Etichetă: razboi hibrid

RĂZBOIUL HIBRID ȘI VASALITATEA ROMÂNIEI

Scriu de ani de zile: acţiunile hibride agresoare devin o caracteristică frecventă a mediului de securitate contemporan şi urmăresc exploatarea vulnerabilităţilor naţionale în plan politic, militar, economic, social, informaţional şi infrastructură.Ceea ce se întâmplă acum în România reprezintă un război hibrid, foarte bine structurat care are drept obiectiv, în această fază, destabilizarea psihică și emoțională a societății românești. Dar, nu numai, astfel de operațiuni regăsindu-se și în alte țări din proximitate. Ani de zile, am ignorat aceste manifestări! România e supusă acestui război hibrid folosindu-se conturi false pe rețelele de socializare, trolli, campanii de manipulare, de fake news, instigare la ură, intoleranță, amenințare. Sînt operațiuni care vizează, în primul rînd, partea vulnerabilă a populației.

După majoritatea analiştilor militari, „războiul modern” este diferit de ceea ce omenirea a trăit pînă în zilele noastre. Cu certitudine, acesta va reprezenta tot o „continuare a politicii prin alte mijloace”, a să citez din Carl von Clausewitz, o diversitate de acţiuni caracterizate de violenţă, planificate, organizate, conduse şi executate, de factorul uman în competiţia sa continuă pentru resurse limitate.

 „Războaiele hibride” sînt întotdeauna precedate de o perioadă de precondiţionare societală şi structurală pentru a se identifica structura sociopolitică, menită a fi manipulată în scopul separării de structura naţională existentă, pentru a o transforma în forţă de opoziţie sau/şi domeniile vulnerabile care pot perturba funcţionarea normală a statului. Lucru care s-a întîmplat, aș spune nestingherit, timp de 30 de ani pe teritoriul national.

O metodă de a crea clivaje de resentimente o reprezintă introducerea în ecuaţia agravării diferendelor sociale, amestecul şi influenţa organizaţiilor non-guvernamentale.

În războiul hibrid, esenţiale nu sînt doar slăbiciunile militare, ci mai ales cele societale, adică cele non-militare, pe care cel care generează agresiunea încearcă să le fructifice: tensiuni societale, instituţii slabe şi corupte, dependenţă economică/energetică etc. Bazat pe aceste slăbiciuni, un război hibrid comportă acţiuni diverse, de la terorism la propagandă mediatică. Un stat slab este ţintă predilectă a unui război hibrid. Stat slab înseamnă stat fără instituţii puternice, cu cetăţeni dezangajaţi faţă de stat sau chiar ostili lui, dependent economic de potenţiali inamici, măcinat de corupţie, deci uşor de infiltrat la nivelul deciziei strategice.

Care ar fi interesul agresorului față de România?

Secole de-a rîndul, Imperiul Otoman a folosit metoda costisitoare a războiului pentru a cuceri noi teritorii, însă, la un moment dat, a descoperit un mod mult mai eficient de folosire a resurselor: plasarea în vasalitate şi controlul regiunilor cucerite a devenit o „afacere” mult mai profitabilă – se percepea un bir, se folosea forţa de muncă, se obţineau produse şi servicii, dar nu se investea capital. Seamănă? România are deja statutul de vassal global! Dar, să revin la război!

Războiul hibrid este agresiunea care, ca o ciupercă, creşte pe un mediu deja carent pe care, treptat, îl ia în posesie. Doar că sămînţa e aruncată din exterior. Folosind modelul Otoman, poate fi simulat un scenariu prin care o entitate, statală sau nu!, şi-ar asigura controlul asupra unei alte entităţi, fără a-i schimba forma de organizare şi fără a prelua efectiv conducerea acesteia. Obiectivele sînt slăbirea statului prin scăderea încrederii populaţiei în decidenţi şi în instituţiile statului, stimularea unor sentimente de insecuritate, erodarea identităţii naţionale, crearea şi consolidarea controlului asupra actului decizional şi a proceselor care asigură buna funcţionare a administraţiei.

