Etichetă: ISIS

PRIMĂVARA ARABĂ SYRIANĂ, OFENSIVA DE IARNĂ

BMTF, 2 dec – Scriam în octombrie 2019 că impredictibilitatea politicii externe americane în Orientul Mijlociu va avea consecințe pe termen lung și foarte lung. Unele vor fi vizibile în perioada imediat următoare, altele – precum reapariția în prim plan a Statului Islamic! – în lunile următoare. Dar, ce nu va fi de neglijat, este repoziționarea statelor puternice, cu grad mare de beligeranță, din OM. Lucru care s-a întîmplat în aceste zile cînd, în urmă cu cîteva zile, Forțele rebele au lansat cea mai mare ofensivă împotriva guvernului de la Damasc, din ultimii ani. Pînă ieri, acestea au preluat controlul asupra unor „părți importante” din al doilea oraș ca mărime al țării, Alep.

Ofensiva surprinzătoare a determinat primele atacuri rusești asupra Alepului din 2016 și a determinat retragerea trupelor militare syriene din oraș, care acum se concentrează în regiunea Hamma. Atacul a fost condus de gruparea militantă islamistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS) – care are o istorie lungă și implicată în conflictul syrian.

Situația în zonă este atît de ambiguă, din cauza multitudinii de actori prezenți pe cîmpul de luptă și în spatele acestora, încît în deșertul de la intersecția provinciilor Homs, Hama și Deir ez-Zor, continuă bătălia fake-news-urilor, a zvonurilor și auzitelor. În prima zi de lupte, au existat știri despre mobilizarea forțelor „Armatei Syriei Libere” (fostă „Jaysh Maghawir al-Thawra”), antrenate la baza americană de la At-Tanf, și despre presupusa lor înaintare fie spre Palmyra, fie spre Tifor sau chiar Damasc. Puterea grupului este dată de cîteva sute de oameni, iar teoretic s-ar fi putut infiltra prin deșert – mai ales avînd în vedere retragerea trupelor armatei syriene. Dar, pînă acum, nu există nici o dovadă clară în acest sens în spațiul public. Din Deir ez-Zor, tribul Bakkarah loial lui Bashar Assad ar fi plecat în prima zi și s-a deplasat în forță la Alep. În mod similar, părți din divizia a 4-a a lui Maher Assad s-ar fi mutat din Deir ez-Zor, deși se pare că nici măcar nu erau acolo!

Acest lucru nu i-a împiedicat pe militanții (atît ISIS, cît și HTS cu SNA) să susțină că convoaiele de sprijin pentru Assad au fost deja bombardate de militanți. Unii au scris despre ISIS, alții despre „Armata Syriană Liberă”, de la Et-Tanf. Drept urmare, nimeni nu a mers nicăieri și nimeni nu a ucis pe nimeni! Totuși, în a treia zi de la declanșarea ofensivei de iarnă, s-au pus în mișcare adevăratul sprijin!

Au apărut filmări în care detașamentele milițiilor șiite iraqiene „Al-Hashd al-Shaabi” trec granița în Syria la punctul de trecere oficial al frontierei Al-Bu Kamal de la Al-Qaim-ul iraqian. Avînd în vedere că baza militară irakiană numită după Imam Ali este destul de aproape de Al-Bu Kamal, iar mai la vest există un drum care duce direct la Palmyra, dinspre sud, este logic să presupunem că întăririle s-au împărțit în mai multe coloane, iar filmările au capturat doar una dintre ele, care a și fost imediat „distrusă” în mass-media, cu pretenții de un atac al americanilor.

După cum am mai scris, apariția detașamentelor iraqiene „Al-Hashd al-Shaabi” nu ar trebui contabilizată ca o mișcare iraniană, deoarece Al-Hashd al-Shaabi cu siguranță nu se consideră a fi grup deschis pro-iranian.

