Etichetă: SECURITATE

Strategia regională de răspuns medical ca parte a managementului dezastrelor în caz de urgență radioactivă cauzată de războiul din Ukraina

BMTF, 18 sep – Bombardamentele repetate asupra centralei nucleare Zaporojie au stîrnit îngrijorare încă de la începutul războiului din Ukraina, însă mai mulți experți internaționali spun că probabilitatea de a avea loc un dezastru nuclear sînt minime, adăugînd că, spre deosebire de Cernobîl, centrala Zaporojie este „mult mai sigură”, transmit Reuters, BBC chiar și CNN.

În România, dincolo de politică și propagandă, specialiștii în domeniul protecției și salvării finite umane derulează întîlniri menite să identifice și să acționeze prompt în cazul unui accident nuclear. În acest context, Spitalul Universitar de Urgență București și Universitatea de Stat din Moldova au înțeles necesitatea creării unei rețele de experți în plan regional, dar cu experiență internațională, care să contribuie cu soluții la un potențial incident nuclear sau radioactiv cauzat de războiul din Ukraina. Și pentru că cele două foruri de cercetare academică nu ar fi putut reuși la fel de bine fără un ajutor de ordin strategic, acest rol îl va juca NATO, prin programul Science for Peace and Security, care a oferit cadrul științific și finanțarea necesară organizării conferinței internaționale “Regional strategy for medical response as part of the disaster management in case of radiation emergency caused by the war in Ukraine”, care va avea loc la București, în perioada 19-21 septembrie 2023.

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna este unul dintre organizatori: Organizatorii conferinței își propun ca abordarea să fie una interdisciplinară, înglobînd contribuții științifice din domeniile securitate și apărare, geostrategie și reziliență societală, științe medicale și cercetare atomo-nucleară, cu accent pe rolul-cheie jucat de NATO în identificarea de soluții pentru stabilizarea regiunii și pregătirea pentru situații de urgență nucleară/radioactive. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la bombardarea centralei, a propus crearea unei zone de protecție în jurul centralei.

BMTF: Ce știu organizatorii, la această oră, despre central nucleară din sudul Ukrainei?

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Centrala nucleară din Zaporojie are șase reactoare de concepție sovietică VVER-1000 V-320 răcite și moderate cu apă, care conțin uraniu 235. Construcția a început în 1980, iar cel de-al șaselea reactor a fost conectat la rețea în 1995. Este cea mai mare centrală nucleară din Europa. A fost construită în mare parte în perioada sovietică și a devenit proprietatea Ukrainei după declararea independenței față de Uniunea Sovietică, în 1991. Centrala nucleară Zaporojie este situată pe malul estic al rîului Nipru. Zona, precum și complexul nuclear, se află sub control rusesc încă din primele zile ale războiului, dar centrala este încă operată în mare parte de lucrători ukraineni. Înlocuirea fiecăruia dintre reactoarele de la Zaporojie ar costa șapte miliarde de dolari, ceea ce ar face din centrală o țintă pentru ruși.

BMTF: Centrala este controlată de armata rusă, furnizează energie electrică în sistemul national rusesc, alimentînd, în special Dombas-ul și Crimeea. Care ar fi riscurile unui accident nuclear?

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Cel mai mare risc este reprezentat de supraîncălzirea combustibilului nuclear, care ar putea avea loc dacă ar fi întreruptă alimentarea cu energie electrică care acționează sistemele de răcire. Bombardamentele au tăiat în repetate rînduri liniile electrice. Înainte de război, centrala dispunea de patru linii electrice de înaltă tensiune care îi permiteau accesul la rețea, precum și de mai multe linii de rezervă. În primul rînd. În al doilea rînd, apa sub presiune este folosită pentru a transfera căldura din reactoare chiar și atunci cînd acestea sînt oprite, iar apa pompată este folosită, de asemenea, pentru a răci combustibilul nuclear uzat îndepărtat din reactoare. Dacă s-ar întrerupe alimentarea cu energie electrică și sistemele auxiliare, cum ar fi cele 20 de generatoare diesel, nu ar reuși să mențină reactoarele reci, atunci combustibilul s-ar putea topi, iar învelișul de zirconiu ar putea elibera hidrogen. O topire a combustibilului, care rămîne extrem de fierbinte pentru o perioadă de timp chiar și după oprirea reactorului, ar putea declanșa un incendiu sau o explozie care ar putea elibera o coloană de radionuclizi în aer, care s-ar putea răspîndi pe o suprafață mare. Dacă nu se pune apă proaspătă, atunci apa se va evapora. Odată ce apa se evaporă, atunci învelișul de zirconiu se va încălzi și poate lua foc și atunci avem o situație proastă – un incendiu care seamănă foarte mult cu situația de la Cernobîl, eliberînd un întreg complex de izotopi radioactivi. Accidentul de la Cernobîl a răspîndit iod-131, cesiu-134, stronțiu-90 și cesiu-137 în părți din nordul Ukrainei, Belarus, Rusia, nordul și centrul Europei. A fost o tragedie!  Aproape 8,4 milioane de persoane din Belarus, Rusia și Ukraina au fost expuse la radiații, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Aproximativ 50 de decese sînt atribuite direct dezastrului în sine. Mai mult, 600.000 de persoane, implicate în operațiunile de stingere a incendiilor și de curățare, au fost expuse la doze mari de radiații. Sute de mii de persoane au fost relocate. Există tot mai multe dovezi că impactul dezastrului de la Cernobîl asupra sănătății a fost mult mai grav decît s-a prezentat inițial la momentul respectiv și în anii care au urmat accidentului.

BMTF: Și totuși, potrivit doctorului Mark Wenman de la Imperial College din Londra, centrala Zaporojie este mult mai sigură. El spune că reactorul se află într-o clădire din beton armat cu oțel care poate „rezista la evenimente externe extreme, atît naturale, cît și provocate de om, cum ar fi prăbușirea unui avion sau explozii”. De asemenea, centrala din Zaporojie nu conține grafit în reactor! Specialiștii români au hotărît, totuși, să se delimiteze de propaganda agresivă și să abordeze problematica războiului din Ukraina din perspective științifice. Practice…

Prof. Univ. Dr. Cristian Barna: Așa este, mai ales că fiecare dintre reactoarele nucleare în funcțiune ale Ukrainei și depozitele de deșeuri radioactive stocate în apropierea acestora conțin material radioactiv periculos. Atacul direct asupra funcționării acestora, inclusiv întreruperea energiei electrice și a apei necesare pentru răcirea constantă atît a reactoarelor, cît și a iazurilor cu combustibil uzat, ar risca incendii și explozii care ar putea provoca scurgeri masive și necontrolate de radiații, cum spuneam deja.  Mai mult, o serie de instituții civile precum spitale, institute de cercetare sau fabrici, care folosesc surse radioactive, au fost bombardate, stîrnind îngrijorări cu privire la contaminarea mediului, furtul sau manipularea greșită a surselor radioactive. Deoarece, în urma unei scurgeri de radiații, oamenii sînt expuși la contaminare cu materiale radioactive, asistența medicală la timp și eficientă reprezintă o componentă importantă a managementului unui astfel de incident. În acest context, organizatorii conferinței de la București își propun ca abordarea să fie una interdisciplinară, înglobînd contribuții științifice din domeniile securitate și apărare, geostrategie și reziliență societală, științe medicale și cercetare atomo-nucleară.

