Etichetă: CONTRACTORI

PATRU CONTRACTORI ROMÂNI MORȚI, M23 ȘI COLTAN

BMTF, 9 feb – Patru contractori români – între care unul, cetățean al Republicii Moldova – au fost uciși și mai multe zeci răniți, miercuri dimineața, în Estul Republicii Congo, în urma unui atac al gherilelor M23. Contractorii români fac parte dintr-o companie specializată, cu sediul la Londra, care se află sub contract cu Guvernul Republicii Congo. Aproximativ 900 de contractori, în mare majoritate de naționalitate română, foști legionari în Legiunea Străină, sau foști operatori ai Forțelor pentru Operații Speciale, infanterie sau din Ministerul de Interne, activează în Kiwu de Nord și capitala Goma, în apropiere de frontiera cu Rwanda.

Miercuri, aproximativ 30 de contractori români, aflați sub comanda unui fost legionar, Valy Juncu, potrivit informațiilor provenite de la baza din Goma, au fost prinși într-o ambuscadă organizată de gherilele M23. Luptele au durat mai bine de 10 ore, timp în care trupele regulate congoleze au fugit, iar contractorii români au beneficiat doar de sprijinul milițiilor locale „Mai Mai” și „Wazalendo”.  Salvarea contractorilor români a venit de la trupe sud-africane care au organizat o misiune de extracție. Informațiile sînt contradictorii și puține din cauză că toți participanții la misiune au semnat un contract de confidențialitate.

Ministerul român de Externe a anunțat că informațiile obținute pînă acum arată că doi români au murit și patru au fost răniți! Oficialii din minister monitorizează situația, iar la nivelul Celulei de Criză Interinstituțională se fac demersuri pentru verificarea informațiilor din teren. Statul român nu este implicat în acest caz.

Potrivit informațiilor, luptele s-au dat în zona Sake (Sierra). Această zonă este în imediata apropiere a orașului Goma, cu aproximativ două milioane de locuitori, capitala Statului Kiwu de Nord. Goma a fost cucerit și el acum mai bine de 10 ani de M23, fiind eliberat de forțele congoleze, iar contractorii români au obligația să-l apere împreună cu forțele locale FARDC. Alte surse spun că, de fapt, miza pentru care contractorii români au fost angajați, o reprezintă rezervele uriașe de coltan din Kiwu de Nord.

Zona Sake reprezintă un culoar de pătrundere a gherilelor rwandeze M23, în teritoriul congolez. Este o zonă muntoasă, împădurită cu junglă. Aici au loc ciocniri repetate fapt care a dus la instalarea mai multor FOB-uri / baze operaționale înaintate . Aceste FOB-uri poartă acronimul de S (Sierra) și, începînd din decembrie 2022 sînt deservite de contractori români, rotiți săptămînal. Unul dintre avanposturi este amenajat într-un fost camp chinezesc folosit pentru cercetări agricole, TINJI. FOB-ul se baza pe protecția unei foste baze ONU, amplasată pe o cotă dominantă, aflată la doar doi km de TINJI.

Cu toate acestea, foști operatori FOS care s-au aflat sub contract în Congo, spun că amplasarea FOB-urilor era deficitară, iar misiunile, în aceste condiții, erau sinucigașe.

Atacul rebelilor a fost anticipat de două săptămîni, aceștia ocupînd cel mai înalt munte din regiune, Jerusalem. Atacul a fost lansat miercuri, posturile S7 și S3 au fost divizate, iar evacuarea a devenit imposibilă, contractorii fiind prinși în ambuscadă pe singurul drum de acces. M23 a folosit armamentul de infanterie și lunetiști.

Concomitent, FOB-urile Sierra 2, Sierra 3, Sierra 4, Sierra 5, Sierra 7 (6 – inactiv), au fost lovite cu precizie cu bombe de aruncător de 82 mm, relatează sursele locale. “Sînt încă în Congo…. Ieri a fost ca la Benghazi… Eu eram în tura de dimineață… Am intrat în contact… vb acasă… Nu știu  cînd vin…”, îmi scria ieri, un fost camarad.

Potrivit surselor, ieri, armata congoleză a capturat unul din grupurile de asalt ale gherilelor M23, care au atacat contractorii români. 20 de africani tutsi și doi lunetiști americani, pe care congolezii îi suspectează ca lucrînd pentru CIA, au fost capturați pe una dintre înălțimile culoarului Sake. Unul dintre americani a fost capturat mort.

Mișcarea 23 martie (M23), despre care am mai scris, este o grupare rebelă congoleză formată în mare parte din etnici tutsi, acționează în estul Republicii Democratice Congo (RDC), în special în provincia Kiwu de Nord. Din 2012, Rebeliunea M23 a dus la deplasări semnificative de persoane și la controlul asupra Goma, o capitală de provincie, deși ulterior a fost de acord cu încetarea focului și cu negocieri de pace. Presupusul sprijin al Rwandei pentru M23 a provocat un control internațional, ceea ce a dus la declinul grupului.

M23 a reapărut în 2017 și a luat avînt în 2022, capturînd Bunagana și amenințînd Goma. Rapoartele privind încălcările drepturilor omului comise de M23 în 2023, cu suspiciuni de implicare a Rwandei, au intensificat îngrijorările, determinînd apeluri pentru sancțiuni din partea Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Începînd cu februarie 2023, M23 controla mai multe orașe și site-uri miniere din estul Kivu de Nord. Miza pare a fi rezervele uriașe de coltan, tantalul din coltan fiind folosit pentru fabricarea condensatoarelor de tantal care sînt utilizate pentru producerea de telefoane mobile, computere, electronice auto și camere video. Cînd, în anii 1990, o mare parte din estul Congo a căzut sub controlul forțelor rwandeze, Rwanda a devenit brusc un exportator major de coltan, beneficiind de slăbiciunea guvernului congolez. Prețul în creștere „a adus pînă la 20 de milioane de dolari pe lună grupurilor rebele” și altor facțiuni care comercializează coltanul extras în nord-estul Congo-ului, potrivit unui raport al ONU.

Din 2022, M23 beneficiază de sprijinul instructorilor militari britanici, americani, dar și din Legiunea străină, care îi ajută să se dezvolte operațional. Potrivit informațiilor, din grupul de legionari care instruiesc rebelii în mînuirea aruncătoarelor de 82 mm, fac parte majoritar polonezi, dar anul trecut, în decembrie, s-au aflat și doi români! Avîntul M23 coincide cu acordurile semnate între Rwanda și Marea Britanie care prevăd amenajarea de campuri pentru solicitanții de azil în Marea Britanie.

RĂZBOIUL PRIVAT DIN AFRICA

Societatea militară privată americană Bancroft, în discuţii cu Republica Centrafricană, în timp ce grupul rus Wagner se reorganizează.

Societatea militară privată americană Bancroft Global Development este în discuţii cu Republica Centrafricană, a declarat aceasta pentru AFP, în condiţiile în care grupul rus de mercenari Wagner, implantat din 2018 în această ţară este în plină reorganizare. RăspunzÎnd unei întrebări a AFP, serviciul de comunicare al Bancroft a dezminţit că a desfăşurat deja efective ale sale la Bangui, însă a admis că are contacte cu regimul preşedintelui Faustin Archange Touadera.

ÎncepÎnd din iulie, Bancroft a acceptat un cadru pentru a discuta despre posibile activităţi viitoare cu guvernul Republicii Centrafricane. Aceasta e tot, a informat grupul într-un comunicat.

Pe 23 decembrie, Radio Ndeke Luka a difuzat o înregistrare în care purtătorul de cuvÎnt al preşedinţiei centrafricane, Albert Yaloke Mokpeme, afirma că Republica Centrafricană (RCA) efectuează o muncă de diversificare a relaţiilor sale în materie de securitate.

În cadrul reconstrucţiei armatei naţionale, noi am făcut apel la parteneri, printre care Federaţia Rusă, Angola, Maroc, Guineea care ne ajută să ne formăm soldaţii, a adăugat el. SUA propun de asemenea Republicii Centrafricane să formeze soldaţi ai săi, atÎt pe teritoriul centrafrican, cÎt şi pe teritoriul american, potrivit lui Albert Yaloke Mokpeme.

Întrebat marţi de AFP cu privire la prezenţa deja efectivă a Bancroft, Mokpeme nu a confirmat-o. Formarea armatei noastre rămÎne prioritatea noastră, a declarat el. Însă despre fondul dosarului nu sÎnt în măsură să vorbesc, a adăugat el.

Sute de mercenari ai grupului rus Wagner au ajuns în Republica Centrafricană din 2018, oficial pentru a antrena armata, potrivit Moscovei. La sfÎrşitul lui 2020, dispozitivul Wagner a fost întărit pentru a zădărnici o ofensivă a rebelilor asupra Bangui.

Amplificarea prezenţei ruse în RCA a fost însoţită de intrarea în dizgraţie a Franţei, fostă putere colonială, pe fondul sentimentului antifrancez în creştere. Wagner s-a impus drept unul dintre principalii parteneri în materie de securitate ai guvernului centrafrican şi ultimii militari francezi au părăsit această ţară în decembrie 2022. Însă, la ora actuală, grupul rus Wagner a intrat într-o fază de reorganizare după moartea fondatorului său Evgheni Prigojin, în august.

Potrivit cotidianului francez Le Monde, Washingtonul a propus Republicii Centrafricane, la sfîrşitul lui 2022, un acord de securitate pentru preşedintele Touadera, în schimbul distanţării de gruparea Wagner. Nici Washingtonul, nici Bangui nu au confirmat.

După ce a comunicat cu AFP, Bancroft s-a disociat la rîndul său de autorităţile americane. Sînt articole care confundă Bancroft şi politicile de guvern ale SUA în RCA. Ele (articolele) sînt eronate, a subliniat societatea militară privată americană.

Pe site-ul său, grupul a precizat totodată că cel mai important contributor al activităţilor Bancroft este Departamentul de Stat american.

Furie în rîndul Wagner față de generalii ruși: Ukrainenii duc un „smart war”, iar noi ne ghidăm după hărți

BMTF, 18 mai – După ce forțele ukrainene au reușit să blocheze o tentativă a rușilor de a traversa rîul Doneţ, din estul țării, pe un pod de pontoane, și au reușit dintr-un „singur foc” să distrugă zeci de vehicule blindate și tancuri și să blocheze avansul rușilor în apropiere de Lisichansk, contractorii Wagner au început să-și exprime public furia față de generalii ruși și față de modul în care aceștia conduc războiul,transmite HOTNEWS.RO.

Se pare că respectul lor față de generalii armatei ruse este la un nivel foarte scăzut, din moment ce își permit să îi facă public incapabili și să îi acuze de tehnici de luptă învechite, care le pun viață în pericol, mai notează HotNews.

„Pînă cînd nu vom afla numele „geniului militar” care a ghidat coloana cu provizii pe lîngă rîu și pînă cînd nu va răspunde pentru gafa comisă, nu va fi reformă în armata. Adversarii noștri poartă un „smart war” împotriva noastră, cu predicții și poziții calculate în avans, în timp ce noi ne ghidăm după hărți!”, scrie Yura Podoliak, contractor Wagner, pe Telegram.

„Ofensiva în Donbass ne este îngreunată nu doar din cauza tehnicii și a lipsei de informații de intelligence, ci și din cauza unor astfel de generali! Cum să nu îți amintești de tovarășul Stalin, care în ciuda greutăților din război, nu se temea să ia decizii radicale de personal! Din cauza acestor oameni ne mobilizăm din ce în ce mai greu și, chiar dacă ne vom mobiliza, riscăm ca un alt idiot cu căciulă de astrahan să ne distrugă blindatele și personalul pe lîngă vreun sat rătăcit!’’, mai scrie contractorul.

Unii dintre generali sînt acuzați de trădare și de faptul că le pun viața în pericol, dînd prea multe informații despre acțiunile lor. Fericiți că au scăpat cu viață, contractorii Wagner, foşti militari cu mare experienţă de luptă în diverse teatre de operaţiuni din întreaga lume, îi acuză de prostie și amenință că, dacă se apucă să posteze poze care să evidențieze prostia generalilor, „o să obosească postacii de la tastatură, de la cîte comentarii vor vrea să scrie!”.

Referitor la evenimentele de lîngă Belogorovka (Regiunea Donetsk), regretă și recunosc că artileria ukraineană e mai eficientă decît a lor, în principal din cauza greșelilor de organizare, nu neapărat datorită „vitejiei ukrainene!”

Operațiunea de care vorbesc contractorii Wagner a avut loc între 7 și 10 mai, lîngă localitatea Bilohorivka de lîngă rîul Doneț, în apropiere de Lisichansk și Sievierodonețk, localități controlate de ukraineni și pe care acum rușii încearcă să le încercuiască și să le cucerească.

Armata Ukrainei ar fi reușit să depisteze din timp operațiunea rușilor de a monta un pod de pontoane pentru a trece rîul cu toată tehnica grea și ar fi folosit focuri de artilerie și de aviație care i-au surprins pe ruși în același loc cu toate vehiculele militare.

În urma atacului au rămas zeci de vehicule distruse, unele căzute cu totul în apă, podul de pontoane făcut bucăți, precum și numeroase victime omenești. Avansul rușilor ar fi fost oprit atunci și acolo.

MATRIOŞKA VOINA

Dincolo de tragedia umană declanşată de război, de morţi, răniţi, pagube materiale uriaşe, de boli, de pierderi irecuperabile ale agoniselii de o viaţă, de peste 7 milioane de oameni plecaţi în pribegie, de milioane de animale rămase fără adăpost şi hrană, de emoţii puternice şi sunetul armelor, toate de neînţeles!, războiul din Ukraina are multe elemente concrete şi, evident, discutabile. Ele nu sînt noi. Sînt de cînd războiul şi dorinţa omului de a acumula! Ţine de PUTERE. De TRUFIE! De CRUZIME!

