Etichetă: MANIPULARE

LIMBAJUL URII. IRAN, NIMIC NOU SUB SOARE

Motto: „Gîndesc, deci nu cred ce spune mass-media!”

Russel Gordon,  jurnalist şi fotoreporter american, parafrazîndu-l pe marele Rene Descartes

BMTF, 20 ian – Zilele acestea am vorbit mult de prietenul și camaradul meu, excepționalul ziarist de expresie sîrbă, Raico Cornea, plecat, incredibil, dintre noi, mult prea devreme. Am bătut împreună cîteva drumuri prin cenușa fostei Yugoslavii, am scris împreună prima carte din România despre 9/11 – lansată la Cercul Militar Timișoara pe 13 octombrie 2001! -, am analizat, am dezbătut, am rîs, am scris, am înregistrat, am fumat mult, chiar am plîns, ne-am susținut reciproc. Raico a fost un jurnalist pur sînge, care știa să refuze categoric orice gen de manipulare, sau comandă. Eram împreună cînd o nacealnikă din televiziunea publică a îndrăznit să-i trimită textul pe care ar fi trebuit să-l citească în live, el fiind în teren, la fața locului! Împreună am observat limbajul utilizat de confrați, Raico scriind ulterior, cea mai completă lucrare despre… Limbajul urii care s-a revărsat și a înghițit Yugoslavia înaintea gloanțelor.

Același limbaj, aceeași tehnică de demonizare a adversarului, a fost folosită mereu și mereu, și în 1989 în Europa de Est, în Panama, în Iraq, acum în Iranul mereu pedepsit și neiertat pentru naționalizările lui Mosaddegh.

Limbajul urii (hate speech) se referă la orice formă de discurs, scris sau verbal, care denigrează, intimidează, incită la discriminare, violență or la ură împotriva unui individ sau grup, pe criterii de rasă, religie, naționalitate, orientare sexuală, dizabilitate etc., avînd ca scop degradarea, excluderea și chiar incitarea la acțiuni dăunătoare. Acesta include remarci jignitoare, stereotipuri, calomnii și poate avea impact profund asupra sănătății mintale a victimelor și asupra coeziunii sociale.

Cît de mult va fi mediatizat un conflict, depinde de mai mulţi factori. Depinde dacă în război participă ţara jurnalistului, dacă sînt implicate naţiuni şi state influente pe plan internaţional care luptă prin proxi – Syria și Ukraina sînt exemplele cele mai recente și mai… dureroase, dacă războiul a izbucnit surprinzător, dacă se poate personaliza sau cît de mari sînt diferenţele în cultura politică şi economică a beligeranţilor faţă de auditoriul căruia i se adresează mass-media etc. În „LIMBAJUL URII” – EXPRIMAREA MEDIATICĂ ÎN CONFLICTUL DIN FOSTA IUGOSLAVIE, Raico Cornea explică pe larg aceste mecanisme și cum fac firmele de PR (cele mai bune și mai scumpe lucrează azi în Ukraina!) să facă războaiele mai atractive.

Războiul din fosta Yugoslavie a fost un conflict tipic al erei comunicaţiilor care desigur, nu poate fi conceput fără componenta sa mediatică, deci şi cea lingvistică, adică fără limbajul specific situaţiilor de criză. A fost un război – școală, dacă vreți, din care s-a învățat mult și s-a exportat pe măsură. Să nu uităm că în materie de lovituri de stat trandafirii, Revoluția română a fost baza de plecare, pe care s-au crescut, precum un Lego, acțiunile organizațiilor studențești, precum OTPOR – ul sîrbesc, școală, din nou, exportată în Georgia, Ukraina și oriunde mai era nevoie de tineri frumoși, liberi, indignați și… revoluționari. S-au scris manuale, se fac cursuri, instruiri, boot-camp-uri specifice pentru triumful societății deschise!

O analiză a procesului de exprimare mediatică în cazul unui confilct armat şi a manipulării mediatice ca parte a confruntării între tabere beligerante presupune, în primul rînd, o definire a manipulării mediatice, o înţelegere a mecanismului în care persuasiunea şi manipularea în masă sînt elemente esenţiale. Nu puţine au fost momentele în care, în timpul războiului din fosta Yugoslavie, acţiunile militare s-au împletit cu mediatizarea, ori au fost chiar determinate de poziţia şi limbajul presei. Aceeași caracteristică o regăsim în Ukraina, acolo unde relațiile publice o luau înaintea frontului cu eforturi uriașe de partea celor din urmă să ajungă din urmă narațiunea deja vîndută ca știre. Și în conflictul ex-yugoslav mass-media a confirmat faptul că este un important vector de propagandă, iar limbajul folosit a fost adesea hotărîtor în crearea opiniilor.

În acest sens, despre războiul NATO-Yugoslavia pentru Kosovo şi Metohia din 1999, col. Călin Hentea scrie: După Kosovo, aşa cum nici dreptul internaţional nu va mai fi la fel ca înainte, prin crearea precedentului intervenţiei armate în baza drepturilor omului împotriva unui stat suveran şi în absenţa unui mandat clar al ONU (aşa cum s-a întîmplat în 1950 şi 1991), tot aşa componenta mediatică a oricărei acţiuni armate va figura în capul listei de priorităţi a planificatorilor militari ca o armă de luptă de maximă importanţă mîniută de ziarişti, dar teleghidată de oficialii politici şi militari aflaţi la putere în acel moment.

Și ajungem unde ne doare: la oficialii politici ai momentului, monumente de retard, ignoranță și nepăsare față de oameni. Recunoaşterea independenţei Croaţiei, în decembrie 1991 de către Germania şi în ianuarie 1992 de către Uniunea Europeană, a constituit, în opinia majorităţii analiştilor, un imbold puternic pentru o evoluţie conflictuală a evenimentelor din fosta Yugoslavie facilitînd, totodată, o eventuală extindere a războiului şi în Bosnia-Herţegovina. Francois Mitterand, preşedintele francez de atunci, spunea că „totul a fost un şir de greşeli: acţiunea germană, ignoranţa americană, indecizia italiană datorită intervenţiei Vaticanului care i-a paralizat. În fapt, Germania se considera urmaşul de drept al fostului Imperiu Austro-Ungar şi din acest motiv preluase asupra sa rolul revanşard împotriva sîrbilor.

Ignoranţa opiniei publice mondiale, dar mai ales a celei americane, privind situaţia din Yugoslavia era uluitoare. O ilustrare cît se poate de grăitoare a celor menţionate mai sus, o reprezintă un dialog dintre Warren Christopher, secretarul de stat american, şi David Owen, mediatorul britanic, discuţie citată de Michel Collon, și preluată de Raico Cornea în cartea sa:

Christopher: Dumneavoastră, europenii, sînteţi de vină că i-aţi lăsat pe sîrbi să invadeze Bosnia.

Owen: Dar (sîrbii n.n.) acolo locuiau.

Christopher: De mult?

Owen: Dintotdeauna.

Relatările din mass-media occidentală despre spaţiul ex-yugoslav au fost create sub influenţa poziţiilor formate anticipat de propaganda existentă şi dominantă în discursul public occidental prin care se urmărea realizarea intereselor occidentale proprii, conform realităților politice, confundîndu-se adesea intenţionat victima cu criminalul. Trist este însă faptul că unele greşeli ale mass-media nu numai că nu au fost taxate, ci au fost chiar premiate!

În mass-media occidentală, ca şi în Israel, apare o puternică tendinţă de „injectare a urii” prin manipularea propagandistică a mass-media. Faptele sînt manipulate şi, cînd nu convin, sînt, pur şi simplu, ignorate.

Simona Ştefănescu realizează o excelentă analiză a faptelor, vorbelor și titlurilor incitatoare la ură, publicate în lucrarea sa „Media şi conflictele”. Printre publicaţiile analizate sînt Le Monde, New York Times, International Herald Tribune, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Suddeutsche Zeitung. Rezultatele analizei limbajului media, spre exemplu, privind evenimentul din Piața „Markale” din 5 februarie 1994, relevă faptul că publicaţia franceză utilizează în 12 articole monitorizate, termenul de „masacru/măcel” de 30 de ori, „crimă/asasinate/atrocităţi” de 17 ori, iar “dezastru/calamitate/dramă” de 14 ori. International Herald Tribune foloseşte de 28 de ori cuvântul “genocid” în doar 8 articole, de altfel, doborînd orice record cu utilizarea acestui termen de 24 de ori într-un singur material publicat. International Herald Tribune şi Frankfurter Allgemeine Zeitung sînt, de altfel, singurele ziare care folosesc în cazul „Markale” sintagma epurare (purificare) etnică.

În aceeaşi perioadă, publicaţiile amintite utilizează şi cuvinte precum: „fascism” şi „tortură” sau sintagma „un nou Holocaust”. Termenul „masacru” (măcel) a fost folosită de Frankfurter Allgemeine Zeitung de 7 ori în cinci articole, iar cele de „baie de sînge” şi „genocid” sînt folosite de 6 ori în cinci articole.

Toate aceste exemple arată că mass-media occidentale au folosit foarte des concepte cu o încărcătură emoţională puternică, menite a provoca o reacţie din partea cititorilor.

Ceea ce însă este foarte interesant, deşi la foarte scurt timp experţii au constatat că vinovaţii pentru uciderea civililor din Piaţa Markale din Sarajevo nu puteau fi sîrbii bosniaci, nici una din publicaţiile enumerate nu pomeneşte acest lucru. Mai mult, nici măcar nu apar termeni de genul „posibilă înscenare” sau „capcană”. Aceste expresii însă apar în alte două publicaţii: Večernje novosti din Serbia şi Adevărul din România.

O situație oarecum similară o regăsim în cazul North Stream și Kahovka în Ukraina.

În mass-media occidentală vom întîlni titluri care vor contribui într-un final la apariţia unei adevărate psihoze legateă de războiul fratricid între sîrbi, croaţi şi musulmani în Bosnia.  Iată doar titlurile notate de Volkoff: „Nebunia criminală a comandanţilor sîrbi”, „Atrocităţi fără egal în Europa”, „Violuri de o bestialitate aparte”, „Există, în tabăra sîrbilor, criminali de razboi”, „Cumplita mărturisire a atrocităţilor comise de un tînăr sîrb”, „Latura întunecată care există în fiecare om e aici, în toată oroarea ei sîngeroasă”, „Un viol este într-adevăr o crimă împotriva umanităţii”, „Ruşinea din Bosnia”, „O piatră pe inimă, un copil în burtă”, „Sîrbii au creat un infern”, „Cetnik în toată regula: violuri şi omoruri cu repetiţie”, „Sîrbii au depăşit o nouă limită în oroarea războiului”, „Damnaţii Europei”, „La limita urii”, „Linişte, se ucide!”, „Întoarcere spre infern”, „Lagărele ruşinii”, „Măcelarii lui Mladić”, „Psihiatrul nebun”, „Militarismul sârbesc”.

Toate aceste titluri le puteți regăsi astăzi înlocuind protagoniștii cu Rusia și Putin!

