BIBLIOTECA DIN POȘTĂ
Investigarea infracțiunilor informatice
Ticăloșii au înlocuit bîta cu tastatura. Împotriva acestora, Centrul pentru Studii de Intelligence și Geopolitică Aplicată a contribuit la realizarea unei cărți model despre infracțiunile informatice, un ghid util în aceste vremuri ale războiului hibrid de pe piața digitalizării. Este vorba despre ”Investigarea infracțiunilor informatice”, apărută la Editura Concordia, a cărui autori sînt Ovidiu Boureanu și dr. Petru Ștețcu, sub coordonarea colonelului (r) dr. Tiberiu Tănase, președintele CSIGA.
Cartea reprezintă un adevărat abecedar al infracțiunilor informatice, cuprinzînd evoluția sistemelor informaționale, dar și conceptele de sistem informațional. Un capitol întreg este dedicat sistemului informatic și cel informațional în administrația publică, extrem de vulnerabilă. De asemenea, o întreagă secțiune este despre istoria și evoluția mediilor de stocare a informațiilor.
Foarte interesant, autorii dedică un capitol istoriei și evoluția bancomatelor, iar într-o secțiune, ei prezintă evoluția virușilor și antivirușilor informatici. Un capitol întreg este despre criminalitatea informatică, iar altul despre cercetarea științifică a criminalității informatice.
Alte capitole se referă la evoluța reglementărilor legislative internaționale în domeniul infracțiunilor informatice, criminalitatea informatică versus criminalitatea organizată, pornografia infantilă prin internet, prevenire și combatere, precum și pirateria digitală în mediul online.
O carte foarte importantă pentru organele abilitate, dar și pentru pasionații în civil!
Mai mult decît o carte: Drept Internaţional Umanitar. Legislaţia internă şi internaţională cu privire la protecţia mediului natural în caz de criză şi conflict armat
Lucrarea face parte din Colecția „Cartea ARDUPH”, la care am participat în calitate de invitat și collaborator al remarcabilului și neobositului col. (r.) prof. univ. Dr. Dumitru Codiță.
Ziua de 14 mai a fiecărui an, stabilită prin Legea nr. 177/2013 drept Ziua Dreptului International Umanitar este celebrată la nivel național prin manifestări specifice. Evident și, sau mai ales!, de către Asociaţia Romana de Drept Umanitar – Filiala Prahova (ARDUPH)!
„Securitatea mediului, securitatea socială și securitatea economică sînt cei trei piloni pe care se sprijină viitorul omenirii, iar toate acestea constituie probleme globale, care interesează și afectează, totodată, întreaga planetă” – aceasta este una nu numai dintre interesantele, ci mai ales actualele concluzii către care face trimitere cea mai nouă apariţie editorială din cadrul Colecţiei Cartea ARDUPH, iniţiată de Asociaţia Română de Drept Umanitar-Filiala Prahova. „Natura e casa noastră, iar în natură sîntem acasă”, spunea cineva, şi o asemenea filosofie de viaţă o poate înţelege, în simplitatea şi deopotrivă adevărul şi profunzimea ei, oricine, aşa cum o altă opinie – „Cred că mediul înconjurător ar trebui inclus în chestiunile care ţin de securitatea naţională.Apărarea resurselor noastre este la fel de importantă ca şi apărarea graniţelor.În caz contrar, ce ar mai rămane de apărat?”(Robert Redford) ar trebui să ne îndemne nu numai să ne punem mai des întrebarea pe care o lansează, ci să şi încercăm să îi găsim un răspuns.
Cartea e coordonată de preşedintele ARDUPH – col. (r.) prof. univ. Dr. Codiță Dumitru, de prof.univ.dr. Irina Moroianu Zlătescu- Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, membru al Academiei Internaţionale de Drept Comparat de la Haga, membru în Consiliul Institutului de Drept European (ELI) şi membru al Academiei de Științe Juridice din România, de prof. Elena Roxana Vişan – doctorand, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, membru al Institutului de Drept European, Viena/Bruxelles, formator Drept Internațional Umanitar şi prof. Carmen Chifor.
”Vitralii – Lumini și umbre”, cu numărul 44
Dată fiind distanța și reformele CFR, a ajuns la mine primul număr din 2021 a revistei VITRALII, la care am contribuit! În acest prim număr pe anul 2021 al revistei, col. (r) conf. univ. dr. Aurel V. David, publică un amplu articol despre arestarea și judecarea unui grup de ofițeri după Revoluția din decembrie, mai bine-zis încercarea de a-i găsi vinovați. Tot despre un proces de răsunet în epocă, arestarea celor 24 de foști membri ai conducerii Partidului Comunist Român, publică un material col. (r) Gheorghe Ciubotaru.
Sub semnătura Generalului maior (r) Dumitru Bădescu, putem citi partea a II-a despre ”Programul nuclear românesc în memoria profesională. Alte materiale interesante apar sub titlul: ”Leapădă-te de Satana, că vine praznicul!” de col. (r) Hagop Hairabetian, ”Impactul geopolitic al acordului de pace dintre Israel și Emiratele Arabe Unite”, de dr. Alba Iulia Catrinel Popescu, ”Afganistan: talibanii se întorc la putere”, de Mario Balint.
Revista mai cuprinde ”Note de lectură”, prezentarea volumelor ”Analize incomode” și ”Geopolitică și pandemie” de dr. Alba Iulia Catrinel Popescu și ”Cercetări asupra începuturilor istoriei moderne a serviciilor de informații românești, 1842-1878” de Sorin Aparaschivei, Ioan Codruț Lucinescu – interesante ”Pagini literare” și ”Din viața și activitatea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din S.R.I.