Rolul reporterilor de televiziune este acela de a prezenta publicului larg ororile fără de margini ale morţii şi distrugerii. Ei stîrnesc emoţii în opinia publică internaţională, aceasta pune presiune pe decidenţii politici, sau acceptă mai uşor deciziile acestora de implicare în război a ţărilor lor. Decizii care ţin tot de PUTERE, TRUFIE şi CRUZIME! Rolul nostru, a celor care activăm în alte genuri de media, este dincolo de emoţie şi încercăm să vedem şi ce se află în spatele imaginilor declanşatoare de lacrimi, disperare şi furie. Nu sînt analist economic sau militar, sau politic, sau de orice altă natură. Nu sînt în slujba nici unui guvern, juntă sau grup de interese. M-am ferit şi nu am avut încredere în nici o grupare, politică sau nu! Nu am conturi în bănci, nu conduc maşini scumpe, nu sînt pe statul de plată al nici unui oligarh din ţară sau străinătate. Nu m-a plătit NIMENI, NICIODATĂ, să scriu sau să mă exprim altfel decît gîndesc! Nu mai am bani să editez revista pe care am tipărit-o timp de 10 ani, conduc o maşină ieftină şi sînt îngropat în datorii. Şi toate astea pentru că nu vreau ca dimineaţa, cînd mă privesc în oglindă, să-mi vină să scuip pe ea!

Cu fiecare zi ce trece în războiul ruso-ukrainean, realitatea ne arată că la conflictul armat existent, cel puţin alte trei războaie sînt “ataşate”. Specialiştii îl numesc “război hibrid”, o noţiune larg răspîndită în ultimii ani, care are componente economice, financiare, acapararea resurselor, psy-ops, lojnîi flag (cum spun ruşii!) adică steag fals, armate regulate şi contractori privaţi. Am să încerc să punctez doar trei dintre aceste elemente componente ale războiului hibrid, aşa cum le văd eu de aici, din Regiunea Odessa: apă, psy-ops şi războiul mercenarilor!

APA, DE LA KERSON ÎN KRIMEEA

Resursele naturale sînt ţinte strategice în orice conflict. Acum vorbim despre Ukraina şi nevoia de resurse suplimentare ale Rusiei, din regiunile controlate deja de mai mulţi ani. Deși reprezintă doar 0, 4% din suprafața Terrei, Ukraina aproximativ 5% din resursele minerale ale lumii! Peste 20.000 de depozite de 194 de minerale cunoscute! Dintre aceste depozite descoperite, 7.800 depozite de peste 90 dețin importante minerale industriale. Ukraina are una dintre cele mai importante rezerve și extracții de mangan, fier și materii prime nemetalice.

Cărbunele este principala materie primă de combustibili fosili, a cărei rezervă poate satisface cererea de energie și industrie în Ukraina pentru următorii 500 de ani, reprezentând 95% din resursele fosile, aproximativ 34 de miliarde de tone! Ukraina deține, de asemenea, peste 1, 1 trilioane de metri cubi de rezerve de gaze naturale în 2004, plasînd-o pe locul 26 printre țările cu rezerve de gaz provenite înainte ca Crimeea să fie anexată. De asemenea, se estimează că va avea peste 135 de milioane de tone de petrol și 3, 7 miliarde de tone de rezerve de țiței de șisturi. Țara are, de asemenea, rezerve de gaz de şist de aproximativ 80.000 de tone. Gazele, alături de cîmpurile petroliere, se află în principal în trei provincii. Domeniul major este Nipera-Donetsk, care a fost descoperit în anii 1950. Ukraina are aproximativ 27 de miliarde de tone de rezerve de minereu de fier și ocupă locul 6 în producția de minereu de fier la nivel mondial. Există aproximativ 88 de depozite în întreaga țară. Aceste depozite bogate de minereuri de fier se află în principal în Kremenchuk, Kerch, Mariupol, Belozersky și Kryvyi Rih. Ukraina este şi în primii zece producători de minereu de mangan din lume și are cea mai mare rezervă de minereu de mangan din Europa. Ukraina deține cea mai mare rezervă de titan în Europa! Există 15 depozite cunoscute în diferite părți ale țării, dintre care patru sînt explorate. Aceste depozite sînt situate în regiunile Harkov, Kiev, Donetsk și Dnipropetrovsk. Țara are, de asemenea, cel mai mare depozit de uraniu din Europa și reprezintă 1, 8% din depozitul de uraniu din lume. Rezervele dovedite conțin aproximativ 45.600 de tone de uraniu. Are 300 de depozite de grafit, care conțin mai mult de 1 miliard de tone sau 20% din grafitul mondial. Doar China are mai multe rezerve de grafit (26% din rezerva totală de grafit). Alte resurse importante includ mercurul (2% din lume, 30.000 de tone, clasându-se pe locul 5 după Spania, China, Algeria și Kârgâzstan), sare de potasiu, aur, materiale de construcție, pietre ornamentale și resurse hidroenergetice.

Regiunea Donbas este una dintre cele mai mari din Ukraina, fiind recunoscută ca o zonă minieră și industrială de cărbune, care este situată în partea de sud-est a ţării și în partea de vest a Federației Ruse, o zonă de mare interes pentru ruși, de aici luptele crîncene date în ultimele zile în această regiune. Donbas este o regiune istorică, economică și geografică în estul Ucrainei, care include regiunile Donețk și Luhansk. „Donbas” este un cuvînt de amestec format din „Bazinul Donețului”, care este o abreviere pentru „Bazinul Cărbunelui Doneț”. După Revoluția Euromaidan din martie 2014, grupurile separatiste susținute de Rusia au înființat autoproclamata Republică Populară Donețk și Republica Populară Lugansk în regiunea Donbas.

Mineralele din regiunea Donetsk sînt foarte diverse. Aici au fost înregistrate aproximativ 850 de depozite, în care se extrag 40 de soiuri de materii prime. Numărul acestora ajunge la 12% din toată averea naturală a țărilor post-socialiste. Cele mai dezvoltate depozite de cărbune negru, sare de rocă, fluxuri, dolomiți, argile. Principala bogăție a bazinului Donețk este, fără îndoială, cărbunele. Din totalul cărbunelui extras din regiune, jumătate este cărbune brun, iar un sfert este antracit. Să nu uităm de gazul de şist! Bazinul de cărbune Doneț acoperă o suprafață de 23.300 km pătrați și se extinde de la vest la est, incluzînd părți semnificative ale Oblastului Donețk și partea de sud a Oblastului Lugansk. Bazinul se extinde și în partea de vest a regiunii Rostov din Federația Rusă! Regiunea Donbas este situată între mijlocul și inferior rîului Doneț în nord și nord-est și Ținutul Azov în sud. Regiunea este situată la aproximativ 300-350 km de Bazinul Manganului Nikopol și Bazinul de minereu de fier Kerch, 350-400 km de Bazinul de minereu de fier Kryvoy Rog, 120-150 km de Marea Azov și aproape de mai multe centre industriale. Economia regiunii Donbas este dominată în principal de mai multe industrii grele, cum ar fi metalurgia, mineritul cărbunelui, construcția de mașini, industriile chimice, producția de energie electrică, construcții etc. S-a estimat că regiunea Donbas conține aproximativ 60 de miliarde de tone de cărbune, făcînd-o una dintre cele mai mari rezerve de cărbune din Ukraina. Exploatarea cărbunelui din regiunea Donbas se face de la adîncimi mari. Exploatarea lignitului, de la la 600 m în subteran, în timp ce exploatarea antracitului și a cărbunelui bituminos are loc la adîncimi de 1.800 m sub nivelul suprafeței, mai mult decît din Mina Anina, atunci cînd ea funcţiona! Statisticile spun că regiunea Donețk și regiunea Lugansk au produs împreună aproximativ 30% din exporturile Ukrainei înainte de războiul din Donbas, care a început în aprilie 2014!

Regiunea Donbas este conectată cu principalele centre de populație din Europa de Est, Ukraina și Rusia printr-o rețea extinsă de autostrăzi și căi ferate.

Ca o paranteză, aproximativ 39% din populația regiunii Lugansk și 38,2% din populația regiunii Donețk sînt formate din etnici ruși, iar aproximativ 74,9% dintre locuitorii regiunii Donețk și 68,8% dintre locuitorii regiunii Lugansk vorbesc rusă ca limbă principală. Donețk este singurul mare oraș din Ukraina unde rușii sînt mai numeroși decît ukrainenii: 48% s-au declarat de etnie rusă, iar 47%, ucraineni. La limbă maternă vorbită, 88% dintre locuitori au bifat rusa și 11% ukraineana. În Luhansk datele arată că ukrainenii reprezentau 50%, iar 47% se declarau etnici ruși. Rusa era limba maternă pentru 85% dintre locuitori. Vladimir Putin a recunoscut oficial independența atît a Republicii Populare Donețk, cît și a Republicii Populare Lugansk pe 21 februarie 2022. Republica Populară Donețk (RPD) – Donetskaya Narodnaya Respublika – are 8.900 kmp și o populație estimată la 2,2 milioane locuitori.

Republica Populară Luhansk (RPL) – Luganskaya Narodnaya Respublika – are 8.400 kmp și o populație de 1,4 milioane de oameni. Din 2014, rubla a devenit moneda oficială, iar elevii învață după programa din Rusia. Peste 900.000 de oameni au primit pașapoarte ruseşti.

După ce a început războiul, în 2014, Kievul nu a mai plătit salariile funcționarilor publici înregistrați în regiunile separatiste, iar Rusia a preluat finanțarea sectorului de pensii și plătește o parte dintre salariile din sectorul public! Asta, tot ca o paranteză!

O altă mare resursă naturală, indispensabilă, este APA! Despre care am mai scris! Războaiele pentru apă vor fi o certitudine şi foarte aproape de noi. O criză a apei tinde să devină globală. În ultimii ani, după anexarea la Rusia în 2014, Crimeea, Perla Mării Negre, se deşertifică! Iar pentru a împiedica acest lucru, forţele armate ruse au nevoie de apa Niprului, nu doar de canale suplimentare, poduri sau spaţii de acces terestru. Ukraina furniza pînă la 85% din nevoile de apă ale Peninsulei Crimeea, prin Canalul Crimeii de Nord, care este conectat la Nipru, la Lacul Kahovka din Regiunea Kerson. Canalul Crimeii de Nord este lung de 402,6 km, începe la Nov Kahovka, în Regiunea Kerson, din lacul de acumulare Kahovka de pe rîul Nipru – al treilea ca mărime în Europa, după Volga şi Dunăre! – , apoi trece prin sudul Regiunii Kerson și prin Istmul Perekop, apoi prin nordul Crimeii prin Sovetskîi pînă la Kerci, în estul peninsulei. Canalul transporta în fiecare an peste 1,2 miliarde de m³ de apă din Nipru în Crimeea, adică 85% din necesarul de apă al peninsulei. Însă, după reunificarea Crimeii cu Rusia, furnizarea de apă prin canal către republică a fost întreruptă complet, în mod unilateral de partea ukraineană… Autoritățile ruse au încercat să rezolve problema aprovizionării cu apă prin bazinele naturale, care însă, în ultimul an, au devenit superficiale, din cauza cantității reduse de precipitații. Finalizat în 1971, canalul a adus apa din lacul Kahkovka din sudul Ukrainei, alimentat de Nipru. După căderea URSS, întreţinerea canalului a fost neglijată şi, pînă în 2013, debitele de apă au ajuns la doar o treime din nivelurile anilor 1980. Cu toate acestea, situaţia nu a devenit critică pînă cînd canalul nu a fost complet blocat în 2014. Pentru Ukraina, blocarea cursului a fost una dintre puţinele metode pe care o putea folosi pentru a pune presiune pe Rusia. Blocada ukraineană a fost o tactică de creştere a costurilor administrării Crimeii de către Rusia. Tactica a fost eficientă: potrivit fostului şef adjunct al Băncii Centrale a Rusiei, Serghei Aleksaşenko, primii cinci ani de ocupaţie au costat Rusia 1.5000 de miliarde de ruble (23 miliarde de dolari în 2019). Suma este echivalentă cu trei ani de cheltuieli pentru asistenţă medicală ale statului rus. Deci, Crimeea are nevoie acută de apă! Iar acest război, o va oferi! Iar oficialii ukraineni ştiu acest lucru!

PSY-OPS, SAU CUM SĂ NU CREZI NICI ÎN PROPRIA UMBRĂ

Informaţiile oficiale venite din cele două tabere combatante sînt la limita credibilului, iar în teren, sînt greu de verificat, dacă nu imposibil! Realitatea virtuală este a doua natură în acest război în care nu mai poţi avea încredere nici în propria umbră! De minciuna tactică ridicată la rang de adevăr strategic se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în psy-ops, stratcom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare!

Astăzi, Ukraina se bazează pe PR Week, şi pe conglomeratul de 150 de entităţi ale societăţii civile, semn că întregul mecanism de manipulare a informaţiei a căpătat o altă dimensiune! Autorităţile militare, precum cele din Regiunea Odessa, omit din declaraţii detalii referitoare la ţinte sau victime şi, în consecinţă, nu ştii dacă o rachetă a lovit un obiectiv strategic şi cîte victime a făcut. Potrivit siteul american MintPress News, specializat în analize politice și economice, Kievul a generat un flux constant de propagandă sofisticată, menită să-i aducă sprijinul public și oficial din partea țărilor occidentale. În spatele efortului de relații publice al Ukrainei se află o armată de strategi politici străini, lobbyiști de la Washington DC și o rețea de instituții media. Cheia efortului de propagandă este o cohortă internațională de firme de relații publice care lucrează direct cu Ministerul Afacerilor Externe al Ukrainei pentru a purta războiul informațional. Efortul internațional este condus de co-fondatoarea companiei de relații publice PR Network, Nicky Regazzoni, și de Francis Ingham, un consultant de top în relații publice, cu legături strînse cu guvernul britanic. Ingraham a lucrat anterior pentru Partidul Conservator al Marii Britanii, face parte din Consiliul de Evaluare și Strategie al Serviciului de Comunicare al Guvernului Regatului Unit, este directorul executiv al Organizației Internaționale de Consultanță în Comunicații și conduce corpul de membri pentru comunicatorii guvernelor locale din Regatul Unit, LG Comms.