Spectacolul oferit de grupările care au luat cu asalt Alepul par să aibă o legătură strînsă cu situația conflictuală globală între Occidentul Colectiv și Axa de Rezistență. Imperiul Globaliștilor a preluat inițiativa în Teatrul de Operații Global (TOG) și a lansat războiul hibrid, pe mai multe direcții, împotriva Axei de Rezistență. Au fost cîteva zile pline de evenimente. O discuție interesantă între reprezentanții Unchiului Sam și Sultanul Erdogan, cel care a redat Turciei statutul de putere mai mult decît regională și care păstrează o relație corectă cu Rusia lui Putin. Dacă în Războiul din Ukraina, Turcia păstrează, oarecum, o distanță corectă, înclinată, totuși spre Rusia, în războiul din Syria, Turcia și Rusia sînt inamici declarați! Extinderea operațiunilor ruse în Syria, pe fondul escaladării situației din Nord, ar putea slăbi capacitățile militare rusești pe frontul european, acolo unde utilizarea noului tip de rachetă a lovit serios inclusiv în moralul ukrainenilor. În aceste condiții, aliații de voință: Turcia – SUA – Israel, au pus mînă de la mînă pentru slăbirea capacităților militare ale Rusiei, în speranța unui miracol pe frontul din Ukraina! Și pentru că veni vorba, să nu uit: după ce a promis că va sabota interesele Rusiei peste tot în lume, ukrainenii participă la ofensiva de la Alep direct, cu instructori și armament! La fel cum au fost prezenți în Sudan dar și în Mali, de partea tuaregilor, oferindu-le inclusiv rachete AT Javeline, furnizate de americani pentru frontul din Ukraina!

După lupte grele în sudul Libanului, Israelul afost de acord să înghețe temporar războiul cu Hezbollah, pentru refacerea trupelor și a stocurilor de armament. Sigur, bombardarea Syriei reprezintă o permanență în agenda Tzahal și nu se contabilizează.

Potrivit Canalului 12 israelian, Israelul și SUA au marat consultări rapide în așteptarea căderii regimului Bashar Al-Assad! Urmează, în foarte scurt timp, Iranul, ținta finală a regimului Netanyahu, o oportunitate care se ivește o dată în viață, după cum singur recunoștea! Pînă atunci, însă, Israelul admite că are legături cu teroriștii din Syria. Potrivit Al-Mayadeen ebraic: un expert sionist în afaceri din Orientul Mijlociu, Mordechai Kedar, spune că: „Liderii facțiunilor din opoziție syriană au transmis la Tel Aviv că intenționează să deschidă o ambasadă a Israelului la Damasc și Beirut. (actualmente închisă, statele fiind în război!). Sînt în contact permanent cu liderii facțiunilor de opoziție syriană și impresia pe care o am este că nu îl consideră pe „Israel” un inamic. Facțiunile armate au cerut o listă detaliată de echipamente de la „Israel” și sînt pregătite pentru un acord de pace cu „Israelul” după ce vor prelua controlul asupra Syriei și Libanului”.

Nu există nici un dubiu că reculul suferit recent de Hezbollah din cauza ofensivei Israelului în Liban, precum și loviturile israeliene asupra comandanților militari iranieni din Syria, au jucat un rol semnificativ în decizia grupurilor jihadiste și rebele din Idlib de a trece brusc și neașteptat la Alep.

Stupul este atît de bogat în OM, încît ajutoarele se pot pierde cu ușurință. Să încerc să pun ordine în listă.

La ofensiva împotriva Alepului au fost identificate grupuri teroriste non-Takfiri. Aceste grupuri sînt compuse în principal din facțiuni aliniate cu Turcia și operează sub umbrela Armatei Naționale Syriene (SNA), care nu este același lucru cu armata oficială a statului syrian! Aceștia se concentrează pe controlul teritorial sub comanda NATO și Turcia.

Armata Națională Syriană (SNA):

1. Corpul I:

– Divizia Sultan Murad: preponderent luptători turkmeni străini. Activă în nordul Syriei, în special în Alep și Afrin.

