PATRU MORȚI LA KABUL

BMTF, 19 iul – Cel puţin patru persoane au fost ucise și cel puțin 16 rănite în urma unei explozii cu bombă produsă lîngă poarta de intrare a Universităţi de Stat din Kabul vineri dimineaţă, potrivit oficialilor locali, citaţi de AFP, scrie Agerpres.

Bilanţul de patru morţi a fost confirmat de un responsabil al Ministerului afghan de Interne, precizînd că a explodat o bombă magnetică, o armă frecvent utilizată de criminali şi insurgenţi în capitala afghană, care o ascund sub vehiculul persoanei vizate.

Forţele de securitate au dezamorsat o altă bombă descoperită în zonă, a declarat Ferdous Faramarz, purtător de cuvînt al şefului poliţiei din Kabul.

Nici o grupare insurgentă nu şi-a asumat deocamdată responsabilitatea pentru atac.