Etichetă: UKRAINA

NU ERA VOLGĂ, ERA BICICLETĂ…

BMTF, 29 ian – Preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri occidentalilor să nu creeze panică în jurul tensiunilor cu Rusia, care este acuzată că pregăteşte o invazie în Ukraina, relatează AFP, citată de Agerpres. El a estimat totodată că principalul risc pentru ţara sa îl reprezintă „destabilizarea din interior”, confirmînd supoziţia noastră, lansată joi seară, în dialogul cu Dan Agache, în cadrul dezbaterii on-line Reper24Live.

„Nu avem nevoie de această panică”, a subliniat Zelenski într-o conferinţă de presă pentru media străine.”Probabilitatea unui atac rus există, nu a dispărut şi nu a fost mai puţin gravă în 2021″, dar „nu vedem o escaladare superioară celei care exista” anul trecut, a asigurat el.

În schimb, dacă ne luăm după media internaţionale şi „chiar după şefi de stat respectaţi”, s-ar putea crede „că sîntem deja în război” în toată ţara, „că sînt trupe care avansează pe şosele. Dar nu este cazul”, a insistat Zelenski.

„Cît costă această panică pentru Ukraina?”, a punctat şeful statului. „Cel mai mare risc pentru Ukraina” este „destabilizarea situaţiei din interiorul ţării”, mai curînd decît ameninţarea unei invazii ruse, a mai adăugat preşedintele ukrainean.

Pe de altă parte, ca şi cînd ar fi dorit să confirme temerile liderului de la Kiev, principalul reprezentant al separatiştilor proruşi din estul Ukrainei, Denis Puşilin, a cerut ca Moscova să furnizeze arme pentru a face faţă forţelor Kievului, în plină criză ruso-occidentală.”Trebuie să ne confruntăm cu Bayraktar”, a spus Denis Puşilin, şeful bastionului rebel Doneţk, referindu-se la dronele de fabricaţie turcă livrate anul trecut forţelor ukrainene în ciuda protestelor puternice din partea Rusiei.


Utilizarea de către Ukraina a dronelor de luptă fabricate în Turcia, care şi-au dovedit eficacitatea în războiul din Nagorno-Karabah dintre Azerbaidjan şi Armenia în 2020, este o preocupare deosebită pentru forţele proruse, la fel ca dispozitivele de rachete antitanc americane Javelin.


Partidul la putere în Rusia, Rusia Unită, a cerut miercuri Kremlinului să livreze arme separatiştilor, care controlează părţi de teritoriu în estul Ukrainei şi luptă acolo cu forţele ukrainene din 2014.

Kievul şi aliaţii săi occidentali au acuzat de multă vreme Moscova că îi sprijină pe separatiştii proruşi militar şi financiar, ceea ce Kremlinul a negat întotdeauna.

Declaraţiile partidului la putere marchează o schimbare în poziţia oficială afişată pînă acum.

Separatiştii şi autorităţile ruse acuză în prezent Kievul că pregăteşte o ofensivă în Est, în timp ce Ukraina şi Occidentul se tem de o invazie iminentă a ţării de către Rusia, care a masat zeci de mii de militari la graniţă.

Ambele părţi neagă că ar dori să declanşeze un conflict.


RUSIA NU VA INVADA UKRAINA

“Rusia ar putea ataca Ukraina pînă la sfîrşitul lunii ianuarie”, titrează, de ceva vreme, TOATE televiziunile şi ziarele print sau on-line din România, citînd cînd oficiali de la Kiev, cînd de la Washington, cînd surse oficiale de pe Tamisa. Obsesia pensionarului român s-a mutat de la “facturile la gaz şi curent” la “Putin a pus ochii pe Ukraina”, “va fi război şi nu ne mai dau pensiile”.

Eu am să fac, din nou, notă discordantă şi am să scriu: NU, RUSIA NU VA DECLANŞA UN RĂZBOI CU UKRAINA!, poate o mică răzmeriţă, dacă e să-l credem pe senilul preşedinte american Biden care a declarat că SUA nu se bagă în afacee dacă ruşii fac doar o incursiune în Ukraina şi se retrag rapid!, declaraţie reformulată şi nuanţată ulterior de oficiali ai Casei Albe! Însă escaladarea crizei ukrainiene înseamnă, în fapt, descurajarea unei eventuale încercări a Occidentului de a interveni mai mult decît au făcut-o deja!