Fezandat de presă, războiul se lipește de buzele politicienilor. Terminologia folosită în discursurile publice ale diferiţilor politicieni a evoluat treptat, ajungîndu-se în 1999, în timpul bombardării Yugoslaviei de către NATO, la declaraţii publice cum a fost cea a lui Bill Clinton din The New York Times din 23 mai 1999: „Serbia este inima întunericului european,regiunea geamiilor bombardate, a bărbaţiilor şi copiilor ucişi, a fetelor violate”.

Wesley Clark, comandantul NATO pentru Europa din perioada bombardării Yugoslaviei, susţinea oficial că „Serbia trebuie transformată în praf şi pulbere”. Acest lucru, din păcate, aproape că s-a şi realizat, Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru) fiind în 1999, timp de 78 de zile bombardată de către NATO fără ca această alianţă să aibă un mandat ONU în acest sens şi fără a se afla oficial în război cu Yugoslavia.

Madelein Albright, salvată din ghearele nazismului de familia Rîbnikar, se va exprima la rîndul ei: „Sîrbii sînt dezgustători şi vor fi îngenuncheaţi şi vor cere graţierea”

Limbajul urii este socotit nociv de societatea liberală bazată pe reguli, incriminat și vînat de instituții specializate în combaterea acestuia și promovarea adevărului și blîndeții. Astăzi, după experiența yugoslavă, narațiunile sînt transformate în armă împotriva Iranului, confruntat cu grupuri profesioniste de protestatari. Ceea ce vezi acum despre Iran nu este jurnalism, ci un atac narativ coordonat. Titlurile sînt transformate în arme, cifrele sînt umflate, după modelul inițial al morților de la Timișoara în 1989, iar limbajul este ales cu grijă pentru a produce indignarea opiniei publice mondiale și a justifica presiuni împotriva unui stat care refuză să se supună și să restituie controlul pe care Occidentul colectiv l-a avut asupra Teheranului în perioada șahului.

Campaniile moderne de presiune nu se mai bazează pe fapte verificate. Ele se bazează pe repetiție, pe încadrare emoțională și pe cifre suficient de mari încît să șocheze. Odată ce o narațiune este stabilită, dovezile devin secundare. Vezi cazul Bucha din Ukraina!

Aceste titluri sînt promovate peste tot: „Mii de morți”, „Masacre”, „Crime împotriva umanității”.

O publicație raportează 3.700 de morți. Alta ridică cifra la 3.900. Apoi devine 5.000. Brusc, fără nicio explicație, sare la 16.500. Nu există liste din spitale, cum nu există o listă cu identitatea morților de la Bucha! Nu există rapoarte medico-legale. Nu există date verificabile independent din interiorul Iranului.

În schimb, aceleași cifre circulă la nesfîrșit, reciclate de grupuri de activiști cu sediul în SUA, și Marea Britanie, rețele de opoziție din exil apropiate monarhiei și ONG-uri ostile. Aproape fiecare afirmație majoră poate fi urmărită pînă la același ecosistem: organizații de opoziție din SUA și Marea Britanie, instituții media care promovează deschis „schimbarea de regim” și ONG-uri finanțate de state care sancționează activ Iranul.

Aceste surse nu au acces nerestricționat în interiorul Iranului. Relatările lor se bazează pe mărturii anonime, clipuri editate de pe rețelele sociale, platforme legate de opoziție și relatări de mîna a doua ale activiștilor și provocatorilor profesioniști infiltrați.

Dacă 16.500 de persoane ar fi fost într-adevăr ucise în Iran, consecințele ar fi imposibil de ascuns. Spitalele ar fi copleșite. Cimitirele ar fi supraaglomerate. Familii din toată țara ar raporta rude dispărute. Țările vecine ar înregistra fluxuri de refugiați. Nimic din toate acestea nu s-a întîmplat! Decese la o asemenea scară nu pot fi ascunse într-o țară de mărimea Iranului. Cînd cifrele cresc cu mii peste noapte, fără dovezi, aceste cifre sînt concepute pentru a șoca opinia publică, iar manufactura nu este străină de interesele Israeliene.

Așa cum am arătat în prima parte a acestui articol, limbajul este esențial în acest proces. Cînd revoltele devin violente în țările occidentale, mass-media vorbește despre „ciocniri”, „tulburări” sau „răspuns al forțelor de securitate”. Cînd Israelul ucide zeci de mii de oameni în Gaza, acest lucru este prezentat drept „autoapărare”, „securitate la frontieră” sau „operațiune militară”. Dar cînd Iranul impune ordinea, limbajul se schimbă instantaneu în „ucideri în masă” sau „brutalitatea regimului”.

Vocabularul nu este ales pentru a explica realitatea, ci pentru a delegitima Republica Islamică.

Acest lucru este întărit de utilizarea constantă a cuvîntului „regim” în loc de „guvernul iranian”. Alegerea este deliberată. Este un limbaj menit să creeze permisiunea pentru presiune, izolare și escaladare.

La fel de important este ceea ce presa occidentală omite…

Rareori sînt menționate celulele separatiste și cele legate de actori străini care au exploatat tulburările, sau rolul coordonării on-line promovate din afara Iranului. Există puține discuții despre cocktailuri Molotov, arme de foc sau incendierea moscheilor, ambulanțelor și proprietății publice de către agenți ai revoltelor. Acesta nu este un eșec mediatic spontan, ci o campanie deliberată. Iranul este vizat nu pentru că se prăbușește, ci pentru că rezistă. Nu pentru că îi lipsește legitimitatea, ci pentru că refuză controlul extern.

Dacă ar fi cu adevărat vorba despre drepturile omului, Gaza ar domina fluxul de știri. Sancțiunile care sufocă viața civililor ar fi dezbătute onest. Violența poliției occidentale ar fi supusă aceluiași nivel de analiză. În schimb, domnește tăcerea acolo unde este incomod și se fabrică indignare acolo unde există rezistență.

Republica Islamică nu este perfectă, dar este suverană, independentă și nu este dispusă să se plece — iar acest lucru, mai mult decît orice altceva, este adevărata crimă în ochii celor care profită de dominație, supunere și control imperial. Narațiunile promovate sînt arme. Conștientizarea este apărare.

Dacă ar mai trăi, Raico ar spune la fel!

RĂSTĂLMĂCIND CUVINTELE

BMTF, 19 mai – În urmă cu vreo doi ani, am luat un interviu unui distins profesor universitar, doctor în informaţii, colonel în rezervă, despre securitatea naţională şi informaţiile publicate în mass-media. O propoziţie rostită răspicat şi “la vocativ” m-a “aşezat pe drumul cel bun” în discuţia care a avut loc: “FSB-ul (serviciul rusesc de informaţii, fostul KGB, CEKA etc. n.a.) se ocupă de fake-news, serviciile occidentale (de informaţii) cu manipularea pozitivă”… a fost ceva ca în bancul ăla prost: “întrebare: ce facem dacă inamicul foloseşte o bombă atomică? Răspuns în Rusia: – sistemul rusesc de interceptare este cel mai performant… bla, bla, bla… veţi muri! Răspuns în Statele Unite: – sistemul american este cel mai performant… bla, bla, bla…, dar vă veţi lua un cearceaf, o pernă şi o păturică, vă veţi încolona frumos, veţi asculta informaţiile transmise de guvernul nostru şi în mod organizat vă veţi îndrepta spre cimitir”! E altceva, sigur!

Mi-am adus aminte de povestea asta, după ce am văzut succesiunea de informaţii apărute în mass-media referitoare la distrugerea unei baterii de rachete americane interceptoare, Patriot, menită să protejeze aeroportul de lîngă Kiev, de către o rachetă hipersonică rusească. Una, din cele două oferite într-unul din pachetele de sprijin militar de către Partenerul Strategic, Statele Unite. Prima informaţie a venit din zona securităţii aeroportului. Persoana respectivă a şi declarat presei (declaraţie ajunsă la CNN USA) că “Pumnalul” rusesc a distrus total unul din cele trei elemente balistice ale bateriei, pe al doilea l-a scos din funcţiune iar pe al treilea l-a avariat grav. La cîteva ore, informaţia iniţială, nepregătită, susţinută de imagini video, a dispărut din spaţiul public. Locul ei a fost luat de deja celebrele declaraţii ale primarului Kievului care spunea că au fost interceptate 6 rachete Kinzhal, asta după ce zilele trecute a încercat să demonstreze că apărătorii Kievului au mai doborît una. Sigur, preşedintele ţării, a plusat, declarînd că toate cele 18 rachete ruseşti hipersonice au fost interceptate şi distruse! Mă rog, e preşedinte, nu se compară cu boxerul ăla, venit de la Hamburg să facă o revoluţie în 2014 şi să fie primar (de aici, iar mă va apostrofa Nelu Popa!).

Tot zilele trecute, publicaţia odessită DUMSKAIA, care deţine informaţii corecte şi valoroase (sînt un cititor permanent!) a fost percheziţionată de SBU, serviciul militar de informaţii ukrainean) pentru publicarea unor secrete de stat şi propagandă, chipurile, în favoarea Rusiei! Asta în condiţiile în care, fiecare informaţie, material, interviu, articol, starea vremii, bursa etc se încheie cu propoziţia : MOARTE COTROPITORILOR RUŞI, exact aşa, cu verzale şi aldine! DUMSKAIA publica luna trecută un interviu cu un specialist militar care explica în detaliu cam cum stă treaba cu rachetele hipersonice şi de ce nu pot fi ele interceptate de sistemele Patriot şi similare, de radarele acestora etc. Kinzhal, Pumnalul, Dagger, sînt cele mai temute rachete din arsenalul Moscovei. Ating cel puțin viteza Mach 5, adică de 5 ori viteza sunetului. 1,6 km pe secundă ating hipersonicele Kinzhal. O asemenea viteză face inutile sistemele de apărare antiaeriană, zice omul şi notează DUMSKAIA. Motivul: pînă ce radarele de la sol apucă să le detecteze, hipersonicele sînt deja la țintă! Na, după ce SBU a cotrobăit prin sertarele DUMSKAIA, Vitali Kliciko a doborît 6 (şase)! Şese dintr-o lovitură, precum croitoraşul cel viteaz!

China și Statele Unite sînt într-o cursă pentru producerea unor astfel de hipersonice. La fel și Australia, Brazilia, Franța, Germania, India, Iran, Israel, Japonia, Coreea de Nord și Coreea de Sud.

New York Times, în birourile căruia SBU nu a ajuns încă, notează că hipersonicele Kinzhal sînt o versiune modificată a rachetelor Iskander lansate de la sol. Kinzhal sînt însă lansate de pe avioane de luptă, de la altitudini foarte mari. Potrivit Pentagonului, sînt lansate de pe MIG 31. Își pot modifica traiectoria, pentru a fi interceptate mai greu. Pot să lanseze momeli, ca să păcălească radarele sistemelor antiaeriene. Rusia susține că pot atinge viteza 10 Mach, adică de 10 ori viteza sunetului.