Operațiunea este dirijată de Yaroslav Turbil, descris pe pagina sa de LinkedIn drept „Șeful Ukraine.ua — ecosistemul digital al Ukrainei pentru comunicații globale. Comunicare strategică și promovare a mărcii de țară.” Turbil a lucrat la mai multe organizații ale „societății civile” strîns legate de guvernul SUA și a lucrat la Internews, o organizație conectată la serviciile de intelligence americane care funcționează sub pretextul promovării libertății presei”, se scrie în angheta apărută în publicaţia americană.

Împactul acestui asalt mediatic este cu atît mai important cu cît, de partea cealaltă, mijloacele de comunicare ale Rusiei au fost oprite de la emisie în Europa şi Statele Unite, atît on-air, dar şi cele pe Internet. Mai mult, în fiecare ţară, şi în România cu atît mai mult, parcă, diferite personalităţi ale spaţiului mediatic, influenceri şi deontologi cunoscuţi, absolut TOŢI mufaţi la fluxul de granturi internaţionale, sînt extrem de atenţi, vînează şi execută orice opinie apărută în spaţiul public care nu este corectă politic sau de partea bună a istoriei şi pe orice autor. Oricine are un punct de vedere diferit decît cel oficial este catalogat pro-rus, informaţiile sînt pro-ruse, chiar datele oficiale prezentate sînt false şi transmise ca o susţinere a ocupantului rus al Ukrainei paşnice. Cum spunea preşedintele Chinei, “pentru un tango e nevoie de doi”!

În acest tablou bulversant, corespondenţilor de război le revine o răspundere uriaşă! Există un consens între noi măcar asupra unui fapt: demascarea şi condamnarea minciunilor răspîndite de armata cu cerneală şi tastatură. Este un principiu de etică profesională a noastră, indiferent de unde venim, ce limbă vorbim, pentru cine lucrăm, pentru că ştim că oricînd, oricare dintre noi poate fi ucis de oricare dintre părţile aflate în conflict! Cel puţin, din acest punct de vedere, puteţi fi convinşi că ce se transmite de pe front este ADEVĂRAT! Chiar dacă se face exces, uneori, de tragedii, imagini lacrimogene, emoţii etc. Ce ajunge să fie difuzat, contextul, ambalarea informaţiilor, nu mai este răspunderea noastră! Manipularea sau chiar falsificarea imaginilor, precum cele din jocurile pe calculator, ori alegerea detaliilor care induc conştient în eroare privitorul, şi în oroare, nu sînt produse în teatrul de operaţii, de cei care trăiesc la limita supravieţuirii, ci de aceia care stau comod în fotoliile lor, departe de lumea dezlănţuită. Exemplele sînt foarte multe, iar specialiştii independenţi încep să le scoată la lumină. Este, însă, o muncă titanică, un fel de arheologie a adevărului, să începi să discerni între realitate virtuală şi adevăr. De la transmisiunile preşedintelui Zelensky la imaginile cu distrugerile tancurilor fără ca mediul înconjurător să fie afectat, toate sînt analizate, argumentate şi făcute publice, însă puţin auzite în vacarmul informaţional existent!

RĂZBOIUL MERCENARILOR

Războiul mercenarilor, numit și războiul libian, fost un conflict armat purtat pe teritoriul african, în Cartagina, între anii 240 și 238 Înainte de Hristos!, purtat între trupele regulate ale orașului-stat și milițiile mercenare ale armatei cartagineze, care se răzvrătise după sfîrșitul Primului Război Punic. Războiul, povestit de Polibiu în detaliu – şi denimit de acesta „război fără posibilitatea armistițiului”-, a fost caracterizat de cruzimea extraordinară desfășurată de ambele părți, de urcușuri și coborîșuri și de violența luptelor. Cartaginezii au reușit, în cele din urmă să anihileze milițiile rebele, procedînd la o represiune finală sîngeroasă. Liderii mercenari au fost uciși cu toții!

Un tablou general, peste milenii, pe care îl regăsim şi astăzi, în Ukraina! Războiul din Irak a redeschis porţile larg contractorilor militari şi civili de pe întreg pămîntul. Unele date pe care le-am adunat între 2003 şi 2010, cît am fost corespondent de război în Iraq, spun că aici au luptat, la un moment dat, peste 120.000 de contractori, angajaţi în mai bine de 200 de companii! De-a lungul timpului însă, unele dintre aceste companii au devenit emblematice pentru tot ceea ce a mers prost în războiul din Iraq: extrem de scumpe, ineficiente, indiferente faţă de poporul iraqian. Astfel de companii s-au aflat în centrul celor mai mari scandaluri de război, de la abuzarea şi torturarea prizonierilor din închisoarea Abu Gharib şi pînă la deschiderea focului asupra civililor din piaţa Nissour din Baghdad. Iar cele mai crunte lupte din Iraq au pornit după ce soldaţi angajaţi ai acestor companii au fost ucişi la Falujah.

Contractorii Militari Privaţi, mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut, sînt oameni onorabili! I-am întîlnit şi în Afghanistan şi în Syria! Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme private de securtiate, cu sute de mii de angajaţi, au devenit indispensabile în războiul modern, hibrid, atunci cînd guvernele lumii nu doresc o implicare oficială în diferite operaţiuni sensibile. Iată, cîteva companii occidentale, prezentate de gigantul media „BusinessInsider”: G4S – Cu mai bine de 625.000 de angajaţi, este al doilea cel mai mare angajator privat din lume, diind depăşit doar de lanţul american de magazine Wal-Mart. O bună parte a afacerii este concentrată pe activităţi „de rutină” precum asigurarea securităţii în bănci, închisori şi aeroporturi, G4S joacă un rol important şi în zonele de conflict din întreagă lume. Grupul este prezent în peste 125 de ţări. Unity Resources Group – cu 1.200 de angajaţi în întreagă lume, firmă australiană are operaţiuni ample în Iraq, a oferit asistenţă în timpul alegerilor din Liban şi a ajutat marile companii petroliere să-şi scoată angajaţii din Bahrain în timpul protestelor violenţe. Erinys Internaţional – britanicii au fost angajaţi de Departamentul de Stat al SUA pentru diferite misiuni în Iraq. Una dintre cele mai mari misiuni ale companiei a presupus trimiterea a 16.000 de anagajati în 282 de puncte din Iraq, unde au păzit conducte şi puţuri petroliere, rafinării şi alte active legate de energie. Asia Security Group – a fost deţinută în trecut de Hashmat Karzai, vărul fostului preşedinte afghan Hamid Karzai, firmă este considerată o adevărată forţă în regiune, cu aproximativ 600 de ofiţeri de pază. DynCorp – a fost una dintre cele opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Grupul are operaţiuni în Africa, Europa de Est şi America de Sud. Are peste 10.000 de angajaţi. A participat la combaterea forţelor rebele din Columbia la începutul anilor 2000 şi la acţiuni anti-drog din Peru şi a fost trimisă pentru a dezarma luptătorii din Somalia, Liberia şi Sudan. Triple Canopy – alta dintre cele opt opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Aegis Defense Services – firma asigură protecţie pentru misiuni ONU şi ale autorităţilor americane. Cu 5.000 de angajaţi, are sedii în Afghanistan şi Bahrain şi oferă intervenţii de urgenţă, evalurea riscului şi sînt specializaţi în protejarea activelor petroliere. Defion Internaţional – cu birouri în Peru, Dubai, Iraq, Sri Lanka şi Filipine, firmă angajează şi instruieşte ofiţeri de protecţie, gărzi de corp, şoferi, şi specialişti în logistică, majoritatea recrutaţi din ţări aflate în curs de dezvoltare. Are contracte cu Departamentul de Stat al SUA. Academi – fostă Blackwater, devenită ulterior Xe Services şi, mai nou, Academi, firmă de pază operează una dintre cele mai mari şi mai complexe baze militare private din lume. Are aproximativ 20.000 de angajaţi, 20 de avioane şi o flotă de vehicule blindate de teren. Nu lipsesc canadienii de la Global, dar vine tare din urmă, concurenţa: Wagner! Este cunoscută acum şi în Ukraina, ca PMC Liga. Aceştia au fost utilizați ca “omuleţi verzi”, fără identitate, în conflicte oficiale și neoficiale, inclusiv în timpul anexării unei părți din Donbass în 2014. Contractorii Wagner au fost folosiți activ în timpul războiului din Syria, dar şi în Africa şi Venezuela, Libia, Republica Centrafricană și Mali. Potrivit informaţiilor, Wagner desfăşoară activităţi în 30 de ţări ale lumii!

În Ukraina se află din 2014, iar potrivit serviciilor ukrainene de informaţii, între contractorii Wagner ucişi pe teritoriul Ukrainei se află combatanţi francezi, anglo-saxoni sau syrieni!

Tema luptătorilor străini, şi a batalioanelor de voluntari, aflaţi de o parte şi de alta a principalilor combatanţi, este extrem de importantă şi de actuală în acst război din Ukraina. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă, sau cum va evolua el, indiferent de acordurile politice de la un moment dat. Pentru că, intrarea în teatrul de operaţiuni a “voluntarilor” seamănă izbitor cu povestea dezastrului din Afghanistan, unde victoria mujahedinilor asupra armatei sovietice şi retragerea acesteia totală la 15 februarie 1989, a fost determinată de coalizarea facţiunilor mujahedine şi de cantitățile uriaşe de arme și alte materiale de război expediate rebelilor, prin Pakistan, de către Statele Unite și alte țări și de către musulmanii din întreaga lume. În plus, un număr nedeterminat de voluntari musulmani – denumiți popular „afgani-arabi”, indiferent de etnia lor, au călătorit din toate părțile lumii pentru a se alătura opoziției. Baza aducerii în Afghanistan a acestor luptători străini era fundaţia milionarului saudit Oussama Bin-Ladden. Baza – adică, Al Qaida!

Peste 20.000 de occidentali luptă de partea Ukrainei. Fără să pun la socoteală, voluntarii interni, despre care voi vorbi în continuare! O companie de recrutare pentru contractori privaţi din întreaga lume a anunţat în urmă cu o lună locuri de “voluntari” în Ukraina plătite cu 2000 usd/zi, sau 60.000 usd/lună. Astfel de tarife erau practicate în Iraq de contractorii care acţionau pe celebra “şosea a morţii”, care lega Aeroportul din Baghdad de Zona Verde. Evident, tariful anunţat este valabil pentru ţările de categoria 1, adică SUA, Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Pentru contractorii din ţările aflate în altă categorie, precum România sau republica Moldova, salariile sînt semnificativ mai mici. 3000 de contractori americani şi-au anunţat deja intenţia de a veni voluntari în Ukraina! La rîndul său, Putin a admis participarea voluntarilor străini de partea Rusiei, fără să pună la socoteală formaţiunile “statale” ale Doneţkului şi Luganskului, fără batalionul de ceceni sau cele din alte republici ruse, precum cel din Ossetia de Sud! În practică, cecenii sînt cei care s-au trezit să lupte cu alţi ceceni, mai puțin loiali Kremlinului și lui Putin, care luptă de partea Ukrainei! Sînt echipați pentru a înăbuși revoltele și gherilele: nu sunt obișnuiți să lupte pe linia frontului, ci să impună ordinea în orașe. Ofertele Wagner, de exemplu, se ridică la doar 6000 de dolari/lună!

Nu se știe oficial cîți “voluntari” au călătorit pentru a lupta în războiul din Ukraina. În ajunul invaziei, serviciile italiene de anti-terorism au raportat 60 de compatrioți de extremă dreapta, extremiști și mercenari care ar fi răspuns apelului „fraților” lor, adică milițiile separatiste pro-ruse, pentru „plata” anemică de 400 de dolari pe lună! Mediul fundamental este cel de extremă dreaptă: populat de subiecți ai radicalismului negru apropiați de formaţiunile Loialitate și Acțiune, Forza Nuova și grupuri de naziskin, așa cum au demonstrat primele două procese (la Genova) împotriva recrutorilor și mercenarilor care doreau să angajeze soldați destinați pentru Milițiile ruse din autoproclamatele republici populare Donețk și Lugansk.

“Grefele” în sprijinul armatelor regulate sînt acum de diverse feluri și pe ambele fronturi: câini liberi precum “foreign fighters”, elite paramilitare organizate, legionari din toate mediile. Ambele tabere care se confruntă în Ukraina sînt ajutate, sau se servesc, de batalioane de paramilitari – şi ambele încearcă să le aducă sub control, integrîndu-le membrii în forţele militare regulate şi în politica oficială. Dar nu toţi paramilitarii sînt dispuşi să-şi piardă raţiunea de a fi sau sursa de avantaje care este războiul. Iar unele fracţiuni au deja războaiele lor, chiar cu autorităţile locale! Organizaţiile paramilitare reuşesc mobilizarea oamenilor prin ideologie şi propagandă; iar fără un duşman comun nu pot exista.

Tradiţia organizaţiilor paramilitare ideologizate e înrădăcinată în memoria colectivă a ukrainenilor. Cazacii lui Hmelniţki, anarhiştii lui Mahno, naţionaliştii lui Bandera, iar acum Pravîi Sector şi alţi paramilitari din Donbas au cîştigat simpatia populară, în contextul în care statul ukrainean a fost extrem de slab. Duşmanul comun – Rusia, dar şi războiul vor amîna rezolvarea problemei acestor extremişti înarmaţi şi protejaţi politic! Astăzi, potrivit informaţiilor, pe frontul din estul Ukrainei luptă cel puţin 34 de batalioane de paramilitari pro-Kiev! Din aprilie pînă în iunie 2014, aceste structuri militare s-au aflat în afara controlului statal şi au condus operaţiuni militare pe cont propriu.

