astăzi premierul controversat al Israelului, Benjamin Netanyahu! Dacă vom fi înfrînți, Hamas-ul va ataca Europa. Europa urmează! Același tipar! Același scenariu? Aceiași regizori?

Ca o concluzie la acest text lung: în caz de război nimeni nu se poate aştepta la o prezentare obiectivă şi corectă a faptelor şi actorilor implicaţi, deoarece fiecare dintre aceştia este interesat să influenţeze fluxul de ştiri şi să maximizeze avantajele şi profiturile generate de confruntare. Este un fapt pe care trebuie să-l conştientizăm şi să-l acceptăm! Prima victimă a războiului este adevărul! Presa care doreşte să relateze obiectiv şi corect nu are ce căuta în acest război! Ea va fi eliminată, discreditată, anihilată pentru că PAGUBA pe care aceasta ar produce-o ar fi prea mare. Jurnaliştii care utilizează etica profesională în scop personal pot fi foarte importanţi pentru inducerea în eroare a inamicului şi pentru influenţarea opiniei publice. În 1809, Heinrich von Kleist scria în al său „Manual de jurnalistică franceză”: „Jurnalistica franceză este arta de a face poporul să creadă ceea ce guvernul constată că ar fi bine să creadă…” Aşa se întâmplă, acum, și în Palestina! Asta vedeți la televiziunile de știri! În special cele afiliate!

DESPRE RĂZBOIUL INFORMAȚIONAL LA EUROATLANTICA

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 noiembrie, ora 21:05) – Emisiunea „Euroatlantica” – Realizator: Radu Dobriţoiu – Bun găsit. Cele două războaie, în Europa şi în proximitate, sunt în acest moment, principala provocare a secolului. Privim cu îngrijorare confruntările armate atât în Ucraina, cât şi în Israel. În spatele celor două războaie, în adâncime şi cu impact pentru opinia publică internaţională, avem, separat de confruntările armate, un palier extrem de important războiul informaţional şi operaţiunile psihologice desfăşurate în interiorul celor două confruntări. Un război dus în spatele liniilor frontului, la vedere, la suprafaţa conflictului. Invazia rusă a Ucrainei are impact şi asupra regiunii Orientului Mijlociu şi Africii de Nord, în trei domenii principale: negocieri politice şi acţiuni militare, ajutor umanitar şi securitate alimentară şi aprovizionare cu gaz şi petrol. Dar peste acestea se află influenţa mesajelor, impactul pe care îl are dezinformarea şi propaganda de război. Mediul online, dar mai ales social media au schimbat radical atât războiul informaţional dintre state, cât şi controlul narativ guvernamental în cadrul statelor. O realitate evidentă astăzi în conflictele din Ucraina şi din Israel, pornind de la principiile lui Joseph Goebbels, Rusia şi Hamas alimentează publică internaţională folosind mijloace de propagandă şi de dezinformare, care depăşesc principiile elaborate de nazişti. Discutăm din nou în această seară, la „Euroatlantica”, despre cele două conflicte care macină zilnic echilibrul geopolitic internaţional, dar de această dată dezbatem din perspectiva războiului informaţional. Invitaţii ediţiei: Dumitru Borţun, profesor universitar la Facultatea de. Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative şi Mario Balint, fost corespondent Radio România Actualităţi în Orientul Mijlociu şi în Ucraina. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta „Euroatlantica”. Tema ediţiei: „Războiul informaţional în conflictele din Ucraina şi Israel”. În regia de emisiei, Claudia Buzică şi Costin Iorgulescu au stabilit legătura prin telefon cu cei doi invitaţi. Bună seara, domnule profesor Dumitru Borţun.

Dumitru Borţun: Bună seara! Mulţumesc pentru invitaţ!

Realizator: Bună seara, Mario Balint!

Mario Balint: Bună seara, Radu! Mulţumesc pentru invitaţie!

Realizator: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să participaţi la emisiunea „Euroatlantica”. Bun venit la Radio România Actualităţi! Domnule profesor Dumitru Borţun, ne reîntâlnim la „Euroatlantica”, analizând de această dată două războaie. Vă rog să ne referim în primul rând la atacarea Israelului de teroriştii din Hamas. Să pornim de la un studiu de caz: bombardarea spitalului din Fâşia Gaza. Iniţial, atacul i-a fost atribuit Israelului, ulterior s-a dovedit că Hamas a avut o rachetă care a lovit spitalul. Vorbind despre războiul informaţional, inclusiv organisme de presă cu prestigiu au transmis o informaţie falsă, revenind cu erate, cu corecţii. Din acel moment, a pierdut Israelul controlul informaţional în mediile islamice şi internaţionale?

Dumitru Borţun: Spuneţi, vă rog.

Realizator: Da, vă întrebam, domnule profesor, dacă din acel moment …

Dumitru Borţun: Da, da, nu, nu. Deci era pentru mine întrebarea.

Realizator: Pentru dumneavoastră, domnule profesor.

Dumitru Borţun: Da, în momentul ăla, Israelul a început să piardă din credibilitate. Oamenii au crezut că este agresor cinic şi iresponsabil şŞi degeaba au mai venit eratele şi dezminţirile, pentru că haloul de imagine se crease./denisse/ Ştiţi, cam aşa se întâmplă, asta e psihologia socială, nu avem cum să o schimbăm, e în firea omenească. Domnule, ceva trebuie să fi fost, e ceva că ăia. Deci dezminţirea nu mai funcţionează. Este vorba aici de o informaţie greşită, informaţie falsă, este minciună pur şi simplu, asta a fost.

Realizator: Şi Hamasul?

Dumitru Borţun: Mai e o problemă de interpretare /…/

Realizator: Hamasul a speculat.

Dumitru Borţun: A speculat, da.

Realizator: Da, a fost un moment dificil inclusiv pentru Europa, pentru că a alimentat foarte mult demonstraţii şi proteste pe bătrânul continent. Au ieşit nu numai palestinienii, ci şi populaţia islamică majoritară în Franţa, în Belgia, în ţările nordice, chiar şi la Londra am avut.

Dumitru Borţun: Sunt mult mai multe demonstraţiile pro-Palestina decât cele anti-Hamas, care ar fi normal să fie şi alea, pentru că Hamasul este personificarea extremismului, personificarea fanatismului, personificarea terorismului criminal. Şi cu toate astea, oamenii protestează împotriva Israelului şi pentru Palestina. De ce? Pentru că există o unitate extraordinară de valori şi de credinţe în lumea musulmană. Îi uneşte Coranul, îi uneşte ceea ce se numeşte în termen de culturologie codul tare. Codul tare al unei culturi e dat de religie. Asta o spune şi Huntington, dacă mai ţineţi minte în „Ciocnirea civilizaţiilor”.

Realizator: Da, „Ciocnirea civilizaţiilor”.

Dumitru Borţun: Exact, asta spune că civizaţiile alea care se vor ciocni în viitor sunt de fapt definite de religiile din care se trag, care au stat la bază. De mulţi ani de zile, oamenii nici nu mai cred în religia respectivă, dar le-a rămas morala, le-a rămas o anumită viziune despre lume, le-au rămas nişte valori şi astea se confruntă cu alte valori – asta e problema războaielor. De-aia spunea René Maheu foarte frumos – a fost director general al UNESCO pe vremuri, are o carte în care spune aşa: „Războaiele se nasc în mintea oamenilor”. Acolo se nasc războaiele, pentru că oamenii nu sunt în stare să perceapă pe semenii lor ca pe nişte oameni egali, sunt inferiori lor sau nu sunt oameni, îi diabolizează. Nu sunt oameni sau sunt doar parţial. Oamenii nu sunt ca noi, oameni totali. Asta este psihologia care generează războaie.

Realizator: Datorită operaţiunilor sale de informaţii, Ucraina a scos 17.000 de ruşi de pe câmpul de luptă, potrivit şefului Comandamentului pentru operaţii speciale ale Armatei SUA, generalul locotenent Jonathan Braga, citat de „Business Insider”. Mai clar, datorită acestor mesaje ţintite, mii de soldaţi ruşi au dezertat. Mario Balint, atât Rusia, cât şi Ucraina au apelat chiar înainte de începerea invaziei la metode şi mijloace de propagandă şi de dezinformare în contextul războiului informaţional. Te rog să explici pentru ascultători în ce constau operaţiunile psihologice PSYOPS în conducerea războiului?

Mario Balint: Este adevărat, şi Ucraina, şi Rusia au apelat la PSYOPS şi la război informaţional, însă de la începutul războiul, Ucraina a dominat practic acest război informaţional şi operaţiunile de PSYOPS pe teritoriul său, dar şi în vecinătatea apropiată, ca să folosim un termen pe care ruşii îl folosesc cu drag în adâncimea teritoriului rusesc şi pe teritoriul Uniunii Europene. Pentru că a folosit chiar şi o companie de relaţii publice şi foloseşte o companie de relaţii publice pentru a ţinti mai bine mesajele de PSYOPS şi acestea sunt îndreptate în două părţi. În primul rând asupra populaţiei din Crimeea şi din teritoriile ocupate de Rusia, acea 24-23% din teritoriul ucrainean aflat acum sub ocupaţie rusească. Ei au fost principalele ţinte ale ştirilor false diseminate de PSYOPS-ul ucrainean cu foarte multă măiestrie, aş putea spune. Şi aşa cum spuneai, din cauza acestor informaţii false au existat acele dezertări contabilizate de lumea occidentală./eradu/denisse/ Dar PSYOPS-ul a mai avut o ţintă, şi anume populaţia din Europa, publicul european şi mesajul a fost propagat prin intermediul mass-media europeană şi aceste mesaje s-au referit în principal la cele două contraofensive, pe care armata ucraineană le-a întreprins până acum în timpul războiului. De fapt, principalul obiectiv al PSYOPS-ului este acela de a contracara propaganda ostilă a inamicului, iar la nivel strategic şi tactic pentru a justifica în ochii opiniei publice misiunea, scopul şi, evident, folosirea forţei potrivit regulilor de angajare. Deci, asta a făcut Ucraina: pe de o parte şi-a ţintit inamicul, deci Federaţia Rusă, ea a încercat să-i anihileze propaganda, iar pe de altă parte a încercat să atragă de partea sa opinia publică din Europa şi din lumea occidentală prin acele mesaje ţintite şi diseminate de mass-media. Sigur, operaţiunile de PSYOPS nu pot fi singulare, ele trebuie susţinute de celelalte componente ale operaţiunilor militare. Şi iată ce ciudat a sunat această propoziţie, pentru că, până la un moment dat, noi ştiam că PSYOPS-ul şi războiul informaţional constituie elemente de sprijin pentru războiul armat, pentru /…/ armată. Însă, a existat un moment în care lucrurile s-au schimbat şi acest moment a fost, să-i spunem, noaptea de 22 spre 23 aprilie 1999, când a fost bombardată televiziunea publică din Belgrad şi când jurnaliştii au devenit, practic, din observatori ai conflictului au devenit actori în acest conflict, practic, au devenit combatanţi în conflict. De atunci, lucrurile par să meargă pe acest făgaş şi operaţiunile militare nu fac altceva decât să susţină, practic, războiul informaţional, care este cu un pas înaintea operaţiunilor militare. Este foarte dificil pentru militarii aflaţi pe teren să facă faţă propagandei din birouri şi acest lucru s-a văzut mai ales în ultimele luni în Ucraina şi a fost recunoscut chiar de generalul Zalujnîi.

Realizator: Domnul profesor Borţun a adus aminte de UNESCO. Nu a ştiut ce material înregistrat am pregătit în emisiune, în marja temei pe care o abordăm în această seară la „Euroatlantica” – Războiul informaţional în conflictele din Ucraina şi Israel. Vă propun să ascultăm un fragment din interviul pe care l-am realizat cu doamna ambasador Simona-Mirela Miculescu, din 7 noiembrie preşedinte UNESCO. Este prima femeie ambasador din ţara noastră, care va conduce un organism internaţional, al treilea cetăţean român, după Nicolae Titulescu şi Manea Mănescu, care reprezintă România în calitate de preşedinte al unei organizaţii mondiale. Să ascultăm opiniile doamnei ambasador Miculescu despre inteligenţa artificială şi războiul informaţional.

*

Realizator: Doamnă ambasador, Simona Miculescu, intrăm în era inteligenţei artificiale. UNESCO are mandat şi pentru colaborarea ştiinţifică între naţiunile reprezentate la ONU. Este inteligenţa artificială o provocare majoră pentru omenire în acest moment?

Simona-Mirela Miculescu: UNESCO chiar a făcut multe lucruri chiar în premieră globală, şi aici menţionez doar unul singur. Practic UNESCO acum doi ani, statele membre, deci inclusiv România, au adoptat primul instrument global care este o recomandare privind etica în inteligenţa artificială, o dimensiune pe care multă lume o ignoră, este o dimensiune ce ţine de drepturile omului, una din sursele de inspiraţie fiind şi actul digital emis în acelaşi an de Uniunea Europeană./astanimir/denisse/ Şi aş mai menţiona aici inclusiv un instrument pe care îl pregăteşte UNESCO pentru reglementarea reţelelor sociale, unde, din păcate, discursul urii a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit şi, practic, acest instrument, care va fi prezentat în toamna anului viitor la ONU, la Summitul viitorului, acesta îşi propune să fie de fapt, linii directoare orientative pentru autorităţile naţionale când îşi vor reglementa reţelele sociale, pentru că va trebui să ajungem şi acolo la un moment dat, altfel haosul se va întinde.

Realizator: Doamnă ambasador, Simona Miculescu, mediul online este o provocare din ce în ce mai mare. Să ne referim şi la războaiele duse în online. UNESCO va regândi strategia existentă pentru a fi adaptată la provocările actuale?

