ForFireEx 2019
Mereu spunem că ne dorim o țară ca afară, cu instituții capabile să reprezinte România la cele mai înalte standarde. Ministerul Apărării Naționale este prima, și cea mai importantă, instituție din România care s-a reformat și a performat la standarde internaționale. Am spus-o, nu numai eu, dar o repet mereu: Armatei României I se datorează aderarea noastră la NATO și la Uniunea Europeană. Cei 30 de ani de reformă a instituției militare au generat plusuri incomensurabile în ceea ce privește tehnica și pregătirea militară, au adus în prim-plan militari cu o înaltă pregătire, care și-au cîștigat gradele pe cîmpurile de luptă. Generalii deșertului se află astăzi la comanda armatei, iar competențele lor nu pot fi puse la îndoială.
La fel se întîmplă și în cee ace privește Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a cărui reformă îl apropie de structurile similare din NATO și Uniunea Europeană. Pompierii militari au devenit, în ultimii ani, salvatori complecși, care sînt astăzi și paramedici, asistenți medicali, parașutiști, scafandri, aviator. Pe scurt, astăzi, pompierii militari reprezintă Forțele pentru Operații Speciale (FOS) care acționează la pace. Eu i-aș numi: operatori ISU, ale căror intervenție complex salvează vieți și bunuri, indifferent de context și situația în care se află.
Între 23 și 27 septembrie 2019, în Caraș-Severin și Hunedoara s-a derulat cel mai mare exercițiu de stingere a unor incendii forestiere din România, un exercițiu de nivel European, organizat de o structură compatibilă cu Organismul European de Cooperare și încadrat cu ofițeri standard NATO. Doar două exemple alese întîmplător: col. Alin Maghiar, comandantul Bazei de Operații și mr. Cătălin Chircă, ofițerul de relații publice al exercițiului. Evident, ei sînt doar interfața unui sistem încadrat cu ofițeri și subofițeri de la nivelul ISU Caraș-Severin pînă la coordonarea din partea IGSU.
Exercițiul a fost declanșat luni, în jurul orei 8:10. Ca urmare a situației generate, prefectul județului, Matei Lupu, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, a convocat o ședință extraordinară la care au participat reprezentanți ai tuturor structurilor implicate în gestionarea unui astfel de risc.
La ședința extraordinară a participat și colonelul Claudiu Zamfir, un profesionist desăvîrșit, directorul Direcției Planificare Exerciții și Management Situații Excepționale din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a prezentat participanților scopul și modul de desfășurare al exercițiului.
Pe perioada exercițiului au fost angrenate echipaje cu autospeciale de intervenție, aeronave și module specializate ale structurilor cu atribuții în gestionarea unui astfel de risc: MAI, MApN, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Transporturilor, STS, Salvamont, dar și alte organizații cu funcții de sprijin.
500 de pompieri din 12 județe au fost angrenați în acest exercițiu, observați de 17 inspectori șefi din cadrul Inspectoratelor județene pentru Situații de Urgență, comandanții Poliției și Jandarmeriei, precum și al șefului DSU, dr. Raed Arafat.
Pompierii şi armata se află în topul încrederii românilor! Fiecare dintre cei care au fost nevoiţi, măcar o dată, să sune la pompieri, cunoaşte acest sentiment, al încrederii care începe să renască dintr-o situaţie ce părea fără ieşire. Românii au încredere în pompier pentru că e singura categorie profesională care nu dezamăgeşte, atunci cînd oamenii se află în necaz, fie că e vorba de o pisică rămasă în vreun copac, sau de un copil ce trebuie scos din flăcări. Salvează bunuri şi vieţi şi chiar le riscă pe ale lor, pentru asta, fără să pună în balanţă cîştigul material!
Despre proiectul separării IGSU de Ministerul de Interne, nu mai vorbesc. Este o discuție pe care o port de ani de zile cu argumente, de la filosofie de acțiune, la resurse financiare. Nu mai reiau, acum, nu mai e cazul!