– Divizia a IX-a: compusă din foști dezertori ai armatei syriene. Funcționează în zona rurală din nordul Alepului.

– Divizia Sultan Mehmed Fatih: numită după cuceritorul otoman al Constantinopolului. Angajat în operațiuni conduse de turci cu luptători străini.

– Brigada Sultan Suleiman Shah: Cunoscută drept „Al-Amshat”, cunoscută pentru încălcările drepturilor omului în Afrin.

– Divizia Hamza: activă în Afrin și Al-Bab. Concentrată pe securizarea zonelor controlate de Turcia.

2. Corpul II:

– Brigada Al-Majd (Brigada Gloriei): Compusă din diferite grupuri etnice străine. Funcționează în Alep și Idlib.

– Divizia Al-Hamza: Se concentrează pe zone strategice din nordul Syriei.

– Liwa Suqur al-Shamal (Northern Hawks Brigade): fortărețe din nordul Alepului.

3. Corpul III:

– Al-Jabha Al-Shamiya (Frontul Levant): Cea mai mare facțiune din SNA. Activă în regiunile Alep și Idlib. Include și fostele elemente takfiri.

– Faylaq al-Majd (Glory Corps): Lucrează îndeaproape cu forțele turce.

– Ahrar al-Sharqiya: în primul rînd extremiști din Deir ez-Zor. Acuzat de epurare etnică și jaf în zonele kurde.

Astăzi, FSA există în mare parte ca o componentă a Armatei Naționale Syriene (SNA), o coaliție susținută de Turcia care se concentrează pe ocuparea nordului Syriei.

Grupuri teroriste Takfiri/Wahhabi au fost, de asemenea, identificate în această ofensivă fulger. Acestea sînt împărțiți în facțiuni afiliate Al-Qaeda, grupuri legate de ISIS și alte organizații extremiste.

1. Grupuri Takfiri (afiliate la Al-Qaida):

– Hay’at Tahrir al-Sham (HTS): Cunoscut anterior ca Jabhat al-Nusra. HTS a jucat un rol semnificativ în războiul civil syrian, în special în nord-vest, inclusiv în regiunea Idlib. Mulți foști comandanți ISIS sînt aici, acum. Are o mulțime de luptători străini.

– Hurras al-Din (Gardienii religiei): principalul afiliat Al-Qaeda din Syria. Funcționează în Idlib și zonele învecinate. Grupul dispărut din Hayat Tahrir al-Sham (HTS). În cea mai mare parte, format din luptători străini din Arabia Saudită, Egipt, Iordania și Maroc.

– Jabhat Ansar al-Din: Acest grup a luptat împotriva forțelor guvernamentale syriene și a facțiunilor rebele rivale, în special în regiunea Idlib. Este mai puțin proeminent decît HTS sau Huras al-Din, dar încă joacă un rol important în conflictul în curs.

Există mai multe derivate ale acestor trunchiuri principale de violență, sub-facțiuni:

– Jund al-Malahim (Soldiers of Epics): specializat în tactici de gherilă;

– Jund al-Badiya (Soldații deșertului): operează în regiunile deșertice;

– Jund al-Tawheed (Soldații monoteismului): concentrat pe decapitarea „kafirilor”;

– Saraya Kabul: luptători străini.

Alte grupuri:

– Ansar al-Sunna: Activ în Alep și Idlib; rigid din punct de vedere ideologic.

– Ansar al-Islam: Mică facțiune cu fortărețe muntoase.

2. Grupuri Takfiri (afiliate ISIS):

– Ansar al-Tawheed: un afiliat cheie al ISIS. Conduce atacuri în Idlib și Valea rîului Eufrat. Cunoscut pentru atentate sinucigașe și ambuscade.

– Ezz al-Kavkaz (Caucazul Puternic): Compus din luptători din regiunea Caucaz, Ukraina și Balcani. Funcționează în nord-vestul Syriei.