Manipularea şi dezinformarea circulă în cel puţin două sensuri: o operaţiune psihologică în spaţiul de aşteptare ex-sovietic şi una asupra spaţiului românesc slăbit şi predilect pentru exhibarea fricilor societale.

Prima observaţie: sînt cîţiva ani în care diverşi oficiali militari sau civili de la Kiev încearcă să atragă atenţia asupra fostului stat sovietic cu o retorică victimizantă. Cantităţi uriaşe de informaţii mincinoase la adresa Rusiei au fost aruncate dinspre Kiev. La sfîrşitul lunii noiembrie 2021, chiar preşedintele ţării anunţa că va fi răsturnat de la putere printr-o lovitură de stat pe 1 sau 2 decembrie! Un astfel de comportament este precum cel din povestea românească cu Petrică şi lupul! Sigur, Ukraina a rămas fără Crimea şi e pe cale să piardă şi estul carbonifer, însă aceste două situaţii tactice demonstrează doar că Rusia NU doreşte un război cu Ukraina, ci o poziţionare strategică în contextul de securitate de la Marea Neagră. Extinderea NATO spre est, precum şi dezvoltarea sa europeană de apărare antirachetă (Deveselu!) sînt văzute ca ameninţări de doctrina militară rusă începînd cu 2014.

A doua observaţie: sîntem la sfîrşitul unui ciclu istoric, ciclul extinderii euro-atlantice înspre Est, şi e foarte limpede că această fereastră de oportunitate este folosită de Rusia pentru a sta bine la masa negocierilor globale şi strategice, acolo unde Rusia nu negociază niciodată un singur dosar! La sfîrşitul acestei perioade, e clar că lumea va arăta altfel. Vor exista alţi actori globali, alte centre de putere, pentru că despre asta este vorba şi nu despre oameni, vieţi şi destine, din analizele provincial-sentimentale! Cercetătorii think-thank-urilor vorbesc despre o confruntare SUA-China. Ea a şi început deja, dacă urmăriţi relaţia „nepotrivită” între yuan şi dolar, sau între capitalul chinez şi bonurile americane de trezorerie, importuri şi exporturi. Numai că gînditorii americani exclud Rusia din ierarhia puterilor globale, incluzînd-o în cea a puterilor regionale. Rusia vrea să demonstreze că nu este aşa!

A treia observaţie: războiul nu îl doreşte nimeni, de fapt: ruşii, pentru că şi-ar pierde orice dram de credibilitate, nu doar externă, ci şi internă – populaţia nu va mai susţine asemenea aventuri! La rîndul său, Ukraina nu, pentru că Ukraina îşi riscă statalitatea în baza unor promisiuni din partea unui NATO care este decis să se poziţioneze ferm pe falia de răscruce. Pentru Kremlin însă, protecţia Moscovei în Cîmpia de Vest este vitală. Toate invaziile militare, de la Napoleon încoace, au avut loc prin Belarus-Ukraina! Dacă Ukraina rămîne în ceaţa portocalie a NATO, distanţa peste „prăpastie” între Ukraina şi Kazahstan s-ar reduce la ceva mai mult de 600 de km! Reintrarea Ukrainei în matca sa firească reprezintă o victorie strategică şi necesară a Rusiei. În 2017 scriam: Pentru Rusia, Ukraina este extrem de importantă. Ea oferă două lucruri: poziţie strategică şi produse naturale şi agricole în această regiune de frontieră euro-asiatică! Ukraina este vitală pentru apărarea Rusiei. Moscova se află la numai 480 de kilometri de frontiera ruso-ukraineană, o cîmpie uriaşă uşor de traversat şi, astfel, greu de apărat. Mai mult, Ukraina găzduieşte două porturi critice, Odessa şi Sevastopol, care sînt mai importante pentru Rusia chiar şi decît Novorossiysk. Pierderea accesului militar şi comercial la aceste porturi ar submina complet influenţa Rusiei în Marea Neagră şi i-ar tăia accesul la Marea Mediterană! Mai mult: „Kievul”, a spus Vladimir Putin în discursul său din Crimeea din 2014, „e Mama Rusiei. Crimeea”, a mai zis el, „este pentru Rusia precum Muntele Templului pentru Ierusalim.” Ceste propoziţii spun totul despre forţa epică ce manipulează forţele de o parte şi de alta a frontierei.

