Etichetă: RAZBOI

Furie în rîndul Wagner față de generalii ruși: Ukrainenii duc un „smart war”, iar noi ne ghidăm după hărți

BMTF, 18 mai – După ce forțele ukrainene au reușit să blocheze o tentativă a rușilor de a traversa rîul Doneţ, din estul țării, pe un pod de pontoane, și au reușit dintr-un „singur foc” să distrugă zeci de vehicule blindate și tancuri și să blocheze avansul rușilor în apropiere de Lisichansk, contractorii Wagner au început să-și exprime public furia față de generalii ruși și față de modul în care aceștia conduc războiul,transmite HOTNEWS.RO.

Se pare că respectul lor față de generalii armatei ruse este la un nivel foarte scăzut, din moment ce își permit să îi facă public incapabili și să îi acuze de tehnici de luptă învechite, care le pun viață în pericol, mai notează HotNews.

„Pînă cînd nu vom afla numele „geniului militar” care a ghidat coloana cu provizii pe lîngă rîu și pînă cînd nu va răspunde pentru gafa comisă, nu va fi reformă în armata. Adversarii noștri poartă un „smart war” împotriva noastră, cu predicții și poziții calculate în avans, în timp ce noi ne ghidăm după hărți!”, scrie Yura Podoliak, contractor Wagner, pe Telegram.

„Ofensiva în Donbass ne este îngreunată nu doar din cauza tehnicii și a lipsei de informații de intelligence, ci și din cauza unor astfel de generali! Cum să nu îți amintești de tovarășul Stalin, care în ciuda greutăților din război, nu se temea să ia decizii radicale de personal! Din cauza acestor oameni ne mobilizăm din ce în ce mai greu și, chiar dacă ne vom mobiliza, riscăm ca un alt idiot cu căciulă de astrahan să ne distrugă blindatele și personalul pe lîngă vreun sat rătăcit!’’, mai scrie contractorul.

Unii dintre generali sînt acuzați de trădare și de faptul că le pun viața în pericol, dînd prea multe informații despre acțiunile lor. Fericiți că au scăpat cu viață, contractorii Wagner, foşti militari cu mare experienţă de luptă în diverse teatre de operaţiuni din întreaga lume, îi acuză de prostie și amenință că, dacă se apucă să posteze poze care să evidențieze prostia generalilor, „o să obosească postacii de la tastatură, de la cîte comentarii vor vrea să scrie!”.

Referitor la evenimentele de lîngă Belogorovka (Regiunea Donetsk), regretă și recunosc că artileria ukraineană e mai eficientă decît a lor, în principal din cauza greșelilor de organizare, nu neapărat datorită „vitejiei ukrainene!”

Operațiunea de care vorbesc contractorii Wagner a avut loc între 7 și 10 mai, lîngă localitatea Bilohorivka de lîngă rîul Doneț, în apropiere de Lisichansk și Sievierodonețk, localități controlate de ukraineni și pe care acum rușii încearcă să le încercuiască și să le cucerească.

Armata Ukrainei ar fi reușit să depisteze din timp operațiunea rușilor de a monta un pod de pontoane pentru a trece rîul cu toată tehnica grea și ar fi folosit focuri de artilerie și de aviație care i-au surprins pe ruși în același loc cu toate vehiculele militare.

În urma atacului au rămas zeci de vehicule distruse, unele căzute cu totul în apă, podul de pontoane făcut bucăți, precum și numeroase victime omenești. Avansul rușilor ar fi fost oprit atunci și acolo.

De la Port Arthur la Insula Şerpilor

BMTF, 15 apr – La primele ore ale zilei de 14, informaţiile despre soarta crucişătorului rus, Moskva erau încă contradictorii, Ukraina anunţînd că nava a fost scufundată, în timp ce Rusia susţinea că vasul a fost avariat şi au fost luate măsuri pentru remorcarea sa către un portul Sevastopol, din Crimeea anexată. Potrivit purtătorului de cuvînt al Comandamentului Operaţional SUD, Vladislav Nazarov, crucişătorul de rachete MOSKVA, grav avariat din cauza atacului cu rachete Neptun, dar şi a exploziei magaziei de muniţie, s-a înclinat, a început să ia apă şi s-a scufundat. Cei 500 de membri ai echipajului au fost salvaţi. Această versiune este sprijinită şi de o informaţie apărută în presa turcă, potrivit căreia, mai multe nave aflate în zonă au încercat să salveze echipajul, însă furtuna a împiedicat majoritatea manevrelor de salvare. Cinci marinari ruşi, aflaţi într-o îmbarcaţiune de salvare, au fost recuperaţi din apele Mării Negre de un vas turcesc.

Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că nava a fost grav avariată în urma exploziei muniţiei de la bord provocată de un incendiu, iar toţi membrii echipajului au fost evacuaţi pe alte nave ruseşti. Ulterior, a fost anunţat că s-a reuşit izolarea incendiului şi că rachetele de la bord n-au fost afectate, nava fiind remorcată în direcţia portului Sevastopol. Nu există informaţii dacă „Moskva” avea la bord armament nuclear. Autorităţile ruse nu menţionează cauza incidentului, afirmînd doar că o investigaţie este în curs. Oficiali ukraineni, pe de altă parte, au afirmat că nava a fost lovită de două rachete antinave ukrainene de tip Neptun, informaţie neconfirmată de alte surse. Cert este că Moskva s-a scufundat în noaptea de joi spre vineri în apele Mării Negre!

Crucişătorul „Moskva” este cea mai serioasă pierdere a forţelor ruse de la începutul operaţiunii militare, iar scufundarea navei amiral nu reprezintă doar o nouă victorie pentru marina ukraineană, ci este o lovitură puternică aplicată marinei militare ruse şi prestigiului ei în Marea Neagră. Zicala MAREA NEAGRĂ, LAC RUSESC nu pare a mai fi de actualitate! Editorialiştii din Odessa spun că distrugerea Moskvei reprezintă o umilire a Moscovei, făcînd, desigur, referire la capitala Federaţiei Ruse şi asociază atacul de cord al ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, cu teribila lovitură a crucişătorului.

Ultima dată cînd ruşii au pierdut o navă amiral în luptă a fost în 1905, în bătălia de la Tsushima, iar consecinţa a fost pierderea războiului ruso-japonez. Un an înainte, pe 13 aprilie 1904, o altă navă amiral s-a scufundat, la Port Arthur. Este vorba de Cuirasatul Petropavlovsk. Ulterior acestui dezastru naval, a murit un proeminent comandant rus, viceamiralul Stepan Makarov.

După exact 118 ani, istoria se repetă, 13 aprilie continuînd să rămînă o zi neagră pentru istoria navală a Rusiei. După pierderea crucişătorului Moskva, Rusia mai deţine încă 3 crucişătoare, pentru patru flote: Varyag, Mareşal Ustinov şi Petru cel Mare!

Dar, cum a reuşit armata ukraineană să prindă peştele cel mare din Marea Neagră? Potrivit informaţiilor militare, operaţiunea a fost planificată de mai multă vreme, iar seara de 13 aprilie a fost aleasă pentru cumulul de factori, inclusiv o furtună năpraznică ceea ce a îngreunat manevrabilitatea navei. Potrivit informaţiilor, armata ukraineană a beneficiat de înaltă tehnologie şi specialişti în localizarea ţintelor navale şi ghidarea rachetelor. Cu ajutorul lor, crucişătorul a fost atacat cu o dronă kamikaze care a scos din funcţiune comutatorul antiaerian de sarcină, iluminare şi ghidare radar, manevră care l-a orbit. Apoi, două rachete antinavă, Neptun, de fabricaţie ukraineană, au fost lansate de pe ţărm, din unghiuri diferite. Restul, e deja istorie!

Cîteva cuvinte despre Moskva. Acesta este un crucişător de rachete, nava principală a proiectului 1164 Atlant, dezvoltat încă din perioada sovietică sub denumirea de SLAVA. A fost construit între anii 1976 şi 1979 în şantierele navale de la Nikolaev, astăzi o ţintă pentru armata rusă! Intrat în serviciu în 1983, „Moskva”, care pînă în 1996 a purtat numele „Slava”, a devenit cunoscută în decembrie 1989, cînd a asigurat, alături de nava americană Belknap securitatea summitului din Malta al liderilor sovietic şi american, Mihail Gorboaciov, şi G. Bush. Ulterior, „Moskva” a participat la campaniile din Georgia, în 2008, şi Syria, în 2015. În prima zi a campaniei din Ukraina, „Moskva” a participat la ocuparea insulei Şerpilor, operaţiune în care au fost luaţi prizonieri 82 de militari ukraineni, iar ulterior, conform mediilor ukrainene, a participat la blocarea porturilor Odessa, Nikolaev şi Oceakov. Avea sarcina de a asigura apărarea aeriană a întregii grupări de trupe de ocupaţie din Herson. De asemenea, crucişătorul ar fi trebuit să asigure acoperirea aeriană pentru debarcările planificate în regiunile Herson şi Odessa, avînd la bord un număr mare de sisteme S-300, aşa că era o umbrelă excelentă.

Moskva are un deplasament de 11,500 tdw, o lungime de 185, 5 metri, o lăţime de 20,8 metri şi o înălţime de 42,5 metri. Cît un bloc cu 16 etaje! Şi un pescaj de 8,4 metri! Dezvoltă o viteză de 32 de noduri/oră şi are o autonomie de 6000 de mile marine sau 30 de zile.

Crucişătorul dispune de o instalaţie de artilerie AK-130, artilerie antiaeriană AK-630, rachete antinavă P-1000 Vulcan, două sisteme de rachete antiaeriene, unul S-300 Fort şi unul Osa-MA. Nava este numită „ucigaşul de portavioane”. În acelaşi timp, prezenţa la bord a sistemului Fort SAM, care acoperă un cerc cu o rază de 150 de km, îl face principala unitate de apărare antiaeriană navală din cadrul flotei.

Fostul secretar al Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională al Ukrainei, Alexander Turkinov a confirmat faptul că fregata rusă purtătoare de rachete, Amiral Essen, a fost lovită, la rîndul ei, pe 3 aprilie, tot de rachete de tip Neptun. În 2018, Turkinov a fost prezent de mai multe ori, la Odessa, la testele efectuate cu acest tip de rachetă.

Racheta antinavă Neptun a fost dezvoltată de către Biroul de Proiectare de Stat şi Întreprinderea de Cercetare şi Producţie RAY.

MATRIOŞKA VOINA

Dincolo de tragedia umană declanşată de război, de morţi, răniţi, pagube materiale uriaşe, de boli, de pierderi irecuperabile ale agoniselii de o viaţă, de peste 7 milioane de oameni plecaţi în pribegie, de milioane de animale rămase fără adăpost şi hrană, de emoţii puternice şi sunetul armelor, toate de neînţeles!, războiul din Ukraina are multe elemente concrete şi, evident, discutabile. Ele nu sînt noi. Sînt de cînd războiul şi dorinţa omului de a acumula! Ţine de PUTERE. De TRUFIE! De CRUZIME!

Rolul reporterilor de televiziune este acela de a prezenta publicului larg ororile fără de margini ale morţii şi distrugerii. Ei stîrnesc emoţii în opinia publică internaţională, aceasta pune presiune pe decidenţii politici, sau acceptă mai uşor deciziile acestora de implicare în război a ţărilor lor. Decizii care ţin tot de PUTERE, TRUFIE şi CRUZIME! Rolul nostru, a celor care activăm în alte genuri de media, este dincolo de emoţie şi încercăm să vedem şi ce se află în spatele imaginilor declanşatoare de lacrimi, disperare şi furie. Nu sînt analist economic sau militar, sau politic, sau de orice altă natură. Nu sînt în slujba nici unui guvern, juntă sau grup de interese. M-am ferit şi nu am avut încredere în nici o grupare, politică sau nu! Nu am conturi în bănci, nu conduc maşini scumpe, nu sînt pe statul de plată al nici unui oligarh din ţară sau străinătate. Nu m-a plătit NIMENI, NICIODATĂ, să scriu sau să mă exprim altfel decît gîndesc! Nu mai am bani să editez revista pe care am tipărit-o timp de 10 ani, conduc o maşină ieftină şi sînt îngropat în datorii. Şi toate astea pentru că nu vreau ca dimineaţa, cînd mă privesc în oglindă, să-mi vină să scuip pe ea!

Cu fiecare zi ce trece în războiul ruso-ukrainean, realitatea ne arată că la conflictul armat existent, cel puţin alte trei războaie sînt “ataşate”. Specialiştii îl numesc “război hibrid”, o noţiune larg răspîndită în ultimii ani, care are componente economice, financiare, acapararea resurselor, psy-ops, lojnîi flag (cum spun ruşii!) adică steag fals, armate regulate şi contractori privaţi. Am să încerc să punctez doar trei dintre aceste elemente componente ale războiului hibrid, aşa cum le văd eu de aici, din Regiunea Odessa: apă, psy-ops şi războiul mercenarilor!

APA, DE LA KERSON ÎN KRIMEEA

Resursele naturale sînt ţinte strategice în orice conflict. Acum vorbim despre Ukraina şi nevoia de resurse suplimentare ale Rusiei, din regiunile controlate deja de mai mulţi ani. Deși reprezintă doar 0, 4% din suprafața Terrei, Ukraina aproximativ 5% din resursele minerale ale lumii! Peste 20.000 de depozite de 194 de minerale cunoscute! Dintre aceste depozite descoperite, 7.800 depozite de peste 90 dețin importante minerale industriale. Ukraina are una dintre cele mai importante rezerve și extracții de mangan, fier și materii prime nemetalice.

Cărbunele este principala materie primă de combustibili fosili, a cărei rezervă poate satisface cererea de energie și industrie în Ukraina pentru următorii 500 de ani, reprezentând 95% din resursele fosile, aproximativ 34 de miliarde de tone! Ukraina deține, de asemenea, peste 1, 1 trilioane de metri cubi de rezerve de gaze naturale în 2004, plasînd-o pe locul 26 printre țările cu rezerve de gaz provenite înainte ca Crimeea să fie anexată. De asemenea, se estimează că va avea peste 135 de milioane de tone de petrol și 3, 7 miliarde de tone de rezerve de țiței de șisturi. Țara are, de asemenea, rezerve de gaz de şist de aproximativ 80.000 de tone. Gazele, alături de cîmpurile petroliere, se află în principal în trei provincii. Domeniul major este Nipera-Donetsk, care a fost descoperit în anii 1950. Ukraina are aproximativ 27 de miliarde de tone de rezerve de minereu de fier și ocupă locul 6 în producția de minereu de fier la nivel mondial. Există aproximativ 88 de depozite în întreaga țară. Aceste depozite bogate de minereuri de fier se află în principal în Kremenchuk, Kerch, Mariupol, Belozersky și Kryvyi Rih. Ukraina este şi în primii zece producători de minereu de mangan din lume și are cea mai mare rezervă de minereu de mangan din Europa. Ukraina deține cea mai mare rezervă de titan în Europa! Există 15 depozite cunoscute în diferite părți ale țării, dintre care patru sînt explorate. Aceste depozite sînt situate în regiunile Harkov, Kiev, Donetsk și Dnipropetrovsk. Țara are, de asemenea, cel mai mare depozit de uraniu din Europa și reprezintă 1, 8% din depozitul de uraniu din lume. Rezervele dovedite conțin aproximativ 45.600 de tone de uraniu. Are 300 de depozite de grafit, care conțin mai mult de 1 miliard de tone sau 20% din grafitul mondial. Doar China are mai multe rezerve de grafit (26% din rezerva totală de grafit). Alte resurse importante includ mercurul (2% din lume, 30.000 de tone, clasându-se pe locul 5 după Spania, China, Algeria și Kârgâzstan), sare de potasiu, aur, materiale de construcție, pietre ornamentale și resurse hidroenergetice.

Regiunea Donbas este una dintre cele mai mari din Ukraina, fiind recunoscută ca o zonă minieră și industrială de cărbune, care este situată în partea de sud-est a ţării și în partea de vest a Federației Ruse, o zonă de mare interes pentru ruși, de aici luptele crîncene date în ultimele zile în această regiune. Donbas este o regiune istorică, economică și geografică în estul Ucrainei, care include regiunile Donețk și Luhansk. „Donbas” este un cuvînt de amestec format din „Bazinul Donețului”, care este o abreviere pentru „Bazinul Cărbunelui Doneț”. După Revoluția Euromaidan din martie 2014, grupurile separatiste susținute de Rusia au înființat autoproclamata Republică Populară Donețk și Republica Populară Lugansk în regiunea Donbas.

Mineralele din regiunea Donetsk sînt foarte diverse. Aici au fost înregistrate aproximativ 850 de depozite, în care se extrag 40 de soiuri de materii prime. Numărul acestora ajunge la 12% din toată averea naturală a țărilor post-socialiste. Cele mai dezvoltate depozite de cărbune negru, sare de rocă, fluxuri, dolomiți, argile. Principala bogăție a bazinului Donețk este, fără îndoială, cărbunele. Din totalul cărbunelui extras din regiune, jumătate este cărbune brun, iar un sfert este antracit. Să nu uităm de gazul de şist! Bazinul de cărbune Doneț acoperă o suprafață de 23.300 km pătrați și se extinde de la vest la est, incluzînd părți semnificative ale Oblastului Donețk și partea de sud a Oblastului Lugansk. Bazinul se extinde și în partea de vest a regiunii Rostov din Federația Rusă! Regiunea Donbas este situată între mijlocul și inferior rîului Doneț în nord și nord-est și Ținutul Azov în sud. Regiunea este situată la aproximativ 300-350 km de Bazinul Manganului Nikopol și Bazinul de minereu de fier Kerch, 350-400 km de Bazinul de minereu de fier Kryvoy Rog, 120-150 km de Marea Azov și aproape de mai multe centre industriale. Economia regiunii Donbas este dominată în principal de mai multe industrii grele, cum ar fi metalurgia, mineritul cărbunelui, construcția de mașini, industriile chimice, producția de energie electrică, construcții etc. S-a estimat că regiunea Donbas conține aproximativ 60 de miliarde de tone de cărbune, făcînd-o una dintre cele mai mari rezerve de cărbune din Ukraina. Exploatarea cărbunelui din regiunea Donbas se face de la adîncimi mari. Exploatarea lignitului, de la la 600 m în subteran, în timp ce exploatarea antracitului și a cărbunelui bituminos are loc la adîncimi de 1.800 m sub nivelul suprafeței, mai mult decît din Mina Anina, atunci cînd ea funcţiona! Statisticile spun că regiunea Donețk și regiunea Lugansk au produs împreună aproximativ 30% din exporturile Ukrainei înainte de războiul din Donbas, care a început în aprilie 2014!

