Etichetă: MAREA NEAGRA

SE VA MODIFICA STATUTUL MĂRII NEGRE?

Marea Neagră este o autostradă de apă care leagă trei dintre cele mai fierbinți zone ale lumii: Rusia în fricțiune cu flancul estic al NATO din Ukraina, regiunea balcanică-danubiană, unde atîtea focuri încă ard sub cenușă, și Orientul Mijlociu extins, a cărui instabilitate nu merită prea multe comentarii, scrie publicația italiană Il Fatto Quatidiano.

Sigur, pentru riveranii Mării Negre, Pontul Euxin reprezintă mult mai mult, iar necunoașterea istoriei generează ignoranță, pe deoparte, iar pe partea cealaltă conferă mai mult… curaj în punerea în aplicare a planurilor istorice nerealizate.

Securitatea în bazinul Mării Negre se bazează pe echilibrul dinamic de putere dintre riverani garantat în ordinea internațională prin Convenția de la Montreaux din 1936 privind statutul strîmtorilor Bosfor și Dardanele. Potrivit acesteia, Turcia deține cheia de intrare în Marea Neagră, fiind obligată să nu permită accesul forțelor militare navale străine decît în anumite limite de tonaj și pe perioade limitate de timp. Nici riveranii nu au dreptul să țină în Marea Neagră flote excesiv de mari, strîmtorile putînd fi închise pentru a opri excesele care generează riscul de război.

Potrivit regretatului academician și diplomat Mircea Malița, a existat o bătălie acerbă între două concepţii privind Marea Neagră: una că Marea Neagră este a riveranilor, iar a doua că Marea Neagră este mare deschisă. Conceptul de mare deschisă nu avea mari simpatii, nici la ruşi, nici la turci, mai ales la turci care ştiau că dețineau o cheie la care nu vor renunţa niciodată… Problema s-a pus înainte de război, în 1936, la Montreaux, își amintește, într-o carte de memorii, Mircea Malița.  “Şi atunci, cele două idei s-au ciocnit. Anglia prezentă, voia mare liberă, Occidentul vroia şi el, bineînţeles, mare liberă, în schimb ruşii şi turcii, cam singuri, eventual cu aliaţii lor din regiune, stăteau pe poziţia că Marea Neagră este a celor din regiune”, a riveranilor.

În jurul anului 2005, viziunea românească și euroatlantică asupra Mării Negre se modifică. România a devenit vîrful de lance al unei politici care nu mai favoriza ideea Mării Megre ca mare a riveranilor, ci ca spațiu de înaintare a frontierei euroatlantice. Vestul devenea din ce în ce mai pofticios la Marea Neagră și nu se putea destăinui nici turcilor, nici ruşilor. Diplomatul remarcabil Mircea Malița sintetizează perfect poziția României, exprimată de politicienii actuali: „cînd a găsit un slujitor fidel al ideii care preferă să fie, în loc de riveran, săgeată a Occidentului în inima răsăriteană, s-a terminat. L-a folosit fără scrupule”.

Astăzi, Marea Neagră face obiectul central al strategiilor actorilor globali și în special ale SUA.  Importanța geopolitică și strategică a Mării Negre a generat mai mult decît o atenție sporită la Washington, Londra sau Bruxelles și în capitalele occidentale, dar, mai presus de toate, există o determinare consolidată, odată ce Marea Baltică a fost securizată prin extinderea NATO către Suedia și Finlanda, de a plasa Marea Neagră în centrul strategiei Alianței. SUA a hotărît că are interese vitale în regiunea Mării Negre, iar Rusia nu va mai trebui să dicteze regulile în regiune și nici aliații – precum Turcia – nu vor mai fi lăsați singuri în fața provocărilor eurasiatice. Marea Neagră merită o strategie globală proprie pentru a se asigura că Kremlinul nu o mai consideră LAC RUSESC, vorba unui președinte-jucător.  înfrîngerea Rusiei nu poate veni decît prin pierderea porturilor de la Marea Neagră și Marea Azov de pe teritoriul ukrainean și prin redimensionarea sa geopolitică și militară în Marea Neagră însăși, cred Aliații. Controlul Mării Negre a fost întotdeauna un element-cheie pentru Rusia. Atacul asupra Georgiei, în 2008, anexarea Crimeei, în 2014 și a părții de coastă din oblasturile Zaporojia și Kerson dar, mai ales, a portului Mariupol, în 2022, au fost operațiuni militare menite să îmbunătățească situația geopolitică și strategică a Rusiei în Marea Neagră.