După ce au invadat Ukraina pe 24 februarie 2022, forțele rusești au preluat controlul asupra centralei, la începutul lunii martie. Unități militare speciale rusești păzesc instalația, iar personalul ukrainean continuă să ajute la operarea centralei. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a propus crearea unei zone de protecție în jurul centralei.

PACTUL DE SECURITATE DE LA KIEV, sau “Nu-i prost cine cere”…

BMTF, 14 sep – Aşa distrug politicienii eroismul şi sacrificiile militarilor, pe front! Acest document a apărut ieri şi la 24 de ore de la apariţia lui nu am văzut pe NIMENI interesat de el! Nici un comentariu, nici o analiză, nici măcar un rezumat. Îl publicăm integral, în limba română, mulţumită istoricului GEORGE DAMIAN. Sigur, ukrainenii nu mai vor să fie sclavii fratelui de sînge, dar, parcă e prea de tot! Citiţi, gîndiţi singuri, comentaţi:

PACTUL DE SECURITATE DE LA KIEV

GARANȚII INTERNAȚIONALE DE SECURITATE PENTRU UKRAINA

RECOMANDĂRI

Copreședinți ai Grupului de lucru privind garanțiile internaționale de securitate pentru Ukraina

Anders Fogh Rasmussen

Andrii Yermak

Kiev

13 septembrie 2022

Acest raport a fost elaborat pe baza contribuțiilor și a discuțiilor cu experți de marcă din întreaga lume democratică. Printre aceștia se numără foști prim-miniștri, miniștri, precum și înalți funcționari și cadre universitare. Coautorii le mulțumesc tuturor acestora pentru contribuțiile lor.

PREAMBUL

La opt ani după ce a anexat ilegal Crimeea, a invadat Donbasul și a provocat un conflict în estul Ukrainei, Rusia a atacat Ukraina pentru a doua oară. Forțele rusești au nivelat orașe, au comis crime de război și au încercat să acapareze teritoriul suveran al Ukrainei. Au încercat să supună populația Ukrainei și să înlocuiască conducerea aleasă în mod democratic la Kiev. Războiul din Ukraina are consecințe de mare amploare atît pentru regiune, cît și pentru lume. Stabilitatea în zona euro-atlantică depinde de securitatea Ukrainei.

Memorandumul de la Budapesta privind garanțiile de securitate s-a dovedit a fi inutil. Nu au existat măsuri suficient de solide, obligatorii din punct de vedere juridic și politic pentru a descuraja agresiunea rusă. Cu excepția cazului în care Ukrainei i se oferă garanții de securitate unice și eficiente – integrate într-un eventual proces de pace – nu există niciun motiv să credem că acest lucru nu se va întîmpla din nou.

Ukraina se află pe calea aderării la UE și, în calitate de viitor membru al UE, va beneficia de clauza de apărare reciprocă a UE. Aspirația Ukrainei de a adera la NATO și de a beneficia de acordurile de apărare reciprocă ale acesteia este garantată în Constituția sa. Această aspirație este decizia suverană a Ukrainei. Atît aderarea la NATO, cît și la UE vor consolida semnificativ securitatea Ukrainei pe termen lung. Cu toate acestea, Ukraina are nevoie acum de garanții de securitate.

Aceste garanții ar trebui să permită autoapărarea Ukrainei atît pentru a descuraja un atac armat sau un act de agresiune, cît și – în cazul în care are loc un atac – pentru a proteja suveranitatea, integritatea teritorială și securitatea Ukrainei.

Pactul de securitate de la Kiev va îndeplini acest scop prin mobilizarea resurselor politice, financiare, militare și diplomatice necesare pentru autoapărarea Ukrainei. Pactul va consta într-un document comun de parteneriat strategic semnat de statele garante și de Ukraina (precum și în acorduri bilaterale între Ukraina și statele garante).

Pe lîngă eforturile de reconstrucție, aceste garanții sînt esențiale pentru ca milioanele de ukraineni strămutați de război să se întoarcă și să își construiască un viitor în țara lor de origine. Prin conceperea și adoptarea lor acum, aceste garanții vor transmite un mesaj puternic de hotărîre și unitate împotriva agresorului și pentru viitorul Ukrainei. Acestea vor fi primele astfel de garanții din secolul XXI și pot pune bazele unei noi ordini de securitate în Europa.

RECOMANDĂRI CHEIE

– Cea mai puternică garanție de securitate pentru Ukraina constă în capacitatea sa de a se apăra împotriva unui agresor, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU. Pentru a face acest lucru, Ucraina are nevoie de resurse pentru a menține o forță defensivă semnificativă, capabilă să reziste forțelor armate și paramilitare ale Federației Ruse.

– Acest lucru necesită un efort de mai multe decenii de investiții susținute în baza industrială de apărare a Ucrainei, transferuri de armament și sprijin în domeniul informațiilor din partea aliaților, misiuni de antrenament intensiv și exerciții comune sub steagul Uniunii Europene și al NATO.

– Garanțiile de securitate vor fi pozitive; acestea stabilesc o serie de angajamente asumate de un grup de garanți, împreună cu Ucraina. Acestea trebuie să fie obligatorii, bazate pe acorduri bilaterale, dar reunite într-un document de parteneriat strategic comun – numit Pactul de securitate de la Kiev.

– Pactul va reuni un grup de țări aliate alături de Ucraina. Printre acestea s-ar putea număra SUA, Regatul Unit al Marii Britanii, Canada, Polonia, Italia, Germania, Franța, Australia, Turcia, precum și țările nordice, baltice, din Europa Centrală și de Est.

Un grup mai larg de parteneri internaționali, inclusiv Japonia și Coreea de Sud, printre alții, ar trebui, de asemenea, să sprijine un set de garanții non-militare bazate pe sancțiuni. Acesta ar include sancțiuni rapide, care să fie reaplicate automat în cazul unei noi agresiuni rusești. Ar trebui elaborat un cadru juridic care să permită autorităților să confiște proprietățile agresorului, fondurile și rezervele sale suverane, precum și activele cetățenilor și entităților sale aflate pe lista de sancțiuni. Fondurile obținute ar trebui direcționate către repararea pagubelor de război cauzate Ucrainei.

Cadrul de garanții poate fi completat de acorduri suplimentare, care să abordeze aspecte specifice care nu sunt acoperite de nivelurile de garanții discutate în prezentul document. Acesta poate include un acord sau un set de acorduri între Ucraina și țările producătoare de echipamente de apărare antiaeriană și antirachetă pentru a furniza Ucrainei sisteme moderne și eficiente de apărare aeriană și antirachetă în cantitate suficientă pentru a asigura un „cer închis” împotriva atacurilor aeriene.

Pachetul de garanții poate include, în plus, acorduri regionale privind Marea Neagră cu Turcia și alte state riverane, precum România și Bulgaria.

GARANȚII DE SECURITATE – ANGAJAMENTE ASUMATE DE UN GRUP CENTRAL DE GARANȚI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CAPACITĂȚILE DE AUTOAPĂRARE ALE UCRAINEI ȘI CAPACITĂȚILE DE DESCURAJARE A UNUI ATAC

CONCEPT ȘI PRINCIPII

Având în vedere poziția sa geopolitică unică, cele mai eficiente garanții de securitate se află în capacitatea Ucrainei de a se apăra singură. Pentru a fi suficient de robustă și credibilă, autoapărarea Ucrainei trebuie să fie susținută de angajamente obligatorii din partea unui grup de parteneri internaționali de a mobiliza resursele militare și nemilitare necesare.

