La 3 mai, este celebrată Ziua mondială a Libertăţii presei, hotărîtă de Adunarea Generală a ONU în anul 1993. La iniţiativa organizaţiei “Reporteri fără frontiere”, la 20 aprilie, este marcată Ziua internaţională a presei libere. Sărbătoarea a fost instituită anul 1991.
Între două sărbători, marcate doar de reprezentanții breslei, jurnalismul, în toate formele sale, rămîne o profesie sub presiune, ameninţată în permanenţă în diverse colţuri ale lumii, dovadă stînd victimele care se înregistrează an de an. Rămîn numeroase cazurile de jurnalişti care mor, sînt răniţi sau încarceraţi pentru curajul de a spune adevărul.
Următorii zece ani vor constitui, fără îndoială, „un deceniu decisiv” pentru libertatea presei, criza sanitară actuală, dar și crizele alimentară și climatică, suprapuse, amplificînd numeroasele dificultăţi economice, politice, precum şi lipsa de încredere de care suferă acest sector, trage un semnal de alarmă „Reporteri fără frontiere” (Reporters sans frontieres, RSF).
„Epidemia este ocazia pentru statele cel mai jos clasate să aplice strategia de şoc, teoretizată de Naomie Klein: ele profită de stupoarea publică şi de slăbirea mobilizării pentru a impune măsuri imposibil de adoptat în vremuri normale”, a declarat Christophe Deloire, secretar general al organizaţiei.
Infodemia, „pandemia de informaţii false în jurul maladiei”, este pretextul legilor represive, relevă Christophe Deloire, subliniind că amestecul între propagandă, publicitate, zvonuri şi jurnalism „dezechilibrează garanţiile democratice pentru libertatea de opinie şi de expresie”.
Epidemia accelerează de asemenea criza economică a presei: „în Liberia, ziarele tipărite au încetat să apară, în timp ce în SUA, peste 30.000 de persoane care lucrau în media şi-au pierdut locurile de muncă de la începutul crizei”, detaliază Christophe Deloire.
„Ce vor fi libertatea, pluralismul şi fiabilitatea informaţiei pînă în 2030? Răspunsul la această întrebare se joacă astăzi”, a apreciat Christophe Deloire.
Jurnalismul nu a fost niciodată mai periculos, iar jurnaliștii spun că nu au simțit niciodată mai nesigure locurile lor de muncă. Fie în mass-media publice – radioul public și TVR – , fie în cele private. Din România, sau de aiurea! Un sondaj finalizat recent de către INSI, relevă faptul că 88 la sută dintre jurnaliștii din întreaga lume spun că siguranța jurnaliștilor și a lucrătorilor mass-media este o problemă mai mare decît în urmă cu 10 ani, iar 86% dintre ei spun că jurnaliștii sînt mult mai amenințați de violență. Cei mai expuși acestui risc sînt jurnaliștii locali!
Potrivit INSI, 1480 de jurnaliști și lucrători mass-media și-au pierdut viața în ultimii 10 ani. Adică, o medie de 131 pe an! Majoritatea, 822, a murit pe timp de pace! Tot mai multe grupări: teroriste, de interese, politice, care doresc să controleze CÎMPUL DE LUPTĂ AL INFORMAȚȚILOR își doresc să scoată din joc jurnaliștii. La rîndul său, managementul este tot mai zgîrcit cînd vine vorba de proprii jurnaliști a căror misiune este privită tot mai sceptic de la apariția rețelelor de socializare.
Lipsa de respect pentru profesie este o altă vulnerabilitate scoasă în evidență de sondajul INSI care relevă faptul că jurnaliștii NU MAI SÎNT VĂZUȚI CA OBSERVATORI IMPARȚIALI ȘI NEUTRI ci ca susținători ai unor interese economice sau politice, atît ei cît și radiodifuziunile pe care le reprezintă și care distorsionează mesajul sau îl ascund, în favoarea divertismentului faptului divers. Rolul jucat de jurnaliștii cetățeni contribuie, de asemenea, la scăderea respectului față de jurnaliștii profesioniști.
În orice situație, freelancerii sînt deosebit de vulnerabili. Atacați de personaje care doresc să-i reducă la tăcere, sau de managementul mass-media care le diminuează sau suprimă plățile și contribuțiile bănești. Reducerea bugetelor pentru producție, de multe ori în favoarea creșterii bugetelor de premiere a managementului!, se soldează cu închiderea birourilor de corespondență.
Multe din organizațiile care au înțeles că investițiile în oameni se întorc înzecit, au sporit furnizarea de echipamente și traininguri pentru jurnaliștii proprii și freelancerii colaboratori. De asemenea, numărul de furnizori de servicii de formare și training pentru securitatea jurnaliștilor în medii ostile, revolte sociale și situații de urgență a crescut, de serviciile acestora beneficiind freelancerii și jurnaliștii locali.
