Etichetă: ISRAEL

LUMEA LA FEL, SAU CUM SE POATE OPRI RĂZBOIUL DIN GAZA

Bombardamentele NATO în Yugoslavia, cu nume de cod Operațiunea Nicovala Nobilă a fost o operațiune militară declanșată de Alianța Nord Atlantică împotriva Republicii Federale Yugoslavia, în timpul Războiului din Kosovo. Bombardamentele au durat din 24 martie 1999 pînă pe 11 iunie 1999.

Obiectivele ONN în Conflictul din Kosovo au fost concepute la întîlnirea Consiliului Nord Atlantic din 2 aprilie 1999 și prevedeau: Oprirea tuturor activităților militare și încetarea imediată a violențelor și represiunilor; Retragerea armatei, poliției și forțelor paramilitare din Kosovo; Staționarea unei prezențe militare internaționale în Kosovo; Întoarcerea sigură și necondiționată a tuturor refugiaților și a persoanelor strămutate; Stabilirea unui acord politic pentru Kosovo, conform Acordului Rambouillet în conformitate cu legea internațională și Carta Organizației Națiunilor Unite.

În anii 90, în Kosovo, creșterea naționalismul albanez și separatismului a dus la creștere tensiunilor etnice între sârbi și albanezi. O atmosferă din ce în ce mai otrăvitoare, susținută de asdepții separatismului, a generat zvonuri iar incidentele, de altfel banale, fiind cu mult exaggerate de o propaganda ostilă Belgradului. În 1990, președintele sîrb Slobodan Miloșevici a revocat autonomia provinciilor Kosovo și Voivodina, prin referendum national derulat pe întreg teritoriul Yugoslaviei, inclusive pe teritoriul Kosovo. Autonomia culturală albaneză a fost drastic redusă.

Pe 22 aprilie 1996, patru atacuri asupra personalului de securitate sârb s-au efectuat aproape simultan în mai multe părți ale provinciei Kosovo. O organizație pînă atunci necunoscută, „Armata de Eliberare din Kosovo” (UCK) declarase că este responsabilă pentru aceste fapte. Originea UCK a fost prima dată necunoscută. De fapt, inițial era un clan mic, dar grupul format de albanezii extremiști, mulți dintre aceștia fiind din regiunea Drenica din vestul provinciei Kosovo. UCK a primit suport material și financiar din partea albanezilor kosovari.

Fostul premier albanez, Bujar Bukoshi, aflat în exil la Zürich, Elveția, a înființat un grup numit FARK (Forțele Armate ale Republicii Kosova), care a absorbit de UÇK în 1998. Cei mai mulți albanezi au văzut UÇK ca „luptători de libertate” legitimi, în timp ce guvernul yugoslav îi considera „teroriști” care atacă poliția si civilii. În 1998, Departamentul de Stat al SUA listase UCK ca o organizație teroristă, dar în 1999, Comitetul de Politică Republican al Senatului Statelor Unite și-a exprimat nemulțumirea față de „alianța eficientă” a administrației Clinton, cu… UÇK și implicarea direct în extinderea rețelei albaneze de crimă organizată.

În timp ce banii sau armele se scurgeau direcționat către Kosovo, SUA a impus un „zid exterior de sancțiuni” asupra Yugoslaviei. În 1997, atacurile UCK s-au intensificat, centrate în zona văii Drenica, aranjate de comandantul UCK Adem Jashari, îngrozind populația cu crime și execuții sumare la adresa civililor.

Pe 31 mai 1998, armata iugoslavă și poliția sârbă au demarat o operațiune de eliminare a UÇK. NATO a răspuns la această ofensivă în mijlocul lunii iunie cu operațiunea „Determined Falcon”, un spectacol aerian asupra granițelor yugoslave. Richard Holbrooke, care a fost fotografiat alături de trupele UÇK, l-a amenințat pe Miloșevici că „ceea ce a rămas din țara ta va imploda”. Americanii au cerut ca sârbii să înceteze focul „fără legătură … cu o încetare a activității teroriste”!

Oficial, comunitatea internațională a cerut încetarea luptelor, în special ca sârbii să oprească ofensiva împotriva UÇK, fără să ceară și încetarea atacurilor comise de UÇK. Mai mult decît atît, au fost făcute încercări de a-l convinge pe Miloșevici să permită trupelor NATO de menținere a păcii să intre în Kosovo. Acest lucru, au susținut ei, ar fi  permits lui Christopher Hill, ambasadorul SUA în Macedonia, să continue procesul de pace. O încetare a focului a fost instituită, începînd cu 25 octombrie 1998. A fost urmată de Misiunea de Verificare Kosovo (KVM). Luptele au fost reluate în decembrie 1998, după ce UÇK a ocupat cîteva buncăre de cărbuni cu vedere strategică la drumul dintre Priștina și Podujevo nu cu mult timp după Masacrul Panda Bar după ce aceștia au tras într-o cafenea din Peć. UÇK a asasinat primarul din Kosovo Polje.

În ianuarie-martie 1999 războiul, a adus la creșterea nesiguranței în zonele urbane.

Incidentul de la Račak, din 15 ianuarie 1999, atribuit trupelor sârbe, a constituit punctul culminant fiind imediat, chiar înainte de investigație, catalogat ca un masacru, de către țările occidentale, și devenind una din principalele acuzații pentru crime de război împotriva lui Miloșevici. Ambasadorul Statelor Unite, William Walker, însoțit de camerele de televiziune a fost arătat în timp ce mergea printre cadaver, declarînd că a fost martor al crimelor comise de sârbi împotriva civililor…Incidentul reprezintă punctul de cotitură al războiului.

Pe 23 martie, Adunarea Națională a Serbiei a acceptat principiul de autonomie pentru Kosovo, însă nici o una din condițiile militare ale unui accord de pace negociat la   Rambouillet, considerate ca fiind „ocupație NATO”. Întregul document a fost descris drept „fraudulos”, fără prea multe posibilități de negociere pentru partea sârbă. În ziua următoare, 24 martie, NATO a început bombardarea Yugoslaviei. 1000 de aeronave militare, în principal cele de la bazele din Italia, aeronave de transport staționate în Adriatica, rachete de croazieră Tomahawk au fost, de asemenea utilizate pe scară largă, lansate de pe aeronave, nave si submarine. Pe parcursul a zece săptămîni de bombardament, aeronavele NATO au zburat în peste 38.000 misiuni de luptă!

Scopul declarat al operațiunii NATO a fost rezumat de către purtătorul de cuvînt: „sârbi afară, intrarea forțelor de menținere a păcii, refugiați înapoi”. Astfel trupele yugoslave trebuie retrase și înlocuite de forțele internaționale de menținere a păcii pentru a se asigura că albanezii se vor putea întoarce la casele lor. Așa numitele obiective „cu dublă utilizare” folosite atît de civilil cît și de armată, au fost atacate: poduri peste Dunăre, fabrici, centrale electrice, instalații de telecomunicații, locuințe ale membiilor unui partid yugoslav de stînga, un partid politic condus de soția lui Miloșevici, și Radio Televiziunea Sârbă. Unii au văzut aceste acțiuni ca încălcări ale legii internaționale, în special Convențiile de la Geneva. NATO, însă a susținut că aceste facilitati au fost potențial utile pentru armata yugoslavă și că bombardarea lor a fost astfel justificată. La începutul lunii mai, un avion NATO a atacat un convoi de refugiați albanezi, omorînd în jur de cincizeci de persoane. Pe 7 mai, NATO a bombardat ambasada chineză de la Belgrad, omorînd trei jurnaliști chinezi.

Atacurile NATO au continuat timp de 78 de zile şi, conform informaţiilor oficiale din partea Serbiei, bilanţul a fost de 2.500 de morţi şi 12.500 de răniţi. Aproximativ 800.000 de personae s-au refugiat, cel puțin 500.000 după declanșarea bombardamentelor NATO.

Președintele SUA, Bill Clinton a fost extrem de reticent să angajeze forțe americane pentru o ofensivă pe teren. În schimb, Clinton a autorizat o operațiune CIA pe teren pentru a antrena UCK, sabotînd și destabilizînd guvernul sârb.

NATO a luat decizia de a ataca Serbia fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, ceea ce a creat un precedent. De ce a intervenit NATO într-un conflict care nu făcea obiectul său de activitate, de ce au trebuit să fie bombardate şcoli, spitale, trenuri de călători, poduri, Rămăsese Miloşevici singurul dictator din lume? NATO a susținut că gestul de sfidare față de Consiliul de Securitate, a fost justificat de o „urgență umanitară internațională”. A intervenit preventiv pentru a salva populația albaneză de la genocid!

Este foarte interesant dacă ne uităm la felul în care Rusia a formulat declarația de anexare a Crimeei sau la comunicările legate de Donbass și Lugansk, sau Herson și Zaporojie. Practic, rușii utilizează o exprimare care este aproape cuvînt cu cuvînt luată din exprimarea NATO, cu care s-a motivate intervenția în Kosovo. Rușii spun: trebuie să dăm dreptul la autodeterminare a Crimeei așa cum s-a făcut cu Kosovo. Au folosit aceeași frazeologie cînd au vorbit de genocidul populației rusofone din Donbass. Este foarte important să vedem legătura dintre războiul din fosta Yugoslavie și răzbunarea simbolică asupra Vestului cu Ukraina.

***

În zorii zilei de sîmbătă, 7 octombrie 2023, în timpul sărbătorii evreiești de Simhat Tora, organizațiile islamiste din Fâșia Gaza, Hamas și Jihadul Islami, sub pretextul de a salvgarda Moscheea Al-Aqsa de pe Muntele Templului din Ierusalim în cadrul unei acțiuni denumite „Potopul Al Aksa”, au violat printr-un atac surpriză granița cu Israelul, au mitraliat sute de tineri care participau la un festival de muzică electronică, au ocupat și distrus numeroase localități israeliene din apropierea graniței, și, potrivit variantei oficiale israeliene, au masacrat peste 1300 de persoane, majoritatea civile, inclusiv copii, femei și bătrâni, au rănit circa 3000, și au răpit peste 240 persoane, inclusiv copii, femei și bătrîni. Mii de rachete, parte, artizanale și, marea majoritate, de producție iraniană au fost lansate asupra populației civile din sudul, centrul și nordul Israelului.

În următoarele zile, Israelul a fost pus in situația de a declanșa războiul de apărare, denumit al Săbiilor de fier. Ofensiva israeliană continuă și astăzi. În seara zilei de 27 octombrie 2023, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au lansat o invazie la scară largă în interiorul Fâșiei Gaza cu intenția de a lovi puterea militară a Hamasului, de a pune capăt dominației Fâsiei Gaza de către această organizație, și de a localiza și salva ostaticii israelieni și străini răpiți.

Întreaga comunitate internațională a acuzat Israelul de răspuns disproporționat, iar Instituțiile internaționale, Consiliul de Securitate și plenul ONU a cerut oprirea imediată a războiului. Curtea Penală Internațională a judecat Israelul pentru GENOCID împotriva poporului palestinian. În același timp, comunitatea Nord-Atlantică, în frunte cu SUA au cerut adoptarea urgentă a soluției de pace cu două state, iar armatei israeliene reținere dar continuă să-i sprijine cu armament și muniție.

Premierul israelian Beniamin Netanyahu a declarat că Israelul nu va putea fi forțat să accepte o soluție cu două state după războiul din Gaza. Armata israeliană a intrat în Spitalul Nasser, cel mai mare din Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza. Netanyahu a respins din nou orice recunoaştere internaţională a unui stat palestinian fără reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene. Netanyahu a spus că o astfel de iniţiativă va „oferi o recompensă uriaşă terorismului”, notează AFP.

În timp ce părțile se acuză reciproc de genocide, 4% din populația totală a Fâșiei Gaza, adică peste 90000 de persoane, sînt moarte, rănite sau dispărute. Atacurile aeriene, terestre și navale ale Israelului, care au continuat fără încetare începînd de la 7 octombrie, au distrus aproximativ 70 % din instalațiile și infrastructura din Fâșia Gaza.

Potrivit Euro-Med, 30676 de palestinieni, dintre care 28201 civili, au fost uciși în atacurile Israelului pînă la 4 ianuarie. Printre cei care și-au pierdut viața, 12040 erau copii, 6103 erau femei, 241 erau lucrători medicali și 105 erau jurnaliști.

Pe lîngă statisticile furnizate de Ministerul palestinian al Sănătății, cifrele Euro-Med includ persoanele care au fost prinse sub dărîmături în urma atacurilor israeliene sau despre care nu se mai aude nimic de mai mult de 14 zile și care, prin urmare, nu mai au nici o speranță de supraviețuire.

