Tag: RAZBOI

AFGHANISTAN, RĂZBOIUL CEL MAI LUNG

BMTF, 29 sep – De peste 18 ani SUA, în fruntea unei coaliţii internaţionale de state, se află implicate în cel mai lung conflict din istoria lor, conflict pornit odată cu invazia Afghanistanului în anul 2001 ca răspuns la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 executate asupra New Yorkului şi asupra capitalei federale Washington DC.

În acest moment, SUA are în Afghanistan 8.600 de militari şi ar urma ca în două luni numărul acesta să fie între 4.000 şi 5.000 de militari. „În luna august, preşedintele a decis că în Afghanistan sînt condiţii suficiente pentru reducerea prezenţei forţelor americane între 4.000 şi 5.000, pînă la finalul lunii noiembrie,” a declarat David F. Helvey.

Reţeaua Al-Qaida a păstrat legături strînse cu talibanii în Afghanistan şi este în interesul său pe termen lung să atace forţele occidentale din regiune, afirmă, însă, un raport al Pentagonului, publicat recent, transmite AFP.

Prin semnarea unui acord bilateral cu Statele Unite la sfîrşitul lui februarie, talibanii s-au angajat cu reticenţă să împiedice Al-Qaida să folosească Afghanistanul ca refugiu de unde să pregătească atentate. De atunci însă, talibanii au continuat să coopereze cu aripa regională a reţelei, Al-Qaida din subcontinentul indian (AQIS), notează raportul Pentagonului. “AQIS le aduce în mod regulat sprijinul şi cooperarea sa luptătorilor din baza talibanilor pentru a slăbi guvernul afghan, şi este în interesul său pe termen lung să atace forţe americane şi occidentale în regiune”, se arată în raportul semestrial, publicat la cererea Congresului.

Acesta înseamnă că membrii grupului de origine aflaţi încă în Afghanistan sînt în modul supravieţuire şi au delegat conducerea regională a reţelei către AQIS, căreia coaliţia internaţională i-a redus capacităţile de a purta operaţiuni în Afghanistan fără sprijinul talibanilor.

Militarii americani îşi vor menţine capacitatea de a îndeplini misiunile de bază în cadrul misiunii conduse de NATO Resolute Support, care se concentrează pe antrenarea şi asistenţa forţelor afgane de securitate.

SFAT este un acronim din limba engleză și deși americanii de obicei caută denumiri ale căror acronime să fie ușor de reținut și să sune a ceva cunoscut în engleză, de data aceasta, cu SFAT-ul, au nimerit-o mai bine pentru limba română. Și asta pentru că SFAT înseamnă „Security Force Advisory Team” și această structură îi include pe militarii care consiliază și asistă (practic sfătuiesc) forțele de securitate afghane, armată și poliție.  Consilierea, instruirea şi asistenţa adecvate necesită personal atent instruit şi selecţionat care se potriveşte profilului unui consilier ce poate să execute cu profesionalism astfel de activităţi într-o ţară străină, fiind adaptabil din punct de vedere cultural într-un mediu ce poate părea adesea ambiguu sau haotic. Lucrul, locuitul, mîncatul şi împărtăşirea în comun a aceloraşi greutăţi şi pericole creează legături emoţionale puternice între aceştia şi omologii lor afghani. Iar această abordare trebuie menţinută indiferent de durata perioada de rotire a consilierilor în teatrul de operaţii, păstrînd conexiunile deja create, asigurînd continuitatea şi acţionînd pentru atingerea aceluiaşi obiectiv menţionat în strategia aplicată de către Coaliţia Internaţională în Afghanistan.

SUA vor continua însă şi misiunile anti-terorism desfăşurate în Afghanistan.

Misiunea NATO RESOLUTE SUPPORT din Afghanistan, începută la 1 ianuarie 2015, are aproximativ 15.900 de militari. România este a şasea ţară contributoare, cu aproximativ 700 de militari, după SUA (8.000), Germania (1.300), Marea Britanie (950), Italia (900) şi Georgia (860), conform nato.int.

