Categorie: Frontline News

ROMÂNIA, STARE DE CATASTROFĂ TOTALĂ

BMTF, 20 oct – România se află de mai multe luni în stare de colaps, culminînd ieri cu cea de catastrofă totală. În timp ce asupra ţării s-au abătut mai multe valuri de crize, concomitente şi succesive, în spaţiul public decidenţii politici se comportă autist, iar propagandiştii încearcă să arunce vina pe Rusia şi partidul lui Simion pentru starea de catastrofă. Marţi, au fost înregistrate în România 18.863 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), în condiţiile în care, din cauza testelor relativ puţine, această cifră reprezintă doar vîrful situaţiei reale! Este un record al numărului infectărilor și al deceselor de la începutul pandemiei în România! Au fost raportate şi 574 decese. RECORDURI LA NIVEL MONDIAL!!! 1.805 sînt internate la ATI, în condiţiile în care numărul real al paturilor de ATI, în România, este de 1500, număr atins la 9000 de cazuri de infectări!

L-am ascultat ieri pe Iohannis, care, după ce a provocat și alimentat criza politică, aruncînd țara în moarte, se spală pe mîini. Într-o punere în scenă ipocrită, cu mască și cu o intonație sacadată, voit pedagogică, Klaus Iohannis a anunțat că nu știe cum s-a ajuns aici. Am ceva legături cu radioul de vreo 30 de ani, iar vocea locatarului de la Cotroceni a sunat şovăielnică, mincinoasă, cu poticneli de citire şi frazare, incapabilă să mă mobilizeze pe mine, cetăţean al acestei ţări, incapabilă să-mi transmită curaj şi încredere. Fără lideri credibili, campania media de vaccinare s-a dovedit un eşec total, iar zecile de milioane de euro aruncate de PNL din bugetul de stat, banii noştri!, în buzunarele unor televiziuni, radiouri şi ziare nu au făcut decît să cumpere politic media şi jurnalişti. Acum, aceştia sînt la fel de vinovaţi ca Iohannis de dezastrul în care ne aflăm şi ar trebui să răspundă în solidar! Cum solidar ar trebui să răspundă şi Cîţu, Rareş Bogdan, Orban & Co. PNL care au făcut guvernarea zob şi au adus țara pe marginea prăpastiei, prin abdicarea premierului PNL de la atribuțiile funcției! Ultima declaraţie a lui Cîţu a fost: bunăstarea este resimţită de fiecare român! Inclusiv de cei morţi şi cei de la terapie intensivă!

Iohannis este primul şi cel mai important vinovat pentru dezastrul de astăzi al ţării. Iohannis este cel care a anunțat că vaccinarea a fost un succes, pandemia a fost învinsă! Iohannis a fost cel care a legitimat, în plin Val 4 și cînd deja se murea mult, un Congres PNL cu 5.000 de oameni într-o sală, și unde nici măcar certificatul de vaccinare nu a fost cerut tuturor la intrare. Iohannis este cel care s-a prezentat la o lansare pe un teren de golf, îmbrăcat publicitar și îndemnîndu-ne pe toți să practicăm golful. Iohannis este cel care a împins țara în criză guvernamentală, din calcule personale, și care nu și-a exercitat rolul constituțional de mediator. Nu a mediat între partide, ci a încercat, politicianist, să mai dea o şansă găştii PNL!

Trec peste faptul că refuză să convoace CSAT şi să preia atribuţiile de comandant suprem în situaţia de catastrofă totală! Marţi, Iohannis a anunţat că astăzi VA CONVOCA… ŞI NE VA ÎNCHIDE! Cică măsuri dure şi nepopulare… Președintele şi-a reclamat, de fapt, dreptul suveran de a se spăla pe mâini şi de a nu trage la răspundere vinovaţii de atare situaţie. Adică, nu va demisiona din viaţa publică!

Și dacă vedem cine și ce a greșit, acum ceea ce mai contează este să depășim această mare cumpănă. Încă o dată, președintele Klaus Iohannis, autorul acestei fraze, și-a arogat poziția de comentator extern, aceea a unui turist care a văzut și acum poate judeca de ce țara merge din înmormîntare în înmormîntare. Greşit, Iohannis! Greşit! Contează cine a greşit! Pentru că greşelile sînt faţă de POPOR nu faţă de Carmen!

La așa politicieni, nici nu mai avem nevoie de inamici. În ultimul Barometru de securitate, 41,2% dintre români consideră incompetența clasei politice ca principală amenințare la adresa securității statului, alături de corupție 46,3%, pandemie 43,3% și criza aconomică 51,5%.

Doar 4,8% consideră că Rusia ar fi o amenințare.

Cînd vine vorba de încredere, armata este cotată cu 86,6% la foarte multă şi multă încredere, pe locul doi fiind biserica cu 70,2%. Generale Ciucă, te rog, nu ne dezamăgi!

Evident, românii nu au încredere în instituţii fundamentale ale statului, precum Preşedintele României, doar 22,7%, Guvern – 19,1%, Parlament – 21,4%. În schimb, românii au încredere în NATO – 67,3% şi UE – 59,2%.

Sondajul a fost realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS), în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) al Academiei Române, în perioada 1 – 10 octombrie 2021, avînd o marjă de eroare maximă admisă a datelor de ±3.1%, la un grad de încredere de 95%.

INSTITUŢIILE UE ÎNCALCĂ DREPTURILE STATELOR MEMBRE

BMTF, 15 oct – Premierul polonez Mateusz Morawiecki a acuzat joi instituţiile UE că încalcă drepturile statelor membre, în timp ce se pregăteşte să prezinte săptămîna viitoare în faţa Parlamentului European poziţia ţării sale în disputa cu Bruxellesul privind statul de drept, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Guvernul condus de Partidul Lege şi Justiţie (PiS) este de cînd a preluat puterea, în 2015, în conflict cu Comisia Europeană asupra reformelor judiciare, drepturilor persoanelor LGBT şi libertăţii presei, dar recenta decizie prin care Tribunalul Constituţional polonez a contestat întîietatea dreptului european în faţa celui naţional a agravat mult aceste divergenţe, întrucît este astfel contestat un principiu de bază al integrării europene.

Acesta consideră că instituţiile europene şi-au depăşit mandatul prin încercarea de a opri reformele judiciare poloneze şi că decizia Tribunalului Constituţional de la Varşovia atestă întîietatea Constituţiei Poloniei într-un mod care nu este diferit de hotărîri ale unor instanţe similare din alte state membre.

Vice-ministrul polonez al justiţiei, Sebastian Kaleta, a publicat marţi pe reţelele de socializare mai multe mesaje în care afirmă că ”sentinţa Tribunalului Constituţional (polonez) corespunde poziţiilor tribunalelor altor ţări” membre ale UE şi dă ca exemplu Germania, Spania şi România, relatează agenţia EFE.

Întrebat joi despre comentariile lui Morawiecki, purtătorul de cuvînt Christian Wigand al Comisiei Europene a spus că această instituţie are ”datoria să apere funcţionarea corespunzătoare a ordinii legale a Uniunii … şi va asigura că drepturile europenilor conform tratatelor sînt în continuare protejate”.

Aliat al guvernului polonez, premierul ungar Viktor Orban a semnat sîmbătă o rezoluţie în care afirmă că ”se fac eforturi pentru a priva statele membre de puteri pe care nu le-au cedat niciodată Uniunii Europene, fără revizuirea tratatelor UE şi prin extinderi viclene de competenţe”.

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare, sînt criticate de Bruxelles că încalcă ”statul de drept” şi ”valorile europene” prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, prin reformele în justiţie sau refuzul de a accepta migranţi. O serie de proceduri de infringement şi acţiuni la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) au fost declanşate împotriva lor de Comisia Europeană, care nu a aprobat încă planurile de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale celor două ţări, în timp ce Budapesta şi Varşovia acuză Comisia Europeană şi CJUE de practicarea unor ”standarde duble”.

În urma acuzaţiilor opoziţiei că ar putea urma un ”Polexit”, Morawiecki a asigurat după decizia Tribunalului Constituţional că nu există nicio intenţie din partea guvernului său ori a partidului Lege şi Justiţie (PiS) de a scoate Polonia din UE, autorităţile de la Varşovia încercînd doar să atragă atenţia asupra modului în care Polonia este tratată de instituţiile UE şi de unii oficiali europeni.

EUROPA TRECE PE CĂRBUNE

BMTF, 13 oct – Creşterea preţurilor la gaze naturale pe piaţa din Europa încurajează din ce în ce mai multe companii de utilităţi să facă trecerea la cărbune pentru a genera electricitate, tocmai într-un moment în care regiunea încearcă să elimine combustibilul poluant, transmite Reuters, preluată de Agerpres. În România această problemă nu există! Ţara noastră şi-a distrus industria extractivă şi şi-a falimentat termocentralele pe cărbune.

Deşi atît preţul cărbunelui cît şi cel al certificatelor de poluare au crescut în ultimele luni în Europa, aceste creşteri sînt mai mici comparativ cu explozia preţurilor la gaze naturale, astfel că balanţa costurilor pe termen scurt se înclină spre utilizarea cărbunelui pentru a produce energie electrică.

Preţul de referinţă la certificatele de poluare tranzacţionate în cadrul schemei ETS s-a dublat de la începutul anului iar cotaţiile futures la cărbune au înregistrat şi ele o creştere de peste 100%. Cu toate acestea, cotaţiile la gaze pe piaţa en gross din Olanda sînt de aproape patru ori mai mari în prezent comparativ cu situaţia de la începutul anului.

În ultimii doi ani costurile pentru termocentralele pe gaze naturale au fost mai mici decît pentru termocentralele pe cărbune, dacă sînt incluse şi costurile cu certificatele de poluare, însă acest lucru s-a schimbat începînd din luna iulie a acestui an.

În Germania, această modificare a diferenţei între costul operării termocentralelor pe cărbune şi cel a termocentralelor pe gaze naturale a determinat o utilizare mai mare a lignitului, un combustibil care în mod tradiţional este o sursă ieftină de combustibil dar care în ultimii ani a fost scos de pe piaţă de creşterea costurilor cu certificatele de poluare. În trimestrul al treilea al acestui an, lignitul şi huila au fost responsabile în Germania pentru o producţie de electricitate combinată de 35,1 Terawaţi oră, comparativ cu 28 TWh în al doilea trimestru al acestui an şi 29,3 TWh în trimestrul al treilea al anului trecut, arată datele publicate de institutul german ISE Fraunhofer.

În Marea Britanie, creşterea preţurilor la gaze naturale a determinat o trecere la petrol, în condiţiile în care cărbunele are o pondere de doar 2% în mixul energetic iar ţara riscă să se confrunte cu probleme în aprovizionarea cu electricitate la iarnă.

„Tranziţia electricităţii se întâmplă dar nu cu urgenţa cerută: emisiile merg în direcţia greşită”, spune Dave Jones, director la centrul de reflexie Ember.

În următoarele trimestre, cărbunele şi lignitul ar urma să rămînă mai convenabile în mixul combustibililor decît gazele naturale, susţine Silvia Messa, analist la firma de consultanţă energetică Volue.

Preţurile la electricitate pentru perioada următoare în Germania şi Franţa s-au dublat în acest an, ceea ce a provocat discuţii cu privire la intervenţia pe piaţă pentru a stabiliza preţurile pentru consumatori.

Unii critici au dat vina pe sistemul de tranzacţionare a certificatelor de poluare pentru creşterea preţurilor la electricitate, şi au făcut un apel pentru eliminarea efectului schemei de tranzacţionare a emisiilor asupra pieţei energetice. Cu toate acestea, analistul Marcus Ferdinand crede că actuala tranziţie de la gaze la cărbune este doar o problemă de flexibilitate pe termen scurt şi nu ceva care se datorează sistemului de tranzacţionare a certificatelor de poluare.

SAHELUL DE LA BARKANE LA WAGNER

România va trimite în luna octombrie 45 de militari în misiunea Takuba, care acționează în regiunea Sahel din Africa și al cărei scop este combaterea grupărilor teroriste prezente în zona Liptako, aflată la confluența statelor Mali, Niger și Burkina Faso.

Forțele Speciale ale Armatei Române vor pleca în Sahel, pentru operațiuni împotriva grupărilor teroriste ISIS și Al-Qaida.

Franţa a lansat operațiunea Barkhane încă din anul 2014. Proiectul a luat ființă pentru a lupta împotriva grupurilor islamiste din țările din Sahel: Mali, Mauritania, Burkina Faso, Niger şi Ciad. În luna martie a acestui an, Franța și alte 12 țări au creat Gruparea de Forțe Takuba. Mai exact, la operațiile în zonă participă la ora actuală zeci de militari de elită din Franța, Italia, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Regatul Unit şi Grecia. Începînd cu luna octombrie, militarii români vor face și ei parte din echipă.

Conform unor surse militare citate de Adevărul.ro, operatorii FOS români vor face parte din forța de răspuns rapid. Aceștia se vor deplasa la intervenții cu ajutorul unor elicoptere Sikorsky UH-60 Black Hawk, aduse în zonă de țările partenere.

În aceste momente, numărul militarilor din unitatea multinațională nu este prezentat, însă ar fi vorba despre aproximativ 500 de operatori ai Forțelor Speciale. Acestora li se adaugă și echipajele de zbor și personalul auxiliar.

Zona de acțiune a militarilor este una extrem de periculoasă, deoarece acționează grupări teroriste care au provocat atacuri istorice. Este vorba de aripa din Sahara a ISIS (ISIS-GS) și filiala sahariană a Al-Qaida (JNIM),, cele două fiind chiar și colaboratoare.

Mai activează și grupări periculoase precum al-Murabitoun, Ansar al-Dine, Boko Haram sau Frontul Eliberării Macinei.   Aceste grupări efectuează atacuri foarte dese, iar luarea de ostatici este la ordinea zilei, deoarece pentru aceștia se cere și o răscumpărare.

Informația momentului vine din Rusia care, prin vocea ministrului de externe, Serghei Lavrov, confirm faptul că Guvernul din Mali a angajat contractorii Wagner pentru operațiuni militare în favoarea statului Malian.

Informaţii despre o posibilă desfăşurare în Mali a unor mercenari din grupul rus Wagner au provocat recent o mare îngrijorare în capitalele Europei Occidentale, din cauza prezenţei trupelor UE de menţinere a păcii în această ţară africană. Îngrijorare nu lipsită de doza de ipocrizie care nu s-ar fi manifestat în cazul companiilor militare private occidentale.

În urmă cu o săptămână, guvernul militar din Mali, care a ajuns la putere după o lovitură de stat, a negat că ar avea în vedere angajarea de mercenari Wagner pentru a-şi asigura securitatea într-un context intern volatil.

Prezent, printre altele, în Libia şi în Republica Centrafricană, unde este acuzat de abuzuri încă din primăvară, grupul Wagner este suspectat, în special de către Franţa, că acţionează în numele Kremlinului acolo unde Rusia nu doreşte să apară oficial.

Contractorii militari privați sînt companii private care oferă aceleași servicii ca un militar privat, dar în loc să fie angajați de un guvern sau de un stat, lucrează pentru organizații private. Organizația privată îi angajează pentru a-și proteja angajații și activele, oferind în același timp securitate în zonele cu risc ridicat. Ele pot fi angajate de oricine, de la o persoană private la o corporație, organizație neguvernamentală (ONG) sau companie multinațională.

Mercenarii au existat încă din cele mai vechi timpuri, cînd oamenii au angajat armate ad-hoc pentru a lupta în războaie în numele lor, fără a se implica ei înșiși. În ultimii ani, de la declanșarea, în 2003, a războiului din Iraq,  a existat o cerere tot mai mare pentru aceștia din cauza terorismului crescut și a conflictelor din regiunile instabile ale lumii, cum ar fi Syria și Iraqul, unde guvernele nu își mai pot permite armate de mari dimensiuni.

Ce este un antreprenor militar privat?

Un antreprenor militar privat este o companie privată care furnizează servicii în numele forțelor publice, cum ar fi securitatea și sprijinul pentru luptă.

Care sînt îndatoririle lor?

CMP fac aceeași muncă ca militarii din armatele naționale, dar includ și alte atribuții, cum ar fi protejarea conductelor de petrol în zonele de război, paza ambasadelor sau instruirea trupelor locale. În unele cazuri, aceștia au fost acuzați că au făcut mai mult rău decît bine, deoarece nu au reguli de angajare, ceea ce înseamnă că a existat o creștere a victimelor civile din urma angajării în luptă a companiilor private.

Acest lucru este împotriva legii internaționale a drepturilor omului, care interzice ca civili să fie vizați, cu excepția cazului în care civilul este membru al unei organizații paramilitare care luptă pentru propria țară, mai degrabă decît să urmeze ordinele unei corporații sau a unui oficial guvernamental – acest lucru se aplică de obicei mercenarilor angajați direct de guverne – nu militarilor privați contractori.

Companiile private beneficiază de apreciere și loialitate, deoarece sînt responsabile de bonusuri mari dacă angajații lor își îndeplinesc cu succes o misiune, ceea ce înseamnă că au fost dispuși să lupte cu riscul de a muri pentru a obține aceste beneficii lucrative. Acest lucru a creat un sistem de stimulare care încurajează soldații privați să fie mai eficienți decît mercenarii tradiționali care, de obicei, se uită numai la ei înșiși – nu neapărat interesele superioare ale guvernului sau corporației din țara lor care ar putea să îi finanțeze.

Antreprenorii militari privați oferă mai multe avantaje:

Ele pot ajuta țările să mențină armate mai mici la costuri mai mici, deoarece nu este nevoie să instruiască noi recruți cu privire la modul în care funcționează diferite arme, deoarece companiile private furnizează deja gardieni / soldați de elită foarte pregătiți, astfel încît banii economisiți la antrenament reduc costurile totale.

De asemenea, pot ajuta companiile să reducă costurile prin faptul că nu trebuie să angajeze armate private și, în schimb, doar să plătească un contractor militar privat pentru serviciile lor, ceea ce ajută companiile să evite costul suplimentar al instruirii noilor angajați cu privire la politicile / standardele companiei.

NĂSCUŢI TERORIŞTI? Piesă de teatru în două acte

ARGUMENT

Titlul lucrării reprezintă o parafrazare interogativă a unui film celebru: „Născuţi asasini”! La 20 de ani de la debutul războiului împotriva terorismului, o doză minimă de bun simţ te face să-ţi pui întrebări atunci cînd auzi afirmaţii de genul: „fenomenul terorist este unul patologic”, „teroriştii sînt … groaznici … pentru că ei vor cît mai mult sînge, cît mai multă violenţă, cît mai multă …” bla-bla- bla! Să fie acesta adevărul? Să fie aerul, plantele, apa, liniile de cîmp magnetic ale Pămîntului vinovate de „producerea” teroriştilor în anumite zone ale planetei? Cum spuneam, orice om deţinător al unui cît de mic bun simţ nativ, celular, genetic şi ereditar (mă refer la ereditatea speciei şi nu a indivizilor programaţi să-ţi fie părinţi biologici!) se opune din start unei astfel de teorii, cel puţin şi prin prisma faptului că actul evoluţiei este unul îndreptat spre creaţie şi nu spre distrugere. E foarte adevărat că doar distrugerea poate fi generatoare de creaţie, aşa cum, despre naşterea din chaos şi Eminescu scria, dar asta este o altă discuţie. Te întrebi, aşadar, care sînt resorturile declanşatoare ale unui astfel de gest? Sau dacă gestul există cu adevărat! Dacă admitem ca adevăr absolut afirmaţia că actul terorist stă în declanşatorul psihologic al autorului, al teroristului care execută efectiv gestul, atunci putem aborda spectacolul terorismului în două acte: primul, ar fi implicaţia psihologică asupra „spectatorului” terorismului şi al doilea, implicaţia psihologică asupra „actorului” spectacolului terorist.

