ATENTAT LA UN MECI DE VOLEI

BMTF, 26 ian – Patru persoane au fost ucise şi alte 20 au fost rănite într-o explozie produsă vineri în timpul unui meci de volei în districtul Tala-o-Barfak din provincia Baghlan, în nordul Afghanistanului, a declarat sîmbătă guvernatorul districtului, Abdul Ahad Barfaki, relatează Agenţia Chineză Xinhua, preluată de Agerpres.

„Sute de oameni urmăreau un meci de volei vineri seara cînd o explozie a zguduit terenul, provocînd moartea a patru persoane şi rănirea altor 20″, a declarat Barfaki pentru Xinhua.

Toate victimele sînt civili, între care şi copii, a adăugat oficialul.

La rîndul său, un purtător de cuvînt al armatei din provincia Baghlan, Mohammad Hanif Rezai, a declarat că explozia a avut loc vineri seara într-o zonă controlată de talibani, provocînd moartea a cinci persoane şi rănirea altor 11, unele aflate în stare critică.

Atacul nu a fost deocamdată revendicat.

Marţi, un militar american a fost ucis, al doilea de la începutul anului, a anunţat într-un comunicat misiunea NATO Resolute Support, după anunţarea vinerea trecută a morţii unui alt militar în Germania, unde fusese transportat pentru îngrijiri medicale.

Sergentul Cameron A. Meddock a murit ”din cauza rănilor suferite în luptă la 13 ianuarie în provincia Baghdish”, nord-vestul Afghanistanului, potrivit unui alt comunicat al Departamentului Apărării.

În 2018, 12 soldaţi americani au fost ucişi în Afghanistan.

Aceste incidente au loc în plin proces de negociere între SUA şi talibani. Administraţia americană a confirmat marţi discuţii în curs în Qatar între emisarul său pentru Afghanistan, Zalmay Khalilzad, şi reprezentanţi ai talibanilor.

Talibanii afghani au anunţat luni că s-au întîlnit cu reprezentanţi americani în această ţară de la Golful Persic, unde dispun de un birou politic, pentru o nouă rundă de negocieri vizînd să pună capăt războiului.

Statele Unite, care s-au abţinut mereu să confirme reuniuni specifice, recunoscînd, totuşi, că discută cu „toate părţile implicate, inclusiv cu talibanii”, nu au făcut pînă în prezent nici un comentariu.