CHESTII CIUDATE PE FRONTUL UKRAINEAN

BMTF, 15 mar – De astăzi și pînă duminică, inclusiv, rușii sînt așteptați la urne pentru alegerea, sau mai corect, re-alegerea președintelui țării. Au fost deschise secții de votare inclusiv pe teritoriul nerecunoscutei Transnistrii, în ciuda opoziției și protestelor Chișinăului, dovedind că Rusia consideră încă Republica Moldova ca pe o gubernie mică dar deviaționistă și extrem de vocală la băutură. La fel de vocală, Ukraina a calificat alegerile prezidenţiale din Rusia drept o farsă şi a cerut comunităţii internaţionale să nu recunoască rezultatul. Kievul a condamnat organizarea scrutinului în teritoriile ukrainene ocupate de ruşi ca fiind nule şi neavenite şi o nouă dovadă Moscova încalcă flagrant normele dreptului internaţional. Statele Unite, NATO şi Uniunea Europeană au spus că alegerile ruse nu pot fi considerate libere şi corecte, dar un purtător de cuvînt de la Bruxelles a precizat că recunoaşterea rezultatului depinde de fiecare stat membru în parte.

În ajunul scrutinului, adversarii declarați ai actualului președinte Putin au declanșat o serie de evenimente tactice menite să perturbe cele trei zile ce ar fi trebuit să fie… de sărbătoare!

Dacă excludem din discuția de față atacurile repetate în adîncime din Crimeea, efectuate de forțe speciale ukrainene cu sprijin consistent din partea partenerilor, asaltul asupra regiunilor rusești de frontieră, Belgorod și Kursk par venite de nicăieri, tocmai în momentul în care forțele ruse par să rupă Frontul de Sud. Cam așa sînt tratate și de comunicatorii oficiali ai Kremlinului!

Rebelii ruși care au pătruns pe teritoriul Federației au lansat noi atacuri. Într-un anunț preluat de Ukrainska Pravda, ei afirmă că au distrus două depozite de muniții ale armatei ruse din regiunea Kursk, după ce miercuri două rafinării de petrol au fost grav avariate. 10% din producția de carburant a Federației Ruse a fost afectată în două ore, scriau insurgenții pe platforma X. Cinci case și 25 de mașini au fost sever avariate. Textul este însoțit și de imagini care poartă sigla Serviciului de informații militar ukrainean.

Operațiuni militare au loc și în regiunea vecină, Belgorod. Un om și-a pierdut viața aici după ce mașina în care călătorea a fost atinsă de un fragment de proiectil. Patru persoane au fost rănite. Prefectul din Belgorod a confirmat informațiile, dar a spus că atacurile au fost opera armatei ukrainene.

Marți, trei grupări puternic înarmate au pătruns pe teritoriul Federației Ruse și au declanșat atacuri împotriva armatei și autorităților ruse. „Satul Tetkino din regiunea Kursk este complet sub controlul forțelor de eliberare – Legiunea „Libertatea Rusiei”. „Armata lui Putin părăsește rapid satul, lăsînd poziții în urmă și abandonînd echipamentul greu.”– spune mesajul. Liderii celor trei formațiuni de voluntari, participante la insurecție, au transmis o declarație comună a Legiunii Libertatea Rusiei, a Corpului Voluntar al Rusiei și a Batalionului Sibir (Siberian): „Ne adresăm concetățenilor noștri: locuitori ai orașului Belgorod, oficiali ai administrației Belgorod și tuturor celor care ne pot auzi. Ucigașii lui Putin lansează atacuri pe scară largă asupra așezărilor pașnice ukrainene, stabilindu-și pozițiile între casele tale, școlile copiilor tăi și instituțiile guvernamentale. În fiecare zi, zeci de oameni nevinovați obișnuiți (mai ales femei și copii) sînt uciși în atacurile din Belgorod. Atacurile asupra Ukrainei de pe teritoriul Belgorod trebuie să înceteze! În acest sens, sîntem nevoiți să dăm o lovitură asupra pozițiilor militare situate în orașele Belgorod și Kursk. Pentru a evita victimele civile, îndemnăm pe toată lumea să părăsească orașele imediat. Îndemnăm autoritățile locale să salveze viețile oamenilor și să înceapă evacuarea orașelor Kursk și Belgorod”.

Teritoriul rusesc de la granița cu Ukraina a fost atacat de trei grupări paramilitare de rebeli ruși care luptă împotriva Kremlinului și alături de Ukraina.

