ISRAELUL ATACĂ DAMASCUL NOAPTEA

BMTF, 19 feb – Cinci persoane au murit în urma unui atac cu rachete israelian ce a lovit capitala syriană Damasc şi zonele învecinate, duminică, potrivit armatei syriene. Raidul israelian a cauzat avarierea mai multor clădiri din zona dens populată, aproape de piaţa Omayyad, în centrul capitalei syriene. Oficialii au declarat că o clădire a fost lovită în cartierul central Kafr Sousa, ucigînd patru civili şi un soldat. Cartierul foarte populat găzduieşte un complex de securitate vast şi bine păzit.

Armata israeliană a refuzat să comenteze raidul, la primirea unui solicitări de la agenţia de presă Reuters.

Israelul atacă frecvent ţinte din Syria motivînd legătura acestora cu Iranul şi militanţiile Hezbollah, dar rareori îşi recunoaşte acţiunile.

Atacul de duminică a fost primul de cînd un cutremur devastator cu magnitudinea de 7,8 a lovit nord-vestul ţării, precum şi părţi ale Turciei vecine, în urmă cu 12 zile.

Starea de fapt din Syria rămîne extrem de complicată, în condițiile în care numeroase state sînt implicate în conflictul ce durează de mai mulți ani. În prezent, Israelul rămîne hotărît să continue să atace forțele iraniene din această țară. Cotidianul Le Figaro consideră că Israelul îşi asumă fără rezerve implicarea în conflictul syrian pentru a semnala atît marilor puteri cît şi întregii comunităţi internaţionale că nu va accepta o instalare durabilă a iranienilor în Syria, la graniţa cu Israelul.

Din 1973, formal, Israelul şi Syria se află în stare de război, cu toate că între ele a fost încheiat un armistiţiu.