Moscova mai are în arsenal un tip de rachetă hipersonică – Zircon – care poate fi lansată de pe nave de război, dar nu se știe dacă a fost folosită vreodată. Potrivit forțelor aeriene ukrainene, pînă cînd Rusia a lovit o baterie Patriot, Kievul nu dispunea de arme capabile să intercepteze hipersonicele. Iată că acum, se poate! SBU estimează că Rusia are peste 50 de rachete Kinzhal. Kliciko “a prins” 6 dintre ele, adică peste 10% din arsenal!

Sigur, generalul maior Kyrylo Oleksiyovych Budanov, șeful Direcției principale de informații a Ministerului Apărării al Ukrainei, SBU, din august 2020 şi fost fost director adjunct al unuia dintre departamentele Serviciului de Informații Externe al Ukrainei, ne avertiza, zilele trecute, la SkyNews: “Va fi o ploaie de dezinformări referitoare la contraofensivă, în aşa fel încît să-i înebunim (pe ruşi, n.a.), să nu mai ştie unde să se apere. Sigur, şi populaţia ukrainei va fi la fel de înebunită, dar asta contează mai puţin” (în condiţii de război, cu siguranţă are dreptate! n.a.).

Manipularea pozitivă în toată splendoarea ei! Pe lînă aceasta, folosirea Fondului pentru Pace al Uniunii Europene pentru cumpărarea de obuze pentru Ukraina, pare o glumă nevinovată…

AROGANŢA ŞI ÎNDOBITOCIREA ANULUI 2022

2022 este pe final. Dacă în următoarele 29 de zile nu se va întîmpla nimic neprevăzut, precum atacul lui Putin asupra Ukrainei, anul pe care îl încheiem îl pot considera ca făcînd parte dintr-un ciclu de “plăgi egiptene” pe care europenii şi noi, românii, le vom îndura ca un răspuns la aroganţa, cinismul şi îndobitocirea care au pus stăpînire pe noi.

Spuneam la începutul poveştii cu Pandemia de Coronavirus – acompaniată de galopul planetar al măştilor sanitare care apăreau şi dispăreau, magic, în cîteva secunde, şi se tranzacţionau la preţuri incredibile, renunţarea instantanee la drepturile şi libertăţile clamate în Agora Greciei antice în schimbul mai multor zile de viaţă (“căci nu-i tot una leu să mori ori cîne-nlănţuit” – vers lipsit de valoare şi substanţă în ţara geneticei “Mioriţă lae” şi al “capului plecat pe care sabia nu-l taie”), culminînd cu miracolul vaccinului, procurat pe comision gras, de guverne – că această mişcare planetară reprezintă doar mutarea unor bani (mulţi!) din buzunarul Complexului Militaro-industrial, în cel al lui Big Pharma la remorca căruia s-a aflat industria IT, care a reuşit începutul transformării modului tradiţional de viaţă prin cîteva idei “izolatoare”: munca de la domiciliu, deplasarea cît mai redusă, întîlniri şi spaţii virtuale etc, şi tot ce ţine de renunţarea la propria personalitate umană în favoarea unor avataruri! Aceasta pare să fie lumea viitorului şi în aroganţa sa, Big Pharma a crezut că dominaţia economică şi politică realizată timp de doi ani cu ajutorul virusului, va fi veşnică. Cel puţin!

Iată, însă, că, “lumea coşului de fum”, cum ar spune Alvin şi Heidi Toffler, a Complexului Militaro-Industrial, revine spectaculos în 2022 şi în februarie declanşează invazia Ukrainei de către armata rusă. O invazie pe care, personal, am respins-o ca imposibilă din punct de vedere militar şi logic. Nu am luat în calcul că aroganţa şi cinismul bat logica!

“Narativul” oficial acceptat spune simplu: la 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ukraina marcînd o escaladare abruptă a războiului ruso-ukrainean, care începuse în 2014. Invazia a provocat criza de refugiați cu cea mai rapidă creștere din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, cu un număr estimat de peste 8 milioane de persoane strămutate în interiorul țării, precum și cu 7,8 milioane de ukraineni care au fugit din țară pînă la 29 noiembrie 2022, dintr-o populaţie de 43,81 milioane de locuitori, la sfîrşitul anului 2021. Potrivit unor surse, războiul a provocat o “penurie de alimente la nivel mondial”. Înainte de război, uleiul de floarea soarelui ukrainean reprezenta 49,6% la sută din volumul comerțului global. Porumbul reprezenta 15,3%, orzul, 12,6% și grîul, 10%.

190.000 de militari ruşi au invadat Ukraina. Pe hartă şi în discuţiile de cafenea pot părea foarte mulţi, dar coborînd în teren sînt doar “cîteva autobuze” cu care s-ar fi dorit ocuparea Kievului şi… restul, totul cu echipament militar foarte vechi, dar cu sufletul plin de entuziasm sub uniforme, dar şi sub cămăşile civililor “eliberaţi”. Nu s-a întîmplat aşa şi, iată-ne la sfîrşit de an cu un război aproape îngheţat de rasputiţă, la propriu şi la figurat, cu suferinţe individuale inimaginabile petrecute în acest răstimp, din cauza aroganţei şi cinismului celor care ştiu să manipuleze post-adevărul, într-o societate globală imună, deja, la adevăr! PARANTEZĂ, ca să nu uit: cred că ştiu de ce Putin nu a aruncat în luptă tehnologia militară mult clamată. Nu are muniţie să o folosească! Vă daţi seama, fabricile de muniţie au lucrat pentru noile… tancuri, să spunem, doar cîţiva ani, pe cînd pentru T-72, de exemplu lucrează de zeci de ani! Pe un front precum cel din Ukraina e nevoie de muniţi! Nu degeaba, Volodimir Zelensky cerea muniţie, muniţie şi iar muniţie, într-o imagine suprarealistă a lui Lenin care spunea şi el învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi! Tot un fel de muniţie, care însă e perimată astăzi, tot aşa cum Lenin aşteaptă liniştit în mauzoleu la Moscova să fie îngropat creştineşte… AM ÎNCHIS PARANTEZA! Mă întorc la suferinţele umane care au invadat micile ecrane şi toate canalele de comunicare, în paralel cu ştiri despre cancerul-paralizia-parkinsonul-priaprismul şi blenoragia lui Putin! Sigur, suferinţele civililor din fosta Yugoslavie, din Syria, Liban, Palestina, Iraq, Afghanistan, Yemen, Lybia nu sînt valabile pentru că, nu-i aşa, “narativul” oficial ne spune că ei sînt născuţi terorişti însetaţi de sînge de femei şi copii nevinovaţi, şi, deci, trebuie să sufere necondiţionat. Şi, de altfel, sîngele lor nu e nici pe departe la fel de albastru precum al necăjiţilor de ukraineni, pe care propaganda globală îi centrifughează între compasiune şi ură globale!

Să mă întorc! Luptele din Donbas s-au intensificat după 17 februarie 2022. Ukraina și Donbasul s-au acuzat reciproc că au tras focuri de armă şi artilerie peste linia de conflict. La 18 februarie, republicile populare Donețk și Luhansk au ordonat evacuarea de urgență a civililor, deși o analiză a BBC sugerează că înregistrarea video care anunța evacuarea „de urgență” fusese filmată cu două zile înainte de data pretinsă. Celebrele batalioane naţionalist-integriste Azov, Dniper etc, au fost cele care au intensificat presiunea militară pe separatiştii din Donbas, unde s-a înregistrat o creștere a bombardamentelor de artilerie de ambele părţi, confirmată inclusiv de reprezentanţi români ai OSCE, care s-au şi etras din sectoarele repartizate. La 19 februarie, ambele republici separatiste au declarat mobilizarea totală, independenţa etc, nu e cazul să intru în detalii – şi nici scopul acestui text, deşi, nu-i aşa, “diavolul se ascunde în detalii”, întotdeauna! -, bătălia pentru Mariupol şi “sanctificarea” luptătorilor din Batalionul Azov – despre aceştia puteţi citi detalii pe acest site, sau în Revista M nr.1/2022 . De fapt, în cinismul său, preşedintele Zelenski a sacrificat acel batalion care devenise o problemă naţionalist-integristă de securitate internă pentru Ukraina. A făcut-o cu mîna ruşilor. “Iată ce pot face două mîini dibace”!

În acest context, aroganţa lu Zelenski a atins cote inimaginabile! Ajuns la putere din voia stăpînilor lui, care între timp nu l-au mai susținut pentru al doilea mandat pe #jumătateromânul Poroșenko, figură bonomă într-o țară jefuită monstros și lucid, cel care joacă în prezent rolul de președinte al Ukrainei a fost, în primele luni ale conflictului, o “apariție”, la propriu, prestînd la limita eroismului de limbaj și motivînd decisiv, prin intervenții on-line, susținerea cauzei unui stat atacat cu bestialitate. Între timp, “idioţii” au văzut cît se poate de limpede nu doar că rușii sau occidentalii, generic vorbind, folosesc propaganda ca armă, dar și victima își construiește propriul narativ. Legitimitatea unei asemenea strategii nu poate fi negată. Mai puțin legitimă este maniera prin care Zelenski a început să emită sentințe morale, să dicteze măsuri internaționale, să ridice vocea și, pe alocuri, să pară mai nervos decît atacatorul. Rusia zisă post-comunistă nu este nici pe departe post-totalitară! Imperialismul Internaționalei socialiste fiind rapid înlocuit cu lozincile imperialismului țarist. Problema esențială a anului 2022: putea fi evitat războiul? Dacă da, cu ce preț sau, dacă nu, de ce musai?

Un lucru este evident: Rusia a invadat Ukraina! În contextul în care, dreptul internațional impunea Germaniei, Franței și Rusiei obligația de a aplica Rezoluția 2202 a Consiliului de Securitate ONU din 2015 de a implementa măsurile prevăzute în Acordurile de la Minsk, lucru pe care doar Moscova l-a făcut, asumîndu-şi responsabilitatea de a proteja populațiile în cazul eșecului propriului guvern… Sigur, în cinismul şi aroganţa lor, Guvernele Garante vor muta discuţia pe alte paliere. Dar, Acordurile de la Minsk au fost semnate după criza care a dus la invadarea Crimeei de către Rusia, în 2014, şi la ciocnirile din Donbass. Acordurile dispun de 13 puncte ce nu au fost implementate în 7 ani! Negocierile dintre Ukraina şi separatiştii pro-ruşi din regiunile estice au fost semnate în două ocazii separate, în septembrie 2014 şi februarie 2015, în prezenţa reprezentanţilor OSCE ai Rusiei şi ai unor ţări occidentale. Primul punct a fost încetarea focului. În cinci luni de conflict, numărul morţilor era de 2.600. Acordul a fost încălcat în mod repetat imediat de ambele părţi, atît de mult, încît victimele conflictului din Donbass s-au ridicat la peste 14.000, potrivit Kievului!