Regiunea Donbas este conectată cu principalele centre de populație din Europa de Est, Ukraina și Rusia printr-o rețea extinsă de autostrăzi și căi ferate.

Ca o paranteză, aproximativ 39% din populația regiunii Lugansk și 38,2% din populația regiunii Donețk sînt formate din etnici ruși, iar aproximativ 74,9% dintre locuitorii regiunii Donețk și 68,8% dintre locuitorii regiunii Lugansk vorbesc rusă ca limbă principală. Donețk este singurul mare oraș din Ukraina unde rușii sînt mai numeroși decît ukrainenii: 48% s-au declarat de etnie rusă, iar 47%, ucraineni. La limbă maternă vorbită, 88% dintre locuitori au bifat rusa și 11% ukraineana. În Luhansk datele arată că ukrainenii reprezentau 50%, iar 47% se declarau etnici ruși. Rusa era limba maternă pentru 85% dintre locuitori. Vladimir Putin a recunoscut oficial independența atît a Republicii Populare Donețk, cît și a Republicii Populare Lugansk pe 21 februarie 2022. Republica Populară Donețk (RPD) – Donetskaya Narodnaya Respublika – are 8.900 kmp și o populație estimată la 2,2 milioane locuitori.

Republica Populară Luhansk (RPL) – Luganskaya Narodnaya Respublika – are 8.400 kmp și o populație de 1,4 milioane de oameni. Din 2014, rubla a devenit moneda oficială, iar elevii învață după programa din Rusia. Peste 900.000 de oameni au primit pașapoarte ruseşti.

După ce a început războiul, în 2014, Kievul nu a mai plătit salariile funcționarilor publici înregistrați în regiunile separatiste, iar Rusia a preluat finanțarea sectorului de pensii și plătește o parte dintre salariile din sectorul public! Asta, tot ca o paranteză!

O altă mare resursă naturală, indispensabilă, este APA! Despre care am mai scris! Războaiele pentru apă vor fi o certitudine şi foarte aproape de noi. O criză a apei tinde să devină globală. În ultimii ani, după anexarea la Rusia în 2014, Crimeea, Perla Mării Negre, se deşertifică! Iar pentru a împiedica acest lucru, forţele armate ruse au nevoie de apa Niprului, nu doar de canale suplimentare, poduri sau spaţii de acces terestru. Ukraina furniza pînă la 85% din nevoile de apă ale Peninsulei Crimeea, prin Canalul Crimeii de Nord, care este conectat la Nipru, la Lacul Kahovka din Regiunea Kerson. Canalul Crimeii de Nord este lung de 402,6 km, începe la Nov Kahovka, în Regiunea Kerson, din lacul de acumulare Kahovka de pe rîul Nipru – al treilea ca mărime în Europa, după Volga şi Dunăre! – , apoi trece prin sudul Regiunii Kerson și prin Istmul Perekop, apoi prin nordul Crimeii prin Sovetskîi pînă la Kerci, în estul peninsulei. Canalul transporta în fiecare an peste 1,2 miliarde de m³ de apă din Nipru în Crimeea, adică 85% din necesarul de apă al peninsulei. Însă, după reunificarea Crimeii cu Rusia, furnizarea de apă prin canal către republică a fost întreruptă complet, în mod unilateral de partea ukraineană… Autoritățile ruse au încercat să rezolve problema aprovizionării cu apă prin bazinele naturale, care însă, în ultimul an, au devenit superficiale, din cauza cantității reduse de precipitații. Finalizat în 1971, canalul a adus apa din lacul Kahkovka din sudul Ukrainei, alimentat de Nipru. După căderea URSS, întreţinerea canalului a fost neglijată şi, pînă în 2013, debitele de apă au ajuns la doar o treime din nivelurile anilor 1980. Cu toate acestea, situaţia nu a devenit critică pînă cînd canalul nu a fost complet blocat în 2014. Pentru Ukraina, blocarea cursului a fost una dintre puţinele metode pe care o putea folosi pentru a pune presiune pe Rusia. Blocada ukraineană a fost o tactică de creştere a costurilor administrării Crimeii de către Rusia. Tactica a fost eficientă: potrivit fostului şef adjunct al Băncii Centrale a Rusiei, Serghei Aleksaşenko, primii cinci ani de ocupaţie au costat Rusia 1.5000 de miliarde de ruble (23 miliarde de dolari în 2019). Suma este echivalentă cu trei ani de cheltuieli pentru asistenţă medicală ale statului rus. Deci, Crimeea are nevoie acută de apă! Iar acest război, o va oferi! Iar oficialii ukraineni ştiu acest lucru!

PSY-OPS, SAU CUM SĂ NU CREZI NICI ÎN PROPRIA UMBRĂ

Informaţiile oficiale venite din cele două tabere combatante sînt la limita credibilului, iar în teren, sînt greu de verificat, dacă nu imposibil! Realitatea virtuală este a doua natură în acest război în care nu mai poţi avea încredere nici în propria umbră! De minciuna tactică ridicată la rang de adevăr strategic se ocupă astăzi cohorte întregi de specialişti în psy-ops, stratcom, public-rellation, fake-news, propagandă, manipulare şi dezinformare!

Astăzi, Ukraina se bazează pe PR Week, şi pe conglomeratul de 150 de entităţi ale societăţii civile, semn că întregul mecanism de manipulare a informaţiei a căpătat o altă dimensiune! Autorităţile militare, precum cele din Regiunea Odessa, omit din declaraţii detalii referitoare la ţinte sau victime şi, în consecinţă, nu ştii dacă o rachetă a lovit un obiectiv strategic şi cîte victime a făcut. Potrivit siteul american MintPress News, specializat în analize politice și economice, Kievul a generat un flux constant de propagandă sofisticată, menită să-i aducă sprijinul public și oficial din partea țărilor occidentale. În spatele efortului de relații publice al Ukrainei se află o armată de strategi politici străini, lobbyiști de la Washington DC și o rețea de instituții media. Cheia efortului de propagandă este o cohortă internațională de firme de relații publice care lucrează direct cu Ministerul Afacerilor Externe al Ukrainei pentru a purta războiul informațional. Efortul internațional este condus de co-fondatoarea companiei de relații publice PR Network, Nicky Regazzoni, și de Francis Ingham, un consultant de top în relații publice, cu legături strînse cu guvernul britanic. Ingraham a lucrat anterior pentru Partidul Conservator al Marii Britanii, face parte din Consiliul de Evaluare și Strategie al Serviciului de Comunicare al Guvernului Regatului Unit, este directorul executiv al Organizației Internaționale de Consultanță în Comunicații și conduce corpul de membri pentru comunicatorii guvernelor locale din Regatul Unit, LG Comms.

Operațiunea este dirijată de Yaroslav Turbil, descris pe pagina sa de LinkedIn drept „Șeful Ukraine.ua — ecosistemul digital al Ukrainei pentru comunicații globale. Comunicare strategică și promovare a mărcii de țară.” Turbil a lucrat la mai multe organizații ale „societății civile” strîns legate de guvernul SUA și a lucrat la Internews, o organizație conectată la serviciile de intelligence americane care funcționează sub pretextul promovării libertății presei”, se scrie în angheta apărută în publicaţia americană.

Împactul acestui asalt mediatic este cu atît mai important cu cît, de partea cealaltă, mijloacele de comunicare ale Rusiei au fost oprite de la emisie în Europa şi Statele Unite, atît on-air, dar şi cele pe Internet. Mai mult, în fiecare ţară, şi în România cu atît mai mult, parcă, diferite personalităţi ale spaţiului mediatic, influenceri şi deontologi cunoscuţi, absolut TOŢI mufaţi la fluxul de granturi internaţionale, sînt extrem de atenţi, vînează şi execută orice opinie apărută în spaţiul public care nu este corectă politic sau de partea bună a istoriei şi pe orice autor. Oricine are un punct de vedere diferit decît cel oficial este catalogat pro-rus, informaţiile sînt pro-ruse, chiar datele oficiale prezentate sînt false şi transmise ca o susţinere a ocupantului rus al Ukrainei paşnice. Cum spunea preşedintele Chinei, “pentru un tango e nevoie de doi”!

În acest tablou bulversant, corespondenţilor de război le revine o răspundere uriaşă! Există un consens între noi măcar asupra unui fapt: demascarea şi condamnarea minciunilor răspîndite de armata cu cerneală şi tastatură. Este un principiu de etică profesională a noastră, indiferent de unde venim, ce limbă vorbim, pentru cine lucrăm, pentru că ştim că oricînd, oricare dintre noi poate fi ucis de oricare dintre părţile aflate în conflict! Cel puţin, din acest punct de vedere, puteţi fi convinşi că ce se transmite de pe front este ADEVĂRAT! Chiar dacă se face exces, uneori, de tragedii, imagini lacrimogene, emoţii etc. Ce ajunge să fie difuzat, contextul, ambalarea informaţiilor, nu mai este răspunderea noastră! Manipularea sau chiar falsificarea imaginilor, precum cele din jocurile pe calculator, ori alegerea detaliilor care induc conştient în eroare privitorul, şi în oroare, nu sînt produse în teatrul de operaţii, de cei care trăiesc la limita supravieţuirii, ci de aceia care stau comod în fotoliile lor, departe de lumea dezlănţuită. Exemplele sînt foarte multe, iar specialiştii independenţi încep să le scoată la lumină. Este, însă, o muncă titanică, un fel de arheologie a adevărului, să începi să discerni între realitate virtuală şi adevăr. De la transmisiunile preşedintelui Zelensky la imaginile cu distrugerile tancurilor fără ca mediul înconjurător să fie afectat, toate sînt analizate, argumentate şi făcute publice, însă puţin auzite în vacarmul informaţional existent!

RĂZBOIUL MERCENARILOR

Războiul mercenarilor, numit și războiul libian, fost un conflict armat purtat pe teritoriul african, în Cartagina, între anii 240 și 238 Înainte de Hristos!, purtat între trupele regulate ale orașului-stat și milițiile mercenare ale armatei cartagineze, care se răzvrătise după sfîrșitul Primului Război Punic. Războiul, povestit de Polibiu în detaliu – şi denimit de acesta „război fără posibilitatea armistițiului”-, a fost caracterizat de cruzimea extraordinară desfășurată de ambele părți, de urcușuri și coborîșuri și de violența luptelor. Cartaginezii au reușit, în cele din urmă să anihileze milițiile rebele, procedînd la o represiune finală sîngeroasă. Liderii mercenari au fost uciși cu toții!

Un tablou general, peste milenii, pe care îl regăsim şi astăzi, în Ukraina! Războiul din Irak a redeschis porţile larg contractorilor militari şi civili de pe întreg pămîntul. Unele date pe care le-am adunat între 2003 şi 2010, cît am fost corespondent de război în Iraq, spun că aici au luptat, la un moment dat, peste 120.000 de contractori, angajaţi în mai bine de 200 de companii! De-a lungul timpului însă, unele dintre aceste companii au devenit emblematice pentru tot ceea ce a mers prost în războiul din Iraq: extrem de scumpe, ineficiente, indiferente faţă de poporul iraqian. Astfel de companii s-au aflat în centrul celor mai mari scandaluri de război, de la abuzarea şi torturarea prizonierilor din închisoarea Abu Gharib şi pînă la deschiderea focului asupra civililor din piaţa Nissour din Baghdad. Iar cele mai crunte lupte din Iraq au pornit după ce soldaţi angajaţi ai acestor companii au fost ucişi la Falujah.

Contractorii Militari Privaţi, mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut, sînt oameni onorabili! I-am întîlnit şi în Afghanistan şi în Syria! Fie că vorbim de lupta cu traficanţii de droguri sau de intervenţii în cele mai dure zone de conflict, aceste firme private de securtiate, cu sute de mii de angajaţi, au devenit indispensabile în războiul modern, hibrid, atunci cînd guvernele lumii nu doresc o implicare oficială în diferite operaţiuni sensibile. Iată, cîteva companii occidentale, prezentate de gigantul media „BusinessInsider”: G4S – Cu mai bine de 625.000 de angajaţi, este al doilea cel mai mare angajator privat din lume, diind depăşit doar de lanţul american de magazine Wal-Mart. O bună parte a afacerii este concentrată pe activităţi „de rutină” precum asigurarea securităţii în bănci, închisori şi aeroporturi, G4S joacă un rol important şi în zonele de conflict din întreagă lume. Grupul este prezent în peste 125 de ţări. Unity Resources Group – cu 1.200 de angajaţi în întreagă lume, firmă australiană are operaţiuni ample în Iraq, a oferit asistenţă în timpul alegerilor din Liban şi a ajutat marile companii petroliere să-şi scoată angajaţii din Bahrain în timpul protestelor violenţe. Erinys Internaţional – britanicii au fost angajaţi de Departamentul de Stat al SUA pentru diferite misiuni în Iraq. Una dintre cele mai mari misiuni ale companiei a presupus trimiterea a 16.000 de anagajati în 282 de puncte din Iraq, unde au păzit conducte şi puţuri petroliere, rafinării şi alte active legate de energie. Asia Security Group – a fost deţinută în trecut de Hashmat Karzai, vărul fostului preşedinte afghan Hamid Karzai, firmă este considerată o adevărată forţă în regiune, cu aproximativ 600 de ofiţeri de pază. DynCorp – a fost una dintre cele opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Grupul are operaţiuni în Africa, Europa de Est şi America de Sud. Are peste 10.000 de angajaţi. A participat la combaterea forţelor rebele din Columbia la începutul anilor 2000 şi la acţiuni anti-drog din Peru şi a fost trimisă pentru a dezarma luptătorii din Somalia, Liberia şi Sudan. Triple Canopy – alta dintre cele opt opt firme de pază private alese de Departamentul de Stat al SUA pentru a rămîne în Iraq după retragerea armatei americane. Aegis Defense Services – firma asigură protecţie pentru misiuni ONU şi ale autorităţilor americane. Cu 5.000 de angajaţi, are sedii în Afghanistan şi Bahrain şi oferă intervenţii de urgenţă, evalurea riscului şi sînt specializaţi în protejarea activelor petroliere. Defion Internaţional – cu birouri în Peru, Dubai, Iraq, Sri Lanka şi Filipine, firmă angajează şi instruieşte ofiţeri de protecţie, gărzi de corp, şoferi, şi specialişti în logistică, majoritatea recrutaţi din ţări aflate în curs de dezvoltare. Are contracte cu Departamentul de Stat al SUA. Academi – fostă Blackwater, devenită ulterior Xe Services şi, mai nou, Academi, firmă de pază operează una dintre cele mai mari şi mai complexe baze militare private din lume. Are aproximativ 20.000 de angajaţi, 20 de avioane şi o flotă de vehicule blindate de teren. Nu lipsesc canadienii de la Global, dar vine tare din urmă, concurenţa: Wagner! Este cunoscută acum şi în Ukraina, ca PMC Liga. Aceştia au fost utilizați ca “omuleţi verzi”, fără identitate, în conflicte oficiale și neoficiale, inclusiv în timpul anexării unei părți din Donbass în 2014. Contractorii Wagner au fost folosiți activ în timpul războiului din Syria, dar şi în Africa şi Venezuela, Libia, Republica Centrafricană și Mali. Potrivit informaţiilor, Wagner desfăşoară activităţi în 30 de ţări ale lumii!

În Ukraina se află din 2014, iar potrivit serviciilor ukrainene de informaţii, între contractorii Wagner ucişi pe teritoriul Ukrainei se află combatanţi francezi, anglo-saxoni sau syrieni!

Tema luptătorilor străini, şi a batalioanelor de voluntari, aflaţi de o parte şi de alta a principalilor combatanţi, este extrem de importantă şi de actuală în acst război din Ukraina. Dacă desluşim corect acest element tactic, în timp, putem concluziona cît timp va dura războiul şi dacă acesta se va transforma într-unul de gherilă, sau cum va evolua el, indiferent de acordurile politice de la un moment dat. Pentru că, intrarea în teatrul de operaţiuni a “voluntarilor” seamănă izbitor cu povestea dezastrului din Afghanistan, unde victoria mujahedinilor asupra armatei sovietice şi retragerea acesteia totală la 15 februarie 1989, a fost determinată de coalizarea facţiunilor mujahedine şi de cantitățile uriaşe de arme și alte materiale de război expediate rebelilor, prin Pakistan, de către Statele Unite și alte țări și de către musulmanii din întreaga lume. În plus, un număr nedeterminat de voluntari musulmani – denumiți popular „afgani-arabi”, indiferent de etnia lor, au călătorit din toate părțile lumii pentru a se alătura opoziției. Baza aducerii în Afghanistan a acestor luptători străini era fundaţia milionarului saudit Oussama Bin-Ladden. Baza – adică, Al Qaida!

Peste 20.000 de occidentali luptă de partea Ukrainei. Fără să pun la socoteală, voluntarii interni, despre care voi vorbi în continuare! O companie de recrutare pentru contractori privaţi din întreaga lume a anunţat în urmă cu o lună locuri de “voluntari” în Ukraina plătite cu 2000 usd/zi, sau 60.000 usd/lună. Astfel de tarife erau practicate în Iraq de contractorii care acţionau pe celebra “şosea a morţii”, care lega Aeroportul din Baghdad de Zona Verde. Evident, tariful anunţat este valabil pentru ţările de categoria 1, adică SUA, Marea Britanie şi Noua Zeelandă. Pentru contractorii din ţările aflate în altă categorie, precum România sau republica Moldova, salariile sînt semnificativ mai mici. 3000 de contractori americani şi-au anunţat deja intenţia de a veni voluntari în Ukraina! La rîndul său, Putin a admis participarea voluntarilor străini de partea Rusiei, fără să pună la socoteală formaţiunile “statale” ale Doneţkului şi Luganskului, fără batalionul de ceceni sau cele din alte republici ruse, precum cel din Ossetia de Sud! În practică, cecenii sînt cei care s-au trezit să lupte cu alţi ceceni, mai puțin loiali Kremlinului și lui Putin, care luptă de partea Ukrainei! Sînt echipați pentru a înăbuși revoltele și gherilele: nu sunt obișnuiți să lupte pe linia frontului, ci să impună ordinea în orașe. Ofertele Wagner, de exemplu, se ridică la doar 6000 de dolari/lună!