Alianța Nord-Atlantică, fidelă conceptului contestat în negocierile din 1936, anume acela de “mare deschisă”, consideră că Marea Neagră poate fi privită ca un mare golf al Mării Mediterane din care, pe de o parte, poate fi ținută sub observație și control Mediterana de Est cu Orientul Mijlociu înconjurător, iar pe de altă parte, traversînd coridorul sud-caucazian, se ajunge în Marea Caspică cu țările sale riverane aparținînd Asiei Centrale. Important de remarcat că atît Orientul Mijlociu cît și Asia Centrală sînt teritorii bogate în resurse energetice și alte materii prime strategice. Nu energie eoliană sau solară! Așadar, zona Mării Negre, ca spaţiu geopolitic de confluenţă, are o valoare cu totul specială, dacă o situăm în perspectiva unei arhitecturi euro-asiatice.

Pe de altă parte, Turcia a intrat într-o nouă eră, cea de putere regională proeminentă, gardian al evoluţiilor din Orientul Mijlociu, Iran, Marea Caspică, Marea Neagră, Caucaz şi Balcani, de care depinde DIRECT accesul Rusiei la Marea Mediterană.

Situaţia militară din zona Mării Negre este, din punctul de vedere al României, extrem de gravă. Rusia a atins un punct de dominanţă militară consolidată asupra a peste 90% din arealul maritim. Flota rusă a Mării Negre își are sediul la Sevastopol din 1793. Orașul-port din Peninsula Crimeea are o semnificație specială pentru Moscova: este una dintre foarte rarele amenajări portuare de apă adîncă fără gheață din Rusia, poate fi folosit de armată chiar și iarna și funcționează ca o trambulină de unde Kremlinul își poate afirma influența înspre Marea Mediterană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și sudul Europei. Marea Neagră oferă Rusiei acces spre țări mai îndepărtate în care activează militar, precum Lybia sau Syria, unde dispune de propria sa bază navală, la Tartus.

Pentru Ukraina, Marea Neagră este și mai importantă ca decît pentru Rusia. În timp de pace, peste 50% din totalul exporturilor naționale plecau spre lume din cel mai mare port ukrainean de la Marea Neagră, Odessa!

Dar, pe lîngă dominația litoralului Ukrainean și ocuparea în întregime a Mării Azov, în timp, Rusia şi-a atins cîteva din obiectivele geopolitice pe care şi le-a propus la Marea Neagră: Crimeea, Abhazia, Osetia de Sud, dar vizează şi gurile Dunării. Pentru că, nu-i așa, cine controlează gurile Dunării, controlează Europa!

România şi Bulgaria au o capacitate de acţiune navală mult sub nivelul care ar putea fi definit ca „modest“, Georgia nu intră în discuţie, iar în ceea ce priveşte capacitatea navală rămasă Ukrainei, este greu de făcut o estimare realistă. În aceste condiții, o prezenţă militară NATO de tip permanent în Marea Neagră reprezintă o iniţiativă care corespunde intereselor immediate ale unor state riverine.  

Contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea este de părere că Turcia face jocurile Rusiei după ce Ankara a anunțat că interzice intrarea în Marea Neagră a două nave vînătoare de mine donate de britanici Ukrainei pentru a ajuta în desfăşurarea operaţiunilor militare navale în războiul cu Rusia. Constantin Ciorobea merge și mai departe și susține, în ziarul ADEVĂRUL, că prevederile Convenţiei de la Montreux care a fost semnată în anii ’30 trebuie renegociate pentru că nu mai fac față realităților.

