Tag: MILITARI ROMANI

47 de morți și zeci de răniți, între care doi militari români, ieri, în Afghanistan.

BMTF, 22 oct – Doi militari din cadrul Batalionului 191 Protecția Forței „Golden Lions”, din Arad, au fost răniți miercuri, 21 octombrie, în Afghanistan, în jurul orei 19:32, ora României, în timpul unei misiuni de patrulare în zona de responsabilitate, în urma unui atac cu dispozitiv exploziv improvizat, transmite MapN, într-un comunicat.

Militarii români se deplasau cu un convoi de autovehicule MRAP (Mine Resistant Ambush Protected / autovehicule rezistente la mine și protejate împotriva ambuscadelor), în regiunea Kandahar.  Dispozitivul exploziv s-a declanșat la trecerea ultimului autovehicul din coloană. În urma exploziei, au fost răniți sergentul Adrian Ioan Czifrak și caporalul clasa a II-a Iosif Ioan Reman.

Militarii din patrulă au aplicat procedurile standard prevăzute de regulile de angajare, asigurând zona și acționând de urgență pentru acordarea primului ajutor militarilor răniți și evacuarea întregului echipaj al vehiculului afectat de explozie către Spitalul Militar ROL-2 din Baza Aeriană Kandahar, unde cei doi militari răniți, aflați în stare stabilă, beneficiază de tratament medical de specialitate. Ceilalți trei membri ai echipajului sunt evaluați medical, conform cerințelor standard aplicabile în aceste situații.

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, sunt în legătură permanentă cu comanda Batalionului 191 Protecția Forței și urmăresc evoluția stării de sănătate a militarilor răniți. 

Militarii arădeni au fost dislocați în teatrul de operații din Afghanistan în luna august, pentru o misiune de șase luni.

* * *

Tot ieri, 47 de membri ai forței de securitate au fost uciși în luptele de la Takhar, între care 20 de operatori ai FOS afghane. Luptele au început cu atacurile talibanilor asupra forțelor de securitate din satul Masjid-e-Safid din districtul Baharak, potrivit oficialilor locali. Baharak este la aproximativ 15 km distanță de capitala Takhar.

Cîteva ore mai tîrziu, doisprezece copii au fost ucişi şi alţi cîţiva răniţi într-un raid aerian împotriva unei moschei în provincia Takhar din nordul Afghanistanului, Atacul aerian a avut loc după-amiază în districtul Baharak, unde luptători talibani omorîseră în cursul dimineţii peste 40 de membri ai forţelor de securitate afghan.

Un avion a bombardat moscheea după ce s-a primit informaţia că luptători talibani care fuseseră implicaţi cu cîteva ore mai devreme într-un atac sîngeros asupra forţelor de securitate erau ascunşi în moschee, a explicat Afzali. În realitate însă, talibanii plecaseră deja din moschee, au indicat Afzali şi o altă sursă de securitate.

ATACURI TALIBANE

BMTF, 24 nov – Cel puţin opt membri ai forţelor de securitate afghane, dintre care şapte poliţişti şi un soldat, au fost ucişi după ce combatanţi talibani au atacat posturi de securitate într-o provincie centrală în Afghanistan, au anunţat duminică oficiali afghani, scrie Agerpres. De asemenea, au fost rănite cel puţin trei persoane în atacurile care au avut loc în provincia Daikundi din districtul Kijran, în jurul orelor 01:00 (20:30 GMT), sîmbătă, au precizat oficialii.

Mai mult de 200 de combatanţi talibani au lansat un atac coordonat în timpul nopţii asupra posturilor de securitate, a subliniat guvernatorul provinciei Mohammad Ali Uruzgani şi membrii consiliului de provincie Haji Ghairat Jawahiri şi Sohrab Ali Aetimadi.

Jawahiri a anunţat că unul dintre posturile de securitate a trecut în mîinile talibanilor şi a subliniat că ameninţarea pentru întregul district este mare.

Potrivit oficialilor, cel puţin 25 de combatanţi talibani au fost de asemenea ucişi în confruntări.

Militanţii talibani continuă să atace forţele afghane şi cele internaţionale, în pofida faptului că aceştia susţin că recenta eliberare din închisoare a unor importanţi membri ai mişcării lor va facilita procesul de pace în Afghanistan. Guvernul afghan speră că schimbul de prizonieri – în care au fost eliberaţi doi ostatici americani şi unul australian – va duce la negocieri directe între guvernul afghan şi militanţii talibani.

În sudul țării, Corpul 205 al Armatei Naţionale Afghane şi Districtul 404 de poliţie luptă împreună pentru a respinge atacurile luptătorilor talibani şi a păstra zonele eliberate. Aceştia sînt consiliaţi de cei 10 militari români a căror obiectiv principal este generarea unei forte credibile în măsură să susţină reformele Guvernului afghan şi statul de drept.

Potrivit informaţiilor, luptătorii talibani sînt acum activi în 70% din Afghanistan, ofensiva declanşîndu-se în 2014, odată cu încheierea misiunii ISAF.

Aproximativ 15 milioane de persoane, jumătate din populaţia ţării, locuiesc în zone care sînt fie controlate de talibani, fie talibanii sînt prezenţi în mod deschis şi atacă în mod regulat. Aceştia au avansat, dincolo de zona tradiţională de sud, spre estul, vestul şi nordul ţării.