Nu se știe oficial cîți “voluntari” au călătorit pentru a lupta în războiul din Ukraina. În ajunul invaziei, serviciile italiene de anti-terorism au raportat 60 de compatrioți de extremă dreapta, extremiști și mercenari care ar fi răspuns apelului „fraților” lor, adică milițiile separatiste pro-ruse, pentru „plata” anemică de 400 de dolari pe lună! Mediul fundamental este cel de extremă dreaptă: populat de subiecți ai radicalismului negru apropiați de formaţiunile Loialitate și Acțiune, Forza Nuova și grupuri de naziskin, așa cum au demonstrat primele două procese (la Genova) împotriva recrutorilor și mercenarilor care doreau să angajeze soldați destinați pentru Milițiile ruse din autoproclamatele republici populare Donețk și Lugansk.

“Grefele” în sprijinul armatelor regulate sînt acum de diverse feluri și pe ambele fronturi: câini liberi precum “foreign fighters”, elite paramilitare organizate, legionari din toate mediile. Ambele tabere care se confruntă în Ukraina sînt ajutate, sau se servesc, de batalioane de paramilitari – şi ambele încearcă să le aducă sub control, integrîndu-le membrii în forţele militare regulate şi în politica oficială. Dar nu toţi paramilitarii sînt dispuşi să-şi piardă raţiunea de a fi sau sursa de avantaje care este războiul. Iar unele fracţiuni au deja războaiele lor, chiar cu autorităţile locale! Organizaţiile paramilitare reuşesc mobilizarea oamenilor prin ideologie şi propagandă; iar fără un duşman comun nu pot exista.

Tradiţia organizaţiilor paramilitare ideologizate e înrădăcinată în memoria colectivă a ukrainenilor. Cazacii lui Hmelniţki, anarhiştii lui Mahno, naţionaliştii lui Bandera, iar acum Pravîi Sector şi alţi paramilitari din Donbas au cîştigat simpatia populară, în contextul în care statul ukrainean a fost extrem de slab. Duşmanul comun – Rusia, dar şi războiul vor amîna rezolvarea problemei acestor extremişti înarmaţi şi protejaţi politic! Astăzi, potrivit informaţiilor, pe frontul din estul Ukrainei luptă cel puţin 34 de batalioane de paramilitari pro-Kiev! Din aprilie pînă în iunie 2014, aceste structuri militare s-au aflat în afara controlului statal şi au condus operaţiuni militare pe cont propriu.

În septembrie 2015 (!), Serghei Velenciuc scria în FPR, nr 47, că: “Voluntarii s-au echipat şi s-au organizat singuri, iar liderii lor au devenit figuri politice influente. Partidele de la guvernare le fac curte, pentru a valorifica capitalul de imagine al luptătorilor pentru independenţă, dar şi pentru a controla masele de voluntari cu arma în mână. Istoria acestor grupări este contradictorie, iar viitorul lor în Ukraina post-Minsk 2 trezeşte îngrijorări”. Istoria structurilor paramilitare care luptă în Ukraina începe în ianuarie 2014, cînd au fost formate primele detaşamente de apărare ale Euromaidanului. Pentru a ţine piept atacurilor forţelor de ordine subordonate lui Ianukovici, organizaţiile de extremă dreaptă, galeriile de suporteri şi unele organizaţii politice s-au reunit într-o structură paramilitară informală cu numele Forţele de Autopărare ale Maidanului. Tot pe Maidan, pe baza organizaţiilor ultranaţionaliste din Ukraina, s-a născut şi organizaţia Pravîi Sektor (Sectorul de dreapta), care s-a aflat în primele linii ale conflictului din Kiev, extrem de prezentă astăzi în regiunea Odessa. Ulterior a devenit partid politic. Într-o Ukraină cuprinsă de revoluţie, în aproape fiecare oraş, unde în februarie 2014 a învins Euromaidanul, s-au format detaşamente de apărare locală, care asigurau ordinea publică. În situaţia în care celelalte structuri de forţă ale ţării erau paralizate, paramilitarii erau singurii care puteau păstra ordinea şi asigura „cîştigurile revoluţiei”.

Începutul ostilităţilor din estul Ukrainei au dat un nou impuls formaţiunilor paramilitare dedicate apărării „revoluţiei continue”, vorba lui Lenin! Pentru „legalizarea” sutelor de batalioane de apărare teritorială au fost adoptate un şir de legi care au facilitat intrarea foştilor protestatari în structurile de forţă ale statului. În acest fel acea masă de voluntari de pe Maidan, puternic motivaţi şi ideologizaţi, au fost integraţi în trei structuri de forţă ale Ukrainei: Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Garda Naţională şi Armata. Doar cele două batalioane ale partidului radical de dreapta Pravîi Sektor au un statut mai puţin clar, deoarece nu se supun autorităţii statale, dar ele activează în Vest, la Lvov şi în sud, în Regiunea Odessa!

Situaţia nu este însă atât de roz cum o prezintă instituţiile ukrainene. Unele batalioane nu au fost nici pînă astăzi subordonate total statului, deşi din punct de vedere legal se află în componenţa structurilor de forţă. Exemplul cel mai bun este Batalionul Azov, format din membrii unor organizaţii neo-naziste din Ukraina. Este batalionul „rockstar” de pe frontul din Est, care a eliberat Mariupolul în iunie 2014 şi a păstrat constant poziţiile pe litoralul Mării Azov, deşi astăzi suferă pierderi grele în faţa atacurilor ruseşti – dar şi care nu ezită să-şi facă publice ideile naziste. Batalionul s-a aflat în centrul unor scandaluri legate de insubordonare faţă de comandamentul operaţiunilor anti-teroriste şi de încălcare a acordurilor de încetare a focului de la Minsk. Azov a rămas totuşi autonom, din cauza poziţiei sale strategice pe linia frontului. Ministerul de Interne dizolvă batalioanele rebele, deşi de cele mai multe ori acestea sînt greu de identificat şi localizat în zona de conflict. Pe de altă parte, combatanţii batalioanelor mari, ca Aidar sau Azov, sînt dificil de adus în faţa justiţiei din cauze politice. Încă mai greu de gestionat este Pravîi Sektor, care este şi partid reprezentat în parlament!

Cele mai multe structuri paramilitare din Ukraina s-au format în centre financiare şi industriale mari, unde au existat oameni de afaceri sau politicieni care le-au putut susţine economic activităţile. Unele batalioane au fost create şi finanţate de oligarhi ukraineni, aşa că pe lîngă interesul naţional au promovat intens şi interesele private ale finanţatorilor. De exemplu, miliardarul oligarh israeliano-cipriot-ukrainean Igor Kolomoiskii, fostul guvernator din Dnepropetrovsk, a creat şi finanţat batalionul Dnepr-1, a finanţat parţial batalioanele Azov, Aidar şi Donbas – cele mai mari structuri paramilitare de pe frontul ukrainean. Potrivit presei ukrainene din 2014, Kolomoiskii cheltuia lunar circa 10 milioane de dolari pentru a finanţa diferite astfel de grupări! Pe care oligarhul nu a ezitat să le utilizeze împotriva concurenţilor şi, în cazul companiei Ukrtransnafta, chiar pentru a face presiuni asupra statului cu aspiraţii la integrarea în UE şi NATO!

Batalioanele paramilitare pro-Kiev au utilizat la maximum naţionalismul şi rusofobia pentru a-şi crea o ideologie şi o naraţiune internă, adică pentru a căpăta legitimitate şi a susţine moralul combatanţilor. Cele mai mari batalioane de pe front au mizat chiar pe cîte o nişă ideologică: Azov a apelat la ideile naziste, Donbas la naţionalism civic, Pravîi Sektor la naţionalism etnic. Pravîi Sektor provine din circa şase mişcări ultranaţionaliste din vestul Ukrainei, care se revendică de la mişcări naţionaliste ukrainene din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Trizub, UNA–UNSO, Adunarea Social-Naţionalistă şi alte trei organizaţii de extremă dreaptă au format Pravîi Sektor pe baricadele Maidanului, ca forţă de rezistenţă împotriva regimului lui Ianukovici. Noul grup paramilitar a coagulat un număr mare de foşti combatanţi din Transnistria, Cecenia, Georgia ori foşti poliţişti şi membri ai unor organizaţii criminale. Liantul: ideologia naţionalistă şi respingerea trecutului sovietic. Pe baricadele Euromaidanului, Pravîi Sektor a jucat rolul detaşamentelor de elită, iar membrii organizaţiei şi-au cîştigat reputaţia de „eroi ai revoluţiei”, iar mai apoi de „eroi ai războiului”. Cele două batalioane paramilitare ale Pravîi Sektor, care staţionează în Donbas, au statut independent. În cazul acestei organizaţii, situaţia este complicată de faptul că Pravîi Sector a devenit partid politic, situat în opoziţie faţă de guvern – un partid politic cu membri înarmaţi… Dincolo de laturile politică şi militară, Pravîi Sektor este şi un fenomen social. Predecesorii săi din aripa dreapta-naţionalistă erau consideraţi marginali şi nu se bucurau de simpatia populaţiei. Pravîi Sektor a fost re-branduit, dar a şi nimerit într-o realitate socială diferită. În contextul ruperii definitive de Rusia şi a re-inventării naţiunii, Pravîi Sektor a adus o notă naţionalistă identităţii ucrainene în formare. În unele cazuri, membrii Pravîi Sektor au început a acţiona în ilegalitate, în scopuri individuale sau colective. S-au dedat la intimidarea unor funcţionari indezirabili, la reglări de conturi, furturi, atacuri armate asupra unor grupări mafiote. Cu naţionalismul devenit trendy, nu e de mirare că radicalii au devenit destul de populari, îndeosebi în rândul tinerilor. În Odessa, Sectorul de Dreapta protejează clădirile şi simbolurile evreilor, colaborează destul de strîns cu ambasada Israelului la Kiev şi se abţine de la orice comentariu vizavi de originile semite ale multor miliţii naţionaliste.

Batalionul 24 de Asalt, AIDAR, unitate de apărare teritorială a fost plasată în 2015 sub comanda Ministerului de Interne și integrat în „forțele de apărare” de către Statul Major ukrainean. Acest batalion este responsabil pentru combaterea insurgenței pro-ruse din Est. Batalionul are sediul în Starobilsk, la aproximativ 80 de kilometri nord de Lugansk. Este alcătuit din aproximativ 400 de voluntari din serviciile de securitate și demonstranții Euromaidanului. În timp ce statul ukrainean este în faliment și mulți soldați ai armatei naționale au dezertat, pentru a compensa o armată ukraineană dezorganizată și slab motivată, ai cărei recruți nu mai erau trimiși să lupte în estul țării de teamă să nu schimbe tabăra, la 13 aprilie 2014 se înfiinţează AIDAR. Batalionul de Apărare Teritorială Aidar a fost primul batalion de apărare teritorială a Ukrainei, un detașament militar de voluntari subordonat Ministerului Apărării al Ukrainei. Liderii acestuia susțin că, dacă politicienii „trădează” cauza națională, unitățile de voluntari sînt gata să îi răstoarne de la putere spunînd că „l-am alungat pe Ianukovici cu cocktail-uri Molotov, dar acum avem tancuri ”. Printre luptătorii Aidar, „neîncrederea în stat este un sentiment comun”. În 2014, Amnesty International și OSCE au acuzat batalionul de încălcări ale drepturilor omului, detenții arbitrare, execuții de civili, deținuți, furt, rachete și alte acțiuni care ar putea fi traduse ca crime de război. Un alt raport al Amnesty International denunță faptul că paramilitarii pro-europeni, inclusiv cei ai batalionului Aidar, comit acte de crime de război, prin executarea ostaticilor și prizonierilor pro-ruși prin tăierea capului.

Detașamentul de Operațiuni Speciale „Azov”, cunoscut și sub denumirea de Batalionul Azov, Regimentul Azov sau Detașamentul Azov este un regiment al Gărzii Naționale Ukrainene situat în Mariupol, în regiunea de coastă a Mării Azov. Primele acțiuni pe câmpul de luptă ale regimentului au avut loc în Bătălia de la Mariupol în mai-iunie 2014. Inițial o miliție formată din voluntari pe 5 mai 2014 Azov a fost încorporată în Garda Națională. Detașamentul a devenit cunoscut după ce membrii săi au fost acuzați de tortură și crime de război, precum și pentru simpatiile față de ideologia neonazistă și utilizarea simbolurilor neonaziste. Logo-ul batalionului conține simbolul Wolfsangel! În 2018, Congresul SUA a blocat ajutoarele militare pentru batalionul Azov din cauza ideologiei. Membrii regimentului provin din 22 de țări și din medii diferite, inclusiv arabi, ruşi, americani, francezi, precum și creştini, musulmani sau evrei! Din 27 aprilie 2016, 300 de combatanţi și vehicule blindate ușoare din regimentul AZOV au fost repartizate la Odessa, pentru a proteja ordinea publică după ce Mickail Saakashvili, fostul Guvernator al Odessei, a scris pe rețelele de socializare despre o serie de atacuri ale “mercenarilor” pro-ruși asupra populației civile.

Ideologia mobilizează intens resursele psihologice şi fizice ale oamenilor. Nu e de mirare că paramilitarii ukraineni au un moral şi o capacitate de luptă net superioare trupelor regulate, formate în majoritate din recruţi de altă etnie decît cea ukraineană, care adesea nu sînt fericiţi să lupte pentru statul în care trăiesc.

Dorinţa tinerilor recruţi de a lupta pe front alături de paramilitari nu vine doar din scopuri nobile. Pentru unii, armata şi structurile paramilitare au reprezentat ultima soluţie pentru a cîştiga un salariu sau pentru a ieşi din izolarea comunităţilor în care trăiesc. Miezul multor grupări paramilitare au fost suporterii, protestatarii de pe Maidan, membrii unor ogranizaţii extremiste din vestul Ukrainei – tineri şi adulţi cu venituri scăzute, fără studii, proveniţi din zone sărace ale Ukrainei. Pentru liderii acestor batalioane participarea la război este o oportunitate de a cîştiga bani şi influenţă politică. În mod previzibil, şefii celor mai mari batalioane de pe front au devenit parlamentari şi figuri politice importante, deşi pînă în 2014 aveau un statut social modest.

Insurgenţa pro-rusă din estul Ukrainei se datorează în mare parte grupărilor paramilitare separatiste. Populaţia locală s-a mobilizat activ pentru realizarea secesiunii şi crearea aşa-zisei Novorossia, care să includă regiunile ukrainene de la litoralul Mării Negre. La ora la care scriu acest text este în pregătire un referendum pentru înfiinţarea unei noi Republici Populare: Kerson!

Din punct de vedere sociologic, grupările paramilitare din regiunile separatiste sînt foarte diverse. În regiune, există un batalion format din mineri – Kalmius, altul alcătuit din foşti poliţişti şi veterani ai serviciilor speciale – Vostok -, dar şi Oastea cazacilor de pe Don! Vostok a fost cooptat la guvernare, şeful său primind portofoliul aşa-ziselor servicii speciale ale Doneţkului. Similar, batalionul Sparta, în frunte cu şeful său, „Motorolla”, fost angajat la o spălătorie de maşini, a fost şi el cooptat la guvernare, deşi cu un portofoliu minesterial puţin important. Toate cele trei forţe majore din Doneţk sînt coordonate de consilieri ruşi, în timp ce batalioanele pro-Kiev au consilieri proveniţi din PMC americane, cu renume! În Lugansk, situaţia e mult mai complicată. „Oastea Novorossiei”, din această regiune, este fragmentată în fracţiuni concurente, cu ideologii opuse. Cel mai mare batalion de paramilitari local, rămîne Zarea.

EPILOG

Aşa cum scriam la început, împreună cu războiul între Ukraina şi Rusia invadatoare, cel puţin trei războaie paralele se derulează în această Matrioşkă demonică: pentru resurse, pentru minţile şi sufletele oamenilor şi războiul mercenarilor. Chiar dacă se va ajunge la un acord politic, de încetare a focului, chiar dacă mugurii păcii vor înflori în această primăvară, cele trei păpuşi vor fi greu de oprit mulţi ani de acum încolo! Dacă nu, imposibil!

KRAMATORSK

KRAMATORSK

Numeroase fotografii circulă în media cu racheta TOCHKA-U, doborîtă la Kramatorsk, cea pe care era scris: “pentru copii”! Cea de-a doua a explodat desupra gării cu consecinţele tragice pe care nu le mai amintesc! Numerele de serie ele celor două diferă doar printr-o cifră: 9M79-1 Sh91565 faţă de 9M79-1 Sh91579. Din păcate, evidenţele ne spun că cele două achete au aparţinut, contabil, forţelor ukrainene…

FĂRĂ VAPOARE RUSEŞTI ÎN UKRAINA

BMTF, 10 apr – Preşedintele Volodimir Zelenski a semnat decretul prin care intră în vigoare legea care permite naţionalizarea bunurilor mobile şi imobile şi a oricăror altor proprietăţi situate sau înregistrate pe teritoriul Ukrainei, direct sau prin intermediul persoanelor afiliate aparţinând Federaţiei Ruse şi rezidenţilor acesteia. În această situaţie pare că se află cîteva nave ruseşti aflate în reparaţie în diferite şantiere din Regiunea Odessa, între care şi Izmail. Miercuri, şeful administraţiei militare a regiunii, col. Maxim Marcenko, s-a aflat la Izmail pentru a discuta această temă cu primarul Andrei Abramcenko.

L-am întrebat pe primarul Izmailului de acest subiect şi Domnia Sa mi-a cerut să aflu răspunsul direct de la Şeful Administraţiei Militare. Ieri, într-o conferinţă de presă pentru jurnaliştii din Odessa, col. Marcenko a declarat că „În curând, Cabinetul de Miniștri va lua o decizie privind confiscarea navelor de către Ukraina”. În prezent, se rezolvă problema confiscării navelor rusești aflate în reparație în regiunea Odessa, a fost anunțat şeful Administrației Militare Regionale Odessa. Nu au fost avansate cifre oficiale, însă, anumite surse spun că ar fi vorba de cel mult 10 nave comerciale maritime care ar afectua reparaţii în şantierele navale de pe coasta ukraineană a Mării Negre. La Izmail există un astfel de şantier naval unde s-ar putea efectua astfel de operaţiuni, însă oficialii ţin sub tăcere acest subiect. Şi este normal, în contextul creşterii ritmului loviturilor cu rachete asupra regiunii şi a faptului că oficialii se tem ca aceste şantiere să nu devină ţinte.

