SCHIMBARI CLIMATICE – M-Security News

Etichetă: SCHIMBARI CLIMATICE

Pentru propagandiștii schimbărilor climatice de către om și bovine: În România, Mica Eră Glaciară s-a încheiat în 1980!

· Titlul articolului aparține redacției **m-securitynews.ro**

www. Infoclima.ro Dr. Aritina Haliuc

Cercetatător postdoctoral (Environnements et Paléoenvironnements Océaniques et Continentaux), Universitatea din Bordeaux, Franța. Domenii de cercetare: Paleoclimatologie, Climatologie istorică, Schimbările climatice și impactul acestora asupra mediului și societății.

Mica Eră Glaciară a fost un fenomen de iarnă cu temperaturi foarte scăzute în timp ce verile au fost calde și uscate (sezonalitate ridicată). Chiar dacă suntem într-o perioadă de încălzire, e important să ne uităm la perioadele reci din trecut, pentru că ne oferă un analog pentru a înțelege variabilitatea climatică, dar și relația dintre climă și societate. Ce putem învăța de la trecut este migrarea din mediile vulnerabile, ajutor și suport pentru comunitățile vulnerabile precum și adaptarea la noile realități. Acesta ne arată că schimbările climatice din ultimele secole au consecințe profunde asupra civilizației și că nu ne ajută să le ignorăm.

Când a început Mica Eră Glaciară?

Mica Era Glaciară (Little Ice Age, LIA) a avut loc în urmă cu aproximativ 800 de ani și a fost cea mai rece perioadă din ultimii 12.000 de ani din Emisfera Nordică. În Emisfera Sudică, Mica Era Glaciară a început cu două secole mai târziu. Intervalul cuprins între secolele 1600-1700 este singurul interval rece observat la nivel global, documentat atât în Emisfera Nordică cât și în cea Sudică. În această perioadă, temperaturile au scăzut cu aproximativ 1-2°C și a avut consecințe în special, în Europa, cu scăderea recoltelor, foamete și pandemii ducând la moartea a milioane de oameni. Mica Eră Glaciară a fost un fenomen de iarnă cu temperaturi foarte scăzute în timp ce verile au fost calde și uscate (sezonalitate ridicată).

Termenul Little Ice Age (LIA, Mica Eră Glaciară) a fost introdus în 1939 de François E. Matthes în relatarea sa despre evoluția ghețarilor din Sierra Nevada, Statele Unite. Această răcire a fost cauzată de scăderea radiației solare atribuită modificărilor în orbita Pământului. Termenul a început să fie folosit la scară largă după publicațiile lui Grove în 1988 și 2004 care arată că în ceastă perioadă ghețarii au avansat în mai multe masive montane din Emisfera Nordică. Începând cu mijlocul secolului al XX-lea, numeroase studii și modelări matematice au adus evidențe despre această perioadă iar termenul a fost acceptat de comunitatea științifică ca reprezentând faze reci multi-seculare ce au afecta Emisfera Nordică. Primele măsurători instrumentale au început în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea deci începând cu acea perioadă sunt disponibile date la rezoluție foarte bună.

Pentru a obține informații pentru perioade de timp mai lungi, folosim indicatori (martori tăcuți) care înregistrează modificări de climă (temperatură, precipitații, vânt) cum sunt documentele scrise (cronici, registre), sedimentele, speleotemele, inelele de creștere a arborilor. Începând din secolul al XIV-lea, temperaturile au început să scadă cu 1-2°C, urmând ierni foarte reci ce au dus la înghețarea râurilor și a zonelor costiere. Această răcire a dus la o criză în toată Europa determinată de încetarea comerțului și a comunicațiilor, scăderea producției agricole alimentând revolte, războaie și ciumă/pesta.

În Europa se remarcă patru episoade foarte reci și anume 1460, 1600, 1690, 1825. În jurul anului 1270, se observă trecerea de la un regim climatic stabil către o perioadă marcată de instabilitate/variabilitate ridicată, de la un an la altul, atât la nivelul temperaturilor cât și la nivelul precipitațiilor. Această instabilitate este vizibilă în arhivele naturale din Europa nordică care arată fluctuații de la un an la altul al temperaturii apei Oceanului Atlantic. Spre exemplu, perioada 1315-1318 a fost caracterizată de condiții umede, reci în Europa nordică corespunzând cu Marea Foamete.

În Europa centrală și vestică, primele două decade ale secolului al XVI-lea au fost marcate de ierni severe urmate de o perioada mai caldă (1520-1560) pe întreg continentul. În acest interval, mijlocul anilor 1500, iernile severe au lipsit iar temperaturile de primăvară, vară și toamnă au fost comparabile cu cele din secolului al XX-lea. Aceste condiții au fost favorabile pentru agricultură și creșterea populație. Anul 1540 a fost cel mai cald și uscat an din intervalul 1500-2000. În jurul anul 1570, temperaturile de vară dar și cele de toamnă și primăvară au scăzut considerabil determinând o criză umanitară severă în toată Europa. În perioada 1570-1600 temperaturile din timpul verii au fost cu 0.8°C mai scăzute comparativ cu intervalul 1961-1990. În aceată perioadă ghețarii au avansat, ghețarul Grindelwald din Alpii elvețieni a înaintat cu aproximativ 1 km distrugând pădurea și fermele aflate în calea sa. În Scandinavia, se remarcă sfârșitul secolului al XVI începutul secolului al XVII cu veri foarte reci, Europa vestică și centrală prezintă același trend climatic cu excepția iernilor care au fost mai reci în Europa centrală comparativ cu temperaturile din centrul Angliei. Spre exemplu, în perioada 1500-1800 în Europa centrală temperaturile din timpul iernii și toamnei au fost cu 1.1°C și respectiv 0.6°C mai reci decât perioada 1961-1990. În zona mediteraneană, în special în Pirinei (Spania) dar și în Apenini (Italia și Slovenia), LIA este marcată de extinderea ghețarilor.