Talibanii au revenit în provinciile Helmand, Sangin, Musa Qala şi Nad-e Ali, din care au fost alungaţi în 2014 de către trupele ISAF. Kandaharul, fieful tradiţional al talibanilor, reprezintă pentru aceştia perla coroanei. În acest context, 600 de militari români încearcă să menţină securitatea la un nivel acceptabil, oferind o şansă la viaţă populaţiei locale.

INTELLIGENCE-UL ROMÂNESC VIZAT DIRECT LA KABUL. ROMÂNII SÎNT „ÎN CURU GOL”!

BMTF, 5 sep – Bilanţul atentatului sinucigaş de joi de la Kabul a crescut la cel puţin 10 morţi, între care şi un militar român, şi 42 de răniţi. Militanţii talibani au revendicat responsabilitatea pentru atentatul sinucigaş care a vizat un punct de control din apropierea cartierului general al misiunii Resolute Support a NATO şi care s-a soldat cu cel puţin 5 morţi şi 35 de răniţi.

MApN precizează într-un comunicat de presă că decesul militarului român a survenit în jurul orei 11.40, ora României, în urma unei explozii generate de o maşină-capcană. Acesta este caporalul cls. a III-a Ciprian-Ștefan Polschi, din cadrul FOS, care îndeplinea funcția de șofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul.

Caporalul cls. a III-a Ciprian-Ștefan Polschi avea 38 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Era angajat în M.Ap.N. din anul 2004 și se afla la a treia misiune în Afghanistan.

Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Ciprian-Ștefan Polschi și a înaintat Președintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale îşi exprimă profundul regret pentru producerea acestui tragic eveniment și transmite condoleanțe familiei îndoliate.

Vineri, 6 septembrie, în unitățile militare din țară și din teatrele de operații vor fi organizate ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.

Purtătorul de cuvînt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că sediul agenţiei de spionaj afghane a fost ţinta atacului şi că explozia s-a produs cînd un convoi de forţe străine trecea prin zonă.

Deflagraţia a fost provocată de un minibus încărcat cu explozibili care a sărit în aer în jurul orei locale 10:10 (05:40 GMT), a declarat purtătorul de cuvînt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.

Un purtător de cuvînt al agenţiei de spionaj afghane a declarat că ţinta a fost un punct de control. Deflagraţia a putut fi auzită de la o depărtare de 3,5 kilometri.

Imagini ale camerelor de supraveghere, postate online de 1TV, un canal de televiziune local, arată cum o furgonetă trece printr-o barieră de beton şi se apropie de ceea ce par a fi două vehicule 4×4 blindate de culoare albă, după care explodează. Rahimi a anunţat că 12 maşini aparţinînd unor civili au fost distruse în explozie. Sute de oameni se aflau în zonă în momentul exploziei, potrivit Reuters.

Atacul – care a distrus maşini şi magazine din zonă – se produce în plin proces de negocieri între SUA şi talibani.

Acest atentat are loc la doar trei zile de la atentatul de luni noaptea, soldat cu 16 morţi şi peste 100 de răniţi, şi în care şi-a pierdut viaţa şi un diplomat român, iar un altul a fost grav rănit.

Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, lucrător al SIE, a murit, iar altul a fost grav rănit în urma atacului terorist care a avut loc în noaptea de luni spre marţi, la Kabul. „În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit”, transmite MAE într-un comunicat.

Potrivit Ministerului nostru de Externe, românul ucis în atentat avea 43 de ani şi era membru al echipei de securitate a ambasadei. „Este un moment foarte tragic pentru România, în principal nu doar pentru misiunea noastră diplomatică acolo, nu doar pentru Ministerul Afacerilor Externe, pentru România, pentru că un om şi-a pierdut viaţa, practic, un om tînăr şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe ceilalţi, într-un efort de a combate acest atac terorist”, a spus ministrul de externe, Ramona Mănescu, cînd a aflat de atac.

Atacul s-a petrecut luni seara, la ora locală 21.45. Talibanii au vizat complexul rezidenţial Green Village (Cartierul Verde) aflat undeva în zona de N-E a Kabulului. Green Village este un complex rezidenţial securizat, destinat doar străinilor, unde accesul este foarte dificil, chiar imposibil pentru localnici. Complexul, care este înconjurat de un gard imens de beton, adăposteşte sedii de firme şi organizaţii neguvernamentale, dar şi spaţii de cazare, terenuri de sport şi restaurante. Camionul încărcat cu explozibil a intrat într-un gard, pe latura vestică şi a distrus o bună parte din el. S-a produs astfel o breşă prin care atacatorii au intrat în complex şi au început să tragă la întîmplare. Potrivit martorilor, schimbul de focuri a durat cîteva ore. Explozia a fost devastatoare. A creat un crater uriaş în şosea şi a distrus zeci de clădiri pe o rază de cîteva sute de metri.

Atentatul s-a soldat cu 16 morţi şi 119 răniţi. Atacul a avut loc în timp ce principalul post de televiziune afghan Tolo News difuza un interviu cu reprezentantul american Zalmay Khalilzad, care discuta despre un potenţial acord cu talibanii care-şi doresc retragerea forţelor americane din cinci baze aflate pe teritoriul Afghanistanului.

Marţi dimineaţă, sute de locuitori furioşi au ieşit pe străzi, cerîndu-le străinilor să părăsească districtul. Unii dintre ei s-au urcat pe un zid care înconjoară Green Village, incendiind un turn de pază şi maşini de teren blindate aflate în parcarea din zonă. Această tabără a fost bombardată frecvent şi atacurile ne-au distrus casele şi au rănit oamenii care locuiesc în această zonă. Oamenii şi-au pierdut vieţile şi mulţi alţii au fost răniţi din această cauză. Această tabără este amplasată într-o zonă rezidenţială şi ar trebui evacuată din acest district. Dacă tabăra nu este evacuată, oamenii vor continua să protesteze”, a spus Mohammad Kamal Afghan. Green Village a fost deseori ţinta atacurilor.