Trei rachete anti-navă, lansate din Crimeea, au distrus cîteva clădiri dintr-o localitate aflată la periferia Odessei. Comandamentul militar SUD, nu a oferit astăzi detalii despre ţinta lovită de rachetele ruseşti, însă, Ministerul rus al apărării a anunţat că ieri, a distrus un centru de instruire pentru mercenari străini, în apropierea oraşului Odessa, în cadrul campaniei sale militare din Ukraina. „Rachete de înaltă precizie din sistemul de rachete de coastă Bastion au distrus un centru de întîlnire şi antrenament al mercenarilor străini, în apropierea localităţii Krasnosilka, la nord-est de Odessa”, a precizat un purtător de cuvînt al Ministerului rus al Apărării.

Din punct de vedere operativ, Gruparea Navală Rusă continuă să efectueze recunoaşteri la orizontul coastei ukrainene şi blochează, în continuare, portul şi navele aflate la cheu sau în radă, a informat astăzi, colonelul Vladislav Nazarov, din cadrul Comandamentul Operaţional SUD.

Regiunea Odessa este lovită zilnic de rachete, în timp ce trupele ruse aproape că s-au retras total şi din regiunea Nikolaev, după cum spune Vitali Kim, guvernatorul regiunii. Nikolaev este situat în zona care oferă Ucrainei acces la Marea Neagră, la jumătatea distanţei între oraşul-port Odessa şi Herson, la nord de Crimeea.

Pe direcţiile Mîkolaiv şi Herson, armata ukraineană a respins ieri un atac al forţelor ruse, care au pierdut în confruntări 15 soldaţi şi ofiţeri şi şapte vehicule de luptă. Deşi, forţele ukrainene au distrus încă două drone Orlan-10, militarii ruşi bombardează intens infrastructura civilă de la est de Odessa.

Principalul efort al trupelor ruse rămîne acela de a „sparge apărarea” forțelor ukrainene din regiunea Donețk. De asemenea, ele încearcă să preia controlul deplin asupra orașului Mariupol, mai anunță armata ukraineană, însă aceste informații nu au putut fi verificate din surse independente. După retragerea totală a trupelor ruse din zona Kiev-ului, regiunile din sudul Ukrainei au devenit ţinta principală.

Primăvară şi proiectile la Odessa

Sanjiika, Regiunea Odessa. SAT ROMÂNESC!

BMTF, 25 martie – Mîine, sîmbătă, 26 martie 2022, Grădina Zoologică din Odessa se redeschide pentru vizitatori. Locuitorii oraşului şi ai regiunii îşi văd de viaţa lor obişnuită, deşi loviturile de artilerie şi atacurile cu rachete îi fac să se gîndească la un viitor sumbru. Locuitorii satelor din împrejurimi taie via şi pomii.

În această dimineaţă, între orele 7:15 şi 7:30, o navă de război rusă, aparţinînd Flotei Mării Negre, a bombardat cu tunurile navale satul Sanjiika, din Comuna Dalnici, Raionul Ovidiopol, de lîngă Odessa, localitate cu populaţie românească, evident nerecunoscută de regimul de la Kiev!

Sanjiika, cu aproximativ 800 de locuitori, are plaje frumoase şi line care se pretează la o operaţiune de desant, la fel ca sectorul Bugaz-Zatoka, în zona lagunară, la sud-vest de Odessa şi sectorul Ciobanu-Codăeşti-Nicolae Bălcescu, din Laguna Budaki. Acest sector dispune de plaje cu nisip fin de 50 de metri lăţime şi o lungime apreciabilă. De altfel, trupele ruse au bombardat cu muniţie cu dispersie Zatoka, încă din 5 martie a.c.. Acest tip de muniţie poate arunca la faţa locului sute de submuniţii componente. Au fost două rachete, un RBK-500 şi un RBK-250, recuperat de autorităţile locale. Aceste muniţii sînt extrem de urîte şi pot arunca sute de submuniţii”.

La trei ore de la atacul asupra satului românesc Sanjiika, comandantul navei ruse a anunţat crearea unui coridor de securitate pentru navele străine aflate în marş în nordul Mării Negre, începînd de astăzi, 25 martie.

Tot în această dimineaţă, trei rachete ruseşti au fost interceptate de apărarea anti-aeriană ukraineană, deasupra Regiunii Odessa, a raportat Comandamentul Aerian SUD. Informaţiile au fost confiramate şi de unii locuitori ai regiunii care au văzut rechetele arzînd în aer. Una dintre ele a căzut într-un iaz!

Potrivit informaţiilor, aproape 60% dintre rachetele folosite de Rusia în atacurile asupra ţintelor ukrainiene, nu-şi ating ţinta. Între 20% şi 60% dintre rachetele de croazieră ruseşti lansate au avut defecţiuni, în funcţie de zi. Potrivit surselor, această rată mare de eşec include defecţiuni variate, de la eşecuri de lansare pînă la neexplodarea muniţiei la impact. Doi experți au spus că orice rată de eșec de peste 20% este mare. Potrivit Proiectului de apărare antirachetă al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, Rusia a desfășurat două tipuri de rachete de croazieră lansate aerian, Kh-555 și Kh-101, în Ukraina.

Flota Mării Negre ţine în tensiune locuitorii din Odessa, încă din noaptea de 2 martie cînd a venit informaţia că a pornit spre Odessa. Totuşi, în ciuda manevrelor zilnice pe mare, atacul nu are loc! Formal, flota Mării Negre are în compunerea sa vechiul crucişător de rachete „Moscova” (construit în 1983) şi cinci fregate – trei fregate moderne (tip Admiral Grigorievici) şi două fregate vechi de la începutul anilor 1980. Există şi 9(nouă) corvete, dintre care cinci sînt unităţi noi, şase nave purtătoare de rachete şi submarinele cu propulsie convenţională diesel-electrică şi înarmate cu torpile.

În plus, există o flotă de debarcare relativ mare în Marea Neagră, pentru care se tot testează plajele din Regiunea Odessa. Pînă de curînd, aceasta includea trei nave de debarcare vechi Proiect 1171 (deplasament 3.400 de tone) şi cinci unităţi Proiect 775 şi 775M (deplasament standard 2.200 de tone), dintre care unele modernizate, dar în săptămînile premergătoare invaziei, li s-au alăturat două grupări de nave din Flota de Nord şi Flota Baltică. Navele clasa Ropucha Proiect 775 sînt relativ vechi fiind construite în anii ’70, una dintre ele fiind deja scufundată de marina ukraineană. Au fost lansate la apă 28 de astfel de nave, dar 13 dintre ele au fost retrase, deja, din serviciul de luptă. Cu un echipaj de aproximativ 90 de oameni, aceste nave pot transporta, cu o viteză de 33 de kilometri pe oră, 10 tancuri şi 340 de militari sau 12 TAB-uri şi 340 de militari. Ca armament, aceste nave sînt echipate cu două tunuri AK-257, un tun AK-176 şi lansatoare de rachete A-215 Grad-M şi Strela 2(SA-N-5). În acelaşi timp, navele de tip Proiect 1171 (cod NATO Aligator), precum cea lovită ieri în portul din Marea Azov, pot transporta pînă la 425 de militari şi 20 de tancuri sau 40 de transportoare blindate şi pînă la patru elicoptere (de exemplu, aparate de recunoaştere şi atac Ka-52).

Ca armament, navele de tip Proiect 1171 sînt dotate cu aruncătoare de rachete Grad, vectori antiaerieni Strela, un tun de 57 milimetri şi două tunuri antiaeriene de 25 milimetri. Drept urmare, un mic calcul ne arată că forţa de lovire a flotei de nave de debarcare strînse de Rusia la Marea Neagră însumează 5.500 de militari, cel mai probabil puşcaşi marini. Trupele ar putea fi deservite de tehnică precum 180 de tancuri şi/sau 200 de blindate şi cel mult 16 elicoptere Ka-52.

Orice debarcare a acestora pe plajele de la Nicolae Bălcescu (accesibile) pînă la Odessa (faleză abruptă) este sortită eşecului în absenţa unui atac terestru dinspre Nord sau Est, dinspre Kerson, Nikolaev, exclus din Transnistria – specificare pentru toţi habarniştii panicarzi care se amestecă în discuţie!

Ruşii au bombardat coasta regiunii Odessa

BMTF, 24 martie – În această dimineaţă, o navă de război rusă a tras asupra coastei din regiunea Odessa, cu tunurile de la bord. Este al doilea atac cu tunuri navale, în această săptămînă, asupra coastei regiunii. Acest lucru a fost anunțat de un ofițer al Comandamentului Operațional „Sud”, Vladislav Nazarov. „Inamicul continuă să exercite presiune psihologică asupra locuitorilor din Odessa și din regiune, efectuînd bombardamente de artilerie pe litoral. Dimineață, inamicul a tras cinci focuri de artilerie navală în Marea Neagră, dar nici unul dintre obuze nu a lovit ținta”, a spus Nazarov.

Ieri, cinci rachete au fost trase asupra Regiunii Odessa, dar nu au făcut victime sau pagube materiale. De asemena, o rachetă a fost interceptată de artileria anti-aeriană şi distrusă în aer.

Zilele trecute, Odessa a fost bombardată de pe mare, direct, navele de război ruseşti au tras cu tunurile navale în clădirile rezidenţiale din partea de sud a oraşului, la malul mării. Bombardamentul s-a soldat case distruse, geamuri sparte, cratere în pavaj şi mai multe autoturisme avariate. Cel mai mult a avut de suferit o casă mică de vacanţă, care a fost lovită de trei obuze. Proprietarul casei, în vîrstă de 81 de ani, un fost marinar, Anatoly, a suferit mai multe răni din cauza valului de explozii. „Nu mă așteptam să se întîmple asta. Nu am crezut niciodată că au nevoie de noi. Trăim, ne odihnim, nu există unități militare. De ce noi?”, întreabă Anatoly.

Potrivit unui fost înalt responsabil din cadrul Comandamentului forţelor comune din Regatul Unit, Richard Barrons, într-o intervenţie la BBC Radio 4, trupele ruse „se vor îndrepta spre Odessa, pentru că, din punct de vedere logic, acesta ar fi următorul lor obiectiv în sudul Ukrainei şi se pare că sînt mai multe nave în Marea Neagră care se îndreaptă în acea direcţie. Fostul comandant militar britanic avertizează că dacă forţele ruse ar prelua sub control Odessa, acestea ar „izola economia ukraineană” de Marea Neagră. Ţinutul Odessa a fost anexat de Rusia Ţaristă, ca urmare a Tratatului de la Iaşi, din 1792, ea devenind o parte din așa-numita „Novorusia” (Noua Rusie). Orașul a fost colonizat cu diferite etnii: ruși, ruteni, bulgari, evrei, germani, armeni, greci pontici, precum și români moldoveni în zona denumită Moldoveanca, atunci în afara limitelor oficiale ale orașului. Asta aşa, puţină istorie nu strică!

În aceste condiţii, locuitorii oraşului se pregătesc de asediu şi o confruntare decisivă cu chiar “esenţa răului, răul suprem”, aşa cum îi numea pe ruşi o supravieţuitoare din iadul de la Mariupol. Un spital de război, improvizat într-un buncăr, cu 200 de paturi, generatoare, sursă de apă şi 70 de medici voluntari este perfect funcţional de miercuri, la Odessa. Toate facilităţile pot susţine viaţa şi activitatea spitalului, timp de o săptămînă, total izolat de restul lumii, în caz de nevoie. Datorită voluntarilor, spitalul dispune de aprovizionarea cu lenjerie, perne, pături și saltele. Există și o toaletă, o sursă de apă (aproximativ 3 tone), care ar trebui să fie suficientă pentru aproximativ o săptămînă, generatoare diesel, faruri pentru medici și chiar o masă de operație pe care voluntarii au sudat-o pentru spital.

Spitalul primește ajutor umanitar de la colegii europeni. De exemplu, astăzi, miercuri 23 martie, medicii de la Odessa au primit o mulțime de medicamente, consumabile și pansamente din România, chiar de la Timişoara, inima Banatului. Mîine aparatul anestezic-respirator ar trebui să fie livrat de la Londra.

O echipă unită de specialiști este pregătită să ofere asistență în spital – chirurgi, un otolaringolog, psihologi, ortopedi, anestezisti și resuscitatori, psihoterapeuți și cardiologi.

Mai mult, 12 alpiniști din Odessa îndeplinesc funcţii de infirmieri, iar la dispoziția spitalului sînt deja 14 ambulanţe cu șoferi care sînt gata să ridice victimele din toate raioanele Odessei.

Locuitorii Odessei se tem că oraşul va fi ocupat de armata rusă şi pentru faptul că aici funcţionează de mai bine de un secol şi jumătate un laborator şi institut de cercetare virusologică recunoscute pe plan mondial. Biolaboratoarele secrete americane de pe teritoriul Ukrainei sînt un subiect fierbinte pe agenda mass-media globale. — Biolabs! „Dovezile” prezentate par a fi neconcludente, ba chiar din ce în ce mai ridicole. Cel puţin în cazul Odessei!

Laboratoarele de la Odessa lucrează de aproape un secol și jumătate cu agenți patogeni ai unor infecții deosebit de periculoase. Este prima stație bacteriologică fondată aici de viitorul laureat Nobel, profesorul Ilya Mechnikov şi a doua din lume după cea fondată de Louis Pasteur, la Paris! Aici, la Odessa, s-au făcut vaccinuri și au fost tratate persoane și animale afectate de rabie. Primele vaccinări au fost făcute în 1886! Pe lîngă rabie, la stația din Odessa au fost studiați agenți patogeni ai altor boli periculoase: holera, febra tifoidă, muca, antrax, tuberculoză, lepră, sifilis. De-a lungul anilor, medicii și oamenii de știință din Odessa au înregistrat multe cazuri de ciumă, iar datorită muncii eficiente a biologilor și epidemiologilor, nici unul dintre ele nu a provocat un focar major.

În ultimii ani, la Bioprom au fost produse vaccinuri slăbite și inactivate conform tehnologiei tradiționale: o anumită tulpină a fost crescută pe un mediu nutritiv sau cultură celulară, apoi slăbită sau complet inactivată de diferite influențe chimice și fizice.

În 2007, a început modernizarea laboratoarelor SES regionale în toată Ukraina, cu asistență SUA. Centrele de laborator ale stațiilor sanitare și epidemiologice ukrainene au primit echipamente moderne. Prin urmare, în 2020 s-a reușit stabilirea relativ rapidă a testele pentru Coronavirus. Anul trecut, în 2021, aceste laboratoare au fost transformate în Centre regionale pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din cadrul Ministerului Sănătății al Ucrainei.

Recent, trupele ruseşti de invazie au „denazificat” centrul regional bio din Hersonul ocupat temporar. Imaginile din această operaţiune sînt prezentate ca „dovadă a existenței unei instalații secrete cu care au fost create arme biologice sub conducerea americanilor”. Din păcate, aşa cum ştim pe propria piele, corupţia endemică a societăţilor moderne pune în pericol orice realizare, iar afirmaţiile ocupanţilor ruşi par, totuşi, a avea un sîmbure de adevăr! Odessa, care a fost unul dintre cele mai importante centre mondiale în domeniul bacteriologiei, virusologiei, microbiologiei, astăzi și-a pierdut complet potențialul științific și industrial în acest domeniu. Cum s-a întîmplat? A fost rezultatul intenției criminale, sau nepăsării, sau este un efect secundar al „reformei” necalificate, necugetate și nemiloase? Răspunsul la această întrebare va fi dat de istorici, care ar trebui să investigheze semnele clare ale unei crime împotriva științei ukrainene și risipirea a 25 de milioane de dolari cheltuiți pentru un program de biosecuritate în Ukraina, fonduri americane! Dacă de pe acest fond, viruşi înalt patogeni “scapă” necontrolaţi? Ruşii vor avea dreptate!

ODESSA BOMBARDATĂ ASTĂZI DE PE MARE

BMTF, 21 martie – Odessa a fost bombardată astăzi de pe mare, direct, pentru prima dată după al Doilea Război Mondial. În această dimineaţă, navele de război ruseşti au tras cu tunurile navale în clădirile rezidenţiale din partea de sud a oraşului, la malul mării. Bombardamentul s-a soldat case distruse, geamuri sparte, cratere în pavaj şi mai multe autoturisme avariate.

Acesta a fost primul bombardament al orașului, de către artileria navală, de la al Doilea Război Mondial! Mai multe căsuțe cu două etaje au fost avariate, iar multe mașini au fost lovite de fragmente de obuze. Un crater se deschidea în mijlocul carosabilului la cinci metri de casă.

Acum anchetatorii poliției lucrează la fața locului, alimentarea cu gaz a fost restabilită, iar locuitorii acoperă geamurile sparte cu folie și foi de placaj.

Cel mai mult a avut de suferit o casă mică de vacanţă, care a fost lovită de trei obuze. Proprietarul casei, în vîrstă de 81 de ani, un fost marinar, Anatoly, a suferit mai multe răni din cauza valului de explozii. „Nu mă așteptam să se întîmple asta. Nu am crezut niciodată că au nevoie de noi. Trăim, ne odihnim, nu există unități militare. De ce noi?”, întreabă Anatoly.

Consiliul municipal al Odessei a suplimentat şi astăzi numărul de trenuri puse la dispoziţia populaţiei care doreşte să se refugieze în alte zone ale ţării, mai sigure. Astfel, două garnituri suplimentare vor pleca, în această seară spre Ujgorod, în Transcarpatia, la 22:31 şi spre Izmail, la 23:23.

Civilii care rămîn şi îşi doresc să ajute, sînt invitaţi să se înscrie la cursuri gratuite de prim ajutor, ce vor începe de mîine, de la ora 14:00, la Gimnaziul nr. 7, de pe strada Rostovskaya, 4A. Cursurile sînt organizate de Direcţia de sănătate a oraşului şi vor cuprinde: acordarea primului ajutor și îngrijiri de urgență, precum și regulile de conduită în caz de pericole chimice și de radiații.