Iată cele 13 puncte consolidate de cel de-al doilea acord, care, susţinut de Franţa, Germania, Rusia şi Ukraina, a fost neimplementat şi a dus la războiul de astăzi: 1. Încetarea bilaterală a focului, imediat şi total; 2. retragerea tuturor armelor grele de către ambele părţi, interzicerea operaţiunilor ofensive şi survolarea zonei de siguranţă de către aeronave militare străine; 3. monitorizarea şi verificarea respectării acordului de către OSCE, lansarea unei misiuni de observare; 4. iniţierea negocierilor pentru autoguvernarea provizorie în regiunile Doneţk şi Lugansk, în conformitate cu legislaţia ukraineană, în scopul recunoaşterii de către parlamentul de la Kiev a unui statut special pentru aceste regiuni; 5. amnistia pentru soldaţii şi combatanţii de ambele părţi, cu excepţia infracţiunilor grave; 6. eliberarea ostaticilor şi prizonierilor de ambele părţi; 7. garanţia asistenţei umanitare în zonele de conflict; 8. reluarea relaţiilor economice şi plata pensiilor; 9. restabilirea controlului deplin al frontierei cu Ukraina de către guvernul de la Kiev; 10. retragerea tuturor echipamentelor militare, a armelor şi a echipamentelor de război, precum şi a mercenarilor străini din zona de conflict; dezarmarea grupărilor militare ilegale; 11. reforma constituţională care prevede descentralizarea administrativă pentru regiunile Doneţk şi Lugansk; 12. organizarea alegerilor în Doneţk şi Lugansk în condiţii convenite; 13. Consolidarea grupului de contact trilateral, format din reprezentanţi ai Rusiei, Ukrainei şi OSCE. Nu s-a respectat nimic din cele 13 puncte, acordurile fiind denunţate de Grupul Zelenski!

Problema responsabilității protejării populației ar fi trebuit nuanțată. Acest principiu nu dă dreptul la un război, ci la o operațiune de poliție realizată cu mijloace militare. De aceea, Kremlinul este foarte atent să numească acest conflict nu ca fiind un „război” ci o „operațiune militară specială”. Cei doi termeni desemnează același lucru, însă „operațiunea militară specială” limitează conflictul şi-l încadrează între limitele legale. Faptul că dreptul internațional îi dă dreptate Rusiei nu înseamnă că îi acord un cec în alb, iar modul în care aplică acest drept este criticabil. La rîndul lor, occidentalii califică Rusia ca „asiatică”, „sălbatică” și „brutală”, deși ei înșiși, cu alte ocazii, s-au dovedit mai distrugători, avînd, însă, ca scop „nobil” păstrarea liberalismului democratic generat de Pax americana! Pînă la urmă, vrem nu vrem, acolo ajungem, iar Puțin are dreptate: Ukraina este doar Teatrul de Operaţii în războiul dintre lumea veche şi lumea nouă. Pe rit slav!

Aceasta este scena spectacolului planetar oferit nouă, idioţilor, de cei care gestionează poveştile complexului militaro-industrial, care nu se dă bătut în faţa Big Pharma! În orice caz, la capătul provizoriu al celor cîtorva luni, timp în care de multe ori te întrebai cum de în capitala unei țări aflate în război au loc pelerinaje a mai tuturor conducătorilor relevanți ai planetei – incredibil, dar pînă și Klaun Iohannis a fost zărit pe acolo! – , este meritul cinic al Ukrainei care a provocat, cu bună știința sau nu, explozia nervoasă a Kremlinului. Nu am nici “o trăire”, cum se spune, nici pentru unii, nici pentru ceilalţi! Sînt implicat doar pentru simplul fapt că noi, România de azi, sîntem la marginea cordonului sanitar al Ortodoxiei, precum şi la gurile Dunării şi Marea Neagră şi, ca de obicei, încurcăm.

Conflictul cu Ukraina va fi soluţionat în sens rusesc! Iar timpul va proba că Ukraina – cea pe care acum o ajutăm din solidaritate cu ceilalți membri UE și NATO, nu ne-a fost și nici nu ne va fi vreodată prietenă! Sigur, asta dacă post-adevărul nu va decide altceva!

Pentru că, în absenţa raţiunii şi la îndemnul aroganţei şi cinismului, post-adevărul construieşte realităţi paralele! Care schimbă lumea! Ştirile false sînt parte din cotidian, de cînd meseria de jurnalist este la îndemîna oricui are o tastatură şi o platformă unde se poate exprima. Şi un primar sau orice fel de entitate politică sau economică, îi plăteşte “oboseala”. Cel mai mare pericol astăzi este că minţile noastre pot fi controlate printr-o serie de cascade informaţionale, printr-o serie de elemente de propagandă cu care noi ne înîlnim, ne ciocnim zilnic, voluntar sau nu. Cînd se întîmplă acest lucru la scară macrosocială, devine periculos pentru soarta societăţilor în care funcţionăm. Deci este bine să ştim că putem fi minţiţi, ca să învăţăm cum să nu fim minţiţi cu atîta uşurinţă… Uşor de zis, greu de făcut, pentru că într-o campanie de propagandă, publicul nu este tratat ca egal. El este tratat mai degrabă ca un copil, care trebuie ţinut în braţe, trebuie orientat, trebuie hrănit cu ceea ce are nevoie. Şi copilul de care vorbesc are nevoie de puţine cuvinte ca să fie convins. Este suficient să ştie că sute de milioane de dolari, bani din taxe şi impozite, au îmbogăţit nefiresc majoritatea mass-media din România care-l intoxică cu propagandă şi sloganuri oficiale. Curat, murdar, Coane Fănică, mai ales că politica oficială promovată de Mama America şi Handicapata Europa este murdară! La propriu, mai ales!

Cei familiarizați cu realitățile germane pot observa fără efort o coincidență pînă la similitudine a temelor promovate de politicienii germani cu temele promovate de Klaun Iohannis. Una dintre cele mai controversate decizii ale primului jucător de golf al ţării, respectiv cooptarea PSD la guvernare doar la cîteva săptămâni de la rezultatul alegerilor parlamentare din Germania, nu mai pare atît de ciudată văzută prin această prismă. Olaf Scholz este social-democrat, sau cum am spune noi PeeeSeeeDiiii-st, “ciumă roșie“! În noiembrie anul trecut, la Glasgow, Iohannis îşi asuma în numele României, deci şi al meu!, angajamentul că voi reduce emisiile de carbon, deşi emisiile de gaze cu efect de seră scăzuseră deja în România cu 50%, în 2021 față de nivelul anului 1990, din cauza reducerii semnificative a activității industriale! Deci deja România avea în 2021 un nivel foarte scăzut al emisiilor de gaze de seră. Să ne gîndim la un om de 140 kg și unul de 60 de kg. Dacă cel de 140 kg slăbește 50% din greutate ajunge la 70kg. Dacă cel de 60 kg slăbește cu 50% ajunge la 30 kg și mai mult ca sigur moare. Una este ca Germania, care a avut o creștere continuă a emisiilor de gaze din 1990 pînă astăzi, să-și asume astfel de obiective și alta este situația României a cărei economie este deja la un nivel foarte scăzut. La ce ne putem aștepta noi, românii, în următoarea perioadă ca urmare a angajamentelor lui Iohannis? Tot aşa, cu liniuţe, ca la Acordul de la Minsk: Scumpirea accelerată a energiei electrice, ca urmare a închiderii centralelor de producere a energiei electrice prin arderea cărbunelui și creșterea prețului certificatelor verzi, contribuția cetățenilor la implementarea așa-numitei energii verzi, eoliene și solare! Dar, vai! Cum aşa? Nu Putin e de vină pentru scumpirea energiei la modul nesimţit Scumpirea combustibililor fosili, gaz, benzină, etc., ca urmare a reducerii producției și a suprataxării. “Putin e de vinăăăăă”, ca să citez. Suprataxarea automobilelor care folosesc combustibili fosili în paralel cu favorizarea fiscală a automobilelor electrice. În paralel trebuie spus că aceste facilități fiscale pentru automobile electrice deja există dar stațiile de încărcare sînt aproape inexistente. Sigur, cu excepţia Reşiţei… Suprataxarea centralelor de apartament; O propagandă agresivă pentru folosirea mijloacelor de transport în comun și determinarea renunțării prin taxare la automobilele proprietate personală. Introducerea educației ecologice în școli… Aici Iohannis a plusat față de Germania inventînd o materie de sine stătătoare pe cînd în Germania conceptele ecologice sînt învățate la Biologie, Chimie, Economie, etc. Green Deal în alte țări mai prevede și împăduriri, protejarea terenurilor mlăștinoase, care sînt excelente depozitare de CO2, sau strategii de grădinărit urban. Dar probabil că așa ceva nu vom vedea în România pentru că ar fi afectate interesele economice ale firmelor străine active în aceste domenii…

Dacă toate planurile sinucigaşe ale sectei Green Deal vor funcţiona în Europa, amprenta de carbon la nivel mondial se va educe sub 1%! Aceasta este o minciună mai mare decît războiul din Ukraina! Emisiile de carbon, așa numita „amprentă CO2”, s-au micșorat în Europa, în, atenție, 2019, cu 30% față de anul de referință 1990. Este important acest 2019 deoarece este anul dinaintea pandemiei! Din 2020 și pînă în prezent, producția industrială a scăzut, traficul aviatic și maritim s-au prăbușit (emisiile poluante s-au redus dramatic). Și totuși, în aceste condiții avem astăzi o vară secetoasă și călduri care îngrijorează Europa. Pe acest fond al unei scăderi cu 30% a emisiilor de carbon și a unei inexplicabile încălziri NATURALE, SUA și UE și-au dat mîna pentru a minți oamenii și a impune restricții în utilizarea energiilor tradiționale, în pofida crizei economice care sugrumă populația…

Şi lîngă toate aceste catastrofe planetare, îşi fac loc micile catastrofe locale, oameni care în 2022 s-au resetat total. Sau, erau resetaţi dinainte şi au stat în adormire! Cum este, de exemplu…, să-i spunem Marian! Care zice că Qatarul a dat şpagă babană la FIFA ca să organizeze campionatul mondial de fotbal şi, în contrapartidă cu onoarea maximă ce I s-a făcut, ar fi trebuit să lase toţi curiştii să-şi etaleze sulele pe stadioane şi toţi beţivii planetei să borască în nisipul lor arăbesc. Acest Marian spune ferm Qatarului: să-i fie ruşine! Să-i fie ruşine că păstrează cutumele şi tradiţiile seculare ale Islamului şi nu se lasă el modernizat, măcar 10 zile, de LGBT-ul mondial, etalat ostentativ de oficialii germani ca la Oktoberfest! Sigur, mai există şi un primar de municipiu pe care aroganţa generată de succesele edilitare îl face să reacţioneze dezamăgitor la orice I se pare că nu se încadrează în standardele sale. Nu-i mai amintesc pe cretinii de serviciu ascunşi prin Consilii de Administraţie, management sau, pur şi simplu, aspiranţi la titlul de caractere ZERO! Mă rog, e o onoare să faci parte, astăzi, din lumea nouă cu curul în sus!