Mulţi străini locuiesc în complex, care este păzit de forţele afghane şi de agenţi ai unor firme private de securitate, între care şi mulţi români. GardaWorld, cea mai mare firmă privată de securitate din lume, asigură, alături de forţele afghane, protecţia complexului Green Village din capitala Afghanistanului. Înfiinţată în 1995, compania canadiană de securitate a luat avînt şi de pe urma războielor de la începutul anilor 2000 din Iraq. Pînă în anul 2007, firma avea 5.000 de angajaţi în regiune. Compania generează acum peste 3 miliarde de dolari venituri anuale şi este unul dintre cei mai mari angajatori din industria de securitate, cu 65.000 de angajaţi în toată lumea.

Mai mult de 20 de foşti militari români cu mai multe misiuni la activ, în Iraq şi Afghanistan, se află, în prezent, sub contract cu compania canadiană, cu contracte de adviser în vederea monitorizării accesului în check-point-urile din Green Village. Pînă IERI, miercuri, 4 septembrie, aceştia NU erau înarmaţi! Exista un pistol mitralieră la cinci oameni, pe motiv că GardaWorld „nu are arme”! Securitatea campului era asigurată cu agenţi nepalezi care au fugit în buncăre în momentul atacului cu maşină capcană. „Sîntem în curu gol”, mi-a relatat un prieten, chiar în timpul atacului.

Atacatorii au fost respinşi şi ucişi de contractorii români, care, din motive economice sînt menţinuţi în prima linie! Începînd de astăzi, 5 septembrie, grupul de 20 de români, contractori privaţi la GardaWorld, asigură şi sarcinile de check-point, şi paza Green Village şi QRF! Fără a beneficia de salarii mărite! Cine este nemlţumit poate reveni în ţară!

Mai mulţi foşti ambasadori ai SUA în Afghanistan au avertizat marţi, într-o scrisoare deschisă, asupra pericolelor de securitate ce le implică o retragere grăbită a militarilor americani înainte ca în ţară să fie cu adevărat pace, relatează AFP.

Pe tot parcursul anului 2019 militarii români au fost vizaţi de atacurile insurgenţilor. Pe 13 aprilie – Patru militari români, aflaţi în misiune, au fost răniţi în provincia Kandahar, Afghanistan. Militarii răniţi au fost evacuaţi pe cale terestră către spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar. În urma evaluării medicale, aceştia au fost internaţi, doi dintre ei cu fracturi în zona membrelor inferioare, unul cu traumatism cranian închis şi cel de al patrulea cu fractură toracală.

24 mai – Cinci militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, aflaţi în misiune în Afghanistan, au fost răniţi în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate, a anunţat, printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Pe timpul executării misiunii, în jurul orei 12.30, ora României, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

6 mai – Doi militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, aflaţi în misiune în Afghanistan, au fost răniţi în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar, după ce maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii s-a răsturnat. Celor doi militari – caporalul clasa a III-a Laurenţiu Bogatu şi fruntaşul Ionuţ Burlacu – li s-a acordat primul ajutor, au fost transportaţi la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar, în starea stabilă, caporalul Bogatu fiind externat.

Atacurile de luni şi de astăzi de la Kabul au vizat operatori de intelligence care pregătesc serviciile secrete afghane. România este un actor cheie pe această piaţă, iar talibanii ştiu asta!

SE RETRAG AMERICANII DIN AFGHANISTAN?

BMTF, 2 aug – Statele Unite se pregătesc să retragă mii de soldaţi din Afghanistan ca parte a unui acord cu talibanii pentru a pune capăt conflictului de aproape două decenii din această ţară, au relatat joi media americane, scrie Agerpres.

Surse anonime citate de The Washington Post şi CNN au spus că acordul prevede o reducere a numărului militarilor americani din Afghanistan de la circa 14.000 la 8.000-9.000.

Acordul le va cere de asemenea talibanilor să înceapă negocieri directe cu guvernul de la Kabul, despre care gruparea militantă spune că este un regim marionetă.

Înţelegerea prevede de asemenea o reducere drastică a personalului Ambasadei SUA din Kabul şi reduceri ale personalului de securitate, a relatat CNN.

Informaţiile vin după ce Zalmay Khalilzad, reprezentantul special al SUA pentru reconciliere în Afghanistan, a declarat miercuri că SUA sînt dispuse „să încheie un acord” dacă talibanii îşi respectă la rîndul lor angajamentele pentru un avans al negocierilor între cele două părţi.

Reprezentanţi ai SUA şi ai talibanilor se întîlnesc de anul trecut în speranţa de a găsi o soluţie paşnică la conflictul din Afghanistan şi urmează să înceapă zilele viitoare o nouă rundă de negocieri la Doha, capitala Qatarului.

Purtătorul de cuvînt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat joi că „există speranţă că va putea fi găsită o soluţie la această rundă de discuţii”.

Washingtonul vrea mai presus de orice garanţii de la talibani că Afghanistanul nu va deveni un refugiu pentru terorişti, în timp ce talibanii se concentrează pe garantarea retragerii tuturor forţelor străine conduse de SUA din Afghanistan.

