MASS-MEDIA – M-Security News

Etichetă: MASS-MEDIA

CONECTAT LA APOCALIPSĂ*

SIGURANȚA JURNALIȘTILOR PE PRIMUL PLAN!

BMTF, 19 apr – Persoana care, în mod regulat și pe baza unei remunerații, depune o activitate ce constă în a contribui prin cuvînt, vorbire sau imagine, la una sau mai multe mass-media se numește JURNALIST” (“Statutul Federatiei Internationale a Jurnalistilor”). Jurnalistul poate fi privit ca o componentă esențială a culturii, deoarece reflectă, documentează și interpretează evenimentele și valorile unei societăți. Prin intermediul reportajelor, analizelor și interviurilor, jurnalistul contribuie la formarea și transmiterea culturii, influențînd modul în care oamenii percep și înțeleg lumea din jurul lor. Inclusiv a culturii de siguranță!

În ciuda acestor definiții, din 22 aprilie 1999, jurnaliștii au devenit ținte în războiul nebunilor cu lumea! În ultimul deceniu, peste 1.300 de jurnalişti au fost ucişi pentru munca lor, crime care au rămas aproape mereu nesancţionate. Peste 200 de jurnaliști palestinieni au fost uciși, numai în ultimele luni de conflict, în Fîșia Gaza!

„În mijlocul haosului și al violenței, jurnaliștii de război sînt steaguri ale demnității umane și ale libertății presei. Sînteți ochii și urechile lumii, iar munca voastră este esențială pentru ca publicul să înțeleagă tragediile și complexitățile conflictelor din întreaga lume” a afirmat președinta CNA, Monica Gubernat, la decernarea Premiilor de Excelență pentru Jurnaliștii de Război. Și mi-a plăcut mult această afirmație!

Astăzi, amenințările împotriva jurnaliștilor constituie amenințări fundamentale pentru democrație – și, noi toți, jurnaliști și societate, avem responsabilitatea să rezistăm acestui asalt continuu. Sîntem într-o perioadă în care libertatea presei este de o importanță fundamentală.

Amplificarea CRIZEI la nivel naţional şi mondial implică urgent adoptarea de măsuri excepţionale, inclusiv din partea mass-media. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală!

De aceea, consider esențială sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia, dar și crearea unei culturi a siguranței în mediul jurnalistic local și național.

De unde plec? O observație: punem din nou căruța înaintea boilor și expresia poate fi utilizată peiorativ, dacă vreți! Pentru că risipim energie și resurse uriașe pentru a discuta și genera politici de mediu, care-și propun să reglementeze viața societății pentru diminuarea amprentei de carbon și oprirea încălzirii globale. Avem de a face cu o șmecherie și un business, dar despre asta, altă dată, acum nu ne ocupăm de asta, ci de consecința diseminării acestor politici mincinoase. În grandomania lui, OMUL are impresia că suma activităților lui, ale LUI, pe suprafața planetei influențează în mod decisiv clima. EL, omul, se așează în centrul Lumii, ignorînd, bunăoară, influența Soarelui, a mecanicii cosmice ș.a.m.d. cele care – spun specialiștii – au făcut ca Emisfera nordică, de exemplu, să iasă din Mica Eră Glaciară de 300 de ani, abia în 1980.

Noi, jurnaliștii, în loc să promovăm pe nemestecate businessul încălzirii globale din vina omului, business îmbrăcat ideologic, mai bine am informa publicul, instruindu-l cum să se adapteze să trăiască într-o lume tot mai caldă și în plină schimbare! Protecție și siguranță personală vs. politici de anihilare a evoluției. Asta facem noi! Nu promovăm uciderea bovinelor și tocana de cărăbuși, ci oferim informații de bază pentru propria siguranță.

Jurnaliștii au nevoie de o pregătire continuă pentru propria siguranță. Atît cei care acoperă mediatic situațiile de urgență și dezastrele naturale – incendii de pădure și vegetație, inundații, cutremure, alunecări de teren, furtuni etc – cît și cei care transmit din mijlocul revoltelor sociale, a protestelor scăpate de sub control, sau zone de conflict armat. Sînt noțiuni de bază, simple, despre propria siguranță, despre cum să te protejezi în așa fel încît să nu devi o știre. Despre auto-evaluarea personală, pregătirea misiunii, evaluarea riscurilor, echipamente de protecție, truse de prim ajutor și pregătire medicală de bază pentru răspuns la traumă.

Revoltele sociale, protestele și alte adunări publice aglomerate sînt situații dinamice care pot deveni rapid periculoase sau violente. Este important ca jurnaliștii să înțeleagă mediul de lucru și să fie pregătiți pentru eventualele riscuri. Acoperirea mediatică a tulburărilor civile pot avea consecințe neprevăzute, de la arestare, pînă la atacuri direcționate cu corpuri contondente sau gaze. De aceea, jurnaliștii trebuie să anticipeze riscurile, să identifice potențialele amenințări și să-și planifice retragerea din zona ostilă.

Jurnalismul de război este una dintre cele mai dificile sarcini pe care și le poate asuma un jurnalist. Mass-media joacă adesea un rol-cheie în conflictele şi situaţiile de criză de astăzi. Practic, rolul lor poate să îmbrace două forme diferite și opuse. Fie mass-media ia parte activă în conflict, și are responsabilitatea creşterii violenței, sau rămîne independentă și în afara conflictului, contribuind astfel la soluționarea conflictelor și atenuarea violenței. Jurnaliștii care acoperă conflictele armate se confruntă cu o sumedenie de provocări, de la supraviețuire în mediul ostil, la echipamentul de protecție balistică, individual, o pregătire multiplă, intensă și continuă. Cînd epuizarea își face simțită prezența, încărcătura factuală este dominată de surplus emoțional, care ajunge să predomine în raport cu diseminarea informației, ceea ce se traduce prin remodelarea realității și, implicit, prin mistificarea ei!

Riscurile cresc în timp ce bugetele redacțiilor se micșorează!

Conform unor rapoarte internaționale redactate de organizațiile de protecție a jurnaliștilor, incidența hărțuirii în masă a jurnaliștilor este în creștere alarmantă, mai ales în statele civilizate și democrațiile consolidate.

Este clar că tonul abordării s-a schimbat semnificativ. A devenit legitim să hărțuiești, să intimidezi, să lovești și chiar să ucizi un jurnalist! De aceea, EUROPA s-a gîndit să facă ceva. Jurnaliştii contează, Campania Consiliului Europei pentru Siguranţa Jurnaliştilor este o iniţiativă care vizează promovarea libertăţii presei şi protejarea jurnaliştilor de violenţă, ameninţări şi hărţuire în timpul îndeplinirii sarcinilor lor. Nu este însă suficient. Trebuie să contribuim cît mai mulți pentru formarea unei culturi a siguranței în profesia noastră!