Novaya Gazeta atrăgea recent atenţia că la nivelul elitei ruse există un consens că Ukraina ar trebui ruptă. Rusia ar trebui să ia partea de est (unde se află resursele de cărbune) şi sud (Crimeea fiind premiul cel mare), iar Occidentul să ia vestul Ukrainei, cu naţionaliştii şi greco-catolicii. Criza din sud-estul Ukrainei a fost provocată de Occident şi este folosită în scopul reanimării blocului militar nord-atlantic, a acuzat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul unei reuniuni pentru elaborarea proiectului de stat pentru înarmare pînă în anul 2025, informează Interfax.

Vladimir cel Mare, cunoscut chiar ca Sfântul Vladimir, în urmă cu mai mult de un mileniu, în anul 988, a întemeiat regatul slav creștin precursor al Rusiei şi al Ukrainei. Tot el a unit Kievul cu Novgorodul.

Or, Rusia aceea se numea kieveană dintr-o rațiune precisă: capitala era la Kiev, în Ukraina de azi! Mai mult, la sfârșitul sec.X, puternicul cnezat al Rusiei Kievene și-a avut capitala (pentru 3 ani!) într-o cetate ale cărei ruine se găsesc astăzi pe raza comunei Nufăru, județul Tulcea!

Analiştii şi cercetătorii americani, democraţi şi republicani, prevăd o prelungire a actualei crize pînă în 2020. Unii dintre ei spun că vor fi altele, şi altele, şi altele, mereu în cascadă, într-o succesiune a determinismului, fiecare provocînd-o pe următoarea. La sfîrşitul acestei perioade, e clar că lumea va arăta altfel. Vor exista alţi actori globali, alte centre de putere, pentru că despre asta este vorba, şi nu despre oameni, vieţi şi destine, din analizele provincial-sentimentale!

Unde sîntem noi, ca ţară, cu fricile noastre neexplicate şi cu politica externă ciudat de provincială pe care o practicăm? De fapt, o practicăm? Pentru că am impresia că sîntem doar cei care dau din cap aprobator în cazul diferitelor poziţionări. România este, în continuare, un punct de contact între două sisteme care se confruntă în momentul de faţă, Est şi Vest. Şi aşa sîntem dintotdeauna! Că doar de aia a fost Al. Ioan Cuza domn unificator şi reformist! Pentru Vestul euro-atlantic şi pentru Rusia reprezentăm un spaţiu de revărsare, zonă-tampon, pentru că sîntem zonă de frontieră. În sensul în care aceste state, în perspectiva unei analize a intereselor lor, se uită către ce ar putea să le provoace riscuri existenţiale. Şi îşi definesc riscurile în funcţie de ceea ce au la frontieră, deci de zonele-tampon pe care trebuie să le aibă pentru a-şi proteja interesele, un spaţiu de dilatare alternantă de la vest la est şi de la est la vest, fără ca cele două entităţi aflate în dispută să se întîlnească efectiv.

Sîntem într-o zonă a întîlnirilor, culturilor şi a civilizaţiilor, ceea ce presupune un anumit comportament în care încercăm să echilibrăm interesele marilor puteri. În Republica Moldova am auzit des expresia “o ţară mică trebuie să facă o politică externă mare”. O ţară ca România ar fi trebuit să aibă o politică externă mare, însă, din păcate, acest exerciţiu s-a dovedit o pălărie prea mare pentru decidenţii politici de la Bucureşti, subdimensionaţi intelectual în ultima vreme, de la nivel de preşedinte la cel de membru în comisiile parlamentare NATO, sinecuri de paradă pentru mulţi troglodiţi preocupaţi doar de propria îmbogăţire şi şmenuri provinciale. O ţară considerată demult ca fiind teroristă în raport cu proprii cetăţeni. Nu ştiu dacă DECIENTUL POLITIC SPECTATOR are informaţia, sau o ignoră, referitor la cît de mult poate să întindă coarda cu poporul român. La ruşi, e mai simplu: dacă spun celebra formulă paşol tî nahui, poţi să ştii că ai atins nivelul maxim de nesimţire, tupeu jegos şi alte din astea. La noi, la români, e mai complicat, atîta timp cît ne-o pasăm mai mereu şi cu o voioşie de nedescris, „prin gură” unii altora, fără nici un efect! Personal, sînt convins că SRI deţine informaţii şi le-a comunicat „DECIDENTULUI POLITIC” care stă pitit ca porcu-n cucuruz în faţa oricăror proteste din pieţele României, considerate fasciste de Rareş Bogdan şi Murarii de serviciu credincios (sic!). De altfel, nivelul de încredere al oamenilor în guverne a înregistrat o scădere drastică în întreaga lume, am mai scris despre asta, ştire ce-i face pe politicienii puterii să se consoleze cu ideea că… vremea p… trece!

