Etichetă: JURNALISTI

LUKAȘENKO RECIDIVEAZĂ

BMTF, 1 iun – Unul din puţinele site-uri de ştiri independente din Belarus, TUT.BY, a anunţat luni că redactorul său şef Marina Zolotova a fost acuzată într-un caz de evaziune fiscală despre care susţine că a fost fabricat ca parte a unei represiuni a regimului împotriva mass-media, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Zolotova riscă o pedeapsă cu închisoarea între trei şi şapte ani dacă va fi găsită vinovată după o audiere ce a avut loc cu uşile închise, susţine TUT.BY.

Autorităţile din Belarus nu au confirmat acuzaţiile, iar un purtător de cuvînt al Comitetului de anchetă al statului nu a răspuns la solicitarea de a face comentarii pe acest subiect.

Instanţa din Minsk unde a avut loc audierea jurnalistei Marina Zolotova nu a putut fi contactată pentru comentarii.

Zolotova a fost „acuzată de complicitate la evaziunea fiscală pe o scară deosebit de largă”, a precizat site-ul TUT.BY.

Autorităţile din Belarus au arestat 15 angajaţi ai TUT.BY ca parte a unei represiuni iniţiate în urma protestelor în masă împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, declanşate după controversatele alegeri prezidenţiale de anul trecut.

TUT.BY a fost unul din cele mai citite site-uri de ştiri din Belarus în timpul protestelor.

Regimul Lukaşenko a ridicat acreditarea multor organizaţii de presă.

Jurnaliştii de opoziţie din Belarus afirmă că s-au confruntat cu raiduri, arestări, au fost închişi sau forţaţi să plece în străinătate.

Cel mai elocvent exemplu este cazul jurnalistului Roman Protasevici, în vîrstă de 26 de ani, arestat pe 23 mai, după ce autorităţile din Belarus au deturnat spre Minsk un avion Ryanair ce efectua o cursă comercială pe ruta Atena – Vilnius.

UN ARMISTIȚIU ÎNTR-UN RĂZBOI CÎT 7 ANI DE PACE

Așa cum anticipam miercuri, în emisiunea DINCOLO DE APARENȚE, realizată de colegul Daniel Botgros la BANAT TV, Israelul și organizația islamistă Hamas au încheiat, joi noapte, un armistițiu. Dacă armata israeliană a redus capacităţile militare ale Hamas prin uciderea mai multor comandanţi din departamentele tehnic şi de informaţii şi prin distrugerea infrastructurii sale, mişcarea armată islamistă a reuşit în mod simbolic, potrivit analiştilor, să readucă în centrul atenţiei conflictul israeliano-palestinian. Problemele rămîn!

Al-Jalaa, un bloc civil de 12 etaje din Gaza în care își aveau sediul trei instituții internaționale de presă a fost bombardat și distrus de avioanele Armatei Israeliene. Reprezentanții jurnaliștilor deplîng atacul la adresa libertății presei incommode. Pe lîngă televiziunea Al Jazeera, în clădire își avea sediul și o filială a agenției Associated Press, precum și Middle East Eye. Operațiunea nu este nouă. Scoaterea din scenă a jurnaliștilor a fost practicată frecvent în conflictele din Orientul Mijlociu. Să ne amintim doar de războiul din 2014! Această practică ne confirmă încă o data că din 1999, de la bombardarea televiziunii sîrbe de către NATO, jurnaliștii sînt considerați combatanți direcți în conflicte, aspect pe care îl dezvolt, de fiecare data, în Atelierele HEST susținute în cadrul BMTF Risk Ak Demy!

Actualul conflict din Țara Făgăduinței îmi amintește de o carte citită în urmă cu mai bine de 10 ani. Fiul Hamasului – mărturisirile unui spion, membru Hamas, care a lucrat pentru serviciile secrete israeliene, scrisă de Mosab Hassan Yousef, împreună cu Ron Brackin, în 2010, apărută în limba română la Editura Pandora M în același an.Cartea FIUL HAMASULUI este un raport din interior despre ce s-a întîmplat în anii ˈ90 în interiorul Hamasului și al Serviciilor secrete israeliene. Mosab Hassan Yousef este fiul unuia dintre liderii și fondatorii Hamasului.

Mosab Hassan Yousef și-a petrecut copilăria dorind să devină un luptător Hamas. Era, de altfel, ceea ce se aștepa de la orice copil arab din zona Cisiordania. A început să aibă dubii despre organizația Hamas atunci cînd a văzut brutalitatea cu care se acționa în sînul acesteia, modul în care oamenii Hamasului se foloseau de civili și de copii pentru a-și atinge scopurile.

