Frontline News

PANJWAI A CĂZUT, DUMINICĂ

BMTF, 5 iul – Acum 20 de ani SUA au promis că talibanii vor fi eradicaţi de pe faţa pămîntului şi că inevitabila lor victoria va anula definitiv orice şansă ca talibanii sau o altă mişcatre islamistă să se regrupeze acolo şi să plece din nou la asalt împotriva lumii civilizate.

N-a fost să fie aşa şi acum SUA și aliații pleacă din Afghanistan care, zi de zi, este recuperat de talibani, exact cum s-a petrecut odinioară şi în cazul ocupanţilor sovietici.

Militanţii talibani au preluat controlul asupra a cel puţin 28 de districte din opt provincii din Afghanistan în ultima săptămînă.

Numai în provincia Badahshan, din nord-estul ţării, talibanii au cucerit cel puţin 11 districte în acest weekend, potrivit autorităţilor locale.

Numeroase districte au fost pur şi simplu abandonate de forţele de securitate afghane. Mai mult de 300 de militari afghani au trecut graniţa cu Tadjikistan, întrucît talibanii se apropiau de graniţă, a transmis Comitetul pentru Securitate Naţională din Tadjikistan. Trupele afghane au trecut graniţa sîmbătă, la 6.30 ora locală.

În provincia Badahshan cîteva sute de familii au fost nevoite să-şi părăsească căminele din cauza luptelor.

După ce Washingtonul a început, la 1 mai, retragerea militarilor săi din Afghanistan după 20 de ani de război, talibanii şi-au intensificat ofensiva împotriva forţelor militare afghane pentru a prelua controlul asupra zonelor rurale din întreaga ţară.

În ultima perioadă, ofensiva talibanilor a vizat mai ales nordul Afghanistanului, deşi duminică ei au preluat controlul asupra districtului-cheie Panjwai, din vechiul lor bastion situat în provincia meridională Kandahar.

Potrivit Hindustan Times, militari afghani au pierdut controlul asupra districtului Panjwai din provincia Kandahar, din sudul ţării. Panjwai a fost ţinta talibanilor de mai mult timp, avînd în vedere poziţia acestuia, aflîndu-se în apropiere de oraşul Kandahar.

În prezent, talibanii controlează 100 de districte dintr-un total de 421, iar Panjwai este al cincilea district din Kandahar pe care talibanii l-au obţinut în ultima vreme.

AFGHANISTAN, UN IUNIE MORTAL! GUVERNUL DE LA KABUL PIERDE 120 DE DISTRICTE ÎN FAȚA TALIBANILOR

BMTF, 2 IUL – Un atac cu mortiere a vizat reședința lui Atta Mohammad Noor, fostul guvernator al provinciei Balkh,  aseară, rănind cel puțin două persoane, a declarat deputatul Sayed Zahir Masroor, potrivit surselor noastre de la Kabul.

Atacul a avut loc în timp ce Noor se afla într-o întîlnire cu lideri politici, membri ai consiliului provincial și oficiali de securitate pentru a revizui situația de securitate a provinciei.

Surse din cadrul serviciilor de securitate au declarat că proiectilul a lovit un vehicul care aparținea lui Ali Mohaqiq, deputat și fiul lui Mohammad Mohaqiq, consilier principal în afaceri politice și de securitate al președintelui. Un șofer al lui Ali Mohaqiq și o altă persoană au fost răniți în incident.

Noor a mers săptămîna trecută la Balkh pentru a sprijini forțele locale de securitate în operațiunile împotriva talibanilor.

Din cele 14 districte din Balkh, nouă au căzut sub controlul total al talibanilor în ultimele cîteva săptămîni. Districtele Kaldar și Chahar Boak, cel mai recent.

Talibanii reprezintă o amenințare pentru Mazar-e-Sharif, capitala provinciei, dar forțele de securitate și comandourile au întărit securitatea pentru a preveni capturarea de către talibani.

În urmă cu o săptămînă, Noor s-a angajat să mobilizeze publicul din Balkh împotriva talibanilor și să curățe provincia și să restabilească stabilitatea.

Căderea Balkh-ului înseamnă căderea Nordului și căderea Nordului înseamnă căderea Afghanistanului, a spus Noor.

Iunie a fost o lună de foc pentru 12 provincii, mai ales în nordul și centrul Afghanistanului. Autoritățile afgane susțin că Forțele Naționale Afghane de Securitate și Apărare (ANDSF) au ucis peste 6.000 de luptători talibani în aproximativ o lună, iar talibanii au spus că grupul a provocat victime majore forțelor guvernamentale.

În această perioadă, guvernul a părăsit, de asemenea, 120 de districte în urma ofensivelor talibane. În ultima OFENSIVĂ, talibanii au capturat centrul districtului Tagab din provincia nordică Kapisa.

Potrivit TOLOnews, 638 de militari și civili au fost uciși în atacurile talibanilor în această perioadă și alți 1.060 au fost răniți.

Motivul principal al prăbușirii districtelor este conducerea slabă la nivelul conducerii forțelor de securitate și apărare„, a declarat deputatul Khan Agha Rezayee.

Deși numărul atacurilor și exploziilor a scăzut în această perioadă, numărul victimelor în rîndul personalului de securitate și al civililor a continuat să crească.

Majoritatea victimelor au fost raportate în provinciile Baghlan, Faryab, Badakhshan, Ghazni, Takhar, Balkh, Ghor, Herat, Farah, Kunduz, Badghis și Sar-e-Pul.

Deputatul Ibdallullah Mohammadi acuză faptul că personalul din cadrul serviciilor de Securitate, și comandanții acestora, au fost schimbați, locul lor fiind luat de comandanți mai puțin instruiți.  „Nu a existat nici o pregătire pentru a face față unui război atît de mare, nu am fost pregătiți pentru războiul de gherilă”, a declarat și deputatul Arif Rahmani.

Între timp, Ministerul Apărării din Afghanistan (MoD) a declarat că forțele de securitate afghane au intensificat atacurile aeriene asupra pozițiilor talibanilor în Nangarhar, Herat, Balkh, Jawzjan, Helmand, Takhar, Badakhshan, Kunduz, Baghlan și provinciile Kapisa într-o acțiune de recuperare a districtelor pierdute.

„258 de luptători talibani au fost uciși și încă 100 au fost răniți în operațiunile desfășurate de forțele de securitate și apărare în ultimele 24 de ore”, a declarat Fawad Aman, purtător de cuvînt adjunct al Ministerului Apărării.

Premierul pakistanez Imran Khan, referitor la o posibilă înrăutățire a situației din Afghanistan, a declarat că Pakistanul se va confrunta cu un moment dificil, avînd în vedere impactul potențial al unui nou război civil în Afganistan. El a spus că Pakistanul nu are nici o influență asupra talibanilor.

În timpul unui discurs în Adunarea Națională a Pakistanului, el a criticat, de asemenea, politicile din trecut care au condus la aderarea Pakistanului la intervenția SUA în Afghanistan. El a menționat că nu s-a simțit niciodată mai „insultat” decît atunci cînd Pakistanul a decis să se alăture războiului american împotriva terorii.

Militarii români prezenți de 19 ani în TO Afghanistan au fost retrași în totalitate din această țară.

ROMÂNIA DE MORAVURI UŞOARE

De femei de moravuri uşoare, istoria are nevoie permanent. Ele au fost cele care au îmbinat, plăcut şi util, grozăviile războaielor mondiale din toate timpurile, sau destinele unor instituții importante. Interesate mai puţin de politică, de arme, de victorii, femeile de moravuri uşoare, trăiau în fumurile lor, uneori departe de realitate, dar intersectîndu-se brutal cu ea. România pare un astfel de personaj: sexy, misterios, învăluit într-un abur enigmatic, ce pare că nu realizează că reconfigurarea centrelor de putere este inevitabilă! A auzit, ea, România, de Malta, dincolo de istoriile cu Cavaleri? Ce s-a întîmplat după Malta? Lumea a devenit mult mai nesigură, cu orizonturile tulburi şi cu popoare trezite din entuziasm în debusolare. A început un sălbatic război economic pentru acapararea resurselor şi pieţelor perdanţilor Războiului Rece, iar ea, România, se lipsea de vechii parteneri economici din Est, la fel de uşor cum renunţa la haine! Democraţia şi-a epuizat resursele înainte ca întreaga planetă să cunoască o ordine democratică! Lipsa confruntării globale majore a eliminat liantul ideologic, care a fost înlocuit, cu preponderenţă, de cel religios, ori economic. Cu alte cuvinte, absenţa unui nou război mondial generează haosul din actualul sistem internaţional!

Dezechilibrele demografice, criza apei, degradarea mediului, penuria alimentară şi sărăcia endemică menţin permanent amorsate numeroase situaţii conflictuale regionale. Lista provocărilor globale este, însă, mult mai lungă. Lumea a intrat într-o perioadă de tranziţie care va fi caracterizată mai curînd de pragmatism şi compromis, decît de aderarea la principii ideologice şi doctrine, iar consecinţa imediată pentru politica de tip clasic este tendinţa de a se elabora strategii, evitîndu-se analiza noilor condiţii. Lumea globală visează la cristalizarea unui nou internaţionalism pentru a contrabalansa cea mai puternică forţă nouă care este naţionalismul! Ascensiunea sa este constatată pretutindeni în lume sub forma fundamentalismului islamic, regionalismului şi protecţionismului economic, precum şi în conflicte etnice şi mişcări revoluţionare. Ascensiunea dreptei este favorizată de crizele sociale, financiare, economice, la care trebuie adăugate războaiele. Constatările nu pot să ne lase indiferenţi. În ultimii ani, partidele de extremă dreaptă au cîştigat substanţial teren. Platformele lor politice sînt, din păcate, infestate de intoleranţă, mai ales faţă de străini, xenofobia lor este transparentă iar unele au revendicări iredentiste. De un deceniu aproape, în America Latină a apărut conceptul de ,,socialism al sec. XXI” care porneşte de la preocuparea guvernelor de stînga de a intra în posesia avuţiilor naţionale, demers sabotat sistematic de Statele Unite.

Toate acestea înseamnă că, în anii următori, forţa călăuzitoare a politicii nu va fi ideologia, ci un grad mult mai înalt de pragmatism. UE este un proiect politic şi economic născut în competiţie cu SUA. Dificultăţile acestui proiect par a se accentua, în absenţa unor lideri notabili în fruntea statelor fondatoare ale Uniunii. Nu este un secret că în interiorul uniunii sînt cîteva state , din prima linie, care fac notă distinctă. Din punct de vedere al politicilor de securitate, UE a fost compromisă, la început, de proasta gestionare a crizei din fosta Yugoslavie, de războiul din Iraq, de Libia sau politica oscilantă din Orientul Mijlociu. Recunoaşterea unui stat palestinian este în contradicţie flagrantă cu interesele Germaniei care s-a şi pronunţat împotriva acestuia!

România, din păcate, se află în postura de curvă proastă, care nu-şi cunoaşte interesul, într-o criză cronicizată a strategiilor şi politicilor de securitate şi de politică externă. Societate românească este bulversată de falsele modele care i se oferă suspect de generos, mai ales prin mass-media. Dilentantismul şi impostura au invadat întreaga viaţă publică, de la Deconcentrate, la Parlament, Preşedinţie, instituţii de forţă. Din fericire, cunoscînd destul de mulţi români patrioţi, ştiu că marile acte de subminare economică a resurselor de subzistenţă a naţiunii sînt cuantificate şi documentate. Din nefericire, DECIDENTUL POLITIC este DUŞMANUL NAŢIUNII! Numai caracteristicile transpartinice şi transnaţionale ale vinovaţiilor fac ca dosarele să fie blocate. „O mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul”, mi-a spus cîndva, dezamăgitor de sincer, un lider marcant al PNŢCD! Numai o putere nouă, populară, un model Islandez, ar putea avea voinţa politică pentru restabilirea drepturilor naţiunii. Dar, asta e utopie!

Războiul împotriva României, purtat de peste 30 de ani, este o ameninţare perpetuă, dar nu poate fi contracarat din cauza unor mari vulnerabilităţi induse sistemului politic, economic şi social de:

– guvernarea bazată pe minciună, corupţie şi trădare;

– perpetuarea puterii prin grave atentate împotriva sistemului democratic constituţional;

– promovarea sistematică a incompetenţei la nivel instituţional;

– absenţa unei clase politice responsabile şi imună la tentanţiile asociate puterii;

– lipsa clasei economice autohtone cu conştiinţă naţională;

– coabitarea politică cu adversarii statului naţional român;

– lipsa orizonturilor strategice în relaţiile internaţionale şi incompetenţa în gestionarea relaţiilor cu vecinii, fără excepţie, foşti ori actuali revizionişti;

– înstrăinarea în condiţii mai mult decît dubioase a resurselor strategice vitale pentru prezervarea existenţei, independenţei şi suveranităţii naţionale;

– nevalorificarea extraordinarelor resurse ale solului şi subsolului ţării. Prima urgenţă ar fi ca în România să nu rămînă parcelă de teren agricol care să nu producă!