Ultima observaţie: nu trebuie să ne îngrijoreze perspectiva unui război, pentru că Rusia înţelege care sînt consecinţele unui astfel de război! Dar sîntem într-un punct de inflexiune la nivel global, şi trebuie să vedem că nu doar în Europa se fac astfel de presiuni, nu doar în Europa de Est există influenţe care se ciocnesc, ele există şi în Asia Centrală, şi în Asia de Est, Asia de Sud-Est, în toată zona Pacificului. Prin toate aceste presiuni pe care noi le resimţim aici în zona noastră de frontieră, vedem cumva o renegociere a poziţiilor globale, mai mult decît poziţiile Rusiei versus UE şi Rusiei versus SUA, ci o recalculare globală a tuturor puterilor.

CASSANDRELE RĂZBOIULUI ŞI PERICOLUL INADECVĂRII

Vrem sau nu vrem, conştientizăm, sau nu, viitorul imediat, şi pe termen lung, va fi modelat în umbra actualei pandemii, trecută pe un loc secund de Cassandrele războiului şi de postacii de serviciu activaţi în cea mai amplă operaţiune de defăimare publică de la Războiul din Golf din 1991, încoace. Nici Venezuela lui Cheavez nu a trăit atîta oprobiu, precum Rusia lui Putin. Astăzi, tot ce nu e mainstream e agent rus! Şi totuşi, confruntarea verbală dintre Rusia şi NATO (plus SUA, sau invers!) face parte din redefinirea spaţiului vital, în sec. XXI precum şi a siguranţei energetice.

În definirea proiectelor viitoare, analiştii şi publicul larg trebuie să țină seama de patru forțe majore care transformă peisajul global: globalizarea și apariția unui nou tip de regionalizare, accelerarea concurenței globale în domeniul tehnologiei, demografiile îmbătrînite și cursa împotriva schimbărilor climatice. Pandemia COVID-19 nu modifică fundamental arhitectura gestionării eficiente a riscurilor geopolitice, dar va accelera traiectoria fiecăreia dintre aceste tendințe.

Pandemia accentuează consecințele sociale, economice și politice ale îmbătrînirii populației. Profilul demografic al unei țări va modela poverile operaționale și în materie de costuri impuse de pandemie: societățile mai îmbătrînite se vor confrunta cu consecințe mai grave din punct de vedere economic și al pierderilor de vieți omenești provocate de această boală cu o revenire mai lentă a economiei. Națiunile cu o populație preponderent tînără, care se confruntă cu rate mari ale șomajului și cu fenomene de dislocare economică din cauza pandemiei, prezintă riscuri mai mari de tulburări sociale.

Europa este un continent îmbătrînit care este supus unor presiuni uriaşe migraţioniste, economice, dar şi identitare de natură politico-istorică. În Uniunea Europeană, presiunile în direcția fragmentării au fost evidențiate de un răspuns la pandemie care, cel puțin pînă în acest moment, a fost greoi și lipsit de coordonare. Aceşti cetăţeni europeni NU vor război cu Rusia! Cu atît mai puţin românii, cu o armată mică şi slab echipată, în ciuda declaraţiilor şi sumelor uriaşe cheltuite! Pentru a face faţă unui proiectat război cu Rusia, România ar trebui să înarmeze rezerviştii. Dar, rezerviştii, dacă pun mîna pe arme se vor opri, în primul rînd, la Bucureşti să rezolve nişte probleme nerezolvate, cu puternicii zilei. Apoi, dacă mai e cazul, vor merge mai departe!

