SFÎRȘITUL VEACURILOR

De peste două mii de ani, popoarele așteaptă un salvator. Un Messiah, ultim pe tronul lui David, care să izbăvească noroadele, întorcînd roata istoriei. Să schimbe paradigma, cum s-ar zice astăzi. Cînd nazarineanul, încărcat, pare-se, de cunoștințe zoroastriene aduse din pribegia persană, a intrat în Regatul Cerului, cu mesajul clar politic: „Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pămînt; nu am venit să aduc pace, ci sabie”, kohenii Templului au știut că a sosit sfîrșitul unei lumi, ce se derula între sabath și sabath și au folosit o manipulare grosolană a mulțimii, eliberîndu-l pe Baraba! Bar- aba, în traducere fiul tatălui! Pilat le-a zis: „Pe cine vreţi să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe Isus care se numeşte Cristos?” Dar arhiereii şi bătrînii au convins mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Isus să-l trimită la moarte. Luînd cuvîntul, guvernatorul le-a zis: „Pe care dintre cei doi vreţi să vi-l eliberez?” I-au răspuns: „Pe Baraba!” Pilat le-a zis: „Aşadar, ce să fac cu Isus, care se numeşte Cristos?” Au zis toţi: „Să fie răstignit!” El le-a spus: „Dar ce rău a făcut?” Ei însă strigau şi mai tare: „Să fie răstignit!”
O manipulare care a amînat sfîrșitul lumii Kohenilor pînă la instituționalizarea creștinismului, deși mulțimile doreau o schimbare promisă de Messiah, o izbăvire față de haosul și murdărimea lumii în care trăiau. Iisus a demascat ipocrizia scribilor şi a fariseilor, numindu-i în faţă ipocriţi: „Voi curăţaţi partea din afară a paharului şi a farfuriei, dar pe dinăuntru sînt pline de jaf şi necumpătare. Fariseu orb, curăţă mai întîi partea dinăuntru a paharului şi a farfuriei, pentru ca şi partea din afară să fie curată!” (Matei 23:25, 26). El începe ‘să-i arunce afară pe cei care vînd şi cumpără în templu, răstoarnă mesele schimbătorilor de bani şi băncile celor care vînd porumbei; şi nu lasă pe nimeni să poarte vreo ustensilă prin templu’. Condamnîndu-i pe aceşti răufăcători, el declară: „Nu este scris: «Casa Mea va fi numită casă de rugăciune pentru toate naţiunile»? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari“. — Marcu 11:15–17.
Asta, foarte pe scurt și foarte vulgar explicat!
După 2000 de ani, noroadele continuă să aștepte un Salvator. Un conducător providențial care să aducă pacea și dreptatea în rîndul celor mulți. Pentru România anului 2024, pilda ultimelor zile ale lui Hristos pe pămînt este edificatoare! Dar, nu doar România pare să alunece în Zilele din Urmă.
În Israelul de dreapta al lui Netanyahu, susținătorii războiului absolut așteaptă reclădirea celui de-al treilea Templu și întoarcerea lui Messiah! O nouă reașezare geo-politică pentru un nou secol! Pentru asta, nici un genocid nu este prea mare, nici un jurnalist ucis nu este prea mult.
Ștergerea de pe hartă a poporului palestinian se petrece într-o tăcere asurzitoare. Celelalte popoare, cuprinse de convingerea că lor nu li se poate întîmpla niciodată, au ochii, urechile și limba pline de humă. Există cîte un vaxler în fiecare comunitate care vegheză ca huma să fie mereu proaspătă. Să nu crape. Să nu pătrundă lumina, dincolo de ea. Nici vaietele prelungi sau gustul sîngelui. Ca atunci cînd dai cu gura de bordură, în copilărie. Țineți minte gustul acela ușor sărat? Mama alergă la farmacie să cumpere o cutie de vaxler. Una la șase ore! Pentru cine nu știe, vaxlerul e un benzodiazepin. Este folosit pentru tratamentul anxietatii identitar-istorice, tulburărilor anxios-depresive și a tulburărilor de panică palestiniană, pentru profilaxie și tratament în delirium tremens de negare a holocaustului și în sindromul de abstinență la alcoolicii legionari sau comuniști aflați pe axa răului suprem. E bun la toate, ce mai! Și, în curînd, varianta SLIM, va reduce și dimensiunile locative. Sigur, nu a aleșilor! Varianta de solidaritate…
Tăcerea asta asurzitoare seamănă cu liniștea dinaintea furtunii. O furtună de proporții biblice, așteptată, parcă cu nerăbdare de Occidentul democrațiilor bazate pe reguli și cel mai moral din lume! Sigur, nici Rusia nu este departe, cu al său mesianism panslavist sintetizat în Doctrina Karaganov: „Sîntem poporul care eliberează de Rău…Suntem civilizația civilizaților, meniți să unim civilizațiile între ele, cele din Marea Eurasie și cele din lumea întreagă…În acest moment, avem nevoie urgentă de o identitate națională a Statului … pe plan politic, ceea ce construim acum nu este o DEMOCRAȚIE în sensul pe care-l dă modernitatea occidentală ci o meritocrație a conducătorilor: suntem un stat în care domnește democrația conducătorilor. Puterea trebuie să fie deținută de cei mai buni”. Ce tare!