Conform SUA, acordul ar trebui să includă şi un armistiţiu.

Aproape 1000 de militari români se află dislocați la această oră în Afghanistan.

KANDAHAR, ANUL 1397

KANDAHAR, ANUL 1397

Februarie, 1397 după Hegira. Provincia Kandahar. Dar, imaginea poate fi de oricînd. În 1979, cînd sovieticii au intrat în Afghanistan, imaginea era la fel. Şi în 1980, cînd a venit Armata a 40-a. Şi în 1800, şi în 2002. Doar uniformele erau altele. Şi oamenii!

Ieşiţi în patrulă, militarii români, aici cu “Inimi neînfricate”, au oferit nomazilor, de fiecare dată, dulciuri, apă şi chiar alimente.

Viaţa e grea în deşertul afghan, indiferent de data din calendar!

ALŢI TREI MILITARI AMERICANI UCIŞI ÎN AFGHANISTAN

BMTF, 28 nov – Trei soldați americani au fost ucişi în explozia unui dispozitiv exploziv improvizat (VBIED) plasat pe marginea drumului în localitatea Shahbaz, la periferia capitalei sudice Ghazni, informează Misiunea NATO Resolute Support.

Alţi trei membri ai patrulei şi un contractor au fost răniţi şi au fost evacuaţi.

Atacul survine la doar trei zile după ce un alt militar american, rangerul Sgt. Leandro A.S. Jasso a fost ucis în sud-vestul provinciei Nimroz în timpul unei misiuni de luptă.

Purtătorul de cuvînt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, și-a asumat responsabilitatea pentru atac. Un transportor blindat a fost complet distrus în explozie, a spus el.

Atacul survine după ce fosrţele RS au ucis 78 de insurgenţi şi au rănit alţi 22 în Kapisa, Nangarhar, Ghazni şi Kandahar, Farah, Balkh, Faryab şi Helmand.

În Kandahar, acolo unde acţionează cei mai mulţi militari români, doi plantatori de IED-uri au fost ucişi în explozia propriilor dispozitive, la Mandi Kariz şi Shah Wali Koot.

Potrivit Poliţiei Naţionale Afghane, cu mentorat românesc!, au fost detectate 14 tipuri diferite de IED-uri şi două grenade de mînă în Zabur, districtul 15, capitala Kandahar, “împiedicînd atacul terorist și salvînd orașul de o tragedie așteptată”.

Poliția Națională din Afghanistan încurajează toți cetățenii să raporteze activități suspecte și acte criminale apelînd 119.

FEREASTRĂ SPRE KANDAHAR

FEREASTRĂ SPRE KANDAHAR

Chiar dacă războiul împotriva terorismului este adesea neglijat de opinia publică, de presa şi de aleşi, creşterea numărului de morţi dovedeşte că, departe de a se reduce, acest război rămîne intens. Din august 2016 şi pînă joi, 8 noiembrie 2018, numărul victimelor în războiul anti-terorist a crescut cu 110.000! Bilanţul include victimele din rîndul civililor, insurgenţilor, poliţiei şi forţelor de securitate locale, precum şi al militarilor americani şi din forţele aliate. Acest război, împotriva terorismului, a dus militarii români în Iraq şi Afghanistan.

EROII DIN AFGHANISTAN

Erou, eroism…sînt cuvinte pe care le auzim tot mai rar. În Anul Centenarului, instituţii media demarează fel de fel de campanii. Urmele eroilor români care s-au jertfit, în haina militară, în ultimii 100 de ani se întind din Belgia pînă, hăt, departe, în Afghanistan, acolo unde, pînă astăzi, 29 de militari români au fost ucişi. Şi ei sînt eroii noştri, şi ei au monumente, acolo, în capăt de Asie, din FOB Mescall, la Kandahar şi Kabul! Şi ei au locul lor, bine definit, în edificarea României moderne! Şi EI sînt EROII NOŞTRI!

Din 2001, România a participat la Războiul din Afghanistan de partea Coaliției Multinaționale conduse de SUA. În ianuarie 2010 se aflau în Afghanistan 1.092 de militari români. Cei mai mulți dintre aceștia (peste 900) erau implicați în misiuni de menținere a securității în regiunea Qalat, din sudul țării, una dintre cele mai periculoase zone. Pe 8 aprilie 2010, Traian Băsescu a anunțat la Praga creșterea efectivului românesc din Afghanistan la 1.800 de militari. În 2013 se aflau în Afghanistan 1600 de militari români și zeci de jandarmi care pregăteau trupele afghane.

În cadrul recent încheiatului Summit NATO de la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern s-au reunit şi în formatul Misiunii Resolute Support /RSM (39 de state aliate şi state partenere contributoare), pentru a discuta evoluţia situaţiei de securitate din Afghanistan, stadiul şi perspectivele misiunii NATO de pregătire, consiliere şi asistenţă (TAAC), precum şi contribuţiilor aliaţilor şi partenerilor la misiune.

La peste 15 ani de la implicarea NATO în Afghanistan, termenul şi strategia de finalizare a angajamentului aliat în acestă ţară sînt departe de a fi conturate. În aceste condiţii, aliaţii şi partenerii participanţi la misiune au reconfirmat angajamentele cu trupe şi capacităţi militare pentru continuarea misiunii cu un efectiv de aproximativ 16.000 militari. Totodată, ei au adoptat decizia de continuare a finanţării forţelor afghane de securitate, pînă în anul 2024, la nivelul actual al acestui angajament (un miliard USD pe an).

