Tag: ARMATA A 40-A

NIŞTE ASEMĂNĂRI

O butadă ne aduce aminte mereu că istoria se repetă. Sau, cine nu-şi cunoaşte istoria riscă să o repete. Nu e cazul nostru, al României, pentru că noi, repetăm de atîtea ori istoria încît nu mai avem timp să învăţăm ceva din ea.

Afghanistanul a fost mereu un loc “inspiraţional” pentru mine. Poate şi pentru că semănăm foarte mult unii cu alţii, în ciuda distanţei care ne separă. Corupţia e la fel. Justiţia, aşişderea, interesele “colaterale”, idem. Pînă şi amplasarea geo-politică se aseamănă şi, păstrînd proporţiile, şi geografia. Dar, despre asta am mai scris!

În 1979, URSS invada Afghanistanul. Îl părăsea în primăvara lui 1989. Principala forţă sovietică mobilizată în Asia a fost Armata a 40-a, sovietică, o armată nouă, internaţionalistă, constituită special pentru invazia acestei ţări. Dacă citim documentele epocii vom vedea, cu surprindere!, că URSS a fost nevoită să invadeze Ţara lui Afghan, chiar înpinsă de la spate să facă acest lucru, în ciuda opoziţiei interne din PCUS şi chiar a multor lideri politici. Serviciile secrete au fost cele care au jucat cărţile în acest demers!

Armata a 40-a a fost constituită în doctrina Războiului Rece şi pregătită tactic şi strategic să acţioneze precum în războaiele din cîmpiile Europei, pe fronturi largi, cu tehnică grea, împotriva armatelor NATO. Resursa umană era formată din tineri recruţi, slab pregătiţi şi echipaţi, în special fii de muncitori şi ţărani din republicile asiatice. Lor, s-au alăturat voluntari de toate felurile – militari, ingineri, medici, asistente, profesori, tehnicieni – care au crezut sincer în menirea lor, de a ajuta şi civiliza un popor greu încercat de istorie. În cursul existenţei sale, Armata a 40-a a avut şapte comandanţi, începînd cu Iuri Tuharinov şi încheind cu Boris Gromov. Aceşti oameni erau profesionişti desăvîrşiţi!

În decursul şederii sale pe teritoriul afghan, Armata a 40-a a contribuit, alături de specialiştii civili, la construcţia cîtorva zeci de spitale, şcoli, universităţi, staţii de pompare, canale de irigaţii, porturi, facilităţi industriale.

Din păcate, Armata a 40-a a ieşit din istorie, împreună cu URSS-ul, şifonată rău! Din mai multe motive. Primul, care nu ţine de aceasta, a fost campania de propagandă şi manipulare în media internaţională. Celelalte, ţin direct de organizaţia despre care vorbesc. Instruită să poarte un război clasic, cu NATO, trupele soviatice s-au văzut prinse într-o luptă ciudată, cu care atunci luaseră contact: gherila afghană! Loveşte şi fugi! Militarii nu erau ptregătiţi şi nici dotaţi pentru astfel de lupte. Principalul adversar era Alianţa celor 7 – în frunte cu Hekmatiar, Masoud sau Dostum! – puternic susţinută de Occident şi ţările musulmane plus China. Un adversar aproape ascuns, care noaptea ataca zastavele (FOB-urile de astăzi!), iar ziua insurgenţii erau ţărani agricultori paşnici. Împotriva lor şi a satelor, kishlakurilor şi localităţilor unde se adăposteau, Armata a 40-a a dezlănţuit atacuri masive, pe toate fronturile, cu artilerie grea şi tancuri, care au distrus infrastructura precară a ţării şi a radicalizat populaţia civilă împotriva lor, pentru că, tocmai cei mulţi, pe care s-au obligat să îi apere, au avut cel mai mult de pătimit de pe urma acţiunilor sovietice. Armata a 40-a a ajuns să lupte cu toată lumea! Mai mult, ofiţerii care au realizat că războiul nu poate fi cîştigat, au intrat în afaceri murdare, trafic de droguri şi armament, corupţie şi abuzuri de tot felul. Unii au fost ucişi în Afghanistan, pe alţii i-au judecat tribunalele sovietice. Alţii s-au căpătuit şi au pus umărul la construirea Noii Rusii de după Gorbaciov. Aşa se face că încă din 1985 fiecare om din Afghanistan îşi dorea cel puţin un militar sovietic mort! A început vînătoarea de rafiki shorawi, cum îi numeau afghanii pe “tovarăşii ruşi”.

PSD-ul nu ştie istorie. Cu atît mai puţin istorie militară, deşi au mulţi profesori de istorie în partid. PSD-ul seamănă bine de tot cu Armata a 40-a. Un partid de masă, cu mulţi “muncitori şi ţărani” înrolaţi în rîndurile sale şi cu mulţi lideri de ispravă. Mulţi dintre cei înrolaţi sub stema celor trei trandafiri cred sincer în menirea lor de a schimba în bine societatea românească. De a contribui personal la construcţia de şosele, şcoli, spitale, universităţi, staţii de pompare, canale de irigaţii. La modernizarea unei naţiuni care se doreşte independentă. Cel puţin, formal!

PSD-ul a fost conceput şi instruit “să lupte” politic în doctrina confruntărilor mari, între blocuri. Astăzi, s-a trezit în mijlocul unui război asimetric, de gherilă, în care luptă cu partide mici (sau mai mari), aliate (sau nu), puternic influenţate din exterior (doctrinar sau nu numai!). Bătălia politică tradiţională, pe fronturi largi, cu armament greu, produce multe victime colaterale şi mari pagube în infrastructura şi aşa precară a ţării, avînd ca rezultat radicalizarea populaţiei civile tocmai împotriva celor care s-au angajat să-i apere pe cei mulţi şi necăjiţi. Aşa se face că, tot mai mulţi cetăţeni îşi doresc capul cel puţin unui rafiki psd!

Atacul împotriva “infrastructurii de război multinaţionale” nu face decît să multiplice sprijinul acordat gherilei politice pe toate fronturile. Nu poţi ataca pe mai multe fronturi, fără aliaţi, şi să te aştepţi la o victorie!

Prima bătălie pierdută este cea cu mass-media. PSD-ul a pierdut bătălia pentru “minţile şi inimile” cetăţenilor! Şi fără un PSY-OPS, dauna va fi totală fără a avea posibilitatea recuperării cu sprijinul unei “companii de asigurări”.

Mai mult, liderii de partid care au realizat că războiul politic nu poate fi cîştigat, au intrat în afaceri murdare, trafic de droguri şi armament, corupţie şi abuzuri de tot felul. Nici unul nu a fost scos din joc, puţini au fost judecaţi de o justiţie naţională şi mulţi s-au căpătuit pentru mai multe generaţii, punînd umărul la edificarea noii societăţi capitaliste multilateral dezvoltate…