Etichetă: POLITIC

PACTUL DE SECURITATE DE LA KIEV, sau “Nu-i prost cine cere”…

BMTF, 14 sep – Aşa distrug politicienii eroismul şi sacrificiile militarilor, pe front! Acest document a apărut ieri şi la 24 de ore de la apariţia lui nu am văzut pe NIMENI interesat de el! Nici un comentariu, nici o analiză, nici măcar un rezumat. Îl publicăm integral, în limba română, mulţumită istoricului GEORGE DAMIAN. Sigur, ukrainenii nu mai vor să fie sclavii fratelui de sînge, dar, parcă e prea de tot! Citiţi, gîndiţi singuri, comentaţi:

PACTUL DE SECURITATE DE LA KIEV

GARANȚII INTERNAȚIONALE DE SECURITATE PENTRU UKRAINA

RECOMANDĂRI

Copreședinți ai Grupului de lucru privind garanțiile internaționale de securitate pentru Ukraina

Anders Fogh Rasmussen

Andrii Yermak

Kiev

13 septembrie 2022

Acest raport a fost elaborat pe baza contribuțiilor și a discuțiilor cu experți de marcă din întreaga lume democratică. Printre aceștia se numără foști prim-miniștri, miniștri, precum și înalți funcționari și cadre universitare. Coautorii le mulțumesc tuturor acestora pentru contribuțiile lor.

PREAMBUL

La opt ani după ce a anexat ilegal Crimeea, a invadat Donbasul și a provocat un conflict în estul Ukrainei, Rusia a atacat Ukraina pentru a doua oară. Forțele rusești au nivelat orașe, au comis crime de război și au încercat să acapareze teritoriul suveran al Ukrainei. Au încercat să supună populația Ukrainei și să înlocuiască conducerea aleasă în mod democratic la Kiev. Războiul din Ukraina are consecințe de mare amploare atît pentru regiune, cît și pentru lume. Stabilitatea în zona euro-atlantică depinde de securitatea Ukrainei.

Memorandumul de la Budapesta privind garanțiile de securitate s-a dovedit a fi inutil. Nu au existat măsuri suficient de solide, obligatorii din punct de vedere juridic și politic pentru a descuraja agresiunea rusă. Cu excepția cazului în care Ukrainei i se oferă garanții de securitate unice și eficiente – integrate într-un eventual proces de pace – nu există niciun motiv să credem că acest lucru nu se va întîmpla din nou.

Ukraina se află pe calea aderării la UE și, în calitate de viitor membru al UE, va beneficia de clauza de apărare reciprocă a UE. Aspirația Ukrainei de a adera la NATO și de a beneficia de acordurile de apărare reciprocă ale acesteia este garantată în Constituția sa. Această aspirație este decizia suverană a Ukrainei. Atît aderarea la NATO, cît și la UE vor consolida semnificativ securitatea Ukrainei pe termen lung. Cu toate acestea, Ukraina are nevoie acum de garanții de securitate.

Aceste garanții ar trebui să permită autoapărarea Ukrainei atît pentru a descuraja un atac armat sau un act de agresiune, cît și – în cazul în care are loc un atac – pentru a proteja suveranitatea, integritatea teritorială și securitatea Ukrainei.

Pactul de securitate de la Kiev va îndeplini acest scop prin mobilizarea resurselor politice, financiare, militare și diplomatice necesare pentru autoapărarea Ukrainei. Pactul va consta într-un document comun de parteneriat strategic semnat de statele garante și de Ukraina (precum și în acorduri bilaterale între Ukraina și statele garante).

Pe lîngă eforturile de reconstrucție, aceste garanții sînt esențiale pentru ca milioanele de ukraineni strămutați de război să se întoarcă și să își construiască un viitor în țara lor de origine. Prin conceperea și adoptarea lor acum, aceste garanții vor transmite un mesaj puternic de hotărîre și unitate împotriva agresorului și pentru viitorul Ukrainei. Acestea vor fi primele astfel de garanții din secolul XXI și pot pune bazele unei noi ordini de securitate în Europa.