„Acest document nu mai este de actualitate. De exemplu, Georgia, Republica Moldova și Ukraina nu au semnat documentul deși au ieșire la Marea Neagră în prezent. Nu au semnat pentru simplul motiv că nu existau ca state la vremea respectivă. Păi cum poți obliga trei state să respecte un tratat pe care nu l-au semnat? Apoi, ar mai fi o abordare privind Convenția de la Montreux. Acum este clar pentru mine că în mod tacit, evident, Turcia și Rusia au ajuns la un echilibru la Marea Neagră, dar problema este că acest balans se face pe spatele României și Bulgariei. În mod normal ar trebui să putem apela la sprijinul NATO în Marea Neagră“, a concluzionat contraamiralul, potrivit ADEVĂRUL.

Turcia a implementat imparţial şi riguros Convenţia de la Montreux pentru a preveni escaladarea în Marea Neagră. Conform respectivei convenţii, navele militare ale părţilor nebeligerate pot tranzita strîmtoarea chiar şi pe timp de război, dar aceeaşi convenţie oferă Turciei posibilitatea de a avea ultimul cuvînt şi de a refuza autorizarea trecerii oricărei nave dacă estimează că există un risc ca această ţară să fie atrasă în război.

Strategia Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră, aprobată pe 24 decembrie 2022 de Congresul SUA, reprezintă o evoluţie firească, în urma adoptării noului Concept Strategic al NATO, la Summitul de la Madrid din vara lui 2022, prin care Marea Neagră a fost declarată zonă de interes strategic. Evident, un impuls important a venit şi din partea corpului diplomatic românesc, altul decît cel cunoscut de regretatul Mircea Malița, care a militat pentru o astfel de soluţie, “menită să întărească Flancul Estic al NATO”.  „România îşi asumă plenar statutul de pilon al Organizaţiei Atlanticului de Nord şi ne bucurăm să vedem că aliaţii americani se mişcă rapid pentru sprijinirea acestui punct strategic fierbinte pe harta geopolitică a lumii”, afirma președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, senatoarea Nicoleta Pauliuc.

La rîndul său, Europa dorește să își asigure maximul de independentă față de petrolul și gazele din Rusia și pune accentual, tot mai insistent, pe țările producătoare din Caucaz, mai ales pe Azerbaidjan. Baku exportă petrol și gaze către Europa prin Georgia și Turcia. Ruta peste Marea Neagră ocolește atât Rusia, cît și Iranul, două țări cărora europenii le-au impus sancțiuni severe.

Nu voi scrie nimic despre rezervele de gaz și de exploatările Turciei sau României.

Ignorată mai bine de 10 ani, războiul din Ukraina a transformat Marea Neagră într-o regiune cu identitate strategică distinctă în ochii unor actori globali cu interese vitale aici, deși încă de la Războiul Crimeii, care a durat din 28 martie 1853 pînă în 1856 și a confruntat Imperiul Rus cu o alianță a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, a celui de-al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei și a Imperiului Otoman, pe de altă parte, Marea Neagră a fost considerată un loc potrivit pentru exportul crizelor interne ori al celor ivite pe alte teatre de confruntare. Istoria ultimilor 200 de ani ne aratră că crizele din regiunea Mării Negre sînt, de fapt, proiecția unei istorii conflictuale produse de neriverani!

Departe de a fi o metaforă, regionalizarea securităţii Mării Negre, prin abolirea Tratatului de la Montreaux, presupune un răspuns local nu numai la riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi (RAV), ci şi la cerinţele de gestionare şi de monitorizare a acestora, inclusiv confruntarea directă cu Rusia pentru care schimbarea statutului Mării Negre este inacceptabilă. La fel și pentru Turcia, deși face parte din NATO.