În perioada 1600-1700, iernile au fost cu aproximativ 1°C mai reci comparativ cu 1961-1990 dar în jurul anul 1680-1700 temepraturile din perioada primăverii și a verii scad cu aproximativ 0.8°C comparativ cy 1961-1990. Între 1700 și 1800, temperaturile de iarnă scad cu aproximativ 0.9°C dar temperaturile extreme din timpul verii nu sunt frecvente. După cum arată un studiu din 2005 analizând peste 169 de ghețari, extinderea maximă a ghețarilor a avut loc în jurul anului 1800.

Impactul Micii Ere Glaciare asupra societății

Înainte de revoluția Industrială societățile erau predominant agrare. Nu există o relație directă între temperaturile scăzute și impactul asupra societății dar indirect, societatea depinde de agricultură și creșterea animalelor iar acestea din urmă depind de climă/vreme. Spre exemplu, înghețul timpuriu sau târziu afectează calitatea și cantitatea hranei și duc la creșterea prețurilor alimentelor. În vremurile mai îndepărtate, prețurile crescute ale alimentelor de bază și lipsa hranei pentru creșterea animalelor a dus la numeroase revolte dar și la extinderea bolilor infecțioase pe fond de malnutriție.

Dar să ne uităm la Europa, partea centrală, estică și vestică a continentului sunt vulnerabile în special la temperaturile scăzute din sezonul de însămânțare și cel de creștere a plantelor (primăvară-vară) dar și la excesul de precipitații din toamnă. Dacă primăvara este foarte rece, atunci producția de grâu și cantitatea de nutreț va fi foarte scăzută determinând scăderea producției produselor animale de bază (lapte, carne etc.).

Dacă verile sunt reci și umede atunci producția (și calitatea) de cereale și produsele obținute din acestea (făină etc) sunt puternic afectate, pe deasupra acestea devin vulnerabile la mucegai și alte boli specifice grânelor împiedicând stocarea lor peste iarnă. Spre exemplu, în Scandinavia, temperaturile scăzute din vara anului 1601, considerată una din cele mai reci veri ale ultimelor două milenii, a avut efecte devastatoare asupra agriculturii din regiune. Mai mult, dacă treieratul grânelor are loc într-o perioadă umedă acesta își pierde din proprietățile nutritive și implicit afectează și calitatea produselor animale. Temperaturile scăzute de la începutul toamnei afectează strugurii și calitatea vinului și scurtează perioada pentru pășunat. De asemenea, acestea întârzie semănatul și fixarea elementelor nutritive în sol cu efecte asupra semănăturilor din anul următor.

Din ce cauze s-a întâmplat Mica Eră Glaciară?

Cauzele principale ale Micii Ere Glaciare nu sunt foarte clare, dar se pare că este vorba de o combinația între numeroasele erupții vulcanice care au avut loc în acea perioadă și reducerea activității/petelor solare (grand solar minima) care afectează distribuția energiei solare la suprafața terestră, circulația atmosferică și oceanică și implicit temperaturile. În acest interval au avut loc numeroase erupții vulcanice printre care cele mai cunoscute sunt cele din Indonesia, vulcanul Samalas (1257), Ecuador vulcanul Quilotoa (1280) și Mexic, vulcanul El Chichon (1360). Erupțiile vulcanice injectează în atmosferă (stratosferă este partea superioară atmosferei cuprinsă între 10 și 50 km) cantități uriașe de sulfați și dioxid de carbon care reflectă în spațiu radiațiile solare (nu permit pătrundrea lor pe suprafața terestră) și reduc astfel temperatura medie globală. Erupțiile vulcanice determină reducea temperaturii medii globale, spre exemplu erupția recentă a vulcanului Pinatubo (Filipine) a determinat scăderea temperaturilor medii globale cu 0.5°C.

Deși o singură erupție vulcanică afectează clima doar pentru câțiva ani, dacă erupțiile vulcanice au loc pe parcursul mai multor ani efectele sunt cumulate determinând modificări în circulația oceanică și implicit în climă. Studiile publicate recent ne arată că această răcire a fost cauzată de creșterea exportului de apă proaspătă rezultată din topirea ghețarilor din zona artică, fenomen ca a dus la răcirea apelor Atlanticului de Nord și a temperaturilor (oceanul joacă un rol foarte important pentru climă, AMOC transportă apele tropicale către zona arctică și asigură un echilibru, dacă mai multă apă proaspătă intră în oceanul Atlantic, atunci salinitatea acestuia scade iar AMOC intră în colaps, transportul de apă se reduce iar temperaturile scad).

Activitatea soarelui este legată de cantitatea de radiație solară care ajunge pe suprafața terestră; soarele are un ciclu de activitate de 11 ani cu un maximum, urmat de un minim și tot așa. În perioada Micii Ere Glaciare, au avut loc patru perioade cu minim în activitatea solară: minima Wolf 1280-1350, minima Sporer 1460-1550, Maunder 1715-1745 (acest minim este cunoscut sub numele de Minimul Maunder, denumită după astronomul britanic E.W. Maunder care a descoperit inactivitatea solară din acea perioadă), Dalton 1790-1820. Aceste perioade cu minime in activitatea solară determină o scădere a temperaturii globale cu aproximativ 0.3° C.

Cum a fost în România?

