Frontline News

LUMEA DE DUPĂ WAGNER

Compania Militară Privată Wagner, deţinută de Evgheni Prigojin, este pe punctul de a învinge categoric forţele militare ukrainene la Artemovsk (Bahmut). Sînt 15.000 de mercenari care luptă sub steagul lui Prigojin în confruntare directă, casă cu casă, stradă cu stradă, cu 18.000 de militari ukraineni ai armatei naţionale regulate! Dincolo de partizanatul firesc pe care fiecare individ sau observator îl au în legătură cu conflictul din Ukraina, este pentru prima dată, în războaiele de generație a 5-a, cînd o armată de mercenari învinge o armată națională regulată, într-un război convențional! Este un semnal care nu trebuie ignorat! Wagner luptă pe cont propriu la Bahmut, conform negocierilor între Prigojin şi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu. Iar mesajul transmis de această bătălie, este că mercenarii luptă acum în prima linie, nu se află doar în postura de sprijin şi auxiliari, aşa cum am fost obişnuiţi în Iraq şi Afghanistan.

O victorie 100% Wagner la Bahmut va repoziţiona Companiile Militare Private în dinamica războiului actual şi cele ce vor urma. O informaţie publicată de presa românească spune că o a doua companie de mercenari rusă îşi va face apariţia pe front. Mai puternică şi mai bogată decît Wagner. Iar o altă informaţie publicată pe Telegram atrage atenţia că liderul nord-coreean, Kim-Jong Un şi-a exprimat disponibilitatea de a înfiinţa în Rusia un PMC încadrat cu… 500.000 de mercenari nord-coreeni, gata să intre în luptă pe frontul din Ukraina!

Să ne amintim că securitatea comunităţilor occidentale, companiilor şi ong-urilor care derulau totalul programelor de asistenţă pentru Afghanistan, depindea în proporţie de 100% de companiile private de securitate care oprerau, la un moment dat, în Afghanistan, cu peste 100.000 de angajaţi! Un raport al BAPSC, Asociaţia Britanică a Companiilor Private de Securitate, arăta că în primele 9 luni după anunţul preşedintelui Barack Obama de retragere a trupelor americane în 2014, numărul contractorilor de securitate din Afghanistan a crescut cu… 236%, de la 3184 la 10.712. Potrivit unui raport al unei Comisii de investigare a Congresului Statelor Unite, la începutul anului 2011, contractorii privaţi reprezentau între 22% şi 30% din forţele americane dislocate în Afghanistan. Potrivit BAPSC, ArmorGroup, una dintre cele mai mari firme private de securitate britanice, deţinea în Afghanistan peste 1500 de angajaţi care lucrau pentru guverne, ong-uri sau entităţi comerciale. Între 500 şi 700 de contractori britanici lucrau în Afghanistan, în special ca gărzi de corp sau la protecţia incintelor. Cei mai mulţi contractori erau din SUA şi Marea Britanie, aproximativ 30.000 de angajaţi în 52 de companii private de securitate. Existau, însă, şi multe companii neînregistrate, mai mici, 22 numai în Provincia Kandahar!

Am afirmat-o de nenumărate ori, personal cred că episodul armatelor naţionale este doar o mică paranteză în istoria militară a armatelor private, iar Noua Lume care se naşte sub ochii noştri are nevoie de o Nouă Securitate, iar această Industrie de Securitate Privată este structura cea mai pregătită să ofere baza securităţii noilor entităţi ce se vor creea! Care este impactul asupra relaţiilor internaţionale?

Am scris, destul de succint, recunosc, în lucrarea „TARGET – Operaţiuni militare externe în combaterea terorismului”, apărută în 2010 la Editura Banatului Montan, sub egida Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate (ARSS), că în condiţiile în care numeroşi combatanţi nu au statut de beligeranţi, ci acela de actori non-statali, ONU poate angaja actori non-statali, în speţă companii militare private, să poarte războaie cu actorii non-statali, în speţă grupările teroriste, în acest fel rezolvîndu-se problemele juridice pe care le ridică folosirea forţei unei coaliţii de state împotriva unor grupări non-statale! PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva! Deşi CPS au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi, sute de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări. Pînă la declanşarea Operaţiunii Militare Speciale din Ukraina, în februarie 2022, Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict. Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC.

Evident că, odată cu riscurile şi avantajele comerciale, au apărut şi consecinţele: în 2011, pentru prima dată în istorie, companiile americane de securitate au raportat mai multe pierderi de efective decît militarii americani din US Army, în Afganistan! Nici o lege nu-i obligă pe contractorii privaţi să raporteze public decesele angajaţilor lor şi, adesea, nici nu o fac! În timp ce Armata Americană anunţă decesele fiecărui militar, nominal, companiile private nu informează decît familiile mercenarilor. Externalizarea locurilor de muncă militare, cu grad ridicat de risc, reprezintă, de fapt, privatizarea sacrificiului suprem! Compania rusească Wagner percepe această datorie în stil propriu. Plata unui mercenar este de 1000 USD/lună, cu mult mai mică decît a confraţilor din companiile occidentale, dar de trei ori mai mare decît o soldă din armata regulată rusă. Trupurile mercenarilor sînt îngropate într-un cimitir îngrijit exemplar, familiile acestora beneficiază de o rentă pe viaţă, iar un mercenar care prinde în serviciu permanent 10 ani (şi sînt destui! Foşti militari, veterani în războaiele din Cecenia şi Syria, cu lupte la activ în Lybia şi alte zone din Africa şi Asia) primeşte o decoraţie simbol a companiei, care cîntăreşte 48 de grame de aur pur! În războiul de astăzi, tot ruseşte este tranşată şi prezenţa companiei pe front, la Bahmut: Kremlinul l-a sprijinit pe Prigojin să facă avere, acum Prigojin îşi pune la dispoziţie forţele pentru interesul cauzei!

Se pune întrebarea firească: sînt PMC-urile mai rentabile decît forţele armate regulate? Datele privind rentabilitatea acestora nu sînt concludente. Angajaţii PMC „costă” destul de mult; salariile standard variază între 400 şi 1000 de dolari pe zi. Cei care susţin că PMC sînt mai rentabile decît armatele permanente se bazează de obicei pe următoarele argumente: – PMC pot angaja persoane care sînt adesea mult mai prost plătite; – guvernele nu sînt nevoite să ofere CMP beneficii ascunse, cum ar fi pensiile, îngrijiri medicale, condiţii de trai etc., deoarece acestea sînt de obicei incluse în contract; – PMC oferă posibilitatea creşterii rapide a forţei militare fără costurile implicate de întreţinerea pe termen lung a capacităţii militare; şi prin faptul că îndeplinesc misiuni necombative esenţiale, CMP dau forţelor armate posibilitatea de a se concentra pe misiunile de bază. Pe de altă parte trebuie luate în considerare şi următoarele argumente: – angajaţii PMC sînt, adesea, instruiţi pe spezele statului, ca membri ai armatelor naţionale; cînd pleacă la posturi mai bine plătite din sectorul privat, această pregătire este, de fapt, o subsidiere a operaţiunilor PMC; – practicile curente de subcontractare, în care un contract trece pe la mai multe firme diferite, poate reduce substanţial eficienţa sau duce chiar la pierderi.

Prima firmă militară privată a apărut în 1989. Cu sediul în Angola, creată de foste comandouri sud-africane, Executive Outcomes propunea statelor africane ameninţate de rebeli, operaţiuni militare „la cheie” de contrainsurecţie. În anii ’90, în SUA a apărut Military Professional Resources Inc. La început, aceasta şi-a vîndut serviciile ţărilor din fostul bloc sovietic, nevoite, înainte de a adera la NATO, să-şi reformeze armatele pentru a răspunde cerinţelor. În acea perioadă, misiunile încredinţate contractorilor privaţi ţineau mai mult de logistică. În perioada primului război din Golf, în 1991, raportul era de un civil „contractat” la 100 de militari americani. Dar, odată cu cu declanşarea conflictului din Iraq, în 2003, raportul a ajuns de 1 la 10.

Dincolo de partizanatul firesc pe care fiecare individ sau observator îl au în legătură cu conflictul din Ukraina, țin să scot în evidență un fapt: în bătălia pentru Artemovsk (Bahmut), este pentru prima dată, în războaiele de generație a 5-a, cînd o armată de mercenari învinge o armată națională regulată, într-un război convențional. Este un semnal care nu trebuie ignorat! Privatizarea războaielor se dovedeşte a fi o activitate extrem de profitabilă, cifra de afaceri ajungînd la circa 170 de miliarde de euro pe anul 2009, scrie ziarul Adevărul. Numărul acestora creşte de la an la an, la nivel mondial, aceste „armate particulare” numărînd peste un milion de persoane, potrivit sursei deja citate! Sumele care merg spre PMC-uri acum, după un an de război în Ukraina sînt, cu siguranţă, considerabile. Ele vor creşte odată cu “maturizarea” conflictului. Dar, e interesantă această răsturnare a cărei protagonişti sînt mercenarii Wagner, “muzicienii lui Prigojin”, şi consecinţele lumii de după!

RAŢIUNEA ŞI DUBLA MĂSURĂ

Războiul din Ukraina a intrat în cel de-al doilea an de existenţă. A intrat într-o logică a lui, într-o normalitate a lui. Unii spun că războaiele ajung să trăiască şi să se dezvolte, precum un organism viu, independent de voinţa cratorilor lor, sigur, hrănindu-se cu emoţii şi statistici, ultimele amintite îmbuibate de emoţii.

Pentru că, atunci cînd vorbim despre război, vorbim despre statistică, pentru că războiul, în sine, este o imensă maşinărie a morţii, la scară industrială. Şi vorbim despre emoţii! Dacă moare un om, este o dramă, dacă mor 10 este o tragedie, sînt emoţii, dar dacă mor 100, este statistică! Emoţiile ajung să se topească în statistici. În război mor mii, zeci de mii de oameni. Este o statisstică formată din tot atîtea drame. Ajung să cred că noi, oamenii sîntem o specie care se hrăneşte cu drame şi tragedii. Cu suferinţă! În special, cu suferinţa celui de lîngă noi!

De aceea, mă deranjează enorm dubla măsură, atunci cînd vorbim despre război. Dramele Ukrainei nu sînt altfel decît dramele Syriei, ale fostei Yugoslavii, ale Caucazului, Palestinei, Lybiei, Yemenului, Iraq-ului, Afghanistanului, ale Sahelului, ale Somaliei sau Congo-ului. Plînsetul unora nu este mai plîns şi lacrima nu este mai lacrimă. Durerea aceea de suflet, care devine fizică şi schimonoseşte trupurile, este la fel, peste tot! Mamele îşi plîng la fel fiii, soţiile, soţii, surorile, fraţii sau copiii îşi plăng părinţii.

De aceea, noi, corespondenţii avem obligaţia să spunem adevărul. Ca o paranteză: cred că la intrarea în profesia de jurnalist, fiecare aspirant ar trebui să depună un jurămînt de credinţă – la fel ca medicii! -, să spună adevărul şi numai adevărul, indiferent de consecinţe. Şi ar rebui să îl avem ca patron spiritual pe Apostolul Toma, necredinciosul, cel care a pipăit rănile Mîntuitorului şi a rostit: Cred, Doamne! Sigur, adevărul nostru este unul personal, îngust, limitat la mijloacele noastre de percepţie, un adevăr tactic. Dar, dacă eu spun adevărul, tu spui adevărul, el spune adevărul, noi spunem adevărul, din multiplele noastre adevăruri tactice putem întrezări un adevăr strategic, care se conturează la un moment dat! Şi el capătă contur, din păcate, doar eliminînd emoţiile, care întunecă raţiunea!

Singura, raţiunea este cea care poate să oprească dezvoltarea ulterioară a acestui monstru care, aşa cum spuneam, creşte şi se dezvoltă, la un moment dat, independent de voinţa creatorilor lui! Raţiune care astăzi sau este pe patul de moarte, sau e în moarte clinică, sau a murit deja. Hei, tu, raţiune, dă-ne măcar un semn! Mişcă un scaun. Sparge un bec. Aprinde o lumînare, undeva, într-o fereastră mică, semn că te aşteptăm. Sau, poate că raţiunea noastră se află mahmură, undeva pe sub o masă de cîrciumă , făcută muci de dubla-măsură, cea pe care o urăsc din toţi porii. Şi o urăsc pentru aroganţa de a ne crede proşti pe toţi. Prostia de masă! De exemplu, atunci cînd vorbeşte despre PACE (poveştile alea cu DEMOCRAŢIE, LIBERTATE, DREPTURILE OMULUI, EGALITATE DE ŞANSE, LEGI, JUSTIŢIE SOCIALĂ s-au epuizat!). Pacea e de două feluri. Bună şi rea. “Ar putea părea paradoxal, dar sprijinul militar pentru Ukraina este cel mai rapid mod spre pace”, a afirmat Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat agenţiei de presă DPA, potrivit publicaţiei Die Zeit. 54 de state, care sprijină militar Ukraina au înţeles că acesta este drumul spre pace, că bombele Democraţiei sînt bune, doar bombele Estului sînt rele! Washingtonul consideră că toate ţările trebuie să respecte sancţiunile pe care Statele Unite le-au impus Rusiei, a transmis şi secretarul american de stat Antony Blinken, în timpul unei vizite oficiale în Kazahstan. Şi a continuat cu paradoxul dublei măsuri: “Ceea ce pot spune este că am avertizat foarte clar China asupra implicaţiilor şi consecinţelor de a da curs furnizării acestui sprijin” letal pentru Moscova, potrivit EFE. Reiau: adică, obuzele mele de artilerie aduc pacea, cele ruseşti şi chinezeşti sprijină doar războiul! Mare aroganţă din partea emitenţilor şi susţinătorilor dublei măsuri… de fapt, nu mă mir! Sînt aceeaşi care-şi imaginează că acţiunile umane au efect la nivel planetar şi climatologic. Cei care doresc impunerea unei fantezii! Aroganţa acestora e o boală, o epidemie care-mi pare tot mai agresivă şi promovată cu tot mai mult tupeu. Un fel de creştinism de rit nou impus cu sabia unor conchistadori ai mediului şi ai dublei măsuri. Asa se întîmplă cînd uiţi cheia de la ospiciu pe scăunelul cu ziar de la poarta de intrare…

Raţiunea, care a guvernat relaţiile internaţionale e mahmură. Cel puţin! Aş zice că boleşte, are greţuri de nu-i ajută nici zeama de varză şi nu suferă lumina aprinsă. Altfel nu-mi explic cum de un an, în afară de Erdogan (care nu pune gura pe alcool de teama lui Allah!), nu există un turneu diplomatic de mediere a păcii. Din 1945 nu s-a mai pomenit un astfel de lucru! Pot să înţeleg că propagandiştii aroganţi ai războiului, cei care şi-au tăiat măsura degetului mare (Ionesie…!) şi promovează o propagandă fără limite, au transformat Rusia în Al Treilea Reich, pe Vladimir Putin în Hitler, Opeaţiunea Specială (SpecOps sau Special Operation parcă sună mai… democratic, mai Cool, mai acceprabil, nu?) din Donbas, în războiul de cucerire al întregii Europe democrate, paşnice şi libere… Isteria e maximă, întreţinută de mass-media plătită de Guvern (e). Realitatea este că, în ciuda eforturilor Statelor Unite și ale NATO de a transforma conflictul din Ukraina în Al Treilea Război Mondial, acesta rămîne, pentru europeni, „pe lîngă casă”. Este evident că Statele Unite vor să poarte acest război pînă la ultimul ukrainean. Un război pe care Washingtonul îl prezintă ca pe o cruciadă globală, în stilul celui de-Al Doilea Război Mondial. Aroganţii nu se sfiesc să treacă de la răul absolut reprezentat de Saddam sau Ghaddafi, la tartorul mondial Puțin. Nici nu vreau să mă gîndesc ce vor spune despre Xi! Dacă raţiunea s-ar trezi un minut din mahmureală ar putea vedea un lucru paradoxal remarcat în special în ţările africane şi cele din America de Sud, acolo unde exploatarea colonială europeană şi americană a atins paroxismul. Africanii, din Sahel pînă în Congo sau Somalia şi-au dat seama că războaiele nesfîrşite, unele de 20 de ani neîntrerupt – precum cel din Kiwu de Nord (Congo) acolo unde 600 de mercenari români se află interpuşi între congolezi şi gruparea M23! – sînt întreţinute de companii şi servicii americane, franceze, israeliene etc, toate dorind resursele subsolului. Protestele cu mii de participanţi de la Goma, sau din Brazilia furată electoral, unde se arborează drapelul Rusiei, nu sînt montate de KGB. Pur şi simplu, în conştiinţa aia puţină şi primară de oameni simpli, reprezentanţi ai speciei umane pe a treia planetă de la Soare, protestatarii au înţeles că Rusia se opune capitalismului sălbatic! Drapelul Rusiei a devenit un simbol al libertăţii celor oprimaţi! Nu e ironic? Nu pare de necrezut? Spuneţi voi, care aţi făcut mai multă şcoală decît africanul ăla împuţit şi nespălat de la Goma, spuneţi voi cum violau şi furau ruşii, cum au trimis în Gulag, exterminare, deportări, omul nou! Nou nouţ! Omul sovietic! Cel care astăzi reprezintă modelul luptei pentru libertate, tradiţii, cultură etc. Nu e paradoxal? Nu excesul de propagandă, dubla măsură, aroganţa îmbuibaţilor a născut această malformaţie paradoxală? Eu cred că da!

Mă întorc la Jens Stoltenberg: „Dacă dorim o soluție pașnică negociată a războiului din Ukraina, trebuie să furnizăm sprijin militar Ukrainei. Aceasta este singura cale.”„Armele sînt calea spre pace. Acest lucru poate suna paradoxal, însă singura modalitate de a ajunge la un acord negociat este de a-l convinge pe președintele Putin că nu va cîștiga pe cîmpul de luptă.” Armele Chinei date Rusiei prelungesc războiul. Armele SUA date Ukrainei aduc pacea. Orwell cu al său “1984” a fost pistol cu apă! Cuvinte aruncate pentru proşti! Pentru telespectatori care nu mai gîndesc cu capul propriu, ci cu cel al propagandiştilor de serviciu, susţinuţi de muţenia jurnaliştilor care nu-şi mai pun întrebări, nu mai au îndoilei. Nu ştiu dacă ticăloşia sau prostia sînt mai periculoase decît lipsa raţiunii şi dubla măsură. Ştiu, însă, că aroganţa e o boală care-i face pe oameni să nu mai perceapă dimensiunile reale ale propriei existenţe. Își imaginează că sînt atît de puternici, de înțelepți și de vizionari încît sînt mai presus de toți cei din jur. Și nu sînt! Îşi imaginează că automobilul cu benzină folosit modifică clima planetei. Şi nu o modifică! Aroganţa este o boală mintală. Oamenii ăștia nu sînt sănătoși. Sînt nebuni. Și nimic nu este mai periculos decît această nebunie. Priveşte la Ukraina! Priveşte la România!

RISCURI ŞI DEZASTRE

BMTF, 25 feb – În ultimii ani se constată creşterea frecvenţei manifestării factorilor de risc care ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător şi valorile patrimoniului naţional, precum şi apariţia unor noi factori de risc, generaţi îndeosebi de schimbările climatice radicale şi diversificarea activităţilor economice care utilizează, produc şi comercializează substanţe/materiale periculoase. Securitatea naţională poate fi pusă în pericol de o serie de fenomene grave, de natură geofizică, meteo-climatică ori asociată, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. Între acestea, se înscriu catastrofele naturale, industriale, ecologice ori posibilitatea crescută a producerii unor pandemii. Ca urmare, se impune o abordare integrată a prevenirii situaţiilor de urgenţă, pornind de la conceptul de bază: prevenirea este de 8 ori mai eficientă decît reacţia.