Ukraina este o țară europeană care se află în prezent pe drumul spre aderarea la UE. Acest proces va integra și mai mult Ucraina în comunitatea politică europeană, îi va îmbunătăți perspectivele de reconstrucție și dezvoltare și va consolida instituțiile și securitatea țării. În calitate de membru al UE, va beneficia, de asemenea, de clauza de apărare reciprocă a UE în temeiul articolului 42.7 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Între timp, statele membre și instituțiile UE ar trebui să își aducă contribuția în furnizarea de garanții de securitate Ucrainei prin furnizarea susținută de arme, ajutor financiar și prin misiuni de formare, printre altele.

Aspirația Ucrainei de a adera la NATO și de a beneficia de acordurile de apărare reciprocă ale acesteia este garantată de Constituția sa. Această aspirație reprezintă o decizie suverană a Ucrainei. În perioada de tranziție, Ucraina are nevoie de garanții de securitate solide. Acestea vor veni în principal – deși nu exclusiv – din partea țărilor NATO.

Garanțiile nu trebuie să constrângă Ucraina să limiteze dimensiunea sau puterea forțelor sale armate. De asemenea, acestea nu ar trebui să fie oferite în schimbul unui statut specific, cum ar fi neutralitatea, și nici nu ar trebui să impună alte obligații sau restricții Ucrainei. Cu aceste garanții, Ucraina își va susține capacitatea de a-și asigura autoapărarea. Scopul acestora este de a consolida integritatea teritorială, suveranitatea și independența politică a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional. Garanțiile ar trebui, de asemenea, să sprijine angajamentul Ucrainei de a continua reformele democratice, astfel cum se specifică în concluziile Consiliului European din 23-24 iunie 2022 privind acordarea Ucrainei a statutului de candidat la UE. Securitatea efectivă pentru Ucraina este strâns legată de o societate modernă care garantează cetățenilor săi drepturile lor fundamentale.

SCOP

Garanțiile de securitate ar trebui să fie cuprinse într-un document de parteneriat strategic comun numit Pactul de securitate de la Kiev, semnat de un grup de parteneri care să acționeze ca promotori ai autoapărării Ucrainei. Acest grup ar putea include, dar nu se limitează la SUA, Regatul Unit, Canada, Polonia, Italia, Germania, Franța, Australia, Turcia și țările nordice, baltice și central-europene. În plus față de documentul de parteneriat strategic, Ucraina și anumite state garante pot semna acorduri bilaterale care să acopere aspecte specifice legate de garanțiile de securitate între Ucraina și statele garante.

Pe lângă garanțiile de bază, diferite niveluri de țări ar putea să se alăture în ceea ce privește aspecte suplimentare sau specifice legate de garanțiile de securitate. Formatul Rammstein, alcătuit din aproximativ 50 de țări, ar putea constitui baza acestui grup mai larg, care ar putea fi formalizat într-o coaliție a celor dispuși să se implice.

Ar trebui să se aplice dispoziții pentru ca Ucraina să poată descuraja și – dacă este necesar – să se apere împotriva unui alt atac armat sau a unor acte de agresiune. Pentru aceasta, Kievul va avea nevoie de forțe de apărare mari, de capacități solide și de o industrie de apărare puternică și reformată. Acest lucru trebuie să fie susținut de investiții susținute în baza sa industrială de apărare, de transferuri extinse de arme și de sprijin în materie de informații din partea aliaților, precum și de forțe bine antrenate.

Pentru a se apăra pe termen lung, Ucraina va avea nevoie de:

– O forță cu grad ridicat de pregătire care poate răspunde eficient și în forță la o încălcare a teritoriului. După cum se afirmă în Comunicatul Summitului NATO de la Madrid, Ucraina este „vitală” pentru stabilitatea zonei euro-atlantice. Ca atare și cu sprijinul principalilor garanți, Ucraina trebuie să fie capabilă să dezvolte o poziție de apărare teritorială robustă, al cărei obiectiv final este de a descuraja și de a se apăra cu succes împotriva actelor de agresiune. Ucraina are nevoie de resurse pentru a menține o forță semnificativă capabilă să reziste forțelor armate și paramilitare ale Federației Ruse.

– Un program masiv de instruire și manevre comune ale forțelor ucrainene și ale partenerilor pe teritoriul ucrainean, cu instructori și consilieri internaționali. Profitând de eforturile naționale și multinaționale de instruire depuse de țările UE și NATO, forțele ucrainene vor fi instruite la standardele NATO și la nivelul necesar pentru a crea o forță de apărare teritorială și o forță de rezervă robuste. Activitățile de instruire vor fi susținute de un program extins de exerciții atât pe teritoriul ucrainean, cât și cu forțele ucrainene pe teritoriul UE/NATO. Pe lângă programele de instruire, manevrele comune în temeiul Documentului de la Viena (144) vor consolida și mai mult forțele ucrainene, vor spori transparența militară și vor servi nevoilor regionale.

– Sisteme defensive avansate, inclusiv furnizarea către Ucraina a unor sisteme defensive cuprinzătoare pentru a proteja centrele de populație și punctele de acces cheie prin desfășurarea de sisteme de apărare antirachetă aeriene și maritime, capacități cibernetice și capacități radar avansate. Aceste sisteme – așa-numitele sisteme antiacces/ de negare a zonei (A2/AD) – ar putea încorpora o combinație de capacități proprii și sisteme străine. În cazul unei amenințări cu utilizarea forței sau al unei agresiuni, acestea ar putea fi rapid suplimentate cu sisteme furnizate de principalii garanți.

– Accesul la capacitățile UE de finanțare pentru a reconstrui baza industrială de apărare a Ucrainei la standardele UE/NATO și pentru a dezvolta, împreună cu statele membre ale UE, noi capacități defensive. În calitate de candidat la aderarea la UE, Ucraina ar putea beneficia de acces privilegiat la finanțarea UE, în principal la Fondul european de apărare și la Fondul european pentru pace.

– Forța teritorială de autoapărare pentru toți civilii cu vârsta de peste 18 ani. După modelul țărilor cu recrutare activă, Ucraina va trebui să mențină o forță de apărare teritorială suficient de mare, inclusiv un serviciu de rezervă care poate fi mobilizat.

Pentru a realiza acest lucru, Ucraina va avea nevoie ca grupul de garanți internaționali să:

– Furnizeze ajutor financiar și investiții directe, inclusiv prin intermediul viitoarelor instrumente de reconstrucție, pentru a sprijini bugetul național de apărare, precum și să asigure asistența financiară (inclusiv granturi nerambursabile) pentru refacerea infrastructurii Ucrainei, care a fost distrusă sau deteriorată de acțiunile militare.

– Aloce fonduri de reconstrucție, inclusiv asistență financiară nerambursabilă, pentru sprijinirea și construirea noii baze industriale de apărare națională a Ucrainei.

– Ofere transferuri de tehnologie și exporturi de armament.

– Se coordoneze îndeaproape între ele pentru a furniza capacități, echipamente militare, muniții și servicii.

– Instituie exerciții regulate de antrenament pentru forțele ucrainene.