Există voci care pune sub semnul întrebării importanța libertății presei independente și promovează batjocorirea jurnaliștilor și subminarea rolului lor important în societatea democratică. O normă pare să se fi schimbat și la asta au contribuit și contribuie un număr de politicieni proeminenți, care folosesc o retorică disprețuitoare față de jurnaliști, descriind mass-media ca fiind inamicul poporului. Această atitudine îi legitimizează și pe alții să facă același lucru! În timp ce amenințările sînt în creștere, tot mai puține voci susțin rolul important al jurnaliștilor în societate! Iar acest lucru devine o tendință periculoasă!

Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să începem prin a învăța să ne protejăm singuri. Să ne sprijinim reciproc. Să milităm pentru ca atitudinile să se schimbe.

Noi, încercăm, deocamdată, doar pe trei domenii: situații de urgență, revolte sociale și conflicte armate. Proiectat pentru femei și bărbați care trăiesc sau lucrează în medii violente, inclusiv agresiune sexuală, Boot-camp-ul HEST al BMTF Risk AkDemy include: analiza situaţiei preliminare în vederea evitării de a deveni ţintă, evaluarea și planificarea riscurilor, prim-ajutor de urgență, siguranța personală, situaţii de urgenţă şi revolte sociale. Scopul boot-camp-ului HEST este de a-i învăţa pe jurnalişti să evalueze riscul şi să se comporte corespunzător în cazul conştientizării unui pericol. Urmărim sporirea capacităţii jurnaliştilor de a lua decizii, nu substituirea acesteia!

„Vinovat” de Delict de Opinie

Ziaristul american Gonzalo Lira a murit într-o închisoare din Ukraina! Pînă în urmă cu vreo patru ani, această propoziție nu ar fi existat. De ce? Pentru că subiectul propoziției îl reprezintă un cetățean american care este, pe deasupra și JURNALIST! Conform cutumelor, cetățenii americani sînt repatriați urgent în caz că întîmpină diferite probleme în oricare stat de pe planetă. Ei nu sînt judecați decît de justiția americană. De încarcerat, nici nu poate fi vorba! Mai mult! Atunci cînd vorbim de un jurnalist, obiceiul e să se invoce libertatea de exprimare, democrația universală care nu poate exista fără o presă liberă, mă rog, bla-bla-uri din acestea extrem de eficiente în colonii.

Jurnalistul american Gonzalo Lira a murit de pneumonie într-o închisoare ukraineană a SBU, după ce a fost bătut și torturat și i s-a refuzat accesul la servicii medicale! Gonzalo Lira era un critic acerb al cuplului Biden-Zelenski. Dacă un jurnalist american a fost abandonat de Cea mai Mare Democrație din Lume, vă dați seama ce putem păți noi, românii, bulgarii, moldovenii, ungurii, sîrbii, polonezii. Acesta este și motivul pentru care Cea mai Mare Democrație din Lume sprijină Cea Mai Morală Armată din Lume. Dar, asta este o altă poveste, deși lucrurile se leagă…

Știrea morții lui Lira a fost dată și de Tucker Carlson, care îi luase un interviu tatălui ziaristului cu cîteva săptămâni în urmă: „Gonzalo Lira Sr. a spus că fiul său în vîrstă de 55 de ani a murit într-o închisoare ukraineană, unde era ținut pentru infracțiunea de a fi criticat guvernele Zelenski și Biden. Gonzalo Lira a fost un cetățean american, dar administrația Biden a fost în mod clar de acord cu încarcerarea și torturarea sa. Cu cîteva săptămîni în urmă, am discutat cu tatăl lui, care a prevăzut că fiul său va fi ucis.”

Omul de afaceri american David Sachs a comentat pe X – „Administrația Biden l-ar fi putut aduce înapoi pe Gonzalo Lira cu un simplu telefon, dar nu a mișcat un deget. Așa că guvernul ukrainean a înțeles că putea acționa nepedepsit.”

Regimul de la Kiev nu a confirmat moartea lui Lira. A făcut-o în schimb Departamentul de Stat american.

În mai 2023, serviciul de securitate al Ukrainei, SBU, l-a arestat pe ziaristul Gonzalo Lira, care avea dublă cetățenie: chiliană și americană, în regiunea Harkov, l-a eliberat pe cauțiune și l-a arestat din nou, în iulie, cînd se spune că ar fi încercat să părăsească Ukraina. Înainte de a fi rearestat, Gonzalo Lira a apucat să posteze pe X (Twitter) un șir de mesaje în care descrie regimul din închisoare, și cum a fost bătut, torturat și nu i s-a acordat asistență medicală deși era grav bolnav.

Acuzațiile pentru care a fost închis, torturat și în cele din urmă ucis, au fost: „justificarea agresiunii Rusiei în Ukraina” și „răspîndirea de idei rusești pe rețelele de socializare”.

Cu alte cuvinte, Gonzalo Lira a plătit cu viața pentru Delict de Opinie. Cu toții ne putem aștepta la asta! Confrații palestineini plătesc cu viața de ani de zile și multe războaie, dar breasla noastră se face că nu observă…

În România, o lege care pedepsește cu închisoarea răspînirea de …deepfake va fi promulgată în cel mai scurt timp. Deși termenul de deepfake este definit, există temerea extinderii prevederilor acestei legi la toate știrile care nu provin din surse oficiale și, deci, nu se încadrează la capitolul propagandă!

Realizarea și distribuirea de materiale video, audio sau tip imagine deepfake fără marcaje corespunzătoare va fi pedepsită cu închisoarea, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat și înscris pe ordinea de zi a Camerei Deputaților cu raport favorabil. La dezbaterile din Parlament a fost subliniată importanța utilizării responsabile a tehnologiei, mai ales că anul acesta va fi marcat de patru tururi de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

Potrivit proiectului de lege, prin deepfake se înțelege orice conținut falsificat sub formă de imagine, clip video sau audio, realizat astfel încît să creeze aparența că o persoană a spus sau a făcut anumite lucruri care nu corespund realității sau pentru care nu și-a dat acordul. Distribuirea pe internet și mass-media a acestor videoclipuri și imagini este interzisă, dacă nu apar însoțite de un avertisment redat pe cel puțin 10% din suprafața expunerii și pe toată durata difuzării sau de un mesaj sonor care să anunțe că materialele conțin ipostaze imaginare. Nerespectarea acestor prevederi se pedepsește cu închisoarea de la șase luni la doi ani. Inițiatorii documentului spun că măsura este necesară pentru că fenomenul de deepfake este mult mai periculos și are un impact mult mai puternic decît știrile false. Proiectul de lege mai prevede obligația Consiliului Național al Audiovizualului de a verifica respectarea noilor reglementări și de a înființa, în termen de trei luni de la publicarea documentului în Monitorul Oficial, a unei structuri responsabile de aplicare a acestui proiect de lege, care așteaptă votul final în Camera Deputaților, ca for decizional.