În septembrie 2015 (!), Serghei Velenciuc scria în FPR, nr 47, că: “Voluntarii s-au echipat şi s-au organizat singuri, iar liderii lor au devenit figuri politice influente. Partidele de la guvernare le fac curte, pentru a valorifica capitalul de imagine al luptătorilor pentru independenţă, dar şi pentru a controla masele de voluntari cu arma în mână. Istoria acestor grupări este contradictorie, iar viitorul lor în Ukraina post-Minsk 2 trezeşte îngrijorări”. Istoria structurilor paramilitare care luptă în Ukraina începe în ianuarie 2014, cînd au fost formate primele detaşamente de apărare ale Euromaidanului. Pentru a ţine piept atacurilor forţelor de ordine subordonate lui Ianukovici, organizaţiile de extremă dreaptă, galeriile de suporteri şi unele organizaţii politice s-au reunit într-o structură paramilitară informală cu numele Forţele de Autopărare ale Maidanului. Tot pe Maidan, pe baza organizaţiilor ultranaţionaliste din Ukraina, s-a născut şi organizaţia Pravîi Sektor (Sectorul de dreapta), care s-a aflat în primele linii ale conflictului din Kiev, extrem de prezentă astăzi în regiunea Odessa. Ulterior a devenit partid politic. Într-o Ukraină cuprinsă de revoluţie, în aproape fiecare oraş, unde în februarie 2014 a învins Euromaidanul, s-au format detaşamente de apărare locală, care asigurau ordinea publică. În situaţia în care celelalte structuri de forţă ale ţării erau paralizate, paramilitarii erau singurii care puteau păstra ordinea şi asigura „cîştigurile revoluţiei”.

Începutul ostilităţilor din estul Ukrainei au dat un nou impuls formaţiunilor paramilitare dedicate apărării „revoluţiei continue”, vorba lui Lenin! Pentru „legalizarea” sutelor de batalioane de apărare teritorială au fost adoptate un şir de legi care au facilitat intrarea foştilor protestatari în structurile de forţă ale statului. În acest fel acea masă de voluntari de pe Maidan, puternic motivaţi şi ideologizaţi, au fost integraţi în trei structuri de forţă ale Ukrainei: Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Garda Naţională şi Armata. Doar cele două batalioane ale partidului radical de dreapta Pravîi Sektor au un statut mai puţin clar, deoarece nu se supun autorităţii statale, dar ele activează în Vest, la Lvov şi în sud, în Regiunea Odessa!

Situaţia nu este însă atât de roz cum o prezintă instituţiile ukrainene. Unele batalioane nu au fost nici pînă astăzi subordonate total statului, deşi din punct de vedere legal se află în componenţa structurilor de forţă. Exemplul cel mai bun este Batalionul Azov, format din membrii unor organizaţii neo-naziste din Ukraina. Este batalionul „rockstar” de pe frontul din Est, care a eliberat Mariupolul în iunie 2014 şi a păstrat constant poziţiile pe litoralul Mării Azov, deşi astăzi suferă pierderi grele în faţa atacurilor ruseşti – dar şi care nu ezită să-şi facă publice ideile naziste. Batalionul s-a aflat în centrul unor scandaluri legate de insubordonare faţă de comandamentul operaţiunilor anti-teroriste şi de încălcare a acordurilor de încetare a focului de la Minsk. Azov a rămas totuşi autonom, din cauza poziţiei sale strategice pe linia frontului. Ministerul de Interne dizolvă batalioanele rebele, deşi de cele mai multe ori acestea sînt greu de identificat şi localizat în zona de conflict. Pe de altă parte, combatanţii batalioanelor mari, ca Aidar sau Azov, sînt dificil de adus în faţa justiţiei din cauze politice. Încă mai greu de gestionat este Pravîi Sektor, care este şi partid reprezentat în parlament!

Cele mai multe structuri paramilitare din Ukraina s-au format în centre financiare şi industriale mari, unde au existat oameni de afaceri sau politicieni care le-au putut susţine economic activităţile. Unele batalioane au fost create şi finanţate de oligarhi ukraineni, aşa că pe lîngă interesul naţional au promovat intens şi interesele private ale finanţatorilor. De exemplu, miliardarul oligarh israeliano-cipriot-ukrainean Igor Kolomoiskii, fostul guvernator din Dnepropetrovsk, a creat şi finanţat batalionul Dnepr-1, a finanţat parţial batalioanele Azov, Aidar şi Donbas – cele mai mari structuri paramilitare de pe frontul ukrainean. Potrivit presei ukrainene din 2014, Kolomoiskii cheltuia lunar circa 10 milioane de dolari pentru a finanţa diferite astfel de grupări! Pe care oligarhul nu a ezitat să le utilizeze împotriva concurenţilor şi, în cazul companiei Ukrtransnafta, chiar pentru a face presiuni asupra statului cu aspiraţii la integrarea în UE şi NATO!

Batalioanele paramilitare pro-Kiev au utilizat la maximum naţionalismul şi rusofobia pentru a-şi crea o ideologie şi o naraţiune internă, adică pentru a căpăta legitimitate şi a susţine moralul combatanţilor. Cele mai mari batalioane de pe front au mizat chiar pe cîte o nişă ideologică: Azov a apelat la ideile naziste, Donbas la naţionalism civic, Pravîi Sektor la naţionalism etnic. Pravîi Sektor provine din circa şase mişcări ultranaţionaliste din vestul Ukrainei, care se revendică de la mişcări naţionaliste ukrainene din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Trizub, UNA–UNSO, Adunarea Social-Naţionalistă şi alte trei organizaţii de extremă dreaptă au format Pravîi Sektor pe baricadele Maidanului, ca forţă de rezistenţă împotriva regimului lui Ianukovici. Noul grup paramilitar a coagulat un număr mare de foşti combatanţi din Transnistria, Cecenia, Georgia ori foşti poliţişti şi membri ai unor organizaţii criminale. Liantul: ideologia naţionalistă şi respingerea trecutului sovietic. Pe baricadele Euromaidanului, Pravîi Sektor a jucat rolul detaşamentelor de elită, iar membrii organizaţiei şi-au cîştigat reputaţia de „eroi ai revoluţiei”, iar mai apoi de „eroi ai războiului”. Cele două batalioane paramilitare ale Pravîi Sektor, care staţionează în Donbas, au statut independent. În cazul acestei organizaţii, situaţia este complicată de faptul că Pravîi Sector a devenit partid politic, situat în opoziţie faţă de guvern – un partid politic cu membri înarmaţi… Dincolo de laturile politică şi militară, Pravîi Sektor este şi un fenomen social. Predecesorii săi din aripa dreapta-naţionalistă erau consideraţi marginali şi nu se bucurau de simpatia populaţiei. Pravîi Sektor a fost re-branduit, dar a şi nimerit într-o realitate socială diferită. În contextul ruperii definitive de Rusia şi a re-inventării naţiunii, Pravîi Sektor a adus o notă naţionalistă identităţii ucrainene în formare. În unele cazuri, membrii Pravîi Sektor au început a acţiona în ilegalitate, în scopuri individuale sau colective. S-au dedat la intimidarea unor funcţionari indezirabili, la reglări de conturi, furturi, atacuri armate asupra unor grupări mafiote. Cu naţionalismul devenit trendy, nu e de mirare că radicalii au devenit destul de populari, îndeosebi în rândul tinerilor. În Odessa, Sectorul de Dreapta protejează clădirile şi simbolurile evreilor, colaborează destul de strîns cu ambasada Israelului la Kiev şi se abţine de la orice comentariu vizavi de originile semite ale multor miliţii naţionaliste.

Batalionul 24 de Asalt, AIDAR, unitate de apărare teritorială a fost plasată în 2015 sub comanda Ministerului de Interne și integrat în „forțele de apărare” de către Statul Major ukrainean. Acest batalion este responsabil pentru combaterea insurgenței pro-ruse din Est. Batalionul are sediul în Starobilsk, la aproximativ 80 de kilometri nord de Lugansk. Este alcătuit din aproximativ 400 de voluntari din serviciile de securitate și demonstranții Euromaidanului. În timp ce statul ukrainean este în faliment și mulți soldați ai armatei naționale au dezertat, pentru a compensa o armată ukraineană dezorganizată și slab motivată, ai cărei recruți nu mai erau trimiși să lupte în estul țării de teamă să nu schimbe tabăra, la 13 aprilie 2014 se înfiinţează AIDAR. Batalionul de Apărare Teritorială Aidar a fost primul batalion de apărare teritorială a Ukrainei, un detașament militar de voluntari subordonat Ministerului Apărării al Ukrainei. Liderii acestuia susțin că, dacă politicienii „trădează” cauza națională, unitățile de voluntari sînt gata să îi răstoarne de la putere spunînd că „l-am alungat pe Ianukovici cu cocktail-uri Molotov, dar acum avem tancuri ”. Printre luptătorii Aidar, „neîncrederea în stat este un sentiment comun”. În 2014, Amnesty International și OSCE au acuzat batalionul de încălcări ale drepturilor omului, detenții arbitrare, execuții de civili, deținuți, furt, rachete și alte acțiuni care ar putea fi traduse ca crime de război. Un alt raport al Amnesty International denunță faptul că paramilitarii pro-europeni, inclusiv cei ai batalionului Aidar, comit acte de crime de război, prin executarea ostaticilor și prizonierilor pro-ruși prin tăierea capului.

Detașamentul de Operațiuni Speciale „Azov”, cunoscut și sub denumirea de Batalionul Azov, Regimentul Azov sau Detașamentul Azov este un regiment al Gărzii Naționale Ukrainene situat în Mariupol, în regiunea de coastă a Mării Azov. Primele acțiuni pe câmpul de luptă ale regimentului au avut loc în Bătălia de la Mariupol în mai-iunie 2014. Inițial o miliție formată din voluntari pe 5 mai 2014 Azov a fost încorporată în Garda Națională. Detașamentul a devenit cunoscut după ce membrii săi au fost acuzați de tortură și crime de război, precum și pentru simpatiile față de ideologia neonazistă și utilizarea simbolurilor neonaziste. Logo-ul batalionului conține simbolul Wolfsangel! În 2018, Congresul SUA a blocat ajutoarele militare pentru batalionul Azov din cauza ideologiei. Membrii regimentului provin din 22 de țări și din medii diferite, inclusiv arabi, ruşi, americani, francezi, precum și creştini, musulmani sau evrei! Din 27 aprilie 2016, 300 de combatanţi și vehicule blindate ușoare din regimentul AZOV au fost repartizate la Odessa, pentru a proteja ordinea publică după ce Mickail Saakashvili, fostul Guvernator al Odessei, a scris pe rețelele de socializare despre o serie de atacuri ale “mercenarilor” pro-ruși asupra populației civile.

Ideologia mobilizează intens resursele psihologice şi fizice ale oamenilor. Nu e de mirare că paramilitarii ukraineni au un moral şi o capacitate de luptă net superioare trupelor regulate, formate în majoritate din recruţi de altă etnie decît cea ukraineană, care adesea nu sînt fericiţi să lupte pentru statul în care trăiesc.

Dorinţa tinerilor recruţi de a lupta pe front alături de paramilitari nu vine doar din scopuri nobile. Pentru unii, armata şi structurile paramilitare au reprezentat ultima soluţie pentru a cîştiga un salariu sau pentru a ieşi din izolarea comunităţilor în care trăiesc. Miezul multor grupări paramilitare au fost suporterii, protestatarii de pe Maidan, membrii unor ogranizaţii extremiste din vestul Ukrainei – tineri şi adulţi cu venituri scăzute, fără studii, proveniţi din zone sărace ale Ukrainei. Pentru liderii acestor batalioane participarea la război este o oportunitate de a cîştiga bani şi influenţă politică. În mod previzibil, şefii celor mai mari batalioane de pe front au devenit parlamentari şi figuri politice importante, deşi pînă în 2014 aveau un statut social modest.

Insurgenţa pro-rusă din estul Ukrainei se datorează în mare parte grupărilor paramilitare separatiste. Populaţia locală s-a mobilizat activ pentru realizarea secesiunii şi crearea aşa-zisei Novorossia, care să includă regiunile ukrainene de la litoralul Mării Negre. La ora la care scriu acest text este în pregătire un referendum pentru înfiinţarea unei noi Republici Populare: Kerson!

Din punct de vedere sociologic, grupările paramilitare din regiunile separatiste sînt foarte diverse. În regiune, există un batalion format din mineri – Kalmius, altul alcătuit din foşti poliţişti şi veterani ai serviciilor speciale – Vostok -, dar şi Oastea cazacilor de pe Don! Vostok a fost cooptat la guvernare, şeful său primind portofoliul aşa-ziselor servicii speciale ale Doneţkului. Similar, batalionul Sparta, în frunte cu şeful său, „Motorolla”, fost angajat la o spălătorie de maşini, a fost şi el cooptat la guvernare, deşi cu un portofoliu minesterial puţin important. Toate cele trei forţe majore din Doneţk sînt coordonate de consilieri ruşi, în timp ce batalioanele pro-Kiev au consilieri proveniţi din PMC americane, cu renume! În Lugansk, situaţia e mult mai complicată. „Oastea Novorossiei”, din această regiune, este fragmentată în fracţiuni concurente, cu ideologii opuse. Cel mai mare batalion de paramilitari local, rămîne Zarea.

EPILOG

Aşa cum scriam la început, împreună cu războiul între Ukraina şi Rusia invadatoare, cel puţin trei războaie paralele se derulează în această Matrioşkă demonică: pentru resurse, pentru minţile şi sufletele oamenilor şi războiul mercenarilor. Chiar dacă se va ajunge la un acord politic, de încetare a focului, chiar dacă mugurii păcii vor înflori în această primăvară, cele trei păpuşi vor fi greu de oprit mulţi ani de acum încolo! Dacă nu, imposibil!