Din păcate, România pare o femeie de moravuri uşoare. Proastă şi Încrezută, incapabilă să gîndească la viitor. Dacă acum se mai simte în putere, şi mai aplică o contră, din cînd în cînd, lui Putin, peste alţi 10 de ani, nu va mai fi decît o epavă scofîlcită, arsă şi trecută, incapabilă să mai impresioneze pe cineva.

ȘTIRILE FALSE, O PROBLEMĂ DE SECURITATE NAȚIONALĂ

ȘTIRILE FALSE, O PROBLEMĂ DE SECURITATE NAȚIONALĂ

Distorsionarea adevărului nu este o practică nouă. Propaganda și știrile false folosesc în special mediul on-line și dețin similitudini: ambele sînt metode de denaturare a adevărului, de convingere emoțională, care doresc să instige la acțiune, în majoritatea cazurilor negativă.

Un număr mare de știri false și manipulatoare care difuzează teorii șocante sau ale conspirației schimbă treptat percepția informațiilor. La început, oamenii pur și simplu nu percep dezinformarea, apoi pur și simplu nu o cred, dar ulterior, din cauza emiterii frecvente a unor astfel de materiale, oamenii încep deja să se îndoiască. Anume acesta este scopul pe care vor să-l atingă organizațiile și țările care manipulează cu informațiile.

Știrile false se transformă în prezent într-o problemă de securitate națională, un instrument care poate destabiliza lumea și a sosit momentul să-l luăm în considerare în contextul securității!

ROMÂNIA S-A RETRAS TOTAL DIN AFGHANISTAN

BMTF, 28 iun – Participarea de 19 ani a Armatei Române în Afghanistan s-a încheiat în noaptea de sîmbătă spre duminică, în momentul în care a fost repatriat şi ultimul detaşament românesc format din 140 de militari. În urma lor rămîne o ţară ameninţată de ofensiva talibanilor și cu o istorie de peste 40 de ani de război continuu, așa cum ați putut citii, în ultimii 15 ani, pe acest site.  

Soldaţii români au revenit în ţară sub comanda generalului de brigadă Iulian Daniliuc, reprezentantul naţional al Armatei României în Afghanistan. România a repatriat circa 670 de militari, din momentul luării deciziei NATO de a pleca din Afghanistan. Cea mai mare parte dintre cei aproximativ 600 de militari care au executat ultima rotaţie din Afghanistan, în perioada februarie-iunie 2021, aparţin Batalionului de Protecţie a Forţei „Jderii” comandat de locotenent-colonelul Vasile Mironescu, şi au executat, alături de militarii din cadrul ENS şi în cooperare cu forţele Coaliţiei internaţionale, cu Forţele Naţionale de Securitate şi Apărare Afghane şi cu liderii locali, misiuni specifice de protecţia forţei şi de pregătire a activităţilor de redislocare în ţară a detaşamentelor de militari şi a echipamentelor specifice misiunii.

Alături de aceştia au mai fost retraşi din Afghanistan şi ofiţeri de Operaţii Speciale (FOS) sau de Informaţii Militare, care, datorită modului în care înţeleg să-şi ducă la îndeplinire misiunile, au fost foarte apreciaţi de colegii aliaţi. Forţele pentru Operaţii Speciale au avut misiunea de a lua cu asalt „cuiburile” de talibani în echipe mixte cu militari FOS americani, britanici sau germani.

În Afghanistan au mai acţionat și au fost retraşi, şi ofiţerii de Informaţii Militare, care, în toţi aceşti ani, au reuşit să se infiltreze adînc în grupurile talibane pentru a obţine informaţii extrem de importante pentru aliaţi. Buni vorbitori de limbă pashtună şi cunoscători experimentaţi ai Coranului, unii dintre ei nu s-au ferit chiar să-şi întemeieze o familie cu cîte o femeie afghană pentru a fi consideraţi „persoane de încredere” în comunitate.

Activităţile de repatriere au fost sincronizate cu aliaţii din NATO şi cu partenerul strategic SUA, în cadrul operaţiei „SAFE RETURN AFGHANISTAN 2021” a Comandamentului Forţelor Întrunite, structura din MApN care exercită comanda operaţională a detaşamentelor Armatei României participante la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român. Pentru a asigura retragerea în siguranţă a trupelor aliate din Afghanistan, Pentagonul a adus în zonă un portavion şi două bombardiere Boeing B-52 Stratofortress pentru asigurarea sprijinului aerian în caz de atac taliban.

Potrivit MApN, din anul 2002 şi pînă în prezent, peste 32.000 de militari români, provenind din toate structurile luptătoare ale Forţelor Terestre, Aeriene, Navale, Forţelor pentru Operaţii Speciale şi structurilor de Informaţii Militare, au participat la misiuni şi operaţii internaţionale în teatrul de operaţiuni din Afghanistan. 27 de ostaşi români şi-au pierdut viaţa în cei 20 de ani de război.

Ce rămîne în urma acestei retrageri dictate politic? Talibanii cîştigă localitate după localitate într-o ofensivă ce s-a intensificat odată cu începutul retragerii forţelor aliate, operaţiune care ar urma să se încheie cel tîrziu la 11 septembrie. SUA au irosit aproape 1.000 de miliarde de dolari într-un război „inutil“ de 20 de ani, scrie „The Sun“. Talibanii susţin că au preluat controlul în 69 de districte afghane, doar de la 1 mai, cînd a început retragerea forţelor americane. Drept urmare, talibanii controlează în prezent 142 de districte, adică mai mult de o treime din cele 407 de districte, şi luptă în acest moment pentru controlul altor 170 de districte, provocînd pierderi grele forţelor de securitate afghane, antrenate de americani.

„Va fi tragic dacă această ofensivă militară continuă“, a declarat, săptămîna trecută, în Consiliul de Securitate al ONU, emisarul secretarului general al Naţiunilor Unite în această ţară, Deborah Lyons, subliniind că ameninţarea cu pierderea progreselor realizate în Afghanistan în ultimii 20 de ani este reală. „Majoritatea districtelor capturate înconjoară capitale ale unor provincii, ceea ce sugerează că talibanii se poziţionează pentru a încerca să preia controlul asupra acestor capitale odată ce forţele străine se vor retrage complet“, a spus responsabila ONU.

Combatanţi talibani au lansat miercuri o rachetă asupra unui spital din Afghanistan, care a provocat un incendiu major ce a condus la distrugerea dozelor de vaccin anti-COVID-19. Nu au fost raportate persoane decedate, au anunţat oficiali afghani, informează Reuters. Talibanii afirmă că sînt dispuşi să continue discuţiile de pace în Afghanistan, unde doresc adoptarea unui „sistem islamic adevărat“, în care drepturile femeilor să fie aliniate cu normele culturale şi religioase, scrie Reuters. Nu este clar dacă talibanii le vor permite femeilor să ocupe funcţii publice sau dacă locurile de muncă şi şcolile vor fi separate pe criterii de gen.

Ioan Botezătorul și dualismul messianic al Ordinelor militaro-religioase

24 iunie. Sînzienele. La 24 iunie 1927, Corneliu Codreanu şi cîţiva prieteni apropiaţi au fondat, la Iași, Legiunea „Arhanghelul Mihail“. Organizaţia promitea să lupte pentru „renaşterea“ României, bazîndu-se pe forţa naţiunii „subjugate“ de politicienii lacomi şi pe puterea credinţei în Dumnezeu. Codreanu a ales special ziua de 24 iunie, deoarece se prăznuia naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Codreanu a decis ca şedinţele cuiburilor să aibă loc întotdeauna sîmbăta seara, pentru ca legionarii să se roage în ajunul zilei Domnului. Şefii de cuib aveau datoria să-i îndemne pe camarazi să meargă a doua zi la biserică, pentru ca Dumnezeu să le călăuzească săptămîna care urma. O recurgere la istorie nu face rău nimănui, niciodată!

24 IUNIE. Ziua în care se deschid Cerurile. Ziua în care creștinii prăznuiesc nașterea Sf. Ioan Botezătorul, ca pe cel mai mare dintre sfinți, după Fecioara Maria. Ioan este fiul preotului Zaharia și al Elisabetei. S-a născut în cetatea Orini. Numele Ioan – ebr. Iohanan/Iehohanan –  înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”.  Este numit și Înaintemergătorul pentru că a anunțat și a pregătit venirea Mîntuitorului. Naşterea lui Ioan Botezătorul a avut loc cu şase luni înainte de cea a lui lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV – V, cînd se fixează definitiv şi data Crăciunului. De la 24 iunie, la 25 decembrie sînt exact şase luni! Două solstiţii!

Naşterea sa a fost vestită tot de către îngerul Gavriil, lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu.

Schismele din sînul creştinismului au existat de la început. Cea de la 1054 relua, practic, disputele din perioada proto-creştină cînd grupurile religioase se revendicau de la numeroase şcoli de gîndire. Creştinii şi iudeii au ajuns să se concentreze pe un singur Mesia (James Tabor, „Dinastia Iisus”, Ed. RAO, 2010, pag. 185). Însă, potrivit istoricilor, nu la fel stăteau lucrurile în sec.I, cînd în Manuscrisele de la Marea Moartă se citeşte despre DOI MESIA, care aveau să deschidă calea spre Împărăţia lui Dumnezeu: unul de neam regesc, din Casa lui David şi celălalt, preot din spiţa lui Levi, după cum scrie profetul evreu Zaharia (sec. 6 î.Hr.). Imaginea celor doi Mesia a devenit un simbol pentru multe secte iudaice de orientare apocaliptică. Testamentul celor Doisprezece Patriarhi, citat de James Tabor, datînd din sec.II î.Hr., spune: „Căci Domnul va ridica un mare preot din Levi şi un rege din Iuda”, pentru mîntuirea lui Israel. Pentru acel „timp” se pregăteau Esenienii, auto-izolaţi la Qumran, lîngă Marea Moartă, pregătind CALEA mîntuirii lui Israel. În acest context istoric şi de credinţă s-au derulat faptele celor doi veri, Iisus din Nazareth şi Ioan Botezătorul, care, conform istoricilor şi cercetătorilor teologi, se trăgeu din Neamul lui David şi cel al lui Levi, Maria, mama lui Iisus fiind verişoară cu mama lui Ioan Botezătorul, spiţă a lui Levi.

Aprofundarea acestui subiect nu reprezintă scopul acestui text! Cert este că, acest binom mesianic va fi trezit speranţele a mii de oameni care aşteptau sosirea celor Doi Mesia, ca un semn sigur al sfîrşitului, mîntuirea lui Israel de sub dominaţia romană, ieşirea din viaţa grea a momentului istoric respectiv. Cărţile spun că pînă şi Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, a fost marcat de usturătoarea chemare la pocăinţă lansată de Ioan Botezotorul: „Cît despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăință; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decît mine. El vă va boteza cu Duhul Sfînt și cu foc”, şi îngrozit de mesajul radical al lui Iisus, înregistrat şi de Evanghelia după Matei, cap.10, versetele 34, 35 şi 36: „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pămînt/n-am venit să aduc pace, ci sabie/ Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamasa, pe noră de soacra sa/ Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. Sigur, teologii pun aceste versete în lumina Dreptei Credinţe în faţa lui Dumnezeu şi a Căii deschise de Iisus spre Mîntuire.

Indiferent de explicaţii şi conotaţii, cu siguranţă, mişcarea populară declanşată de Iisus şi Ioan Botezătorul se transforma într-o revoluţie, pe deoparte împotriva stăpînirii romane, iar pe de alta, împotriva exceselor castei preoţeşti ce gravita în jurul Templului din Ierusalim. O greşeală de tactică face ca „revoluţia” să nu-şi atingă scopul iniţial, însă, uciderea celor doi Mesia (conform scripturilor şi vechilor proorociri), distrugerea Ierusalimului în anul 70 d. Hr. şi preluarea „comenzii” de către fratele mai mic al lui Iisus, Iacov, supranumit „cel Drept”, va schimba situaţia.

Data de 24 iunie nu a fost fixata într-un mod întîmplător ca zi a naşterii Sfîntului Ioan Botezătorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfîntului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămîiat în sfîntul altar – loc în care numai arhiereul intra o singură dată pe an, în luna a şaptea, ziua a 10 a (cf. Levitic 16, 29). Aceasta luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie şi alta din octombrie. Avînd în vedere cele descoperite în Sfînta Scriptură, Sfinţii Părinţi au rînduit ca ziua zămislirii Sfîntului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naştere.

Sfîntul Ioan Botezătorul uneşte Creştinismul de Islam. Coranul l-a ilustrat pe Ioan ca profet.  Musulmanii-l consideră pe Ioan un martor al Logosului şi ca prevestitorul lui Isa (Iisus). Chiar şi tatăl său, Zaharia, este considerat un profet al Islamului.