Mosab Hassan Yousef s-a născut în 1978, în Ramallah, oraș aflat la 10 km nord față de Ierusalim. Tatăl său, șeicul Hassan Yousef, a fost chiar unul dintre întemeietorii și liderii Hamasului și a petrecut mulți ani în închisorile israeliene. Între 1997–2007, Mosab Hassan Yousef a fost spion al Israelului. Shin Bet, serviciul israelian de securitate internă, a declarat că Yousef a fost cea mai importantă sursă se spionaj pe care a avut-o infiltrată în grupul liderilor Hamas. Între 1999–2000 s-a convertit la creștinism, iar în 2007 s-a mutat în SUA. Este renegat de familia sa.

Hamas, o filială locală a Frăției Musulmane, controlează Fâșia Gaza, un teritoriu complet evacuat de statul evreu la mijlocul primului deceniu al mileniului și devenit o uriașă rampă de lansare de rachete asupra populației civile, israeliene. Grupul a fost fondat de șeicul Ahmed Yassin, liderul Frăției Musulmane din Egipt, în 1987, în Gaza. Acesta a luat avînt, cu binecuvîntarea Shin Bet, ca o contrapondere la mult mai moderata organizație seculară Fatah, născută pe ruinele Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), condusă de legendarul lider Yasser Arafat. Arafat și Abu Mazen erau acuzați de către populația palestiniană de pactizare cu dușmanul sionist, orbiți de avantajele financiare personale și prizonieri ai corupției generalizate din rîndurile conducerii organizației.

Musulmanii tradiționali stau la piciorul scării, trăind cu vinovăția de a nu practica islamul cu adevărat. În vârf sunt fundamentaliștii, cei pe care îi vedeți la știri ucigând femei și copii spre fala Dumnezeului din Coran. Moderații sunt undeva la mijloc.

Totuși, adevăratul musulman este de fapt mai periculos decât fundamentalistul, deoarece el pare inofensiv și niciodată nu-ți dai seama când a făcut acel pas următor spre vârf. Cei mai mulți atentatori sinucigași au fost la început moderați, scrie Mosab Hassan Yousef la pag 43 din Fiul Hamasului.

Acești palestinieni, adevărați musulmani, sînt cei care au pus umărul la succesul Hamas, germinat din semințele urii aruncate generos odată cu Al-Nakba, expansiunea din 1967 și, ulterior, din ghetourile fără viitor și fără speranță pentru tinerii palestinieni. Sigur, istoria și frustrările sociale accumulate peste ani sînt importante, dar acum, e vorba despre altceva. Cred că de data aceasta, afacerile subterane ale axtremiștilor evrei și palestinieni au generat conflictual, cu un cinism fără margini. Implanturile coloniale israeliene, lobby-ul dezvoltatorilor imobiliari se află de prea multă vreme pe masa Ministerului Justiției, iar politica promovată de Administrația Trump față de Ierusalim a pompat oxygen în acest system ce pare că se sufocă, acum, odată cu posibila schimbare politică a guvernului israelian.

Am auzit și citit în aceste zile remarci și opinii referitoare la trunchiul comun al Hamas și Hezbollah și la contribuția celor două formațiuni în pregătirea evenimentelor la care asistăm astăzi. Din punctul meu de vedere, nimic mai fals!

Este adevărat, ambele, Hamas și Hezbollah, sînt organizații fundamentale islamice bazate pe Orientul Mijlociu. Ambele sînt stigmatizate ca organizații teroriste și împărtășesc ideologia comună de a se opune Occidentului, în special SUA și Israelului. În pofida acestor comunități, există diferențe fundamentale între cele două organizații.

În primul rînd, Palestina este dominată în cea mai mare măsură de sunniți și, ca atare, Hamas este o organizație sunnită. Pe de altă parte, populația majoritară din sudul Libanului este Shia, iar Hezbollah urmărește ideologiile Shia.

Dacă Hamas a fost fondat în 1987 de șeicul Ahmed Yassin, liderul Frăției Musulmane, Hezbollah-ul este legat de familia Al-Sadr, din Iraq. Fugit dintr-un Iraq măcinat de revolte tribale, Musa Al-Sadr, unchiul liderului radical şiit iraqian Muqtada Al-Sadr pune bazele, în Liban, unui partid şiit puternic. Prieten cu Ayatollahul Khomeiny, Musa este ales, în 1959, lider al comunităţii şiite libaneze care avea să aibă o ascensiune fulminantă din 1979, odată cu instituirea Republicii Islamice Iran şi victoria Revoluţiei. Sărăcia şi alienarea culturală a comunităţii şiite, dar şi invazia israeliană condusă de Ariel Sharon, au jucat un rol fundamental în ascensiunea organizaţiei Hezbollah, o bizară combinaţie de spirit revoluţionar şi izolare politică, apărută în izolarea Văii Bekaa şi sudul Libanului. Hezbollah este o organizaţie politică, socială, militară şi religioasă. O astfel de definiţie se poate aplica tuturor organizaţiilor politice şi catalogate drept extremiste din spaţiul Orientului Mijlociu. Pentru că, tradiţia islamică impune componenta socială, oricărei organizaţii, implicată, sau nu în viaţa politică. Aceste formaţiuni, „actori non-statali”, cum îi denumeşte Ionel Nicu Sava, au preluat o parte dintre obligaţiile statului la adresa unor categorii de populaţii, sau zone delimitate geografic. Altfel spus, neputinţa statului destructurat de a rezolva unele probleme grave a înlocuit autoritatea acestuia cu autoritatea grupărilor. De aici derivă şi susţinerea masivă din rîndul populaţiei locale pentru cauza şi forma de luptă, denumită teroristă, ale organizaţiilor.

