Etichetă: OSTLUND

OSTLUND

OSTLUND

În cei 32 de ani de jurnalism, împliniţi pe 26 aprilie 2020, am avut norocul să întîlnesc oameni deosebiţi, unii, parte din istorie, alţii care au făcut istorie! Unul dintre aceştia este Col. William Ostlund, cunoscut publicului din România din documentarul, şi cartea cu acelaşi nume, RESTREPO, a jurnalistului american Sebastian Junger, lansat în 2010. În iulie 2013, împreună cu colegii şi prietenii mei, jurnalişti şi militari, ne-am întîlnit cu col. Ostlund în FOB Apache din Zabul, Afghanistan.

William Ostlund, cu sînge de nativ american, piele roşie, militar de carieră din 1983 şi în armata activă din 1990. A participat la războaiele din Iraq, OPERATION DESERT SHIELD și DESERT STORM, OPERATION IRAQI FREEDOM, în BALCANI și în provinciile Kunar şi Zabul, Afghanistan.

A scris „Lecții lecții tactice învățate în Afghanistan”, publicat în revista Military Review (iulie / august 2009), „Războaie nereglementate: Forțele din contraterorism în sprijinul operațiunilor de contrainserție”, publicat de Institutul War Land (septembrie 2012) Forța și Forțele Operationale Speciale: Interoperabilitate și Interdependență „, publicat de Institutul de Armament Land (octombrie 2014).