Dincolo de ocean, Crazy Orange, cum este numit liderul de la Casa Albă, este și el pătruns de mesianismul biblic. Bombardarea Iranului va consolida statutul lui Trump ca „Alesul” lui Dumnezeu și Israelul ca națiune aleasă a sa printre mulți dintre susținătorii evanghelici albi ai președintelui, la fel de fanatici apocaliptici precum anturajul lui Bibi! Există aproape un fel de nerăbdare spirituală pentru un război în Orientul Mijlociu, mai ales printre evanghelicii albi care cred că un război va declanșa o serie de evenimente care vor duce la întoarcerea lui Isus și ascensiunea Israelului ca împlinire a profețiilor biblice.
Mulți evanghelici albi cred că biserica este obligată prin Biblie să ofere un sprijin neclintit Israelului. Ei consideră Israelul antic descris în Biblie ca fiind același cu statul Israel, creat în 1948. Trump a întărit această opinie în timpul primului său mandat, cînd a rupt decenii de politică americană cu mutarea ambasadei SUA în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim și recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului.
Există o lungă istorie a liderilor evanghelici albi care îi îndemnă pe președinții și politicienii americani să trateze Israelul ca pe o națiune favorizată de divinitate. Mulți evanghelici albi cred că existența Israelului este o împlinire a profețiilor biblice care ar vesti întoarcerea lui Isus. Iar Trump a cîștigat sprijinul a aproximativ 8 din 10 alegători creștini evanghelici albi la alegerile prezidențiale din 2024.
Acțiunea lui Trump subliniază modul în care aceste credințe teologice nu sînt abstracte. Ele au consecințe directe, periculoase și fatale mai ales că evanghelicii albi văd conflictul Americii cu Iranul în primul rînd ca pe o bătălie spirituală generatoare de credințe conexe. O credință este că Trump este „alesul” lui Dumnezeu, salvat de la asasinarea de anul trecut pentru a face lucrarea lui Dumnezeu și a proteja Israelul! El este, pentru a împrumuta limbajul subculturii evanghelice, uns „pentru o vreme ca aceasta”.
Această credință se reflectă într-un mesaj text către Trump de la Mike Huckabee, proeminentul evanghelic și fost guvernator al statului Arkansas, care a fost numit de Trump ambasador al SUA în Israel. În textul distribuit de Trump, Huckabee a făcut aluzie la cele două tentative de asasinat cărora Trump le-a supraviețuit anul trecut, spunînd că Dumnezeu l-a cruțat „să fie cel mai important președinte dintr-un secol – poate vreodată”. El a adăugat: „Am încredere în instinctele tale”, pentru că „cred că auzi din ceruri” și că „Nu ai căutat acest moment. Acest moment te-a căutat pe TINE!”.
Mulți critici ai Iranului spun că este o teocrație care reduce lumea la o ciocnire între bine și rău și a cărui politică externă este condusă de mituri religioase apocaliptice, ignorînd cu bună știință viziunile din propria ogradă. Din nou, dubla măsură care a devenit regulă existențială pentru Occidentul bazat pe reguli și care a înfuriat, pînă la BRICS, țările foste colonizate de supremația albilor.
Competiția dintre Washington și Beijing merge înainte, cu sau fără un Messiah. Aruncînd o privire succintă pe harta geopolitică a lumii, observăm că redefinirea sferelor de influență este doar la început. Statele Unite sînt prezente în cele două Americi, între liniile mediane ale Atlanticului – inclusiv Groenlanda – și Pacificului, cu minimă extensie spre Australia, Filipine și din rațiuni particulare, spre Taiwan și Japonia. Sfera chineză cuprinde Asia de sud-est cu extensie spre Africa, dar și spre Europa, prin Asia Centrală și Caucaz (Drumul Mătăsii). India vrea să-și adjudece regiunea adiacentă Oceanului Indian, fiind încurajată să înfrunte China, deja instalată, în Africa de vest. Sfera Rusiei se extinde spre Asia centrală – unde este aspru concurată de China – Caucaz și Ukraina. Venirea lui Trump la Casa Albă și prietenia lui cu Benjamin Netanyahu readuc Orientul Mijlociu în pragul exploziei totale. Iranul este cheia OM și scena ciocnirii celor două blocuri: Occidentul și BRICS. China emite pretenții și în această regiune, ca de altfel și Turcia – alt actor secundar – care și-a îndreptat privirea spre Syria, Africa de nord și de vest. Sfera de influență a Uniunii Europene nu depășește granițele sale, care ar cuprinde și statele balcanice candidate.
