Tag: hazara

TRUMP A PLANTAT SĂMÎNȚA PĂCII ÎN AFGHANISTAN

BMTF, 6 mar – Cel puţin 27 de oameni au murit, printre care femei şi copii, şi 29 au fost răniţi în atacul care a avut loc vineri în timpul unei ceremonii politice la Kabul, a informat Ministerul afghan al Sănătăţii, potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

„27 de trupuri neînsufleţite şi 29 de răniţi transportaţi de ambulanţe… pînă acum”, a declarat purtătorul de cuvînt al ministerului, Wahidullah Mayar, adăugînd că numărul victimelor ar putea creşte.

Atacul a început cu o explozie, aparent o rachetă care a aterizat în zonă apoi, un bărbat înarmat a atacat participanţii la reuniunea politică ce avea loc la Kabul, la care erau prezenţi importanţi oameni politici afghani, printre care Abdullah Abdullah, care a scăpat fără a fi rănit din atac.

Talibanii au negat orice implicare în acest atac comis împotriva unei ceremonii de comemorare a lui Abdul Ali Mazari, politician din minoritatea hazara, ai cărei membri sînt majoritatea şiiţi, într-un Afghanistan preponderent sunnit.

Acest incident survine la mai puţin de o săptămînă de la semnarea unui acord, sîmbăta trecută, la Doha, între SUA şi talibani, care deschidea calea pentru o retragere completă a trupelor străine din Afghanistan în 14 luni, în schimbul unor garanţii din partea insurgenţilor.

MĂCEL LA KABUL

BMTF, 19 aug – Statul Islamic a revendicat ieri atentatul comis de un atacator sinucigaş, soldat cu 63 de morţi şi 182 de răniţi sîmbătă seara în cursul unei ceremonii de nuntă la Kabul, relatează AFP şi Reuters, scrie Agerpres. Martorii susţin că nunta era una organizată în cadrul minorităţii şiite a hazarilor. Musulmanii sunniţi militanţi, inclusiv talibanii şi Stat Islamic, i-au atacat în repetate rînduri pe hazarii şiiţi din Afghanistan şi Pakistanul vecin în decursul anilor.

Explozia s-a produs într-o zonă destinată bărbaţilor dintr-un restaurant pentru nunţi din vestul Kabulului, la ora locală 22.40 (18.10 GMT).

„Fratele kamikaze Abu Assem al-Pakistani a reuşit ieri să ajungă la o mare adunare de apostaţi” la Kabul şi „să-şi detoneze centura în mijlocul mulţimii”, scrie într-un comunicat publicat pe Telegram organizaţia jihadistă. „După sosirea membrilor de securitate, mujahedini au aruncat în aer o maşină-capcană”, potrivit sursei citate.

Anterior, autorităţile afghane au confirmat că moartea a 63 de persoane şi rănirea altor 182 în acest carnagiu, survenit într-un moment în care populaţia afghană speră într-un acord între talibani şi SUA. Printre victime sînt femei şi copii, a indicat purtătorul de cuvînt al Ministerului de Interne afghan, Nasrat Rahimi.

Este unul dintre atentatele cele mai sîngeroase de la începutul anului în Afghanistan, potrivit AFP.

În urmă cu trei săptămîni, un atacator sinucigaş taliban a ucis 14 persoane şi a rănit 145, tot în vestul Kabulului, un atac despre guvernul a estimat că ridică întrebări privind angajamentul militanţilor pentru pace, în pofida faptului că în prezent se aşteaptă încheierea unui acord cu SUA.

În jur de 20.000 de soldaţi străini, majoritatea americani, se află în Afghanistan în cadrul unei misiuni NATO conduse de SUA pentru a instrui, asista şi consilia forţele afghane. În acelaşi timp, unele trupe americane efectuează operaţiuni de combatere a terorismului.

ATAC CU MORTIERE LA KABUL

BMTF, 7 martie – Trei persoane au fost ucise şi alte 22 rănite în urma unui atac cu mortiere, în această dimineaţă, în vestul capitalei Kabul, la o importantă reuniune politică a şiiţilor Hazara, provocînd întreruperea bruscă a evenimentului şi fuga participanţilor, potrivit unor imagini difuzate în direct la televiziune, relatează AFP.

Atacul a fost revendicat de Statul Islamic din Khorashan.

Reuniunea a fost organizată pentru comemorarea a 24 de ani de la moartea liderului Hazara, Abdul Ali Mazari.

Un alt atac a avut loc miercuri în oraşul Jalalabad, în estul Afganistanului.

Atacurile survin în contextul în care Statele Unite şi talibanii poartă negocieri de pace la Doha de săptămîna trecută pentru a încerca să pună capăt conflictului care afectează Afghanistanul de aproape 18 ani.