Ştiu, mulţi se întreabă, mai mult sau mai puţin retoric, de ce, în această eră, România mai cheltuie resurse cu trimiterea militarilor români la misiuni în diferite teatre de operaţii (TO), în ”războaiele altora”, cum zic ei, în loc să investească doar în pregătirea Armatei pentru a fi în măsură să răspundă la noile provocări de securitate şi apărare, acasă pe teritoriul ţării. În Forțe pentru Operații Speciale, de exemplu, care se călăuzesc după cele Cinci porunci de bază: 1.Oamenii sînt mai importanţi decât tehnologia; 2.Calitatea este mai importantă decît cantitatea; 3. FOS nu pot fi produse în masa; 4. FOS competente nu pot fi produse după ce criza a avut loc deja; 5. Majoritatea operaţiilor speciale necesită sprijinul forţelor convenţionale, altele decît FOS.

Afghanistanul, însă este cea mai importantă misiune externă a armatei române, fiind prezentă în acest teatru de operaţii de 18 ani, mai precis, din 2002.

Conform ultimelor informaţii de la MApN, peste 50.000 de militari români au participat, din 1990, la misiuni externe,  unii dintre ei avînd la activ şi peste 10 misiuni. Dintre aceştia, 27 de militari şi-au pierdut viaţa şi peste 180 au fost răniţi, conform MApN. Alţi doi militari în rezervă şi-au pierdut viaţa. La momentul decesului, unul lucra pentru ONU, iar altul pentru MAE.

România are acum în Afganistan aproximativ 700 de militari, cu misiunea principală de apărare a bazei militare Kandahar, iar în condiţiile unei retrageri a forţelor NATO, care se va realiza pe calea aerului, misiunea militarilor noştri va fi una esenţială în asigurarea securităţii aeroportului şi a împrejurimilor acestuia pentru a se face un tranzit în siguranţă al militarilor spre ţările lor.

JURNALIȘTI = COMBATANȚI ÎN RĂZBOIUL MODERN

Redacţiile din întreaga lume, dar şi cele din România, tot mai slăbite de o criză, nu neapărat economică!, îşi pun întrebarea: de ce să trimitem corespondenţi în zone de conflict, mari consumatori de fonduri şi resurse de orice fel?

Reporteri tineri au mers mereu la război! Am făcut -o şi eu,si am supravietuit datorită norocului şi a camarazilor mei în uniformă de care mă simt extraordinar de legat sufleteşte! În aceste războaie “asimetrice” am întîlnit mulţi camarazi: profesionişti pasionaţi, aventurieri, bloggeri, turişti de război, tineri freelanceri. Britanici, americani, spanioli sau italieni. Majoritatea, deşi par cu capul în nori sînt bine pregătiţi, au urmat cursuri de specialitate finanţate de ziare sau radio-difuzori, sau sponsorizate de organizaţii non-guvernamentale pentru freelanceri.

Fiind corespondent de război am avut, întotdeauna, o altă viziune, extrem de tehnică, despre această profesie. Descopăr, însă, că “tribul nostru mic”, ar trebui să dezvolte, ca jihadiştii!, un cult al martiriului!

Activitatea de reporter de război, corespondent special, jurnalist de criză, sau oricum s-ar numi el în interiorul unei redacţii, este o profesie în sine!

Înmulţirea situaţiilor de urgenţă şi extinderea ariilor mediilor ostile, creşterea numărului şi intensităţii ameninţărilor la adresa comunităţilor, apariţia de noi riscuri şi vulnerabilităţi, pandemia asta năucitoare,  impune tratarea cu maximă seriozitate a acestei specializări. Facultăţile de jurnalistică din România nu au specializarea: reporter special. Nici corespondent de război! Există, însă, posibilitatea specializării ulterioare prin intermediul cursurilor de specialitate. Reporterii speciali sînt o categorie considerată costisitoare: salarii mai mari decît media, echipamente speciale, cursuri o dată pe an, deplasări lungi cu costuri pe măsură. Ei sînt, însă, o consecinţă a lumii în care trăim şi a nevoii de informare permanentă, corectă şi rapidă a consumatorului de informaţie. Inexistenţa lor ar face lumea media, poate, mai liniştită, dar mult mai periculoasă şi expusă riscurilor!

După anul 1999, jurnalismul a devenit ARMĂ DE RĂZBOI, recunoscută chiar de către oficialii militari. Reglementările internaţionale, juridice şi în materie de presă, NU au nici o relevanţă în zone de conflict unde acţionează grupări, de cele mai multe ori, îndreptate împotriva ordinii internaţionale actuale, chiar dacă nu anarhiste.