– Jamaat Imam al-Bukhari: luptători din Asia Centrală, în principal din Uzbekistan.

Grupurile non-Takfiri au ca scop ocuparea teritorială, salariile luptătorilor fiind plătite direct guvernului Turciei. Operațiunile sînt concentrate în principal în nordul Syriei, inclusiv Afrin, Al-Bab și Azaz, acolo unde Turcia are interesul de a crea o zonă liberă de protecție. Are un număr mare de luptători străini din Asia Centrală și Caucaz. Sînt total ependente de Turcia pentru arme, finanțare și sprijin logistic.

Grupurile Takfiri, în schimb, au suport aproape oficial din partea CIA și Mossad, spun surse diferite și bine informate, atît cele afiliate Al-Qaeda, cît și cele ale ISIS. Afiliați Al-Qaeda sînt, în mare parte, luptători străini din întreaga lume. Atît acestea, cît și ISIS întreprin operațiuni mai ales în Idlib, Valea rîului Eufrat și deșertul syrian. Plătit de CIA și Mossad.

În ultimii patru ani, războiul din Syria a fost ca și cum s-ar fi încheiat efectiv. Puterea președintelui Bashar al-Assad este practic necontestată în marile orașe ale țării, în timp ce alte părți ale Syriei rămîn în afara controlului său direct. Acestea includ zonele cu majoritate kurdă din est, care au fost mai mult sau mai puțin separate de controlul statului syrian încă din primii ani ai conflictului. În sudul țării, unde revoluția colorată împotriva regimului lui Assad a început în 2011, au existat tulburări continue, deși relativ atenuate. În vastul deșert syrian, rebelii din gruparea Statul Islamic reprezintă încă o amenințare la adresa securității, în special în timpul sezonului de vînătoare de trufe, cînd oamenii se îndreaptă spre zonă pentru a găsi această delicatesă extrem de profitabilă. Iar în nord-vest, provincia Idlib a fost ocupată de grupuri jihadiste și rebele care au fost conduse acolo în perioada de vîrf a războiului.

Forța dominantă din Idlib este cea care a lansat atacul surpriză asupra Alepului, HTS, astăzi o interfață a Occidentului Colectiv…

HUNTING ISIS

BMTF, 5 ian – Iranul amenință cu un răspuns dur, după dubla explozie de la Kerman, din sud, în care 84 de persoane au murit, cel mai sîngeros atentat din ultimii 40 de ani. Peste 210 persoane au fost rănite în acest atentat comis miercuri în apropierea mormîntului lui Qassem Soleimani, considerat arhitect al operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu, Iranul marcînd oficial împlinirea a patru ani de de la decesul acestuia, a informat presa de stat.

Timp de 30 de ore de la comiterea carnagiului nu a existat nici o revendicare. Un oficial american spune că pare un atac terorist de tipul celor comise în trecut de organizația Statul Islamic, în Iran. De altfel, Statele Unite neagă orice implicare a lor sau a Israelului în atacul cu bombe de pe 3 ianuarie, din Iran. „Statele Unite nu au fost implicate în nici un fel. Orice afirmaţie contrară este absurdă”, a declarat presei purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, relatează AFP. „Nu avem nici un motiv să credem că Israelul este implicat în această explozie”, a adăugat el.

Ce-mi dă cu virgulă, la o primă vedere: așa cum sugerau din primul moment oficialii americani, după modelul 9/11, Ben Laden etc, Statul Islamic și-a revendicat responsabilitatea pentru atentatele de la Kerman, într-un comunicat ce nu pare scris de oamenii califatului! Explic, pe scurt:

1. ISIS a folosit termenul „Iran” în declarația sa oficială, ceea ce este extrem de neobișnuit. ISIS folosește întotdeauna retorica islamică, deoarece nu crede în conceptul de state naționale. În atacurile anterioare asupra Iranului, ei au numit-o „Provincia Fars” sau „Provincia Khorasan” ca parte a Califatului Islamic, dar niciodată „Iran”.