– Stabilească un program de cooperare în domeniul apărării și securității cibernetice și al contracarării amenințărilor cibernetice.

– Asigure o cooperare consolidată în domeniul informațiilor, inclusiv schimbul frecvent de informații și stabilirea unei cooperări regulate între serviciile de informații ale Ucrainei și ale statelor garante.

GARANȚII DE SECURITATE – CUM AR FUNCȚIONA ACESTEA ÎN CAZ DE ATAC:

CONSIDERAȚII ȘI MECANISME JURIDICE

Garanțiile de securitate ar trebui să fie atât permanente, pentru a contribui la consolidarea capacității de autoapărare a Ucrainei pe termen lung, cât și scalabile, pentru a se adapta și a reflecta nivelul amenințării. Deși ar putea fi integrate într-un eventual proces de pace, acestea ar trebui să fie convenite și puse în aplicare în cel mai scurt timp.

Acest lucru va demonstra unitatea comunității internaționale cu Ucraina, precum și continuitatea și amplificarea eforturilor actuale, inclusiv în cadrul Formatului Ramstein. De asemenea, va semnala Rusiei că costurile agresiunii vor continua să crească.

1. DOMENIU DE APLICARE ȘI ASPECTE JURIDICE

Pentru a evita capcanele unor garanții slabe, Ucraina va avea nevoie de:

– Garanții de securitate care sunt obligatorii din punct de vedere juridic și politic. Garanții se pot angaja în angajamente obligatorii prin intermediul unui document de parteneriat strategic comun – care ar fi efectiv un pact obligatoriu între ei.

– Pe lângă un document comun, garanții ar trebui să își asume angajamente juridice și politice continue și bilaterale față de Ucraina, atât la nivelul executivului, cât și la nivelul legislativului respectiv.

2. MECANISME – CUM AR TREBUI SĂ FUNCȚIONEZE GARANȚIILE DE SECURITATE

– Declanșările ar trebui să se bazeze pe o structură comună de evaluare a amenințărilor: garanțiile de securitate extinse ar trebui activate printr-un mecanism care ar necesita o cerere din partea Ucrainei către statele garante, în urma unui „atac armat sau a unui act de agresiune”. Mai degrabă decât o confirmare din partea unei părți terțe, cum ar fi CS al ONU sau Adunarea Generală, ar trebui să existe un nivel de automatism în care garanții s-ar consulta colectiv cu Ucraina.

– Procesul decizional ar trebui să se bazeze pe principiul consultărilor colective urmate de contribuții individuale. La cererea Ucrainei, garanții se reunesc pentru consultări colective într-un termen foarte scurt.

– Garanțiile de securitate ar trebui să îi angajeze în mod explicit pe garanți să asigure autoapărarea Ucrainei. Aceasta înseamnă crearea parametrilor pentru o gamă largă de răspunsuri și nu exclude nici o formă de sprijin pentru a asigura autoapărarea Ucrainei.

– Unele dintre aceste garanții vor fi deschise și continue: acestea vor include antrenamente și exerciții, investiții și cooperare în domeniul apărării, precum și furnizarea de arme.

– În caz de agresiune, documentul comun ar trebui să precizeze angajamentele extinse de garantare din partea garanților de a utiliza toate elementele puterii lor naționale și colective și de a lua măsurile adecvate – care pot include mijloace diplomatice, economice și militare – pentru a permite Ucrainei să pună capăt agresiunii, să-și restabilească suveranitatea, să-și asigure securitatea, avantajul militar și capacitatea de a-și descuraja inamicii și de a se apăra singură împotriva oricărei amenințări.

– Domeniul de aplicare teritorial al garanțiilor este valabil de-a lungul frontierelor recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei. În același timp, garanțiile extinse se vor aplica în cazul în care Ucraina este atacată pe teritoriul său în interiorul frontierelor recunoscute la nivel internațional.

– În conformitate cu Rezoluția 377A(V) a Adunării Generale a ONU, Garanții ar trebui să solicite sprijinul ONU, cel mai probabil prin intermediul Adunării Generale a ONU, în intervalul de timp discutat mai jos. Cu toate acestea, toate dispozițiile privind garanțiile de securitate vor intra sub incidența dreptului privind autoapărarea individuală și colectivă (articolul 51 din Carta ONU: „Nicio dispoziție din prezenta Cartă nu aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul unui atac armat împotriva unui membru al Organizației Națiunilor Unite…”).

– În cele din urmă, pentru a atinge obiectivul politic general al garanțiilor de securitate, documentul de parteneriat strategic comun ar trebui să găsească un echilibru corect între dispozițiile specifice și angajamentele generice. Acest lucru ar putea fi realizat prin combinarea documentului comun principal cu o anexă, care va stabili dispoziții mai specifice care să reflecte evaluarea amenințărilor. perioadă de timp (de exemplu, 24 de ore) și să decidă cu privire la amplificarea garanțiilor pe baza unei coaliții de bunăvoință (de exemplu, 72 de ore).

– Garanțiile ar trebui să fie convenite pe o perioadă nedeterminată. Cu toate acestea, garanțiile ar trebui să creeze un mecanism prin care garanții să se întâlnească, să evalueze și să revizuiască în mod colectiv garanțiile, pentru a le menține semnificative și relevante – și, dacă este necesar, să le ajusteze pentru a răspunde naturii și nivelului amenințării.

– Ucraina și statele garante ar trebui să instituie un mecanism permanent și continuu de monitorizare a amenințărilor și a provocărilor la adresa securității, precum și de informare reciprocă cu privire la activitățile, exercițiile și manevrele militare. În acest scop, Ucraina și statele garante vor trebui să dispună de un mecanism de colectare, schimb, procesare și analiză a informațiilor, inclusiv în scopul detectării timpurii în ceea ce privește pregătirile pentru o agresiune armată.

SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE

Sancțiunile internaționale ar trebui să fie un strat suplimentar al setului general de garanții de securitate, în caz de agresiune. Acest lucru ar putea contribui atât la descurajarea unui act de agresiune, cât și la stabilirea unui cost punitiv pentru agresor. Sancțiunile ar trebui să echilibreze elementele specifice, lăsând în același timp suficient spațiu de manevră, pentru a nu dezvălui agresorului costul total al unui eventual atac viitor asupra Ucrainei.

Fără a aduce atingere mecanismului de sancțiuni descris mai jos, garanții ar trebui să se abțină de la ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, convenite începând cu 2014, până când Moscova: a) își încetează agresiunea împotriva Ucrainei; b) garantează că nu va ataca Ucraina în viitor; c) compensează Ucraina pentru daunele cauzate în timpul invaziei.

Orice decizie privind ridicarea sau suspendarea temporară a sancțiunilor, ca parte a unui acord de pace negociat, ar trebui să fie luată în strânsă coordonare cu Ucraina. Acordul de garantare a securității ar trebui să conțină o dispoziție conform căreia sancțiunile vor fi reimpuse (dispoziții de revenire) în cazul unor noi atacuri sau agresiuni. Sancțiunile trebuie menținute până când Rusia nu va mai reprezenta o amenințare la adresa suveranității Ucrainei.

Pachetul de sancțiuni va fi inițiat și pus în aplicare de către garanții de securitate ai Ucrainei, în strânsă coordonare cu alte organisme internaționale, cum ar fi G7 și UE. Ar trebui să fie invitate să se alăture și alte țări care susțin sancțiunile (de exemplu: Elveția, Norvegia, Singapore, Coreea de Sud, Australia și altele).