În perioada 23-24 februarie a.c., la Palatul Parlamentului din București, s-a desfășurat seminarul cu tema ,,Înțelegerea și comunicarea riscurilor existente și viitoare în caz de dezastre: Asigurarea comunicării bazate pe dovezi”. Acest eveniment de anvergură s-a concentrat pe construirea rezilienței societale prin comunicare eficientă a riscurilor și a adunat reprezentanți ai autorităților de protecție civilă din peste 10 țări, ai Comisiei Europene, Consiliul Europei, mass-media, grupuri ale societății civile și experți cu atribuții atît în plan operațional, cît și la nivel strategic.

Întîlnirile au avut în prim plan identificarea modalităților de a lupta împotriva dezinformării și au acordat o atenție specială educării tinerilor privind riscurile la dezastre, precum și identificarea și utilizarea informațiilor relevante, în scopul creșterii rezilienței.

Evenimentul a fost organizat de către DSU în comun cu Oficiul Regional al Organizației Națiunilor Unite pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre (@UNDRR), publicul țintă fiind reprezentat de statele membre ale Uniunii Europene și de statele participante la Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii, dar și alte state cu care DSU cooperează activ în sfera protecției civile.

Comunicarea riscurilor trebuie să se realizeze în mod eficient în toate domeniile: prevenire, pregătire, răspuns şi recuperare, este una din concluziile forumului organizat la Palatul Parlamentului de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Evenimentul a reunit reprezentanţi politici la nivel înalt din peste 34 de ţări şi peste 100 de experţi din regiune.

Dialogul pe care şeful DSU, Raed Arafat, l-a purtat cu înalţi demnitari au vizat discuţii privind comunicarea şi riscurile, dar şi dezinformarea, informaţiile false şi, evident, de unde obţinem informaţiile şi cum putem crea o societate rezilientă pe baza acestor informaţii, a explicat Raed Arafat.

În ceea ce priveşte crearea încrederii publicului în comunicare eficientă, iată care sînt rezultatele trebuie să ne asigurăm că există o sinergie şi o complementaritate între acţiunile dintre mediile politic, economic şi social. Comunicarea este în centrul procesului de decizie. Oferirea unui rol important pentru mediul academic este procesul de decizie şi comunicare eficientă. Implicarea jurnaliştilor pentru a raporta în mod responsabil şi etic şi a ajunge la public cu mesaje etice. În ceea ce priveşte folosirea ştiinţei pentru a informa comunicarea privind riscurile, trebuie să avem iniţiativ şi să ne bazăm pe expenţele pe care le avem pentru a implementa acest lucru la nivel regional şi nu numai. Există exemple din mai multe ţări precum Franţa, Suedia sau Muntenegru şi realizarea unor campanii la nivel naţional pentru a ne asigura că publicul este informat.

Întrebat de actualizarea la zi a clădirilor cu risc seismic din România, Raed Arafat a precizat: Este foarte importantă actualizarea şi este foarte important să înţelegem în ce situaţie ne aflăm, lucru care aţi văzut în ultimele întîlniri şi discuţii la Guvern, deja au pornit mecanismele de evaluare mai departe, dar şi de consolidare a clădirilor.

Reprezentantul special al Secretarului general al Naţiunilor Unite pentru reducerea riscului la dezastre, Mami Mizutori, şi-a exprimat optimismul în ceea ce priveşte schimbul de informaţii din cadrul evenimentului: De multe ori nici nu sînt dialoguri, sînt mai degrabă monologuri, însă astăzi a avut loc un dialog, un dilog orientat către acţiune. Haideţi să ne gîndim puţin. În momentul de faţă se confruntă cu mai multe tragedii, tragedia din Syria şi Turcia, dar cîţi dintre noi ne mai amintim că acum jumătate de an, trei sferturi din teritoriul Pakistanului a fost sub apă? Şi desigur, în fiecare zi se produce un dezastru. Ce ne sperie pe noi? Da, desigur, cutremurul ca hazard nu poate fi oprit. E foarte greu de prevăzut şi de anticipat. Însă provocările cu care ne confurăm astăzi sînt reprezentate de faptul că aceste hazarduri sînt combinate multe alte lucruri, cum ar fi degradarea mediului înconjurător, urbanizarea, care se desfăşoară într-un ritm foarte alert şi care de multe ori nu este bine structurată.

Janez Lenarčič, comisar european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, a precizat că în ultimii ani, mecanismul european de protecţie civilă a fost testat, aşa cum nu a mai fost pînă acum. Ne-am confruntat cu o criză mondială datorită pandemiei de COVID, apoi a urmat fix acum un an declanşarea războiului din Ukraina, iar această agresiune ne-a făcut să operăm cea mai amplă operaţiune de protecţie civilă din istoria mecanismului de protecţie civilă, a mai adăugat comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionare a crizelor.

O comunicare inadecvată a situaţiilor de urgenţă se pot transforma în riscuri suplimentare la adresa siguranţei naţionale. Colaborarea centrului de comunicare al comitetelor pentru situaţii de urgenţă cu mass-media este esenţială în astfel de situaţii. În 90% din cazuri se constată, însă, că mass-media caută senzaţionalul, cea mai mare parte a relatărilor se referă la dramele umane şi la probabila lentoare în intervenţie a autorităţilor locale şi nu pune la dispoziţie spaţii de emisie în vederea comunicării informaţiilor de interes general care ar putea salva vieţi şi bunuri materiale. Situaţiile de urgenţă, fie naturale, fie provocate de om, dau naştere în rîndul publicului unor reacţii psihologice inevitabile precum teama şi anxietatea. Aceste stări sînt întreţinute şi amplificate de mesajele negative la adresa salvatorilor, emise de mass-media în căutare de subiecte senzaţionale şi audienţă. În acele situaţii, inducerea stării de neîncredere în salvatori este deosebit de periculoasă ştiut fiind faptul că publicul judecă răspunsul autorităţilor la urgenţe aproape numai în baza ştirilor din mass-media. Din experienţa personală pot spune că eforturile de comunicare ale Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă de cele mai multe ori NU fac faţă valului de ştiri negative transmise de televiziunile în căutare de senzaţional. De asemenea, uneori, comunicarea internă inter-instituţională este deficitară. Au fost cazuri în care primarii unor comune au evacuat populaţia afectată de inundaţii, au asigurat acestora cazarea şi hrănirea, dar nu au informat preşedintele comitetului judeţean, respectiv prefectul judeţului, de atare intervenţii.

Componenta de informare publică este planificată şi se derulează în funcţie de urgenţa rezolvării situaţiilor create, a gravităţii consecinţelor pentru populaţie, a implicaţiilor pe plan internaţional şi amploarea temerilor populaţiei. Cu cît gravitatea şi implicaţiile sînt mai mari, cu atît mai urgent şi mai amplu este răspunsul. Pentru a fi utilă, informaţia trebuie să fie autentică, exactă şi oportună, adică disponibilă în locul şi la momentul cerut. Ea devine astfel un bun social. Ea se află în conexiune directă cu ştirea şi zvonul (extrem de greu de contracarat!).

ÎMPREUNĂ!

ÎMPREUNĂ!

În ultimii ani se constată creşterea frecvenţei manifestării factorilor de risc care ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător şi valorile patrimoniului naţional, precum şi apariţia unor noi factori de risc, generaţi îndeosebi de schimbările climatice radicale şi diversificarea activităţilor economice care utilizează, produc şi comercializează substanţe/materiale periculoase. Securitatea naţională poate fi pusă în pericol de o serie de fenomene grave, de natură geofizică, meteo-climatică ori asociată, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. Între acestea, se înscriu catastrofele naturale, industriale, ecologice ori posibilitatea crescută a producerii unor pandemii. Ca urmare, se impune o abordare integrată a prevenirii situaţiilor de urgenţă, pornind de la conceptul de bază: prevenirea este de 8 ori mai eficientă decît reacţia.

CÎINII RĂZBOIULUI

Nu, nu este vorba despre celebrul film american, care a avut premiera pe 17 decembrie 1980, dar pe aproape! Filmul, ca orice producţie americană despre băieţii buni şi băieţii răi, este o poveste uimitoare despre manipulare politică și corupție, care urmărește un mercenar (cîștigător al premiului Oscar, Christopher Walken) care detronează un dictator corupt african pentru a plasa în locul său o “marionetă” a unei corporații puternice… Drăguţ, nu? În povestea noastră avem şi băieţi buni, şi băieţi răi, şi mercenari, şi corporaţii puternice, şi corupţie, şi manipulare, şi marionete! Lipsesc africanii, dar îi putem înlocui cu Europa de Est!

Marţi, 21 ebruarie a.c., Vladimir Putin şi Joe Biden şi-au mobilizat trupele şi susţinătorii. Cele două tabere, aflate în confruntare în Ukraina, nu se mai feresc şi nu se mai ascund după cuvinte. Războiul rece a dat în clocot şi ne va arde pe toţi! Este o confruntare directă între două mari puteri, Statele Unite – învingătorul autodeclarat după căderea Cortinei de Fier, şi Rusia – moştenitoarea Uniunii Sovietice care nu s-a împăcat niciodată cu statutul de putere de rangul doi. Alţii ar spune că este o confruntare între DEMOCRAŢIE şi AUTOCRAŢIE, dar DEMOCRAŢIA l-a înlocuit pe Iisus Hristos, în ultima sută de ani, şi prea multe crime s-au făcut în numele său! Tot marţi, China a declanşat procedurile pentru coagularea celei de-a treia căi de urmat. Vom asista, se pare, în următorii 5/10 ani la o confruntare directă între trei concepte filosofice şi de securitate: UNIPOLARISMUL (american), BIPOLARISMUL (rusesc) şi MULTIPOLARISMUL (confucianist chinezesc). Vorba rabinului: “va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va mai rămîne nici un om”!

Cele două discursuri au fost atent pregătite, pentru a mobiliza şi a motiva susţinătorii. Vladimir Vladimirovici Putin a vorbit într-o sală închisă, în faţa propriilor reprezentanţi, singurii, de altfel, pe care se poate baza Rusia în momentul de faţă. Sigur, pe plan internaţional, Rusia mai are o serie de prieteni şi aliaţi, dar “nefrecventabili”, cu care nu prea îţi dă mîna să te afişezi în public… La polul opus, Joseph Robinette Biden a transformat grădina Palatului Regal din Varşovia într-o tribună planetară, înconjurat de aliaţi, preşedinţi de state, şefi de guverne, militari şi populaţie civilă atent selectată. Mesajul vizual al preşedintelui american este unul al unităţii planetare, al libertăţii şi entuziasmului.

Dar, parafrazînd un banc, cel cu “dilema cîinelui”, din altă perspectivă, lucrurile se văd altfel!

Preşedintele rus a avertizat că Rusia îşi va continua războiul împotriva Ukrainei în timp ce preşedintele american a transmis că Occidentul va sprijini Kievul atît timp cît va fi nevoie. Practic, cei doi şefi de stat au dat startul la “jocurile foamei”, sezonul 2!

Şapte sînt cele mai importante enunţuri în discursul lui Putin, în opinia mea: 1) Frontul se va extinde în toate direcțiile; 2) Nu vor mai exista regrupări și abandon de teritorii. Coridorul terestru spre Crimeea este foarte important; 3) Occidentul a declanşat acest război; 4) Soldații din prima linie vor avea concediu, în condiţiile în care epuizarea pe front, după primul an de război, se simte în ambele tabere; 5) Se va crea un fond special pentru a ajuta cu toată grija necesară familiile soldaților morți, soldaților răniți și soldaților din prima linie care sînt în afara acțiunii din cauza rănilor grave – mesaj electoral; 6) Acest război nu este doar despre protejarea Donbassului și lupta împotriva nazismului. Acest război este pentru a proteja toată Rusia; 7) Modernizarea forțelor nucleare strategice ale Rusiei este practic finalizată. Modernizarea altor ramuri militare va fi accelerată!

La rîndul său, Joe Biden, a vorbit despre rezistenţa poporului ukrainean în faţa invaziei ruse, dar şi despre unitatea Alianţei Nord-Atlantice. Niciodată Ukraina nu va reprezenta o victorie a Rusiei, a mai spus liderul de la Casa Albă şi a dat asigurări că Occidentul nu complotează să atace Federaţia Rusă. Statele Unite, naţiunile europene nu caută să controleze sau să distrugă Rusia. Vestul nu a plănuit un atac asupra Rusiei, aşa cum a spus Vladimir Putin. Milioane de cetăţeni ruşi îşi doresc să trăiască în pace cu vecinii lor. Războiul nu este o necesitate, este o tragedie. Preşedintele Putin a ales să pornească acest război, iar prelungirea lui este alegerea personală a lui Vladimir Putin. Ar putea pune capăt războiului printr-un cuvînt. Şi e foarte simplu; pentru a opri acest război, nu trebuie decît ca Rusia să renunţe la atacarea Ukrainei. Însă dacă Ukraina renunţă la a mai lupta, se pierde ca şi naţiune.


Aşadar, SUA și Rusia și-au reconfirmat public poziția. Însă, de la Răsărit, China se pregăteşte să intre în joc, cu un plan de pace și o vizită a preşedintelui Xi, la Moscova.În proiecţia globală a viitorului deceniu, China reprezintă A TREIA CALE!

Ca o întărire a discursului preşedintelui Putin, în Rusia s-a propus extinderea granițelor operațiunii speciale pînă la… Odessa. Președintele Consiliului de Stat al Crimeei, Vladimir Konstantinov, a propus „extinderea granițelor” operațiunii speciale la Odessa. În opinia sa, aceasta va deveni o garanție a securității Crimeei. „Numai întoarcerea orașului-erou Odessa sub controlul Federației Ruse ne va oferi nouă, Crimeii, o garanție de securitate. Aceasta înseamnă că rachetele cu orice rază nu vor lovi teritoriul peninsulei”, a declarat Vladimir Konstantinov la postul de televiziune Crimeea 24. În timpul discursului rostit de Biden, 10 rachete GLSDB, cu o rază de acţiune de 150 de km, au lovit ţinte civile de pe teritoriul Republicii Populare Doneţk, nerecunoscută!


Celălalt pol de putere, China, a publicat tot marți conceptul unei inițiative de securitate globală. Textul a fost distribuit de agenția de presă Xinhua. Menținerea păcii și securității mondiale și promovarea dezvoltării și prosperității globale ar trebui să fie aspirația întregii comunități internaționale, se arată în document, în care se regăsesc șase puncte cheie: 1) necesitatea de a adera la viziunea unei securități comune, cuprinzătoare, cooperante și durabile, în special de a respecta și garanta securitatea fiecărei țări, de a promova cooperarea, de a asigura securitatea prin dialog politic și negocieri pașnice; 2) existenţa un angajament de a respecta suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor. Documentul prevede că toate țările – mari sau mici, puternice sau slabe, bogate sau sărace – sînt egale în comunitatea internațională. Suveranitatea lor și dreptul de a-și alege propriul sistem social și calea de dezvoltare trebuie respectate. Imixtiunea în afacerile lor interne este inacceptabilă; 3) necesitatea menținerii angajamentului de a respecta scopurile și principiile Cartei ONU. China face apel la toate țările să adere la multilateralism și să susțină sistemul internațional cu rolul central al ONU. Documentul prevede, de asemenea, că mentalitatea războiului rece, unilateralismul, confruntarea blocului și hegemonismul contrazic spiritul Cartei ONU și ar trebui respinse; 4) luarea în serios a preocupările legitime de securitate ale tuturor țărilor. Se subliniază faptul că securitatea unei țări nu ar trebui asigurată în detrimentul securității altora. Orice țară, în căutarea propriei securități, trebuie să țină seama de preocupările rezonabile în materie de securitate ale altor țări; 5) un angajament față de soluționarea pașnică a diferențelor și disputelor dintre țări prin dialog și consultare. După cum s-a arătat, războiul și sancțiunile nu sînt soluții fundamentale pentru dispute. Comunitatea internațională trebuie să sprijine toate eforturile de promovare a soluționării pașnice a crizelor și să încurajeze părțile aflate în conflict să consolideze încrederea, să soluționeze disputele și să consolideze securitatea prin dialog; 6) menținerea securității atît în direcțiile tradiționale, cît și în cele netradiționale. Se subliniază faptul că, în lumea modernă, amenințările tradiționale și netradiționale la adresa securității au devenit în mare parte interdependente. China invită toate țările să colaboreze pentru a soluționa disputele regionale și problemele globale, cum ar fi terorismul, schimbările climatice, securitatea cibernetică și biologică.

Dincolo de cuvinte, oamenii mor. Precum cei pe care i-am văzut marţi în staţia de autobuz de la Herson. Pentru ei, ultima staţie…

Au fost 8 sau 12 bubuituri pe care le-am auzit din piaţa centrală a Hersonului, pe care le-am identificat imediat ca fiind rachete Grad, datorită sunetului inconfundabil scos de acestea. Am urmat procedurile şi am ciulit bine urechile să identificăm alarma aeriană. Nu a fost nici o alarmă, iar cei cîţiva bătrîni care se aflau pe stradă la ora prînzului, păreau foarte liniştiţi. Am bănuit că este vorba de un atac al armatei ukrainene împotriva poziţiilor fortificate ale militarilor ruşi din regiune. Rachetele Grad sînt utile la aproximativ 20 de km distanţă. Ne-am urcat în maşină şi am demarat spre Nikolaev, dar la aproximativ 200 de metri de poziţia noastră, imaginea cu care ne-am întîlnit, după colţ, cum se spune, a fost incredibilă: în staţia de autobuz, circulaţia blocată, bucăţi mari de tablă aruncate în mijlocul drumului, bucăţi de metal pe carosabil o clădire distrusă de o explozie şi trupuri zăcînd pe caldarîm. Mai ales, trupuri. O piaţă alimentară a fost lovită de una sau mai multe dintre acele rachete pe care le auzisem cu cel mult 5 minute în urmă. Imaginile pe care le-am surprins nu pot fi postate pe nici o reţea de socializare, pe nici un site, dar le-am trimis în radio aproape instantaneu! Ce am reuşit să fotografiem a fost înainte de sosirea primei ambulanţe, cînd la faţa locului se aflau doar cîţiva militari, iar poliţia nu închisese încă accesul.

Primul instinct a fost să punem mîna pe telefon şi să comunicăm situaţia. Apoi, ne-am dat seama că acreditarea noastră în Ukraina atîrna de acest telefon. Condiţiile de acreditare sînt extrem de stricte şi te angajezi să difuzezi informaţia după ce Ministerul Apărării transmite un omunicat de presă. Deşi pare tentant, în război, breaking-news-ul se banalizează, într-un fel, şi respectarea regulilor impuse de beligeranţi sînt importante pentru acoperirea conflictului în ansamblul său.

Cel puţin 6 morţi şi 12 răniţi au fost în atacul cu rachete Grad de astăzi, de la Herson, din piaţa cu staţie. Ultima staţie, pentru cei surprinşi de rachete! În acelaşi atac, ruşii au lovit o zonă rezidenţială, infrastructura critică de energie electrică, o grădiniţă, un spital, garaje şi maşini.

Ironia face ca atacul, în care au fost ucişi civili, să se petreacă în timpul discursului preşedintelui rus Vladimir Putin, care mulţumea populaţiei civile din Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk, pentru stoicismul cu care rezistă ocupaţiei ukrainene şi pentru curajul de a-şi lua soarta în propriile mîini şi a promis că nu va mai dura mult pînă cînd aceste republici vor fi eliberate. Din cîte am putut vedea, Hersonul pare acum, un oraş pustiu, în comparaţie cu anul trecut înainte de ocupaţia rusă. Doar bătrîni şi persoane fără prea multe venituri am văzut pe stradă, marea majoritate a locuitorilor au plecat atunci cînd au avut ocazia, mai ales că armata rusă se află poziţionată strategic la cel mult 20 de km de oraş şi execută zilnic astfel de lovituri cu rachete, psihologice, în zone aglomerate.