SAHELUL DE LA BARKANE LA WAGNER

România va trimite în luna octombrie 45 de militari în misiunea Takuba, care acționează în regiunea Sahel din Africa și al cărei scop este combaterea grupărilor teroriste prezente în zona Liptako, aflată la confluența statelor Mali, Niger și Burkina Faso.

Forțele Speciale ale Armatei Române vor pleca în Sahel, pentru operațiuni împotriva grupărilor teroriste ISIS și Al-Qaida.

Franţa a lansat operațiunea Barkhane încă din anul 2014. Proiectul a luat ființă pentru a lupta împotriva grupurilor islamiste din țările din Sahel: Mali, Mauritania, Burkina Faso, Niger şi Ciad. În luna martie a acestui an, Franța și alte 12 țări au creat Gruparea de Forțe Takuba. Mai exact, la operațiile în zonă participă la ora actuală zeci de militari de elită din Franța, Italia, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Regatul Unit şi Grecia. Începînd cu luna octombrie, militarii români vor face și ei parte din echipă.

Conform unor surse militare citate de Adevărul.ro, operatorii FOS români vor face parte din forța de răspuns rapid. Aceștia se vor deplasa la intervenții cu ajutorul unor elicoptere Sikorsky UH-60 Black Hawk, aduse în zonă de țările partenere.

În aceste momente, numărul militarilor din unitatea multinațională nu este prezentat, însă ar fi vorba despre aproximativ 500 de operatori ai Forțelor Speciale. Acestora li se adaugă și echipajele de zbor și personalul auxiliar.

Zona de acțiune a militarilor este una extrem de periculoasă, deoarece acționează grupări teroriste care au provocat atacuri istorice. Este vorba de aripa din Sahara a ISIS (ISIS-GS) și filiala sahariană a Al-Qaida (JNIM),, cele două fiind chiar și colaboratoare.

Mai activează și grupări periculoase precum al-Murabitoun, Ansar al-Dine, Boko Haram sau Frontul Eliberării Macinei.   Aceste grupări efectuează atacuri foarte dese, iar luarea de ostatici este la ordinea zilei, deoarece pentru aceștia se cere și o răscumpărare.

Informația momentului vine din Rusia care, prin vocea ministrului de externe, Serghei Lavrov, confirm faptul că Guvernul din Mali a angajat contractorii Wagner pentru operațiuni militare în favoarea statului Malian.

Informaţii despre o posibilă desfăşurare în Mali a unor mercenari din grupul rus Wagner au provocat recent o mare îngrijorare în capitalele Europei Occidentale, din cauza prezenţei trupelor UE de menţinere a păcii în această ţară africană. Îngrijorare nu lipsită de doza de ipocrizie care nu s-ar fi manifestat în cazul companiilor militare private occidentale.

În urmă cu o săptămână, guvernul militar din Mali, care a ajuns la putere după o lovitură de stat, a negat că ar avea în vedere angajarea de mercenari Wagner pentru a-şi asigura securitatea într-un context intern volatil.

Prezent, printre altele, în Libia şi în Republica Centrafricană, unde este acuzat de abuzuri încă din primăvară, grupul Wagner este suspectat, în special de către Franţa, că acţionează în numele Kremlinului acolo unde Rusia nu doreşte să apară oficial.

Contractorii militari privați sînt companii private care oferă aceleași servicii ca un militar privat, dar în loc să fie angajați de un guvern sau de un stat, lucrează pentru organizații private. Organizația privată îi angajează pentru a-și proteja angajații și activele, oferind în același timp securitate în zonele cu risc ridicat. Ele pot fi angajate de oricine, de la o persoană private la o corporație, organizație neguvernamentală (ONG) sau companie multinațională.

Mercenarii au existat încă din cele mai vechi timpuri, cînd oamenii au angajat armate ad-hoc pentru a lupta în războaie în numele lor, fără a se implica ei înșiși. În ultimii ani, de la declanșarea, în 2003, a războiului din Iraq,  a existat o cerere tot mai mare pentru aceștia din cauza terorismului crescut și a conflictelor din regiunile instabile ale lumii, cum ar fi Syria și Iraqul, unde guvernele nu își mai pot permite armate de mari dimensiuni.

Ce este un antreprenor militar privat?

Un antreprenor militar privat este o companie privată care furnizează servicii în numele forțelor publice, cum ar fi securitatea și sprijinul pentru luptă.

Care sînt îndatoririle lor?

CMP fac aceeași muncă ca militarii din armatele naționale, dar includ și alte atribuții, cum ar fi protejarea conductelor de petrol în zonele de război, paza ambasadelor sau instruirea trupelor locale. În unele cazuri, aceștia au fost acuzați că au făcut mai mult rău decît bine, deoarece nu au reguli de angajare, ceea ce înseamnă că a existat o creștere a victimelor civile din urma angajării în luptă a companiilor private.

Acest lucru este împotriva legii internaționale a drepturilor omului, care interzice ca civili să fie vizați, cu excepția cazului în care civilul este membru al unei organizații paramilitare care luptă pentru propria țară, mai degrabă decît să urmeze ordinele unei corporații sau a unui oficial guvernamental – acest lucru se aplică de obicei mercenarilor angajați direct de guverne – nu militarilor privați contractori.

Companiile private beneficiază de apreciere și loialitate, deoarece sînt responsabile de bonusuri mari dacă angajații lor își îndeplinesc cu succes o misiune, ceea ce înseamnă că au fost dispuși să lupte cu riscul de a muri pentru a obține aceste beneficii lucrative. Acest lucru a creat un sistem de stimulare care încurajează soldații privați să fie mai eficienți decît mercenarii tradiționali care, de obicei, se uită numai la ei înșiși – nu neapărat interesele superioare ale guvernului sau corporației din țara lor care ar putea să îi finanțeze.

Antreprenorii militari privați oferă mai multe avantaje:

Ele pot ajuta țările să mențină armate mai mici la costuri mai mici, deoarece nu este nevoie să instruiască noi recruți cu privire la modul în care funcționează diferite arme, deoarece companiile private furnizează deja gardieni / soldați de elită foarte pregătiți, astfel încît banii economisiți la antrenament reduc costurile totale.

De asemenea, pot ajuta companiile să reducă costurile prin faptul că nu trebuie să angajeze armate private și, în schimb, doar să plătească un contractor militar privat pentru serviciile lor, ceea ce ajută companiile să evite costul suplimentar al instruirii noilor angajați cu privire la politicile / standardele companiei.

AFGHANISTAN – CIMITIRUL IMPERIILOR

Asaltul taliban de miercuri, asupra terminalului de călători de lîngă Baza Aeriană de la Bagram, a durat 10 ore, conform militarytimes.com.Talibanii au folosit atacul în forță, combinat cu atacuri sinucigașe împotriva unui punct medical aflat în renovare, de lîngă baza aeriană. Chiar dacă nu au reușit să pătrundă în baza militară, talibanii s-au baricadat în facilitatea medicală unde au rezistat 10 ore, în final fiind anihilați de atacurile aeriene.

În urma intervenției forțelor internaționale, cinci militari georgieni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au acționat împreună cu militari americani și afghani.

Atacul s-a produs în timp ce oficialii americani încearcă se reia negocierile de pace cu talibanii, după ce acestea au fost suspendate de către președintele Donald Trump, în urma unui atac sîngeros al talibanilor în Zona Verde, unde și-a pierdut viața și un român.

Pentru mulți combatanți în Afghanistan, negocierile de pace reprezintă ilustrarea eșecului politicii americane în țara asiatică denumită sugestiv Cimitirul imperiilor, și ieșirea din scenă, rușinos, pe ușa din dos a războinicilor.

Presa quality americană dezvăluie, la acest sfîrșit de an, minciunile oficiale care au însoțit campaniile militare americane în Afghanistan și Iraq. Potrivit documentelor și mărturiilor, oficialii americani au știut de la bun început că războaiele declanșate nu vor avea sorți de izbîndă și le-au transformat în afaceri profitabile pentru o bună parte a elitei conducătoare, indifferent de culoare și familia politică: conservatori, democrați, Bush, Clinton etc. Așa se face că ies la iveală date și cifre care certifică faptul că în Afghanistan au murit mai mulți contractori decît militari americani, însă evidența acestora, la fel ca în Iraq, nu a fost ținută de nimeni. Ei sînt văzuți precum damele de companie, fără de care războiul modern nu mai poate avea loc. Din această cauză, ipocrizia arătării cu degetul spre omuleții verzi ai rușilor, sau spre Wagner, este de nedigerat!

Washington Post a publicat în această săptămînă, documente secrete care demonstrează că misiunea SUA în Afghanistan a eșuat în mod spectaculos, cee ace a dus la creșterea numărului de decese în rîndul contractorilor, ca să nu mai vorbim de zeci de mii de victime civile în ultimele două decenii.

Documentele interne obținute de Washington Post ilustrează dimensiunea pierderilor umane: peste 2.300 de militari americani au murit pe parcursul războiului, împreună cu 1.145 de militari NATO și coaliție. În prezent, există aproximativ 13.000 de militari americani în Afghanistan, alături de care luptă și militari români, în cadrul Misiunii NATO Resolute Support. Totuși, aceste pierderi sînt depășite de contractorii din SUA, care au încadrat, în liniște, unele dintre cele mai periculoase funcții în război și ale căror morți Pentagonul nu s-a simțit niciodată obligat să le comunice americanilor.

Proiectul Costurile războiului, de la Universitatea Brown, estimează că numărul real al contractorilor uciși în Afghanistan este de aproximativ 3.814 de morți. Raportul Departamentului Muncii indică faptul că 1.774 de antreprenori civili au murit în Afghanistan de la începutul războiului, dar recunoaște că acesta nu este „statisticile complete sau oficiale ale accidentelor de vătămări și decese ale contractorului civil”.

Totuși, ce cea mai mare rată a deceselor este în rîndul forțelor de securitate afghane, aproximativ 64.124!  

Linşarea celor patru bodyguarzi americani aparţinînd firmei de securitate „Blackwater” la Fallujah, pe 31 martie 2004, a atras atenţia mass-media asupra rolului pe care îl au firmele particulare de securitate şi privatizarea războiului. Conform unor date, în Iraq se aflau, în 2009, aproximativ 15.000 de bodyguarzi – personal de securitate particular, dintre care 6000 foarte bine înarmaţi, constituind practic o prezenţă militară paralelă în această ţară. Mii de veterani din Armată şi Poliţie – angajaţi ai unor firme particulare de securitate şi asistenţă militară din Statele Unite, Australia, Africa de Sud, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Africa de Sud, Uganda, Filipine, Cipru sau Cehia -, plătiţi cu 1500 (o mie cinci sute) de dolari pe zi (în multe ţări leafa unui militar pentru o lună!), asigura protecţia demnitarilor occidentali, a funcţionarilor marilor companii petroliere americane sau a „boss-ilor” firmelor implicate în reconstrucţia Iraq-ului.

În prezent, în Afghanistan se află un număr de 24.202 de contractori, conform ultimului raport al Comandamentului Central al Statelor Unite, însă doar 4.951 sînt personal de securitate. 20.000 de contractori suplimentari sînt angajați în domenii precum traducere, transport și IT.

Aceleași personaje care nu onorează sacrificial contractorilor americani și aliați (precum românii angajați la compania canadiană!) aflați în relație contractuală pentru interesele americane, critică mercenarii și contractorii aflați în slujba intereselor Rusiei! Mercenari din Wagner, o companie care duce războaie în interesul Rusiei, au fost observaţi recent în Mali, o ţară măcinată de război unde și România a trimis recent militari într-o misiune ONU.

Informaţia legată de prezenţa unor mercenari Wagner la Bamako vine la cîteva luni de la semnarea unui acord de cooperare militară între ministrul malian al Apărării, generalul Ibrahim Dahirou Dembélé, şi omologul său rus, Serghei Şoigu.

Moscova neagă că are vreo legătură cu Wagner, o societate înregistrată în Argentina sub numele unui fost membru al forţelor speciale din GRU, spionajul militar rus. Totuşi, Wagner este prezentă oriunde Moscova are vreun interes, începînd din estul Ukrainei, continuînd în Syria şi mai recent în Venezuela şi Africa.

 În Mali, o ţară măcinată de război şi băntuită de fundamentalişti islamişti, contractorii Wagner au statut de consultanţi militari responsabili de instruire şi mentenanţă, scrie AFP, citând două surse apropiate dosarului, la fel cum contractorii americani instruiesc și asistă trupe în Syria, Iraq, Afghanistan și oriunde are America interes în lume!

În Mali, Rusia nu soseşte pe un teren necunoscut, notează AFP. În perioada Războiului Rece, Moscova întreţinea legături strînse cu Bamako, care şi-a îndreptat atenţia către „lagărul socialist“ după obţinerea independenţei faţă de Franţa, în 1960, iar Legiunea Străină Franceză s-a retras din țara africană! Mali se confruntă de cîţiva ani încoace cu un război care pare fără sfîrşit. În zonă se bat diverse facţiuni rebele, dar îşi fac de cap şi grupări afiliate unor organizaţii fundamentalist-teroriste precum al-Qaeda, Boko Haram şi Statul Islamic.

Cu toate că ONU s-a implicat masiv în zonă, cu aproximativ 14.000 de militari, lucrurile par a fi scăpate de sub control. La începutul acestui an, 191 militari ONU au fost ucişi într-un atac al islamistilor radicali. România a trimis 120 de militari în Mali, pentru operaţiuni de evacuare militară, transport de trupe şi echipamente şi de asigurare a suportului logistic necesar personalului ONU dislocat în această ţară.

La rîndul său, Franţa desfăşoară în zonă operaţiunea antiteroristă Barkhane, cu un contingent de 4.500 de militari, majoritatea legionari.

Wagner nu este singura companie de mercenari aflată la dispoziţia Moscovei. Vega, Shield şi Patriot sînt alte trei companii în plină ascensiune și, se pare, fac concurență Dyn Corp, Triple Canopy, Academy, GardaWorld etc.

