MASACRU LA KABUL
BMTF, 26 oct – Trei civili au fost răniți, în această dimineață, în jurul orei 7:35, ora locală, la Kabul, în explozia unei bombe magnetice, în Haji Nabi Township, PD6, la trecerea unei Toyota Land Cruiser Prado, informează sursele noastre locale.
Incidentul are loc la mai puțin de 24 de ore de la un atac sinucigaș. Cel puţin 24 de oameni, inclusiv adolescenţi, au fost ucişi într-un atentat sinucigaş produs la sfîrșitul acestei săptămîni într-un centru de învăţămînt din capitala afghană Kabul, au anunţat oficiali afghani citaţi de Reuters, scrie Agerpres.
Atacatorul şi-a detonat încărcăturile explozive pe stradă, în faţa centrului Kawsar-e Danish din vestul capitalei afghane, a precizat un purtător de cuvînt al Ministerului de Interne.
Majoritatea victimelor sînt tineri cu vârsta între 15 şi 26 de ani. Alte 57 de persoane au fost rănite în atac, a menţionat ministerul.
Atacul a fost revendicat de Statul Islamic într-un comunicat difuzat pe Instagram, fără însă a aduce dovezi în acest sens.
Un purtător de cuvînt al talibanilor a respins implicarea acestora în atentat, într-un mesaj postat pe Twitter.
Atacul, condamnat de NATO şi de guvernul afghan, a survenit într-o zonă locuită în mare parte de comunitatea şiită din Afghanistan, minoritate care a fost în trecut ţinta mai multor atacuri din partea unor grupări cum este şi Statul Islamic.
Zeci de tineri au fost ucişi în aceeaşi zonă din Kabul în 2018, într-un alt atentat asupra unui centru educaţional, iar în mai 24 de oameni, inclusiv mame şi bebeluşi, au murit într-un atac la o maternitate.
Emisarul special al SUA pentru Afghanistan, Zalmay Khalilzad, a făcut apel pe Twitter la îngrădirea violenţelor şi accelerarea procesului de pace, evocînd o intensificare a violenţelor în ultimele săptămîni, inclusiv concluzia Comisiei independente pentru drepturile omului din Afghanistan conform căreia un raid aerian al guvernului afghan s-a soldat cu moartea a 12 copii.