SOFISTICAŢI…

SOFISTICAŢI…

Sîntem sofisticaţi în aprecieri, din fotoliile noastre comode. Privim la televizor războiul de lîngă noi şi îl analizăm cu ochi de specialişti… aici, nu cred că racheta a lovit în plin. Mai tragem un fum din ţigară, înghiţim cu poftă o gură de bere, direct din PET-ul de 2L şi rîgîim zgomotos. Noi sîntem în siguranţă. Putem emite judecăţi de valoare! Avem pace, linişte, electricitate, apă, căldură, confort. Ei, ukrainenii din Estul ţării, nu au! Ei nu sînt la fel de sofisticaţi!

Război în Ukraina. Ceva îmi scapă. Ghinion!

Da, recunosc, am greşit cînd am susţinut ferm că Rusia NU va ataca Ukraina şi că Putin este un tip raţional şi nu un căpcăun însetat de sînge. Recunosc şi că propagandiştii războiului au avut dreptate, că informaţiile erau corecte – puse la dispoziţie de agenţiile de informaţii occidentale , iar aruncarea lor în spaţiul public a fost o tehnică elaborată, pe care eu nu o cunosc. De fapt, una peste alta, se pare că nu cunosc foarte multe lucruri… În ultimele ore, am primit zeci de mesaje care miau reamintit ce am promis: că dacă Rusia atacă Ukraina, eu nu mai scriu un rînd. Ok, nu mai scriu, am scris destul 34 de ani! Şi, totuşi ceva îmi scapă, aşa că am să mai scriu textul acesta!

Amploarea atacului de astăzi împotriva Ukrainei relevă faptul că acesta a fost planificat de foarte mult timp şi a fost executat perfect. Comandamentele militare centrale şi regionale, infrastructura de transport, în principal aeroporturile, depozitele de carburant, obiectivele militare de logistică, transport, muniţie şi anti-aeriană din întreaga ţară au fost lovite şi neutralizate. Asta înseamnă că în 4 ore Ukraina nu a mai putut să ridice de la sol nici un avion, să intercepteze nici un aparat de zbor rusesc sau rachetă şi nici nu mai poate primi sprijin pe calea aerului din partea unor potenţiali aliaţi. Evident există victime colaterale. Aceste atacuri le vedeţi de dimineaţă, non stop, pe ecranele televizoarelor! Există informaţii de atac al forţelor navale din Crimeea, trupe terestre de infanterie motorizată dinspre Bielorussia spre capitala Kiev, dar şi trupe aeropurtate, mîndria armatei ruse. Este de crezut că toată această desfăşurare de forţe nu va dura mai mult de 4/5 zile din cauza costurilor împovărătoare pentru Rusia, aşa cum spuneam zilele trecute. De asemenea, cred că dacă în următoarele ore armata rusă va intra în Kiev, aceasta va răsturna regimul Zelenski şi va gira un regim pro-rus! Apoi, forţele militare se vor retrage în vechiul aliniament, Donbas şi Crimeea, dar şi regiunile de legătură, inclusiv Odessa, Bolgrad (unde Rusia ar fi dorit o bază militară în urmă cu 10 ani!) pînă la Gurile Dunării şi Insula Şerpilor, cu un pas spre Transnistria, în logica NOVORUSSIA! Asta aşa, pe scurt, să nu zic că nu am spus-o!

Scriam ieri că cine a avut încredere în conducătorii de la Kremlin, s-a înșelat amarnic, biet naiv! Căci Testamentul lui Petru cel Mare, așa fals politic cun este, i-a însuflețit, de-a lungul timpului, pe toți nacealnicii de la Moscova, care s-au străduit, după pricepere și putință, să-l pună în practică. Vladimir Putin nu face excepție, ba, aș spune, e cel mai priceput dintre ei și a beneficiat chiar de sprijinul larg al Occidentului orbit de banii din afaceri cu Rusia. Astăzi, postura de descurajare militară a NATO în Europa de Est nu e suficientă. Iar orgasmele propagandiștilor fac mai mult rău decît bine. Moderația este importantă în cîntărirea faptelor, iar nu isteria belicoasă! Vorba aia, fără supărare: „E ușor să-l scoți pe Putin din Ukraina, dar imposibil să scoți Ukraina din Rusia”! Pentru Kremlin, protecţia Moscovei în Cîmpia de Vest este vitală. Toate invaziile militare, de la Napoleon încoace, au avut loc prin Belarus-Ukraina! Dacă Ukraina ar fi rămas în ceaţa portocalie, distanţa peste „prăpastie” între Ukraina şi Kazahstan s-ar fi redus la ceva mai mult de 600 de km! Reintrarea Ukrainei în matca sa firească este o obsesie şi o necesitate strategică a Rusiei! Ukraina, împreună cu Belarusul şi Kazahstanul au format încă din 2010 o uniune vamală în interiorul CSI, declarată deja ca un spaţiu similar celui UE, ce-şi propune, în viitorul apropiat să opereze cu o monedă proprie, alta decît rubla, care ar putea fi moneda oficială a gazului, de exemplu! Un alt spaţiu vital pentru Rusia este Caucazul, ca frontieră de demarcaţie între interesele sale şi ale Turciei (NATO) în regiune. După pierderea grea a Georgiei, păstrarea republicilor din „brîul de Nord” – Daghestan, Cecenia, Inguşeţia, Osetia de Nord, Kabardino-Balkaria şi Karaceaevo-Cerkessa, este vitală. Cum vital este şi controlul Georgiei, nu atît prin Armenia – rivala istorică a Georgiei – cît prin cele două enclave independente: Osetia de Sud şi Abhazia. Azerbaidjanul, apropiat Iranului şi Turciei, a întreţinut mereu un conflict de nişă cu susţinerea Westului, în enclava Nagorno-Karabah. Aşadar, controlul „Brîului de Nord” al Caucazului este vital. El dă valoare strategică celor două enclave separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud, ceea ce nu se mai poate spune despre Transnistria, în actualul context, doar dacă Ukraina nu doreşte să-şi păstreze un atuu în relaţia cu Moldova.

Nu pot să nu scriu, însă, şi altceva. Da, sînt de acord, este cel mai mare atac militar din Europa în timpul vieţii noastre. Dar, nu este singurul, iar dubla-măsură, politică şi mediatică, mă deranjează extrem de mult! În 1999 am fost martor la bombardarea Serbiei de către NATO, între 24 martie și 10 iunie 1999, a obiectivelor cu dublă utilizare: fabrici, centrale electrice, transformatoare, căi ferate… Am mai scris! Clădiri superbe, construite cu dragoste şi devotament –sîrbii și muntenegrenii îşi iubesc casele –au devenit ruine. În războaiele secesioniste, beligeranții şi-au distrus ceea ce iubesc cel mai mult: casele. NATO le-a distrus restul! Sînt bombardate, cu mare precizie, obiective din apropierea oraşului Belgrad, iar la ora 23.25 este vizat Pancevo. Şapte nopţi la rînd aviaţia NATO a bombardat rafinăria de la Pančevo. De fapt, întregul complex petro-chimic: Petrohimia şi Azotara. În prima noapte, la rafinărie, în secţia Enargan, au murit trei muncitori. În primul raid. Locuiam, practic, într-un fost wc public din parcul central, din Pancevo, transformat în bar și, acum, în adăpost, împreună cu colegi de la Televiziunea Serbija. Mă deplasam cu ei, mîncam împreună. Erau profund și mereu revoltați. Odată cu ei, o mare parte a populaţiei Yugoslaviei. Toată lumea ştia că NATO slujește anumite interese şi, în urma spargerii bipolarității îşi caută o nouă filosofie în timp ce exodul populaţiei de etnie albaneză din Kosovo continuă. Pentru că bombardamentele şi războiul instituie nesiguranţa clipei şi a vieţii. Iar oamenii fug totdeauna din calea prăpădului, a pîrjolului. Kosovo se afla însă sub două amurguri, unul care venea din cer, celălalt, pe pămînt, departe de Belgrad, de Pancevo, de frontiera cu România!

Acum, acelaşi lucru se întîmplă în Ukraina… Oricum se va încheia operaţiunea militară, e clar că Europa nu va mai fi la fel. 24 februarie este un fel de 11 septembrie! Rusia va fi băiatul rău, ostracizat şi pedepsit de comunitatea internaţională. Ce va fi… detaliile se află în fişierele care-mi scapă. Gata, nu vă mai deranjez! Să aveţi noroc!

RUSIA A DECLANŞAT ATACUL ASUPRA UKRAINEI

BMTF, 24 feb – Putin a anunţat, joi dimineaţă, o operaţiune specială în Donbas. După anunţul preşedintelui Rusiei, au început să aibă loc explozii în capitala ţării, Kiev, şi în oraşul Odessa, dar şi în estul Ukrainei.

Preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Rusia a efectuat lovituri cu rachete asupra infrastructurii ukrainene şi poliţiei de frontieră a ţării şi că explozii au fost auzite în multe oraşe, informează Reuters, preluată de Agerpres.

El a anunţat că legea marţială a fost declarată peste tot în ţară şi că a vorbit prin telefon cu preşedintele american Joe Biden.

Într-o declaraţie separată, Ministerul de Externe ukrainean a spus că scopul operaţiunii militare a Rusiei este distrugerea statului ukrainean.

Rusia vizează infrastructura militară a Ukrainei, apărarea aeriană şi forţele aeriene cu arme de înaltă precizie şi nu atacă oraşele ukrainene, potrivit agenţiei ruse de presă RIA care citează joi Ministerul Apărării de la Moscova.

Kievul a declarat că Moscova a lansat un atac la scară largă asupra Ukrainei, centrele de comandă militară din mai multe oraşe fiind lovite de rachete, aminteşte Reuters.

Printre atele, Ukraina şi-a închis întreg spaţiul aerian ca răspuns la operaţiunea militară rusă din Donbas, a informat televiziunea publică joi dimineaţă devreme, citată de agenţia DPA.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat în cursul dimineţii o operaţiune militară pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării, informează AFP şi Reuters. Liderul de la Kremlin a cerut armatei ukrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ukraina.

Din punctul său de vedere, acţiunile Rusiei reprezintă auto-apărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decît cele actuale.

Premierul Nicolae Ciucă condamnă decizia Federaţiei Ruse de a invada teritoriul Ukrainei, pe care o consideră „un act ilegal de agresiune” şi subliniază solidaritatea cu Guvernul de la Kiev, reiterînd totodată că este prioritară protejarea cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ukrainean.

„Prim-ministrul Nicolae Ciucă condamnă cu hotărîre invadarea de către Federaţia Rusă a teritoriului Ukrainei, care reprezintă un act ilegal de agresiune, contrar principiilor dreptului internaţional, consacrate de Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Carta Securităţii Europene şi celelalte documente care definesc actuala arhitectură europeană de securitate. În numele Guvernului României, premierul Nicolae Ciucă exprimă solidaritatea cu Guvernul Ukrainei şi reiterează susţinerea pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale statului vecin”, se arată într-un comunicat transmis joi de Guvernul de la Bucureşti.

Premierul consideră că acţiunea Rusiei nu este doar o încălcare gravă a principiilor dreptului internaţional, ci reprezintă şi „o încălcare flagrantă a rolului său de membru permanent al Consiliului de Securitate, forul ONU ce acţionează ca garant al păcii şi securităţii în lume, precum şi a angajamentelor asumate ca membru al comunităţii internaţionale”.

„Recurgerea la forţă nu poate fi justificată în nici o altă circumstanţă decît cele explicit şi limitativ menţionate în Carta ONU. România este în contact permanent cu aliaţii şi partenerii săi, atît în cadrul NATO, UE şi al altor formate, precum şi la nivel bilateral, şi este pregătită să ia toate măsurile care se impun ca reacţie la această agresiune armată, pentru protejarea securităţii întregii regiuni. De asemenea, va fi prioritară protejarea cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ukrainean şi asigurarea drepturilor şi intereselor membrilor comunităţii române din Ukraina”, se mai precizează în comunicatul citat.

Totodată, premierul reiterează faptul că România se bucură de toate garanţiile de securitate şi de solidaritate care recurg din calitatea de stat membru NATO.

„Prim-ministrul Nicolae Ciucă adresează tuturor cetăţenilor României un apel la calm şi subliniază că România, ca stat membru NATO, se bucură de toate garanţiile de securitate şi de întreaga solidaritate aliată care decurg din acest statut. Guvernul României şi instituţiile cu atribuţii în domeniu vor aplica, la nivel interinstituţional, toate măsurile pentru a gestiona în mod adecvat implicaţiile acestei situaţii, pe toate palierele – inclusiv din punctul de vedere al eventualelor efecte economice, energetice sau din perspectiva migraţiei necontrolate”, susţine Guvernul României.

MAREA INVAZIE

Am scris de nenumăate ori că armata rusă masată pe frontiera sa vestică nu va invada Ukraina. Cele două date anunţate, 16 februarie, ora 3:00, şi 20 februarie, ora 8:15, au trecut fără să se întîmple nimic. Am promis că dacă această invazie va avea loc, nu voi mai scrie nici un rînd, niciodată! Continui să cred că MAREA INVAZIE rusă în Ukraina nu va avea loc! Pentru că, orice logică a Păcii spune asta! Economic, politic, social, toţi parametri sînt împotriva unei Rusii belicoase, iar contextul mondial nu este unul de natură să comiţi gesturi de “totul sau nimic”. Pe asta mă bazez! E o logică de bun simţ.

Totuşi, discursul de aseară al lui Vladimir Putin a părut, mai de grabă, o declaraţie de război, decît o recunoaştere a unor entităţi statale. Gestul de recunoaştere a independenţei republicilor populare era aşteptat încă din 2014 şi putea avea loc fără cei 14.000 de morţi! Doneţkul şi Luganskul reprezintă acelaşi tipar de control folosit în Georgia cu Abhazia şi Osetia de Sud, sau în Moldova cu Transnistria! Mai mult ca sigur, armata rusă va fi trimisă ca “pacificatoare” în cele două republici populare, aşa cum NATO are încă misiuni de menţinere a păcii în Kosovo! În cazul nostru, după ce Putin a anunțat că recunoaște independența separatiștilor nu mai prea există armistițiul stabilit prin acordurile de la Minsk. Ca o paranteză, dacă sîntem sinceri, vom recunoaşte că nu Rusia a inventat nici trolii pe internet, nici recunoaşterea independenţei unor teritorii rupte prin forţa armelor, nici alte astfel de mizerii. Ruşii doar le-au perfecţionat şi dus într-o altă dimensiune! Două decrete ale preşedintelui rus cer Ministerului Apărării ca „forţele armate ale Rusiei să îşi asume funcţii de menţinere a păcii pe teritoriul” „republicilor populare” Doneţk şi Lugansk! Vladimir Putin a semnat şi acorduri de ajutor reciproc cu aceste două entităţi separatiste care, cu sprijinul Rusiei, luptă de opt ani împotriva forţelor armate ukrainene. Acordurile, cu o durată de 10 ani, creează „temeiul legal pentru prezenţa” în aceste teritorii a „unităţilor militare ruse necesare menţinerii păcii în regiune şi asigurării unei securităţi de durată pentru părţi”, potrivit unei note explicative care însoţeşte aceste texte. Documentele „prevăd obligaţiile părţilor de a asigura asistenţă reciprocă în cazul în care una dintre părţi este ţinta unui atac” şi „prevăd protecţia comună” a frontierelor. Aceste acorduri de prietenie şi ajutor reciproc urmează să treacă marţi prin Parlamentul Rusiei.

Dar dacă Putin nu se înscrie în logica prezentată mai sus? Refuz să admit că preşedintele rus este nebun sau că este un “dictator însetat de sînge”. Toată activitatea sa de conducător de stat a dovedit că este logic şi coerent în gesturi şi fapte. Dacă Putin va rupe Ukraina în două, după previziunile CIA (care niciodată nu a stat foarte bine la analiza Rusiei!), atunci gestul său va avea consecinţe planetare. Nu mi-e teamă de acţiunile lui Vladimir Putin în această direcţie. Mi-e frică, însă, de acordurile şi înţelegerile internaţionale care i-au dat curajul şi garanţia să comită astfel de gesturi! Şi acestea ar putea fi două, cel puţin: cu China – ieşind din logica schimburilor comerciale bazate pe dolar şi adoptarea unei pieţe asiatice gigantice, de liber schimb -, şi cu Germania – care în condiţiile în care Nord Stream 2 va deveni operaţional va deveni cea mai importantă putere energetică europeană! – , pentru noi, aici în Estul Europei, un nou 23 august, un nou Pact Ribbentrop-Molotov! De aceste două înţelegeri, dacă ele există, ar trebui să ne temem!În rest, dincolo de miza directă, Ukraina, se află miza gazului în Europa: prin conductă, din Rusia, sau cu vapoare cistern, din SUA! Interese comerciale stricte care, teoretic, nu ar trebui să ne privească pe noi, România omului de tinicea cu şapcă. Noi, România sîntem ocoliţi şi de conducta sudică europeană şi nu avem nici terminal de gaze lichefiate. Şi chiar acă am avea, vapoarele americane nu vor putea traversa Bosforul cu o astfel de încărcătură! Deci, caz închis!

Putin a anunțat luni seară că recunoaște republicile separatiste din estul Ukrainei, Doneţk și Lugansk.
Agențiile de presă internaționale au anunțat de aseară că președintele Rusiei a semnat decretul de recunoastere. Putin, însă, și-a construit discursul dezlănțuindu-se împotriva Ukrainei și a legitimității acesteia ca stat – invocînd atît argumente istorice cît și corupția pe care s-ar fi construit Ukraina ca stat independent, rupt din trupul fostei Uniuni Sovietice. Astfel, Putin a declarat că Rusia are tot dreptul asupra unor teritorii ale Ukrainei. “Rusia a fost jefuită după 1990”, a spus Vladimir Putin, reiterînd un discurs mai vechi prin care spunea că “destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geo-politică a secolului XX”.

