Etichetă: SMURD

Maratonul Resuscitării ajunge la Reșița. Prima ediție, pe 1 iunie

Duminică, 1 iunie 2025, între orele 10 și 20, în centrul Municipiului Reșița, se va desfășura prima ediție a Maratonului Resuscitării, un eveniment dedicat educării publicului larg în tehnici esențiale de prim ajutor. Inițiativa aparține plt. Violeta Șușară, asistent medical principal și evaluator, coordonator SMURD Caraș-Severin, care, în decursul timpului, a participat la zeci de astfel de acțiuni, în marile orașe din țară. „Este important ca oamenii să știe cum să reacționeze rapid și corect. Participarea la Maratonul Resuscitării poate face diferența între viață și moarte,” spune, de fiecare dată, Violeta Șușară în cadrul cursurilor de prim ajutor pe care le organizează frecvent.

Evenimentul este organizat de Departamentul pentru Situații de Urgență, Fundația pentru SMURD, ISU Semenic și UPU Reșița și are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare a importanței intervenției rapide în caz de urgență medicală, mai ales în situații critice precum stopul cardio-respirator.

Timp de 10 ore, peste 40 de salvatori din întreaga țară: medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD vor preda participanților, în cadrul unor stații practice de instruire, cunoștințe de bază referitoare la stopul cardio-respirator, cum se aplică masajul cardiac extern și ventilația artificială, sau cum se folosește un defibrilator extern automat, în condițiile în care, potrivit specialiștilor, în cazul unui stop cardio-respirator, șansele de supraviețuire scad cu 10% pentru fiecare minut care trece fără intervenție.

În cadrul evenimentului vor fi amenajate 10 stații practice, fiecare cu cîte doi instructori, unde participanții vor exersa pe manechine manevrele salvatoare, în sesiuni de cîte 30 de minute. Instruirile se vor relua pe tot parcursul zilei, pentru fiecare nou grup de participanți.

Evenimentul de duminică este accesibil tuturor categoriilor de vîrstă.

Duminică, 1 iunie, Centrul Civic al Reșiței, MARATONUL RESUSCITĂRII, Ediția I. Participarea este liberă și nu necesită înscriere prealabilă. Instruirea este dedicată publicului larg, indiferent de cunoștințele medicale. Îngerii în roșu vor fi acolo!

Competiția națională de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Semenic” al județului Caraș-Severin găzduiește în perioada 27-29 mai 2024, în municipiul Caransebeș, în Parcul Teiuș, faza a II-a zonală a Competiției naționale de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat (zona 7).           

Această competiție reprezintă o platformă de învăţare şi de testare a abilităților și deprinderilor practice și are ca scop dezvoltarea competenţelor profesionale privind salvarea victimelor din accidente.

La start se vor prezenta echipe reprezentative din 5 județe, respectiv:

  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad,
  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba,
  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin,
  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului  Hunedoara,
  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș.

Competiţia cuprinde 2 probe, independente, care se desfășoară simultan, în două etape:

  • proba nr. 1 – Descarcerarea din vehicule,
  • proba nr. 2 – Acordarea primului ajutor calificat.

Echipa care a obţinut cel mai mare punctaj, distinct pentru fiecare probă, se califică pentru faza naţională a concursului.

Programul competiției este următorul:

  • în data de 27.05.2024:

16:00 – primirea echipelor participante;

16:00-18:00 – desfășurarea ședinței tehnice, verificarea și omologarea accesoriilor și materialelor care se vor utiliza în concurs, extragerea ordinii de intrare în concurs;

–   în data de 28.05.2024:

08:30-09:00 – festivitatea de deschidere a competiției;

09:00-15:00 – desfășurarea probelor de concurs, etapa I;

15:00-16:00 – pauză;

16:30-19:30 – desfășurarea probelor de concurs, etapa I;

20:00 – comunicarea clasamentului.

– în data de 29.05.2024:

08:00 – extragerea scenariilor pentru desfășurarea probelor;

08:00-12:30 – desfășurarea probelor de concurs, etapa a II-a;

12:30-13:00  – festivitatea de premiere și închiderea competiției.

RESURSA CEA MAI APROPIATĂ SALVEAZĂ VIEŢI!

RESURSA CEA MAI APROPIATĂ SALVEAZĂ VIEŢI!

La început de noiembrie, sdsalvatorii din Banat s-au întîlnit la Timişoara pentru a discuta despre: asigurarea urgențelor medicale pe raza județelor Caraș-Severin și Timiș, un protocol referitor la modul de dispecerizare al elicopterului SMURD, dar și de colaborare eficientă a dispeceratelor ISU BANAT și ISU SEMENIC, prioritizarea eficientă a cazurilor medicale primare în care este solicitat elicopterul, dificultățile întîmpinate în ceea ce privește dispecerizarea elicopterului SMURD de la Caransebeș, modul de comunicare a preluării și plecării la solicitare, așteptarea confirmării mesajului. Dincolo d aspectele tehnice şi procedurale, s-a subliniat faptul că la locul intervenției trebuie să fie trimisă resursa medicală cea mai apropiată, pentru a se scurta timpul de intervenție și a avea o reacție cît mai rapidă.