DESPRE SPECTACOL ŞI AUTORI

Odată cu dispariţia bipolarismului de putere pe plan mondial, s-a diminuat substanţial probabilitatea de declanşare a unor conflicte militare între state ca urmare a deosebirilor de fond de natură ideologică. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale a unui stat, sau la adresa securităţii regionale şi chiar globale, se reaşează acum, terorismul, în general, dar îndeosebi cel internaţional situîndu-se pe primul loc pe scara probabilitaţii de manifestare. Terorismul a dobîndit o altă configuraţie, privind modul de acţiune şi amploarea, dar originile, mecanismele de declanşare, structura şi resursele, precum şi psihologia membrilor săi au rămas aceleaşi. Potrivit tuturor specialiştilor în domeniu, terorismul nu este un fenomen universal dar este cu siguranţă unul istoric. El s-a manifestat mai intens, însă, numai în anumite momente. Pe timpul bipolarismului de putere, terorismul era încurajat şi folosit în mod speculativ de către liderii mondiali ai celor doi poli pentru a-şi justifica influenţa politică şi prezenţa militară în diferite zone geografice de interes pentru ei, denaturîndu-se şi desconsiderîndu-se, astfel, cauzele reale care l-au generat şi l-au menţinut. Aşa se explică faptul că odată cu dezintegrarea URSS, terorismul se extinde şi evidenţiază mai mult ca oricînd originile sale reale, ca urmare a nerezolvării diferendelor cu caracter politic, economic, social, etnic şi religios existente în actuala configuraţie politico – administrativă a hărţii planetare, diferende generate şi de colonizările secolului XX. Aşadar, terorismul a început să trăiască prin forţe proprii devenind cea mai mare ameninţare la adresa securităţii popoarelor şi la adresa drepturilor fundamentale ale omului. După cum se poate observa, terorismul pune azi o serie de probleme de interes naţional şi internaţional care scapă controlului statelor-naţiune. În lipsa unei înţelegeri comune asupra crimei internaţionale, a unei poziţii ferme şi unanime în cadrul ONU, au apărut noi forme de manifestare ale terorismului (a se vedea situaţia din Iraq şi consecinţele acesteia pe plan internaţional). Cum se poate lupta împotriva terorismului? Potrivit analistului John Richard Thackrah, „prima măsură de apărare împotriva terorismului este să înveţi cît mai multe despre terorişti, să le înţelegi motivaţiile şi metodele şi, astfel, să le poţi anticipa atacurile sau cel puţin să limitezi pagubele în cazul în care atacurile nu pot fi prevenite “. Această trimitere la cunoaştere vizează nu numai organele abilitate, ci întreaga societate civilă, vizează formarea unei culturi civice participative, la nivelul fiecărui cetăţean, pentru a sprijini activ lupta împotriva terorismului. Deci, implicarea „spectatorului” în spectacolul terorismului mondial. Dar, care sînt rolurile jucate, în această piesă „de acţiune”, cum ar preciza Consiliul Naţional al Audiovizualului?

Terorismul politic.

Specialiştii în domeniu, au constatat că, în general, utilizarea sistematică a ameninţării sau violenţei în scopuri politice este încadrată în terorism politic. Este o tactică susţinută de folosirea terorii organizate de către un stat, o mişcare, o facţiune sau de către un grup restrîns de indivizi. Terorismul politic nu este mult diferit de teroarea politică. Aceasta din urmă apare sub forma unor acţiuni izolate şi, de asemenea, sub forma violenţei de masă, extreme, nediscriminatorie şi arbitrară. Teroarea de acest tip nu este nici sistematică, nici organizată şi este adesea greu de controlat şi crează premize favorbile acţiunilor teroriste. Potrivit opiniei majoritătii analiştilor, terorismul politic poate fi clasificat în trei tipuri: teroarea revoluţionară, teroarea ne-revoluţionară şi teroarea represivă.

Teroarea revoluţionară poate fi definită ca utilizarea unei tactici sistematice de violenţă teroristă, cu scopul de a genera o revoluţie politică. Teroarea revoluţionară este întotdeauna practicată de un grup. Revoluţia, cît şi folosirea terorii, sînt justificate de către protagoniştii lor printr-o ideologie sau un program, au lideri capabili să mobilizeze oameni. Caracteristica de bază a acestui tip de terorism constă în faptul că se manifestă prin acte de violenţă inacceptabile social şi politic. Asemenea acţiuni sunt întreprinse în mod deliberat pentru a crea un efect psihologic asupra unor anumite grupuri, cu intenţia de a le schimba comportamentul şi atitudinile politice, precum şi asupra întregii populaţíi pentru a fi susţinuţi. Armata Zapatistă de Eliberare, din Mexic, este un exemplu!

Teroarea ne-revoluţionară este un terorism practicat tot din motive politice, altele decît revoluţia şi reprimarea guvernului. Acest tip de terorism ţinteşte obiective mai restrînse, cum ar fi determinarea guvernului să-şi schimbe politica intr-o anumită problemă, avertizarea sau pedepsirea oficialităţilor publice sau răzbunarea impotriva măsurilor luate de guvern, pe care teroriştii le consideră condamnabile, ETA, în Spania.

Teroarea represivă reprezintă utilizarea sistematică de către terorişti a actelor de violenţă în scopul suprimării, anihilării, reprimării sau înfrîngerii anumitor grupuri, indivizi sau forme de comportament nedorite de ei.

Terorismul de stat.

Din analiza cazurilor de terorism care au avut loc în decursul istoriei, specialiştii consideră că terorismul de stat se manifestă sub mai multe forme: oprimare, reprimare şi terorism propriu-zis. Oprimarea are loc atunci cînd privilegiile sociale şi economice sînt refuzate unor categorii întregi de oameni, indiferent dacă aceştia se opun sau nu autorităţilor. Reprimarea poate fi considerată ca o ameninţare, cu sau fără folosirea coerciţiunii împotriva opozanţilor, sau potenţialilor oponenţi în scopul împiedicării sau slăbirii împotrivirii acestora faţă de autorităţi şi politica pe care acestea o desfăşoară. Contextul politic internaţional al acelui timp au favorizat statele şi sprijinitorii lor să refuze etichetarea propriilor acţiuni drept terorism, preferînd termeni mai neutri cum ar fi „diplomaţie coercitivă”, „descurajare nucleară” şi „ajutor acordat unui stat prieten în vederea asigurării securităţii sale interne”.

În cadrul acestui tip de terorism este inclusă şi sintagma “state teroriste”.

Terorismul religios fundamentalist.

Problema violenţei motivate de convingeri religioase este mai greu de rezolvat acum decît în trecut, din mai multe cauze. Ameninţările cu uciderea ostaticilor sînt perfect credibile. Pentru

fundamentalişti, „uciderea necredincioşilor” nu este considerată crimă! Ameninţările cu autosacrificiul şi gesturile ca atare sînt şi ele verosimile, din aceleaşi motive. În multe ţări musulmane există un puternic sentiment anti-occidental şi, în ţări ca Iranul, Sudanul, Pakistanul, s-au făcut diverse încercări pentru reimpunerea legii islamice stricte. O altă trăsătură este itensificarea duşmăniei tradiţionale între diversele forţe sectare musulmane şi în special între cele două principale grupuri: suniţii şi şiiţii. Schisma islamismului, între suniţi şi şiiţi, a apărut după o revoltă din secolul al VII-lea. Convingerea că participanţii la revoltă au fost martiri este tema majoră a şiismului Ţelul lor este instaurarea unei cârmuiri drepte şi a dreptăţii sociale prin martiriu şi protest sub conducerea politică a imamului. Aceasta este principala diferenţă politică şi juridică între majoritatea sunită şi minoritatea şiită.

Terorismul tip “VIGILANTE”.

Acest tip de terorism este menţionat în literatura adresată specialiştilor ca fiind acţiuni teroriste întreprinse de un grup de terorişti sau de simpatizanţi ai acestora pentru a-i apăra pe alţi terorişti.

ACTUL ÎNTÎI (În care spectatorul „se îmbibă” de spaime în urma producerii unui atac terorist real, sau doar virtual)

În ciuda răspîndirii actelor teroriste în întreaga lume, terorismul nu are o definiţie precisă şi nici una larg acceptată. Ca mulţi alţi termeni politici, definiţíile acceptate , atîtea cîte sînt, au un caracter peiorativ. Unele guverne au tendinţa să eticheteze ca acte teroriste toate actele de violenţă comise de opozanţii lor politici, deşi extremiştii antiguvernamentali pretind că sînt victimile terorii dezlănţuite de guverne asupra lor. Sociologii politici susţin că, în principiu, nu se poate da nici o definiţie deoarece însuşi procesul de elaborare a unei definiţii face parte dintr-un context mai larg de contestare a ideologiilor şi obiectivelor politice. Definiţiile susţin argumentul că perspectivele se schimbă în funcţie de momentul cînd şi unde are loc actul terorist. Alţi sociologi nu includ în terorism acţiunile violente care se desfăşoară într-un context revoluţionar pe care o serie de oameni l-ar considera ca avînd un caracter terorist. Poate apare o serie de confuzii date de comportamentul manifestat de un individ care din considerente politice comite un act violent care poate fi aparent similar cu un act săvîrşit de un criminal sau de un dezechilibrat mintal. Terorismul este şi o problemă morală şi încercările de a da o definiţie acestui fenomen pornesc de la supoziţia că unele tipuri de violenţă politică sunt justificabile, în timp ce altele nu! În consecinţă, violenţa a fost definită în diferite feluri, implicând recurgerea la forţă, la puterea coercitivă, la autoritate şi legitimitate. „Terorismul înseamnă ameninţarea cu/ sau utilizarea violenţei pentru atingerea unor scopuri politice” (CROZIER – 1960). Este definiţia care mie îmi convine cel mai mult pentru argumentaţiile pe care doresc să le aduc. În această „punere în scenă”, cît de reale sînt, pentru „spectatorul de terorism” ameninţările teroriste? Se poate spune că la un anumit moment, „regizorul” poate invoca ameninţarea teroristă pentru a-şi atinge un anumit scop politic. Practică, aşadar, o formă de terorism asupra spectatorului, care va începe să trăiască cu această spaimă suplimentară! Ameninţarea este, însă, una virtuală, teroriştii potenţiali fiind, de fapt, personaje aflate în opoziţie cu intenţiile politice de moment ale „regizorului”! Tragic şi absurd, precum un teatru japonez kabuki, este momentul în care „regizorul” înscenează un act terorist pentru a demonstra spectatorului că ameninţarea este reală! Exemple există, dar, prefer să nu fiu acuzat de speculaţii! În această situaţie, publicul larg va suferi o traumă severă. Liniştea cotidiană, universul propriu, echilibrul, sînt sparte în mii de cioburi şi se instalează spaima, frica, teroarea! De fapt, ingredientele actului terorist clasic!

Aproape la fel stau lucrurile şi în situaţia în care spectatorul este martorul unui act terorist, „pus în scenă de un terorist veritabil, cu pedigree, cu carte de vizită”. Aceeaşi spaimă şi incertitudine cuprinde individul, aceleaşi semne de întrebare lăuntrică despre viitorul său şi al copiilor, dar şi despre incapacitatea guvernului, plătit din taxele şi impozitele sale, plătite cu greu, dar regulat, de a-i asigura un viitor liniştit.

„Actul întîi” se încheie cu scena obişnuită în care „spectatorul” devine o fiinţă temătoare, suspicioasă, angoasată şi, uneori, extrem de docilă!

ACTUL DOI (în care teroriştii există, pe bune!)

Am văzut, în actul precedent, că dacă terorismul nu este virtual el există cu adevărat (din înţelepciunea poporului, la OTV!) Motivele apariţiei şi dezvoltării lui sînt diverse, dar profunde. Acţiunile organizaţiilor teroriste se bazează pe o interpretare proprie a realităţii care diferă de percepţiile guvernelor şi societăţilor cu care se confruntă. Unul din obiectivele organizaţiilor teroriste este să convingă opinia publică vizată să privească lumea aşa cum o privesc ele. Sistemul de convingeri format din imagini, simboluri şi mituri dominante contribuie la percepţiile şi interpretările eronate care determină acţiuni şi speranţe. Armata Zapatistă de Eliberare Naţională, apărută în statul sărac Ciapas cu scopul de a salva indienii de la dispariţie, este considerată grupare teroristă de către oficialităţile Mexicane. O voi cataloga şi eu, ca atare! Subcomandantul Marcos, liderul legendar al EZLN, spunea: „Lumea ştirilor contemporane este o lume care există pentru VIP-uri. Vieţile lor de fiecare zi sînt importante: dacă se căsătoresc, dacă divorţează, dacă mănîncă, ce haine poartă şi ce haine dezbracă aceste celebrităţi din lumea filmului sau a politicii. Oamenii obişnuiţi apar doar pentru un moment, cînd ucid pe cineva, sau cînd mor”.

Conţinutul şi originea convingerilor teroriştilor influenţează motivaţia şi strategia teroristă. Cadrul politic şi social în care acţionează organizaţia teroristă cuprinde un set de origini care este caracterizat de factori culturali specifici (istoria, tradiţia, literatura, religia ) care sînt transmişi membrilor societăţii prin tipare de socializare şi ideologii oficiale care sînt însuşite în tinereţe, în perioada de formare a teroristului şi care sunt în mod conştient acceptate. Aflat în temniţă pentru „pungăşii minore”, în comparaţie cu crimele teroriste din Iraq, Abou Mussab Al-Zarqawi a aprofundat convingerile ideologice fundamentaliste ale wahabismului. Sursele acestor convingeri pot fi şi de natură internă. Spaţiul în care acţionează teroriştii este plin de tensiune şi nesiguranţă, făcînd anumite convingeri să fie relevante, convingătoare şi, totodată, persistente şi greu de schimbat. Vârsta tipică a unui terorist este de 22-24 de ani (Mario Balint şi Raico Cornea, „Primul război al mileniului”, Ed. Augusta, 2001, pag. 70). De aceea nu este de mirare că anumite caracteristici ale psihicului unui terorist sunt deseori atribuite adolescenţei.Teroriştii simplifică problemele complexe, reducîndu-le la un clişeu alb-negru. Grupările teroriste sînt puternic intelectualizate şi introspective (op.cit. pag. 70). Pe lîngă frustrare, în psihologia teroristului mai există autojustificarea şi autolegitimarea, deoarece el crede, implicit, în dreptatea lui. Eduardo Galeano scria în „Venele deschise ale Americii Latine” (Ed. Politică, 1983, pag. 329): „Dependenţa nu încetează, îşi schimbă doar substanţa şi strategiile… invazia modelelor culturale ale metropolei prin mass-media, transplantul cultural, asistenţa financiară sub mantia căreia se ascund multe pumnale strălucitoare, devin prioritare, cum prioritară devine organizarea internaţională a inegalităţii culturale şi economice. Subdezvoltarea latino-americană este o consecinţă a dezvoltării altora, că noi, latino-americanii sîntem săraci, deoarece pămîntul pe care călcăm este bogat şi că locurile binecuvîntate de natură au fost blestemate de istorie”. Africa, pe care profesorul american Thomas Barnett o numeşte „centrul prăpastiei” (T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, www.nwc.navy.mil/newrulesets), este continentul cel mai devastat de colonialismul ultimelor două secole. Evident, Orientul Mijlociu suferă din aceleaşi cauze: sfîrşitul Primului Război Mondial a dus, invariabil la smulgerea „hălcilor mari şi suculente” din „trupul bolnavului Europei”, fostul Imperiu Otoman, fără a se ţine cont de interesele indigenilor. Acest asediu economic şi cultural a culminat, în 1948, cu înfiinţarea Statului Israel care a declanşat „rezistenţa generaţiilor” în Orientul Mijlociu. Aceste frustrări, cumulate cu privaţiuni, activitate infracţională, temperament, dau naştere la terorism.Culturile împart valorile şi motivează indivizii să acţioneze într-un mod ce pare iraţional pentru observatorii externi. Alinarea vieţii este o caracteristică culturală care are un impact deosebit asupra terorismului. În societăţile în care indivizii se identifică unui grup, apare dorinţa de autosacrificare, rar întîlnită în altă parte. Nu se vor epuiza prea repede cauzele potenţiale ale terorismului care, în opinia multor analişti, sînt: creşterea numărului populaţiei, accentuarea sărăciei şi criza de resurse, tensiunile rasiale şi etnice, inflaţia şi şomajul, tensiunile care apar între ţările care „au” şi ţările care „nu au”, valurile de refugiaţi alungaţi de războaie şi represiune, imigranţii care se deplasează din statele mai sărace către cele mai prospere, deseori aducînd cu ei conflictele ţărilor de unde provin, dezintegrarea structurilor tradiţionale de autoritate; ascensiunea grupărilor religioase fundamentaliste agresive, defetiste, sau a unor noi culte religioase. Ignoranţa şi aroganţa cu care sînt tratate, istoric, anumite grupuri sociale dau naştere la o cultură proprie şi la terorism. Hezbollah este o organizaţie politică, socială, militară şi religioasă (Simileanu, Vasile, op.cit. pag.139). O astfel de definiţie se poate aplica tuturor organizaţiilor politice şi catalogate drept extremiste din spaţiul Orientului Mijlociu. Pentru că, tradiţia islamică impune componenta socială, oricărei organizaţii, implicată, sau nu în viaţa politică. Aceste formaţiuni, „actori non-statali”, cum îi denumeşte Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 139), au preluat o parte dintre obligaţiile statului la adresa unor categorii de populaţii, sau zone delimitate geografic. Altfel spus, neputinţa statului destructurat de a rezolva unele probleme grave a înlocuit autoritatea acestuia cu autoritatea grupărilor. De aici derivă şi susţinerea masivă din rîndul populaţiei locale pentru cauza şi forma de luptă, denumită teroristă, ale organizaţiilor. Hezbollahul nu face excepţie. Din potrivă!

