Am aşteptat de mai bine de o lună această zi şi am promis că voi scrie despre ea. Este o zi încărcată de semnificaţii, pentru mine, şi de simbolistică. Este ziua în care se sărbătoreşte curajul, dăruirea, vitejia, spiritul de sacrificiu. Este o zi marcată cum se cuvine. Iată, despre ce este vorba:

Legiunea Străină, a luat fiinţă prin ordonanţa emisă la 10 martie 1831, semnată de regele Franţei Louis Philippe, la insistenţele ministrului său de război, nimeni altul decît mareşalul napoleonian Soult, ca un vîrf de lance al armatei coloniale franceze în operaţiunile împotriva triburilor kabile şi berbere, conduse de Abd el Kader, pentru cucerirea Algeriei, începută în anul anterior. Legiunea străină îi cuprindea iniţial pe miltarii străini înrolaţi în armata franceză: gărzile elveţiene, germanii din regimentul Hohenlohe, spanioli, portughezi, italieni, sarzii din Piemont, belgieni, olandezi şi polonezi. Sute de campanii militare au trecut peste chipiurile albe. Poate mii! Însă, în timpul campaniei din Mexic, se consumă evenimentul cel mai reprezentativ din istoria Legiunii, unul din momentele care au dat naştere LEGENDEI… La 30 aprilie 1863, compania căpitanului Danjou, formată din 60 de legionari, ţine piept într-o fermă din sătucul Hacienda Camerone de Tajeda, pînă la ultimul om, asaltului a mai bine de 2.000 de mexicani. De atunci, 30 aprilie, ZIUA CAMERONE, este cea mai importantă sărbătoare a Legiunii străine!

Companiei a 3-a, din batalionul 1, a fost comandată de căpitanul Jean Danjou, în vîrstă de 35 de ani, un veteran al campaniilor din Algeria, al „Războiului Crimeii” şi al războiului franco-sardo-austriac, decorat cu Medalia „Legiunea de Onoare”. El era secondat la comandă de sublocotenenţii Jean Vilain şi Clément Maudet, de 27 si 34 de ani, decoraţi la rîndul lor. Compania cuprindea iniţial 120 de militari, însă boala a înjumătăţit acest număr la 62 de militari apţi combatanţi. Iar naţionalităţile lor erau multiple: austrieci, belgieni, elvetieni, francezi, germani, olandezi, polonezi, prusaci, 1 danez, 1 spaniol, 1 italian, 1 englez. Toţi aveau vărste cuprinse între 17 şi 40 de ani.

Ultimii căzuţi au fost sublocotenentul Maudet, germanul Wenzel, belgianul Leonhart, francezul Catteau. Au mai rămas în viaţă legionarii Maine şi Constantin. Ambii răniţi, evident, ceea ce l-a făcut pe colonelul mexican Milan să exclame: „Pero non son hombres, son demonios!”

Împăratul Napoleon al III-lea a ordonat înscrierea pe drapelul Legiunii a vestitei inscripţii”Camerone 1863″. Pe monumentul închinat bătăliei, inaugurat în 1963, poate fi citită şi astăzi următoarea inscripţie: „Aici fură mai puţin de 60, care s-au opus unei întregi armate. Masa acesteia i-a zdrobit. Viaţa mai degrabă decît curajul i-a abandonat pe aceşti soldaţi francezi la Camerone, la 30 aprilie 1863”.

„Spiritul Camerone” este viu în inimile şi sufletele militarilor din Legiunea străină. În fiecare an, la 30 aprilie, începînd din 1906, în toate unităţile Legiunii este citită, într-o ceremonie impunătoare, relatarea „oficială” a bătăliei de la hacienda Camerone.

Este sărbătoarea de care se agaţă orice legionar! Este cea mai importantă sărbătoare a Legiunii: cinstirea camarazilor căzuţi, cinstirea eroismului lor, şi nu data de 10 martie cînd acest corp de armată se naşte din voinţa Statului (a regelui dar… statul sînt eu!). Am cunoscut mulţi legionari care, dezamăgiţi de propriile Patrii, au hotărît să slujească una singură şi să strige: LEGIO PATRIA NOSTRA!

În această lumină, mă gîndesc cum după 1989 am abandonat simbolurile care dădeau românilor curajul de a merge înainte, simboluri internaţional valabile: imn, drapel, stemă. A trebui să intrăm în NATO pentru ca militarii români – singurii care au un contract de muncă DE SÎNGE – cu România, să redescopere simbolurile fundamentale şi importanţa lor. Nici o bătălie celebră românească nu este sărbătorită de armata română! Civilii nu le preţuiesc nici acum! Nu am reuşit să depăşim, ca popor, simbolistica primordială a popoarelor africane: primăvară, cules, vară, zi, noapte, semănat, recolte etc. Nimic monumental! Nimic durabil! Personalităţile noastre sînt „parcate” în Cimitirul Bellu. Prin comparaţie, polonezii aşează aceste personalităţi în Castelul Wavel, din Krakowia, o rachetă monumentală care-i înalţă deasupra naţiunii! Şi, apropo de poloniezi! Un mare popor, legat de simboluri. Am urmărit în acea duminică neagră înmormîntarea preşedintelui Poloniei şi a soţiei sale, ceremoniile, cortegiul, sutele de mii de oameni adunaţi să-i conducă pe ultimul drum. M-a impresionat cum oamenii aruncau zeci de flori pe capota maşinii americane, Hummer, care tracta afetul de tun cu coşciugul preşedintelui. Brusc, mi-am adus aminte de o altă scenă pe care nu o voi putea uita niciodată: copil fiind, am văzut la televizor trenul acela sumbru care aducea trupul preşedintelui Tito la Belgrad. Sute de mii de sîrbi aşezau flori pe calea ferată în faţa trenului mortuar. Sute de mii de fire! Fantastic! Mă gîndesc cum ar fi reacţionat poporul român dacă i s-ar fi întîmplat o astfel de tragedie.

Popoarele mari, monumentale, din istoria noastră, dăinuie prin simboluri. Nu degeaba, maghiarii se aşează mereu sub Coroana Sfîntului Ştefan, sau Jobbik a înfiinţat Garda Maghiară! Noi, vom celebra şi în continuare, Ziua soarelui! Nici măcar căluşari nu mai avem. Sînzienele sînt acum pe centuri în Italia… Între Carpaţi şi Mare s-au aşezat, confortabil, impostorii şi incompetenţii. Din cauza lor, poporul român este în pericol de moarte!

Bonne Fête de CAMERONE à tous les Légionnaires ! LEGIO PATRIA NOSTRA ! Honneur Et Fidélité