Musulmanii cred că Mahomed l-a întîlnit pe Ioan Botezătorul în noaptea Mi’raj (urcarea prin cele 7 Ceruri). Pe Ioan şi pe Isa i-a întîlnit în cel de-al doilea Cer (unde le-a mulţumit “Fraţilor săi”), iar apoi a urcat în al treilea Cer alături de Gavriil (Jibral) la al treilea cer, unde l-a întîlnit pe Iosif (Yusuf), fiul lui Iacov.

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.

Istoria ordinelor militaro-religioase merită, după părerea mea, încă o explicaţie, între sumedenia de explicaţii şi teorii vehiculate în ultimii 200 de ani, cu prisosinţă. Nu este un studiu istoric detaliat. Nu aceasta este intenţia autorului, ci, mai degrabă, oferirea unor indicii spre aprofundarea sistematică şi sistemică a problemei. Evident, nemulţumirea legată de explicaţiile oferite în cele cîteva lucrări studiate m-au determinat să încerc să pun cap la cap cîteva evidenţe, din punctul meu de vedere. Departe de a vedea în ordinele militaro-religioase moştenitorii unei înţelepciuni oculte – abordare preferată de o pseudo-literatură ocultă – cred că naşterea şi istoria acestora sînt indisolubil legate de perioada istorică în care au evoluat, de mediul politico-religios al cruciadelor, cînd avînd în vedere necesitatea de a avea o armată permanentă , ordinele militare au fost create, fiind adoptate ca al patrulea jurămant monastic.

În jurul lor s-au ţesut legendele, favorabile şi nefavorabile, sub aura lor mîncarea galeză din grîu fiert, graalul, un fel de colivă dar mult mai rea la gust, s-a transformat în Potirul pe care-l caută şi astăzi o groază de lume. „Păstrătorii Graalului” erau Templierii, cei care aveau suficientă putere de a-şi asigura hrana – fie ea şi săracă! – trupelor proprii, în perioade în care foametea trimitea acasă, în Occident Cruciaţii mînaţi în luptă de mirajul bogăţiilor fără de seamăn ale Ierusalimului.

Cinci ordine militaro-religioase mari s-au format în Tara Sfînta între sfîrşitul secolului al XI-lea şi începutul secolului al XII-lea: Cavalerii Sfîntului Mormînt (circa 1099), Cavalerii Templieri (circa 1118), Cavalerii Ospitalieri (circa 1099 sau ai Sfîntului Ioan), Cavalerii Spitalului Sfînta Maria din Ierusalim (Cavalerii Teutoni) şi Cavalerii Sfîntului Lazăr. Ordinele cavalereşti se înscriu în succesiunea ordinelor militare aparute în timpul Cruciadelor. Un ordin militar este o societate creştina de cavaleri, care a fost înfiinţat pentru apărarea credinţei, fie în Ţara Sfîntă, împotriva Islamului sau împotriva pagînilor (în special în regiunea Mării Baltice) în Europa. Mai multe comenzi au devenit secularizate mai tîrziu, dar „dualismul” despre care istoricii şi fanaticii Templierilor vorbesc, a rămas. În 1818, Joseph von Hammer a comparat ordinele catolice militare, în special, templierii, cu anumite modele, cum ar fi secta asasinilor. În 1820, José Antonio Conde a sugerat că au fost modelate pe Ribat, o instituţie fortificată religios care a unit un mod de viaţă religios cu lupta împotriva duşmanilor Islamului. Personal, cred că lucrurile stau mult mai simplu.

Conciliul ecumenic s-a deschis oficial la Niceea, în 20 mai 325 şi avea să creeze, pentru prima dată, după Israelul antic, o religie oficială de stat care consfinţea şi sporea puterea politică a Împăratului Constantin. Părintii Sinodului s-au împărţit în trei direcţii: unii, în frunte cu Alexandru, Osiu, sau diaconul Atanasie susţineau credinţa „ortodoxş” că Iisus Hristos este şi Dumnezeu şi om; alţii, ca Secund al Ptolemaidei, Teonas al Marmaricii şi încă vreo 20 de episcopi, erau de părere că Iisus a fost un profet muritor inspirat de Dumnezeu, iar alţii, în frunte cu Eusebiu de Nicomidia, ţineau calea de mijloc. Acesta a prezentat în Sinod o formulă de credinţă în care raportul dintre Tatăl şi Fiul era numit cu termenul omiousios „asemă­nător după fiinţa cu Tatăl” în loc de omoousios „deo­fiinţă cu Tatăl”, cum afirma doctrina ortodoxă. Marea Schismă din 1054 a împărţit creştinismul în două mari ramuri, vestică (catolică – universală) şi estică (ortodoxă – a Dreptei Credinţe a Bisericii Creştine din primul mileniu de existenţă). Principalele cauze ale separaţiei au fost dispute asupra autorităţii papale şi inserării clauzei Filioque în Crezul de la Niceea, deşi au existat şi alte cauze, cum ar fi dispute legate de jurisdicţia asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice, însă, mai important mi se pare „Conceptul cezaropapismului”, o concentrare a puterii religioase şi politice în mîinile aceleiaşi persoane.

Epoca mediavală nu se deosebeşte fundamental de primul secol al creştinismului. Dacă după Marea Schismă, Biserica Răsăriteană domina un spaţiu relativ întins şi compact – de aici şi absenţa „nevoii” de a patrona ordine militaro-religioase -, Biserica Apuseană făcea eforturi de implementare a credinţei în spaţii păgîne. Viaţa cotidiană era extrem de grea, birurile nenumărate, iar o viziune apocaliptică era atractivă pentru locuitorii Occidentului măcinat de sărăcie, boli, războaie şi biruri. Atunci cînd Papa Urban al II-lea a declanşat, în 1095, Prima Cruciadă, aceasta nu era, de fapt, decît apogeul unei lungi serii de apeluri şi de veşti îngrijorătoare venite din Ţara Sfîntă, atît de dragă inimilor creştine (Regine Pernoud, „Templierii, cavalerii lui Christos”, Ed. Univers, 1995). După o lungă succesiune de războaie şi stăpîniri ale Ierusalimului, Califul Al-Hakim cucereşte Ierusalimul, în 969, iar în 1009 distruge Rotonda Sfîntului Mormînt. Cînd vestea s-a răspîndit, a provocat revolta clerului din Occident şi al enoriaşilor, declanşînd un fenomen care va continua 200 de ani: cruciadele, greu de organizat în contextul în care forţa armelor era divizată şi răsfirată între nobilii acelor vremuri. Papalitatea avea nevoie de o armată proprie. Şi ea s-a materializat, aducînd sub aceeaşi cruce ordinele cavalereşti înfiinţate în acea perioadă, mai ales în Ţara Sfîntă, cel mai controversat fiind cel al Templierilor.

Putem presupune că acestea şi-au obţinut dualitatea, despre care se vorbeşte atît de mult, odată cu contactul avut în Ierusalim cu Biserica lui Iisus şi cu patriarhii acesteia, aşa cum scriam, urmaşii declaraţi ai lui Iacov. De altfel, în 1127, Cavalerii Sărmani ai lui Hristos, înfiinţaţi în 1118 şi recunoscuţi de papalitate în 1120, stabiliţi pe Muntele Templului cu scopul de a proteja pelerinii spre şi la Locurile Sfinte, primesc din partea Patriarhului Ierusalimului, drept emblemă, „crucea ortodoxă dublu tăiată” (Marlin Hopkins, „Enigma Cavalerilor templieri. Istorie şi legături mistice”, Ed. Art, 2008, pag. 22), de fapt, simbolul vechii credinţe (Calea esenienilor) în cei doi Mesia, Iisus şi Ioan Botezătorul, de fapt, nimic altceva, decît credinţa vechilor evrei în mîntuirea prin sabie şi credinţă, prin David şi Levi! Ea le este acordată de către Patriarhul Latin al Ierusalimului, Daimbert, arhiepiscop de PIsa şi văr al lui Bernard de Clairvaux, aflat în strînsă legătură cu Ioan al 8-lea, al 89-lea Primat al Bisericii din Ierusalim, descendent direct al lui Iisus şi fratelui acestuia, Iacov cel Drept, uns direct de Domnul, care a păstorit creştinismul în Oraşul Sfînt pînă în anul 62 d.h., continuator al tradiţiei creştine în Ierusalim, de la Iacov cel Drept, primul Patriarh. Aceşti oameni, fac profesiune de credinţă în faţa Patriarhului Ierusalimului, punîndu-şi forţele în slujba regelui Oraşului Sfînt. Canonicii Sfîntului Mormînt sînt în relaţii apropiate cu ei (Arnaud De La Croix, „Templierii. Istoria călugărilor-soldaţi”, Ed. Lucman, 2003, pag. 97). Ulterior, după ce papalitatea „unge” Ordinele Cavalereşti, aceştia folosesc „croix patee”, răspîndită, în diferite forme, la toate Ordinele. Templierii sînt cei care nu renunţă, însă, definitiv, la Dreapta Credinţă a Bisericii lui Iisus şi utilizează SIGILIUM MILITIE cu imaginea a doi călăreţi pe un singur cal. Crucea Ortodoxă dublu tăiată, rămîne, însă, pe sigiliul Ordinului Ospitalierilor Sfîntului Ioan (Regine Pernoud, op.cit. pag. 60). Aceasta este interpretarea pe care eu o dau acestor sigilii şi crucii iniţiale. Refuz asocierea simbolurilor ordinelor militare cu speculaţii ezoterice referitoare la fratele geamăn al lui Iisus, sau cu simbolistica sărăciei, a fraternităţii cavalereşti etc, promovate de numeroşi alţi autori. De asemenea, aşa numitul „simbolism ascuns” al Ordinelor, şi în special al Templierilor – regăsit în bisericile şi catedralele zidite de aceştia- , are legătură directă cu Biserica originară a lui Iisus şi Ioan Botezătorul şi cu dualitatea vechilor credinţe ebraice în Mîntuire, o Mîntuire spre care aspira întreaga societate a Evului Mediu. Veneraţia Templierilor pentru Iisus şi Ioan Botezătorul, „cu egală iubire”, era bine cunoscut în acea vreme şi acceptat de către Biserica Catolică, chiar în epoca de represiune a acestora.

La fel ca şi revoluţia iniţiată de Iisus şi Ioan Botezătorul, Ordinele militaro-religioase au eşuat în apărarea Ţărilor Levantine şi a Ţării Sfinte, după 200 de ani eforturi şi transformări în Europa. Ele s-au secularizat, au „migrat” în Malta, sau în Ţările Baltice, înfiinţîndu-şi chiar şi un stat, Prusia, dar au poposit şi pe meleagurile Banatului, la Mehadia sau Coronini. Dualismul MESIANIC, însă, a rămas neştirbit.

TALIBANII AU RECÎȘTIGAT CE AU PIERDUT ÎN 20 DE ANI

BMTF, 23 iun – Recentele cuceriri militare ale talibanilor în Afghanistan reprezintă un motiv de îngrijorare, a declarat marţi, în Consiliul de Securitate al ONU, emisarul secretarului general al Naţiunilor Unite în această ţară, Deborah Lyons, adăugînd că insurgenţii s-au poziţionat pentru a prelua controlul asupra centrelor administrative ale unor provincii afghane, potrivit AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Potrivit responsabilei ONU, ameninţarea cu pierderea progreselor realizate în Afghanistan în ultimii 20 de ani este reală.

Din acest motiv, ea a cerut comunităţii internaţionale să exercite presiuni pentru ca talibanii să revină la masa negocierilor şi să discute despre încetarea focului cu guvernul de la Kabul, subliniind că ceea ce se întîmplă în Afghanistan va avea consecinţe globale.

Peste 50 din cele 370 de districte afghane au căzut în mîinile talibanilor de la începutul lunii mai. Majoritatea districtelor capturate înconjoară capitale ale unor provincii, ceea ce sugerează că talibanii se poziţionează pentru a încerca să preia controlul asupra acestor capitale odată ce forţele străine se vor retrage complet, a spus responsabila ONU. Menţinerea drepturilor femeilor este o prioritate şi aceasta nu ar trebui folosită ca monedă de schimb la masa negocierilor, a menţionat Deborah Lyons. Drepturile femeilor, ale bărbaţilor, ale oamenilor în general nu sînt negociabile, a insistat ea.

Ofensiva din teren a talibanilor contravine promisiunilor făcute de talibani privind negocieri politice în cadrul acordului lor de pace cu SUA, a subliniat aceasta.

Exprimîndu-se în numele SUA, ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a avertizat că ţara sa nu va recunoaşte un guvern afghan impus cu forţa.

În cursul sesiunii, Naţiunile Unite au subliniat de asemenea că fabricarea de opiu în această ţară a continuat şi chiar s-a dezvoltat în perioada crizei mondiale provocată de pandemia de COVID-19.