Cenzura se întoarce. Mai performantă, mai sinistră!

RISCURI ŞI DEZASTRE

BMTF, 25 feb – În ultimii ani se constată creşterea frecvenţei manifestării factorilor de risc care ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător şi valorile patrimoniului naţional, precum şi apariţia unor noi factori de risc, generaţi îndeosebi de schimbările climatice radicale şi diversificarea activităţilor economice care utilizează, produc şi comercializează substanţe/materiale periculoase. Securitatea naţională poate fi pusă în pericol de o serie de fenomene grave, de natură geofizică, meteo-climatică ori asociată, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. Între acestea, se înscriu catastrofele naturale, industriale, ecologice ori posibilitatea crescută a producerii unor pandemii. Ca urmare, se impune o abordare integrată a prevenirii situaţiilor de urgenţă, pornind de la conceptul de bază: prevenirea este de 8 ori mai eficientă decît reacţia.

În perioada 23-24 februarie a.c., la Palatul Parlamentului din București, s-a desfășurat seminarul cu tema ,,Înțelegerea și comunicarea riscurilor existente și viitoare în caz de dezastre: Asigurarea comunicării bazate pe dovezi”. Acest eveniment de anvergură s-a concentrat pe construirea rezilienței societale prin comunicare eficientă a riscurilor și a adunat reprezentanți ai autorităților de protecție civilă din peste 10 țări, ai Comisiei Europene, Consiliul Europei, mass-media, grupuri ale societății civile și experți cu atribuții atît în plan operațional, cît și la nivel strategic.

Întîlnirile au avut în prim plan identificarea modalităților de a lupta împotriva dezinformării și au acordat o atenție specială educării tinerilor privind riscurile la dezastre, precum și identificarea și utilizarea informațiilor relevante, în scopul creșterii rezilienței.

Evenimentul a fost organizat de către DSU în comun cu Oficiul Regional al Organizației Națiunilor Unite pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre (@UNDRR), publicul țintă fiind reprezentat de statele membre ale Uniunii Europene și de statele participante la Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii, dar și alte state cu care DSU cooperează activ în sfera protecției civile.

Comunicarea riscurilor trebuie să se realizeze în mod eficient în toate domeniile: prevenire, pregătire, răspuns şi recuperare, este una din concluziile forumului organizat la Palatul Parlamentului de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Evenimentul a reunit reprezentanţi politici la nivel înalt din peste 34 de ţări şi peste 100 de experţi din regiune.

Dialogul pe care şeful DSU, Raed Arafat, l-a purtat cu înalţi demnitari au vizat discuţii privind comunicarea şi riscurile, dar şi dezinformarea, informaţiile false şi, evident, de unde obţinem informaţiile şi cum putem crea o societate rezilientă pe baza acestor informaţii, a explicat Raed Arafat.

În ceea ce priveşte crearea încrederii publicului în comunicare eficientă, iată care sînt rezultatele trebuie să ne asigurăm că există o sinergie şi o complementaritate între acţiunile dintre mediile politic, economic şi social. Comunicarea este în centrul procesului de decizie. Oferirea unui rol important pentru mediul academic este procesul de decizie şi comunicare eficientă. Implicarea jurnaliştilor pentru a raporta în mod responsabil şi etic şi a ajunge la public cu mesaje etice. În ceea ce priveşte folosirea ştiinţei pentru a informa comunicarea privind riscurile, trebuie să avem iniţiativ şi să ne bazăm pe expenţele pe care le avem pentru a implementa acest lucru la nivel regional şi nu numai. Există exemple din mai multe ţări precum Franţa, Suedia sau Muntenegru şi realizarea unor campanii la nivel naţional pentru a ne asigura că publicul este informat.

Întrebat de actualizarea la zi a clădirilor cu risc seismic din România, Raed Arafat a precizat: Este foarte importantă actualizarea şi este foarte important să înţelegem în ce situaţie ne aflăm, lucru care aţi văzut în ultimele întîlniri şi discuţii la Guvern, deja au pornit mecanismele de evaluare mai departe, dar şi de consolidare a clădirilor.

Reprezentantul special al Secretarului general al Naţiunilor Unite pentru reducerea riscului la dezastre, Mami Mizutori, şi-a exprimat optimismul în ceea ce priveşte schimbul de informaţii din cadrul evenimentului: De multe ori nici nu sînt dialoguri, sînt mai degrabă monologuri, însă astăzi a avut loc un dialog, un dilog orientat către acţiune. Haideţi să ne gîndim puţin. În momentul de faţă se confruntă cu mai multe tragedii, tragedia din Syria şi Turcia, dar cîţi dintre noi ne mai amintim că acum jumătate de an, trei sferturi din teritoriul Pakistanului a fost sub apă? Şi desigur, în fiecare zi se produce un dezastru. Ce ne sperie pe noi? Da, desigur, cutremurul ca hazard nu poate fi oprit. E foarte greu de prevăzut şi de anticipat. Însă provocările cu care ne confurăm astăzi sînt reprezentate de faptul că aceste hazarduri sînt combinate multe alte lucruri, cum ar fi degradarea mediului înconjurător, urbanizarea, care se desfăşoară într-un ritm foarte alert şi care de multe ori nu este bine structurată.

Janez Lenarčič, comisar european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, a precizat că în ultimii ani, mecanismul european de protecţie civilă a fost testat, aşa cum nu a mai fost pînă acum. Ne-am confruntat cu o criză mondială datorită pandemiei de COVID, apoi a urmat fix acum un an declanşarea războiului din Ukraina, iar această agresiune ne-a făcut să operăm cea mai amplă operaţiune de protecţie civilă din istoria mecanismului de protecţie civilă, a mai adăugat comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionare a crizelor.