Israelul restricționează tot mai mult intrarea ajutoarelor umanitare pe teritoriu, folosind astfel foametea ca armă cu scopul a subjuga populația din Gaza și pentru a o forța să își părăsească pămînturile. Potrivit Euro-Med, în vederea represaliilor și a pedepselor colective Israelul vizează în mod deliberat infrastructura civilă pentru a provoca cît mai multe victime, pagube materiale și distrugeri.

Aproximativ 1,9 milioane de palestinieni au fost strămutați din cauza lipsei unui adăpost sigur, 67946 de locuințe fiind complet distruse și 179750 parțial avariate.

Ambele teritorii discutate, Kosovo și Fâșia Gaza numără aproximativ două milioane de persoane.

HUNTING ISIS

BMTF, 5 ian – Iranul amenință cu un răspuns dur, după dubla explozie de la Kerman, din sud, în care 84 de persoane au murit, cel mai sîngeros atentat din ultimii 40 de ani. Peste 210 persoane au fost rănite în acest atentat comis miercuri în apropierea mormîntului lui Qassem Soleimani, considerat arhitect al operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu, Iranul marcînd oficial împlinirea a patru ani de de la decesul acestuia, a informat presa de stat.

Timp de 30 de ore de la comiterea carnagiului nu a existat nici o revendicare. Un oficial american spune că pare un atac terorist de tipul celor comise în trecut de organizația Statul Islamic, în Iran. De altfel, Statele Unite neagă orice implicare a lor sau a Israelului în atacul cu bombe de pe 3 ianuarie, din Iran. „Statele Unite nu au fost implicate în nici un fel. Orice afirmaţie contrară este absurdă”, a declarat presei purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, relatează AFP. „Nu avem nici un motiv să credem că Israelul este implicat în această explozie”, a adăugat el.

Ce-mi dă cu virgulă, la o primă vedere: așa cum sugerau din primul moment oficialii americani, după modelul 9/11, Ben Laden etc, Statul Islamic și-a revendicat responsabilitatea pentru atentatele de la Kerman, într-un comunicat ce nu pare scris de oamenii califatului! Explic, pe scurt:

1. ISIS a folosit termenul „Iran” în declarația sa oficială, ceea ce este extrem de neobișnuit. ISIS folosește întotdeauna retorica islamică, deoarece nu crede în conceptul de state naționale. În atacurile anterioare asupra Iranului, ei au numit-o „Provincia Fars” sau „Provincia Khorasan” ca parte a Califatului Islamic, dar niciodată „Iran”.

2. ISIS a publicat fotografiile celor doi presupusi atacatori sinucigași cu fețele încețoșate. Atacatorilor sinucigași anteriori, martiri, nu li s-au încețoșat niciodată fețele pentru că nu există nici un motiv practic pentru ca imaginile să fie neclare. Blurarea se face de obicei pentru a evita identificarea care duce la arestarea lor. Ori, în cazul nostru, atacatorii sinucigași sînt deja morți și trupurile lor sînt în bucăți în Paradis.

3. ISIS și-a asumat responsabilitatea la aproximativ 30 de ore după atentat după nenumăratele comunicate ale Israel și SUA prin care se spală pe mîini de Kerman. Acest lucru este neobișnuit, deoarece gruparea teroristă emite, de obicei, o declarație în aceeași zi a atacului, de cele mai multe ori chiar și imediat după.

Dar, nah, decît zic…

JUSTIȚIA GLOBALĂ: DUBLA MĂSURĂ ȘI NAKBA… VOLUNTARĂ

BMTF, 4 ian – SUA au respins dosarul Africii de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) pentru războiul din Gaza, transmite BBC.

Africa de Sud susţine că Israelul comite acte de genocid în Gaza în cazul depus la CIJ săptămîna trecută. „În ceea ce priveşte Statele Unite, nu vedem nici un act care să constituie genocid”, a declarat miercuri purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller. „Dar au loc operaţiuni militare care pun poporul palestinian în pericol”, a adăugat Miller.

Purtătorul de cuvînt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a mai spus miercuri că SUA consideră cazul „contraproductiv şi complet fără nici o bază de fapt”.

Israelul a respins acuzaţia de genocid din Africa de Sud, numind-o „fără temei”.

Africa de Sud îi sprijină pe palestinieni în conflictul în curs, în timp ce SUA au sprijinit Israelul cu asistenţă militară şi arme.

Guvernul israelian negociază cu mai multe ţări, printre care şi Republica Congo, pentru relocarea parţială către acestea a populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza după ce se va fi terminat războiul cu gruparea Hamas, potrivit ediţiei de miercuri a publicaţiei Times of Israel, care citează un înalt responsabil israelian, relatează agenţia EFE.

Guvernul condus de Benjamin Netanyahu elaborează astfel planuri pentru ceea ce numeşte a fi migraţia „voluntară” a unei părţi din cei 2,3 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza care ar fi de acord să plece de acolo.

„Republica Congo ar fi dispusă să primească imigranţi şi avem discuţii de asemenea cu alte ţări”, a spus pentru Times of Israel sursa citată, care face parte din Cabinetul de Securitate israelian.

De altfel, inclusiv unii miniştri membri ai guvernului Netanyahu au cerut deschis în ultimele zile plecarea palestinienilor din Fâşia Gaza şi instalarea coloniştilor israelieni în enclava palestiniană. Ministrul de finanţe, Bezalel Smotrich, şi cel al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, au făcut declaraţii în acest sens.

Ofensiva militară israeliană asupra enclavei palestiniene a provocat peste 22.300 de morţi şi peste 57.200 de răniţi, majoritatea femei şi copii. Se estimează că alte mii de palestinieni dispăruţi au murit şi corpurile lor se află sub dărîmăturile clădirilor distruse.

DESPRE RĂZBOIUL INFORMAȚIONAL

Războiul e la fel peste tot. Cu morţi, răniţi, refugiaţi, drame incomensurabile, distrugeri, mirosul morţii. În război, tineri nevinovaţi se omoară între ei pentru ca bogaţii să devină şi mai bogaţi. Peste tot! Fără excepţie, fără discriminare! Cu ce e mai tragică moartea israelianului ucis de un luptător Hamas, decât cea a palestinianului răpus în propria locuinţă din Gaza, în timp ce încălzea, pe o plită electrică, laptele bebeluşului de lângă el? Sau, cu ce sunt mai tragice funerariile tinerilor ucraineni, ucişi în luptele de la Nikolaev sau Mariupol, decât liniştea fumegândă din jurul trupurilor tinerilor ruşi, ucişi de gloanţe în acelaşi Nikolaev sau Mariupol, înconjurate de mici incendii arzând ca tot atâtea candele întru veşnică pomenire? Cu nimic! Acestea sunt imagini ce pot fi văzute în întreaga lume. Perspectiva enunţată mai sus este cea umană, firească, de animal biologic care are întrebări şi caută răspunsuri? Sunt întrebări nedoctrinare, întrebări ce ţin de facerea şi desfacerea unei lumi, clădită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa!

Întrebările animalului politic din om, ca făptură a lui Dumnezeu, se nuanţează. Cu ce sunt mai corecte politic şi justificate, drepte, bombardamentele asupra palestinienilor, decât cele împotriva iraqienilor? Sau, cu ce sunt mai vinovaţi ucrainenii din Nikolaev, Mariupol, Sumîi, Doneţk, Lugansk, Harkov, sau Kiev, decât sârbii din Belgrad, Pancevo, Novi Sad sau Pristina? Sau Sarajevo? Cu nimic! Răspunsul la aceste întrebări este despre PUTERE, despre legi, jurişti şi procurori corupţi, despre afaceri şi câştiguri fabuloase!

Aceste poveşti identice, doar cu personaje diferite, sunt consumate avid de restul cetăţenilor planetei, din confortul căminelor proprii, înfundaţi în fotolii mari, de pluş, printre râgâituri de prea bine. Ei sunt cei care se indignează, iubesc, urăsc, protestează, pun etichete, în funcţie de ceea ce văd şi ceea ce citesc, ei sunt cei care cer mai-marilor lumii, mai-bogaţilor lumii să intervină, să pună capăt tragediilor, să devină şi mai puternici, şi mai bogaţi. Ei sunt cei care nu acceptă un dialog, pentru că, nu-i aşa, au văzut cu ochii lor!

Crede şi nu cerceta este îndemnul biblic adoptat de profesioniştii manipulării de astăzi şi deontologii care veghează la respectarea corectitudinii politice. De minciuna ridicată la rang de adevăr planetar se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în PSYOPS, StratCom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare! Adică, război informațional! Când aceştia nu dau rezultatele scontate, întocmai şi la timp, mass-media este anihilată cu ajutorul bombelor, precum în 1999 la Belgrad, împotriva Radio Televiziunii Sârbe, momentul în care jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI şi ŢINTĂ LEGITIMĂ! Este momentul în care importanța războiului armat a basculat în favoarea războiului informațional.

Distorsiunea adevărului s-a propagat în mass-media de multă vreme. Manipularea, campaniile de diabolizare a unor inamici politici sau militari, propaganda de război. Exemplul, pe care-l consider „de manual”, îl regăsim în octombrie 1914, după cucerirea oraşului Anvers. Acesta este citat de către cercetătorul german Michael Kunczik, la a cărui lansare de carte (Război salvat. Comunicarea în timpul războaielor, Ed. InterGraf, 2002), la Timişoara, am vorbit, împreună cu prietenul şi camaradul meu Raico Cornea. Povestea este una a ştirilor care se fac din ştiri şi nu de la faţa locului: „Când s-a aflat de cucerirea oraşului Antwerpen, clopotele bisericilor au început să bată” (în Germania, n.a.), scrie Kolnische Zeitung. De aici, începe tăvălugul: „Aşa cum relatează Kolnische Zeitung, după cucerirea cetăţii, clerul din Antwerpen a fost constrâns să bată clopotele bisericilor”, scrie Le Matin. „În conformitate cu cele aflate la Koln de Le Matin, după ce Antwerpen fusese cucerit, preoţii belgieni care au refuzat să bată clopotele bisericilor au fost alungaţi din serviciul lor”, scrie Times. „Conform celor aflate de Times la Koln, via Paris, după cucerirea oraşului Antwerpen, bieţii preoţi belgieni care refuzaseră să bată clopotele bisericilor au fost condamnaţi la muncă silnică”, scrie Corriere della Sera. Şi: „În conformitate cu unele informaţii care i-au parvenit ziarului Corriere della Sera din Koln, prin Londra, se adevereşte că barbarii cuceritori ai oraşului Antwerpen i-au atârnat pe bieţii preoţi belgieni cu capul în jos, ca nişte limbi de clopot vii, în clopotele bisericilor, pedepsindu-i astfel pentru eroicul lor refuz de a bate clopotele”, scrie, din nou, Le Matin! Aproape amuzant, nu? O presă scrisă care umbla după senzaţional şi tiraje mari, dar atentă, totuşi, să nu deraieze de la unele reguli nescrise ale profesiei.

Nu acelaşi lucru pot spune despre presa americană, modelată de timpuriu de acest YELLOW JOURNALISM, în care magnaţii Randolph Hearst şi bănăţeanul nostru, născut pe malul Mureşului, la Măcău, în Banatul istoric, Joseph Pulitzer, nu s-au dat în lături de la a fi aţâţători de război. Un fel de televiziune românească de ştiri, de astăzi! Pentru că, în literatura de specialitate există un război despre care se afirmă că este rezultatul activităţilor unor ziarişti: războiul spaniolo-american de la 1898! Jurnalismul patriotard, pe care cei doi l-au exacerbat în lupta lor concurenţială pentru tiraje mai mari, între New York World şi New York Journal, a dus în final ca preşedintele William McKinley să cedeze presiunii opiniei publice şi să declare război Spaniei! William Randolph Hearst jr. face următoarea remarcă la adresa tatălui său: „Ne-am străduit din răsputeri să începem un război hispano-american în 1898.” Ca reacţie, aşa a făcut şi Pulitzer! Este deja de notorietate schimbul de telegrame din acea perioadă între Hearst şi celebrul ilustrator Frederic Remington, trimis în Cuba să ilustreze atrocităţile spaniolilor. Remington a scris: „E linişte totală. Nu e nici un conflict. Nu va fi nici un război. Doresc să mă întorc”. Hearst i-a răspuns: „Te rog, stai pe loc. Tu faci ilustraţiile, războiul îl fac eu!” Ziarele sunt făcute pentru vânzare. Din acest motiv, nu sunt cu nimic mai bune decât războiul. Războiul înseamnă senzaţie şi entuziasm. Pe această bază, aproape orice şi oricine poate trăi şi prospera!

Ce odioşenii! Istorice! Sigur, în zilele noastre, această manipulare odioasă a devenit mult mai sofisticată, iar batalioanele de operaţiuni psihologice se străduiesc să cucerească minţile şi inimile consumatorilor de media de pe tot globul. Dacă suntem de „partea bună a istoriei” le spunem operaţiuni de PSYOPS, dacă suntem de partea cealaltă, a neantului, a diavolului, a răului suprem, identificăm formaţiuni de troli care emit o propagandă odioasă.