Simona Miculescu: Bineînţeles, nu avem de ales. Trebuie să ne adaptăm permanent şi într-un ritm sigur, din păcate, chiar ameţitor, strategiile de comunicare. Aşa cum vă spuneam, există acest demers al UNESCO pe care l-a demarat în iarna anului acestuia, această campanie pentru reglementarea reţelelor sociale se numeşte „ťinternet pentru încredere”ť / „ťinternet for trust”ť. Este o campanie pentru cei interesaţi, o recomand călduros sau o pot consulta pe site-ul UNESCO. Este fără precedent această perioadă. Trebuie să fim din ce în ce mai fermi în a ne adapta strategiile de comunicare, de la cele individuale, la cele naţionale şi la cele globale. Eu cred că fiecare dintre noi, care este o persoană responsabilă, trebuie să se adapteze şi să încerce în jurul său şi inclusiv prin ceea ce postează şi prin ceea ce postează în spaţiul public, prin ceea ce spune în spaţiul public trebuie să pledeze şi să fie un exemplu pozitiv în comunicare. Nu se poate să continuăm în acest stil, pentru că deja haosul este generalizat şi cumva trebuie să construim fiecare şi ca individ. Fiecare naţiune trebuie să contribuie, dar şi organizaţiile internaţionale trebuie să contribuie în acest sens. UNESCO este angajat în acest demers şi ştiu că şi secretariatul ONU de la New York a pornit un demers şi practic are în pregătire o strategie globală în acest domeniu.

*

Realizator: Doamna ambasador Simona Miculescu, preşedinte UNESCO. Domnule profesor Dumitru Borţun, doamna ambasador amintea de discursul urii, dar şi de o viitoare adaptare a naţiunilor pentru reglementarea reţelelor sociale. În contextul celor două războaie, referindu-ne mai ales la Ucraina, speculează trollerii, propagandiştii, Rusia, lipsa unui cadru informaţional, dar mai ales în zona online pentru a rostogoli informaţii false?

Dumitru Borţun: Ba da, bine punctat. Vreau în primul rând să spun două cuvinte despre analiza impecabilă pe care a făcut de doamna ambasador Simona Miculescu şi bucuria mea să aud că există preocupări în ceea ce priveşte etica relaţiilor reţelelor sociale şi etica inteligenţei artificiale, care este, dacă vreţi, o terra incognita, nu e cartografiată din punct de vedere etic, această zonă. Este zona libertăţii care poate fi responsabilă dar şi iresponsabilă. Iată de ce este foarte important ce a spus că în războiul informaţional un rol important în au aceşti troli care sunt plătiţi, pregătiţi, instruiţi, plătiţi foarte bine de Institutul de Studiere a Opiniei Publice de lângă Sankt Petersburg. Este un astfel de institut care lucra acum doi-trei ani, când citeam eu peste, cu peste 30.000 de troli, câţi or fi acum, nu ştiu şi care transmit mesaje pe reţelele sociale în toate ţările. Sunt specializaţi Europa de Est, Europa de Vest, Europa Centrală, Europa de Nord, America, Australia, Canada, Noua Zeelandă. Este incredibil… o forţă… Turcia. Deci există o specializare ca într-un minister de externe la acest institut prin care aceşti oameni specializaţi pe limbi, pe culturi, sunt participanţi la dialogul social şi ei intră şi dau în replică like-uri sau dislike-uri unor mesaje şi contribuie la ceea ce numiţi dvs. război informaţional, aşa este.

Realizator: Mario Balint, reflectarea războiului din Israel în Orientul Mijlociu şi în Europa, constatăm în această zonă o ciocnire a civilizaţiilor. A avut dreptate Huntington?/ctuluc/denisse

Mario Balint: În primul rând, trebuie să fim de acord că Israelul a pierdut războiul informaţional şi, aşa cum spuneai la începutul emisiunii, odată cu bombardarea spitalului, indiferent cine a provocat acea bombardare, informaţia s-a dus. Domnul profesor spunea că retractările şi eratele nu mai au nicio valoare. Aşa este. Întotdeauna eratele nu mai au nicio valoare, scuzele nu mai au nicio valoare ulterior, iar mass media occidentală, care a căzut în această capcană informaţională, nu poate acum decât să îşi toarne cenuşă în cap. Războiul informaţional în Occident, da, probabil că a fost pierdut în momentul acela, în momentul bombardării spitalului din Fâşia Gaza, însă în Orientul Mijlociu niciodată Israelul nu a punctat, a avut doar victorii de etapă, ca să mă exprim ca la fotbal. Niciodată nu a stat foarte bine în întregul areal al Orientului Mijlociu, indiferent şi cum şi în baza oricăror ipoteze de lucru, am analiza această situaţie. Dacă deschidem ecuaţia lui Huntington, din nou civilizaţia iudeo-creştină la pachet, de această dată, este şifonată rău de tot, pentru că demonstrează încă o dată că un plus de civilizaţie vine la pachet cu un plus de cruzime şi de violenţă. De fapt, reamintim popoarelor din Orientul Mijlociu cum ne-am ridicat în vârful lanţului trofic geopolitic în ultimii 300 de ani. Chiar şi aşa, în timp ce noi vorbim despredechilibru în regulile de angajare a forţei în Orientul Mijlociu în Gaza, acolo unde jumătate din populaţie are în jur de 18-20 de ani, se vorbeşte de o a doua Nakba şi de o perfectare, ca să spun aşa, a catastrofei în memoria colectivă cu mult peste ceea ce operaţiunile de război psihologic pot face ca durată şi ca timp. Aşadar, suntem în retragere, în apărare în ceea ce priveşte război psihologic în Orientul Mijlociu, mai ales din punctul de vedere al Israelului.

Realizator: Domnule profesor Dumitru Borţun, foarte scurt, într-un minut, vă rog adăugăm momentul atacului 7 octombrie, când relaţiile dintre Israel şi Arabia Saudită urmau să se dezvolte şi cele cu Turcia să intre într-o normalitate. Cei care au planificat atacul au gândit această reacţie la acţiunile organizaţiei teroriste Hamas?

Dumitru Borţun: Atacul Hamas este în strânsă legătură cu intenţia de conciliere între Israel şi Arabia Saudită, iar duşmanul, marele motan care stă la pândă şi încearcă să-i învrăjbească în Orientul Mijlociu este Iranul. Iranul a orchestrat toată muşcarea de teamă să nu se realizeze pacea. Deci este vorba acolo de duşmani ai păcii şi de, cum să vă spun, de spirite ale … duhuri ale războiului.

Realizator: În ultimele zile am asistat şi la o manipulare a opiniei publice prin prezentarea unor colaje video din Gaza, în care erau introduse imagini şi fragmente de înregistrări din cutremurul din Turcia şi din alte zone musulmane calamitate, sugerând că dezastrul umanitar este mult mai mare decât cel real. O altă manipulare, parte a războiului informaţional de acolo, din Israel. Vă mulţumesc foarte mult.

Dumitru Borţun: Cu plăcere.

Realizator: „Euroatlantica” la final. Titlul ediţiei: „Războiul informaţional în conflictele din Ucraina şi Israel”. Invitaţii emisiunii au fost Dumitru Borţun, profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative şi Mario Balint, fost corespondent Radio România Actualităţi în Orientul Mijlociu şi în Ucraina. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul „Euroatlantica” şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi./denisse

09-11-2023 22-22

RAFTUL CU CĂRȚI

AMINTIRILE UNUI CHIȚIBUȘAR

Detaliile fac diferența! Și pentru că sînt importante dar extrem de… enervantez, în bunul obicei al lipirii de etichete, ne place să spunem că numai chițibușarii se apleacă asupra lor. Numai ei nu lasă la voia întîmplării un fanion, un poster rock lipit pe spatele unei uși de dormitor, un miros greu, de vomă amestecată cu praf de pușcă, sau o tunsoare military executată, cel mai probabil, în frizeria de la peron, în Gara București-Nord.

La Editura Tracus Arte a apărut volumul „InVoluntar în războiul altora”, de Costi Boșneag. 294 de pagini, de amintiri grupate într-un roman. Autorul nu este scriitor. Cum nu este nici jurnalist. Și, totuși, detaliile dezvelite în carte fac recurs la aceste tehnici folosite. Diavolul se ascunde în detalii. Și, uneori, chiar așa și este. Detaliile nu sînt niciodată de trecut cu vederea. Detaliile ascund sensuri mari. Toate detaliile mărunte din viața noastră, ne dezvăluie adevărata față. Cele mai mici lucruri pe care le săvîrșim ne arată patimile sau virtuțile sufletești aflate în noi. Diavolul se poate ascunde și fapte extreme. „Pero non son hombres, son demonios!”– „Dar aceștia nu sunt oameni, sunt diavoli!” – a exclamat colonelul mexican Francisco Paula Milan după ce ultimii legionari s-au predat la hacienda Camerone, în 1863. În acel Alamo al Legiunii, s-au înfruntat Compania a 3-a, din Batalionul 1 al Legiunii Străine, comandată de căpitanul Jean Danjou, în vîrstă de 35 de ani, un veteran al campaniilor din Algeria, al “Războiului Crimeii” și al războiului franco-sardo-austriac, decorat cu Medalia “Legiunea de Onoare”, în fruntea a 62 de legionari apți de luptă: austrieci, belgieni, elvețieni, francezi, germani, olandezi, polonezi, prusaci, 1 danez, 1 spaniol, 1 italian, 1 englez cu 1200 de infanteriști și 800 de cavaleriști mexicani. Diavoli! Și, mici detalii…

Să revin la carte. 1993, Europa de Est. Bosnia-Herțegovina, fostă membră a Federației Yugoslave, urmează exemplul Sloveniei și Croației, încercînd să-și croiască propriul ei destin. La fel ca o mare parte dintre tinerii români post-revoluționari, patru bucureșteni pornesc într-o călătorie peste frontierele însîngerate, ilegal prin Bosnia, pe mîna unor călăuze dubioase, fără să bănuiască faptul că războiul civil izbucnise. Cei patru români se trezesc implicați împotriva voinței lor într-un război ce nu le aparține, nu-l înțeleg și, mai ales, nu și-l doresc. Drumul către Paradisul visat trece prin Iad. Dar, fiecare om are, la un moment sau altul, iadul său!

Costi nu este scriitor. Și de aceea, romanul nu trebuie judecat în manieră stilistică. Este, mai degrabă, o confesiune care se folosește de dialoguri pentru a imprima ritm. Deși, nu are nevoie, evenimentele descrise fiind extrem de alerte. Cartea este valoroasă pentru cel puțin trei informații pe care le dezvăluie și rămîn mărturie: implicarea mercenarilor străini de partea tuturor beligeranților. Dacă în armata bosniacă se regăsesc luptători turci, pakistanezi, libanezi, ceceni, iordanieni, croații sînt sprijiniți de mercenari occidentali – americani, britanici, elvețieni, francezi, germani, unii luptînd doar în weekend pentru a-și descărca adrenalina, în restul săptămînii fiind cetățeni rezonabili ai statelor europene. A doua informație importantă vine spre finalul cărții și face referire la război ca mod de viață. Unii dintre luptătorii de origine sîrbă, implicați în luptele din Bosnia, vor apăra cauza sîrbismului și în 1999, în războiul din Kosovo. A treia informație este, dacă vreți, cea mai importantă. Este motorul întregii cărți și determină transformarea confesiunii în spovedanie. Ea vorbește despre transformările umane pe care luptătorii, din toate taberele, le suferă la nivel mental. Războiul nu e despre cine are dreptate, ci despre cine rămîne viu! Este și cazul povestitorului chițibușar Costi Boșneag.

Recunosc, în primele pagini l-am bănuit pe autor că încearcă să impresioneze cititorul prin cantitatea de detalii oferite. Apoi, m-am convins că amintirile dureroase, șocul suferit de tînărul de douăzecișicevadeani (23) l-au făcut să memoreze fiecare detaliu care, oadată cu scrisul, ies din propria conștiință precum un organism dă afară schijele rămase. Cartea l-a eliberat pe Costi de această perioadă și i-a oferit posibilitatea de a se apleca asupra altor proiecte. Cititorul neavizat, sau puțin cunoscător al subectului poate avea impresia că autorul crează o lume ficțională care ajunge să-l înrobească, mai apoi, să-i modeleze caracterul. Vă asigur că nu e așa! Întîmplător, între 1991 și 2000 am fost martorul acelei lumi pe care o cunosc, zic eu, destul de bine.

Costi Boșneag se lapădă de satana! Se descotorosește de diavol, eliminîndu-l din fiecare por, din fiecare cicatrice exterioară și, mai ales, interioară, detaliu cu detaliu. O carte tragică și necesară pentru toți cei care fac apologia războiului, astăzi. O carte necesară pentru toți cei care cred că lumea în care trăiesc va rămîne veșnic așa cum o știu. Recomand!

Constantin Boșneag s-a născut la 5 August 1970, la București. Este absolvent al Liceului „Spiru Haret”, promoția 1988. Ca militar profesionist, în 1995 a luat parte la prima misiune externă de după Cel De-al Doilea Război Mondial a unei unități militare române, care s-a desfășurat în Angola. Cîțiva ani mai tîrziu ajunge în Afghanistan, ca PMC. Rămîne acolo timp de trei ani.  Descoperă pasiunea scrisului pe care o transformă în principala ocupație, în cabana sa, de la poalele muntelui.

Vineri, 13 octombrie 1307

Vineri, 13 octombrie 1307, în zori, toţi Cavalerii Templieri din Franţa sînt arestaţi în comanderiile lor, la ordinul lui Filip cel Frumos. De la arestarea acestora, pînă la condamnarea lor la moarte, pe 18 martie 1314, se scurg aproape şapte ani, într-un proces trucat încă de la început. Filip cel Frumos se dovedeşte un jurist priceput, expert în manipularea opiniei publice, de la popor pînă la Papă, fără să mai vorbim de judecători! Un proces politic bazat pe stenograme trunchiate şi mărturii smulse sub tortură care ne aminteşte tuturor de zilele pe care le trăim astăzi! Odată cu Templierii a pierit o epocă, cea a spadei şi economiei agricole, şi zorii statelor „justiţiare” se iveau. Istoria Ordinului coincide, cu aproximaţie de cîţiva ani, cu cea a Cruciadelor, astfel încît nu îi putem înţelege pe templieri „scoşi din contextul istoric”. Ordinul Templului se naşte în anul 1118, iar bula „Vox clamantis” a Papei Clement al 5-lea îi pune capăt în 1312.