Jurnalistul nu face altceva decît să răspîndească, în funcţie de interesul său şi al altora, noutăţi factuale? Dintr‑o asemenea perspectivă, nu am reprezenta decît rotiţe într-un sistem, manipulînd şi trezindu-ne manipulaţi, iar libertatea noastră – relativă – se regăseşte în felul de tratare a informaţiei.

Momentele de „glorie” ale jurnaliştilor de război s-au încheiat odată cu Războiul din Vietnam, acolo unde, o acreditare de presă îţi oferea rangul de ofiţer şi posibilitatea de merge oriunde pe linia frontului alături de militarii americani. Odată cu Primul război din Golf, lucrurile s-au schimbat, transmisiunile în direct, care pun în pericol operaţiunile militare, dar nu numai!, au transformat jurnaliştii în „ţinte legitime” pentru toate taberele aflate în conflict. Să ne amintim, doar de bombardarea Televiziunii Sîrbe, asimilată drept cea mai puternică armă psihologică utilizată în Războaiele Balcanice. Jurnaliştii sînt consideraţi COMBATANŢI şi sînt trataţi ca atare.

 Jurnaliştii” actuali sînt „arondaţi” intereselor patronatului din presă, majoritatea formatorilor de opinie fac parte din categoria persoanelor susceptibile de a avea vulnerabilităţi. Vulnerabilităţle sînt date de: slaba pregătire profesională, obedienţa faţă de un baron local, de un sponsor, apartenenţa la fosta poliţie politică, interese economice, fie de apartenenţa la un grup politic. Cum, parte din patronatul din presă are grave probleme de moralitate şi chiar de legalitate, este clar că acesta va face jocul celui care i-o va impune!

Unii dintre noi sînt jurnalişti de mulţi ani, 32 în cazul meu!, şi vor rămîne aşa pînă ies la pensie. Chiar dacă e criză, chiar dacă mai dispar ziare. Nu dispărem toţi. Pentru că ne place munca asta la nebunie.

Da, e greu în vremurile astea să fii jurnalist, însă există jurnalişti care se bucură în continuare că lucrează. Există o listă destul de lungă de motive pentru care să renunţi, să-ţi dai demisia, dar meseria asta nu este făcută pentru ciumpalaci. Nu e pentru oameni care spun tîmpenii, care au făcut o facultate doar ca să aibă o diplomă şi acum învîrt hîrtii sau ştime prin redacţii de provincie. Dincolo de erorile şi abuzurile punctuale, eco-sistemul mass-media din România suferă în mod vizibil de slăbiciuni sistemice. O spun deschis, pentru că atît de mult îmi place meseria mea şi asta nu mă face să renunţ!

TALIBANII SÎNT GATA DE RĂZBOI

BMTF, 14 mai – O mașină capcană a explodat, în această dimineață, la Gardiz, capital provinciei afghan Paktia, au informat oficiali locali, fără a furniza alte detalii. Deocamdată, nici un grup insurgent nu și-a asumat operațiunea, însă aceasta survine la mai puțin de 48 de ore după ce președintele țării, Ashraf Ghani a ordonat marţi forţelor afghane să „reia operaţiunile împotriva inamicului”. De cîteva săptămâni, forţele afghane s-au mulţumit să se apere împotriva atacurilor talibanilor pentru a încuraja deschiderea negocierilor de pace.

Atacul din această dimineață din Provincia Paktia survine într-o zonă considerată fieful forțelor paramilitare finanțate de CIA și care sînt acuzate că au ucis civili în provinciile de est și de sud, în multe ocazii.

Ca răspuns la această declarație, talibanii au afirmat miercuri că sînt gata să lupte cu forţele afghane după ce preşedintele Ashraf Ghani a ordonat reluarea ofensivei împotriva insurgenţilor ca reacţie la cele două atacuri mortale de marţi, violenţe care au subminat procesul fragil de pace din Afghanistan, informează AFP, reluată de Agerpres.

„De acum înainte responsabilitatea pentru orice creştere a violenţei şi a ramificaţiilor acesteia va reveni complet administraţiei de la Kabul”, au răspuns insurgenţii într-o declaraţie în care afirmă că sînt „pe deplin pregătiţi” să riposteze.