România va continua misiunea în Afghanistan, alături de Alianţă, pînă în 2024, iar de anul viitor va creşte numeric participarea cu două companii, în Teatrul de Operaţii (TO) de la 770 de militari, în prezent, la 950, aici intrînd şi jandarmi şi chiar personal civil!

România a dislocat, în iulie 2002, în Afghanistan, primul batalion de infanterie format din 405 militari provenind din Batalionul 26 infanterie ″Neagoe Basarab″⁣, sub comanda Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF). Batalionul era condus de maiorul Nicolae Ciucă, actualmente General dr., Şeful Statului Major al Apărării. Aceasta a reprezentat prima acţiune de luptă a Armatei Române în afara frontierelor naţionale după cel de-al Doilea Război Mondial. De atunci, 29 de militari români au căzut victime în teatrul de operaţii din Afghanistan:

30 aprilie 2018 – Opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei “Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost răniţi, la 30 aprilie 2018, în Afghanistan, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device), a informat Ministerul Apărării Naţionale. Militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, după care au fost evacuaţi la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă. Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afghanistan în perioada februarie – august 2018.

15 septembrie 2017 – Trei militari din Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei din Focşani au fost răniţi în Afghanistan, dintre care unul foarte grav, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, informează MApN. Militarul rănit foarte grav, caporalul Mădălin Stoica şi care avea 41 de ani, a decedat ulterior. El era căsătorit şi avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operaţii şi era angajat al MApN din anul 2002.

5 august 2017 – Un militar român a fost rănit uşor la antebraţ în urma unui schimb de focuri în Afghanistan, după un atac al insurgenţilor îmbrăcaţi în ţinuta poliţiei afghane.

25 septembrie 2016 – Patru militari români din Batalionul Protecţia Forţei “Rechinii Albi” au fost răniţi în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afghanistan. După securizarea zonei, militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost evacuaţi la spitalul militar din Baza Aeriană Kandahar. Sublocotenentul Florin Oprea, plutonierul Eduard-Vlad Romilă, caporalul Marcel Neagu şi soldatul Costică-Victor Tarnovschi au fost supravegheaţi de medicii spitalului bazei, fiind în stare stabilă.

7 mai 2016 – Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani. Plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar militarul rănit a fost transferat la un spital din Germania.

30 aprilie 2015 – Patru militari români care acţionează în cadrul misiunii “Resolute Support” din Afghanistan au fost răniţi, în explozia unei maşini-capcană.

30 martie 2014 – Un militar român, Claudiu Constantin Ştefan Vulpoiu (41 de ani), şi-a pierdut viaţa şi alţi cinci au fost răniţi în Afghanistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat. Militarii români executau o misiune de patrulare în comun cu forţele de securitate afghane, pe autostrada A1 (Kabul-Kandahar), la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall.

22 septembrie 2013 – Doi militari români, membri ai Grupului naval de forţe pentru operaţii speciale, au decedat în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, pe timpul executării unei misiuni de luptă în Estul Afghanistanului. În urma exploziei, cei doi militari grav răniţi au fost evacuaţi pe calea aerului, cu un elicopter MEDEVAC, la spitalul militar din Baghram unde, cu toate eforturile medicilor, au decedat. Maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, în vîrstă de 28 de ani, era căsătorit, se afla la a doua misiune în Afghanistan şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2006. Era decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO article V şi cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale. Plutonierul Adrian Postelnicu, în vîrstă de 34 de ani, era la prima misiune în Afghanistan şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2009. Era decorat cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.

19 mai 2013 – Patru militari români din cadrul Batalionului 2 Manevră “Yelow Scorpions” au fost răniţi ca urmare a răsturnării blindatului în care executau o misiune. Cei patru militari – plutonierul-major Dorin Segedi şi caporalii clasa a III-a Sorin Bănulescu, Sergiu Ola şi Elena Cristina Marin au fost evacuaţi de urgenţă la spitalul din Baza Apache.

9 decembrie 2012 – Caporalul Daniel Gheorghe Tuică, din cadrul Batalionului 2 Manevră, a fost rănit, în zona gîtului, în timpul unei misiuni de cercetare a unui pod în provincia Zabul din Afghanistan. Patrula a fost atacată cu armament de infanterie. Caporalului i-a fost acordat primul ajutor, fiind ulterior evacuat cu un elicopter MEDEVAC, la Spitalul Militar din baza Lagman, pentru investigaţii de specialitate. Starea sa era stabilă. În vîrstă de 29 de ani, militarul român este căsătorit şi face parte din Batalionul 33 Vânători de Munte “Posada”. A mai participat în teatrul de operaţii din Afghanistan, în anul 2010.

23 septembrie 2012 – Caporalul Dragoş Vasile Dobra, aflat în misiune de patrulare pe autostrada A1, în provincia Zabul, a fost rănit în urma exploziei unui dispozitiv improvizat. Militarul executa misiunea împreună cu alţi camarazi din Batalionul 2 Manevră şi a fost singurul rănit în urma incidentului. Militarul a fost transportat de la spitalul militar din baza Lagman la cel din Kandahar unde a fost evaluat clinic şi investigat paraclinic de medicii specialişti, care au confirmat că este în afara oricărui pericol.

4 mai 2012 – Plutonierul-adjutant Florinel Enache, din Batalionul 280 Infanterie, aflat în misiune în provincia Zabul, a fost grav rănit. Subofiţerul, care executa o misiune de cercetare terestră şi securizare a unui obiectiv pe autostrada A1, a suferit răni grave în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat. Militarul a fost evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman.