Suburbiile şiite din sudul Beirutului au dobîndit reputaţia de „Centura Mizeriei”. „Munţi de gunoaie amestecaţi cu zoaie din conductele sparte, umpleau străzile, răspîndind mirosuri pestilenţiale… băltoacele cu apă murdară atrăgeau muştele şi şobolanii. Curentul electric era un lux, în 90% din district lipsea canalizarea, iar cele cîteva cabluri telefonice existente nu mai funcţionau. Era greu de înţeles cum supravieţuiau locuitorii într-un mediu atît de sordid. … Guvernul nu mişca un deget ca să amelioreze situaţia. Ignora prezenţa şiiţilor, sperînd că aveau să dispară” (Hala Jaber, op.cit. pag.130-131). Pe acest fundal, cu ajutorul Iranului, Hezbollahul a construit o întreagă infrastructură care acordă asistenţă socială şi săracilor de alte religii! În doar cîţiva ani, Hezbollahul a construit spitale, clinici, şcoli, centre de învăţămînt superior, institute de cercetare, orfelinate şi sanatorii pentru handicapaţi. Prin intermediul Comisiei de Ajutor, Hezbollah acordă împrumuturi şcolare şi universitare şi încurajează dezvoltarea meşteşugurilor, mica industrie şi iniţiativa agricolă. De asemenea, acordă ajutor material tinerilor căsătoriţi, precum şi împrumuturi locative, programul „Prima Casă” şi de afaceri. Pentru împrumuturile de la Hezbollah nu se plăteşte dobîndă, această practică nefiind permisă de legea islamică! Unele familii primesc utilaje sau animale domestice pentru a pune bazele unei mici afaceri sau a unei ferme, de la maşini de tricotat la vite sau familii de albine. Hezbollahul a înfiinţat primele şcoli de arte şi meserii din Liban şi a deschis primul birou de şomaj din această ţară. Banii pentru astfel de întreprinderi, vin din Iran şi de la sutele de mii de şiiţi libanezi de pe tot globul care, conform legii islamice, plătesc anual: zakatul – taxa pe patrimoniu şi khoms – taxa pe beneficiul net. Totalul colectelor nu este dat niciodată publicităţii. Conform lui Hajj Hussein Al-Shami, şeful programelor de asistenţă socială ale Hezbollah, citat de Hala Jaber (op.cit. pag. 135), „suma poate egala bugetul intern al unei naţiuni bogate”! „Este foarte probabil ca reprezentanţii tinerei generaţii care s-au format într-un climat de violenţă inter-grupuri şi care s-au identificat cu mânia lor … să fie tentaţi să devină membri ai organizaţiilor care sunt adepte ale acţiunilor violente, în căutarea ”cauzei lor drepte” , susţine şi Rona Fields, psiholog de renume care a studiat impactul pe care îl are violenţa asupra copiilor din Liban, Israel, Irlanda de Nord, Africa de Sud.

Analizînd situaţia din Afganistan, psihologii spun că există cel puţin un cumul de patru factori care dau continuitate terorismului şi contribuie la apariţia teroriştilor în rîndul unei generaţii care nu au cunoscut altceva decît vărsarea de sînge şi vrajba, fenomen cunoscut sub numele de „reîntinerirea violenţei”, şi aceştia sînt:

un mediu dominat de conflicte face dificilă desfăşurarea unui proces normal de educaţie la nivelul şcolii, în cadrul familiei sau al societăţii, astfel încît să se poată reprima instinctele de agresivitate la copii. De aceea, aceste instincte se dezvoltă necontrolat şi sînt stimulate mai departe de violenţă;

– cei care cresc în medii tensionate de conflicte ajung să considere violenţa un mijloc justificat de exprimare;

noua generaţie se consideră nevinovată de izbucnirea conflictului şi de aceea o victimă se bucură de anumite drepturi în lupta pentru supravieţuire;

a purta armă sau a fi cooptat în forţele miliţiilor este un simbol al bărbăţiei.

Tinerii afgani NU s-au născut terorişti! Ei se străduiesc să ducă o viaţă normală, chiar dacă războiul de 30 de ani le-a schimbat felul de a fi şi de a privi lumea. Ca majoritatea popoarelor coranice, afganii sînt fatalişti. Expresia „Cum o vrea Dumnezeu” se rosteşte mai des decît „Sallam Allecum” (Balint Mario, „Oamenii pustiului” – Pe frontul de est nimic nou, Ed. Timpul, 2004, pag. 89)!

CORTINA

Teoria filosofului şi consilierului internaţional pe probleme de terorism, Abraham Kaplan, în lucrarea The Psychodynamics of Terrorism, vorbeşte de „raţiunile” şi de „cauzele” terorismului, postulînd că: „raţiunile” ar fi variabilele sociale ce-l incită pe individ să îşi raţionalizeze comportamentul terorist, iar „cauzele” s-ar afla chiar în interiorul cel mai profund al individului. „Raţiunile” ar include variabile cum sînt sărăcia, o guvernare nedreaptă şi principii ale materialismului dialectic, iar „cauzele” ar trebui căutate în „psihopatologia asasinului”, căci teroriştii simt o nevoie patologică de a urmări scopuri absolute! Personalitatea predispusă să ajungă „teroristă” este deficientă şi nu posedă un ego suficient de puternic pentru a face faţă dificultăţilor vieţii prin folosirea codurilor sociale obişnuite. Pentru că a fost, la rîndul său agresat, individul traumatizat se identifică cu agresorul, adoptă soluţii agresive în faţa stresului existenţial şi se alătură altor oameni ce au probleme similare, în scopul refacerii consideraţiei faţă de propria persoană. Bla-bla-bla!, cum spuneam la începutul acestei lucrări. Nimic despre reparaţia nedreptăţilor sociale, despre polarizarea bogăţiei, despre lipsa de şansă şi perspectivă! Nimic despre eşecul industrializării şi boom-ului tehnologic în confruntarea cu renaşterea religioasă şi exacerbarea terorismului religios, ca o consecinţă indiscutabilă, explicată de Cristian Barna, în cartea sa „Jihad în Europa”, Ed. TopForm, 2008, pag. 16: „În faţa provocării din partea unor civilizaţii sau ideologii competitive, reale sau imaginate, civilizaţiile devin mai rigide, mai dogmatice şi mai intolerante, atît la nivel cultural cît şi instituţional, religia fiind ultimul bastion împotriva CELORLALŢI”.

Acesta este spectacolul teroriştilor „făcuţi iar nu născuţi”, cum ar scrie Biblia! Evident, motivaţiile nu-i fac mai buni în faţa „spectatorilor” confruntaţi acum, la acest început de secol şi mileniu, cu spaime noi şi absurde ca un kabuki!

Bibliografie:

Eduardo Galeano: „Venele deschise ale Americii Latine”, Ed. Politică, 1983.

T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, www.nwc.navy.mil/newrulesets

Vasile Simileanu , ASIMETRIA FENOMENULUI TERORIST, Ed. TOP FORM, 2003

Cristian Barna , JIHAD ÎN EUROPA, Ed. TOP FORM, 2008

Mario BALINT, „Oamenii pustiului” – Pe frontul de est nimic nou, Ed. Timpul, 2004

Mario BALINT şi Raico CORNEA; Primul război al mileniului, Ed. AUGUSTA, 2001

Hala Jaber,HEZBOLLAH, Ed. Samizdat, 1997

RAFTUL DE PANDEMIE: MIHAI SURU

Profesor şi ofiţer de contrainformaţii, Mihai Suru s-a străduit, în ultimii ani, să deschidă ochii. Nu ştiu cui, exact, dar demersurile cărturăreşti ale Domniei Sale demonstrează, fără echivoc, că pariul cu Educaţia ar trebui să fie unul esenţial. De nivel CSAT! În comparaţie cu volumele Domniei Sale, România educată ete doar o carte de colorat!

Mihai Suru mi-a trimis cîteva dintre scrierile sale. Sigur, deşi cu tematici diverse, formaţia enciclopedică a autorului este deosebit de puternică, precum întoarcerea la Divinitate devine liantul cuvintelor, şi nu numai! Mihai Suru se întoarce la tînăra generaţie obsesiv, conştient că viitorul NAŢIUNII este legat ombilical de EDUCAŢIE!

Volumul DE LA MARATHON LA WATERLOO, apărut la Editura Hoffman în 2020, este un scurt tratat de strategie şi tactică militară din antichitate pînă în epoca modernă. Scris în colaborare cu Sorin Pătruică şi Suru Mihaela Pătruică, volumul poate reprezenta un omagiu adus geniului militar napoleonian, dar şi scoaterea în evidenţă a importanţei logisticii militare, daspre care un general spunea: nu ştiu exact ce e logistica, dar fără ea nu cîştigăm războiul!

Aprovizionarea trupelor, mentenanţa căilor de acces, deplasarea rapidă a trupelor şi tehnicii militare reprezintă tot atîtea elemente importante într-o victorie militară, chiar dacă, Napoleon apela la forţă, vigilenţă, tact şi diplomaţie pentru a-şi apropia victoriile şi atenua înfrîngerile pe care le transforma în lecţii învăţate!

Volumul RESTITUIRI – aspecte din cultura şi civilizaţia Banatului Montan (Ed. Hoffman 2018) este o adevărată enciclopedie de buzunar al acestui spaţiu geo-politic. Spun geo-politic pentru că formaţia sa de ofiţer de contrainformaţii îl face pe profesorul Mihai Suru să scoată în evidenţă aspecte istoriografice trecute, poate, cu vederea de alţi c ercetători. BANATUL, ŢARA ŢIGANILOR este, dincolo de studiul luiFrancesco Griselini, un semnal de alarmă referitor la reactivările unor scenarii europene în perspectiva dispariţiei ordinii Westfalice.

În acelaşi an, 2020, şi la aceeaşi editură, Hoffman, vede lumina tiparului volumul CULTURĂ ŞI SPIRITUALITATE, scris împreună cu medicul Ion Roi, două condeie viguroase şi sensibile, ataşate de observatori inteligenţi şi de bun simţ! CULTURĂ ŞI SPIRITUALITATE reprezintă, din punctul meu de vedere, o enciclopedie de buzunar pentru apocalipsă. În cele 200 de pagini sînt cuprinse temele esenţiale ale contemporaneităţii, tot ce trebuie să ştim despre lumea în care trăim, dacă va dispărea tot ce ştim despre ea! Este un volum în care autorii fac un apel deschis la EDUCAŢIE şi trag un semnal de alarmă referitor la degradarea masivă şi programatică a sistemului educaţional românesc.

Extrem de interesante sînt capitolele despre revoluţia din decembrie 1989, Cazul Virgil Tănase şi pregătirea debarcării lui Ceauşescu, sau despre pelerinajele la ambasada sovietică a dizidenţilor Mircea Dinescu şi Andrei Pleşu. Interesant şi capitolul despre revoluţia în Caraş-Severin şi prezenţa gen. Todor Stepan în ecuaţia deloc străină lui Nicu Vlădulescu.

Am lăsat la urmă JURNAL DE PANDEMIE care dincolo de experienţa umană pune accentul pe analiza informativă şi contrainformativă a bolii. La o lună de la declanşarea pandemiei, oficial!, Mihai Suru scrie: “Se conturează faptul că omenirea se află într-un proces de schimbări majore anticipate încă de la începutul secolului XX de către reprezentanţii Consiliului de Relaţii Externe – CFR, instituţie non-profit specializată în studierea şi oferira soluţiilor cu privire la posibilitatea cunoaşterii evoluţiei umane”. Dincolo de boală, Pandemia de COVID-19 rămîne un experiment politico-social la scară planetară, cu implicaţii încă nebănuite de publicul larg.

AVEM UN NOU GUVERN

BMTF, 8 sep – În Afghanistan, talibanii au desemnat ieri un nou cabinet şi au afirmat că vor pune accentul pe reconstrucţia ţării. Componenţa executivului sugerează că, în ciuda promisiunilor privind un regim mai moderat decît prima oară cînd s-au aflat la putere, talibanii intenţionează să adopte o linie dură.

Mohammad Hassan Akhund va conduce noul guvern afghan, a anunţat marţi seară principalul purtător de cuvînt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, la peste trei săptămîni după preluarea puterii în Afghanistan de către mişcarea islamistă, transmit AFP şi Reuters.

Ministrul de interne Sirajuddin Haqqani este cel mai controversat membru al guvernului taliban, pe capul lui existînd o recompensă de 10 milioane de dolari pusă de Statele Unite pentru implicarea în atacuri teroriste şi legături cu reţeaua Al Qaida. Haqqani conduce reţeaua cu acelaşi nume pe care a fondat-o tatăl său, Jalaluddin. Acesta a fost unul dintre cei mai radicali lideri mujaheddini în perioada războiului anti-sovietic şi este considerat ca fiind principalul responsabil pentru declanşarea războiului civil din anii ’90. Haqqani, care a murit în urmă cu 3 ani, a fost puternic susţinut de Pakistan.

În cabinetul de la Kabul a fost numit şi mullahul Mohammad Yaqoob, fiu al fondatorului mişcării talibane, mullahul Omar. El va ocupa fotoliul de ministru al apărării!

Ministru de externe în guvernul condus de talibani va fi Amir Khan Muttaqi.

Viceprim-ministru este cofondatorul mişcării, mullahul Abdul Ghani Baradar, care a negociat pacea cu americanii urmînd să conducă și biroul politic al mişcării talibane, iar premier e un alt apropiat al lui Omar, mullahul Hassan Akhund.

Autoritatea supremă va rămîne însă la liderul mişcării, mullahul Haibatullah Akhunzada, care nu a fost văzut sau auzit în public după căderea guvernului afghan susţinut de Occident şi capturarea capitalei Kabul de către talibani, la jumătatea lunii august.

Componența cabinetului sugerează că talibanii vor merge pe o linie dură, chiar dacă au promis inițial că vor fi moderaţi și că guvernul lor va fi unul reprezentativ. Talibanii au încercat să dea asigurări afghanilor şi ţărilor străine că nu vor reveni la brutalitatea manifestată în perioada 1996-2001 cînd au mai deţinut puterea în Afghanistan.

Liderul suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada, a cerut, însă,  marţi noului guvern afghan să vegheze la respectarea legii islamice Sharia, în primul său mesaj transmis după preluarea puterii de către islamişti, acum trei săptămîni, relatează AFP. „Îi asigur pe toţi concetăţenii noştri că guvernanţii vor munci din greu pentru a asigura respectarea regulilor islamice şi a shariei în ţară”, a declarat acesta, într-un comunicat făcut public în engleză.

Liderul taliban subliniază şi importanţa dezvoltării educaţiei, care este potrivit lui „una din principalele necesităţi ale ţării”, şi asigură că „toţi diplomaţii străini, ambasade, consulate, organizaţii, investitori nu vor avea nici o problemă” în Afghanistan.

Hibatullah Akhundzada, numit în fruntea talibanilor în mai 2016, a fost pînă atunci necunoscut marelui public şi nu transmite mesaje decît foarte rar, în cursul unor sărbători islamice. La finele lui august, mişcarea sa a indicat că acesta se află la Kandahar şi că va apărea „în scurt timp în public”.

Mişcarea islamistă a declarat luni că a preluat controlul asupra întregului Afghanistan, inclusiv Valea Panjshir, unde liderul rezistenţei locale, Ahmad Massoud, a îndemnat populaţia să se ridice împotriva lor.

BIBLIOTECA DIN POȘTĂ

Investigarea infracțiunilor informatice

Ticăloșii au înlocuit bîta cu tastatura. Împotriva acestora, Centrul pentru Studii de Intelligence și Geopolitică Aplicată a contribuit la realizarea unei  cărți model despre infracțiunile informatice, un ghid util în aceste vremuri ale războiului hibrid de pe piața digitalizării. Este vorba despre  ”Investigarea infracțiunilor informatice”, apărută la Editura Concordia, a cărui autori sînt  Ovidiu Boureanu și dr. Petru Ștețcu, sub coordonarea colonelului (r) dr. Tiberiu Tănase, președintele CSIGA.

Cartea reprezintă un adevărat abecedar al infracțiunilor informatice, cuprinzînd evoluția sistemelor informaționale, dar și conceptele de sistem informațional. Un capitol întreg este dedicat sistemului informatic și cel informațional în administrația publică, extrem de vulnerabilă. De asemenea, o întreagă secțiune este despre istoria și evoluția mediilor de stocare a informațiilor.

Foarte interesant, autorii dedică un capitol istoriei și evoluția bancomatelor, iar într-o secțiune, ei prezintă evoluția virușilor și antivirușilor informatici. Un capitol întreg este despre criminalitatea informatică, iar altul despre cercetarea științifică a criminalității informatice.

Alte capitole se referă la evoluța reglementărilor legislative internaționale în domeniul infracțiunilor informatice, criminalitatea informatică versus criminalitatea organizată, pornografia infantilă prin internet, prevenire și combatere, precum și pirateria digitală în mediul online.

O carte foarte importantă pentru organele abilitate, dar și pentru pasionații în civil!  

Mai mult decît o carte: Drept Internaţional Umanitar. Legislaţia internă şi internaţională cu privire la protecţia mediului natural în caz de criză şi conflict armat

Lucrarea face parte din Colecția „Cartea ARDUPH”, la care am participat în calitate de invitat și collaborator al remarcabilului și neobositului col. (r.) prof. univ. Dr. Dumitru Codiță.  

Ziua de 14 mai a fiecărui an, stabilită prin Legea nr. 177/2013 drept Ziua Dreptului International Umanitar este celebrată la nivel național prin manifestări specifice. Evident și, sau mai ales!, de către Asociaţia Romana de Drept Umanitar – Filiala Prahova (ARDUPH)!

„Securitatea mediului, securitatea socială și securitatea economică sînt cei trei piloni pe care se sprijină viitorul omenirii, iar toate acestea constituie probleme globale, care interesează și afectează, totodată, întreaga planetă” – aceasta este una nu numai dintre interesantele, ci mai ales actualele concluzii către care face trimitere cea mai nouă apariţie editorială din cadrul Colecţiei Cartea ARDUPH, iniţiată de Asociaţia Română de Drept Umanitar-Filiala Prahova. „Natura e casa noastră, iar în natură sîntem acasă”, spunea cineva, şi o asemenea filosofie de viaţă o poate înţelege, în simplitatea şi deopotrivă adevărul şi profunzimea ei, oricine, aşa cum o altă opinie – „Cred că mediul înconjurător ar trebui inclus în chestiunile care ţin de securitatea naţională.Apărarea resurselor noastre este la fel de importantă ca şi apărarea graniţelor.În caz contrar, ce ar mai rămane de apărat?”(Robert Redford) ar trebui să ne îndemne nu numai să ne punem mai des întrebarea pe care o lansează, ci să şi încercăm să îi găsim un răspuns.

Cartea e coordonată de preşedintele ARDUPH – col. (r.) prof. univ. Dr. Codiță Dumitru, de prof.univ.dr. Irina Moroianu Zlătescu- Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative,  membru al Academiei Internaţionale de Drept Comparat de la Haga, membru în Consiliul  Institutului de Drept European (ELI) şi membru   al Academiei de Științe Juridice din România, de prof. Elena Roxana Vişan – doctorand, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, membru al Institutului de Drept European, Viena/Bruxelles, formator Drept Internațional Umanitar şi prof. Carmen Chifor.