Potrivit unor responsabili locali, talibanii controlau marţi principalul punct de trecere a frontierei cu Tadjikistanul, în nordul Afghanistanului, precum şi districte care conduc spre capitala Kunduz al provinciei omonime, din nord-estul ţării.

Talibanii şi-au intensificat ofensiva pe teren odată cu retragerea forţelor americane la începutul lunii mai, operaţiune care ar urma să se încheie cel tîrziu la 11 septembrie.

Preşedintele SUA a decis în aprilie, contrar opiniei militarilor, să retragă toate trupele americane din Afghanistan pînă pe 11 septembrie. Operaţiunile de retragere au fost deja realizate într-o proporţie ce depăşeşte 50%. John Kirby a indicat că armata SUA continuă să ofere sprijin aerian forţelor afghane, dar a subliniat că acest sprijin nu va dura pînă în ultima zi a prezenţei militare americane în Afghanistan.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani şi negociatorul-şef al guvernului său în discuţiile cu talibanii, Abdullah Abdullah, sînt aşteptaţi vineri la Casa Albă.

Luni, mai multe districte afghane au ajuns sub controlul talibanilor, pe măsură ce aceştia continuă să îşi extindă controlul.

Oficiali ai administraţiei locale au raportat că opt districte din provinciile Baghlan, Balkh şi Takhar au fost invadate de talibani în ultimele 24 de ore. Un oficial al Ministerului Apărării a scris pe Twitter că luptătorii talibani se aflau în apropierea oraşului Mazar-i-Sharif.

Dacă informaţiile sînt corecte, asta ar însemna că forţele talibane au revendicat 50 de districte de cînd trupele SUA şi NATO au început retragerea, pe 1 mai.

Afghanistanul este împărţit în 34 de provincii şi aproximativ 400 de districte.

PANDEMIA A FAVORIZAT CREȘTEREA NIVELULUI DE CONFLICT GLOBAL

BMTF, 17 iun – Nivelurile de conflict în ţările lumii au înregistrat o creştere după izbucnirea pandemiei de COVID-19, constată Indexul Global al Păcii pe anul 2020, publicat joi de Institutul pentru Economie şi Pace, transmite Agerpres.

Raportul arată o creştere a conflictelor peste tot în lume pentru a noua oară în ultimii 12 ani.

Deşi nivelurile generale de conflict şi terorism au scăzut în 2020, instabilitatea politică şi demonstraţiile cu violenţă au înregistrat o creştere, a afirmat fondatorul institutului, Steve Killelea, care a pus această evoluţie pe seama pandemiei.

El a previzionat că impactul economic al pandemiei va accentua incertitudinea, mai ales în ţările care se confruntau cu situaţii dificile încă înainte de apariţia coronavirusului. În plus, este probabil că redresarea va fi foarte inegală, ceea ce riscă să adîncească decalajele.

Per total, Indexul Global al Păcii a consemnat mai mult de 5.000 de evenimente violente legate de pandemie între ianuarie 2020 şi aprilie 2021.

În 25 de ţări a crescut numărul demonstraţiilor violente, capitol la care situaţia s-a ameliorat în numai opt state.

Cele mai grave situaţii au fost consemnate în Belarus, Myanmar şi Rusia, unde autorităţile i-au reprimat cu violenţă pe protestatari.

În SUA, tulburările civile au crescut puternic în perioada evaluată, nu doar din cauza pandemiei, ci şi a creşterii mişcării Black Lives Matter şi a asaltului din ianuarie asupra Capitolului de la Washington.

În schimb, rata omorurilor, numărul victimelor terorismului şi percepţia infracţionalităţii au scăzut semnificativ în numeroase locuri din lume, deşi situaţia a diferit semnificativ de la o zonă la alta.

În Afghanistan, Brazilia, Africa de Sud şi Mexic, de exemplu, mai mult de jumătate dintre locuitori au continuat să citeze violenţa drept cel mai mare risc pentru siguranţa proprie în viaţa de zi cu zi.

Raportul a identificat Afghanistanul drept cea mai puţin paşnică ţară din lume, urmată de Yemen, Syria, Sudanul de Sud şi Iraq.

La polul opus, Islanda îşi menţine poziţia de cea mai paşnică ţară, pe care o deţine din 2008.

Ca regiune, Europa este la rîndul ei cea mai paşnică, deşi raportul constată şi aici o creştere a instabilităţii politice.

Indexul Global al Păcii acoperă 99,7% din populaţia lumii, potrivit autorilor săi, şi evaluează situaţia cu ajutorul a 23 de indicatori calitativi şi cantitativi grupaţi pe trei domenii: conflict în desfăşurare, securitate şi militarizare.

ROMÂNIA: ȘOC ȘI GROAZĂ

Potrivit băieților foarte deștepți, valoare de piață a României este de 1.741.500.000.000 de euro. De fix 10 ori PIB-ul anual al României! România se află pe locul 45 în topul celor mai valoroase 100 branduri de țară din lume, cu o valoare estimată de o companie americană de consultanță la 222 de miliarde de dolari. Suntem depășiți de state precum Iran, Columbia, Vietnam sau Bangladesh, dar ne aflăm peste Ungaria, Slovacia, Grecia ori Bulgaria. Cu toate acestea, orbecăim ca năpîrca la soare de 30 de ani.

Există date oficiale care, adunate, oferă sume absolut colosale de bani. Cu o singură și importantă observație: tot ce se află valoros pe teritoriul României nu mai este, în realitate, al nostrum! Bătălia pentru resurse strategice, cum ar fi metalele rare, devine din ce în ce mai acerbă la nivel mondial,  dar ea nu-i interesează prea mult pe guvernanții țării, asta și pentru că, probabil, sau nu înțeleg dimensiunea războiului pentru resurse sau sînt sufficient de ticăloși să ardă în Iad. Așa se face că valorificarea averii subterane a statului este sabotată de interese politice la fel de subterane.

România stă pe resurse naturale evaluate la peste 750 de miliarde de euro. Datele referitoare la cantitățile reale de resurse sînt considerate secrete de stat. Nu și pentru băieții deștepți! Newsweek România a strîns, însă, informațiile făcute publice de autorități pentru a realiza o imagine de ansamblu asupra resurselor naturale ale țării. Din care noi ne alegem cu praful. Uneori, ca în cazul exploatării miniere de la Moldova Nouă, la propriu!

În aprilie, banca centrală a Ungariei a anunţat că şi-a triplat rezervele de aur la 94,5 tone, cel mai ridicat nivel din ultimele decenii, pentru a ajuta la stabilizarea economiei în cotextul pandemiei, creşterii riscurilor inflaţioniste şi umflării datoriei publice. Ungaria a ajuns astfel să aibă cele mai mari rezerve de aur per capita din Europa Centrală şi Est. Înainte de anunţul Ungariei, în martie, guvernatorul băncii centrale poloneze Adam Glapinski a declarat că instituţia pe care o conduce va cumpăra cel puţin 100 de tone de aur în următorii ani pentru a demonstra forţa economică a ţării, după cum scrie Bloomberg.

Noile achiziţii vor fi păstrate în Polonia, a mai spus Glapinski, vorbe care amintesc de o febră europeană a repatrierii aurului de acum cîţiva ani. „Acest lucru contează, printre altele, la cum este percepută ţara“, a explicat Glapinski.

Însă aurul a revenit şi în atenţia băncilor centrale din alte state. Potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional,  Japonia, una dintre cele mai mature economii din lume, şi-a majorat rezervele de aur la 846 de tone, cumpărînd 80,8 tone în aprilie. Banca centrală a Turciei a achiziţionat aproape 13 tone, crescîndu-şi rezervele cu 5%, iar India 7,5 tone. De asemenea, Banca Thailandei şi-a întregit rezervele cu 42,5 tone în aprilie. Achiziţii au făcut şi băncile centrale din Uzbekistan, Kazahstan şi Cambodgia. Banca centrală a Serbiei cumpără metal preţios în ritm lent, dar constant, din 2019. De cîţiva ani încoace şi banca centrală a Rusiei îşi consolidează rezervele de aur în cadrul unei strategii de diversificare a rezervelor internaţionale în defavoarea dolarului.

Băncile centrale folosesc metalul preţios, printre altele, pentru a proteja valoarea rezervelor în vremuri cu volatilitate ridicată. Achiziţiile au încetinit accentuat, cu 59%, anul trecut, potrivit Consiliului Mondial al Aurului, la 273 de tone. Însă rezervele oficiale au urcat cu aproape 45 de tone în ultimul trimestru din 2020 şi au accelerat în ultima parte din primul trimestru al acestui an.

România nu a mai cumpărat de decenii aur, iar 60% din rezerva de 102 tone este ţinută la Londra. În subsolurile României se află o cantitate estimată la 760 de tone de aur și 12.000 de tone de argint, cu o valoare de 41,14 miliarde de euro, resurse care ar putea fi exploatate în decursul a 25 de ani. Din păcate, în ultimii 15 ani, nu s-a scos nici un gram de aur din pămînt, dar companiile private, majoritatea susținute politic și implicate în scandaluri de corupție, își văd interesul în funcție de cotațiile bursiere.

Rezervele de minereuri auro-argentifere sînt estimate la 760 de tone, conform datelor disponibile. În România nu se mai exploatează însă aur din 2007, după ce toate exploataţiile au fost închise pentru că nu mai erau rentabile din cauza tehnologiilor depăşite şi a costurilor mari de producţie. Într-un top al celor mai mari 50 de mine şi zăcăminte de aur neexploatate din lume, publicat în 2012 de Natural Resources Holdings, zăcămîntul de la Roşia Montană era plasat pe locul 17, el fiind evaluat la 18,5 milioane de uncii de aur. Un alt zăcămînt, cel de la Rovina, era estimat la 6,96 milioane uncii de aur şi ocupa poziţia 47 în top. Rovina este astăzi al doilea cel mai mare zăcămînt aurifer din Europa. În următorii 20 de ani se estimează că de la Rovina va fi extras aur în valoare de 5 miliarde de dolari. Firma maramureşeană Samax ar putea să extragă de aici peste 200 de tone de aur şi 635.000 de tone de cupru. În această ipoteză România se va alege cu o nimica toată: puțin peste 300 de milioane de dolari de la producător. Statul român va primi redevenţe de 6% pentru aurul produs şi 5 % pentru cuprul produs.

Zăcământul de la Rovina se desfăşoară pe o suprafaţă 94 de kilometri pătraţi și este situat la doar 20 de km de Deva. În prezent întreaga zonă este acoperită de terenuri agricole, păşuni şi pădure, toate obiectivele proiectului fiind situate pe zone nelocuite. În topul celor 439 de mine şi zăcăminte, Rovina ocupă locul 104.

Rezerva de aur a României, aflată în administrarea Băncii Naționale a fost la sfărșitul anului 2017 de 103,7 tone. În comparație cu anul 1989, rezerva de aur este mai mare cu 36 de tone.

Acum, singurul aur exploatat este cel care apare în asociere cu minereurile polimetalice.

Zăcămintele românești de cupru ating o cantitate de aproximativ două miliarde de tone și ar putea valora minimum 42 de miliarde de euro. Valoarea acestora ar putea crește în funcție de concentrația de substanțe aflată în fiecare tonă de minereu. Din păcate, în Caraș-Severin, industria cuprului este praf. La propriu!

18.000 de oameni din Clisura Dunării suferă, în fiecare zi cu vînt puternic, din cauza poluării cu praf provenit de la iazurile de decantare uscate ale fostei întreprinderi miniere. Birocraţia statului şi incoerenţa factorilor de decizie de la nivelul Ministerului Economiei se soldează cu probleme majore pe cele două maluri ale fluviului, poluarea depăşind, de multe ori, de 200 de ori limita maximă admisă la pulberi în suspensie.

Renunţarea la exploatarea cuprului dintr-un zăcămînt cu concentraţie de 0,3%, aproximativ 500 de milioane de tone, tocmai acum, cînd preţul minereului pe plan mondial aduce profit maxim şi nu mai necesită subvenţii din partea statului, poate fi, evident, un subiect de anchetă jurnalistică. Şi nu numai!

Moldomin ar de­ţine circa 40% din rezervele de cupru ale României,  echivalentul a 100.000 de tone de cupru. Rezervele de la Moldova Nouă au intrat de mult în vizorul băieților deștepți și nu numai! Amintiți-vă că pe 19 octombrie 2012, SRI descinde la Aeroportul Otopeni. Vizat este Mihail Orlov, un geolog rus, de 42 de ani, reprezentant al grupului de firme Mineco. Acesta a fost reținut cu doar cîteva minute înainte de decolarea cursei București-Moscova. E acuzat de spionaj, iar dovada sînt documentele şi hărţile găsite asupra lui. Acte confidențiale despre zăcămintele de cupru din minele din zona Moldova Nouă: Suvarov, Florimunda şi Vărad. Prinderea rusului venea la puțină vreme după ce, din trei firme care voiau activele Moldomin, doar una se calificase – tocmai Mineco.