7 septembrie 2011 – Plutonierul Ion-Lucian Leuştean, care era încadrat în Batalionul 2 Manevră, a fost rănit grav în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executa cercetarea terestră a unui obiectiv în provincia Zabul. Militarului i s-a acordat pe loc primul ajutor, după care a fost transportat de urgenţă cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman pentru intervenţii chirurgicale. Pe 8 septembrie 2011, militarul român a fost evacuat în Germania, la Spitalul militar american din Landstuhl, pentru tratament de specialitate şi, ulterior, la 30 octombrie 2011, a fost transferat în România, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, în stare vegetativă, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme interne şi cranio-cerebrale. A încetat din viaţă la 9 mai 2012.

10 mai 2011 – Caporalul Cătălin-Ionel Marinescu, din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, a murit în provincia Zabul, în timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1 executînd cercetarea terestră a unui obiectiv. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost grav rănit, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale, dar cu toate eforturile depuse nu a mai putu fi salvat. Militarul avea de 28 de ani şi era necăsătorit.

5 mai 2011 – Caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, a căzut la datorie în provincia Zabul. În timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost rănit grav, fiind evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Lixandru a decedat. Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii.

1 aprilie 2011 – Expertul internaţional, cetăţean român, Filaret Moţco, a decedat la Mazar-i-Sherif. Acesta avea funcţia de ofiţer de afaceri politice în cadrul Centrului Operaţional Nord al ONU din Afghanistan, în localitatea respectivă. Atacul de la Mazar-i-Sharif s-a produs după ce o serie de protestatari care demonstrau împotriva arderii Coranului, cartea sfîntă islamică, au luat cu asalt clădirea în care se aflau birourile ONU.

24 noiembrie 2010 – Caporalul Angel-Paul Ilovan, din Batalionul 812 Manevră ″Şoimii Carpaţilor″⁣, aflat într-o misiune de patrulare în provincia Zabul, a fost rănit de suflul deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, militarul a suferit răni în zona feţei, a toracelui şi la mîini. După acordarea primului ajutor, a fost transportat cu un elicopter de evacuare medicală la Spitalul Militar din Kandahar, pentru îngrijiri şi investigaţii de specialitate, starea sa de sănătate fiind stabilă.

1 octombrie 2010 – Sergentul major Marius Florin Sfecheş şi soldatul Cristian-Petru Filip din Batalionul 812 Manevră ”Şoimii Carpaţilor” au căzut la datorie, în timpul executării unei misiuni în Afghanistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului Humvee, în care se aflau aceştia. Atacul s-a produs în provincia Zabul, la aproximativ 40 de km nord-est de Qalat. În urma exploziei a fost rănit şi caporalul Vasile Zbâncă.

12 mai 2010 – Sergentul Leu Sandu Valerică din Batalionul 33 Manevră a murit în Afghanistan, în timpul unei misiuni. Sergentul a fost ridicat post-mortem la gradul de sublocotenent.

23 februarie 2010 – Sergentul major Bădiceanu Florin a murit şi fruntaşul Zamfir Marian a fost rănit, în cadrul unei misiuni de patrulare într-o coloană formată din patru autovehicule Humvee, în provincia Zabul pe autostrada Kandahar – Kabul. Vehiculul blindat în care se aflau cei doi a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat. În urma deflagraţiei, cei cinci membri ai echipajului au fost evacuaţi de urgenţă pe calea aerului la spitalul din localitatea cea mai apropiată, conform procedurilor în vigoare. Cu toate eforturile depuse de medici, sergentul major Bădiceanu a decedat. Subofiţerul – promoţie 2005 – era la a doua misiune în Afghanistan, avea 31 de ani, căsătorit şi tatăl unui copil. Fruntaşul Marian Zamfir a fost supus unui tratament medical şi a unor investigaţii de specialitate.

24 ianuarie 2010 – Plutonierii-majori Sergiu Hulpoi şi Mihai Păduraru, aflaţi în baza militară din Kandahar, au fost răniţi uşor, în urma unui atac cu rachetă. Militarii români au fost transportaţi la Spitalul Militar din Baza Kandahar, unde au primit primele îngrijiri medicale. După investigaţiile preliminare, a reieşit că starea lor de sănătate este stabilă.

20 noiembrie 2009 – Trei militari din Elementul Naţional de Sprijin (NSE) dislocat în Kandahar (Afghanistan), au fost răniţi în urma unui atac cu rachetă. Sergentul major Cristian Mostoc şi sergenţii Marian Muscăloiu şi Marius Bertoni Taifas au suferit răni în urma suflului exploziei.

30 septembrie 2009 – Patru militari din Batalionul 280 Manevră au fost răniţi în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat în timp ce se aflau în misiune pe autostrada A1, Kandahar-Kabul. Plutonierul Dănuţ Buzatu, fruntaşul Ionuţ Dumbravă şi caporalul Ionuţ Bogdan Ciubotaru au fost externaţi. Fruntaşul Emanuel Cornel Berdei a fost operat, fiind trimis la Centrul Medical Regional Landstuhl din Germania, pentru investigaţii de specialitate.

5 septembrie 2009 – Doi militari români, din Batalionul 280 Manevră, dintr-o bază aflată la 60 km N-E de Qalat, au fost răniţi, în urma unui atac insurgent cu aruncătoare de grenade şi armament portabil de infanterie. În urma atacului, fruntaşii Constantin Buturugă şi Florin Drehluţă au suferit răni în zona membrelor inferioare.