”Vitralii – Lumini și umbre”, cu numărul 44

Dată fiind distanța și reformele CFR, a ajuns la mine primul număr din 2021 a revistei VITRALII, la care am contribuit!  În acest prim număr pe anul 2021 al revistei, col. (r) conf. univ. dr. Aurel V. David, publică un amplu articol despre arestarea și judecarea unui grup de ofițeri după Revoluția din decembrie, mai bine-zis încercarea de a-i găsi vinovați. Tot despre un proces de răsunet în epocă, arestarea celor 24 de foști membri ai conducerii Partidului Comunist Român, publică un material col. (r) Gheorghe Ciubotaru.

Sub semnătura Generalului maior (r) Dumitru Bădescu, putem citi partea a II-a despre ”Programul nuclear românesc în memoria profesională. Alte materiale interesante apar sub titlul: ”Leapădă-te de Satana, că vine praznicul!” de col. (r) Hagop Hairabetian, ”Impactul geopolitic al acordului de pace dintre Israel și Emiratele Arabe Unite”, de dr. Alba Iulia Catrinel Popescu, ”Afganistan: talibanii se întorc la putere”, de Mario Balint.

Revista mai cuprinde ”Note de lectură”, prezentarea  volumelor ”Analize incomode” și ”Geopolitică și pandemie” de dr. Alba Iulia Catrinel Popescu și ”Cercetări asupra începuturilor istoriei moderne a serviciilor de informații românești, 1842-1878” de Sorin Aparaschivei, Ioan Codruț Lucinescu – interesante ”Pagini literare” și ”Din viața și activitatea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din S.R.I.

TALIBANII AMENINȚĂ

BMTF, 6 sep – Talibanii i-au ameninţat luni pe toţi cei care ar încerca să le opună rezistenţă şi au făcut apel la fostele forţe guvernamentale să se alăture trupelor talibane în cadrul noilor servicii de securitate, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Emiratul islamic este supus unui mare risc de insurecţii. Oricine ar încerca să creeze o insurecţie ar fi reprimat dur”, a declarat principalul purtător de cuvînt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, într-o conferinţă de presă.

„Forţele afghane formate în aceşti 20 de ani vor fi chemate să se alăture serviciilor de securitate împreună cu talibani”, a adăugat el.

Talibanii au anunţat anterior luni că au preluat controlul complet asupra văii Panjshir, enclavă cu acces dificil, la 80 de km nord de Kabul, care era ultimul bastion de opoziţie armată faţă de ei, de la preluarea puterii la 15 august.

„Cu această victorie, ţara noastră a ieşit acum complet din marasmul războiului”, a precizat Mujahid într-un comunicat.

Vechi bastion anti-taliban, Panjshir, zonă la a cărei celebritate de la sfîrşitul anilor ’80 a contribuit legendarul comandant Ahmed Shah Massoud, înainte de a fi asasinat de Al-Qaida în 2001, găzduieşte Frontul Naţional de Rezistenţă (FNR).

FNR, condus de Ahmad Massoud, fiul comandantului Massoud, le-a răspuns talibanilor afirmînd că deţine în continuare „poziţii strategice” în vale. „Lupta împotriva talibanilor şi a partenerilor lor va continua”, a adăugat el.

„Oricine pune mîna pe arme şi lansează o nouă rezistenţă va fi, fără nici un dubiu, duşmanul nostru. Războiul s-a încheiat, ţara iese din criză. Acum a venit ora păcii şi a reconstrucţiei. Avem nevoie de sprijinul oamenilor”, a reiterat Mujahid în faţa presei.

Purtătorul de cuvînt le-a promis de asemenea locuitorilor in Panjshir că vor fi în securitate şi că nu vor fi supuşi discriminării. El a dat asigurări că electricitatea şi telecomunicaţiile vor fi restabilite imediat în provincie.

În privinţa guvernului, a cărui compoziţie era iniţial anunţată pentru a fi dezvăluită vinerea trecută, Mujahid a dat asigurări că va fi prezentat „în următoarele zile”.

RAFTUL CU CĂRȚI DE VARĂ

Editura UNIVERSUL ACADEMIC vă invită la o lectură incitantă: MINIGHID DE PREGĂTIRE ȘI PROTECȚIE CONTRAINFORMATIVĂ reprezintă un îndreptar folositor nu doar specialiștilor în informații, dar și civililor din instituțiile publice și private care utilizează informații sensibile. Florin Buștiuc, un reputat specialist în domeniu, explică cititorilor de ce sînt importante informațiile, cum se protejează acestea și, mai ales, cum putem identifica personajele care încearcă să intre în posesia lor, punînd în pericol afacerile sau acțiunile instituțiilor publice.

Deşi, ne aflăm în mileniul III,în aşa-numita „socieate informaţională”, oamenii trăiesc, în continuare, „paradoxul de a nu fi reuşit o definire exactă tocmai a informaţiei. În faţa evidenţelor pe care le oferă societatea informaţională,care se îndreaptă cu paşi rapizi către o societate supra-simbolică, orice cercetare (investigare) trebuie să pornească de la faptul că informaţia a depăşit stadiul de simplu termen sau noţiune, aşa cum a circulat multă vreme. În momentul de faţă, ea funcţionează, de facto, ca un concept ce înseamnă  „cunoaştere ”, întrucît cu ajutorul informaţiei omul concepe un lucru, gîndeşte „despre ceva”, cugetă despre o realitate care, la rîndul ei, gravitează în jurul informaţiei, şi prin puterea ei dezvoltă cunoaşterea.

MINIGHID DE PREGĂTIRE ȘI PROTECȚIE CONTRAINFORMATIVĂ reprezintă acel instrument atît de necesar în foarte multe situaţii de care cei interesaţi se pot proteja de cei care încearcă să profite de informațiile pe care le deținem.

Jurnalistul Radu-Costin Dobrițoiu face apel la formația sa de istoric și vă propune spre lectură PODUL SCORPIONILOR, apărută la Editura Velvet Storry, o carte-document care aduce informaţii reale, credibile, obiective, despre participarea trupelor româneşti la confruntările din Irak, din aprilie-august 2004, din zona oraşului Nasiriyah. Punctul culminant al luptelor a fost noaptea de 14 spre 15 mai 2004, atunci cînd guvernatoarea Barbara Contini era asediată de insurgenţi în clădirea Autorităţii Provizorii a Coaliţiei din oraşul Nasiriyah. Radu Dobriţoiu, corespondent Radio România Actualități, a trăit emoţiile acelor evenimente fiind integrat în Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, Scorpionii roșii, în tabăra White Horse, însoţindu-i pe militarii olteni în Irak pentru a doua oară după misiunea din Afghanistan, din 2002.

Autorul folosește numeroase surse, pornind de la informaţiile publicate de militarii şi jurnaliştii italieni, date de la aliaţi, adăugînd interviuri şi corespondenţe jurnalistice realizate în acea perioadă chiar în Irak cu militari şi lideri ai Coaliţiei Multinaţionale.

Radu Dobriţoiu a fost corespondent de război al SRR în Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Afghanistan, Turcia și Irak (2002-2009), zone de conflict sau post-conflict unde a însoţit trupele româneşti, americane, britanice, italiene, australiene, poloneze, salvadoriene.

A publicat, în 2002, cartea „Afganistan, un pământ uitat de timp. Corespondențe de război” şi este coautor la Romanian Armed Forces Today – 2007. Ca jurnalist a primit mai multe premii şi distincţii.

Un volum spectaculos și savuros ne propune Valentin Brădățeanu, un Creangă modern și… oltean! PARADISUL DESCULȚ este mai mult decît un volum de amintiri din copilărie, reprezintă rezervorul de sevă din care “Vuluntin” își adapă talentul literar, iute precum Oltcit-urile de raliu, pilotate în copilăria sa de frații Duval sau regretatul Don Pedro. Bucureștean prin naștere, navigatorul (de raliu!) și ziaristul Valentin Brădățeanu conduce verbele și expresiile tipic oltenești într-o cursă a reîntoarcerii la tihna colbului ițit din arșița soarelui, în vacanțele petrecute la bunici.

Pasionat de cursele auto, Valentin Brădățeanu este navigatorul lui Adrian Drăgan încă din 2006, dar absolvă și cursul pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict, organizat de MapN.

L-am remarcat pe Valentin Brădățeanu, prima dată, în albumul FREELANCER 2005, editat de echipa regretatului Dan Beșliu. Scrie motorsport cu aceeași vervă și știință a verbului, precum rememorează imagini din propria copilărie: “„Şcoala mea era pe unde sunt fântânile acum, din Centrul Civic, era Şcoala 122, […] era o ṣcoală foarte frumoasă, îmi amintesc de ea că avea o curte mare ṣi o sală de sport cu parchet – n-am mai văzut aṣa sală de sport, era separată ṣi mare, probabil că era o construcṭie interbelică. Dar făceam iarna sport, foarte frumos, acolo jucam fotbal, baschet… Cântam ṣi cântece patriotice – inevitabil! – acolo se desfăṣurau toate serbările. […]

Îmi amintesc că ne-am dus într-o sâmbătă, după ce am ieṣit de la ṣcoală – că sâmbăta se făcea ṣcoală – ne-am dus să ne luăm raṭia de ulei ṣi „băgaseră„ – aṣa se spunea atunci – gem de smochine albanez, ceea ce mi s-a părut extraordinar! Nu mai văzusem gem de smochine. […] Şi în momentul ăla… „Tovarăṣul„ Nicolae Ceauṣescu venea în fiecare sâmbătă să evalueze Casa Poporului, în ce stadiu a ajuns, de construcṭie, primea un raport atunci. Şi în momentul ăla când tocmai traversam strada să ne ducem spre casă, printre blocurile care se construiau, „tovarăṣul„ era acolo, cu hărṭi, cu subalterni, cu ingineri, arhitecṭi, tot alaiul. Şi ne-a văzut la un moment dat. Şi ne-a întrebat: „Ce faceṭi, tovarăṣi?„ „Păi, tovarăṣul Ceauṣescu, venim de la ṣcoală, am fost să ne luăm raṭia de ulei ṣi zahăr„. „Şi ce mai aveṭi acolo, în sacoṣă?„ „Gem de smochine albanez!„ ṣi i-am arătat aṣa, mândru, în borcan. „Tovarăṣul„ a zis: „Bine, bravo, tovarăṣi! Continuaṭi, mergeṭi mai departe…„ ṣi ṣi-a văzut de ale lui. Dar… nu era… „tovarăṣul„ ăla de la televizor, era mult mai degajat ṣi chiar zâmbăreṭ” (interviu cu Valentin Brădăṭeanu realizat de Silvia Iliescu, 2016).

Valentin Brădățeanu, un condei (și nu numai!) de care vom mai auzi!

A DOUA CĂDERE A KANDAHARULUI

Talibanii au cucerit joi, 12 august 2021, Kandaharul şi Herat-ul, două mari premii în atacul fulger pornit împotriva capitalelor provinciale afghane, soldat într-o săptămînă cu cucerirea a 12 din cele 34 de capitale provinciale. Agenţiile de ştiri au anunţat vineri, 13 august, căderea Kandaharului, a doua, după cea din 1996. Şi o dată cu Kandaharul se prăbuşeşte şi iluzia supremaţiei occidentale în Asia Centrală. Între timp, ofensiva talibană a cucerit şi Ghazni, capitală crucială care taie autostrada inelară afghană şi, în consecinţă, comunicaţiile şi transferul de forţe între capitala Kabul şi sudul ţării. Deşi Kabulul nu este ameninţat direct, pînă acum, talibanii deţin două treimi din suprafaţa ţării, iar serviciile secrete americane estimează că prăbuşirea capitalei se va produce pînă la începutul lunii octombrie. Guvernul controlează acum doar două, trei oraşe importante şi este puţin probabil să aibă capacitatea militară de a proteja capitala.

Potrivit informaţiilor, după lupte grele, talibanii au cucerit Kandaharul (fondat în anul 330 de Alexandru Macedon şi amplasat pe valea rîului Arghandab)în totalitate. Aceştia au intrat în Piaţa Martirilor, au capturat biroul guvernatorului şi alte clădiri oficiale, reprezentanţii guvernului de la Kabul fugind din faţa atacului cu un avion, spre apitala ţării. Talibanii au luat cu asalt închisoarea din oraş şi au eliberat deţinuţii, mulţi dintre ei alăturîndu-se forţelor de asalt. Potrivit AFP, după toate aparenţele, forţele guvernamentale s-au retras pe poziţii în afara oraşului, dar controlează, încă, Aeroportul, care a fost, timp de 20 de ani, principala bază de operaţii ŞI a militarilor români.

Şi capitala provinciei Helmand, Lashkar Gah a fost cucerită, talibanii oferind un armistiţiu de 48 de ore pentru evacuarea oraşului.

Heratul a fost atacat susţinut timp de două săptămîni. Cînd au intrat în oraş, talibanii au trecut în grabă pe lîngă Marea Moschee din oraşul istoric şi pe lîngă ruinele palatelor lui Alexandru Macedon.

Steagurile talibane, inscripţionate cu versete din Coran fluturau vineri pe toate clădirile guvernamentale din Ghazni, la doar 130 de km sud de Kabul.

Poate nici o altă capitală provincială nu a stîrnit atîta emoţie precum Kandaharul. Pe de o parte pentru că aceasta este capitala de facto a regimului taliban şi fostul oraş al liderului spiritual, Mollahul Omar. Pe de altă parte, pentru că proape 20 de ani, majoritatea forţelor româneşti disocate în Afghanistan au acţionat în Kandahar.

Sînt surprins de „surprinderea” cu care majoritatea comentatorilor vorbeşte astăzi în legătură cu revenirea talibanilor! Pentru mine, nu e o surpriză. O spun şi o scriu de mai bine de 10 ani, cînd s-a conturat clar politica greşită derulată în Afghanistan, o ţară al cărei viitor ar fi trebuit să se bazeze pe ceva mai mult decît producţia de droguri! În urmă cu 20 de ani, forţele americane NU i-au învins pe talibani. I-au alungat, doar de la putere, obligîndu-i să intre într-o stare de aşteptare specifică afghanilor. În urmă cu 19 ani, în septembrie 2002, un tînăr şofer pe care l-am angajat pentru o zi, m-a întrebat:”cît veţi sta aici? Britanicii au stat o perioadă şi au plecat, ruşii au stat 10 ani şi au plecat. Noi avem răbdare”. Pentru afghani, timpul curge altfel! La fel s-a întîmplat în Iraq, un an mai tîrziu, cînd preşedintele Bush decreta sfîrşitul războiului, iar sub geamurile hotelului în care stăteam, mii de militari şi poliţişti iraqieni protestau împotriva desfiinţării armatei şi poliţiei. Atunci am ştiut că războiul nu s-a terminat, ba mai mult, abia începea! Dar, să revin la Afghanistan care, prin inevitabila revenire la putere a talibanilor va schimba multe, inclusiv în România!

Afganistanul pare un rezervor nesecat de luptă. Cu scurte perioade de acalmie, în care societatea afgană a prosperat peste „limita maximă admisă” de anumite cercuri politice internaţionale, Ţara lui Afgan a fost mereu tărîmul înfruntărilor sîngeroase, în ciuda momentelor de diplomaţie aparentă…

Despre afghani se spune că sînt prizonierii istoriei. Afghanistanul, prin poziţia sa, în Asia Centrală, a fost permanent în calea invaziilor şi migraţiilor. La fel precum Kosovo în Europa, Afghanistanul nu este nici la Nord, nici la Sud, nici la Est, Nici la Vest ci exact în centru! Se află aşezat între Touran, Iran şi Hindu, vechile denumiri geografice ale Turkestanului, Iranului şi Indiei. Pe aici converg toate traseele, pornind din bazinul Tigrului şi Eufratului, prin platoul iranian, către India prin trecătorile din munţii Hindu Kush, sau din Orientul Îndepărtat prin bazinul Tarim, către stepele eurasiatice, şi ocupă o suprafaţă de 652.225 km pătraţi. Şi graniţe cu Pakistanul, Tadjikistanul, Turkmenistanul, Uzbekistanul şi China. Scriitorul Abu-Ifazil scria, în secolul 16, că din cele mai vechi timpuri, Afganistanul este stîlpul „Hindustanului”! În secolul al XVI-lea, regele Baber descria oraşul Kabul, în cartea sa intitulată „Memorii”, ca pe „un excelent centru comercial”. La Kabul se găseau produse din China, Iraq, Imperiul Bizantin. Cum era normal, geografia i-a influenţat istoria, la fel cum o face şi astăzi. Multe imperii s-au întins peste teritoriul de azi al Afghanistanului, unul dintre cei mai cunoscuţi cuceritori fiind Alexandru Macedon, în 330 î.Ch., influenţându-i limba, cultura, religia şi chiar etniile ce-l populează în ziua de astăzi. Ultimul imperiu afghan a fost fondat de Ahmad Shas Durani la începutul secolului XVIII, prin unificare triburilor din regiune. Sînt de notorietate luptele britanicilor în pasul Kyber în războaiele anglo-afghane din secolul XIX şi dîrzenia luptătorilor afghani.

Două treimi din teritoriul ţării este acoperit de munţii Hindu Kush, o continuare a munţilor Himalaya, altitudinea maximă fiind de 7492 metri la Noshaq. În sud-vest există o zonă de cîmpie, platoul sud-vestic, circa un sfert din teritoriu, şi o fîşie de cîmpie la nord. Climatul este vitreg, iar asta şi-a pus amprenta şi asupra locuitorilor. Afghanii trăiesc în văile mărginite de creste aride, ce separă comunităţile prin bariere dificil de trecut. De aici şi unicitatea fiecărei comunităţi. Astfel, tribul are preponderenţă majoră asupra noţiuniunilor ca şi cea de naţiune sau patrie. Afghanul de rînd este credincios în primul rînd tribului, comunităţii înguste din care face parte, în aceste condiţii avem o imagine clară asupra loialităţii afghanilor! Sprijinul acordat luptătorilor talibani, sunniţi, este facilitat şi de faptul că populaţia Afganistanului este atît de etrogenă, încît nu se poate vorbi, cu adevărat, despre un popor Afgan în sensul clasic al cuvîntului. Nici despre stat naţional nu se poate vorbi! Probabil că cel mai nimerit termen ar fi „Confederaţie etnică” bazată pe o comuniune tribală (Tribal Commonwealth), concept promovat intens de către liderii locali, mai ales pashtuni. AfghaI(566anii cultivă în principal mac, pentru opiu, dar şi orez, bumbac, legume şi viţă de vie. În ţară există 35 de milioane de oi, 20 de milioane de capre, 7 milioane de bovine şi 3 milioane de măgari şi cai. Artizanatul stă la baza industriei, care mai exploatează 3 miliarde de mc de gaz, pe an, exportat pînă în 1990, în proporţie de 97% în Rusia, sare, mică, talc, uraniu, aur, fier şi crom (Mario Balint, „Kandahar”, Ed. Mirton, 2002, pag. 18).