Înainte de acest incident, guvernul Teodor Stolojan a dat direcția către dezastru, implementînd reguli prin care Moldomin trebuia să vîndă cuprul cu un preţ care nu aducea profit, ci doar pierderi. La fel s-a întîmplat și în alte industrii, iar falimentul a fost și în aceste cazuri garantat. Un exemplu similar este fabrica de mașini ARO.

Tona de cupru a explodat în ultimii doi ani de la 2.700 $ la 10.000 $. Apetitul mondial pentru cupru provine în principal din China, care consumă jumătate din producţia planetei. Grupul Internaţional de Studiu al Cuprului (ICSG) a estimat recent că cererea de cupru a Chinei a crescut cu 13% în 2020. Iar tendinţa de creştere nu pare să se oprească în condiţiile în care la mijlocul acestei luni autorităţile de la Beijing au anunţat o creştere economică record în primul trimestru, un avans de 18,3% în ritm anual. În acest context, o analiză recentă a Bank of America arată că prețul cuprului ar putea crește la 13.000 de dolari/tonă în următorii doi ani. Previziunile băncii americane sînt și mai sumbre, ele arătînd cu tona de cupru ar putea urca la 20.000 de dolari în 2025.

Din cupru se fabrică conducte şi cabluri. Cuprul este o și materie primă esențială pentru noile tehnologii, cum ar fi cele din domeniul energiei curate. De exemplu, este se utilizează la fabricarea bateriilor pentru maşinile electrice. Utilizat intens în industrie, în special la producţia de circuite electrice, cuprul este folosit şi ca un indicator al stării de sănătate a economiei mondiale, fiind denumit Doctorul Cupru (Dr Copper).

Valoarea rezervelor de cupru ale României este estimată la 5-10 miliarde de euro la preţurile actuale. România este țara europeană cu cele mai mari rezerve de cupru, estimate la circa 2 miliarde de tone, însă industria prelucrătoare ne lipseşte. Fără combinate de prelucrare a minereului de cupru, privatizate în anii 2000, dar acum închise, România exporta, în 2010-2015 materia primă, adică minereu de cupru, la 740 euro pe tonă, şi importă produsele finite, al căror preţ este de peste 5.000 de euro.

După ani în care presa, opinia publică și autoritățile locale au fost ținute ocupate de poluarea cu praf de steril, Turcii de la Eti Bakir au cumpărat compania Moldomin, Eti Bakir este cea mai importantă companie minieră din Turcia și face parte din grupul Cengiz Holding. În cadrul acestei tranzacții, turcii au cumpărat și portul industrial Moldova Nouă construit special pentru transportul concentratelor cuprifere.

Vorbim despre cel de-al doilea zăcămînt de cupru din România, un zăcămînt estimat la circa 500 de milioane de tone de minereu cuprifer, ceea ce înseamnă cam 40% din rezerva țării, potrivit unor surse autorizate. Aflată în insolvență din 2006 și în faliment din 2010, zăcămîntul a fost vîndut pentru că Guvernul nu a avut sau nu a vrut să bage 200 de milioane de euro pentru repornirea activității aici. Pe lîngă cupru, aici mai vorbim de exploatarea aurului, argintului și a unor metale rare, cum ar fi molibdenul, spun surse autorizate.

O altă resursă importantă este reprezentată de minereurile polimetalice. Conform Enciclopediei Economice a Resurselor Minerale, în ţara noastră există 90 de milioane de tone de minereuri polimetalice. Într-o tonă de minereu polimetalic se găsesc 10 grame de molibden, câte 30 de grame de nichel şi de cobalt, 50 de grame de crom, 300 de grame de galiu, 1.000 de grame de titan, 2.500 de grame de vanadiu şi 5.000 de grame de arseniu.

Rezervele de cărbune ale României sînt mari, dar politica Green Deal promovată de Comisia Europeană impune renunţarea la tehnologiile poluante. Datele actuale arată că ţara noastră dispune de rezerve de huilă de circa două miliarde tone, din care 600 milioane de tone se află în perimetre exploatate. De asemenea, resursele de lignit din România sunt estimate la 690 milioane de tone, din care exploatabile în perimetre concesionate, 290 milioane de tone. Extracția și vînzarea celor aproape patru miliarde de tone de cărbune ar putea aduce, teoretic, în economia românească, nu mai puțin de 105 miliarde de euro.

Dar minele din Valea Jiului au fost închise, zeci de mii de ortaci au devenit șomeri și, oricum, riscul poluării face discuția redeschiderii și mai complicată. Prietenul meu, Ilie Pintea știe cel mai bine tragedia și dimensiunea resursei vitale pentru economia românească, bogăția Văii Jiului care, acum, va trebui înlocuită cu surse mai puţin poluante.

La acest capitol, de 30 de ani, politicienii se spală pe mîini. Unii, cu apă minerală! În România sînt cunoscute 239 de zăcăminte cu ape minerale naturale, terapeutice, geotermale, gazele necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice.

România este una dintre puţinele ţări din Europa care deţine resurse de metale rare. De exemplu, înainte de 1989 eram a şasea ţară din lume, după S.U.A, U.R.S.S, China, Japonia şi Franţa, care produceam zirconium, din el fabricîndu-se capsulele în care se depozitează combustibilul nuclear pentru centrala de la Cernavodă. De asemenea, extrăgeam titaniu, care se folosea în industria aerospaţială. Un alt metal era vanadiu, acesta fiind acum inclus de Comisia Europeană pe lista celor 30 de materii prime critice pentru UE. El este utilizat la obținerea de oțeluri speciale, iar aliajele cu vanadiu sînt utilizate în reactoarele nucleare, datorită slabei interactivităţi a elementului. Un element mai puţin cunoscut este telurul, care în Europa se găseşte doar la noi şi în Suedia, iar în lume mai deţin rezerve China, SUA, Canada și Australia. Este un metal rar, folosit la fabricarea învelișului bombelor atomice, în industria aerospațială și în cea energetică, dar la noi nu se mai extrage.

Un alt minereu trecut pe lista UE este grafitul, materia primă din care se produce grafenul, un material de pînă la 200 de ori mai puternic decît oțelul şi 1.000 de ori mai ușor decît o foaie de hîrtie. Este cel mai bun conductor de electricitate, iar industria energetică îl foloseşte din ce în ce mai mult.

Mai are rost să scriu? Singura mină de grafit din România, situată în judeţul Gorj, producea în anii ‘90 circa 40.000 de tone pe an, dar acum este închisă!

Exploatate de pe vremea dacilor, resursele de sare ale României sînt estimate la peste patru miliarde de tone. La un preț mediu de 48 de euro pe tonă, totul ar valora aproape 200 de miliarde de euro.

O discuție aparte o reprezintă și pădurile din România. Din cele 6,4 milioane de hectare de păduri, statul deține mai puțin de jumătate, restul fiind retrocedate foștilor proprietari. Valoarea pădurilor variază în funcție de o multitudine de factori, iar singurele cifre oficiale vehiculate nu sunt deloc apropiate. Astfel, Curtea de Conturi aproxima că statul român a retrocedat în perioada 1990- 2010 păduri în valoare de 10 miliarde de euro, ceea ce ar însemna o valoare ”rotunjită” de 20 de miliarde de euro. Pe de altă parte, pădurarii calculau că, numai din anul 2008 pînă în 2016 s-au furat păduri în valoare de 36 de miliarde de euro. 

Și terenurile agricole din România valorează ceva. Și încă mult. O aproximare grosieră a celor 13 milioane de teren arabil ne duce la o valoare de 25 de miliarde de euro. Mai bine de 40% din totalul terenurilor agricole din România au ajuns deja în proprietatea străinilor. Repetăm, practic, veșnica poveste națională, pe care o găsim de la aur la gaze, și de la cupru la păduri, adică resursele naturale ale României care au fost oferite de români străinilor.

Într-o țară normală, ceea ce au făcut politicienii în ultimii 30 de ani s-ar fi pedepsit nu doar politic, ci și penal. Acțiunile lor reprezintă acte deliberate de subminare a economiei naționale. La un moment dat, subminarea economiei naţionale, crimă sinonimă cu sabotarea Ţării, se pedepsea cu închisoarea între 10 şi 20 de ani. Astăzi, subminarea, ca și defăimarea țării, nu mai interesează pe nimeni.

Astfel de greşeli sînt cele care ne costă ca Naţiune, Ţară şi Stat. Oriunde în lume tîmpiții rămîn cu praful. De steril!

AFGHANISTAN, VIETNAMUL DIN NOI

BMTF, 16 iunie – Talibanii se pregătesc să preia controlul Afganistanului după aproape 20 de ani de cînd au fost alungaţi de la putere în urma intervenţiei militare americane, lăudîndu-se că i-au „învins” pe americani, comentează AFP.

„Aceşti americani aroganţi au crezut că îi pot elimina pe talibani”, ironizează mollahul Misbah, comandantul insurgenţilor din provincia Ghazni, devastată de lupte, din partea central-estică a ţării. „Dar talibanii i-au învins pe americani şi pe aliaţii lor. Şi cu voia lui Allah, un regim islamic va fi reinstaurat în Afghanistan atunci cînd americanii vor fi plecat”, susţine un alt reprezentant taliban, care s-a prezentat agenţiei de presă franceze drept responsabil pentru sănătatea publică în Ghazni.

În timp ce discuţiile interafgane, care au debutat în septembrie în Qatar, bat pasul pe loc, talibanii profită de retragerea în curs de desfăşurare a forţelor americane pentru a cîştiga teren.

De la lansarea unei noi faze a operaţiunilor la începutul lunii mai, insurgenţii au preluat controlul a cel puţin 30 din aproximativ 400 de districte, informează Agerpres.

Din moment ce sprijinul aerian american s-a diminuat, forţele afghane se luptă pentru aprovizionarea numeroaselor avanposturi încercuite de talibani, determinînd trupele să-şi abandoneze poziţiile, în special în zonele rurale, notează AFP.

Talibanii au preluat controlul asupra a două districte din Ghazni, o provincie-cheie situată între două rute importante care leagă Kabul de Kandahar (sud), al doilea oraş ca mărime a ţării.

De acum, talibanii sînt prezenţi în aproape toate provinciile afghane şi încercuiesc mai multe mari oraşe.

Este strategia pe care au aplicat-o în anii 1990 pentru a cuceri aproape întreaga ţară şi a-şi instala regimul, care a căzut după intervenţia americană din 2001. Multora le este teamă că ei pregătesc o ofensivă majoră asupra oraşelor după plecarea americanilor şi a aliaţilor lor.

Guvernul de la Kabul asigură că armata este capabilă să-i respingă, insistînd asupra punctelor slabe ale insurgenţilor: lipsa de arme grele şi incapacitatea de a rezista loviturilor forţelor aeriene guvernamentale.

Dar mollahul Misbah nu se arată îngrijorat. Potrivit lui, victoria va fi de partea talibanilor de îndată ce trupele internaţionale îşi vor fi încheiat retragerea – teoretic nu mai tîrziu de 11 septembrie – după cum a declarat preşedintele american Joe Biden.

„Odata americanii plecaţi, guvernul nu va mai sta nici măcar cinci zile”, susţine comandantul taliban. „Când stăpînii vor fi înfrînţi, sclavii nu vor mai putea învinge Emiratul Islamic”.

În spatele frontului, talibanii administrează în mod curent zonele pe care le controlează.

Prezenţa crescîndă a talibanilor în apropiere de Ghazni ridică temeri privind un posibil atac asupra capitalei provinciei. Acest scenariu s-a întîmplat deja în 2018, cînd bazarul a fost distrus şi mulţi civili ucişi, scrie AFP.

Sprijinul acordat luptătorilor talibani, sunniţi, este facilitat şi de faptul că populaţia Afghanistanului este atît de etrogenă, încît nu se poate vorbi, cu adevărat, despre un popor Afghan în sensul clasic al cuvîntului. Nici despre stat naţional nu se poate vorbi! Probabil că cel mai nimerit termen ar fi „Confederaţie etnică” bazată pe o comuniune tribală (Tribal Commonwealth), concept promovat intens de către liderii locali, mai ales pashtuni.

Totuşi, e important de spus că dezordinea şi luptele necontenite din Afganistan au reprezentat şi reprezintă un interes important al Paqistanului, care este, de departe, cel mai interesat de perpetuarea acestui conflict. Pentru Paqistan războiul afghan, a fost o sursă importantă de venituri, influenţă politică şi „bunăvoinţă” americană.

