Tag: CAB

CAB respinge acţiunea MApN de anulare a decretului prin care a fost prelungit mandatul generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării

BMTF, 29 martie – Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, acţiunea Ministerului Apărării prin care a solicitat anularea decretului semnat de Klaus Iohannis, de prelungire a mandatului de şef al Statului Major al Apărării pentru generalul Nicolae Ciucă. Decizia nu este definitivă.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 31 ianuarie, să suspende decretul preşedintelui Iohannis prin care a prelungit mandatul comandantului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Armatei. La scurt timp după decizia instanţei, MApN a anunţat că pe funcţia de locţiitor al şefului SMAp a fost împuternicit generalul-locotenent Laurian Anastasof. Suspendarea decretului a fost dispusă pînă la soluţionarea dosarului.

MApN a contestat, la Curtea de Apel Bucureşti, decretul prin care a fost prelungit mandatul de şef al Statului Major al Apărării pentru generalul Nicolae Ciucă. Ministerul a cerut suspendarea şi anularea decretului.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca şef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcţie. Ulterior, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au acuzat că şeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.