De ce cred cassandrele într-o invazie rusească în Ukraina? Habar nu am! Mai ieftin şi eficient, pentru ruşi, ar fi să aplice UE şi NATO o lovitură în “burta moale”. Milorad Dodik, şi-a anunţat răspicat intenţia de a-i scoate pe sîrbi din statul comun BIH! Nimic nou sub soare! Doar adepţii globalismului se miră! Susţinerea separatismului şi situaţia din Kosovo au declanşat amplificarea tendinţelor separatiste, care au avut ca rezultat criza din regiunea spaniolă Catalonia. Practic, Europa a salutat divizarea mai multor state de pe continent, fără a-şi ascunde bucuria în legatură cu asta. Iar acum, iată, avem Catalonia şi Kurdistan, dar și Veneto și Lombardia, iar autonomiile etnice maghiare bat la ușă!

Disoluţia lentă și atomizarea de interese din sînul Uniunii Europene, populismul cras al liderilor din jur, chiar scăderea factorului de inteligență la leadership-ul european, statul slab în care domnesc grupări de interese care-i mimează neoficial serviciile, greoi, incomplet, sărac şi birocratizat, o corupţie mare, care o păzeşte pe cea mică, favorizează această mișcare pe care mulți se feresc să o numească… genetică!

Atît la nivel istoric, cît şi juridico-filozofic, sistemul internaţional din ultimii 25 – 30 de ani a fost marcat de tensiunea profundă între tendinţele naționale conservatoare şi cele revoluţionare anti-sistem împotriva lipsei de scrupule a unui stat hegemonic care abuzează de conceptul de suveranitate în manufacturile asociate cu corupția. În mod clar, orice tendinţă separatistă sau de autonomie pun în discuție consecințele semnării Păcii de la Westphalia (24 octombrie 1648), un troc prin care învingătorii şi învinşii îşi împărţeau diferitele provincii. Suveranitatea de tip westphalic, care se prezintă ca o suveranitate absolută, inflexibilă, a devenit, în noile condiţii, o piedică care impietează asupra capacităţii de a construi modele de guvernare adecvate.

Într-o asemenea situație, chiar cerrerile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică și socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăși națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri și instituții subordonate.

Un nou studiu care a analizat demonstraţiile de stradă din 2006 pînă în 2020, a constatat că numărul mişcărilor de protest din întreaga lume a crescut de peste trei ori în mai puţin de 15 ani, informează Washington Post. Intitulat „World Protests: A Study of Key Protest Issues in the 21st Century”, studiul e realizat de o echipă de cercetători de pe lîngă Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) din Germania şi de Initiative for Policy Dialogue, o organizatie non-profit afiliată la Columbia University. Analizînd îndeaproape peste 900 de acţiuni de protest din 101 ţări si teritorii, autorii au ajuns la concluzia că trăim o perioadă istorică asemănătoare cu atmosfera din anii 1848, 1917 sau 1968, „cînd un număr mare de oameni s-au revoltat împotriva modului în care erau lucrurile, cerînd schimbări”. Dar care este cauza? Autorii vorbesc despre „esecul democratiei”. Ei au constatat ca majoritatea evenimentelor de protest pe care le-au studiat – 54% – au fost provocate de eșecul sistemelor politice.

În ultimii ani, Europa s-a confruntat cu cele mai ample mișcări de masă de oameni de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Peste un milion de refugiați și de migranți au sosit în Uniunea Europeană, majoritatea fugind de războiul și teroarea din Syria și din alte țări aflate în dificultate. În spatele politicii Germaniei de primire a refugiaţilor syrieni stă un compromis care nu poate fi ignorat. Preţul pentru azilul syrienilor este plătit de imigranţii din Balcani, care au fost deportaţi pe capete, scrie Wall Street Journal. Criza migraţiei din Europa este într-un punct critic, în care pilonii politicii în vigoare se află sub stres constant. Şi acum, pandemia care a blocat economia globală dar şi orice iniţiativă legată de migranţi şi piaţa muncii în Europa.

În spatele economiilor sînt modificări profunde – structurale, sociale, demografice – care pot duce la apariţia unei noi revoluţii!

Au explodat preţurile la energie şi alimente, dar de ce nu pot să crească şi salariile, pe medie, de la sine? Din cauza dezechilibrelor şi dezmăţului globalist de pînă în urmă cu doi ani! Potrivit Ziarului Financiar, economiile şi companiile au devenit prea productive, iar acest lucru, coroborat cu lipsa inflaţiei, a schimbat toate regulile!