În 2002, cînd am pus pentru prima dată piciorul în Kandahar, am fost mirat de ușurința cu care talibanii Emiratului Islamic au fost înfrînți. Atunci am spus, în ciuda tuturor criticilor, că talibanii au plecat la casele lor, dar se vor întoarce! Evenimentele politico-militare din ultimii ani demonstrează nu doar că am avut dreptate, în urmă cu 20 de ani, dar și fragilitatea construcţiei de securitate din Afghanistan, spaţiu pe care NATO şi Statele Unite se pregătesc să-l părăsească în 2021, la fel de penibil cum au părăsit şi Vietnamul, dar şi legătura, aproape ombilicală, între Paqistan şi forţele insurgente. Situaţia actuală din Afghanistan, după 20 ani de război împotriva talibanilor demonstrează, încă o dată, că recurgerea la superioritatea militară pe cîmpul de luptă nu se traduce, automat, într-un rezultat politic favorabil, iar pentru ca rezultatele din teren să fie vizibile, aria de operaţii CORECTĂ este Af-Paq-ul! Vietnamul şi, mai recent, experienţa Iraqului au demonstrat-o cu prisosinţă: marile armate ale Vestului împotmolindu-se în războiul de contrainsurgenţă!

Specialiştii militari identifică corect „Sindromul Vietnam” ca fiind „războiul de contrainsurgenţă”, mereu problematic, în care efortul de a realiza schimbarea de regim, pe baza unei intervenţii militare nu ţine seama, niciodată, de dinamica auto-determinării locale. Militarismul elitelor politice – tradus prin încrederea oarbă în hard power-ul militar şi dependent de acesta – trebuie ţinut departe de puterea militară, care poate fi utilizată raţional, pentru atingerea unor obiective, în anumite condiţii. De cele mai multe ori, militarismul decidenţilor politici produce o încredere supraevaluată în eficienţa puterii militare, pe care o finanţează în exces şi îi pretinde rezultate în teren, fără să ţină seama de diferenţele majore între cele două tipuri de războaie.

TALIBANII EN-FANFARE

BMTF, 11 iun – Retragerea trupelor SUA și NATO din Afghanistan se dovedesc deja tragice, dar vor deveni catastrofale pentru poporul afghan, greu încercat de aproape jumătate de veac de război continuu.

Talibanii îşi continuă cuceririle teritoriale în Afghanistan, preluînd controlul asupra a încă două districte, unul din ele de importanţă strategică, transmite agenția Agerpres, citînd surse internaționale.

După două zile de lupte intense între talibani şi forţele de securitate în districtul Arghanj Khwa, provincia nord-estică Badakshan, militarii au fost forţaţi să abandoneze ultimele puncte de control pe care le mai deţineau, au precizat consilierii locali Abdullah Naji Nazari şi Mahboob-ul Rahman Talaat.

Potrivit consilierilor, districtul are o importanţă strategică, fiind situat la doar 10 km de capitala provinciei, Faizabad, şi asigurînd legătura cu cel puţin alte 10 districte.

În sudul Afghanistanului, talibanii au cucerit un alt district din provincia Uruzgan, au anunţat doi membri ai parlamentului provinciei, Bismillah Jan Mohammad şi Qudratullah Rahimi.

Forţele de securitate din districtul Chinartoo s-au alăturat insurgenţilor pentru că nu mai primiseră nici un fel de provizii, au spus parlamentarii.

După Gizab, acesta este al doilea district din Uruzgan care a căzut în mîinile talibanilor în ultimele zile.

În cursul nopţi de marţi spre miercuri, cel puţin 10 genişti au fost ucişi şi alţi 14 răniţi într-un atac taliban asupra unui centru de deminare din provincia Baghlan, în nordul Afghanistanului, a anunţat Ministerul de Interne.

Miercuri a fost a cincea zi consecutivă în care insurgenţii au reuşit să preia controlul asupra unor districte.

De la 1 mai, de cînd a început retragerea oficială a forţelor americane şi a celorlalte trupe NATO din Afghanistan, cel puţin 14 districte au intrat sub controlul talibanilor.

Luni, şeful Comandamentului central al armatei americane (CENTCOM), generalul Kenneth McKenzie, a informat că retragerea trupelor americane, care ar trebui să se încheie pînă la 11 septembrie, a fost realizată în proporţie de aproximativ 50%.

Afghanistanul are 34 de provincii şi circa 400 de districte.

Conform unui raport ONU, talibanii au capturat anul trecut cinci districte, dintre care patru au fost recucerite de forţele guvernamentale în numai cîteva zile.

Pentagonul analizează acum dacă să ceară autorizaţie pentru a întreprinde lovituri aeriene în sprijinul forţelor de securitate afghane în situaţia în care capitala Kabul sau un alt oraş important se va afla în pericol să fie cucerit de talibani, a scris New York Times.

VETERANII DE RĂZBOI, CONSULTĂRI LA MApN

Marți, 8 iunie, a.c., la invitația Col.Dr. Claudiu Toma – Șeful Direcției pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului din MApN, delegația Ordinului Militar al Veteranilor compusă din Col.(r) Dr. Vasile Vreme – președintele Ordinului și Manuel Vlăduț – prim-vicepreședinte, a participat la sediul Direcției, la o întâlnire de lucru unde au fost prezentate aspecte din activitatea asociației, activități în derulare și de perspectivă, precum și propuneri referitoare la menținerea unui climat de cooperare dintre Ordinul Militar al Veteranilor și structurile MApN.

OMV apreciază deschiderea conducerii Direcției pentru perspectiva unor viitoare colaborări și mulțumește în numele camarazilor, pentru invitațiă!

Ordinul Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații a fost înființat la 13 februarie 2019 la Medgidia, prin hotărâre judecătorească și prin voința a câtorva militari, veterani ai teatrelor de operații din Kosovo, Afghanistan și Irak. Organizația s-a format inițial în jurul unui nucleu format din militari rezerviști dar și activi din Brigada 9 Mecanizată ,,Mărășești,, din județul Constanța, pentru ca apoi să se extindă și la nivel național, prin reprezentanții săi din mai multe județe.

Actualmente, Ordinul Militar al Veteranilor numără aproximativ 300 de membri, veterani ai teatrelor de operații activi și rezerviști.Organizația noastră a fost creată încă de la început, cu scopul de a reuni și de a reprezenta militarii care au executat misiuni în teatrele de operații externe, dar și de a milita și a promova imaginea Armatei României, onoarea și demnitatea militară, tradițiile de luptă și istorice ale militarilor români.

Recent, OMV a stabilit contacte și colaborări cu primării, consilii județene și parlamentari români, cu federația europeană a asociațiilor de militari – EUROMIL, în vederea susținerii activităților viitoare. A purtat inclusiv  corespondență cu Ministerul Apărării Naționale și Avocatul Poporului, prin care a sesizat unele încălcări ale drepturilor militarilor activi și rezerviști. Ca exemplu, în urma demersului OMV, Avocatul Poporului a trimis către Curtea Constituțională, excepția de neconstituționalitate a interzicerii dreptului militarilor activi, de a se organiza în sindicate.

Prin aceste activitãţi, desfãşurate în deplin respect faţã de lege, se urmãrește permanent cultivarea şi dezvoltarea nobilului sentiment de apartenenţă a militarilor veterani la elita Armatei României, de patriotism şi de cult al eroilor neamului românesc.

Fortes Fortuna Juvat!

JURNALIȘTI MORȚI DE COVID-19

BMTF, 8 iun – Cel puţin 1.500 de jurnalişti din 77 de ţări au murit de COVID-19 de la declanşarea pandemiei, a informat luni ONG-ul Press Emblem Campaign (PEC), care a precizat că în luna mai a fost atins numărul record de 200 de ziarişti decedaţi de această boală, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Aproape jumătate – 246 – dintre decesele jurnaliştilor s-a produs în India, care s-a confruntat în acea lună cu cel mai grav val de coronavirus, în timp ce 239 de ziarişti au murit în Brazilia, notează PEC într-un comunicat.

Agerpres notează că secretarul general al PEC, Blaise Lempen, a deplîns faptul că în ţările în dezvoltare progresul campaniei de vaccinare este insuficient pentru dezaccelerarea pandemiei şi a reamintit că jurnaliştii sînt o categorie profesională deosebit de expusă virusului.

ONG a mulţumit în acest sens că unele ţări au inclus jurnaliştii în grupurile prioritare pentru vaccinare şi că unele guverne au luat măsuri pentru a ajuta familiile ziariştilor decedaţi.

Pe continente, America Latină a înregistrat 795 de morţi, peste jumătate dintre decesele consemnate în rîndul ziariştilor, urmată de Asia cu 406 de decese, Europa cu 192, Africa cu 57 şi America de Nord cu 51 de decese de la începutul pandemiei.

În ce priveşte ţările, mass-media indiene au fost cele mai afectate cu cel puţin 246 de jurnalişti decedaţi în ultimul an şi jumătate, deşi, potrivit unor surse, cifra reală ar putea depăşi 400.

După India, cea mai afectată ţară este Brazilia cu 239 de ziarişti morţi de COVID-19, urmată de Peru cu 163 şi de Mexic cu 112.

Următoarele zece ţări cele mai afectate din lume sînt în ordine Columbia, Italia, Bangladesh, Ecuador, SUA şi Iran.

De asemenea în Spania s-au înregistrat 15 decese în rîndul acestor profesionişti de la începerea pandemiei.

PEC notează că numărul real al victimelor pandemiei în rîndul acestei categorii profesionale ar putea fi mai mare, avînd în vedere că unele ţări nu dispun de informaţii fiabile.

Criza a afectat puternic sectorul media, de care tocmai acum avem nevoie pentru a ne oferi informații exacte și a combate dezinformarea.

Media se confruntă cu o scădere masivă a veniturilor din publicitate, iar Parlamentul European se teme că înrăutățirea situației financiare ar putea împiedica-o să transmită informații clare și factuale și să combată dezinformarea cu privire la pandemia de coronavirus.

Într-o rezoluție votată la 17 aprilie, eurodeputații au declarat că dezinformarea pe tema virusului reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, că toți cetățenii ar trebui să aibă acces la informații exacte și verificate și că democrația are nevoie de o presă independentă și suficient finanțată.

Libertatea de exprimare și libertatea și pluralismul media sînt consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE și în Convenția europeană a drepturilor omului.

Pentru a depăși situația critică în care se află media, deputații din comisia CULT au cerut CE să găsească o finanțare de urgență pentru presă.

Au fost deja luate unele măsuri pentru susținerea libertății media și protecția jurnaliștilor. În martie 2020, Uniunea Europeană a pus la dispoziție 5,1 milioane de EUR pentru finanțarea unor proiecte care urmăresc detectarea și împiedicarea încălcărilor libertății presei, identificarea riscurilor de pierdere a pluralismului și susținerea anchetelor transfrontaliere.

3 mai este Ziua mondială a libertății presei. Reporterii fără frontiere (RFF) au publicat ediția din 2020 a Indexului mondial al libertății presei, care ține seama și de pericolele la adresa unui jurnalism liber și corect create de epidemie.

Conform indicelui 2020, Europa rămâne continentul unde libertatea presei este cel mai mult respectată. Majoritatea statelor UE sunt în categoria „bine” sau „destul de bine”. Finlanda, Danemarca, Suedia și Țările de Jos continuă să aibă cele mai bune punctaje.

Deși UE este cel mai sigur loc pentru jurnaliști, RFF avertizează că au existat cazuri de hărțuire și amenințări la adresa jurnaliștilor.

Măsurile de urgență luate de unele guverne ca reacție la epidemia de Covid-19 au avut un impact asupra clasamentului unor țări precum China (confirmată pe locul 177), Iran (locul 173, cu 3 mai jos) și Irak (locul 162, cu 6 mai jos).

Orientul Mijlociu și Africa de Nord continuă să fie regiunile cele mai periculoase din lume pentru jurnaliști, iar în Asia-Pacific s-a înregistrat cea mai mare creștere a încălcărilor libertății presei (cu 1,7 %).

RFF a semnalat că 11 jurnaliști au fost uciși pînă acum în 2020. 2019 a fost anul cu cele mai puține victime din ultimii 16 ani, cu 49 de jurnaliști uciși în întreaga lume, datorită scăderii numărului de morți în conflictele armate (cu 44 % mai puțin decît în anul precedent).

În ciuda unor cifre pozitive, situația generală a libertății media în întreaga lume s-a înrăutățit, iar ostilitatea față de jurnaliști a crescut. Numărul țărilor considerate sigure pentru jurnaliști continuă să scadă, doar 24 % dintre cele 180 de țări fiind clasificate drept „bune” sau „destul de bune” în 2019 și 2020, față de 26 % în 2018 și 27 % în 2017.

Aproximativ 361 de jurnaliști se află în prezent în detenție, în scădere de la 389 de cazuri la sfîrșitul anului 2019. Aproape o treime sînt în China. Restul sînt concentrați în Egipt, Arabia Saudită, Siria, Turcia, Vietnam, Iran, Bahrain și Yemen. Numărul jurnaliștilor ținuți ostatici a rămas stabil în 2019. Ei se află în patru țări: Siria, Yemen, Irak și Ucraina. Cifrele pe 2020 privind ostaticii nu sînt încă cunoscute.