O comunicare inadecvată a situaţiilor de urgenţă se pot transforma în riscuri suplimentare la adresa siguranţei naţionale. Colaborarea centrului de comunicare al comitetelor pentru situaţii de urgenţă cu mass-media este esenţială în astfel de situaţii. În 90% din cazuri se constată, însă, că mass-media caută senzaţionalul, cea mai mare parte a relatărilor se referă la dramele umane şi la probabila lentoare în intervenţie a autorităţilor locale şi nu pune la dispoziţie spaţii de emisie în vederea comunicării informaţiilor de interes general care ar putea salva vieţi şi bunuri materiale. Situaţiile de urgenţă, fie naturale, fie provocate de om, dau naştere în rîndul publicului unor reacţii psihologice inevitabile precum teama şi anxietatea. Aceste stări sînt întreţinute şi amplificate de mesajele negative la adresa salvatorilor, emise de mass-media în căutare de subiecte senzaţionale şi audienţă. În acele situaţii, inducerea stării de neîncredere în salvatori este deosebit de periculoasă ştiut fiind faptul că publicul judecă răspunsul autorităţilor la urgenţe aproape numai în baza ştirilor din mass-media. Din experienţa personală pot spune că eforturile de comunicare ale Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă de cele mai multe ori NU fac faţă valului de ştiri negative transmise de televiziunile în căutare de senzaţional. De asemenea, uneori, comunicarea internă inter-instituţională este deficitară. Au fost cazuri în care primarii unor comune au evacuat populaţia afectată de inundaţii, au asigurat acestora cazarea şi hrănirea, dar nu au informat preşedintele comitetului judeţean, respectiv prefectul judeţului, de atare intervenţii.

Componenta de informare publică este planificată şi se derulează în funcţie de urgenţa rezolvării situaţiilor create, a gravităţii consecinţelor pentru populaţie, a implicaţiilor pe plan internaţional şi amploarea temerilor populaţiei. Cu cît gravitatea şi implicaţiile sînt mai mari, cu atît mai urgent şi mai amplu este răspunsul. Pentru a fi utilă, informaţia trebuie să fie autentică, exactă şi oportună, adică disponibilă în locul şi la momentul cerut. Ea devine astfel un bun social. Ea se află în conexiune directă cu ştirea şi zvonul (extrem de greu de contracarat!).

2021 – Comunicare şi informare în situaţii de urgenţă. LA MULŢI ANI, 2022!

Comunicarea cu publicul larg este intermediată în majoritatea cazurilor de către mass media, iar probleme ca răspîndirea zvonurilor, a ştirilor false, stăpînirea panicii sînt strîns legate de modul cum autorităţile reuşesc să se facă înţelese de către public şi de reacţia acestuia la cerinţele structurilor de management. Practicile bune de comunicare în timpul unei situaţii de urgenţă sau al unui dezastru ajută atît autorităţile implicate, cît şi populaţia afectată şi contribuie la evitarea dezinformării şi a răspîndirii zvonurilor. Respectarea regulilor stabilite va preveni totodată apariţia confuziei, inevitabilă atunci cînd instituţiile publice difuzează dezorganizat informaţii despre acelaşi eveniment.

SYRIA. ANUL AL 11-LEA…

This photo taken earlier this year shows residents of Yarmouk, a neighborhood of Palestinians in Syria, lining up as far as the eye can see to receive food supplies.

S-au împlinit anul acesta 10 ani de la declanşarea războiului din Syria. A intrat în al 11-lea! După 11 ani de măcel, Siria nu mai ţine prima pagină a ziarelor, nu mai face breaking news la televiziuni. Mass-media a uitat-o şi a căzut în uitare şi în rîndul opiniei publice. Doar refugiaţii sirieni ne mai amintesc, din cînd în cînd, de ţara aflată în tragedie. Şi această imagine. Din Yarmuk, devenită virală în presa internaţională!

Din măreţul stat oriental a rămas doar o umbră. Cei care au dorit schimbarea regimului Assad au avut surpriza că şi anul acesta Bashar a fost reales în funcţie, în cadrul unui scrutin considerat „o farsă” de criticii săi. Statele occidentale au calificat, de asemenea, alegerile, ca nefiind nici libere nici corecte, relatează BBC. În ziua votului, însă, preşedintele sirian a declarat că opinia Occidentului „nu valorează nimic”. Assad a cîștigat alegerile cu 95,1% dintre voturi, la o prezență de 78,6%. Bashar al-Assad, în vîrstă de 55 de ani, se află în funcția de președinte din 2000, cînd i-a urmat în această funcție tatălului său, Hafez al-Assad, care a condus, țara, la rîndul său, timp de 29 de ani.

Un protest de mari dimensiuni a fost organizat în provincia Idlib, controlată de rebelii anti-Assad. În acest moment, Idlibul este controlat de forţe ostile guvernului sirian. Devine tot mai clar că guvernul de la Damasc a obţinut totul şi îi mai rămîne doar să cîştige războiul care nu conteneşte de la declanşarea Primăverii Arabe. Provincia Idlib este situată în partea de nord-vest a Siriei, lîngă Marea Mediterană şi frontiera cu Turcia. În mod normal, pentru restul lumii nu ar trebui să conteze prea mult cine o controlează. Dar în geopolitică, uneori cele mai mici şi mai obscure locuri provoacă cele mai mari temeri printre marile puteri – şi este exact ceea ce face Idlibul. Viitorul provinciei nu reprezintă problemă de importanţă mondială, dar ea a fost deja scena unei confruntări între Rusia, Turcia, Iran, SUA şi Siria, plus o implicare într-o bună măsură a kurzilor.

Primăvara siriană, devenită război cu implicare internațională, a făcut după 120 de luni 594.000 de victime, dintre care 22.000 copii. 2,1 milioane de civili au fost răniți și au rămas mutilați pe viață. Este bilanţul – provizoriu – generat de ambiţiile unor grupuri de schimbare a regimului de la Damasc, supravieţuirea miraculoasă a acestuia datorîndu-se în parte incapacităţii inamicilor săi de a forma un front unit. Aceştia din urmă l-au detestat pe Assad şi nu au avut încredere în el, dar în egală măsură şi ei s-au detestat reciproc şi nu au avut încredere unii în ceilalţi. Acesta a fost fundamentul puterii guvernului sirian timp ce aproape 50 de ani. Idlibul este una dintre ultimele redute rebele, o bucată de teritoriu care stă în calea lui Assad către victorie. Forţele rebele de acolo au în faţă distrugerea garantată.