Mesajele de PSYOPS sunt îndreptate în două direcții: a inamicului și a aliaților. În Ucraina, de exemplu, au fost îndreptate, în primul rând, asupra populaţiei din Crimeea şi din teritoriile ocupate de Rusia, acea 24-23% din teritoriul ucrainean aflat acum sub ocupaţie rusească. Ei au fost principalele ţinte ale ştirilor false diseminate de PSYOPS-ul ucrainean cu foarte multă măiestrie, aş putea spune. Dar PSYOPS-ul a mai avut o ţintă, şi anume populaţia din Europa, publicul european şi mesajul a fost propagat prin intermediul mass-media europeană şi aceste mesaje s-au referit în principal la cele două contraofensive, pe care armata ucraineană le-a întreprins până acum în timpul războiului.

De fapt, principalul obiectiv al PSYOPS-ului este acela de a contracara propaganda ostilă a inamicului, iar la nivel strategic şi tactic pentru a justifica în ochii opiniei publice misiunea, scopul şi, evident, folosirea forţei potrivit regulilor de angajare. Exact asta a făcut Ucraina: pe de o parte şi-a ţintit inamicul, Federaţia Rusă, a încercat să-i anihileze propaganda, iar pe de altă parte a încercat să atragă de partea sa opinia publică din Europa şi din lumea occidentală prin acele mesaje ţintite şi diseminate de mass-media. Sigur, operaţiunile de PSYOPS nu pot fi singulare, ele trebuie susţinute de celelalte componente ale operaţiunilor militare. Şi iată ce ciudat a sunat această propoziţie, pentru că, până la un moment dat, noi ştiam că PSYOPS-ul şi războiul informaţional constituie elemente de sprijin pentru războiul armat. Însă, a existat un moment în care lucrurile s-au schimbat şi acest moment a fost, să-i spunem, noaptea de 22 spre 23 aprilie 1999, când a fost bombardată televiziunea publică din Belgrad şi când jurnaliştii au devenit, practic, din observatori ai conflictului au devenit actori în acest conflict, practic, au devenit combatanţi în conflict. De atunci, lucrurile par să meargă pe acest făgaş şi operaţiunile militare nu fac altceva decât să susţină, practic, războiul informaţional, care este cu un pas înaintea operaţiunilor militare.

Sigur, aşa cum s-a întâmplat recent, difuzarea informaţiilor duşmănoase poate fi oprită cu un singur buton. Nu mai e nevoie de bombe, ca la televiziunea sârbă în 1999! Nimic nou sub soare! Această armată paralelă, înarmată cu cerneală şi tastatură, readuce în ochii noştri învăţăturile înaintaşilor. Filosoful, eseistul şi istoricul scoţian David Hume, scria în 1749, în Treatise of Human Nature (citat de Kunczik, op. Cit. p.23): „Când propriul nostru popor este în război cu altul, îl detestăm pe acela ca fiind crud, perfid, nedrept şi violent. Dar întotdeauna ne considerăm pe noi şi pe aliaţii noştri ca fiind echitabili, moderaţi şi plini de compasiune. Dacă generalul inamicilor este victorios, cu greu îi vom atribui caracteristici umane. El este un vrăjitor. Vorbeşte cu demonii … Are o minte sângeroasă şi găseşte plăcere în a cauza moarte şi distrugere. Dar dacă victoria este de partea noastră, comandantul nostru are toate calităţile opuse, este un etalon de virtute, de curaj şi de comportament. Trădarea lui o vom considera politică. Cruzimea lui o vom considera un rău intrinsec al războiului. Pe scurt, orice defect al său ne vom strădui să-l diminuăm, ori îl vom glorifica sub numele virtuţii care i s-ar potrivi.”

Construcţia imaginii duşmanului este un procedeu foarte „îndrăgit” de specialiştii în StratCom (strategii de comunicare!), pentru influenţarea opiniei publice. Crearea unei imagini artificiale a inamicului, construieşte în mentalul populaţiei un sentiment de ameninţare, corelat cu nevoia unei conduceri puternice, o disponibilitate crescută de a accepta o conducere autoritară. Cu cât este mai mare ameninţarea (închipuită sau nu!) din partea unui duşman real, sau a unuia prezentat ca atare, cu atât pare a fi nevoia de îmbrăţişare a cauzei conducătorului puternic, lăsând la o parte problemele personale (războaiele din Palestina și Ucraina vs. Împrumuturile astronomice, lipsa banilor pentru pensii, majorări de taxe și impozite, scumpiri la gaze, electricitate, alimente, corupţie, şomaj etc). Pe timp de război, adversarul este stigmatizat cu preponderenţă sub eticheta de monstru, bestie, om inferior, nebun. „Acesta nu este un război. De fapt, luptăm împotriva fiarei sălbatice”, scria Rudyard Kipling.

Uciderea copiilor este un instrument de PR utilizat din cele mai vechi timpuri, când se construieşte imaginea duşmanului, dar la dimensiune planetară din timpul războiului din Golf! A fost prezent şi la Timişoara, în 1989, când s-au prezentat imaginile cu cadavrele unor femei gravide cu burţile spintecate, pentru a dovedi brutalitatea securităţii. De fapt, acele femei decedaseră de moarte naturală şi fuseseră autopsiate! Pretinse atrocităţi asemănătoare au fost citate şi de către ministrul german al Apărării, Rudolf Scharping, atunci când încerca să justifice atacul NATO asupra Iugoslaviei, în 1999. Indignarea omenească joacă un mare rol şi, de fiecare dată, în favoarea PR-iştilor! Acum se ştie, Kosovo a angajat firma americană de PR, RUDER FINN, să-i reprezinte interesele, iar în martie 1993, a demarat o intensă campanie publicitară în Statele Unite. În acea perioadă, RUDER FINN a lucrat şi pentru Croaţia şi pentru facţiunea musulmană din Bosnia-Herţegovina. „Motivul este să determinăm opinia publică să implice America în acel conflict fratricid”, chiar din 1990, când compania a sprijinit Comunitatea Albanezo-Americană să publice un anunţ publicitar, în New York Times, în care se scria: KOSOVO S-A TRANSFORMAT ÎNTR-UN ADEVĂRAT LAGĂR DE CONCENTRARE. Au fost 9 ani de muncă intensă pe frontul cu cerneală şi tastatură, până când bombele aveau să se aştearnă, covor, peste Serbia! Povestea lansată de Ministerul Informaţiilor din Croaţia, în 1992, potrivit căreia sârbii plăteau bani gheaţă pentru uciderea unui copil croat, a fost rostogolită de BBC, cu ajutorul RUDER FINN, fără a fi verificată!

Un alt exemplu cunoscut este cel al firmei HILL&KNOWLTON, aflată în slujba statului Kuweit, care a excelat în masiva manipulare mediatică şi dezinformările practicate. Hill&Knowlton a avut sarcina să pregătească materiale incriminatorii şi dovezi care urmau să fie înaintate Consiliului de Securitate al ONU, Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA şi Cercului de Lucru pentru Drepturile Omului din Congresul american. Vă amintiţi? Atrocităţile cu copiii ucişi în incubatoarele maternităţii, nu au lipsit!

Încă înainte de începerea războiului, Ucraina s-a bazat pe PR Week şi pe conglomeratul de 150 de entităţi ale societăţii civile, semn că întregul mecanism de manipulare a informaţiei a evoluat şi a căpătat o altă dimensiune! Potrivit site-ul american MintPress News, specializat în analize politice și economice, Kievul a generat un flux constant de propagandă sofisticată, menită să-i aducă sprijinul public și oficial din partea țărilor occidentale. În spatele efortului de relații publice al Ucrainei se află o armată de strategi politici străini, lobbyiști de la Washington DC și o rețea de instituții media. Cheia efortului de propagandă este o cohortă internațională de firme de relații publice care lucrează direct cu Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei pentru a purta războiul informațional. Efortul internațional este strîns legat de mai multe organizații ale „societății civile” cu puternice conexiuni în guvernul SUA și în serviciile de intelligence americane care funcționează sub pretextul promovării libertății presei”, se scrie în ancheta apărută într-o publicaţie americană.

Împactul acestui asalt mediatic este cu atât mai important cu cât, de partea cealaltă, mijloacele de comunicare ale Rusiei au fost oprite de la emisie în Europa şi Statele Unite, atât on-air, dar şi cele pe Internet. Mai mult, în fiecare ţară, şi în România, cu atât mai mult, parcă, diferite personalităţi ale spaţiului mediatic, influenceri şi deontologi cunoscuţi, absolut TOŢI mufaţi la fluxul de granturi internaţionale, sunt extrem de atenţi, vânează şi execută orice opinie apărută în spaţiul public care nu este corectă politic sau de partea bună a istoriei şi pe orice autor. Oricine are un punct de vedere diferit decât cel oficial este catalogat pro-rus, informaţiile sunt pro-ruse, chiar datele oficiale prezentate sunt false şi transmise ca o susţinere a ocupantului rus al Ucrainei paşnice. Cum spunea preşedintele Chinei, „pentru un tango e nevoie de doi”! Pro-ruse sunt şi criticile la adresa conducerii statului român, decuplat de nevoile propriilor cetăţeni în ultimii 7 ani! Acestea pot fi incriminate penal, iar autorii criticilor reduşi la tăcere! Este un model prin care societatea civilă veghează la consolidarea OMULUI NOU şi la LIBERTATEA acestuia! Narativul favorit este acela că Ucraina este brațul apărătorului Europei în fața invaziei ruse. Dacă noi sîntem înfrînți, următoarele țări pe care Rusia le va ataca vor fi cele din NATO…

Același narativ pe care-l repetă astăzi premierul controversat al Israelului, Benjamin Netanyahu! Dacă vom fi înfrînți, Hamas-ul va ataca Europa. Europa urmează! Același tipar! Același scenariu? Aceiași regizori?

Ca o concluzie la acest text lung: în caz de război nimeni nu se poate aştepta la o prezentare obiectivă şi corectă a faptelor şi actorilor implicaţi, deoarece fiecare dintre aceştia este interesat să influenţeze fluxul de ştiri şi să maximizeze avantajele şi profiturile generate de confruntare. Este un fapt pe care trebuie să-l conştientizăm şi să-l acceptăm! Prima victimă a războiului este adevărul! Presa care doreşte să relateze obiectiv şi corect nu are ce căuta în acest război! Ea va fi eliminată, discreditată, anihilată pentru că PAGUBA pe care aceasta ar produce-o ar fi prea mare. Jurnaliştii care utilizează etica profesională în scop personal pot fi foarte importanţi pentru inducerea în eroare a inamicului şi pentru influenţarea opiniei publice. În 1809, Heinrich von Kleist scria în al său „Manual de jurnalistică franceză”: „Jurnalistica franceză este arta de a face poporul să creadă ceea ce guvernul constată că ar fi bine să creadă…” Aşa se întâmplă, acum, și în Palestina! Asta vedeți la televiziunile de știri! În special cele afiliate!

DESPRE RĂZBOIUL INFORMAȚIONAL LA EUROATLANTICA

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 noiembrie, ora 21:05) – Emisiunea „Euroatlantica” – Realizator: Radu Dobriţoiu – Bun găsit. Cele două războaie, în Europa şi în proximitate, sunt în acest moment, principala provocare a secolului. Privim cu îngrijorare confruntările armate atât în Ucraina, cât şi în Israel. În spatele celor două războaie, în adâncime şi cu impact pentru opinia publică internaţională, avem, separat de confruntările armate, un palier extrem de important războiul informaţional şi operaţiunile psihologice desfăşurate în interiorul celor două confruntări. Un război dus în spatele liniilor frontului, la vedere, la suprafaţa conflictului. Invazia rusă a Ucrainei are impact şi asupra regiunii Orientului Mijlociu şi Africii de Nord, în trei domenii principale: negocieri politice şi acţiuni militare, ajutor umanitar şi securitate alimentară şi aprovizionare cu gaz şi petrol. Dar peste acestea se află influenţa mesajelor, impactul pe care îl are dezinformarea şi propaganda de război. Mediul online, dar mai ales social media au schimbat radical atât războiul informaţional dintre state, cât şi controlul narativ guvernamental în cadrul statelor. O realitate evidentă astăzi în conflictele din Ucraina şi din Israel, pornind de la principiile lui Joseph Goebbels, Rusia şi Hamas alimentează publică internaţională folosind mijloace de propagandă şi de dezinformare, care depăşesc principiile elaborate de nazişti. Discutăm din nou în această seară, la „Euroatlantica”, despre cele două conflicte care macină zilnic echilibrul geopolitic internaţional, dar de această dată dezbatem din perspectiva războiului informaţional. Invitaţii ediţiei: Dumitru Borţun, profesor universitar la Facultatea de. Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative şi Mario Balint, fost corespondent Radio România Actualităţi în Orientul Mijlociu şi în Ucraina. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta „Euroatlantica”. Tema ediţiei: „Războiul informaţional în conflictele din Ucraina şi Israel”. În regia de emisiei, Claudia Buzică şi Costin Iorgulescu au stabilit legătura prin telefon cu cei doi invitaţi. Bună seara, domnule profesor Dumitru Borţun.