2. ISIS a publicat fotografiile celor doi presupusi atacatori sinucigași cu fețele încețoșate. Atacatorilor sinucigași anteriori, martiri, nu li s-au încețoșat niciodată fețele pentru că nu există nici un motiv practic pentru ca imaginile să fie neclare. Blurarea se face de obicei pentru a evita identificarea care duce la arestarea lor. Ori, în cazul nostru, atacatorii sinucigași sînt deja morți și trupurile lor sînt în bucăți în Paradis.

3. ISIS și-a asumat responsabilitatea la aproximativ 30 de ore după atentat după nenumăratele comunicate ale Israel și SUA prin care se spală pe mîini de Kerman. Acest lucru este neobișnuit, deoarece gruparea teroristă emite, de obicei, o declarație în aceeași zi a atacului, de cele mai multe ori chiar și imediat după.

Dar, nah, decît zic…

SYRIA. ANUL AL 11-LEA…

This photo taken earlier this year shows residents of Yarmouk, a neighborhood of Palestinians in Syria, lining up as far as the eye can see to receive food supplies.

S-au împlinit anul acesta 10 ani de la declanşarea războiului din Syria. A intrat în al 11-lea! După 11 ani de măcel, Siria nu mai ţine prima pagină a ziarelor, nu mai face breaking news la televiziuni. Mass-media a uitat-o şi a căzut în uitare şi în rîndul opiniei publice. Doar refugiaţii sirieni ne mai amintesc, din cînd în cînd, de ţara aflată în tragedie. Şi această imagine. Din Yarmuk, devenită virală în presa internaţională!

Din măreţul stat oriental a rămas doar o umbră. Cei care au dorit schimbarea regimului Assad au avut surpriza că şi anul acesta Bashar a fost reales în funcţie, în cadrul unui scrutin considerat „o farsă” de criticii săi. Statele occidentale au calificat, de asemenea, alegerile, ca nefiind nici libere nici corecte, relatează BBC. În ziua votului, însă, preşedintele sirian a declarat că opinia Occidentului „nu valorează nimic”. Assad a cîștigat alegerile cu 95,1% dintre voturi, la o prezență de 78,6%. Bashar al-Assad, în vîrstă de 55 de ani, se află în funcția de președinte din 2000, cînd i-a urmat în această funcție tatălului său, Hafez al-Assad, care a condus, țara, la rîndul său, timp de 29 de ani.

Un protest de mari dimensiuni a fost organizat în provincia Idlib, controlată de rebelii anti-Assad. În acest moment, Idlibul este controlat de forţe ostile guvernului sirian. Devine tot mai clar că guvernul de la Damasc a obţinut totul şi îi mai rămîne doar să cîştige războiul care nu conteneşte de la declanşarea Primăverii Arabe. Provincia Idlib este situată în partea de nord-vest a Siriei, lîngă Marea Mediterană şi frontiera cu Turcia. În mod normal, pentru restul lumii nu ar trebui să conteze prea mult cine o controlează. Dar în geopolitică, uneori cele mai mici şi mai obscure locuri provoacă cele mai mari temeri printre marile puteri – şi este exact ceea ce face Idlibul. Viitorul provinciei nu reprezintă problemă de importanţă mondială, dar ea a fost deja scena unei confruntări între Rusia, Turcia, Iran, SUA şi Siria, plus o implicare într-o bună măsură a kurzilor.

Primăvara siriană, devenită război cu implicare internațională, a făcut după 120 de luni 594.000 de victime, dintre care 22.000 copii. 2,1 milioane de civili au fost răniți și au rămas mutilați pe viață. Este bilanţul – provizoriu – generat de ambiţiile unor grupuri de schimbare a regimului de la Damasc, supravieţuirea miraculoasă a acestuia datorîndu-se în parte incapacităţii inamicilor săi de a forma un front unit. Aceştia din urmă l-au detestat pe Assad şi nu au avut încredere în el, dar în egală măsură şi ei s-au detestat reciproc şi nu au avut încredere unii în ceilalţi. Acesta a fost fundamentul puterii guvernului sirian timp ce aproape 50 de ani. Idlibul este una dintre ultimele redute rebele, o bucată de teritoriu care stă în calea lui Assad către victorie. Forţele rebele de acolo au în faţă distrugerea garantată.