În discursul său, foarte lung, de astăzi, preşedintele rus Vladimir Putin a promis că va ridica gradul de înzestrare al Forţelor Terestre cu armament de ultimă generaţie la cel puţin 91,3%, adică egal cu nivelul de dotare al forţelor de descurajare nucleară, anunţînd totodată şi suspendarea Rusiei din Tratatul de Neproliferare. Sigur, la nivelul discursului, lucrurile merg bine, însă, de pe front se vede altfel. Un singur exemplu: Evgheni Prigojin, fondatorul Grupului Wagner, cea mai cunoscută şi cea mai hulită companie militară privată din Rusia, se află într-o confruntare deschisă cu conducerea Ministerului Apărării de la Moscova şi acuză public birocraţia militară. Dacă acei învîrtitori de hîrtii nu ar fi fost inventaţi, astăzi am fi avut Bahmut-ul, spune Prigojin, într-o postare pe canalul său Telegram. Sigur, vom cuceri Bahmut-ul, dar în martie sau aprilie, mai spune Prigojin, care acuză faptul că unitatea sa de artilerie nu dispune de cantitatea de muniţie necesară susţinerii infanteriei pe frontul de est! E doar un exemplu, care vine de la un personaj puternic şi influent la Moscova. Probabil că mai pot fi descoperite cîteva zeci, care stau ascunse în tranşee, şi imaginea singopelor în aprovizionarea cu muniţie şi tehnică a trupelor ruse arată deja altfel decît cea clamată în discursuri. Asta nu înseamnă că armata rusă nu are capacitatea de a utiliza tehnica şi muniţia disponibile, după manual!

De partea cealaltă, producătorul de arme de stat al Ukrainei a declarat că a lansat producţia de obuze de artilerie în comun cu o ţară central-europeană din NATO şi că intenţionează să dezvolte şi să producă în comun cu aliaţii şi alte arme şi echipamente militare. Ukroboronprom, care nu a identificat statul membru NATO, a declarat că a început să producă obuze de mortier de 120 mm – muniţie care este foarte solicitată în Ukraina

Obuzul de mortier de 120 mm este primul produs al cooperării comune cu o ţară din NATO, pentru a testa capacitatea industriei de război ukrainene. Evident, în viitorul apropiat, se va demara producţia autohtonă de proiectile de artilerie de 155 mm, atît de cerute şi utilizate de armata ukraineană. De altfel, cele mai multe şi mai importante arme livrate de aliaţi Ukrainei, sînt obuzierele de 155 de mm. Purtătoarea de cuvînt a Ukroboronprom, Natalia Sad, a declarat, în cadrul unui briefing de presă susţinut astăzi, că nu va identifica ţara NATO din motive de securitate, deşi a confirmat că este vorba despre o ţară din Europa Centrală.

Producţia de muniţie de artilerie în Ukraina a devenit o necesitate stringentă, ţările partenere neputînd face faţă livrărilor de obuze la ritmul impus de artileriştii ukraineni. Financial Times a anunțat de mai multă vreme criza aprovizionării cu muniții. Potrivit ziarului, cererea record de muniție creează o povară uriașă asupra capacităților industriale ale Europei, deoarece producătorii de arme urmăresc atît reînnoirea stocurile naționale, cît și asigurarea aprovizionării Kievului. Potrivit experților, Ukraina trage peste 5 mii de obuze pe zi, aceeași cantitate pe care o comandă anual un mic stat european! O presiune suplimentară asupra lanțurilor de aprovizionare este creată din cauza lipsei capacității de producție și a penuriei de materii prime critice, cum ar fi pulberea. În plus, lanțurile de aprovizionare perturbate de pandemia de COVID-19 nu au fost încă pe deplin restabilite.

Un director general al unei companii de profil norvegiano-finlandeze, a declarat că cererea pentru unele componente a crescut atît de mult încît timpul de livrare către clienți a crescut şi el de la cîteva luni la cîțiva ani. Potrivit FT, compania germană Rheinmetall intenționează să construiască o nouă fabrică în Ungaria și să repornească întreprinderile care au fost dezafectate anterior. La rîndul lor, furnizorii de materii prime și componente pentru muniție notează că anumiţi clienți cer să crească producția anumitor materiale cu pînă la 200%, dar acest lucru nu se poate face într-un timp scurt.

Cum s-a ajuns la acest impas? Pacea instalată în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial a creeat iluzia armoniei depline şi o nevoie redusă de armament, în special greu. După încheierea Războiului Rece, în 1990 a fost semnat Tratatul privind Forțele Convenționale în Europa (CFE) care a intrat în vigoare doi ani mai tîrziu. Trataul stabilea limite asupra armamentului greu convențional (tancuri, artilerie, transportoare blindate, aviație militară) pentru fostele alianțe: NATO, Uniunea Sovietică (Rusia) și țările est-europene foste membre în Pactul de la Varșovia (Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia şi România). Ideea de bază a Tratatului era ca nici una din țările semnatare să nu poată ataca singură o altă țară, eliminîndu-se astfel pericolul unui război în Europa. În aceste condiţii, ţările Europei occidentale și cele din est au trecut la o dezarmare masivă. România a tăiat la fier vechi cîteva sute de tancuri și peste 1000 de transportoare blindate, nu mai vorbesc de piesele de artilerie mai mari de 120 mm, foarte multe tunuri Skoda, rămase de pe urma afacerii cu acelaşi nume, care au fost tăiate pe platforma fostei Uzine Mecanice Reşiţa. Cu acelaşi prilej, România și-a închis și „pus în conservare” majoritatea fabricilor de armament și muniții – și cam la fel au făcut toate țările europene!

Evident, Rusia, moştenitoarea de facto a Uniunii Sovietice, nu a făcut așa, ci şi-a mutat artileria grea şi capacităţile de producţie la Est de Munţii Urali, respectînd ad-literam Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa! În 2007 Rusia și-a suspendat participarea la Tratat şi nu a mai permis inspecții internaționale, iar în 2015 a anunțat că renunță de tot la CFE. Rezultatul acestui tratat se vede acum. În pofida declaraţiilor de susţinere cu muniţie a Ukrainei, realitatea este dură: țările Europei, aliate în NATO, nu au armament greu și muniții suficiente pentru propria apărare şi pentru aprovizionarea frontului ukrainean, și nici capacități de producție. Cele cîteva bucăţi oferite pînă acum sînt cam tot ce poate da Europa din propriile stocuri, iar altele nu pot fi fabricate peste noapte, nici măcar în termen de luni de zile.

Revenind la mai-marii zilei, Wang Yi, diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt, i-a spus marţi lui Nikolai Patruşev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, că relaţia Beijingului cu Moscova este „solidă ca o stîncă” şi că va rezista oricărui test într-o situaţie internaţională în schimbare, relatează Reuters. Parteneriatul „fără limite” al Chinei cu Rusia a intrat sub lupă în Occident, mai ales după ce Statele Unite s-au declarat îngrijorate de faptul că Beijingul ar putea lua în considerare furnizarea de arme către Rusia, la un an de la invazia din Ukraina.

Analistul american de televiziune, Tucker Carlson, amintea, într-un editorial recent tradus de ActiveNews, o remarcă a mult hulitului Donald Trump: „Oare dacă vom transforma Rusia în dușmanul nostru, asta nu îl va arunca pe Putin în brațele Chinei, creîndu-se astfel cea mai puternică și periculoasă alianță anti-americană din istorie?”. O axă Rusia – China nu ar fi mai puternică decît Statele Unite? Ar fi MULT mai puternică! Ar avea anvergura necesară pentru a controla o mare parte din economia mondială, din rutele comerciale și din materiile prime. Ar putea proiecta o asemenea forță militară pe care SUA nu ar avea capacitatea să o oprească. Dacă Rusia și China se aliază, ar construi o ordine mondială nouă, în care puterea și influența Statelor Unite ar fi mult diminuate… Importurile chineze de produse rusești au crescut cu peste 60%. China importă acum mai mult cărbune din Rusia decît a făcut-o în ultimii cinci ani. Iar exporturile chineze în Rusia au crescut și ele cu aproape 30%. Companii precum Ford și Toyota s-au retras din Rusia, ca urmare a presiunilor politice. Locul lor a fost luat de constructorii de automobile chinezi. Aceștia fabricau înainte mai puțin de 10% din mașinile cumpărate în Rusia. Acum, China fabrică o treime! Același lucru se întîmplă și cu smartphoneurile și cu multe alte bunuri de consum. Yuanul chinez înlocuiește dolarul la Moscova. Moneda chineză reprezintă acum o cincime din totalul tranzacțiilor realizate la Bursa din Moscova. Anul trecut, reprezenta 1%! Acestea sînt legături economice profunde, în plină dezvoltare. Problema cu legăturile economice este că duc inevitabil la legături militare.

La o întîlnire la Moscova, Wang Yi i-a spus lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului rus de Securitate, că Rusia şi China ar trebui să elaboreze noi măsuri comune pentru a asigura securitatea ambelor ţări, dar nu a detaliat.

Patruşev, care este un apropiat al lui Putin, i-a spus „tovarăşului” Wang că Beijingul este o prioritate absolută pentru politica externă rusă şi că cele două ţări trebuie să rămînă împreună împotriva Occidentului. „În contextul unei campanii care este purtată de Occidentul colectiv pentru a limita atît Rusia, cît şi China, aprofundarea în continuare a cooperării şi interacţiunii ruso-chineze pe arena internaţională este de o importanţă deosebită”, a declarat Patruşev, citat de agenţia RIA, iar potrivit Wall Street Journal, preşedintele chinez Xi Jinping se pregăteşte să vină la Moscova în următoarele luni pentru a avea o întîlnire cu Vladimir Putin.

În actualul context, este interesant de urmărit nerăbdarea premierului Netanyahu de a ataca Iranul!

ISRAELUL ATACĂ DAMASCUL NOAPTEA

BMTF, 19 feb – Cinci persoane au murit în urma unui atac cu rachete israelian ce a lovit capitala syriană Damasc şi zonele învecinate, duminică, potrivit armatei syriene. Raidul israelian a cauzat avarierea mai multor clădiri din zona dens populată, aproape de piaţa Omayyad, în centrul capitalei syriene. Oficialii au declarat că o clădire a fost lovită în cartierul central Kafr Sousa, ucigînd patru civili şi un soldat. Cartierul foarte populat găzduieşte un complex de securitate vast şi bine păzit.

Armata israeliană a refuzat să comenteze raidul, la primirea unui solicitări de la agenţia de presă Reuters.

Israelul atacă frecvent ţinte din Syria motivînd legătura acestora cu Iranul şi militanţiile Hezbollah, dar rareori îşi recunoaşte acţiunile.

Atacul de duminică a fost primul de cînd un cutremur devastator cu magnitudinea de 7,8 a lovit nord-vestul ţării, precum şi părţi ale Turciei vecine, în urmă cu 12 zile.

Starea de fapt din Syria rămîne extrem de complicată, în condițiile în care numeroase state sînt implicate în conflictul ce durează de mai mulți ani. În prezent, Israelul rămîne hotărît să continue să atace forțele iraniene din această țară. Cotidianul Le Figaro consideră că Israelul îşi asumă fără rezerve implicarea în conflictul syrian pentru a semnala atît marilor puteri cît şi întregii comunităţi internaţionale că nu va accepta o instalare durabilă a iranienilor în Syria, la graniţa cu Israelul.

Din 1973, formal, Israelul şi Syria se află în stare de război, cu toate că între ele a fost încheiat un armistiţiu.

GARDA OFENSIVĂ ŞI BLACK SEA SICH

În regiunea Odessa, centrele de recrutare a voluntarilor lucrează non stop, iar anunţurile recrutorilor amintesc de anii 50 şi de un Vietnam nu prea îndepărtat. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne al Ukrainei, astăzi, 14 februarie 2023, au fost primite peste 27.000 de cereri de înrolare în „Garda Ofensivă”, o brigadă de asalt a Ministerului de Interne. Serviciul de presă al Consiliului orașului Odessa transmite că peste 15.000 dintre acestea provin din partea voluntarilor din regiunea Odessa şi cele învecinate. Doritorii completează doar un chestionar şi sînt înrolaţi în Brigada de Asalt GARDA OFENSIVĂ, din raioanele Kiev şi Suvorovskovo.

Astfel de acţiuni au loc în toate regiunile Ukrainei.

Rodion Abashev, șeful Administrației Regionale de Stat Izmail, a lansat un apel către cetăţenii cu vîrste între 18 şi 60 de ani, din oraşul de la Dunăre, să se înroleze în formaţiunile militare existente sau cele ce vor fi constituite pentru a lupta cu trupele ruse. Într-un mesaj transmis locuitorilor oraşului, prin intermediul unui grup local de pe o reţea de socializare, Abaşaev cere bărbaţilor apţi de luptă se se prezinte la Centrul Teritorial Izmail de Echipare şi Suport Social pentru înrolarea într-un batalion de puşcaşi ce este în curs de formare în regiunea Odessa. Potrivit lui Abaşaev, batalionl, denumit Black Sea Sich va înrola 600 de recruţi voluntari din regiunea Odessa în vederea demarării pregătirii de luptă şi instrucţiei. Abaşaev spune că Black Sea Sich va fi primul batalion format la standard NATO şi echipat de armatele partenere occidentale. Armamentul va fi, de asemenea, provenit din ţările NATO, iar instructorii sînt occidentali. Şeful Administraţiei Regionale de Stat îndeamnă voluntarii din Ismail să solicite expre la înrolare să facă parte din Batalionul de Puşcaşi Black Sea Sich.

Cel mai mediatizat instructor civil al voluntarilor ukraineni a fost, pînă zilele trecute, PMC MOZART, cînd Şeful Companiei, Andy Milburn, a anunţat, într-o postare pe Instagram, că Mozart, pur şi simplu dispare din Ukraina. „Asta nu înseamnă că vom pleca, ci doar vom schimba denumirea. Misiunea continuă”, a spus Milburn. O mare parte dintre voluntarii ukraineni ce luptă, în prezent cu trupele ruse dislocate pe teritoriul Ukrainean, sînt pregătiţi de companii militare private ce au în componenţă foşti militari profesionişti de elită, sau foşti lucrători ai diverselor instituţii de implementare a legii. Grupul Mozart, ce activa cu prcădere în Regiunile Odessa şi Nikolaev, a fost doar una dintre companiile de profil occidentale ce acţionează în Ukraina pentru pregătirea de luptă a voluntarilor şi acordarea de asistenţă civililor din zonele afectate de război.

Conducerea militară a Ukrainei speră ca toate noile batalioane de voluntari să fie pregătite pentru viitoarea contraofensivă ukraineană, ce se va baza pe militari bine pregătiţi, echipaţi la standard NATO, armament şi tehnică de uktimă generaţie. Alături de tancurile germane şi rachetele americane de înaltă precizie, dronele ukrainene Raybird-3 fac parte din categoria armelor de uktimă generaţie, necesare militarilor ukraineni să cîştige războiul. Raybird-3, sînt capabile să parcurgă pînă la 2.500 de kilometri, zburînd în spatele liniilor inamice şi funcţionînd în pofida războiului electronic – a anunţat, astăzi, ministrul pentru transformare digitală din Ukraina, Mihailo Fedorov. Potrivit acestuia, drona Raybird-3 este proiectată pentru misiuni de recunoaştere pe distanţe lungi, principalul avantaj pe care îl are fiind legat de durata de zbor de 18-24 de ore. Acest tip de dronă zboară la o altitudine de pînă la 4.500 metri şi are o autonomie de zbor de 2.500 de kilometri. Astfel, drona poate efectua misiuni de recunoaştere survolînd spaţiul din spatele liniilor inamice pe o distanţă de 1.200 de kilometri şi are suficient timp pentru a reveni la punctul de lansare. „Raybird-3 a avut rezultate bune în timpul contraofensivei din regiunea Harkiv.

UKRAINA ARE APUCĂTURI DE MARE IMPERIU

Direcția Generală Mobilitate și Transport a Comisiei Europene a transmis reprezentantului permanent adjunct al Reprezentanței permanente a României pe lîngă UE, Clara Stanciu, că la Comisia Europeană s-a primit o ”solicitare oficială din partea Ukrainei de a adapta căile navigabile interioare pe Dunăre la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) indicativă” și că ”Ukraina a solicitat Comisiei să adauge la rețea alinierile căilor navigabile interioare ale estuarelor Chilia și Bîstroe ale Dunării”. ”Comisia ar aprecia un feedback din partea României în termen de cel mult o lună”. Și acest feedback trebuia dat pînă pe 16 februarie 2023.

Într-o discuţie purtată astăzi cu un reprezentant al Administraţiei Militare a Regiunii Odessa, acesta mi-a spus, sub rezerva anonimatului că: “Ukraina are tot dreptul să-şi asigure securitatea naţională acum şi pe termen lung. Iar adaptarea sistemului navigabil de adîncime Dunăre-Marea Neagră la reţeaua europeană de transport reprezintă o prioritate absolută. Prin acest sistem, Ukraina poate transporta cereale şi diferite mărfuri, inclusiv se poate aproviziona cu armament şi muniţie atît de necesare obţinerii victoriei în războiul cu Rusia. Cele patru porturi fluviale ale Regiunii Odessa, Reni, Ismail, Chilia şi Vîlcov se vor constitui în tot atîtea porţi la Marea Neagră. Vedeţi bine că portul Odessa este mereu sub ameninţarea rachetelor ruseşti. La fel şi Oceakov, din regiunea învecinată, Nikolaev. Oricînd aici activitatea poate fi suspendată. Pe de altă parte, România a deţinut monopolul asupra transportului maritim/fluvial, ceea ce este incorect faţă de aspiraţiile europene ale Ukrainei şi situaţiei strategice din regiune”.

Bîstroe este un canal navigabil de adîncime aşezat de-a lungul canalelor Bîstri, Stambulul Vechi şi Chilia din Delta Dunării. Canalul este situat pe teritoriul regiunii Odessa şi trece prin teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, fiind motiv de dispută între România și Ucraina încă din 2003, atunci cînd ukrainenii au început amenajarea lui. De fapt, despre Bîstroe se vorbeşte de la eşuarea navei ukrainene Rostok, la 2 septembrie 1991 în dreptul localităţii Partizani, pe Bara Sulina. Fabricată în 1973 la Șantierul naval Rostock din fosta RDG, nava a eșuat la Mila 31 a Dunării, pe partea cea mai îngustă a Canalului Sulina, blocînd navigația maritimă. După eșuarea navei, un consorțiu format din firme americano-olandezo-române s-a chinuit timp de 14 ani pentru ranfluarea şi eliberarea şenalului navigabil. Blocarea parțială a șenalului navigabil al Brațului Sulina a obligat navele de mare tonaj să treacă prin Canalul Dunăre-Marea Neagră, pentru care însă taxele de tranzit percepute de statul român sînt mai mari.

Revenind la Bîstroe. Canalul de mare adîncime Dunăre-Marea Neagră este, de atunci, un obiectiv strategic pentru Ukraina. Lăţimea canalului la fundul apei este de 85 de metri în sectorul rectiliniu, şi de 100 de metri în cel curbat. Canalul traverseaza teritoriul rezervaţiei biosferei Dunării, care face parte dintr-o reţea globală a rezervaţiilor, aflată în patrimoniul UNESCO. Conform planurilor ukrainene, canalul de mare adîncime Dunăre-Marea Neagră trebuie să asigure o cale de navigare în două sensuri, 24 de ore din 24, indiferent de anotimp. Acesta asigură nu doar transzitul de cereale, mărfuri şi echipamente militare, dar permite flotei militare de coastă şi fluviale a fostei republici sovietice, deplasarea rapidă în orice punct din sistemul de navigaţie Chilia-Bîstroe, si organizarea unor manevre navale cu participare internaţională, inclusiv a unor state NATO.

Pe de altă parte, importanţa canalului Bîstroe, în viziunea elitei de la Kiev, este dată de consolidarea prezenţei flotei militare ukrainene în regiunea canalului prin posibilitatea construirii unor baze permanente ale flotei fluviale în această zonă. În 2007, cînd acesta a fost inaugurat, publicaţia

„Porto-Franko“ din Odessa, a scris că diplomaţia ukraineană va demara procedurile judiciare necesare pentru retrasarea „graniţei maritime şi fluviale nefireşti“ dintre Ukraina şi România. Conform „Porto-Franko“, iniţiativa apartinea asa-zisei „grupări din Odessa“, reprezentată, printre alţii, de fostul ministru de externe ucrainean, Arseniy Yatsenyuk.