Nașterea statului bazat pe justiție se naște printr-o oribilă farsă judiciară!

20 de ani despart cucerirea Ierusalimului de naşterea ordinului. Alţi 20 despart sfîrşitul cruciadelor de dispariţia Ordinului. Odată cu dispariţia, Ordinul Cavalerilor Săraci ai lui Christos intră în istorie şi în legendă. Ei sînt „păstrătorii Graal-ului”, menţiune care a ţesut mii de poveşti despre cupa cu sîngele lui Christos, cu Maria Magdalena, soţia, şi urmaşul de sînge al lui Iisus, fără să ne gîndim, nici o clipă, că graal-ul era un fel de colivă galeză, o mîncare obişnuită în Levantul acelei perioade. Avînd putere şi influenţă, Templierii păstrau grînele în depozitele comanderiilor. Legiunea Străină a împrumutat de la ei chipiul alb şi securea, precum şi modelul social al pensionarilor legionari. Francmasonii şi aiuriţii de pretutindeni vor să le moştenească trecutul pentru a se legitima public pe o scară socială superioară. Oricum ar fi, vineri 13, a fost cu mare ghinion pentru Templieri.

Istoria ordinelor militaro-religioase merită, după părerea mea, încă o explicaţie, între sumedenia de explicaţii şi teorii vehiculate în ultimii 200 de ani, cu prisosinţă. Nu este un studiu istoric detaliat. Nu aceasta este intenţia autorului, ci, mai degrabă, oferirea unor indicii spre aprofundarea sistematică şi sistemică a problemei. Evident, nemulţumirea legată de explicaţiile oferite în cele cîteva lucrări studiate m-au determinat să încerc să pun cap la cap cîteva evidenţe, din punctul meu de vedere. Departe de a vedea în ordinele militaro-religioase moştenitorii unei înţelepciuni oculte – abordare preferată de o pseudo-literatură ocultă – cred că naşterea şi istoria acestora sînt indisolubil legate de perioada istorică în care au evoluat, de mediul politico-religios al cruciadelor, cînd avînd în vedere necesitatea de a avea o armată permanentă , ordinele militare au fost create, fiind adoptate ca al patrulea jurămant monastic.

Dacă astăzi, mulţi privesc evoluţia ordinelor militaro-religioase în plan ocult şi ezoteric, acordîndu-le „urmaşi” francmasoni, personal cred că industria de securitate privată este similară, astăzi, cu ordinele cavalereşti din perioada de 200 de ani a Cruciadelor. Atunci, ca şi acum, cele două tipuri de structuri trebuie privite în contextul istoric al apariţiei, dezvoltării şi… desfiinţării lor! Blackwater, Triple Canopy sau DynCorp., cele trei mari companii militare private pot fi asimilate uşor Ordinului Templului, Ordinului Cavalerilor Ospitalieri ai Sf. Ioan, sau Cavalerii de Malta, Cavalerilor Sf. Maria, sau Cavalerii Teutoni: transnaţionale şi cu interese globale privind Calea, bogate şi respectate, pizmuite, hulite şi invidiate, dar fără suportul cărora nici o armată „cruciată” nu s-ar fi aventurat în vechiul Orient Mijlociu. În jurul lor s-au ţesut legendele, favorabile şi nefavorabile, sub aura lor mîncarea galeză din grîu fiert, graalul, un fel de colivă dar mult mai rea la gust, s-a transformat în Potirul pe care-l caută şi astăzi o groază de lume. „Păstrătorii Graalului” erau Templierii, cei care aveau suficientă putere de a-şi asigura hrana – fie ea şi săracă! – trupelor proprii, în perioade în care foametea trimitea acasă, în Occident Cruciaţii mînaţi în luptă de mirajul bogăţiilor fără de seamăn ale Ierusalimului. Evident, au existat şi alte ordine cavalereşti, „naţionale”, cum ar fi Ordinul Jartierei, al cavalerilor britanici, sau Calatrava, Alcantara şi Navarra, în Spania Reconquistei, un fel de Armor Group. Bogăţiile ordinelor cavalereşti au fost semnificative, la fel cum sumele cîştigate de companiile de securitate în zonele de război sînt considerate uriaşe.

Cinci ordine militaro-religioase mari s-au format în Tara Sfînta între sfîrşitul secolului al XI-lea şi începutul secolului al XII-lea: Cavalerii Sfîntului Mormînt (circa 1099), Cavalerii Templieri (circa 1118), Cavalerii Ospitalieri (circa 1099 sau ai Sfîntului Ioan), Cavalerii Spitalului Sfînta Maria din Ierusalim (Cavalerii Teutoni) şi Cavalerii Sfîntului Lazăr. Ordinele cavalereşti se înscriu în succesiunea ordinelor militare aparute în timpul Cruciadelor. Un ordin militar este o societate creştina de cavaleri, care a fost înfiinţat pentru apărarea credinţei, fie în Ţara Sfîntă, împotriva Islamului sau împotriva pagînilor (în special în regiunea Mării Baltice) în Europa. Mai multe comenzi au devenit secularizate mai tîrziu, dar „dualismul” despre care istoricii şi fanaticii Templierilor vorbesc, a rămas. În 1818, Joseph von Hammer a comparat ordinele catolice militare, în special, templierii, cu anumite modele, cum ar fi secta asasinilor. În 1820, José Antonio Conde a sugerat că au fost modelate pe Ribat, o instituţie fortificată religios care a unit un mod de viaţă religios cu lupta împotriva duşmanilor Islamului. Personal, cred că lucrurile stau mult mai simplu.

Conciliul ecumenic s-a deschis oficial la Niceea, în 20 mai 325 şi avea să creeze, pentru prima dată, după Israelul antic, o religie oficială de stat care consfinţea şi sporea puterea politică a Împăratului Constantin. Părintii Sinodului s-au împărţit în trei direcţii: unii, în frunte cu Alexandru, Osiu, sau diaconul Atanasie susţineau credinţa „ortodoxş” că Iisus Hristos este şi Dumnezeu şi om; alţii, ca Secund al Ptolemaidei, Teonas al Marmaricii şi încă vreo 20 de episcopi, erau de părere că Iisus a fost un profet muritor inspirat de Dumnezeu, iar alţii, în frunte cu Eusebiu de Nicomidia, ţineau calea de mijloc. Acesta a prezentat în Sinod o formulă de credinţă în care raportul dintre Tatăl şi Fiul era numit cu termenul omiousios „asemă­nător după fiinţa cu Tatăl” în loc de omoousios „deo­fiinţă cu Tatăl”, cum afirma doctrina ortodoxă. Marea Schismă din 1054 a împărţit creştinismul în două mari ramuri, vestică (catolică – universală) şi estică (ortodoxă – a Dreptei Credinţe a Bisericii Creştine din primul mileniu de existenţă). Principalele cauze ale separaţiei au fost dispute asupra autorităţii papale şi inserării clauzei Filioque în Crezul de la Niceea, deşi au existat şi alte cauze, cum ar fi dispute legate de jurisdicţia asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice, însă, mai important mi se pare „Conceptul cezaropapismului”, o concentrare a puterii religioase şi politice în mîinile aceleiaşi persoane. Schismele din sînul creştinismului nu erau noi. Cea de la 1054 relua, practic, disputele din perioada proto-creştină cînd grupurile religioase se revendicau de la numeroase şcoli de gîndire. Creştinii şi iudeii au ajuns să se concentreze pe un singur Mesia (James Tabor, „Dinastia Iisus”, Ed. RAO, 2010, pag. 185). Însă, potrivit istoricilor, nu la fel stăteau lucrurile în sec.I, cînd în Manuscrisele de la Marea Moartă se citeşte despre DOI MESIA, care aveau să deschidă calea spre Împărăţia lui Dumnezeu: unul de neam regesc, din Casa lui David şi celălalt, preot din spiţa lui Levi, după cum scrie profetul evreu Zaharia (sec. 6 î.Hr.). Imaginea celor doi Mesia a devenit un simbol pentru multe secte iudaice de orientare apocaliptică. Testamentul celor Doisprezece Patriarhi, citat de James Tabor, datînd din sec.II î.Hr., spune: „Căci Domnul va ridica un mare preot din Levi şi un rege din Iuda”, pentru mîntuirea lui Israel. Pentru acel „timp” se pregăteau Esenienii, auto-izolaţi la Qumran, lîngă Marea Moartă, pregătind CALEA mîntuirii lui Israel. În acest context istoric şi de credinţă s-au derulat faptele celor doi veri, Iisus din Nazareth şi Ioan Botezătorul, care, conform istoricilor şi cercetătorilor teologi, se trăgeu din Neamul lui David şi cel al lui Levi, Maria, mama lui Iisus fiind verişoară cu mama lui Ioan Botezătorul, spiţă a lui Levi. Aprofundarea acestui subiect nu reprezintă scopul acestui text! Cert este că, acest binom mesianic va fi trezit speranţele a mii de oameni care aşteptau sosirea celor Doi Mesia, ca un semn sigur al sfîrşitului, mîntuirea lui Israel de sub dominaţia romană, ieşirea din viaţa grea a momentului istoric respectiv. Cărţile spun că pînă şi Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, a fost marcat de usturătoarea chemare la pocăinţă lansată de Ioan Botezotorul, şi îngrozit de mesajul radical al lui Iisus, înregistrat şi de Evanghelia după Matei, cap.10, versetele 34, 35 şi 36: „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pămînt/n-am venit să aduc pace, ci sabie/ Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamasa, pe noră de soacra sa/ Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. Sigur, teologii pun aceste versete în lumina Dreptei Credinţe în faţa lui Dumnezeu şi a Căii deschise de Iisus spre Mîntuire. Indiferent de explicaţii şi conotaţii, cu siguranţă, mişcarea populară declanşată de Iisus şi Ioan Botezătorul se transforma într-o revoluţie, pe deoparte împotriva stăpînirii romane, iar pe de alta, împotriva exceselor castei preoţeşti ce gravita în jurul Templului din Ierusalim. O greşeală de tactică face ca „revoluţia” să nu-şi atingă scopul iniţial, însă, uciderea celor doi Mesia (conform scripturilor şi vechilor proorociri), distrugerea Ierusalimului în anul 70 d. Hr. şi preluarea „comenzii” de către fratele mai mic al lui Iisus, Iacov, supranumit „cel Drept”, va schimba situaţia. În Faptele Apostolilor, Iacov şi adepţii originari ai lui Iisus sînt descrişi ca fiind „prima biserică a Ierusalimului”, iar viitorii episcopi şi „patriarhi” ai Oraşului Sfînt îşi revendicau linia succesorală (califatul) din Iacov, fratele lui Iisus.

Epoca mediavală nu se deosebeşte fundamental de primul secol al creştinismului. Dacă după Marea Schismă, Biserica Răsăriteană domina un spaţiu relativ întins şi compact – de aici şi absenţa „nevoii” de a patrona ordine militaro-religioase -, Biserica Apuseană făcea eforturi de implementare a credinţei în spaţii păgîne. Viaţa cotidiană era extrem de grea, birurile nenumărate, iar o viziune apocaliptică era atractivă pentru locuitorii Occidentului măcinat de sărăcie, boli, războaie şi biruri. Atunci cînd Papa Urban al II-lea a declanşat, în 1095, Prima Cruciadă, aceasta nu era, de fapt, decît apogeul unei lungi serii de apeluri şi de veşti îngrijorătoare venite din Ţara Sfîntă, atît de dragă inimilor creştine (Regine Pernoud, „Templierii, cavalerii lui Christos”, Ed. Univers, 1995). După o lungă succesiune de războaie şi stăpîniri ale Ierusalimului, Califul Al-Hakim cucereşte Ierusalimul, în 969, iar în 1009 distruge Rotonda Sfîntului Mormînt. Cînd vestea s-a răspîndit, a provocat revolta clerului din Occident şi al enoriaşilor, declanşînd un fenomen care va continua 200 de ani: cruciadele, greu de organizat în contextul în care forţa armelor era divizată şi răsfirată între nobilii acelor vremuri. Papalitatea avea nevoie de o armată proprie. Şi ea s-a materializat, aducînd sub aceeaşi cruce ordinele cavalereşti înfiinţate în acea perioadă, mai ales în Ţara Sfîntă, cel mai controversat fiind cel al Templierilor.