Arhivele naturale (inelele de creștere a arborilor, sedimente, speleoteme) și documentele scrise din România ne arată că începând cu 1250 este caracterizată de condiții reci și uscate, dar cu mare variabilitate hidroclimatică. Veri uscate și calde caracterizează intervalul 1250 – 1550 urmat de ierni reci între 1550 -1750. Reconstituirea de temperatură realizată pe inele de creștere a arborilor din nordul României (munții Călimani) arată temperaturi scăzute, răcire în intervalul cuprins între 1370 și 1620 și între 1820-1840. Martorii geochimici din mlaștina Șureanu (munții Șureanu) ne arată că perioada Micii Ere Glaciare a fost complexă, mai degrabă un tripartit și nu o singură perioadă, astfel: un interval de debut mai umed 1400-1575, un interval uscat între 1575-1725 si o fază umedă între 1725-1980. Fază umedă de la sfârșitul acestei perioade, cuprins între 1725 și 1980 a fost identificat și în peștera Măgurici în timp ce în nord-vest se observă o creștere a frecvenței inundațiilor. Astfel de alternanțe între perioade umede și perioade uscate au fost identificate și în turbăria Mohoș, peștera Cloșani, Zidită, mlaștina Tăul Muced.

O altă sursă de informații cu privire la Mica Eră Glaciară este reprezentată de cronicile și relatările călătorilor străini în vizitele lor în Țările Românești (Moldova, Valahia și Transilvania). Cronicile din Moldova și Valahia nu prezintă informații directe despre vreme/climă, ci oferă informații despre evenimentele istorice și se referă mai degrabă la plata tributului către turci, polonezi, unguri etc., conflicte dintre boieri etc., dar conțin și detalii despre condițiile climatice mai ales dacă acestea au dus la conflicte. Notele călătorilor străini, în special diplomați italieni, polonezi, dar și misionari conțin relatări clare despre vremea de la acea vreme în locurile prin care aceștia au călătorit. Evidențele documentare arată că în timpul LIA, frecvența evenimentelor de îngheț pe Dunăre a fost foarte ridicată comparativ cu Perioada Medievală Caldă, fiind corelate cu temperaturile foarte scăzute de iarnă. Unele evenimente de îngheț au fost extreme, cum sunt cele din iarna 1621, 1669, 1755, 1779, 1823 și au afectat regiune mai extinse, coasta Mării Negre și strâmtoarea Bosfor.

Ce e diferit acum?

Astăzi, temperaturile medii globale cresc într-un ritm accelerat, atingând peste 1.5 C față de perioada industrială, cu evenimente extreme dar cu tendință pozitivă comparativ cu Mica Era Glaciară. Studiile ne arată că aceste evenimente extreme sunt mai frecvente când temperaturile se schimbă rapid și ne arată că este nevoie de un efort comun pentru a limita efectele schimbărilor climatice. Cert este faptul că acțiunile de limitare impuse de guverne pentru a reduce efectul gazelor cu efect de seră și nu numai, nu vor avea efecte imediate. Din aceste motive, comunitățile trebuie să se adapteze la o lume mai caldă și la condiții de viață mai puțin prietenoase. Ce putem învăța de la trecut este migrarea din mediile vulnerabile, ajutor și suport pentru comunitățile vulnerabile, stabilirea rețelelor comerciale diverse, adaptarea la noile realități (și nu ignorarea lor).

Trecutul ne arată că schimbările climatice din ultimele secole au consecințe profunde asupra civilizației. Comparativ cu perioada Micii Erei Glaciare, acum avem posibilitatea să ne uităm în trecut și să învățăm despre modul în care oamenii au răspuns la schimbările climatice.

SAHEL. SCHIMBĂRI CLIMATICE ŞI TERORISM

La începutul anului 2020, NASA a numit actuala secetă din Estul Mediteranei cea mai grea din ultimii 900 de ani. Schimbările climatice ca „multiplicator de forţe”, generează o creştere a frecvenţei şi intensităţii provocărilor cu care se confruntă astăzi ţările. Iar, Sahelul exprimă poate, cel mai concludent relaţia directă existentă între schimbările climatice şi proliferarea violenţei şi terorismului. Aşa cum apariţia şi dezvoltarea pirateriei pe coastele somaleze este strîns legată de reglementările internaţionale privind pescuitul, aşa disperarea fermierilor din regiunea Sahelului s-a transformat într-o sursă directă de instabilitate pentru două continente: Africa şi Europa! Efectele schimbărilor climatice reprezintă un factor de risc de destabilizare, de violență și de conflict. Schimbările climatice determină deşertificarea, iar aceasta degradează terenurile arabile, îngreunînd creşterea culturilor şi păşunarea animalelor. Temperaturile în Sahel cresc de 1,5 ori mai repede decît în restul lumii și întrucît, potrivit Organizației Națiunilor Unite, aproximativ 80% dintre terenurile agricole din Sahel sînt degradate, în condițiile în care aproximativ 50 de milioane de persoane care își cîștigă existența din creșterea animalelor își dispută teritoriul. Potrivit Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), această situație conduce la insecuritate alimentară în rîndul populațiilor, care se confruntă cu dificultăți și care sînt puse în fața unor alegeri dificile.

Sahel constituie graniţa de sud a deșertului Sahara, în limba arabă cuvîntul însemnînd „ţărm”. În ultimii 50 de ani, regiunea Sahel a întîmpinat numeroase crize umanitare semnificative. Astfel, numai în ultimul deceniu, conflictele violente precum revolte, rebeliuni și terorism, au creat un haos în partea de vest, în special în bazinul lacului Ciad și subregiunea Liptako-Gourma. Aceste violenţe au epuizat eforturile și resursele guvernelor locale, deși partenerii internaţionali au oferit ajutor pentru logistica militară și instruire. Agricultura este una dintre sursele principale de subzistenţă din Sahel. Însă, randamentele din punct de vedere agricol și aprovizionarea cu apă a locuitorilor și a animalelor au fost ameninţate de schimbările climatice, crescînd incidenţa inundaţiilor, valurilor de căldură, a secetei și degradării terenurilor.

