Etichetă: PROTECTIE CIVILA

REȘIȚA ARE 33 DE ADĂPOSTURI DE PROTECȚIE CIVILĂ. CINE SPUNE CĂ SÎNT MAI MULTE VA AVEA MORȚII PE CONȘTIINȚĂ

BMTF, 22 IUL – Adăposturile de protecție civilă sunt structuri esențiale pentru asigurarea siguranței populației în situații de urgență. Conform listei oficiale publicate pe site-ul IGSU, în județul Caraș-Severin există 43 de adăposturi de protecție civilă, un punct de comandă județean și două puncte de comandă municipale. Cele mai multe adăposturi, 33, sînt în municipiul Reșița.  

Dacă în urmă cu cîțiva ani, fiecare pivniță sau subsol de bloc erau inventariate ca fiind adăposturi de protecție civilă, aceste structuri esențiale pentru siguranța populației în caz de atacuri aeriene, dezastre naturale sau accidente industriale au primit o atenție profesionistă din partea structurilor specializate ale ISU. Existența lor, de care depinde salvarea de vieți omenești sau bunuri de patrimoniu, este reglementată de Legea 481/2004 – Legea Protecției Civile, și Normele tehnice nr. 177/1999 de proiectare și executare a adăposturilor de protecție civilă. Conform acestor acte normative, nu orice subsol, chiar dacă el se regăsește în vechile evidențe, intră în categoria Adăpost de Protecție Civilă.

La Inspectoratul pentru Situații de Urgență SEMENIC, Centrul Operațional – structura care se ocupă de adăpostirea populației și bunurilor în caz de necesitate, verifică întreaga listă de adăposturi.

Din cauza schimbării proprietarilor, în uirma vînzării fondului național de locuințe sau a privatizărilor, în cazul economiei naționale, situația juridică a multor adăposturi de protecție civilă, a devenit incertă. Fără proprietar, acestea sau degradad sau le-a fost schimbată destinația.

Așadar, ar trebui clarificat și la nivel de percepție publică, care este diferența dintre un adăpost de protecție civilă și o boxă din subsolul unui bloc în care se ține butoiul cu varză murată. Dacă despre rezervele de murături adăpostite în siguranță la Reșița nu putem decît specula, despre adăposturile propriu-zise, de mare capacitate, avem în schimb date certe. Recent, primăria Reșița a achiziționat un adăpost pentru 1000 de persoane.

În România, proiectarea și executarea acestor adăposturi se realizează conform unor norme tehnice și reglementări stricte, stabilite prin acte legislative. Aceste norme includ specificații privind materialele de construcție, dimensiunile, ventilația, accesul și echiparea adăposturilor pentru a asigura protecția maximă a ocupanților în caz de urgență. Și ar mai fi ceva: Conform Legii 481/2004 privind protecția civilă, autoritățile publice sînt cele care au obligația de a asigura protecția cetățenilor prin măsuri adecvate, inclusiv prin construirea de adăposturi de protecție civilă.

ZIUA PROTECȚIEI CIVILE

BMTF, 28 feb – Ziua Protecţiei Civile (sau Ziua Apărării Civile) este sărbătorită la 28 februarie, dată la care, în anul 1933, a luat naştere protecţia civilă în România, prin Decretul Regal nr. 468, care aproba „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, avînd ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurîndu-le protecţia directă, fie micşorînd eficacitatea atacurilor”, se arată pe site-ul www.isudb.ro.

Denumit iniţial „apărare pasivă”, conceptul de protecţie civilă a trecut ulterior la denumirea de „apărare locală antiaeriană” (1952), apoi la ”apărare civilă” (1978), din anul 1994 fiind consacrat ca „protecţie civilă”, prin Legea apărării naţionale nr. 45 din 1 iulie 1994. Protecţia civilă este definită pe site-ul www.isudb.ro drept ”o componentă a sistemului securităţii naţionale, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, al protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate”.

Prin Decretul Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, care a intrat în vigoare la 23 martie 1933, s-a stabilit că ”Apărarea Pasivă este pregătită şi pusă în aplicare pe întregul teritoriu de Ministerul de Interne, prin Comisia Superioară de Apărare Pasivă”, potrivit volumului ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). Erau astfel stabilite atribuţii ministerelor, localităţilor, întreprinderilor şi instituţiilor şi se înfiinţau comisii de apărare pasivă la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor rurale, dar şi la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor. De asemenea, acest regulament cuprindea Planul Apărării Pasive, un document unic de înfiinţare a formaţiunilor de intervenţie, instituind-se astfel şi măsuri preventive şi de salvare. Pe de altă parte, regulamentul prevedea şi o serie de măsuri ce intrau în competenţa pompierilor militari, referitoare la organizarea şi participarea la exerciţiile publice de alarmare şi de pregătire a populaţiei civile.