Ambele organizații au desfășurat activități sociale cu accent pe serviciile medicale gratuite pentru săraci. Alte lucrări includ construirea și funcționarea școlilor, orfelinatelor, moscheilor și facilităților sportive, în general activități sociale în care statul a fost total absent!

Deci, o legătură direct cu Iranul o putem atribui Partidului lui Dumnezeu, prins în acest moment în luptele din Siria, iar pentru a decripta capacitatea de luptă a Hamas va trebui să ne uităm în altă parte!

Armata israeliană a transmis luni că, la o săptămînă de la începerea bombardamentelor, militanţii palestinieni au lansat aproximativ 3.150 de rachete din Fâşia Gaza spre Israel. Aproximativ 460 de rachete nu au trecut graniţa şi s-au prăbuşit pe teritoriul Fâşiei Gaza, a adăugat armata. Sistemul israelian de apărare antirachetă Iron Dome a avut un procent de interceptare de circa 90%, au mai precizat forţele armate. Comparativ, în timpul războiului de 51 de zile din Gaza din 2014 au fost lansate spre Israel 4.481 de rachete.

A fost linişte, relative, din 2014, între palestinieni şi statul Israel, chiar dacă e cunoscută acumularea de armament, cu precădere în Gaza. O parte dintre aceste rachete provin din Egipt și au intrat pe teritoriul Fâșiei prin rețeaua de tuneluri. Cele mai multe, însă, au fost confecționate, artisanal, chiar în Gaza! Și nu este de mirare! Dacă economia extrem de performantă în toate domeniile, a Israelului este, în sine, o economie de război, izolata și corupta Fâșie Gaza găzduiește o economie similară. La alt nivel, desigur.

De o parte și de cealaltă a zidurilor și gardurilor de sîrmă ghimpată, extremismul are interese divergente, dar se hrănește și se perpetuează. Odată cu slujba din ultima vineri de Ramadan, vineri 7 mai, toată liniştea Israelului a sărit în aer!  Extrema dreaptă a partidelor evreieşti a ieşit în stradă, amplificînd tensiunile.

Israelul este după alegeri, în plin effort de a crea un guvern, cu prezenţa în premieră a partidelor arabe. Pe 5 Mai, Netanyahu a anunțat că nu a reușit să formeze o coaliție pentru a guverna. Benjamin Netanyahu a încercat să formeze un guvern de dreapta cu aliaţii săi din partidele ultraortodoxe, cu dreapta radicală Yamina şi formaţiunile politice ale „sionismului religios” de extremă dreaptă. Premierul Benjamin Netanyahu se află la putere din 2009. Este cel mai longeviv premier din istoria statului Israel, dar este judecat pentru corupție și fraudă în mai multe dosare.

Tot pe 5 Mai, liderul opoziției din Israel, Yair Lapid, a fost desemnat să formeze un nou guvern. Yair Lapid a anunțat că vrea să formeze un „guvern de uniune naţională” care să reunească dreapta, centrul şi stînga, pentru a-l putea înlătura de la putere pe Netanyahu. Părea că reușește, cînd… războiul a bătut în ușa Iron Dome!

În Israel, populaţia arabă reprezintă 20% iar demografia îi este favorabilă, în ciuda noilor veniţi dar şi a natalităţii importante la nivelul populaţiei evreieşti. În plus, ieşirea în stradă a radicalilor evrei a dublat răbufnirile nervoase şi protestele palestiniene care s-au răspîndit fulgerător. Tensiunile au escaladat, iar atacurile asupra evreilor și palestinienilor din orașele care gazduiesc ambele comunități s-au intensificat.

Pe acest fundal, vineri, pe 14 mai, Naftali Bennett, liderul partidului ultranaționalist Yamina, a anunțat că renunță la a mai negocia cu liderul opoziției, Yair Lapid, și că va prefera să discute negocierea unui guvern multicolor de unitate națională. Yair Lapid mai are două săptămîni pentru a incerca să formeze un nou guvern. Daca nu reușește, ceea ce este foarte posibil, pentru că un guvern din care să facă parte (sau să fie susținut de) partidele arabe, în contextul actual, e aproape imposibil, vor avea loc din nou alegeri anticipate. Pînă atunci, guvernul Netanyahu rămîne la putere! La propriu! 