Potrivit Wikipedia, în 1972 Sahelul a fost lovit de unul dintre evenimentele grave și recurente de foamete și secetă, care au dus la numeroase decese din cauza foametei. Seceta, care a acauzat ani întregi de recolte mici şi o criză profundă a agriculturii, a provocat, pe lîngă distrugerea aproape completă a efectivelor de animale, migrații uriașe către sudul populației saheliene, care au declanșat procese de urbanizare excesive în zonele de sosire. În 1973 a fost înființat un Comitet permanent interstatal pentru combaterea secetei în Sahel (CILSS), care a reunit mai multe state africane și regiunea ( Senegal , Mauritania , Mali , Burkina Faso , Niger , Ciad , Capul Verde , Gambia și Guineea). Bissau ). Chiar și astăzi, criza alimentară este încă prezentă și sînt înregistrate zeci de mii de cazuri de malnutriție în toată regiunea (în special în Niger).

Din 2007, regiunea, afectată deja de prezența celulelor teroriste, din 2001, a cunoscut o creștere a urgenței teroriste de origine islamică radicală, slafistă, în special în zona de nord-vest (Mauritania, Mali, Niger, sudul Algeriei), cu secesiunea de facto a nordului Mali. Prezența Al Qaida în Maghrebul Islamic(Aquim), grupul Ansar Dine condus de Iyad ag Ghali, susținut de rebelii tuaregi care au declarat independența Azawad (Mişcarea de Eliberare Naţională din Azawad), stabilit în principal în nordul Mali, are rădăcini în partea centrală și de vest a Sahelului.

Forțele teroriste au fost responsabile în anii 2000 pentru răpirea și uciderea turiștilor străini, a diplomaților și a soldaților algerieni și malieni, pentru un atac asupra ambasadei israeliene din Nouakchott, capitala mauritană, în 2008 și un altul față de cea franceză din același oraș în 2009. În 2010, în iulie, armata maliană, cu sprijinul trupelor franceze, au lansat o operațiune militară împotriva forțelor rebele, care a fost apoi repetată un an mai tîrziu, în iunie. La 12 octombrie 2012, odată cu înrăutățirea crizei din zonă și în urma cererii de ajutor trimise de nou-născutul guvern al unității naționale condus de Modibo Diarra, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția 2071 care prevede o intervenție armată la conducerea Uniunii Africane cu contribuția forțelor NATO și a țărilor occidentale. La 11 ianuarie 2013, preşedintele Franţei, Francois Hollande, în urma unei noi cereri din partea guvernului malian condus de Dioncounda Traore pentru intervenție urgentă, a aranjat o nouă expediere a trupelor franceze. Situaţia în zona Mali este, însă, departe de a putea fi rezolvată, forţele militare acţionînd asupra efectelor şi nu asupra cauzelor directe care au generat haos.

Activitățile teroriste sînt concentrate în mare parte în cinci zone principale, inclusiv în Somalia, în bazinul lacului Ciad și în Sahel, amenințări mai puține, dar persistente existînd în Africa de Nord și pe coasta de vest a Oceanului Indian. Deoarece, în 2019, Sahel a cunoscut cea mai rapidă intensificare a activității extremiste violente dintre toate regiunile, întrucît fiecare zonă are o dinamică unică și necesită o abordare regională unică, aceste provocări au afectat profund stabilitatea și pacea comunităților locale și ordinea tradițională bazată pe compromisuri și pe autoritatea morală a seniorilor și a liderilor tradiționali, înlocuite de dominația grupărilor armate de traficanți și teroriști.

Sahelul este una dintre regiunile cele mai afectate de proliferarea armelor ilicite de mici dimensiuni. Aceste arme nedocumentate și în majoritatea cazurilor deținute ilegal nu numai că amenință siguranța și securitatea comunităților, ci sînt, de asemenea, utilizate de rețele infracționale transnaționale periculoase, implicate în diverse forme de trafic, inclusiv de arme, de ființe umane și de droguri ilegale spre Europa. Nu doar armele mici şi neînregistrate sînt o problemă în regiunea Sahelului, ci şi armele oficiale, achiziţionate de statele eşuate din regiune. Potrivit noilor date ale Institutului internațional pentru cercetare în domeniul păcii de la Stockholm SIPRI: cheltuielile militare combinate ale statelor din Africa au crescut cu 1,5%, ajungînd la aproximativ 41,2 miliarde USD în 2019, marcînd prima creștere a cheltuielilor din regiune în cinci ani. Africa a importat 49% din echipamentele sale militare din Rusia, 14% din Statele Unite și 13% din China, în vreme ce China a exportat 20% din totalul vînzărilor sale de arme către Africa!

Dacă privim tabloul de ansamblu asupra regiunii, vedem un adevărat festival internaţional al traficului şi spolierii resurselor locale. În fiecare an se scoate în mod ilegal aur în valoare de miliarde de dolari din țările africane vestice prin Emiratele Arabe Unite (EAU) în Orientul Mijlociu. Potrivit Organizației Națiunilor Unite, gruparea extremistă somaleză Al Shabaab obține venituri în valoare de milioane de dolari din exporturile de cărbune către Iran și apoi către EAU, încălcînd sancțiunile ONU.

Sărăcia, lipsa educației, șomajul, conflictele, crizele și insecuritatea, combinate cu alți factori, cum ar fi statele eșuate, proasta guvernare și corupția afectează în special tinerii și oportunitățile oferite acestora, forțînd mulți să fugă și să-și părăsească locuințele și familiile pentru regiuni mai sigure sau alte continente, punîndu-și astfel în pericol viața, iar provocările menționate anterior sînt exacerbate de pandemia de Covid-19 și de agravarea efectelor schimbărilor climatice! Amenințarea din partea grupărilor militante islamiste din Africa nu are o natură uniformă, ci include activități desfășurate de o combinație în continuă schimbare de aproximativ două duzini de grupuri care acționează în mod activ în 14 țări.