RECOMANDĂRI CHEIE

– Cea mai puternică garanție de securitate pentru Ukraina constă în capacitatea sa de a se apăra împotriva unui agresor, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU. Pentru a face acest lucru, Ucraina are nevoie de resurse pentru a menține o forță defensivă semnificativă, capabilă să reziste forțelor armate și paramilitare ale Federației Ruse.

– Acest lucru necesită un efort de mai multe decenii de investiții susținute în baza industrială de apărare a Ucrainei, transferuri de armament și sprijin în domeniul informațiilor din partea aliaților, misiuni de antrenament intensiv și exerciții comune sub steagul Uniunii Europene și al NATO.

– Garanțiile de securitate vor fi pozitive; acestea stabilesc o serie de angajamente asumate de un grup de garanți, împreună cu Ucraina. Acestea trebuie să fie obligatorii, bazate pe acorduri bilaterale, dar reunite într-un document de parteneriat strategic comun – numit Pactul de securitate de la Kiev.

– Pactul va reuni un grup de țări aliate alături de Ucraina. Printre acestea s-ar putea număra SUA, Regatul Unit al Marii Britanii, Canada, Polonia, Italia, Germania, Franța, Australia, Turcia, precum și țările nordice, baltice, din Europa Centrală și de Est.

Un grup mai larg de parteneri internaționali, inclusiv Japonia și Coreea de Sud, printre alții, ar trebui, de asemenea, să sprijine un set de garanții non-militare bazate pe sancțiuni. Acesta ar include sancțiuni rapide, care să fie reaplicate automat în cazul unei noi agresiuni rusești. Ar trebui elaborat un cadru juridic care să permită autorităților să confiște proprietățile agresorului, fondurile și rezervele sale suverane, precum și activele cetățenilor și entităților sale aflate pe lista de sancțiuni. Fondurile obținute ar trebui direcționate către repararea pagubelor de război cauzate Ucrainei.

Cadrul de garanții poate fi completat de acorduri suplimentare, care să abordeze aspecte specifice care nu sunt acoperite de nivelurile de garanții discutate în prezentul document. Acesta poate include un acord sau un set de acorduri între Ucraina și țările producătoare de echipamente de apărare antiaeriană și antirachetă pentru a furniza Ucrainei sisteme moderne și eficiente de apărare aeriană și antirachetă în cantitate suficientă pentru a asigura un „cer închis” împotriva atacurilor aeriene.

Pachetul de garanții poate include, în plus, acorduri regionale privind Marea Neagră cu Turcia și alte state riverane, precum România și Bulgaria.

GARANȚII DE SECURITATE – ANGAJAMENTE ASUMATE DE UN GRUP CENTRAL DE GARANȚI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CAPACITĂȚILE DE AUTOAPĂRARE ALE UCRAINEI ȘI CAPACITĂȚILE DE DESCURAJARE A UNUI ATAC

CONCEPT ȘI PRINCIPII

Având în vedere poziția sa geopolitică unică, cele mai eficiente garanții de securitate se află în capacitatea Ucrainei de a se apăra singură. Pentru a fi suficient de robustă și credibilă, autoapărarea Ucrainei trebuie să fie susținută de angajamente obligatorii din partea unui grup de parteneri internaționali de a mobiliza resursele militare și nemilitare necesare.

Ukraina este o țară europeană care se află în prezent pe drumul spre aderarea la UE. Acest proces va integra și mai mult Ucraina în comunitatea politică europeană, îi va îmbunătăți perspectivele de reconstrucție și dezvoltare și va consolida instituțiile și securitatea țării. În calitate de membru al UE, va beneficia, de asemenea, de clauza de apărare reciprocă a UE în temeiul articolului 42.7 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Între timp, statele membre și instituțiile UE ar trebui să își aducă contribuția în furnizarea de garanții de securitate Ucrainei prin furnizarea susținută de arme, ajutor financiar și prin misiuni de formare, printre altele.

Aspirația Ucrainei de a adera la NATO și de a beneficia de acordurile de apărare reciprocă ale acesteia este garantată de Constituția sa. Această aspirație reprezintă o decizie suverană a Ucrainei. În perioada de tranziție, Ucraina are nevoie de garanții de securitate solide. Acestea vor veni în principal – deși nu exclusiv – din partea țărilor NATO.