Af-Pak! Afganistan şi Pakistan. Deşi sînt state complet diferite, totuşi, ambele sînt ameninţate de aceeaşi insurgenţă talibană, provenită din centura paştună, teritoriul tribal neguvernat care traversează graniţa dintre Afganistan şi Pakistan. Paştunistanul, zona tribală desprecare vorbeam, împărţită doar teoretic de linia Durand, oferă în sine o excelentă platformă de recrutare pentru insurgenţa talibană: în jur de 10 milioane de etnici paştuni, dispuşi de o parte şi de alta a unei graniţe imposibil de controlat. În plus, nu trebuie uitat faptul că FATA a constituit, în mod istoric, un spaţiu aparte, guvernat de un sistem de legi tribale, codificat în 1848 şi revizuit în 1901 de către britanici, neintegrat în ordinea juridică a Pakistanului şi subordonat doar formal Islamabadului! Dacă, în 2001, grupările insurgente controlau doar două „agenţii“, Waziristanul de Sud şi de Nord, în primele luni ale anului 2009, acestea îşi extinseseră influenţa în întreaga FATA, în zone cheie ale provinciei frontierei de nord-vest, precum Valea Swat, avansînd chiar la o distanţă de doar 70 de km de Islamabad! Această intensificare a mişcărilor insurgente ne spunea încă de atunci că liderii locali au devenit extrem de puternici şi… „motivaţi” şi că mişcarea talibană se va întoarce, cîndva!

Afghanistanul de astăzi este mărturia unui trecut cosmopolit. Imaginea oamenilor şi culoarea pielii lor poartă urmele invaziilor, dar şi ale carnagiilor şi resurecţiilor. Etniile şi religiile s-au amestecat. Un istoric al secolului al XIX-lea, englezul William Kaye, spunea că inclusiv trupele britanice şi-au adus contribuţia la mozaicul uman din Afghanistan. “Ofiţerii Majestăţii Sale nu au putut rezista tentaţiilor necontrolate. Farmecul femeilor din Kabul era irezistibil. Aproximativ 9.000 de soldaţi englezi au murit din cauza bolilor venerice”, scria William Kaye. În Afghanistan, majoritatea populaţiei este analfabetă şi lipsesc, în general, apa potabilă, electricitatea, infrastructura rutieră, televiziunea, radioul, ziarele. Excepţie fac capitala Kabul şi cîteva oraşe importante. Predominanţi în regiune sînt paştunii (10 milioane dintr-o populaţie de 28,4 milioane. În 1747, afganii pastuni şi-au construit un stat, condus de un rege (Mario Balint şi Raico Cornea, “Primul război al mileniului”, Ed. Augusta, 2001). Un număr mai mare de paştuni trăiesc compact în zona de graniţă cu Pakistanul, iar grupuri ceva mai reduse în estul Iranului, de asemenea învecinat cu Afghanistanul. Tadjicii (4,3 milioane), sînt grupaţi în zona de nord, aproape de graniţa cu Tadjikistanul, dar domină numeric patru din cele şase mari oraşe ale Afghanistanului: Kabul, Herat, Ghazni şi Majar-i-Sharif. În cadrul tadjicilor există şi subgrupuri de religie şiită, spre deosebire de majoritatea care este sunnită, la fel ca şi aproape întreaga populaţie afghană (80-89% sunniţi din cei 99,7% islamişti). Alte grupuri etnice importante sînt cele ale hazarilor („nasuri turtite”, mongoloizi), turkmenilor, balucilor şi nuristanilor. Ţara are două limbi oficiale, pashtu şi dari, ambele indo-europene, precum şi o serie de 40 alte limbi recunoscute la nivel regional, cum ar fi uzbekă sau turkmenă. Eşecurile naţionalismului şi comunismului au păstrat însă intact nivelul de sărăcie al paştunilor, ceea ce a permis mişcărilor religioase să câştige teren şi să se consolideze. Conducerea paştunilor din Afghanistan şi Pakistan a rămas seculară în ciuda atributului său profund musulman. Vedem însă foarte clar în istoria paştunilor de ce este atît de uşor să fie minţiţi în numele religiei – sub sistemul secular nu au cunosct nici un fel de dreptate sau beneficiu. Revolta talibanilor împotriva facţiunilor mujahedine din Afghanistan a unificat ţara sub conducerea Kabulului – cu excepţia provinciei Panjeer, opusă talibanilor pe motive etnice şi nu religioase. Dar au fost striviţi brutal de către aliaţi.

După 20 de ani de democraţie impusă cu arma, viaţa afghanilor s-a schimbat şi locuitorii marilor oraşe au sperat la vremurile bune din perioada Regelui. După 20 de ani, chiar dacă în Kabul au apărut clădiri moderne, mulţi afghani îi consideră pe militarii din forţa NATO aflată sub comanda Statelor Unite drept armată de ocupaţie, care nu şi-a respectat promisiunile de a aduce pacea şi prosperitatea. Mulţi experţi consideră că forţele coaliţiei au dat dovadă de o încredere excesivă în primii ani după declanşarea campaniei din Afghanistan. În Kabul, ajutorul străin aduce o speranţă. În provincii, unde şefii de triburi şi sărăcia fac legea, ajutoarele şi speranţa sînt greu de găsit. Corupţia endemică, generată de sărăcie şi disperare, face ca, în comparaţie, România să pară o Suedie a corectitudinii politice şi administrative.

Micile afaceri au înflorit, tinerii au revenit la şcoli şi universităţi, mass-media a umplut golurile rămase din perioada Emiratului, luminile colorate proiectate pe cerul nopţii au adus iluzia libertăţii şi viitorului luminos etern. Din păcate, în ultimii 20 de ani, situaţia generală nu s-a schimbat foarte mult faţă de perioada ocupaţiei sovietice. De exemplu, potrivit unui recensămînt al ONU din 1998, Afghanistanul număra 21.345.000 de locuitori, inclusiv un număr de 2.500.000 de nomazi. Potrivit aceluiaşi recensămînt, 58% dintre locuitori lucrau în agricultură, 8% în industrie, 32% în servicii şi 2% în minerit. 90% dintre activităţi se derulează în Nordul ţării, Sudul deşertic acoperind doar 10% dintre activităţile economice. Speranţa de viaţă era de 45 de ani, 65% dintre afghani suferind de tuberculoză, boala sărăciei şi a mizeriei. După 30 de ani de război (în 1998!), 46% din populaţie are pînă în 15 ani şi doar 4% peste 65. Mortalitatea infantilă era de 200 la mie, iar gradul de alfabetizare de 12%! Ritmul de creştere este deosebit de înalt, ţinînd cont de faptul că între 0,6 şi 2 milioane de locuitori au dispărut între 1979 şi 2001, la care se adaugă şi cei aproximativ 5 milioane refugiaţi. Această creştere explozivă generează o populaţie tînără majoritară, fără speranţe, dar nerăbdătoare, gata să se revolte sau să fie folosită… Un procent ridicat din populaţie, între 20-30 de ani, era catalizator pentru mişcările radicale şi extremiste, din cauza lipsei perspectivelor de realizare economică individuale şi de grup. În aceste condiţii, prezenţa tinerilor afghani în grupări militare diverse, inclusiv în rîndul talibanilor, este mai uşor de înţeles. Întreaga ţară este fragmentată în triburi şi grupări paramilitare zonale, conduse de adevăraţi seniori feudali, care întreţin vaste armate private şi trăiesc în regiuni fortificate, impenetrabile, de neatins de conducerea centrală afghană, fiind practic singuri stăpîni cu drept de viaţă şi moarte asupra unui anumit teritoriu. Acolo legea sînt ei, nu guvernul de la Kabul! Astăzi, poporul analfabet, victima guvernării deficitare şi a nedreptăţilor, doreşte în mod inconştient victoria talibanilor. Mai mult, părinţii săraci, care nu-şi pot hrăni copiii, îi trimit în şcolile religioase, iar aici sînt transformaţi în adepţi ai jihadului, loiali unor învăţători precum Maulana Sami-ul-Haq, Shamizai etc. Nici măcar tineretul educat nu-şi găseşte alinarea sau dreptatea pe fondul guvernării deficitare şi nu are altă alternativă decît să îi sprijine pe talibani, satisfăcuţi de rapiditatea cu care aceştia împărţeau dreptatea.Tinerii se consolează prin ideea că, de vreme ce în lumea aceasta nu se pot bucura de recompensele vieţii, ar trebui să poarte jihadul (războiul sfînt) împotriva necredincioşilor, îmbrăţişarea martiriului putînd aduce plăcerea bunătăţilor lumeşti. În 1978, Partidul Democratic, de guvernămînt, introduce în presă sistemul sovietic: presa este cenzurată de Biroul 7 al Ministerului Securităţii. La sosirea mujahedinilor, în 1992, 90% din presa scrisă dispare. În 1996 controlul presei este preluat de miliţiile talibane şi aşa numitul Minister al Viciului. Înainte de atacul SUA, în 2002, în Afganistan se mai tipăreau doar 10 publicaţii, printre care: revista Nangarhar şi cotidianele Hewad (Patria), Anis (Camaradul) şi Shariat. Ziarele respectă norma religioasă şi sînt fără fotografii, fără portrete, fără scrisori de la cititori şi fără editoriale. Am vizitat şi eu unul, în 2002, Vocea Kandaharului, care arăta întocmai! Salariul mediu în presa afgană era de 12 dolari pe lună! Radio Charia difuza, 12 ore pe zi, muzică religioasă întreruptă doar de anunţuri oficiale şi dezbateri religioase (Mario Balint & Raico Cornea, „Primul război al mileniului”, Ed. Augusta, Timişoara, 2001, pag. 45)

De la alungarea de la putere a talibanilor şi instalarea în fruntea ţării a lui Hamid Karzai, problemele Afghanistanului au persistat, deşi exista o urmă de speranţă într-o viaţă mai bună.

În istoria afghană, invadatorii străini au fost umiliţi de mai multe ori, dar au existat şi multe cazuri, în care armate străinele au pătruns în ţară şi au obţinut victorii importante. În 330 î Hr., Alexandru cel Mare a mărşăluit prin zona Asiei Centrale, adică pe teritoriul statului Afghanistan din prezent, întîmpinînd o rezistenţă scăzută. O mie de ani mai tîrziu, liderul mongol Genghis Khan a distrus orice rezistenţă afghană. De cînd Afghanistan-ul a apărut ca stat, au existat trei războaie cu Marea Britanie. Britanicii au invadat Afghanistan-ul în 1839 şi 1878 şi au reuşit să învingă. Al treilea război anglo-afghan a fost lansat de afghani. Liderul Amanullah Khan a trimis trupe în India Britanică în 1919. Războiul s-a încheiat cu o victorie tactică pentru britanici, dar pierderile lor de trupe au fost de două ori mai mari ca cele ale afghanilor. Străinii nu au reuşit să ocupe ţara pentru mult timp. Opoziţia armată faţă de guvernul de la Kabul a existat cu mult înainte de intrarea trupelor sovietice în Afghanistan în decembrie 1979. Mai mulţi lideri ai mujahedinilor afghani cunoscuţi în anii 1980 ca Peshawar Seven au fugit în exil înainte cu cîţiva ani de invazia sovietică şi s-au revoltat împotriva tendinţelor seculare şi moderne ale lui Daoud Khan, prim-ministrul afghan, care l-a răsturnat pe vărul său, Regele Zahir Shah, în 1973. Occidentul i-a sprijinit pe rebeli înainte de sosirea trupelor sovietice în Afghanistan. Oficialii americani au văzut un avantaj în rebeliunea mujahedinilor care a luat amploare după căderea guvernului pro-Moscovit al lui Daoud în aprilie 1978. În memoriile sale, Robert Gates, relatează o întîlnire din martie 1979 în care oficialii CIA s-au consultat dacă SUA ar trebui să îi ajute în continuare pe mujahedini, „atrăgîndu-i pe sovietici într-o mlaştină vietnameză”. Consilul CIA a fost de acord să îi finanţeze pe rebeli. Mujahedinii din Afghanistan nu i-au învins pe sovietici pe cîmpul de luptă. Ei au cîştigat nişte bătălii importante, în special în valea Panjshir, dar au pierdut altele. În concluzie, nici una dintre părţi nu a învins.

Astăzi, Sindromul Vietnam s-a întors în rîndul trupelor americane. Peste 3000 de militari americani sînt pregătiţi să se întoarcă la Kabul pentru a securiza retragerea diplomaţilor americani şi a colaboratorilor acestora, într-o operaţiune ce aminteşte de Saigon.

Între 1979 şi 1989, Afghanistanul a convins o generaţie întreagă de militari sovietici că au fost trimişi într-un război pe care nu îl pot cîştiga. La 20 de ani de la retragere, veteranii sovietici îşi amintesc: “Este ca şi cum te-ai lupta cu nisipul. Nici o forţă din lume nu îi poate învinge pe afgani”, a spus Oleg Kubanov, un ofiţer în vîrstă de 47 de ani cu ordinul Steua Roşie prins în piept, la un concert aniversar organizat la Moscova. “Este pămîntul lor sfînt, nu contează pentru ei dacă eşti rus sau american. Toţi sîntem soldaţi pentru ei”, a adăugat el (www.mariobalint.blogspot.com/16.02.2009). Faptul că preşedintele american Barack Obama a suplimentat forţele americane din această ţară, desfăşurînd 60.000 de soldaţi, a reînviat amintiri amare pentru foştii militari sovietici care au luptat în Afghanistan, al căror număr ajunsese la mijlocul anilor ‘80 la 100.000. “Numerele nu rezolvă nimic”, a spus Shamil Tyukteiev, în vîrstă de 59 de ani, care a condus un regiment în Afghanistan în perioada 1986-1988. “Poţi pune cîte un soldat în faţa fiecărei case, la baza fiecărui munte. Am constatat pe pielea noastră, mai multe trupe, mai multă rezistenţă”!

Retragerea sovietică lăsa o ţară în haos, dominată de războaie interne şi seniori ai războiului omnipotenţi. Mujahedinii, luptînd împotriva trupelor guvernamentale, reuşesc să-l răstoarne pe Mohammad Najibullah (instaurat de sovietici în 1986 în locul lui Babrak Karmal) în 1992. Războiul din Afghanistan intră într-o nouă fază. Pakistanul l-a susţinut iniţial pe Gulbuddin Hekmatyar, liderul fracţiunii Hezbi Islam, ce controla sudul Kabulului. Vestul era deţinut de gruparea Hezde Wahdat aliată cu Ittehad I-Islami, susţinuţi de Iran, iar nordul de către gruparea condusă de Ahmad Shah Massoud. O altă grupare uzbekă, condusă de Abdul Rashid Dostum era susţinută de către Uzbekistan, ţară ce încerca să-şi amplifice influenţa, la fel cum va face în 2010 în conflictul din Kirghistan. Massoud avea un oarecare sprijin ONU. Jamiat-i Islami, gruparea lui Massoud, a beneficiat de armamentul din depozitele capturate la Bagram sau alte garnizoane, precum şi de susţinerea a ceea ce a mai rămas din armata afghană. După câteva zile de lupte cumplite în Kabul, Hezb-i Islami sînt respinşi din oraş, lăsînd în urmă sute de morţi şi prizonieri.
Generalul Dostum ripostează cu artileria împotriva lui Hezb-i Islami, iar în vestul Kabului încep lupte crîncene între forţele şiite Wahdad (susţinute de Iran) şi între miliţiile wahhabiste Ittehad susţinute de Arabia Saudită.

Două grupări principale, cea a Statului Islamic Afghanistan, condus de preşedintele Burhanuddin Rabbani şi cu Ahmad Shah Massoud ca şi ministru al apărării, şi Hezb-i Islami a lui Gulbuddin Hekmatyar, îşi disputau întîietatea.

Mişcarea talibană s-a implicat militar în august 1994, susţinînd obiectivul de a elimina conducerea coruptă a seniorilor războiului de la Kabul şi de a crea o societate islamică pură. Din octombrie, şi-au asigurat suportul logistic şi material al Pakistanului, care renunţă la sponsorizarea ineficientului Gulbuddin Hekmatyar. Scopul Pakistanului era instalarea unui guvern prieten, dacă nu chiar marionetă, în Afghanistan, în aşa fel încît să aibă mîinile libere spre est, către conflictul cu India pentru provincia Kashmir. Mai erau şi alte interese, cum ar fi securitatea căilor comerciale spre Asia Centrală ce treceau prin Afghanistan şi revenirea acasă a celor peste 3 milioane de refugiaţi afghani de pe teritoriul său.
Revolta talibană începe în octombrie 1994 în zona Kandaharului.

Kabul a fost cucerit de talibani la 27 septembrie 1996, cu largul concurs al Pakistanului şi Arabiei Saudite şi cu sprijinul direct al Al Queda. În ultima fază, Pakistanul a participat direct cu trupe de frontieră şi chiar cu unităţi ale armatei regulate, asta pe lîngă luptătorii străini aduşi în principal de Al Queda. Se estimează că din 45000 de luptători de partea talibanilor în acea perioadă (pînă în 2001), numai 14000 au fost afghani. În jur de 20000 au fost trupe regulate pakistaneze, din trupele de grăniceri,

Talibanii (însemnând studenţi), sînt promotorii unei mişcări islamiste radicale, devenită grup politic ce a ajuns să domine o mare parte a Afghanistanului. Denumirea provine de la principalii iniţiatori, studenţi refugiaţi afghani ce frecventau şcolile islamice. Iniţial, mullahul Omar, liderul talibanilor, avea mai puţin de 50 de oameni în subordine. Susţinerea regimului fundamentalist taliban de către monarhia saudită, din moment ce scopul declarat al talibanilor şi al luptătorilor fundamentalişti sosiţi în Afghanistan (printre care şi Al-Qaeda) era tocmai răsturnarea regimurilor din statele Golfului şi distrugerea Occidentului. În primul rând este vorba de analfabetismul cronic şi de zecile de ani de guvernare deficitară şi de nedreptăţi. Majoritatea celor analfabeţi formează audienţa clerului care predică Islamul ca panaceu al tuturor relelor, dar şi ca un cod ultim al vieţii. Pentru că nu au cunoscut beneficiile unei guvernări eficiente, religia rămâne utopia şi opiumul lor. Islamul a rămas şi astăzi spiritul călăuzitor pentru nivelul inferior al armatei, dar a pătruns şi în rangurilor superioare în epoca lui Zia-ul-Haq, pentru care cultivarea tendinţelor jihadiste în rândul oficialilor armatei a fost un mod de luptă împotriva armatei sovietice în Afganistan. Talibanii au fost creaţi şi susţinuţi de generalul Naseerullah Babar – fost guvernator al Provinciei Frontierei de Nord-Vest (1975-1977), de unde era originar, apoi ministru de Interne (1993-1996) în al doilea guvern al lui Benazir Bhutto – pentru apărarea intereselor pakistaneze din Afganistan împotriva celor indiene şi pentru înlocuirea mujahedinilor. Armata şi agenţiile de informaţii din Pakistan au stimulat apariţia atitudinilor talibane sau jihadiste locale, cu scopul de a crea un instrument prin care să descurajeze orice potenţial avans indian. O mişcare talibană non-paştună este de neimaginat. Talibanii provin din etnicii paştuni, reprezentând o expresie a răzbunării şi furiei paştune împotriva nedreptăţilor rezultate pe fondul unei guvernări deficitare sau al incapacităţii de a beneficia de plăcerile vieţii. Imediat după atentatele sinucigaşe, structurile de implementare a legii au arestat în mare parte numai paştuni, mai ales membri ai triburilor din Punjab. Originea fenomenului constă în faptul că banii contribuabililor alocaţi pentru a diminua sărăcia paştunilor nu ajung la aceştia, sifonaţi de o birocraţie incompetentă şi coruptă. Acest lucru generează intoleranţă şi sentimente de revoltă împotriva guvernărilor deficitare. În absenţa unui leadership charismatic, chiar şi tineretul este atras de conducătorii talibani, care reuşesc să le satisfacă setea de eroism. Toate revendicările politice legitime ale paştunilor, atît în Afganistan cît şi în Pakistan, au fost suprimate cu brutalitate. Mişcările lor politice naţionale, comuniste sau religioase au fost într-un fel sau altul strivite fără milă. Paştunii sunt singura naţiune din lume în întregime musulmană al cărei profil politic a rămas tot timpul secular.