Putem presupune că acestea şi-au obţinut dualitatea, despre care se vorbeşte atît de mult, odată cu contactul avut în Ierusalim cu Biserica lui Iisus şi cu patriarhii acesteia, aşa cum scriam, urmaşii declaraţi ai lui Iacov. De altfel, în 1127, Cavalerii Sărmani ai lui Hristos, înfiinţaţi în 1118 şi recunoscuţi de papalitate în 1120, stabiliţi pe Muntele Templului cu scopul de a proteja pelerinii spre şi la Locurile Sfinte, primesc din partea Patriarhului Ierusalimului, drept emblemă, „crucea ortodoxă dublu tăiată” (Marlin Hopkins, „Enigma Cavalerilor templieri. Istorie şi legături mistice”, Ed. Art, 2008, pag. 22), de fapt, simbolul vechii credinţe (Calea esenienilor) în cei doi Mesia, Iisus şi Ioan Botezătorul, de fapt, nimic altceva, decît credinţa vechilor evrei în mîntuirea prin sabie şi credinţă, prin David şi Levi! Ea le este acordată de către Patriarhul Latin al Ierusalimului, Daimbert, arhiepiscop de PIsa şi văr al lui Bernard de Clairvaux, aflat în strînsă legătură cu Ioan al 8-lea, al 89-lea Primat al Bisericii din Ierusalim, descendent direct al lui Iisus şi fratelui acestuia, Iacov cel Drept, uns direct de Domnul, care a păstorit creştinismul în Oraşul Sfînt pînă în anul 62 d.h., continuator al tradiţiei creştine în Ierusalim, de la Iacov cel Drept, primul Patriarh. Aceşti oameni, fac profesiune de credinţă în faţa Patriarhului Ierusalimului, punîndu-şi forţele în slujba regelui Oraşului Sfînt. Canonicii Sfîntului Mormînt sînt în relaţii apropiate cu ei (Arnaud De La Croix, „Templierii. Istoria călugărilor-soldaţi”, Ed. Lucman, 2003, pag. 97). Ulterior, după ce papalitatea „unge” Ordinele Cavalereşti, aceştia folosesc „croix patee”, răspîndită, în diferite forme, la toate Ordinele. Templierii sînt cei care nu renunţă, însă, definitiv, la Dreapta Credinţă a Bisericii lui Iisus şi utilizează SIGILIUM MILITIE cu imaginea a doi călăreţi pe un singur cal. Crucea Ortodoxă dublu tăiată, rămîne, însă, pe sigiliul Ordinului Ospitalierilor Sfîntului Ioan (Regine Pernoud, op.cit. pag. 60). Aceasta este interpretarea pe care eu o dau acestor sigilii şi crucii iniţiale. Refuz asocierea simbolurilor ordinelor militare cu speculaţii ezoterice referitoare la fratele geamăn al lui Iisus, sau cu simbolistica sărăciei, a fraternităţii cavalereşti etc, promovate de numeroşi alţi autori. De asemenea, aşa numitul „simbolism ascuns” al Ordinelor, şi în special al Templierilor – regăsit în bisericile şi catedralele zidite de aceştia- , are legătură directă cu Biserica originară a lui Iisus şi Ioan Botezătorul şi cu dualitatea vechilor credinţe ebraice în Mîntuire, o Mîntuire spre care aspira întreaga societate a Evului Mediu. Veneraţia Templierilor pentru Iisus şi Ioan Botezătorul, „cu egală iubire”, era bine cunoscut în acea vreme şi acceptat de către Biserica Catolică, chiar în epoca de represiune a acestora.

La fel ca şi revoluţia iniţiată de Iisus şi Ioan Botezătorul, Ordinele militaro-religioase au eşuat în apărarea Ţărilor Levantine şi a Ţării Sfinte, după 200 de ani eforturi şi transformări în Europa. Ele s-au secularizat, au „migrat” în Malta, sau în Ţările Baltice, înfiinţîndu-şi chiar şi un stat, Prusia, dar au poposit şi pe meleagurile Banatului, la Mehadia sau Coronini. Dualismul MESIANIC, însă, a rămas neştirbit.

RĂZBOI ÎN ȚARA SFÎNTĂ

În 2010, în lucrarea TARGET – OPERAȚIUNI MILITARE EXTERNE ÎN COMBATEREA TERORISMULUI, apărută la Edituta Banatul, avansam ideea că riposta la atacurile teroriste ar trebui să fie devastatoare, astfel încît să fie ținute minte și după 50 de ani! Sigur, păcatul unei gîndiri tactice, limitate, era un mod de a trata efectul terorismului și nu cauza! Din păcate cauzele, motivele care declanșează acțiunile teroriste sînt extrem de profunde și fac parte din problemele sociale nerezolvate sau amînate zeci de ani. Cazul Israelului, care din aroganță sau neputință a lăsat cauza palestiniană nerezolvată. În momentul de față, Israelul are nu doar dreptul, ci și obligația să se apere, acțiunile sale militare contribuind la sporirea emoției în societate și întunecînd raționamentul. Totuși, nu trebuie să judecăm imaginile și informațiile difuzate ca o bătălie între binele absolut și răul absolut, între Albă ca Zăpada și zmeul-zmeilor. În Țara Sfîntă, cele două tabere nu mai au nimic sfînt, de mult!

La exact 50 de ani de la Războiul de Yom Kipur, dimineața de Sabat, 7 octombrie, Gruparea Hamas a declanșat un atac nemaivăzut asupra teritoriului israelian, dinspre Fîșia Gaza. 5000 de rachete au fost lansate în 30 de minute. Valuri de atacatori au întreprins operațiuni de comando pe uscat, pe mare și din aer. Războiul de Yom Kipur, Războiul arabo-israelian din 1973, Războiul de Ramadan, sau Războiul din octombrie a fost un conflict armat dintre Israel și o coaliție de națiuni arabe condusă de Egipt și Syria, care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973. Acum, gruparea Hamas a primit undă verde și sprijin substanțial din partea… Iranului, dușmanul istoric al Israelului, după cum indică surse media main stream de la Beirut, Liban. Numai că, la cîteva ore după ce informația pornește sub sigla WSJ, Agenția Reuters aruncă bomba: Summer Said, jurnalistul care a publicat un material pe surse în The Wall Street Journal despre implicarea Iranului în atacul Hamas asupra Israelului a fost anterior concediat de la Reuters pentru că inventa povești, potrivit fostului editor al Reuters pentru Orientul Mijlociu, Andrew McGregor Marshall. În articol se relata că ministrul iranian de externe a participat la o întîlnire secretă la Beirut la care a aprobat invadarea Israelului. ”L-am concediat de la Reuters în 2008. Sînt surprins că WSJ l-a angajat și îi publică poveștile care sunt în mod clar false”, a scris Marshall pe X. Paranteză: vă dați seama cîte povești inventate în sprijinul propagandei oficiale a livrat presa de calitate în ultimii ani? Cîte minciuni și intoxicări au fost livrate în ambalajul de adevăr absolut? Orwell poate fi mîndru!

Celebrele și legendatele servicii de informații israeliene, în jurul cărora s-a construit o întreagă literatură de ficțiune, au fost prinse pe picior greșit (?), deși amploarea atacului dovedește o pregătire îndelungată și minuțioasă. Greu de crezut! Probabil că nu! Informații din zona politică israeliană vorbesc despre faptul că premierul Netanyahu a știut de atac, dar… după o discuție telefonică cu președintele Biden ar fi căzut de acord ca Israelul să nu lanseze un atac preventiv, care ar fi pus Israelul în dificultate în context internațional. Așa că, a lăsat lucrurile să decurgă de la sine și să utilizeze Gruparea Hamas așa cum a făcut-o de fiecare dată, ca un agent electoral propriu, cel mai bun!  

Mai mult, premierul Netanyahu atrăgea atenția, în luna iunie, că o cantitate însemnată de arme se acumulează în Fîșia Gaza. Premierul israelian spunea că are dovezi concrete că o parte din armele americane destinate Ukrainei au ajuns în Gaza! Nu e cazul să speculăm CINE a re-vîndut aceste arme pe piețele internaționale, multe dintre ele regăsindu-se și în Africa, dar să ne aducem aminte de avionul cargo sîrbesc doborît de israelieni deasupra Greciei… Rămîne greu de crezut că serviciile israeliene au fost prinse pe picior greșit, abuzînd de tehnologie în culegerea de informații în detrimentul surselor umane. Asta numai dacă filosofia existențială a Academiei de Informații nu s-a schimbat între timp, sau dacă nu au fost mult prea concentrați ca împreună cu armata să susțină implantarea de colonii în Cisiordania. Altfel, diversele curente religioase, care domină politica, informațiile și armata israeliană, pot genera scenarii apocaliptice. Și un șantaj la adresa deja rău-famatului premier israelian, în vederea suplimentării de fonduri!

Treziți la realitate din sabat, israelienii au promis să șteargă Fîșia Gaza de pe fața pămîntului, precum și o ripostă adecvată împotriva organizatorilor. Bombardamentele apocaliptice din Gaza, fără discernămînt și fără celebrele reguli de angajare, confirmă.

Vom vedea în zilele și săptămînile ce vor urma dacă Israelul, susținut total de Statele Unite nu vor ataca Iranul! Israelul nu are intenția de a negocia cu militanții Grupării Hamas, deoarece consideră că mișcarea trebuie distrusă, a declarat Reprezentantul Permanent al Israelului la ONU, Gilad Erdan, relatează CNN. „Epoca dialogului cu acești sălbatici a luat sfîrșit. Este timpul să distrugem infrastructura teroristă a Hamas, să o radem complet, astfel încît astfel de orori să nu se mai repete”, a spus el. Sigur, declarația oficialului este perfect întemeiată, dar, ca de obicei, ne concentrăm asupra efectelor și nu a cauzelor care trebuiau/iesc rezolvate.

Organizația Hamas, care controlează Fîșia Gaza, are în spate doi mari susținători/finanțatori: Iran și Qatar. Nu putea mișca un pai fără acordul tutorilor săi. Iranul a anunțat oficial că sprijină acțiunea Hamas. Ce interese ar putea avea Iranul să arunce Hamasul într-o luptă absolut inegală cu forțele israeliene, pe care nu are cum să nu o piardă altfel decît devastator și cu pierderi imense? Răspunsul simplu ar putea fi dorința de a bloca evoluția accelerată a unui proces extrem de deranjant pentru Teheran și Moscova: noua și frumoasa prietenie dintre evrei și saudiți, care a făcut primii pași acum trei ani. Ar mai fi de pus în ecuație implantarea Israelului în Azerbaidjan, exact în coasta Iranului, războiul de o zi din Karabahul de Munte și susținerea Armeniei de către Iran. Dar prietenia dintre Israel și Arabia Saudită ar aduce în trenă reapropierea dintre saudiți și Casa Albă, ale căror relații s-au înrăutățit în timpul administrației Biden. Zilele trecute, Reuters puncta că Arabia Saudită este hotărîtă să obțină un aranjament militar prin care SUA să o apere, în schimbul deschiderii legăturilor cu Israelul. Iar acest lucru poate avea consecințe de amploare, inclusiv cu scoaterea din Orientul Mijlociu a Chinei.

Încă de la primele ore ale conflictului, un mare număr de ofițeri și soldați israelieni au fost uciși. Iranul s-a răzbunat astfel, pe deplin, pentru tot. Pentru ofițerii IRGC uciși, pentru oamenii de știință uciși, pentru atacurile aeriene din deșert. Răzbunarea este un fel de mîncare care se servește rece. Israelul a primit cea mai colosală lovitură de imagine din ultimele decenii. Lovitura a fost dată imaginii IDF, Mossad-ului, tancurilor Merkava, Iron Dome și altor „constante” ale mitului puterii israeliene. Masacrele din Gaza și încercarea de a curăța Gaza sînt, în primul rînd, o încercare de a restabili un mit crăpat, astfel încît Israelul să fie din nou temut și să nu fie de rîsul vecinilor săi arabi. Și, prin urmare, este necesar să se ungă cu sînge, din cap pînă în picioare, indiferent de ceea ce a cauzat atacul – surprindere totală sau, încercarea de a folosi atacul Hamas pentru a ataca Gaza, în stilul zilei de 11 septembrie, pentru a rezolva problemele politice interne.

Iranul acționează ca principalul apărător al palestinienilor și musulmanilor, luptînd pentru acest titlu cu Turcia lui Erdogan. Acest rol este acceptat, mai ales în lumea șiită. Războiul din Gaza a dus deja la suspendarea negocierilor privind normalizarea relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită. Această normalizare politică, așa cum spuneam deja, a fost îndreptată împotriva Iranului. Acum, negocierile sînt încetinite sau înghețate pentru o lungă perioadă de timp. Sudanul a restabilit relațiile cu Iranul după mult timp, deși a intrat în grupul țărtilor care și-au normalizat relațiile cu Israelul.

Atrocitățile comise de Israel în Gaza atrag și vor atrage în rîndurile militarilor iranieni un număr mare de tineri recruți în întreaga regiune. În contextul unei viitoare confruntări militare cu Israelul și aliații săi, Iranul nu va avea probleme în completarea rîndurilor recruților săi pentru o lungă perioadă de timp, mai ales din mediul palestinian, a cărui ură față de Israel va continua să crească exponențial. Planurile SUA de a normaliza relațiile dintre Israel și lumea arabă vor fi torpilate pe măsură ce războiul se prelungește, iar partea lumii arabe care a tratat anterior Iranul cu răceală va lua în considerare opțiuni pentru normalizarea relațiilor cu acesta. Războiul este, de asemenea, o lovitură pentru politica Washingtonului și slăbirea ei în continuare, în Orientul Mijlociu, în calitate de susținător al Israelului. Statele Unite vor continua să-și piardă poziția în lumea arabă. De fapt, aceasta este strategia Iranului, de a cîștiga fără luptă. Iranul acționează conform strategiei generalului Qassem Suleimani, care a permis Iranului să devină puterea dominantă în regiune!

Scopul Iranului este de a-și slăbi inamicii – Statele Unite și Israelul prin războaie proxi cu Hezbollah, AnsarAllah, Kataib-Hezbollah, Hamas, simple piese de șah mutate de maeștrii persani. Sulemaini, ca parte a strategiei sale, a creat piesele pentru acest joc. Așa a cîștigat Iranul în Liban. Așa a cîștigat Iranul în Syria. Așa a cîștigat în Iraq. Și așa a cîștigat în Yemen. Și în jocul iranian împotriva Israelului și a Statelor Unite, Gaza este un pion de gambit, prin propria sa voință, la începutul unui nou joc lung. Alegerea Israelului: invazia Gazei sau concesii după catastrofă, o alegere cu două opțiuni evident ambele proaste, pe care Iranul le va folosi cu siguranță, dar va încerca să o facă cu mîinile altcuiva. Acest lucru nu înseamnă că Iranul pregătea atacul actual, dar cu siguranță a format premisele în regiune pentru ca acesta să devină posibil, dar să nu deranjeze prea mult China și Rusia, partenerii Iranului și jucători importanți în Orientul Mijlociu.

Surse credibile lansează și scenariul implicării Statelor Unite în atacul Hammas, pe fondul relațiilor catastrofale între Netanyahu și Biden. Aglomerarea de arme americane – via Ukraina – par să confirme că SUA își dorește un alt tip de relație politică cu Israelul și o ieșire onorabilă din războiul ukrainean, după dezastrul retragerii din Afghanistan.