Cele trei grupări, Legiunea Libertatea Rusiei, Corpul de Voluntari Rusi și Batalionul Siberian, declară pe rețelele sociale că au desfășurat atacuri pe teritoriul Rusiei, unde au intrat cu tancuri și blindate, în regiunile Kursk și Belgorod. Un avion rusesc ar fi fost doborît de acestea în regiunea Belgorod.

Grupurile „acționează pe teritoriul Rusiei ca unități independente, deoarece sînt formate din cetățeni ruși. În plus, sînt acasă”, a declarat Andriy Yusov, purtătorul de cuvînt al Serviciului de Informații ukrainean, în urma incursiunii din 12 martie, scire Kyiv Independent.

Legiunea Libertatea Rusiei spune că a trecut granița de vest a Rusiei în apropiere de satul Tetkino din regiunea Kursk și a lovit un transportor de trupe blindat în sat, scrie nbcnews.

E vorba de un grup de luptători voluntari ruși, deveniți cunoscuți în urma unei incursiuni similare de anul trecut.

Grupul a publicat marți dimineața o declarație video în care a criticat monopolizarea puterii de către Putin și a spus că luptă pentru a elibera poporul rus de „mizerie, sărăcie și frică”: „La fel ca toți concetățenii noștri, în Legiune visăm la o Rusie eliberată de dictatura lui Putin. Dar nu doar visăm: muncim din greu pentru a realiza acele vise. Ne vom lua înapoi pămîntul centimetru cu centimetru de la regim. Rușii vor dormi bine, nu se vor teme de alarme, nu le va fi frică să spună ceea ce cred. Rușii vor vota pentru cine vor, nu pentru cine trebuie. Rușii vor trăi liberi” declarat Legiunea Libertatea Rusiei.

Un al doilea grup, Corpul de Voluntari din Rusia, care a organizat o incursiune transfrontalieră dramatică alături de Legiune în mai anul trecut, a spus că a trecut din nou în Rusia, fără a detalia unde exact. A publicat un videoclip cu luptătorii săi într-o locație nedezvăluită, trăgînd în întuneric, scrie nbcnews.

A treia grupare militară se numește Batalionul Siberian și susține că a trecut marți granița în Rusia. „Am spus mai devreme că nu va fi posibilă răsturnarea pașnică a regimului dictatorial criminal din Federația Rusă. Poate fi eliminat doar cu armele în mînă”, a spus grupul într-o postare pe Telegram. „În seara asta am început să ne îndeplinim promisiunea.” Ulterior, a distribuit un videoclip în care pretinde că își arată luptătorii în Rusia și îi cere cetățenilor țării să voteze cu arme, nu cu buletine de vot, scrie nbcnews.

Andriy Yusov, purtătorul de cuvînt al serviciului de informații militar al Ukrainei, a declarat marți că grupurile sînt formate din cetățeni ruși și acționează pe teritoriul Rusiei independent de Ukraina. „Probabil vorbim despre o operațiune comună a acestor unități, în special în regiunile Belgorod și Kursk”, a declarat Yusov pentru Radio Freedom.

Joi, mai  multe zeci de drone și rachete ukrainene au lovit regiuni din Rusia, printre care Moscova, Leningrad, Belgorod, Kursk, Briansk, Tula și Oriol, unde au fost lovite mai multe rafinării și alte obiective. 

Primăria orașului Belgorod a fost lovită de una dintre drone, scrie și digi24.

Ministerului rus al Apărării a anunțat, într-un comunicat de presă, că atacurile au început în jurul orei 3 noaptea, cu bombardamente masive asupra regiunii Belgorod, scrie euronews.

Roman Starovoit, guvernatorul regiunii Kursk: „Prieteni, a fost o noapte neliniștită. Au fost atacuri masive cu drone, am emis alerte, este în vigoare alerta de atac cu rachete. De dimineață, este bombardată localitatea Tiotkino. A fost o tentativă de raid a unui grup de diversioniști. Au fost schimburi de focuri. Raidul a eșuat.”, consemnează Costin Andrieș pe X.

Într-un interviu realizat marți seară, dar difuzat pe fragmente, Vladimir Putin s-a referit și la voluntarii ruși care au lansat ofensiva în Federație: „Obiectivul lor este, nu mă îndoiesc de acest lucru, să afecteze alegerile prezidenţiale din Rusia. Sau măcar să interfereze cu procesul de exprimare normală a voinţei cetăţenilor. În al doilea rînd, aşa cum am spus deja, este şi o componentă informaţională. Şi 3, dacă au un succes oarecare, vreo şansă, un argument oarecare, un as din mînecă, vor putea folosi în posibile viitoare alegeri.”