Garanții de sancțiuni ar trebui:

– să convină asupra unui set de sancțiuni anticipate care ar fi declanșate de un eveniment bine definit în conformitate cu dreptul internațional, cum ar fi dacă Ucraina ar fi supusă unui „atac armat” (articolul 51 din Carta ONU) sau unui „act de agresiune” (Rezoluția 3314, XXIX a Adunării Generale a ONU).

– Setul de sancțiuni menționat mai sus ar trebui să fie cel puțin setul complet de sancțiuni de la 1 septembrie 2022, care ar fi reimpus imediat (sancțiuni rapide).

– În plus față de sancțiunile de mai sus, ar putea fi aplicate măsuri și restricții suplimentare pentru a crește semnificativ costurile economice și de altă natură pentru un agresor în cazul unui atac armat sau al unui act de agresiune.

– În cele din urmă, ar trebui convenite măsuri care să permită autorităților să confiște proprietățile agresorului, fondurile și rezervele sale suverane, precum și activele cetățenilor și entităților sale aflate pe lista de sancțiuni. Aceste active ar putea fi apoi vândute în scopul direcționării fondurilor pentru a repara daunele de război cauzate Ucrainei.

Europa de Est, circumspectă faţă de jocurile diplomatice între Moscova şi Occident (analiză France Presse)

BMTF, 10 feb – Confruntate cu cel mai mare impas între Rusia şi Occident de la încheierea Războiului Rece, ţările din fostul bloc comunist se menţin pe poziţii ferme, avertizînd împotriva oricărui compromis cu Moscova, notează joi într-o analiză France Presse, citată de Agerpres.

Retorica franceză despre preocupările legitime ale Rusiei, pe de o parte, şi legăturile energetice strînse ale Germaniei cu Rusia, pe de alta, au făcut ca ţări precum Polonia şi statele baltice să fie circumspecte faţă de diplomaţia marilor puteri.

Polonia adoptă poziţia cea mai hotărîtă şi mai fermă faţă de ceea ce face Rusia, a insistat săptămîna aceasta Pawel Soloch, şeful Biroului polonez pentru securitatea naţională într-o intervenţie la televiziunea de stat.

Soloch se referea la întîlnirea de marţi de la Berlin a liderilor francez, german şi polonez, axată pe impasul cu Rusia, care prin comasarea a zeci de mii de militari în apropiere de frontiera ukraineană suscită îngrijorări cu privire la un posibil război la porţile Europei.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a insistat asupra necesităţii ca Occidentul să strîngă rîndurile: Trebuie să arătăm că este imposibil să ne frîngă, a spus el la Berlin.

Aceeaşi abordare a fost afişată miercuri de către şefa guvernului estonian, Kaja Kallas: Nu vom face nici un fel de compromis cu privire la principiile fundamentale, inclusiv asupra dreptului fiecărei naţiuni de a-şi alege propria cale… Trebuie să rămînem fermi şi uniţi.

Rusia cere interzicerea pentru totdeauna a aderării Ukrainei la NATO şi doreşte ca Alianţa Nord-Atlantică să-şi reducă prezenţa în ţările din fostul bloc comunist.

Nu este un secret că Polonia are o abordare diferită faţă de Germania şi Franţa în criza ukraineană, explică Marcin Zaborowski, expert de la Varşovia. Polonia este cel mai fervent susţinător al Ukrainei în Europa. Avem cea mai lungă graniţă cu aceasta, cea mai mare diasporă, adaugă Zaborowski, director politic al think tank-ului Globsec. Dacă Ukraina ar cădea definitiv în sfera de influenţă a Rusiei, aceasta ar avea consecinţe negative directe pentru securitatea Poloniei, apreciază Zaborowski.

Este şi cazul ţărilor baltice, care – potrivit lui – par şi mai energice în acest sens, ele furnizînd arme Ukrainei chiar înaintea Poloniei.

Foste republici sovietice – Estonia, Letonia şi Lituania – se tem că şi ele ar putea fi luate în colimator de către Rusia.

Ţările Europei Centrale şi de Est au trecut toate prin ocupaţia rusească, ceea ce le-a împiedicat mult timp să adere la Uniunea Europeană, explică Wojciech Przybylski, redactor-şef al think tank-ului Visegrad Insight.

Preşedintele rus Vladimir Putin se arată conştient de situaţia delicată a acestor ţări, chiar dacă neagă că îngrijorarea lor este justificată.

Statele baltice şi alte ţări, vecinele noastre, nu se simt vezi Doamne în siguranţă. De ce? Nu este clar, a spus Putin săptămîna aceasta într-o conferinţă de presă comună cu omologul său francez Emmanuel Macron. În orice caz, ele se servesc de aceasta ca de un pretext pentru a elabora politici ostile la adresa Rusiei, a insistat preşedintele rus, subliniind că ţările respective furnizează arme moderne Ukrainei în doze mari.

În comparaţie cu Occidentul, potrivit lui Przybylski, Europa Centrală a manifestat hotărîre de a acţiona în ceea ce priveşte acordarea de sprijin direct Ukrainei.

În pofida dorinţei lui Putin de a vedea Europa divizată, unitatea prevalează şi nu există nici un sentiment că Franţa şi Germania vor să vîndă Europa Centrală, spune el. În schimb, există un sentiment de circumspecţie că elitele acestor ţări nu văd cu aceeaşi claritate ameninţarea care planează, adaugă expertul citat.

SECURITATEA ROMÂNIEI ŞI NERESPECTAREA CONSTITUŢIEI

Multe discuţii, în ultimul timp, referitoare la securitatea internă a românilor! De la autorităţi şi oameni politici, la organizaţii profesionale şi nonguvernamentale. Faptul că dezbatem acest subiect, înseamnă că în „sistem” există o problemă! Securitatea cetăţeanului român necesită un management permanent al riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor, precum şi proiecte de dezvoltare şi protecţie a infrastructurii critice necesare funcţionării în siguranţă şi la un nivel bine definit de cerinţele societăţilor actuale.

Incertitudinea, imprevizibilitatea, nesiguranţa, teama, lipsa de informaţii utile şi chiar lipsa normelor legale care să orienteze modul de acţiune al cetăţeanului şi comunităţilor, constituie factori de risc care afectează nivelul securităţii umane şi, prin extensie, cel al securităţii naţionale a României.

Orice ne-specialist în probleme de securitate vă poate spune că riscurile şi ameninţările îndreptate asupra propriului sistem s-au amplificat. Potrivit specialiştilor, globalizarea multiplică numărul, frecvenţa şi intensitatea riscurilor de securitate non-militară în cadrul sistemului internaţional. Dimensiunea politică a riscurilor şi ameninţărilor rezidă în slăbiciunea unor guverne sau instituţii, care conduc la fenomenul „statului captiv”, permeabil la recrudescenţa manifestărilor şi acţiunilor crimei organizate transfrontaliere ori ale grupurilor şi grupărilor teroriste.

Ameninţările de ordin economic, extrem de vizibile în aceşti ani pandemici, cuprind prezenţa sărăciei endemice şi crizele generate de problema asigurării apei şi energiei, alături de unele evoluţii negative pe piaţa mondială. Nesigurnţa generată de jocul pieţei este terenul fertil al unui pachet substanţial de ameninţări economice care pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale a unor state.