Miercuri au apărut noi informaţii despre atacului sîngeros de marţi asupra spitalului Dasht-e-Barchi din Kabul în care au murit cel puţin 24 de persoane, inclusiv nou-născuţi, mame şi asistente medicale, cu cîteva ore înainte de decesul altor 32 de persoane într-un atentat sinucigaş în timpul unei înmormîntări din Nangarhar, o provincie din estul ţării.

Conform organizaţiei Medici fără frontiere (MFS), care sprijină maternitatea spitalului din vestul capitalei care a fost atacat, o femeie a născut în timpul atacului care a durat mai multe ore. „Profitînd de vulnerabilitatea totală a femeilor însărcinate, a mamelor tinere şi a nou-născuţilor îngrijiţi în spitalul Dasht-e-Barchi din Kabul, un număr necunoscut de persoane a atacat timp de cîteva ore maternitatea administrată de MSF cu dispozitive explozive şi focuri de armă”, se arată într-un comunicat al MSF.

„Pare aproape sigur că cel puţin una dintre îngrijitoarele noastre se numără printre victime, a căror identificare continuă”, a adăugat MSF.

„Talibanii nu pot pur şi simplu să respingă rolul jucat în violenţe, inclusiv în cele recente”, a declarat presei purtătorul de cuvînt al preşedintelui afghan, Sediq Sediqi.

Talibanii au negat responsabilitatea pentru atacurile de marţi, iar organizaţia Statul Islamic a revendicat doar atacul din Kabul.

Aceste ultime evenimente nu fac decît să repună în discuţie soarta unui proces de pace şi aşa incert.

LYBIA, POLIGON DE TESTARE

BMTF, 24 apr – Lybia se transformă într-un „teatru de experimente pentru tot soiul de noi sisteme de armament”, a declarat trimisul special al ONU pentru această ţară, în condiţiile în care susţinătorii străini ale părţilor angrenate în conflict trimit aici arme şi luptători încălcînd embargoul, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Conflictul din Lybia a escaladat puternic în această lună, cu lupte intense pe mai multe fronturi din vestul ţării, în pofida unor apeluri urgente ale ONU şi ale agenţiilor de ajutor la instituirea unui armistiţiu pentru a putea gestiona criza coronavirusului.

Noul val de lupte a fost alimentat cu armele importate de peste hotare, a declarat trimisul special al ONU Stephanie Williams într-o conferinţă de presă online.

„Avem ceva numit aruncător de flăcări RPO, care este un soi de sistem termobaric care este utilizat în suburbiile din sudul Tripoli. Avem şi un tip nou de drone care sînt aduse, inclusiv un tip de dronă-capcană, practic un dispozitiv care explodează la impact”, a spus Williams. „Iar acestea sînt doar două exemple de sisteme foarte înfricoşătoare care sunt desfăşurate în zone urbane”, a adăugat ea.

Preocupări că acest conflict a luat o turnură întunecată au apărut miercuri seară, cînd guvernul recunoscut internaţional (GNA) a anunţat că investighează un posibil atac cu arme chimice asupra forţelor sale.

Armata naţională lybiană (LNA) condusă de mareşalul Khalifa Haftar, care îşi are centrul de putere în estul ţării, bombardează capitala Tripoli, sediul GNA, de la lansarea unei campanii militare de cucerire a oraşului în urmă cu un an.

Forţele pro-GNA au lansat în ultimele săptămîni propria lor ofensivă pentru a împinge înapoi LNA, capturînd o serie de oraşe din nord-vest şi îndreptîndu-se spre principalul centru strategic al lui Haftar din regiune, oraşul Tarhouna.

LNA este susţinută de Emiratele Arabe Unite, Rusia şi Egipt, iar GNA de Turcia, al cărei sprijin militar de la 1 ianuarie şi pînă în prezent a contribuit la schimbarea echilibrului de putere în teren.

Ministrul de interne al GNA, Fathi Bashagha, a declarat într-un mesaj pentru Reuters că informaţiile privind luptători afectaţi de gaz neurotoxic în suburbia Salahedine a Tripoli sînt bazate pe informaţiile iniţiale venite de la spitale.