Ukraina vrea să adîncească de la 5 la 8 metri braţul Chilia și Canalul Bîstroe, în total 164 km, ca acestea să devină canale de legătură către Dunăre și Marea Neagră. Canalele româneşti, Sulina – extraordinară realizare inginerească a lui Anghel Saligny – şi Dunăre Marea Neagră, au o adîncime de doar 7 metri!

Anul trecut, la puţin timp de la reizbucnirea războiului, autorităţile Regiunii Odessa au început decolmatarea Canalului Bîstroe, iar navele comerciale cerealiere au început transportul de grîne ukrainene către Europa, prin Bîstroe, imediat după eliberarea Insulei Şerpilor. La cererea Ministerului Infrastructurii, Forţele Navale ale Forţelor Armate ale Ukrainei s-au alăturat efortului de a asigura transportul produselor agricole cu nave civile prin gura Bîstroe a canalului Dunăre-Marea Neagră.

Din 2007, protestele internaţionale împotriva Canalului Bîstroe au ţinut prima pagină a ziarelor. Acum, în plin război, necesitatea strategică a existenţei acestora pare să primeze în faţa tuturor argumentelor de natură ecologică, juridică sau diplomatică.

PROXY

Într-o perioadă în care mass-media occidentală a descoperit “războiul proxy” din Ukraina, contractorii români fac istorie în această breaslă în inima Africii, măcinată de război proxy de mai bine de 20 de ani.

Cea mai mare misiune a unei Companii Militare Private româneşti a demarat, cum altfel, decît cu un scandal mediatic! Proprietarului companiei, românului Horaţiu Potra, i-au fost aduse tot felul de acuzaţii, multe dintre ele fanteziste, dar numai bune să facă RATING! S-a readus în discuţie cazierul acestuia şi faptul că a stat în spatele “unei grupări paramilitare”, după cum spun anchetatorii, care nu prea au avut cîştig de cauză, dar analizînd ancheta şi monitorizarea acestuia acum, după mai bine de 10 ani, este clar că “cineva” extrem de influent, din “nobilimea politică” românească, se temea personal de el.

Foarte pe scurt, Horaţiu Potra, născut în 1970, la Mediaş, a fost unul dintre legionarii români de elită în cadrul Legiunii Străine Franceze. Din această postură, legionarul român cunoaşte bine Africa, acolo unde Legiunea Străină a impus “cultura şi interesele Franţei”. După lăsarea la vatră, fostul legionar de elită a antrenat gărzile de corp ale președintelui centrafrican Ange-Felix Patasse și i-a învățat pe insurgenții din Ciad cum să lupte. A fost o vreme și comandantul gărzii personale a emirului din Qatar, dar apare şi ca asociat, în Sierra Leone, în firme care vînd diamante pe bursele oficiale, precum și în mai multe țări din vestul Africii, unde a asigurat securitatea minelor controlate de miliardarul australian de origine română Vasile Frank Timiș. Nu este străin nici de Congo. În 2002, l-a contactat pe liderul rebel Jean-Pierre Bemba, fost camarad al lui Patasse, în Republica Centrafricană vecină.

Horaţiu Potra a înfiinţat o Companie Militară Privată, la Londra – în patria PMC! , care a obţinut un contract de securitate în Congo, în provincia Kiwu de Nord, la graniţa cu Rwanda. Cei aproximativ 600 de români – foşti legionari ai Legiunii Străine Franceze, foşti militari profesionişti cu misiuni externe în Angola, Iraq sau Afghanistan, şi foşti contractori în companii similare cu nume răsunătoare – Dyn, Garda etc – au ca principală misiune antrenarea forţelor armate congoleze din Kiwu, care luptă cu gruparea rwandeză de gherilă, M23! O parte dintre ei au aterizat la mijlocul lui decembrie 2022, la Goma, cu un Boeing 737 aparținînd companiei Hello Jets, fondată și deținută pînă de curînd de acționarul principal al Blue Air, Cristian Rada. Baza companiei româneşti este într-un hotel din Goma, destul de aproape de aeroport.

Dar, românii nu sînt singuri. Alături de ei sînt bulgari, bieloruşi, georgieni şi ruşi care operează şi asigură mentenanţa pentru elicopterele misiunii ONU, dar şi pentru tehnica aflată în dotarea armatei congoleze. Armata congoleză se bucură de orice ajutor pe care îl poate primi. Forțele sale aeriene sînt înzestrate în principal cu vechi avioane rusești. Unul dintre cele două elicoptere de transport, atît de necesare, s-a prăbușit într-o misiune desfășurată anul trecut. Restul echipamentelor, aflate în uz constant în lupta împotriva M23, au nevoie permanentă de întreținere. În mai, anul trecut, ministrul congolez al apărării, Gilbert Kabanda, a asistat la o demonstrație de zbor a avioanelor Suhoi, pe aerodromul Forțelor Aeriene Congoleze din Kinshasa. Au fost prezenți acolo bărbați est-europeni ce purtau uniforme cu însemnele companiei private bulgare Agemira și pe care Kabanda i-a lăudat pentru că au reparat vechi elicoptere de luptă de fabricație rusească în doar 57 de zile. Angajați ai Națiunilor Unite au confirmat că Agemira a trimis aproximativ 40 de ingineri și tehnicieni de aviație la aeroportul din Goma pentru reparații. Printre aceștia s-au numărat bulgari, bieloruși și georgieni, cu toții familiarizați cu tehnica de luptă rusească. De altfel, forțele aeriene din Congo angajează piloți georgieni care să le piloteze avioane de luptă! Aeroportul din Goma, unde lucrează firma bulgară, a fost modernizat cu bani din Germania și inaugurat în 2015 în prezența actualului președinte federal Frank-Walter Steinmeier, pe atunci șef al diplomației de la Berlin! Lume bună, într-un spaţiu unde se petrec lucruri ciudate şi unde războiul este un mod de viaţă!

În ianuarie, scandalul mediatic care l-a avut ca figură centrală pe Legionarul Potra a izbucnit în presa românească, via Germania. Compania românească a fost acuzată, absolut fantezist, că ar masca prezenţa Companiei ruse Wagner, atît de hulită de concurenţa din Vest, pe fondul escaladării luptelor în estul Republicii Democrate Congo. Războiul a izbucnit în primăvara anului trecut, după ce rebelii rwandezi tutsi, din M23 (Mișcarea 23 martie), au capturat o vastă porțiune de pămînt în Kiwu de Nord, de-a lungul granițelor cu învecinatele Rwanda și Uganda. Armata congoleză a suferit pierderi grele în lupte iar prezența bărbaților albi înarmați la hotelul Mbiza a stîrnit zvonuri că guvernul ar fi angajat cunoscutul grup rusesc de mercenari Wagner pentru a face față atacurilor rebelilor. Rwanda, pe care Națiunile Unite o acuză că sprijină rebelii M23 din Congo, este interesată să pună guvernul de la Kinshasa într-o lumină proastă, iar ipoteza unor posibile legături cu mercenarii ruși se încadrează perfect în această strategie. Un presupus jurnalist local a lansat pe reţelele de socializare o fotografie cu două pick-up uri Toyota pline cu albi înarmaţi. Presa a preluat imaginile afirmînd că ar fi dovada că Wagner este prezentă în Kiwu. Fals! În acele maşini se găseau foşti legionari români! Cunoscătorii îi pot identifica!

Interesant mi se pare că toată nebunia asta s-a declanşat după ce două perimetre gazeifere din preajma lacului Kiwu au fost concesionate unei companii canadiene şi uneia americane… Este vorba despre Symbion Power & Red, pentru așa-numitul bloc „Makelele”, Winds Exploration and Production LLC (blocul Idjwi) și Alfajiri Energy Corporation (blocul Lwandjofu), precizează ministrul Hidrocarburilor, Didier Budimbu, într-un comunicat de presă difuzat de serviciile sale. Primele două companii au sediul în Statele Unite, a treia este în Canada. O licitație pentru aceste trei blocuri de gaz metan a fost lansată la sfîrșitul lunii iulie 2022, concomitent cu 27 de blocuri petroliere! O duzină de companii și-au exprimat interesul pentru blocurile de gaze ale lacului Kiwu, situat la granița dintre RDC și Rwanda. Gazul care întreţine cealaltă manipulare odioasă a maşinilor electrice pentru salvarea planetei. În august, la doar o lună de la cîştigarea licitaţiilor, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a călătorit la Goma, într-o misiune de „promovarea păcii”. Mie îmi este clar că, atît canadienii, cît şi americanii, şi-ar dori o prezenţă PMC proprie în acea zonă. Poate GardaWorld? Cea care i-a lăsat pe contractorii români fără armament în Kabul? E de urmărit! Ca să nu mai vorbesc de apetitul crescut al grupării M23 pentru aceste teritorii!

Peste 100 de grupuri armate operează în estul RDC, o regiune instabilă în care conflictul este un mod de viaţă de zeci de ani, dar a escaladat în ultimele luni. Human Rights Watch acuză M23 că a ucis aproape 8.000 de persoane, din 2017, potrivit Kivu Security Tracker, care monitorizează conflictele și încălcările drepturilor omului. Peste 5,5 milioane de persoane au fost strămutate – 700.000 doar în acest an, potrivit Națiunilor Unite. Consiliul Norvegian (!) pentru Refugiați a identificat RDC drept cea mai neglijată și mai puțin abordată criză a refugiaților din lume în 2021, distincție pe care a deținut-o și în 2020 și 2017. Alimentarea insecurității este un amestec complicat de geopolitică, rivalități etnice și naționale și competiție pentru controlul resurselor naturale abundente din estul RDC. „Impresia mea este că nimeni nu doreşte pacea aici”, îmi spunea, zilele trecute, un prieten legionar, de la Goma. „Se învîrt sume uriaşe de care toată lumea profită: M23, congolezii, misiunea ONU – care întocmeşte nişte rapoarte, unele fantasmagorice, care nu au nici o legătură cu realitatea, ca să justifice prezenţa în continuare în regiune! – şi noi, care ne cîştigăm un salariu bun. Toată lumea este implicată!”

Luptele au intensificat tensiunile dintre RDC și Rwanda vecină, dintre care unele persistă de la genocidul din 1994 din Rwanda, în timpul căruia etnicii hutu au ucis aproximativ 800.000 de tutsi și hutu moderați. Competiția pentru resurse și influență în RDC a acutizat, de asemenea, rivalitățile de lungă durată dintre Rwanda și Uganda. O parte din lupte este pentru controlul vastelor resurse naturale din estul RDC, inclusiv diamante, aur, cupru și lemn. Țara are alte minerale – cobalt și coltan – necesare pentru bateriile pentru alimentarea telefoanelor mobile, a altor produse electronice și a aeronavelor. „RDC produce mai mult de 70% din cobaltul mondial” și „deține 60% din rezervele de coltan ale planetei”, a raportat site-ul industriei Mining Technology în februarie 2022, speculînd că RDC „ar putea deveni Arabia Saudită a erei vehiculelor electrice! La aşa o „masă bogată” nu e de mirare că sistemele de comunicaţii ale gherilei rwandeze M23 sînt… israeliene! De altfel, o echipă de antreprenori și oameni de afaceri din cadrul Empower Africa cu sediul în Israel și-a lansat rețeaua de afaceri în Kigali. Scopul, spun ei, este de a colabora cu omologii lor din Rwanda din diferite sectoare de afaceri pentru a stimula creșterea economică și transformarea în Africa. Empower Africa, fondată de Ezi Rapaport, fiul omului de afaceri din Israel, Martin Rapaport, şi facilitează investițiile și comerțul în Africa. Israelul are cel puțin 6.000 de startup-uri active și o economie dominată de high-tech industrial și antreprenoriat militar. Printre primele companii israeliene care au investit masiv în Rwanda este… Motorola. Dar, Israelul împletește în liniște acorduri de cooperare şi cu RD Congo în ceea ce privește dronele și securitatea cibernetică. Șeful serviciilor de informații israeliene, David Barnea, încearcă să pună noi baze pentru un parteneriat de informații de securitate cu RD Congo, în încercarea de a se rupe de scandalurile din trecut în care au fost implicați predecesorul său și oameni de afaceri israelieni cu privire la statul african.

Raportul Centrului Africa a menționat că există „dovezi ample care sugerează că facțiunile rebele susținute de Uganda și Rwanda – inclusiv M23 – controlează lanțurile de aprovizionare strategice, dar informale, care merg de la minele din Kiwus către cele două țări”. Grupurile folosesc veniturile din mărfurile traficate „pentru a cumpăra arme, pentru a recruta și controla mineri artizanali și pentru a plăti autoritățile vamale și de frontieră congoleze corupțe, soldați și poliției”.

Rwanda a avut propriile acorduri cu RDC – inclusiv zborurile RwandAir și procesarea aurului extras în Congo – dar guvernul congolez a suspendat toate acordurile comerciale la jumătatea lunii iunie a anului trecut. Evident că se simte marginalizată, dar se bucură de o susţinere mare, din umbră, susţinere care se răsfrînge şi asupra M23.

M23 a fost creat în 2012, cînd soldații congolezi s-au revoltat din cauza pierderii puterii liderului lor, Bosco Ntaganda, urmărit de Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru crime de război, din cauza presupuselor încălcări ale acordului de pace din 23 martie 2009, care dă numele mișcării. Gruparea a cerut să renegocieze acel acord semnat de gherila Congresului Național Congolez pentru Apărarea Poporului (CNDP) pentru integrarea lor în Armată, pentru a le îmbunătăți condițiile. Cam cum s-a petrecut în Ukraina cu batalioanele naţionaliste care au produs revolta din 2014!

CNDP, format în principal din tutsi (un grup care a suferit foarte mult de pe urma genocidului din Rwanda din 1994), a fost înființat în 2006 pentru -printre alte obiective- a combate hutușii Forțelor Democratice pentru Eliberarea Rwandei (FDLR), înființați în 2000, de către conducătorii genocidului și alți ruandezi exilați în RDC pentru a recîștiga puterea politică în țara lor de origine. După ani de inactivitate, M23 a început să funcționeze din nou în martie trecut și confruntările s-au reluat în octombrie, iar M23 a înaintat spre Goma, capitala Kiwu de Nord, cu ciocniri între cele două părți la aproximativ cincisprezece kilometri de acest oraș strategic, pe care rebelii M23 l-au capturat deja în 2012. Estul RDC a fost blocat într-un conflict alimentat de milițiile rebele și de armată de mai bine de două decenii, în ciuda prezenței misiunii ONU de menținere a păcii.

M23 este recunoscut pe scară largă ca fiind o forță proxy a Rwandei vecine…

RDC a fost invadată de vecinii săi, Rwanda și Uganda, în 1996 și 1998. În timp ce ambele țări s-au retras oficial din Congo, în urma semnării acordurilor bilaterale în 2002, ele au continuat să susțină milițiile rebele proxy.

Ingerința SUA în RDC a fost evidentă încă de la independența sa, cu asasinarea lui Patrice Lumumba, sprijinul acordat regimului brutal al lui Mobuto Sese Seko, invaziile din anii 1990 și discuțiile de pace ulterioare și modificările constituției țării, în 2006, pentru a-i permite lui Joseph Kabila să candideze în alegeri. În 2011, SUA a fost una dintre primele țări care a recunoscut rezultatele alegerilor trucate. Analiza la acea vreme a arătat că, făcînd acest lucru, SUA pariau mai degrabă pe stabilitate decît pe democrație. Trei luni mai tîrziu, a început revolta M23 care serveşte interesele Rwandei care, la rîndul ei, este un puternic aliat al SUA în așa-numitul Război împotriva terorii. Și care sunt interesele Rwandei în Congo – pămîntul și resursele sale”!

“Conflictul din RDC nu trebuie văzut ca o luptă între un grup rebel și guvernul congolez”, spune activistul și scriitorul Claude Gatebuke. „Aceasta nu este o rebeliune obișnuită. Este o invazie a Congo-ului de către Rwanda și Uganda”. “Antony Blinken a vorbit cu președintele Kagame, cerînd, practic, Rwandei să înceteze amestecul în RDC. Ce sa întîmplat a doua zi? M23 a făcut o declarație în care spunea că nu mai luptă”, a subliniat Gatebuke.

Pe măsură ce violența a continuat, poporul congolez a organizat proteste masive în 2022, expresie a unui puternic sentiment anti-SUA, inclusiv sub forma protestatarilor care poartă steagul Rusiei „Congolezii au văzut că Rwanda a continuat să primească sprijin din partea SUA, chiar dacă a continuat să omoare și să sprijine grupurile rebele din RDC”, a spus Gatebuke, într-un interviu pentru AfricaNews.

După două decenii de război, poporul congolez spune că este suficient. Iar contractorii români din Goma ajută la stabilitatea zonei şi înfăptuirea acestui deziderat.

MAI BINE MAI TÎRZIU…

BMTF, 25 ian – Oficialii ukraineni au recunoscut astăzi, miercuri, retragerea din oraşul Soledar, în estul ţării, care a fost lăsat sub controlul forţelor ruse, la două săptămîni după anunţul capturării acestuia făcut de Moscova, relatează France Presse, preluată de Agerpres.

„După luni de lupte grele, forţele armate ukrainene l-au părăsit” pentru a „se replia pe poziţii pregătite”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvînt al Grupului Est al armatei ukrainene, Serghii Cerevatîi, refuzînd totuşi să precizeze cînd a avut loc această retragere.

Grupul militar privat rus Wagner anunţase preluarea sub control a Soledarului încă din 11 ianuarie, anunţul său fiind urmat de cel al armatei ruse în 13 ianuarie. Acest mic oraş din regiunea Doneţk, unde au rămas doar 500 de locuitori din cei aproximativ 11.000 de dinainte de război, cunoscut pentru minele sale de sare, este situat în apropiere de Bahmut, un alt punct fierbinte în estul Ukrainei.

Ukrainenii au refuzat pînă acum să recunoască pierderea acestei localităţi.

Importanţa strategică a Soledar este contestată, think tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) apreciind că nu este vorba de „o dezvoltare semnificativă pe plan operaţional”.

Armata rusă prezintă în schimb cucerirea Soledar ca pe o etapă-cheie în vederea încercuirii oraşului vecin, Bahmut, pe care încearcă să-l cucerească din vară şi unde ambele tabere se confruntă cu pierderi grele.

Retragerea din Soledar a „fost controlată, nu a avut loc nici un fel de încercuire sau capturare masivă de soldaţi ai noştri”, a asigurat Cerevatîi, care a dezminţit că soldaţii ukraineni ar fi „dat bir cu fugiţii”.

Înainte de a se retrage, trupele ukrainene „au provocat pierderi incredibile” ruşilor, a asigurat acesta, subliniind că strategia ukraineană în această regiune constă în „epuizarea inamicului”.

Un responsabil separatist instalat de Moscova în estul Ukrainei a revendicat miercuri un progres al trupelor ruse la Bahmut, menţionînd Soledar ca factor determinant.

Dar Serghii Cerevatîi susţine că afirmaţiile acestuia „nu corespund realităţii”. „Luptele continuă. Situaţia este dificilă, dar sub control”, a adăugat el.

Situaţia s-ar putea schimba după ce Occidentul va livra mai multe batalioane de tancuri grele armatei ukrainene, în aşa numita “coaliţie a tankurilor”. Decizia Germaniei de a aproba livrările de tancuri Leopard 2 către Ukraina este „extrem de periculoasă” şi duce conflictul „la un nou nivel de confruntare”, a declarat miercuri ambasadorul Rusiei în Germania, Serghei Neceaev. „Această decizie extrem de periculoasă duce conflictul la un nou nivel de confruntare şi contrazice declaraţiile politicienilor germani privind reticenţa RFG [Republica Federală Germania] de a se implica în aşa ceva”, a subliniat oficialul rus. „Din păcate, acest lucru se întîmplă mereu şi mereu. Încă o dată, putem vedea că, la fel ca şi cei mai apropiaţi parteneri ai săi, Germania nu este interesată de o soluţie diplomatică la criza ukraineană, are în vedere o escaladare permanentă a acesteia şi pomparea nelimitată a regimului de la Kiev cu tot mai multe arme mortale.