Totul a început cu demonstrații anti-guvernamentale, împotriva hegemoniei membrilor sectei alawite, apropiați de familia dictatorului Bashar al-Assad, împotriva guvernului și a conducerii armatei și a organelor de securitate, Mukhabarat, dar și împotriva șomajului, corupției și încălcării drepturilor omului. Pe 15 martie 2011, sirienii au ieșit în stradă la Damasc motivați de victoria unor proteste similare din Tunisia și Egipt. Numai că manifestațiile s-au transformat treptat în război civil. Un război civil în care au fost angrenate din ce în ce mai multe forțe militare interne şi externe. Un război al marilor puteri prin interpuşi! Una din cele mai temute grupări, parte a opoziției, a fost Frontul Jabhat Al-Nusra (‎The Support Front for the People of Greater Syria), care şi-a construit „faima” prin intermediul unor imagini în care soldaţii lui Bashar al-Assad au parte de cele mai cumplite tratamente, inclusiv acte de canibalism simbolic: într-un clip care circulă și acum pe internet, un luptător Al-Nusra mănîncă inima unui soldat. Scopul grupării îl reprezintă consolidarea unui stat pan-islamic aflat sub incidenţa sharia, în interpretarea sa radicală. Pe lîngă Al-Nusra, în Siria fiinţau şi alte grupări – ISIS – asociate opoziţiei, majoritar sunnite, care luptă împotriva guvernului, sprijinit de brigăzi şiite şi de Hezbollah.

După 10 ani de război sîngeros şi distrugerea aproape totală a unei bijuterii de ţară, e limpede că războiul a angrenat: regimul aflat la putere și de aliații săi, Iran, Rusia și Hezbollah, rebelii, respectiv Armata Siriană Liberă și Forțele Siriene Democratice Kurde susținute de SUA și state membre NATO, grupările jihadiste salafide precum Frontul al-Nusra și Statul Islamic al Irakului și Siriei (Daesh), precum și alte grupări susținute de Turcia și Arabia Saudită. Devenită teren de confruntare între puterile lumii, Siria a pierdut mii de civili în raiduri aeriene și sub văpaia rachetelor ruseşti, alte mii în bombardamentele Coaliției Internaționale, în atacuri ale forțelor turcești, în atacurile aeriene și terestre israeliene și ca victime ale așa-ziselor formațiuni anti-regim, printre care și ISIS.

Bilanțul suferințelor nu se oprește aici. Aproximativ 13 milioane de civili, inclusiv sute de mii de copii și femei, au fost strămutați după ce infrastructura, spitalele, școlile și proprietățile private și publice au fost deteriorate sau distruse iremediabil.

În iulie 2016, orașul Alep, unul dintre cele mai vechi orașe din lume a fost distrus de luptele între rebeli şi armata pro-guvernamentală.

La ora actuală, regimul de la Damasc controlează peste 60% din teritoriul sirian, după o serie de victorii înregistrate începînd cu 2015 de forţele regimului, susţinute de Rusia, contra jihadiştilor şi insurgenţilor.

Printre regiunile care continuă să se sustragă controlului său se numără ultima enclavă a rebelilor Idlib în nord-vest, zonele controlate de Turcia de-a lungul frontierei de nord şi părţile din nord-estul ţării aflate sub controlul forţelor kurde.

După Afghanistan şi Yemenn, Siria este probabil cea mai devastată țară din lume. Toată lumea vrea o bucată din Siria, chiar dacă interesele sînt diferite. Și sirienii sînt prinși la mijloc, într-un război care pare să nu mai aibă legătură cu ei. E greu de imaginat ce se va întîmpla și cum va arăta Siria. Au trecut 10 ani şi mai bine. Am intrat în al 11-lea!