Totul a început cu demonstrații anti-guvernamentale, împotriva hegemoniei membrilor sectei alawite, apropiați de familia dictatorului Bashar al-Assad, împotriva guvernului și a conducerii armatei și a organelor de securitate, Mukhabarat, dar și împotriva șomajului, corupției și încălcării drepturilor omului. Pe 15 martie 2011, sirienii au ieșit în stradă la Damasc motivați de victoria unor proteste similare din Tunisia și Egipt. Numai că manifestațiile s-au transformat treptat în război civil. Un război civil în care au fost angrenate din ce în ce mai multe forțe militare interne şi externe. Un război al marilor puteri prin interpuşi! Una din cele mai temute grupări, parte a opoziției, a fost Frontul Jabhat Al-Nusra (‎The Support Front for the People of Greater Syria), care şi-a construit „faima” prin intermediul unor imagini în care soldaţii lui Bashar al-Assad au parte de cele mai cumplite tratamente, inclusiv acte de canibalism simbolic: într-un clip care circulă și acum pe internet, un luptător Al-Nusra mănîncă inima unui soldat. Scopul grupării îl reprezintă consolidarea unui stat pan-islamic aflat sub incidenţa sharia, în interpretarea sa radicală. Pe lîngă Al-Nusra, în Siria fiinţau şi alte grupări – ISIS – asociate opoziţiei, majoritar sunnite, care luptă împotriva guvernului, sprijinit de brigăzi şiite şi de Hezbollah.

După 10 ani de război sîngeros şi distrugerea aproape totală a unei bijuterii de ţară, e limpede că războiul a angrenat: regimul aflat la putere și de aliații săi, Iran, Rusia și Hezbollah, rebelii, respectiv Armata Siriană Liberă și Forțele Siriene Democratice Kurde susținute de SUA și state membre NATO, grupările jihadiste salafide precum Frontul al-Nusra și Statul Islamic al Irakului și Siriei (Daesh), precum și alte grupări susținute de Turcia și Arabia Saudită. Devenită teren de confruntare între puterile lumii, Siria a pierdut mii de civili în raiduri aeriene și sub văpaia rachetelor ruseşti, alte mii în bombardamentele Coaliției Internaționale, în atacuri ale forțelor turcești, în atacurile aeriene și terestre israeliene și ca victime ale așa-ziselor formațiuni anti-regim, printre care și ISIS.

Bilanțul suferințelor nu se oprește aici. Aproximativ 13 milioane de civili, inclusiv sute de mii de copii și femei, au fost strămutați după ce infrastructura, spitalele, școlile și proprietățile private și publice au fost deteriorate sau distruse iremediabil.

În iulie 2016, orașul Alep, unul dintre cele mai vechi orașe din lume a fost distrus de luptele între rebeli şi armata pro-guvernamentală.

La ora actuală, regimul de la Damasc controlează peste 60% din teritoriul sirian, după o serie de victorii înregistrate începînd cu 2015 de forţele regimului, susţinute de Rusia, contra jihadiştilor şi insurgenţilor.

Printre regiunile care continuă să se sustragă controlului său se numără ultima enclavă a rebelilor Idlib în nord-vest, zonele controlate de Turcia de-a lungul frontierei de nord şi părţile din nord-estul ţării aflate sub controlul forţelor kurde.

După Afghanistan şi Yemenn, Siria este probabil cea mai devastată țară din lume. Toată lumea vrea o bucată din Siria, chiar dacă interesele sînt diferite. Și sirienii sînt prinși la mijloc, într-un război care pare să nu mai aibă legătură cu ei. E greu de imaginat ce se va întîmpla și cum va arăta Siria. Au trecut 10 ani şi mai bine. Am intrat în al 11-lea!

O MESERIE DE BUDOAR

Am fost nedumerit, amuzat şi apoi indignat, de persistenţa scuipatului în faţă a presei din România de către politicienii de toate culorile asta după ce băieţaşii şi fătucile din media – mai ales din televiziuni! – precipitaţi şi agramaţi recită cîtă şpagă a luat „ăla”, ce cumpărături a mai făcut „aia” şi în ce club de fiţe s-a mai „dat” beizadeaua vreunui îngălat. Adică, jurnalismul românesc, admiţînd că este ŞI de proastă calitate, este o meserie de budoar! O astfel de idioţenie ar trebui să nască, în mod logic, un Minister al Informaţiilor, după modelul iraqian al lui Saddam Hussein, pe care l-am gustat din plin în 2003: „Vrei să munceşti azi? 50 de dolari”! Ministerul ar putea fi condus chiar de către Rareşul cel Bogdan – care are o relaţie „specială cu jurnaliştii”, sau de „amicii” mei din Moldova, antrenaţi pentru fumigene fîsîite, sau chiar de Iohannis după ce zboară de la Cotroceni! Scuze! Iohannis NU zboară de la Cotroceni!

Lăsînd gluma la uşă, chiar făcută prost şi inconştient, meseria de jurnalist rămîne una dintre cele mai periculoase din lume! De aceea mă străduiesc ca în fiecare an cel puţin 10 colegi să urmeze cursuri de perfecţionare. Că jurnalismul NU este o meserie de budoar, care va dispărea atunci cînd vor unii, o dovedeşte şi statistica internaţională. Primăvara arabă şi mişcările de protest, criza refugiaţilor s-au dovedit riscante pentru jurnalişti.

În condiţiile de mai sus, o întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe buzele fiecărui jurnalist român: „Ce e mic, rău, negru, urît şi bate la uşă”? Răspunsul e la fel de neprietenos: „Viitorul”! Dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, sau seara, cînd obosit de viermuiala de peste zi ţi-ai dori o lume numai a ta, constaţi cu amărăciune că tranziţia în care te zbengui nu e ceva trecător, că existenţa e ceva la limita hazardului şi că singurele certitudini sînt, şi de acum încolo, schimbarea şi nesiguranţa! Analiştii şi observatorii afirmau prompt că după 11 septembrie 2001 lumea nu va mai fi aceeaşi. Şi chiar nu mai este lumea pe care o ştiam! Au crescut numărul şi intensitatea crizelor, conflictelor asimetrice, situaţiilor de urgenţă. Toate acestea s-au suprapus peste crizele tale, deja existente: criza de identitate, de autoritate, culturală, economică, socială, educaţională, din sănătate, din apărare, criza bunului simţ, criza generaţiilor, criza instituţiilor, criza de încredere, criza politică, criza de securitate. Chiar şi instituţiile care fac parte din Sistemul Naţional de Apărare pierd treptat din încredere, incapabile să se apere de atacurile constante la care sînt supuse, dar şi mîncate pe interior de un cancer teribil declanşat chiar de la vîrful propriilor ministere! Şi mă refer la Igaş şi Oprea. Societatea românească contemporană pare să-şi fi pierdut busola şi minţile! Lumea aşezată şi predictibilă pe care o cunoşteai a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudineşi frica zilei de mîine. Şi, mai presus de toate, constaţi cu amărăciune, că nici nu ai cui să spui, să mărturiseşti, temerile şi angoasele tale. Eşti singur, într-o societate de oameni singuri, care-şi vede fiecare de propria luptă pentru supravieţuire. Coeziunea socială nu mai există, solidaritatea se manifestă din cînd în cînd, compasiunea apare mai rar. Societatea în care te-ai născut nu mai există! Trăieşti acum într-o societate destructurată, incapabilă să se opună agresiunilor interne şi externe de orice fel! România este o ţară eşuată! Cel puţin, din punct de vedere social!

