BMTF, 23 oct – Un soldat ceh care participa la misiunea NATO în Afghanistan a fost ucis, iar alţi doi răniţi luni într-un atac comis de un soldat afghan, a anunţat armata cehă, relatează Agerpres.
Soldatul ucis este sergent-major T.P., născut în 1976, a indicat purtătorul de cuvînt al Statului Major al armatei cehe, Magdalena Dvorakova, pe site-ul armatei cehe.
„Cei doi soldaţi răniţi au fost transportaţi la spitalul militar din Bagram şi viaţa lor nu se află în pericol”, a adăugat Magdalena Dvorakova, potrivit căreia atacul a avut loc în jurul orei 09.20 GMT.
O conferinţă de presă extraordinară a ministrului ceh al apărării Lubomir Metnar este programată pentru marţi dimineaţă la Praga.
„Primele constatări indică faptul că atacul a fost comis de un soldat al armatei afghane” în provincia Herat (vest), a anunţat anterior într-un comunicat misiunea NATO, precizînd că un soldat a fost ucis şi alţi doi răniţi.
Talibanii au revendicat de asemenea atacul într-un mesaj postat de către unul dintre purtătorii lor de cuvînt pe reţele sociale.