Voluntarii care au atacat Rusia susțin că acționează independent, dar nu sînt puțini cei care sînt convinși că sînt sprijiniți de Kiev. De altfel, nici nu ar putea avea arme și blindate altfel. În imaginile date publicității se observă că voluntarii ruși dispun de armament de infanterie occidental.

Moscova susține că a respins atacul, dar Legiunea „Libertatea Rusiei” a ocupat un sat de la frontiera Rusiei cu Ukraina.

Purtătorul de cuvînt al grupării a precizat prin Zoom că majoritatea voluntarilor sînt în regiunea Kursk.

Acțiunea lor ar putea sili Rusia să mute rezervele pentru a face față atacului. Alexei Baranovski, legiunea „Libertatea Rusiei”: „Aseară a început o operaţiune specială de eliberare a unităţilor de voluntari ale Forţelor Unite ale Rusiei – legiunea „Libertatea Rusiei”, corpurile Voluntarilor Ruşi şi Batalionul Siberia. Trei divizii au intrat pe teritoriul Rusiei prin două locuri, în regiunile Kursk şi Belgorod. De fapt, totul a fost planificat să coincidă cu aşa-zisele alegeri”.

În paralel cu atacul celor trei divizii de voluntari, Ukraina au lovit cu drone adînc în teritoriul Rusiei. Serviciul de informații al Armatei ukrainene a lovit două rafinării pe care le-a scos, cel puțin temporar, din funcțiune.

Minimalizînd acțiunile militare declanșate pe teritoriul Federației Ruse, Ministerul Apărării de la Moscova a dat publicității un comunicat referitor la voluntarii străini care luptă de partea Kievului în războiul din Ukraina. Evident, rușii îi numesc pe toți MERCENARI. „Ministerul rus al Apărării continuă să urmărească și să înregistreze personal toți mercenarii străini care au sosit în Ukraina pentru a participa la acțiuni de luptă. Din 24 februarie 2022, numărul total de mercenari străini care au sosit în Ukraina este de 13.387. În același timp, pînă în prezent a fost confirmată distrugerea a 5.962 de mercenari străini. Liderul incontestabil în ceea ce privește numărul de luptători uciși este Polonia (2.960 au sosit, 1.497 au fost eliminați). Din Georgia au sosit 1.042 de luptători, dintre care 561 au fost eliminați. Cei 1.113 „soldați ai norocului” sosiți din SUA au pierdut 491 de morți. Peste 40% dintre mercenarii canadieni au fost eliminați (422 din 1.005). Din cei 822 de luptători sosiți din Marea Britanie, 360 au fost eliminați. Din România au sosit 784 de mercenari, 349 au fost uciși. Din Germania – 235, respectiv 88. De remarcat că Franța, care neagă la toate nivelurile prezența mercenarilor săi pe teritoriul Ukrainei, a pierdut deja 147 de militanți din 356 sosiți”, informează Ministerul rus al Apărării.

Este recunoscut, cu jumătate de gură, faptul că majoritatea instructorilor militari aparțin țărilor membre NATO. De asemenea, intelligence-ul electronic și imagistic, deservirea complexelor sofisticate de arme occidentale sînt deservite de mercenari familiarizați și instruiți în mînuirea lor. Se știe că baza de drone navale de la Oceakov, de exemplu, este deservită de operatori britanici și că mercenari români, angajați ai unei companii britanice, au fost implicați în scufundarea Moskovei! Baza de drone aeriene de la Odessa este, de asemenea, deservită de personal regăsit pe lista pdată publicității de Ministerul rus al Apărării, în ajunul declanșării scrutinului prezidențial.

Se petrec lucruri ciudate, din punct de vedere tactic, în războiul din Ukraina în aceste zile. Sînt convins că și pe frontul din umbră se duce o luptă la fel de aprigă, dincolo de reflectoare și de declarații șocante. Vladimir Putin așteaptă re-investirea în funcție, chiar dacă conducerea politică de la Kiev cere, la nivel planetar, nerecunoașterea rezultatelor alegerilor. După ceremonia cu fast de la Kremlin sînt convins că războiul din Ukraina va intra într-o nouă fază…