Este foarte răspîndită ideea că terorismul nu poate fi definit! Înlocuitor al romanticei guerilla (Che Guevara nu mai e la modă!), mijloc de exprimare al celor slabi, activitate alternativă la diplomaţiei, termenul îi denumeşte pe opozanţii oficiali ai unor regimuri. Ca şi „fascist”, „terorist” poate desemna pe oricine.

Eduardo Galeano scria în „Venele deschise ale Americii Latine” (Ed. Politică, 1983, pag. 329): „Dependenţa nu încetează, îşi schimbă doar substanţa şi strategiile… invazia modelelor culturale ale metropolei prin mass-media, transplantul cultural, asistenţa financiară sub mantia căreia se ascund multe pumnale strălucitoare, devin prioritare, cum prioritară devine organizarea internaţională a inegalităţii culturale şi economice. Subdezvoltarea latino-americană este o consecinţă a dezvoltării altora, că noi, latino-americanii sîntem săraci, deoarece pămîntul pe care călcăm este bogat şi că locurile binecuvîntate de natură au fost blestemate de istorie”. Galeano, un intelectual de marcă, cu acces la educaţie, ştiinţă şi cultură, la tiparniţe şi mass-media, la avantajele economice ale societăţii de consum, dă glas frustrărilor unei întregi naţiuni, mari cît un continent, cu un trecut şi o cultură puternică şi comune. Dar şi cu frustrări pe măsură născute din secole de colonialism, uneori sălbatic, care a lăsat în urmă state independente sărace şi îndatorate.

Această „reţetă de succes” a fost aplicată şi în alte colţuri ale lumii. Africa, pe care profesorul american Thomas Barnett o numeşte „centrul prăpastiei” (T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, www.nwc.navy.mil/newrulesets), este continentul cel mai devastat de colonialismul ultimelor două secole. Evident, Orientul Mijlociu suferă din aceleaşi cauze: sfîrşitul Primului Război Mondial a dus, invariabil la smulgerea „hălcilor mari şi suculente” din „trupul bolnavului Europei”, fostul Imperiu Otoman, fără a se ţine cont de interesele indigenilor. Acest asediu economic şi cultural a culminat, în 1948, cu înfiinţarea Statului Israel care a declanşat „rezistenţa generaţiilor” în Orientul Mijlociu.

Aceste frustrări, cumulate cu privaţiuni, activitate infracţională, temperament, dau naştere la terorism. Culturile împart valorile şi motivează indivizii să acţioneze într-un mod ce pare iraţional pentru observatorii externi. Alienarea vieţii este o caracteristică culturală care are un impact deosebit asupra terorismului. În societăţile în care indivizii se identifică unui grup, apare dorinţa de autosacrificare, rar întîlnită în altă parte.

Potrivit lui Simileanu (op.cit. pag.18), secolul 21 va fi secolul fragmentării statelor naţionale, al transformării lor instituţionale şi structurale, al regionalizării şi etnicizării lor, al recunoaşterii particularismelor. Odinioară, statul asimila. Astăzi, el purifică! Ca urmare a proceselor de dislocare socială şi naţională, determinate de globalizare şi de integrarea europeană (în cazul Europei!), majorităţile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minorităţile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste! Traseul extremist este cu un singur sens, sens unic!, şi conduce la: TERORISM, SECESIONISM şi, în cele din urmă, la FORMAREA DE NOI STATE!, o rearanjare pe harta globalistă a comunităţilor şi intereselor acestora.

Majoritatea cercetătorilor sînt de acord că: decizia oamenilor de a se angaja în extremism violent este aproape mereu precedată de o aşa-zisă „criză”, care îi îndeamnă către o reconsiderare a statutului lor în societate, a atitudinii politice şi religioase, şi chiar o reevaluare a sinelui; „evenimentele catalizatoare” sînt decisive în facilitarea tranziţiei de la membru al unei simple grupări nemulţumite, la statutul de extremist violent; potenţialii sinucigaşi cu bombă au avut cel puţin un prieten sau o rudă ucisă de presupusul duşman , şi că, acest eveniment – în majoritatea situaţiilor – l-a determinat pe cel în cauză să realizeze că „ceva” trebuie făcut.

Există un moment în care vine scadenţa. Acel moment a venit! Astăzi, plătim factura greşelilor trecutului. Copiii noştri vor plăti, în viitor, pentru erorile guvernării din prezent. Existenţa statului clientelar nu mai are nevoie să fie dovedită în justiţie, deşi personajele sînt reale, vieţuiesc printre noi, în posturi cheie! Din păcate, ce se întîmplă acum în România nu are darul de a creea un vînt de optimism. Poate doar vînturi! Ţara se prăbuşeşte şi, mai grav, în jurul nostru ţările se prăbuşesc!

Conform cărţii, terorismul este: 1980 James Adams (IRA) – ameninţarea cu violenţa în scopuri politice de către indivizi sau grupuri de indivizi, indiferent dacă acţionează pro sau contra autorităţii guvernamentale existente, cînd aceste acţiuni au intenţia de a şoca, intimida sau consterna un grup ţintă mai larg decît victimele imediate. Sau: Frank C. Carlucci III, Secretar al Apărării în timpul administraţiei lui G. Bush – terorismul este în mod esenţial o tactică, o formă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice. Scurt pe doi şi, vă asigur, că nu se referea la manevrele din spatele lui Iohannis sau Ciolacu! Sau: Vasile Simileanu – terorismul naţional este exercitat, de la caz la caz, de grupuri teroriste formate din cetăţeni ai statului în cauză, care acţionează împotriva instituţiilor de stat, sau, dinpotrivă, de către sistemul de stat care acţionează împotriva propriilor cetăţeni. Fără comentarii! Recunoaşteţi situaţia? Pentru că terorismul este acea manifestare menită să provoace teroarea. Teroarea, conform cărţii, poate fi definită ca fiind starea de teamă şi angoasă continuă! Cum caracterizaţi ultimele luni din viaţa Dumneavoastră? România are toate semnalmentele unui stat eşuat! Cu o clasă politică rapace, ruptă total de realităţile din teren, cu instituţii inerte şi ostile cetăţeanului!

„Vezi asta? E pur şi simplu, ziua de mîine”!, îi spune Atto generalului Garisson, în celebrul film Elicopter la pămînt.