1. Globalizarea, începută în anii ’80, a frînt clasa de mijloc, care este cea mai afectată în ţările occidentale. Multe joburi ale clasei de mijloc au plecat în ţările low cost, mai ales odată cu căderea comunismului, deschiderea pieţei est-europene şi creşterea Chinei.

2. Emigraţia în ţările vestice – acest lucru a dat posibilitatea companiilor să angajeze oameni pe salarii mai mici, ceea ce a pus presiune pe piaţa forţei de muncă şi pe sindicate.

3. Intrarea pe piaţa de muncă a femeilor – ultimele trei decenii au adus pe piaţa forţei de muncă din ce în ce mai multe femei care preiau şi poziţiile bărbaţilor, dar la salarii mai mici. În aceste condiţii, salariile nu cresc.

4. Echipamentele şi acum roboţii înlocuiesc forţa de muncă pe un cost mai redus – în ultimele decenii tot mai multe companii încearcă să înlocuiască oamenii cu echipamente sau roboţi pentru a deveni mai productive şi a face faţă concurenţei. Un echipament sau un robot nu oboseşte, nu cere majorări salariale, nu cere bonusuri, nu pleacă cînd vrea el, nu plăteşte taxe şi contribuţii la stat. Echipamentele au înlocuit joburile de mijloc. Iar acum, roboţii înlocuiesc procesele repetitive din companii, atacînd de data asta joburile low-cost.

5. Companiile mari au devenit din ce în ce mai mari, ceea ce a dus la scoaterea competitorilor de pe piaţă, darea oamenilor afară şi scăderea presiunii pe creşterea salariilor – în economiile occidentale cuvîntul de ordine este consolidarea, fuziunile şi achiziţiile, întărirea poziţiilor pe piaţă, cumpărarea concurenţilor şi închiderea lor, creşterea preţului produselor fără creşterea salariilor din companii.

6. Supracapacitatea de producţie – ultimii 30 de ani a adus o supracapacitate de producţie în toată lumea, ceea ce face ca firmele să aibă ca obiectiv într-un mod continuu reducerea costului prin toate mijloacele: înlocuirea oamenilor cu echipamente, cumpărarea concurenţei, trimiterea joburilor de mijloc în alte ţări pentru a reduce costul salarial.

7. Lipsa investiţiilor – în economiile puternice nu se mai fac investiţii de către companiile private decît dacă sînt noi tehnologii care înlocuiesc anumite modele de business, reduc numărul de salariaţi şi reduc costul salarial. Din acest motiv nu există cerere pentru noi locuri de muncă şi în consecinţă nu există presiune pe piaţa forţei de muncă în sensul creşterii salariilor.

8. Apariţia share economie şi a modelelor de business disruptive – de mai bine de două decenii, establishmentul economic mondial este dat peste cap de apariţia altor modele de business şi mai ales de apariţia de nicăieri, din alte zone, de tehnologie, a unor companii care lovesc în plin modelele tradiţionale. Google şi Facebook au distrus industria media, Uberul schimbă regulile în transportul persoanelor, Amazon a rupt din piaţa retailerilor tradiţionali, Tesla a ajuns să se bată cu marii producători auto, Apple a schimbat regulile în comunicare, digitalizare etc., low-costurile aeriene au răvăşit piaţa de transport tradiţională, ducînd la scăderea tarifelor, ceea ce a produs schimbări fundamentale în mobilitatea oamenilor, aducînd reduceri de costuri salariale în alte industrii pentru că pot să aducă oameni mai ieftin din alte ţări într-un timp foarte scurt.

9. Pentru că nu există inflaţie iar marile ţări occidentale sînt pline de datorii, nu mai au bani de investit în infrastructură – acest lucru nu creează locuri de muncă, nu creează cerere, nu creează presiune pe salarii.

10. Marile economii ale lumii, marile bănci, marii administratori de bani, marile companii de asigurări au prea mulţi bani, administrează prea mulţi bani. Pentru că sînt prea mulţi bani în lume care au fost economisiţi în ultimele şapte decenii prin diferite forme – democratizarea bursei, fonduri de investiţii, fonduri de pensii – şi nu există unde să fie investiţi în economii pentru că există supracapacitate, aceste mii de miliarde stau efectiv degeaba în conturi, cu 0% dobîndă. Pentru că aceşti bani nu sînt investiţi decît în titluri de stat, în blue-chipsuri, în real-estate, în terenuri, ei nu creează noi locuri de muncă, nu creează cerere, nu aduc majorări salariale ci, dimpotrivă, pun presiune pe companii să reducă costurile, să dea oameni afară, să investească mai puţin pentru a le aduce randamente mai mari.