Nu e nici foarte nouă. O ştim din 2006, cel puţin, cînd Mike Judge, cunoscut pentru seriale și filme, ce parodiază societatea și stilul de viață al americanilor, regizează filmul „Idiocracy“, dedicat unei Americi a anului 2505. Evoluția nu ne recompensează cu inteligență! America este îngropată în gunoi, președintele este un campion de wresling și apa este considerată dăunătoare pentru oameni, întrebuințată doar pentru toalete – acoperire folosită de o companie pentru înlocuirea apei cu o băutură de tip Gatorade (benefică pentru că are electroliți, de fapt nici un american nu știa ce sînt electroliții, dar toti știau că sînt buni). Una dintre cele mai bune emisiuni este „Aw! My balls“ (conținutul emisiunii corespunde literalmente denumirii), filmul care a cîștigat premiul Oscar este „My ass“, Starbucks devine un fel de gentlemen’s club, unde latte-urile sînt o metodă de satisfacere sexuală a bãrbațior. Oamenii sînt asemenea unor animale, lipsții de rațiune, prinși în rutina de a se masturba și de a sta non-stop în fața televizorului, sînt controlați de mașinării, care însă nu sînt suficient de inteligente pentru a face față foametei și avalanșei de gunoi. Ultimii oameni de știință a murit în timp ce încercau să găsească o soluție pentru prelungirea erecției și pentru combaterea căderii părului. „Idiocracy“ nu a beneficiat de prea multă publicitate și nici nu s-a obținut un profit extraordinar de pe urma acestuia și, cu siguranță, nu este considerat o revelație în industria cinematografiei. Atunci? Simplu! În cele 90 de minute, este expusă realitatea zilelor noastre și realitatea unui viitor extrem de apropiat, prin îndobitocirea societății. Nu vrem să recunoaştem! Din cauza aroganţei, generată, la rîndul ei de îndobitocire. Un cerc vicios!

E un text, pe cît de lung, pe atît de incomplet. Dar, dacă aţi ajuns pînă aici, veţi fi nedumeriţi că titlul nu exprimă rezumatul compoziţiei lecturate. Este un text despre prostie, despre post-adevăr. Două stări care nu ar fi, însă, posibile fără aroganţă! La mulţi ani, 2023!

BĂTĂLIA PENTRU HERSON S-A MUTAT ON-LINE

BMTF, 10 aug – Astăzi, afirmaţia potrivit căreia “adevărul este prima victimă a războiului”, poate fi nuanţată, dacă ne referim la mesajele şi informaţiile existente în spaţiul virtual. Cititorii noştri ştiu că adevărul din spaţiul virtual este mult mai apropiat de… “dilema cîinelui”. De cînd a devenit un fenomen de masă, la mijlocul anilor 2000, social media a avut un impact important asupra acţiunilor de protest, mişcărilor de stradă, recvoluţiilor şi războaielor. Tunisia, Egipt sau Syria sînt doar trei exemple semnificative! O serie de progrese tehnologice din ultimii ani, combinat cu nivelul ridicat de utilizare a rețelelor de socializare, face, însă, ca situația din Ukraina să fie unică.

Potrivit unui sondaj realizat de organizația non-guvernamentală Opora în urmă cu trei luni, mai mult de 76% dintre ukraineni folosesc rețelele de socializare pentru a se informa cu privire la desfășurarea războiului, iar canalele online – în special Telegram – au devenit cea mai populară sursă de știri din țară. Canalele online au devenit un instrument important pentru a organiza rezistența și a strînge fonduri, dar şi pentru a comunica informaţii tactice despre grupuri de luptă, coordonate gps, ţinte importante, iar rețelele de socializare sînt utilizate pentru a mobiliza sprijinul internațional sau a lansa mesaje contradictorii. Oficialii guvernamentali ukraineni s-au bazat pe platformele online încă de la începutul războiului, pentru a răspîndi mesaje de rezistență! La fel procedează adversarul rus, pentru că social media este o sabie cu două tăișuri: ambele părți aflate în conflict distorsionează faptele și manipulează opinia publică cu scopul de a influența cursul războiului.

Ziua de astăzi este un exemplu foarte bun pentru cele spuse înainte. Autorităţi şi lideri de opinie ukraineni şi ruşi au transmis informaţii contradictorii referitoare la Regiunea ocupată Herson, din sudul ţării, semn că aceasta este deosebit de importantă pentru fiecare dintre combatanţi.

Potrivit informaţiilor difuzate de Administraţia regională de Stat din Herson, organismul ukrainean care se subordonează Guvernului de la Kiev în regiunea ocupată, personalul militar al Federației Ruse a început să-și evacueze familiile în masă din Hersonul ocupat din cauza atacurilor recente ale armatei ukrainene pe podurile Antonivsky şi Kakhov. De asemenea, administrația regională ukraineană a Hersonului a dezvăluit că administraţia provizorie rusă a regiunii grăbeşte pregătirile pentru organizarea referendumului de independenţă faţă de Ukraina, denunţînd însă, în acest context, înmulţirea punctele de ajutor social al cetăţenilor din oraş organizate de ruşi, care oferă, inclusiv, sume de bani, în ruble familiilor cu cel puţin trei copii, pentru cumpărarea de alimente şi materiale sanitare.

La rîndul său, adjunctul şefului Administraţiei Provizorii ruse a Regiunii Herson, Ekaterina Gubareva, informa că aşezările din Regiunea Nikolaev, vecină Hersonului, care au intrat sub controlul armatei ruse în timpul operaţiunii speciale, temporar pînă la eliberarea Oraşului Nikolaev, vor fi ataşate administrativ Regiunii Herson. Acest lucru este necesar pentru plata ajutoarelor sociale, acordarea de asistenţă umanitară şi asigurarea unei vieţi normale în sate, a explicat Gubareva.

Întrebarea este: cum administrează ruşii localităţi anexate temporar de la Nikolaev, dacă astăzi fugeau cu familiile spre zone mai sigure?

Peste cîteva ore, o altă pereche de ştiri a lovit cititorul canalelor Telegram: Gheorghi Juravko, şeful administraţiei provizorii civile şi militare, numită de Rusia, după ocuparea teritoriilor Ukrainei, a districtului Oleşki din regiunea Herson, declara pentru Agenţia rusă de presă TASS că “judecînd după cozile formate de cei care doresc să obţină paşapoarte ruseşti, mulţi locuitori ai regiunii Herson, doresc ca regiunea să devină parte componentă a Rusiei”.

Replica a venit de la Generalul ukrainean Dmitro Marcenko, cel care a coordonat apărarea oraşelor Mikolaiv şi Odessa, care susţine că oamenii din Herson sînt foarte pro-ucraineni şi nu permit ocupanţilor să-şi implementeze scenariile referitoare la „referendum” şi „lumea rusă”. Potrivit generalului, „Ofiţerii din Serviciul Federal de Securitate al Rusiei discută între ei despre faptul că, în Herson, nu reuşesc să implementeze scenariul pe care l-au folosit în Crimeea. Marcenko este ferm convins că „autoritatea” ocupantă din Herson nu va organiza nici un fel de „referendum”.

Cele patru declaraţii, în oglindă, sînt citite atît pe canalele de limbă rusă, cît şi cele de limbă ukraineană, la sfîrşitul zilei rămînînd doar ideea că Hersonul este extrem de important pentru ambele tabere aflate în conflict. Astfel de confruntări în social media vor mai continua mult după terminarea războiului. Cînd va fi acesta? Generalul Marcenko susţine că Ukraina poate pune capăt războiului cu Rusia şi poate cîştiga în primăvara viitoare, ajungînd la graniţele sale din 1991. „Dacă avem cantitatea de arme care ni s-a promis, de care avem nevoie, atunci, cred că, în primăvara viitoare, vom sărbători victoria” – a afirmat generalul, într-un interviu acordat agenţiei ukrainene de presă RBC. Potrivit lui Marcenko, Ukraina a trecut deja de „punctul fără întoarcere”, aşa că acum este absolut imposibil să vorbim despre vreo negociere prin renunţarea la vreun teritoriu. Fie doar şi în social media!

DE LA COVID LA VARIOLĂ, DRUMUL FRICII GLOBALE TRECE PRIN MELITOPOL

Nu sînt genul lăudăros. Nu mi-a plăcut niciodată să ies în faţă, cum procedează unii, ca păduchele, şi să spun că eu sînt cel mai frumos şi deştept dintre traci. Am citit cam tot ce s-a scris în ultimii 20 de ani despre terorism, securitate şi insecuritate, în patru limbi, studii ştiinţifice şi cărţi teoretice. Cam la ce am avut acces. Şi am avut! Am avut şansa să am acces la una dintre cele mai importante biblioteci universitare în materie de apărare şi securitate. Tot ce am citit era scris în limbaj de specialitate şi se adresa specialiştilor sau celor direct interesaţi de fenomen. Mai puţin profanilor! Care, în opinia mea, ar fi trebuit să fie familiarizaţi cu mersul lumii, într-un limbaj mai accesibil. De aceea, în urmă cu vreo 12 ani mi-am propus să traduc situaţiile de insecuritate importante, într-un limbaj comun. Analizele le-am transpus în limbaj de cartier, uşor, facil, accesibil. Adică, analize de gang! Pentru că, situaţia lumii din prezent este total fără precedent în istoria cunoscută. Atît de integrată, cu consecinţe globale immediate. Iar noua tehnologie schimbă paradigma de putere cu care ne-am obişnuit. Un stat mic, cu resurse financiare şi super-tehnologizat, poate pune mari probleme unor state mari şi puternice, considerate a fi în vîrful lanţului trofic al afacerilor militare. Mai trebuie să spun ceva: singurul aspect în care globalizarea nu funcţionează (deocamdată, dar se lucrează intens, la Davos, la asta!) este în legătură cu prezenţa, încă, a statelor naţiune. Mai ales în Europa! Lucrul acesta se va schimba, poate mai repede decît ne imaginăm. Dacă în trecut, statul era guvernat fără ca opinia marii majorităţi a populaţiei să fie luată în seamă, spre sfîrşitul sec. 19-lea începutul sec. al 20-lea, guvernele se puteau baza pe o mobilizare a popoarelor, inimaginabilă. De aici şi natura “de masă” a războaielor mondiale! În ziua de azi, ce gîndeşte populaţia şi ce este pregătită să facă, este mai dirijat decît oricînd în istorie, astăzi, “factorii de decizie”(nu neapărat guvernamentali!) manipulînd opinia publică la o scară fără precedent, care l-ar face pe Goebbels să plîngă închis în wc-ul şcolii!

Noutatea imperiului global al SUA, în comparaţie cu imperiile istorice – britanic, mai ales, dar şi cel olandez, spaniol etc – îl reprezintă dorinţa declarată de dominaţie globală, de a opera pe întreaga planetă, din Marea Chinei de Sud în Marea de Azov. Prin contrast, ruşii în perioada de vîrf a comunismului, erau perfect conştienţi şi, în ciuda retoricii Războiului Rece, nu au încercat niciodată o dominaţie globală, la modul serios. O altă diferenţă constă în forţa iniţială. Spre deosebire de predecesoarele istorice, SUA este o ţară vastă continental, cu una dintre cele mai mari populaţii de pe glob, în continuă creştere, spre deosebire de Europa a cărei piopulaţie continuă să scadă şi să îmbătrînească. Teritoriile sale vaste sînt motivul pentru care SUA nu au practicat niciodată colonialismul! Cu excepţia unei scurte perioade de la sfîrşitul sec. 19! În schimb, a operat cu state dependente şi satelite, administrate de oameni corupţi şi servili intereselor de la Washington. SUA au nevoie de platforme de luptă înaintate, baze militare permanente, FOB-uri planetare, aşezate acum, în sec. 21, pe teritorii a căror administrare politică şi economică nu fac parte din sfera de interes, şi sînt “predate”, de cele mai multe ori, unei clici de spoliatori profesionişti internaţionali, care acţionează direct, sau prin intermediul cozilor de topor locale. În perioada Războiului Rece, SUA şi-au consolidat poziţia de “far al democraţiei occidentale”, dominînd comerţul cu arme, în detrimentul Europei, opunîndu-se cu consecvenţă unui potenţial militar independent european. De aici şi disensiunile cu Franţa gaullistă, dar ăsta e un alt subiect!