În ceea ce priveşte reglementările de rang superior privind protecţia populaţiei şi a bunurilor în caz de conflict armat, acestea au fost stipulate în Legea asupra organizării naţiunii şi teritoriului pentru timp de război nr. 1245/24 aprilie 1933, care prevedea, totodată, încadrarea cetăţenilor ţării în diferite organizaţii paramilitare.

Momente importante în organizarea structurilor de apărare pasivă au fost marcate de alte acte normative, precum: Ordinul M.St.M. nr. 45.082 din 15 septembrie 1948, prin care s-a reînfiinţat Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului; Decretul nr. 222 din 9 septembrie 1950, care prevedea măsuri de organizare şi funcţionare, pregătire şi control privind apărarea pasivă a teritoriului ţării, reglementări de inspiraţie sovietică (ulterior modificate, în raport cu realităţile româneşti); Decizia ministrului Afacerilor Interne nr. 133 din 8 ianuarie 1951, prin care s-a înfiinţat Centrul de Instrucţie al Apărării Pasive a Teritoriului. În anul 1952, au fost organizate, pe noua structură administrativ teritorială, state majore regionale ale apărării antiaeriene, cu servicii specializate la nivelul localităţilor şi unităţilor economice.

A urmat Legea nr. 2/1978, care a consfinţit aplicarea, în ţara noastră, a unei noi concepţii privind apărarea civilă, modernizarea fiind impusă de ruptura provocată de evenimentele din Cehoslovacia din 1968, dar şi de catastrofele naturale care au lovit ţara, precum inundaţii, cutremurul din 1977 sau unele catastrofe industriale (incendii pe platformele petrochimice şi metalurgice etc.). În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile nr. 106, în care sînt stipulate atribuţiile acestor structuri, iar în prezent Protecţia Civilă este reglementată prin Legea nr. 481 din 2004, care este în concordanţă cu principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală ONU, precum şi cu cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu, potrivit site-urilor www.isudb.ro şi http://isucj.ro.

România a realizat, în 2004, un proces de reformă instituţională, reunind protecţia civilă şi pompierii militari într-o structură unitară – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din carul Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit www.isusibiu.ro, Protecţia Civilă, componentă a apărării naţionale, ”cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii acestora”.

ZIUA PROTECŢIEI CIVILE – 86

Insepectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din întreaga ţară au sărbătorit astăzi 86 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile. Protecția civilă este o componentă a sistemului securității naționale, cu caracter umanitar, orientată spre salvarea de vieţi omeneşti, în principal dar şi spre înlăturarea operativă a urmărilor situațiilor de urgență şi conflictelor armate. Din anul 2001, Comandamentul Protecţiei Civile fuzionează cu Corpul Pompierilor Militari în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Astăzi, cu ocazia Zilei Protecţiei Civile, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din ţară au organizat ceremonii militare şi avansări în grad înainte de termen. ISU SEMENIC al Judeţului Caraş-Severin nu a făcut excepţie!

Conform teoriei capitalului uman în economie, populația unei țări este mai valoroasă decît toate terenurile, fabricile și alte bunuri pe care le posedă. Oamenii reconstruiesc o țară după distrugerea ei și, prin urmare, acesta este un lucru important pentru securitatea economică a unei țări.

Potrivit psihologiei, este important ca oamenii să se simtă ca și cum ar controla propriul lor destin, iar pregătirea pentru incertitudine prin apărarea civilă poate ajuta la realizarea acestui lucru. Salvarea de vieţi, dar şi de bunuri, reprezintă filosofia Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.

Din 2001, odată cu înfiinţarea IGSU şi a ISU-rilor, pompierii militari au devenit mai mult decît luptători cu focul. S-au transformat în Salvatori profesionişti, cu misiuni multiple şi complexe. Astăzi, pompierul militar este şi paramedic, şi pirotehnist, şi alpinist, şi scafandru, intervine de pe uscat, din aer şi de pe apă, în echipe mici, mobile, cu cea mai mare viteză şi forţă.

Pompierii militari sînt Forţele Speciale la timp de pace! Pentru că dispun de o pregătire complexă şi multidisciplinară, denumirea simplă de p o m p I e r este evitată preferîndu-se termenul de “lucrător al ISU”, sau “salvator profesionist”. Eu i-aş denumi OPERATORI, precum confraţii lor din FOS care acţionează la vreme de război. Pentru că, operatorii ISU sînt Forţele Speciale pe timp de pace!

LA MULŢI ANI!