Atacul Hamas – de-a dreptul kamikaze am spune – poate conduce rapid la o severă linie roșie de demarcație între Occident și întreaga lume arabă și e o chestiune de ore pînă cînd Israelul va rade de pe fața pămîntului Fîșia Gaza.

În Liban, Hezbollahul a anunțat oficial că este parte în conflict. Doar cîteva tiruri de artilerie, care au scos din funcțiune radarul israelian din Galileea și o creștere a capacității operaționale la graniță. Sînt, însă, grupări iraqiene și syriene care au promis că se vor arunca în luptă de partea palestinienilor. Partidul Național Socialist Syrian este una dintre ele, deși deocamdată e liniște pe Platoul Golan, principalul rezervor de apă dulce al Israelului, capturat de la syrieni în 1967.

De la înființarea sa și pînă azi, Israelul a trăit într-o permanentă stare de alarmă existențială. Aceasta a determinat perfecționarea permanentă a instrumentelor sale informative și contrainformative. Fierberea nemulțumirilor în Gaza era notorie. Fîșia Gaza este similară cu rezervațiile de indieni din Statele Unite. Sau cu mult blamatul Lagăr 14 din Coreea de Nord. Comunitatea internațională nu a dorit niciodată să acorde importanță acestei fîșii de pămînt de la frontiera cu Egiptul cu peste două milioane de locuitori blocați în acel perimetru, cu un șomaj de peste 45%, cu 46% dintre copii suferind de anemie și peste 50% dintre copii care nu-și mai doresc să trăiască, conform analizelor organizațiilor internaționale. Mai mult, patrulele aeriene israeliene, cu avioane de luptă zburînd printre blocurile de locuințe au reușit să creeze butoiul cu pulbere care a erupt de Yon Kipurul acestui an. 95% din apa potabilă furnizată de Israel NU este potabilă, iar densitatea locuitorilor depășește incredibila cifră de 5 pe metru pătrat!

Atacul a depășit prin anvergură și tactică o operațiune teroristă, despre care continuă să vorbească propagandiștii sistemului, atingînd cota unui adevărat război convențional în care Hamas-ul a evoluat în plan militar, continuu, din 1987 – de la înființarea sa – și pînă acum. Să ne amintim că există mărturii și documente care atestă că Mossad-ul a stat în spatele creării Grupării Hamas, ca o contrapondere la Organizația pentru Eliberarea Palestinei, condusă de Yasser Arafat, care a și obținut statutul de STAT pentru Palestina. Cu sprijinul României lui Ceaușescu, dar asta este o altă discuție…

Deși, în momentul de față, nu se pune problema, soluția păcii în Orientul Mijlociu stă în puterea Israelului. Crearea Statului Palestinian, un proiect cînd amînat, cînd ignorat cu desăvîrșire, a fost readus în discuție de diplomații chinezi. Îndrăznesc să spun că în următoarea perioadă NU va exista nici o implicare externă directă în acest conflict de intensitate scăzută, chiar dacă există actori interesați de extinderea războiului spre Liban, Syria sau chiar Iran. Nu, Israelul va rezolva singur, în granițele actuale, acest conflict!

Deocamdată, curge sînge, iar războiul palestiniano-israelian a scos de pe prima pagină războiul din Ukraina…

„Salvator din pasiune”


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin începe o nouă etapă de recrutare a cetăţenilor interesaţi să devină voluntari în cadrul programului „Salvator din pasiune”. Campania își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în soluționarea problemelor cu care comunitatea se confruntă.


Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori
sunt următoarele:vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;

să fie apţi din punct de vedere medical;

să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie;

să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de
urgenţă.


Dosarul candidatului trebuie să conţină:

cererea de înscriere;

acordul scris al părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani;

certificat de cazier judiciar, pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani;

copie după actul de identitate;

aviz psihologic;

act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;

adeverinţă medicală.


Activităţile de voluntariat constau în participarea efectivă la misiunile de intervenţie, însușirea și punerea în aplicare a noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a măsurilor preventive în rândul cetăţenilor.


Pregătirea voluntarilor se realizează în mod etapizat, prin participarea la cursuri de pregătire (introductiv şi prim ajutor de bază), urmate de susținerea unor examene.

Cei interesaţi pot depune dosarele de înscriere la sediul inspectoratului din municipiul Reşiţa, str. Castanilor, nr.123, până la data de 06.10.2023, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-16:00. Informații suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 0255 211 213 sau accesând site-ul inspectoratului www.isusemenic.ro.

ROP (rezerva operațională privată)?

M-am văzut zilele trecute cu cîțiva Operatori ai Forțelor pentru Operații Speciale din România. Militari destoinici, poate cei mai cei din întreaga categorie de forțe. Au venit în orașul meu, pentru prima dată în cei 20 de ani de existență a FOS pentru a promova cariera militară! Elevii, puțin interesați, deloc doritori să acceadă la viața cazonă. Și nu este nimic nou, Banatul fiind prin excelență o zonă a țării care nu dorește să aibă contact cu militarii, indiferent de armă și culoarea uniformei. De fapt, după restructurarea Armatei, în Banatul de Munte nu a mai rămas nici o singură unitate militară.

În Forțele Armate Române sînt încadrați – conform statisticii pentru anul 2021 – 68.500 de cetățeni, bărbați și femei, adică echivalentul a aproximativ – teoretic – șapte divizii. Conform datelor, în 2021 erau disponibili pentru serviciul militar, cetățeni cu vîrste cuprinse între 18 și 49 de ani, în număr de 11.077.504. Dintre aceștia, apți pentru serviciul militar, capabili să mînuiască arme și tehnică de luptă după o instruire specifică adecvată, erau 9.083.554 de cetățeni. Practic, în fiecare an, peste două sute de mii de adolescenți ajung la vîrsta în care sînt apți pentru serviciul militar. Dintre aceștia, în rezerva MApN se află doar aproximativ 53.000 de foști purtători de uniforme militare, cu grade, vîrste și experiențe militare diferite, dintre care în jur de 20.000 au acționat în trei teatre de război.

În ultima perioadă numărul demisiilor în Armata Română s-a dublat faţă de anul 2021, potrivit statisticilor. Mai grav este faptul că tinerii au început să fugă de şcolile militare, motivul ar fi  banii mai mulţi din sectorul privat şi conflictul armat de la graniţă. Scăderea dramatică a interesului pentru această profesie a fost anticipată de observatorii profesioniști din sistem încă înainte de retragerea din Afghanistan! Numărul tinerilor care s-au înscris la concursurile de admitere la şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri s-a redus aproape la jumătate în anul 2022 faţă de 2021, respectiv de la aproximativ 5.700 la 2.500, în condiţiile în care numărul locurilor scoase la concurs a fost sensibil egal, se arată într-un document oficial.

În aceste condiții, preluînd anumite modele din Occident și nu numai, Statul român se pregătește, totuși, pentru ce e mai rău. CINEVA speră că Societățile Militare Private, care pot oferi salarii mult mai atrăgătoare decît o face Guvernul României, să recruteze, la un moment dat, contractori apți de luptă.

Este explicația care justifică de ce, cu problemele majore pe care România le are la ora actuală, cu datorii imense și neconcordanțe în sistem, într-o ședință din luna septembrie 2023, Guvernul României a decis să adere la Documentul Montreux, care reglementează și susține utilizarea armatelor private pe teritoriul național. Documentul Montreux a fost elaborat pentru a aborda implicarea companiilor militare și de securitate private în situații de conflict armat.

Memorandumul pentru aprobarea exprimării susținerii României pentru Documentul Montreux privește obligaţiile juridice internaţionale relevante şi bunele practici pentru state în legătură cu operaţiunile societăţilor militare şi de securitate private care acţionează în timpul conflictelor armate. Prin aderarea la acest document, se consolidează profilul României de susţinător activ şi constant al dreptului internațional umanitar și se produce o aliniere la poziția exprimată de majoritatea statelor membre ale UE.

”Documentul Montreux nu reprezintă un tratat internațional dar reafirmă angajamentele statelor față de respectarea dreptului internațional, în mod special a dreptului internațional umanitar și a normelor privind protejarea drepturilor fundamentale, precum și asocierea în cadrul acestor demersuri a industriei private militare și de securitate, în scopul responsabilizării acestor actori privați. Prin andosarea Documentului Montreux, statele au acces la diverse servicii de asistență în dezvoltarea sau actualizarea reglementărilor naționale în privința industriei de securitate privată”, se arată în Memorandum. Documentul încurajează utilizarea companiilor militare private atît în conflictele armate, cît și în paza centrelor de detenție, a azilelor de imigranți, a centralelor nucleare, precum și a întregii infrastructuri critice.

”Conform definiţiei cuprinse în Documentul Montreux, societăţile militare şi de securitate private sînt entităţi comerciale private care furnizează servicii militare şi/sau de securitate, indiferent de modul în care se descriu. Serviciile militare şi de securitate includ, în special, paza armată şi protecţia persoanelor şi obiectelor, cum ar fi convoaie, clădiri sau alte locuri, întreţinerea şi exploatarea sistemelor de armament, detenția de prizonieri, acordarea de consultanţă şi pregătire în domeniu”, se precizează în Memorandum.

Potrivit Documentului, statele sînt obligate să ancheteze și să urmărească penal, să extrădeze sau să predea persoanele suspectate de a fi comis alte infracțiuni conform dreptului internațional, cum ar fi tortura sau luarea de ostatici, în conformitate cu obligațiile ce le revin conform dreptului internațional. Totodată, statul care contractează servicii militare private este răspunzător pentru încălcările dreptului internaţional umanitar, drepturilor omului sau altor reguli de drept internaţional săvîrşite de societăţile militare şi de securitate private.

Documentul Montreux prevede că acțiunile unei persoane sau entităţi care nu este organ al statului, dar este împuternicită de dreptul statului în cauză să exercite elemente de autoritate guvernamentală va fi considerată ca un fapt al statului conform dreptului internaţional, dacă persoane sau entitatea acţionează în această capacitate în situația particulară dată.

Aderarea la acest document poate crește rezerva operațională. Și nu numai!

Strategia regională de răspuns medical ca parte a managementului dezastrelor în caz de urgență radioactivă cauzată de războiul din Ukraina

BMTF, 18 sep – Bombardamentele repetate asupra centralei nucleare Zaporojie au stîrnit îngrijorare încă de la începutul războiului din Ukraina, însă mai mulți experți internaționali spun că probabilitatea de a avea loc un dezastru nuclear sînt minime, adăugînd că, spre deosebire de Cernobîl, centrala Zaporojie este „mult mai sigură”, transmit Reuters, BBC chiar și CNN.

În România, dincolo de politică și propagandă, specialiștii în domeniul protecției și salvării finite umane derulează întîlniri menite să identifice și să acționeze prompt în cazul unui accident nuclear. În acest context, Spitalul Universitar de Urgență București și Universitatea de Stat din Moldova au înțeles necesitatea creării unei rețele de experți în plan regional, dar cu experiență internațională, care să contribuie cu soluții la un potențial incident nuclear sau radioactiv cauzat de războiul din Ukraina. Și pentru că cele două foruri de cercetare academică nu ar fi putut reuși la fel de bine fără un ajutor de ordin strategic, acest rol îl va juca NATO, prin programul Science for Peace and Security, care a oferit cadrul științific și finanțarea necesară organizării conferinței internaționale “Regional strategy for medical response as part of the disaster management in case of radiation emergency caused by the war in Ukraine”, care va avea loc la București, în perioada 19-21 septembrie 2023.

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna este unul dintre organizatori: Organizatorii conferinței își propun ca abordarea să fie una interdisciplinară, înglobînd contribuții științifice din domeniile securitate și apărare, geostrategie și reziliență societală, științe medicale și cercetare atomo-nucleară, cu accent pe rolul-cheie jucat de NATO în identificarea de soluții pentru stabilizarea regiunii și pregătirea pentru situații de urgență nucleară/radioactive. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la bombardarea centralei, a propus crearea unei zone de protecție în jurul centralei.

BMTF: Ce știu organizatorii, la această oră, despre central nucleară din sudul Ukrainei?

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Centrala nucleară din Zaporojie are șase reactoare de concepție sovietică VVER-1000 V-320 răcite și moderate cu apă, care conțin uraniu 235. Construcția a început în 1980, iar cel de-al șaselea reactor a fost conectat la rețea în 1995. Este cea mai mare centrală nucleară din Europa. A fost construită în mare parte în perioada sovietică și a devenit proprietatea Ukrainei după declararea independenței față de Uniunea Sovietică, în 1991. Centrala nucleară Zaporojie este situată pe malul estic al rîului Nipru. Zona, precum și complexul nuclear, se află sub control rusesc încă din primele zile ale războiului, dar centrala este încă operată în mare parte de lucrători ukraineni. Înlocuirea fiecăruia dintre reactoarele de la Zaporojie ar costa șapte miliarde de dolari, ceea ce ar face din centrală o țintă pentru ruși.

BMTF: Centrala este controlată de armata rusă, furnizează energie electrică în sistemul national rusesc, alimentînd, în special Dombas-ul și Crimeea. Care ar fi riscurile unui accident nuclear?