Accesul la resurse este vital. Epuizarea acestora de către naţiunile sărace, în contextul menţinerii creşterii demografice, va determina mari fluxuri migratoare. Apa potabilă este, după hidrocarburi, a doua resursă vitală a omenirii!

Care sînt, însă, principalele vulnerabilităţi şi ameninţări la adresa cetăţeanului şi comunităţilor locale din România? Coincid acestea cu cele considerate priorităţi de către decidenţii statului? Dinamica societăţii româneşti a dat naştere la noi provocări, iar acestor provocări este necesar să li se răspundă cît mai rapid, şi uneori prin politici şi măsuri care nu ţin de sistemul de securitate.

Există o multitudine de inadvertenţe între activitatea instituţiilor statului în ansamblul, activitate declinată pe priorităţile stabilite oficial, şi ceea ce ar trebui cu adevărat să preocupe la cel mai înalt nivel. Iar aceste inadvertenţe au ca rezultat o gestionare deficitară a problemelor reale. Cîteva, identificate de BMTF: * Diminuarea anuală a suprafeţei cultivate, cu efecte asupra securităţii alimentare; * Disoluţia autorităţii; * Cadru legislativ slab în domeniul legitimei apărări, sau subfinanţarea sistemelor agricol, medical, educaţional, slavare de vieţi, ordine şi siguranţă publică. Pe lîngă acestea, la nivelul societal, ameninţările identificate privesc nevoia de păstrare a identităţii unor comunităţi, minorităţi sau naţiuni. Riscurile se apropie de cele politice şi au sursa din interior.

Conflictele de muncă, inter-confesionale sau inter-etnice sînt tot atîtea riscuri de securitate non-militară. La acest nivel, societatea civilă şi organizaţiile non-guvernamentale joacă un rol important, de cele mai multe ori NU în beneficiul statului gazdă.

Corupţia şi economia subterană, crima organizată, traficul de persoane şi drogurile (a doua afacere la nivel mondial!), pandemiile, siguranţa alimentară sînt alte tipuri de ameninţări şi riscuri de securitate. De asemenea, nu trebuie minimalizate nici accesul la educaţie şi sănătate al unor naţiuni, sau accesul la medicamente şi politica corporatistă de repartizare a acestora. Globalizarea face ca o mare parte a riscurilor şi ameninţărilor să tindă să se transforme în ameninţări cu caracter extins. Chiar dacă procesul menţionat face ca anumite atitudini şi modele comportamentale sau unele pattern-uri instituţionale să fie adoptate în cuprinsul unor mari spaţii geografice şi geopolitice, particularităţile regionale, identităţile regionale şi specificităţile din care pot deriva riscuri şi ameninţări de securitate rămîn un element de care trebuie să ţinem seama în analiza mediului de securitate internaţional.

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională.

Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în „existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate” (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă „bomba subdezvoltării”. Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, „Gestionarea crizelor politico-militare”, Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.).

În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; – nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; – infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

Nu trebuie doar să ne rezumăm la a constata şi a deplînge lipsa securităţii individului, ci trebuie să căutam soluţii şi alternative astfel încît să-i asigurăm cetăţeanului securitatea conferită de Constituţie, astfel încît, atît el, cît şi societăţii, în ansamblu, să-i fie oferit cadrul pentru o dezvoltare constantă şi armonioasă. Este tot mai evident că SECURITATEA devine, în secolul XXI, pilonul pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, implicit, bunăstarea populaţiilor. Din acest punct de vedere, Constituţia României este un act extrem de vizionar. Dar, actualii diriguitori ai ţării, în frunte cu preşedintele, au dovedit că nu dau doi bani pe Constituţie care a fost terfelită în ultimii ani sub mandatul lui Klaus Iohannis…

Lipsă de Securitate în Afghanistan. Populația e la capătul puterilor. Trump reduce prezența militară în Asia, după 20 de ani.

BMTF, 4 dec – După 20 de ani de prezență militară în Afghanistan, administrația republican de la Casa Albă continua reducerea numărului de militari americani cantonați în țară, în baza unui iluzoriu accord de pace semnat între Guvernul de la Kabul și Talibanii afghani.

În acest timp, violența, corupția și terorismul rămîn la cote maxime.

Joi, cel puțin 3 membri ai Direcției Naționale de Securitate (NDS) au fost uciși și 19 civili au fost răniți într-o explozie care a vizat o patrulă din orașul Gardez, au declarat oficiali locali din provincia de est.

Abdul Rahman Mangal, purtător de cuvînt al guvernatorului provincial, a declarat că o mașină-bombă care viza o patrulă comună a forțelor de securitate afghane din Gardez a explodat, lovind în plin forțele de Securitate și informații afghane.

Acesta a spus că au fost cauzate pierderi și daune majore piețelor și afacerilor din zonă.

Tot ieri, tîlhari înarmați au ucis joi un om de afaceri în districtul de poliție 1 (PD1) din Kabul și au rănit încă doi comercianți, la doi pași de Palatul Prezidențial, au declarat martori oculari, în timp ce locuitorii, obosiți de crime, au atacat agențiile de securitate afghane pentru eșecul lor de a stopa creșterea ratei criminalității.

Negustorii și martorii oculari au spus că tîlharii au reușit să scape de locul de faptei după ce l-au jefuit pe omul de afaceri.

Între timp, proprietarii de afaceri și comercianții din Kabul au organizat un protest în PD1 și au avertizat că astfel de proteste vor continua pînă cînd guvernul va asigura securitatea vieții și a bunurilor lor.

Comercianții au spus că există doar cîțiva metri distanță între PD1 și Palatul Prezidențial, cu toate acestea, poliția nu este capabilă să asigure securitatea publicului.

Comercianții au spus că, dacă guvernul nu asigură securitatea comunității de afaceri, atunci oamenii de afaceri vor fugi din țară.

15 ANI

15 ANI

BALINT MERCENARY TASK FORCE a fost înființată în 2005 ca un birou specializat în monitorizarea presei, producerea de analize, ştiri şi imagini din medii ostile, dar şi în vederea acordării de servicii CAT: consultanţă, analiză şi training.

BMTF are în componenţă jurnalişti veterani, porofesionişti în domeniul comunicării şi a securităţii, angajaţi în respectarea libertăţii de exprimare şi promovarea profesionalismului și adevărului.

BMTF sprijină prin toate mijloacele jurnaliştii pentru consolidarea fluxului liber de informaţii credibile şi nemanipulate. Pentru acest deziderat asigurăm transferul de cunoştinţe şi abilităţi elevilor, studenţilor şi jurnaliştilor, organizaţiilor care operează în medii ostile violente sau repressive. Obiectivul nostru include, însă şi transfer de cunoştinţe şi abilităţi în journalism şi Securitate privată.

15 ANI

BALINT MERCENARY TASK FORCE a fost înființată în 2005 ca un birou specializat în monitorizarea presei, producerea de analize, ştiri şi imagini din medii ostile, dar şi în vederea acordării de servicii CAT: consultanţă, analiză şi training.

BMTF are în componenţă jurnalişti veterani, porofesionişti în domeniul comunicării şi a securităţii, angajaţi în respectarea libertăţii de exprimare şi promovarea profesionalismului și adevărului.