Sigur, nu există vreo dovadă că Benjamin Netanyahu a orchestrat această confruntare cu dușmanul de serviciu, Hamas, însă e clar că EL este marele beneficiar! Hamas-ul cîștigă, la rîndul său, în lumea araba, care se va gîndi, acum, de două ori, înainte de a declara normalizarea relațiilor cu Israelul. Politica confruntării adduce avantaje liderilor în Orientul Mijlociu unde populația nu contează decît ca masa de manevră.

JURNALIȘTII, ȚINTE LEGITIME?

BMTF, 17 mai – Reporteri fără Frontiere (RSF) a sesizat duminică Curtea Penală Internaţională (CPI) după atacurile israeliene asupra clădirii ce găzduia birouri mass-media în Fâşia din Gaza, considerînd că acestea pot fi „crime de război”, informează AFP. Nu este pentru prima dată, pe parcursul conflictelor purtate, cînd Israelul încearcă să suprime vocile neutre, altele decît propaganda oficială.

„În ultima săptămînă, birourile a 23 de mass-media locale şi internaţionale au fost distruse de atacuri israeliene aeriene ţintite”, a declarat RSF în sesizarea sa, aceste bombardamentele vizînd birouri de presă palestiniene şi străine.

„RSF consideră că ţintirea voluntară a mass-media şi distrugerea totală şi intenţionată a echipamentelor acestora reprezintă o crimă de război în temeiul articolului 8 al Statutului de la Roma”, conform scrisorii din 16 mai adresată procuroarei generale a CPI, Fatou Bensouda.

„Armata israeliană nu a provocat doar daune materiale masive redacţiilor ale căror jurnalişti, echipamente şi instalaţii sînt persoane şi bunuri protejate în temeiul protecţiei datorate populaţiei civile. Aceasta a împiedicat, de asemenea, acoperirea mediatică a unui conflict ce afectează în mod direct şi grav populaţia civilă”, consideră RSF.

În Gaza, clădirea cu 13 etaje ce adăpostea echipele canalului de ştiri qatarez Al-Jazeera şi agenţiei americană de presă Associated Press (AP) a fost pulverizată sîmbătă de mai multe rachete. Armata israeliană ceruse anterior evacuarea clădirii.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că această clădire a fost „o ţintă perfect legitimă”, susţinînd că se bazează pe date furnizate de serviciile de informaţii.

RSF aminteşte că a sesizat deja CPI pentru „ţintirea intenţionată de către armata israeliană a cîtorva zeci de jurnalişti palestinieni care acopereau protestele cunoscute sub denumirea de Marele Marş al Reîntoarcerii, în primăvara 2018.

Prin urmare, RSF a solicitat acum procuroarei generale a CPI să includă evenimentele din ultimele zile în ancheta deschisă în luna martie cu privire la presupuse crime în teritoriile palestiniene, o iniţiativă respinsă de Israel, dar salutată de partea palestiniană.

JURNALIȘTI = COMBATANȚI ÎN RĂZBOIUL MODERN

Redacţiile din întreaga lume, dar şi cele din România, tot mai slăbite de o criză, nu neapărat economică!, îşi pun întrebarea: de ce să trimitem corespondenţi în zone de conflict, mari consumatori de fonduri şi resurse de orice fel?

Reporteri tineri au mers mereu la război! Am făcut -o şi eu,si am supravietuit datorită norocului şi a camarazilor mei în uniformă de care mă simt extraordinar de legat sufleteşte! În aceste războaie “asimetrice” am întîlnit mulţi camarazi: profesionişti pasionaţi, aventurieri, bloggeri, turişti de război, tineri freelanceri. Britanici, americani, spanioli sau italieni. Majoritatea, deşi par cu capul în nori sînt bine pregătiţi, au urmat cursuri de specialitate finanţate de ziare sau radio-difuzori, sau sponsorizate de organizaţii non-guvernamentale pentru freelanceri.

Fiind corespondent de război am avut, întotdeauna, o altă viziune, extrem de tehnică, despre această profesie. Descopăr, însă, că “tribul nostru mic”, ar trebui să dezvolte, ca jihadiştii!, un cult al martiriului!

Activitatea de reporter de război, corespondent special, jurnalist de criză, sau oricum s-ar numi el în interiorul unei redacţii, este o profesie în sine!

Înmulţirea situaţiilor de urgenţă şi extinderea ariilor mediilor ostile, creşterea numărului şi intensităţii ameninţărilor la adresa comunităţilor, apariţia de noi riscuri şi vulnerabilităţi, pandemia asta năucitoare,  impune tratarea cu maximă seriozitate a acestei specializări. Facultăţile de jurnalistică din România nu au specializarea: reporter special. Nici corespondent de război! Există, însă, posibilitatea specializării ulterioare prin intermediul cursurilor de specialitate. Reporterii speciali sînt o categorie considerată costisitoare: salarii mai mari decît media, echipamente speciale, cursuri o dată pe an, deplasări lungi cu costuri pe măsură. Ei sînt, însă, o consecinţă a lumii în care trăim şi a nevoii de informare permanentă, corectă şi rapidă a consumatorului de informaţie. Inexistenţa lor ar face lumea media, poate, mai liniştită, dar mult mai periculoasă şi expusă riscurilor!