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Cel mai mare risc este reprezentat de supraîncălzirea combustibilului nuclear, care ar putea avea loc dacă ar fi întreruptă alimentarea cu energie electrică care acționează sistemele de răcire. Bombardamentele au tăiat în repetate rînduri liniile electrice. Înainte de război, centrala dispunea de patru linii electrice de înaltă tensiune care îi permiteau accesul la rețea, precum și de mai multe linii de rezervă. În primul rînd. În al doilea rînd, apa sub presiune este folosită pentru a transfera căldura din reactoare chiar și atunci cînd acestea sînt oprite, iar apa pompată este folosită, de asemenea, pentru a răci combustibilul nuclear uzat îndepărtat din reactoare. Dacă s-ar întrerupe alimentarea cu energie electrică și sistemele auxiliare, cum ar fi cele 20 de generatoare diesel, nu ar reuși să mențină reactoarele reci, atunci combustibilul s-ar putea topi, iar învelișul de zirconiu ar putea elibera hidrogen. O topire a combustibilului, care rămîne extrem de fierbinte pentru o perioadă de timp chiar și după oprirea reactorului, ar putea declanșa un incendiu sau o explozie care ar putea elibera o coloană de radionuclizi în aer, care s-ar putea răspîndi pe o suprafață mare. Dacă nu se pune apă proaspătă, atunci apa se va evapora. Odată ce apa se evaporă, atunci învelișul de zirconiu se va încălzi și poate lua foc și atunci avem o situație proastă – un incendiu care seamănă foarte mult cu situația de la Cernobîl, eliberînd un întreg complex de izotopi radioactivi. Accidentul de la Cernobîl a răspîndit iod-131, cesiu-134, stronțiu-90 și cesiu-137 în părți din nordul Ukrainei, Belarus, Rusia, nordul și centrul Europei. A fost o tragedie!  Aproape 8,4 milioane de persoane din Belarus, Rusia și Ukraina au fost expuse la radiații, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Aproximativ 50 de decese sînt atribuite direct dezastrului în sine. Mai mult, 600.000 de persoane, implicate în operațiunile de stingere a incendiilor și de curățare, au fost expuse la doze mari de radiații. Sute de mii de persoane au fost relocate. Există tot mai multe dovezi că impactul dezastrului de la Cernobîl asupra sănătății a fost mult mai grav decît s-a prezentat inițial la momentul respectiv și în anii care au urmat accidentului.

BMTF: Și totuși, potrivit doctorului Mark Wenman de la Imperial College din Londra, centrala Zaporojie este mult mai sigură. El spune că reactorul se află într-o clădire din beton armat cu oțel care poate „rezista la evenimente externe extreme, atît naturale, cît și provocate de om, cum ar fi prăbușirea unui avion sau explozii”. De asemenea, centrala din Zaporojie nu conține grafit în reactor! Specialiștii români au hotărît, totuși, să se delimiteze de propaganda agresivă și să abordeze problematica războiului din Ukraina din perspective științifice. Practice…

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Așa este, mai ales că fiecare dintre reactoarele nucleare în funcțiune ale Ukrainei și depozitele de deșeuri radioactive stocate în apropierea acestora conțin material radioactiv periculos. Atacul direct asupra funcționării acestora, inclusiv întreruperea energiei electrice și a apei necesare pentru răcirea constantă atît a reactoarelor, cît și a iazurilor cu combustibil uzat, ar risca incendii și explozii care ar putea provoca scurgeri masive și necontrolate de radiații, cum spuneam deja.  Mai mult, o serie de instituții civile precum spitale, institute de cercetare sau fabrici, care folosesc surse radioactive, au fost bombardate, stîrnind îngrijorări cu privire la contaminarea mediului, furtul sau manipularea greșită a surselor radioactive. Deoarece, în urma unei scurgeri de radiații, oamenii sînt expuși la contaminare cu materiale radioactive, asistența medicală la timp și eficientă reprezintă o componentă importantă a managementului unui astfel de incident. În acest context, organizatorii conferinței de la București își propun ca abordarea să fie una interdisciplinară, înglobînd contribuții științifice din domeniile securitate și apărare, geostrategie și reziliență societală, științe medicale și cercetare atomo-nucleară.

După ce au invadat Ukraina pe 24 februarie 2022, forțele rusești au preluat controlul asupra centralei, la începutul lunii martie. Unități militare speciale rusești păzesc instalația, iar personalul ukrainean continuă să ajute la operarea centralei. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a propus crearea unei zone de protecție în jurul centralei.

ANIVERSARE CU 120 LA UȘĂ

BMTF, 6 sep – În prag de 13 septembrie, Ziua Pompierilor Militari Români, echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa a intervenit pentru asanarea unei bombe de aruncător, calibru 120 mm, descoperită pe timpul efectuării lucrărilor de infrastructură pe raza municipiului Reșița, zona Mociur.

Aceasta a fost cercetată, identificată, ridicată, transportată şi depozitată în siguranţă, în vederea distrugerii ei ulterioare. Nu este pentru prima dată cînd pirotehniștii reșițeni asanează elemente de muniție provenind din cea de-a Doua conflagrație mondială, pe teritoriul municipiului.

Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperii unor elemente de muniţie rămasă neexplodată, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin recomandă cetăţenilor să respecte următoarele reguli şi măsuri de siguranţă:

– anunţaţi imediat evenimentul, telefonînd la numărul unic pentru apeluri de urgenţă – 112;

– nu le atingeţi, nu le loviţi şi nu le mişcaţi chiar dacă sînt îngropate sau la suprafaţă;

– nu le introduceţi în foc;

– nu le tăiaţi;

– nu le folosiţi pentru improvizarea diferitelor unelte sau ornamente;

– nu lăsaţi copiii să le folosească pentru joacă.

În prag de sărbătoare, pompierii militari cărăşeni rămîn la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot foi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

EVGHENI VIKTOROVICI PRIGOJIN. 1 IUNIE 1961 – 23 AUGUST 2023

BMTF, 30 aug – Departe de ochii presei, Evgheni Viktorovici Prigojin a fost îngropat în liniște într-un cimitir înfrunzit de la periferia Sankt Petersburgului, marti, la sase zile dupa ce a fost ucis intr-un accident de avion inexplicabil, transmite Reuters.

Ceremonia a avut loc într-un cadru restrîns. „Cei care doresc să-și ia rămas bun pot vizita cimitirul Porohovskoie”, a anunțat serviciul său de presă într-o scurtă postare pe Canalul Telegram al Grupului Wagner.

O poezie a lui Iosif Brodski, laureat Nobel, a fost tipărită pe o hîrtie și apoi pusă în ramă deasupra mormîntului șefului Wagner.

Prigojin, doi colaboratori apropiați și patru bodyguarzi s-au numarat printre cele 10 persoane care au murit în urma prăbușirii avionului său privat, un Embraer Legacy 600, la nord de Moscova, pe 23 august.

El a fot ucis la două luni după revolta împotriva conducătorilor armatei, deci a sistemului, care a reprezentat cea mai mare provocare pentru conducerea președintelui Vladimir Putin de cînd a ajuns la putere în 1999.

Fotografiile și videoclipurile arată mormîntul lui Prigojin presărat cu flori și păzit de ofițeri de poliție și membri ai gărzii naționale Rosgvardiia.

Un angajat al cimitirului a declarat ca doar 20 – 30 de prieteni și membri ai familiei au participat la ceremonia care ca a durat doar 40 de minute.

Evenimentul a fost trecut sub tăcere pentru a nu fi transformat într-un spectacol public de sprijin pentru Prigojin, o figură care a fost admirată de ruși pentru că și-a aruncat luptătorii în cele mai înverșunate bătălii și a vorbit deschis despre deficiențele armatei ruse și corupția de la nivelul conducerii acesteia.

În ultimele zile, admiratorii au adus flori la altare improvizate din Moscova, Sankt Petersburg și din alte părți.

Kremlinul a respins ca o „minciună absolută” sugestia că Putin ar fi ordonat uciderea sa ca răzbunare pentru revolta din iunie.

După mai multe luni în care i-a insultat pe colaboratorii apropiați ai lui Putin, din cauza eșecului lor de a lupta în mod corespunzator, Prigojin a preluat controlul orașului Rostov, din sud, la sfîrșitul lunii iunie. Luptătorii săi au doborît o serie de avioane rusesti, ucigînd piloții și au înaintat spre Moscova înainte de a se întoarce cînd se aflau la doar 200 km de capitală. Putin l-a considerat inițial pe Prigojin drept un trădător a cărui revoltă ar fi putut duce Rusia în război civil, deși mai tîrziu a încheiat o înțelegere cu el pentru a dezamorsa situația

A doua zi după prăbușirea avionului, Putin a transmis condoleanțe familiilor celor uciși și a spus că îl cunoaște pe Prigojin de foarte mult timp, încă din anii haotici de la începutul anilor 1990. „Era un om cu o soartă dificilă și a făcut greșeli grave în viață”, a spus Putin, descriindu-l drept un om de afaceri talentat.

Inainte de revoltă, Prigojin a glumit că porecla lui ar fi trebuit sa fie „măcelarul lui Putin” mai degrabă decît „bucătarul lui Putin” – poreclă dobîndită după ce compania sa de catering a cîștigat contracte cu Kremlinul. El și-a mărturisit întotdeauna loialitate față de Putin, deși a spus că ministrul său al apărării, Serghei Soigu, este atît de incompetent încît ar trebui să fie executat pentru trădarea sa.

Tot marți, Valery Chekalov, șeful logisticii grupului Wagner, a fost înmormîntat într-un alt cimitir din Sankt Petersburg. Familiei lui s-au alaturat zeci de oameni, printrre care mercenari Wagner și angajați din imperiul lui Prigojin.

Mîna dreaptă a lui Prigojin, Dmitri Valerievici Utkin, cofondatorul Wagner și comandantul militar superior al grupului, a fost și el ucis în accident.

Soarta marelui imperiu creat de Prigojin, inclusiv operațiunile mercenare din mai multe țări africane, unde a încheiat mari tranzacții pentru aur și diamante și a promovat structurile de securitate ruse în concurență cu puteri rivale precum Franța și Statele Unite este acum incertă.

CATASTROFA CREVEDIA. POMPIERII ÎȘI PLÎNG CAMARAZII, STATUL ÎȘI ASCUNDE SCHELETELE ÎN DULAPURI

BMTF, 28 aug – După exploziile de la Crevedia care au spulberat, prin bomba perfectă, zeci de pompieri profesioniști – mulți dintre ei foști camarazi ai col. Orlando Șchiopu, unul dintre cei mai profesioniști lideri militari pe care i-a avut arma în ultimii ani! – multe sînt vocile care cer să se afle adevărul. MulțI sînt cei care arată cu degetul spre conducătorii intervenției și, în general, accentul cade grăbit spre operațiunile de intervenție și nu spre atentatul cu bvombă pus la cale de oameni de afaceri fără scrupule care conduc, prin intermediul grupurilor de interese, structurile statului eșuat patronat de Iohannis.

Peste 40 de pompieri au fost răniți, unii dintre ei grav, cu șanse infime de supraviețuire, pentru care colegii din țară s-au mobilizat exemplar. Nici o vorbă despre asigurările medicale, despre pensii speciale, despre materialele de proastă calitate achiziționate prin proiecte financiare externe! De cealaltă parte, grupurile de interese politice își ascund scheleții în dulapurile cu prea mult gunoi adunat în ultimii 10 ani!

În raportul preliminar al M.A.I reiese că intervenția fizică asupra incendiului provocat de explozia stațiilor GPL s-a produs la o oră distanță de la producerea primei explozii.

”I. Descrierea evenimentului                                                   

În data de 26.08.2023, în jurul orelor 18:48, în incinta unui operator economic unde se aflau 3 cisterne de transport GPL, s-a produs o explozie urmată de incendiu.

Arderea s-a manifestat cu flacără violentă şi degajare mare de fum la 3 cisterne de transport GPL, autovehiculele din incintă şi imobile alăturate. Ulterior în jurul orelor 20:56, respectiv 21:46 s-au produs alte 2 explozii în aceiași incintă care au determinat propagarea incendiului la mai multe imobile.

Din datele preliminare obținute, obiectivul nu mai deţinea autorizație de securitate la incendiu din data de 30.07.2020 şi are închisă activitatea de la data de 14.10.2020.

Pe timpul unui control de prevenire desfăşurat în anul 2020 la acest obiectiv, s-a constatat utilizarea unei pompe de transvazare a gazului petrolier lichefiat neomologată.

Din primele informații la momentul producerii evenimentului pe amplasament s-au desfăşurat operațiuni de transvazare neautorizate.

II. Măsuri aplicate în gestionarea evenimentului

– la nivel central:

– informarea primului-ministru şi conducerii M.A.I.

– constituirea unei celule de criză la nivelul MAI pentru coordonarea acţiunilor; • monitorizarea şi coordonarea situaţiei din teren prin structura de specialitate a Departamentului pentru Situații de Urgență, care este în permanentă legătură cu celelalte instituții reprezentate în Comitetul Național pentru Situații de Urgență; – la nivel local:

– începînd cu ora 19:52 la locul evenimentului au fost alocate următoarele resurse: ISU BIF – 14 ASAS, 1 Autospeciala cu roboți, 1ASPA, 1 autoscară, 2 PMA, 7 SMURD B2, 4 UTIM, 1 descarcerare, 1 CBRN, 1 PCM.

ISU DB 6 ASAS, 1 ATPVM, 11 EPA, 2 PMA, 1 microbuz;

– ISU PH – 3 ASAS;

– IGAV-1 elicopter SMURD;

IGPR – 29 de polițiști;

IGJR – 30 de Jandarmi;

SAJ DB-9 echipaje operative;

– deplasarea la fața locului a autorităților administrației publice locale, reprezentanţi – creşterea capacității operaționale la Nivel IV Alertă Roşie la nivelul – activarea Planului roşu de intervenție (19:39) la nivelul ISU DB şi a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmboviţa şi Nivel III Alertă Portocalie la Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă Bucureşti-Ilfov; • în urma analizei situației, conducerea intervenției este asigurată de Şeful DSU, inspectorul şef al ISU BIF şi prim-adjunctul inspectorului şef al ISU DB;

de la ITM, Garda de mediu;

a fost emis mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populaţiei;

aer comprimat, precum şi pentru înlocuirea/rotirea personalului la locul au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea cu rezervă de spumogen şi butelii cu intervenţie;

au fost evacuați preventiv aproximativ 3.000 locuitori;

a fost stabilit un perimetru de siguranță de aproximativ 800 metri faţă de locul intervenției

– activarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

III. Concluzii

1. pe timpul intervenției s-au înregistrat 55 victime, astfel:

ca urmare a primei explozii s-au înregistrat 8 victime:

1 persoană decedată

7 persoane rănite, 3 cu arsuri transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 4 cu arsuri transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni; – ca urmare a celei de a doua explozii s-au înregistrat 47 victime: 3 persoane rănite la UPU Târgovişte

44 la spitale din municipiul Bucureşti, cu arsuri şi traumatisme; Din totalul victimelor, 43 cadre din rîndul forțelor de intervenție (dintre care 39 pompieri, 2 poliţişti şi 2 jandarmi)..

