Etichetă: AJUTOR UMANITAR

Afghanii au nevoie de ajutor umanitar fără nici un parti-pris politic

BMTF, 10 ian – Vicepremierul afghan Abdul Ghani Baradar, co-fondator al mişcării talibane, a făcut apel la comunitatea internaţională să îi susţină pe afghani fără niciun parti-pris politic, în contextul în care Afghanistanul se confruntă cu o criză umanitară, relatează AFP, preluată de Agerpres.

În diverse locuri, în acest moment, oamenii nu au hrană, locuinţe, haine călduroase sau bani, a spus el. Circa 93% din gospodăriile afghane nu au suficientă mîncare în cele 34 de provincii din ţară, potrivit unei anchete realizată de Programul Alimentar Mondial (PAM). Trei familii din patru reduc porţiile sau împrumută alimente şi cumpără mîncare mai ieftină, renunţînd la alimente mai nutritive ca lactatele, carnea sau legumele.

Zăpada a acoperit o mare parte din centrul şi nordul Afghanistanului în ultimele zile, în timp ce mai multe regiuni din sud au fost afectate de inundaţii. În mai multe zone este secetă, ceea ce se accentuează sentimentul că o catastrofă se apropie. Acest lucru înrăutăţeşte condiţiile de viaţă ale afghanilor deja afectaţi de oprirea ajutorului internaţional.

Situația era deja critică și înainte de înlăturarea guvernului de către talibani, din cauza pandemiei şi a secetei, însă după instalarea acestora la Kabul fragila economie s-a prăbușit şi a determinat creşterea preţurilor la produsele de primă necesitate, iar fondurile externe au încetat să mai vină. De la căderea fostului guvern afghan, susţinut de SUA şi de aliaţii lor, la mijlocul lunii august, ţările occidentale au oprit ajutorul care permitea Afghanistanului să supravieţuiască.

Washingtonul a îngheţat aproape 10 miliarde de dolari reprezentînd rezerve al Băncii Central afghane, iar Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional şi-au suspendat ajutoarele.

ONU a atras atenţia că Afghanistanul este în pragul uneia dintre cele mai mari catastrofe umanitare din lume. Conform mai multor organizaţii internaţionale, peste jumătate din populaţia de 38 de milioane de locuitori va fi afectată de foamete.

Cîteva măsuri au fost luate în decembrie 2021, cînd ONU a adoptat o rezoluţie care facilitează timp de un an ajutorul umanitar pentru Afghanistan şi cînd Organizaţia pentru Cooperare Islamică a promis că va crea un fond de donaţii şi va încerca să deblocheze o parte din activele ţării.

Afghanistanul este una dintre țările cele mai dependente de ajutor din lume, aproximativ 18,5 milioane de cetățeni, jumătate din populație, necesitînd asistență permanentă și o treime din populație, 11 milioane de cetățeni, fiind afectată de insecuritate alimentară. Pînă în 2021 aproximativ 550.000 de afghani au fost deja strămutați intern, iar 760.000 de afghani s-au întors din Iran și Pakistan, ceea ce a suprasolicitat capacitatea serviciilor existente şi a provocat îngrijorări cu privire la reintegrarea și condițiile lor de viață.

Deocamdată, acum doar ne uităm la cea mai gravă criză umanitară de pe Pămînt. Nouăzeci și cinci la sută dintre oameni nu au suficientă mîncare. Este un iad pe Pămînt!