Indicele anual al Reporteri fără frontiere clasifică 180 de țări și regiuni în funcție de gradul de libertate a presei. Țările primesc un punctaj între 0 și 100, ținînd seama de criterii precum pluralismul, independența media, cadrul legislativ, transparența și nivelul abuzurilor față de jurnaliști. Cu cît scorul este mai mic, cu atît nivelul libertății presei în țara respectivă este mai bun.

Al Jazeera vînat în Israel

BMTF, 7 iun – După ce clădirea cu 13 etaje ce adăpostea echipele canalului de ştiri qatarez Al-Jazeera şi agenţiei americană de presă Associated Press (AP) a fost pulverizată de mai multe rachete israeliene, o corespondentă a canalului qatarez a fost arestată sîmbătă în timpul unei manifestaţii în cartierul arab Sheikh Jarrah din Ierusalimul de Est.

Xavier Abu Eid din partea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP) a acuzat forţele de poliţie israeliene că atacă echipa TV şi îi distruge echipamentul.

Un purtător de cuvînt al poliţiei israeliene a declarat că jurnalista Al Jazeera a atacat fizic forţele de securitate care încercau să disperseze demonstraţia şi că a refuzat să se identifice.

În înregistrările video ale incidentului se poate vedea însă că jurnalista Givara Budeiri purta o vestă pe care scria „Presă”.

Conform poliţiei, locuitorii au aruncat în forţele de securitate cu pietre şi petarde în timpul protestelor.

Al Jazeera a informat ulterior că jurnalista a fost eliberată din arest după cîteva ore. Echipamentul unuia din cameramani a fost distrus în timpul incidentului.

„Au venit din toate direcţiile, nu ştiu de ce, m-au lovit cu picioarele de perete”, a spus declarat Budeiri după ce a fost eliberată sîmbătă tîrziu.

„Condamnăm acţiunile forţelor de ocupaţie israeliene în cei mai puternici termeni. Targetarea sistematică a jurnaliştilor noştri încalcă total toate convenţiilor internaţionale”, a declarat directorul general interimar al Al Jazeera Media Network, Mostefa Souag.

„Acţiunile violente de astăzi ale forţelor de ocupaţie israeliene împotriva lui Givara Budeiri şi a lui Nabil Mazzawi ignoră total drepturile omului în cazul jurnaliştilor”, a adăugat Mostefa Souag.

Conflictele legate de posibile evacuări ale familiilor palestiniene din cartier au exacerbat recent tensiunile în cartierul Sheikh Jarrah. Cartierul este centrul atenţiei de zeci de ani din cauza disputelor privind proprietăţile, revendicate atît de coloniştii israelieni, cît şi de palestinieni. Protestele au continuat în Sheikh Jarrah şi după convenirea încetării focului între Israel şi mişcarea Hamas din Fâşia Gaza, pe 21 mai.

O hotărâre judecătorească privind evacuările forţate din Sheikh Jarrah a fost amînată.

MONOPOLUL VIOLENȚEI ȘI SECURITATEA NAȚIONALĂ

MONOPOLUL VIOLENȚEI ȘI SECURITATEA NAȚIONALĂ

BMTF – partener EDU Intelligence – prin BMTF Risk Ak Demy continuă Atelierele HEST despre monopolul violenţei și securitate națională.

Folosirea violenţei ca sursă de putere nu va dispărea prea curînd. Studenţii şi protestatarii încă vor fi împuşcaţi în pieţe, prin toată lumea. Armatele vor continua să duduie peste graniţe. Guvernele vor aplica în continuare forţa atunci cînd îşi închipuie că acest lucru serveşte scopurilor lor. Statul nu va renunţa niciodată la puşcă.

Aşa cum amintea Ionel Nicu Sava, globalizarea generează fragmentarea, care este sursă de instabilitate şi insecuritate. Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945 – 2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi.

Starea de insecuritate este opusul stării de securitate şi se poate defini ca fiind pierderea capacităţii statului de a produce şi utiliza resurse informaţionale, energetice şi umane, de a-şi menţine coeziunea, omogenitatea, unitatea şi identitatea, ca urmare a gestionării politice ineficiente, a agresiunilor şi crizelor generatoare de situaţii sociale, patologice, crize de sistem, ori de situaţii limită.

Statele puternice sînt considerate exportatoare de securitate, iar statele slabe, furnizoare de insecuritate. Ceea ce au în comun aceste state slabe, este nivelul ridicat de riscuri interne, care, oricînd se pot transforma în riscuri la adresa guvernării. Una dintre aceste ameninţări o reprezintă grupurile sociale care au fost coagulate de existenţa unei ameninţări comune: pierderea locului de muncă, a locuinţei, sărăcia extremă, teama de pierdere a identităţii. Identităţile societale ţin de limbă, tradiţii, religie, cultură locală, mituri şi simboluri, motiv pentru care manifestă o puternică sensibilitate la ameninţările de orice fel. Teama de dispariţie conduce, inevitabil, la revoltă, îndreptată spre elitele globale sau spre statul-naţiune, perceput ca incapabil să asigure protecţia propriei identităţi sau valori, sau a stabilităţii economice (în condiţiile în care posibilitatea statului de a acţiona împotriva măsurilor luate de corporaţii pe teritoriul său devin din ce în ce mai reduse).

AUTOBUZE ARUNCATE ÎN AER, LA KABUL

BMTF, 2 iun – În 2004, la doi ani de la primul descălecat în Afghanistan, mi-am dat seama că trupele Coaliției și Misiunea ISAF aveau o situație relative facilă. Am scris, atunci, atrăgîndu-mi înjurăturile de rigoare și fiind catalogat anti-occidental, că talibanii nu au fost înfrînți ci s-au retras pe la casele lor, intrînd în amorțire, și se vor întoarce atunci cînd situația va fi prielnică.

Talibanii s-au întors! Și, în ciuda declarațiilor oficiale pe care le fac, regimul viitor nu va fi cu nimic mai deosebit față de ce au derulat în urmă cu 20 de ani. Doar că, metodele de punere în aplicare vor fi mai rafinate. Talibanii NU vor mai interzice accesul la școală a fetelor, dar vor face ca această frecventare a școlii să devină extrem de periculoasă, astfel încît fetele să renunțe singure. Circulația femeilor, neînsoțite, va fi, din nou, periculoasă. Profesorii, medicii, jurnaliștii și liderii de opinie vor avea morți violente și vor fi exemple publice.

În acest context înscriu spulberarea a două autobuze de călători, ieri, la Kabul. Cel puţin 12 civili afghani au fost ucişi şi zece răniţi în două explozii separate cu bombă împotriva a două autobuze de transport public în capitala Kabul, au informat miercuri oficiali din domeniul securităţii, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Atacurile au avut loc marţi seară în zone din vestul capitalei unde locuieşte o mare parte a comunităţii şiite din Afghanistan, o minoritate religioasă ce a constituit în trecut ţinta unor grupări precum Statul islamic, au indicat oficialii.

Atacurile cu bombă nu au fost revendicate.

Guvernul afghan îi acuză de obicei pe talibani pentru astfel de atentate, însă gruparea insurgentă neagă implicarea.

Violenţele s-au intensificat în Afghanistan în contextul retragerii trupelor americane şi ale NATO din această ţară pînă la data de 11 septembrie.

Luna trecută, cel puţin 85 de persoane, în majoritate eleve, au fost ucise şi 147 rănite în exploziile unei maşini-capcană şi a două bombe artizanale în apropierea unei şcoli în vestul capitalei afghane Kabul.

Aproape 1.800 de civili afghani au fost ucişi sau răniţi în primele trei luni ale anului în ciocnirile dintre forţele guvernamentale şi talibani, în ciuda eforturilor de pace, a indicat ONU luna trecută.

LUKAȘENKO RECIDIVEAZĂ

BMTF, 1 iun – Unul din puţinele site-uri de ştiri independente din Belarus, TUT.BY, a anunţat luni că redactorul său şef Marina Zolotova a fost acuzată într-un caz de evaziune fiscală despre care susţine că a fost fabricat ca parte a unei represiuni a regimului împotriva mass-media, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Zolotova riscă o pedeapsă cu închisoarea între trei şi şapte ani dacă va fi găsită vinovată după o audiere ce a avut loc cu uşile închise, susţine TUT.BY.

Autorităţile din Belarus nu au confirmat acuzaţiile, iar un purtător de cuvînt al Comitetului de anchetă al statului nu a răspuns la solicitarea de a face comentarii pe acest subiect.

Instanţa din Minsk unde a avut loc audierea jurnalistei Marina Zolotova nu a putut fi contactată pentru comentarii.

Zolotova a fost „acuzată de complicitate la evaziunea fiscală pe o scară deosebit de largă”, a precizat site-ul TUT.BY.

Autorităţile din Belarus au arestat 15 angajaţi ai TUT.BY ca parte a unei represiuni iniţiate în urma protestelor în masă împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, declanşate după controversatele alegeri prezidenţiale de anul trecut.

TUT.BY a fost unul din cele mai citite site-uri de ştiri din Belarus în timpul protestelor.

Regimul Lukaşenko a ridicat acreditarea multor organizaţii de presă.

Jurnaliştii de opoziţie din Belarus afirmă că s-au confruntat cu raiduri, arestări, au fost închişi sau forţaţi să plece în străinătate.

Cel mai elocvent exemplu este cazul jurnalistului Roman Protasevici, în vîrstă de 26 de ani, arestat pe 23 mai, după ce autorităţile din Belarus au deturnat spre Minsk un avion Ryanair ce efectua o cursă comercială pe ruta Atena – Vilnius.

2 IUNIE – ZIUA BANATULUI

Pe 2 iunie 2021 s-au împlinit 774 de ani de la apariţia Diplomei Cavalerilor Ioaniţi, în 2 iunie 1247, emisă de Cancelaria regelui Ungariei Bela al IV-lea, care reprezintă prima atestare documentară a “ţinutului condotierilor din est” sub denumirea de Banat, o donaţie a regelui faţă de acest important Ordin militar-călugăresc.

“În numele Sfintei Treimi, una şi nedespărţită, amin. Bela, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei, Ramei, Serbiei, Galiţiei, Lodomeriei şi Cumaniei de-a pururi… după o îndelungă sfătuire cu fruntaşii şi baronii regatului nostru, ne-am oprit la această hotărâre, luată dimpreună cu venerabilul bărbat Rembald, marele perceptor al caselor ospitalierilor din Ierusalim, din părţile de dincolo de mare, cu privire la repopularea regatului, care prin năvălirea duşmănoasă a neamului numit tătari a îndurat mare pagubă, atât prin pierderea bunurilor cât şi prin uciderea locuitorilor, că deoarece acel perceptor, în numele casei ospitalierilor, s-a îndatorat de bună voie, pe sine şi casa ospitalierilor să ia arme pentru ajutorarea regatului nostru în vederea apărării credinţei creştine… Pe lângă acestea, am dăruit sus-numiţilor fraţi pământul Woyla, ce se află lângă Dunăre, nu departe de Semlin, pământ pe care l-am scos de sub atârnarea cetăţii Caraş, împreună cu toate foloasele şi cele ce ţin de el, aşa cum l-a stăpânit ca bun de veci Nicolae, fratele lui Ugolin”.

Ospitalierii au instalat în Cetatea Mehadia o garnizoană formată din 30 de cavaleri, în mare parte amalfitani, o forţă echivalentă astăzi cu un detaşament de tancuri!

Banatul medieval timpuriu se întindea de la Mureş la Dunăre şi de la Tisa la Munţi şi peste Severin pînă la Olt.

Ospitalierii şi apoi teutonii, administrează şi stăpînesc acest teritoriu cu rigoare militară, obicei ce a rămas în gena locuitorilor locului. În scurt timp, Banatul devine o regiune bine organizată, puternic dezvoltată din punct de vedere economic şi social.

În 21 iulie 1718, Banatul trece sub stăpînire habsurbigică, moment în care începe o perioadă înfloritoare pentru această regiune, care ajunge la un nivel de dezvoltare extraordinar.

Unii optează ca data de 21 iulie să fie sărbătorită ca Ziua Banatului. Eu optez pentru 2 iunie!

Ţara Rafidayn

Ţara Rafidayn

„Aventura” iraqiană a început, însă, în februarie 2003 atunci cînd am ajuns în Baghdadul lui Saddam Hussein. Proiectul RRA m-a obligat să scotocesc notele de reporter şi să scutur de praf cîteva. Dacă veţi avea răbdarea să citiţi „24 de ore în Ţara Rafidayn”, o culegere de comentarii difuzate de emisiunea „24 de ore” la RRA, veţi vedea că, fără a avea pretenţie de oracol, despre autonomia Kirkuk-ului, „balcanizarea Iraqului”, sau apariţia pe harta lumii a Kurdistanului am scris cu mulţi ani în urmă! Deocamdată, o imagine a RECHINILOR ALBI și un reportaj despre reconstrucție.