„Dacă există anexare, vor exista sancțiuni, iar dacă există recunoaștere, voi pune sancțiunile pe masă și miniștrii vor decide”, a declarat și șeful politicii externe al UE, Josep Borrell. Vladimir Putin, scrie BBC, a fost avertizat că, dacă va aproba decizia Consiliului de Securitate al Rusiei, este probabil ca UE să impună sancțiuni. Potrivit unui comunicat al Kremlinului, președintele Rusiei le-a comunicat anterior liderilor de la Paris și Berlin că urmează să semneze un decret privind recunoașterea unor regiuni din Donețk și Lugansk ca state independente! Franța a convocat o ședință extraordinară privind securitatea în legătură cu situația dintre Rusia și Ukraina, anunță Reuters, citînd Palatul Elysee. Și președintele ukrainean Volodimir Zelenski a convocat Consiliul Național de Securitate și Apărare a țării.

Evident, „România condamnă cu fermitate recunoaşterea de către Federaţia Rusă a ‘independenţei’ autoproclamatelor republici separatiste din Doneţk şi Luhansk, părţi componente ale Ucrainei. Acest act reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei. De asemenea, prin această decizie, Rusia încalcă obligaţiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk, care devin astfel golite de conţinut”, transmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat şi nu Preşedintele care, probabil dormea la acea oră, obosit de rolul de om de tinichea, de peste zi.

DIN CICLUL: NU-L DESENA PE DRACU PE PEREŢI, CĂ-ŢI INTRĂ ÎN CASĂ

BMTF, 19 feb – Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au afirmat sîmbătă ca au observat o „creştere spectaculoasă” a încălcărilor armistiţiului în estul Ukrainei, unde separatiştii pro-ruşi şi forţele ukrainene se înfruntă din 2014, notează AFP, preluată de Agerpres.

Ei „au observat o creştere spectaculoasă” a acţiunilor armate de-a lungul liniei frontului, a indicat OSCE într-un comunicat, adăugînd că în prezent există la fel de multe incidente ca înainte de un acord semnat în iulie 2020 pentru a consolida încetarea focului.

OSCE a raportat 222 de încălcări ale încetării focului, joi, pe linia de front din regiunea Doneţk, sub controlul separatiştilor pro-ruşi, printre care 135 de „explozii”, faţă de 189 miercuri şi 24 marţi.

În regiunea Lugansk, un alt oraş din estul Ukrainei controlat de separatiştii pro-ruşi, organizaţia a constatat 648 de încălcări, printre care 519 „explozii”, faţă de 402 miercuri şi 129 marţi.

OSCE „face apel la părţi să respecte cu stricteţe toate angajamentele pe care şi le-au asumat, să ia toate măsurile necesare pentru a reduce tensiunile şi să lucreze pentru o detensionare imediată pentru binele civililor nevinovaţi de ambele părţi ale liniei frontului, care continuă să suferă ca urmare a acestui conflict”, a adăugat OSCE în comunicatul său.

OSCE, organizaţie din care fac parte Rusia şi Statele Unite, derulează o misiune de observare în Ukraina din 2014, după anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova şi declanşarea conflictului dintre Kiev şi separatiştii pro-ruşi din estul Ukrainei. Acest conflict a făcut peste 14.000 de morţi, reaminteşte AFP.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a ordonat vineri ministrului interimar pentru situaţii de urgenţă, Aleksandr Ciuprian, să se deplaseze în Rostov pe Don, în sud-estul Rusiei, pentru a organiza cazarea, mese calde şi tot ceea ce este necesar, inclusiv îngrijire medicală celor care părăsesc cele două republici separatiste autoproclamate din estul Ukrainei, a informat agenţia de presa RIA Novosti, citîndu-l pe Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, care anterior declarase presei că nu ştie nimic despre evacuarea locuitorilor din regiunile din estul Ukrainei controlate de separatişti. Mai mult, Vladimir Putin a cerut guvernului să asigure de urgenţă plata a 10.000 de ruble (aproximativ 114 euro) fiecărui refugiat care soseşte din Donbas în regiunea Rostov, conform unei declaraţii a lui Peskov, citată de RIA.

Anterior, administraţia autoproclamatei Republici Populare Doneţk (DNR) a anunţat organizarea evacuării centralizate în masă a civililor din această regiune în Rusia, în primul rînd a femeilor, copiilor şi bătrînilor, acuzînd Kievul de pregătirea unei invazii după reizbucnirea confruntărilor.


Canalele de televiziune ruse au difuzat imagini cu evacuarea unor locuitori din Donbas, între care unele arătînd copii în curtea unui orfelinat.

Ukraina a reiterat vineri că nu are nici o intenţie de a lansa vreo ofensivă în Doneţk şi Lugansk, aşa cum pretind separatiştii. Separatiştii din Doneţk au declanşat vineri după-amiază sirenele protecţiei civile, fără să indice vreun motiv, conform agenţiilor de presă ruse, ceea ce a fost de natură să confere un surplus de tensiune situaţiei şi aşa îngrijorătoare.

În ultimele 48 de ore se înregistrează o reizbucnire a confruntărilor în Donbas, scena unui conflict de opt ani între forţele ukrainene şi separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident legate de Ukraina. Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera ukraineană şi este suspectată de Occident că s-ar pregăti să invadeze ţara vecină.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat vineri că vede în reizbucnirea actuală a confruntărilor în curs în estul Ukrainei „un scenariu” de „provocări” concepute de ruşi pentru a justifica un atac asupra Ukrainei, notează AFP.

CINE ÎNCHIDE GAZUL?

BMTF, 16 feb – La 15 februarie 1989, URSS îşi retrăgea ultimele unităţi din Afghanistan, după zece ani de intervenţie în sprijinul regimului frate comunist de la Kabul în faţa rebeliunii islamiste. Această retragere, decisă de fostul secretar general de atunci al PCUS, Mihail Gorbaciov, a însemnat o înfrîngere pentru Uniunea Sovietică şi a contribuit la prăbuşirea colosului sovietic. În acea zi, Mihail Kojuhov, corespondent de război al cotidianului Komsomolskaia Pravda, traversa Podul Prieteniei peste fluviul Amudaria ce separa Afganistanul de URSS, la bordul penultimului blindat din ultimul convoi sovietic, iar Generalul Boris Vsevolodovich Gromov a fost ultimul soldat sovietic care a părăsit Afghanistanul, traversînd pe jos Podul Prieteniei!

A convoy of Soviet Army armoured personal vehicles cross a bridge in Termez, 21 May 1988 at Soviet-Afghan border, during the withdrawal of the Red Army from Afghanistan. The Soviet Union invaded Afghanistan in December 1979 to shore up the pro-Soviet regime in Kabul and maintained more than 100,000 troops in the country until completing their phased withdrawal in 1989. (Photo by VITALY ARMAND / AFP) (Photo credit should read VITALY ARMAND/AFP via Getty Images)

În treacăt fie spus, Gromov a făcut trei rotaţii în TOA (1980–1982, 1985–1986, 1987–1989) și a fost cunoscut ca ultimul comandant al Armatei 40 în Afghanistan. Gromov a fost ultimul soldat sovietic care a părăsit Afghanistanul, traversînd pe jos Podul Prieteniei care se întindea pe rîul Amu-Daria la 15 februarie 1989, ziua în care s-a finalizat retragerea sovietică din Afghanistan. El a primit cea mai înaltă distincţie militară – Steaua de Aur a Eroului Uniunii Sovietice după ce Operațiunea Magistral a ridicat asediul orașului Khost din estul Afghanistanului. După Războiul din Afghanistan, a fost ales candidat la funcția de vicepreședinte de către Partidul Comunist la alegerile prezidențiale ruse din 1991 (candidatul la funcția de președinte a fost fostul premier Nikolai Ryzhkov). A fost primul ministru adjunct al apărării al Federației Ruse. În 1994, Gromov s-a retras din Forțele Armate Ruse și a fost numit viceministru de interne. El a fost ales, în 1995, în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus. În ianuarie 2000, a fost ales guvernator al regiunii Moscovei și reales în decembrie 2003. Şi tot în treacăt fie spus, cînd în 2003 veneam în sudul Iraqului să însoţesc în desfăşurare, pentru prima dată, Batalionul 811 Infanterie Dej, DRAGONII TRANSILVANI, fostul meu coleg – astăzi consilier ministerial! – le-a cerut militarilor să nu mă sprijine, să nu-mi dea informaţii pentru că “sînt ungur şi nu ţin cu Armata română”! “Nu are sînge de român”, îmi povestea, atunci lt. Leş, ofiţer de relaţii publice.

OK! În 2022, tot într-o zi de 15 februarie, ruşii au început retragerea trupelor masate (artistic sau nu!) la frontiera de Est a Ukrainei, după ce timp de mai bine de două săptămîni o presiune mediatică uriaşă, fără precedent, anunţau ca dată inevitabilă de atac asupra Ukrainei, 16 februarie 2022! Ora 3:00, scria ziarul The SUN! Dezamăgiţi de această întorsătură, propagandiştii războiului spuneau ieri că “sîntem cu toţii la mîna comportamentului instabil al preşedintelui rus”! Astfel de etichete lipite de nişte…, mă rog, nu am mai întîlnit dinainte de războiul din Golf, cu campania de demonizare a lui Saddam Hussein. Acum, cassandrele războiului din România au aplicat aceeaşi metodă, de manual, pentru demonizarea lui Vladimir Putin, fost ofiţer de informaţii KGB, în DDR, care, nu m-aş mira să fi contribuit la scrierea manualului de demonizare a adversarului. Deşi, după cîte îi cunosc, ruşii nu au o astfel de imaginaţie! O spun cu simţ de răspundere, fără să fi fost recrutat vreodată de KGB, FSB şi alte …OB-uri, dar testat cu detectorul de minciuni pe tema asta, pentru că regimului Traian Băsescu nu-i convenea adevărul pe care-l transmiteam din Republica Moldova. Sigur, am fost retras de Bucureşti pe motiv că… mă îmbăt cu comuniştii! Straşnik!

Deci, ruşii lui Putin, nu vor ataca Ukraina lui Zelenski, cu 100.000 de militari, tancuri, baterii de rachete etc. Apropo, a auzit cineva, Gazprom a oprit robinetul de gaze spre Ukraina? Îngheţau bebeluşii prin maternităţi de frig? Bătrîne neputincioase în case? Nu? Adică, cum? Războiul ca războiul, dar afacerile sînt afaceri?

Spuneam, luna trecută într-un ORDIN DE ZI că dacă vor să se lupte cu NATO, ruşii pot instrumenta o secesiune în Bosnia-Herţegovina. Scenariul rămîne valabil. Ba, chiar primeşte un impuls, pentru că ruşii sînt maeştrii pe scenariul cu pricina. Şi abia acum se îngroaşă gluma!

Parlamentul rus a cerut Kremlinului să recunoască independenţa teritoriilor separatiste pro-ruse din estul Ukrainei, adică Doneţk şi Lugansk, informează Reuters citînd agenţia de presă Interfax din Ukraina! Dacă “instabilul Putin” recunoaște independența celor două republici aflate într-un echilibru fragil, răsar motivele adevărate de război, pentru că sînt aruncate la gunoi acordurile de la Minsk, ceea ce înseamnă că nu mai există nici un acord de încetare a focului, iar toate negocierile de pînă acum sînt egale cu zero! Dispariţia unui minim cadru juridic, poate presupune şi încetarea armistiţiului iar luptele pot reîncepe în orice moment. Pot ataca separatiștii pro-ruşi, că oricum, pe ei nu are cine să-i tragă la răspundere, pot ataca ukrainenii, obosiţi de statul în tranşee pe această “linie Maginot” a Estului sălbatic, ca să elimine problema republicilor independente. Indiferent cine începe, nu se va mai ştii cine a tras primul glonţ, dar armata rusă vine să calmeze situația şi în locul unei „invazii” lipsite de logică vom avea o „misiune de pacificatori”, ca în Transnistria, precedentul din Vestul Ukrainei pe care Kievul l-a susţinut permanent, în detrimentul Republicii Moldova în penibilele negocieri din formatul 5+2 (Formatul 5+2 include reprezentanți ai părților, mediatorilor și observatorilor în procesul de negociere – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă, Ucraina, Uniunea Europeană și Statele Unite. Scopul negocierilor în formatul 5+2 este de a elabora parametrii unei soluționări cuprinzătoare, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în hotarele ei recunoscute pe plan internațional, cu un statut special pentru Transnistria în componența Moldovei.) fără România! Chiar dacă nu atacă nimeni, Ukraina intră în logica transnistrizării! Deci, adio NATO, adio UE! Nu cred că strategii de la Pentagon şi de la NATO nu au luat în calcul aceste detalii, minore! Pe Putin recunoașterea independenței celor două republici nu-l costă nimic și-i oferă toate opțiunile posibile, cîștigătoare indiferent de scenariu!

Dar, scenariştii de ocazie mai oferă o variantă de lucru, în patru paşi simpli: 1. Recunoaşterea independenței regiunilor Donețk și Lugansk (peste 50% din teritoriul lor este acum controlat de Ukraina). 2. Rusia cere Ukrainei să se retragă de pe teritoriul ”ocupat” al Republicilor Populare Donețk și Lugansk, a căror independență a recunoscut-o și al căror ”garant de securitate” este. 3. Cînd Ukraina refuză, trupele ruse deja intrate în LDNR ”oficial” iau măsuri pentru eliminarea prezenței ukrainene din zonă. 4. Pentru că ukrainenii rezistă militar, Rusia se vede nevoită să extindă zona de operațiuni militare către Nipru, Crimeea, regiunea Odesa… Sigur, scenariul acesta este unul despre care se tot vorbeşte. În această variantă, Rusia ar controla Nordul Mării Negre şi Gurile Dunării iar, cum spun cei mai deştepţi în cap!, “cine controlează Gurile Dunării, controlează Inima Europei”. Case closed!

În aceste situaţii, armata rusă va lupta prea puţin. De fapt, în ciuda investiţiilor masive şi a modernizării, armata rusă a luptat efectiv doar în Syria. În rest, războiul prin procură, cu separatişti şi mercenari este mult mai eficient! Reuters scrie de luni că “mercenari ruşi, aflaţi sub directa coordonare a serviciilor ruseşti de spionaj FSB şi GRU, şi-au sporit prezenţa în Ukraina în ultimele săptămîni, pe fondul temerilor crescînde ale statelor occidentale referitoare la intenţia Moscovei de a crea un pretext surpriză pentru a ataca Ukraina! Reuters citează trei surse separate din serviciile de informaţii occidentale care au confirmat creşterea prezenţei numărului de mercenari ruşi în Ukraina. Misiunile mercenarilor ar consta în acţiuni teroriste şi asasinate. Astfel, o posibilă invazie terestră ar fi precedată de război informaţional şi atacuri cibernetice îndreptate împotriva infrastructurii critice a Ukrainei, precum reţelele de electricitate sau de gaze naturale ale ţării. Conform serviciilor secrete occidentale, mercenarii fac parte din companii private de securitate care au strînse legături cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), principalul succesor al fostului KGB, şi cu serviciul de informaţii al armatei ruse – GRU. Adică, un fel de Lukoil! Chiar şi Mircea Geoană confirmă: “În clipa de față, Federația Rusă a mobilizat forțe considerabile, are toate elementele de comandă, control, logistică, susținere, suport, un număr masiv de agenți infiltrați în Ukraina, cu miile, capabili să genereze destabilizare, provocări și chiar încercări de schimbare a regimului politic, deci, astăzi Federația Rusă ar putea să ia o decizie în acest fel”.

Pe mine, mă frămîntă o întrebare simplă: gazul, cine închide gazul în Ukraina? Abia atunci va fi nasol…

Europa de Est, circumspectă faţă de jocurile diplomatice între Moscova şi Occident (analiză France Presse)

BMTF, 10 feb – Confruntate cu cel mai mare impas între Rusia şi Occident de la încheierea Războiului Rece, ţările din fostul bloc comunist se menţin pe poziţii ferme, avertizînd împotriva oricărui compromis cu Moscova, notează joi într-o analiză France Presse, citată de Agerpres.

Retorica franceză despre preocupările legitime ale Rusiei, pe de o parte, şi legăturile energetice strînse ale Germaniei cu Rusia, pe de alta, au făcut ca ţări precum Polonia şi statele baltice să fie circumspecte faţă de diplomaţia marilor puteri.

Polonia adoptă poziţia cea mai hotărîtă şi mai fermă faţă de ceea ce face Rusia, a insistat săptămîna aceasta Pawel Soloch, şeful Biroului polonez pentru securitatea naţională într-o intervenţie la televiziunea de stat.

Soloch se referea la întîlnirea de marţi de la Berlin a liderilor francez, german şi polonez, axată pe impasul cu Rusia, care prin comasarea a zeci de mii de militari în apropiere de frontiera ukraineană suscită îngrijorări cu privire la un posibil război la porţile Europei.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a insistat asupra necesităţii ca Occidentul să strîngă rîndurile: Trebuie să arătăm că este imposibil să ne frîngă, a spus el la Berlin.

Aceeaşi abordare a fost afişată miercuri de către şefa guvernului estonian, Kaja Kallas: Nu vom face nici un fel de compromis cu privire la principiile fundamentale, inclusiv asupra dreptului fiecărei naţiuni de a-şi alege propria cale… Trebuie să rămînem fermi şi uniţi.

Rusia cere interzicerea pentru totdeauna a aderării Ukrainei la NATO şi doreşte ca Alianţa Nord-Atlantică să-şi reducă prezenţa în ţările din fostul bloc comunist.

Nu este un secret că Polonia are o abordare diferită faţă de Germania şi Franţa în criza ukraineană, explică Marcin Zaborowski, expert de la Varşovia. Polonia este cel mai fervent susţinător al Ukrainei în Europa. Avem cea mai lungă graniţă cu aceasta, cea mai mare diasporă, adaugă Zaborowski, director politic al think tank-ului Globsec. Dacă Ukraina ar cădea definitiv în sfera de influenţă a Rusiei, aceasta ar avea consecinţe negative directe pentru securitatea Poloniei, apreciază Zaborowski.

Este şi cazul ţărilor baltice, care – potrivit lui – par şi mai energice în acest sens, ele furnizînd arme Ukrainei chiar înaintea Poloniei.

Foste republici sovietice – Estonia, Letonia şi Lituania – se tem că şi ele ar putea fi luate în colimator de către Rusia.