Mediul de securitate internaţional este, în prezent, încărcat de războaie locale cu tendințe de regionalizare, dar și alte riscuri şi ameninţări grave de instabilitate şi insecuritate pentru comunitatea internatională, precum războiul civil cu bandele narco-criminale din Ecuador. Tot acest melanj de insecurităţi, oportunități și provocări geo-politice pot duce în două direcţii distincte, în ceea ce privește Marea Neagră: spre o cooperare internaţională solidă și deschiderea Pontului Euxin, așa cum dorea Marea Britanie în 1936, direcție care provoacă încă o dată Rusia și deschide porțile confruntării directe, sau rămînerea în actualul format de Mare a Riveranilor unde se va putea regăsi o luminiță a păcii…

De la Port Arthur la Insula Şerpilor

BMTF, 15 apr – La primele ore ale zilei de 14, informaţiile despre soarta crucişătorului rus, Moskva erau încă contradictorii, Ukraina anunţînd că nava a fost scufundată, în timp ce Rusia susţinea că vasul a fost avariat şi au fost luate măsuri pentru remorcarea sa către un portul Sevastopol, din Crimeea anexată. Potrivit purtătorului de cuvînt al Comandamentului Operaţional SUD, Vladislav Nazarov, crucişătorul de rachete MOSKVA, grav avariat din cauza atacului cu rachete Neptun, dar şi a exploziei magaziei de muniţie, s-a înclinat, a început să ia apă şi s-a scufundat. Cei 500 de membri ai echipajului au fost salvaţi. Această versiune este sprijinită şi de o informaţie apărută în presa turcă, potrivit căreia, mai multe nave aflate în zonă au încercat să salveze echipajul, însă furtuna a împiedicat majoritatea manevrelor de salvare. Cinci marinari ruşi, aflaţi într-o îmbarcaţiune de salvare, au fost recuperaţi din apele Mării Negre de un vas turcesc.

Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că nava a fost grav avariată în urma exploziei muniţiei de la bord provocată de un incendiu, iar toţi membrii echipajului au fost evacuaţi pe alte nave ruseşti. Ulterior, a fost anunţat că s-a reuşit izolarea incendiului şi că rachetele de la bord n-au fost afectate, nava fiind remorcată în direcţia portului Sevastopol. Nu există informaţii dacă „Moskva” avea la bord armament nuclear. Autorităţile ruse nu menţionează cauza incidentului, afirmînd doar că o investigaţie este în curs. Oficiali ukraineni, pe de altă parte, au afirmat că nava a fost lovită de două rachete antinave ukrainene de tip Neptun, informaţie neconfirmată de alte surse. Cert este că Moskva s-a scufundat în noaptea de joi spre vineri în apele Mării Negre!

Crucişătorul „Moskva” este cea mai serioasă pierdere a forţelor ruse de la începutul operaţiunii militare, iar scufundarea navei amiral nu reprezintă doar o nouă victorie pentru marina ukraineană, ci este o lovitură puternică aplicată marinei militare ruse şi prestigiului ei în Marea Neagră. Zicala MAREA NEAGRĂ, LAC RUSESC nu pare a mai fi de actualitate! Editorialiştii din Odessa spun că distrugerea Moskvei reprezintă o umilire a Moscovei, făcînd, desigur, referire la capitala Federaţiei Ruse şi asociază atacul de cord al ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, cu teribila lovitură a crucişătorului.

Ultima dată cînd ruşii au pierdut o navă amiral în luptă a fost în 1905, în bătălia de la Tsushima, iar consecinţa a fost pierderea războiului ruso-japonez. Un an înainte, pe 13 aprilie 1904, o altă navă amiral s-a scufundat, la Port Arthur. Este vorba de Cuirasatul Petropavlovsk. Ulterior acestui dezastru naval, a murit un proeminent comandant rus, viceamiralul Stepan Makarov.