Dumitru Borţun: Bună seara! Mulţumesc pentru invitaţ!

Realizator: Bună seara, Mario Balint!

Mario Balint: Bună seara, Radu! Mulţumesc pentru invitaţie!

Realizator: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să participaţi la emisiunea „Euroatlantica”. Bun venit la Radio România Actualităţi! Domnule profesor Dumitru Borţun, ne reîntâlnim la „Euroatlantica”, analizând de această dată două războaie. Vă rog să ne referim în primul rând la atacarea Israelului de teroriştii din Hamas. Să pornim de la un studiu de caz: bombardarea spitalului din Fâşia Gaza. Iniţial, atacul i-a fost atribuit Israelului, ulterior s-a dovedit că Hamas a avut o rachetă care a lovit spitalul. Vorbind despre războiul informaţional, inclusiv organisme de presă cu prestigiu au transmis o informaţie falsă, revenind cu erate, cu corecţii. Din acel moment, a pierdut Israelul controlul informaţional în mediile islamice şi internaţionale?

Dumitru Borţun: Spuneţi, vă rog.

Realizator: Da, vă întrebam, domnule profesor, dacă din acel moment …

Dumitru Borţun: Da, da, nu, nu. Deci era pentru mine întrebarea.

Realizator: Pentru dumneavoastră, domnule profesor.

Dumitru Borţun: Da, în momentul ăla, Israelul a început să piardă din credibilitate. Oamenii au crezut că este agresor cinic şi iresponsabil şŞi degeaba au mai venit eratele şi dezminţirile, pentru că haloul de imagine se crease./denisse/ Ştiţi, cam aşa se întâmplă, asta e psihologia socială, nu avem cum să o schimbăm, e în firea omenească. Domnule, ceva trebuie să fi fost, e ceva că ăia. Deci dezminţirea nu mai funcţionează. Este vorba aici de o informaţie greşită, informaţie falsă, este minciună pur şi simplu, asta a fost.

Realizator: Şi Hamasul?

Dumitru Borţun: Mai e o problemă de interpretare /…/

Realizator: Hamasul a speculat.

Dumitru Borţun: A speculat, da.

Realizator: Da, a fost un moment dificil inclusiv pentru Europa, pentru că a alimentat foarte mult demonstraţii şi proteste pe bătrânul continent. Au ieşit nu numai palestinienii, ci şi populaţia islamică majoritară în Franţa, în Belgia, în ţările nordice, chiar şi la Londra am avut.

Dumitru Borţun: Sunt mult mai multe demonstraţiile pro-Palestina decât cele anti-Hamas, care ar fi normal să fie şi alea, pentru că Hamasul este personificarea extremismului, personificarea fanatismului, personificarea terorismului criminal. Şi cu toate astea, oamenii protestează împotriva Israelului şi pentru Palestina. De ce? Pentru că există o unitate extraordinară de valori şi de credinţe în lumea musulmană. Îi uneşte Coranul, îi uneşte ceea ce se numeşte în termen de culturologie codul tare. Codul tare al unei culturi e dat de religie. Asta o spune şi Huntington, dacă mai ţineţi minte în „Ciocnirea civilizaţiilor”.

Realizator: Da, „Ciocnirea civilizaţiilor”.

Dumitru Borţun: Exact, asta spune că civizaţiile alea care se vor ciocni în viitor sunt de fapt definite de religiile din care se trag, care au stat la bază. De mulţi ani de zile, oamenii nici nu mai cred în religia respectivă, dar le-a rămas morala, le-a rămas o anumită viziune despre lume, le-au rămas nişte valori şi astea se confruntă cu alte valori – asta e problema războaielor. De-aia spunea René Maheu foarte frumos – a fost director general al UNESCO pe vremuri, are o carte în care spune aşa: „Războaiele se nasc în mintea oamenilor”. Acolo se nasc războaiele, pentru că oamenii nu sunt în stare să perceapă pe semenii lor ca pe nişte oameni egali, sunt inferiori lor sau nu sunt oameni, îi diabolizează. Nu sunt oameni sau sunt doar parţial. Oamenii nu sunt ca noi, oameni totali. Asta este psihologia care generează războaie.

Realizator: Datorită operaţiunilor sale de informaţii, Ucraina a scos 17.000 de ruşi de pe câmpul de luptă, potrivit şefului Comandamentului pentru operaţii speciale ale Armatei SUA, generalul locotenent Jonathan Braga, citat de „Business Insider”. Mai clar, datorită acestor mesaje ţintite, mii de soldaţi ruşi au dezertat. Mario Balint, atât Rusia, cât şi Ucraina au apelat chiar înainte de începerea invaziei la metode şi mijloace de propagandă şi de dezinformare în contextul războiului informaţional. Te rog să explici pentru ascultători în ce constau operaţiunile psihologice PSYOPS în conducerea războiului?

Mario Balint: Este adevărat, şi Ucraina, şi Rusia au apelat la PSYOPS şi la război informaţional, însă de la începutul războiul, Ucraina a dominat practic acest război informaţional şi operaţiunile de PSYOPS pe teritoriul său, dar şi în vecinătatea apropiată, ca să folosim un termen pe care ruşii îl folosesc cu drag în adâncimea teritoriului rusesc şi pe teritoriul Uniunii Europene. Pentru că a folosit chiar şi o companie de relaţii publice şi foloseşte o companie de relaţii publice pentru a ţinti mai bine mesajele de PSYOPS şi acestea sunt îndreptate în două părţi. În primul rând asupra populaţiei din Crimeea şi din teritoriile ocupate de Rusia, acea 24-23% din teritoriul ucrainean aflat acum sub ocupaţie rusească. Ei au fost principalele ţinte ale ştirilor false diseminate de PSYOPS-ul ucrainean cu foarte multă măiestrie, aş putea spune. Şi aşa cum spuneai, din cauza acestor informaţii false au existat acele dezertări contabilizate de lumea occidentală./eradu/denisse/ Dar PSYOPS-ul a mai avut o ţintă, şi anume populaţia din Europa, publicul european şi mesajul a fost propagat prin intermediul mass-media europeană şi aceste mesaje s-au referit în principal la cele două contraofensive, pe care armata ucraineană le-a întreprins până acum în timpul războiului. De fapt, principalul obiectiv al PSYOPS-ului este acela de a contracara propaganda ostilă a inamicului, iar la nivel strategic şi tactic pentru a justifica în ochii opiniei publice misiunea, scopul şi, evident, folosirea forţei potrivit regulilor de angajare. Deci, asta a făcut Ucraina: pe de o parte şi-a ţintit inamicul, deci Federaţia Rusă, ea a încercat să-i anihileze propaganda, iar pe de altă parte a încercat să atragă de partea sa opinia publică din Europa şi din lumea occidentală prin acele mesaje ţintite şi diseminate de mass-media. Sigur, operaţiunile de PSYOPS nu pot fi singulare, ele trebuie susţinute de celelalte componente ale operaţiunilor militare. Şi iată ce ciudat a sunat această propoziţie, pentru că, până la un moment dat, noi ştiam că PSYOPS-ul şi războiul informaţional constituie elemente de sprijin pentru războiul armat, pentru /…/ armată. Însă, a existat un moment în care lucrurile s-au schimbat şi acest moment a fost, să-i spunem, noaptea de 22 spre 23 aprilie 1999, când a fost bombardată televiziunea publică din Belgrad şi când jurnaliştii au devenit, practic, din observatori ai conflictului au devenit actori în acest conflict, practic, au devenit combatanţi în conflict. De atunci, lucrurile par să meargă pe acest făgaş şi operaţiunile militare nu fac altceva decât să susţină, practic, războiul informaţional, care este cu un pas înaintea operaţiunilor militare. Este foarte dificil pentru militarii aflaţi pe teren să facă faţă propagandei din birouri şi acest lucru s-a văzut mai ales în ultimele luni în Ucraina şi a fost recunoscut chiar de generalul Zalujnîi.

Realizator: Domnul profesor Borţun a adus aminte de UNESCO. Nu a ştiut ce material înregistrat am pregătit în emisiune, în marja temei pe care o abordăm în această seară la „Euroatlantica” – Războiul informaţional în conflictele din Ucraina şi Israel. Vă propun să ascultăm un fragment din interviul pe care l-am realizat cu doamna ambasador Simona-Mirela Miculescu, din 7 noiembrie preşedinte UNESCO. Este prima femeie ambasador din ţara noastră, care va conduce un organism internaţional, al treilea cetăţean român, după Nicolae Titulescu şi Manea Mănescu, care reprezintă România în calitate de preşedinte al unei organizaţii mondiale. Să ascultăm opiniile doamnei ambasador Miculescu despre inteligenţa artificială şi războiul informaţional.

*

Realizator: Doamnă ambasador, Simona Miculescu, intrăm în era inteligenţei artificiale. UNESCO are mandat şi pentru colaborarea ştiinţifică între naţiunile reprezentate la ONU. Este inteligenţa artificială o provocare majoră pentru omenire în acest moment?

Simona-Mirela Miculescu: UNESCO chiar a făcut multe lucruri chiar în premieră globală, şi aici menţionez doar unul singur. Practic UNESCO acum doi ani, statele membre, deci inclusiv România, au adoptat primul instrument global care este o recomandare privind etica în inteligenţa artificială, o dimensiune pe care multă lume o ignoră, este o dimensiune ce ţine de drepturile omului, una din sursele de inspiraţie fiind şi actul digital emis în acelaşi an de Uniunea Europeană./astanimir/denisse/ Şi aş mai menţiona aici inclusiv un instrument pe care îl pregăteşte UNESCO pentru reglementarea reţelelor sociale, unde, din păcate, discursul urii a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit şi, practic, acest instrument, care va fi prezentat în toamna anului viitor la ONU, la Summitul viitorului, acesta îşi propune să fie de fapt, linii directoare orientative pentru autorităţile naţionale când îşi vor reglementa reţelele sociale, pentru că va trebui să ajungem şi acolo la un moment dat, altfel haosul se va întinde.

Realizator: Doamnă ambasador, Simona Miculescu, mediul online este o provocare din ce în ce mai mare. Să ne referim şi la războaiele duse în online. UNESCO va regândi strategia existentă pentru a fi adaptată la provocările actuale?

Simona Miculescu: Bineînţeles, nu avem de ales. Trebuie să ne adaptăm permanent şi într-un ritm sigur, din păcate, chiar ameţitor, strategiile de comunicare. Aşa cum vă spuneam, există acest demers al UNESCO pe care l-a demarat în iarna anului acestuia, această campanie pentru reglementarea reţelelor sociale se numeşte „ťinternet pentru încredere”ť / „ťinternet for trust”ť. Este o campanie pentru cei interesaţi, o recomand călduros sau o pot consulta pe site-ul UNESCO. Este fără precedent această perioadă. Trebuie să fim din ce în ce mai fermi în a ne adapta strategiile de comunicare, de la cele individuale, la cele naţionale şi la cele globale. Eu cred că fiecare dintre noi, care este o persoană responsabilă, trebuie să se adapteze şi să încerce în jurul său şi inclusiv prin ceea ce postează şi prin ceea ce postează în spaţiul public, prin ceea ce spune în spaţiul public trebuie să pledeze şi să fie un exemplu pozitiv în comunicare. Nu se poate să continuăm în acest stil, pentru că deja haosul este generalizat şi cumva trebuie să construim fiecare şi ca individ. Fiecare naţiune trebuie să contribuie, dar şi organizaţiile internaţionale trebuie să contribuie în acest sens. UNESCO este angajat în acest demers şi ştiu că şi secretariatul ONU de la New York a pornit un demers şi practic are în pregătire o strategie globală în acest domeniu.

*

Realizator: Doamna ambasador Simona Miculescu, preşedinte UNESCO. Domnule profesor Dumitru Borţun, doamna ambasador amintea de discursul urii, dar şi de o viitoare adaptare a naţiunilor pentru reglementarea reţelelor sociale. În contextul celor două războaie, referindu-ne mai ales la Ucraina, speculează trollerii, propagandiştii, Rusia, lipsa unui cadru informaţional, dar mai ales în zona online pentru a rostogoli informaţii false?

