Etichetă: FAKE NEWS

RSF pregăteşte o declaraţie mondială pentru stîrpirea fenomenului “fake news”

RSF pregăteşte o declaraţie mondială pentru stîrpirea fenomenului “fake news”

BMTF – În faţa ştirilor false (‘fake news’) şi a crizei de încredere care afectează democraţiile, organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) a însărcinat o comisie independentă formată din laureaţi ai Premiului Nobel, jurnalişti şi jurişti pentru a redacta o „declaraţie internaţională privind informarea şi democraţia”, la 70 de ani de la Declaraţia universală a drepturilor omului, relatează AFP, preluată de agerpres.

Această declaraţie ar urma să aibă ca obiect „să enunţe principii, să definească obiective şi să propună modalităţi de guvernanţă”. Ea ar putea servi ca referinţă pentru „toţi cei care sînt ataşaţi conservării unui spaţiu public liber şi pluralist, condiţie a democraţiei”, a explicat RSF într-un comunicat.

Pentru a o redacta, RSF a constituit o comisie independentă, prezidată de iranianca Shirin Ebadi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, şi de secretarul său general, Christophe Deloire.

Comisia cuprinde 24 de personalităţi eminente din 17 ţări, printre care eseistul Francis Fukuyama, fostul preşedinte senegalez Abdou Diouf, Marina Walker, directoare adjunctă a Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie, Can Dündar, fost redactor-şef al cotidianului turc Cumhuriyet, sau foşti alţi laureaţi ai Premiului Nobel, cum ar fi Amartya Sen, Joseph Stiglitz şi Mario Vargas Llosa.

„Obiectivul final al iniţiativei este de a obţine un angajament internaţional al statelor, al companiilor private şi al reprezentanţilor societăţii civile. RSF se aşteaptă să fie lansat un proces politic la iniţiativa mai multor lideri din ţări democratice, pe baza declaraţiei care va fi redactată, pentru a se ajunge la un ‘Pact internaţional pentru informare şi democraţie’”, afirmă organizaţia.

RSF vrea ca liderii din întreaga lume să se poată angaja „de la mijlocul lunii noiembrie” asupra elaborării unui astfel de „pact mondial”, a precizat Christophe Deloire pentru AFP.