În Afghanistan îşi găsise refugiu sigur şi Osama bin Laden, conducătorul Al Queda, organizaţie teroristă fondată în 1988, cu scopul declarat al introducerii Califatului în lumea musulmană şi distrugerea ”necredincioşilor”. În zona controlată, talibanii, au impus un regim de teroare. Femeilor li s-a interzis să muncească, iar fetele au fost excluse din şcoli. Nu puteau ieşi în public decît însoţite şi purtînd burqa. Un simplu denunţ că ai furat şi mîna îţi era retezată pe loc. Patrule de talibani cutreierau străzile, sancţionînd cu bătaia publică orice abatere. Pentru abateri mai grave se organizau execuţii publice, prin împuşcare sau lapidare. Se spune că în perioada statului islamic instaurat de talibani după alungarea forţelor sovietice, exportul de droguri, care finanţează aproape 40% din tranzacţiile de pe Wall Street (!), au scăzut la jumătate cauzînd pierderi uriaşe băncilor şi corporaţiilor „onorabile”. Atacul american, alungarea talibanilor şi „alegerea” ca preşedinte a lui Hamid Kharzai, fost director de proiect al UNOCAL-OIL pentru Asia Centrală, a repus lucrurile în făgaşul lor normal. Astăzi, 90% din piaţa americană de droguri este alimentată din Afganistan! Talibanii au reprezentat singurul regim din istoria Afganistanului care a eliminat complet culturile de mac şi a dezarmat societatea afgană, lucru altfel de neconceput. Promisiunea reală a securităţii i-a convins pe afgani să aibe încredere în talibani. Afghanii îşi amintesc şi acum zilele paşnice din vremea regimului taliban. Iar asta chit că talibanii au decis închiderea femeilor între cei patru pereţi ai casei – după cum spune codul paştun al vieţii, conform căruia femeile sînt destinate să locuiască fie în casă, fie în mormînt.

La începutul lui 2001, Ahmad Shah Massoud se adresa Parlamentului European de la Bruxelles, cerînd mai multă implicare şi mai mult ajutor internaţional pentru ţara sa. Despre talibani, spunea că au ales o cale greşită a Islamului şi că nu sînt invincibili, trebuie stopat ajutorul pakistanez şi saudit şi talibanii se vor prăbuşi în mai puţin de un an. Totodată, a spus tuturor, conform serviciilor sale de informaţii, talibanii pregătesc ceva major, un atac major pe teritoriul american. Nu a fost ascultat. Timp de 26 de ani, asupra lui Ahmad Shah Massoud au fost nenumărate tentative de asasinat, prima pe cînd avea 22 ani. Ultima, cea care a reuşit, a fost la 9 septembrie 2001, de către doi atentatori sinucigaşi Al Queda deghizaţi în reporteri.

Recomand tuturor o carte senzaţională: Vînătorii de zmeie. Pentru a reînvăţa alfabetul demnităţii şi planuri de viitor asupra Afganistanului, ţară în care se află dislocaţi 2000 de militari români!

Afganii continuă să aibă numeroase probleme nerezolvate. Eu am identificat 7 dintre ele, care mi se par importante: 1) Reconstrucţia Armatei Naţionale Afgane. Anul trecut, revista TIME publica un articol savuros intitulat ARMED FARCES. Un camion cisternă a fost deturnat pe şosea, nu departe de Kandahar. Mai mulţi militari afgani au pus stăpînire pe combustibil şi au început să-l vîndă. Povestea ascunde o evidenţă: nou createle forţe de securitate afgane sînt mîncate, deja, din interior, de corupţie şi de analfabetism: 9 din 10 recruţi sînt incapabili să citească o scrisoare! Or, crearea unor forţe de securitate puternice mi se pare că reprezintă piatra de temelie a întregii re-construcţii afgane! Deşi numărul acestora trebuie să fie de 171.600 pînă în octombrie 2011, încă nu se face nimic în privinţa recrutării personalului cu un grad de alfabetizare acceptabil. În consecinţă, rezultă unităţi sub-calificate profesional şi puţin eficiente! Un raport al ISAF, publicat oficial pe pagina de internet, spune că tot acest efort a costat Coaliţia, peste 27 de miliarde de dolari, dar rezultatul este sub aşteptări. La sfîrşitul anului trecut, doar jumătate din forţele armate, şi puţin peste 35% din forţele de poliţie erau capabile să acţioneze singure în teren!
2) Corupţia endemică. După 30 de ani de război, „relaţiile nepotrivite”, în toate domeniile, au devenit un mod de viaţă. Integrity Watch Afganistan a realizat, anul trecut, o anchetă pe 6500 de persoane din 32, din cele 34 de provincii ale ţării. 28% dintre ei au dcelarat că au dat şpagă pentru rezolvarea problemelor. Deşi sumele vehiculate sînt destul de mici (aprox 100 de euro pentru coruperea unui poliţist şi 110! pentru un judecător), rapoartele cifrează totalul banilor negri între 1 şi 2 miliarde de dolari anual. Remarcabil, într-o ţară în care venitul este de aproximativ 5 dolari pe lună! Spencer Ackerman, scria pe blogul DANGER ROOM, că afganii conştientizează faptul că principalele două obstacole în creşterea calităţii vieţii, sînt corupţia generalizată (în primul rînd!) şi… ineficienţa guvernului! Interesant este că, în spaţiul denumit SF „Zona N2KL” (provinciile Nangarhar, Nuristan, Kunar şi Laghman), populaţia este de părere că doar talibanii au creat o justiţie adevărată, religioasă, diminuînd corupţia şi fărdelegile!

Al-Qaida a „coagulat”, în jurul personalităţii lui Osama Ben Laden – „Foarte timid, elegant şi politicos”, cum este caracterizat sauditul de către unul dintre profesorii săi de limba engleză, din gimnaziu, Brian Fyfield-Shayler, într-un interviu acordat în 2001, presei britanice. Acesta a predat limba engleză la şcoala Al-Thagr, din Jeddah, rezervată elitelor din Arabia Saudită, unde elevii erau formaţi în spiritul valorilor occidentale -, întîi, mujahedini credincioşi din taberele de antrenament din Afganistan şi Pakistan, apoi, mai multe reţele neteritorializate, organizaţii politice violente şi autonome, în întreaga lume musulmană: Algeria, Egipt, Maroc, Turcia, Iordania, Tadjikistan, Uzbekistan, Siria, Pakistan, Malaezia, Indonezia, Filipine, Liban, Iraq, Arabia Saudită, Kosovo, Bosnia, Cecenia, Daghestan, Sudan, sau Europa Occidentală şi America de Nord. Grupările din aceste spaţii se revendică ideologic la Al-Qaida, „dar îşi apără şi îşi vor apăra autonomia proprie şi capacitatea lor de acţiune dacă Al-Qaida va fi, într-o zi, distrusă” (Marret, Jean-Luc: TEHNICILE TERORISMULUI, Ed. Corint, 2002, pag.18). După căderea fostului regim pro-sovietic de la Kabul, în 1992, războiul civil din Afganistan a fost marcat, cu precădere, de schimbări la nivelul raporturilor de forţe. Pakistanul este la originea ascensiunii la putere a talibanilor din 1994. În şapte ani, “studenţii la teologie” au reuşit să cucerească peste 90% din teritoriul afgan. Potrivit Jane’s Intelligence Review ,citată de Mario Balint şi Raico Cornea în „Primul război al mileniului”, pag. 47, în septembrie 2001, armatei 60.000 de talibani i se adăugau alte 12.000 de „afgani arabi”, „legiunea străină a mujahedinilor”, veniţi, în special din ţări din Orientul Mijlociu, loiali lui Oussama Ben Ladden. Aceştia au fost aduşi în Pakistan şi Afghanistan să lupte împotriva sovieticilor. Au fost primiţi în „case de oaspeţi” după care, în funcţie de naţionalitatea lor, erau trimişi să se instruiască şi să vieţuiască în taberele de antrenament. Ei sînt, în momentul de faţă, „islamul vagabond”, cum l-a numit un profesor universitar libanez, reţeaua transnaţională care proliferează terorismul ca meserie!, Iar taberele de antrenament au devenit adevărate mall-uri de unde reţelele se pot „aproviziona” cu specialişti în arme şi explozivi.

Mişcarea talibană şi-a tras toată seva din ideologia Al-Qaida. De aceea am insistat atît de mult asupra organizaţiei pe care, mulţi comentatori, de-a lungul anilor, o credeau dispărută (mai ales după uciderea lui Bin Laden!). Al Qaida globalistă şi braţul armat al studenţilor paştuni au revenit în forţă, după 20 de ani de eforturi militare ale Occidentului. Iar populaţia Afghanistanului, dezamăgită de corupţia fără sfîrşit de la Kabul, le va acorda acelaşi sprijin ca în urmă cu 20 de ani.

Ocupaţia militară occidentală nu a reuşit să transforme societatea afghană: aceeaşi corupţie fără sfîrşit, aceeaşi producţie record de droguri, acelaşi trafic. În ultimele zile, tinerii afgani educaţi au luat cu asalt frontierele ţării fugund din calea tăvălugului taliban. Se estimează că aproximativ un milion de refugiaţi vor părăsi Afghanistanul în următoarele săptămîni.

Afghanii continuă să aibă numeroase probleme nerezolvate. Eu am identificat 7 dintre ele, care mi se par importante:

1) Reconstrucţia Armatei Naţionale Afghane. În urmă cu vreo 10 ani, revista TIME publica un articol savuros intitulat ARMED FARCES. Un camion cisternă a fost deturnat pe şosea, nu departe de Kandahar. Mai mulţi militari afghani au pus stăpînire pe combustibil şi au început să-l vîndă. Povestea ascunde o evidenţă: nou createle forţe de securitate afghane erau mîncate, deja, din interior, de corupţie şi de analfabetism: 9 din 10 recruţi sînt incapabili să citească o scrisoare! Or, crearea unor forţe de securitate puternice mi se pare că reprezintă piatra de temelie a întregii re-construcţii afghane, dar rezultatul este sub aşteptări. La sfîrşitul anului 2018, doar jumătate din forţele armate, şi puţin peste 35% din forţele de poliţie erau capabile să acţioneze singure în teren!

2) Corupţia endemică. După 50 de ani de război, „relaţiile nepotrivite”, în toate domeniile, au devenit un mod de viaţă. Integrity Watch Afganistan a realizat o anchetă pe 6500 de persoane din 32, din cele 34 de provincii ale ţării. 28% dintre ei au dcelarat că au dat şpagă pentru rezolvarea problemelor. Deşi sumele vehiculate sînt destul de mici (aprox 100 de euro pentru coruperea unui poliţist şi 110! pentru un judecător), rapoartele cifrează totalul banilor negri între 1 şi 2 miliarde de dolari anual. Remarcabil, într-o ţară în care venitul este de aproximativ 5 dolari pe lună! Spencer Ackerman, scria pe blogul DANGER ROOM, că afghanii conştientizează faptul că principalele două obstacole în creşterea calităţii vieţii, sînt corupţia generalizată (în primul rînd!) şi… ineficienţa guvernului! Interesant este că, în spaţiul denumit SF „Zona N2KL” (provinciile Nangarhar, Nuristan, Kunar şi Laghman), populaţia este de părere că doar talibanii au creat o justiţie adevărată, religioasă, diminuînd corupţia şi fărdelegile!

3) Evaziunea fiscală. Merge mînă în mînă cu corupţia. Ca în România! Am să spun un truism: o economie robustă nu poate fi creată fără injecţii masive de capital. Un raport al serviciilor secrete americane, care citează statistici ale Ministerului Afghan de Finanţe, scrie, de exemplu, că între 2007 şi iulie 2010 „au dispărut” 4,2 miliarde de dolari, bani lichizi! Banii au părăsit ţara legal, prin singurul aeroport internaţional, cel din Kabul. Problema e că nu se ştie exact de unde provin fondurile! Din deturnarea ajutoarelor internaţionale, sau din traficul cu droguri?

4) Calendarul politic. Este o altă problemă a Afganistanului contemporan. Anunţul privind retragerea trupelor Coaliţiei din Afghanistan, a fost o decizie de natură politică şi, după părerea mea, TOTAL DECUPLATĂ DE REALITATEA DIN TEREN! Deşi comandanţii militari din teren raportau că din punct de vedere militar retragerea este echivalentă cu o mare prostie, preşedintele american trebuia să se ţină de cuvînt. Se anticipa că va fi, ca în bancul acela din anii 80: „va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va mai rămîne OM”!

5) Afghanistanul – război american. Este o percepţie din teren, întipărită în conştiinţa partenerilor din NATO!, extrem de periculos.

6) Victimele colaterale ale Coaliţiei. Populaţia Afghanistanului este, cu siguranţă, una dintre cele mai traumatizate din lume. Coaliţia Multinaţională, oricît de multă „delicateţe” ar avea nu reuşeşte să elimine victimele colaterale. Acest fapt îi nemulţumeşte profund pe localnici şi crează dorinţa de răzbunare, materializată în zeci de atentate împotriva militarilor prezenţi în teatrul de operaţii. O statistică spune că pentru fiecare civil inocent ucis, atentatele cresc cu 0,03 la 1000 de locuitori, în 6 săptămîni. Pare extrem de puţin. Dar, studiul spune că la o provincie cu 83.000 de locuitori, două victime inocente se traduc prin creşterea cu 6 atentate a numărului, faţă de perioada precedentă.

7) Măsura succesului. Ne place să credem că acţiunile militare şi de reconstrucţie din Afghanistan au fost pe drumul cel bun. În definitiv, scopul final al intervenţiei în această ţară este: înlăturarea talibanilor, democratizarea şi reconstrucţia ţării. Eu, personal, am fost sceptic, în ciuda asigurărilor date de liderii politici şi unii lideri militari! Un lider afgan îmi spunea, în urmă cu cîţiva ani: „inamicul aşteaptă pînă plecaţi voi acasă şi apoi se întoarce. El are timp. Voi nu! Timpul curge altfel”! Constat că avea dreptate.

Comunitatea internaţională NU este pregătită nici pentru un nou aflux de refugiaţi şi nici pentru consecinţele revenirii la putere a talibanilor care înseamnă, de fapt, eşecul democraţiilor occidentale, a instituţiilor (ONU; NATO, guverne etc).

Astăzi, după retragerea trupelor occidentale din ţară, în faţa talibanilor au rămas forţele de securitate afghane care îşi doresc şi pot, într-o măsură foarte mică, să lupte. La Kandahar, forţele armate şi poliţia s-au retras din faţa agresorului, consfinţind eşecul misiunilor de instruire ale acestora. Teoretic, forţele de securitate afghane numără peste 300.000 de oameni. În realitate, responsabilii militari au făcut eforturi uriaşe să atingă ţintele de recrutare, în condiţiile dezertărilor şi corupţiei generalizate. Precum în Iraq, şi în Afghanistan există soldaţi-fantomă, existenţi doar pe hîrtie pentru ca soldele acestora să fie încasate de comandanţi. Întregul efort de război al Kabulului se sprijină pe cele 10.000 de forţe specile afghane, singurii militari care, probabil, vor lupta pînă la capăt. Un număr, însă, insuficient în faţa unei forţe talibane estimate între 60.000 şi 200.000 de luptători.

Care pot fi consecinţele asupra României? O scădere a încrederii în instituţia militară? O trecere treptată a ei sub faldurile groase ale uitării? O schimbare de atitudine faţă de finanţarea de la buget? O punere la îndoială a alianţelor şi parteneriatelor? Cineva va trebuii să analizeze aceste întrebări şi să ofere răspunsurile corecte, departe de propagandă şi discursuri politice.

Bibliografie:

http://www.timesonline.co.uk
Balint, Mario şi Cornea Raico: PRIMUL RĂZBOI AL MILENIULUI , Ed. Augusta, 2001
Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU : CRIZA, ACTORII GLOBALI ŞI NOUA ORDINE ; GESTIONAREA SITUAŢIILOR CRITICE – vulnerabilităţi şi riscuri .
Xavier Raufer: „Cele 13 capcane ale haosului mondial”, Ed. Corint, 2004
Ionel Nicu Sava : STUDII DE SECURITATE (ed. Centrul Român pentru Studii Regionale, 2005
Marret, Jean-Luc: TEHNICILE TERORISMULUI, Ed. Corint, 2002
Dobriţoiu, Radu-Costin: AFGANISTAN – un pămînt uitat de timp, Ed. Enciclopedică, 2002
Barna, Cristian: JIHAD ÎN EUROPA, Ed. TOP FORM, 2008

PREDAȚI ORAȘELE SAU VEȚI MURI!

BMTF, 14 iul – Talibanii le-au transmis marţi un apel locuitorilor oraşelor afghane să se predea pentru a se evita luptele în aşezările urbane, transmite AFP, preluată de Agerpres.

”Acum cînd luptele din munţi şi deşerturi au ajuns la porţile oraşelor, mujahedinii nu vor lupte în oraşe. Este mai bine ca (…) învăţaţii şi ulemalele (membri ai clerului musulman – n.red.) să folosească toate canalale pentru a intra în contact cu talibanii spre a ajunge la un acord rezonabil pentru evitarea pagubelor în oraşele lor”, a transmis un reprezentant al talibanilor, Amir Khan Muttaqi.

Ministru al informaţiilor şi culturii în fostul regim taliban (1996-2001), Amir Khan Muttaqi conduce acum ”Comisia de invitare şi sfătuire” a mişcării talibane, căreia trebuie să i se adreseze cei care – militari, poliţişti, responsabili guvernamentali, funcţionari ori simplu civili – vor să se predea insurgenţilor.

Talibanii ”îi asigură pe toţi locuitorii că Afghanistanul va fi patria tuturor şi că nimeni nu va căuta să se răzbune”, mai spune Muttaqi într-un mesaj audio difuzat pe Twitter.

După ce au cucerit în ultimele două luni mari zone rurale într-o ofensivă lansată în mai odată cu debutul retragerii forţelor străine din ţară, talibanii încercuiesc mai multe capitale de provincii.

Lipsită de sprijinul aerian crucial al Statelor Unite, armata afghană nu a oferit decît o slabă rezistenţă şi nu mai controlează, practic, decît oraşele mari şi axele principale.