Liniile roşii ţin deja de trecut, a adăugat Serghei Neceaev. Referindu-se la cel de-al Doilea Război Mondial, Serghei Neceaev a mai spus că Germania „a uitat calea dificilă a reconcilierii postbelice dintre ruşi şi germani”. „Tancurile de luptă marcate cu crucea germană vor fi trimise din nou pe frontul de est, ceea ce va duce în mod inevitabil la moartea nu doar a soldaţilor ruşi, ci şi a populaţiei civile”, a avertizat oficialul rus şi a precizat că decizia Berlinului vine în contextul în care se împlinesc 80 de ani de la încheierea asediului Leningradului. Decizia „distruge orice urmă de încredere reciprocă rămasă, provoacă daune ireparabile relaţiilor ruso-germane, care se află deja într-o stare jalnică şi pune la îndoială posibilitatea normalizării lor în viitorul apropiat”, a declarat Serghei Neceaev.

Ruşii nu au uitat Bătălia de la Kursk, denumită Bătălia tancurilor, care a avut loc între 5 iulie şi 23 august 1943, în care au fost implicate 8000 de tancuri germane şi ruseşti, în cadrul Operaţiunii Citadela. Atacurile sovietice care au urmat eliminării forțelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriolului și Belgorodului, pe 5 august, și a Kievului, pe 23 august, împingîndu-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară.

Pe de altă parte, Direcţia Principală de Informaţii (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev nu exclude atacuri ale forţelor ukrainene asupra teritoriilor Rusiei de unde invadatorii atacă Ukraina – potrivit reprezentantului oficial al GUR, Vadim Skibiţki. Acesta a comentat seriile de explozii din Crimeea, menţionînd că serviciile de informaţiile militare ale Ukrainei lucrează şi în teritoriile ocupate.

„Deoarece există o regrupare puternică a trupelor ruse, iar rezervele ruse mobilizate se deplasează în toate direcţiile frontului, atît din regiunea Rostov a Federaţiei Ruse, cît şi din Crimeea ocupată, atunci, da, pot fi aplicate lovituri şi împotriva cazărmilor şi poligoanelor ruseşti” – a afirmat Skibiţki.

Oficialul nu a exclus lovituri asupra teritoriului Rusiei. Potrivit acestuia, totul depinde de cît de critice sînt obiectivele vizate – indiferent dacă este vorba de teritoriul ocupat sau de teritoriul Federaţiei Ruse.

„De ce? Ei bine, să ne uităm la statistici. De unde au loc lansările rachetelor de croazieră? La nivel aerian, de pe teritoriul Federaţiei Ruse. Dacă vorbim de rachete Iskander, acestea sînt lansate fie din teritorii temporar ocupate, fie mai aproape de graniţa noastră. Iar rachetele S-400 şi S-300 sînt lansate din Federaţia Rusă, care efectuează bombardamente inclusiv la Kiev” – a menţionat reprezentantul GUR.

Skibiţki a mai comentat şi informaţiile potrivit cărora ruşii nu instalează sisteme de apărare antiaeriană lîngă aerodromul bazei aeriene din Enghels, de exemplu, ci amplasează sisteme de apărare lîngă Kremlin. „Acest lucru sugerează faptul că, dacă ajungem pînă la Enghels, ajungem şi la Kremlin” – a declarat oficialul.

WAGNER ŞI DUBLA MĂSURĂ

La începutul acestui an, agenţia mondială de ştiri REUTERS, un colos, ca dimensiune, profesionalism şi credibilitate, denumea Grupul Wagner, înfiinţat de Evgheny Prigojin, drept “cea mai mare companie de mercenari din lume”, cu 20.000 de mercenari angajaţi! Ştirea, deşi pare măgulitoare, este greşită! Wagner este o companie de mărime medie, pe piaţa serviciilor militare private, dar eticheta de “cea mai” lipită de Reuters, crează senzaţia că maşinăria de război a lui Vladimir Putin este colosală, infernală, dementă, înfricoşătoare, iar o victorie militară, economică şi politică asupra Kremlinului va acoperi Occidentul Liberal de Glorie Eternă! Slava!

Sigur, e un mit! Nu este un mit faptul că Occidentul Liberal a protestat vehement împotriva contractelor Wagner în lume, prin diferite mijloace, pentru simplul fapt că “prăjitura” e numai una, iar “linguriţele” din ce în ce mai multe. Şi mai eficiente! Europenii văd în prezenţa grupării Wagner în Mali, “suspectată de abuzuri”, un factor suplimentar de instabilitate şi o consideră incompatibilă cu acţiunea lor antijihadistă pe teren. Junta, la rîndul ei, persistă să nege orice angajament al lui Wagner şi evocă o cooperare militară cu Rusia. Parlamentul European a adoptat chiar trei rezoluţii, una dintre acestea vizînd încălcările drepturilor omului de către Compania Wagner Group, în mai multe zone de conflict din lume, se arată într-un comunicat de presă al PE. Parlamentarii europeni condamnă “crimele comise în mai multe zone de conflict” de către organizaţia paramilitară rusă Wagner Group şi entităţile militare private asociate acestei companii, se arată în comunicatul PE. De asemenea, membrii PE salută declaraţia lui Josep Borrell, şeful politicii externe a UE, privind impunerea de către UE a unor sancţiuni împotriva „indivizilor şi entităţilor asociate Wagner Group”, precum şi celor care lucrează cu această organizaţie paramilitară. Aceste sancţiuni ar include restricţii de călătorie şi îngheţarea bunurilor angajaţilor Wagner.

După victoriile pe cîmpul de luptă din Ukraina, toată lumea vorbește astăzi de Grupul de mercenari Wagner, o companie de mărime mijlocie pe lîngă coloșii occidentali: americanii de la Academi (fost Blackwater), Amentum și Bancroft, canadienii de la GardaWorld, israelienii de la Grupul Constellis, britanicii de la Alma Risk, francezii de la Secopex, germanii de la Asgaard și Xeless, spaniolii de la Mitra, Geoacenter și Prosegur. Mai sînt ucrainenii de la Omega şi Mozart, turcii de la Sadat, relatează Avvenire citat de Rador. “Cei nedoriţi, care fac lucruri de neiertat pentru cei nerecunoscători” nu beneficiază, în general, de o presă bună. Cu atît mai mult dacă eşti un concurent important în această piaţă! Amintiţi-vă ce campanie de denigrare, condusă de mass-media “democrată” americană, s-a abătut asupra BlackWather! O companie extrem de profitabilă şi… eficientă! Nu am spus “morală”, ci eficientă! Precum toate companiile din acest sector! BlackWather a fost demonizat precum Iraq-ul lui Saddam Hussein înainte de invazia americană, iar fondatorul ei, Erick Prince a fost pus pe acelaşi soclu cu Saddam Hussein şi Vladimir Putin, astăzi, tîrît în anchete şi procese soldate cu desfiinţarea BlackWather! Sigur, locul rămas gol a fost ocupat imediat de firmele care au cotizat la campania electorală a imaculatei Hillary Clinton!

PMC furnizează servicii mai degrabă pentru profit decît din raţiuni politice. PMC-urile sînt extrem de diferite ca mărime, mergînd de la mici firme de consultanţă (BIGroup) la corporaţii transnaţionale uriaşe (G4S). Deşi PMC au apărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schimbările geopolitice şi restructurarea forţelor armate din multe ţări ca urmare a încheierii Războiului Rece au determinat dezvoltarea rapidă a industriei militare private. Astăzi peste 150 de companii furnizează servicii în peste 50 de ţări. Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict.

Termeni precum mercenari şi companii de securitate private (PSC) sînt folosiţi adesea pentru a desemna PMC. Pînă de curînd, erau numiţi mercenari actorii dintr-un conflict care sînt, în general, motivaţi de cîştigul personal. Termenul apare în unele tratate internaţionale, dar acestea au fost criticate pentru lipsă de acurateţe, deoarece se concentrează pe motivaţia acţiunilor, care este dificil de definit, şi nu pe acţiunile ca atare, iar prezenţa militarilor români în diferite teatre de operaţii, ca angajaţi ai Armatei Naţionale poate fi considerată ca atare! Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, „nucleul dur” de personal al PSC. Creşterea ponderii PSC în conflicte armate, sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane, ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei, ca un răspuns la cererea pieţei. n cazul statelor, aceste companii sînt deseori folosite pentru a compensa lipsa unei capacităţi naţionale, deci, cu precădere în noile entităţi statale apărute în ultimul timp, sau „autonomii”. CMP furnizează servicii high-tech în domenii în care forţele armate nu îşi mai pot permite să instruiască personalul sau să ofere perspective atractive de avansare în carieră. În alte cazuri, PMC suplinesc o capacitate inexistentă. De exemplu, angajarea firmei israeliene Levdan i-a permis preşedintelui Republicii Congo-Brazzaville să creeze în 1994 o nouă forţă care a înlocuit unităţile militare fidele fostului preşedinte. Alte grupuri recurg la PMC pentru a-şi putea desfăşura activitatea în medii periculoase. PMC sînt potenţial utile ONU şi altor organizaţii internaţionale pentru că desfăşurarea lor ar stîrni mai puţine controverse politice decît decizia de a desfăşura trupe naţionale sub egida ONU. Această atitudine „civică” este valabilă şi în cazul „omului nou”, dependent de fotoliu şi televizor, care „adoră” să lupte prin intermediul altcuiva!

Se pune întrebarea firească: sînt PMC-urile mai rentabile decît forţele armate regulate? Datele privind rentabilitatea acestora nu sînt concludente. Angajaţii PMC „costă” destul de mult; salariile standard variază între 400 şi 1000 de dolari pe zi. Cei care susţin că PMC sînt mai rentabile decît armatele permanente se bazează de obicei pe următoarele argumente: – PMC pot angaja persoane care sînt adesea mult mai prost plătite; – guvernele nu sînt nevoite să ofere CMP beneficii ascunse, cum ar fi pensiile, îngrijiri medicale, condiţii de trai etc., deoarece acestea sînt de obicei incluse în contract; – PMC oferă posibilitatea creşterii rapide a forţei militare fără costurile implicate de întreţinerea pe termen lung a capacităţii militare; şi prin faptul că îndeplinesc misiuni necombative esenţiale, CMP dau forţelor armate posibilitatea de a se concentra pe misiunile de bază. Pe de altă parte trebuie luate în considerare şi următoarele argumente: – angajaţii PMC sînt, adesea, instruiţi pe spezele statului, ca membri ai armatelor naţionale; cînd pleacă la posturi mai bine plătite din sectorul privat, această pregătire este, de fapt, o subsidiere a operaţiunilor PMC; – practicile curente de subcontractare, în care un contract trece pe la mai multe firme diferite, poate reduce substanţial eficienţa sau duce chiar la pierderi.

Istoria este plină de mercenari, iar armatele naţionale par un scurt episod în serialul armatelor private! Războiul mercenarilor, numit și războiul libian, fost un conflict armat purtat pe teritoriul african, în Cartagina, între anii 240 și 238 Înainte de Hristos!, purtat între trupele regulate ale orașului-stat și milițiile mercenare ale armatei cartagineze, care se răzvrătise după sfîrșitul Primului Război Punic. Războiul, povestit de Polibiu în detaliu – şi denimit de acesta „război fără posibilitatea armistițiului”-, a fost caracterizat de cruzimea extraordinară desfășurată de ambele părți, de urcușuri și coborîșuri și de violența luptelor. Cartaginezii au reușit, în cele din urmă să anihileze milițiile rebele, procedînd la o represiune finală sîngeroasă. Liderii mercenari au fost uciși cu toții!

Unele date pe care le-am adunat între 2003 şi 2010, cît am fost corespondent de război în Iraq, spun că aici au luptat, la un moment dat, peste 120.000 de contractori, angajaţi în mai bine de 200 de companii! De-a lungul timpului însă, unele dintre aceste companii au devenit emblematice pentru tot ceea ce a mers prost în războiul din Iraq: extrem de scumpe, ineficiente, indiferente faţă de poporul iraqian. Astfel de companii s-au aflat în centrul celor mai mari scandaluri de război, de la abuzarea şi torturarea prizonierilor din închisoarea Abu Gharib şi pînă la deschiderea focului asupra civililor din piaţa Nissour din Baghdad. Iar cele mai crunte lupte din Iraq au pornit după ce soldaţi angajaţi ai acestor companii au fost ucişi la Falujah.

Contractorii Militari Privaţi, mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut, sînt oameni onorabili! I-am întîlnit şi în Afghanistan şi în Syria! Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme private de securtiate, cu sute de mii de angajaţi, au devenit indispensabile în războiul modern, hibrid, atunci cînd guvernele lumii nu doresc o implicare oficială în diferite operaţiuni sensibile. Iată, cîteva companii occidentale, prezentate de gigantul media „BusinessInsider”: G4S – Cu mai bine de 625.000 de angajaţi, este al doilea cel mai mare angajator privat din lume, diind depăşit doar de lanţul american de magazine Wal-Mart. O bună parte a afacerii este concentrată pe activităţi „de rutină” precum asigurarea securităţii în bănci, închisori şi aeroporturi, G4S joacă un rol important şi în zonele de conflict din întreagă lume. Grupul este prezent în peste 125 de ţări. Unity Resources Group – cu 1.200 de angajaţi în întreagă lume, firmă australiană are operaţiuni ample în Iraq, a oferit asistenţă în timpul alegerilor din Liban şi a ajutat marile companii petroliere să-şi scoată angajaţii din Bahrain în timpul protestelor violenţe. Erinys Internaţional – britanicii au fost angajaţi de Departamentul de Stat al SUA pentru diferite misiuni în Iraq. Una dintre cele mai mari misiuni ale companiei a presupus trimiterea a 16.000 de anagajati în 282 de puncte din Iraq, unde au păzit conducte şi puţuri petroliere, rafinării şi alte active legate de energie. Asia Security Group – a fost deţinută în trecut de Hashmat Karzai, vărul fostului preşedinte afghan Hamid Karzai, firmă este considerată o adevărată forţă în regiune, cu aproximativ 600 de ofiţeri de pază. DynCorp – a fost una dintre cele opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Grupul are operaţiuni în Africa, Europa de Est şi America de Sud. Are peste 10.000 de angajaţi. A participat la combaterea forţelor rebele din Columbia la începutul anilor 2000 şi la acţiuni anti-drog din Peru şi a fost trimisă pentru a dezarma luptătorii din Somalia, Liberia şi Sudan. Triple Canopy – alta dintre cele opt opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Aegis Defense Services – firma asigură protecţie pentru misiuni ONU şi ale autorităţilor americane. Cu 5.000 de angajaţi, are sedii în Afghanistan şi Bahrain şi oferă intervenţii de urgenţă, evalurea riscului şi sînt specializaţi în protejarea activelor petroliere. Defion Internaţional – cu birouri în Peru, Dubai, Iraq, Sri Lanka şi Filipine, firmă angajează şi instruieşte ofiţeri de protecţie, gărzi de corp, şoferi, şi specialişti în logistică, majoritatea recrutaţi din ţări aflate în curs de dezvoltare. Are contracte cu Departamentul de Stat al SUA. Academi – fostă Blackwater, devenită ulterior Xe Services şi, mai nou, Academi, firmă de pază operează una dintre cele mai mari şi mai complexe baze militare private din lume. Are aproximativ 20.000 de angajaţi, 20 de avioane şi o flotă de vehicule blindate de teren. Nu lipsesc canadienii de la Global, dar vine tare din urmă, concurenţa: Wagner! Este cunoscută acum şi în Ukraina, ca PMC Liga. Aceştia au fost utilizați ca “omuleţi verzi”, fără identitate, în conflicte oficiale și neoficiale, inclusiv în timpul anexării unei părți din Donbass în 2014. Contractorii Wagner au fost folosiți activ în timpul războiului din Syria, dar şi în Africa şi Venezuela, Libia, Republica Centrafricană și Mali. Potrivit informaţiilor, Wagner desfăşoară activităţi în 30 de ţări ale lumii!

În Ukraina se află din 2014, iar potrivit serviciilor ukrainene de informaţii, între contractorii Wagner ucişi pe teritoriul Ukrainei se află combatanţi francezi, anglo-saxoni sau syrieni!

Tema luptătorilor străini, şi a batalioanelor de voluntari, aflaţi de o parte şi de alta a principalilor combatanţi, este extrem de importantă şi de actuală în acst război din Ukraina. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă, sau cum va evolua el, indiferent de acordurile politice de la un moment dat. Pentru că, intrarea în teatrul de operaţiuni a “voluntarilor” seamănă izbitor cu povestea dezastrului din Afghanistan, unde victoria mujahedinilor asupra armatei sovietice şi retragerea acesteia totală la 15 februarie 1989, a fost determinată de coalizarea facţiunilor mujahedine şi de cantitățile uriaşe de arme și alte materiale de război expediate rebelilor, prin Pakistan, de către Statele Unite și alte țări și de către musulmanii din întreaga lume. În plus, un număr nedeterminat de voluntari musulmani – denumiți popular „afgani-arabi”, indiferent de etnia lor, au călătorit din toate părțile lumii pentru a se alătura opoziției. Baza aducerii în Afghanistan a acestor luptători străini era fundaţia milionarului saudit Oussama Bin-Ladden. Baza – adică, Al Qaida!

Peste 20.000 de occidentali luptă de partea Ukrainei. Fără să pun la socoteală, voluntarii interni, despre care voi vorbi în continuare! O companie de recrutare pentru contractori privaţi din întreaga lume a anunţat în urmă cu o lună locuri de “voluntari” în Ukraina plătite cu 2000 usd/zi, sau 60.000 usd/lună. Astfel de tarife erau practicate în Iraq de contractorii care acţionau pe celebra “şosea a morţii”, care lega Aeroportul din Baghdad de Zona Verde. Evident, tariful anunţat este valabil pentru ţările de categoria 1, adică SUA, Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Pentru contractorii din ţările aflate în altă categorie, precum România sau republica Moldova, salariile sînt semnificativ mai mici.

De cîţiva ani, dar mai cu seamă de la mizeria numită pompos “Primăvara Arabă”, Africa este noul “loc de joacă” al marilor puteri. Şi, evident, al PMC-urilor! În timp ce presa internațională continuă să se concentreze pe Grupul Wagner rusesc, numeroase companii de securitate din Occidentul LIberal, din Orientul Mijlociu și din Asia, mult mai puternice decît Wagner, au reușit să semneze contracte cu zeci de state africane. O tendință care, după abandonul Afghanistanului și Iraqului, nu poate decît să se intensifice! Pe Continentul african, PMC-urile oferă celui mai bun cumpărător capacități militare, logistice, de informații, de securitate cibernetică, precum și instrumente de propagandă. Acesta este un sector complex în care PMC-uri de diferite naționalități se pot ciocni prin antrenarea forțelor militare dintr-o anumită țară africană, sau pot lupta cot la cot într-o altă țară. Este cazul britanicei GPH LA ROLE Ltd., care zilele acestea a angajat mercenari români pentru Congo, în Goma, dar cu misiune tactică pe provincia Kiwu de Nord, ocupată de gruparea rwandeză M23!

