Jurnalişti de investigaţie ukraineni au fost vizaţi de intimidări

BMTF, 26 ian – Jurnalişti de investigaţie din Ukraina au fost vizaţi de operaţiuni de intimidare potenţial legate de anchetele pe care le desfăşoară cu privire la corupţia din ţară, a deplîns joi organizaţia Reporteri fără frontiere (RSF), care a denunţat înmulţirea presiunilor asupra media ukrainene, transmite AFP.

În ultimele săptămîni au apărut mai multe cazuri îngrijorătoare de intimidare şi sperăm că nu este o tendinţă care se va prelungi, a declarat pentru AFP Pauline Maufrais, responsabilă de misiunea pentru Ukraina a organizaţiei.

RSF enumeră trei cazuri ieşite la iveală într-o singură săptămînă şi pentru clarificarea cărora cere anchete aprofundate, transparente şi independente: jurnalistul de investigaţie Iuri Nikolov, de la centrul media anticorupţie Nashi Hroshi (Banii noştri) a fost vizitat pe 14 ianuarie de indivizi mascaţi, pe 19 ianuarie colega sa din Odessa Irina Hrib a descoperit în maşina sa un dispozitiv de înregistrare, iar centrul de investigaţii jurnalistice Bihus.info a fost vizat pe 16 ianuarie, cînd mai mulţi jurnalişti ai săi au constatat că au fost difuzate înregistrări video privind viaţa lor privată, cu scopul de a-i discredita.

Societatea civilă a reacţionat puternic la aceste acţiuni şi autorităţile au lansat rapid anchete judiciare, a menţionat responsabila RSF.

Mai multe scandaluri de corupţie – care este un flagel în Ukraina, la fel ca în alte ţări din fosta URSS – au vizat în ultima vreme responsabili ukraineni, mai ales din cadrul armatei şi al Ministerului Apărării.

RSF mai notează că în Ukraina continuă să funcţioneze mai multe media de investigaţie independente, în pofida războiului început acum aproape doi ani.

În 2023, Ukraina a figurat pe locul 79 din 180 de ţări în clasamentul privind libertatea presei realizat de RSF.