După anul 1999, jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI, recunoscută chiar de către oficialii militari. Reglementările internaţionale, juridice şi în materie de presă, NU au nici o relevanţă în zone de conflict unde acţionează grupări, de cele mai multe ori, îndreptate împotriva ordinii internaţionale actuale, chiar dacă nu anarhiste.

Jurnalistul nu face altceva decît să răspîndească, în funcţie de interesul său şi al altora, noutăţi factuale? Dintr‑o asemenea perspectivă, nu am reprezenta decît rotiţe într-un sistem, manipulînd şi trezindu-ne manipulaţi, iar libertatea noastră – relativă – se regăseşte în felul de tratare a informaţiei.

Momentele de „glorie” ale jurnaliştilor de război s-au încheiat odată cu Războiul din Vietnam, acolo unde, o acreditare de presă îţi oferea rangul de ofiţer şi posibilitatea de merge oriunde pe linia frontului alături de militarii americani. Odată cu Primul război din Golf, lucrurile s-au schimbat, transmisiunile în direct, care pun în pericol operaţiunile militare, dar nu numai!, au transformat jurnaliştii în „ţinte legitime” pentru toate taberele aflate în conflict. Să ne amintim, doar de bombardarea Televiziunii Sîrbe, asimilată drept cea mai puternică armă psihologică utilizată în Războaiele Balcanice. Jurnaliştii sînt consideraţi COMBATANŢI şi sînt trataţi ca atare.

 Jurnaliştii” actuali sînt „arondaţi” intereselor patronatului din presă, majoritatea formatorilor de opinie fac parte din categoria persoanelor susceptibile de a avea vulnerabilităţi. Vulnerabilităţle sînt date de: slaba pregătire profesională, obedienţa faţă de un baron local, de un sponsor, apartenenţa la fosta poliţie politică, interese economice, fie de apartenenţa la un grup politic. Cum, parte din patronatul din presă are grave probleme de moralitate şi chiar de legalitate, este clar că acesta va face jocul celui care i-o va impune!

Unii dintre noi sînt jurnalişti de mulţi ani, 32 în cazul meu!, şi vor rămîne aşa pînă ies la pensie. Chiar dacă e criză, chiar dacă mai dispar ziare. Nu dispărem toţi. Pentru că ne place munca asta la nebunie.

Da, e greu în vremurile astea să fii jurnalist, însă există jurnalişti care se bucură în continuare că lucrează. Există o listă destul de lungă de motive pentru care să renunţi, să-ţi dai demisia, dar meseria asta nu este făcută pentru ciumpalaci. Nu e pentru oameni care spun tîmpenii, care au făcut o facultate doar ca să aibă o diplomă şi acum învîrt hîrtii sau ştime prin redacţii de provincie. Dincolo de erorile şi abuzurile punctuale, eco-sistemul mass-media din România suferă în mod vizibil de slăbiciuni sistemice. O spun deschis, pentru că atît de mult îmi place meseria mea şi asta nu mă face să renunţ!

PRESA LIBERĂ ÎN URMĂTORII 10 ANI

BMTF, 21 apr – La iniţiativa organizaţiei “Reporteri fără frontiere”, la 20 aprilie, este marcată ziua internaţională a presei libere. Sărbătoarea a fost instituită anul 1991. Jurnalismul, în toate formele sale, rămîne o profesie sub presiune, ameninţată în permanenţă în diverse colţuri ale lumii, dovadă stînd victimele care se înregistrează an de an.

Rămîn numeroase cazurile de jurnalişti care mor, sînt răniţi sau încarceraţi pentru curajul de a spune adevărul.

Organizaţia “Reporteri fără frontiere” militează de peste 3 decenii pentru libertatea presei şi a celei de exprimare în întreaga lume.

La 3 mai, este celebrată ziua mondială a libertăţii presei, hotărîtă de Adunarea Generală a ONU în anul 1993.

Potrivit “Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), “o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”.

Următorii zece ani vor constitui, fără îndoială, „un deceniu decisiv” pentru libertatea presei, criza sanitară actuală amplificînd numeroasele dificultăţi economice, politice, precum şi lipsa de încredere de care suferă acest sector, trage un semnal de alarmă „Reporteri fără frontiere” (Reporters sans frontieres, RSF), care a publicat marţi clasamentul mondial cu privire la libertatea presei în lume pentru anul 2020, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

În acest clasament, România ocupă locul 48 dintr-un total de 180, situîndu-se între Senegal şi Guyana, în scădere cu un loc faţă de anul trecut cînd se clasase pe poziţia a 47-a.

