Etichetă: FORTE DE SECURITATE

OPT MORȚI ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ

BMTF, 9 feb – Patru angajaţi guvernamentali de la Kabul au fost împuşcaţi mortal marţi în vestul Capitalei Afghanistanului de bărbaţi necunoscuţi, transmite Agerpres.

Victimele erau angajaţi ai Ministerului pentru reabilitare şi dezvoltare rurală, a precizat purtătorul de cuvînt al poliţiei din Kabul, Ferdows Faramarz.

Conform unui purtător de cuvînt al ministerului, cei patru se îndreptau spre provincia Maidan Wardak, din centrul Afghanistanului, c]nd bărbaţi înarmaţi i-au oprit şi împuşcat.

O echipă comună de securitate a deschis o anchetă, a menţionat Faramarz, fără alte detalii.

Atacurile ţintite şi cele cu bombe magnetice s-au intensificat la Kabul în ultimele luni, fiind vizaţi responsabili guvernamentali, activişti şi jurnalişti, arată un raport trimestrial al Inspectorului general special al SUA pentru reconstrucţia Afghanistanului.

Într-un alt incident petrecut marţi dimineaţă, cel puțin patru membri ai Forței de Protecție Publică au fost uciși și un altul a fost rănit într-o explozie cauzată de o bombă plasată pe marginea drumului, pe autostrada Herat-Islam Qala, a declarat guvernatorul provincial Waheed Qatali.

„Membrii Forței de Protecție Publică patrulau cînd a avut loc explozia”, a spus Qatali, adăugînd că „bomba a fost plasată de talibani”.

Cele mai multe atacuri comise în capitala afghană nu sînt revendicate, însă în ţară sînt activi atît insurgenţi talibani, cît şi luptători ai Statului Islamic.

TALIBANII ATACĂ SUSȚINUT FOB-URILE FORȚELOR DE SECURITATE

BMTF, 4 feb – Cel puțin zece membri ai forțelor de securitate afghan au fost uciși și alți 11 au fost răniți în atacuri separate în provinciile Sar-e-Pul și Uruzgan, au declarat oficialii locali, citați de site-ul televiziunii afghan ToloNews.

Primul incident a avut loc marți seara în districtul Gosfandi din provincia Sar-e-Pul, a declarat Asadullah Khuram, membru al consiliului provincial, cînd talibanii au atacat un avanpost de securitate.

„Șase talibani au fost, de asemenea, uciși în ciocnire”, a spus el.

Ulterior, cel puțin patru membri ai forțelor de securitate au fost uciși și alți trei au fost răniți într-un atac cu mașină-capcană asupra unui avanpost de securitate din orașul Tarin Kot din provincia Uruzgan, în primele ore ale dimineții de miercuri, a declarat guvernatorul provincial Mohammad Omar Shirzad.

Atacurile armate ale talibanilor asupra forțelor de Securitate afghan, poliție și armată, demonstrează că insurgența dorește crearea unui ascendant strategic în negocierile purtate cu Guvernul de la Kabul, în vederea preluării puterii totale, cel puțin asupra unui teritoriu al Afghanistanului.

Peste 40 de membri ai forțelor de Securitate afghan uciși în 24 de ore

BMTF, 21 ian – Cel puțin trei soldați ai Armatei Naționale Afghane (ANA) au fost uciși și alți doi au fost răniți într-un atac asupra vehiculului lor, în provincia Herat, miercuri dimineață, au confirmat oficialii poliției locale.

Incidentul s-a petrecut în centrul orașului Herat, a declarat Abdul Ahad Walizada, purtător de cuvînt al șefului poliției provinciale.

Peste 40 de membri ai forțelor de securitate afghane au fost uciși în lupte cu talibanii în ultimele 24 de ore, majoritatea victimelor fiind raportate în zonele volatile din Kunduz, Baghlan și provincia Nimroz.

Între timp, Ministerul Apărării din Afganistan (MD) a declarat marți că forțele de securitate afgane au făcut progrese majore împotriva talibanilor din provincia Kunduz.

Peste 40 de talibani au fost uciși în ultimele ciocniri de la Kunduz, potrivit MD.

În districtele Dash-e-Arshi și Imam Sahib din Kunduz și unele zone din suburbiile orașului Kunduz s-au desfășurat lupte acerbe în ultimele două zile. Și provincia Baghlan, districtul Baghlan-e-Markazi și suburbiile capitalei provinciale Pul-e-Khumri au cunoscut o nouă perioadă de violență între forțele de securitate afghane și talibani. Lupte vioente între forțele de Securitate și grupări talibane s-au desfășurat și în Kandahar, Panjwai, Arghandab.și districtul Khashrud din provincia Nimroz.

Potrivit TOLONews, în cel puțin nouă provincii din Afghanistan s-au derulat atacuri, explozii și fapte criminale violente în ultimele 48 de ore.

NOI EPISOADE DIN PREGĂTIRILE DE PACE CU TALIBANII

BMTF, 14 oct – Cel puțin 16 membri ai forțelor de securitate au fost uciși și alți peste 10 au fost răniți într-un atac taliban în provincia Baghlan, a declarat miercuri o sursă.

Ciocnirile au avut loc în districtul Gozargah-e-Noor, pe măsură ce talibanii au atacat punctele de control ale forțelor de securitate, a declarat sursa, adăugînd că „ciocnirile sînt încă în curs de desfășurare aproape de sediul poliției”.