Așa-numitele războaie proxy, prin procură, sînt un fenomen străvechi, practicat intens în perioada “războiului rece”, care în ultimii ani par să agraveze scenarii deja complicate, în loc să le rezolve. Din cauza valului jihadist din Sahel și a conflictelor continue pentru controlul resurselor naturale şi a materiilor prime, mai multe state africane au solicitat, sau au acceptat ajutorul PMC-urilor străine care pot fi plătite în numerar sau în concesii miniere. Amentum, un contractant de apărare al SUA, va sprijini Beninul în lupta împotriva terorismului islamic – a raportat presa din Benin și confirmat de PMC-ul american în decembrie, care a început să recruteze potențiali angajați în întreaga lume. Amentum va consolida răspunsul Forțelor Armate Benineze (FAB) poziționîndu-se nu doar în sudul țării, ci și în nord. În cazul Beninului, atacurile jihadiștilor au devenit de zece ori mai numeroase între iulie și decembrie 2022, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. Mulți soldați beninezi au fost uciși în urma atacurilor jihadiste din nordul teritoriului, astfel încît moralul armatei locale este la pămînt, iar autorităţile au apelat la Amentum, care a mai cîștigat un contract și în Niger unde, în numele administrației americane, va avea misiunea de a furniza armatei locale 40 de vehicule capabile să reziste la explozia minelor antipersonal puse de militanții islamici.

În februarie, Amentum a cumpărat Pacific architects and engineers (PAE), o cunoscută PMC americană, care în trecut a avut clienți atît serviciile secrete americane, cît și Națiunile Unite și Ministerul Apărării britanic, în timp ce anul trecut discuta antrenamentul armatei nigeriene, ocupată să lupte cu jihadiștii Boko Haram. Un alt conglomerat de PMC-uri americane priveşte Grupul Constellis, fondat în 2003 de foști consilieri militari sau de la Casa Albă precum Tom Katis, ”părintele” PMC Triple Canopy, John Ashcroft, fost procuror general al SUA și amiralul Bobby Ray Inman, fost director al Agenţiei Naţionale de Securitate. Grupul Constellis a fost creat din fuziunea mai multor CM-uri, inclusiv Triple Canopy, Academi, deținută de binecunoscutul Erik Prince și Olive Group, fondat de generali israelieni! Toate companiile au experiență în state precum Republica Democratică Congo (RDC) – distrusă de colonialismul belgian! -, plină de grupuri armate care luptă pentru resursele naturale; Somalia, amenințată de jihadiștii al Shabaab, de diverse miliții de clan și de pirații din Oceanul Indian; Mozambic, unde în 2017 militanții islamici au ocupat nordul țării decapitînd și ucigînd mii de civili și soldați mozambicani, precum și mai mulți mercenari, în special ruși și sud-africani.

În septembrie 2016, Grupul Constellis a trecut sub controlul fondului de investiții Apollo Global Management. Unele PMC-uri oferă în țările cu risc agenți de securitate și mașini blindate pentru ambasade, organizații neguvernamentale, companii și locuinţe private. Este cazul GardaWorld, cu sediul în Montreal, Canada, ai cărei 120.000 de angajați lucrează în multe țări africane precum Burundi, Malawi, Rwanda, Zambia și Uganda. Cu toate acestea, GW este cunoscută publicului din România pentru incidentul din Zona Verde din Kabul, cînd mercenarii români neînarmaţi au demisionat, în urma unui atac al jihadiştilor la care nu au putut riposta! În 2015, GardaWorld a preluat PMC-ul britanic, Aegis Defense Services. Acesta este o legendă pe piaţa de mercenariat din lume! A fost fondat de Tim Spicer, fost CEO al Sandline International, o PMC născută din colaborarea cu Simon Mann, un mercenar britanic implicat în tentativa loviturii de stat din Guineea Ecuatorială din 2004 și al cărui fiu, Jack Mann, și-a fondat PMC-ul Alma Risk. Mann-fiul a fost reţinut în Malta, în timp călătorea spre Libia, împreună cu 15 dintre colegii săi.

Aceste PMC-uri sînt cunoscute pentru activitatea lor în primul rînd în Afghanistan și Iraq, apoi în Lybia, Somalia, Angola și Mozambic. Însă, activităţile lor din Africa, unde sînt adesea chemați de regimurile dictatoriale, sînt greu de urmărit. ”Majoritatea PMC-urilor ascund adevărata natură a activităților lor – spune un raport elaborat de Transparency International (TI) -. În acelaşi timp şi rolul lor în alimentarea corupției și a conflictelor în țări străine este mai puțin cunoscut”. Tocmai din acest motiv, odată cu prezența acestor companii în Africa, s-au intensificat şi criticile la adresa unui sector extrem de controversat, iar nigerianul Bankole Adeoye, comisarul Uniunii Africane (UA) pentru afaceri politice, pace și securitate, a lansat un apel pentru ”excluderea totală a mercenarilor de pe continentul african”, apel care nu este la “prima strigare”, iar cursa PMC-urilor spre Africa pare să fie abia la început!

Pe coasta somaleză, cauza pirateriei este determinată, în parte, de faptul că regimul de la Mogadishu nu a reuşit să împiedice pescuitul navelor străine în apele teritoriale ale Somaliei. Pescarii somalezi au căutat să-şi facă dreptate prin alungarea navelor străine. Prin poziţia Somaliei pe drumul comercial nautic aceşti pescari înarmaţi, care la început au căutat împiedicarea pescuitului ilegal în apele lor, nefiind sub control guvermnamental, au devenit o parte din ei, prin anii 1990, piraţi. Expertul kenian Andrew Mwangura afirmă că originea pirateriei se datorează 90 % pescuitului ilegal în apele somaleze! Atacurile piraţilor încep la Mogadishu (sudul Somaliei) şi se continuă spre nord în Golful Aden. Apoi, a apărut Al-Shabaab şi noile oportunităţi pentru Occidentul Liberal!

În Somalia, compania de dezvoltare globală Bancroft, cu sediul în SUA, a furnizat servicii armatei naționale, forțelor Uniunii Africane și membrilor antrenați ai Danab, o unitate militară somaleză însărcinată cu asasinarea militanților al Shabaab cu ajutorul armatei americane. Tot în Somalia, Secopex din Franța a discutat despre un contract cu conducerea politică și militară din nordul țării, după ce a lucrat pentru fostul președinte al Coastei de Fildeș, Laurent Gbagbo înainte de violențele din 2010 și arestarea ulterioară.

Companiile germane Asgaard și Xeless sînt legate de țări precum Sudan, Sudanul de Sud, Kenya, RDC, Nigeria, Somalia și Mauritania. Asgaard a dat naştere unui întreg scandal atunci cînd a fost de acord să ofere securitate, arme și muniție unui lord al războiului și politician somalez în timpul embargoului ONU asupra armelor asupra Somaliei.

Companiile spaniole Mitra, Geoacenter și Prosegur au experiență în lupta împotriva terorismului din Niger și au o bază în Africa de Sud.

Grupul de consultanță Omega este ukrainean și a lucrat în Mali și Burkina Faso, asigurînd deseori securitate în site-urile miniere, sau furnizînd escortă armată companiilor private străine.

Pe lîngă PMC-urile occidentale, mai există şi compania turcă Sadat, legată de președintele Recep Erdogan și aparent dornică să-și vîndă serviciile atît guvernelor, cît și rebelilor, în special în zonele de graniță ale Sahelului. Această PMC, capabilă să recruteze mercenari europeni și asiatici, a fost acuzată de ”sprijinirea grupărilor islamice împotriva terorismului de stat” și este suspectată că s-ar afla în contact strîns cu jihadiștii din Nigeria, Mali și Africa Centrală. Acuzaţii imposibil de verificat, atîta timp cît ele sînt formulate de organizaţii din Occidentul Liberal deranjat de prezenţa unor “intruşi” pe ceea ce ei consideră “spaţiul propriilor interese”. Grupul militar Sadat, compus din mercenari şi format după modelul armatei private a liderului de la Kremlin, Wagner, este folosit de preşedintele Turciei în războaiele din Syria şi Lybia, duse spun unii pentru restabilirea gloriei de altă dată a Imperilului Otoman, după cum scrie ziarul Adevărul. Sînt voci care spun că este cea mai puternică armată de mercenari din lumea islamică şi este condusă de un fost general bine pregătit, avînd la dispoziţia sa mii de luptători syrieni. Apropiet al Recep Tayyip Erdogan, generalul Adnan Tanriverdi are expertiză în toate artele întunecate ale războiului, de la sabotaj şi contra-insurgenţă pînă la asasinate, scrie, la rîndul său, „The Telegraph“. Generalii americani de la Comandamentul Africa al Pentagonului, într-un raport adresat guvernului SUA, au spus că armata privată Sadat operează în jur de 5.000 de mercenari syrieni – inclusiv „extremişti cu legături teroriste anterioare” – în Lybia. Contractorii angajați ar fi luptat pentru Guvernul Acordului Naţional (GNA), partea pe care Ankara o sprijină în războiul civil din Lybia. Raportul spune că mercenarii, presupuşi plătiţi şi îndrumaţi de cîteva zeci de instructori Sadat, au ajutat GNA să recupereze teritoriul de la Khalifa Heftar, puternicul om din epoca Gaddafi susţinut de rivalii Turciei, Emiratele Arabe Unite şi Egipt. Dar, susţine că mulţi dintre luptători au fugit. “Au existat rapoarte din ce în ce mai numeroase despre furturi, agresiuni sexuale şi conduite necorespunzătoare din partea acestor mercenari, ceea ce este probabil să degradeze şi mai mult situaţia de securitate”, se precizează în raportul Pentagonului.

Sadat Group, înfiinţat în 2012, spre deosebire de majoritatea PMC, care lucrează pur şi simplu pentru cel care oferă cel mai mult, are o ideologie: să instruiască armatele naţiunii musulmane pînă la punctul în care acestea să nu aibă nevoie de sprijinul occidental!

Însă, adevărata îngrijorare a diferitelor guverne occidentale, este faţă de PMC-urile care provin din China! Pînă acum, acestea au desfășurat mai ales operațiuni în sectorul maritim, protejînd echipaje și confruntîndu-se cu pirateria, dar mulți prevăd implicarea lor în securitatea diverselor state africane în care China a investit în ultimii ani zeci de miliarde de dolari… Să vezi atunci sancţiuni şi proteste la ONU, UE, …E a Occidentului LIberal utilizator al dublei măsuri!

WAGNER CUCEREŞTE SOLEDAR

BMTF, 11 ian – Patronul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat marţi seara că oraşul Soledar din estul Ukrainei a fost cucerit de oamenii săi după mai multe zile de lupte grele. Potrivit Reuters, Wagner este, la această oră, cea mai mare companie de tip PMC din lume care desfăşoară operaţiuni militare private în Africa, Asia şi Europa. La începutul anului 2023, Agenţia de Presă Reuters a plasat compania rusă în fruntea unui top al acestui tip de companii, cu peste 20.000 de angajaţi angrenaţi în mai multe conflicte armate, din Sahel, Congo, pînă în Lybia, Syria şi Ukraina. Astăzi, Wagner reprezintă ceea ce reprezenta, în urmă cu exact 20 de ani, BlackWather, deşi fondatorul companiei, Evgheni Prigojin (E.P.) nu are un trecut la fel de glorios precum cel al lui Erick Prince (E.P.), fost puşcaş marin, chiar dacă poartă aceleaşi iniţiale!

Potrivit informaţiilor operative, Wagner a cucerit oraşul Soledar şi a securizat minele de sare care, potrivit zvonurilor şi propagandei vor fi administrate de companiile lui Prigojin.

Un grup de soldaţi ukraineni continua să fie încercuit în centrul acestui oraş cheie, a mai spus Evgheni Prigojin. „Numărul prizonierilor de război va fi raportat mîine”, a adăugat el.

Soldaţilor ukraineni încercuiţi li s-a dat un ultimatum să se predea pînă la miezul nopţii, a anunţat pe Telegram grupul Wagner.

Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent şi, iniţial, nu a existat un comentariu din partea ukraineană, dar ministrul afacerilor externe al Ukrainei, Dmitro Kuleba, a declarat într-un interviu pentru National Public Radio (NPR) din Statele Unite că preşedintele rus, Vladimir Putin, nu mai are decît o singură variantă în războiul declanşat împotriva Ukrainei – înfrângerea, dar nu vrea să o accepte. „Cînd privesc acum spre cîmpul de luptă şi situaţia actuală, cred că Putin nu are prea multe opţiuni. De fapt, cred că are o singură opţiune, dar nu vrea să o accepte. Iar această opţiune înseamnă pierderea războiului. Dificultatea şi tragedia acestui moment constă în faptul că (Vladimir Putin, n.r.) nu vrea să înfrunte adevărul şi să caute o cale de ieşire. În schimb, aruncă în luptă tot mai multe resurse şi, cel mai important, resurse umane, încercînd să cîştige cu orice preţ. Totuşi, acest lucru nu se va întîmpla. El nu va cîştiga” – a declarat şeful diplomaţiei ukrainene.

Potrivit lui Kuleba, adevărata victorie pentru Ukraina va fi considerată restabilirea integrităţii sale teritoriale în cadrul graniţelor recunoscute la nivel internaţional. De asemenea, ministrul a menţionat că ukrainenii vor continua lupta împotriva agresorului. „Depinde de Guvernul SUA şi de alţi parteneri ai Ukrainei, cît timp ne vor sprijini. Dar noi ne-am făcut alegerea, am luat o decizie. Ne vom lupta cu invadatorul rus pînă la ultima suflare” – a subliniat Kuleba.

Nici un comentator sau sau lider de opinie al propagandei anti-Kremlin nu spune, însă, că pierderea războiului de către Rusia ar însemna izgonirea acesteia din Europa după 300 de ani, fapt inadmisibil şi de neacceptat pentru Rusia. Alungarea Rusiei din Ukraina va pune capăt statutului Rusiei de putere euro-asiatică, obligînd-o, după 300 de ani, să rămînă un jucător geo-politic doar în Asia. Greu de crezut!

Localitatea Soledar, ţintă a unor atacuri susţinute şi puternice din partea forţelor ruse în ultimele zile, face parte din linia de apărare ukraineană din faţa zonei urbane Sloviansk şi Kramatorsk, în regiunea Donbas.

Din punctul de vedere al Rusiei, cucerirea acestei zone ar fi un pas semnificativ spre a prelua controlul asupra întregii regiuni Donbas, unul din scopurile declarate ale Kremlinului în acest război.

WAGNER, CEL MAI PUTERNIC GRUP DE MERCENARI DIN LUME

BMTF, 6 ian – Statele Unite sînt de părere că aliatul preşedintelui rus Vladimir Putin, Evgheni Prigojin, fondatorul celui mai puternic grup de mercenari din lume, grupul Wagner, este interesat să preia controlul asupra minelor de sare şi ghips din apropierea oraşului ukrainean Bahmut, informează vineri Reuters, citată de Agerpres, după modelul companiilor occidentale care au acţionat în ultimii 20 de ani în Iraq sau Afghanistan.

Conform unei declaraţii făcute joi de un oficial al Casei Albe, există indicii că motive de natură financiară determină „obsesia” Rusiei şi a lui Prigojin pentru cucerirea Bahmutului, a adăugat oficialul.

SUA au acuzat anterior mercenarii ruşi că exploatează resursele naturale din Republica Centrafricană, Mali, Sudan şi din alte părţi pentru a ajuta la finanţarea războiului din Ukraina, acuzaţie respinsă de Rusia.

Evgheni Prigojin, care a fost sancţionat de ţările occidentale, şi-a luat rămas bun joi de la foşti condamnaţi amnistiaţi şi eliberaţi, care şi-au încheiat contractele în Ukraina, şi i-a îndemnat să evite tentaţia de a ucide cînd se întorc în viaţa civilă.

Conform sursei citate, din totalul celor aproape 50.000 de mercenari, grupul Wagner a suferit pierderea a peste 4.100 de luptători şi rănirea altor 10.000. Peste 1.000 de mercenari au murit în perioada dintre sfîrşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie în apropiere de Bahmut, oraş pe care forţele ruse încearcă fără succes să îl cucerească din vara anului trecut.

Casa Albă a anunţat la sfîrşitul lunii trecute că grupul de mercenari Wagner a preluat un transport de arme din Coreea de Nord pentru a ajuta la întărirea forţelor ruse în Ukraina, un semn al extinderii rolului său în acest conflict.

Pe de altă parte, zilele trecute, colonelul în retragere Andy Milburn, fondatorul și liderului grupului de mercenari din Ukraina Mozart (conceput în martie 2022 în contrapartidă cu Wagner) a declarat în cursul unui interviu de 3 ore pe youtube, care a dispărut, că, citez aproximativ: “Ukraina are o conducere coruptă și bolnavă și că atrocitățile împotriva prizonierilor de război ruși sînt la ordinea zilei, armata ukraineană încălcînd astfel Convenția de la Haga. Hmmm. Nu mi-aș fi imaginat așa ceva! Am crezit că Ukraina e o floare care dorește democrație și libertate iar singurii răi din peisaj sînt desigur, rușii…

DACĂ NU DESCHIDEM OCHII LA TIMP…

BMTF, 5 ian – Pentru popoarele Europei, speranțele au fost măturate în 2022 de invazia Rusiei în Ukraina, iar pentru 2023 perspectivele nu sînt prea optimiste, ba chiar întunecate. Crizele, chiar dacă sînt de natură foarte diferită, se succed, iar războiul din Ukraina nu face altceva decît să probeze credibilitatea liderilor care promit rezolvarea acestora. Securitatea mondială a fost în mintea tuturor în 2022, cu zone de conflict active în multe părți ale lumii și tensiuni internaționale crescînd în altele. În același timp, multe dintre tensiunile nerezolvate au erupt din nou în sud-estul Europei. La începutul anului 2023, continentul se confruntă cu vremuri incerte, iar România nu face excepţie.

Dacă am fi dat atenţie mai mare ştirilor şi informaţiilor internaţionale, am fi putut anticipa o parte, cel puţin, a evoluţiei situaţiei de pe mapamond, cu cel puţin cinci ani înainte. Dar, cum România şi românii nu sînt interesaţi de politica externă, doar dacă britanicii fraţi Tate fac bani de pe urma curviştinelor mioritice, informaţii legate de doctrine de securitate şi luări de poziţie sînt mai puţin interesante.

Ce ne spune începutul de an 2023? Că PIB-ul Ukrainei a scăzut cu 30,4% în 2022, cel mai semnificativ declin anual din ultimii peste 30 de ani, din cauza războiului cu Rusia, a anunţat joi ministrul Economiei, Iulia Sviridenko, transmite Reuters. Mult prea puţin, spunem noi, comparativ cu gradul de victimizare mediatică la care s-a supus Statul ukrainean! Sviridenko, care este şi prim vicepremier, a precizat că economia ukraineană a suferit cele mai semnificative pierderi de la cîştigarea independenţei faţă de Uniunea Sovietică, în 1991, deşi declinul a fost mai redus decît se estima iniţial. Oficialul a adăugat că atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice continuă să pună presiune asupra activităţii economice şi a încrederii populaţiei.

Ce ne spune această declaraţie? Că pe moment Ukraina are posibilitatea să-şi plătească achiziţiile uriaşe de arme şi muniţii furnizate de Occident! A fost, mai degrabă, un mesaj liniştitor faţă de creditorii războiului! Neliniştitoare a fost ştirea publicată în urmă cu cinci ani de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES despre Strategia de Securitate a Statelor Unite şi poziţiile Rusiei şi Chinei faţă de acest document mai tare decît preşedinţii!

Kremlinul a denunţat caracterul imperialist al noii strategii de securitate a Statelor Unite ale Americii, acuzînd Washingtonul că se agaţă de o lume unipolară, în timp ce Beijingul a criticat mentalitatea de Război Rece a administraţiei SUA, reieşită din acelaşi document, transmitea AFP, preluată de Agerpres.

“Caracterul imperialist al acestui document este evident, la fel ca şi refuzul de a renunţa la o lume unipolară, un refuz insistent, a afirmat purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o declaraţie de presă. Autorităţile ruse nu pot accepta ca ţara să fie tratată drept o ameninţare pentru securitatea Statelor Unite, a adăugat Peskov.

Documentul referitor al strategia de securitate naţională a SUA, difuzat de Casa Albă, afirmă că Rusia încearcă să slăbească influenţa americană în lume şi să creeze diviziuni cu aliaţii şi partenerii noştri.