Dumitru Borţun: Ba da, bine punctat. Vreau în primul rând să spun două cuvinte despre analiza impecabilă pe care a făcut de doamna ambasador Simona Miculescu şi bucuria mea să aud că există preocupări în ceea ce priveşte etica relaţiilor reţelelor sociale şi etica inteligenţei artificiale, care este, dacă vreţi, o terra incognita, nu e cartografiată din punct de vedere etic, această zonă. Este zona libertăţii care poate fi responsabilă dar şi iresponsabilă. Iată de ce este foarte important ce a spus că în războiul informaţional un rol important în au aceşti troli care sunt plătiţi, pregătiţi, instruiţi, plătiţi foarte bine de Institutul de Studiere a Opiniei Publice de lângă Sankt Petersburg. Este un astfel de institut care lucra acum doi-trei ani, când citeam eu peste, cu peste 30.000 de troli, câţi or fi acum, nu ştiu şi care transmit mesaje pe reţelele sociale în toate ţările. Sunt specializaţi Europa de Est, Europa de Vest, Europa Centrală, Europa de Nord, America, Australia, Canada, Noua Zeelandă. Este incredibil… o forţă… Turcia. Deci există o specializare ca într-un minister de externe la acest institut prin care aceşti oameni specializaţi pe limbi, pe culturi, sunt participanţi la dialogul social şi ei intră şi dau în replică like-uri sau dislike-uri unor mesaje şi contribuie la ceea ce numiţi dvs. război informaţional, aşa este.

Realizator: Mario Balint, reflectarea războiului din Israel în Orientul Mijlociu şi în Europa, constatăm în această zonă o ciocnire a civilizaţiilor. A avut dreptate Huntington?/ctuluc/denisse

Mario Balint: În primul rând, trebuie să fim de acord că Israelul a pierdut războiul informaţional şi, aşa cum spuneai la începutul emisiunii, odată cu bombardarea spitalului, indiferent cine a provocat acea bombardare, informaţia s-a dus. Domnul profesor spunea că retractările şi eratele nu mai au nicio valoare. Aşa este. Întotdeauna eratele nu mai au nicio valoare, scuzele nu mai au nicio valoare ulterior, iar mass media occidentală, care a căzut în această capcană informaţională, nu poate acum decât să îşi toarne cenuşă în cap. Războiul informaţional în Occident, da, probabil că a fost pierdut în momentul acela, în momentul bombardării spitalului din Fâşia Gaza, însă în Orientul Mijlociu niciodată Israelul nu a punctat, a avut doar victorii de etapă, ca să mă exprim ca la fotbal. Niciodată nu a stat foarte bine în întregul areal al Orientului Mijlociu, indiferent şi cum şi în baza oricăror ipoteze de lucru, am analiza această situaţie. Dacă deschidem ecuaţia lui Huntington, din nou civilizaţia iudeo-creştină la pachet, de această dată, este şifonată rău de tot, pentru că demonstrează încă o dată că un plus de civilizaţie vine la pachet cu un plus de cruzime şi de violenţă. De fapt, reamintim popoarelor din Orientul Mijlociu cum ne-am ridicat în vârful lanţului trofic geopolitic în ultimii 300 de ani. Chiar şi aşa, în timp ce noi vorbim despredechilibru în regulile de angajare a forţei în Orientul Mijlociu în Gaza, acolo unde jumătate din populaţie are în jur de 18-20 de ani, se vorbeşte de o a doua Nakba şi de o perfectare, ca să spun aşa, a catastrofei în memoria colectivă cu mult peste ceea ce operaţiunile de război psihologic pot face ca durată şi ca timp. Aşadar, suntem în retragere, în apărare în ceea ce priveşte război psihologic în Orientul Mijlociu, mai ales din punctul de vedere al Israelului.

Realizator: Domnule profesor Dumitru Borţun, foarte scurt, într-un minut, vă rog adăugăm momentul atacului 7 octombrie, când relaţiile dintre Israel şi Arabia Saudită urmau să se dezvolte şi cele cu Turcia să intre într-o normalitate. Cei care au planificat atacul au gândit această reacţie la acţiunile organizaţiei teroriste Hamas?

Dumitru Borţun: Atacul Hamas este în strânsă legătură cu intenţia de conciliere între Israel şi Arabia Saudită, iar duşmanul, marele motan care stă la pândă şi încearcă să-i învrăjbească în Orientul Mijlociu este Iranul. Iranul a orchestrat toată muşcarea de teamă să nu se realizeze pacea. Deci este vorba acolo de duşmani ai păcii şi de, cum să vă spun, de spirite ale … duhuri ale războiului.

Realizator: În ultimele zile am asistat şi la o manipulare a opiniei publice prin prezentarea unor colaje video din Gaza, în care erau introduse imagini şi fragmente de înregistrări din cutremurul din Turcia şi din alte zone musulmane calamitate, sugerând că dezastrul umanitar este mult mai mare decât cel real. O altă manipulare, parte a războiului informaţional de acolo, din Israel. Vă mulţumesc foarte mult.

Dumitru Borţun: Cu plăcere.

Realizator: „Euroatlantica” la final. Titlul ediţiei: „Războiul informaţional în conflictele din Ucraina şi Israel”. Invitaţii emisiunii au fost Dumitru Borţun, profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative şi Mario Balint, fost corespondent Radio România Actualităţi în Orientul Mijlociu şi în Ucraina. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul „Euroatlantica” şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi./denisse

09-11-2023 22-22

RĂZBOI ÎN ȚARA SFÎNTĂ

În 2010, în lucrarea TARGET – OPERAȚIUNI MILITARE EXTERNE ÎN COMBATEREA TERORISMULUI, apărută la Edituta Banatul, avansam ideea că riposta la atacurile teroriste ar trebui să fie devastatoare, astfel încît să fie ținute minte și după 50 de ani! Sigur, păcatul unei gîndiri tactice, limitate, era un mod de a trata efectul terorismului și nu cauza! Din păcate cauzele, motivele care declanșează acțiunile teroriste sînt extrem de profunde și fac parte din problemele sociale nerezolvate sau amînate zeci de ani. Cazul Israelului, care din aroganță sau neputință a lăsat cauza palestiniană nerezolvată. În momentul de față, Israelul are nu doar dreptul, ci și obligația să se apere, acțiunile sale militare contribuind la sporirea emoției în societate și întunecînd raționamentul. Totuși, nu trebuie să judecăm imaginile și informațiile difuzate ca o bătălie între binele absolut și răul absolut, între Albă ca Zăpada și zmeul-zmeilor. În Țara Sfîntă, cele două tabere nu mai au nimic sfînt, de mult!

La exact 50 de ani de la Războiul de Yom Kipur, dimineața de Sabat, 7 octombrie, Gruparea Hamas a declanșat un atac nemaivăzut asupra teritoriului israelian, dinspre Fîșia Gaza. 5000 de rachete au fost lansate în 30 de minute. Valuri de atacatori au întreprins operațiuni de comando pe uscat, pe mare și din aer. Războiul de Yom Kipur, Războiul arabo-israelian din 1973, Războiul de Ramadan, sau Războiul din octombrie a fost un conflict armat dintre Israel și o coaliție de națiuni arabe condusă de Egipt și Syria, care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973. Acum, gruparea Hamas a primit undă verde și sprijin substanțial din partea… Iranului, dușmanul istoric al Israelului, după cum indică surse media main stream de la Beirut, Liban. Numai că, la cîteva ore după ce informația pornește sub sigla WSJ, Agenția Reuters aruncă bomba: Summer Said, jurnalistul care a publicat un material pe surse în The Wall Street Journal despre implicarea Iranului în atacul Hamas asupra Israelului a fost anterior concediat de la Reuters pentru că inventa povești, potrivit fostului editor al Reuters pentru Orientul Mijlociu, Andrew McGregor Marshall. În articol se relata că ministrul iranian de externe a participat la o întîlnire secretă la Beirut la care a aprobat invadarea Israelului. ”L-am concediat de la Reuters în 2008. Sînt surprins că WSJ l-a angajat și îi publică poveștile care sunt în mod clar false”, a scris Marshall pe X. Paranteză: vă dați seama cîte povești inventate în sprijinul propagandei oficiale a livrat presa de calitate în ultimii ani? Cîte minciuni și intoxicări au fost livrate în ambalajul de adevăr absolut? Orwell poate fi mîndru!

Celebrele și legendatele servicii de informații israeliene, în jurul cărora s-a construit o întreagă literatură de ficțiune, au fost prinse pe picior greșit (?), deși amploarea atacului dovedește o pregătire îndelungată și minuțioasă. Greu de crezut! Probabil că nu! Informații din zona politică israeliană vorbesc despre faptul că premierul Netanyahu a știut de atac, dar… după o discuție telefonică cu președintele Biden ar fi căzut de acord ca Israelul să nu lanseze un atac preventiv, care ar fi pus Israelul în dificultate în context internațional. Așa că, a lăsat lucrurile să decurgă de la sine și să utilizeze Gruparea Hamas așa cum a făcut-o de fiecare dată, ca un agent electoral propriu, cel mai bun!  

Mai mult, premierul Netanyahu atrăgea atenția, în luna iunie, că o cantitate însemnată de arme se acumulează în Fîșia Gaza. Premierul israelian spunea că are dovezi concrete că o parte din armele americane destinate Ukrainei au ajuns în Gaza! Nu e cazul să speculăm CINE a re-vîndut aceste arme pe piețele internaționale, multe dintre ele regăsindu-se și în Africa, dar să ne aducem aminte de avionul cargo sîrbesc doborît de israelieni deasupra Greciei… Rămîne greu de crezut că serviciile israeliene au fost prinse pe picior greșit, abuzînd de tehnologie în culegerea de informații în detrimentul surselor umane. Asta numai dacă filosofia existențială a Academiei de Informații nu s-a schimbat între timp, sau dacă nu au fost mult prea concentrați ca împreună cu armata să susțină implantarea de colonii în Cisiordania. Altfel, diversele curente religioase, care domină politica, informațiile și armata israeliană, pot genera scenarii apocaliptice. Și un șantaj la adresa deja rău-famatului premier israelian, în vederea suplimentării de fonduri!

Treziți la realitate din sabat, israelienii au promis să șteargă Fîșia Gaza de pe fața pămîntului, precum și o ripostă adecvată împotriva organizatorilor. Bombardamentele apocaliptice din Gaza, fără discernămînt și fără celebrele reguli de angajare, confirmă.

Vom vedea în zilele și săptămînile ce vor urma dacă Israelul, susținut total de Statele Unite nu vor ataca Iranul! Israelul nu are intenția de a negocia cu militanții Grupării Hamas, deoarece consideră că mișcarea trebuie distrusă, a declarat Reprezentantul Permanent al Israelului la ONU, Gilad Erdan, relatează CNN. „Epoca dialogului cu acești sălbatici a luat sfîrșit. Este timpul să distrugem infrastructura teroristă a Hamas, să o radem complet, astfel încît astfel de orori să nu se mai repete”, a spus el. Sigur, declarația oficialului este perfect întemeiată, dar, ca de obicei, ne concentrăm asupra efectelor și nu a cauzelor care trebuiau/iesc rezolvate.

Organizația Hamas, care controlează Fîșia Gaza, are în spate doi mari susținători/finanțatori: Iran și Qatar. Nu putea mișca un pai fără acordul tutorilor săi. Iranul a anunțat oficial că sprijină acțiunea Hamas. Ce interese ar putea avea Iranul să arunce Hamasul într-o luptă absolut inegală cu forțele israeliene, pe care nu are cum să nu o piardă altfel decît devastator și cu pierderi imense? Răspunsul simplu ar putea fi dorința de a bloca evoluția accelerată a unui proces extrem de deranjant pentru Teheran și Moscova: noua și frumoasa prietenie dintre evrei și saudiți, care a făcut primii pași acum trei ani. Ar mai fi de pus în ecuație implantarea Israelului în Azerbaidjan, exact în coasta Iranului, războiul de o zi din Karabahul de Munte și susținerea Armeniei de către Iran. Dar prietenia dintre Israel și Arabia Saudită ar aduce în trenă reapropierea dintre saudiți și Casa Albă, ale căror relații s-au înrăutățit în timpul administrației Biden. Zilele trecute, Reuters puncta că Arabia Saudită este hotărîtă să obțină un aranjament militar prin care SUA să o apere, în schimbul deschiderii legăturilor cu Israelul. Iar acest lucru poate avea consecințe de amploare, inclusiv cu scoaterea din Orientul Mijlociu a Chinei.