Mercenarii au existat încă de cînd există înfruntările politice între state sau, cum s-a întîmplat în Grecia antică sau în Italia Renașterii, între cetăți vecine și rivale. Chiar și domnitorii români s-au sprijinit de multe ori pe mercenari, lucru mai rar spus în manuale, unul din aceștia fiind chiar Mihai Viteazul. Banatul era cunoscut drept un teritoriu al mercenarilor, Ținutul Condotierilor din Est, cum îl denumeau cronicarii venețieni pe la 1240, furnizînd războinici care au luptat alături de nobili cehi în zona Praga!

Companiile Militare/de Securitate Private sînt entităţi organizaţionale  care  oferă  contra  cost    servicii  specializate  şi  expertiză militară, fiind încadrate uneori în categoria fenomenului de mercenariat. Sînt cunoscute  şi  sub  denumirea  de:  contractanţi  militari  privaţi,  contractori  de securitate privaţi, corporaţii militare private, firme militare private, furnizori de  servicii  militare  etc. Serviciile  de  expertiză  oferite  sînt  asemănătoare  celor  sigurate  de structurile   guvernamentale   militare   sau   de   poliţie.   Cu   consimţămîntul guvernului  pot  oferi  şi  servicii  în  teren  pentru  forţele  armate. Firma americană de securitate cea mai cunoscută din Iraq a fost „Blackwater Security Consulting”, care are angajaţi foşti militari din forţele speciale (DELTA, SEALS etc.), pentru a îndeplini misiuni încredinţate pînă acum doar „US Army”. „Blackwater” a fost o firmă tipică în domeniul securităţii. Ea a fost înfiinţată de doi foşti ofiţeri SEALS.

Termenul de mercenar vine din latină, de la merces, care înseamnă salariu sau recompensă.

În 1977, 167 de state au semnat un protocol adițional al Convenției de la Geneva din 1949, care fixează regulile războiului de astăzi. Potrivit protocolului, un mercenar nu are dreptul la statutul de luptător sau de prizonier de război, probabil din această cauză oficialii Pentagonului nu se obosesc să-I contabilizeze! Asta, cum o precizează punctul c. al articolului 47, pentru că un mercenar, prin definiție și prin etimologia termenului, participă la ostilități doar în vederea obținerii unui avantaj personal, financiar.

Textul stabilește o serie de convenții foarte stricte prin care, de pildă, membrii înscriși voluntar în ceea ce este, de pildă, Legiunea Străină franceză nu pot fi considerați mercenari, pentru că ei sînt controlați de un stat: statul francez.

Mercenari sârbi au luptat de pildă în Donbas, în estul Ukrainei, ba chiar au participat la operațiuni din Crimeea, în vreme ce mercenarii ceceni sînt foarte cunoscuți și foarte apreciați.

Mai multe țări, printre care Franța și Marea Britanie, interzic cetățenilor lor să devină mercenari, activitatea constituind un delict pedepsit de lege, cu toate că decenii la rînd după perioada decolonizării mercenarii francezi și britanici au fost printre cei mai apreciați în tinerele state din Africa. Unul din cei mai celebri a fost mercenarul francez Bob Denard, implicat în războaiele civile din Congo și din Yemen, dar mai ales în seria de lovituri de stat din Insulele Comore, unde mercenarii săi l-au și asasinat pe președintele țării Ahmed Abdallah.

Începînd din anii 2.000, s-a ajuns la o adevărată instituționalizare a companiilor paramilitare private de mercenari, la care unele state au recurs, mai ales odată cu dispariția lentă a recrutării obligatorii în Occident și din care cea mai cunoscută este acea Blackwater americană, foarte activă în Afghanistan și Iraq.

Faptul că acel protocol al Convenției de la Geneva le refuză mercenarilor statutul de combatant sau de prizonier de război este surprinzător. Practic în toate ocaziile Convenția de la Geneva acordă drepturi, în loc să le retragă. Ceea ce vrea însă să spună Convenția este că mercenarul are doar statutul unui civil care ar fi capturat. Acesta trebuie «tratat cu omenie», însă poate fi judecat pentru crime și fapte de violență, spre deosebire un soldat care a aplicat regulile războiului. În caz de condamnare, mercenarul poate fi considerat un simplu criminal, ceea ce un soldat prizonier de război nu va fi niciodată dacă nu a comis în mod voluntar crime împotriva umanității. Mercenarul poate fi chiar condamnat la moarte în țările care mai au această pedeapsă, un simplu militar însă – nu.

Mercenariatul este pedepsit penal și în Republica Moldova. Mercenarul e definit în Codul penal ca fiind persoana special recrutată, în țară sau în străinătate, pentru a lupta într-un conflict armat în schimbul unei remunerări. Nu este cetățean al părții la conflict şi nici rezident pe teritoriul controlat de o parte la conflict. Nu este trimis de un stat în misiune militară oficială. Fenomenul a luat amploare în Republica Moldova în special după declanșarea în 2014 a războiului din estul Ukrainei. Într-o recentă investigație realizată de comunitatea jurnaliștilor de investigație RISE Moldova se spune, cu referire la date ale SIS, că în jur de 100 de cetățeni moldoveni ar fi ajuns ca mercenari în tranșeele separatiștilor pro-ruși din Donbas şi Luhansk.

Între aceşti profesionişti ai războiului, fără identitate, se află şi mulţi români. Ei lucrează pentru companii occidentale pentru că firmele româneşti de securitate sînt prea mici să se înfrupte din caşcavalul cel mare. BIDEPA a încercat, în urmă cu cîţiva ani, dar a dispărut de pe piaţă! Bărboşii sînt printre cei mai buni luptători din lume. La întoarcerea acasă, merită o discuţie mai amplă despre viitorul şi privatizarea războiului, a serviciilor secrete şi a intereselor diverse pe care aceste entităţi le apără. Cum merită un reportaj, sau un documentar-anchetă, foştii militari români angajaţi prin contract care au efectuat misiuni spectaculoase în teatrele de operaţii din Afghanistan, Iraq sau Balcani şi acum sînt lăsaţi la vatră de un sistem prea puţin prietenos cu oamenii săi. Un astfel de om este Laurenţiu Cuci, retras într-un sat din judeţul Arad. Puţini dintre consătenii săi ştiu că Laurenţiu cunoaşte Kabulul mai bine decît Timişoara, iar maşina lui era la deschiderea convoaielor cu demnitari care veneau sau plecau de la preşedintele Hamid Kharzai…

UPDATE: GARDA WORLD vizată de un nou atentat sinucigaș

BMTF, 13 nov –

Numărul morţilor după explozia unui automobil-capcană miercuri, la Kabul, a crescut la 12, printre care şi trei copii de vîrstă şcolară, a anunţat joi o purtătoare de cuvînt a ministerului afghan de Interne, citat de Reuters. Deflagraţia a rănit peste 20 de oameni, inclusiv patru cetăţeni străini angajaţi ai unei firme de securitate.

Potrivit surselor noastre, în automobilul afectat de explozia VBIED se aflau cel puțin un contractor roman și unul Georgian. Cei patru contractori răniți grav la membrele inferioare au fost transferați la spitalul din Bagram. Contractorii erau angajați ai companiei GardaWorld.

Deocamdată, atentatul nu a fost revendicat, iar autorităţile nu au indicat ca autor nici un grup angajat în conflicte cu forţele de securitate.

Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi alte zece, printre care patru străini, au fost rănite în urma exploziei unei maşini-capcană la Kabul, miercuri dimineaţa, a anunţat un purtător de cuvînt al Ministerului de Interne afghan, Nasrat Rahimi, informează AFP, preluată de Agerpres.

Explozia a avut loc la orele locale 07:25 (02:55 GMT) în sectorul PD15 (nord), nu departe de sediul Ministerului de Interne, a spus acesta. El a precizat că atacul, comis cu ajutorul unui „microbuz încărcat cu explozivi a vizat firma de securitate GardaWorld”, despre care site-ul nostru a scris recent, fiind implicată în scandalul contractorilor români.

„Şapte dintre concetăţenii noştri au fost ucişi şi zece persoane, dintre care patru străini ai firmei de securitate, au fost răniţi”, a spus el, fără a precizat naţionalitatea membrilor GardaWorld.

Unul dintre cei ucişi era „un elev de 13 ani care se ducea la şcoală”, a subliniat ministrul de interne în exerciţiu, Massoud Andarabi, în timpul unei conferinţe de presă.

O altă sursă de la acelaşi minister a afirmat iniţial că maşina a vizat un convoi de vehicule guvernamentale pe o arteră principală.

Atentatul, survenit la oră de vârf, nu a fost revendicat deocamdată.

Acest atentat a survenit în condiţiile în care preşedintele afghan Ashraf Ghani a anunţat marţi eliberarea a trei prizonieri talibani de rang înalt într-un aparent schimb cu doi profesori străini reţinuţi ostatici de insurgenţi din 2016, gest care ar putea avea importante urmări pentru procesul de pace.

Printre cei trei prizonieri talibani figurează Anas Haqqani, fiul fondatorului reţelei Jalaluddin Haqqani, o importantă ramură a rebeliunii talibane şi autorul a numeroase atacuri împotriva autorităţilor de la Kabul şi a aliaţilor săi din NATO.

ASALT TALIBAN PE TOATE FRONTURILE. OPT CONTRACTORI ROMÂNI AU DEMISIONAT ŞI SE ÎNTORC ÎN ŢARĂ, DUPĂ ATACUL DE LUNI, DE LA KABUL

BMTF, 8 sep – Talibanii au răpit şase jurnalişti afghani care lucrează pentru organizaţii media private şi de stat în provincia Paktia, au anunţat oficiali din guvern, potrivit Reuters. Reporterii, care lucrează pentru radiouri şi televiziuni care transmit ştiri în limbile paştună şi dari, au fost răpiţi în timp ce se deplasau împreună din provincia Paktika spre Paktia, pentru a participa vineri la un workshop media.

“Încercăm să negociem eliberarea lor”, a declarat Abdullah Hasrat, purtător de cuvînt al guvernatorului din Paktia.

Un reprezentant al talibanilor a confirmat răpirea celor şase jurnalişti, însă a precizat că reporterii vor fi eliberaţi în curînd. “Da, luptătorii noştri i-au răpit din greşeală. În acest moment nu ne funcţionează comunicarea prin telefoane, însă jurnaliştii vor fi eliberaţi după ce vom reuşi să luăm legătura cu comandantul local”, a spus Zabihullah Mujahid, purtător de cuvînt altalibanilor.

În 2018, Afghanistan a fost cea mai periculoasă ţară pentru jurnalişti, fiind înregistrate 13 decese.

În iunie, talibanii au lansat un avertisment către mass-media afghană, spunînd că jurnaliştii vor fi ţinta unor atacuri dacă vor continua să transmită propaganda guvernului împotriva insurgenţilor.

Talibanii au lansat un atac, vineri, şi asupra capitalei provinciei afghane Farah, gruparea intensificînd atacurile în toată ţara, transmite AFP preluată de Agerpres.

În acest atac, zeci de luptători talibani au cucerit un centru local de recrutare al Armatei Naţionale afghane, a indicat pentru AFP purtătorul de cuvînt al guvernatorului provinciei. De partea cealaltă, un purtător de cuvînt al talibanilor s-a referit la o „vastă operaţiune în curs în provincia Farah”.

Farah, capitala provinciei cu acelaşi nume situată în vestul ţării în apropiere de frontiera cu Iranul, a fost şi în trecut atacată. Talibanii au cucerit-o pentru scurt timp în mai 2018, fiind apoi izgoniţi de armata afghană cu sprijinul forţelor NATO.

Rezultatul luptelor de vineri rămîne incert.

Purtătorul de cuvînt al ministerului de Interne, Nasrat Rahimi, a afirmat într-un mesaj că „inamicul a suferit lovituri puternice în mai multe zone şi toţi atacatorii vor fi curînd eliminaţi”.

Talibanii încearcă totodată, de sîmbăta trecută, să cucerească în nordul ţării capitala provinciei Kunduz şi au lansat duminică operaţiuni împotriva localităţii Pul-e Khumri.

Capitala afghană Kabul a fost şi ea scena a două atacuri sîngeroase, luni şi joi, revendicate de către talibani. În atacul de luni asupra cartierului fortificat Green Village şi-a pierdut viaţa şi ofiţerul SIE Vasile Rădună, din cadrul misiunii diplomatice române de la Kabul, aflată în acel cartier. Personalul diplomatic a fost evacuat de către FOS afghane, în timpul nopţii, afghanii fiind singurii autorizaţi să acţioneze în timpul nopţii, pe teritoriul Afghanistanului. Un alt oficial român a fost rănit. 20 de foşti militari români (şi NU militari români! Foşti! n.a.), actualmente contractori privaţi pentru o companie canadiană al cărei contract este chiar paza GV, au fost implicaţi în schimbul de focuri cu insurgenţii. În urma unor neînţelegeri contractuale ulterioare atacului, opt din cei 20 de contractori români au demisionat şi se află în drum spre casă.

Atacul de luni asupra GV a debutat cu detonarea unei cisterne plină de combustibil. În urma deflagraţiei extrem de puternice, zeci de maşini şi constructii din Green Village, dar şi din afara perimetrului întărit, au fost pur şi simplu distruse, ceea ce a iscat o revoltă violentă a populaţiei civile în zilele de marţi şi miercuri. Misiunea diplomatică a României la Kabul a avut ghinionul să se afle în apropierea breşei, dar nu a fost vizată direct de atacul taliban!

Prin breşa făcută de explozia camionului-capcană au pătruns cinci terorişti înarmaţi cu zeci de grenade şi pistoale mitralieră care s-au împrăştiat în directii diferite ale complexului Green Village. Fiecare dintre ei a lansat atacuri, încercînd să ucidă cît mai mulţi occidentali. Potrivit relatărilor la cald ale unor contractori, românii nu deţineau arme de foc, compania motivînd că nu are suficiente! Mai mult, pe timpul nopţii, armele ar trebui păstrate în armurărie, sau în fişete speciale. Exista un pistol mitralieră la cinci români, potrivit relatărilor. Compania canadiană nu şi-a respectat angajamentele faţă de contractorii români, iar opt dintre ei au preferat să renunţe la contract.