Garanțiile nu trebuie să constrângă Ucraina să limiteze dimensiunea sau puterea forțelor sale armate. De asemenea, acestea nu ar trebui să fie oferite în schimbul unui statut specific, cum ar fi neutralitatea, și nici nu ar trebui să impună alte obligații sau restricții Ucrainei. Cu aceste garanții, Ucraina își va susține capacitatea de a-și asigura autoapărarea. Scopul acestora este de a consolida integritatea teritorială, suveranitatea și independența politică a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional. Garanțiile ar trebui, de asemenea, să sprijine angajamentul Ucrainei de a continua reformele democratice, astfel cum se specifică în concluziile Consiliului European din 23-24 iunie 2022 privind acordarea Ucrainei a statutului de candidat la UE. Securitatea efectivă pentru Ucraina este strâns legată de o societate modernă care garantează cetățenilor săi drepturile lor fundamentale.

SCOP

Garanțiile de securitate ar trebui să fie cuprinse într-un document de parteneriat strategic comun numit Pactul de securitate de la Kiev, semnat de un grup de parteneri care să acționeze ca promotori ai autoapărării Ucrainei. Acest grup ar putea include, dar nu se limitează la SUA, Regatul Unit, Canada, Polonia, Italia, Germania, Franța, Australia, Turcia și țările nordice, baltice și central-europene. În plus față de documentul de parteneriat strategic, Ucraina și anumite state garante pot semna acorduri bilaterale care să acopere aspecte specifice legate de garanțiile de securitate între Ucraina și statele garante.

Pe lângă garanțiile de bază, diferite niveluri de țări ar putea să se alăture în ceea ce privește aspecte suplimentare sau specifice legate de garanțiile de securitate. Formatul Rammstein, alcătuit din aproximativ 50 de țări, ar putea constitui baza acestui grup mai larg, care ar putea fi formalizat într-o coaliție a celor dispuși să se implice.

Ar trebui să se aplice dispoziții pentru ca Ucraina să poată descuraja și – dacă este necesar – să se apere împotriva unui alt atac armat sau a unor acte de agresiune. Pentru aceasta, Kievul va avea nevoie de forțe de apărare mari, de capacități solide și de o industrie de apărare puternică și reformată. Acest lucru trebuie să fie susținut de investiții susținute în baza sa industrială de apărare, de transferuri extinse de arme și de sprijin în materie de informații din partea aliaților, precum și de forțe bine antrenate.

Pentru a se apăra pe termen lung, Ucraina va avea nevoie de:

– O forță cu grad ridicat de pregătire care poate răspunde eficient și în forță la o încălcare a teritoriului. După cum se afirmă în Comunicatul Summitului NATO de la Madrid, Ucraina este „vitală” pentru stabilitatea zonei euro-atlantice. Ca atare și cu sprijinul principalilor garanți, Ucraina trebuie să fie capabilă să dezvolte o poziție de apărare teritorială robustă, al cărei obiectiv final este de a descuraja și de a se apăra cu succes împotriva actelor de agresiune. Ucraina are nevoie de resurse pentru a menține o forță semnificativă capabilă să reziste forțelor armate și paramilitare ale Federației Ruse.

– Un program masiv de instruire și manevre comune ale forțelor ucrainene și ale partenerilor pe teritoriul ucrainean, cu instructori și consilieri internaționali. Profitând de eforturile naționale și multinaționale de instruire depuse de țările UE și NATO, forțele ucrainene vor fi instruite la standardele NATO și la nivelul necesar pentru a crea o forță de apărare teritorială și o forță de rezervă robuste. Activitățile de instruire vor fi susținute de un program extins de exerciții atât pe teritoriul ucrainean, cât și cu forțele ucrainene pe teritoriul UE/NATO. Pe lângă programele de instruire, manevrele comune în temeiul Documentului de la Viena (144) vor consolida și mai mult forțele ucrainene, vor spori transparența militară și vor servi nevoilor regionale.