Încă de la primele ore ale conflictului, un mare număr de ofițeri și soldați israelieni au fost uciși. Iranul s-a răzbunat astfel, pe deplin, pentru tot. Pentru ofițerii IRGC uciși, pentru oamenii de știință uciși, pentru atacurile aeriene din deșert. Răzbunarea este un fel de mîncare care se servește rece. Israelul a primit cea mai colosală lovitură de imagine din ultimele decenii. Lovitura a fost dată imaginii IDF, Mossad-ului, tancurilor Merkava, Iron Dome și altor „constante” ale mitului puterii israeliene. Masacrele din Gaza și încercarea de a curăța Gaza sînt, în primul rînd, o încercare de a restabili un mit crăpat, astfel încît Israelul să fie din nou temut și să nu fie de rîsul vecinilor săi arabi. Și, prin urmare, este necesar să se ungă cu sînge, din cap pînă în picioare, indiferent de ceea ce a cauzat atacul – surprindere totală sau, încercarea de a folosi atacul Hamas pentru a ataca Gaza, în stilul zilei de 11 septembrie, pentru a rezolva problemele politice interne.

Iranul acționează ca principalul apărător al palestinienilor și musulmanilor, luptînd pentru acest titlu cu Turcia lui Erdogan. Acest rol este acceptat, mai ales în lumea șiită. Războiul din Gaza a dus deja la suspendarea negocierilor privind normalizarea relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită. Această normalizare politică, așa cum spuneam deja, a fost îndreptată împotriva Iranului. Acum, negocierile sînt încetinite sau înghețate pentru o lungă perioadă de timp. Sudanul a restabilit relațiile cu Iranul după mult timp, deși a intrat în grupul țărtilor care și-au normalizat relațiile cu Israelul.

Atrocitățile comise de Israel în Gaza atrag și vor atrage în rîndurile militarilor iranieni un număr mare de tineri recruți în întreaga regiune. În contextul unei viitoare confruntări militare cu Israelul și aliații săi, Iranul nu va avea probleme în completarea rîndurilor recruților săi pentru o lungă perioadă de timp, mai ales din mediul palestinian, a cărui ură față de Israel va continua să crească exponențial. Planurile SUA de a normaliza relațiile dintre Israel și lumea arabă vor fi torpilate pe măsură ce războiul se prelungește, iar partea lumii arabe care a tratat anterior Iranul cu răceală va lua în considerare opțiuni pentru normalizarea relațiilor cu acesta. Războiul este, de asemenea, o lovitură pentru politica Washingtonului și slăbirea ei în continuare, în Orientul Mijlociu, în calitate de susținător al Israelului. Statele Unite vor continua să-și piardă poziția în lumea arabă. De fapt, aceasta este strategia Iranului, de a cîștiga fără luptă. Iranul acționează conform strategiei generalului Qassem Suleimani, care a permis Iranului să devină puterea dominantă în regiune!

Scopul Iranului este de a-și slăbi inamicii – Statele Unite și Israelul prin războaie proxi cu Hezbollah, AnsarAllah, Kataib-Hezbollah, Hamas, simple piese de șah mutate de maeștrii persani. Sulemaini, ca parte a strategiei sale, a creat piesele pentru acest joc. Așa a cîștigat Iranul în Liban. Așa a cîștigat Iranul în Syria. Așa a cîștigat în Iraq. Și așa a cîștigat în Yemen. Și în jocul iranian împotriva Israelului și a Statelor Unite, Gaza este un pion de gambit, prin propria sa voință, la începutul unui nou joc lung. Alegerea Israelului: invazia Gazei sau concesii după catastrofă, o alegere cu două opțiuni evident ambele proaste, pe care Iranul le va folosi cu siguranță, dar va încerca să o facă cu mîinile altcuiva. Acest lucru nu înseamnă că Iranul pregătea atacul actual, dar cu siguranță a format premisele în regiune pentru ca acesta să devină posibil, dar să nu deranjeze prea mult China și Rusia, partenerii Iranului și jucători importanți în Orientul Mijlociu.

Surse credibile lansează și scenariul implicării Statelor Unite în atacul Hammas, pe fondul relațiilor catastrofale între Netanyahu și Biden. Aglomerarea de arme americane – via Ukraina – par să confirme că SUA își dorește un alt tip de relație politică cu Israelul și o ieșire onorabilă din războiul ukrainean, după dezastrul retragerii din Afghanistan.

Atacul Hamas – de-a dreptul kamikaze am spune – poate conduce rapid la o severă linie roșie de demarcație între Occident și întreaga lume arabă și e o chestiune de ore pînă cînd Israelul va rade de pe fața pămîntului Fîșia Gaza.

În Liban, Hezbollahul a anunțat oficial că este parte în conflict. Doar cîteva tiruri de artilerie, care au scos din funcțiune radarul israelian din Galileea și o creștere a capacității operaționale la graniță. Sînt, însă, grupări iraqiene și syriene care au promis că se vor arunca în luptă de partea palestinienilor. Partidul Național Socialist Syrian este una dintre ele, deși deocamdată e liniște pe Platoul Golan, principalul rezervor de apă dulce al Israelului, capturat de la syrieni în 1967.

De la înființarea sa și pînă azi, Israelul a trăit într-o permanentă stare de alarmă existențială. Aceasta a determinat perfecționarea permanentă a instrumentelor sale informative și contrainformative. Fierberea nemulțumirilor în Gaza era notorie. Fîșia Gaza este similară cu rezervațiile de indieni din Statele Unite. Sau cu mult blamatul Lagăr 14 din Coreea de Nord. Comunitatea internațională nu a dorit niciodată să acorde importanță acestei fîșii de pămînt de la frontiera cu Egiptul cu peste două milioane de locuitori blocați în acel perimetru, cu un șomaj de peste 45%, cu 46% dintre copii suferind de anemie și peste 50% dintre copii care nu-și mai doresc să trăiască, conform analizelor organizațiilor internaționale. Mai mult, patrulele aeriene israeliene, cu avioane de luptă zburînd printre blocurile de locuințe au reușit să creeze butoiul cu pulbere care a erupt de Yon Kipurul acestui an. 95% din apa potabilă furnizată de Israel NU este potabilă, iar densitatea locuitorilor depășește incredibila cifră de 5 pe metru pătrat!

Atacul a depășit prin anvergură și tactică o operațiune teroristă, despre care continuă să vorbească propagandiștii sistemului, atingînd cota unui adevărat război convențional în care Hamas-ul a evoluat în plan militar, continuu, din 1987 – de la înființarea sa – și pînă acum. Să ne amintim că există mărturii și documente care atestă că Mossad-ul a stat în spatele creării Grupării Hamas, ca o contrapondere la Organizația pentru Eliberarea Palestinei, condusă de Yasser Arafat, care a și obținut statutul de STAT pentru Palestina. Cu sprijinul României lui Ceaușescu, dar asta este o altă discuție…

Deși, în momentul de față, nu se pune problema, soluția păcii în Orientul Mijlociu stă în puterea Israelului. Crearea Statului Palestinian, un proiect cînd amînat, cînd ignorat cu desăvîrșire, a fost readus în discuție de diplomații chinezi. Îndrăznesc să spun că în următoarea perioadă NU va exista nici o implicare externă directă în acest conflict de intensitate scăzută, chiar dacă există actori interesați de extinderea războiului spre Liban, Syria sau chiar Iran. Nu, Israelul va rezolva singur, în granițele actuale, acest conflict!

Deocamdată, curge sînge, iar războiul palestiniano-israelian a scos de pe prima pagină războiul din Ukraina…

ISRAELUL ATACĂ DAMASCUL NOAPTEA

BMTF, 19 feb – Cinci persoane au murit în urma unui atac cu rachete israelian ce a lovit capitala syriană Damasc şi zonele învecinate, duminică, potrivit armatei syriene. Raidul israelian a cauzat avarierea mai multor clădiri din zona dens populată, aproape de piaţa Omayyad, în centrul capitalei syriene. Oficialii au declarat că o clădire a fost lovită în cartierul central Kafr Sousa, ucigînd patru civili şi un soldat. Cartierul foarte populat găzduieşte un complex de securitate vast şi bine păzit.

Armata israeliană a refuzat să comenteze raidul, la primirea unui solicitări de la agenţia de presă Reuters.

Israelul atacă frecvent ţinte din Syria motivînd legătura acestora cu Iranul şi militanţiile Hezbollah, dar rareori îşi recunoaşte acţiunile.

Atacul de duminică a fost primul de cînd un cutremur devastator cu magnitudinea de 7,8 a lovit nord-vestul ţării, precum şi părţi ale Turciei vecine, în urmă cu 12 zile.

Starea de fapt din Syria rămîne extrem de complicată, în condițiile în care numeroase state sînt implicate în conflictul ce durează de mai mulți ani. În prezent, Israelul rămîne hotărît să continue să atace forțele iraniene din această țară. Cotidianul Le Figaro consideră că Israelul îşi asumă fără rezerve implicarea în conflictul syrian pentru a semnala atît marilor puteri cît şi întregii comunităţi internaţionale că nu va accepta o instalare durabilă a iranienilor în Syria, la graniţa cu Israelul.

Din 1973, formal, Israelul şi Syria se află în stare de război, cu toate că între ele a fost încheiat un armistiţiu.

NOI ATACURI ISRAELIENE ÎN SYRIA

BMTF, 6 ian – Armata israeliană, TZAHAL, a anunţat miercuri seara că a efectuat lovituri din tancuri pe Platoul Golan, într-un sector din sudul Syriei, considerat de statul evreu ca „al doilea front” al operaţiunilor Hezbollahului libanez, notează AFP, preluată de Agerpres.

Israelul a cucerit în 1967 şi a anexat Platoul Golan syrian, o regiune strategică bogată în apă, care se învecinează şi cu Libanul şi patrulată de soldaţii săi.

Potrivit agenţiei de presă siriene SANA, elicoptere israeliene au deschis focul şi în direcţia pădurilor din apropierea satului syrian al-Hurriyah, situat în sectorul Quneitra, la frontiera cu Platoul Golan ocupat de Israel.

Armata israeliană, care şi-a intensificat în ultimii ani loviturile aeriene împotriva elementelor considerate pro-iraniene din Syria, consideră acest sector din sudul Syriei drept „al doilea front” al Hezbollahului, o mişcare libaneză apropiată Iranului care a purtat în 2006 război împotriva statului evreu.

Israelul afirmă în mod constant că nu va permite Syriei să devină cap de pod pentru forţele Republicii Islamice Iran, o ţară inamică a statului evreu.

Marţi, armata israeliană a informat că a doborît o mică dronă de observare pe care Hezbollahul o manevra deasupra frontierei, extrem de militarizată, dintre Liban şi Israel.

ISRAELUL BOMBARDEAZĂ SYRIA ŞI NU-L ÎNTREABĂ NIMENI, NIMIC!

BMTF, 28 dec – Lovituri aeriene israeliene au vizat marţi portul syrian Latakia, al doilea atac de acest gen în decembrie împotriva unei instalaţii strategice a ţării, a anunţat presa de stat syriană, citată de France Presse, scrie Agerpres.

„În jurul orei 3:21, inamicul israelian a efectuat o agresiune aeriană cu mai multe rachete în direcţia Mediteranei (…) vizînd terminalul de containere din portul Latakia”, a declarat agenţia de presă syriană SANA, citînd o sursă militară.

Atacul a provocat „pagube materiale importante” şi a provocat incendii, a adăugat agenţia.

Israelul a efectuat sute de lovituri aeriene pe teritoriul syrian de cînd a izbucnit războiul civil acolo în 2011, vizînd poziţii guvernamentale, precum şi forţe susţinute de Iran şi combatanţi ai Hezbollah, situîndu-se clar împotriva regimului de la Damasc prin acţiunile militare întreprinse.

Pe 7 decembrie, Israelul a lansat lovituri împotriva unui “transport de arme iraniene” în portul Latakia, situat în vestul Syriei conduse de preşedintele Bashar al-Assad, fără a provoca victime.

A fost primul atac asupra acestui port de la începutul războiului, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG cu sediul în Marea Britanie şi care dispune de o reţea vastă de surse în ţara aflată în război, la fel antiguvernamentală.

Rachetele israeliene au vizat „direct un transport de arme iraniene în terminalul de containere” din interiorul portului, ceea ce a provocat „explozii violente şi pagube materiale consecutive, fără a face victime”, potrivit OSDO.

Acest bombardament a incendiat „un număr de containere comerciale”, fără a provoca victime, a declarat SANA, făcînd referire la „răspunsul apărării noastre antiaeriene”.

Israelul comentează rareori loviturile împotriva vecinului său din nord, dar a declarat în repetate rînduri că nu va permite inamicului său Iranul să-şi extindă influenţa în Syria, însă informaţiile furnizate, care incriminează plasează Iranul şi Hezbollahul pe lista ţintelor legitime israeliene în Syria nu au putut fi niciodată probate din surse independente şi nu au fost dovedite de comunicatorii militari israelieni.