BMTF sprijină prin toate mijloacele jurnaliştii pentru consolidarea fluxului liber de informaţii credibile şi nemanipulate. Pentru acest deziderat asigurăm transferul de cunoştinţe şi abilităţi elevilor, studenţilor şi jurnaliştilor, organizaţiilor care operează în medii ostile violente sau repressive. Obiectivul nostru include, însă şi transfer de cunoştinţe şi abilităţi în journalism şi Securitate privată.

CE ESTE MIC, RĂU, NEGRU, URÎT ȘI BATE LA UȘĂ?

O întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe buzele fiecărui român: „Ce e mic, rău, negru, urît şi bate la uşă”? Răspunsul e la fel de neprietenos: „Viitorul”!

Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate. Pentru că, în ciuda intenselor „eforturi” de pace, războiul continuă să se desfăşoare, pe regiuni, cu punctualitate, în formele sale cele mai brutale.

Trăim momentul conflictelor regionale, limitate, asimetrice şi, de multe ori, urbane! Secolul XXI este marcat de transformări profunde ale mediului de securitate.

Lumea devine tot mai complexă şi interdependentă. Tranziţia  nu e ceva trecător, existenţa personală e percepută la limita hazardului, iar singurele certitudini sînt schimbarea şi nesiguranţa!

Analiştii şi observatorii afirmau prompt că după 11 septembrie 2001 lumea nu va mai fi aceeaşi. Şi chiar nu mai este lumea pe care o ştiam! Au crescut numărul şi intensitatea crizelor, conflictelor asimetrice, situaţiilor de urgenţă. Toate acestea s-au suprapus peste crizele tale, deja existente: criza de identitate, de autoritate, culturală, economică, socială, educaţională, din sănătate, din apărare, criza bunului simţ, criza generaţiilor, criza instituţiilor, criza de încredere, criza politică, criza de securitate.

Într-o lume ce pare a fi a INSECURITĂŢII DOBÎNDITE, securitatea este un drept fundamental al fiinţei umane. Ea reprezintă o stare în care pericolele şi condiţiile care ar putea provoca daune fizice, psihice sau materiale sînt controlate într-o manieră care permite apărarea sănătăţii şi bunăstării indivizilor şi ale comunităţii umane. În concluzie, securitatea individului presupune controlul adecvat al pericolelor, nu absenţa lor totală, ea antrenînd cu sine o senzaţie de bunăstare, de linişte şi fără teama zilei de mîine. Securitatea individului ar trebui asigurată de către Stat, care, din păcate, este tot mai vulnerabil la schimbările societale, economice, militare şi de interacţiune cu actori non-statali. Actorii statali şi non-statali joacă un rol semnificativ în realizarea securităţii economice, atît la nivel naţional, cît şi regional şi global (General de brigadă dr. PIGUI Traian , SECURITATEA ECONOMICĂ ŞI SECURITATEA UMANĂ GLOBALĂ, UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE, CENTRUL DE STUDII STRATEGICE DE APĂRARE ŞI SECURITATE, Nr. 10 (XXII), August 2004). În acest moment, statele tradiţionale, Westfalice (!), se dovedesc incapabile de reacţie rapidă. Există o serie de surse ale insecurităţii. Printre acestea, potrivit studiului lui Julliette Voinov-Kohler, se află: securitatea economică (şomaj); securitatea utilizării (accesul la muncă, sărăcie, munca copiilor); securitatea alimentară (accesul inegal la hrană); protecţia sănătăţii (existenţa unor boli grave, accesul diferit şi diferenţiat la asistenţă medicală); securitatea mediului (poluarea apei, solului, aerului, tăierea pădurilor, catastrofe naturale); securitatea personală (violenţa fizică, violenţa domestică, abuzul asupra copiilor, probleme specifice sexului, demnitate umană, droguri etc.); securitatea culturală (atingerea adusă sistemului de valori, discriminare, opresiune); securitate politică (conflicte interstatale, libertatea de expresie, tortură, represiune, violarea drepturilor omului).

Securitatea înseamnă că beneficiile obţinute, sînt protejate în faţa riscului dezechilibrelor sociale, economice, politice, risc care interesează componenta socială a securităţii naţionale despre care vorbeşte și Berry Buzan în lucrarea sa „Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după războiul rece”.

Potrivit lui Buzan, în această categorie de riscuri sînt incluse sărăcia, inegalităţile sociale şi economice, persistenţa unor „pungi cronice de sărăcie”, migraţia, scăderea populaţiei, îmbătrînirea demografică, fragmentarea şi polarizarea socială, diluarea sentimentului de încredere între cetăţeni, fragilizarea spiritului civic şi dificultăţile în exprimarea solidarităţii civice.

România este deplin vulnerabilă la riscurile sociodemografice care pot afecta siguranţa naţională pe dimensiunea socială.

În anul2007,  aderării la UE, sărăcia afecta un sfert din populaţia României, iar după un deceniu de integrare europeană această problemă persistă. Potrivit Eurostat, peste 28% dintre tinerii angajaţi din România se aflau în risc de sărăcie, în anul 2018. Peste 15% dintre angajaţii din România sînt săraci. Conform aceluiaşi birou european de statistică, 41,7% dintre românii cu vîrste mai mici de 18 ani (copii şi tineri), sînt supuşi riscului de sărăcie sau excluziune socială. Conform unui raport al World Vision România, în anul 2018, un copil din nouă mergea la culcare flămînd.

În anul 2017, aproximativ un sfert de milion de români au emigrat pentru o perioadă mai mare de 12 luni, iar 85% din acest stoc de emigranţi este constituit din persoane active economic, avînd vîrste cuprinse între 15 şi 64 de ani.

În anul 1990, populaţia României însuma peste 23,2 de milioane de locuitori, iar în anul 2018, populaţia stabilă şi-a redus efectivul la 19,5 milioane de locuitori. În anul 1990, ponderea persoanelor vîrstnice în totalul populaţiei era de aproximativ 10%, iar la nivelul anului 2018, procentul vîrstnicilor depăşea 19%, ceea ce înscrie şi România în rîndul ţărilor europene îmbătrînite demografic. Indicele de îmbătrînire demografică este de 114,3%, ceea ce înseamnă că la 114 persoane vîrstnice (peste 65 de ani) avem 100 de persoane tinere (0-14 ani).

România se caracterizează printr-un procent ridicat al populaţiei rurale (aproximativ 46%) în comparaţie cu celelalte ţări ale Uniunii Europene (media UE este 28,5%). Partea de Vest a ţării se caracterizează printr-un spaţiu rural mai puţin populat, ceea ce are influenţă asupra dezvoltării socio-economice a zonei respective. Deşi populaţia ocupată în agricultură are o pondere ridicată, contribuţia sectorului agricol la formarea PIB este redusă în cazul României (4,4% în anul 2017).

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale  se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională.

O întrebare rămîne nepusă (vorba colegului Ilie Pintea!) – această stare este generată de români şi permanenta lor luptă pentru putere, sau interese externe creează psihoza agresivităţii şi conflictului permanent? Referitor la agresiunea externă, chiar dacă pare greu de crezut, dar manualul nu minte!, există cîteva elemente care indică faptul că România este, în ultimii ani, „ţintă” prin:

– distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;

– crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ungaria, Ukraina şi Rusia;

– acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;

– îndatorarea excesivă a ţării;

Cum se realizează aceste lucruri? Potrivit http://militar.infomondo.ro/, în primul rînd, prin manipularea şi constrîngerea celor mai activi vectori ai vieţii economico-sociale: clasa politică şi mass media.