– Sisteme defensive avansate, inclusiv furnizarea către Ucraina a unor sisteme defensive cuprinzătoare pentru a proteja centrele de populație și punctele de acces cheie prin desfășurarea de sisteme de apărare antirachetă aeriene și maritime, capacități cibernetice și capacități radar avansate. Aceste sisteme – așa-numitele sisteme antiacces/ de negare a zonei (A2/AD) – ar putea încorpora o combinație de capacități proprii și sisteme străine. În cazul unei amenințări cu utilizarea forței sau al unei agresiuni, acestea ar putea fi rapid suplimentate cu sisteme furnizate de principalii garanți.

– Accesul la capacitățile UE de finanțare pentru a reconstrui baza industrială de apărare a Ucrainei la standardele UE/NATO și pentru a dezvolta, împreună cu statele membre ale UE, noi capacități defensive. În calitate de candidat la aderarea la UE, Ucraina ar putea beneficia de acces privilegiat la finanțarea UE, în principal la Fondul european de apărare și la Fondul european pentru pace.

– Forța teritorială de autoapărare pentru toți civilii cu vârsta de peste 18 ani. După modelul țărilor cu recrutare activă, Ucraina va trebui să mențină o forță de apărare teritorială suficient de mare, inclusiv un serviciu de rezervă care poate fi mobilizat.

Pentru a realiza acest lucru, Ucraina va avea nevoie ca grupul de garanți internaționali să:

– Furnizeze ajutor financiar și investiții directe, inclusiv prin intermediul viitoarelor instrumente de reconstrucție, pentru a sprijini bugetul național de apărare, precum și să asigure asistența financiară (inclusiv granturi nerambursabile) pentru refacerea infrastructurii Ucrainei, care a fost distrusă sau deteriorată de acțiunile militare.

– Aloce fonduri de reconstrucție, inclusiv asistență financiară nerambursabilă, pentru sprijinirea și construirea noii baze industriale de apărare națională a Ucrainei.

– Ofere transferuri de tehnologie și exporturi de armament.

– Se coordoneze îndeaproape între ele pentru a furniza capacități, echipamente militare, muniții și servicii.

– Instituie exerciții regulate de antrenament pentru forțele ucrainene.

– Stabilească un program de cooperare în domeniul apărării și securității cibernetice și al contracarării amenințărilor cibernetice.

– Asigure o cooperare consolidată în domeniul informațiilor, inclusiv schimbul frecvent de informații și stabilirea unei cooperări regulate între serviciile de informații ale Ucrainei și ale statelor garante.

GARANȚII DE SECURITATE – CUM AR FUNCȚIONA ACESTEA ÎN CAZ DE ATAC:

CONSIDERAȚII ȘI MECANISME JURIDICE

Garanțiile de securitate ar trebui să fie atât permanente, pentru a contribui la consolidarea capacității de autoapărare a Ucrainei pe termen lung, cât și scalabile, pentru a se adapta și a reflecta nivelul amenințării. Deși ar putea fi integrate într-un eventual proces de pace, acestea ar trebui să fie convenite și puse în aplicare în cel mai scurt timp.

Acest lucru va demonstra unitatea comunității internaționale cu Ucraina, precum și continuitatea și amplificarea eforturilor actuale, inclusiv în cadrul Formatului Ramstein. De asemenea, va semnala Rusiei că costurile agresiunii vor continua să crească.

1. DOMENIU DE APLICARE ȘI ASPECTE JURIDICE

Pentru a evita capcanele unor garanții slabe, Ucraina va avea nevoie de:

– Garanții de securitate care sunt obligatorii din punct de vedere juridic și politic. Garanții se pot angaja în angajamente obligatorii prin intermediul unui document de parteneriat strategic comun – care ar fi efectiv un pact obligatoriu între ei.

– Pe lângă un document comun, garanții ar trebui să își asume angajamente juridice și politice continue și bilaterale față de Ucraina, atât la nivelul executivului, cât și la nivelul legislativului respectiv.

2. MECANISME – CUM AR TREBUI SĂ FUNCȚIONEZE GARANȚIILE DE SECURITATE

– Declanșările ar trebui să se bazeze pe o structură comună de evaluare a amenințărilor: garanțiile de securitate extinse ar trebui activate printr-un mecanism care ar necesita o cerere din partea Ucrainei către statele garante, în urma unui „atac armat sau a unui act de agresiune”. Mai degrabă decât o confirmare din partea unei părți terțe, cum ar fi CS al ONU sau Adunarea Generală, ar trebui să existe un nivel de automatism în care garanții s-ar consulta colectiv cu Ucraina.