La prezentarea strategiei, preşedintele Donald Trump a trimis însă semnale discordante, calificînd Rusia şi China ca puteri rivale ale SUA, care încearcă să pună la îndoială influenţa, valorile şi bogăţia Americii, el declarîndu-şi însă imediat voinţa de a construi parteneriate grozave cu aceste state.

Documentul difuzat de Casa Albă cu puţin timp înaintea discursului prezidenţial adopta un ton chiar mai ofensiv faţă de Rusia şi China, acuzîndu-le că subminează securitatea şi prosperitatea SUA!

Noua strategie americană a fost denunţată şi de Beijing, care a criticat mentalitatea de Război Rece a Washingtonului. Insistăm pe lîngă Statele Unite să înceteze să deformeze în mod voluntar intenţiile strategice ale Chinei, precum şi să-şi abandoneze conceptele depăşite, precum mentalitatea de Război Rece, a declarat Hua Chunying, purtătoare de cuvînt a Ministerului de Externe de la Beijing. Dacă nu, nu vor face decît să aducă prejudicii celorlalţi şi lor însele, a subliniat ea. China nu va încerca niciodată să se dezvolte sacrificînd interesele celorlalte ţări. În acelaşi timp, nu va renunţa niciodată la drepturile şi interesele sale legitime, a replicat purtătoarea de cuvînt a Ministerului de Externe”.

Interesant, nu? Semnele unor zori noi! Cum semne ale unor zori noi, nu neapărat senine, reprezintă şi informaţia referitoare la deţinuţii graţiaţi pentru că au luptat în Ukraina. Azi, în Rusia, mîine peste tot unde este nevoie, precedentul (Kosovo!) fiind creat.

Primul grup de deţinuţi ruşi, care a luptat în Ukraina, în cadrul grupului Wagner, a fost graţiat, după încheierea unui contract pentru o perioadă de şase luni, a declarat fondatorul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, după cum a relatat Agenţia de presă RIA NOVOSTI. După cum notează agenţia, cu referire la fondatorul grupului Wagner, din primul grup au făcut parte aproximativ 20 de foşti deţinuţi. Nu au fost divulgate numele lor, nici motivul pentru care au fost condamnaţi. Anularea condamnărilor este confirmată doar de declaraţiile lui Prigojin.

Agenţia de presă RIA NOVOSTI a publicat şi un videoclip, în care omul de afaceri dă mîna cu nişte persoane îmbrăcate în haine de camuflaj şi le felicită pentru încheierea contractului. ”Şi-au îndeplinit contractul cu demnitate şi corectitudine, fiind unii dintre primii… primii. Şi-au îndeplinit misiunea, au muncit cum puţini oameni muncesc… Societatea ar trebui să-i trateze cu cel mai profund respect, iar ei nu ar mai trebui să încalce legile”, a spus omul de afaceri în videoclip. Prigojin şi-a amintit şi de unul dintre prizonierii care a stat în detenţie treizeci de ani şi care a murit eroic într-un atac comis împotriva adversarilor. Cînd a fost întrebat ce vor face mercenarii după plecarea de pe front, acesta a răspuns că se vor întoarce pentru a-şi continua munca şi viaţă. La sfîrşitul videoclipului, Prigojin face apel la foştii deţinuţi, dintre care unii stau în faţa lui în cîrje şi în scaune cu rotile, să nu bea prea mult, să nu consume droguri, să nu violeze femei şi să nu exagereze cu fumatul.

Faptul că grupul Wagner recrutează în mod activ deţinuţi pentru a-i trimite în războiul din Ukraina a fost relatat de mass-media încă din vara lui 2022. În septembrie, a apărut un videoclip, în care Evgheni Prigojin le propune condamnaţilor din colonia Mari El să devină mercenari. De la începutul recrutării, au fost raportate mai multe decese sau crime comise de deţinuţi pe front. După cum a menţionat Mediazona, în septembrie-octombrie, numărul deţinuţilor din coloniile corecţionale ruseşti scăzuse cu 23 de mii de persoane – mai mult decît în urma amnistiilor din ultimii ani. Publicaţia a asociat această reducere cu recrutarea lor de către grupul Wagner. Recrutările din penitenciar reprezintă o eludare a legii ruseşti, dar este un precedent pentru orice clasă politică aflată pe lîngă valorile democraţiei. Inclusiv cea românească!

Recesiune şi război în 2023

BMTF, 3 ian – Pentru o mare parte din economia mondială, anul 2023 va fi unul dificil, deoarece principalele motoare ale creșterii globale – SUA, Europa și China – vor cunoaște o activitate mai slabă, a avertizat directorul Fondului Monetar Internațional, potrivit The Guardian.

Noul an va fi „mai greu decît anul pe care îl lăsăm în urmă”, a declarat directorul general al FMI, Kristalina Georgieva.

„De ce? Pentru că cele trei mari economii – SUA, UE și China – încetinesc simultan”, a spus ea.

„Ne așteptăm ca o treime din economia mondială să fie în recesiune. Chiar și țările care nu sînt în recesiune, ar fi resimțită ca o recesiune pentru sute de milioane de oameni”, a adăugat ea.

Pe de altă perte, NATO trebuie să crească producţia de arme în contextul în care războiul din Ukraina se prelungeşte, iar nevoia Kievului de materiale militare sporeşte, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu difuzat duminică, relatează luni DPA, scrie Agerpres.

„De exemplu, pentru artilerie avem nevoie de o enormă cantitate de muniţie, avem nevoie de piese de schimb”, a declarat şeful alianţei militare de 30 de ţări pentru BBC. „Trebuie să accelerăm producţia şi este exact ceea ce fac aliaţii”, a adăugat el.

Mentenanţa sistemelor de arme livrate deja Ukrainei este cel puţin la fel de importantă ca dezbaterea privind furnizarea de noi arme, a spus Stoltenberg.

NATO trebuie să fie pregătită să sprijine Ukraina pe termen lung. „Ceea ce am văzut este că Rusia nu dă semne că renunţă la scopul său general de a prelua controlul asupra Ukrainei. Forţele ukrainene au avut prim-planul timp de mai multe luni, dar ştim de asemenea că Rusia a mobilizat multe forţe, multe dintre ele sînt instruite acum”, a mai spus Stoltenberg.

„Totul indică faptul că sînt gata să continue războiul şi potenţial să încerce să lanseze o nouă ofensivă”, a adăugat secretarul general al NATO.

Este probabil ca acest război să se încheie la masa negocierilor, dar crucială pentru rezultatul unor asemenea convorbiri este puterea Ukrainei pe cîmpul de luptă, a subliniat el.

Depinde de conducerea de la Kiev să decidă în ce termeni se va aşeza la masa de negociere, a mai spus Stoltenberg.

SPRIJIN PENTRU KATERININSKA PROSPEKT, 30

SPRIJIN PENTRU KATERININSKA PROSPEKT, 30

KATERININSKA PROSPEKT, 30 este o adresă, o poveste şi un titlu. De fapt, sînt mai multe poveşti adevărate din primul an de război în Ukraina. În sudul Ukrainei. La Odessa, Nikolaev, Herson, Izmail… 365 de pagini pentru 365 de zile de război. Mai mult un document istoric, o istorisire “la cald” a evenimentelor care ne-au schimbat viaţa din 24 februarie 2022.

Această carte nu poate vedea lumina tiparului fără sprijinul vostru. Lansarea ar trebui să aibă loc pe 24 februarie 2023. Ar trebui! Coperta 4 aparţine sponsorului!

Aştept propunerile voastre! Vă mulţumesc!

NOMINA ODIOSA

Primele ore din 2023. Armata rusă atacă teritoriul ukrainean cu rachete şi drone sinucigaşe. A trecut aproape un an de la declanşarea operaţiunii speciale ruse în Ukraina. Ce oroare, folosesc terminologia Kremlinului, “Operaţiune specială”… deontologii şi apologeţii “omului foarte nou”, care-l înlocuieşte astăzi pe “omul nou” al regimului comunist din România, se zvîrcolesc cuprinşi de entuziasmul revelaţiei unui nou “putinist”. Oricum ai da-o, războiul din Ukraina s-a declanşat în 2014! Nu mai reiau, pe moment, cronologia conflictului, cu anexări şi proclamări de republici. Pe cale de consecinţă, indiferent din ce unghi ideologic ai privi lucrurile, invazia cu trupe ruseşti a teritoriului ukrainean reprezintă o operaţiune specială. Este un fel de “Operaţiunea Anaconda”, derulată de NATO în sudul Afghanistanului împotriva talibanilor din sudul Provinciei Kandahar, în timpul invaziei occidentale din această ţară. Deci, în limbaj “NATO correct” aceasta este o Operaţiune specială. Ruşii, mai puţin atenţi la astfel de nuanţe – consideraţi mai grobieni, “orci”cum li se spune – au denumit din start “operaţiunea specială” drept “operaţiune specială”. Sigur, ar mai fi cîteva considerente juridice, legate de legislaţia internaţională, de ONU şi de Tratatul de la Minsk – document de care nimeni nu mai vrea să ştie nimic! – legislaţie aplicabilă, însă, într-un singur sens în ultimii 33 de ani, de la Vest spre Est! Nu vreau să încarc textul cu elemente concrete, nu e treaba mea.

Treaba mea este să-mi amintesc de un interviu excelent, publicat în Nr. 1/2022 al revistei “m”, cu un extraordinar profesor de intelligence, şi reputat istoric al serviciilor de informaţii, dr. Tiberiu TĂNASE, care a enunţat o propoziţie emblematică pentru tot ce înseamnă analiză de securitate a lumii în care trăim şi în care se distinge mai pregnant, pe moment, conflictul din Ukraina: “Serviciile de informaţii ruse se ocupă cu fabricarea de fake-news, serviciile democratice cu manipularea pozitivă”! Aţi înţeles, nu? Există minciuni bune şi minciuni rele! La fel cum există crime bune şi crime rele, războaie bune şi războaie rele… mă rog, un fel de Yin și Yang al adevărului. Un 1984 perpetuu! Sigur că pentru a putea creiona o analiză de securitate, fie ea şi empirică, ai nevoie de Yin-ul adevărat şi nu de cel pe care mintea ta l-ar dori existent şi interacţionabil.

Avem deja două noţiuni: “fake-news” şi “analiză de securitate”.

“Fake-news”-ul este regina de astăzi a ştirilor contemporane. Minciuna ridicată la rang de adevăr care preschimbă realitate şi, odată cu ea, conceptele, senzaţiile, perceptele şi credinţele umanităţii. S-au scris deja tone de cărţi, pe acest subiect, şi cîteva zeci de mii de articole. Există o publicaţie profesionistă, construită de doi amici de-ai mei, care se ocupă direct de contracararea fake-news-ului, sigur, beneficiind de fonduri substanţiale externe. Recent, publicaţia a lansat o antologie de fake-news-uri pe 2021. Extraordinar efortul lor de a identifica, extrage, expune şi combate minciuna, de cele mai multe ori, din amalgamul de informaţii. Cele mai multe astfel de fake-news-uri au legătură cu războiul din Ukraina, evident. Tipul de argumentaţie asumată împotriva fake-ului mi-a atras atenţia: … e un fake pentru că “în mintea lui Putin, războiul din Ukraina ar fi trebuit să se termine în cîteva zile… iniţial, intenţia lui era să… gîndul dictatorului era îndreptat spre…” şamd. Ups! De unde draku ştim noi, ziariştii, analiştii, comentatorii ce gîndeşte x sau y? Ce-i în mintea lui Putin? Ce gîndeşte el? Astfel de afirmaţii mă fac să cred că exerciţiul demasării fake-news-ului de astăzi este strîns legat de crearea unei noi realităţi în care, sper că am voie să mă întreb, dacă fake-news-ul tău este şi al meu? Dacă lumile noastre se construiesc din ce în ce mai separat – şi antagonic! -, sau ne nivelăm pentru un concept universal valabil. Război bun şi război rău. Terorism şi luptători pentzru libertate…

Analiza de securitate, musai să folosească Yin-ul cel adevărat! Ca să vedem cum stăm, în mod real! Despre cum îmbrăcăm această realitate, asta-i deja o altă discuţie, dar nu foarte îndepărtată de analiză. Ambele fac parte din “cultura de securitate” a unei naţii, care la noi lipseşte cu desăvîrşire, şi despre care mi-au vorbit profesorii mei – mulţumesc Cristian Barna! – . Despre cultura şi in-cultura de securitate am scris deseori. Dintr-o “diagnoză” a culturii de securitate, la diverse nivele de analiză, ies in evidenţă următoarele aspecte: 1) la nivelul decidenţilor politici: persistenţa unor confuzii conceptuale în discursurile referitoare la domeniul securităţii naţionale; preocupări scăzute în politicile de resurse umane ale partidelor politice pentru formarea unei culturi de securitate minimale pentru persoanele care ocupă sau urmează a ocupa diverse funcţii; slabe preocupări pentru formarea culturii de securitate (implicit cea de intelligence) a candidaţilor la funcţiile eligibile; politizarea excesivă a problemelor legate de securitatea naţională; preocupări scăzute pentru a proiecta şi implementa reformarea profundă a sistemului naţional de securitate. 2) societatea civilă şi elitele intelectuale: slabă implicare în fundamentarea ştiinţifică a politicilor de securitate naţională. 3) la nivelul percepţiei publice: viziune aproape paranoică faţă de “autorităţile informative”; atitudinea faţă de “autorităţile informative” funcţionează pe “principiul vinovăţiei”; perpetuarea inducerii unei atitudini de neîncredere faţă de “autorităţile informative” ale statului. 4) posibile efecte asupra instituţiilor cu atribuţii în domeniul intelligence-ului romanesc: crearea unor presiuni artificiale asupra angajaţilor din instituţiile cu atribuţii în domeniu; scăderea moralului ofiţerilor operativi; disiparea resurselor în acţiuni de prevenire şi explicare a diverselor „atacuri” mediatice. Avem de toate! Plus o corupţie fără precedent în aceste structuri! Poziţia geostrategică a României în spaţiul sud-est european, de ţară cu triplă frontieră, naţională, a NATO şi a Uniunii Europene, presupune ca politicile de securitate naţională să aibă ca obiectiv „apărarea şi promovarea intereselor vitale ale României, precum şi participarea activă a ţării noastre la asigurarea securităţii zonelor de interes NATO şi UE”. Din nefericire, diletantismul “decidenţilor politici” face ca avantajele de securitate ale ţării noastre să nu fie atuuri, ci pietre de moară în politica externă! Nu intru în detalii, pentru că acest text nu este despre trădătorii României!

Mai am o observaţie de făcut despre debutul acestei Operaţiuni Speciale. Potrivit observatorilor, Rusia a intrat în Ukraina cu un număr insuficient de militari şi cu tehnică veche. Fără să beneficiez de informaţii credibile din interiorul structurii militare ruse, pot doar să cred că: 1) numărul mic de militari şi slaba lor pregătire pot indica faptul că planificatorii ruşi au privit Operaţiunea Specială ca pe o operaţiune “poliţienească”, în limitele prevăzute de legislaţia internaţională menţionată în Tratatul de la Minsk, denunţat unilateral de preşedintele în funcţie al Ukrainei. 2) Operaţiunea Specială nu a fost considerată, iniţial, “simplă” prevăzîndu-se, probabil, un consum foarte mare de muniţii de toate tipurile şi armament. Despre Rusia se spune că se află pe un loc fruntaş în lume în ceea ce priveşte producţia de armament modern. Da, dar ca să alimentezi silozurile şi magaziile de muniţie pentru un astfel de armament, în condiţiile unei producţii industriale “la pace”, ai nevoie de nişte ani buni! Dacă, însă, ai arunca în luptă tehnică veche, de 50 de ani, beneficiezi de o producţie de muniţie mai mare cu cel puţin 40 de ani, deci, cantităţi mult mai mari şi mai importante.

Şi ar mai fi o observaţie pe care, vă rog să o consemnaţi între paranteze, deocamdată, după acest prim an de lupte. Ukraina a avut – şi are! – în prima linie, batalioanele naţionaliste care au creat “narativul” rusesc al nazismului lui Bandera reînviat. Dniper, Pravîi Sektor şi, nu în ultimul rînd, Azov s-au născut din Maidanul care n-a avut ca obiectiv central reluarea acordului de asociere la Uniunea Europeană, ci contestarea unei puteri oligarhice. În 2014 am asistat mai curînd la o revoluţie care a înlăturat întreaga ordine instituită, abolind de facto Constituţia! Adevărata forţă ”constituantă” s-a aflat pe Maidan, reprezentanţii aleşi ai Radei trecînd de partea insurecţiei pe măsură ce aceasta cîştiga tot mai multă autoritate. Parlamentul a votat, sub presiunea baricadelor, exproprierea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, dezvăluind cu maximă claritate că ne aflam în faţa unei forţe revoluţionare care a destituit întreaga ordine legală. Preşedintele a acuzat o lovitură de stat, ceea ce avea sens şi care se trage în mod direct din propriul trecut istoric. Cunoscutul romancier ukrainian, Andrei Kurkov, spunea atunci, în cadrul unei conversaţii citate de Philosophie magazine: ”Prin arhitectura sa, Maidan-ul aminteşte de o tabără cazacă, una dintr-acelea care populau malurile Niprului între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea. E vorba de o fortăreaţă de lemn, înconjurată de baricade. În interiorul ei se duce o viaţă normală. Se găteşte şi se îndeplinesc tot felul de sarcini curente. Sînt statornicite posturi de pază care să anunţe ivirea inamicului. E ceva cu totul diferit de Revoluţia portocalie din 2004, regizată de politicieni în stilul unui show american. Aici e vorba mai curînd de tradiţia anarhistă a ţării, aceea a lui Mahno, ţinut la mare cinste!” Şi încurajată, aş completa eu, de Unchiul Sam, prin vocea Victoriei Nuland. Ups! Forţa constituantă a Maidanului o reprezentau urmaşii ideologici ai lui Stepan Bandera, grupați în formațiuni precum Sectorul de Dreapta – aflat acum la guvernare în coaliţie cu partidul lui Zelensky , Patrioții Ukrainei și Batalioanele de Apărare Teritorială, care au avut un rol esențial în lovitura de stat din februarie 2014. Sau, cum spuneam, renumitul Batalion Azov, născut în mai 2014 la Mariupol de Andriy Biletsky, un soldat cunoscut sub porecla de „Führerul Alb”, susținător al purității rasiale a națiunii ukrainene. Iată cum “naraţiunile fake” ruseşti au o cu totul altă faţă privite de la est la vest! Cert este că, în 2022 aceste batalioane au devenit o problemă serioasă pentru Zelensky şi conducerea de la Kiev care a hotărît săi transforme în eroi şi legende şi să-i lase să moară ucişi de ruşi la Mariupol. Practic, conducerea Ukrainei şi-a rezolvat o mare problemă internă cu ajutorul ruşilor.

La fel se întîmplă în tabăra cealaltă, unde Grupul Wagner aliat cu cecenii lui Kadîrov au devenit posibile pericole pentru conducerea de la Kremlin. Aşa se face că mercenarii Wagner duc lupte eroice în Estul Ukrainei… Luaţi, deocamdată, aceste paragrafe, doar în paranteză!

Revin. Aşa cum spunea profesorul meu, dr. Cristian Barna, “cultura de securitate reprezintă conştientizarea problemelor unui stat, implicarea activă în soluţionarea acestora şi sprijinirea demersurilor pe care instituţiile statului le desfăşoară în scopul prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Sprijinindu-se pe un demers cognitiv, cultura de securitate este constituită dintr-un ansamblu de informaţii, atitudini, convingeri şi valori prin care individul se raportează la sistemul politic, militar şi economic, care caracterizează societatea. Cultura de securitate aceasta trebuie să constituie un reper de conduită, moral, educativ şi formativ. Însuşirea culturii de securitate de către cetăţeni este demonstrată de atitudinile şi comportamentele acestora faţă de securitatea naţională. Cultura de securitate are ca scop pregătirea cetăţenilor pentru a contribui la protejarea valorilor naţionale în faţa unor potenţiali adversari din perspectiva activităţii de intelligence.