„Prăbuşirea” unor state din cauza proastei guvernări, condiţiilor economice precare (Atenţie România!), tulburărilor sociale etc., răspîndirea conflictelor de tip etnico-religios, precum şi inconstanţa relaţiilor transatlantice rămîn o realitate a mediului de securitate actual. Dar, despre toate acestea, ar trebui să citeşti în presă. În presa ta zilnică! Care presă? Presa din România este oglinda societăţii. Ori, într-o societate destructurată, presa este aşişderea! După o perioadă de pionierat în care jurnalismul românesc a însemnat mai mult terapie post-comunistă, iată că a venit „timpul profesionismului”, ar spune deontologii. Mass-media s-a împărţit, destul de repede în trusturi, corporaţii şi presă locală. Corporaţiile la rîndul lor, sînt de două feluri: cele străine şi cele cu capital românesc. Pentru consumatorul de media din România, însă, acestea nu sînt decît de două feluri: bune şi proaste! Puţin îi pasă de interesele trusturilor care se află în spatele ştirilor sau campaniilor de presă. Nici nu are timp să se gîndească la aest lucru. Îşi dă seama totuşi că actul jurnalistic este din ce în ce mai slab. La televizor urmăreşte, sau varianta mişcată a tabloidelor, sau false vedete, pline de ifose, grasiate şi tîmpe care pun întrebări prestabilite cu grijă în aşa fel încît discuţia din studiourile televiziunilor de ştiri să nu cumva să alunece într-o direcţie care nu mai este convenabilă proprietarului. Jurnalismul de slabă calitate este o realitate! O realitate întreţinută chiar de breasla noastră! Din păcate! Organizaţiile de media, atîtea cîte sînt, puţine, nu pot influenţa, şi nici nu şi-au propus, actul urnalistic. Şi asta pentru că, ani de zile, deontologii presei româneşti au încercat să ne convingă că presa nu mai este cureaua de transmisie între societate şi conducători! Presa are menirea primordială de a distra! Ori pentru distracţie, nu e nevoie de multă specializare! Aşa au dispărut cea mai mare parte dintre specialiştii presei autohtone. A fi jurnalist specializat pe justiţie, securitate, economie, cultură, era sinonim cu a fi jurnlist comunist! Presa centrală, economică, culturală, sportivă, a atras o mică parte dintre jurnaliştii specializaţi. Restul, însă, s-au pierdut în noul mecanism de a face presă în România. Astăzi, presa e anti PSD şi pro PSD. Adică, „o vulnerabilitate” şi „responsabilă”.

Presa locală este cea mai afectată de aceste transformări. În ultimii ani, ziarele şi-au redus numărul şi tirajele, proprietarii au „sărăcit”, ziariştii locali au devenit mai vulnerabili şi mai puţini. Despre independenţa presei se vorbeşte numai la şcoală! Dacă vei căuta, rar vei găsi în provincie un jurnalist care să-ţi spună că e specializat pe un anumit domeniu. Cei mai mulţi au în portofoliu mai multe domenii, majoritatea fără nici o legătură între ele. Un specialist, evident, costă! Ori, în presa locală salariile sînt la limita supravieţuirii, iar oferta de candidaţi impresionantă. Noile facultăţi de jurnalistică au pregătit, în ultimii ani, forţă de muncă pentru această „industrie”, iar posturile de conducere se lasă moştenire, precum în Coreea de Nord, pe banii contribuabililor! În aceste condiţii, profunzimea actului jurnalistic a dispărut aproape definitiv, iar presa se face vinovată, şi ea, de situaţia gravă în care a ajuns societatea românească.

Cu toate acestea, cred că jurnalismul de specialitate este necesar şi obligatoriu. Criza prelungită în care ne aflăm impune „naşterea” unor jurnalişti de criză. Dacă la nivelul presei centrale există cîţiva reporteri specializaţi pe situaţii de urgenţă, conflicte armate, sau dezordini sociale, la nivelul presei locale, astfel de specializări se regăsesc mai greu. În ultimii 30 de ani, au fost puţine tentative de a specializa jurnalişti în astfel de domeniu. E adevărat, şi interesul jurnaliştilor sau conducătorilor de redacţii a fost pe măsură! Amplificarea CRIZEI la nivel naţional şi mondial, implică, însă, urgent, adoptarea de măsuri excepţionale, inclusiv din partea mass-media românească. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală! Pentru că, acţiunile jurnalistice „empirice” pot amplifica crizele deja existente, sau pot provoca noi crize, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. Dar, pentru toate acestea, nu este nevoie de un Minister al Informaţiilor, şi nici ca mass-media să fie considerată o vulnerabilitate de către preşedintele tuturor românilor!

LUKAȘENKO RECIDIVEAZĂ

BMTF, 1 iun – Unul din puţinele site-uri de ştiri independente din Belarus, TUT.BY, a anunţat luni că redactorul său şef Marina Zolotova a fost acuzată într-un caz de evaziune fiscală despre care susţine că a fost fabricat ca parte a unei represiuni a regimului împotriva mass-media, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Zolotova riscă o pedeapsă cu închisoarea între trei şi şapte ani dacă va fi găsită vinovată după o audiere ce a avut loc cu uşile închise, susţine TUT.BY.

Autorităţile din Belarus nu au confirmat acuzaţiile, iar un purtător de cuvînt al Comitetului de anchetă al statului nu a răspuns la solicitarea de a face comentarii pe acest subiect.

Instanţa din Minsk unde a avut loc audierea jurnalistei Marina Zolotova nu a putut fi contactată pentru comentarii.

Zolotova a fost „acuzată de complicitate la evaziunea fiscală pe o scară deosebit de largă”, a precizat site-ul TUT.BY.

Autorităţile din Belarus au arestat 15 angajaţi ai TUT.BY ca parte a unei represiuni iniţiate în urma protestelor în masă împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, declanşate după controversatele alegeri prezidenţiale de anul trecut.

TUT.BY a fost unul din cele mai citite site-uri de ştiri din Belarus în timpul protestelor.

Regimul Lukaşenko a ridicat acreditarea multor organizaţii de presă.

Jurnaliştii de opoziţie din Belarus afirmă că s-au confruntat cu raiduri, arestări, au fost închişi sau forţaţi să plece în străinătate.