– Procesul decizional ar trebui să se bazeze pe principiul consultărilor colective urmate de contribuții individuale. La cererea Ucrainei, garanții se reunesc pentru consultări colective într-un termen foarte scurt.

– Garanțiile de securitate ar trebui să îi angajeze în mod explicit pe garanți să asigure autoapărarea Ucrainei. Aceasta înseamnă crearea parametrilor pentru o gamă largă de răspunsuri și nu exclude nici o formă de sprijin pentru a asigura autoapărarea Ucrainei.

– Unele dintre aceste garanții vor fi deschise și continue: acestea vor include antrenamente și exerciții, investiții și cooperare în domeniul apărării, precum și furnizarea de arme.

– În caz de agresiune, documentul comun ar trebui să precizeze angajamentele extinse de garantare din partea garanților de a utiliza toate elementele puterii lor naționale și colective și de a lua măsurile adecvate – care pot include mijloace diplomatice, economice și militare – pentru a permite Ucrainei să pună capăt agresiunii, să-și restabilească suveranitatea, să-și asigure securitatea, avantajul militar și capacitatea de a-și descuraja inamicii și de a se apăra singură împotriva oricărei amenințări.

– Domeniul de aplicare teritorial al garanțiilor este valabil de-a lungul frontierelor recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei. În același timp, garanțiile extinse se vor aplica în cazul în care Ucraina este atacată pe teritoriul său în interiorul frontierelor recunoscute la nivel internațional.

– În conformitate cu Rezoluția 377A(V) a Adunării Generale a ONU, Garanții ar trebui să solicite sprijinul ONU, cel mai probabil prin intermediul Adunării Generale a ONU, în intervalul de timp discutat mai jos. Cu toate acestea, toate dispozițiile privind garanțiile de securitate vor intra sub incidența dreptului privind autoapărarea individuală și colectivă (articolul 51 din Carta ONU: „Nicio dispoziție din prezenta Cartă nu aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul unui atac armat împotriva unui membru al Organizației Națiunilor Unite…”).

– În cele din urmă, pentru a atinge obiectivul politic general al garanțiilor de securitate, documentul de parteneriat strategic comun ar trebui să găsească un echilibru corect între dispozițiile specifice și angajamentele generice. Acest lucru ar putea fi realizat prin combinarea documentului comun principal cu o anexă, care va stabili dispoziții mai specifice care să reflecte evaluarea amenințărilor. perioadă de timp (de exemplu, 24 de ore) și să decidă cu privire la amplificarea garanțiilor pe baza unei coaliții de bunăvoință (de exemplu, 72 de ore).

– Garanțiile ar trebui să fie convenite pe o perioadă nedeterminată. Cu toate acestea, garanțiile ar trebui să creeze un mecanism prin care garanții să se întâlnească, să evalueze și să revizuiască în mod colectiv garanțiile, pentru a le menține semnificative și relevante – și, dacă este necesar, să le ajusteze pentru a răspunde naturii și nivelului amenințării.

– Ucraina și statele garante ar trebui să instituie un mecanism permanent și continuu de monitorizare a amenințărilor și a provocărilor la adresa securității, precum și de informare reciprocă cu privire la activitățile, exercițiile și manevrele militare. În acest scop, Ucraina și statele garante vor trebui să dispună de un mecanism de colectare, schimb, procesare și analiză a informațiilor, inclusiv în scopul detectării timpurii în ceea ce privește pregătirile pentru o agresiune armată.

SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE

Sancțiunile internaționale ar trebui să fie un strat suplimentar al setului general de garanții de securitate, în caz de agresiune. Acest lucru ar putea contribui atât la descurajarea unui act de agresiune, cât și la stabilirea unui cost punitiv pentru agresor. Sancțiunile ar trebui să echilibreze elementele specifice, lăsând în același timp suficient spațiu de manevră, pentru a nu dezvălui agresorului costul total al unui eventual atac viitor asupra Ucrainei.