Scopul acestui text este de a vă face să luaţi în serios lumea ce va veni! Aţi uitat? Ce este mic, negru, urît, rău şi bate la uşă? Viitorul! Să-l aşteptăm pregătiţi!

Bibliografie:

Buzan, Berry (2005). Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după războiul rece (ediţia a II-a), Editura Cartier: Bucureşti.

Sava, Ionel Nicu (2005), Studii de securitate, Editura Ziua: Bucureşti.

DISCUTĂM ÎN ACEST AN, PE M-SECURITYNEWS.RO, DESPRE SITUAŢII DE URGENŢĂ

BMTF, 2 ian – Agenda de securitate a actorilor statali şi nonstatali include dimensiuni ale securităţii internaţionale şi umane, cum sînt: securitatea economică, a hranei, a mediului, securitatea personală, individuală, a comunităţii şi politică, la care se pot adauga cea militară şi, mai recent, securitatea demografică. Se afirmă tot mai frecvent că lumea contemporană a ajuns la răscruce şi că nu crizele de materii prime, materiale, supraproducţie şi ale pieţelor de desfacere constituie principalul pericol pentru civilizaţia umană, ci degradarea mediului înconjurător, ca urmare a activităţilor industriale, agricole, a războaielor, a experienţelor nucleare, chimice, biologice etc.

De la inundaţii la căldură extremă, zece dintre cele mai severe dezastre naturale din 2018 au produs pagube de cel puţin 84,8 miliarde de dolari, precizează un studiu realizat de organizaţia de caritate Christian Aid şi dat publicităţii, potrivit Reuters. Între 1982 şi 2005, pe întreg globul au avut loc aproximativ 7500 de dezastre naturale care au dus la pierderea vieţilor a peste 2 milioane de oameni, producÎnd, de asemenea, pagube economice estimate la cca. 1200 miliarde de dolari americani.

Vremea extremă provocată de schimbările climatice a afectat în anul care a trecut, 2018, toate continentele locuite, a precizat organizaţia britanică, avertizînd că este nevoie de măsuri urgente pentru combaterea încălzirii globale.

„Acest raport arată că schimbările climatice au un impact devastator asupra vieţilor şi modului de existenţă al multor oameni chiar în acest moment”, a spus într-o declaraţie Kat Kramer, conducătoarea departamentului pentru climă al organizaţiei.

Experţii spun că schimbările climatice vor duce valuri de temperaturi ridicate, precipitaţii extreme, recolte sărace şi penurii de apă mai severe, care vor provoca atît pierderi materiale cît şi suferinţă umană.

În raportul intitulat “Schimbările climatice şi securitatea internaţională”, prezentat de Înaltul Reprezentant al Comisiei Europene, şi adresat Consiliului Europei, se arată că schimbările climatice ar putea avea efecte fără precedent în ceea ce priveşte securitatea, deoarece este posibil ca acestea să declanşeze o serie de „puncte critice” care, la rÎdul lor, vor duce la modificări climatice ulterioare, accelerate, ireversibile şi, în mare măsură, imposibil de prevăzut.

Aproape 200 de naţiuni depun eforturi pentru limitarea creşterii temperaturilor globale medii prin semnarea Acordului privind schimbările climatice de la Paris, din 2015, în ciuda vocilor care avertizează că progresele înregistrate pentru atingerea obiectivelor pactului sînt limitate.

Cei mai călduroşi 20 de ani din istorie au fost înregistraţi în ultimii 22 de ani, a avertizat luna trecută Organizaţia Naţiunilor Unite, iar 2018 ar putea deveni cel de-al patrulea cel mai călduros din istorie.

Cele mai însemnate pagube în 2018 au fost provocate de uraganele Florence şi Michael, care au înregistrat distrugeri în valoare de cel puţin 32 de miliarde de dolari după ce au lovit Statele Unite, zona Caraibelor şi regiuni din America Centrală, se mai spune în raport.

Statele Unite a mai înregistrat pierderi în valoarea de 9 miliarde de dolari din cauza incendiilor de vegetaţie, care au provocat moartea a zeci de persoane şi au distrus mii de locuinţe în California.

Japonia a fost lovită sever de inundaţii pe perioada verii, urmate în toamnă de puternicul taifun Jebi, fenomene care au provocat împreună peste 9,3 miliarde de dolari pierderi, se mai precizează în raport.

Analiza mai face referire şi la perioadele de secetă care s-au abătut asupra Europei, la inundaţiile din sudul Indiei şi taifunul Mangkhut care a lovit Filipine şi China, printre dezastrele care au provocat cele mai mari pierderi financiare în 2018.

Autorii raportului au calculat pagubele finale folosit date guvernamentale, de la bănci, firme de asigurare, deşi în unele cazuri cifrele se referă doar la pierderile contabilizate prin asigurări, fără să se poată cuantifica costurile umane ale acestor evenimente.

Autorii au adăugat că temperaturile în creştere vor continua să declanşeze fenomene meteo extreme, îndemnînd la acţiune pentru reducerea încălzirii globale, care va afecta cel mai sever comunităţile sărace şi vulnerabile.

Reducerea suprafeţei terenurilor arabile, lipsa tot mai accentuată a resurselor de apă, diminuarea resurselor de hrană, producerea, tot mai frecventă, a inundaţiilor, înmulţirea perioadelor secetoase, tot mai prelungite, au loc în prezent în tot mai multe zone ale globului.

Insuficienţa resurselor de apă şi de sol are potenţialul să genereze frămÎntări sociale şi să conducă la pierderi economice semnificative, chiar şi în economiile puternice. Consecinţele vor fi şi mai intense în zonele cele mai sărace aflate sub o presiune demografică puternică. În acest sens, se evidenţiază statele din vestul şi centrul Africii. În nordul Ghanei, apar deja conflicte între păstori şi fermieri, pe măsură ce realităţile agricole se schimbă. Bangladeshul este ameninţat de scăderea nivelului apelor de care depind 400 de milioane de oameni. Recent, Pakistanul a acuzat India că ar zăgăzui apa rÎului Chenab, care izvorăşte din Himalaya şi curge prin ambele ţări. Preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari, a avertizat că penuria de apă cu care se confruntă ţara sa este legată direct de relaţiile cu India.

Schimbările climatice vor avea un impact din ce în ce mai mare şi asupra securităţii alimentare a UE, iar România nu va fi ferită de previziunile care amenință să destabilizeze sectorul agroalimentar la nivel mondial. Astfel, România va trebui să se aştepte la o creştere constantă a temperaturii medii anuale, asemănătoare cu proiecţiile pentru Europa, care poate varia între 0,5 °C şi 1,5 ºC pînă în 2029 şi între 2,0 °C şi 5,0 °C pînă în 2099, în funcţie de scenariul global. Este de aşteptat ca modelele de precipitaţii să se schimbe în mod semnificativ şi să producă un impact teritorial diferenţiat în România. Partea de nord a ţării va fi supusă la inundaţii mai mari pe timpul iernii şi la probleme din cauza lipsei de apă în timpul verii. Sudul şi sud-estul României vor fi mai grav afectate, iar valurile de căldură şi de secetă vor duce la o scădere generală a productivităţii şi a producţiei din sectorul vegetal.