Colapsul URSS a lăsat SUA singura putere globală care s-a “etalat” nemilos în ultimii 30 de ani. Politica democrată de la Washington practicată în ultimii şapte ani pare celor din exterior atît de nebunească, încît este greu de înţeles ce anume se intenţionează, dar este evident că o afirmare publică a supremaţiei globale prin forţa armelor şi a ingineriei sociale este ceea ce există în minţile oamenilor care domină în prezent luarea deciziilor politice la Washington. Acest comportament agresiv nejustificat istoric, a făcut ca mai mulţi analişti şi editorialişti să afirme că alegerea lui Trump în detrimentul binomului Hillary Clinton-George Soros a salvat încă cinci ani de pace pentru Planetă! Lumea e prea complicată, în ziua de azi, pentru ca un singur stat să o domine! Mai ales că America nu vizează să cucerească lumea întreagă! Ci doar să meargă la război, să se întoarcă acasă, fără să-şi asume administrarea păcii, ulterior. Vezi cazul Iraq-ului!

După această introducere, am să încerc o analiză de gang a ciclonului războinic care a prins în braţele furtunii şi România. Vă amintiţi ce scriam la începutul pandemiei de Covid-19? Într-o propoziţie: este un transfer de capital şi putere din buzunarele producătorilor şi negustorilor de armament, în cel al Big Pharma! De 200 de ani, armamentul reprezintă cea mai bună afacere după energie! În perioada războiului din Iraq, de exemplu, numărul firmelor care produceau armament de mici dimensiuni, doar pe teritoriul Statelor Unite!, a crescut de la 250 la peste 700! Aproape de trei ori! Sigur, Constituţia SUA apără portul de armă, iar afacerile cu armament mic, de asalt, sînt constituţionale. E un exemplu “de cartier” raportat la piaţa globală de armament de toate tipurile, şi afacerile conexe: intelligence, black-ops etc.

Big Pharma a încercat o “lovitură de stat”. Şi i-a reuşit! A “desenat” pandemia după toate regulile războiului clasic, de manual. A început cu “fezandarea” populaţiei, frica, spaima globală, întraga punere în scenă şi armate întregi de piarişti care livrau morţi, izolete, spitale depăşite de situaţie. Entuziasm mare în falanga big pharma, doar că pe fondul euforiei succesului apar şi greşeli. În Italia! Sute de sicrie într-o biserică! Imaginea face înconjurul planetei, ajutată de sutele de ong-uri finanţate direct de Big Pharma, sau indirect. Doar că, jurnaliştii italieni, care sînt ei macaronari, dar nu şi proşti, au regăsit fotografia în arhive: provenea de la ultimul mare seism din sudul peninsulei. Morţii erau reali, biserica aşişderea, doar că nu era COVIDUl, ci terremoto! Apar îndoielile, apar noi imagini cu alte locuri din lume, ok! Apare virusul, pe bune, în încercarea de a repara greşeala, se înteţeşte panica la nivel planetar, politicienii vorbesc naţiunilor ca nişte cioclii – spăălaaţiivăăă peee mîîîinii – blochează oraşele, ţările, comerţul, vacanţele. Totul se duce în cap. Se opresc războaiele. Panica e totală. Pac! Vine soluţia! Vaccinul (Cîţu cumpără pentru România şi toată Australia la un loc!) salvator. Începe cumpărarea lui, comenzile, se licitează, se supralicitează, se dau comisioane pentru fiecare doză comandată. Brusc, gaşca de interlopi planetari care conduc popoarele devin putred de bogaţi, iar Big Pharma mută banii din buzunarele lorzilor războiului, a petroliştilor şi găzarilor, a turismului, în propriile buzunare! Mişcare reuşită! Banchete, trotinete, victorioşii fumează şi trag pe nas, deschid sertarele cu băuturi fine. În ţări mai prăpădite, ca a noastră, de exemplu, Big Pharma revendică posturi de miniştri şi PDGi, directori de spitale, sanatorii şi morgi! Primesc fără să punem întrebări. Cînd e vorba de măsurat virusul, chiar dacă are 90-60-90 şi e doar assistant manager, tot e mai mic decît cea mai mică armă comercializată bărbăteşte de industria detronată şi buimăcită.

Vă e clar, dragi cititori, că situaţia nu putea rămîne aşa, iar victoria rapidă şi năucitoare a Big Pharma în faţa complexului militaro-industrial global, a fost doar una de etapă. Şi surprinzătoare! Băieţii mari din businessul global s-au repliat şi în doi ani au revenit în prima linie. Şi-au analizat punctele slabe şi breşele de securitate, au învăţat din caietele de “lecţii învăţate” şi şi-au căutat cea mai sigură portiţă de reintrare în “cîmpul tactic”: Ukraina, un spaţiu pe care îl fezandau demult, de cînd Nancy Pelosi a cîştigat Maidanul. Ăsta e un fel de Eurovision pe zona fostelor state sovietice! Unii actori mobilizaţi de asaltul împotriva Big Pharma, au luat de la început cu două mîini, ca să nu aibă surprize. Energeticul, de exemplu. Gaz şi electricitate. În România… nu mai zic! Şi, gata!

Asta este explicaţia scurtă, pe repede înainte. Restul “informaţiilor” îl primiţi şi dacă vreţi, şi dacă nu, printr-o sumedenie de canale “de informare”, TOATE, sau cu acţionariat din zona armament, energie, petrol, gaze, sau cu spălaţi pe creier şi îndoctrinaţi cu stipendii uriaşe de la bugetul ţării (căutaţi lista pubicată de Roncea în ActiveNews!). Oficiali “subţiri” de la Washington vorbesc precum Rambo, în public, dar şi în privat! Găunoşenia politicii de sprijin total al Ukrainei este clară din felul în care au fost prezentate scopurile în termeni de relaţii publice. Expresii precum: “Exportul de democraţie”, “societatea deschisă”, “democraţie vs. totalitarism” nu mai excită pe nimeni astăzi şi nu pot fi menite construirii unor explicaţii politice, cel mult nişte exprimări pompoase care împănează copleşitorul limbaj propagandistic care a potopit lumea în ultimii doi ani, un indiciu al absenţei unei politici reale (politica este slujitoarea Poporului!) şi demonstraţia subjugării acesteia unor interese străine de interesele popoarelor care suferă consecinţele directe! Nici Biden, nici Zelenski nu fac politică, ci teatru! Singurul lucru care contează este copleşitoarea putere a SUA! Proiectată direct sau prin intermediul imbecililor de serviciu! Placa nu mai este “staaaţi îîîn caaasăăă” ci “Puuutin eee deee viinăăă”. Război mondial. Nuclear (vă amintiţi cu cîtă spaimă vă uitaţi la O televiziune de ştiri afiliată trompetei democrate, de sub măsuţa de cafea, imaginîndu-vă că sînteţi în Cuba rachetelor lui Hruşciov?). Foamete globală. Nişte golani ai economiei de piaţă reacţionînd ca atare cu uleiul, zahărul, mîncarea în general. Din nou spaimă globală. Putin e nebun. Dar, moare! Ce noroc! Nu se va opri decît la Berlin. Ze cere arme, arme şi iar arme. NATO vorbeşte cu toate gurile. Toată lumea-i fericită. Mă rog, fiecare în felul său! Într-o lume în care opinia publică este importantă, presiunea asupra mass-media este firească, mai ales atunci cînd nu eşti ineresat de o lume pe care nu o înţelegi, dar eşti capabil să intervii în mod decisiv prin forţa armată, ori de cîte ori cineva face ceva care nu este pe placul “societăţii deschise”!

Aşa este că nu v-a trecut prin cap să citiţi şi presa din alte părţi? Din Africa de Sud, de exemplu. Sau din Kenya. Sau din Vietnam. Sau din Arabia Saudită şi Kuweit. Oamenii par normali. Este o altă planetă. Nici vorbă de foamete, război nuclear, scumpiri uriaşe! Nimic din toate astea! Lumea îşi revine în simţire şi “în minţi” după COVID-ul care cum a venit, aşa s-a dus. Dacă luaţi pulsul planetei şi în alte părţi decît “sfera de influenţă şi interes” a SUA, veţi citi de un “război regional” între Rusia şi Ukraina, la fel cum sînt cele din Orientul Mijlociu, la fel cum au fost cele din Africa, timp de 50 de ani, despre care nu ştie nimeni şi în care s-au înfruntat, prin interpuşi, tot SUA şi Rusia, fosta URSS! În Ukraina e la fel! Vor avea de suferit TOŢI CEI care se află în siajul celor două puteri aflate în conflict. Vor avea de cîştigat TOŢI CEI care fac parte din complexul militaro-industrial-energetic şi care au promis Democraţilor că vor readuce America în postura de unică mare putere a Secolului 21. De aceea, Biden şi camarila bagă băţul prin gardul Maidanului şi prin Marele Zid chinezesc. Doar, doar… mai face un leu!

Ce face Big Pharma? Poate a schimbat antrenorul. Face brainstorming-uri prin zoom, îşi dă în cărţi şi în maţe de găină neagră. Din cînd în cînd cîte un #rezist mai trage cîte o carte din pachet şi o arată celorlalţi. Ieri, au tras una cu maimuţa. Mîine, cine ştie… caută, clocesc… Hai, noi să fim sănătoşi! Şi cu ochii în televizor!

PRIMA VICTIMĂ A RĂZBOIULUI DIN UKRAINA: ADEVĂRUL!

Războiul e la fel peste tot. Cu morţi, răniţi, refugiaţi, drame incomensurabile, distrugeri, mirosul morţii. În război, tineri nevinovaţi se omoară între ei pentru ca bogaţii să devină şi mai bogaţi! Peste tot! Fără excepţie, fără discriminare! Cu ce e mai tragică moartea afghanului ucis de un IED uitat pe marginea drumului, decît cea a syrianului în propria locuinţă din Alep, în timp ce încălzea, pe o plită electrică, laptele bebeluşului de lîngă el? Sau, cu ce sînt mai tragice funerariile tinerilor ukraineni, ucişi în luptele de la Nikolaev, sau Mariupol, decît liniştea fumegîndă din jurul trupurilor tinerilor ruşi, ucişi de gloanţe în acelaşi Nikolaev sau Mariupol, înconjurate de mici incendii arzînd ca tot atîtea candele întru veşnică pomenire? Cu nimic! Acestea sînt imagini ce pot fi văzute în întreaga lume. Perspectiva enunţată mai sus este cea umană, firească, de animal biologic care are întrebări şi caută răspunsuri? Sînt întrebări nedoctrinare, întrebări ce ţin de facerea şi des-facerea unei lumi, clădită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa!

