Forţele pentru Operaţii Speciale, la Madrid

Capitala Spaniei, Madrid, a găzduit, în perioada 25-27 septembrie, Simpozionul Forţelor pentru Operaţii Speciale (FOS) cu tema “Europe: Bridging Continents through Trust”, organizat de Fundaţia Global Special Operations Forces (Global SOF). La această ediție, Armata României a fost reprezentată de generalul de flotilă aeriană Vasile Toader, locţiitorul pentru operaţii al şefului Statului Major al Apărării, şi de colonelul Claudiu-Ovidiu Dobocan, locţiitorul comandantului Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale.

Simpozionul a debutat, pe 25 septembrie, cu seminarul în domeniul Forţelor pentru Operaţii Speciale al statelor Uniunii Europene şi membre NATO, dedicat îmbunătăţirii schimbului de informaţii în interiorul organizaţiilor menţionate şi conştientizării problemelor comune din acest domeniu, oferind o oportunitate unică pentru reprezentanții FOS din țările NATOși UE de a se întâlni și discuta pe teme de interes în vederea realizării unei mai bune cooperări.

Potrivit raportului Departamentul pentru Apărare al SUA, în timp ce RS condusă de NATO se concentrează pe efortul comun de instruire, consiliere şi asistenţă al forţelor afghane, efortul principal al misiunii americane de combatere a terorismului (CT) este de a destructura reţeaua teroristă Al Qaeda şi asociaţii săi şi a înfrînge ISIS-K, în scopul protejării forţelor americane şi împiedicării Afghanistanului de a servi ca un loc sigur pentru teroristi, care să le permită să planifice atacuri împotriva SUA, intereselor SUA în străinătate, precum şi împotriva aliaţilor şi partenerilor acestora.

Aceste două misiuni continuă să fie complementare, parte a strategiei coaliţiei internaţională de forţe din Afghanistan.

FOS americane în Afghanistan sînt constituite într-un Grup întrunit de FOS, the Special Operations Joint Task Force – Afghanistan (SOJTF-A). Această structură sprijină eforturile contra teroriste ale SUA prin misiuni de instruire, consiliere, asistenţă, dar şi, foarte important, de însoţire a Forţelor afghane speciale de apărare şi securitate aparţinînd atît Ministerului apărării, cît şi Ministerului de interne. Sprijinul acordat FOS afghane se concentrează, în special, pe crearea capacităţilor logistice, de comandă şi control, de sprijin cu foc, de intelligence, de aviaţie, dar şi pe crearea sinergiei şi interoperabilităţii dintre acestea şi forţele convenţionale.

SOJTF-A asigură sprijinul forţelor afghane speciale de apărare şi securitate la nivelurile tactic şi operativ, pe timpul executării:
• Operaţiilor speciale facilitate (enabled operations) – s
înt acele misiuni ale FOS afghane în care sînt încorporate capabilităţi de sprijin aerian apropiat, evacuare medicală, intelligence, ISR şi sprijin logistic furnizate de forţele internaţionale de coaliţie;
• Operaţiilor speciale consiliate (advised operations) – s
înt acele misiuni ale FOS afghane în care, pe lîngă includerea capabilităţilor furnizate de forţele internaţionale de coaliţie menţionate mai sus, se regăseşte şi participarea directă a FOS americane.

Pe timpul discuțiilor și activităților, membrii delegației române au reafirmat respectarea și continuarea angajamentelor asumate de forțele pentru operații speciale ale Armatei României, în cadrul operațiilor desfășurate în teatrele de operații.

România participă din anul 2006, la eforturile de stabilizare şi reconstrucţie a Afghanistanului, cu Forţe pentru operaţii speciale (FOS) care execută misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor naţionale de apărare şi securitate afghane, mai precis a Forţelor Speciale ale Poliţiei.

În luna aprilie a acestui an, ministrul apărării naţionale român, Mihai Fifor a vizitat Baza aeriană din Bagram , Afghanistan, una din bazele militare în care se află dislocaţi militari români din FOS, prilej cu care s-a întîlnit cu comandantul NSOCC-A. Pe timpul discuţiilor, acesta a apreciat că militarii români îşi execută misiunile într-un mediu dificil de securitate, adăugînd că „Aşa cum au făcut în ultimii 12 ani, militarii din FOS sînt alături de colegii lor afghani din Forţele Speciale ale Poliţiei şi se străduiesc să îşi îndeplinească cît mai bine misiunile de antrenare şi consiliere ale acestora”.

Indiferent de nivelurile la care operatorii FOS români vor fi destinaţi să execute misiunile de instruire, consiliere şi asistenţă, aceştia vor trebui să ţină seama de următoarele cerinţe critice:
• Înţelegerea mediului operaţional – include cunoaşterea situaţiei de securitate, a limitelor capabilităţilor la dispoziţie, a dinamicii populaţiei şi repartiţiei spaţiale a acesteia, a considerentelor de natură geografică, precum şi a acţiunilor indirecte de ”soft power” în domeniile diplomatic, informaţional, militar, economic cu efectele lor aferente în domeniile politic, militar, economic, social, informaţional şi infrastructură. Dinamica schimbărilor acestor factori trebuie anticipată şi exploatată corespunzător;
• Contribuţia la realizarea legitimităţii guvernării – prin contribuţia la dezvoltarea sustenabilă a FOS afg
hane;
• Asigurarea unităţii de efort – printr-o abordare cuprinzătoare, conformă celui de-al 5-lea adevăr al FOS ;
• Demonstrarea unui leadership eficient – pe l
îngă cultivarea unor abilităţi specifice şi exemplul personal, operatorul FOS, în calitate de consilier, trebuie să ţină seama de barierele lingvistice, diferenţele de cultură, gradul de motivaţie şi gradul de instruire al membrilor FOS afghane;
• Atenta gestionare a informaţiilor – încep
înd cu colectarea informaţiilor, trecînd la analiza acestora, prelucrarea şi diseminarea acestora, precum şi gestionarea lor ulterioară;
• Adaptarea tacticilor, tehnicilor şi procedurilor – cunoştinţele predate membrilor FOS afgane trebuie adaptate la cultura, nivelul de instruire şi capabilităţile tehnologice ale acestora.

* * *

Simpozionul Forţelor pentru Operaţii Speciale, organizat anual, aduce împreună lideri din domeniul militar, guvernamental şi academic, într-un cadru specializat, pentru a identifica şi discuta viitoare provocări. Ediţia de anul trecut a evenimentului a avut loc la Bucureşti şi a atras peste 350 de participanţi din 22 de ţări.

https://www.agerpres.ro/social/2018/04/13/mapn-fifor-in-vizita-la-bagram-intalniri-cu-militarii-romani-care-isi-desfasoara-misiunile-in-zona–90047

https://monitorulapararii.ro/cele-5-adevaruri-ale-fortelor-pentru-operatii-speciale-fos-1-4769