Fără a aduce atingere mecanismului de sancțiuni descris mai jos, garanții ar trebui să se abțină de la ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, convenite începând cu 2014, până când Moscova: a) își încetează agresiunea împotriva Ucrainei; b) garantează că nu va ataca Ucraina în viitor; c) compensează Ucraina pentru daunele cauzate în timpul invaziei.

Orice decizie privind ridicarea sau suspendarea temporară a sancțiunilor, ca parte a unui acord de pace negociat, ar trebui să fie luată în strânsă coordonare cu Ucraina. Acordul de garantare a securității ar trebui să conțină o dispoziție conform căreia sancțiunile vor fi reimpuse (dispoziții de revenire) în cazul unor noi atacuri sau agresiuni. Sancțiunile trebuie menținute până când Rusia nu va mai reprezenta o amenințare la adresa suveranității Ucrainei.

Pachetul de sancțiuni va fi inițiat și pus în aplicare de către garanții de securitate ai Ucrainei, în strânsă coordonare cu alte organisme internaționale, cum ar fi G7 și UE. Ar trebui să fie invitate să se alăture și alte țări care susțin sancțiunile (de exemplu: Elveția, Norvegia, Singapore, Coreea de Sud, Australia și altele).

Garanții de sancțiuni ar trebui:

– să convină asupra unui set de sancțiuni anticipate care ar fi declanșate de un eveniment bine definit în conformitate cu dreptul internațional, cum ar fi dacă Ucraina ar fi supusă unui „atac armat” (articolul 51 din Carta ONU) sau unui „act de agresiune” (Rezoluția 3314, XXIX a Adunării Generale a ONU).

– Setul de sancțiuni menționat mai sus ar trebui să fie cel puțin setul complet de sancțiuni de la 1 septembrie 2022, care ar fi reimpus imediat (sancțiuni rapide).

– În plus față de sancțiunile de mai sus, ar putea fi aplicate măsuri și restricții suplimentare pentru a crește semnificativ costurile economice și de altă natură pentru un agresor în cazul unui atac armat sau al unui act de agresiune.

– În cele din urmă, ar trebui convenite măsuri care să permită autorităților să confiște proprietățile agresorului, fondurile și rezervele sale suverane, precum și activele cetățenilor și entităților sale aflate pe lista de sancțiuni. Aceste active ar putea fi apoi vândute în scopul direcționării fondurilor pentru a repara daunele de război cauzate Ucrainei.

CRIZELE ŞI OPORTUNITĂŢILE DE SCHIMBARE ÎN BINE

Erau criza şi evoluţia ei, predictibile? Citite într-o cheie de securitate naţională, eu zic că DA! Imbecil folosit, sau nu, cuvîntul CRIZĂ rămîne unul dintre cel mai utilizat, iar înţelesurile sale sînt multiple. Originea sa este în greaca antică. Pe vremea lui Platon, verbul KRINEIN avea înţelesul de „a judeca” sau „a decide”, însă esenţialul etimologiei cuvîntului rezidă în noţiunea de DECIZIE.

Sigur, CRIZA are mai multe definiţii iar actul gestionării acesteia se numeşte MANAGEMENTUL CRIZEI. Nu am să cad în damblaua didactică – deşi îmi vine uneori, uitîndu-mă la tv! – însă, am să reproduc o definiţie a crizei, atribuită lui Charles Hernu, fost ministru francez al apărării – acuzat că ar fi fost agent KGB! – între 1981 şi 1985, în perioada preşedinţiei lui Francois Mitterrand, de către autoarea Alexandra Schwartzbrod în cartea sa „Un preşedinte care nu iubeşte războiul” (Ed. Plon, 1995, pag.34): „Criza este acea formă de înfruntare neconcretizată, destinată a cîntări greu în balanţa decizională a celuilalt, pentru a-l constrînge să renunţe la interesele sale legitime şi a obţine de la el concesii care nu corespund mizei, pentru a evita riscul războiului total”! În momentul de faţă, CRIZA reprezintă o accelerare a redistribuirii puterii în sistem.