2. La ora 01.30 51 de persoane sînt încă internate în diverse secții ale unităților sanitare, 10 dintre acestea fiind intubate;

3. Sînt în curs de desfășurare operațiuni pentru identificarea unor capacităţi de tratament în străinătate şi transferul pacienţilor”, se arată în raportul preliminar al M.A.I.

Între timp, au fost identificate capacitățile de tratament din străinătate. Operatorii roboților de intervenție, care au fost arși pe mai mult de 80% din suprafața corpului, au fost primii transferați în afara țării. Din păcate, șansele de supraviețuire sînt minime!

Cu siguranță, intervenția de la Crevedia va fi analizată în detaliu de profesioniști, iar lecțiile învățate vor fi transmise tuturor inspectoratelor județene din țară. Din păcate, capitolul LECȚII ÎNVĂȚATE nu se aplică și la autoritățile statului diluate masiv de grupurile de interese, crimă organizată și agenți străini. Dacă nu se întîmplă CEVA, URGENT, vom rămîne exclusiv la stadiul de țară africană donatoare de orice. Inclusiv de organe! Iar dacă ne punem speranța numai în Dumnezeu, atunci spun: BATĂ-VĂ DUMNEZEU SĂ VĂ BATĂ!

MERCENARII ARUNCAȚI LA GUNOI, DAR SOLICITAȚI SĂ JURE CREDINȚĂ RUSIEI

BMTF, 28 aug – După ce sistemul de putere și-a ucis contestatarii, chiar dacă aceștia au fost printre cei mai merituoși și patrioți, Grupul Wagner rămas fără conducerea bicefală – Evgheni Viktorovici Prigojin și Dmitri Valerievici Utkin – este scos și din morminte, iar celor rămași în viață l-i se cere să semneze un jurămînt de credință față de Rusia, adică exact ceea ce Prigojin a refuzat în iunie, înaintea declanșării marșului spre Moscova.

Sute de morminte ale mercenarilor Wagner, din satul rusesc Nikolaievka au fost demolate cu buldozerul, crucile și coroanele de flori au fost strînse și aruncate la gunoi iar terenul a fost acoperit cu pietriș. La începutul acestui an, cimitirul mercenarilor Wagner a apărut în regiunea Samara, din sud-vestul Rusiei, unde Evgheni Prigojin a dezvelit un obelisc negru consacrat luptătorilor morți în Ukraina.

După ce mormintele au fost demolate, întreg terenul cimitirului a fost nivelat și acoperit cu pietriș, iar crucile încă inscripționate cu numele celor decedați și coroanele de flori au fost „îngrămădite ca gunoiul”, scrie thesun.co.uk și skynews.

Luptătorilor rămași în viață, președintele Putin le-a ordonat oficial să semneze un jurămînt de loialitate față de statul rus.

Putin a semnat vineri decretul care instituie această exigență, după ce Kremlinul a transmis prin purtătorul său de cuvînt, Dmitri Peskov, că gruparea nu are un statut legal și a spus că suspiciunile că uciderii din ordinul lui Putin ar fi o „minciună absolută”.

Introducerea de către Putin a unui jurămînt obligatoriu pentru angajații Wagner și ai altor contractori militari privați reprezintă o mișcare evidentă de a aduce astfel de grupuri sub un control mai strict de stat, relatează Reuters.

Decretul, publicat pe site-ul Kremlinului, obligă pe oricine desfășoară activități în numele armatei sau sprijină Operațiunea Militară Specială din Ukraina să depună un jurămînt oficial de credință Rusiei. Luptătorii trebuie să jure „loialitate față de Federația Rusă, să urmeze cu strictețe ordinele comandanților și superiorilor și să-și îndeplinească cu conștiință obligațiile”, scrie Moscow Times.

Descrisă ca un pas pentru crearea bazelor spirituale și morale ale apărării Rusiei, formularea jurămîntului include un detaliu interesant: să respecte cu strictețe ordinele comandanților și conducătorilor de rang înalt.

Mai mulți luptători Wagner, revoltați de condițiile suspecte în care a murit Prigojin au făcut postări pe rețelele de socializare unde amenință că vin să ia cu asalt Moscova, dar că ei nu se vor opri, precum liderul lor care ar fi fost ucis de Kremlin, la porțile Moscovei.

Reamintesc că mercenarii Wagner au încercat în iunie să mărșăluiască pentru scurt timp spre Moscova, într-o revoltă menită să-i înlăture pe rivalii lui Prigojin de la Apărare, o rebeliune condamnată de Putin și numită „înjunghiere în spate” perfidă.

Analiştii spun că, în timp ce brandul grupului de mercenari Wagner va fi inevitabil slăbit de moartea liderului său, pe de altă parte succesele sale anterioare vor servi la inspirarea altor grupuri de mercenari afiliate statului rus să apară, deşi într-un format diferit, cu probabilitatea un control mai mare de la Kremlin. „Acest proces poate implica, de asemenea, rebranding, iar companiile din orbita Wagner se pot împărți în entități separate pe baza ariei funcționale, care pot fi naționalizate sau menținute ca entități cvasi-independente”, a declarat pentru AFP Catrina Doxsee, director asociat și membru asociat la Proiectul Amenințări Transnaționale al Centrului de Studii Strategice și Internaționale (CSIS).

 „Deși este probabil ca Rusia să încerce să perpetueze modelul PMC pentru politică externă și asistență în materie de securitate, este probabil ca piața PMC-urilor să se diversifice departe de monopolul Wagner pentru a preveni repetarea provocării lui Prigojin la adresa regimului”, a adăugat ea.

WAGNER, AFARĂ DIN AFRICA

BMTF, 25 aug – În timp ce fanii îi comemorează pe liderii Wagner la Sankt Petersburg și în alte orașe din Rusia, iar președintele Putin face declarații penibile în ceea ce-i privește, mai multe detalii legate de contractele africane ies la lumină. După exilarea în Belarus și marginalizarea lui Prigojin, conducerea companiei de mercenari a decis și a anunțat public că se va concentra exclusiv pe proiectele din Africa, spre slava Rusiei.

Canalele de Telegram ale Grupului Wagner și ale apropiaților acestora scriu că pe 22 august, cu doar o zi înaintea revenirii în Rusia a CEO Evgheni Victorovici, au existat discuții contradictorii între conducerea Companiei, Ministerul Apărării de la Moscova și GRU, în calitate de mediator. Detaliile discuțiilor și mizele puse în joc nu le vom cunoaște niciodată. Se știe doar că Ministerul Apărării nu a mai dorit prezența Grupului Wagner în Africa și a pregătit un grup de 20.000 de oameni – nu se știe exact statutul acestora! – pentru a-i înlocui pe mercenarii lui Prigojin. GRU a propus chiar ca activitatea Grupului să fie regîndită și reevaluată pentru ca mercenarii să nu se ciocnească de interesele Ministerului Apărării, dar să rămînă în zona structurilor de securitate.

De altfel, zilele trecute, vice-ministrul rus al apărării, general-colonel Yunus-bek Yevkurov s-a deplasat într-un turneu în Syria și Lybia – unde s-a întîlnit cu Haftar Khalifa – pentru a întrerupe orice colaborare cu Grupul Wagner. Dacă în Lybia, mercenarii Wagner au luptat alături de oamenii lui Khalifa, în Cirenaica, în Syria Grupul Wagner avea un sprijin logistic consistent și o colaborare aproape totală cu autoritățile statului, la cel mai înalt nivel, urmare a victoriilor repurtate de mercenari în sprijinul regimului Assad. Mai mult, transferul trupelor Wagner în Africa a fost sabotat de Ministerul Apărării de la Moscova, care a interzis utilizarea avioanelor rusești de transport staționate în baza de lîngă Latakya. În aceste condiții, Compania a închiriat avioane de linie de la compania Republicii Centr-africane și a utilizat un aeroport de lîngă Damasc. Cînd ministerul lui Șoigu a prins de veste a întreprins demersurile ca Rusia să ceară oficial Syriei să închidă spațiul aerian pentru avioanele Republicii Africa Centrală. Cererea a surprins autoritățile de la Damasc.

În ciuda tuturor piedicilor trupele Wagner au intrat în dispozitivele africane, inclusiv în Niger, unde recent a avut loc o lovitură de stat militară. Pe 22 august, oficialii ruși i-au cerut lui Prigojin să părăsească Africa și să nu se mai întoarcă niciodată acolo! Zborul la Moscova a fost dictat de dorința de a discuta, aprins evident, față în față cu Șoigu, poate, și ceilalți.

Dincolo de interesele geo-politice ale Rusiei în Africa, pe care Grupul Wagner le-a slujit exemplar, rămîn de împărțit proprietățile acestora de pe Continentul Negru. Potrivit informațiilor, puține pînă la această oră, Grupul Wagner deținea în proprietate opt mine de aur și diamante în Africa, precum și o cotă de 20/25% din petrolul syrian extras din puțurile eliberate de mercenari din mîinile ISIS. Prigojin, Utkin și directorul economic al Companiei au murit împreună în același avion. Greu de spus, acum, cine va controla aceste proprietăți și ce se va întîmpla cu compania fondată în urmă cu nouă ani, cea mai faimoasă grupare de mercenari din afara spațiului anglo-saxon. Imagini din satelit, date publicității în această noapte, arată că bazele Wagner din Belarus sînt părăsite și demontate.

Wagner a fost eliminat

BMTF, 24 aug – Miercuri, 23 august 2023, un avion de business, multijet, Embraer Legacy 600 business, cu numărul de înmatriculare RA-02795, aparținînd Companiei Militare Private ruse Wagner, a fost lovit de o rachetă anti-aeriană rusă, în apropiere de Moscova. Avionul decola din capitala rusă cu destinația Sankt Petersburg și avea la bord întreaga conducere civilă și militară a companiei care se întorcea din Africa, potrivit jurnalistului Andrei Zakharov, un apropiat al liderului Wagner. Toți cei 10 ocupanți ai aparatului au fost uciși.

Potrivit Rossaviation, alături de Evgheni Viktorovici Prigojin, CEO Wagner, se afla comandantul militar și fondatorul companiei, Dmitri Valerievici Utkin, precum și Serghei Propustin, Evgheni Makarian, Aleksandr Totmin, Valerii Cekalov, Nikolai Matuseev și cei trei membrfi ai echipajului, comandantul Aleksei Levshin, co-pilotul Rustam Karimov și asistenta de bord Kristina Raspopova.

Uciderea lui Prigojin și Utkin demonstrează că sistemul nu uită și nu iartă. După revolta din 24 iunie, Wagner a fost trecută pe lista dușmanilor regimului, indiferent de serviciile aduse acestuia. Prigojin nu a fost arestat după revolta lui eşuată pentru a i se oferi un fel de fals sentiment de securitate şi de libertate de mişcare, astfel încît să-l poată ucide. Pentru Vladimir Putin este vorba despre securitatea regimului. Nu poţi permite unui tip pe care l-ai numit trădător la sfîrşitul lunii iunie, cînd a declanşat o revoltă, să trăiască. Doar că nu se va întîmpla. Şi Prigojin, a cărui experienţă a fost ca vînzător de hotdog, probabil că avea o părere exagerată cu privire la capacitatea sa de supravieţui.

Uciderea lui Prigojin, de către Vladimir Putin, sau cercul de putere din jurul ministrului apărării, Serghei Șoigu, a fost premeditată. Nucleul dur al Grupului Wagner a fost mutat în Belarus, creînd panică în Polonia și Țările Baltice, pentru că Wagner a fost recunoscută ca o forță redutabilă nu doar de către ruși ci, mai ales, de către adversarii lor direcți. Nici un luptător serios, sau contractor, din spațiul estic, sau de oriunde altundeva, din spațiul euro-atlantic nu și-a permis să ia în derîdere competențele Grupului Wagner. Cu excepția cîtorva păcălici din România!

La cîteva zile după revoltă, Putin s-a întîlnit cu Prigojin la Moscova. Dmitri Peskov a confirmat întîlnirea de pe pe 29 iunie, de la Kremlin. El a spus că au fost prezenți 35 de oameni: toți comandanții detașamentelor și Prigojin însuși. La întâlnire, Putin a evaluat acțiunile PMC „Wagner” în cursul apărării militare și în 24 iunie. Președintele a ascultat explicațiile comandanților și le-a oferit în continuare promisiunea unui angajament ferm. Comandanții Wagner, care astăzi nu mai sînt, și-au prezentat versiunea asupra celor întîmplate și au subliniat că sînt susținători și soldați convinși ai șefului statului și sînt gata să lupte în continuare pentru Patria Mamă. Secretarul de presă al Președintelui Federației Ruse a adăugat că întîlnirea a durat 3 ore, dar nu a dezvăluit alte detalii.  

Rămîne, totuși, întrebarea: de ce au ales cercurile de putere de la Moscova să elimine liderii Wagner acum, în plin război cu restul lumii, în plină revoluție de emancipare africanăz, și în condițiile în care Wagner a devenit cea mai redutabilă forță de asalt a Federației Ruse și vîrful de lance al puterii sale expansioniste?