O mantră a jurnalismului spune că nu există nici o poveste pentru care merită să mori. Dar, există povești valoroase pentru care merită să-ți asumi riscuri! Problema pe care ne-o punem este de a evalua aceste riscuri cît de clar și de atent putem. Nu a mai fost nici o altă perioadă în care jurnaliștii, editorii lor și organizațiile mass-media, cum ar fi INSI, să depună un efort atît de mare pentru a încerca să evalueze pericolele la care sîntem expuși. Dar, nici nu a existat vreun moment în care jurnaliștii să se afle de atîtea ori, la locul potrivit în momentul nepotrivit! În prea multe zone, jurnaliștii nu mai sînt doar un risc calculat, predictibil, raportat la linia frontului. Sîntem prima linie! Crimele nerezolvate, răpirile pentru răscumpărare, decapitările jurnaliștilor se întîmplă, acum, într-un ritm alarmant. Astăzi, de prea multe ori, am devenit povestea. Iar acesta nu este drumul firesc al jurnalismului!
Jurnaliștii locali și freelancerii sînt printre cei mai vulnerabili. Mult mai mult se face pentru a evidenția riscurile cu care se confruntă aceștia, decît pentru protecția efectivă a lor, pentru alocarea de resurse, de către organizațiile de știri pentru care lucrează.
Noi, toți, trebuie să fim atenți pentru fiecare dintre noi! Jurnalismul este ceea ce facem și sperăm să continuăm să facem. Dar, treaba noastră este de a spune povestea, nu de a fi povestea! Avem nevoie de siguranță și de asigurări care permit ca noi, toți, să trăim pentru a continua să spunem povestea! Și în următorii 10 ani!
Obiective pe cîmpul de luptă al informației
Controlul și difuzarea informațiilor a devenit un cîmp de luptă sîngeros, iar jurnaliștii, victime ale părților aflate în conflict. Că lucrătorii mass-media sînt acum ținte, este deja un DAT, iar acest lucru a devenit posibil și cotidian odată cu bombardarea televiziunii publice sîrbe, la Belgrad în 1999 pentru a le opri difuzarea propriilor informații. Jurnaliștii, indiferent de vîrstă, sînt combatanți pe cîmpurile de luptă, atît în zonele de conflict, under fire, dar și în zonele de pace, România, Caraș-Severinul și Reșița nu fac excepție, unde oameni puternici, politicieni corupți sau oameni de afaceri, autorități locale au văzut jurnalismul ca pe un act împotriva propriilor interese și AU CUMPĂRAT SAU AMENINȚAT jurnaliști.
Jurnaliștii au suferit întotdeauna de o reputație proastă în rîndul unui anumit segment al populației. Dar, acum, o mulțime de oameni pretind a fi jurnaliști, ba chiar afișează și o legitimație, și nu practică profesiunea în normele etice învățate de noi. Acest lucru îndreptățește, oarecum, publicul să manifeste o atitudine ostilă față de jurnaliști.
Concluzie
Este trist că jurnaliștii vor continua să fie uciși pentru că își fac meseria. Indiferent de evoluția tehnologiei, cu atîtea conflicte, regimuri brutale, rebeli sau teroriști care dețin puterea, este greu de imaginat că situația se va îmbunătății. Jurnaliștii să nu mai fie prezenți în teatrele de război este puțin probabil să se întîmple și ar fi contrar rolului pe care aceștia îl joacă, de a patra putere. De fapt, nivelul în creștere al concurenței îl va face să-și asume riscuri din ce în ce mai mari. Chiar și cei care lucrează în spatele frontului se supun riscului de a fi supravegheați de guverne sau oameni de afaceri corupți. Retragerea și abandonarea misiunii publice nu este o opțiune. Pentru că, dincolo de concurența acerbă din industrie, care ne fac să ne riscăm viețile, avem o misiune publică de îndeplinit, pe front sau în spatele său! Este clar că avem nevoie să ne știm în siguranță și să știm să gestionăm problemele, dacă acestea apar.
Dialogul între managementul interesat de profit și personalul angajat sau freelanceri, în cadrul organizațiilor care trimit echipe în zone periculoase este esențial, în primul rînd în determinarea noțiunii de RISC REZONABIL și dacă acest isc este RECOMPENSAT CA ATARE! Dacă nu vom face acest lucru, vor muri și mai mulți jurnaliști. Este simplu! TOȚI jurnaliștii, inclusiv cei noi, aflați în redacții, trebuie să fie instruiți corespunzător pentru munca pe care o fac. Tensiunile cu care se confruntă trebuie să fie pe deplin recunoscute și recompensate ca atare. Toți proprietarii media sau editorii trebuie să-și redefinească raportul dintre profit și siguranță. Este inadmisibil să trimiți în misiune jurnaliști fără echipament adecvat, pregătire de specialitate și asigurare de riscuri și viață. De asemenea, este inacceptabil ca jurnaliștii să părăsească universitățile fără o conștientizare adecvată a importanței siguranței la locul de muncă. Cursuri opționale privind siguranța jurnaliștilor în condiții extreme pot fi organizate pe lîngă fiecare clasă universitară, de jurnaliști specializați, cu experiență, care să ofere viitorilor reporteri ABC-ul siguranței personale.
Avem nevoie să prețuim și să onorăm curajul colegilor noștri care-și riscă propria siguranță asigurîndu-se că nu sîntem orbi la ceea ce se întîmplă în jurul nostru și prin aceasta asigurînd opinia publică de continuarea luptei împotriva nedreptății.
Fiecare poveste are un preț, dar pentru nici o poveste nu merită să mori! Nici în următorii 10 ani! Grei!