Definiţia transcrisă reflectă cîteva puncte interesante: existenţa unor decizii importante de luat fără a avea acces la ansamblul informaţiilor, cu timp limitat şi tensiune ridicată; aspectul relativ şi niciodată absolut al crizei; perceperea crizei ca un ansamblu de ameninţări, pericole, riscuri şi vulnerabilităţi; ruptura cu un status quo şi amînarea stării de echilibru; şi… posibilitatea confruntării militare!

Teoretic, dacă CRIZA reprezintă un moment de ruptură în interiorul unui sistem organizat, ea este, deci, UN FENOMEN ACUT şi nu cronic, precum în România ultimilor 30 de ani, cu o dinamică de hotărîri anormale şi extraordinare! Aceasta fiind cheia transcrierii fenomenelor la care luăm parte, implicaţiile ei determină măsuri specifice pe termen lung, o gîndire coerentă şi măsuri constante – specifice, mai degrabă serviciilor speciale – ori, politicienii gîndesc în cicluri electorale, scurte, de 4-5 ani. Doar previzibilitatea ameninţărilor permite o planificare corectă a răspunsului.

CRIZA ESTE PURTĂTOARE DE RISCURI PENTRU SECURITATEA NAŢIONALĂ, iar o ţară cum e România, angajată într-un amplu proces de transformare internă, firească după aderarea la NATO şi UE, generează, inevitabil, o vulnerabilitate generală sporită, atît la modificările profunde ale mediului internaţional, dar şi la atacurile diverselor „entităţi”, ţara noastră fiind plasată în acel spaţiu de POWER POLITICS pe Continentul European. Deci, cu atît mai mult avem nevoie să acţionăm coerent şi în cicluri lungi, după o evaluare a riscurilor şi vulnerabilităţilor.

Între ameninţări şi starea mediului internaţional există o strînsă interdependenţă. Astăzi, multipolarismul – a cărui evoluţie rapidă a fost determinată de Războiul din Iraq, a dus, pentru SUA (putere unipolară după căderea URSS şi destrămarea sistemului bi-polar) la un consum accentuat de putere. Criza modifică ierarhiile puterii şi geografia acesteia, dinspre Occident spre Asia de Est şi dinspre actorii statali spre cei non-statali, exercitînd o presiune uriaşă asupra arhitecturii instituţionale şi de securitate de după Al 2-lea Război Mondial.

Acesta este şi al doilea element fundamental al „cheii”: consumul accelerat de putere al SUA a transferat resurse financiare incredibile, dinspre stat înspre actorii non-statali, reprezentaţi de ONG-uri, bănci, companii. Îşi mai aminteşte cineva? La izbucnirea crizei PRIME, SUA au transferat primele bani de la buget în conturile unor instituţii financiare care au speculat cu active toxice, întărindu-le şi slăbind structura de rezistenţă a statului. Această „mită” nu a făcut altceva decît să mute actorii non-statali în Europa, declanşînd teroarea financiară la care asistăm astăzi.

Astăzi, lupta pentru STATUT, PUTERE ŞI INFLUENŢĂ se dă între state şi între actori statali şi non-statali. După cum se poate vedea, din cei doi ani pandemici, bătălia este pe viaţă şi pe moarte! Capitalismul liberal a reuşit să decupleze economia financiară de cea reală, astăzi, activele speculative depăşind de 11 ori PIB-ul mondial! Valoarea l-a făcut pe Valentin Lazea, de la BNR să spună , la un moment dat, despre acest fenomen că „este împins la limitele nebuniei”! Rezultatul este accentuarea conflictualităţii internaţionale.

Într-un astfel de mediu, ameninţările se diversifică, însă ameninţarea asimetrică generată de actorii non-statali rămîne cea mai importantă, pe termen scurt, imediat, cel puţin. Aceştia speculează lipsa de capacitate a statelor de a le controla acţiunile şi se bazează pe imprevizibilitatea acţiunilor lor. Iniţiativa le aparţine, de aceea statele doar reacţionează în loc să prevină!

