DE ȘAPTE ORI MAI MULTE BOMBE

Ministerele Apărării Naţionale şi de Externe au lansat Campania „România – 15 ani în NATO, 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice”. Va fi relansată şi campania de informare publică „WeAreNATO”. Apartenența la NATO, alături de Parteneriatul Strategic cu SUA și de apartenența la UE reprezintă fundamentele politicii externe ale României, reflectate ca atare în cadrul Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru 2015-2019. Alianța Nord-Atlantică este garantul principal al securității României, relația trans-atlantică reprezentînd liantul strategic care conferă coerență și consistență acțiunilor NATO.

BMTF, 29 ian – Forţele americane au lansat anul trecut 7.423 bombe şi alte muniţii în raidurile aeriene desfăşurate în Afghanistan, un record în ultimii zece ani, potrivit cifrelor US Air Force, consultate de AFP, scrie Agerpres.

Această cifră, în creştere în raport cu 2018 (7.362), este de şapte ori mai mare decît numărul proiectilelor lansate în Afghanistan în 2015 (947).

De asemenea este cu 80% mai mult faţă de loviturile aeriene din 2009 (4.147 de bombe), în plină ascensiune a trupelor sub Barack Obama.

Coaliţia internaţională condusă de SUA a numărat în 2010-2011 circa 130.000 de militari, între care 100.000 soldaţi americani, în condiţiile în care în prezent doar 13.000 de militari americani staţionează în Afghanistan.

Această intensificare a loviturilor aeriene americane intervine sub preşedinţia lui Donald Trump, în timp ce SUA negociază cu talibanii de peste un an un acord de retragere completă a trupelor străine din ţară, în schimbul unor garanţii de securitate pentru insurgenţi.

Atacurile aeriene ale forţelor americane şi afghane au ucis cel puţin 579 de civili în primele nouă luni ale anului 2019, au indicat Naţiunile Unite în octombrie trecut.

ONU este îngrijorată din cauza creşterii continue a pierderilor civile în operaţiunile aeriene începînd cu 2014, forţele militare internaţionale fiind responsabile pentru majoritatea pierderilor civile în acest tip de incidente din 2018.

În primul semestru al anului 2019, mai mulţi civili au fost ucişi de forţele proguvernamentale decît de grupările insurgente (717 de morţi faţă de 531), în mare parte în urma loviturilor aeriene afghane şi americane, a deplîns Misiunea de asistenţă a Naţiunilor Unite din Afghanistan (UNAMA).

Dar forţele americane în Afghanistan contestă într-un comunicat metodele şi concluziile UNAMA.

Resolute Support, misiunea NATO în Afghanistan din care face parte și România, se limitează la acordarea de asistenţă şi instruire forţelor afghane. Forţele americane, în schimb, continuă să lupte împotriva talibanilor şi combatanţilor grupării jihadiste Statul Islamic în această ţară, cel mai adesea venind în sprijinul operaţiunilor desfăşurate de forţele afghane.