După exact 118 ani, istoria se repetă, 13 aprilie continuînd să rămînă o zi neagră pentru istoria navală a Rusiei. După pierderea crucişătorului Moskva, Rusia mai deţine încă 3 crucişătoare, pentru patru flote: Varyag, Mareşal Ustinov şi Petru cel Mare!

Dar, cum a reuşit armata ukraineană să prindă peştele cel mare din Marea Neagră? Potrivit informaţiilor militare, operaţiunea a fost planificată de mai multă vreme, iar seara de 13 aprilie a fost aleasă pentru cumulul de factori, inclusiv o furtună năpraznică ceea ce a îngreunat manevrabilitatea navei. Potrivit informaţiilor, armata ukraineană a beneficiat de înaltă tehnologie şi specialişti în localizarea ţintelor navale şi ghidarea rachetelor. Cu ajutorul lor, crucişătorul a fost atacat cu o dronă kamikaze care a scos din funcţiune comutatorul antiaerian de sarcină, iluminare şi ghidare radar, manevră care l-a orbit. Apoi, două rachete antinavă, Neptun, de fabricaţie ukraineană, au fost lansate de pe ţărm, din unghiuri diferite. Restul, e deja istorie!

Cîteva cuvinte despre Moskva. Acesta este un crucişător de rachete, nava principală a proiectului 1164 Atlant, dezvoltat încă din perioada sovietică sub denumirea de SLAVA. A fost construit între anii 1976 şi 1979 în şantierele navale de la Nikolaev, astăzi o ţintă pentru armata rusă! Intrat în serviciu în 1983, „Moskva”, care pînă în 1996 a purtat numele „Slava”, a devenit cunoscută în decembrie 1989, cînd a asigurat, alături de nava americană Belknap securitatea summitului din Malta al liderilor sovietic şi american, Mihail Gorboaciov, şi G. Bush. Ulterior, „Moskva” a participat la campaniile din Georgia, în 2008, şi Syria, în 2015. În prima zi a campaniei din Ukraina, „Moskva” a participat la ocuparea insulei Şerpilor, operaţiune în care au fost luaţi prizonieri 82 de militari ukraineni, iar ulterior, conform mediilor ukrainene, a participat la blocarea porturilor Odessa, Nikolaev şi Oceakov. Avea sarcina de a asigura apărarea aeriană a întregii grupări de trupe de ocupaţie din Herson. De asemenea, crucişătorul ar fi trebuit să asigure acoperirea aeriană pentru debarcările planificate în regiunile Herson şi Odessa, avînd la bord un număr mare de sisteme S-300, aşa că era o umbrelă excelentă.

Moskva are un deplasament de 11,500 tdw, o lungime de 185, 5 metri, o lăţime de 20,8 metri şi o înălţime de 42,5 metri. Cît un bloc cu 16 etaje! Şi un pescaj de 8,4 metri! Dezvoltă o viteză de 32 de noduri/oră şi are o autonomie de 6000 de mile marine sau 30 de zile.

Crucişătorul dispune de o instalaţie de artilerie AK-130, artilerie antiaeriană AK-630, rachete antinavă P-1000 Vulcan, două sisteme de rachete antiaeriene, unul S-300 Fort şi unul Osa-MA. Nava este numită „ucigaşul de portavioane”. În acelaşi timp, prezenţa la bord a sistemului Fort SAM, care acoperă un cerc cu o rază de 150 de km, îl face principala unitate de apărare antiaeriană navală din cadrul flotei.

Fostul secretar al Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională al Ukrainei, Alexander Turkinov a confirmat faptul că fregata rusă purtătoare de rachete, Amiral Essen, a fost lovită, la rîndul ei, pe 3 aprilie, tot de rachete de tip Neptun. În 2018, Turkinov a fost prezent de mai multe ori, la Odessa, la testele efectuate cu acest tip de rachetă.

Racheta antinavă Neptun a fost dezvoltată de către Biroul de Proiectare de Stat şi Întreprinderea de Cercetare şi Producţie RAY.