Uniunea Europeană, direct interesată de situaţia din Africa Subsahariană a desfășurat trei misiuni și operațiuni militare în cadrul PSAC pentru a instrui și a consilia forțele armate din Somalia [misiunea de instruire a UE (EUTM) Somalia – 2010], din Mali (EUTM Mali – 2013) și din Republica Centrafricană (EUTM CAR – 2016), o operațiune navală militară [misiunea forțelor navale ale UE (NAVFOR) ATALANTA – 2009] și trei misiuni civile pentru a instrui și a consilia forțele de securitate internă din Mali [misiunea UE de consolidare a capacităților (EUCAP) Sahel Mali – 2012), Niger (EUCAP Sahel Niger – 2014) și Somalia (EUCAP Somalia – 2014), proiectul GAR-SI SAHEL, precum şi o misiune de consiliere (EUAM) în Republica Centrafricană.

Intensificarea atacurilor violente asupra școlilor publice, a asasinatelor, a răpirilor, a actelor de violență și a amenințărilor cu moartea împotriva cadrelor didactice și a elevilor a condus, potrivit UNICEF, la închiderea a peste 9000 de școli în Africa Centrală și de Vest, lăsînd aproape două milioane de copii fără educație adecvată, în timp ce un număr tot mai mare de copii sînt recrutați ca soldați-copii de către grupările extremiste.

Biroul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) a semnalat noi tendințe îngrijorătoare în ceea ce privește traficul de droguri în regiune, cu efecte negative asupra guvernanței, a securității, a creșterii economice și a sănătății publice. Potrivit Biroului, Africa de Vest, Africa Centrală și Africa de Nord sînt responsabile pentru 87% din toate opioidele farmaceutice confiscate la nivel mondial, iar UNODC recunoaște o legătură strînsă între traficul de droguri și finanțarea grupărilor armate.

Instabilitatea din Sahel generează o creştere semnificativă a numărului de migranţi care încearcă să traverseze Mediterana, ceea ce creează noi ameninţări asupra statelor europene. De asemenea, instabilitatea din Sahel oferă organizaţiilor teroriste mediul ideal pentru crearea de baze de antrenament, resurse umane şi materiale, dar şi trasee de transfer şi de atac, precum în 2015, cînd 70 de membri ai organizaţiilor teroriste active în Sahel au reuşit să pătrundă în Europa alături de migranţi. Nu în ultimul rînd, instabilitatea din Sahel oferă grupurilor de crimă organizată oportunitatea de a-şi creşte profiturile şi de a prospera.

Fermierii sînt deosebit de vulnerabili la evenimentele meteorologice severe şi la schimbările climatice. În consecinţă, este posibil ca aceştia să intre în rîndurile organizaţiilor teroriste ca alternativă pentru susţinerea financiară şi materială a familiilor. De exemplu, micşorarea lacului Ciad, situat în Sahel, a contribuit la creşterea numărului de recruţi ai organizaţiei teroriste Boko Haram.

În plus, unele organizaţii teroriste au devenit principalul furnizor de servicii pentru cetăţenii din statele ”eşuate”. Prin natura sa, statul trebuie să ofere cetăţeanului serviciile necesare – educaţie, asistenţă medicală etc. Din această perspectivă, atît JNIM (Jama’a Nusrat al Islam wa al Muslimeen), cît şi ISWAP/ ISGS (Statul Islamic din Vestul Africii) sînt implicate în comunităţile locale cu acţiuni concrete în domeniul educaţiei, sănătăţii, alimentaţiei, taxelor şi reducerii activităţilor de tip criminal”. După modelul tradiţional islamic din Orientul Mijlociu.

50 de operatori FOS români, susţinuţi de un detaşament de infanterie, probabil din cadrul Scorpionilor roşii, B26, vor participa la misiunea din Sahel, fondurile necesare pregătirii şi executării acestei misiuni fiind asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2021. Franţa a lansat operaţiunea Barkhane în 2014 pentru a lupta împotriva grupurilor islamiste din ţările din Sahel: Mali, Mauritania, Burkina Faso, Niger şi Ciad. În luna martie a acestui an, Franţa şi alte 12 ţări au creat Gruparea de Forţe Takuba, care asigură asistenţă forţelor armate maliene. Concret, la operaţiile în zonă participă în prezent militari de elită din Franţa, Italia, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Regatul Unit şi Grecia şi militari români.

Zona în care vor acţiona şi operatorii FOS români este considerată foarte periculoasă pentru că este scena pe care se desfăşoară mai multe grupări teroriste feroce. Este vorba de aripa din Sahara a ISIS (ISIS-GS) şi filiala sahariană a Al-Qaida (JNIM), care deşi nu au doctrine identice colaborează destul de des la nivel tactic. Tot în zonă mai activează şi alte grupări islamiste de o mai mică anvergură, precum al-Murabitoun, Ansar al-Dine, Boko Haram sau Frontul Eliberării Macinei.

10 TENDINŢE PENTRU 2022

BMTF, 18 nov – Dacă 2021 a fost anul în care lumea a întors cîrma împotriva pandemiei, 2022 va fi dominat de necesitatea de a se adapta la noile realități, atît în domenii remodelate de criză (noua lume a muncii, viitorul călătoriilor), cît și ca tendințe mai profunde, cum ar fi ascensiunea Chinei sau accelerarea schimbărilor climatice. Iată zece teme și tendințe de urmărit în anul următor, relatează The Economist.