„Epidemia este ocazia pentru statele cel mai jos clasate să aplice strategia de şoc, teoretizată de Naomie Klein: ele profită de stupoarea publică şi de slăbirea mobilizării pentru a impune măsuri imposibil de adoptat în vremuri normale”, a declarat Christophe Deloire, secretar general al organizaţiei.

Acesta este cazul Chinei (locul 177 în clasament) şi al Iranului (173, în scădere cu 3 locuri faţă de anul precedent), „care au pus în aplicare mecanisme masive de cenzură” sau al Ungariei (89, – 2), unde premierul a făcut să fie votată o lege a „coronavirusului” care prevede pedepse de pînă la cinci ani de închisoare pentru difuzarea de informaţii false.

Infodemia, „pandemia de informaţii false în jurul maladiei”, este pretextul legilor represive, relevă Christophe Deloire, subliniind că amestecul între propagandă, publicitate, zvonuri şi jurnalism „dezechilibrează garanţiile democratice pentru libertatea de opinie şi de expresie”.

„Armate de trolli de stat, în Rusia, China, India, Filipine (locul 136, -2) şi Vietnam (175) utilizează arma dezinformării pe reţelele de socializare”, notează RSF.

Epidemia accelerează de asemenea criza economică a presei: „în Liberia, ziarele tipărite au încetat să apară, în timp ce în SUA, peste 30.000 de persoane care lucrau în media şi-au pierdut locurile de muncă de la începutul crizei”, detaliază Christophe Deloire.

„Ce vor fi libertatea, pluralismul şi fiabilitatea informaţiei pînă în 2030? Răspunsul la această întrebare se joacă astăzi”, a apreciat Christophe Deloire.

Pentru a-şi detalia clasamentul, RSF va organiza marţi seara o conferinţă virtuală cu personalităţi „care reprezintă jurnalismul”: ziarista de la Washington Post Rana Ayyub, „ţinta unor campanii de hărţuire electronică foarte violente în India”, lansatorul de alertă Edward Snowden „într-un context în care sîntem preocupaţi în special de supraveghere” şi laureatul premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz, „specialist în asimetrii informaţionale”, a precizat Christophe Deloire.

Clasamentul pentru 2020, care analizează 180 de ţări şi teritorii, prezintă o uşoară ameliorare a indicelui general anual, dar nu ţine cont de epidemie. Dacă procentul ţărilor situate în zona albă a clasamentului, care indică o „situaţie bună” a libertăţii presei rămîne neschimbat (8%), proporţia ţărilor în „situaţie critică” creşte faţă de 2019 (de la + 2 puncte procentuale la 13%).

În partea cea mai de jos a clasamentului se regăsesc Coreea de Nord (poziţia 180, -1), care ia astfel locul Turkmenistanului, în timp ce Eritreea (178) rămîne cel mai slab cotat reprezentant al continentului african.

Trioul din fruntea clasamentului grupează Norvegia, pe locul întîi pentru a patra oară, urmată de Finlanda şi Danemarca (locul 3, +2). Dar ameninţarea îi pîndeşte chiar şi pe aceşti buni elevi odată cu creşterea atacurilor cibernetice.

În SUA (locul 45, +3) şi în Brazilia (107, -2), cei doi şefi de stat aleşi democratic, Donald Trump şi Jair Bolsonaro, continuă să denigreze presa şi să încurajeze ura faţă de jurnalişti, subliniază RSF.

Franţa (locul 32, -2) coboară în clasament din cauza faptelor de hărţuire cibernetică, dar şi pentru că unii jurnalişti au fost vizaţi clar de poliţie în cursul manifestaţiilor, în timp ce alţii care invocaseră confidenţialitatea surselor au fost convocaţi în repetate rînduri, dezvăluie Christophe Deloire, deplîngînd o „intimidare judiciară”, mai scrie Agerpres.

Pe regiuni, Europa este în situaţia cea mai bună cu şapte ţări în primele zece locuri, în timp ce regiunea Orientul Mijlociu şi Africa de Nord rămîne cea în care este cel mai periculos pentru jurnalişti să-şi exercite profesia.

Reporteri fără Frontiere (Reporters sans frontieres /RSF/) a anunţat că a depus plîngere pe lîngă ONU pentru ca instituţia internaţională să denunţe „oficial statele care, încălcînd dreptul la informare în timpul epidemiei de coronavirus, pun în pericol sănătatea persoanelor”, potrivit AFP.

Asociaţia precizează într-un comunicat că această plîngere ia forma unei „scrisoare de acuzare” adresată raportorului special al ONU privind dreptul la sănătate, Dainius Puras, şi omologului său pentru dreptul la libertatea de opinie şi de expresie, David Kaye.

Această scrisoare semnalează încălcările constatate în cadrul „Observatoire 19”, un instrument instituit la începutul lunii aprilie de către RSF pentru a evalua impactul pandemiei asupra jurnalismului şi a documenta „cenzura de stat, dezinformarea deliberată şi efectele lor asupra informării corecte”.