Ţările Europei Centrale şi de Est au trecut toate prin ocupaţia rusească, ceea ce le-a împiedicat mult timp să adere la Uniunea Europeană, explică Wojciech Przybylski, redactor-şef al think tank-ului Visegrad Insight.

Preşedintele rus Vladimir Putin se arată conştient de situaţia delicată a acestor ţări, chiar dacă neagă că îngrijorarea lor este justificată.

Statele baltice şi alte ţări, vecinele noastre, nu se simt vezi Doamne în siguranţă. De ce? Nu este clar, a spus Putin săptămîna aceasta într-o conferinţă de presă comună cu omologul său francez Emmanuel Macron. În orice caz, ele se servesc de aceasta ca de un pretext pentru a elabora politici ostile la adresa Rusiei, a insistat preşedintele rus, subliniind că ţările respective furnizează arme moderne Ukrainei în doze mari.

În comparaţie cu Occidentul, potrivit lui Przybylski, Europa Centrală a manifestat hotărîre de a acţiona în ceea ce priveşte acordarea de sprijin direct Ukrainei.

În pofida dorinţei lui Putin de a vedea Europa divizată, unitatea prevalează şi nu există nici un sentiment că Franţa şi Germania vor să vîndă Europa Centrală, spune el. În schimb, există un sentiment de circumspecţie că elitele acestor ţări nu văd cu aceeaşi claritate ameninţarea care planează, adaugă expertul citat.

NU ERA VOLGĂ, ERA BICICLETĂ…

BMTF, 29 ian – Preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri occidentalilor să nu creeze panică în jurul tensiunilor cu Rusia, care este acuzată că pregăteşte o invazie în Ukraina, relatează AFP, citată de Agerpres. El a estimat totodată că principalul risc pentru ţara sa îl reprezintă „destabilizarea din interior”, confirmînd supoziţia noastră, lansată joi seară, în dialogul cu Dan Agache, în cadrul dezbaterii on-line Reper24Live.

„Nu avem nevoie de această panică”, a subliniat Zelenski într-o conferinţă de presă pentru media străine.”Probabilitatea unui atac rus există, nu a dispărut şi nu a fost mai puţin gravă în 2021″, dar „nu vedem o escaladare superioară celei care exista” anul trecut, a asigurat el.

În schimb, dacă ne luăm după media internaţionale şi „chiar după şefi de stat respectaţi”, s-ar putea crede „că sîntem deja în război” în toată ţara, „că sînt trupe care avansează pe şosele. Dar nu este cazul”, a insistat Zelenski.

„Cît costă această panică pentru Ukraina?”, a punctat şeful statului. „Cel mai mare risc pentru Ukraina” este „destabilizarea situaţiei din interiorul ţării”, mai curînd decît ameninţarea unei invazii ruse, a mai adăugat preşedintele ukrainean.

Pe de altă parte, ca şi cînd ar fi dorit să confirme temerile liderului de la Kiev, principalul reprezentant al separatiştilor proruşi din estul Ukrainei, Denis Puşilin, a cerut ca Moscova să furnizeze arme pentru a face faţă forţelor Kievului, în plină criză ruso-occidentală.”Trebuie să ne confruntăm cu Bayraktar”, a spus Denis Puşilin, şeful bastionului rebel Doneţk, referindu-se la dronele de fabricaţie turcă livrate anul trecut forţelor ukrainene în ciuda protestelor puternice din partea Rusiei.


Utilizarea de către Ukraina a dronelor de luptă fabricate în Turcia, care şi-au dovedit eficacitatea în războiul din Nagorno-Karabah dintre Azerbaidjan şi Armenia în 2020, este o preocupare deosebită pentru forţele proruse, la fel ca dispozitivele de rachete antitanc americane Javelin.


Partidul la putere în Rusia, Rusia Unită, a cerut miercuri Kremlinului să livreze arme separatiştilor, care controlează părţi de teritoriu în estul Ukrainei şi luptă acolo cu forţele ukrainene din 2014.

Kievul şi aliaţii săi occidentali au acuzat de multă vreme Moscova că îi sprijină pe separatiştii proruşi militar şi financiar, ceea ce Kremlinul a negat întotdeauna.

Declaraţiile partidului la putere marchează o schimbare în poziţia oficială afişată pînă acum.

Separatiştii şi autorităţile ruse acuză în prezent Kievul că pregăteşte o ofensivă în Est, în timp ce Ukraina şi Occidentul se tem de o invazie iminentă a ţării de către Rusia, care a masat zeci de mii de militari la graniţă.

Ambele părţi neagă că ar dori să declanşeze un conflict.


RUSIA NU VA INVADA UKRAINA

“Rusia ar putea ataca Ukraina pînă la sfîrşitul lunii ianuarie”, titrează, de ceva vreme, TOATE televiziunile şi ziarele print sau on-line din România, citînd cînd oficiali de la Kiev, cînd de la Washington, cînd surse oficiale de pe Tamisa. Obsesia pensionarului român s-a mutat de la “facturile la gaz şi curent” la “Putin a pus ochii pe Ukraina”, “va fi război şi nu ne mai dau pensiile”.

Eu am să fac, din nou, notă discordantă şi am să scriu: NU, RUSIA NU VA DECLANŞA UN RĂZBOI CU UKRAINA!, poate o mică răzmeriţă, dacă e să-l credem pe senilul preşedinte american Biden care a declarat că SUA nu se bagă în afacee dacă ruşii fac doar o incursiune în Ukraina şi se retrag rapid!, declaraţie reformulată şi nuanţată ulterior de oficiali ai Casei Albe! Însă escaladarea crizei ukrainiene înseamnă, în fapt, descurajarea unei eventuale încercări a Occidentului de a interveni mai mult decît au făcut-o deja!

Manipularea şi dezinformarea circulă în cel puţin două sensuri: o operaţiune psihologică în spaţiul de aşteptare ex-sovietic şi una asupra spaţiului românesc slăbit şi predilect pentru exhibarea fricilor societale.

Prima observaţie: sînt cîţiva ani în care diverşi oficiali militari sau civili de la Kiev încearcă să atragă atenţia asupra fostului stat sovietic cu o retorică victimizantă. Cantităţi uriaşe de informaţii mincinoase la adresa Rusiei au fost aruncate dinspre Kiev. La sfîrşitul lunii noiembrie 2021, chiar preşedintele ţării anunţa că va fi răsturnat de la putere printr-o lovitură de stat pe 1 sau 2 decembrie! Un astfel de comportament este precum cel din povestea românească cu Petrică şi lupul! Sigur, Ukraina a rămas fără Crimea şi e pe cale să piardă şi estul carbonifer, însă aceste două situaţii tactice demonstrează doar că Rusia NU doreşte un război cu Ukraina, ci o poziţionare strategică în contextul de securitate de la Marea Neagră. Extinderea NATO spre est, precum şi dezvoltarea sa europeană de apărare antirachetă (Deveselu!) sînt văzute ca ameninţări de doctrina militară rusă începînd cu 2014.

A doua observaţie: sîntem la sfîrşitul unui ciclu istoric, ciclul extinderii euro-atlantice înspre Est, şi e foarte limpede că această fereastră de oportunitate este folosită de Rusia pentru a sta bine la masa negocierilor globale şi strategice, acolo unde Rusia nu negociază niciodată un singur dosar! La sfîrşitul acestei perioade, e clar că lumea va arăta altfel. Vor exista alţi actori globali, alte centre de putere, pentru că despre asta este vorba şi nu despre oameni, vieţi şi destine, din analizele provincial-sentimentale! Cercetătorii think-thank-urilor vorbesc despre o confruntare SUA-China. Ea a şi început deja, dacă urmăriţi relaţia „nepotrivită” între yuan şi dolar, sau între capitalul chinez şi bonurile americane de trezorerie, importuri şi exporturi. Numai că gînditorii americani exclud Rusia din ierarhia puterilor globale, incluzînd-o în cea a puterilor regionale. Rusia vrea să demonstreze că nu este aşa!

A treia observaţie: războiul nu îl doreşte nimeni, de fapt: ruşii, pentru că şi-ar pierde orice dram de credibilitate, nu doar externă, ci şi internă – populaţia nu va mai susţine asemenea aventuri! La rîndul său, Ukraina nu, pentru că Ukraina îşi riscă statalitatea în baza unor promisiuni din partea unui NATO care este decis să se poziţioneze ferm pe falia de răscruce. Pentru Kremlin însă, protecţia Moscovei în Cîmpia de Vest este vitală. Toate invaziile militare, de la Napoleon încoace, au avut loc prin Belarus-Ukraina! Dacă Ukraina rămîne în ceaţa portocalie a NATO, distanţa peste „prăpastie” între Ukraina şi Kazahstan s-ar reduce la ceva mai mult de 600 de km! Reintrarea Ukrainei în matca sa firească reprezintă o victorie strategică şi necesară a Rusiei. În 2017 scriam: Pentru Rusia, Ukraina este extrem de importantă. Ea oferă două lucruri: poziţie strategică şi produse naturale şi agricole în această regiune de frontieră euro-asiatică! Ukraina este vitală pentru apărarea Rusiei. Moscova se află la numai 480 de kilometri de frontiera ruso-ukraineană, o cîmpie uriaşă uşor de traversat şi, astfel, greu de apărat. Mai mult, Ukraina găzduieşte două porturi critice, Odessa şi Sevastopol, care sînt mai importante pentru Rusia chiar şi decît Novorossiysk. Pierderea accesului militar şi comercial la aceste porturi ar submina complet influenţa Rusiei în Marea Neagră şi i-ar tăia accesul la Marea Mediterană! Mai mult: „Kievul”, a spus Vladimir Putin în discursul său din Crimeea din 2014, „e Mama Rusiei. Crimeea”, a mai zis el, „este pentru Rusia precum Muntele Templului pentru Ierusalim.” Ceste propoziţii spun totul despre forţa epică ce manipulează forţele de o parte şi de alta a frontierei.

Novaya Gazeta atrăgea recent atenţia că la nivelul elitei ruse există un consens că Ukraina ar trebui ruptă. Rusia ar trebui să ia partea de est (unde se află resursele de cărbune) şi sud (Crimeea fiind premiul cel mare), iar Occidentul să ia vestul Ukrainei, cu naţionaliştii şi greco-catolicii. Criza din sud-estul Ukrainei a fost provocată de Occident şi este folosită în scopul reanimării blocului militar nord-atlantic, a acuzat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul unei reuniuni pentru elaborarea proiectului de stat pentru înarmare pînă în anul 2025, informează Interfax.

Vladimir cel Mare, cunoscut chiar ca Sfântul Vladimir, în urmă cu mai mult de un mileniu, în anul 988, a întemeiat regatul slav creștin precursor al Rusiei şi al Ukrainei. Tot el a unit Kievul cu Novgorodul.

Or, Rusia aceea se numea kieveană dintr-o rațiune precisă: capitala era la Kiev, în Ukraina de azi! Mai mult, la sfârșitul sec.X, puternicul cnezat al Rusiei Kievene și-a avut capitala (pentru 3 ani!) într-o cetate ale cărei ruine se găsesc astăzi pe raza comunei Nufăru, județul Tulcea!

Analiştii şi cercetătorii americani, democraţi şi republicani, prevăd o prelungire a actualei crize pînă în 2020. Unii dintre ei spun că vor fi altele, şi altele, şi altele, mereu în cascadă, într-o succesiune a determinismului, fiecare provocînd-o pe următoarea. La sfîrşitul acestei perioade, e clar că lumea va arăta altfel. Vor exista alţi actori globali, alte centre de putere, pentru că despre asta este vorba, şi nu despre oameni, vieţi şi destine, din analizele provincial-sentimentale!

Unde sîntem noi, ca ţară, cu fricile noastre neexplicate şi cu politica externă ciudat de provincială pe care o practicăm? De fapt, o practicăm? Pentru că am impresia că sîntem doar cei care dau din cap aprobator în cazul diferitelor poziţionări. România este, în continuare, un punct de contact între două sisteme care se confruntă în momentul de faţă, Est şi Vest. Şi aşa sîntem dintotdeauna! Că doar de aia a fost Al. Ioan Cuza domn unificator şi reformist! Pentru Vestul euro-atlantic şi pentru Rusia reprezentăm un spaţiu de revărsare, zonă-tampon, pentru că sîntem zonă de frontieră. În sensul în care aceste state, în perspectiva unei analize a intereselor lor, se uită către ce ar putea să le provoace riscuri existenţiale. Şi îşi definesc riscurile în funcţie de ceea ce au la frontieră, deci de zonele-tampon pe care trebuie să le aibă pentru a-şi proteja interesele, un spaţiu de dilatare alternantă de la vest la est şi de la est la vest, fără ca cele două entităţi aflate în dispută să se întîlnească efectiv.

Sîntem într-o zonă a întîlnirilor, culturilor şi a civilizaţiilor, ceea ce presupune un anumit comportament în care încercăm să echilibrăm interesele marilor puteri. În Republica Moldova am auzit des expresia “o ţară mică trebuie să facă o politică externă mare”. O ţară ca România ar fi trebuit să aibă o politică externă mare, însă, din păcate, acest exerciţiu s-a dovedit o pălărie prea mare pentru decidenţii politici de la Bucureşti, subdimensionaţi intelectual în ultima vreme, de la nivel de preşedinte la cel de membru în comisiile parlamentare NATO, sinecuri de paradă pentru mulţi troglodiţi preocupaţi doar de propria îmbogăţire şi şmenuri provinciale. O ţară considerată demult ca fiind teroristă în raport cu proprii cetăţeni. Nu ştiu dacă DECIENTUL POLITIC SPECTATOR are informaţia, sau o ignoră, referitor la cît de mult poate să întindă coarda cu poporul român. La ruşi, e mai simplu: dacă spun celebra formulă paşol tî nahui, poţi să ştii că ai atins nivelul maxim de nesimţire, tupeu jegos şi alte din astea. La noi, la români, e mai complicat, atîta timp cît ne-o pasăm mai mereu şi cu o voioşie de nedescris, „prin gură” unii altora, fără nici un efect! Personal, sînt convins că SRI deţine informaţii şi le-a comunicat „DECIDENTULUI POLITIC” care stă pitit ca porcu-n cucuruz în faţa oricăror proteste din pieţele României, considerate fasciste de Rareş Bogdan şi Murarii de serviciu credincios (sic!). De altfel, nivelul de încredere al oamenilor în guverne a înregistrat o scădere drastică în întreaga lume, am mai scris despre asta, ştire ce-i face pe politicienii puterii să se consoleze cu ideea că… vremea p… trece!

Ultima observaţie: nu trebuie să ne îngrijoreze perspectiva unui război, pentru că Rusia înţelege care sînt consecinţele unui astfel de război! Dar sîntem într-un punct de inflexiune la nivel global, şi trebuie să vedem că nu doar în Europa se fac astfel de presiuni, nu doar în Europa de Est există influenţe care se ciocnesc, ele există şi în Asia Centrală, şi în Asia de Est, Asia de Sud-Est, în toată zona Pacificului. Prin toate aceste presiuni pe care noi le resimţim aici în zona noastră de frontieră, vedem cumva o renegociere a poziţiilor globale, mai mult decît poziţiile Rusiei versus UE şi Rusiei versus SUA, ci o recalculare globală a tuturor puterilor.

CASSANDRELE RĂZBOIULUI ŞI PERICOLUL INADECVĂRII

Vrem sau nu vrem, conştientizăm, sau nu, viitorul imediat, şi pe termen lung, va fi modelat în umbra actualei pandemii, trecută pe un loc secund de Cassandrele războiului şi de postacii de serviciu activaţi în cea mai amplă operaţiune de defăimare publică de la Războiul din Golf din 1991, încoace. Nici Venezuela lui Cheavez nu a trăit atîta oprobiu, precum Rusia lui Putin. Astăzi, tot ce nu e mainstream e agent rus! Şi totuşi, confruntarea verbală dintre Rusia şi NATO (plus SUA, sau invers!) face parte din redefinirea spaţiului vital, în sec. XXI precum şi a siguranţei energetice.

În definirea proiectelor viitoare, analiştii şi publicul larg trebuie să țină seama de patru forțe majore care transformă peisajul global: globalizarea și apariția unui nou tip de regionalizare, accelerarea concurenței globale în domeniul tehnologiei, demografiile îmbătrînite și cursa împotriva schimbărilor climatice. Pandemia COVID-19 nu modifică fundamental arhitectura gestionării eficiente a riscurilor geopolitice, dar va accelera traiectoria fiecăreia dintre aceste tendințe.

Pandemia accentuează consecințele sociale, economice și politice ale îmbătrînirii populației. Profilul demografic al unei țări va modela poverile operaționale și în materie de costuri impuse de pandemie: societățile mai îmbătrînite se vor confrunta cu consecințe mai grave din punct de vedere economic și al pierderilor de vieți omenești provocate de această boală cu o revenire mai lentă a economiei. Națiunile cu o populație preponderent tînără, care se confruntă cu rate mari ale șomajului și cu fenomene de dislocare economică din cauza pandemiei, prezintă riscuri mai mari de tulburări sociale.

Europa este un continent îmbătrînit care este supus unor presiuni uriaşe migraţioniste, economice, dar şi identitare de natură politico-istorică. În Uniunea Europeană, presiunile în direcția fragmentării au fost evidențiate de un răspuns la pandemie care, cel puțin pînă în acest moment, a fost greoi și lipsit de coordonare. Aceşti cetăţeni europeni NU vor război cu Rusia! Cu atît mai puţin românii, cu o armată mică şi slab echipată, în ciuda declaraţiilor şi sumelor uriaşe cheltuite! Pentru a face faţă unui proiectat război cu Rusia, România ar trebui să înarmeze rezerviştii. Dar, rezerviştii, dacă pun mîna pe arme se vor opri, în primul rînd, la Bucureşti să rezolve nişte probleme nerezolvate, cu puternicii zilei. Apoi, dacă mai e cazul, vor merge mai departe!

De ce cred cassandrele într-o invazie rusească în Ukraina? Habar nu am! Mai ieftin şi eficient, pentru ruşi, ar fi să aplice UE şi NATO o lovitură în “burta moale”. Milorad Dodik, şi-a anunţat răspicat intenţia de a-i scoate pe sîrbi din statul comun BIH! Nimic nou sub soare! Doar adepţii globalismului se miră! Susţinerea separatismului şi situaţia din Kosovo au declanşat amplificarea tendinţelor separatiste, care au avut ca rezultat criza din regiunea spaniolă Catalonia. Practic, Europa a salutat divizarea mai multor state de pe continent, fără a-şi ascunde bucuria în legatură cu asta. Iar acum, iată, avem Catalonia şi Kurdistan, dar și Veneto și Lombardia, iar autonomiile etnice maghiare bat la ușă!

