Preşedintele George W. Bush promitea 10 ani de război împotriva terorismului. Am ştiut atunci că preşedintele texan, om de cuvînt, nu va precupeţi nici un effort pentru a se ţine de cuvînt. Dincolo de emoţiile relatărilor de război, dincolo de fascinaţia cifrelor aruncate în media de analiştii militari, dincolo de propaganda ambelor tabere, orice comentator decent avea obligaţia să cearnă informaţiile şi să privească detaşat (pentru istorie!) cursul evenimentelor. Cine pierde şi cine cîştigă?

Două întrebări esenţiale care trebuie puse şi la acest început de an bisect, 2.0-2.0!

Aviația americană bombardează Iraqul, sau mai exact, bazele forțelor paramilitare şiite iraqiene!, despre care se știe, fără a se putea prezenta și dovezi, că sînt susținute de Iran. Miliţiile şiite, cu vechi rădăcini pe pămînt iranian au susţinut un guvern sectar profund corupt şi disfuncţional, genul de guvern pe care numai românii îl tolerează din prostie profundă! Nemulţumirile ajung în strada suprasaturată de excesele de incompetenţă, prostie şi rea-voinţă care le sluţesc vieţile. Saddam Hussein este regretat profund nu doar de sunniţii retraşi în zonele lor tradiţionale şi în enclavele Capitalei, dar şi de şiiţiii majoritari şi stăpîni ai Iraq-ului post-Saddam!

Pe acest fundal, Ambasada SUA din Iraq, cea mai mare din lume!, este luată cu asalt de protestatari șiiţi, coordonaţi, probabil, de elemente de intelligence din cadrul miliţiilor şiite, dar cu certitudine neîmpiedicate de autoritățile iraqiene care se obligaseră să garanteze securitatea diplomaților americani. Imagnile video primite pe whatsapp de la colegii contractori aflaţi la job în OM mi-au amintit de asaltul asupra Consulatului SUA din Libia. Sau, de ce nu, de 1979 şi momentul ostaticilor de la Teheran!

Vestea cade, ca un proiectil nuclear, vineri, 3 ianuarie: comandantul Brigăzilor Speciale Quds, din cadrul Gărzii Revoluționare Iraniene, generalul Qassem Soleimani, și comandantul adjunct al Forțelor de Mobilizare Populară Iraqiene, Abu Mahdi al Muhandis, sînt uciși de o rachetă inteligentă lansată de un MQ-9 Reaper (dronă ce poate zbura la 15.240 metri altitudine!) asupra convoiului de vehicule blindate cu care aceştia se deplasau pe Autostrada Morţii, de la Aeroportul Internaţional Baghdad spre Capitală. Atacul şi eliminarea lui Soleimani a fost ordonată de preşedintele Trump care şi-a asumat-o direct la scurt timp de la ducererea la îndeplinire a misiunii care, din punctul meu de vedere, are o importanţă strategică similară cu uciderea lui Ossama Bin Ladden sau Al-Baghdadi! Mulţi se chinuie de ceva ani să atragă Iranul direct, nu prin intermediari, într-un război regional şi eforturile le par răsplătite prin uciderea lui Qassem. Despre implicaţiile acestui gest similar cu o declaraţie de război (1916, Sarajevo, arhiducele Franz Ferdinand al Austriei) voi scrie separat.

Începutul de an găseşte Iranul, China şi Rusia efectuînd manevre militare navale comune în Golful Oman! Importante pentru Iran care se află alături de cei mai importanţi parteneri comerciali ai săi, după impunerea sancţiunilor economice draconice de către SUA. Rusia pare să se simtă la fel de confortabil în Golful Oman, precum în Syria. Şi, pentru că veni vorba de Rusia, Germania salută “creșterea importanței Rusiei în Europa” ca urmare a soluționării litigiilor sale cu Ukraina în ceea ce priveşte livrărilor de gaz natural, și dă asigurări că va continua realizarea gazoductului North Stream 2, în pofida opoziției americane, care leagă direct Nordul Europei de Moscova dar asigură o aprovizionare directă şi predictibilă în termenii acordurilor comerciale de tip win-win!

