BMTF, 16 iunie – Talibanii se pregătesc să preia controlul Afganistanului după aproape 20 de ani de cînd au fost alungaţi de la putere în urma intervenţiei militare americane, lăudîndu-se că i-au „învins” pe americani, comentează AFP.

„Aceşti americani aroganţi au crezut că îi pot elimina pe talibani”, ironizează mollahul Misbah, comandantul insurgenţilor din provincia Ghazni, devastată de lupte, din partea central-estică a ţării. „Dar talibanii i-au învins pe americani şi pe aliaţii lor. Şi cu voia lui Allah, un regim islamic va fi reinstaurat în Afghanistan atunci cînd americanii vor fi plecat”, susţine un alt reprezentant taliban, care s-a prezentat agenţiei de presă franceze drept responsabil pentru sănătatea publică în Ghazni.

În timp ce discuţiile interafgane, care au debutat în septembrie în Qatar, bat pasul pe loc, talibanii profită de retragerea în curs de desfăşurare a forţelor americane pentru a cîştiga teren.

De la lansarea unei noi faze a operaţiunilor la începutul lunii mai, insurgenţii au preluat controlul a cel puţin 30 din aproximativ 400 de districte, informează Agerpres.

Din moment ce sprijinul aerian american s-a diminuat, forţele afghane se luptă pentru aprovizionarea numeroaselor avanposturi încercuite de talibani, determinînd trupele să-şi abandoneze poziţiile, în special în zonele rurale, notează AFP.

Talibanii au preluat controlul asupra a două districte din Ghazni, o provincie-cheie situată între două rute importante care leagă Kabul de Kandahar (sud), al doilea oraş ca mărime a ţării.

De acum, talibanii sînt prezenţi în aproape toate provinciile afghane şi încercuiesc mai multe mari oraşe.

Este strategia pe care au aplicat-o în anii 1990 pentru a cuceri aproape întreaga ţară şi a-şi instala regimul, care a căzut după intervenţia americană din 2001. Multora le este teamă că ei pregătesc o ofensivă majoră asupra oraşelor după plecarea americanilor şi a aliaţilor lor.

Guvernul de la Kabul asigură că armata este capabilă să-i respingă, insistînd asupra punctelor slabe ale insurgenţilor: lipsa de arme grele şi incapacitatea de a rezista loviturilor forţelor aeriene guvernamentale.

Dar mollahul Misbah nu se arată îngrijorat. Potrivit lui, victoria va fi de partea talibanilor de îndată ce trupele internaţionale îşi vor fi încheiat retragerea – teoretic nu mai tîrziu de 11 septembrie – după cum a declarat preşedintele american Joe Biden.

„Odata americanii plecaţi, guvernul nu va mai sta nici măcar cinci zile”, susţine comandantul taliban. „Când stăpînii vor fi înfrînţi, sclavii nu vor mai putea învinge Emiratul Islamic”.

În spatele frontului, talibanii administrează în mod curent zonele pe care le controlează.

Prezenţa crescîndă a talibanilor în apropiere de Ghazni ridică temeri privind un posibil atac asupra capitalei provinciei. Acest scenariu s-a întîmplat deja în 2018, cînd bazarul a fost distrus şi mulţi civili ucişi, scrie AFP.

Sprijinul acordat luptătorilor talibani, sunniţi, este facilitat şi de faptul că populaţia Afghanistanului este atît de etrogenă, încît nu se poate vorbi, cu adevărat, despre un popor Afghan în sensul clasic al cuvîntului. Nici despre stat naţional nu se poate vorbi! Probabil că cel mai nimerit termen ar fi „Confederaţie etnică” bazată pe o comuniune tribală (Tribal Commonwealth), concept promovat intens de către liderii locali, mai ales pashtuni.

Totuşi, e important de spus că dezordinea şi luptele necontenite din Afganistan au reprezentat şi reprezintă un interes important al Paqistanului, care este, de departe, cel mai interesat de perpetuarea acestui conflict. Pentru Paqistan războiul afghan, a fost o sursă importantă de venituri, influenţă politică şi „bunăvoinţă” americană.

În 2002, cînd am pus pentru prima dată piciorul în Kandahar, am fost mirat de ușurința cu care talibanii Emiratului Islamic au fost înfrînți. Atunci am spus, în ciuda tuturor criticilor, că talibanii au plecat la casele lor, dar se vor întoarce! Evenimentele politico-militare din ultimii ani demonstrează nu doar că am avut dreptate, în urmă cu 20 de ani, dar și fragilitatea construcţiei de securitate din Afghanistan, spaţiu pe care NATO şi Statele Unite se pregătesc să-l părăsească în 2021, la fel de penibil cum au părăsit şi Vietnamul, dar şi legătura, aproape ombilicală, între Paqistan şi forţele insurgente. Situaţia actuală din Afghanistan, după 20 ani de război împotriva talibanilor demonstrează, încă o dată, că recurgerea la superioritatea militară pe cîmpul de luptă nu se traduce, automat, într-un rezultat politic favorabil, iar pentru ca rezultatele din teren să fie vizibile, aria de operaţii CORECTĂ este Af-Paq-ul! Vietnamul şi, mai recent, experienţa Iraqului au demonstrat-o cu prisosinţă: marile armate ale Vestului împotmolindu-se în războiul de contrainsurgenţă!

Specialiştii militari identifică corect „Sindromul Vietnam” ca fiind „războiul de contrainsurgenţă”, mereu problematic, în care efortul de a realiza schimbarea de regim, pe baza unei intervenţii militare nu ţine seama, niciodată, de dinamica auto-determinării locale. Militarismul elitelor politice – tradus prin încrederea oarbă în hard power-ul militar şi dependent de acesta – trebuie ţinut departe de puterea militară, care poate fi utilizată raţional, pentru atingerea unor obiective, în anumite condiţii. De cele mai multe ori, militarismul decidenţilor politici produce o încredere supraevaluată în eficienţa puterii militare, pe care o finanţează în exces şi îi pretinde rezultate în teren, fără să ţină seama de diferenţele majore între cele două tipuri de războaie.