DOR DE ISIS, CA DE O PRĂJITURĂ

Am așteptat să se cearnă, cît de cît informațiile înainte de a face un comentariu privind lichidarea Generalului Qassem Suleimani, comandantul Forțelor Quds ale Pasdaran, adică, un fel de trupe pentru exportul revoluției islamice, forte cu adevărat special în cadrul Gardienilor Revoluției! Voi spune astăzi, cu o zi înaintea înmormîntării charismaticului lider military Iranian, că dacă nu se schimbă ceva fundamental, începînd de marți încolo, NU va avea loc nici o confruntare armată directă între trupele americane și cele iraniene. Nici unii și nici ceilalți nu își doresc, de fapt, un război direct!

Am să încerc, totuși, să traduc în cuvinte simple – specifice analiștilor de gang! – și cît mai puține, situația tensionată din Orientul Mijlociu.

Neortodoxul președinte American, Donald Trump, care este jumătate demis de către democrați cu mai puțin de un an pînă la alegerile pentru Casa Albă, își asumă direct eliminarea generalului Iranian împreună cu liderul iraqian al Brigazilor Imamului Ali, Shibl al-Zaidi. Pe toată perioada mandatului său, Trump a avut o relație mai mult decît complicată cu democrații tandemului Clinton-Soros, țărănoiul plin de bani nefiind un adept al corectitudinii politice propăvăduite mincinos de politicienii aliniați în spatele acestui concept. Nu e de mirare că Trump scade în preferințele electoratului american din marile orașe (cele 8-10 orașe despre care se crede că reprezintă America!), dar crește în ochii Americii fundamentale, a micilor orașe, a fermelor, a motelurilor aruncate pe autostrăzi, a patrioților care trăiesc visul, sau dezamăgirea americană, în leagănul tihnit al unui balansoar pe prispa de lemn. O Americă care iubește US Army, dar nu mai suportă să vadă sicrie înfășurate în drapelul American! Trump promite retragerea trupelor americane din marile războaie. Și se ține de cuvînt! O face în stilul characteristic, fără informări prealabile, fără consultări cu partenerii internaționali. Pleacă (aproape!) din Syria. Anunță retrageri din Afghanistan înaintea predării țării pe mîinile talibanilor și, se pregătește să plece din Iraq. Se pregătește, doar, pentru că eliminarea lui Soleimani s-ar putea să-i dea planurile peste cap.

Orice președinte American trebuie să poarte propriul război, spune cutuma, un război care să-I asigure un nou mandate, care să ducă în derizoriu procedurile de destituire și să coalizeze națiunea în jurul unui președinte puternic. Și total neinspirat în vorbe! Sigur, actuala retorică belicoasă este menită doar să sperie neinițiații și să înlocuiască bubuitul de tunuri. Lucrurile vor sta altfel doar atunci cînd us army va lovi unul din cele 52 de obiective iraniene fundamentale, așa cum amenința acest Becali din Trump Tower! 52, cifră simbolică reprezentînd numărul ostaticilor americani de la ambasada din Teheran, din 1979, anul declanșării Revoluției Islamice care l-a creat pe Soleimani!

Pe plan intern, Generalul Qassem Soleimani a fost un fel de Daniel Craig al Iranului! Un James Bond, adulat de peste 70% dintre iranieni, indifferent de sex!, mai popular decît liderii religioși!, și care avea principală misiune de a răspîndi filosofia Revoluției Islamice, de factură șiită, în întregul Orient Mijlociu transformat în „pămînt al războiului” (Dar al-Harb). Soleimani era atît de popular încît șansele ca el să ocupe fotoliul de președinte al țării erau uriașe! Soleimani era popular, puternic și… bogat! Sepah-e Pasdaran-e Enqelab-e Eslami, adică Gardienii Revoluției Islamice reprezintă a doua armată a țării, un fel de miliție populară teocrată supradimensionată și autonomă financiar la nivelul Republicii islamice. Pasdaran se finanțează prin intermediul a 4 fundații religioase care nu se află sub controlul statului Iranian, fundația umbrellă fiind Astan-e Quds. Împreună, cele patru fundații dețin 60% din banii și resursele Iranului! Nu o data, o parte din aceste fonduri au fost allocate pentru promovarea unor lideri politici provenind din cadrul Gardienilor Revoluției, precum fostul președinte Mahmoud Ahmadinejad!