Cam în același timp, cel puțin nouă persoane au fost ucise cînd două elicoptere ale Armatei Naționale Afghane (ANA) MI-17 „s-au prăbușit din cauza unor probleme tehnice” în districtul Nawa din Helmand, miercuri dimineață, a declarat Ministerul Apărării (MoD).

Ministerul Sănătății a declarat că incidentul s-a petrecut la 1:15 dimineața, ora locală și că este investigat.

Anterior, surse de securitate spuneau că între opt și 15 persoane au fost ucise după ce două elicoptere s-au ciocnit în Nawa.

Incidentul s-a petrecut în timpul unei misiuni MEDEVAC, după ce elicopterele au lăsat la sol comandouri și au preluat forțe de securitate rănite, au spus sursele.

Omar Zwak, purtătorul de cuvînt al guvernatorului provincial, a confirmat că a existat un incident în districtul Nawa, dar nu a furnizat detalii.

În ultimele patru zile au avut loc ciocniri în mai multe părți din Lashkar-gah, capitala Helmand și din districtul Nadi Ali, după ce talibanii au atacat orașul și districtul duminică.

Luni seara, comandourile afghane cu sprijin aerian au lansat o operațiune în Lashkar-gah, au declarat marți oficialii locali.

Operațiunea este încă în desfășurare și implică autostrada 601, districtul Nad Ali și zona Babaji din PD4 din Lashkargah, au declarat marți oficialii. „Pînă în prezent, 23 de talibani au fost uciși, iar forțele de securitate au creat cinci noi puncte de control în districtul Nad Ali în urma atacului talibanilor de trei zile mai devreme.

„Alți șase talibani au fost răniți în timpul operațiunii”, au adăugat oficialii.

Forţele aeriene afgHane dispun de o flotă învechită de elicoptere de fabricaţie rusească de tip MI-35 şi MI-17, dar sancţiunile împotriva Rusiei au făcut dificilă achiziţionarea de piese de schimb şi întreţinerea flotei. În 2019, SUA intenţionau să doteze forţele aeriene afghane cu 159 de elicoptere Black Hawk pînă în 2020, a declarat la vremea aceea purtătorul de cuvînt al Ministerului Apărării afghan, Dawlat Waziri, însă livrarea efectivă este destul de greu de urmărit în condițiile în care astfel de achiziții depind, în cea mai mare parte, de valoarea comisionului și mai puțin de respectarea termenelor de livrare. Președintele Ghani a anunţat doar că autorităţile afghan vor cheltui 6 miliarde de dolari pentru dotarea forţelor aeriene afghane în următorii patru ani!

NOUĂ ZILE DE NEGOCIERI CU TALIBANII: 30 DE MORȚI ÎN 24 DE ORE!

BMTF, 22 sep – Un copil a fost ucis în PD8, iar alți trei civili au fost răniți în PD5, în două explozii provocate de mine magnetice în Kabul, luni dimineață, potrivit poliției din Kabul.

Nici un grup, inclusiv talibanii, nu a revendicat încă explozia.

Pe de altă parte, cel puțin 29 de membri ai forțelor de securitate au fost uciși în confruntări armate, în diferite părți ale țării, în ultimele 24 de ore, pe fondul cererilor de încetare a focului la nivel național și a eforturilor de la Doha pentru a începe negocieri față în față între delegațiile ambelor părți.

Ciocnirile au avut loc între forțele de securitate afghane și talibani în provinciile Balkh, Kandahar, Takhar și Kapisa.

Cel puțin șase soldați ai armatei și trei polițiști au fost uciși și alți patru au fost răniți într-un atac taliban în provincia nord-estică Takhar duminică seara, a declarat o sursă de securitate.

Atacul a avut loc în satul Naw Abad din districtul Dasht-e-Qala într-un atac taliban împotriva forțelor de securitate, a declarat sursa.

„Ciocnirile s-au încheiat după o oră și talibanii au suferit și victime în ciocniri, dar nu există încă informații exacte”, a spus sursa.

Între timp, cel puțin opt membri ai forțelor de securitate au fost uciși într-o confruntare cu talibanii din districtul Tagab, provincia Kapisa, au spus surse. Poliția Kapisa a declarat că ciocnirea a început duminică după miezul nopții și a continuat pînă luni dimineață.

În provincia nordică Balkh, talibanii au atacat luni dimineață un avanpost al Direcției Naționale de Securitate (NDS) din districtul Hewad din provincie, a declarat purtătorul de cuvînt al guvernatorului provincial, Munir Ahmad Farhad.

Farhad a spus că cinci membri ai forțelor de securitate din avanpost au fost uciși și alți trei au fost luați captivi de talibani.

Surse au declarat că ciocnirea a continuat mai mult de două ore. Talibanii nu au comentat acest atac.

Talibanii au atacat, de asemenea, duminică seară un avanpost de securitate afghan din districtul Maroof din provincia Kandahar din sud, ucigînd șapte membri ai forțelor de securitate afghane, potrivit purtătorului de cuvînt al poliției provinciale Jamal Barikzai.

El a spus că și talibanii au înregistrat victime în atac.

Creșterea violenței vine pe fondul eforturilor depuse de echipa de negocieri a Republicii Islamice Afghanistan, la Doha, pentru a începe discuții directe cu talibanii. Cele două părți au ținut patru întîlniri în format restrîns, în ultimele nouă zile.