1. Democrație vs autocrație. Alegerile de la jumătatea mandatului din America și congresul Partidului Comunist din China vor contrasta în mod viu sistemele lor politice rivale. Care este mai bun pentru a oferi stabilitate, creștere și inovație? Această rivalitate se va manifesta în orice, de la comerț la reglementări tehnologice, de la vaccinări la stații spațiale. În timp ce președintele Joe Biden încearcă să adună lumea liberă sub steagul democrației, țara sa disfuncțională și divizată este o reclamă slabă pentru meritele sale.

2. Pandemie pînă la endemie. Urmează noi pastile antivirale, tratamente îmbunătățite cu anticorpi și mai multe vaccinuri. Pentru persoanele vaccinate din lumea dezvoltată, virusul nu va mai pune viața în pericol. Dar va reprezenta în continuare un pericol mortal în lumea în curs de dezvoltare. Dacă vaccinările nu pot fi intensificate, covid-19 va fi devenit doar o altă dintre numeroasele boli endemice care îi afectează pe cei săraci, dar nu pe cei bogați.

3. Îngrijorări legate de inflație. Întreruperea lanțului de aprovizionare și o creștere a cererii de energie au dus la creșterea prețurilor. Bancherii centrali spun că este temporar, dar nu toată lumea îi crede. Marea Britanie este expusă unui risc deosebit de stagflație, din cauza penuriei de forță de muncă post-Brexit și a dependenței sale de gazele naturale scumpe.

4. Viitorul muncii. Există un consens larg că viitorul este „hibrid” și că mai mulți oameni vor petrece mai multe zile lucrînd de acasă. Dar există multe posibilități de dezacord cu privire la detalii. Cîte zile și care? Și va fi corect? Sondajele arată că femeile sînt mai puțin dornice să se întoarcă la birou, așa că ar putea risca să fie trecute cu vederea la eventuale promovări profesionale. Dezbaterile planează și asupra regulilor fiscale și a monitorizării lucrătorilor la distanță.

5. Noul techlash. Autoritățile de reglementare din America și Europa au încercat să țină sub control giganții tehnologiei de ani de zile, dar încă nu au afectat creșterea sau profiturile lor. Acum, China a preluat conducerea, atacîndu-și firmele de tehnologie într-o represiune brutală. Președintele Xi Jinping dorește ca aceștia să se concentreze pe „deep tech” care oferă avantaj geostrategic, nu frivolități precum jocurile și cumpărăturile. Dar va stimula acest lucru inovația chineză sau va înăbuși dinamismul industriei?

6. Creşterea criptomodedelor. La fel ca toate tehnologiile perturbatoare, criptomonedele sînt domesticite pe măsură ce autoritățile de reglementare înăspresc regulile. Băncile centrale caută, de asemenea, să-și lanseze propriile monede digitale, centralizate. Rezultatul este o luptă în trei căi pentru viitorul finanțelor – între mulțimea cripto-blockchain-DeFi, firme de tehnologie mai tradiționale și bănci centrale – care se va intensifica în 2022.

7. Criză climatică. Chiar dacă incendiile, valurile de căldură și inundațiile cresc în frecvență, o lipsă izbitoare de urgență predomină în rîndul factorilor de decizie atunci cînd vine vorba de abordarea schimbărilor climatice. Mai mult decît atît, decarbonizarea solicită Occidentului și Chinei să coopereze, la fel cum rivalitatea lor geopolitică se adîncește. Urmăriți un experiment de inginerie solară care urmează să fie efectuat de cercetătorii de la Harvard în 2022, care eliberează praf dintr-un balon de mare altitudine pentru a diminua lumina soarelui – o tehnică care, în acest ritm, ar putea fi necesară pentru a cîștiga lumii mai mult timp pentru decarbonizare.

8. Probleme de călătorie. Activitatea crește pe măsură ce economiile se redeschid. Dar țările care au urmat o strategie de „suprimare” cu zero covid, precum Australia și Noua Zeelandă, se confruntă cu sarcina dificilă de a gestiona tranziția către o lume în care virusul este endemic. Între timp, aproape jumătate din călătoriile de afaceri au dispărut definitiv. Acest lucru este bun pentru planetă, dar rău pentru turiștii ale căror călătorii sînt subvenționate de călătorii de afaceri cu cheltuieli mari.

9. Cursa spațială. 2022 va fi primul an în care mai mulți oameni vor merge în spațiu ca pasageri plătitori decît angajați guvernamentali, transportați dincolo de atmosferă de firmele rivale de turism spațial. China își va termina noua stație spațială. Realizatorii de film se luptă pentru a face filme în zero-g. Și NASA va prăbuși o sondă spațială într-un asteroid, într-o misiune din viața reală care sună ca un film de la Hollywood.

10. Fotbal politic. Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing și Cupa Mondială de fotbal din Qatar vor aduce aminte despre modul în care sportul poate aduce lumea împreună, dar și despre cît de mari evenimente sportive ajung adesea să fie fotbal politic. Așteptați-vă la proteste îndreptate către ambele țări gazdă, deși boicoturile echipelor naționale par puțin probabile.

EUROPA RECUNOAȘTE: TERORISMUL ESTE ALIMENTAT DE SĂRĂCIE ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE

În toamna anului trecut, într-o rezoluție votată în forurile europene, decidenții politici din statele bătrînului continent recunosc, pentru prima dată, legătura direct între terrorism, sărăcie și exploatare. Schimbările climatice sînt, de asemenea, menționate între cauzele apariției și dezvoltării terorismului, atunci cînd se vorbește despre Sahel, acolo unde România va trimite, în perioada următoare, 50 de operatori FOS în lupta cu grupările insurgente, ca o acțiune direct asupra efectului și nu asupra cauzei!