Pe plan extern, Soleimani este văzut ca artizanul Semilunii Șiite, care se întinde peste Syria și Liban, ca principal finanțator al gherilelor Yemenite, ca lider de necontestat al milițiilor șiite din Iraq și strategul care a înfrînt Statul Islamic! Este, în același timp, unul dintre principalii arhitecți ai degringoladei sectare din Iraq prin care s-a semnat actul de naștere al ISIS dintr-un tată BAAS secular și o mama sunna, prea mult siluită de “partea trădătoare” a Islamului (shita, shia – parte!). Shiiții reprezintă 15% din totalul musulmanilor, deci circa 250 de milioane! Hezbollah-ul Iraqian, Brigăzile lui Ali și Brigăzile Badr sînt principalele miliții șiite pro-iraniene care au avut tangență directă cu Soleimani, în timp ce Armata Mahdi, condusă de Muqtada Al-Sadr a fost profund anti-iraniană!  

Nu am să mai detaliez evenimentele premergătoare eliminării lui Soleimani pentru că ele, TOATE reprezintă provocări și de o parte și de cealaltă, din partea CUIVA care dorește un război cu Iranul. Și asta nu de acum, ci de ani de zile, de cînd Axa Răului era pe buzele tuturor! Voi spune doar că gestul de forță al președintelui Trump a stărnit un roi de viespi. Democrații îi aduc o acuză în plus, la Washington, la Teheran unii ayatollahi și clerici ar putea să jubileze că au scăpat de un contracandidat politic. Și, mai mult decît atît, înlocuirea lui Soleimani cu generalul Esmail Qaani ar putea da acces regimului la pușculița Pasdaran, pentru a mai atenua ravagiile sancțiunilor economice!

Deci, toată lumea e fericită!

În ciuda arborării steagului roșu, al martirajului, – al lui Hussein! – pe o moscheie închinată lui Mahdi, eu cred că, date fiind circumstanțele, NU va fi un război direct între Iran și SUA. Sigur, miliții șiite vor ataca trupele americane, mai ales în Iraq, iar prin mimetism diferite grupuscule Sunnite vor proceda la fel. Sigur, mulți atentatori sinucigași vor intra în luptă. Nu vor fi, însă, 250 de milioane de martiri! Nici măcar 80! Nici măcar UN singur million! Iranienii vor mărșălui pe străzi strigînd „mard ba Amrika”, iar luptătorii Houthi, care aparţin minorităţii zaidite şiite vor continua lupta în Yemen. Hezbollah-ul libanez va intensifica lupta împotriva ocupantului și sprijinul regimului Assad, în Syria!

Saudiții răsuflă ușurați, iar Bibi Netanyahu își consolidează poziția politică în fruntea cabinetului provizoriu. Sînt curios ce poziție va adopta purtătorul de șapcă de la Cotroceni care are pe cozoroc un Deveselu tocmai anti-iranian!

Evident, cei care au acces la informații clasificate au o viziune mult mai clară a evenimentelor și pot face predicții mult mai clare referitoare la implicațiile de Securitate ale unui gest, sau altul! Eu, în calitate de analist de gang, mă mulțumesc cu sursele deschise… În consecință, rezultatele rămîn… deschise! Totuși, dacă de mîine, după funerariile lui Soleimani, evenimentele degenerează, ne va fi dor de ISIS, ca de o prăjitură bună!