Disoluţia lentă și atomizarea de interese din sînul Uniunii Europene, populismul cras al liderilor din jur, chiar scăderea factorului de inteligență la leadership-ul european, statul slab în care domnesc grupări de interese care-i mimează neoficial serviciile, greoi, incomplet, sărac şi birocratizat, o corupţie mare, care o păzeşte pe cea mică, favorizează această mișcare pe care mulți se feresc să o numească… genetică!

Atît la nivel istoric, cît şi juridico-filozofic, sistemul internaţional din ultimii 25 – 30 de ani a fost marcat de tensiunea profundă între tendinţele naționale conservatoare şi cele revoluţionare anti-sistem împotriva lipsei de scrupule a unui stat hegemonic care abuzează de conceptul de suveranitate în manufacturile asociate cu corupția. În mod clar, orice tendinţă separatistă sau de autonomie pun în discuție consecințele semnării Păcii de la Westphalia (24 octombrie 1648), un troc prin care învingătorii şi învinşii îşi împărţeau diferitele provincii. Suveranitatea de tip westphalic, care se prezintă ca o suveranitate absolută, inflexibilă, a devenit, în noile condiţii, o piedică care impietează asupra capacităţii de a construi modele de guvernare adecvate.

Într-o asemenea situație, chiar cerrerile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri și instituții subordonate.

Un nou studiu care a analizat demonstraţiile de stradă din 2006 pînă în 2020, a constatat că numărul mişcărilor de protest din întreaga lume a crescut de peste trei ori în mai puţin de 15 ani, informează Washington Post. Intitulat „World Protests: A Study of Key Protest Issues in the 21st Century”, studiul e realizat de o echipă de cercetători de pe lîngă Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) din Germania şi de Initiative for Policy Dialogue, o organizatie non-profit afiliată la Columbia University. Analizînd îndeaproape peste 900 de acţiuni de protest din 101 ţări si teritorii, autorii au ajuns la concluzia că trăim o perioadă istorică asemănătoare cu atmosfera din anii 1848, 1917 sau 1968, „cînd un număr mare de oameni s-au revoltat împotriva modului în care erau lucrurile, cerînd schimbări”. Dar care este cauza? Autorii vorbesc despre „esecul democratiei”. Ei au constatat ca majoritatea evenimentelor de protest pe care le-au studiat – 54% – au fost provocate de eșecul sistemelor politice.

În ultimii ani, Europa s-a confruntat cu cele mai ample mișcări de masă de oameni de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Peste un milion de refugiați și de migranți au sosit în Uniunea Europeană, majoritatea fugind de războiul și teroarea din Syria și din alte țări aflate în dificultate. În spatele politicii Germaniei de primire a refugiaţilor syrieni stă un compromis care nu poate fi ignorat. Preţul pentru azilul syrienilor este plătit de imigranţii din Balcani, care au fost deportaţi pe capete, scrie Wall Street Journal. Criza migraţiei din Europa este într-un punct critic, în care pilonii politicii în vigoare se află sub stres constant. Şi acum, pandemia care a blocat economia globală dar şi orice iniţiativă legată de migranţi şi piaţa muncii în Europa.

În spatele economiilor sînt modificări profunde – structurale, sociale, demografice – care pot duce la apariţia unei noi revoluţii!

Au explodat preţurile la energie şi alimente, dar de ce nu pot să crească şi salariile, pe medie, de la sine? Din cauza dezechilibrelor şi dezmăţului globalist de pînă în urmă cu doi ani! Potrivit Ziarului Financiar, economiile şi companiile au devenit prea productive, iar acest lucru, coroborat cu lipsa inflaţiei, a schimbat toate regulile!

1. Globalizarea, începută în anii ’80, a frînt clasa de mijloc, care este cea mai afectată în ţările occidentale. Multe joburi ale clasei de mijloc au plecat în ţările low cost, mai ales odată cu căderea comunismului, deschiderea pieţei est-europene şi creşterea Chinei.

2. Emigraţia în ţările vestice – acest lucru a dat posibilitatea companiilor să angajeze oameni pe salarii mai mici, ceea ce a pus presiune pe piaţa forţei de muncă şi pe sindicate.

3. Intrarea pe piaţa de muncă a femeilor – ultimele trei decenii au adus pe piaţa forţei de muncă din ce în ce mai multe femei care preiau şi poziţiile bărbaţilor, dar la salarii mai mici. În aceste condiţii, salariile nu cresc.

4. Echipamentele şi acum roboţii înlocuiesc forţa de muncă pe un cost mai redus – în ultimele decenii tot mai multe companii încearcă să înlocuiască oamenii cu echipamente sau roboţi pentru a deveni mai productive şi a face faţă concurenţei. Un echipament sau un robot nu oboseşte, nu cere majorări salariale, nu cere bonusuri, nu pleacă cînd vrea el, nu plăteşte taxe şi contribuţii la stat. Echipamentele au înlocuit joburile de mijloc. Iar acum, roboţii înlocuiesc procesele repetitive din companii, atacînd de data asta joburile low-cost.

5. Companiile mari au devenit din ce în ce mai mari, ceea ce a dus la scoaterea competitorilor de pe piaţă, darea oamenilor afară şi scăderea presiunii pe creşterea salariilor – în economiile occidentale cuvîntul de ordine este consolidarea, fuziunile şi achiziţiile, întărirea poziţiilor pe piaţă, cumpărarea concurenţilor şi închiderea lor, creşterea preţului produselor fără creşterea salariilor din companii.

6. Supracapacitatea de producţie – ultimii 30 de ani a adus o supracapacitate de producţie în toată lumea, ceea ce face ca firmele să aibă ca obiectiv într-un mod continuu reducerea costului prin toate mijloacele: înlocuirea oamenilor cu echipamente, cumpărarea concurenţei, trimiterea joburilor de mijloc în alte ţări pentru a reduce costul salarial.

7. Lipsa investiţiilor – în economiile puternice nu se mai fac investiţii de către companiile private decît dacă sînt noi tehnologii care înlocuiesc anumite modele de business, reduc numărul de salariaţi şi reduc costul salarial. Din acest motiv nu există cerere pentru noi locuri de muncă şi în consecinţă nu există presiune pe piaţa forţei de muncă în sensul creşterii salariilor.

8. Apariţia share economie şi a modelelor de business disruptive – de mai bine de două decenii, establishmentul economic mondial este dat peste cap de apariţia altor modele de business şi mai ales de apariţia de nicăieri, din alte zone, de tehnologie, a unor companii care lovesc în plin modelele tradiţionale. Google şi Facebook au distrus industria media, Uberul schimbă regulile în transportul persoanelor, Amazon a rupt din piaţa retailerilor tradiţionali, Tesla a ajuns să se bată cu marii producători auto, Apple a schimbat regulile în comunicare, digitalizare etc., low-costurile aeriene au răvăşit piaţa de transport tradiţională, ducînd la scăderea tarifelor, ceea ce a produs schimbări fundamentale în mobilitatea oamenilor, aducînd reduceri de costuri salariale în alte industrii pentru că pot să aducă oameni mai ieftin din alte ţări într-un timp foarte scurt.

9. Pentru că nu există inflaţie iar marile ţări occidentale sînt pline de datorii, nu mai au bani de investit în infrastructură – acest lucru nu creează locuri de muncă, nu creează cerere, nu creează presiune pe salarii.

10. Marile economii ale lumii, marile bănci, marii administratori de bani, marile companii de asigurări au prea mulţi bani, administrează prea mulţi bani. Pentru că sînt prea mulţi bani în lume care au fost economisiţi în ultimele şapte decenii prin diferite forme – democratizarea bursei, fonduri de investiţii, fonduri de pensii – şi nu există unde să fie investiţi în economii pentru că există supracapacitate, aceste mii de miliarde stau efectiv degeaba în conturi, cu 0% dobîndă. Pentru că aceşti bani nu sînt investiţi decît în titluri de stat, în blue-chipsuri, în real-estate, în terenuri, ei nu creează noi locuri de muncă, nu creează cerere, nu aduc majorări salariale ci, dimpotrivă, pun presiune pe companii să reducă costurile, să dea oameni afară, să investească mai puţin pentru a le aduce randamente mai mari.

Dacă establishmentul nu este atent, din rîndul tinerilor de astăzi care ştiu cel puţin două limbi străine, care se mişcă într-o parte şi-n alta, care vor şi speră la bani mai mulţi pentru a experimenta mai mult în domeniul vieţii personale, se va naşte noul Lenin, spune Cristian Hostiuc, Director Editorial ZF.

În urmă cu 100 de ani, imperiile s-au mărunțit în state naționale, dornice să-și afirme identitatea sufocată de abuzurile, birocrația și incompetența imperială. După un veac, aceleași tare trezesc în populațiile naționale abuzate dorința regăsirii identității regionale pentru o auto-guvernare onestă și echitabilă! Există o amprentă genetică socială primordială și nucleară: tribul și familia, pentru cea din urmă luptînd cu înverșunare motivată o parte a societății civile tradiționale, în frunte cu Biserica Națională. În România! Observația nu e nouă, juristul elveţian Gustav Moynier a propus în 1872 crearea unui tribunal internaţional care să judece dreptul ginţilor!

România este vulnerabilă, iar inadecvarea liderilor săi, fanarioţi de rit nou, nu face decît tînăra ţară, de doar 100 şi ceva de ani, să fie ameninţată cu dispariţia.

YVES

În Ajun de Crăciun, ar fi împlinit 67 de ani… În 2010 ne-am întîlnit la Bruxelles, la o reuniune pe teme de securitate europeană. Bonom şi jovial, Yves mi-a prezentat revista sa ASSAUT unde era director, redactor şef şi reporter special. M-a încurajat să editez şi eu una, în ciuda crizei financiare! Cine o cunoaşte „M”, revista de securitate, reportaje, analize şi informaţii militare, pe care o editez în format electronic şi print de şase ani, este „o palidă umbră” a ASSAUT. Yves nu mai scrie „Ordinul de zi”. Împreună cu Septimiu, discută despre problemele globale acolo, sus…

Mare corespondent de război, francez de origine belgiană, născut în Congo belgian, Yves Debay a fost ucis pe 17 ianuarie 2013, de un lunetist, la Alep. Jurnalistul realiza un reportaj pentru Assaut, revista pe care a fondat-o, după ce a părăsit redacţia revistei RAIDS. A fost ucis în apropiere de închisoarea centrală aflaţă în regiunea de nord a metropolei, zonă de confruntări intense între opozanţii rebeli şi soldaţii guvernamentali.

Masiv, jovial, Debay, s-a născut la 24 decembire 1954 la Lubumbashi (Congo belgian), înainte să obţină naţionalitatea franceză. Personalitate controversată, Debay a servit într-una dintre unităţile de elită ale fostei armate rodeziene, serviciile de securitate ale puterii albe aflate la putere pînă în 1980, în ceea ce avea să devină Zimbabwe. A fost prieten şi camarad devotat al Legiunii Străine. În redacţia revistei legionare „Kepi blanc” s-a născut ASSAUT.

Ca jurnalist a acoperit toate conflictele ultimilor 25 de ani.

Dumnezeu să-l odihnească!

SYRIA. ANUL AL 11-LEA…

This photo taken earlier this year shows residents of Yarmouk, a neighborhood of Palestinians in Syria, lining up as far as the eye can see to receive food supplies.

S-au împlinit anul acesta 10 ani de la declanşarea războiului din Syria. A intrat în al 11-lea! După 11 ani de măcel, Siria nu mai ţine prima pagină a ziarelor, nu mai face breaking news la televiziuni. Mass-media a uitat-o şi a căzut în uitare şi în rîndul opiniei publice. Doar refugiaţii sirieni ne mai amintesc, din cînd în cînd, de ţara aflată în tragedie. Şi această imagine. Din Yarmuk, devenită virală în presa internaţională!

Din măreţul stat oriental a rămas doar o umbră. Cei care au dorit schimbarea regimului Assad au avut surpriza că şi anul acesta Bashar a fost reales în funcţie, în cadrul unui scrutin considerat „o farsă” de criticii săi. Statele occidentale au calificat, de asemenea, alegerile, ca nefiind nici libere nici corecte, relatează BBC. În ziua votului, însă, preşedintele sirian a declarat că opinia Occidentului „nu valorează nimic”. Assad a cîștigat alegerile cu 95,1% dintre voturi, la o prezență de 78,6%. Bashar al-Assad, în vîrstă de 55 de ani, se află în funcția de președinte din 2000, cînd i-a urmat în această funcție tatălului său, Hafez al-Assad, care a condus, țara, la rîndul său, timp de 29 de ani.

Un protest de mari dimensiuni a fost organizat în provincia Idlib, controlată de rebelii anti-Assad. În acest moment, Idlibul este controlat de forţe ostile guvernului sirian. Devine tot mai clar că guvernul de la Damasc a obţinut totul şi îi mai rămîne doar să cîştige războiul care nu conteneşte de la declanşarea Primăverii Arabe. Provincia Idlib este situată în partea de nord-vest a Siriei, lîngă Marea Mediterană şi frontiera cu Turcia. În mod normal, pentru restul lumii nu ar trebui să conteze prea mult cine o controlează. Dar în geopolitică, uneori cele mai mici şi mai obscure locuri provoacă cele mai mari temeri printre marile puteri – şi este exact ceea ce face Idlibul. Viitorul provinciei nu reprezintă problemă de importanţă mondială, dar ea a fost deja scena unei confruntări între Rusia, Turcia, Iran, SUA şi Siria, plus o implicare într-o bună măsură a kurzilor.

Primăvara siriană, devenită război cu implicare internațională, a făcut după 120 de luni 594.000 de victime, dintre care 22.000 copii. 2,1 milioane de civili au fost răniți și au rămas mutilați pe viață. Este bilanţul – provizoriu – generat de ambiţiile unor grupuri de schimbare a regimului de la Damasc, supravieţuirea miraculoasă a acestuia datorîndu-se în parte incapacităţii inamicilor săi de a forma un front unit. Aceştia din urmă l-au detestat pe Assad şi nu au avut încredere în el, dar în egală măsură şi ei s-au detestat reciproc şi nu au avut încredere unii în ceilalţi. Acesta a fost fundamentul puterii guvernului sirian timp ce aproape 50 de ani. Idlibul este una dintre ultimele redute rebele, o bucată de teritoriu care stă în calea lui Assad către victorie. Forţele rebele de acolo au în faţă distrugerea garantată.

Totul a început cu demonstrații anti-guvernamentale, împotriva hegemoniei membrilor sectei alawite, apropiați de familia dictatorului Bashar al-Assad, împotriva guvernului și a conducerii armatei și a organelor de securitate, Mukhabarat, dar și împotriva șomajului, corupției și încălcării drepturilor omului. Pe 15 martie 2011, sirienii au ieșit în stradă la Damasc motivați de victoria unor proteste similare din Tunisia și Egipt. Numai că manifestațiile s-au transformat treptat în război civil. Un război civil în care au fost angrenate din ce în ce mai multe forțe militare interne şi externe. Un război al marilor puteri prin interpuşi! Una din cele mai temute grupări, parte a opoziției, a fost Frontul Jabhat Al-Nusra (‎The Support Front for the People of Greater Syria), care şi-a construit „faima” prin intermediul unor imagini în care soldaţii lui Bashar al-Assad au parte de cele mai cumplite tratamente, inclusiv acte de canibalism simbolic: într-un clip care circulă și acum pe internet, un luptător Al-Nusra mănîncă inima unui soldat. Scopul grupării îl reprezintă consolidarea unui stat pan-islamic aflat sub incidenţa sharia, în interpretarea sa radicală. Pe lîngă Al-Nusra, în Siria fiinţau şi alte grupări – ISIS – asociate opoziţiei, majoritar sunnite, care luptă împotriva guvernului, sprijinit de brigăzi şiite şi de Hezbollah.

După 10 ani de război sîngeros şi distrugerea aproape totală a unei bijuterii de ţară, e limpede că războiul a angrenat: regimul aflat la putere și de aliații săi, Iran, Rusia și Hezbollah, rebelii, respectiv Armata Siriană Liberă și Forțele Siriene Democratice Kurde susținute de SUA și state membre NATO, grupările jihadiste salafide precum Frontul al-Nusra și Statul Islamic al Irakului și Siriei (Daesh), precum și alte grupări susținute de Turcia și Arabia Saudită. Devenită teren de confruntare între puterile lumii, Siria a pierdut mii de civili în raiduri aeriene și sub văpaia rachetelor ruseşti, alte mii în bombardamentele Coaliției Internaționale, în atacuri ale forțelor turcești, în atacurile aeriene și terestre israeliene și ca victime ale așa-ziselor formațiuni anti-regim, printre care și ISIS.

Bilanțul suferințelor nu se oprește aici. Aproximativ 13 milioane de civili, inclusiv sute de mii de copii și femei, au fost strămutați după ce infrastructura, spitalele, școlile și proprietățile private și publice au fost deteriorate sau distruse iremediabil.

În iulie 2016, orașul Alep, unul dintre cele mai vechi orașe din lume a fost distrus de luptele între rebeli şi armata pro-guvernamentală.

La ora actuală, regimul de la Damasc controlează peste 60% din teritoriul sirian, după o serie de victorii înregistrate începînd cu 2015 de forţele regimului, susţinute de Rusia, contra jihadiştilor şi insurgenţilor.

Printre regiunile care continuă să se sustragă controlului său se numără ultima enclavă a rebelilor Idlib în nord-vest, zonele controlate de Turcia de-a lungul frontierei de nord şi părţile din nord-estul ţării aflate sub controlul forţelor kurde.

După Afghanistan şi Yemenn, Siria este probabil cea mai devastată țară din lume. Toată lumea vrea o bucată din Siria, chiar dacă interesele sînt diferite. Și sirienii sînt prinși la mijloc, într-un război care pare să nu mai aibă legătură cu ei. E greu de imaginat ce se va întîmpla și cum va arăta Siria. Au trecut 10 ani şi mai bine. Am intrat în al 11-lea!