Israelul ocupă prin rapt teritorial, din 1967, teritoriul Syrian al Înălţimilor Golan, principala sursă de apă potabilă din regiune. Zona acoperă peste 1.000 de kilometri pătraţi şi oferă o imagine amplă asupra Syriei şi Israelului, oferindu-i importanţă militară strategică. Teritoriul a fost luat de Israel de la Syria în timpul Războiului de Şase Zile.

Iranul, considerat principalul aliat regional al regimului syrian, a oferit asistenţă politică, economică şi militară Damascului de la începutul conflictului în 2011.

Al Jazeera vînat în Israel

BMTF, 7 iun – După ce clădirea cu 13 etaje ce adăpostea echipele canalului de ştiri qatarez Al-Jazeera şi agenţiei americană de presă Associated Press (AP) a fost pulverizată de mai multe rachete israeliene, o corespondentă a canalului qatarez a fost arestată sîmbătă în timpul unei manifestaţii în cartierul arab Sheikh Jarrah din Ierusalimul de Est.

Xavier Abu Eid din partea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP) a acuzat forţele de poliţie israeliene că atacă echipa TV şi îi distruge echipamentul.

Un purtător de cuvînt al poliţiei israeliene a declarat că jurnalista Al Jazeera a atacat fizic forţele de securitate care încercau să disperseze demonstraţia şi că a refuzat să se identifice.

În înregistrările video ale incidentului se poate vedea însă că jurnalista Givara Budeiri purta o vestă pe care scria „Presă”.

Conform poliţiei, locuitorii au aruncat în forţele de securitate cu pietre şi petarde în timpul protestelor.

Al Jazeera a informat ulterior că jurnalista a fost eliberată din arest după cîteva ore. Echipamentul unuia din cameramani a fost distrus în timpul incidentului.

„Au venit din toate direcţiile, nu ştiu de ce, m-au lovit cu picioarele de perete”, a spus declarat Budeiri după ce a fost eliberată sîmbătă tîrziu.

„Condamnăm acţiunile forţelor de ocupaţie israeliene în cei mai puternici termeni. Targetarea sistematică a jurnaliştilor noştri încalcă total toate convenţiilor internaţionale”, a declarat directorul general interimar al Al Jazeera Media Network, Mostefa Souag.

„Acţiunile violente de astăzi ale forţelor de ocupaţie israeliene împotriva lui Givara Budeiri şi a lui Nabil Mazzawi ignoră total drepturile omului în cazul jurnaliştilor”, a adăugat Mostefa Souag.

Conflictele legate de posibile evacuări ale familiilor palestiniene din cartier au exacerbat recent tensiunile în cartierul Sheikh Jarrah. Cartierul este centrul atenţiei de zeci de ani din cauza disputelor privind proprietăţile, revendicate atît de coloniştii israelieni, cît şi de palestinieni. Protestele au continuat în Sheikh Jarrah şi după convenirea încetării focului între Israel şi mişcarea Hamas din Fâşia Gaza, pe 21 mai.

O hotărâre judecătorească privind evacuările forţate din Sheikh Jarrah a fost amînată.

UN ARMISTIȚIU ÎNTR-UN RĂZBOI CÎT 7 ANI DE PACE

Așa cum anticipam miercuri, în emisiunea DINCOLO DE APARENȚE, realizată de colegul Daniel Botgros la BANAT TV, Israelul și organizația islamistă Hamas au încheiat, joi noapte, un armistițiu. Dacă armata israeliană a redus capacităţile militare ale Hamas prin uciderea mai multor comandanţi din departamentele tehnic şi de informaţii şi prin distrugerea infrastructurii sale, mişcarea armată islamistă a reuşit în mod simbolic, potrivit analiştilor, să readucă în centrul atenţiei conflictul israeliano-palestinian. Problemele rămîn!

Al-Jalaa, un bloc civil de 12 etaje din Gaza în care își aveau sediul trei instituții internaționale de presă a fost bombardat și distrus de avioanele Armatei Israeliene. Reprezentanții jurnaliștilor deplîng atacul la adresa libertății presei incommode. Pe lîngă televiziunea Al Jazeera, în clădire își avea sediul și o filială a agenției Associated Press, precum și Middle East Eye. Operațiunea nu este nouă. Scoaterea din scenă a jurnaliștilor a fost practicată frecvent în conflictele din Orientul Mijlociu. Să ne amintim doar de războiul din 2014! Această practică ne confirmă încă o data că din 1999, de la bombardarea televiziunii sîrbe de către NATO, jurnaliștii sînt considerați combatanți direcți în conflicte, aspect pe care îl dezvolt, de fiecare data, în Atelierele HEST susținute în cadrul BMTF Risk Ak Demy!

Actualul conflict din Țara Făgăduinței îmi amintește de o carte citită în urmă cu mai bine de 10 ani. Fiul Hamasului – mărturisirile unui spion, membru Hamas, care a lucrat pentru serviciile secrete israeliene, scrisă de Mosab Hassan Yousef, împreună cu Ron Brackin, în 2010, apărută în limba română la Editura Pandora M în același an.Cartea FIUL HAMASULUI este un raport din interior despre ce s-a întîmplat în anii ˈ90 în interiorul Hamasului și al Serviciilor secrete israeliene. Mosab Hassan Yousef este fiul unuia dintre liderii și fondatorii Hamasului.

Mosab Hassan Yousef și-a petrecut copilăria dorind să devină un luptător Hamas. Era, de altfel, ceea ce se aștepa de la orice copil arab din zona Cisiordania. A început să aibă dubii despre organizația Hamas atunci cînd a văzut brutalitatea cu care se acționa în sînul acesteia, modul în care oamenii Hamasului se foloseau de civili și de copii pentru a-și atinge scopurile.

Mosab Hassan Yousef s-a născut în 1978, în Ramallah, oraș aflat la 10 km nord față de Ierusalim. Tatăl său, șeicul Hassan Yousef, a fost chiar unul dintre întemeietorii și liderii Hamasului și a petrecut mulți ani în închisorile israeliene. Între 1997–2007, Mosab Hassan Yousef a fost spion al Israelului. Shin Bet, serviciul israelian de securitate internă, a declarat că Yousef a fost cea mai importantă sursă se spionaj pe care a avut-o infiltrată în grupul liderilor Hamas. Între 1999–2000 s-a convertit la creștinism, iar în 2007 s-a mutat în SUA. Este renegat de familia sa.

Hamas, o filială locală a Frăției Musulmane, controlează Fâșia Gaza, un teritoriu complet evacuat de statul evreu la mijlocul primului deceniu al mileniului și devenit o uriașă rampă de lansare de rachete asupra populației civile, israeliene. Grupul a fost fondat de șeicul Ahmed Yassin, liderul Frăției Musulmane din Egipt, în 1987, în Gaza. Acesta a luat avînt, cu binecuvîntarea Shin Bet, ca o contrapondere la mult mai moderata organizație seculară Fatah, născută pe ruinele Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), condusă de legendarul lider Yasser Arafat. Arafat și Abu Mazen erau acuzați de către populația palestiniană de pactizare cu dușmanul sionist, orbiți de avantajele financiare personale și prizonieri ai corupției generalizate din rîndurile conducerii organizației.

Musulmanii tradiționali stau la piciorul scării, trăind cu vinovăția de a nu practica islamul cu adevărat. În vârf sunt fundamentaliștii, cei pe care îi vedeți la știri ucigând femei și copii spre fala Dumnezeului din Coran. Moderații sunt undeva la mijloc.

Totuși, adevăratul musulman este de fapt mai periculos decât fundamentalistul, deoarece el pare inofensiv și niciodată nu-ți dai seama când a făcut acel pas următor spre vârf. Cei mai mulți atentatori sinucigași au fost la început moderați, scrie Mosab Hassan Yousef la pag 43 din Fiul Hamasului.

Acești palestinieni, adevărați musulmani, sînt cei care au pus umărul la succesul Hamas, germinat din semințele urii aruncate generos odată cu Al-Nakba, expansiunea din 1967 și, ulterior, din ghetourile fără viitor și fără speranță pentru tinerii palestinieni. Sigur, istoria și frustrările sociale accumulate peste ani sînt importante, dar acum, e vorba despre altceva. Cred că de data aceasta, afacerile subterane ale axtremiștilor evrei și palestinieni au generat conflictual, cu un cinism fără margini. Implanturile coloniale israeliene, lobby-ul dezvoltatorilor imobiliari se află de prea multă vreme pe masa Ministerului Justiției, iar politica promovată de Administrația Trump față de Ierusalim a pompat oxygen în acest system ce pare că se sufocă, acum, odată cu posibila schimbare politică a guvernului israelian.

Am auzit și citit în aceste zile remarci și opinii referitoare la trunchiul comun al Hamas și Hezbollah și la contribuția celor două formațiuni în pregătirea evenimentelor la care asistăm astăzi. Din punctul meu de vedere, nimic mai fals!

Este adevărat, ambele, Hamas și Hezbollah, sînt organizații fundamentale islamice bazate pe Orientul Mijlociu. Ambele sînt stigmatizate ca organizații teroriste și împărtășesc ideologia comună de a se opune Occidentului, în special SUA și Israelului. În pofida acestor comunități, există diferențe fundamentale între cele două organizații.

În primul rînd, Palestina este dominată în cea mai mare măsură de sunniți și, ca atare, Hamas este o organizație sunnită. Pe de altă parte, populația majoritară din sudul Libanului este Shia, iar Hezbollah urmărește ideologiile Shia.

Dacă Hamas a fost fondat în 1987 de șeicul Ahmed Yassin, liderul Frăției Musulmane, Hezbollah-ul este legat de familia Al-Sadr, din Iraq. Fugit dintr-un Iraq măcinat de revolte tribale, Musa Al-Sadr, unchiul liderului radical şiit iraqian Muqtada Al-Sadr pune bazele, în Liban, unui partid şiit puternic. Prieten cu Ayatollahul Khomeiny, Musa este ales, în 1959, lider al comunităţii şiite libaneze care avea să aibă o ascensiune fulminantă din 1979, odată cu instituirea Republicii Islamice Iran şi victoria Revoluţiei. Sărăcia şi alienarea culturală a comunităţii şiite, dar şi invazia israeliană condusă de Ariel Sharon, au jucat un rol fundamental în ascensiunea organizaţiei Hezbollah, o bizară combinaţie de spirit revoluţionar şi izolare politică, apărută în izolarea Văii Bekaa şi sudul Libanului. Hezbollah este o organizaţie politică, socială, militară şi religioasă. O astfel de definiţie se poate aplica tuturor organizaţiilor politice şi catalogate drept extremiste din spaţiul Orientului Mijlociu. Pentru că, tradiţia islamică impune componenta socială, oricărei organizaţii, implicată, sau nu în viaţa politică. Aceste formaţiuni, „actori non-statali”, cum îi denumeşte Ionel Nicu Sava, au preluat o parte dintre obligaţiile statului la adresa unor categorii de populaţii, sau zone delimitate geografic. Altfel spus, neputinţa statului destructurat de a rezolva unele probleme grave a înlocuit autoritatea acestuia cu autoritatea grupărilor. De aici derivă şi susţinerea masivă din rîndul populaţiei locale pentru cauza şi forma de luptă, denumită teroristă, ale organizaţiilor.

Ambele organizații au desfășurat activități sociale cu accent pe serviciile medicale gratuite pentru săraci. Alte lucrări includ construirea și funcționarea școlilor, orfelinatelor, moscheilor și facilităților sportive, în general activități sociale în care statul a fost total absent!

Deci, o legătură direct cu Iranul o putem atribui Partidului lui Dumnezeu, prins în acest moment în luptele din Siria, iar pentru a decripta capacitatea de luptă a Hamas va trebui să ne uităm în altă parte!

Armata israeliană a transmis luni că, la o săptămînă de la începerea bombardamentelor, militanţii palestinieni au lansat aproximativ 3.150 de rachete din Fâşia Gaza spre Israel. Aproximativ 460 de rachete nu au trecut graniţa şi s-au prăbuşit pe teritoriul Fâşiei Gaza, a adăugat armata. Sistemul israelian de apărare antirachetă Iron Dome a avut un procent de interceptare de circa 90%, au mai precizat forţele armate. Comparativ, în timpul războiului de 51 de zile din Gaza din 2014 au fost lansate spre Israel 4.481 de rachete.

A fost linişte, relative, din 2014, între palestinieni şi statul Israel, chiar dacă e cunoscută acumularea de armament, cu precădere în Gaza. O parte dintre aceste rachete provin din Egipt și au intrat pe teritoriul Fâșiei prin rețeaua de tuneluri. Cele mai multe, însă, au fost confecționate, artisanal, chiar în Gaza! Și nu este de mirare! Dacă economia extrem de performantă în toate domeniile, a Israelului este, în sine, o economie de război, izolata și corupta Fâșie Gaza găzduiește o economie similară. La alt nivel, desigur.