UN ARMISTIȚIU ÎNTR-UN RĂZBOI CÎT 7 ANI DE PACE

Așa cum anticipam miercuri, în emisiunea DINCOLO DE APARENȚE, realizată de colegul Daniel Botgros la BANAT TV, Israelul și organizația islamistă Hamas au încheiat, joi noapte, un armistițiu. Dacă armata israeliană a redus capacităţile militare ale Hamas prin uciderea mai multor comandanţi din departamentele tehnic şi de informaţii şi prin distrugerea infrastructurii sale, mişcarea armată islamistă a reuşit în mod simbolic, potrivit analiştilor, să readucă în centrul atenţiei conflictul israeliano-palestinian. Problemele rămîn!

Al-Jalaa, un bloc civil de 12 etaje din Gaza în care își aveau sediul trei instituții internaționale de presă a fost bombardat și distrus de avioanele Armatei Israeliene. Reprezentanții jurnaliștilor deplîng atacul la adresa libertății presei incommode. Pe lîngă televiziunea Al Jazeera, în clădire își avea sediul și o filială a agenției Associated Press, precum și Middle East Eye. Operațiunea nu este nouă. Scoaterea din scenă a jurnaliștilor a fost practicată frecvent în conflictele din Orientul Mijlociu. Să ne amintim doar de războiul din 2014! Această practică ne confirmă încă o data că din 1999, de la bombardarea televiziunii sîrbe de către NATO, jurnaliștii sînt considerați combatanți direcți în conflicte, aspect pe care îl dezvolt, de fiecare data, în Atelierele HEST susținute în cadrul BMTF Risk Ak Demy!

Actualul conflict din Țara Făgăduinței îmi amintește de o carte citită în urmă cu mai bine de 10 ani. Fiul Hamasului – mărturisirile unui spion, membru Hamas, care a lucrat pentru serviciile secrete israeliene, scrisă de Mosab Hassan Yousef, împreună cu Ron Brackin, în 2010, apărută în limba română la Editura Pandora M în același an.Cartea FIUL HAMASULUI este un raport din interior despre ce s-a întîmplat în anii ˈ90 în interiorul Hamasului și al Serviciilor secrete israeliene. Mosab Hassan Yousef este fiul unuia dintre liderii și fondatorii Hamasului.

Mosab Hassan Yousef și-a petrecut copilăria dorind să devină un luptător Hamas. Era, de altfel, ceea ce se aștepa de la orice copil arab din zona Cisiordania. A început să aibă dubii despre organizația Hamas atunci cînd a văzut brutalitatea cu care se acționa în sînul acesteia, modul în care oamenii Hamasului se foloseau de civili și de copii pentru a-și atinge scopurile.

Mosab Hassan Yousef s-a născut în 1978, în Ramallah, oraș aflat la 10 km nord față de Ierusalim. Tatăl său, șeicul Hassan Yousef, a fost chiar unul dintre întemeietorii și liderii Hamasului și a petrecut mulți ani în închisorile israeliene. Între 1997–2007, Mosab Hassan Yousef a fost spion al Israelului. Shin Bet, serviciul israelian de securitate internă, a declarat că Yousef a fost cea mai importantă sursă se spionaj pe care a avut-o infiltrată în grupul liderilor Hamas. Între 1999–2000 s-a convertit la creștinism, iar în 2007 s-a mutat în SUA. Este renegat de familia sa.

Hamas, o filială locală a Frăției Musulmane, controlează Fâșia Gaza, un teritoriu complet evacuat de statul evreu la mijlocul primului deceniu al mileniului și devenit o uriașă rampă de lansare de rachete asupra populației civile, israeliene. Grupul a fost fondat de șeicul Ahmed Yassin, liderul Frăției Musulmane din Egipt, în 1987, în Gaza. Acesta a luat avînt, cu binecuvîntarea Shin Bet, ca o contrapondere la mult mai moderata organizație seculară Fatah, născută pe ruinele Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), condusă de legendarul lider Yasser Arafat. Arafat și Abu Mazen erau acuzați de către populația palestiniană de pactizare cu dușmanul sionist, orbiți de avantajele financiare personale și prizonieri ai corupției generalizate din rîndurile conducerii organizației.

Musulmanii tradiționali stau la piciorul scării, trăind cu vinovăția de a nu practica islamul cu adevărat. În vârf sunt fundamentaliștii, cei pe care îi vedeți la știri ucigând femei și copii spre fala Dumnezeului din Coran. Moderații sunt undeva la mijloc.

Totuși, adevăratul musulman este de fapt mai periculos decât fundamentalistul, deoarece el pare inofensiv și niciodată nu-ți dai seama când a făcut acel pas următor spre vârf. Cei mai mulți atentatori sinucigași au fost la început moderați, scrie Mosab Hassan Yousef la pag 43 din Fiul Hamasului.

Acești palestinieni, adevărați musulmani, sînt cei care au pus umărul la succesul Hamas, germinat din semințele urii aruncate generos odată cu Al-Nakba, expansiunea din 1967 și, ulterior, din ghetourile fără viitor și fără speranță pentru tinerii palestinieni. Sigur, istoria și frustrările sociale accumulate peste ani sînt importante, dar acum, e vorba despre altceva. Cred că de data aceasta, afacerile subterane ale axtremiștilor evrei și palestinieni au generat conflictual, cu un cinism fără margini. Implanturile coloniale israeliene, lobby-ul dezvoltatorilor imobiliari se află de prea multă vreme pe masa Ministerului Justiției, iar politica promovată de Administrația Trump față de Ierusalim a pompat oxygen în acest system ce pare că se sufocă, acum, odată cu posibila schimbare politică a guvernului israelian.

Am auzit și citit în aceste zile remarci și opinii referitoare la trunchiul comun al Hamas și Hezbollah și la contribuția celor două formațiuni în pregătirea evenimentelor la care asistăm astăzi. Din punctul meu de vedere, nimic mai fals!

Este adevărat, ambele, Hamas și Hezbollah, sînt organizații fundamentale islamice bazate pe Orientul Mijlociu. Ambele sînt stigmatizate ca organizații teroriste și împărtășesc ideologia comună de a se opune Occidentului, în special SUA și Israelului. În pofida acestor comunități, există diferențe fundamentale între cele două organizații.

În primul rînd, Palestina este dominată în cea mai mare măsură de sunniți și, ca atare, Hamas este o organizație sunnită. Pe de altă parte, populația majoritară din sudul Libanului este Shia, iar Hezbollah urmărește ideologiile Shia.

Dacă Hamas a fost fondat în 1987 de șeicul Ahmed Yassin, liderul Frăției Musulmane, Hezbollah-ul este legat de familia Al-Sadr, din Iraq. Fugit dintr-un Iraq măcinat de revolte tribale, Musa Al-Sadr, unchiul liderului radical şiit iraqian Muqtada Al-Sadr pune bazele, în Liban, unui partid şiit puternic. Prieten cu Ayatollahul Khomeiny, Musa este ales, în 1959, lider al comunităţii şiite libaneze care avea să aibă o ascensiune fulminantă din 1979, odată cu instituirea Republicii Islamice Iran şi victoria Revoluţiei. Sărăcia şi alienarea culturală a comunităţii şiite, dar şi invazia israeliană condusă de Ariel Sharon, au jucat un rol fundamental în ascensiunea organizaţiei Hezbollah, o bizară combinaţie de spirit revoluţionar şi izolare politică, apărută în izolarea Văii Bekaa şi sudul Libanului. Hezbollah este o organizaţie politică, socială, militară şi religioasă. O astfel de definiţie se poate aplica tuturor organizaţiilor politice şi catalogate drept extremiste din spaţiul Orientului Mijlociu. Pentru că, tradiţia islamică impune componenta socială, oricărei organizaţii, implicată, sau nu în viaţa politică. Aceste formaţiuni, „actori non-statali”, cum îi denumeşte Ionel Nicu Sava, au preluat o parte dintre obligaţiile statului la adresa unor categorii de populaţii, sau zone delimitate geografic. Altfel spus, neputinţa statului destructurat de a rezolva unele probleme grave a înlocuit autoritatea acestuia cu autoritatea grupărilor. De aici derivă şi susţinerea masivă din rîndul populaţiei locale pentru cauza şi forma de luptă, denumită teroristă, ale organizaţiilor.

Ambele organizații au desfășurat activități sociale cu accent pe serviciile medicale gratuite pentru săraci. Alte lucrări includ construirea și funcționarea școlilor, orfelinatelor, moscheilor și facilităților sportive, în general activități sociale în care statul a fost total absent!

Deci, o legătură direct cu Iranul o putem atribui Partidului lui Dumnezeu, prins în acest moment în luptele din Siria, iar pentru a decripta capacitatea de luptă a Hamas va trebui să ne uităm în altă parte!

Armata israeliană a transmis luni că, la o săptămînă de la începerea bombardamentelor, militanţii palestinieni au lansat aproximativ 3.150 de rachete din Fâşia Gaza spre Israel. Aproximativ 460 de rachete nu au trecut graniţa şi s-au prăbuşit pe teritoriul Fâşiei Gaza, a adăugat armata. Sistemul israelian de apărare antirachetă Iron Dome a avut un procent de interceptare de circa 90%, au mai precizat forţele armate. Comparativ, în timpul războiului de 51 de zile din Gaza din 2014 au fost lansate spre Israel 4.481 de rachete.

A fost linişte, relative, din 2014, între palestinieni şi statul Israel, chiar dacă e cunoscută acumularea de armament, cu precădere în Gaza. O parte dintre aceste rachete provin din Egipt și au intrat pe teritoriul Fâșiei prin rețeaua de tuneluri. Cele mai multe, însă, au fost confecționate, artisanal, chiar în Gaza! Și nu este de mirare! Dacă economia extrem de performantă în toate domeniile, a Israelului este, în sine, o economie de război, izolata și corupta Fâșie Gaza găzduiește o economie similară. La alt nivel, desigur.

De o parte și de cealaltă a zidurilor și gardurilor de sîrmă ghimpată, extremismul are interese divergente, dar se hrănește și se perpetuează. Odată cu slujba din ultima vineri de Ramadan, vineri 7 mai, toată liniştea Israelului a sărit în aer!  Extrema dreaptă a partidelor evreieşti a ieşit în stradă, amplificînd tensiunile.

Israelul este după alegeri, în plin effort de a crea un guvern, cu prezenţa în premieră a partidelor arabe. Pe 5 Mai, Netanyahu a anunțat că nu a reușit să formeze o coaliție pentru a guverna. Benjamin Netanyahu a încercat să formeze un guvern de dreapta cu aliaţii săi din partidele ultraortodoxe, cu dreapta radicală Yamina şi formaţiunile politice ale „sionismului religios” de extremă dreaptă. Premierul Benjamin Netanyahu se află la putere din 2009. Este cel mai longeviv premier din istoria statului Israel, dar este judecat pentru corupție și fraudă în mai multe dosare.

Tot pe 5 Mai, liderul opoziției din Israel, Yair Lapid, a fost desemnat să formeze un nou guvern. Yair Lapid a anunțat că vrea să formeze un „guvern de uniune naţională” care să reunească dreapta, centrul şi stînga, pentru a-l putea înlătura de la putere pe Netanyahu. Părea că reușește, cînd… războiul a bătut în ușa Iron Dome!

În Israel, populaţia arabă reprezintă 20% iar demografia îi este favorabilă, în ciuda noilor veniţi dar şi a natalităţii importante la nivelul populaţiei evreieşti. În plus, ieşirea în stradă a radicalilor evrei a dublat răbufnirile nervoase şi protestele palestiniene care s-au răspîndit fulgerător. Tensiunile au escaladat, iar atacurile asupra evreilor și palestinienilor din orașele care gazduiesc ambele comunități s-au intensificat.

Pe acest fundal, vineri, pe 14 mai, Naftali Bennett, liderul partidului ultranaționalist Yamina, a anunțat că renunță la a mai negocia cu liderul opoziției, Yair Lapid, și că va prefera să discute negocierea unui guvern multicolor de unitate națională. Yair Lapid mai are două săptămîni pentru a incerca să formeze un nou guvern. Daca nu reușește, ceea ce este foarte posibil, pentru că un guvern din care să facă parte (sau să fie susținut de) partidele arabe, în contextul actual, e aproape imposibil, vor avea loc din nou alegeri anticipate. Pînă atunci, guvernul Netanyahu rămîne la putere! La propriu! 

Sigur, nu există vreo dovadă că Benjamin Netanyahu a orchestrat această confruntare cu dușmanul de serviciu, Hamas, însă e clar că EL este marele beneficiar! Hamas-ul cîștigă, la rîndul său, în lumea araba, care se va gîndi, acum, de două ori, înainte de a declara normalizarea relațiilor cu Israelul. Politica confruntării adduce avantaje liderilor în Orientul Mijlociu unde populația nu contează decît ca masa de manevră.