Întrebările animalului politic din om, ca făptură a lui Dumnezeu, se nuanţează. Cu ce sînt mai corecte politic şi justificate, drepte, bombardamentele asupra afghanilor, decît cele împotriva vietnamezilor? Sau cu ce sînt mai vinovaţi ukrainenii din Nikolaev, Mariupol, Sumîi, Doneţk, Lugansk, Harkov, sau Kiev, decît sîrbii din Belgrad, Pancevo, Novi Sad sau Pristina? Sau Sarajevo? Cu nimic! Răspunsul la aceste întrebări este despre PUTERE, despre legi, jurişti şi procurori corupţi, despre afaceri şi cîştiguri fabuloase! Ieri, la Summitul NATO s-a spus că pentru a rezista în continuare în faţa atacurilor ruse, Ukraina are nevoie de 500 de rachete Javelin/zi, de 180.000 de dolari bucata, şi 500 de rachete Stinger/zi, de 120.000 de dolari bucata! Costul unei astfel de rachete este mai mult decît cîştigă un ukrainean obişnuit în 10 ani de muncă cinstită, adică robotind la stat sau la patron, venit acasă şi, în final, ucis de o rachetă, fără identitate în propriul apartament dintr-un bloc din Kiev. Proastă perspectivă! Şi, deloc biblică, umană!

Aceste poveşti identice, doar cu personaje diferite, sînt consumate avid de restul cetăţenilor planetei, din confortul căminelor proprii, înfundaţi în fotolii mari, de pluş, printre rîgîituri de prea bine. Ei sînt cei care se indignează, iubesc, urăsc, protestează, pun etichete, în funcţie de ceea ce văd şi ceea ce citesc, ei sînt cei care cer mai-marilor lumii, mai-bogaţilor lumii să intervină, să pună capăt tragediilor, să devină şi mai puternici, şi mai bogaţi. Ei sînt cei care nu acceptă un dialog pentru că, nu-i aşa, au văzut cu ochii lor! În Evanghelia după Ioan (20:24-29) se scrie: 24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. 25. Deci au zis lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. 26. Și după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma, împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! 27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios. 28. A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! 29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!

Crede şi nu cerceta este îndemnul biblic adoptat de profesioniştii manipulării de astăzi şi deontologii care veghează la respectarea corectitudinii politice. De minciuna ridicată la rang de adevăr planetar se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în psy-ops, stratcom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare! Cînd aceştia nu dau rezultatele scontate, întocmai şi la timp, mass-media este anihilată cu ajutorul bombelor, precum în 1999 la Belgrad, împotriva Radio Televiziunii Sîrbe, momentul în care jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI şi ŢINTĂ LEGITIMĂ! Sigur, nu trebuie să-i omitem pe amatori!

Distorsiunea adevărului s-a propagat în mass-media de multă vreme. Manipularea, campaniile de diabolizare a unor inamici politici sau militari, propaganda de război. Exemplul, pe care-l consider “de manual”, îl regăsim în octombrie 1914, după cucerirea oraşului Anvers. Acesta este citat de către cercetătorul german Michael Kunczik, la a cărui lansare de carte (Război salvat. Comunicarea în timpul războaielor, Ed. InterGraf, 2002), la Timişoara, am vorbit, împreună cu prietenul şi camaradul meu Raico Cornea. Povestea este una a ştirilor care se fac din ştiri şi nu de la faţa locului: “Cînd s-a aflat de cucerirea oraşului Antwerpen, clopotele bisericilor au început să bată” (în Germania, n.a.), scrie Kolnische Zeitung. De aici, începe tăvălugul: “Aşa cum relatează Kolnische Zeitung, după cucerirea cetăţii, clerul din Antwerpen a fost constrîns să bată clopotele bisericilor”, scrie Le Matin. “În conformitate cu cele aflate la Koln de Le Matin, după ce Antwerpen fusese cucerit, preoţii belgieni care au refuzat să bată clopotele bisericilor au fost alungaţi din serviciul lor”, scrie Times. “Conform celor aflate de Times la Koln, via Paris, după cucerirea oraşului Antwerpen, bieţii preoţi belgieni care refuzaseră să bată clopotele bisericilor au fost condamnaţi la muncă silnică”, scrie Corriere della Sera. Şi: “În conformitate cu unele informaţii care i-au parvenit ziarului Corriere della Sera din Koln, prin Londra, se adevereşte că barbarii cuceritori ai oraşului Antwerpen i-au atîrnat pe bieţii preoţi belgieni cu capul în jos, ca nişte limbi de clopot vii, în clopotele bisericilor, pedepsindu-i astfel pentru eroicul lor refuz de a bate clopotele”, scrie, din nou, Le Matin! Aproape amuzant, nu? O presă scrisă care umbla după senzaţional şi tiraje mari, dar atentă, totuşi, să nu deraieze de la unele reguli nescrise ale profesiei.

Nu acelaşi lucru pot spune despre presa americană, modelată de timpuriu de acest YELLOW JOURNALISM, în care magnaţii Randolph Hearst şi bănăţeanul nostru, născut pe malul Mureşului, la Măcău, în Banatul istoric, Joseph Pulitzer, nu s-au dat în lături de la a fi aţîţători de război. Un fel de televiziune românească de ştiri, de astăzi! Pentru că, în literatura de specialitate există un război despre care se afirmă că este rezultatul activităţilor unor ziarişti: războiul spaniolo-american de la 1898! Jurnalismul patriotard, pe care cei doi l-au exacerbat în lupta lor concurenţială pentru tiraje mai mari, între New York World şi New York Journal, a dus în final ca preşedintele William McKinley să cedeze presiunii opiniei publice şi să declare război Spaniei! William Randolph Hearst jr. face face următoarea remarcă la adresa tatălui său: “Ne-am străduit din răsputeri să începem un război hispano-american în 1898, Ca reacţie, aşa a făcut şi Pulitzer”! Este deja de notorietate schimbul de telegrame din acea perioadă între Hearst şi celebrul ilustrator Frederic Remington, trimis în Cuba să ilustreze atrocităţile spaniolilor. Remington a scris: “E linişte totală. Nu e nici un conflict. Nu va fi nici un război. Doresc să mă întorc”. Hearst i-a răspuns: “Te rog, stai pe loc. Tu faci ilustraţiile, războiul îl fac eu”! Ziarele sînt făcute pentru vînzare. Din acest motiv, nu sînt cu nimic mai bune decît războiul. Războiul înseamnă senzaţie şi entuziasm. Pe această bază, aproape orice şi oricine poate trăi şi prospera!

Ce odioşenii! Istorice! Sigur, în zilele noastre, această manipulare odioasă a devenit mult mai sofisticată, iar batalioanele de operaţiuni psihologice se străduiesc să cucerească minţile şi inimile consumatorilor de media de pe tot globul. Dacă sîntem de “partea bună a istoriei” le spunem operaţiuni de psy-ops, dacă sîntem de partea cealaltă, a neantului, a diavolului, a răului suprem, identificăm formaţiuni de troli care emit o propagandă odioasă. Sigur, aşa cum s-a întîmplat recent, difuzarea informaţiilor duşmănoase poate fi oprită cu un singur buton. Nu mai e nevoie de bombe, ca la televiziunea sîrbă în 1999! Nimic nou sub soare! Această armată paralelă, înarmată cu cerneală şi tastatură readuce în ochii noştri învăţăturile înaintaşilor. Filosoful, eseistul şi istoricul scoţian David Hume, scria în 1749 în Treatise of Human Nature (citat de Kunczik, op. Cit. p.23): “Cînd propriul nostru popor este în război cu altul, îl detestăm pe acela ca fiind crud, perfid, nedrept şi violent. Dar întotdeauna ne considerăm pe noi şi pe aliaţii noştri ca fiind echitabili, moderaţi şi plini de compasiune. Dacă generalul inamicilor este victorios, cu greu îi vom atribui caracteristici umane. El este un vrăjitor. Vorbeşte cu demonii … Are o minte sîngeroasă şi găseşte plăcere în a cauza moarte şi distrugere. Dar dacă victoria este de partea noastră, comandantul nostru are toate calităţile opuse, este un etalon de virtute, de curaj şi de comportament. Trădarea lui o vom considera politică. Cruzimea lui o vom considera un rău intrinsec al războiului. Pe scurt, orice defect al său ne vom strădui să-l diminuăm, ori îl vom glorifica sub numele virtuţii care I s-ar potrivi”.

Construcţia imaginii duşmanului este un procedeu foarte “îndrăgit” de specialiştii în stratcom (strategii de comunicare!), pentru influenţarea opiniei publice. Crearea unei imagini artificiale a inamicului, construieşte în mentalul populaţiei un sentiment de ameninţare, corelat cu nevoia unei conduceri puternice, o disponibilitate crescută de a accepta o conducere autoritară. Cu cît este mai mare ameninţarea (închipuită sau nu!) din partea unui duşman real, sau a unuia prezentat ca atare, cu atît pare a fi nevoia de îmbrăţişare a cauzei conducătorului puternic, lăsînd la o parte problemele personale (războiul din Ukraina vs. scumpiri la gaze, electricitate, alimente, corupţie, şomaj etc). Pe timp de război, adversarul este stigmatizat cu preponderenţă sub eticheta de monstru, bestie, om inferior, nebun. “Acesta nu este un război. De fapt, luptăm împotriva fiarei sălbatice, scria Rudyard Kipling!

Uciderea copiilor este un instrument de pr utilizat din cele mai vechi timpuri, cînd se construieşte imaginea duşmanului, dar la dimensiune planetară din timpul războiului din Golf! A fost prezent şi la Timişoara, în 1989, cînd s-au prezentat imaginile cu cadavrele unor femei gravide cu burţile spintecate, pentru a dovedi brutalitatea securităţii. De fapt, acele femei decedaseră de moarte naturală şi fuseseră autopsiate! Pretinse atrocităţi asemănătoare au fost citate şi de către ministrul german al apărării, Rudolf Scharping, atunci cînd încerca să justifice atacul NATO asupra Yugoslaviei, în 1999. Indignarea omenească joacă un mare rol şi, de fiecare dată, în favoarea pr-iştilor! Acum se ştie, Kosovo a angajat firma americană de PR, RUDER FINN, să-i reprezinte interesele, iar în martie 1993 a demarat o intensă campanie publicitară în Statele Unite. În acea perioadă, RUDER FINN a lucrat şi pentru Croaţia şi pentru facţiunea musulmană din Bosnia-Herţegovina. “Motivul este să determinăm opinia publică să implice America în acel conflict fratricid”, chiar din 1990, cînd compania a sprijinit Comunitatea Albanezo-Americană să publice un anunţ publicitar, în New York Times, în care se scria: KOSOVO S-A TRANSFORMAT ÎNTR-UN ADEVĂRAT LAGĂR DE CONCENTRARE. Au fost 9 ani de muncă intensă pe frontul cu cerneală şi tastatură, pînă cînd bombele aveau să se aştearnă, covor, peste Serbia! Povestea lansată de Ministerul Informaţiilor din Croaţia, în 1992, potrivit căreia sîrbii plăteau bani gheaţă pentru uciderea unui copil croat, a fost rostogolită de BBC, cu ajutorul RUDER FINN, fără a fi verificată!

