Tag: CAMION-CAPCANĂ

ATENTAT ÎN KANDAHAR

BMTF, 9 iul – Un atacator sinucigaş taliban a detonat miercuri, în jurul orei (locale) 4 dimineaţa, un camion military de mare tonaj, al trupelor afghan, încărcat cu explozivi în apropierea reşedinţei guvernatorului provincial şi a sediului poliţiei din provincia Kandahar, ucigînd cel puţin trei persoane, transmite agenţia Reuters, preluată de Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvînt al guvernatorului provinciei sudice, forţele de securitate au deschis focul înainte ca el să-şi atingă ţinta, dar a detonat explozivii lîngă sediul poliţiei şi complexul rezidenţial al guvernatorului.  

În urma acestui atac survenit în districtul Sha Wali Kot, din provincia Kandahar, au fost ucişi trei membri ai forţelor de securitate şi 14 persoane sînt rănite, inclusiv civili.

Talibanii au revendicat atacul, menţionînd într-o declaraţie că acel sediu al poliţiei era folosit ca centru de comandă pentru operaţiunile forţelor de securitate împotriva insurgenţilor islamişti.

Vărsarea de sînge se amplifică din nou în Afghanistan, deşi SUA încearcă să medieze un acord de pace între talibani şi guvernul afghan, după aproape două decenii de război, mai scrie agenția română de presă.

Potrivit unor diplomaţi, recrudescenţa atacurilor sporeşte atmosfera de neîncredere, în timp ce guvernul afghan şi talibanii se pregătesc să înceapă negocierile de pace şi Statele Unite îşi retrag trupele în baza unui acord convenit cu talibanii în februarie.

Neînţelegerile privind eliberarea prizonierilor – guvernul afghan refuzînd să elibereze 600 din cei circa 5.000 de combatanţi talibani pe care-i deţine – constituie unul din obstacolele majore în calea iniţierii unor negocieri de pace substanţiale, transmite Agerpres.

ATAC TALIBAN CU CAMION-CAPCANĂ

BMTF, 4 mai – Talibanii şi-au asumat luni responsabilitatea unui atac cu camion-capcană produs duminică seara în provincia Helmand, districtul Grishk, din sudul Afghanistanului, atentat soldat cu moartea a cel puţin cinci membri ai forţelor de securitate, a declarat un responsabil afghan, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Atacul, care se adaugă violenţelor în creştere în ultimele săptămîni, a avut loc într-un centru militar unde erau staţionaţi cel puţin 150 de membri ai armatei şi Directoratului naţional de informaţii, potrivit unor responsabili guvernamentali şi din rîndul talibanilor.

Ministerul Apărării de la Kabul confirmase anterior explozia, dar menţionase doar un rănit.

Un ofiţer de informaţii care a supravieţuit atacului a declarat pentru Reuters că insurgenţii au detonat un camion cu explozivi în apropierea centrului militar. El a afirmat că a ajutat la extragerea a cel puţin 18 cadavre după explozia de duminică seara.

Talibanii au vorbit despre un bilanţ şi mai ridicat al celor ucişi. Zeci de membri aparţinînd forţelor inamice au fost ucişi sau răniţi în atac, a afirmat purtătorul de cuvînt Qari Yousuf Ahmedi, într-un comunicat.

În ultimele două luni, forţele de securitate afghane au suferit pierderi grele pe tot teritoriul ţării. Violenţele pun în pericol imediat fragilul acord de pace semnat în februarie de Statele Unite şi talibani, în condiţiile în care armata este obligată să lupte împotriva insurgenţilor cu mai puţin sprijin din partea SUA.

Într-un incident separat, poliţia din provincia sud-estică Paktika a comunicat că cel puţin 20 de oameni au fost răniţi într-un atac cu grenadă al talibanilor într-o moschee din districtul Khayerkot, duminică seara.

SUA au consemnat o înmulţire a atacurilor talibane împotriva armatei afghane în martie după semnarea acordului de pace, contrar speranţelor că acesta va duce la o reducere a violenţelor, a indicat săptămîna trecută o agenţie guvernamentală de monitorizare.

În acest context, Armata americană i-a avertizat sîmbătă pe talibani, într-o neobişnuită scrisoare deschisă, despre posibile „riposte” dacă insurgenţii afghani nu îşi reduc atacurile împotriva forţelor afghane, care subminează slabele speranţe ale unui proces de pace îndelung aşteptat, notează AFP.

Dacă talibanii au încetat atacurile contra forţelor străine după acordul semnat la 29 februarie, la Doha, cu Statele Unite, în care se angajau să demareze negocieri cu autorităţile de la Kabul, în schimb ei şi-au intensificat atacurile împotriva forţelor afghane.

La 28 aprilie, comandantul trupelor americane şi ale NATO din Afghanistan, generalul Scott Miller, i-a avertizat deja pe talibani despre posibilele consecinţe în cazul continuării violenţelor.

Potrivit responsabililor de la Kabul, talibanii au efectuat în medie 55 de atacuri pe zi contra forţelor afghane de la semnarea acordului.

Purtătorul de cuvînt al talibanilor a răspuns la scrisoarea americană printr-un scurt mesaj pe Twitter, denunţînd „declaraţiile provocatoare”. „Respectaţi-vă propriile angajamente”, a scris Zabihullah Mujahid, citat de AFP.

CAMION CAPCANĂ ÎN LAGHMAN

BMTF, 16 oct – Trei oameni au murit, printre care doi poliţişti, şi circa 27 de personae, între care 20 de copii ai unei şcoli religioase au fost răniţi într-un atentat cu camion-capcană comis în estul Afghanistanului, au anunţat miercuri responsabili locali, informează AFP, preluată de Agerpres.

Atacul, care a avut loc în provincia Laghman, a vizat cartierul general al poliţiei din districtul Alishing, potrivit purtătorului de cuvînt al guvernului din provincie, Asadullah Daulatzai.

Explozia a fost atît de puternică, încît a distrus parţial o medresă (şcoală religioasă) din apropiere. În jur de 20 de elevi din clase mici au fost „răniţi cu cioburi de sticlă”, a precizat Daulatzai. Şase poliţişti au fost de asemenea răniţi, potrivit acestuia.

Talibanii au revendicat acest atac, care, potrivit lor, a ucis zeci de membri ai forţelor de securitate.

Provinciile din estul Afganistanului, printre care se numără şi Laghman, sînt scena unor atacuri frecvente din partea talibanilor împotriva forţelor de ordine. Aceste atacuri fac în mod regulat victime printre civili.

Copiii afgani suferă cel mai mult din cauza situaţiei de securitate din ţara lor. Nu mai puţin de 192 de şcoli au fost ţinta unor atacuri şi peste 1.000 au fost închise în Afghanistan anul trecut, din motive de securitate, potrivit Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF). În jur de 500.000 de copii şi-au văzut astfel „refuzat dreptul lor la educaţie”, deplînge agenţia ONU.

Atentatul din Laghman a survenit la o zi după prăbuşirea unui elicopter al armatei afghane, accident în care au murit şapte soldaţi, potrivit Ministerului Apărării afghan.