Dacă establishmentul nu este atent, din rîndul tinerilor de astăzi care ştiu cel puţin două limbi străine, care se mişcă într-o parte şi-n alta, care vor şi speră la bani mai mulţi pentru a experimenta mai mult în domeniul vieţii personale, se va naşte noul Lenin, spune Cristian Hostiuc, Director Editorial ZF.

În urmă cu 100 de ani, imperiile s-au mărunțit în state naționale, dornice să-și afirme identitatea sufocată de abuzurile, birocrația și incompetența imperială. După un veac, aceleași tare trezesc în populațiile naționale abuzate dorința regăsirii identității regionale pentru o auto-guvernare onestă și echitabilă! Există o amprentă genetică socială primordială și nucleară: tribul și familia, pentru cea din urmă luptînd cu înverșunare motivată o parte a societății civile tradiționale, în frunte cu Biserica Națională. În România! Observația nu e nouă, juristul elveţian Gustav Moynier a propus în 1872 crearea unui tribunal internaţional care să judece dreptul ginţilor!

România este vulnerabilă, iar inadecvarea liderilor săi, fanarioţi de rit nou, nu face decît tînăra ţară, de doar 100 şi ceva de ani, să fie ameninţată cu dispariţia.

ȘI CU… ȘI CU SUFLETUL ÎN RAI…

În ultimele 72 de ore, în timp ce românașul era ocupat cu ale lui, Ukraina a atacat pozițiile separatiștilor din Estul țării. Rusia a masat forțe importante la frontieră. SUA și NATO (deci, și România!) a anunțat că vor veni în sprijinul Ukrainei, China a avertizat NATO că… nu e cazul să se bage! Agenția de presă EFE sintetizează, deși a fost Paște și pentru ei:

Tensiunea în Donbas – scena unui conflict armat încă din 2014 între forţele proguvernamentale ukrainene şi rebeli separatişti susţinuţi de Rusia – s-a amplificat odată cu acuzaţiile reciproce între Kiev şi Moscova de mobilizare a trupelor şi de pregătiri pentru o posibilă ofensivă, provocînd îngrijorarea SUA şi a NATO, comentează sîmbătă agenţia de presă EFE.

Preşedintele ukrainean Volodimir Zelenski a acuzat Moscova „că-şi arată muşchii” la graniţa cu autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk şi îşi sporeşte prezenţa trupelor în zonă sub acoperirea unor exerciţii militare.

În ultimele zile, Kievul a lansat o intensă activitate diplomatică pe lîngă partenerii săi internaţionali, în special SUA şi NATO, pentru a avertiza despre escaladarea situaţiei din estul ţării.

Zelenski şi-a asigurat vineri susţinerea preşedintelui american Joe Biden, care şi-a reafirmat „sprijinul de neclintit pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ukrainei în faţa agresiunii ruse care continuă în Donbas şi în Crimeea”.

Kievul acuză Moscova de uciderea a patru soldaţi ukraineni la sfîrşitul lunii martie de către rebelii separatişti într-o încălcare a încetării focului în vigoare din 2015, ceea ce ridică numărul de morţi în rîndurile ukrainene la 20 de la începutul anului, cărora li se adaugă 57 de răniţi.

Conform datelor ONU, conflictul din Donbas s-a soldat cu circa 14.000 de morţi de la declanşarea sa în 2014.

Serviciul de informaţii militare al Ukrainei a tras un semnal de alarmă, denunţînd că Rusia a început pregătiri cu scopul de a forţa armata ukraineană să răspundă la „acţiuni ostile” pe linia de demarcație a forţelor în Donbas.

Aceasta ar servi drept scuză pentru ca Rusia să-şi sporească prezenţa militară în teritoriile separatiste din estul Ukrainei prin introducerea unor „unităţi regulate” cu pretinsul scop de a „proteja cetăţeni ruşi”, avînd în vedere că zeci de mii de ukraineni din Donbas au primit deja paşapoarte ruseşti.