Sahel constituie graniţa de sud a deșertului Sahara, în limba arabă cuvîntul însemnînd „ţărm”. Regiunea Sahel a fost teatrul a numeroase crize umanitare semnificative. Astfel, în ultimul deceniu, conflictele violente precum revolte, rebeliuni și terorism, au creat un haos în partea de vest, în special în bazinul lacului Ciad și subregiunea Liptako-Gourma. Aceste violenţe au epuizat eforturile și resursele guvernelor locale, deși partenerii internaţionali europeni au oferit ajutor pentru logistica militară și instruire. Agricultura este una dintre sursele principale de subzistenţă din Sahel, însă, randamentele din punct de vedere agricol și aprovizionarea cu apă a locuitorilor și a animalelor au fost ameninţate de schimbările climatice, crescînd incidenţa inundaţiilor, valurilor de căldură, a secetei și degradării terenurilor.

Experţii se referă la schimbările climatice ca la un „multiplicator de forţe”, care generează o creştere a frecvenţei şi intensităţii provocărilor cu care se confruntă astăzi ţările din zona Sahelului.

La începutul anului 2020, NASA a numit actuala secetă a estului Mediteranei cea mai grea din ultimii 900 de ani. Şi se anticipează că situaţia se va agrava. ONU a afirmat că, pînă în 2030, un sfert din populaţia lumii va trăi în zone care se confruntă fie cu secete, fie cu inundaţii sau cu o creştere semnificativă a nivelului Oceanului Planetar. Lipsa de apă şi creşterea deşertificării vor duce la deficienţe alimentare globale, migraţie în masă şi conflicte violente. Zeci de milioane de persoane strămutate vor fi în Sahel, regiune care se confruntă cu creşteri semnificative ale temperaturii, mai mari de 1,5 ori decît media globală. Schimbările climatice determină deşertificarea, iar aceasta degradează terenurile arabile, îngreunînd creşterea culturilor şi păşunarea animalelor.

Creşterea activităţii organizaţiilor teroriste în Sahel reprezintă un risc strategic major, în special pentru Europa, dar şi pentru SUA. Instabilitatea din Sahel generează o creştere semnificativă a numărului de migranţi care încearcă să traverseze Mediterana, ceea ce creează noi ameninţări asupra statelor europene. De asemenea, instabilitatea din Sahel oferă organizaţiilor teroriste mediul ideal pentru crearea de baze de antrenament, resurse umane şi materiale, dar şi trasee de transfer şi de atac, aşa cum s-a întîmplat în 2015, cînd 70 de membri ai organizaţiilor teroriste active în Sahel au reuşit să pătrundă în Europa alături de migranţi. Nu în ultimul rînd, instabilitatea din Sahel oferă grupurilor de crimă organizată oportunitatea de a-şi creşte profiturile şi de a prospera.

Rezoluția votată de europeni menționează aceste lucruri, la capitolul MOTIVE de a fi prezenți cu o forță militară multinațională: întrucît dezvoltarea și pacea sustenabilă vor fi obținute numai prin abordarea cauzelor profunde ale sărăciei și ale foametei; întrucît securitatea este o condiție prealabilă pentru dezvoltare; întrucît securitatea umană este o condiție prealabilă pentru pace și stabilitate de lungă durată; întrucît o legătură solidă între securitate, dezvoltare și intervenția umanitară este esențială pentru dezvoltare durabilă în Sahel, în Africa de Vest și în Cornul Africii; întrucît, în lipsa dezvoltării și a eradicării sărăciei, nu va exista pace sustenabilă; întrucît securitatea în regiunile sahelo-sahariană și Cornul Africii s-a înrăutățit treptat, în timp ce acțiunea Uniunii Europene nu a fost în măsură să răspundă în mod adecvat acestei crize, în special ca urmare a limitării mandatului și a operabilității; întrucât, de la Oceanul Atlantic la vest și pînă la Marea Roșie și Oceanul Indian la est, multe țări africane se străduiesc să facă față provocărilor, cum ar fi destabilizarea economiei agropastorale tradiționale ca urmare a schimbărilor climatice, exploatarea resurselor naturale de către actori externi, insecuritate alimentară și nutrițională, lipsa accesului la servicii sociale de bază, modele agricole neadecvate, creșterea demografică și presiuni exercitate asupra resurselor naturale și de mediu, precum despăduririle; întrucît o altă provocare majoră o reprezintă apariția unor noi forme de economie mafiotă, inclusiv traficul de persoane, de migranți, de droguri, de bunuri culturale și traficul cu specii sălbatice de faună și floră și exporturile necontrolate ale rezervelor de aur și minerale, care, în combinație cu instituții slabe și lipsa de transparență, guvernanța ineficientă, inegalitățile tot mai mari, lipsa de încredere în guverne și corupția multor administrații, dau naștere unei hibridizări între grupările armate, traficanți și conflictele comunitare și regionale tradiționale, la care se adaugă fenomenul extremismului religios jihadist apărut ca o reacție falsă pentru societățile în cauză, precum și creșterea radicalizării…