De o parte și de cealaltă a zidurilor și gardurilor de sîrmă ghimpată, extremismul are interese divergente, dar se hrănește și se perpetuează. Odată cu slujba din ultima vineri de Ramadan, vineri 7 mai, toată liniştea Israelului a sărit în aer!  Extrema dreaptă a partidelor evreieşti a ieşit în stradă, amplificînd tensiunile.

Israelul este după alegeri, în plin effort de a crea un guvern, cu prezenţa în premieră a partidelor arabe. Pe 5 Mai, Netanyahu a anunțat că nu a reușit să formeze o coaliție pentru a guverna. Benjamin Netanyahu a încercat să formeze un guvern de dreapta cu aliaţii săi din partidele ultraortodoxe, cu dreapta radicală Yamina şi formaţiunile politice ale „sionismului religios” de extremă dreaptă. Premierul Benjamin Netanyahu se află la putere din 2009. Este cel mai longeviv premier din istoria statului Israel, dar este judecat pentru corupție și fraudă în mai multe dosare.

Tot pe 5 Mai, liderul opoziției din Israel, Yair Lapid, a fost desemnat să formeze un nou guvern. Yair Lapid a anunțat că vrea să formeze un „guvern de uniune naţională” care să reunească dreapta, centrul şi stînga, pentru a-l putea înlătura de la putere pe Netanyahu. Părea că reușește, cînd… războiul a bătut în ușa Iron Dome!

În Israel, populaţia arabă reprezintă 20% iar demografia îi este favorabilă, în ciuda noilor veniţi dar şi a natalităţii importante la nivelul populaţiei evreieşti. În plus, ieşirea în stradă a radicalilor evrei a dublat răbufnirile nervoase şi protestele palestiniene care s-au răspîndit fulgerător. Tensiunile au escaladat, iar atacurile asupra evreilor și palestinienilor din orașele care gazduiesc ambele comunități s-au intensificat.

Pe acest fundal, vineri, pe 14 mai, Naftali Bennett, liderul partidului ultranaționalist Yamina, a anunțat că renunță la a mai negocia cu liderul opoziției, Yair Lapid, și că va prefera să discute negocierea unui guvern multicolor de unitate națională. Yair Lapid mai are două săptămîni pentru a incerca să formeze un nou guvern. Daca nu reușește, ceea ce este foarte posibil, pentru că un guvern din care să facă parte (sau să fie susținut de) partidele arabe, în contextul actual, e aproape imposibil, vor avea loc din nou alegeri anticipate. Pînă atunci, guvernul Netanyahu rămîne la putere! La propriu! 

Sigur, nu există vreo dovadă că Benjamin Netanyahu a orchestrat această confruntare cu dușmanul de serviciu, Hamas, însă e clar că EL este marele beneficiar! Hamas-ul cîștigă, la rîndul său, în lumea araba, care se va gîndi, acum, de două ori, înainte de a declara normalizarea relațiilor cu Israelul. Politica confruntării adduce avantaje liderilor în Orientul Mijlociu unde populația nu contează decît ca masa de manevră.

UN SEMNAL CU 4300 DE RACHETE ÎN 11 ZILE

Palestinian militants of the Ezzedine al-Qassam Brigades, Hamas’ armed wing, attend the funeral of militant Mohammed Obied during his funeral in the town of Deir al-Balah, in the central Gaza Strip on June 30, 2014. Palestinian security sources said a drone strike targeted a group of armed men, killing one militant yesterday in the town of Khan Yunis in southern Gaza Strip after Prime Minister Benjamin Netanyahu warned that operations could be expanded in the enclave in response to surging rocket fire. AFP PHOTO / SAID KHATIB (Photo credit should read SAID KHATIB/AFP/Getty Images)

BMTF, 21 mai – Gruparea islamistă Hamas a revendicat „victoria” în recenta confruntare armată cu Israelul, conform unei declaraţii a unui înalt oficial al mişcării în faţa a mii de persoane adunate vineri pentru a-şi manifesta bucuria în oraşul Gaza după intrarea în vigoare a încetării focului, informează vineri AFP, preluată de Agerpres.

„Aceasta este euforia victoriei”, a declarat Khalil al-Hayya, numărul doi al biroului politic al Hamas în Fâşia Gaza, în timpul unui discurs adresat persoanelor reunite pentru a sărbători armistiţiul, promiţîndu-le totodată acestora reconstruirea caselor distruse de raidurile israeliene.

Graţie medierii egiptene, Israel şi Hamas au convenit joi seară o încetare a focului, care a intrat în vigoare vineri şi care pune capăt unei perioade de 11 zile de ciocniri care s-au soldat cu cel puţin 232 de morţi în tabăra palestiniană, dintre care 65 de copii şi numeroşi luptători ai Hamas şi ai Jihadului Islamic, şi 12 morţi în tabăra israeliană, dintre care un copil, o adolescentă şi un soldat.

Ostilităţile au început pe 10 mai, cu un tir de de rachete al Hamas asupra Israelului în semn de „solidaritate” cu sutele de palestinieni răniţi în ciocnirile cu poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, al treilea cel mai sfînt loc al islamului, unde le-a fost restricţionat accesul.

După aceste atacuri, Israelul a lansat o operaţiune menită să reducă capacităţile militare ale Hamas prin intensificarea atacurilor aeriene asupra Fâşiei Gaza, o enclavă cu o populaţie de două milioane de locuitori aflată sub blocadă israeliană de aproape 15 ani.

La rîndul lor, grupările Hamas şi Jihadul Islamic au lansat un număr record de peste 4.300 de rachete asupra Israelului, care are un scut antirachetă ce a făcut posibilă interceptarea a 90% din aceste proiectile.

Dacă armata israeliană a redus capacităţile militare ale Hamas prin uciderea mai multor comandanţi din departamentele tehnic şi de informaţii şi prin distrugerea infrastructurii sale, mişcarea armată islamistă a reuşit în mod simbolic, potrivit analiştilor, să readucă în centrul atenţiei conflictul israeliano-palestinian.

JURNALIȘTII, ȚINTE LEGITIME?

BMTF, 17 mai – Reporteri fără Frontiere (RSF) a sesizat duminică Curtea Penală Internaţională (CPI) după atacurile israeliene asupra clădirii ce găzduia birouri mass-media în Fâşia din Gaza, considerînd că acestea pot fi „crime de război”, informează AFP. Nu este pentru prima dată, pe parcursul conflictelor purtate, cînd Israelul încearcă să suprime vocile neutre, altele decît propaganda oficială.

„În ultima săptămînă, birourile a 23 de mass-media locale şi internaţionale au fost distruse de atacuri israeliene aeriene ţintite”, a declarat RSF în sesizarea sa, aceste bombardamentele vizînd birouri de presă palestiniene şi străine.

„RSF consideră că ţintirea voluntară a mass-media şi distrugerea totală şi intenţionată a echipamentelor acestora reprezintă o crimă de război în temeiul articolului 8 al Statutului de la Roma”, conform scrisorii din 16 mai adresată procuroarei generale a CPI, Fatou Bensouda.

„Armata israeliană nu a provocat doar daune materiale masive redacţiilor ale căror jurnalişti, echipamente şi instalaţii sînt persoane şi bunuri protejate în temeiul protecţiei datorate populaţiei civile. Aceasta a împiedicat, de asemenea, acoperirea mediatică a unui conflict ce afectează în mod direct şi grav populaţia civilă”, consideră RSF.

În Gaza, clădirea cu 13 etaje ce adăpostea echipele canalului de ştiri qatarez Al-Jazeera şi agenţiei americană de presă Associated Press (AP) a fost pulverizată sîmbătă de mai multe rachete. Armata israeliană ceruse anterior evacuarea clădirii.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că această clădire a fost „o ţintă perfect legitimă”, susţinînd că se bazează pe date furnizate de serviciile de informaţii.

RSF aminteşte că a sesizat deja CPI pentru „ţintirea intenţionată de către armata israeliană a cîtorva zeci de jurnalişti palestinieni care acopereau protestele cunoscute sub denumirea de Marele Marş al Reîntoarcerii, în primăvara 2018.

Prin urmare, RSF a solicitat acum procuroarei generale a CPI să includă evenimentele din ultimele zile în ancheta deschisă în luna martie cu privire la presupuse crime în teritoriile palestiniene, o iniţiativă respinsă de Israel, dar salutată de partea palestiniană.

BASSEM ISSA UCIS DE ISRAEL

Palestinian militants of the Ezzedine al-Qassam Brigades, Hamas’ armed wing, attend the funeral of militant Mohammed Obied during his funeral in the town of Deir al-Balah, in the central Gaza Strip on June 30, 2014. Palestinian security sources said a drone strike targeted a group of armed men, killing one militant yesterday in the town of Khan Yunis in southern Gaza Strip after Prime Minister Benjamin Netanyahu warned that operations could be expanded in the enclave in response to surging rocket fire. AFP PHOTO / SAID KHATIB (Photo credit should read SAID KHATIB/AFP/Getty Images)

BMTF, 13 mai – Israelul a devenit în ultimele 24 de ore un teatru de război, cu lupte de stradă între evreii ultranaționaliști și militanții palestinieni. În orașele iudeo-arabe, potrivit France-Presse, au continuat și în această noapte atît atacurile cu rachetă lansate de Hamas, în Fâșia Gaza, asupra orașelor din sudul, centrul și nordul Israelului, cît și loviturile aeriene ale armatei israeliene asupra enclavei palestiniene.

Au murit 67 de palestinieni între care și 16 copii, și alte 388 de persoane au fost rănite.

Președintele israelian, Reuven Rivlin s-a arătat profund îngrijorat de situație și i-a chemat pe liderii politici și religioși să pună capăt unui război civil irațional și lipsit de orice temei.

În Israel au murit 7 persoane, între care și un copil de 6 ani.

„Problema palestiniană”, deşi constituie una dintre provocările majore de securitate ale regiunii, nu a mai ocupat de mult timp prim-planul buletinelor de ştiri. Acest lucru a fost cauzat, în parte, de existenţa unor probleme mai presante: războiul din Syria, activităţile teroriste ale organizaţiei Daesh, tensiunile SUA-Iran, dar şi de lipsa unor lideri palestinieni carismatici precum Yasser Arafat. Însă în ultimele zile, am fost martorii unei recrudescenţe a mişcărilor care contestă ocupaţia israeliană, tensiunile dintre locuitorii cartierului Sheikh Jarrah din Ierusalimul de Est şi autorităţile israeliene generînd răspunsuri „de solidaritate” din partea organizaţiei Hamas din Fâşia Gaza.

Conflictul dintre Israel și organizaţia palestiniană Hamas pare departe de a se încheia. Peste 1.000 de rachete lansate din Fâşia Gaza au căzut de luni pe teritoriul Israelului.

Sînt acum peste 70 de morţi, sute de răniţi – majoritatea palestinieni – şi există temerea declanşării unui război pe scară largă.

Mişcarea palestiniană islamistă armată Hamas a confirmat în cursul după-amiezii de miercuri moartea mai multor comandanţi ai săi în loviturile israeliene împotriva Fâşiei Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Într-un comunicat, Hamas a anunţat moartea lui Bassem Issa, şeful aripii sale militare pentru oraşul Gaza, şi a numeroşi alţi înalţi responsabili militari ai organizaţiei în urma loviturilor armatei israeliene.

Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa armată a Hamas, nu i-a numit pe ceilalţi membri ai organizaţiei ucişi, dar a salutat, într-un comunicat, curajul şefilor şi al combatanţilor care s-au ridicat în timpul agresiunii forţelor de ocupaţie (denumire dată de Hamas Israelului) împotriva poziţiilor mişcării.

Shin Beth, serviciul israelian de informaţii interne, anunţase puţin mai devreme moartea lui Bassem Issa, dar şi a altor lideri ai Hamas în raidurile contra enclavei palestiniene cu 2 milioane de locuitori.

Potrivit Shin Beth, forţele israeliene i-au ucis pe Jamaa Tahla, mîna dreaptă a lui Mohammed Deif, numărul 1 al aripii armate a Hamas, pe Gamal Zabda, responsabil cu dezvoltarea capacităţilor tehnologice ale mişcării, şi pe Khazem Khatib, şeful departamentului de inginerie.

Serviciile israeliene afirmă că, în total, au fost omorîţi vreo zece alţi responsabili ai Hamas, dar şi şefi ai Jihadului Islamic, a doua grupare islamistă armată din Fâşia Gaza, într-o serie de lovituri efectuate începînd de luni seara.

Aceste lovituri, care continuau miercuri, sînt purtate ca represalii la barajul de rachete pe care Hamas şi Jihadul Islamic le lansează de luni seară spre teritoriul Israelului.

Potrivit armatei israeliene, mai mult de 1.000 de rachete au vizat Israelului în acest interval.

„Problema palestiniană” poate să fie amintită, chiar analizată, însă niciodată rezolvată!