INTELLIGENCE-UL ROMÂNESC VIZAT DIRECT LA KABUL. ROMÂNII SÎNT „ÎN CURU GOL”!

BMTF, 5 sep – Bilanţul atentatului sinucigaş de joi de la Kabul a crescut la cel puţin 10 morţi, între care şi un militar român, şi 42 de răniţi. Militanţii talibani au revendicat responsabilitatea pentru atentatul sinucigaş care a vizat un punct de control din apropierea cartierului general al misiunii Resolute Support a NATO şi care s-a soldat cu cel puţin 5 morţi şi 35 de răniţi.

MApN precizează într-un comunicat de presă că decesul militarului român a survenit în jurul orei 11.40, ora României, în urma unei explozii generate de o maşină-capcană. Acesta este caporalul cls. a III-a Ciprian-Ștefan Polschi, din cadrul FOS, care îndeplinea funcția de șofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul.

Caporalul cls. a III-a Ciprian-Ștefan Polschi avea 38 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Era angajat în M.Ap.N. din anul 2004 și se afla la a treia misiune în Afghanistan.

Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Ciprian-Ștefan Polschi și a înaintat Președintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale îşi exprimă profundul regret pentru producerea acestui tragic eveniment și transmite condoleanțe familiei îndoliate.

Vineri, 6 septembrie, în unitățile militare din țară și din teatrele de operații vor fi organizate ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.

Purtătorul de cuvînt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că sediul agenţiei de spionaj afghane a fost ţinta atacului şi că explozia s-a produs cînd un convoi de forţe străine trecea prin zonă.

Deflagraţia a fost provocată de un minibus încărcat cu explozibili care a sărit în aer în jurul orei locale 10:10 (05:40 GMT), a declarat purtătorul de cuvînt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.

Un purtător de cuvînt al agenţiei de spionaj afghane a declarat că ţinta a fost un punct de control. Deflagraţia a putut fi auzită de la o depărtare de 3,5 kilometri.

Imagini ale camerelor de supraveghere, postate online de 1TV, un canal de televiziune local, arată cum o furgonetă trece printr-o barieră de beton şi se apropie de ceea ce par a fi două vehicule 4×4 blindate de culoare albă, după care explodează. Rahimi a anunţat că 12 maşini aparţinînd unor civili au fost distruse în explozie. Sute de oameni se aflau în zonă în momentul exploziei, potrivit Reuters.

Atacul – care a distrus maşini şi magazine din zonă – se produce în plin proces de negocieri între SUA şi talibani.

Acest atentat are loc la doar trei zile de la atentatul de luni noaptea, soldat cu 16 morţi şi peste 100 de răniţi, şi în care şi-a pierdut viaţa şi un diplomat român, iar un altul a fost grav rănit.

Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, lucrător al SIE, a murit, iar altul a fost grav rănit în urma atacului terorist care a avut loc în noaptea de luni spre marţi, la Kabul. „În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit”, transmite MAE într-un comunicat.

Potrivit Ministerului nostru de Externe, românul ucis în atentat avea 43 de ani şi era membru al echipei de securitate a ambasadei. „Este un moment foarte tragic pentru România, în principal nu doar pentru misiunea noastră diplomatică acolo, nu doar pentru Ministerul Afacerilor Externe, pentru România, pentru că un om şi-a pierdut viaţa, practic, un om tînăr şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe ceilalţi, într-un efort de a combate acest atac terorist”, a spus ministrul de externe, Ramona Mănescu, cînd a aflat de atac.

Atacul s-a petrecut luni seara, la ora locală 21.45. Talibanii au vizat complexul rezidenţial Green Village (Cartierul Verde) aflat undeva în zona de N-E a Kabulului. Green Village este un complex rezidenţial securizat, destinat doar străinilor, unde accesul este foarte dificil, chiar imposibil pentru localnici. Complexul, care este înconjurat de un gard imens de beton, adăposteşte sedii de firme şi organizaţii neguvernamentale, dar şi spaţii de cazare, terenuri de sport şi restaurante. Camionul încărcat cu explozibil a intrat într-un gard, pe latura vestică şi a distrus o bună parte din el. S-a produs astfel o breşă prin care atacatorii au intrat în complex şi au început să tragă la întîmplare. Potrivit martorilor, schimbul de focuri a durat cîteva ore. Explozia a fost devastatoare. A creat un crater uriaş în şosea şi a distrus zeci de clădiri pe o rază de cîteva sute de metri.

Atentatul s-a soldat cu 16 morţi şi 119 răniţi. Atacul a avut loc în timp ce principalul post de televiziune afghan Tolo News difuza un interviu cu reprezentantul american Zalmay Khalilzad, care discuta despre un potenţial acord cu talibanii care-şi doresc retragerea forţelor americane din cinci baze aflate pe teritoriul Afghanistanului.

Marţi dimineaţă, sute de locuitori furioşi au ieşit pe străzi, cerîndu-le străinilor să părăsească districtul. Unii dintre ei s-au urcat pe un zid care înconjoară Green Village, incendiind un turn de pază şi maşini de teren blindate aflate în parcarea din zonă. Această tabără a fost bombardată frecvent şi atacurile ne-au distrus casele şi au rănit oamenii care locuiesc în această zonă. Oamenii şi-au pierdut vieţile şi mulţi alţii au fost răniţi din această cauză. Această tabără este amplasată într-o zonă rezidenţială şi ar trebui evacuată din acest district. Dacă tabăra nu este evacuată, oamenii vor continua să protesteze”, a spus Mohammad Kamal Afghan. Green Village a fost deseori ţinta atacurilor.

Mulţi străini locuiesc în complex, care este păzit de forţele afghane şi de agenţi ai unor firme private de securitate, între care şi mulţi români. GardaWorld, cea mai mare firmă privată de securitate din lume, asigură, alături de forţele afghane, protecţia complexului Green Village din capitala Afghanistanului. Înfiinţată în 1995, compania canadiană de securitate a luat avînt şi de pe urma războielor de la începutul anilor 2000 din Iraq. Pînă în anul 2007, firma avea 5.000 de angajaţi în regiune. Compania generează acum peste 3 miliarde de dolari venituri anuale şi este unul dintre cei mai mari angajatori din industria de securitate, cu 65.000 de angajaţi în toată lumea.

Mai mult de 20 de foşti militari români cu mai multe misiuni la activ, în Iraq şi Afghanistan, se află, în prezent, sub contract cu compania canadiană, cu contracte de adviser în vederea monitorizării accesului în check-point-urile din Green Village. Pînă IERI, miercuri, 4 septembrie, aceştia NU erau înarmaţi! Exista un pistol mitralieră la cinci oameni, pe motiv că GardaWorld „nu are arme”! Securitatea campului era asigurată cu agenţi nepalezi care au fugit în buncăre în momentul atacului cu maşină capcană. „Sîntem în curu gol”, mi-a relatat un prieten, chiar în timpul atacului.

Atacatorii au fost respinşi şi ucişi de contractorii români, care, din motive economice sînt menţinuţi în prima linie! Începînd de astăzi, 5 septembrie, grupul de 20 de români, contractori privaţi la GardaWorld, asigură şi sarcinile de check-point, şi paza Green Village şi QRF! Fără a beneficia de salarii mărite! Cine este nemlţumit poate reveni în ţară!

Mai mulţi foşti ambasadori ai SUA în Afghanistan au avertizat marţi, într-o scrisoare deschisă, asupra pericolelor de securitate ce le implică o retragere grăbită a militarilor americani înainte ca în ţară să fie cu adevărat pace, relatează AFP.

Pe tot parcursul anului 2019 militarii români au fost vizaţi de atacurile insurgenţilor. Pe 13 aprilie – Patru militari români, aflaţi în misiune, au fost răniţi în provincia Kandahar, Afghanistan. Militarii răniţi au fost evacuaţi pe cale terestră către spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar. În urma evaluării medicale, aceştia au fost internaţi, doi dintre ei cu fracturi în zona membrelor inferioare, unul cu traumatism cranian închis şi cel de al patrulea cu fractură toracală.

24 mai – Cinci militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, aflaţi în misiune în Afghanistan, au fost răniţi în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate, a anunţat, printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Pe timpul executării misiunii, în jurul orei 12.30, ora României, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

6 mai – Doi militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, aflaţi în misiune în Afghanistan, au fost răniţi în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar, după ce maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii s-a răsturnat. Celor doi militari – caporalul clasa a III-a Laurenţiu Bogatu şi fruntaşul Ionuţ Burlacu – li s-a acordat primul ajutor, au fost transportaţi la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar, în starea stabilă, caporalul Bogatu fiind externat.

Atacurile de luni şi de astăzi de la Kabul au vizat operatori de intelligence care pregătesc serviciile secrete afghane. România este un actor cheie pe această piaţă, iar talibanii ştiu asta!

APROXIMATIV 1000 DE MILITARI ROMÂNI, DIN 2019, ÎN AFGHANISTAN

BMTF, 6 dec – Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a subliniat miercuri, în a doua zi a reuniunii miniștrilor de externe ai NATO de la Bruxelles, că România va continua să își mențină profilul activ și prezența semnificativă în teatrul de operațiuni din Afghanistan și în 2019. Potrivit documentelor, aproximativ 1000 de militari români vor acţiona în Afghanistan, din 2019, în cadrul Misiunii NATO Resolute Support, ce a fost prelungită pînă în 2024.

La rîndul său, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat miercuri preocupat de numărul mare de victime din rîndul forţelor de securitate afghane şi de riscul ca Afghanistanul să fie folosit ca bază pentru grupări teroriste.

„Există un risc semnificativ ca talibanii să revină la putere şi să permită instalarea grupărilor teroriste … Trebuie să asigurăm securitatea cetăţenilor noştri evitînd transformarea Afghanistanului într-o platformă pentru teroriştii înfrînţi în Iraq şi în Syria, a afirmat Stoltenberg în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai NATO de la Bruxelles Nu intră în discuţie ca Statul islamic să-şi recreeze în Afghanistan califatul pierdut în Iraq şi Syria”, a subliniat secretarul general al NATO.

Acesta a pledat pentru menţinerea unei prezenţe a Alianţei în Afghanistan, deşi a recunoscut un „cost financiar şi uman ridicat”, deplîngând pierderile suferite în ultimele săptămîni.

NATO menţine pe teritoriul afghan 16 910 soldaţi în cadrul misiunii Resolute Support, vizînd formarea forţelor locale.

Pe de altă parte, Ministerul Afghan de Interne afirmă că Forțele Afghane de Protecție Publică (APPF), aflate în subordinea guvernului de la Kabul, îndeplinesc astăzi majoritatea sarcinilor de securitate în Afghanistan. Responsabilitățile includ escorte pentru trupele străine și alte servicii de securitate pentru ONG-uri, clienți diplomatici sau de afaceri. Organismul a fost creat printr-un decret prezidențial din 2010, an în care, fostul preşedinte Kharzai a interzis toate companiile private de securitate după o serie de scandaluri. Pînă în acel moment, un număr mare de contractanți străini de securitate privată supravegheau majoritatea locurilor de muncă din domeniul securității. Firmele de securitate străină au fost, însă, autorizate să se reînregistreze ca o companie de administrare a riscurilor.

Compania britanică G4S, a cărei bază a fost atacată la sfîrşitul lunii noiembrie de talibani, ucigînd cinci contractori, între care un cetăţean britanic, este angajată, între altele, să instruiască trupele guvernamentale APPF. G4S are aproximativ 1200 de angajați în Afghanistan, mai mulţi decît contingentul românesc, și a fost în țară începînd din 2003. “Jumătate dintre contractori sînt afghani, iar cealaltă jumătate este alcătuită din cetățeni străini, inclusiv britanici”, pune Sorcha MacLeod din cadrul Grupului de lucru al ONU privind utilizarea mercenarilor şi companiilor private de securitate.

Marţi, noul şef al comandamentului central al armatei americane ce supervizează operaţiunile din Afghanistan, generalul Kenneth McKenzie, şi-a exprimat preocuparea faţă de incapacitatea forţelor afghane de a rezista într-un mod eficace în faţa talibanilor, ale căror efective sînt estimate la circa 60.000 de combatanţi. McKenzie a avertizat în cursul audierii sale de confirmare din Senat că, dacă nu se îmbunătăţesc recrutarea şi formarea forţelor locale din Afghanistan, acestea nu vor putea face faţă ratei actuale de pierderi.

În 2012, de exemplu, au fost înregistraţi în Afghanistan mai mult de 100.000 de contractori – înarmați și neînarmați – angajați de Departamentul Apărării al SUA. Aceasta a inclus mai mult de 20.000 de contractori de securitate privată. Numărul contractorilor privați de securitate a scăzut sub 1 000 la sfîrșitul anului 2016, dar de atunci a crescut ușor. În octombrie 2018, în Afghanistan erau aproape 2.500 de contractori privați, potrivit Departamentului Apărării al SUA. Cei mai mulți sînt cetăţeni ai țărilor terțe prezente în cadrul NATO, care nu sînt nici americani, nici afghani, inclusiv români. Din cei 25.000 de contractori din Afghanistan, doar aproximativ 10.000 sînt cetățeni americani. În afară de servicii de securitate, care reprezintă 16% din locurile contractuale, job-urile includ logistic, traducerea, suportul şi întreţinerea în bazele militare, construcțiile și transportul.

Luna trecută, preşedintele afghan Ashraf Ghani a anunţat că circa 30.000 de membri ai forţelor afghane au fost ucişi din 2015, cînd acestea şi-au asumat securitatea în ţara devastată în continuare de război.

Şi populaţia civilă plăteşte un tribut greu, un recent raport al Misiunii ONU din Afghanistan consemnînd 2.798 de civili ucişi şi 5.252 răniţi între ianuarie şi septembrie.