În războiul hibrid, efectele sînt înţelese ca o schimbare a stării unei entităţi. Deşi consecinţele ar trebui să fie predictibile, caracterul neliniar al acţiunilor  face ca acestea să poată fi „văzute şi simţite” doar după ce s-au manifestat.

Referitor la agresiunea externă, chiar dacă pare greu de crezut, dar manualul nu minte!, există cîteva elemente care indică faptul că România este, în ultimii ani, „ţintă” prin:

– distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;

– crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ucraina şi Rusia;

– acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;

– îndatorarea excesivă a ţării;

Un astfel de conflict hibrid, nedeclarat, care urmăreşte să atingă obiective strategice fără a încălca normele de drept internaţional, exploatează vulnerabilităţile actorului statal supus agresiunii într-o aşa numită „zonă gri”, aflată la intersecţia dintre starea de pace, criză şi război. Aceste vulnerabilităţi pot fi determinate de lipsa unor politici adecvate, de prevederi legislative imperfecte, lipsa de cooperare şi coordonare între instituţii.

Cu o situaţie economică precară, o economie fragilă, afectată de schimbările pe plan mondial şi un stat perceput ca avînd o atitudine ostilă, chiar duşmănoasă faţă de cetăţean, România şi societatea românească sînt, astăzi, mai vulnerabile ca oricînd. Pe acest fundal, în ultimele săptămîni, dar şi în ultimii ani, bombardamentul asupra României cu informaţie agresoare s-a intensificat. Terorismul politic a atins cote demne de 11 septembrie! De asemenea, terorismul cultural a luat, în ţara noastră, o amloare fără precedent.

Astfel de ameninţări hibride care urmăresc să exploateze vulnerabilităţile unui actor statal, de instituţii slab pregătite şi corupte, sau referitoare la tensiunile etnice existente într-un stat ţintă nu sînt noi. Presa joacă un rol în orice tip de război, dar într-un război hibrid, nedeclarat, rolul ei este şi mai semnificativ.

Potrivit Donei Tudor, agresarea mediatică, prin presă, radio şi televiziune, este concepută astfel încît să se declanşeze concomitent din interior şi din exterior şi să lase impresia că procesele dezorganizante se produc „natural”, de la sine şi nu sînt induse de centre de decizie agresoare. Astfel de acţiuni duc la ruperea capacităţii de protecţie naţională şi pot cuprinde: injectarea îndoielii cu privire la valorile culturii naţionale, negarea valorilor culturale autohtone, proliferarea kitch-ului, culturii de împrumut şi a subproducţiilor culturale, impunerea unui complex naţional de inferioritate culturală, crearea unei confuzii naţionale în ierarhia valorică, denigrarea personalităţilor şi valorilor culturale naţionale, promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale fundamentale, spolierea patrimoniului naţional, crearea unui sentiment de culpabilitate naţională, alimentarea şi declanşarea unor tensiuni interetnice, inducerea unui sentiment de inutilitate, ridiculizarea valorilor naţionale, a imnului naţional, a patriotismului şi naţionalismului, exacerbarea valorilor locale şi regionale în detrimentul conştiinţei naţionale.

Astăzi, aș complete eu, rețelele de socializare au o putere colosală în acest tip de conflict.

În loc de concluzie:

Avem, însă, nevoie şi de o clasă politică sănătoasă şi curată care să înţeleagă întregul context şi să conştientizeze că dacă România nu va lua măsuri cât mai curând pentru a contracara efectele războiului hibrid şi pentru a se pregăti pentru ce poate fi mai rău, riscă să piardă meciul politicii externe regionale. Este timpul să ne trezim!”, a conchis Dan Barna, la  dezbaterea găzduită și moderată în calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor în octombrie 2018!