Etichetă: ELICOPTER

Elicopter la pămînt în Afghanistan

Ministerele Apărării Naţionale şi de Externe au lansat Campania „România – 15 ani în NATO, 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice”. Va fi relansată şi campania de informare publică „WeAreNATO”. Apartenența la NATO, alături de Parteneriatul Strategic cu SUA și de apartenența la UE reprezintă fundamentele politicii externe ale României, reflectate ca atare în cadrul Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru 2015-2019. Alianța Nord-Atlantică este garantul principal al securității României, relația trans-atlantică reprezentînd liantul strategic care conferă coerență și consistență acțiunilor NATO.

BMTF, 20 nov – Cel puţin doi soldaţi americani din trupele staţionate în Afghanistan au murit miercuri în urma prăbuşirii elicopterului în care se aflau, fără a se cunoaşte încă oficial cauza incidentului, transmite EFE, preluată de Agerpres.

Biroul de presă al armatei americane a relevat într-un comunicat că se investighează cauzele prăbuşirii aparatului, însă datele preliminare „nu indică tir inamic”. Sursa citată nu a divulgat identitatea militarilor decedaţi, deoarece procedura prevede acest lucru timp de pînă la 24 de ore după ce au fost notificate în prealabil familiile celor morţi.

Cu toate acestea, talibanii au revendicat doborîrea elicopterului, care se presupune că a avut loc în provincia estică Logar în timpul unei operaţiuni comune a forţelor afghane şi americane contra bazelor insurgente din regiune.

„Elicopterul a fost doborît şi au murit 54 de invadatori şi soldaţi afghani. După prăbuşire, aparatul a luat foc şi a fost complet distrus”, a precizat într-un comunicat principalul purtător de cuvînt al talibanilor, Zabihullah Mujahid. El a adăugat că, după căderea elicopterului, la faţa locului au ajuns mai multe avioane americane pentru a asigura zona şi a prelua toate victimele.

Purtătorul de cuvînt al guvernatorului din Logar a confirmat pentru EFE că în cursul nopţii au existat în provincie operaţiuni militare ale forţelor afghane susţinute de aviaţia străină, dar lipsesc informaţii privind posibile victime în cadrul acţiunii.

Revendicarea talibanilor survine la doar o zi după ce aceștia au eliberat doi ostatici – americanul Kevin King şi australianul Timothy Weeks – eliberaţi marţi, în districtul Now Bahar din provincia Zabul, în sud-estul Afghanistanului şi au fost predaţi forţelor americane. Cei doi s-au aflat timp de patru ani în captivitatea talibanilor, potrivit unor surse ale poliţiei şi comandanţilor insurgenţilor talibani, informează AFP.

Trei comandanţi talibani au confirmat această informaţie, dintre care doi au spus că aşteaptă la schimb eliberarea a trei prizonieri talibani de rang înalt.

La rîndul său, preşedintele afghan Ashraf Ghani a anunţat la 12 octombrie eliberarea acestor deţinuţi, între care Anas Haqqani, fiul fondatorului reţelei Jalaluddin Haqqani, o ramură importantă a rebeliunii talibane, cu scopul de a permite celor doi occidentali, răpiţi în 2016 la Kabul să scape din captivitatea talibanilor. Un purtător de cuvînt al preşedinţiei afghane a informat însă cu privire la o întîrziere intervenită în acest schimb.

Preşedintele Ghani a mai subliniat că eliberarea lor este o decizie extrem de dificilă, dar şi principala condiţie pentru demararea negocierilor oficiale pentru a pune capăt conflictului care durează de 18 ani în ţară.

Între timp, forţele de securitate afghane i-au eliminat pe militanţii grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Afghanistan, a declarat marţi Ashraf Ghani, la cîteva ore după ce un schimb de deţinuţi cu insurgenţi talibani a crescut speranţa pentru reducerea violenţelor în această ţară, relatează Reuters.

Peste 600 de luptători ai SI, grupare cunoscută la nivel local sub acronimul Daesh, s-au predat împreună cu familiile lor guvernului afghan în ultimele săptămîni. Oficiali susţin că atacuri aeriene ale forţelor afghane şi ale coaliţiei, lipsa fondurilor şi moralul scăzut au determinat gruparea jihadistă să renunţe.

”Acum, că militanţii Daesh s-au predat, cer autorităţilor să le trateze familiile în mod uman”, a adăugat preşedintele Ghani.

Guvernul afghan susţine că printre luptătorii aflaţi în custodia sa se află cetăţeni străini din Pakistan, Tadjikistan, Uzbekistan, Iran, Azerbaidjan, Kazahstan şi Maldive.

Cu toate acestea, talibanii afghani, care luptă împotriva SI şi a guvernului pentru controlul ţării, au contestat aceasta. Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvînt al talibanilor, a calificat anunţul făcut de preşedintele afgan Ghani drept ”absurd”.