Într-o declaraţie în 11 puncte prezentată miercuri, miniştrii de externe ai NATO şi-au reafirmat „angajamentul ferm faţă de garantarea securităţii şi stabilităţii pe termen lung în Afghanistan” şi au promis „sprijin financiar şi logistic pentru forţele afghane şi pentru a întări mijloacele care care dispun acestea pentru a elimina ameninţarea terorismului sub toate formele sale”.

Soluţionarea conflictul din Afghanistan se află în impas, la 17 ani de la operaţiunea lansată de SUA pentru înlăturarea talibanilor de la putere, în urma atacurilor de la 11 septembrie.

PRINŢUL SE ÎNTOARCE

BMTF, 5 oct – Într-o ţară măcinată de 40 de ani de război, cu instituţii aproape inexistente, miza alegerilor legislative, regionale şi prezidenţiale este imensă. Atît afaceriştii autohtoni, ancoraţi mai mult sau mai puţin în insurgenţa de orice fel, dar mai ales conchistadorii externi, caută oportunităţi de preluare a controlului, a banilor şi resurselor. Lupta seamănă cu cea din democraţiile est-europene neconsolidate, categorie din care face parte şi România, în care feudele şi corupţia generalizată generează oportunităţi pentru “partenerii” externi!

În Afghanistan, SECURITATEA şi prezenţa trupelor NATO pe teritoriul ţării, pînă în 2024, reprezintă punctele principale de discuţie în această campanie electorală.

Alegerile legislative şi regionale se vor desfăşura în Afghanistan pe 20 octombrie, cu o întîrziere de trei ani faţă de calendarul iniţial. Scrutinul trebuia să aibă loc în 2015, la un an după ultimele prezidenţiale, apoi a fost programat pentru iulie 2018 şi amînat în cele din urmă în toamnă din cauza numeroaselor dificultăţi logistice şi de securitate. Alegerile vor permite reînnoirea pentru cinci ani a mandatelor celor 249 de deputaţi aleşi în 2010. În mod normal, acestea vor fi urmate de alegerile prezidenţiale în primăvara anului 2019. În acelaşi timp, vor avea loc şi alegerile regionale în circa 400 de districte din 34 de provincii, dintre care multe nu se află sub controlul guvernului. Alegătorii, al căror număr exact este încă necunoscut pentru o populaţie estimată la 30 de milioane de afghani, vor fi înregistraţi cu cartea de identitate, tazkira, pe care mulţi cetăţeni nu o au, în special cei strămutaţi de război.

Teritoriul afghan este revendicat autorităţilor de mai multe grupări insurgente, printre care talibanii şi Statul Islamic. Forţele guvernamentale păstrează controlul doar asupra a aproximativ 40% din teritoriu, în special în jurul capitalelor de provincie, cu sprijinul direct al Misiunii NATO Resolute Support, dar şi a forţelor speciale americane.

În multe districte şi provincii, la aceste alegeri candidează reprezentanţi ai talibanilor, foarte populari şi cu mari şanse să obţină victoria politică. Poate popularitatea talibanilor l- făcut pe preşedintele Ghani să le propună armistiţiul şi negocieri. Chiar şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a lansat un apel către talibani să profite de oportunitatea dialogului cu guvernul de la Kabul, a informat miercuri Departamentul de Stat într-un comunicat, citat de AFP.

O eventuală “cădere la pace” cu talibanii ar ridiculiza eforturile SUA şi ale NATO, de 16 ani! Tocmai această cădere în ridicol este exploatată, zilele acestea, de Erik Prince, fondatorul Companiei Blackwater, de retragere onorabilă a trupelor americane din Afghanistan şi privatizarea războiului! Propunerea are susţinători, atît la Washington, cît şi la Kabul, printre oponenţii actualului preşedinte afghan.

Luni, preşedintele Afghanistanului, Ashraf Ghani, s-a pronunţat, însă, ferm împotriva ideii de privatizare a războiului în ţara sa. „Nici un mercenar străin nu ar putea face aici ceea ce trebuie să facă afganii înșiși. Mercenari străini nu vor fi niciodată autorizați în această țară „, a spus Ghani, transmite ToloNews.

Pajhowk Afghan News scrie că, la rîndul său, Guvernul afghan a respins, joi, cu fermitate ideea privatizării războiului din Afghanistan, deoarece mișcarea ar submina principiul potrivit căruia afghanii ar trebui să-și determine singuri viitorul.

Şi Armata americană, prin vocea generalului Joseph Votel, spune că nu ar fi o strategie bună transferarea interesului național al SUA către contractori. “Nici guvernul afghan și nici armata americană nu cred în planul lui Erik Prince de a privatiza războiul din Afghanistan”, a declarat comandantul Comandamentului Central, CENTCOM, generalul Joseph Votel, citat într-un raport al Task & Purpose.

Potrivit New York Times, la începutul lunii august, Erik Prince a declarat că președintele Donald Trump s-a declarat “frustrat” de situația din Afghanistan, în ciuda noii strategii anunțată anul trecut. Mass-media din SUA a sugerat că Trump s-a arătat interesat de propunerea lui Prince de a privatiza războiul american în Afghanistan, dar preşedintele ar fi respins revizuirea strategiei anunţată.

Şi totuşi, zilele acestea, întreaga presă internaţională comentează prezenţa lui Erik Prince la Kabul, susţinut de un grup de înalţi oficiali americani, bănuiţi de interese directe în disputa electorală, potenţial explozivă. După mai bine de un an de la propunerea avansată preşedintelui Donald Trump, de a înlocui militarii americani cu contractori şi o forţă aeriană privată, fondatorul Companiei Blackwater, căzută în dizgraţie după incidentele violente în care a fost implicată la Baghdad, în 2007, a reapărut pe prima pagină a ziarelor.

În acest răstimp, Prince şi vîndut serviciile către o mulţime de afghani influenţi cărora le-a fost prezentat în calitate de consilier al lui Donald Trump, scrie New York Times, în ediţia de joi, ziar cunoscut pentru opoziţia aproape perpetuă faţă de preşedintele american.

Fostul puşcaş marin face ce ştie cel mai bine: profită de oportunităţile oferite acum de Afghanistan: Forțele afghane de securitate mor într-un număr record, de 30-40 pe zi, în mare parte într-o poziție defensivă faţă de talibanii care cîștigă teritoriu, Guvernul afghan se confruntă cu crize politice repetate, întrucît alegerile parlamentare au fost întîrziate timp de trei ani, alegerile legislative şi provinciale bat la uşă, iar alegerile prezidențiale sînt programate pentru luna aprilie 2019.

Interviurile acordate de şase figuri politice americane importante, cu care Prince s-a întîlnit în ultimele luni, dar şi interviul acordat de acesta pentru New York Times, după vizita efectuată în septembrie, la Kabul, dezvăluie o viziune hotărîtă despre o retragere militară oficială din Afghanistan în faţa unui public și un președinte american obosiţi de război. Acum, oficialii intervievaţi spun că Prince găsit o “audiență favorabilă” printre unii brokeri de putere din Afghanistan, comandanți ai milițiilor, foști oficiali ai guvernului de la Kabul, comandanţi ai forţelor regionale nou înfiinţate, cîțiva candidați, care au în comun dorinţa de a-l vedea plecat de la putere pe preşedintele Ashraf Ghani, care a refuzat repetat să se întîlnească cu Erik Prince.

Mai mulți oficiali afghani apropiați de Ghani spun că planul lui Prince nu este chiar atît de rău, în contextul unui conflict complex și al efortului de pace cu talibanii, dar îl văd ca o amenințare politizată față de președintele afghan înaintea alegerilor prezidențiale de anul viitor, şi doar opoziţia fermă a lui Ghani faţă de prezenţa contractorilor stă în calea ambiţiilor lui Prince.

O declarație a consilierului pentru securitate națională al preşedintelui Ghani, declara joi, că guvernul afghan nu va permite transformarea combaterii terorismului într-o „afacere profitabilă”. Lucru care s-a şi întîmplat!

Erik Prince îşi prezintă proiectul ca fiind o variantă mai ieftină între continuarea unei strategii militare, în mare măsură eșuată, şi un effort annual costisitor, de zeci de miliarde de dolari, și teama că o retragere completă a forţelor de securitate aliate ar risipi 17 ani de eforturi occidentale costisitoare de reconstrucţie a Afghanistanului. Prince spune că soluţia sa poate rezolva ceea ce peste 140 000 de soldați americani și NATO, nu au putut. Prince compară misiunea curentă a US Army, redusă la aproximativ 15.000 de militari sprijiniţi de peste 20.000 de contractori privați, cu eșecul Uniunii Sovietice. (Un militar american a fost ucis joi în Afghanistan, a informat US Army, fără a oferi detalii, ceea ce ridică la opt numărul soldaţilor americani morţi, în acest an în TO).

Proiectul lui Prince prevede o „raționalizare” a contractelor private care se derulează deja: doar 6000 de contractori privați care să ofere „sprijinul structurii de bază” și instruirea forțelor afghane. Echipe mici formate din veterani ai Forțelor Speciale, înglobate în batalioane afghane timp de aproximativ trei ani ar asigura continuitatea, absentă acum prin rotirea anuală a efectivelor. Acestea ar beneficia de sprijin aerian din partea unei flote de avioane operate în comun de afghani şi contractori. Circa 2500 de forțe americane pentru operațiuni speciale vor rămîne, totuşi, în Afghanistan pentru misiuni de combatere a terorismului. Toate acestea, a spus Prince, ar reduce costul anual al războiului la aproximativ o cincime din suma actuală!

Prince a negat că încearcă să influențeze procesul politic afghan pentru a impune această strategie. El a spus că singurii bani pe care le-a cheltuit în Afghanistan au fost costul de producție pentru un film de 10 minute în care îşi explică planul. „Poporul afghan va avea alegeri și vor face alegerile cu care vor trăi”, a spus Prince pentru New York Times, „dar voi vorbi cu oricare partid din Afghanistan care vrea să se gîndească la un mod diferit de a opri violenţele sîngeroase”.

Prince şi-a legat proiectul de efortul de a exploata bogăția minerală a Afghanistanului, inclusiv depozitele de pămînturi rare, un subiect preferat de Donald Trump, care s-a plîns de faptul că SUA nu obține beneficii suficiente din eforturile sale de război. Într-o prezentare multimedia, Prince prezintă unul dintre scopurile sale: „Dezvoltați și extrageţi minerale de bază din pămînturi rare pentru a restabili lanțul de aprovizionare high-tech din SUA”. În timpul vizitelor sale în Afghanistan, el sa întîlnit cu oficiali ai minieritului afghan, întîlniri pe care le-a descris ca fiind exploratorii.

Erik Prince, fondatorul Companiei Blackwater, a cîștigat sute de milioane de dolari din contractele militare americane, în principal în Iraq, înainte de a fi cercetat pentru uciderea unor civili, la Baghdad, în 2007. Afacerea lui a trecut, de atunci, prin mai multe “reîncarnări”. Cea mai recentă, Grupul Frontier Services din Hong Kong, care are contracte în Africa și Asia și este susținută de Citic Group, o mare companie de investiții chineze de stat.

Dacă la Kabul din ce în ce mai mulţi oficiali şi lideri militari par să îl sprijine, la Washington Prince s-a lovit repetat de opoziţia a doi dintre cei mai în vîrstă membri ai echipei de securitate națională a lui Trump: H.R. McMaster, consilierul pe securitate națională, la vremea respectivă, și Jim Mattis, secretarul actual al apărării. Ei l-au convins pe Trump să sporească numărul de trupe și resurse din Afghanistan, lucru care se întîmplă în prezent. Însă, vîntul pare favorabil, în prezent, pentru Prince: McMaster a plecat din echipă și Mattis se află prea adesea în contradicție cu Trump! Iar Prince are relaţii apropiate şi în cercul intim al preşedintelui, sora sa, Betsy Devos, fiind membră a Cabinetului.

Totuși, planul actual al lui Prince pentru Afghanistan are mulți sceptici.”Ideea că acești contractori sînt încorporați în unități afghane doar pentru pregătire este aproape ridicolă”, a declarat Laurel Miller, expert în politica externă la RAND și fost diplomat american pentru Afghanistan și Pakistan.”Și ideea că privatizarea războiului va economisi bani este cu siguranță ridicolă”, a continuat Miller. „Dacă această idee nu promite să fie o resursă semnificativă de bani, atunci de ce o promovează atît de puternic cei care vor să profite de ea”.

Chiar și mulți dintre liderii politici afghani, care acceptă elemente ale propunerii lui Prince, îşi exprimă îngrijorarea cu privire la posibilitatea unei prezențe private mai puțin responsabile decît armata americană.

Prince insistă, însă, că un pericol mai mare decît contractorii privaţi îl reprezintă un public american nerăbdător, forțînd o retragere completă și lăsînd în Afghanistan un vid de securitate.

Atunci însă cînd NATO prelua sarcina coordonării Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate (ISAF) din Afghanistan în vara anului 2003, Alianţa îşi asuma un angajament politic pe termen lung pentru sprijinirea guvernului şi a poporului afghan. România va continua să contribuie la eforturile de stabilizare a Afganistanului, inclusiv printr-un aport sporit la Misiunea Resolute Support, potrivit deciziei Summitului NATO (Bruxelles, 11-12 iulie 2018). România va susţine eforturile Afghanistanului pe linia reformelor şi a construcţiei instituţionale, în Deceniul de Transformare 2015-2024, prin furnizare de expertiză şi pregătire profesională a specialiştilor afghani, în arii de competenţă ale unor instituţii cheie ale statului român, la solicitarea părţii afghane.

România a participat la Misiunea Resolute Support încă de la debutul său, iar în prezent dispune de un contingent de aprox. 700 militari, îndeosebi în Kandahar şi la cartierul general de la Kabul, la Baghram şi Mazar-e-Shariff. Cei mai mulţi militari aparţin Batalionului 812 Infanterie Protecţia Forţei.