Apelul actual al talibanilor aminteşte de strategia pe care au folosit-o în timpul cuceririi puterii la mijlocul anilor 1990: asedierea localităţilor şi constrîngerea şefilor tradiţionali să negocieze predarea acestora.

Mai multe districte vecine cu Kabul au căzut recent în mîinile talibanilor, existînd temerea că aceştia vor ataca în curînd capitala sau aeroportul acesteia, singura poartă de ieşire pentru cetăţenii străini.

Marţi, poliţia a anunţat că patru civili au fost ucişi şi cinci răniţi într-o explozie la Kabul, a cărei origine nu este cunoscută deocamdată.

”Explozia a avut loc în centrul capitalei, la începutul după-amiezii”, a informat purtătorul de cuvînt al poliţiei, Ferdaws Faramarz, fără alte detalii.

BĂTĂLIA PENTRU KANDAHAR

Lupte grele în Districtul Dand. Căderea Kandaharului înseamnă căderea întregului Afghanistan

BMTF, 13 iul – După ce zilele trecute districtul Panjwayi din Provincia Kandahar, coșul de pîine al Sudului!, a căzut în fața talibanilor (previzibil, după ce din 2006, de la Operațiunea Medusa a ISAF în cooperare cu USSOF, NATO nu a mai acționat pe rutile de infiltrare a talibanilor!), la această oră, orașul Kandahar se află sub asaltul forțelor talibane. Unitățile forțelor speciale din Kandahar, s-au angajat să recupereze zonele care au căzut în mîinile talibanilor.

Talibanii au intensificat atacurile asupra orașelor Kandahar și Ghazni, ambele capitale de provincie, în ultimele 10 zile, ridicînd îngrijorări în rîndul unor parlamentari și rezidenți care avertizează că centrele provinciale vor cădea în fața ofensivei talibanilor dacă guvernul nu își va concentra eforturile pentru o contraofensivă.

Mai multe surse au declarat luni că districtul Kahmard din Bamiyan și districtul Garmsir din Helmand au fost cucerite de talibani în ultimele 24 de ore. Cu toate acestea, Ministerul Apărării a declarat că 271 de luptători talibani au fost uciși în operațiunile forțelor afghane în aceeași perioadă. Talibanii au respins aceste cifre.

Unitățile forțelor speciale au început o operațiune în districtul Dand, la sud de orașul Kandahar, și s-au angajat să recupereze zonele care au căzut în mîinile talibanilor.

„Autostrada, zonele și districtele care au fost capturate din motive de propagandă vor fi preluate în curînd”, a spus un membru al forțelor speciale.

Potrivit oficialilor și altor surse, ciocnirile sînt în curs în districtele 5, 6, 7, 13 și 15 din orașul Kandahar.

„Spitalul Mirwais din Kandahar este plin de martiri și răniți”, a spus Sediqullah, rezident din Kandahar.

„Căderea Kandaharului înseamnă căderea întregului Afghanistan. Favoritismul la numirile în Kandahar a dus la căderea districtelor și acum lupta a ajuns în oraș ”, a declarat Khalil Ahmad Mujahid, deputat din Kandahar.

Alături de Forțele Speciale Afghane, Corpul 205 al Armatei Naţionale Afghane şi Districtul 404 de poliţie luptă împreună pentru a respinge atacurile luptătorilor talibani şi a recupera districtele capturate de talibani.

Informațiile din surse locale indică faptul că se desfășoară ciocniri între forțele guvernamentale și talibani în districtele 2, 3 și 5 din orașul Ghazni.

„Ciocnirile au ajuns în orașul Ghazni și am pierdut aproape 50% din oraș”, a spus șeful consiliului provincial al lui Ghazni, Nasir Ahmad Faqiri.

Cu toate acestea, guvernul a promis că atacurile talibanilor vor fi respinse.

„Dacă credeți că veți continua acest război pentru încă 20 de ani – dacă faceți acest lucru, o altă forță străină va veni în țară”, a spus consilierul prezidențial Ibrahim Alokozai.

UPDATE. ASALT TALIBAN PE TOATE FRONTURILE. MILIȚIILE LOCALE RECHEMATE SUB ARME, CU TEAMA ABUZURILOR

BMTF, 9 iul – UPDATE: Talibanii au anunţat vineri că au cucerit Islam Qala, un post de frontieră cu Iranul, cel mai important din Afghanistan, situat în provincia Herat (vest), şi că o ofensivă continuă în ţară, relatează AFP.

”Postul de frontieră Islam Qala se află sub controlul nostru total şi-l vom pune în funcţiune azi”, a declarat AFP un purtător de cuvînt taliban, Zabihullah Mujahid. Islam Qala este unul dintre cele mai importante puncte de trecere a frontierei în Afghanistan – tranzitat de cea mai mare parte a comerţului legal între cele două ţări. El este al doilea post de frontieră important cucerit de talibani de la începutul unei ofensive-fulger, pe care au lansat-o la începutul lui mai, cînd Statele Unite au lansat ultima fază a retragerii lor din Afghanistan. Insurgenţii au cucerit luna trecută Shir Khan Bandar, principalul post de frontieră între Afhganistan şi Tadjikistan.

În Afghanistan talibanii string lațul în jurul principalelor orașe ale țării, iar guvernatorii provinciilor sînt în stare de alertă maximă. Totul se întîmplă pe fondul retragerii trupelor străine din țară, retragere avînd ca data limită, anunțată de președintele Biden, 31 august 2021.

Guvernatorul Kabulului, Mohammad Yaqoub, a declarat că militanții asociați cu Lashkar-e-Taiba din Pakistan și alte grupuri joacă un rol important în lupta de la Sarobi, aflată în desfășurare.

Locuitorii din Sarobi au declarat că talibanii au amenințat că vor lansa un atac asupra bazarului Sarobi.

Guvernatorul Kabulului a spus că, pe lîngă Sarobi, alte patru districte din provincia Kabul sînt sub asaltul talibanilor. Cu toate acestea, guvernatorul provinciei Kabul a spus că forțele de securitate nu vor permite talibanilor să își extindă aria de control.

„Talibanii încearcă să preia minele de rubin din districtul Jagdalak. Nu au capacitatea de a-l extrage, dar încercăm să împiedicăm controlul lor asupra acestuia ”, a declarat și guvernatorul districtului Sarobi.

„Inamicul încearcă să impună un asediu economic asupra Kabulului, vor să facă presiuni asupra arterelor economice, de aceea inamicul se concentrează pe rutele noastre de transport din est”, a declarat guvernatorul Kabulului, Mohammad Yaqoub.

„Se luptă zi și noapte, rămîne doar bazarul, în urmă cu cîteva zile au ucis mai mulți membri ai forței de securitate și i-au luat pe alții ca ostatici”, a spus Zahidullah, rezident în Sarobi.

Kabul are 14 districte, dintre care cinci sînt amenințate, potrivit oficialilor de securitate afghani.

La rîndul său, guvernatorul din Balkh, Mohammad Farhad Azimi, a declarat joi că din cei 5.000 de luptători angajați de liderii politici și alte personalități influente din Balkh ca parte a forțelor de protecție publică, 1.500 au fost deja dislocate în poziții de luptă pentru a înfrunta talibanii alături de forțele de Securitate guvernamentale.

Azimi a spus că liderii politici nu au reușit să mobilizeze întregul număr de luptători care au fost angajați să lupte împotriva insurgenților.

Potrivit lui Azimi, Direcția Națională de Securitate (NDS) a pregătit lista celor care sînt așteptați să lupte alături de Forța Națională de Apărare și Securitate Afghană (ANDSF).

Guvernul va dota membrii forței de protecție publică cu arme și vor fi plătiți 10.000 de AF pe lună.

„Au fost mobilizați 5.000 de luptători, dintre care 1.500 au fost desfășurați împreună cu forțele de securitate. Restul așteaptă echipamente și arme. De asemenea, vor contribui la împingerea activităților inamice în strînsă coordonare cu forțele de securitate ale Republicii Islamice Afghanistan ”, a spus Azimi.

Între timp, șeful consiliului provincial Balkh a spus că în trecut unele elemente au folosit în mod abuziv forțele de protecție publică și a spus că aceeași problemă se va repeta dacă forțele de protecție publică nu sînt conduse în mod corect.

„Unul dintre motivele cheie care au dus la prăbușirea districtului a fost acela că unii oameni s-au angajat să mobilizeze 100 de luptători, dar ulterior 20 dintre aceștia au fost folosiți în mod corect, restul de 80 au fost folosiți greșit sau nu au fost prezenți „, a declarat Afzal Hadid, șeful consiliului provincial Balkh.

Mobilizarea forțelor de protecție publică a ridicat speranțe pentru eforturile de prevenire a infiltrării talibanilor în provincii.

„Acești luptători ar trebui să fie controlați, astfel încît să nu se implice în jafuri armate, răzbunîndu-se și săvîrșind alte infracțiuni”, a declarat Abdul Hamid Sefwat, șeful Uniunii Societății Civile Balkh.

Oficialii locali din Balkh au declarat că membrii forțelor de protecție publică au fost dislocate în liniile defensive din jurul orașului Mazar-e-Sharif și din alte districte.

Unii comandanți ai forțelor de protecție  publică s-au declarat gata să participe la operațiunile de eliminare în zonele aflate sub controlul talibanilor, dacă guvernul le permite acest lucru.

Ciocnirile dintre forțele de securitate și talibani au început miercuri după ce aceștia a atacat mai multe părți ale orașului.

Forțele de securitate afghane au respins joi din nou atacul talibanilor asupra Qala-e-Naw, capitala provinciei Badghis din vestul Afghanistanului.

Joi dimineață, talibanii au lansat atacuri în apropierea clădirii sediului poliției, a bazei militare și a departamentului Direcției Naționale de Securitate (NDS) din oraș, a spus sursa.

„Forțele au răspuns din nou la atacul talibanilor”, a spus Shir Aqa Alokozai, adăugînd că „situația din Qala-e-Naw este sub controlul forțelor de securitate”.

Comandantul militar Hasibullah Akhundzada a spus: „Dimineața au avut loc mari ciocniri între forțele de securitate și inamic, soldate cu victim, în Qala-e-Naw, iar talibanii au fugit”.

Joi, mai devreme, Ziauddin Akazi, deputat de la Badghis, a spus că talibanii și-au reluat atacurile asupra orașului și a solicitat întăriri guvernului. De asemenea, el și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația civililor din oraș.

Cel puțin doi civili au fost uciși și mai mult de 60 de persoane au fost rănite în luptele din ultimele două zile, potrivit oficialilor sanitari.

Oficialii locali au spus că mai mulți oficiali din cadrul trupelor de Securitate afghane s-au predat talibanilor înainte ca grupul să lanseze atacuri asupra orașului.

Khawja Murad Murad, oficial de securitate, Abubaker Muradi, șef adjunct al Direcției Naționale de Securitate (NDS), Sarajuddin Payman, comandant al unui avanpost de securitate, Omar Azimi, ofițer de securitate al PD1, Nadir, comandant al unui avanpost al Unitatea de protecție publică a poliției, Khir Mohammad Arefi, comandantul unei armate teritoriale, și alte zeci de membri ai forțelor de securitate s-au predat talibanilor fără nici un fel de luptă, potrivit oficialilor.

Khan Jan Zafar și Mohammad Farid Akhizai, doi membri ai consiliului provincial, s-au predate, de asemenea, talibanilor, au spus oficialii.

Cu toate acestea, joi dimineață, Ministerul Apărării a emis o declarație în care spunea că „un număr mare de comandi afghani au sosit miercuri seara la Qala-e-Naw și operațiunile de compensare sînt în curs”.

Ministerul a mai spus că „cel puțin 69 de talibani au fost uciși, iar alți 23 au fost răniți în timpul atacului aerian de miercuri în mai multe părți din Qala-e-Naw”.

Între timp, oficialii locali din provincia Herat au declarat că forțele de securitate s-au retras din seara trecută din districtele Zenda Jan și Keshk-e-Kohna din provincie.

Unele părți din districtele Herat din Pashtoon Zarghoon, Kohsan și Shindand au căzut de asemenea în fața talibanilor încă de noaptea trecută, potrivit oficialilor.

AFGHANISTAN, ȚARA HAOSULUI TOTAL

BMTF, 8 iul – Guvernul de la Kabul a mobilizat mii de forte de Securitate pentru a lupta cu talibanii în nordul Afghanistanului, deși 1037 de soldaţi din armata afghană au dezertat și au trecut luni în Tadjikistan, cerînd protecţie. Rusia şi Turcia şi-au închis consulatele din Mazar-e-Sharif, capitala provinciei afghane din nord unde consulatele Indiei, Tadjikistanului, Pakistanului, Iranului şi Uzbekistanului din zonă au anunţat că şi-au redus activitatea.

Pakistanul a închis un foarte important punct de frontieră la graniţa cu Afghanistanului, în Kandahar, invocînd însă probleme legate de răspîndirea pandemiei, însă deciziile sînt legate de ofensiva talibanilor pe toate fronturile.

Surse din zonă anunţă că este posibil să fie tăiată ruta Kabul-Bagram, perspectivă de coşmar care ar lăsa posibilă doar evacura membrilor ambasadelor, personalului militar şi civil al ambasadelor din „zona verde” a Kabulului doar cu ajutorul elicopterelor, repetînd exact tragedia de la Saigon…

Autorităţile afgane au desfăşurat marţi sute de soldaţi şi membri ai miliţiilor proguvernamentale pentru a contracara o vastă ofensivă a talibanilor în nordul ţării, în urma căreia o mie de militari afghani au fost nevoiţi luni să se pună la adăpost în ţara vecină Tadjikistan, relatează AFP.

Luptele s-au intensificat în mai multe provincii afghane, dar talibanii şi-au concentrat eforturile mai ales în nord, unde au cucerit mai multe zeci de districte de cînd SUA şi NATO au început în mai retragerea finală a trupelor lor.

În faţa înaintării îngrijorătoare a talibanilor în nord, departe de bastioanele lor tradiţionale din sud, guvernul a decis să trimită trupe pentru a pregăti o contraofensivă.

Sute de soldaţi şi membri ai miliţiilor proguvernamentale au fost mobilizaţi în provinciile nordice Takhar şi Badakhshan, unde talibanii au cucerit în scurt timp mari teritorii, uneori chiar fără luptă.

Cele două provincii făceau parte dintre fiefurile forţelor NATO şi în anii 1990 s-au opus regimului taliban, care nu a reuşit atunci să le cucerească niciodată.

Viteza şi uşurinţa cu care talibanii au cucerit de această dată respectivele provincii au dat o lovitură psihologică foarte dură autorităţilor afghane.

Responsabilii militari afghani au recunoscut că nu au reuşit să protejeze anumite districte rurale izolate, dar au promis să-şi concentreze eforturile pe securitatea marilor aglomerări, a rutelor principale şi a oraşelor de la frontieră.

Săptămîna trecută, forţele americane şi ale NATO s-au retras de la baza aeriană Bagram, cea mai mare din Afghanistan, situată la 50 km nord de Kabul şi care a fost centrul nevralgic al operaţiunilor purtate de la debutul intervenţiei lor militare, declanşată în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Părăsirea bazei de la Bagram, una din etapele finale ale retragerii definitive după 20 de ani de război, are ca efect limitarea sprijinului aerian vital acordat pînă acum de SUA armatei afghane.

Potrivit AFP, consilierul naţional afghan pentru securitate, Hamdullah Mohib, a admis marţi că absenţa sprijinului aerian a constrîns armata să se retragă din anumite posturi isolate, dar acest proces este sub control, forţele de securitate afghane, armata aerului afghană s-au reorganizat, a afirmat el.

Luni, peste o mie de soldaţi afghani au fost nevoiţi să-şi găsească refugiu în Tadjikistan după lupte intense cu talibanii. Alte sute făcuseră acelaşi lucru în ultimele săptămîni.

Talibanii deţin deja de la sfîrşitul lui iunie principalul post de frontieră cu Tadjikistan şi celelalte căi de trecere spre această ţară, precum şi districtele care conduc spre Kunduz, la 50 km de graniţa tadjică.

În aceste condiţii, preşedintele tadjic Emomali Rahmon a ordonat luni mobilizarea a 20.000 de rezervişti pentru a întări frontiera.

Luptele din nord au făcut Rusia să-şi închidă consulatul de la Mazar-i-Sharif, capitala provinciei Balkh, aproape de frontiera cu Uzbekistan.

Duminică, talibanii au preluat controlul în districtul-cheie Panjwai, în fostul lor bastion din provincia sudică Kandahar. Marţi, ei au afirmat că au cucerit un alt district în provincia vecină Nimroz.

Guvernul şi talibanii s-au lansat, de asemenea, într-un război de propagandă pe reţelele sociale. Guvernul a publicat imagini video cu raiduri aeriene care distrug poziţiile talibanilor şi se laudă cu pierderile grele provocate acestora. De partea cealaltă, site-uri pro-insurgenţi actualizează cu regularitate numărul districtelor căzute şi postează imagini cu soldaţi care predau armele.

FUGA DIN BAGRAM

BMTF, 6 iulie – Am fost extrem de frustrat că nu am putut fi present la retragerea trupelor române din Afghanistan, după 19 ani de misiuni în acest Teatru de Operații. Ministerul Apărării Naționale a invocat inatacabilul context de Securitate, pentru cunoscători, acest motiv nestînd în picioare.

Realitatea este că retragerea trupelor NATO și SUA din Afghanistan seamănă cu o fugă! Relatările de la fața locului confirmînd acest lucru, iar Bagramul este mărturie!

Haosul a pus stăpînire pe baza aeriană din Bagram după plecarea trupelor americane din ceea ce a fost cea mai mare fortăreaţă militară a forţelor internaţionale din Afghanistan, lăsînd o senzaţie de îngrijorare în rîndul afghanilor cu privire la impactul retragerii, relatează luni EFE într-un comentariu.

Bagram, situată la circa 70 kilometri de Kabul, a fost abandonată de ultimul grup al forţelor americane la puţin după miezul nopţii, vinerea trecută, pe întuneric şi fără nici un avertisment.

„Am aflat vineri dimineaţă, în jurul orei şase, pentru că (americanii) nu ne-au informat cu privire la ultima plecare a ultimului grup” de militari, a declarat pentru EFE un funcţionar de securitate afghan, recent transferat la baza aeriană din Bagram. „Măcar ne-ar fi putut face favoarea să ne informeze de abandonarea bazei de către ultimul lor om”, a acuzat acesta.

Cînd forţele afghane au pătruns în Bagram, vineri dimineaţa, baza fusese deja luată cu asalt de localnici care au escaladat zidurile fortăreţei, au jefuit şi chiar au încercat să dărîme zidurile pentru a scoate vehiculele din interior, informează Agerpres.

„Cînd am aflat, ne-am grăbit să intrăm în bază pentru a evita jafurile, am arestat vreo 70 de persoane, altele au fugit”, a relatat oficialul afghan.

La 1 mai, după aproape 20 de ani de război, forţele coaliţiei au început retragerea din Afghanistan a celor 2.500 de militari americani şi 7.000 de militari ai NATO, proces care este de aşteptat să se încheie la începutul lunii septembrie.