18 iulie 2009 – Doi militari au fost răniţi în baza militară română din Qalat, în urma unui atac insurgent din mai multe direcţii cu rachete şi armament portabil de infanterie. În urma atacului, sergentul Florin Emil Cojocaru şi caporalul Gheorghiţă Pavăl au suferit răni uşoare în zona feţei. Militarilor li s-au acordat primele îngrijiri în baza militară, fiind transportaţi, ulterior, cu un elicopter de evacuare medicală la Kandahar, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Militarii răniţi făceau parte din organica Batalionului 280 Manevră.

7 aprilie 2009 – Un convoi militar românesc a fost victima unui atentat. La 20 km nord-est de Qalat, unul dintre autovehicule a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, un ofiţer şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari au fost răniţi. Militarul decedat era căpitanul Vasile Unguraş din Batalionul 21 Manevră. El conducea o misiune de patrulare, formată din patru autovehicule Humvee, din cadrul Batalionului 21 Manevră, pe autostrada A1 Kandahar – Kabul. După atac, zona a fost securizată, iar militarii răniţi au fost evacuaţi la spitalele militare din Lagman şi Kandahar. Vasile Unguraş avea 32 de ani, era căsătorit şi tată a doi copii.

3 aprilie 2009 – Un ofiţer din Batalionul 1 Forţe pentru Operaţii Speciale ″ Vulturii″⁣, căpitanul Petre Tiberius, a murit în Afghanistan. La aproximativ 80 de kilometri Sud-Vest de Kabul, o echipă de intervenţie rapidă româno-americană a acţionat în sprijinul unei subunităţi aliate. În schimbul de focuri, ofiţerul român a fost împuşcat. A fost evacuat de urgenţă cu un elicopter Medevac, iar acesta a murit, în timp ce era transportat către spital. Petre Tiberius era căsătorit şi avea un copil. În vîrstă de 33 de ani, militarul era angajat al MApN din anul 2000 şi se afla la a doua misiune în Afghanistan.

26 februarie 2009 – Sergentul major Chira Claudiu, în vîrstă de 30 de ani, a fost ucis. În timp ce efectua o misiune de patrulare pe autostrada A1, între Qalat şi Kabul, autovehiculul în care se afla subofiţerul român a trecut peste un dispozitiv explozibil, fiind rănit grav românul a fost grav rănit, şi deşi un elicopter a încercat să îl transporte la Kabul, acesta a murit.

9 ianuarie 2009 – Locotenent-colonelul Augustin Nicuşor Pegulescu a fost rănit la piciorul stîng şi a suferit şi leziuni la umărul drept. Acesta efectua alături de alţi trei militari români din Batalionul 21 “Vânători de Munte” o misiune mixtă româno-americană de recunoaştere, fiind rănit în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat, la aproximativ 50 de kilometri sud-vest de Baza Lagman. Locotenent-colonelul Pegulescu făcea parte din Structura de comandă şi control a Task Force Zabul.

3 ianuarie 2009 – Soldatul voluntar Nicolae Paraschiva din Batalionul 30 Vânători de Munte “Dragoslavele” a fost rănit de un dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce efectua o misiune de intervenţie rapidă într-o patrulă mixtă, împreună cu o echipă genistică americană (EOD) pe autostrada A1, la aproximativ 50 de kilometri de baza Lagman, Qalat.

31 august 2008 – Sublocotenentul Dragoş Traian Alexandrescu a fost ucis, iar alţi trei soldaţi, sergentul major Gheorghe Irinel Matei, fruntaşul Dumitru Bogdan Angelescu, soldatul Dumitru Marius Mihai şi soldatul Ionuţ Claudiu Butoi, din Batalionul 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”, au fost răniţi, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul), la aproximativ 20 de kilometri de Qalat.

13 iunie 2008 – Un militar român a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi, în urma unui atentat produs la 50 de km de Qalat. Soldaţii, membri ai Batalionului 300 Infanterie “Sfântul Andrei” din Galaţi se aflau într-o misiune de patrulare pe autostrada A1 (Qalat-Kabul), cînd patrula, alcătuită din patru transportoare amfibii blindate a fost atacată de forţe insurgente cu armament uşor şi aruncătoare de grenade. Aflat în primul dintre transportoare, soldatul Claudiu Marius Covrig, şi-a pierdut viaţa, trupul său fiind transportat la Baza Lagman din Qalat. Ceilalţi trei militari răniţi, care au primit asistenţă medicală la faţa locului, şi-au continuat misiunea, participând la securizarea zonei, conform procedurilor standard de operare în astfel de situaţii.

20 martie 2008 – Un militar român din Batalionul 300 Infanterie “Sfântul Andrei” din Galaţi a fost ucis şi un altul rănit, într-o explozie produsă la nord de Qalat. Fruntaşul Ionuţ Cosmin Sandu a decedat, iar caporalul Silviu Atanasiu a fost rănit la piciorul stîng, cînd autovehiculul Humvee, în care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În momentul producerii deflagraţiei, militarii români îndeplineau o misiune de patrulare în provincia Zabul. Fruntaşul Ionuţ Cosmin Sandu a fost înaintat, post-mortem, la gradul de sublocotenent.