Unele organizaţii teroriste profită de efectele schimbărilor climatice. Astfel, recrutarea poate deveni mai eficientă în special în ţările în care economiile sînt bazate pe agricultură. Fermierii sînt deosebit de vulnerabili la evenimentele meteorologice severe şi la schimbările climatice. În consecinţă, este posibil ca aceştia să intre în rîndurile organizaţiilor teroriste ca alternativă pentru susţinerea financiară şi materială a familiilor. De exemplu, micşorarea lacului Ciad, situat în Sahel, a contribuit la creşterea numărului de recruţi ai organizaţiei teroriste Boko Haram. Organizaţia teroristă ”Statul Islamic din Irak şi Levant” (SIIL) a valorificat schimbările climatice, dar şi lipsa de acţiune a guvernului irakian pentru a atrage noi membri. Ca urmare a deficitului de apă, mii de fermieri irakieni erau în pragul sărăciei. SIIL a oferit acestora alimente şi 400 de dolari pe lună, aplicînd o veche formula aplicată de TOATE organizațiile islamice, considerate teroriste sau nu! Unele organizaţii teroriste au devenit principalul furnizor de servicii pentru cetăţenii din statele ”eşuate”. Prin natura sa, statul trebuie să ofere cetăţeanului serviciile necesare – educaţie, asistenţă medicală etc. Dacă adăugăm la lipsa acestora şi stresul generat de vremea imprevizibilă putem obţine un ”amestec incendiar” care alimentează violenţa politică, care subminează şi mai mult autoritatea guvernelor deja ”eşuate”. În aceste condiţii, serviciile furnizate de organizaţiile teroriste ameninţă să ducă la pierderea de către aceste state a propriei legitimităţi. În Somalia, de exemplu, Al-Shabaab oferă populaţiei alimente şi bani în timpul secetelor şi inundaţiilor din ce în ce mai frecvente. Al-Qaida din Peninsula Arabică a reparat reţelele de apă şi puţurile din Yemenul afectat de secetă. Acest lucru a crescut legitimitatea grupului terorist, făcîndu-l în acelaşi timp proprietar al bunurilor şi serviciilor publice. Nici în Sahel situaţia nu este diferită.

Pe de altă parte, Sahel este una dintre regiunile cele mai afectate de proliferarea armelor ilicite de mici dimensiuni și întrucît aceste arme neînregistrate și în majoritatea cazurilor deținute ilegal nu numai că amenință siguranța și securitatea comunităților, ci sînt, de asemenea, utilizate de rețele infracționale transnaționale periculoase care sînt implicate în diverse forme de trafic, inclusiv de arme, de ființe umane și de droguri ilegale. Potrivit noilor date ale Institutului internațional pentru cercetare în domeniul păcii de la Stockholm SIPRI: cheltuielile militare combinate ale statelor din Africa au crescut cu 1,5 %, ajungînd la aproximativ 41,2 miliarde USD în 2019, marcînd prima creștere a cheltuielilor din regiune în cinci ani; Africa a importat 49 % din echipamentele sale militare din Rusia, 14 % din Statele Unite și 13 % din China; în vreme ce China a exportat 20 % din totalul vânzărilor sale de arme către Africa.

Influența militară a Rusiei în Africa constă în vînzarea de arme, în detașarea mercenarilor și a consultanților politici, în acorduri de securitate și în programe de formare pentru țări instabile;

În fiecare an se scoate în mod ilegal aur în valoare de miliarde de dolari din țările africane vestice prin Emiratele Arabe Unite (EAU) în Orientul Mijlociu. Potrivit Organizației Națiunilor Unite, gruparea extremistă somaleză Al Shabaab obține venituri în valoare de milioane de dolari din exporturile de cărbune către Iran și apoi către EAU, încălcînd sancțiunile ONU. În 2017, Partidul Comunist din China a adoptat în mod formal, în cadrul Congresului național al partidului, inițiativa „O centură, un drum”, cu o investiție anunțată care se ridică la opt mii de miliarde USD pentru o rețea vastă de infrastructură de transport, energetică și de telecomunicații, care face legătura între Europa, Africa și Asia. China este o parte interesată principală în economia Africii, avînd o influență considerabilă asupra multor aspecte ale afacerilor continentului. Armata marină de eliberare a poporului chinez (PLAN) și-a instalat prima bază militară de peste mări în Dijbouti, iar China deține peste 70 % din produsul intern brut din Dijbouti, sub formă de datorii.

La rîndul său, Turcia a depus ani de zile eforturi pentru a dobândi capital de încredere în Cornul Africii, întrucît urmărește să își intensifice influența, îndeosebi în regiunea Mării Roșii. Companiile turcești continuă să gestioneze principalul port maritim și aeroportul din Mogadishu și chiar să furnizeze instruire militară pentru soldații guvernamentali somalezi.

Temperaturile în Sahel cresc de 1,5 ori mai repede decât în restul lumii și întrucât, potrivit Organizației Națiunilor Unite, aproximativ 80 % dintre terenurile agricole din Sahel sunt degradate, în condițiile în care aproximativ 50 de milioane de persoane care își câștigă existența din creșterea animalelor își dispută teritoriul. Potrivit Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), această situație conduce la insecuritate alimentară în rîndul populațiilor, care se confruntă cu dificultăți și care sînt puse în fața unor alegeri dificile.

Populaţia cu care interacţionează grupurile teroriste şi care suferă de efectele instabilităţii economice, lipsei de perspectivă şi nesiguranţei, este „salvată” de „apărătorii islamului” promovat de respectivul grup. Din această perspectivă, atît JNIM (Jama’a Nusrat al Islam wa al Muslimeen), cât şi ISWAP/ ISGS (Statul Islamic din Vestul Africii) sînt implicate în comunităţile locale cu acţiuni concrete în domeniul educaţiei, sănătăţii, alimentaţiei, taxelor şi reducerii activităţilor de tip criminal”.

Combaterea terorismului în Sahel, inclusive de operatorii FOS români, depinde în special de capacitatea statelor vizate de a menține instituții solide și fiabile, servicii de bază bine stabilite, inclusiv capacități de securitate interne și un sistem de justiție, în special în materie penală, în care cetățenii să aibă încredere. O strategie de securitate pentru regiunile Sahel, Africa de Vest și Cornul Africii trebuie să se bazeze, înainte de toate, pe abordarea cauzelor profunde ale conflictelor din regiune, dat fiind faptul că eradicarea sărăciei este esențială pentru o pace sustenabilă.