Sudul mediteranean a intrat în fierbere odată cu decizia Turciei de a intervini militar în Lybia pentru a apăra guvernul oficial al țării împotriva forțelor insurgente ale Generalului Khalifa Haftar, care atacă Tripoli. UE protestează steril, susținînd soluții politice inexistente şi îl sprijină pe Haftar. Mareşalul Khalifa Haftar a fost unul dintre ofițerii conduși de colonelul Muammar Al-Ghaddafi în organizarea loviturii de stat care a dus la îndepărtarea regelui Idris de la conducerea Lybiei în anul 1969. În acești ani, Haftar a rămas un partizan al lui al-Gaddafi care l-a numit comandantul forțelor armate ale regimului său. Astăzi, Parlamentul lybian, care nu recunoaşte legitimitatea Guvernului de uniune naţională (GNA) de la Tripoli, a votat ruperea relaţiilor cu Turcia, după un recent acord militar încheiat între Ankara şi guvernul de uniune, a declarat un purtător de cuvînt citat de AFP. Parlamentul a mai cerut ca şeful guvernului de uniune – recunoscut de comunitatea internaţională – Fayez al-Sarraj să fie judecat pentru „înaltă trădare”. Ales în 2014, parlamentul este un aliat al mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul Lybiei care a lansat în aprilie o ofensivă împotriva guvernului de uniune.

În cadrul unei sesiuni „urgente” la Benghazi (est), Parlamentul „a votat în unanimitate ruperea relaţiilor cu Turcia”. El a aprobat de asemenea „anularea memorandumurilor de securitate şi cooperare militară între guvernul” lui Fayez al-Sarraj şi Ankara.
La sfîrşitul lui noiembrie, GNA a semnat două acorduri cu Turcia. Unul are ca obiect cooperarea militară şi ajutorul pe care Turcia l-ar putea acorda GNA în lupta sa împotriva trupelor mareşalului Haftar. Al doilea îi permite Turciei să valorifice drepturi de exploatare asupra unor zone vaste din Maditerana orientală bogată în hidrocarburi, spre nemulţumirea Greciei, Egiptului, Ciprului şi Israelului.

La rîndul său, parlamentul turc a votat joi o moţiune care îi permite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan să trimită militari în Lybia pentru a susţine GNA.

Parlamentul lybian este în prezent slăbit de diviziuni, după plecarea a circa 40 de deputaţi anti-Haftar la Tripoli.

GNA şi mareşalul Haftar îşi dispută de mai mulţi ani puterea în Lybia, ţară care a fost aruncată în haos după căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011.

Europenii sînt deranjați, desigur, de accesul Turciei la petrolul lybian. Grecia, Ciprul și Israelul creează o alianță energetică, în contrapartidă la cea emergentă dintre Turcia și Lybia.

La Washington, în plin proces de demitere a preşedintelui, Trump operaționalizează “Forțele spațiale americane” (Space Force) care urmează să poarte războiul în spațiul cosmic, respectiv în afara atmosferei terestre! Europa are alte preocupări. În Franţa, revolta populară continuă cu un asalt asupra sediului partidului Macronian, iar jandarmeria franceză crede că e 10 august şi răspunde cu gaze lacrimogene răspîndite democratic!

Situaţie din ce în ce mai critică în Australia, unde vîntul va fi principala problemă care va pune dificultăţi majore intervenţiei pompierilor şi ar putea duce la noi focare. Între timp, trei incendii s-au combinat şi au format unul singur, mai mare decît Manhattan. 23 de persoane au fost ucise la nivel național, peste 1.500 de case au fost distruse de la începutul sezonului de incendii din septembrie şi jumătate de miliard!!!! de animale au pierit carbonizate!

Despre România, numai de bine! La mulţi ani în 2.0-2.0!