„O tentativă a forţelor de ocupaţie ruse de a pătrunde mai mult în adîncimea teritoriului ukrainean nu poate fi exclusă”, susţine Kievul.

Acest scenariu a fost deja utilizat în 2008 în Osetia de Sud, cînd trupe georgiene au intrat pe teritoriul regiunii separatiste în urma unor provocări, căzînd în capcana Moscovei, potrivit unor experţi independenţi ruşi, ceea ce a declanşat intervenţia militară a Rusiei, sub pretextul „impunerii păcii”, care a condus la recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud, precum şi a celeilalte regiuni separatiste georgiene Abhazia de către Federaţia Rusă.

„De-a lungul frontierei ukrainene, în zonele ocupate temporar şi în Crimeea au fost desfăşurate 28 de grupuri tactice ruseşti la nivel de batalion”, declarase marţi şeful Statului Major al armatei ukrainene, generalul Ruslan Homaceak, în parlament.

Ţinînd cont de aceasta,”s-a luat o decizie de consolidare a grupării forţelor comune pe teritoriul regiunilor Doneţk şi Lugansk (la graniţa cu Rusia) şi în sectorul Crimeii”, a adăugat el.

Kremlinul a răspuns că Rusia îşi deplasează sau îşi mobilizează trupele pe teritoriul său „după cum îi convine”. „Acest lucru nu ar trebui să deranjeze pe nimeni şi nu reprezintă o ameninţare pentru cineva”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al preşedinţiei ruse.

Aşa cum au informat surse EFE din cadrul Alianţei cu sediul la Bruxelles, NATO este îngrijorată de „activităţile militare recente la scară largă ale Rusiei în Ukraina şi în împrejurimile sale”, problemă care a fost discutată în cadrul reuniunii Consiliului Atlanticului de Nord, care a avut loc joi.

Preşedinţia ukraineană a denunţat circa 600 de încălcări ale armistiţiului de la începutul anului şi a acuzat Rusia că încearcă să „torpileze” procesul de pace, precum şi regimul de încetare a focului în vigoare din februarie 2015 şi care a fost consolidat în iulie 2020.

Prin urmare, pentru a contracara concentrarea de trupe ruse la frontieră şi a preveni eventuale provocări militare, Kievul a propus vineri reprezentantului NATO în Ukraina, Alexander Vinnikov, organizarea de exerciţii comune între armata ukraineană şi trupele aliate.

Măsurile de descurajare ar presupune patrule aeriene comune în spaţiul aerian ukrainean sau, aşa cum a sugerat ambasadoarea canadiană Larisa Galadza, creşterea nivelului de pregătire de luptă a trupelor din ţările Alianţei care se învecinează cu Ukraina.

În cadrul unei convorbiri telefonice cu ministrul de externe ukrainean Dmitri Kuleba, secretarul de stat american Antony Blinken şi-a exprimat „preocuparea” pentru situaţia securităţii în estul Ukrainei.

În acelaşi timp, ministrul apărării Lloyd Austin a mers mai departe, asigurîndu-l pe omologul său ukrainean Andrei Taran de angajamentul SUA de a ajuta Ukraina să îşi consolideze capacitatea militară pentru a se putea apăra mai eficient împotriva agresiunii ruse, potrivit departamentului său.

„În cazul escaladării agresiunii ruse, SUA nu vor lăsa Ukraina singură şi nu vor permite ca aspiraţiile agresive ale Rusiei împotriva Ukrainei să se realizeze”, a declarat Austin, potrivit Kievului.

În replică, Peskov a avertizat vineri că o posibilă desfăşurare a trupelor SUA pe teritoriul ukrainean va duce la creşterea tensiunilor în apropierea frontierelor ruse şi a spus Moscova va fi constrînsă atunci să adopte măsuri suplimentare de securitate.

Se remarcă un interes sporit al Administrației Biden față de Ukraina, fie doar și prin prisma afacerilor familiei pe fostul teritoriu sovietic, precum și o nouă încercare a Ukrainei de a atrage în conflict țările NATO, prin diverse declarații și acțiuni diplomatice. Asta la scurt timp după ce oficialii democrați de la Kiev au acuzat România de masacrul de la Fîntîna Albă!

Și cu… și cu sufletul în rai…