Cel mai elocvent exemplu este cazul jurnalistului Roman Protasevici, în vîrstă de 26 de ani, arestat pe 23 mai, după ce autorităţile din Belarus au deturnat spre Minsk un avion Ryanair ce efectua o cursă comercială pe ruta Atena – Vilnius.

„Ce vor fi libertatea, pluralismul şi fiabilitatea informaţiei pînă în 2030? Răspunsul la această întrebare se joacă astăzi”

La 3 mai, este celebrată Ziua mondială a Libertăţii presei, hotărîtă de Adunarea Generală a ONU în anul 1993. La iniţiativa organizaţiei “Reporteri fără frontiere”, la 20 aprilie, este marcată Ziua internaţională a presei libere. Sărbătoarea a fost instituită anul 1991.

Între două sărbători, marcate doar de reprezentanții breslei, jurnalismul, în toate formele sale, rămîne o profesie sub presiune, ameninţată în permanenţă în diverse colţuri ale lumii, dovadă stînd victimele care se înregistrează an de an. Rămîn numeroase cazurile de jurnalişti care mor, sînt răniţi sau încarceraţi pentru curajul de a spune adevărul.

Următorii zece ani vor constitui, fără îndoială, „un deceniu decisiv” pentru libertatea presei, criza sanitară actuală, dar și crizele alimentară și climatică, suprapuse, amplificînd numeroasele dificultăţi economice, politice, precum şi lipsa de încredere de care suferă acest sector, trage un semnal de alarmă „Reporteri fără frontiere” (Reporters sans frontieres, RSF).

„Epidemia este ocazia pentru statele cel mai jos clasate să aplice strategia de şoc, teoretizată de Naomie Klein: ele profită de stupoarea publică şi de slăbirea mobilizării pentru a impune măsuri imposibil de adoptat în vremuri normale”, a declarat Christophe Deloire, secretar general al organizaţiei.

Infodemia, „pandemia de informaţii false în jurul maladiei”, este pretextul legilor represive, relevă Christophe Deloire, subliniind că amestecul între propagandă, publicitate, zvonuri şi jurnalism „dezechilibrează garanţiile democratice pentru libertatea de opinie şi de expresie”.

Epidemia accelerează de asemenea criza economică a presei: „în Liberia, ziarele tipărite au încetat să apară, în timp ce în SUA, peste 30.000 de persoane care lucrau în media şi-au pierdut locurile de muncă de la începutul crizei”, detaliază Christophe Deloire.

„Ce vor fi libertatea, pluralismul şi fiabilitatea informaţiei pînă în 2030? Răspunsul la această întrebare se joacă astăzi”, a apreciat Christophe Deloire.

Jurnalismul nu a fost niciodată mai periculos, iar jurnaliștii spun că nu au simțit niciodată mai nesigure locurile lor de muncă. Fie în mass-media publice – radioul public și TVR – , fie în cele private. Din România, sau de aiurea! Un sondaj finalizat recent de către INSI, relevă faptul că 88 la sută dintre jurnaliștii din întreaga lume spun că siguranța jurnaliștilor și a lucrătorilor mass-media este o problemă mai mare decît în urmă cu 10 ani, iar 86% dintre ei spun că jurnaliștii sînt mult mai amenințați de violență. Cei mai expuși acestui risc sînt jurnaliștii locali!

Potrivit INSI, 1480 de jurnaliști și lucrători mass-media și-au pierdut viața în ultimii 10 ani. Adică, o medie de 131 pe an! Majoritatea, 822, a murit pe timp de pace! Tot mai multe grupări: teroriste, de interese, politice, care doresc să controleze CÎMPUL DE LUPTĂ AL INFORMAȚȚILOR își doresc să scoată din joc jurnaliștii. La rîndul său, managementul este tot mai zgîrcit cînd vine vorba de proprii jurnaliști a căror misiune este privită tot mai sceptic de la apariția rețelelor de socializare.

Lipsa de respect pentru profesie este o altă vulnerabilitate scoasă în evidență de sondajul INSI care relevă faptul că jurnaliștii NU MAI SÎNT VĂZUȚI CA OBSERVATORI IMPARȚIALI ȘI NEUTRI ci ca susținători ai unor interese economice sau politice, atît ei cît și radiodifuziunile pe care le reprezintă și care distorsionează mesajul sau îl ascund, în favoarea divertismentului faptului divers. Rolul jucat de jurnaliștii cetățeni contribuie, de asemenea, la scăderea respectului față de jurnaliștii profesioniști.

În orice situație, freelancerii sînt deosebit de vulnerabili. Atacați de personaje care doresc să-i reducă la tăcere, sau de managementul mass-media care le diminuează sau suprimă plățile și contribuțiile bănești. Reducerea bugetelor pentru producție, de multe ori în favoarea creșterii bugetelor de premiere a managementului!, se soldează cu închiderea birourilor de corespondență.

Multe din organizațiile care au înțeles că investițiile în oameni se întorc înzecit, au sporit furnizarea de echipamente și traininguri pentru jurnaliștii proprii și freelancerii colaboratori. De asemenea, numărul de furnizori de servicii de formare și training pentru securitatea jurnaliștilor în medii ostile, revolte sociale și situații de urgență a crescut, de serviciile acestora beneficiind freelancerii și jurnaliștii locali.

O mantră a jurnalismului spune că nu există nici o poveste pentru care merită să mori. Dar, există povești valoroase pentru care merită să-ți asumi riscuri! Problema pe care ne-o punem este de a evalua aceste riscuri cît de clar și de atent putem. Nu a mai fost nici o altă perioadă în care jurnaliștii, editorii lor și organizațiile mass-media, cum ar fi INSI, să depună un efort atît de mare pentru a încerca să evalueze pericolele la care sîntem expuși. Dar, nici nu a existat vreun moment în care jurnaliștii să se afle de atîtea ori, la locul potrivit în momentul nepotrivit! În prea multe zone, jurnaliștii nu mai sînt doar un risc calculat, predictibil, raportat la linia frontului. Sîntem prima linie! Crimele nerezolvate, răpirile pentru răscumpărare, decapitările jurnaliștilor se întîmplă, acum, într-un ritm alarmant. Astăzi, de prea multe ori, am devenit povestea. Iar acesta nu este drumul firesc al jurnalismului!

Jurnaliștii locali și freelancerii sînt printre cei mai vulnerabili. Mult mai mult se face pentru a evidenția riscurile cu care se confruntă aceștia, decît pentru protecția efectivă a lor, pentru alocarea de resurse, de către organizațiile de știri pentru care lucrează.