RSF a înregistrat cazuri de cenzură, de detenţie arbitrară, de hărţuire şi de violenţe asupra jurnaliştilor, precum şi modificări legislative îngrijorătoare în 38 de ţări şi precizează că „lista nu este exhaustivă”.

„În Brazilia ca şi în SUA, preşedinţii îi atacă cu violenţă pe jurnalişti. Jurnalişti au fost arestaţi în Algeria, Iordania şi în Zimbabwe. În Ungaria, o lege orwelliană a impus un stat poliţienesc al informaţiei. În Cambodgia, premierul utilizează criza de COVID-19 pentru a-şi întări puterea. Fără a mai vorbi de China, unde reprimarea jurnalismului a permis epidemiei să se propage, la Wuhan, iar apoi în restul lumii”, afirmă RSF, citată de AFP.

Reporteri fără Frontieră „se alarmează de asemenea pentru vulnerabilitatea în faţa virusului a jurnaliştilor menţinuţi în detenţie, în pofida epidemiei, în Turcia şi în Arabia Saudită”.

Trei jurnaliști ruși au fost uciși în Republica Centrafricană

BMTF, 2 iul – Reporterul de război Ohran Djemal, documentaristul Aleksandr Rastorguiev și cameramanul Kirill Radcenko au fost uciși luni noaptea în apropiere de oraşul Sibut, iar Ministerul rus de Externe a confirmat identitățile acestora, scrie Libertatea.ro

Ei colaborau cu Centrul de gestionare a investigațiilor, un proiect lansat de fostul oligarh Mihail Hodorkovski, care trăiește în prezent în Occident în exil.

Jurnaliștii ruși investigau prezența Companiei Militare Private ruse Wagner în această țară, unde Rusia a desfășurat instructori militari.

Cei trei au fost asasinați în noaptea de luni spre marți, pe şoseaua din Kaga Bandoro, în apropiere de Sibut, situat la aproximativ 180 de kilometri la nord de capitala Bangui, de către bărbați înarmați, în centrul Republicii Centrafricane, conform unor surse ruse.

Cadavrele celor trei bărbaţi au fost depuse marţi dimineaţă la baza Misiunii ONU pentru stabilizare în Republica Centrafricană (Minusca) din Sibut.

Un purtător de cuvînt al Guvernului din Republica Centrafricană, Ange Maxime Kazagui, a informat că nici unul dintre miniștrii pentru Comunicații și Securitate Publică și Apărare nu a emis acreditate pentru o delegație de jurnaliști din Rusia, relatează The Telegraph.

Cei trei jurnalişti ar fi putut fi uciși de rebelii musulmani Seleka, au informat surse din Africa, citate de un post de radio local, potrivit mediafax. Postul de radio citat a mai relatat că jurnaliștii au ajuns la Bangui la data de 27 iulie, iar luni au încercat să călătorească în nordul țării la Dekoa, urmînd să ajungă la Kaga-Bandoro pentru a face un documentar. Aceștia ar fi fost capturați și uciși la aproximativ 24 de kilometri de Sibut.

La canalul de televiziune independent Dojd, redactorul șef adjunct al Centrului de gestiune a investigațiilor, Anastasia Gorșkova, a declarat că cei trei jurnaliști ruși au fost uciși după ce au încercat să ajungă duminică la o bază unde s-ar fi aflat contractori ai grupului Wagner. Accesul le-a fost interzis pe motiv că ei nu dețineau o acreditare din partea Ministerului Apărării local, a adăugat ea.

Potrivit purtătoarei de cuvînt a diplomației ruse Maria Zaharova, cei trei nu au informat autoritățile ruse despre prezența lor în Republica Centrafricană, această călătorie a fost declarată turistică.

Primarul oraşului Sibut, Henri Depele, a declarat că cei trei au fost prinşi într-o ambuscadă de bărbaţi înarmaţi, care au deschis focul asupra maşinii în care se aflau, iar şoferul a supravieţuit.

Grupul Wagner a fost creat de fostul ofițer GRU (Serviciul de informații al armatei ruse) Dmitri Utkin, dar numele său este asociat de mass-media ruse cu omul de afaceri Evgheni Prigojin, așa-numitul bucătar al lui Vladimir Putin. Acest grup a activat din iunie 2014 în luptele din estul Ukrainei de partea separatiștilor proruși, conform media și serviciilor de informații ukrainene. De asemenea, prezența sa a fost detectată și în Syria, unde activează în paralel cu armata rusă, care intervine din septembrie 2015 în sprijinul forțelor lui Bashar al-Assad.

Potrivit informaţiilor, Compania Wagner dispune de mii de luptători și a jucat un rol major în operațiunile ruse din estul Syriei și în recucerirea orașului antic Palmira.

Compania s-a aflat în centrul atenției în februarie cînd Washingtonul a anunțat uciderea a cel puțin 100 de combatanţi pro-regim, în regiunea Deir Ezzor, ca ripostă la atacul lor asupra cartierului general al militanţilor kurzi şi arabi syrieni sprijiniți de SUA.