12 martie 2008 – Caporalii Vasluianu Gheorghe Ionel şi Hamza Gheorghe Dan, şi plutonierul Sbughea Constantin Mihai, din cadrul Batalionului 300 Infanterie “Sfântul Andrei” din Galaţi, dislocat în Afghanistan, au fost răniţi într-o explozie produsă la sud de Qalat, în timp ce îndeplineau o misiune de patrulare pe autostrada Qalat-Kandahar, după ce transportorul amfibiu blindat în care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În incident, caporalii Vasluianu Gheorghe Ionel şi Hamza Gheorghe Dan au suferit contuzii şi echimoze în zona feţei, iar plutonierul Sbughea Constantin Mihai a fost diagnosticat cu fractură de membru superior drept.

6 septembrie 2007 – Sergentul major Aurel Marcu a fost ucis, iar locotenentul Nicolae Grigore, fruntaşul Alex Octavian Zafiu şi sergenţii majori Mircea Solomon şi Marius Enescu au fost răniţi. Militarii făceau parte din Batalionul 33 Vânători de Munte “Posada” de la Curtea de Argeş şi se aflau într-un transportor amfibiu blindat care îndeplinea o misiune în provincia Zabul. Sergentul major Aurel Marcu a fost înaintat, post-mortem, la gradul de sublocotenent, şi a fost decorat cu Ordinul Naţional ’Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

1 august 2007 – Sergentul major Ionel Sorinel Berchetaru, din Batalionul 33 Vânători de Munte “Posada”, aflat în misiune în teatrul de operaţiuni din Afghanistan, a fost rănit la 1 august 2007, suferind o leziune superficială în zona abdomenului, cauzată de o schijă de mortier.

23 iunie 2007 – Sergentul Gabriel Creţu, aflat într-o misiune de patrulare în provincia Farah din Afghanistan, a suferit un traumatism în zona capului, provocat de suflul exploziei unei încărcături de aruncător de grenade, trasă dintr-o direcţie necunoscută.

1 mai 2007 – Sergentul major Ioan Constantin a suferit un accident, care i-a provocat un hematom în zona globului ocular drept, în timp ce se afla în misiune de patrulare în provincia Herat, împreună cu alţi şase militari români.

19 iulie 2006 – Un militar român a fost rănit în urma exploziei unei rachete de 107 milimetri, care a căzut chiar lîngă tabăra românească din baza Kandahar. În timpul deflagraţiei, maiorului Ion Stanciu, din Elementul de Sprijin Naţional, i s-au înfipt în corp cinci schije – două în spate, în zona rinichilor, două în picior şi una lîngă ochiul stîng. Nici un alt militar român nu a fost afectat de explozie.

20 iunie 2006 – Caporalul Ionel Gheorghiţă Drăguşanu, încadrat în Batalionul 341 Infanterie din Topraisar din anul 2001, a decedat, iar alţi patru militari români – sublocotenentul Dinu Răzvan Manoilă, plutonierul Iosif-Adrian Luca-Micu şi sergenţii Costinel Valerică Slăniceanu şi Laurenţiu Şerban – au fost răniţi grav, în urma unui incident. Militarii se aflau într-un transportor amfibiu blindat de cercetare şi se întorceau la baza din Kandahar, după ce îndepliniseră o misiune de patrulare în sudul Afghanistanului. Sublocotenentului Gheorghiţă Ionel Drăguşanu i-a fost conferit, post-mortem, Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler pentru militari cu însemne de război.

31 martie 2006 – Maiorul Cătălin Ticulescu, ofiţer de stat major din cadrul Batalionului 341 Infanterie “Rechinii Albi”, a suferit o fractură de calcaneu drept, iar plutonierului adjutant Florin Bolovan, cadru sanitar, i s-au tasat patru vertebre lombare (fără afectarea funcţiunilor neurologice), în urma unei explozii produse în timpul executării unei misiuni de patrulare la aproximativ 30 de kilometri sud-est de baza de la Kandahar.

24 aprilie 2005 – Sergentul Narcis Şonei a murit şi alţi doi militari, sergenţii Gabriel Hanganu şi Adrian Dogaru, au fost răniţi în timpul unei misiuni de patrulare în districtul Panjawyi din provincia Kandahar, după ce transportorul amfibiu blindat de cercetare, în care se aflau cei trei, a trecut peste un dispozitiv exploziv neindentificat. Narcis Şonei a fost înaintat, post-mortem, la gradul de sublocotenent, şi a fost decorat cu “Virtutea militară” în grad de Cavaler cu însemne de război.

11 noiembrie 2003 – Sergentul major Iosif Silviu Fogoraşi a fost împuşcat mortal, iar sergentul major Mihail-Anton Samuilă a fost rănit, în timp ce o coloană de blindate aparţinînd Batalionului 151 “Războieni” (“Lupii Negri”), aflată în misiune de luptă, a fost atacată cu focuri de armă în zona localităţii Spin Buldac, situată în apropierea graniţei cu Pakistanul. Samuilă a decedat la 14 noiembrie 2003, într-un spital de campanie al armatei Statelor Unite din Bagram. Cei doi au fost înaintaţi, post-mortem, la gradul de sublocotenent, fiind decoraţi cu “Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

6 octombrie 2002 – Doi militari români din batalionul “Neagoe Basarab”, aflaţi într-o misiune au fost implicaţi într-un incident produs la circa 18 km de Kandahar, suferind răni uşoare. Incidentul a avut loc în momentul în care transportorul blindat în care se aflau militarii români a trecut peste o mină, care a explodat avariind partea din faţă a maşinii de luptă.

Ei sînt EROII noştri!