Noi, toți, trebuie să fim atenți pentru fiecare dintre noi! Jurnalismul este ceea ce facem și sperăm să continuăm să facem. Dar, treaba noastră este de a spune povestea, nu de a fi povestea! Avem nevoie de siguranță și de asigurări care permit ca noi, toți, să trăim pentru a continua să spunem povestea! Și în următorii 10 ani!

Obiective pe cîmpul de luptă al informației

Controlul și difuzarea informațiilor a devenit un cîmp de luptă sîngeros, iar jurnaliștii, victime ale părților aflate în conflict. Că lucrătorii mass-media sînt acum ținte, este deja un DAT, iar acest lucru a devenit posibil și cotidian odată cu bombardarea televiziunii publice sîrbe, la Belgrad în 1999 pentru a le opri difuzarea propriilor informații. Jurnaliștii, indiferent de vîrstă, sînt combatanți pe cîmpurile de luptă, atît în zonele de conflict, under fire, dar și în zonele de pace, România, Caraș-Severinul și Reșița nu fac excepție, unde oameni puternici, politicieni corupți sau oameni de afaceri, autorități locale au văzut jurnalismul ca pe un act împotriva propriilor interese și AU CUMPĂRAT SAU AMENINȚAT jurnaliști.

Jurnaliștii au suferit întotdeauna de o reputație proastă în rîndul unui anumit segment al populației. Dar, acum, o mulțime de oameni pretind a fi jurnaliști, ba chiar afișează și o legitimație, și nu practică profesiunea în normele etice învățate de noi. Acest lucru îndreptățește, oarecum, publicul să manifeste o atitudine ostilă față de jurnaliști.

Concluzie

Este trist că jurnaliștii vor continua să fie uciși pentru că își fac meseria. Indiferent de evoluția tehnologiei, cu atîtea conflicte, regimuri brutale, rebeli sau teroriști care dețin puterea, este greu de imaginat că situația se va îmbunătății. Jurnaliștii să nu mai fie prezenți în teatrele de război este puțin probabil să se întîmple și ar fi contrar rolului pe care aceștia îl joacă, de a patra putere. De fapt, nivelul în creștere al concurenței îl va face să-și asume riscuri din ce în ce mai mari. Chiar și cei care lucrează în spatele frontului se supun riscului de a fi supravegheați de guverne sau oameni de afaceri corupți. Retragerea și abandonarea misiunii publice nu este o opțiune. Pentru că, dincolo de concurența acerbă din industrie, care ne fac să ne riscăm viețile, avem o misiune publică de îndeplinit, pe front sau în spatele său! Este clar că avem nevoie să ne știm în siguranță și să știm să gestionăm problemele, dacă acestea apar.

Dialogul între managementul interesat de profit și personalul angajat sau freelanceri, în cadrul organizațiilor care trimit echipe în zone periculoase este esențial, în primul rînd în determinarea noțiunii de RISC REZONABIL și dacă acest isc este RECOMPENSAT CA ATARE! Dacă nu vom face acest lucru, vor muri și mai mulți jurnaliști. Este simplu! TOȚI jurnaliștii, inclusiv cei noi, aflați în redacții, trebuie să fie instruiți corespunzător pentru munca pe care o fac. Tensiunile cu care se confruntă trebuie să fie pe deplin recunoscute și recompensate ca atare. Toți proprietarii media sau editorii trebuie să-și redefinească raportul dintre profit și siguranță. Este inadmisibil să trimiți în misiune jurnaliști fără echipament adecvat, pregătire de specialitate și asigurare de riscuri și viață. De asemenea, este inacceptabil ca jurnaliștii să părăsească universitățile fără o conștientizare adecvată a importanței siguranței la locul de muncă. Cursuri opționale privind siguranța jurnaliștilor în condiții extreme pot fi organizate pe lîngă fiecare clasă universitară, de jurnaliști specializați, cu experiență, care să ofere viitorilor reporteri ABC-ul siguranței personale.

Avem nevoie să prețuim și să onorăm curajul colegilor noștri care-și riscă propria siguranță asigurîndu-se că nu sîntem orbi la ceea ce se întîmplă în jurul nostru și prin aceasta asigurînd opinia publică de continuarea luptei împotriva nedreptății.

Fiecare poveste are un preț, dar pentru nici o poveste nu merită să mori! Nici în următorii 10 ani! Grei!

MASS-MEDIA PE TOBOGAN, ÎN ROMÂNIA

BMTF, 21ian – Încrederea românilor în presă a scăzut puternic anul trecut, pînă la 35%, de la 42% în 2018, reprezentînd cea mai mare scădere anuală din lume, potrivit unui studiu al Reuters privind mass-media digitală, prezentat de Antonia Matei, profesor la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare din cadrul Universităţii Bucureşti, prezentă la o conferinţă de profil, scrie Agerpres.

„Deşi 49% dintre români cred că presa este un cîine de pază al democraţiei şi ar trebui să-i monitorizeze pe cei bogaţi şi puternici, în acelaşi timp, încrederea în presă este foarte scăzută. În România, faţă de anul precedent, a scăzut cu şapte puncte procentuale, de la 42% în 2018, la 35% în 2019. Este o încredere foarte mică. Ceva s-a întîmplat. Sigur că şi climatul socio-politic, economic al ţării, al momentului, a influenţat foarte mult această încredere, au fost şi atacurile unor redacţii la adresa altora, atacurile unor jurnalişti la adresa altora, plus fenomenul de fake news”, a spus Matei.

Potrivit acesteia, la nivel global, încrederea oamenilor în presă a scăzut cu 2% de la un an la altul, însă scăderea de 7% din România a fost cea mai puternică.

„Interesant este că mai mult de jumătate din utilizatorii digitali spun că nu au încredere nici măcar în sursele pe care le aleg. De asemenea, oamenii spun că evită ştirile pentru că le dau o stare proastă şi sînt incapabili să influenţeze evenimentele despre care se vorbeşte şi, în acest caz, preferă să le evite cu totul”, a continuat profesorul universitar.

Potrivit acesteia, studiul Reuters a mai relevat că mediul online a depăşit televiziunea, reprezentînd 87% din piaţă.

„Mediul TV este în scădere cu 4% faţă de 2017. Publicul se îndreaptă către online, inclusiv social media. Accesul se face mai degrabă de pe telefon, iar gradul de utilizare a calculatorului obişnuit scade. Social media are un procent foarte mare, 62%, ceea ce contează foarte mult. Facebook rămîne principala sursă de informare, dar în creştere sînt Youtube, Whatsapp şi Facebook Messenger”, a mai afirmat Antonia Matei.