Un alt exemplu cunoscut este cel al firmei HILL&KNOWLTON, aflată în slujba statului Kuweit, care a excelat în masiva manipulare mediatică şi dezinformările practicate. Hill&Knowlton a avut sarcina să pregătească materiale incriminatorii şi dovezi care urmau să fie înaintate Consiliului de Securitate al ONU, Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA şi Cercului de Lucru pentru Drepturile Omului din Congresul american. Vă amintiţi? Atrocităţile cu copiii ucişi în incubatoarele maternităţii, nu au lipsit!

Astăzi, Ukraina se bazează pe PR Week, şi pe conglomeratul de 150 de entităţi ale societăţii civile, semn că întregul mecanism de manipulare a informaţiei a evoluat şi a căpătat o altă dimensiune! Potrivit siteul american MintPress News, specializat în analize politice și economice, Kievul a generat un flux constant de propagandă sofisticată, menită să-i aducă sprijinul public și oficial din partea țărilor occidentale. În spatele efortului de relații publice al Ucrainei se află o armată de strategi politici străini, lobbyiști de la Washington DC și o rețea de instituții media. Cheia efortului de propagandă este o cohortă internațională de firme de relații publice care lucrează direct cu Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei pentru a purta războiul informațional. Efortul internațional este condus de co-fondatoarea companiei de relații publice PR Network, Nicky Regazzoni, și de Francis Ingham, un consultant de top în relații publice, cu legături strânse cu guvernul britanic. Ingraham a lucrat anterior pentru Partidul Conservator al Marii Britanii, face parte din Consiliul de Evaluare și Strategie al Serviciului de Comunicare al Guvernului Regatului Unit, este directorul executiv al Organizației Internaționale de Consultanță în Comunicații și conduce corpul de membri pentru comunicatorii guvernelor locale din Regatul Unit, LG Comms.

Operațiunea este dirijată de Yaroslav Turbil, descris pe pagina sa de LinkedIn drept „Șeful Ukraine.ua — ecosistemul digital al Ucrainei pentru comunicații globale. Comunicare strategică și promovare a mărcii de țară.” Turbil a lucrat la mai multe organizații ale „societății civile” strâns legate de guvernul SUA și a lucrat la Internews, o organizație conectată la serviciile de intelligence americane care funcționează sub pretextul promovării libertății presei”, se scrie în angheta apărută în publicaţia americană.

Împactul acestui asalt mediatic este cu atît mai important cu cît, de partea cealaltă, mijloacele de comunicare ale Rusiei au fost oprite de la emisie în Europa şi Statele Unite, atît on-air, dar şi cele pe Internet. Mai mult, în fiecare ţară, şi în România cu atît mai mult, parcă, diferite personalităţi ale spaţiului mediatic, influenceri şi deontologi cunoscuţi, absolut TOŢI mufaţi la fluxul de granturi internaţionale, sînt extrem de atenţi, vînează şi execută orice opinie apărută în spaţiul public care nu este corectă politic sau de partea bună a istoriei şi pe orice autor. Oricine are un punct de vedere diferit decît cel oficial este catalogat pro-rus, informaţiile sînt pro-ruse, chiar datele oficiale prezentate sînt false şi transmise ca o susţinere a ocupantului rus al Ukrainei paşnice. Cum spunea preşedintele Chinei, “pentru un tango e nevoie de doi”! Pro-ruse sînt şi criticile la adresa conducerii statului român, decuplat de nevoile propriilor cetăţeni în ultimii 7 ani! Acestea pot fi incriminate penal, iar autorii criticilor reduşi la tăcere! Este un model prin care societatea civilă veghează la consolidarea OMULUI NOU şi la LIBERTATEA acestuia!

În acest tablou bulversant, corespondenţilor de război le revine o răspundere uriaşă! Există un consens între noi măcar asupra unui fapt: demascarea şi condamnarea minciunilor răspîndite de armata cu cerneală şi tastatură. Este un principiu de etică profesională a noastră, indiferent de unde venim, ce limbă vorbim, pentru cine lucrăm, pentru că ştim că oricînd, oricare dintre noi poate fi ucis de oricare dintre părţile aflate în conflict! Cel puţin, din acest punct de vedere, puteţi fi convinşi că ce se transmite de pe front este ADEVĂRAT! Chiar dacă se face exces, uneori, de tragedii, imagini lacrimogene, emoţii etc. Ce ajunge să fie difuzat, contextul, ambalarea informaţiilor, nu mai este răspunderea noastră! Manipularea sau chiar falsificarea imaginilor, precum cele din jocurile pe calculator, ori alegerea detaliilor care induc conştient în eroare privitorul, şi în oroare, nu sînt produse în teatrul de operaţii, de cei care trăiesc la limita supravieţuirii, ci de aceia care stau comod în fotoliile lor, departe de lumea dezlănţuită.

Ca o concluzie la acest text lung: în caz de război şi, acum, în cazul RĂZBOIULUI DIN UKRAINA, nimeni nu se poate aştepta la o prezentare obiectivă şi corectă a faptelor şi actorilor implicaţi, deoarece fiecare dintre aceştia este interesat să influenţeze fluxul de ştiri şi să maximizeze avantajele şi profiturile generate de confruntare. Este un fapt pe care trebuie să-l conştientizăm şi să-l acceptăm! Prima victimă a războiului este adevărul! Presa care doreşte să relateze obiectiv şi corect nu are ce căuta în acest război! Ea va fi eliminată, discreditată, anihilată pentru că PAGUBA pe care aceasta ar produce-o ar fi prea mare. Jurnaliştii care utilizează etica profesională în scop personal pot fi foarte importanţi pentru inducerea în eroare a inamicului şi pentru influenţarea opiniei publice. În 1809, Heinrich von Kleist scria în al său “Manual de jurnalistică franceză”: “Jurnalistica franceză este arta de a face poporul să creadă ceea ce guvernul constată că ar fi bine să creadă…” Aşa se întîmplă, acum, în Ukraina! Datorită progresului tehnologic, posibilităţile minciunii sînt astăzi mai mari decît erau vreodată, în toată istoria omenirii. După acest război, nimic nu va mai fi la fel. Nici măcar adevărul!

ASEDIU PSY-OPS ŞI HIBRID

Despre faptul că mass-media este o armă distinctă în noul război hibrid, la fel precum artileria, iar jurnaliştii sînt un fel de operatori ai acestei arme, scriu de ceva vreme. De altfel, presa a constituit o armă redutabilă în mîini dibace, încă din secolul 19! Doar cu mass-media cîştigi bătălia pentru minţile şi sufletele adversarilor tăi, dar şi a propriei populaţii.

România este în mijlocul unui astfel de război şi sîntem, ca de obicei, în pielea goală! Nepregătiţi! „Armata română, admirabil de dezorganizată”, rostea Generalul Berthelot, celebrele cuvinte. Peste decenii, generalul devine stradă, iar instituţia dominantă nu rosteşte nimic! Semn că dezorganizarea vine din noi!

Distorsionarea adevărului nu este o practică nouă. Propaganda și știrile false folosesc în special mediul online și dețin similitudini: ambele sînt metode de denaturare a adevărului, de convingere emoțională, care doresc să instige la acțiune, în majoritatea cazurilor negativă.

Un număr mare de știri false și manipulatoare care difuzează teorii șocante sau ale conspirației schimbă treptat percepția informațiilor. La început, oamenii pur și simplu nu percep dezinformarea, apoi pur și simplu nu o cred, dar ulterior, din cauza emiterii frecvente a unor astfel de materiale, oamenii încep deja să se îndoiască. Anume acesta este scopul pe care vor să-l atingă organizațiile și țările care manipulează cu informațiile.

Știrile false se transformă în prezent într-o problemă de securitate națională, un instrument care poate destabiliza lumea, și a sosit momentul să-l luăm în considerare în contextul securității! Rezultatul poate fi cuantificat în sondaje de opinie.

În toate perioadele pandemice, omenirea s-a confruntat cu dezechilibre psiho-mentale, iar una dintre aceste faţete ale pandemiei de COVID-19 este infopandemia sau patologia informaţională (infosistem patologic), care poate afecta chiar structurile fundamentale ale lumii, afirmă academicianul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, într-un interviu acordat AGERPRES. Sociologul Ilie Bădescu susţine că studiile dedicate efectelor infopandemiei sînt astăzi la un nivel avansat, iar informaţiile care zguduie temeliile structurilor de ordine din societate pot fi clasificate în baza scalei de impact folosite în toate studiile. Potrivit directorului Institutului de Sociologie al Academiei Române, situaţia actuală din România generată de infopandemie se află pe o scară de variaţii ale scorului între 3 şi 4, poziţie care trebuie să fie una de alarmă pentru factorii de decizie.

Dezvoltarea fenomenului «fake news» generează o criză pentru societatea contemporană şi ameninţă inclusiv buna funcţionare a democraţiilor liberale, cu riscuri asupra securităţii şi siguranţei naţionale. Există un veritabil bombardament informațional, menit să influențeze deciziile în domeniul securităţii individuale, comercial sau politic. În acest context, dezvoltarea unor abilități media și a unei capacități de a judeca critic, în mod independent, informațiile primite, nu constituie un element educațional de specialitate, dedicat doar celor interesați de științele comunicării sau de științele sociale, ci o provocare de bază pentru fiecare tînăr.

Pe fondul unei crize economice, sociale sau politice, și în contextul manipulărilor de tip fake news, ideologii toxice pot căpăta avînt.

Pe de altă parte, fenomenul fake news este un pericol la adresa democrației, punînd sub semnul întrebării importanța libertății şi independenţei de exprimare, promovînd batjocorirea jurnaliștilor și subminarea rolului lor în societatea democratică. O normă pare să se fi schimbat și datorită faptului că un număr de politicieni proeminenți folosesc o retorică disprețuitoare faţă de jurnaliști, descriind mass-media ca fiind inamicul poporului. Aceasta îi legitimizează pe alții să facă același lucru.

În timp ce amenințările sînt în creștere, tot mai puține voci susțin rolul important al jurnaliștilor în societate.

Aceasta este o evoluţie periculoasă!

În ultimii 30 de ani, NICI O SINGURĂ PUBLICAŢIE DE POLITICĂ EXTERNĂ nu a mai avut succes pe piaţa de presă din România, publicul fiind „îndrumat” spre can-canul intern, atît la radio cît şi la televiziune! Asta înseamnă o lipsă a culturii internaţionale dar şi de securitate, cu o MARE VULNERABILITATE informaţională şi informativă la nivelul populaţiei! Deşi România este UN STAT ASEDIAT, NU avem o reacţie coerentă de contracarare a războiului PSY-OPS, deşi specialişti de valoare avem!