MAȘINĂ CAPCANĂ LA KABUL

BMTF, 1 iul – Atacul cu maşină-capcană şi cu arme de foc în capitala Kabul s-a încheiat luni după aproape 11 ore, soldîndu-se cu cel puţin şase morţi, printre care şi doi poliţişti,

Talibanii au revendicat explozia maşinii-capcană şi atacul produse luni dimineaţă, la o oră de vârf, într-un cartier din centrul capitalei afghane Kabul, relatează AFP şi Reuters.

În jur de 100 de răniţi, printre care 35 de elevi ai unei şcoli private, au fost transportaţi la spital, a transmis pe Twitter un purtător de cuvînt al Ministerului Sănătăţii, Wahidullah Mayar, citat de Reuters.

Atacul a vizat’un centru logistic şi de inginerie al Ministerului Apărării, a declarat purtătorul de cuvînt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, într-un comunicat, precizînd că un mare număr de atacatori a pătruns ulterior în clădire. Atacatorii se aflau în apropierea turnului Gulbahar (în care se află un centru comercial şi apartamente, n.red.). Zona este încercuită, a declarat un purtător de cuvânt a poliţiei, Firdaws Faramarz, precizînd că forţele de ordine au evacuat mai multe persoane.

Două elicoptere survolau zona, iar sporadic puteau fi auzite focuri de armă.

Un atac cu maşină-capcană a zguduit luni dimineaţă, în jurul orei 8:50, ora locală, cartierul PD 16 din centrul capitalei afghane Kabul, făcînd cel puţin 65 de răniţi, transmit agențiile de știri, care citează un prim bilanţ furnizat de autorităţi. Ulterior, mai mulţi atacatori au luat cu asalt o clădire. Zona este împrejmuită de forţele speciale de poliţie, a declarat un purtător de cuvînt al Ministerului de Interne, scrie Agerpres.

Explozia nu a fost revendicată deocamdată.

Zona verde, cartierul ultrasecurizat unde se află numeroase clădiri oficiale şi ambasade, a închis punctele de acces.

Federaţiile afghane de fotbal şi de cricket, dar şi clădiri militare, sînt situate în cartierul vizat de atac.

Explozia s-a produs în vecinătatea sediului postului Shamshad TV, care şi-a încetat pentru scurt timp emisia, după care a reluat-o, difuzînd imagini ale clădirii, serios avariată.

Acest nou atac a avut loc în contextul în care Statele Unite şi talibanii afghani au început sîmbătă, la Doha, o nouă rundă de discuţii, a şaptea şi vizează patru puncte principale: retragerea trupelor americane, garanţii că Afghanistanul nu va servi drept refugiu pentru grupări teroriste care vor să atace alte ţări, un dialog inter-afghan şi o încetare permanentă a focului.

Marţi, în timpul unei escale la Kabul, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că speră într-un acord de pace cu talibanii înainte de 1 septembrie.

Reluarea discuţiilor în capitala Qatarului a coincis cu un atac lansat de talibani în zori în provincia afghană nordică Baghlan, districtul Nahrin, în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 25 de membri ai miliţiilor proguvernamentale.