Săptămîna trecută, SBU a publicat o listă cu 70 de mercenari care au murit sau au fost răniţi în timpul unor evenimente violente, desfăşurate în Syria la 2 iulie.

Ofiţerii Serviciului ukrainean de Securitate (SBU) au publicat joi numele unei persoane din Republica Moldova care lucrează pentru compania militară privată Wagner şi care activează în estul Ukrainei, relatează site-ul publicaţiei Balkan Insight. Radu „Rodion” Donciu, în vârstă de 43 de ani, a fost nominalizat ca fiind un mercenar care luptă pentru separatiştii pro-ruşi din estul Ukrainei şi pentru compania militară privată Wagner în Syria.

Potrivit site-ului Myrotvorets, care colectează informaţii din surse deschise, Radu Donciu locuieşte în Rusia şi este căsătorit.

SBU a publicate numele a altor două persoane care lucrează pentru grupul Wagner în Syria: Gevorg Hrachyan din Armenia şi Maxim Klimov din Kazahstan.

Omul de afaceri Evghieni Prigojin, care se presupune că s-ar afla în spatele Companiei Wagner, este inculpat de justiția americană, care îl suspectează că se află în spatele uzinei de trolli, la originea mesajelor virale pe internet în favoarea lui Donald Trump în campania prezidențială din 2016.

Atît Republica Centrafricană, cît și Comisia pentru Investigații din Rusia au demarat o anchetă în cazul morții jurnaliștilor.

WAGNER

Compania Wagner nu este cu nimic diferită de surorile sale occidentale. Este fondată de Dmitri Utkin, un fost ofiţer GRU, născut în 1970. Armata de contractori a intrat pentru prima dată în atenția publică în timpul conflictului din Ukraina din 2014, în urma căruia Rusia a anexat Crimeea. Atunci a fost dezvăluit faptul că mercenari ai Grupului Wagner au luptat cot la cot alături de forțele separatiste susținute de Kremlin.

Utkin,un simpatizant al regimului nazist, a botezat societatea după compozitorul german Richard Wagner, ale cărui viziuni antisemitiste se spune că l-au inspirat pe Hitler, scrie The Washington Post, care citează presa din Rusia.

În acest moment, Compania Wagner ar fi finanțată de omul de afaceri Evgheni Prigojin, aşa-numitul „bucătar” al lui Vladimir Putin și cel care s-ar afla în spatele „fabricii de troli” de la Sankt Petersburg, suspectată de influenţarea alegerilor din SUA.

În 2015, cînd arma rusă a intervenit în Syria, pentru a-l susține pe președintele Bashar al-Assad, Grupul Wagner a început să își trimită trupele la Damasc. BBC scria în februarie că aproape 2.500 de mercenari ai armatei private s-ar afla în zonele de conflict din Syria, unde sînt plătiți cu pînă la 300.000 de ruble pe lună, adică în jur de 5.300 de dolari. Puţin, în comparaţie cu confraţii lor occidentali!

Dar afacerile Wagner în Syria nu țin doar de ajutorul militar oferit armatei ruse. Associated Press a obținut o copie a unui contract între Evro Polis, o companie controlată Wagner și corporația syriană General Petroleum prin care rușii ar urma să primească indirect 25% din profitul realizat de rafinăriile pe care le eliberează din mîinile Statului Islamic.

Dar de ce ar avea nevoie Kremlinul să angajeze o armată privată în loc să trimită trupele rusești? Răspunsul este unul foarte simplu, potrivit BBC. Contractorii Wagner sînt trimiși să lupte în situațiile cele mai dificile și, cum Rusia dezminte orice legătură cu astfel de grupări, poate astfel să nege implicarea în anumite conflicte armate.

Acest lucru s-a întâmplat și în Syria, unde în urma unui atac asupra unei baze a Forțelor Democrate Syriene au murit aproape 100 de mercenari ruși, potrivit autorităților americane. Kremlinul a negat că ar fi fost implicat în acest caz și a recunoscut doar moartea a aproximativ 100 de persoane cu cetățenie rusă, fără să ofere mai multe detalii.

Surse militare au explicat pentru portalul rusesc de știri RBC cum funcționează relația dintre Kremlin și Grupul Wagner. „Mai întîi își fac treaba băieții de la Wagner, apoi își intră în rol și trupele terestre rusești, după care vin arabii și camerele de filmat”.

Iar activitatea contractorilor ruși, potrivit experților, s-ar putea muta din nou în Europa. Aceștia sînt pregătiți să intervină dacă va izbucni un nou conflict în Balcani, la fel cum au intervenit în 1992 în timpul războiului din Bosnia. O altă posibilă țintă ar fi Lybia, mai spun experții citați de Business Insider, țară la care Rusia este tot mai atentă, după ce și-a exprimat susținerea pentru facțiunea condusă de liderul militar Khalifa Haftar.