Înainte de aceasta, şi trupele italiene şi germane din provinciile Herat şi Balkh şi-au abandonat bazele în timpul nopţii, fără a-şi anunţa retragerea.

„Au invadat Afghanistanul fără acceptul afghanilor şi acum au plecat fără să se coordoneze cu forţele noastre de securitate. Aceasta este o dovadă a apatiei şi indiferenţei acestora faţă de poporul afghan şi faţă de ţara noastră”, s-a plîns Ibrahim, un comerciant în vîrstă de 28 de ani care vinde fier vechi în apropiere de baza de la Bagram.

Pînă acum, Bagram se putea vedea de la depărtare ca un oraş luminos şi inclusiv satele din împrejurimi foloseau curent electric de la bază. „Astăzi, toate luminile puternice au fost stinse, zona se aseamănă cu un cimitir, americanii au lăsat în urmă un cimitir, nu o bază aeriană”, spune Ibrahim pentru EFE.

La apogeul său, baza a adăpostit pînă la 100.000 de militari ai coaliţiei, iar de aici au fost lansate majoritatea operaţiunilor aeriene şi atacuri împotriva insurgenţilor în două decenii de război.

Baza a fost echipată cu tehnologie modernă de război de către forţele americane şi, în ciuda constantelor atacuri cu rachete şi obuze din partea talibanilor, nimeni nu se simţea nesigur în interior, datorită complexului sistem de apărare.

Bagram adăposteşte în continuare o controversată închisoare în care sute de combatanţi au fost deţinuţi de-a lungul anilor.

Acum, „fiecare hangar şi încăpere din bază este întunecoasă ca un mormînt, nu există electricitate, nu ştim de unde să pornim generatoarele de electricitate”, a declarat pentru EFE o altă oficialitate din domeniul securităţii. Fiecare turn de supraveghere are uşi protejate cu parole, dar americanii nu au lăsat codurile de acces, „iar soldaţii noştri nu au putut folosi aceste porţi pentru a urca în turnurile de supraveghere”, a explicat el.

În prezent, afghanii trebuie să pornească baza cu echipament de bază, pentru că americanii – spune oficialul citat – „au înlăturat toate sistemele de apărare şi supraveghere şi echipamentul modern pe care le foloseau pentru securitatea bazei”.

Retragerea SUA din baza strategică de la Bagram are efecte negative şi asupra securităţii şi vieţii de zi cu zi a cetăţenilor din jurul bazei şi din satele învecinate. Locuitorii se tem pentru siguranţa lor şi o posibilă sosire a talibanilor în zona lor.

„Nu ştim ce să facem după asta, ar trebui să părăsim ţara sau nu? Pentru că nici guvernul nu se află într-o situaţie prea bună”, a declarat un localnic, Rashid.

Retragerea forţelor SUA şi ale NATO coincide cu creşterea atacurilor talibanilor, care de la 1 mai au capturat peste 80 de centre de district şi asediază mai multe capitale provinciale.

PANJWAI A CĂZUT, DUMINICĂ

BMTF, 5 iul – Acum 20 de ani SUA au promis că talibanii vor fi eradicaţi de pe faţa pămîntului şi că inevitabila lor victoria va anula definitiv orice şansă ca talibanii sau o altă mişcatre islamistă să se regrupeze acolo şi să plece din nou la asalt împotriva lumii civilizate.

N-a fost să fie aşa şi acum SUA și aliații pleacă din Afghanistan care, zi de zi, este recuperat de talibani, exact cum s-a petrecut odinioară şi în cazul ocupanţilor sovietici.

Militanţii talibani au preluat controlul asupra a cel puţin 28 de districte din opt provincii din Afghanistan în ultima săptămînă.

Numai în provincia Badahshan, din nord-estul ţării, talibanii au cucerit cel puţin 11 districte în acest weekend, potrivit autorităţilor locale.

Numeroase districte au fost pur şi simplu abandonate de forţele de securitate afghane. Mai mult de 300 de militari afghani au trecut graniţa cu Tadjikistan, întrucît talibanii se apropiau de graniţă, a transmis Comitetul pentru Securitate Naţională din Tadjikistan. Trupele afghane au trecut graniţa sîmbătă, la 6.30 ora locală.

În provincia Badahshan cîteva sute de familii au fost nevoite să-şi părăsească căminele din cauza luptelor.

După ce Washingtonul a început, la 1 mai, retragerea militarilor săi din Afghanistan după 20 de ani de război, talibanii şi-au intensificat ofensiva împotriva forţelor militare afghane pentru a prelua controlul asupra zonelor rurale din întreaga ţară.

În ultima perioadă, ofensiva talibanilor a vizat mai ales nordul Afghanistanului, deşi duminică ei au preluat controlul asupra districtului-cheie Panjwai, din vechiul lor bastion situat în provincia meridională Kandahar.

Potrivit Hindustan Times, militari afghani au pierdut controlul asupra districtului Panjwai din provincia Kandahar, din sudul ţării. Panjwai a fost ţinta talibanilor de mai mult timp, avînd în vedere poziţia acestuia, aflîndu-se în apropiere de oraşul Kandahar.

În prezent, talibanii controlează 100 de districte dintr-un total de 421, iar Panjwai este al cincilea district din Kandahar pe care talibanii l-au obţinut în ultima vreme.

AFGHANISTAN, UN IUNIE MORTAL! GUVERNUL DE LA KABUL PIERDE 120 DE DISTRICTE ÎN FAȚA TALIBANILOR

BMTF, 2 IUL – Un atac cu mortiere a vizat reședința lui Atta Mohammad Noor, fostul guvernator al provinciei Balkh,  aseară, rănind cel puțin două persoane, a declarat deputatul Sayed Zahir Masroor, potrivit surselor noastre de la Kabul.

Atacul a avut loc în timp ce Noor se afla într-o întîlnire cu lideri politici, membri ai consiliului provincial și oficiali de securitate pentru a revizui situația de securitate a provinciei.

Surse din cadrul serviciilor de securitate au declarat că proiectilul a lovit un vehicul care aparținea lui Ali Mohaqiq, deputat și fiul lui Mohammad Mohaqiq, consilier principal în afaceri politice și de securitate al președintelui. Un șofer al lui Ali Mohaqiq și o altă persoană au fost răniți în incident.

Noor a mers săptămîna trecută la Balkh pentru a sprijini forțele locale de securitate în operațiunile împotriva talibanilor.

Din cele 14 districte din Balkh, nouă au căzut sub controlul total al talibanilor în ultimele cîteva săptămîni. Districtele Kaldar și Chahar Boak, cel mai recent.

Talibanii reprezintă o amenințare pentru Mazar-e-Sharif, capitala provinciei, dar forțele de securitate și comandourile au întărit securitatea pentru a preveni capturarea de către talibani.

În urmă cu o săptămînă, Noor s-a angajat să mobilizeze publicul din Balkh împotriva talibanilor și să curățe provincia și să restabilească stabilitatea.

Căderea Balkh-ului înseamnă căderea Nordului și căderea Nordului înseamnă căderea Afghanistanului, a spus Noor.

Iunie a fost o lună de foc pentru 12 provincii, mai ales în nordul și centrul Afghanistanului. Autoritățile afgane susțin că Forțele Naționale Afghane de Securitate și Apărare (ANDSF) au ucis peste 6.000 de luptători talibani în aproximativ o lună, iar talibanii au spus că grupul a provocat victime majore forțelor guvernamentale.

În această perioadă, guvernul a părăsit, de asemenea, 120 de districte în urma ofensivelor talibane. În ultima OFENSIVĂ, talibanii au capturat centrul districtului Tagab din provincia nordică Kapisa.

Potrivit TOLOnews, 638 de militari și civili au fost uciși în atacurile talibanilor în această perioadă și alți 1.060 au fost răniți.

Motivul principal al prăbușirii districtelor este conducerea slabă la nivelul conducerii forțelor de securitate și apărare„, a declarat deputatul Khan Agha Rezayee.

Deși numărul atacurilor și exploziilor a scăzut în această perioadă, numărul victimelor în rîndul personalului de securitate și al civililor a continuat să crească.

Majoritatea victimelor au fost raportate în provinciile Baghlan, Faryab, Badakhshan, Ghazni, Takhar, Balkh, Ghor, Herat, Farah, Kunduz, Badghis și Sar-e-Pul.

Deputatul Ibdallullah Mohammadi acuză faptul că personalul din cadrul serviciilor de Securitate, și comandanții acestora, au fost schimbați, locul lor fiind luat de comandanți mai puțin instruiți.  „Nu a existat nici o pregătire pentru a face față unui război atît de mare, nu am fost pregătiți pentru războiul de gherilă”, a declarat și deputatul Arif Rahmani.

Între timp, Ministerul Apărării din Afghanistan (MoD) a declarat că forțele de securitate afghane au intensificat atacurile aeriene asupra pozițiilor talibanilor în Nangarhar, Herat, Balkh, Jawzjan, Helmand, Takhar, Badakhshan, Kunduz, Baghlan și provinciile Kapisa într-o acțiune de recuperare a districtelor pierdute.

„258 de luptători talibani au fost uciși și încă 100 au fost răniți în operațiunile desfășurate de forțele de securitate și apărare în ultimele 24 de ore”, a declarat Fawad Aman, purtător de cuvînt adjunct al Ministerului Apărării.

Premierul pakistanez Imran Khan, referitor la o posibilă înrăutățire a situației din Afghanistan, a declarat că Pakistanul se va confrunta cu un moment dificil, avînd în vedere impactul potențial al unui nou război civil în Afganistan. El a spus că Pakistanul nu are nici o influență asupra talibanilor.

În timpul unui discurs în Adunarea Națională a Pakistanului, el a criticat, de asemenea, politicile din trecut care au condus la aderarea Pakistanului la intervenția SUA în Afghanistan. El a menționat că nu s-a simțit niciodată mai „insultat” decît atunci cînd Pakistanul a decis să se alăture războiului american împotriva terorii.

Militarii români prezenți de 19 ani în TO Afghanistan au fost retrași în totalitate din această țară.

ROMÂNIA S-A RETRAS TOTAL DIN AFGHANISTAN

BMTF, 28 iun – Participarea de 19 ani a Armatei Române în Afghanistan s-a încheiat în noaptea de sîmbătă spre duminică, în momentul în care a fost repatriat şi ultimul detaşament românesc format din 140 de militari. În urma lor rămîne o ţară ameninţată de ofensiva talibanilor și cu o istorie de peste 40 de ani de război continuu, așa cum ați putut citii, în ultimii 15 ani, pe acest site.  

Soldaţii români au revenit în ţară sub comanda generalului de brigadă Iulian Daniliuc, reprezentantul naţional al Armatei României în Afghanistan. România a repatriat circa 670 de militari, din momentul luării deciziei NATO de a pleca din Afghanistan. Cea mai mare parte dintre cei aproximativ 600 de militari care au executat ultima rotaţie din Afghanistan, în perioada februarie-iunie 2021, aparţin Batalionului de Protecţie a Forţei „Jderii” comandat de locotenent-colonelul Vasile Mironescu, şi au executat, alături de militarii din cadrul ENS şi în cooperare cu forţele Coaliţiei internaţionale, cu Forţele Naţionale de Securitate şi Apărare Afghane şi cu liderii locali, misiuni specifice de protecţia forţei şi de pregătire a activităţilor de redislocare în ţară a detaşamentelor de militari şi a echipamentelor specifice misiunii.

Alături de aceştia au mai fost retraşi din Afghanistan şi ofiţeri de Operaţii Speciale (FOS) sau de Informaţii Militare, care, datorită modului în care înţeleg să-şi ducă la îndeplinire misiunile, au fost foarte apreciaţi de colegii aliaţi. Forţele pentru Operaţii Speciale au avut misiunea de a lua cu asalt „cuiburile” de talibani în echipe mixte cu militari FOS americani, britanici sau germani.

În Afghanistan au mai acţionat și au fost retraşi, şi ofiţerii de Informaţii Militare, care, în toţi aceşti ani, au reuşit să se infiltreze adînc în grupurile talibane pentru a obţine informaţii extrem de importante pentru aliaţi. Buni vorbitori de limbă pashtună şi cunoscători experimentaţi ai Coranului, unii dintre ei nu s-au ferit chiar să-şi întemeieze o familie cu cîte o femeie afghană pentru a fi consideraţi „persoane de încredere” în comunitate.

Activităţile de repatriere au fost sincronizate cu aliaţii din NATO şi cu partenerul strategic SUA, în cadrul operaţiei „SAFE RETURN AFGHANISTAN 2021” a Comandamentului Forţelor Întrunite, structura din MApN care exercită comanda operaţională a detaşamentelor Armatei României participante la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român. Pentru a asigura retragerea în siguranţă a trupelor aliate din Afghanistan, Pentagonul a adus în zonă un portavion şi două bombardiere Boeing B-52 Stratofortress pentru asigurarea sprijinului aerian în caz de atac taliban.

Potrivit MApN, din anul 2002 şi pînă în prezent, peste 32.000 de militari români, provenind din toate structurile luptătoare ale Forţelor Terestre, Aeriene, Navale, Forţelor pentru Operaţii Speciale şi structurilor de Informaţii Militare, au participat la misiuni şi operaţii internaţionale în teatrul de operaţiuni din Afghanistan. 27 de ostaşi români şi-au pierdut viaţa în cei 20 de ani de război.

Ce rămîne în urma acestei retrageri dictate politic? Talibanii cîştigă localitate după localitate într-o ofensivă ce s-a intensificat odată cu începutul retragerii forţelor aliate, operaţiune care ar urma să se încheie cel tîrziu la 11 septembrie. SUA au irosit aproape 1.000 de miliarde de dolari într-un război „inutil“ de 20 de ani, scrie „The Sun“. Talibanii susţin că au preluat controlul în 69 de districte afghane, doar de la 1 mai, cînd a început retragerea forţelor americane. Drept urmare, talibanii controlează în prezent 142 de districte, adică mai mult de o treime din cele 407 de districte, şi luptă în acest moment pentru controlul altor 170 de districte, provocînd pierderi grele forţelor de securitate afghane, antrenate de americani.

„Va fi tragic dacă această ofensivă militară continuă“, a declarat, săptămîna trecută, în Consiliul de Securitate al ONU, emisarul secretarului general al Naţiunilor Unite în această ţară, Deborah Lyons, subliniind că ameninţarea cu pierderea progreselor realizate în Afghanistan în ultimii 20 de ani este reală. „Majoritatea districtelor capturate înconjoară capitale ale unor provincii, ceea ce sugerează că talibanii se poziţionează pentru a încerca să preia controlul asupra acestor capitale odată ce forţele străine se vor retrage complet“, a spus responsabila ONU.

Combatanţi talibani au lansat miercuri o rachetă asupra unui spital din Afghanistan, care a provocat un incendiu major ce a condus la distrugerea dozelor de vaccin anti-COVID-19. Nu au fost raportate persoane decedate, au anunţat oficiali afghani, informează Reuters. Talibanii afirmă că sînt dispuşi să continue discuţiile de pace în Afghanistan, unde doresc adoptarea unui „sistem islamic adevărat“, în care drepturile femeilor să fie aliniate cu normele culturale şi religioase, scrie Reuters. Nu este clar dacă talibanii le vor permite femeilor să ocupe funcţii publice sau dacă locurile de muncă şi şcolile vor fi separate pe criterii de gen.

TALIBANII AU RECÎȘTIGAT CE AU PIERDUT ÎN 20 DE ANI

BMTF, 23 iun – Recentele cuceriri militare ale talibanilor în Afghanistan reprezintă un motiv de îngrijorare, a declarat marţi, în Consiliul de Securitate al ONU, emisarul secretarului general al Naţiunilor Unite în această ţară, Deborah Lyons, adăugînd că insurgenţii s-au poziţionat pentru a prelua controlul asupra centrelor administrative ale unor provincii afghane, potrivit AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Potrivit responsabilei ONU, ameninţarea cu pierderea progreselor realizate în Afghanistan în ultimii 20 de ani este reală.

Din acest motiv, ea a cerut comunităţii internaţionale să exercite presiuni pentru ca talibanii să revină la masa negocierilor şi să discute despre încetarea focului cu guvernul de la Kabul, subliniind că ceea ce se întîmplă în Afghanistan va avea consecinţe globale.

Peste 50 din cele 370 de districte afghane au căzut în mîinile talibanilor de la începutul lunii mai. Majoritatea districtelor capturate înconjoară capitale ale unor provincii, ceea ce sugerează că talibanii se poziţionează pentru a încerca să preia controlul asupra acestor capitale odată ce forţele străine se vor retrage complet, a spus responsabila ONU. Menţinerea drepturilor femeilor este o prioritate şi aceasta nu ar trebui folosită ca monedă de schimb la masa negocierilor, a menţionat Deborah Lyons. Drepturile femeilor, ale bărbaţilor, ale oamenilor în general nu sînt negociabile, a insistat ea.

Ofensiva din teren a talibanilor contravine promisiunilor făcute de talibani privind negocieri politice în cadrul acordului lor de pace cu SUA, a subliniat aceasta.

Exprimîndu-se în numele SUA, ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a avertizat că ţara sa nu va recunoaşte un guvern afghan impus cu forţa.

În cursul sesiunii, Naţiunile Unite au subliniat de asemenea că fabricarea de opiu în această ţară a continuat şi chiar s-a dezvoltat în perioada crizei mondiale provocată de pandemia de COVID-19.

Potrivit unor responsabili locali, talibanii controlau marţi principalul punct de trecere a frontierei cu Tadjikistanul, în nordul Afghanistanului, precum şi districte care conduc spre capitala Kunduz al provinciei omonime, din nord-estul ţării.

Talibanii şi-au intensificat ofensiva pe teren odată cu retragerea forţelor americane la începutul lunii mai, operaţiune care ar urma să se încheie cel tîrziu la 11 septembrie.

Preşedintele SUA a decis în aprilie, contrar opiniei militarilor, să retragă toate trupele americane din Afghanistan pînă pe 11 septembrie. Operaţiunile de retragere au fost deja realizate într-o proporţie ce depăşeşte 50%. John Kirby a indicat că armata SUA continuă să ofere sprijin aerian forţelor afghane, dar a subliniat că acest sprijin nu va dura pînă în ultima zi a prezenţei militare americane în Afghanistan.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani şi negociatorul-şef al guvernului său în discuţiile cu talibanii, Abdullah Abdullah, sînt aşteptaţi vineri la Casa Albă.

Luni, mai multe districte afghane au ajuns sub controlul talibanilor, pe măsură ce aceştia continuă să îşi extindă controlul.

Oficiali ai administraţiei locale au raportat că opt districte din provinciile Baghlan, Balkh şi Takhar au fost invadate de talibani în ultimele 24 de ore. Un oficial al Ministerului Apărării a scris pe Twitter că luptătorii talibani se aflau în apropierea oraşului Mazar-i-Sharif.

Dacă informaţiile sînt corecte, asta ar însemna că forţele talibane au revendicat 50 de districte de cînd trupele SUA şi NATO au început retragerea, pe 1 mai.

Afghanistanul este împărţit în 34 de provincii şi aproximativ 400 de districte.