Nevoia dezvoltării culturii de securitate şi a educării populaţiei în acest spirit derivă şi din diversificarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi a modului de propagare a acestora”. Dacă mai citiţi o dată această definiţie veţi constata că: Ukraina a fost, este şi, probabil va rămîne, o ameninţare directă la securitatea naţională a României, într-o formă sau alta, şi populaţia ţării este ZERO absolut în materie de cultură de securitate, concept pe care noi, ca ţară, ne-am angajat să-l promovăm odată cu aderarea noastră la NATO! În aceste condiţii, în orice formă am prezenta-o opiniei publice, naraţiunea legată de securitate are nevoie de realitatea din teren. Apoi, hotărîm dacă va fi “fake-news” sau “manipulare pozitivă”!

În ultimii 33 de ani, starea fostului spaţiu sovietic a fost marcat de o concurenţă intensă între Rusia
şi Occident pentru creşterea influenţei printre fostele republici sovietice. Fără îndoială, această
concurenţă s-a manifestat în mod diferit în fiecare din fostele republici ale Uniunii Sovietice. Vezi Republica Moldova şi Ukraina! Cu toate acestea, astăzi există trei mari categorii în care fostele republici sovietice pot fi grupate: cele de orientare pro-rusă, cele de orientare pro-occidentală (ţări care sînt membre ale Uniunii Europene şi NATO şi ţările care doresc să adere la blocurile de Vest) şi grupul celor care preferă să evite aliniere cu oricare dintre acestea. Vechea şi noua ordine mondială agonizează în jurul aroganţei Federaţiei Ruse ca urmare a crizei din Ukraina.

Dacă sîntem corecţi, recunoaştem că pentru menţinerea imaginii de „învingător” al Războiului Rece
lumea occidentală a avut tendinţa de a trata Rusia, în ultimele decenii, cu superioritate arogantă, ca partener ”de mîna a doua”, aplicîndu-i un fel de politică de tip Versailles (cum ar fi cea aplicată Germaniei învinse după primul război mondial). Auto-proclamarea ca „învingător” pare să fi determinat SUA să procedeze la extinderea reţelei sale de aliaţi către graniţele Rusiei, ceea ce, în mod
evident, în ochii liderilor de la Kremlin, în special cei ai lui Vladimir Putin, a fost percepută
ca o ameninţare. În plus, avînd în vedere experienţa sa istorică solidă şi mîndria naţională,
Rusia nu este o ţară gata să accepte statutul de „învins” în rivalitate directă cu Statelor Unite.


În ciuda retoricii conciliante, SUA, afişînd un aer de superioritate arogantă, este văzută la
Moscova ca o ameninţare atît pentru Rusia, cît şi pentru întreaga lume, mai ales că din 2000 pînă în 2005, SUA a sprijinit o serie de transformări ”democratice”, care au dus la cosmetizarea regimurilor politice în Ukraina, Georgia, Kârgâzstan şi Serbia prin aşa numitele ”revoluţii colorate” – Colour Revolutions. Aceste revoluţii sînt parte integrantă a politicii SUA de promovare a democraţiei, larg promovată şi susţinută de Democraţii aflaţi în siajul miliardarului iudeo-maghiar George Soros! Bazîndu-se pe factorii interni identificaţi de fundaţiile “societăţii deschise”- ca sărăcia şi corupţia – Occidentul a recurs la mecanismele sale standard: sprijin financiar şi militar, de propagandă mass-media, de finanţare a grupurilor societăţii civile, precum şi de consiliere a liderilor opoziţiei locale etc. Această politică este privită în Rusia ca o încercare de instalare a unor lideri politici pro-occidentali, care vizează izolarea Rusia şi chiar blocarea influenţei acesteia în era post-sovietică. Vezi doar exemplul recent în care Klaus Iohannis recunoaşte că a sprijinit financiar, cu cîteva sute de mii de euro, opoziţia din Belarus care dorea răsturnarea de la putere a preşedintelui Lukaşenko…

Neapărat trebuie spus că printre alte cauze de referinţă ale actualei crize din Ukraina, ruşii cred că se regăseşte bombardarea Yugoslaviei în 1999, – fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU şi
sprijinul unilateral al Vestului acordat independenţei Kosovo. Ceea ce contează este faptul că
pentru Rusia, declaraţia de independenţă a Kosovo a devenit ”lovitura fatală” pentru Acordurile de la Helsinki, referitoare la principiul integrităţii teritoriale în Europa. Este principala referinţă, la care Vestul recurge, atunci cînd acuză Rusia de „anexare” a Crimeei şi celor patru noi republici din sudul Ukrainei. Într-o viitoare negociere de pace, „returnarea” Crimeei, Doneţk-ului, Lugansk-ului, Herson-ului şi Zaporojie, la Rusia, este ilegală în aceeaşi măsură în care este ilegală şi independenţa Kosovo. Prin urmare, în “Cazul Ukraina” atît Occidentul, cît şi Rusia au pierdut apelul la morală şi la limbajul normelor internaţionale!

Angajamentele nu mai au nici o valoare. În 1996, la scurt timp după dezintegrarea Uniunii Sovietice, Bill Clinton a încălcat un angajament clar făcut de predecesorul său, faţă de extinderea NATO, şi astfel, Alianţa a ajuns la graniţele Rusiei… În 2004, odată cu includerea celor trei republici baltice, NATO s-a extins din nou ajungînd aproape de suburbiile din Sankt-Petersburg. Astfel, pe ”tabla de şah” americană, Ukraina a rămas cel mai important punct strategic, cheia limitării accesului Rusiei la Marea Neagră şi a potenţialului său geostrategic în sud. Obsesiile Washingtonului au condus la politici care rezonează cu foşti parteneri ai Rusiei la Varşovia, Tallin sau Bucureşti, ceea ce s-a dovedit a fi, în cele din urmă, în detrimentul securităţii atît a Europei, cît şi a Statelor Unite. De asemenea, jocul geopolitic din Ukraina rezonează cu mulţi est-europeni care au propriile lor percepţii anti-ruseşti născute dintr-o istorie mult prea recentă. În acest context, pot înţelege, chiar dacă nu sînt de acord cu acest lucru, de ce spre exemplu, locuitorii din vestul Ukrainei, Polonia sau Letonia au o percepţie psihologică acută asupra Rusiei ca inamic. Nu pot înţelege, însă, de ce America şi Europa de Vest alimentează excesiv obsesiile acestora, în detrimentul păcii pe termen lung.

Pe de altă parte, constructul narativ occidental se referă la „poporul Ukrainean” ca la o “naţiune
unitară”, deşi nu există nici o naţiune ukraineană unitară! Cine nu crede, să meargă în vizită la Lvov, Harkov, Cernăuţi, Odessa şi Mariupol. Decalajul lingvistic dintre estul şi vestul Ukrainei reflectă o diviziune culturală şi emoţională fundamentală, nu doar o diferenţă de opinie cu privire la problema integrării occidentale sau rămînerii în sfera de influenţă a Rusiei. Jumătate din Ukraina este pro-
europeană şi vorbeşte Ukraineana şi o minoritate foarte importantă este pro-rusă şi vorbeşte
limba rusă! În Est! Guvernul actual îl continuă pe cel instalat ca urmare a revoltei de pe străzile Kievului împotriva guvernului ales anterior. Occidentul a vorbit mult de legalitate. Legalitatea guvernului Poroşenko nu există fără mari semne de întrebare! Astfel, Ukraina rămîne o ţară divizată, de teritoriu şi de populaţie, mai mult decît ar putea fi omogenizată de un război civil. Ultranaţionaliştii din vest, marcaţi de o ură viscerală faţă de Rusia, nu pot spera să–i subjuge pe pro-ruşii din est şi să-i convertească la imaginea unei „Ukraine unite”, cum au încercat batalioanele ultranaţionaliste în ultimii şase ani, aşa cum pro-ruşii din est nu-i vor putea converti pe ukrainenii occidentali la paradigma unei Moscove-prietenoase…

Pentru principalele puteri ale Uniunii Europene, situaţia Ukrainei reprezintă o problemă văzută strict prin prisma unui joc geopolitic cu sumă nulă. Pentru Statele Unite ale Americii Ukraina a fost întotdeauna un vierme util în spaţiul rus. Pentru Rusia, însă, ca şi pentru suporterii ei din estul şi sudul Ukrainei, viitorul statut al Mării Negre şi a bazinului industrial de est este o problemă existenţială!
Aceasta atitudine necesită o mare responsabilitate din partea Uniunii Europene, şi a SUA. Nu există nici un refugiu în Uniunea Europeană pentru Ukraina sau Republica Moldova! De asemena, ukrainienilor ar trebui să li se spună că în actualele condiţii Ukraina unită nu va putea să devină parte a NATO. Sau, mai mult! Partenerii Occidentali ai Ukrainei ar trebui să-i convingă pe cetăţenii de orice orientare că este bine şi firesc să plătească impozite mari pe casă şi pe maşină! Mă îndoiesc de succesul unui astfel de demers!

În prezent, Putin nu are o ieșire elegantă din această situație. Pentru el, miza pare să fie totul sau nimic. În acest context, credeţi că este o idee bună să îi spui unui tip care deține controlul a 6.200 de focoase nucleare și despre care pseudo-elitele noastre spun că este „nebun”, că vrei să îl UCIZI? Asta este semnificația apelurilor lui Joe Biden și Volodimir Zelenski la o „schimbare de regim” în Rusia! Ar face parte dintr-un “război bun”? Un element al așa-numitei Doctrine a Războiului Drept (Războiul bun!) este că, pentru a fi considerată MORALĂ, o acțiune militară este necesar să facă mai mult bine decît rău. Să ne aducem aminte că președintele John F. Kennedy a avut o atitudine fermă în timpul crizei rachetelor cubaneze, instituind o blocadă navală asupra Cubei după ce URSS a amplasat baze de rachete pe insulă. JFK a adoptat această linie dură pentru că era vorba de vecinătatea SUA și nu poți da înapoi lîngă gardul tău fără a pierde o cantitate uriașă de credibilitate pe scena mondială. La fel se petrece și cu Rusia: Ukraina este Cuba sa! Iar, faptul că Moscova ar pierde prea mult din prestigiul său la scară mondială este – alături de grija lui Putin pentru propria viață – un bun motiv pentru care Rusia nu va da înapoi în Ukraina! Perspectiva de aderare a Ukrainei la NATO rămîne pentru Rusia o linie roşie extrem de tuşată. NATO a fost creat pentru a contracara URSS, iar globaliștii pseudo-elitei au extins NATO pînă la frontierele Rusiei… Deși secretarul de stat James Baker i-a dat asigurări liderului sovietic Mihail Gorbaciov în 1990 că NATO nu se va extinde „nici măcar cu un inch spre est”, la granițele Rusiei se află acum patru membri NATO: Polonia, Letonia, Lituania și Estonia.

Conflictul din Ukraina este departe de a fi ajuns la final. În căutarea soluţiilor posibile de rezolvare atît Federaţia Rusă, cît şi Occidentul, trebuie să se renunţe la acuzele reciproce de genul ”Rusia a provocat acest conflict” sau ”Occidentul poartă întreaga responsabilitate”, deşi, prin perspectiva adevărului, NATO s-a apropiat, oarecum imprudent de graniţele Rusiei! Această imprudenţă a creeat realitatea de astăzi, o realitate la care Rusia nu va renunţa niciodată. 2023? Mai puţină aroganţă, mai multă raţiune. De ambele părţi!

533

BMTF, 30 dec – Organizaţia Reporteri fără Frontiere avertizează că numărul jurnaliştilor încarceraţi în întreaga lume, pentru că au scris adevărul şi au încercat să deschidă ochii unei gloate tot mai manipulate şi captive, a atins o cifră istorică: 533! Asta înseamnă că principalul inamic al jurnalismului, al librtăţii şi al opiniei devine STATUL! Şi politicienii care gestionează instituţiile de forţă şi coerciţie!

Sînt încarceraţi cu aproximativ 40 de jurnalişti mai mulți față de anul trecut (488), cînd se atinsese deja un nivel record, aminteşte RADOR, agenţia de monitorizare a Societăţii Române de Radiodifuziune!

Raportul anual al organizației Reporteri Fără Frontiere semnalează, de asemenea, creșterea numărului jurnaliștilor uciși (57), în special din cauza războiului din Ukraina, mai mulţi decît 2021, cînd a fost „scăzut din punct de vedere istoric”(48) și 2020 (50), relatează RaiNews.

În prezent, în lume mai sînt 65 de jurnaliști ținuți ostatici și 49 sînt daţi dispăruți.

Mai mult de jumătate dintre jurnaliștii reținuți la nivel mondial la 1 decembrie se află în cinci țări: China (110), Birmania (62), Iran (47), Vietnam (39) și Belarus (31).

Iranul este singura țară care nu făcea parte din această „listă neagră”, anul trecut. Republica Islamică a trimis după gratii, de fapt, un număr „fără precedent” de profesioniști din mass-media de la începerea mișcării de protest, în septembrie. Treizeci și patru de noi jurnaliști s-au alăturat celor 13, care fuseseră deja ținuți în închisoare înainte de începerea protestelor.

Printre primele jurnaliste arestate în Iran, două femei, Nilufar Hamedi și Elahe Mohammadi, care au contribuit la atragerea atenției asupra morții tinerei Mahsa Amini. Acum, riscă pedeapsa cu moartea.

În cadrul acestei evaluări globale, RSF observă un număr fără precedent de jurnaliști încarcerați: sînt 78 (comparativ cu 60 de anul trecut). „Femeile jurnaliste reprezintă acum aproape 15% dintre deținuți, față de mai puțin de 7% în urmă cu cinci ani”, potrivit ONG-ului.

Mexicul a fost în 2022 țara unde au fost uciși cei mai mulți jurnaliști. Raportul a înregistrat 11 ucideri ale profesioniștilor media în Mexic, în acest an pînă la 1 decembrie, respectiv aproape 20% din totalul global.

„Presiunile din partea societății civile și a organizațiilor internaționale, precum și mecanismele de protecție ale autorităților locale sînt insuficiente”, a menționat RSF.

Grupurile de susținere a libertății de exprimare au documentat un număr în creștere privind uciderea lucrătorilor media în acest an, făcînd din 2022 cel mai mortal an înregistrat pentru jurnaliștii din Mexic. La nivel mondial, RSF a raportat 57 de asasinate de jurnaliști, ceea ce reprezintă o creștere cu 18,8% față de 2021.

Aproape jumătate din aceste crime au avut loc pe continentul american!

În regimul Klaus Iohannis, România scade cu 8 poziții și ajunge pe locul 56 în ierarhia țărilor din indexul libertății presei pe anul 2022, publicat de Organizația Reporteri fără Frontiere (RSF). Presa românească este devansată de cea a Republicii Moldova, care urcă pe locul 40. Astfel, statul român iese din categoria țărilor cu o „situație satisfăcătoare” a presei și se clasează în categoria celor cu o „situație problematică”.

Reporteri fără frontiere remarcă o „polarizare pe două niveluri”, între ţări şi în interiorul unor ţări, alimentată de „ascensiunea circuitelor de dezinformare” şi de „controlul presei”.

ALERTĂ ÎN KOSOVO

BMTF, 11 dec – În nordul Kosovo au avut loc, sîmbătă, schimburi de focuri între sîrbii kosovari şi poliţie, pe fondul agravării tensiunilor în această regiune instabilă, transmit agenţiile internaţionale. Anterior în cursul zilei de sîmbătă, sîrbii din nordul Kosovo au blocat străzile principale din regiune, pentru a protesta faţă de arestarea unui fost membru al poliţiei din Kosovo, care a demisionat în noiembrie, alături de alţi etnici sîrbi.

Pe fondul escaladării crizei din nordul Kosovo, unde sîrbii sînt majoritari, preşedintele teritoriului, Vjosa Osmani, a anunţat, sîmbătă, că alegerile locale din această regiune vor fi amînate pînă în aprilie 2023. Alegerile erau programate pentru 19 decembrie, însă sîrbii au avertizat să vor boicota scrutinul.

Poliţia a comunicat că blocada instituită de etnicii sîrbi a oprit traficul şi a fost necesară închiderea a două puncte de trecere a frontierei dintre Kosovo şi Serbia. Ulterior, poliţiştii au anunţat că au fost vizaţi de focuri de armă în mai multe zone din apropierea unui lac de la graniţa cu Serbia. Nu au fost raportate victime, deocamdată. „Unităţile de poliţie, în autoapărare, au fost nevoite să răspundă cu arme de foc faţă de criminalii care au fost respinşi şi au fugit în direcţii necunoscute”, se precizează într-un comunicat al poliţiei. De asemenea, au fost auzite focuri de armă şi în alte locuri din partea de nord a Kosovo.

Poliţia din Pristina a afirmat că fostul poliţist Dejan Pantic a fost arestat sub acuzaţia că ar fi atacat, marţi, birouri ale comisiei electorale, ofiţeri de poliţie şi oficiali electorali. Primarii sîrbi din oraşele aflate în nordul Kosovo, alături de judecători locali şi aproximativ 600 de ofiţeri de poliţie, au demisionat în noiembrie, pentru a protesta faţă de decizia guvernului de a înlocui plăcuţele de înmatriculare auto emise de Belgrad cu cele emise de Pristina. „Serbia şi-a instruit structurile ilegale să ridice baricade în nordul Kosovo. Belgradul poartă întreaga responsabilitate pentru orice escaladare a situaţiei”, a scris pe Twitter Blerim Vela, şeful cabinetului preşedintelui din Kosovo.

Anterior, poliţia kosovară a arestat un alt sîrb suspectat că ar fi luat parte la un atac armat asupra unei patrule de poliţie. Joi, un poliţist a fost rănit în urma unui atac asupra unei patrule, după ce efectivele de poliţie din zonă au fost întărite cu ofiţeri non-sîrbi, ca urmare a demisiilor în masă.

În cadrul unei conferinţe de presă convocate de urgenţă sîmbătă seara, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că va cere misiunii NATO de menţinere a păcii, KFOR, să permită Serbiei să desfăşoare trupe şi poliţie în Kosovo, însă a recunoscut că nu există şanse ca Serbia să primească o astfel de permisiune.

Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia in 2008, cu susţinerea Occidentului, după un război între 1998 şi 1999, în care NATO a intervenit pentru a proteja majoritatea albaneză din Kosovo, într-un precedent spectaculos al situaţiei din estul şi sudul Ukrainei şi Caucaz, trei regiuni prin care se dovedeşte “dubla măsură” a Occidentului, sau “democraţia forţei”, nu “forţa democraţiei”!

BLACKOUT LA ODESSA

BMTF, 11 dec – Autorităţile ukrainene declară că atacurile cu drone ruseşti au lăsat 1,5 milioane de persoane fără curent electric, în regiunea sudică a Odessei. Potrivit Ukrainei, zece drone de model iranian au fost doborîte, însă cinci au reuşit să lovească şi să producă daune însemnate. Preşedintele Zelenski a avertizat că ar putea dura zile întregi pentru restabilirea serviciilor de electricitate. Un purtător de cuvînt al autorităţilor de la Odessa a negat, însă, apelurile privind o evacuare a populaţiei, spunînd că este investigată drept dezinformare din partea ruşilor o postare pe Facebook care cere cetăţenilor să plece din zonă.

Regiunea Odessa a fost lovită de raiduri cu drone ale ambelor părţi imlicate în război. Rusia a lansat drone la Odessa, iar Kievul a ripostat lovind Melitopolul. Din octombrie, Moscova a vizat infrastructura energetică a Ukrainei cu serii de lovituri cu rachete şi drone. La Melitopol, autorităţile pro-Moscova au declarat că un atac cu rachetă a ucis două persoane şi a rănit zece, în timp ce Ivan Fedorov, primarul exilat, a declarat că zeci de ukraineni au fost ucişi.