Revolta Grupului Wagner împotriva sistemului a fost generată de umilința trăită pe frontul de la Bahmut. 20.000 de wagneriți și-au dat viața pentru cucerirea orașului. În paralel, Compania s-a aflat într-un permanent război cu propriul minister al apărării care nu furniza mercenarilor muniția de care avea nevoie. Presiunile lui Prigojin asupra conducerii Ministerului Apărării, acuzațiile sale directe de corupție au lovit sistematic, luni de zile la temelia credibilității ministerului condus de Șoigu. Mai mult, mediatizarea permanentă, alta decît în Syria, de exemplu, a evidențiat capacitatea de luptă a Grupului Wagner și a remarcat absența militarilor ruși de la Bahmut. Pe de altă parte, structura de personal a Grupului Wagner a rezonat mai mult decît pozitiv cu acțiunile liderului, Evgheni Viktorovici, astfel încît cota de popularitate a acestuia a crescut enorm. În urmă cu exact două luni, CEO-ul Grupului Wagner, Evgheni Viktorovici Prigojin, a fost acuzat de tentativă de lovitură de stat armată în Rusia. Într-un interviu de 30 de minute, difuzat de grupul său de presă PATRIOT, fondatorul grupului de mercenari Wagner din Rusia, Evgheni Prigojin, a reluat acuzațiile la adresa ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu și al camarilei din jurul acestuia, potrivit cărora., în timpul Bătăliei pentru Artemovsk/Bahmut, armata rusă, la ordinul personal al ministrului, a bombardat pozițiile din spatele liniei de asalt a mercenarilor Wagner, ucigînd 2000 dintre aceștia. Prigojin a promis atunci că va veni vremea răzbunării, după victoria de la Bahmut. „Cei care ne-au ucis băieţii şi cei responsabili de pierderea a zeci de mii de vieţi ale soldaţilor ruşi în războiul din Ukraina vor fi pedepsiţi”, a spus el. „Vă cer să nu rezistaţi. Oricine o face va fi considerat o ameninţare şi va fi distrus. Asta este valabil pentru orice puncte de control sau aviaţie din calea noastră”. „Puterea prezidenţială, guvernul, poliţia şi garda rusă vor funcţiona ca de obicei”. „Aceasta nu este o lovitură militară de stat, ci un marş al dreptăţii. Acţiunile noastre nu interferează în nici un fel cu trupele”.

Uciderea de către sistem a liderilor Wagner confirmă, încă o dată, ceea ce știam despre companiile de mercenari. Indiferent de regimul politic, acestea sînt amantele pe care nu le recunosc niciodată.

“Noi, sîntem mina cu care Guvernul se șterge la fund”, mi-a spus în 2004, la Baghdad, Oliviero Matsota, un mercenar americano-mexicano-italian, împreună cu care am fumat un trabuc în Camp Victory. Și mare dreptate avea, deși mercenarii din compania la care lucre, la fel ca întreaga forță a Coaliției dislocate în Iraq, trebuiau să respecte “regulile de angajare”.

Wagner, la fel ca toate celelalte companii de mercenarfi ruși nu respectă regulile de angajare și luptă direct, TIC, în locul militarilor ruși care, official nu există în acele zone. Așa s-a întîmplat în războiul din Syria unde Wagner a luptat împotriva ISIS, dar și a unei formațiuni americane!, împotriva adversarilor regimului Bashar Al-Assad, sprijinit de Rusia. Toate victoriile Wagner de pe teren au fost contabilizate în stele, trese, prime și decorații pentru ofițerii și generalii ruși care nu au călcat pe front. Evident, în urma contractelor comerciale, Wagner s-a ales cu banii (20% din exploatările de petrol pentru fiecare puț eliberat!, de exemplu). Wagner a eliberat de două ori orașul Palmyra, fără sprijinul direct al armatei syriene care, în opinia mercenarilor, este mai mult decît o bătaie de joc. Armele folosite de mercenary au fost oferite de syrieni care nu au nici un respect pentru tehnica militară, iar armamentul a fost, în mare parte, decalibrat și cu defecțiuni majore generate de lipsa de întreținere. Și totuși, Comandantul detașamentului 1 de Asalt al PMC „Wagner”, cu nickname-ul Ratibor povestește despre eliberarea Palmyrei: în martie 2016, întreaga lume a fost captivată pe ecranele TV și a urmărit îndeaproape acțiunile ISIS din orașul antic Palmyra (Tadmor): uciderea civililor, execuții în direct. La acel moment, grupul Wagner PMC era situat pe teritoriul SAR, Syriei. La cererea conducerii de vîrf a țării și a generalilor SAR, un grup al PMC Wagner, fără să stea pe gînduri, a ajuns în vecinătatea orașului antic. După ce au evaluat situația și au luat o decizie, grupurile de luptă au început să elibereze orașul de terorismul mondial (ISIS). După ce au capturat înălțimile dominante cu lupte, după ce au întrerupt complet alimentarea teroriștilor, grupurile au procedat la curățarea orașului. Prin decizia competentă a comandantului (Utkin) și acțiunile coordonate ale angajaților noștri, orașul antic a fost eliberat pînă la sfîrșitul lunii martie 2016. Această operațiune a fost efectuată exclusiv de luptătorii PMC Wagner! În urma acestei victoria, PMC, „Wagner” a fost retras de pe teritoriul SAR! Palmira eliberată a fost predată unităților Ministerului Apărării al Federației Ruse și armatei SAR. Dar, cerul pașnic de deasupra orașului antic a fost de scurtă durată. În decembrie 2016, un mic grup ISIS, format din 10 camionete RCMP, a preluat orașul. Palmyra era din nou în mîinile lor. Acest eșec al apărării orașului nu a întîrziat să apară, iar țara s-a îndreptat din nou către Wagner PMC cu cererea de a elibera din nou orașul antic, lucru făcut triumfător de grupurile de asalt ale Companiei noastre. Încă o dată, Wagner PMC a demonstrat un înalt profesionalism militar în lupta împotriva terorismului global, insuflînd în același timp teamă reală în inimile ISIS și a stăpânilor lor occidentali. Astfel, PMC „Wagner” s-a declarat ca o forță capabilă să lupte cu succes împotriva oricărei manifestări de terorism și ca o „Forță rusă” care ar trebui deja luată în considerare. În ciuda tuturor, după îndeplinirea tuturor sarcinilor atribuite, grupul Wagner PMC a părăsit cu mîndrie teritoriul SAR”.

În 9 ani de activitate susținută, ca umbră a intereselor Kremlinului în lume, Wagner a fost prezentă în mai toate zonele de interes pentru Rusia: în 2014 primul detașament al PMC Wagner este trimis să participe la ostilitățile din Donbass. – Vara 2014 au loc luptele pentru aeroportul Luhansk, la care, printre altele, participă mulți viitori comandanți eminenți ai Companiei. – Iarna 2015 . Participarea la operațiunea Debaltsevo, care s-a încheiat cu înfrîngerea completă a Forțelor Armate ale Ukrainei. – Vara-septembrie 2015 . Recunoaștere în Latakia syriană, nu există nimic care să finalizeze apelul. – decembrie-ianuarie 2015/16 . Lupte în zona muntoasă a Latakia, inclusiv la granița cu Turcia. – februarie-martie 2016 . Primul asalt asupra Palmyrei, inclusiv forțele Primului SHO Ratibor. – 13 martie 2016 . Avioanele de atac Su-25 ale Forțelor Aerospațiale Ruse aruncă 4 FAB într-o tabără PMC din zona El Bardo. Memphis, Cascade, Moskvich mor. Comandantul celui de-al 4-lea detașament de recunoaștere și asalt, viitorul erou al Rusiei, își pierde mîna. – aprilie 2016 . Echipamentele, armele sînt luate de la detașamentele Wagner și duse în Rusia. – Toamna 2016 . PMC-urile sînt din nou amintite și sînt implicate în atacul asupra Alepului. – ianuarie 2017 . O adunare strînsă a „Orchestrei”, cu mențiunea: este necesar să salvați Palmyra. Din nou. – februarie-martie 2017 . Echipele de asalt luptă de la baza aeriană T4 pînă în Palmyra. Cîmpurile petroliere din Shaer sînt de asemenea eliberate, Khayan este luat sub control. – iulie-septembrie 2017 . Lupte pentru Sukhna, Akerbat. Există o avansare activă a echipelor de asalt la Deir ez-Zor, care se încheie cu deblocarea orașului și deplasarea militanților IS dincolo de Eufrat. Mayadin și Abu-Kemal au fost eliberate. – Toamna 2017. Trecerea Eufratului. – 7 februarie 2018 . Înfrîngerea coloanelor 5 și 2 ale Wagner de lîngă Hisham. Moscova pretinde că nu există ruși acolo. Sprijinul promis de apărare aeriană nu a fost oferit. Moartea a cîteva zeci de luptători PMC.- februarie-aprilie 2018 . Detașamentele de asalt ale PMC-urilor participă la asaltul asupra cartierelor din Ghouta de Est. Eliberarea Damascului. – Vara 2018. Primii instructori apar în Sudan și Republica Centrafricană. – 2019-2020 . Detașamentele de asalt ale PMC-urilor participă la asaltarea de la Tripoli. lucrează în Lybia. – Sfîrșitul lunii decembrie 2020. Detașamentele de asalt ale PMC Wagner, avînd doar vehicule cu roți, precum și mitraliere grele, încep eliberarea Republicii Centrafricane la cererea guvernului țării. În scurt timp, peste 1.000 de luptători sînt transferați în țară, inclusiv din Lybia. – Începutul anului 2021. În scurt timp, detașamentele PMC eliberează Bria, Boali, Bossembele, Yaloke, Bouar, Mbaiki, Bambari, Bangusa, iar periferia Banguiului a fost eliberată. Ei merg la granița cu Camerun, unde sînt angajați în escortarea convoaielor umanitare. – Anul 2021-2023 . Angajații PMC încep să lucreze în Mali. – 17 martie 2022 . Andrey Troshev ajunge în zona NWO pentru a clarifica situația. – 19 martie 2022 . Din Africa începe un transfer activ de personal al detașamentelor în zona NVO, Ukraina. Primii 700 de luptători sosesc. – 20 martie 2022 . Primul SHO, împreună cu Ratibor, intră în Novoaleksandrovka și îl ia imediat. APU pierde pînă la 100 de oameni. – 20 martie-8 mai . Detașamentele de asalt, împreună cu BTG-ul Diviziei 150 Motor Puști, Brigada 40 Marină și Regimentul 6 LNR, iau cu asalt Popasnaia, care se încheie odată cu înfrîngerea grupării APU în zona complexă fortificată din jurul orașului. – Vara 2022. Începe recrutarea prizonierilor în rîndurile PMC. Începe proiectul K. – iulie 2022. Detașamentele iau TPP-ul Uglegorsk. Reportaje victorioase cu luptătorii PMC de pe teritoriul TPP sînt înregistrate de jurnalişti şi corespondenţi militari. – Pe 5 august, sub comanda lui Terek, SHO a mers pe strada Patrice Lumumba din Bakhmut. – octombrie 2022. Împreună cu comandantul Forțelor Unite, generalul armatei Surovikin, a fost elaborat un plan pentru „mașina de tocat carne Bakhmut”. Încep 224 de zile de cea mai grea luptă. – ianuarie 2023. Faza activă a atacului asupra lui Soledar. Orașul a fost luat pe 25 ianuarie. – Iarna-primavara 2023 . „Mașina de tocat carne Bakhmut” cîștigă amploare. – 20 mai 2023 . Evgheni Prigojin a anunțat capturarea completă a lui Bakhmut. Prețul succesului este de peste 20.000 de mercenari morți. – Pe 25 mai, unitățile PMC au început să meargă în taberele din spate pentru odihnă. – Pe 24 iunie are loc asaltul asupra Moscovei și… sfîrșitul!

Despre Evgheni Viktorovici Prigojin, cunoscut și sub numele de bvucătarul lui Putin, s-au scris tone de materiale. Cele mai multe negative, sau zeflemitoare. Evgheni Viktorovici Prigojin s-a născut 1 iunie 1961 la Leningrad. A fost distins cu titlurile de Erou al Rusiei, Erou al Republici Populare Donețk și Erou al Republici Populare Luhansk. A condus grupul Wagner, înființat împreună cu Dmitri Utkin, o structură de mercenari susținută de guvernul rus, care este implicată în conflicte militare în Africa, Syria, Ukraina și alte regiuni ale lumii, precum și companiile (Agenția de Cercetări pe Internet și altele) acuzate că s-au amestecat în alegerile din SUA din 2016 și 2018. Activitățile lui Prigojin au fost strîns legate de Ministerul Rus al Apărării⁠ și de departamentul său de informații, GRU.

Mama sa a fost asistentă medicală, tatăl, inginer minier. De la mamă a moștenit atașamentul și compasiunea pentru camarazi, iar de la tată, pasiunea pentru geologie. Deține, oficial împreună cu Utkin, opt mine de aur și diamante în Africa, precum și 20% din exploatările syriene de petrol pe care le-a eliberat de sub controlul ISIS.

Dmitri Valerievici Utkin s-a născut la 11 iunie 1970, la Asbest, Siberia. Fost locotenent colonel din armata Rusiei, decorat de patru ori cu Ordinul pentru Curaj, de Putin. Este un veteran al primului și celui de-al doilea război cecen. Pînă în 2008 sau 2013, Utkin a fost locotenent-colonel și comandant de brigadă al Forțelor Speciale din Direcția Principală a Statului Major General al unității Forțelor Armate Ruse (detașamentul 700 Independent Spetsnaz al Brigăzii 2 Independente) al Serviciului Principal de Informații din Rusia.

După ce a părăsit armata, a început să lucreze în 2013 pentru Moran Security Group, o companie privată fondată de veterani militari ruși, implicată în misiuni de securitate și antrenament în întreaga lume și specializată în securitate împotriva pirateriei.

În decembrie 2016, Utkin a fost fotografiat împreună cu președintele rus Vladimir Putin la o recepție de la Kremlin oferită în onoarea celor cărora li s-a acordat Ordinul Curajului și titlul de Erou al Federației Ruse (pentru a marca Ziua Eroilor Patriei), alături de Aleksandr Kuznețov , Andrei Bogatov și Andrei Troșev. Kuznețov (indicativ de apel „Ratibor„) se spunea că ar fi comandantul primei companii de recunoaștere și asalt a lui Wagner, Bogatov a fost comandantul celei de-a patra companii de recunoaștere și asalt, iar Troșev a servit ca „director executiv” al companiei. În ultimele luni, a fost acuzat de crime extrajudiciare, inclusiv că ar fi ordonat ca un dezertor syrian să fie torturat pînă la moarte și execuția să fie filmată, potrivit RFI, care citează The Moscow Times .