Aceste crize globale în plină expansiune sînt rezultatul unor schimbări tectonice în actuala ordine mondială, care a fost fondată, în esență, pe dominația de cinci sute de ani a Occidentului, bazată în mare parte pe superioritatea sa militară. Pe această bază, au început să colonizeze restul lumii, suprimînd și chiar distrugînd unele civilizații, extrăgând mai întîi o rentă colonială, apoi una neocolonială. Dar această fundație a început să fie subminată de fosta comunismul sovietic, prezentat ca o nouă forță messianică menită să elibereze noroadele de asuprirea istorică. Și, uneori, chiar a reușit!
Timp de mai bine de 30 de ani, trei teorii au marcat evoluţia lumii. Teoria sfîrşitului istoriei, teoria conflictului civilizaţional şi teoria valurilor schimbărilor politice prin revoluții colorate. Războiul Rece a fost o înfruntare a două mari puteri cu o abordare diferită politică, economică şi geopolitică. Puterea thalassocratică americană a învins puterea telurocratică rusă, ambele cu o insaţiabilă foame de spaţiu. Thalassocraţia era o lume a Vestului, a liberalismului, a schimbului comercial, a capitalismului, o lume atlantică, o putere maritimă prin excelenţă. Telurocraţia era o lume a Estului, o lume închisă, plină de întinderi enorme de spaţiu, o lume terestră, spirituală. Aceste concepţii au modelat lumea şi continuă să o modeleze.
Noile puteri sînt în căutare de modele economice, politice, geopolitice. Sînt puteri ce îşi caută un rol în arhitectura globală de securitate. Thalassocratice sau telurocratice sînt puteri cu resurse uriaşe, dar cu o insuficientă capacitate de a raţiona poziţia lor. Sînt puteri intermediare, emergente. Statele BRICS însumează 40% din populaţia lumii şi 25% din puterea economică. Teritoriul statelor BRICS este de 38 de milioane de kilometri pătraţi. Impactul fiecărui stat membru este diferit pe scena globală. Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud au resurse, o economie şi o industrializare dezvoltate în mod diferit. Totuşi, cele mai importante state BRICS sînt China şi India.
Noul mediu de securitate este eterogen şi greu de descris. Viitorul securităţii globale este dependent de schimbările majore la nivel sistemic. Noile paradigme ale mediului internaţional de securitate vor fi influenţate de poziţia statelor emergente. Starea de anarhie a sistemului internaţional, similar celei din Templul de acum 2000 de ani, va fi paradigma după care se va conduce lumea. Neorealismul agresiv va fi principalul curent de gîndire în relaţiile internaţionale. Va exista un nou echilibru al terorii. Va fi o lume a războiului! Această lume va dezvolta şi o competiţiei permanentă pentru hrană, apă, energie şi alte resurse dar şi a conflictului pentru dominare. Pentru putere! De fapt, esența relațiilor internaționale este despre putere și echilibrul puterii.
După ce timp de 10 ani Despot Vodă ne-a sufocat ca națiune, în toamna anului trecut l-am eliberat pe Baraba! Întrebarea este: unde se află România, ca tînăr stat pe harta Europei? Unde am fost întotdeauna: în mijlocul unui joc de putere global! La începutul anului, la Davos, harta riscurilor arată că România e posibil să fie antrenată într-un conflict armat. Nu a fost, însă, trimis nimeni de la București să vorbească acolo despre primejdiile regiunii și ale țării. Pentru România, principalele cinci riscuri prezentate în Global Risks Report, publicația Forumului Economic de la Davos, sînt extrem de grave și o vulnerabilizează extrem în situațiile prezentate mai sus: 1) un conflict armat (între state, un război purtat indirect, o lovitură de stat etc); 2) declin economic (recesiune, stagnare); 3) inflație; 4) sănătate precară și scăderea bunăstării; 5) datorie publică prea mare. Starea de spirit a României actuale este dominată de trei paradigme: paradigma neoliberală, paradigma „socială” şi paradigma nemulţumirii neputincioase care așteaptă un conducător providențial. Pe care să-l crucifice iar și iar, ca apoi să poată plînge de propria suferință, într-o jale perpetuă de sfîrșit de lume.