Statul naţiune pe care îl cunoaştem astăzi de la Pacea Westfalică, în relaţia cu alte state a dezvoltat pîrghii de cooperare: tratate, înţelegeri, protocoale, sancţiuni. Cu actorii non-statali, aşa ceva NU există, ba chiar relaţiile sînt bizare. De exemplu, agenţiile de rating reprezintă un barometru pentru investitorii privaţi care se regăsesc ca actori principali în orice politici de dezvoltare statală. Deci, dependenţa statului de actorii non-statali a devenit o vulnerabilitate. Ba mai mult, ameninţarea financiară nu mai acţionează secvenţial ci concomitent şi necesită un răspuns imediat, deci, o măsură de criză care, de cele mai multe ori nu are nimic în comun cu democraţia sau cu regulile „ortodoxiei” guvernării.

Incapacitatea de răspuns a statelor – şi, deci, a elitelor politice – reprezintă, la rîndul ei o ameninţare actuală, care, suprapusă peste o vulnerabilitate structurală, combinată cu un „trup slab” al statului-naţiune, depăşeşte capacitatea statului de a o combate! Situaţia mă determină să spun că elita politică este subdezvoltată şi incapabilă de viziune pe termen lung, dincolo de ciclurile electorale, atunci cînd nu este complet descreierată sau vîndută intereselor actorilor non-statali! Din păcate, situaţia comatoasă din România este determinată ŞI de faptul că ţara noastră, după 32 de ani, nu dispune de un sistem coerent de formare a acestora. Clientelismul, impostura, ticăloşia şi lipsa de competenţă fac ca destul de rar să apară oameni potriviţi la locurile potrivite, fapt ce afectează grav coerenţa unor instituţii fundamentale! O guvernare diminuată – generată şi de faptul că actul de guvernare ţine de capacitatea elitelor chemate să-l exercite – rea, proastă, permite infiltrarea actorilor non-statali în zone cheie ale deciziei, producînd vulnerabilităţi structurale în procesul de decizie.

Ideograma chineză ce reprezintă noţiunea de CRIZĂ pune accentul pe două idei: PERICOLUL şi OPORTUNITATEA. Primul, pentru a fi evitat, al doilea, pentru a fi folosit! Există indivizi, care se agită mai puţin, sau deloc, la televizor, dar care ştiu că o CRIZĂ, alături de negociere şi război, REPREZINTĂ UN MECANISM UTIL PENTRU EVOLUŢIA SISTEMULUI INTERNAŢIONAL. Deşi este un instrument greu de mînuit – din cauza caracterului său tumultos – ea se dovedeşte un puternic „transformer” în raporturile dintre state şi diverşi alţi actori şi un mijloc de recalibrare a sistemului internaţional. Deci, e departe de a fi inutilă! Să o folosim şi în România să schimbăm din temelii clasa politică!

TRUMP A PLANTAT SĂMÎNȚA PĂCII ÎN AFGHANISTAN

BMTF, 6 mar – Cel puţin 27 de oameni au murit, printre care femei şi copii, şi 29 au fost răniţi în atacul care a avut loc vineri în timpul unei ceremonii politice la Kabul, a informat Ministerul afghan al Sănătăţii, potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

„27 de trupuri neînsufleţite şi 29 de răniţi transportaţi de ambulanţe… pînă acum”, a declarat purtătorul de cuvînt al ministerului, Wahidullah Mayar, adăugînd că numărul victimelor ar putea creşte.

Atacul a început cu o explozie, aparent o rachetă care a aterizat în zonă apoi, un bărbat înarmat a atacat participanţii la reuniunea politică ce avea loc la Kabul, la care erau prezenţi importanţi oameni politici afghani, printre care Abdullah Abdullah, care a scăpat fără a fi rănit din atac.

Talibanii au negat orice implicare în acest atac comis împotriva unei ceremonii de comemorare a lui Abdul Ali Mazari, politician din minoritatea hazara, ai cărei membri sînt majoritatea şiiţi, într-un Afghanistan preponderent sunnit.

Acest incident survine la mai puţin de o săptămînă de la semnarea unui acord, sîmbăta trecută, la Doha, între SUA şi talibani, care deschidea calea pentru o retragere completă a trupelor străine din Afghanistan în 14 luni, în schimbul unor garanţii din partea insurgenţilor.